Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.082 din 19 septembrie 2013  privind atestarea produselor traditionale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 1.082 din 19 septembrie 2013 privind atestarea produselor traditionale

EMITENT: MINISTERUL SANATATII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 11 noiembrie 2013

    Văzând Referatul de aprobare privind atestarea produselor tradiţionale nr. 96.942 din 23 iulie 2013 al Direcţiei generale industrie alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
    având în vedere prevederile art. 34-42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată,
    în baza prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare,
    în temeiul art. 1 alin. (2) şi al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) pct. 54 şi al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:

    ART. 1
    (1) Prezentul ordin stabileşte condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale.
    (2) Prezentul ordin se aplică fără a aduce atingere altor prevederi specifice.
    ART. 2
    În sensul prezentului ordin, termenii folosiţi se definesc după cum urmează:
    a) produs tradiţional - produs alimentar fabricat pe teritoriul naţional şi pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziţia lui aditivi alimentari, care prezintă o reţetă tradiţională, un mod de producţie şi/sau de prelucrare şi un procedeu tehnologic tradiţional şi care se distinge de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii;
    b) tradiţionalitate - elementul sau ansamblul de elemente prin care un produs se distinge de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii; tradiţionalitatea nu poate să se limiteze la o compoziţie calitativă sau cantitativă ori la un mod de producţie stabilit printr-o reglementare comunitară sau naţională ori prin standarde voluntare; totuşi această regulă nu se aplică dacă reglementarea sau standardul respectiv a fost stabilit în vederea definirii tradiţionalităţii unui produs;
    c) atestarea produselor tradiţionale - recunoaşterea tradiţionalităţii unui produs prin intermediul înregistrării sale în conformitate cu prezentul ordin;
    d) materie primă locală - materia primă folosită la obţinerea produsului tradiţional şi care este produsă pe teritoriul naţional.
    ART. 3
    Direcţia generală industrie alimentară, prin compartimentul de specialitate cu atribuţii în domeniul produselor tradiţionale, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale înfiinţează şi administrează Registrul naţional al produselor tradiţionale, denumit în continuare RNPT. RNPT se publică anual pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
    ART. 4
    (1) Pentru a figura în RNPT, produsul tradiţional trebuie să fie fabricat din materii prime locale, să prezinte o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare realizate manual şi să dovedească un mod de lucru tradiţional.
    (2) Materialele şi obiectele care vin în contact cu produsele tradiţionale vor respecta prevederile legale în vigoare.
    (3) Înregistrarea nu este permisă în cazul unui produs a cărui tradiţionalitate se datorează:
    a) provenienţei sau originii sale geografice;
    b) aplicării unei inovaţii tehnologice.
    ART. 5
    (1) Pentru a fi înregistrat, produsul tradiţional trebuie să fie tradiţional în sine şi să exprime tradiţionalitatea.
    (2) Pentru a fi înregistrat, produsul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie tradiţional şi conform cu dispoziţiile naţionale sau consacrat de folosinţă.
    (3) Utilizarea termenului geografic este autorizată sub un nume care nu intră sub incidenţa reglementărilor privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi produselor alimentare.
    ART. 6
    (1) Pentru a fi atestat ca produs tradiţional, produsul trebuie să fie conform unui caiet de sarcini.
    (2) Caietul de sarcini trebuie să conţină următoarele elemente:
    a) numele produsului, care trebuie să fie unic;
    b) descrierea caracteristicilor produsului tradiţional, prin indicarea principalelor însuşiri organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice, care să definească tradiţionalitatea acestuia, respectiv: aspect, consistenţă, culoare, gust, aromă, miros, conţinut în apă, substanţe grase, sare, proteine, aciditate, densitate; floră bacteriană specifică, unde este cazul;
    c) descrierea caracteristicilor materiilor prime care să nu conţină în compoziţia acestora adaosuri de aditivi alimentari, coloranţi, arome, vitamine, minerale, îndulcitori; provenienţa materiilor prime, precum şi indicarea principalelor însuşiri, organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice, respectiv: aspect, consistenţă, culoare, gust, aromă, miros, conţinut în apă, substanţe grase, sare, proteine, aciditate, densitate şi floră bacteriană specifică;
    d) descrierea caracteristicilor ingredientelor folosite în procesul de fabricaţie, care să nu prezinte în compoziţia lor adaosuri de aditivi alimentari, coloranţi, arome, vitamine, minerale, îndulcitori; indicarea ingredientelor folosite şi a principalelor însuşiri organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice, unde este cazul, ale acestora;
    e) descrierea metodei de producţie specific locală, autentică şi invariabilă, precum şi descrierea procesului tehnologic tradiţional, unde se vor trece toate fazele de producţie, inclusiv operaţiunile executate manual;
    f) descrierea elementelor specifice privind ambalarea, în scopul asigurării calităţii, originii şi elementelor de identificare, respectiv materialul din care este confecţionat ambalajul, proprietăţile şi influenţa acestuia asupra produsului finit;
    g) descrierea elementelor care definesc specificitatea produsului finit, respectiv: însuşirile organoleptice (culoare, gust, miros, aromă, consistenţă, aspect); însuşirile fizico-chimice (apă, proteină, grăsime şi altele); fotografia şi descrierea desenului pe secţiune care să reprezinte caracteristicile specifice produsului, forma; modul de producţie şi/sau de prelucrare care să reflecte un procedeu tehnologic de producţie şi/sau de prelucrare tradiţional prin care produsul să se distingă de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii;
    h) cerinţele minime şi procedurile de verificare şi control al tradiţionalităţii produsului;
    i) capacitatea de producţie realizată - raportată pentru un an, respectiv 365 de zile, care nu poate depăşi cantitatea medie de 150 kg/litri pe zi total produs tradiţional atestat şi nu mai mult de 400 kg/litri pe zi total produse tradiţionale atestate, cu excepţia producerii pâinii şi produselor de panificaţie tradiţionale - care nu pot depăşi cantitatea medie de 300 kg pe zi total produs tradiţional atestat şi nu mai mult de 800 kg pe zi total produse tradiţionale atestate;
    j) date, înscrisuri, referinţe bibliografice cu referire la vechimea produsului, care trebuie să demonstreze transmiterea unei tradiţii de la o generaţie la alta şi din care să rezulte legătura istorică a produsului tradiţional cu locul de producţie, sau o declaraţie de notorietate din partea unei asociaţii locale a producătorilor de produse tradiţionale.
    ART. 7
    (1) Caietul de sarcini, însoţit de opis, cererea de înregistrare, prevăzută în anexa nr. 1, buletinul de analiză al produsului, fişa echipamentelor de producţie, schiţa spaţiului cu amplasarea echipamentelor folosite, certificatul de înmatriculare la registrul comerţului şi/sau certificatul de producător eliberat de primăria localităţii unde se fabrică produsul, actul de identitate al solicitantului sau persoanei împuternicite, în copie, se depune la direcţia pentru agricultură judeţeană sau a municipiului Bucureşti în raza căreia se realizează produsul tradiţional, în 3 exemplare.
    (2) Reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu atribuţii în domeniu din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti verifică dacă documentaţia depusă corespunde prevederilor prezentului ordin şi comunică în scris solicitantului, în maximum 15 zile de la înregistrare, dacă există neconformităţi.
    (3) În situaţia în care se constată neconformităţi, solicitantul poate depune o nouă cerere de înregistrare însoţită de documentaţia prevăzută la alin. (1) completată conform observaţiilor făcute.
    (4) În situaţia în care se constată că documentaţia depusă corespunde prevederilor prezentului ordin, reprezentanţii împuterniciţi verifică la faţa locului realitatea datelor înscrise în aceasta.
    (5) Rezultatul verificărilor faptice se înscrie într-un proces-verbal de constatare, prevăzut în anexa nr. 2, redactat în 3 exemplare, care se semnează de către reprezentantul constatator împuternicit şi de solicitant sau de împuternicitul legal al acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de constatare redactat rămâne la solicitant, unul la direcţia pentru agricultură judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi unul se va înainta structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
    (6) În situaţia în care se constată că datele înscrise în caietul de sarcini nu corespund cu realitatea din teren, aceasta se menţionează distinct în procesul-verbal de constatare şi constituie motivaţia neatestării şi neînscrierii produsului în RNPT.
    (7) Direcţia pentru agricultură judeţeană sau a municipiului Bucureşti va înainta structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dosarul pentru înscrierea în RNPT însoţit de procesul-verbal de constatare prevăzut la alin. (5).
    (8) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale examinează prin personalul structurii de specialitate documentaţia înaintată de direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (9) În cazul în care se constată că documentaţia transmisă corespunde prevederilor prezentului ordin, produsul se înscrie în RNPT şi se eliberează documentul "Atestat produs tradiţional", prevăzut în anexa nr. 3; în caz contrar documentaţia se respinge, comunicând aceasta în scris direcţiei pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti.
    (10) Pentru produsele atestate anterior, eliberarea noului tip de atestat se face numai la solicitarea operatorilor economici şi după verificarea încadrării vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei în condiţiile impuse de prezentul ordin.
    ART. 8
    (1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin structurile teritoriale de inspecţie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Sănătăţii prin personalul împuternicit au atribuţii de control privind îndeplinirea condiţiilor şi a criteriilor care au stat la baza acordării atestatului de produs tradiţional.
    (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale desfăşoară inspecţii în unităţile de producţie prin consilierii cu atribuţii de inspecţie în domeniul industriei alimentare din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu încheierea de procese-verbale de control, prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 4. Controalele efectuate în unităţile de producţie au ca scop verificarea legalităţii atestatului şi a logoului de produs tradiţional. Controalele se efectuează conform tematicilor şi procedurilor de inspecţii, aprobate de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin personalul de specialitate, desfăşoară controale în reţeaua de comercializare pentru verificarea conformităţii etichetării şi logoului produselor tradiţionale. La primirea unei reclamaţii, fiecare instituţie efectuează operaţiuni de control pe fluxul de fabricaţie pentru a verifica conformitatea produselor tradiţionale cu cele prescrise sau declarate, conform competenţelor legale.
    (3) Operatorii economici care produc produse tradiţionale sunt obligaţi să permită accesul în unitate şi în secţia de producţie a organelor de inspecţie şi control ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi a personalului împuternicit de către Ministerul Sănătăţii, precum şi să pună la dispoziţia acestora informaţiile şi documentele solicitate.
    (4) În funcţie de specificul neconformităţilor constatate în timpul inspecţiei, direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti notifică instituţiile abilitate cu privire la situaţia constatată şi luarea măsurilor ce se impun, conform legislaţiei în vigoare.
    (5) Nerespectarea condiţiilor şi criteriilor pentru atestarea produselor tradiţionale şi a prevederilor alin. (3) atrage luarea de măsuri administrative prin anularea atestatului de produs tradiţional, radierea din RNPT şi retragerea logoului de către personalul structurii de specialitate din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma notificării trimise de către direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau Ministerul Sănătăţii.
    (6) Ministerul Sănătăţii, prin personalul împuternicit de acesta din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, efectuează controlul oficial, conform legislaţiei în vigoare şi competenţelor, şi dispune măsurile legale care se impun.
    ART. 9
    La locul de comercializare a produselor tradiţionale sunt obligatorii afişarea fotocopiilor atestatelor de înregistrare în RNPT şi respectarea condiţiilor de comercializare conform legislaţiei în vigoare.
    ART. 10
    (1) Produsele tradiţionale se marchează cu un logo naţional prevăzut în anexa nr. 5.
    (2) Logoul naţional este proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
    (3) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură gestiunea logoului naţional.
    (4) Drepturile cu privire la logoul naţional nu pot fi transmise decât de către titularul logoului. Logoul naţional nu poate face obiectul unei cesiuni sau al unui gaj ori unei alte garanţii reale şi nici al unei executări silite.
    (5) Folosirea logoului naţional fără respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul ordin se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.
    ART. 11
    Produsul tradiţional se etichetează cu elementele generale prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, cu elementele suplimentare de etichetare prevăzute de actele normative cu caracter special. Eticheta se completează cu logoul naţional şi poziţia la care a fost înscris produsul în RNPT.
    ART. 12
    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile de specialitate cu atribuţii în domeniul industriei alimentare, respectiv cu atribuţii de inspecţii de stat, Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică din subordine, şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor, duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, conform competenţelor.
    ART. 13
    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 14
    (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
    (2) Atestatele eliberate anterior rămân valabile 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea normelor impuse prin prezentul ordin.
    (3) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 938 din 14 octombrie 2004.


                p. Ministrul agriculturii
                   şi dezvoltării rurale,
                     Achim Irimescu,
                    secretar de stat

                  Ministrul sănătăţii,
                Gheorghe-Eugen Nicolăescu

         Preşedintele Autorităţii Naţionale
           pentru Protecţia Consumatorilor,
               Bogdan Cristian Nica

    ANEXA 1

                        CERERE
           de înregistrare a produsului tradiţional
            ...................................

    Operatorul economic ......., cu sediul în ......., str. ....... nr. ....., cu Certificatul de înmatriculare/Autorizaţia şi Certificatul de producător nr. ........, codul fiscal ......, telefon/fax ..........., e-mail ......, reprezentat de ........, domiciliat în ......., str. ..... nr. ....., bl. ....., sc. ...., et. ...., ap. ...., sectorul/judeţul ......, posesor al buletinului/cărţii de identitate seria .... nr. ........, eliberat/eliberată de .........., având funcţia de .........., pe baza documentelor anexate la dosar, solicit înregistrarea produsului tradiţional ......... în Registrul naţional al produselor tradiţionale, conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale.

                             Semnătura
                       .....................

             Data
      .....................

    Domnului Director executiv al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului ........./Municipiului Bucureşti


    ANEXA 2

    [STEMA ROMÂNIEI]

    MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
    DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ A JUDEŢULUI ............................

    Adresa: localitatea ........., strada ......... nr. ...., cod poştal ......., telefon/fax ........, e-mail ............, web ............

                         PROCES-VERBAL DE CONSTATARE
                   Nr. ......../din data de .................

         privind verificarea realităţii datelor înscrise în documentaţia
                           pentru acordarea unui
                       "ATESTAT PRODUS TRADIŢIONAL"

    Subsemnatul/Subsemnata, .........., posesor/posesoare al/a legitimaţiei nr. ....., eliberată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma verificării realităţii datelor înscrise în documentaţia depusă la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ........., cu Cererea nr. ..... din ........ pentru acordarea atestatului de produs tradiţional .......(Se va numi produsul.)......., fabricat în unitatea de producţie din ........., str. ....... nr. ....., sectorul/judeţul ......, aparţinând operatorului economic ........., cu sediul în ........, str. ........ nr. ......, sectorul/judeţul ......, cu Certificatul de înmatriculare înregistrat la oficiul registrului comerţului/Autorizaţia nr. .......,/Certificatul de producător nr. ......, codul fiscal ......, tel./fax ....., reprezentat de ......, domiciliat în ...., str. ..... nr. ....., bl. ..., sc. ....., et. ...., ap. ...., sectorul/judeţul ......, posesor al buletinului/cărţii de identitate seria ....., nr. ...., eliberat/eliberată de ........., având funcţia de .........., am constatat următoarele:
    - unitatea de producţie îndeplineşte/nu îndeplineşte condiţiile de fabricare a produsului .......... pentru acordarea atestatului de produs tradiţional.
    ............................................................................
    ............................................................................
    ............................................................................
    (Se vor menţiona distinct şi motivele acordării/neacordării atestatului.)


    Reprezentatul împuternicit constatator,
    .........................................
           (semnătura şi ştampila)

                                  Operatorul economic
                            au reprezentantul împuternicit,
                           ................................
                                (semnătura şi ştampila)

    ANEXA 3

    MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

-------------
    NOTĂ(CTCE)
    Imaginile de la anexa nr. 3, se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 11 noiembrie 2013, la pagina 11, (a se vedea imaginea asociată).

                 ATESTAT PRODUS TRADIŢIONAL
                   Nr. ....../...........

    Eliberat în temeiul prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale şi al Procesului-verbal de constatare nr. ....... din data de .................................

                          Se atestă produsul
    ______________________________________________________________________

    fabricat la unitatea de producţie cu sediul în localitatea ......, judeţul ......, aparţinând ........, cu sediul în localitatea ......., înscris în Registrul naţional al produselor tradiţionale, la poziţia ........ .

    Prezentul atestat nu exonerează operatorul economic de răspunderile ce îi revin potrivit legii, pentru fabricarea şi comercializarea acestui produs.

    Atestatul îşi păstrează valabilitatea atât timp cât operatorul economic îndeplineşte criteriile şi cerinţele pentru care a primit atestatul.

                Direcţia generală de industrie alimentară

                         Director general,
                      .......................

    ANEXA 4

    [STEMA ROMÂNIEI]

          MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
             DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ A JUDEŢULUI
              ....................................

    Adresa: localitatea ......, strada ....... nr. ...., cod poştal ...., telefon/fax ....., e-mail: ..........., web :.............

                            PROCES-VERBAL DE CONTROL
                                Nr. ...........

    Încheiat astăzi, .......(ziua, luna, anul)...........

    1. AGENT CONSTATATOR:
    ..................... funcţia ............. legitimaţia nr. ...............
    ..................... funcţia ............. legitimaţia nr. ...............
    ..................... funcţia ............. legitimaţia nr. ...............
    2. OPERATOR ECONOMIC CONTROLAT: .........., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ......, cod unic de înregistrare ........, cont bancar ........, Banca ......., adresa sediului .............
    3. UNITATEA (filială, punct de lucru ) - adresa: ........, unde am fost primiţi de dl/dna ........., în calitate de ......., posesor al actului de identitate ........ seria ....., nr. ...., eliberat de ..... la data ......, CNP ...................................
    4. OBIECTUL CONTROLULUI:*)
    ..................................................................
    ..................................................................
    ..................................................................
    5. EŞANTIOANE**) (PROBE) PRELEVATE:
    ..................................................................
    ..................................................................
    ..................................................................
__________
    *) Indicarea concretă şi corectă a actelor normative care evidenţiază elementele referitoare la obiectul controlului.
    **) Vor fi însoţite de procesul-verbal de prelevare.

    Reprezentantul împuternicit constatator,
    ........................................
           (semnătura şi ştampila)

    Operatorul economic sau reprezentantul împuternicit,
    ...................................................
           (semnătura şi ştampila)

    6. CONSTATĂRI ÎN TIMPUL DESFĂŞURĂRII CONTROLULUI:
    (descrierea faptelor săvârşite). În ziua .... luna .... anul .... ora .....
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    7. MĂSURI STABILITE ÎN BAZA CONSTATĂRILOR:
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    8. ALTE MENŢIUNI (Se va preciza dacă contravenientul sau reprezentantul acestuia refuză să semneze.):
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    9. MARTOR:
    Dl/Dna ......., domiciliat(ă) în ......, str. ...... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ....., judeţul ........, sectorul ......, telefon ........, act de identitate ...... seria ...... nr. ......, CNP ......., emis de ............ la data de ...............

                         Semnătura,
                   ....................

    10. OBIECŢIUNI:
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    ...........................................................................

    Reprezentantul împuternicit constatator,
    .......................................
            (semnătura şi ştampila)

    Operatorul economic sau reprezentantul împuternicit,
    ....................................................
            (semnătura şi ştampila)


    ANEXA 5

              Reprezentarea grafică şi descrierea logoului naţional
------------
    NOTĂ(CETCE)
    Anexa nr. 5, reprezentarea grafică şi descrierea logoului naţional, se găseşte în Monitorul Oficial al Românie, Partea I, nr. 688 din 11 noiembrie 2013, la paginile 13, 14, (a se vedea imaginile asociate).

                     ________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016