Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.054 din 27 iulie 2005  privind aprobarea Regulamentului de aplicare a   Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor folositi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justitiei, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul National Anticoruptie, de organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti, de birourile notarilor publici, de avocati si de executori judecatoresti, cu modificarile si completarile ulterioare aduse prin   Legea nr. 281/2004 si prin   Ordonanta Guvernului nr. 11/2005 , aprobata cu modificari prin   Legea nr. 110/2005     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 1.054 din 27 iulie 2005 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor folositi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justitiei, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul National Anticoruptie, de organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti, de birourile notarilor publici, de avocati si de executori judecatoresti, cu modificarile si completarile ulterioare aduse prin Legea nr. 281/2004 si prin Ordonanta Guvernului nr. 11/2005 , aprobata cu modificari prin Legea nr. 110/2005

EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 16 august 2005

Având în vedere prevederile <>art. 13 din Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducãtorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmãrire penalã, de instanţele judecãtoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecãtoreşti, cu modificãrile şi completãrile ulterioare aduse prin <>Legea nr. 281/2004 şi prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 11/2005 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 110/2005 ,
în conformitate cu dispoziţiile <>art. 6 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei,

ministrul justiţiei emite prezentul ordin.

ART. 1
Se aprobã Regulamentul de aplicare a <>Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducãtorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmãrire penalã, de instanţele judecãtoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecãtoreşti, cu modificãrile şi completãrile ulterioare aduse prin <>Legea nr. 281/2004 şi prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 11/2005 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 110/2005 , prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Direcţia publicitate mobiliarã, notari publici, executori, traducãtori şi interpreţi, Direcţia integrare europeanã, cooperare euroatlanticã şi programe, Direcţia drept internaţional, cooperare judiciarã şi afaceri juridice externe şi Direcţia economicã vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. 3
<>Ordinul ministrului justiţiei nr. 462/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a <>Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducãtorilor folosiţi de organele de urmãrire penalã, de instanţele judecãtoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de Ministerul Justiţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 20 noiembrie 1998, se abrogã.

p. Ministrul justiţiei,
Katalin Barbara Kibedi,
secretar de stat

Bucureşti, 27 iulie 2005.
Nr. 1.054/C.


ANEXĂ

REGULAMENT
de aplicare a <>Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata
interpreţilor şi traducãtorilor folosiţi de Consiliul Superior
al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe
lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional
Anticorupţie, de organele de urmãrire penalã, de instanţele
judecãtoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de
executori judecãtoreşti, cu modificãrile şi completãrile
ulterioare aduse prin <>Legea nr. 281/2004 şi prin Ordonanţa
Guvernului nr. 11/2005, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 110/2005

CAP. I
Autorizarea interpreţilor şi traducãtorilor

ART. 1
Autorizarea interpreţilor şi traducãtorilor care pot efectua traduceri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, organele de urmãrire penalã, instanţele judecãtoreşti, birourile notarilor publici, avocaţi şi executori judecãtoreşti se face în condiţiile prevãzute la <>art. 3, 3^1 şi 4 din Legea nr. 178/1997 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 281/2004 şi prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 11/2005 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 110/2005 , denumitã în continuare lege.
ART. 2
Cererea de autorizare ca interpret şi traducãtor, însoţitã de actele doveditoare privind îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 3 sau la art. 3^1 alin. (1) şi (2) din lege, se adreseazã ministrului justiţiei.
ART. 3
(1) Cererea de autorizare, însoţitã de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 3 sau la art. 3^1 alin. (1) şi (2) din lege, se depune la Registratura unicã a Ministerului Justiţiei. Verificarea îndeplinirii condiţiilor legale şi emiterea autorizaţiilor se realizeazã de Direcţia publicitate mobiliarã, notari publici, executori, traducãtori şi interpreţi din cadrul Ministerului Justiţiei, denumitã în continuare direcţia de specialitate.
(2) În situaţiile prevãzute la art. 3^1 din lege, direcţia de specialitate va verifica documentele emise/eliberate de autoritatea competentã din statul membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European de origine ori de provenienţã a strãinului.
(3) În cazul în care existã dubii cu privire la aceste documente, direcţia de specialitate va solicita punctul de vedere al Direcţiei integrare europeanã, cooperare euroatlanticã şi programe sau al Direcţiei drept internaţional, cooperare judiciarã şi afaceri juridice externe.
(4) În cazul în care va fi necesar se va contacta autoritatea strãinã indicatã pe document pentru a confirma/infirma valabilitatea acestuia.
(5) În situaţiile prevãzute la art. 3^1 alin (2) din lege, diploma de licenţã sau echivalentã va fi recunoscutã de cãtre Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii.
(6) Strãinul, cetãţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, va face dovada stabilirii în România cu carnetul de identitate sau cu legitimaţia de şedere temporarã.
ART. 4
(1) Interpreţii şi traducãtorii sunt autorizaţi prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea direcţiei de specialitate, în termen de cel mult 60 de zile de la data prezentãrii de cãtre solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale.
(2) Traducãtorii şi interpreţii autorizaţi sunt obligaţi sã rãspundã la solicitãrile instanţelor judecãtoreşti şi ale organelor de urmãrire penalã. Absenţa nejustificatã la douã solicitãri în termen de un an atrage încetarea calitãţii de traducãtor şi interpret.
(3) În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevãzute de lege sau cererea formulatã nu este însoţitã de actele doveditoare, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, comunicã persoanei interesate refuzul de autorizare sau, dupã caz, necesitatea completãrii dovezilor impuse de lege.
(4) Ordinul ministrului justiţiei privind autorizarea ca traducãtor şi interpret se poate emite individual sau pentru mai multe persoane, în raport cu volumul cererilor primite.
(5) În cazul pierderii, furtului sau al deteriorãrii autorizaţiei de traducãtor şi interpret, la cererea titularului autorizaţiei, direcţia de specialitate va elibera un duplicat al acesteia. Solicitantul va depune anexat la cererea sa o declaraţie pe propria rãspundere în care va indica motivul solicitãrii.
(6) În vederea eliberãrii duplicatului, pe lângã cererea formulatã în acest sens, solicitantul va depune urmãtoarele documente:
a) în cazul autorizaţiei deteriorate sau pierdute:
- dovada achitãrii anunţului de declarare a nulitãţii autorizaţiei într-un cotidian de largã circulaţie;
b) în cazul autorizaţiei furate:
- dovada achitãrii anunţului de declarare a nulitãţii autorizaţiei într-un cotidian de largã circulaţie;
- copia certificatã pentru conformitate de pe reclamaţia fãcutã la poliţie.
(7) În conţinutul duplicatului se va reproduce integral cuprinsul autorizaţiei de traducãtor şi interpret, iar în locul semnãturii originale se vor menţiona numele de familie şi prenumele semnatarului. Pe duplicat vor figura: menţiunea "DUPLICAT", data eliberãrii acestuia, ştampila organului emitent, numele, prenumele şi semnãtura reprezentantului acestuia. Duplicatul are aceeaşi forţã probantã ca şi originalul.
ART. 5
(1) În vederea îndeplinirii obligaţiei prevãzute la art. 6^1 din lege, în termen de 60 de zile de la data autorizãrii, interpreţii şi traducãtorii vor depune la tribunalul în circumscripţia cãruia domiciliazã cererea de înregistrare, la care vor ataşa autorizaţia de traducãtor şi interpret, în original şi în copie, specimenul de semnãturã şi modelul ştampilei. Aceştia pot desfãşura activitatea de traducãtor şi interpret în circumscripţiile tuturor tribunalelor.
(2) La comunicarea autorizaţiei, interpreţilor şi traducãtorilor li se vor aduce la cunoştinţã obligaţia prevãzutã în art. 4 alin. (2), precum şi sancţiunea neîndeplinirii acesteia.
(3) Înregistrarea traducãtorilor şi interpreţilor autorizaţi se va efectua într-un registru special ţinut de un grefier delegat în acest scop de preşedintele tribunalului.
(4) "Registrul traducãtorilor şi interpreţilor autorizaţi de cãtre Ministerul Justiţiei" va conţine urmãtoarele rubrici: numãrul curent, numele şi prenumele traducãtorului şi interpretului, data înregistrãrii, numãrul autorizaţiei şi data eliberãrii, limba strãinã/limbile strãine pentru care este autorizat ca traducãtor şi interpret, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, numãrul de telefon, adresa de e-mail. Registrul se va putea ţine pe suport hârtie şi/sau în format electronic.
(5) Pe versoul autorizaţiei grefierul delegat va face menţiunea: "Înregistrat la Tribunalul ................ sub numãrul ............, la data de ...............", pe care o va semna şi o va ştampila.
(6) Persoanele prevãzute la art. 3^1 alin. (3) şi (5) din lege, pentru a presta activitate de traducãtor şi interpret, vor fi înregistrate, la cerere, de Ministerul Justiţiei şi de tribunalul în circumscripţia cãruia îşi au domiciliul sau reşedinţa, într-un registru separat denumit "Registrul traducãtorilor şi interpreţilor autorizaţi într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European". Acest registru va conţine, dupã caz, aceleaşi rubrici ca registrul prevãzut la alin. (4), precum şi o rubricã privind numãrul şi data luãrii în evidenţã la Ministerul Justiţiei. Traducãtorii şi interpreţii prevãzuţi la art. 3^1 alin. (3) şi (5) din lege pot desfãşura activitatea în circumscripţiile tuturor tribunalelor.
(7) Cererea adresatã ministrului justiţiei, respectiv preşedintelui tribunalului, va cuprinde: numele şi prenumele solicitantului, domiciliul sau reşedinţa, numãrul de telefon, precum şi limba în şi din care este autorizat sã efectueze traduceri.
(8) Cererea adresatã ministrului justiţiei va fi însoţitã de urmãtoarele acte:
a) traducerea legalizatã a atestatului de traducãtor şi interpret în specialitatea ştiinţe juridice, eliberat de autoritatea competentã din statul membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European de origine ori de provenienţã, supralegalizatã sau cu apostila autoritãţii competente, dupã caz;
b) copia paşaportului, pentru cetãţeanul strãin care nu s-a stabilit în România;
c) copia carnetului de identitate sau a legitimaţiei de şedere temporarã, pentru cetãţeanul strãin stabilit în România.
(9) Cererea adresatã preşedintelui tribunalului va fi însoţitã de dovada luãrii în evidenţã la Ministerul Justiţiei, de specimenul de semnãturã şi de modelul ştampilei.
(10) Cererea însoţitã de actele doveditoare se poate depune personal sau prin poştã.
(11) În cazul în care interpreţii şi traducãtorii îşi schimbã numele, domiciliul, reşedinţa sau numãrul de telefon, au obligaţia sã aducã la cunoştinţã aceastã situaţie, în termen de 60 de zile de la data modificãrii, Ministerului Justiţiei şi tribunalului unde sunt luaţi în evidenţã. Dovada îndeplinirii acestei obligaţii se poate face cu recipisa de predare a scrisorii recomandate la oficiul poştal sau cu un exemplar al comunicãrii, înregistrat la Ministerul Justiţiei şi la tribunal.
(12) În situaţiile în care interpreţii şi traducãtorii autorizaţi au fost luaţi în evidenţã la curţile de apel, în temeiul <>Legii nr. 281/2004 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducãtorilor folosiţi de organele de urmãrire penalã, de instanţele judecãtoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de Ministerul Justiţiei, curţile de apel vor transmite listele cuprinzând aceste persoane tribunalelor din circumscripţia lor.
ART. 6
(1) Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei întocmeşte listele cu interpreţii şi traducãtorii autorizaţi, precum şi cu cei prevãzuţi la art. 6^1 alin. (4) din lege, pe care le comunicã Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetului Naţional Anticorupţie şi curţilor de apel.
(2) Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va comunica listele cu interpreţii şi traducãtorii autorizaţi parchetelor din subordine.
(3) Curţile de apel vor transmite pe suport hârtie sau în format electronic aceste liste tribunalelor şi judecãtoriilor din circumscripţiile lor.
(4) Listele se comunicã, de asemenea, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecãtoreşti, care le vor aduce la cunoştinţã, dupã caz, organelor de cercetare penalã din subordine, birourilor notarilor publici, barourilor de avocaţi şi birourilor de executori judecãtoreşti.
(5) Instanţele judecãtoreşti vor solicita Ministerului Justiţiei traducãtori şi interpreţi autorizaţi pentru limbile strãine care nu figureazã pe listele curţii de apel în circumscripţia cãrora funcţioneazã.
(6) Listele cuprinzând traducãtorii şi interpreţii autorizaţi şi înregistraţi la tribunale vor fi ţinute de grefa fiecãrei instanţe, la dispoziţia completelor de judecatã.
(7) Listele cuprinzând traducãtorii şi interpreţii autorizaţi vor fi comunicate şi Ministerului Finanţelor Publice, în vederea impozitãrii.
ART. 7
(1) Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei ţine evidenţa interpreţilor şi traducãtorilor autorizaţi şi a celor a cãror autorizare a încetat, potrivit legii, şi actualizeazã listele, în funcţie de autorizarea unor noi persoane sau de încetarea calitãţii de interpret şi traducãtor autorizat şi de modificãrile de nume, domiciliu sau reşedinţã a traducãtorilor şi interpreţilor autorizaţi.
(2) Listele actualizate se comunicã organelor prevãzute la art. 6.

CAP. II
Efectuarea de traduceri pe bazã de contract civil pentru prestãri de servicii

ART. 8
(1) În scopul îndeplinirii unor atribuţii date prin lege în competenţa lor, precum şi pentru realizarea unor acţiuni de cooperare internaţionalã ori a unor manifestãri ştiinţifice cu participare internaţionalã, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie pot angaja, prin contracte civile pentru prestãri de servicii, interpreţi, traducãtori şi societãţi care au în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi strãine.
(2) Contractul civil pentru prestãri de servicii se încheie între ordonatorul principal de credite şi traducãtor şi interpret sau societatea care are în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi strãine.
(3) Competenţa încheierii contractelor civile pentru prestãri de servicii prevãzute la alin. (1) se deleagã directorilor (şefilor de secţii) care solicitã traducerea, potrivit atribuţiilor direcţiei (secţiei) lor, prin ordin al ministrului justiţiei, al secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, dupã caz.
(4) Clauzele care determinã stabilirea valorii prestaţiei trebuie convenite, pe cât posibil, dupã criteriul evitãrii cheltuielilor inutile, prin selecţia timpilor de efectuare a traducerilor, fãrã ca prin aceasta sã se înlãture cerinţele privind calitatea şi celeritatea.
(5) Pentru valabilitatea contractului civil pentru prestãri de servicii se cer avizele Direcţiei economice şi Direcţiei contencios din cadrul Ministerului Justiţiei.
ART. 9
Selectarea interpreţilor şi a traducãtorilor se face de cãtre beneficiarii prestaţiei, numai dintre persoanele autorizate în acest scop şi înregistrate la tribunale.
ART. 10
(1) Pentru traducerea lucrãrilor privind cooperarea judiciarã internaţionalã, pentru asigurarea traducerii sau interpretãrii necesare acţiunilor de cooperare internaţionalã, precum şi pentru acţiuni de protocol internaţional, Direcţia drept internaţional, cooperare judiciarã şi afaceri juridice externe ori, dupã caz, Biroul de presã, protocol şi cooperare cu organizaţii neguvernamentale poate selecta grupuri de traducãtori autorizaţi sau societãţi care au în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi strãine, în special pentru limbile folosite frecvent, cu care sã coopereze în mod uzual în beneficiul calitãţii şi al celeritãţii.
(2) Contractele civile pentru prestãri de servicii, în situaţiile prevãzute la alin. (1), pot fi încheiate pe grupuri de traducãtori, pe categorii de lucrãri şi/sau pe perioade, urmând a se respecta toate celelalte condiţii de fond şi de formã stabilite de lege.
ART. 11
Dupã efectuarea prestaţiei pentru care a fost încheiat contractul civil pentru prestãri de servicii, beneficiarul prestaţiei întocmeşte un proces-verbal care se semneazã de acesta şi de traducãtor şi interpret sau de reprezentantul societãţii care are în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi strãine, care a efectuat prestaţia.
ART. 12
(1) Calculul valorii şi plata prestaţiei efectuate de traducãtor şi interpret sau de societatea care are în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi strãine se fac de cãtre Direcţia economicã din cadrul Ministerului Justiţiei sau de cãtre compartimentul de specialitate corespunzãtor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetului Naţional Anticorupţie, dupã caz, pe baza contractului civil pentru prestãri de servicii şi a procesului-verbal, completate cu datele necesare privind întinderea şi condiţiile efectuãrii prestaţiei, comunicate de beneficiarii prestaţiilor.
(2) Valoarea prestaţiei se stabileşte în baza tarifelor prevãzute prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice, plata urmând a se face în termen de cel mult 15 zile de la depunerea documentaţiei, dacã prin contractul civil pentru prestãri servicii nu se prevãd alte condiţii.
ART. 13
Consilierii juridici din cadrul Direcţiei drept internaţional, cooperare judiciarã şi afaceri juridice externe desemnaţi de ministrul justiţiei vor supralegaliza, la cerere, semnãturile traducãtorilor actelor judiciare sau notariale estimate a produce efecte în strãinãtate.
ART. 14
Interpreţii şi traducãtorii autorizaţi, precum şi interpreţii şi traducãtorii angajaţi ai societãţilor care au în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi strãine, care se deplaseazã în altã localitate decât cea de domiciliu pentru efectuarea lucrãrilor solicitate de Ministerul Justiţiei şi de Consiliul Superior al Magistraturii, beneficiazã de cheltuieli de transport, cazare şi diurnã, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în unitãţile bugetare.

CAP. III
Efectuarea de traduceri la solicitarea instanţelor judecãtoreşti, a parchetelor de pe lângã acestea şi a organelor de cercetare penalã

ART. 15
(1) Instanţele judecãtoreşti, parchetele de pe lângã acestea şi organele de cercetare penalã utilizeazã interpreţi şi traducãtori în condiţiile stabilite de Codul de procedurã penalã sau de Codul de procedurã civilã, de <>Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciarã internaţionalã în materie civilã şi comercialã, de <>Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, precum şi în condiţiile stabilite de tratatele internaţionale ratificate de România, folosind tarifele prevãzute prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice.
(2) Desemnarea interpreţilor şi a traducãtorilor de cãtre organele prevãzute la alin. (1) se face dintre persoanele autorizate, prevãzute în listele întocmite potrivit art. 5 din lege, prin încheiere sau prin ordonanţã, dupã caz. Prin aceeaşi încheiere sau ordonanţã se stabilesc: obiectul prestaţiei, termenul, condiţiile de efectuare a acesteia, tariful aplicabil, precum şi alte elemente necesare efectuãrii lucrãrii.
(3) Onorariul cuvenit se va stabili, dupã prestarea serviciului solicitat, printr-o nouã încheiere sau, dupã caz, ordonanţã.
(4) Organele prevãzute la alin. (1) vor comunica în scris, în mod explicit, persoanei desemnate potrivit alin. (2) serviciile solicitate, dupã cum urmeazã:
a) felul prestaţiei: interpretare sau traducere, dupã caz;
b) limba strãinã din care sau în care urmeazã a se efectua prestaţia, cu specificarea limbii strãine, potrivit diferenţierilor prevãzute la art. 7 din lege. Sunt considerate limbi strãine de circulaţie internaţionalã, în sensul prezentului regulament, limbile englezã, francezã, germanã, spaniolã şi rusã;
c) pentru interpreţi: locul unde urmeazã a fi efectuatã prestaţia, data şi ora de începere a acesteia;
d) pentru traducãtori: locul şi termenul de predare a traducerii, precum şi numãrul de pagini de tradus;
e) locul şi intervalul orar în care poate avea acces la dosarul cauzei în vederea documentãrii;
f) orice alte informaţii considerate ca fiind necesare traducãtorului şi interpretului, cum ar fi: activitatea la care va participa (prezentarea materialului de urmãrire penalã; luarea declaraţiei, confruntarea etc.), natura cauzei.
(5) În cazul infracţiunilor flagrante sau când activitatea se desfãşoarã în afara programului normal de lucru, instanţele judecãtoreşti, parchetele de pe lângã acestea şi organele de cercetare penalã pot face comunicarea prevãzutã la alin. (4) cãtre persoanele desemnate ca interpreţi şi traducãtori, dupã caz, în vederea îndeplinirii prestaţiei solicitate, prin orice mijloace rapide de comunicare cu valoare doveditoare.
ART. 16
(1) Efectuarea prestaţiei de cãtre interpret şi traducãtor, precum şi valoarea acesteia, stabilitã potrivit ordinului comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice, se consemneazã de instanţa de judecatã în încheierea de şedinţã sau, dupã caz, de organul de urmãrire penalã, în ordonanţã.
(2) O copie a actelor prevãzute la alin. (1), conformã cu originalul, va fi trimisã, prin grija instanţei sau, dupã caz, a organului de urmãrire penalã, compartimentului economico-administrativ al tribunalului sau al parchetului de pe lângã acesta din circumscripţia teritorialã în care îşi are sediul instanţa sau organul de urmãrire penalã la care s-a efectuat prestaţia, în vederea efectuãrii plãţii.
ART. 17
(1) Interpreţii şi traducãtorii care se deplaseazã în altã localitate decât cea de domiciliu pentru efectuarea lucrãrilor solicitate de instanţele judecãtoreşti, de parchetele de pe lângã acestea şi de organele de cercetare penalã au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţã şi a altor cheltuieli necesare, potrivit prevederilor Codului de procedurã penalã.
(2) În cadrul procesului civil se vor aplica traducãtorilor şi interpreţilor autorizaţi dispoziţiile Codului de procedurã civilã.
ART. 18
Utilizarea interpreţilor şi a traducãtorilor de cãtre notari publici, avocaţi sau executori judecãtoreşti, în scopul exercitãrii profesiei, se efectueazã în condiţiile prevãzute de actele normative care reglementeazã activitãţile acestor categorii de profesii.
ART. 19
Prevederile <>Ordinului ministrului justiţiei nr. 233/C/1996 pentru completarea Regulamentului de punere în aplicare a <>Legii nr. 36/1995 , adoptat prin <>Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 februarie 1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în mãsura în care nu contravin prevederilor prezentului regulament, vor putea fi aplicate.
ART. 20
(1) Legalizarea semnãturii traducãtorilor se taxeazã potrivit actelor normative privind taxele notariale de timbru şi timbrul judiciar, iar onorariile cuvenite notarilor publici care folosesc traducãtori autorizaţi, angajaţi în cadrul birourilor, vor fi cele stabilite de Uniunea Naţionalã a Notarilor Publici şi aprobate de ministrul justiţiei, potrivit legislaţiei notariale.
(2) Plata prestaţiilor traducãtorilor autorizaţi, efectuate la cererea persoanelor interesate, va fi suportatã de cei care le-au solicitat, pe bazã de negociere.
ART. 21
Pentru relaţia cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se încheie un document distinct.

-------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016