Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. 79.654 din 13 septembrie 2013 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii şi ţinând cont de prevederile: - Regulamentului (CE) nr. 491/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), cu modificările şi completările ulterioare; - Regulamentului (CE) nr. 555/2008 al Comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieţei vitivinicole în ceea ce priveşte programele de sprijin, comerţul cu ţările terţe, potenţialul de producţie şi privind controalele în sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.228/2008 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar comunitar producătorilor din sectorul vitivinicol, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. ART. I Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 756/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a sprijinului financiar producătorilor din sectorul vitivinicol pentru asigurarea recoltei de struguri pentru vin, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 24 decembrie 2008, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 se abrogă. 2. Anexa "Norme metodologice de acordare a sprijinului financiar producătorilor din sectorul vitivinicol pentru asigurarea recoltei de struguri pentru vin" se modifică după cum urmează: a) Articolul 5 va avea următorul cuprins: "Art. 5. - (1) Pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul măsurii de asigurare a recoltei, producătorii din sectorul vitivinicol, persoane fizice/juridice, trebuie să depună până la data de 1 decembrie 2013 la centrele judeţene şi al municipiului Bucureşti ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, o cerere de plată, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, însoţită de următoarele documente: a)original şi copie în vederea certificării «conform cu originalul» a actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice, certificat de înmatriculare şi certificat de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice; b)original şi copie în vederea certificării «conform cu originalul» a titlului de proprietate, contractului de arendă, contractului de concesionare, contractului de vânzare-cumpărare, contractului de închiriere, contractului de comodat, contractului de asociere în participaţiune, din care să rezulte dreptul de exploatare pentru suprafaţa asigurată; c)fişă informatizată a suprafeţelor viticole înscrise în RPV pentru care se solicită sprijin financiar, eliberată de către direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti; d)original şi copie în vederea certificării «conform cu originalul» a poliţei de asigurare. (2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru campania vitivinicolă 2013/2014." b) Anexa la normele metodologice "Cerere de plată privind sprijinul financiar pentru măsura de asigurare a recoltei vitivinicole" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Dumitru Daniel Botănoiu, secretar de stat Bucureşti, 7 octombrie 2013. Nr. 1.075. ANEXĂ (Anexa la normele metodologice)
┌─────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│Centrul judeţean APIA │Nr. cerere şi data din Registru*) │
│Operator date cu caracter personal: 9596 │ │
│Centrul judeţean ....................... │ │
├─────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┤
│Nr. unic de identificare beneficiar │
│din RUI (ID)*) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
CERERE DE PLATĂ
privind sprijinul financiar pentru măsura de asigurare a recoltei vitivinicole
I. DATE DE IDENTIFICARE BENEFICIAR
PERSOANE JURIDICE/PFA/ÎI/ÎF
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│01. Denumirea persoanei juridice/PFA/ÎI/ÎF*) │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│02. Cod unic de înregistrare (CUI)/ │
│Cod de identificare fiscală (CIF)*) │
├───────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤
│03. Numele titularului/ │04. Prenumele titularului/ │
│administratorului/reprezentantului │administratorului/reprezentantului │
│legal*) │legal*) │
├───────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┤
│05. CNP titular/administrator/reprezentant legal*) │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cod ţară şi nr. act identitate (pentru altă cetăţenie) │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
PERSOANE FIZICE
┌─────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│06. Numele*) │07. Prenumele*) │
├─────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┤
│08. CNP*) │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cod ţară şi nr. act. identitate (pentru altă cetăţenie) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
SEDIUL SOCIAL AL PJ/PFA/ÎI/ÎF/ADRESA DOMICILIULUI PF
┌─────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│09. Judeţul/Sectorul*) │10. Localitatea*) │
├──────────────────────┬──────────┬───────┴────────────┬─────────┬───────────┤
│11. Satul/Strada │12. Nr. │ 13. Cod poştal │14. Bl. │ 15. Ap. │
├──────────────────────┴────┬─────┴────────────┬───────┴─────────┴───────────┤
│16. Telefon*) │17. Fax │18. E-mail │
└───────────────────────────┴──────────────────┴─────────────────────────────┘
COORDONATE BANCARE ALE BENEFICIARULUI*):
┌────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐
│19. Banca*) │20. Sucursala/Agenţia*) │
├────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│21. IBAN*) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ÎMPUTERNICIT (pentru cazurile în care cererea este semnată prin
împuternicit)
┌─────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│22. Numele │23. Prenumele │
├─────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┤
│23. CNP │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│25. Nr. şi data împuternicirii/procurii notariale │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
-------------------- *) Câmpuri obligatoriu a fi completate. SOLICIT SĂ BENEFICIEZ DE AJUTORUL PENTRU ASIGURAREA RECOLTELOR DE STRUGURI PENTRU VINIFICAŢIE CONFORM R (CE) 491/2009 , R (CE) 555/2008 VALOAREA TOTALĂ A AJUTORULUI ............................................. lei Reprezentând 80% │_│ 50% │_│ din valoarea totală a primei de asigurare conform Chitanţei nr. .............../.................... VALOAREA TOTALĂ A DESPĂGUBIRILOR ÎNCASATE ÎN LEGĂTURĂ CU RISCUL ASIGURAT ................................ lei Alte despăgubiri încasate pentru riscul asigurat în cadrul altor scheme de sprijin conform legislaţiei europene sau naţionale ......... lei Tabel cu suprafeţele asigurate
┌─────┬────────────────┬──────────────────────────────┬──────────────────────┐
│Nr. │ CNPV │ Suprafaţa parcelei │ Soiul │
│crt. │ │ - ha - │ │
├─────┼────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├─────┼────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │

│ │TOTAL: │ │ │
└─────┴────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────────────┘
Anexez în sprijinul prezentei cereri documentele justificative necesare: a) original şi copie în vederea certificării "conform cu originalul" a actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice, certificat de înmatriculare şi certificat de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice; b) original şi copie în vederea certificării "conform cu originalul" a titlului de proprietate, contractului de arendă, contractului de concesionare, contractului de vânzare-cumpărare, contractului de închiriere, contractului de comodat, contractului de asociere în participaţiune, din care să rezulte dreptul de exploatare pentru suprafaţa asigurată; c) fişă informatizată a suprafeţelor viticole înscrise în RPV pentru care se solicită sprijin financiar, eliberată de către direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti; d) original şi copie în vederea certificării "conform cu originalul" a poliţei de asigurare; e) document de identitate financiară (codul IBAN). ANGAJAMENT Subsemnatul, .................................................................................................., mă angajez să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat, să mă supun oricărui control şi, în cazul în care declaraţia mea se va dovedi falsă, să înapoiez la simpla cerere a APIA suma care a fost virată de aceasta cu titlul de ajutor, fără a prejudicia eventualele urmări ce ar putea fi angajate împotriva mea. Declar că am luat cunoştinţă de prevederile comunitare şi naţionale privind asigurarea recoltelor de struguri pentru vinificaţie şi recunosc că orice încălcare a dispoziţiilor care sunt precizate de APIA antrenează respingerea ajutorului sau înapoierea sumelor incorect încasate. Certific faptul că nu a mai fost încheiată nicio altă poliţă de asigurare pentru suprafaţa menţionată în prezenta cerere. Data ...../......./........ Semnătura LS -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Umm, are you really just giving this info out for nothnig?