Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.080 din 1 octombrie 2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (pentru a face obligatorie utilizarea Codului III), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.247(66) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 4 aprilie 2014
EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 16 octombrie 2015
Având în vedere prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993, ale art. 4 al Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, la care România a aderat prin Legea nr. 269/2006, ale art. 2 alin. (3) din Decizia Consiliului din 13 mai 2013 privind poziţia care urmează să fie luată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) în ceea ce priveşte adoptarea anumitor coduri şi a modificărilor aferente aduse anumitor convenţii şi protocoale (2013/268/UE), precum şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
ART. 1
Se publică amendamentele la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (pentru a face obligatorie utilizarea Codului III), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.247(66) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 4 aprilie 2014, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.
p. Ministrul transporturilor,
Marius Humelnicu,
secretar de stat
Bucureşti, 1 octombrie 2015.
Nr. 1.080.
ANEXĂ
REZOLUŢIA MEPC.247(66)
adoptată la 4 aprilie 2014
AMENDAMENTE LA ANEXA PROTOCOLULUI DIN 1997 PRIVIND
AMENDAREA CONVENŢIEI INTERNAŢIONALE DIN 1973 PENTRU
PREVENIREA POLUĂRII DE CĂTRE NAVE, AŞA CUM A FOST
MODIFICATĂ PRIN PROTOCOLUL DIN 1978 REFERITOR LA ACEASTA
(pentru a face obligatorie utilizarea Codului III)
Comitetul pentru protecţia mediului marin,
amintind articolul 38(a) din Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin (Comitetul) conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine de către nave,
luând notă de articolul 16 din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (denumită în continuare Convenţia din 1973), de articolul VI al Protocolului din 1978 privind Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (denumit în continuare Protocolul din 1978) şi de articolul 4 al Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (denumit în continuare Protocolul din 1997), care specifică împreună procedura de amendare a Protocolului din 1997 şi conferă organismului competent al Organizaţiei funcţia de examinare şi adoptare a amendamentelor la Convenţia din 1973, aşa cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997,
luând notă, de asemenea, că prin Protocolul din 1997 a fost adăugată la Convenţia din 1973 anexa VI, intitulată "Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave" (denumită în continuare anexa VI),
amintind că Adunarea, în cadrul celei de-a douăzeci şi opta sesiuni ordinare a sa, prin Rezoluţia A.1070(28), a adoptat Codul de aplicare a instrumentelor OMI (Codul III),
luând în considerare amendamentele propuse la anexa VI la MARPOL pentru a face obligatorie utilizarea Codului III,
1. adoptă, în conformitate cu articolul 16(2)(d) din Convenţia din 1973, amendamentele la anexa VI, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;
2. stabileşte că, în aplicarea noii reguli 24 din anexa VI, ori de câte ori cuvântul "ar trebui" este utilizat în Codul III [(anexa la Rezoluţia A.1070(28)], el trebuie să fie interpretat ca având sensul de "trebuie", cu excepţia paragrafelor 29, 30, 31 şi 32;
3. stabileşte, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al Convenţiei din 1973, că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2015, în afara cazului în care înainte de această dată, cel puţin o treime din părţi sau părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat Organizaţiei obiecţiile lor la aceste amendamente;
4. invită părţile să noteze că, în conformitate cu articolul 16(2)(g)(ii) al Convenţiei din 1973, amendamentele menţionate vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 3 de mai sus;
5. solicită secretarului general, în conformitate cu articolul 16(2)(e) al Convenţiei din 1973, să transmită tuturor părţilor la Convenţia din 1973, aşa cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997, copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor conţinut în anexă;
6. solicită în plus secretarului general să transmită membrilor Organizaţiei care nu sunt părţi la Convenţia din 1973, aşa cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997, copii ale prezentei rezoluţii şi ale anexei sale.
ANEXĂ
la Rezoluţia MEPC.247(66)
Amendamente la anexa VI la MARPOL
1. La sfârşitul regulii 2 se adaugă următorul text:
"În sensul prezentei anexe:
44 Auditul înseamnă un proces sistematic, independent şi documentat, pentru obţinerea probelor de audit şi analiza obiectivă a acestora, pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite criteriile de audit.
45 Sistemul de audit înseamnă Sistemul de audit al statelor membre ale OMI, stabilit de către Organizaţie, şi care ia în considerare liniile directoare elaborate de către Organizaţie.
46 Codul de aplicare înseamnă Codul de aplicare a instrumentelor OMI (Codul III) adoptat de către Organizaţie prin Rezoluţia A.1070(28).
47 Standardul de audit înseamnă Codul de aplicare."
2. Se adaugă un nou capitol 5, după cum urmează:
"CAPITOLUL 5
Verificarea conformităţii cu prevederile prezentei anexe
Regula 24
Aplicare
Părţile trebuie să utilizeze prevederile Codului de aplicare în exercitarea obligaţiilor şi responsabilităţilor care le revin în temeiul prezentei anexe.
Regula 25
Verificarea conformităţii
(1) Fiecare parte trebuie auditată periodic de către Organizaţie, în conformitate cu standardul de audit, pentru a verifica respectarea şi implementarea prezentei anexe.
(2) Secretarul general al Organizaţiei este responsabil pentru administrarea Sistemului de audit, în conformitate cu liniile directoare elaborate de către Organizaţie.
(3) Fiecare parte trebuie să îşi asume responsabilitatea privind facilitarea efectuării auditului şi punerea în aplicare a unui program de măsuri privind constatările, pe baza liniilor directoare adoptate de către Organizaţie.
(4) Auditul tuturor părţilor trebuie:
.1 să se bazeze pe un program global realizat de către secretarul general al Organizaţiei, luând în considerare liniile directoare elaborate de Organizaţie; şi
.2 să fie efectuat la intervale regulate, luând în considerare liniile directoare elaborate de către Organizaţie."
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: