În temeiul art. 10 alin (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 296^19 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin: ART. 1 (1) Se aprobă modelul şi conţinutul formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", precum şi anexele nr. 1.1 "Anexa angajator" şi nr. 1.2 "Anexa asigurat" la aceasta, prevăzute în anexa nr. 1. (2) Anexa nr. 1.1 "Anexa angajator" şi anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" fac parte integrantă din formularul prevăzut la alin. (1). (3) Se aprobă nomenclatoarele prevăzute în anexele nr. 2-6. ART. 2 Formularul prevăzut la art. 1 se completează şi se depune conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 7. ART. 3 Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, prevăzute la art. 296^3 şi art. 296^19 alin (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia depunerii declaraţiei prevăzute la art. 1 prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. ART. 4 Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt stabilite în anexa nr. 8. ART. 5 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 6 (1) "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se utilizează pentru declararea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate, începând cu obligaţiile aferente lunii iulie 2012, cu termen de depunere până la data de 25 august 2012 inclusiv. (2) Pentru perioadele de raportare cuprinse între 1 ianuarie 2011 şi 30 iunie 2012, "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se completează şi se rectifică, după caz, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.397/2010 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate". ART. 7 Direcţiile de specialitate şi structurile subordonate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 8 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mariana Câmpeanu Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi ANEXA 1
112
DECLARAŢIE PRIVIND OBLIGAŢIILE DE PLATĂ A
CONTRIBUŢIILOR SOCIALE, IMPOZITULUI PE VENIT
ŞI EVIDENŢA NOMINALĂ A PERSOANELOR ASIGURATE
┌───────────────────────────┐
│ Perioada de raportare │
├───────┬────────┬───┬──────┤
│Lună │ │An │ │
└───────┴────────┴───┴──────┘
┌──┐
Declaraţie rectificativă │ │
└──┘
┌──┐
Declaraţie rectificativă ca urmare a │ │
acordării unor drepturi băneşti în baza │ │
unor hotărâri judecătoreşti definitive │ │
şi irevocabile └──┘
┌──┐
Declaraţie rectificativă ca urmare a │ │
unei inspecţii fiscale └──┘
DATE DE IDENTIFICARE A PLĂTITORULUI
┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐
Cod de identificare fiscală │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
┌──────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─────────────────┐
Denumire │ │
│ │
Adresă domiciliu │ │
fiscal │ │
├────────┬─────────┬────┬────────┬───────┬─────────┤
│Telefon │ │Fax │ │E-mail │ │
└────────┴─────────┴────┴────────┴───────┴─────────┘
SECŢIUNEA - Creanţe fiscale
┌────┬────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│Nr. │ Denumire creanţă fiscală │ Suma │
│Crt.│ │ │
├────┼─────────────┬──────────────────┼───────────────────────┬─────────┤
│ │ │ │1. Datorată │ │
│ │ │ ├───────────────────────┼─────────┤
│ │Cod bugetar │ │2. Deductibilă │ │
│ │ │ ├───────────────────────┼─────────┤
│ │ │ │3. De plată (rd.1-rd.2)│ │
├────┴─────────────┴──────────────────┴───────────────────────┼─────────┤
│Total obligaţii de plată │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘
Prezenta declaraţie reprezintă titlu de creanţă şi produce efectele
juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia, în
condiţiile legii.
Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele
din această declaraţie sunt corecte şi complete
┌───────────────────┬─────────┬─────────┬───────┬───────────────────────┐
│ Nume, │ │Prenume, │ │ │
├───────────────────┼─────────┴─────────┴───────┤ │
│Funcţia/calitatea │ │ Semnătura şi ştampila │
└───────────────────┴───────────────────────────┴───────────────────────┘
Loc rezervat autorităţii competente
┌────────────────────────┬───────────────┬───────────┬──────────────────┐
│Număr de înregistrare │ │Din data │ │
└────────────────────────┴───────────────┴───────────┴──────────────────┘
Număr de operator de date cu caracter personal 759
Cod 14.13.01.01/d.u
ANEXA 1.1 Anexa angajator
SECŢIUNEA A - Alte date de identificare a plătitorului
┌─┬─┬─┬───┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐ ┌─┬──┬───┐
Număr ordine registrul │ │ │ │/ │ │ │ │ │/│ │ │ │ │ Cod CAEN │ │ │ │
comerţului ┌───┴─┴─┴─┴───┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴────────────┴─┴──┴───┤
Adresă sediu social │ │
├────────┬──────────┬────┬──────────┬───────┬─────────┤
│Telefon │ │Fax │ │E-mail │ │
└────────┴┬───┬───┬─┴────┴───┬────┬─┴───────┴───┬─────┤
Casa de asigurări de sănătate │ │ │ Tarif de │ │ Datorează │ │
angajator │ │ │ risc (%) │ │ contribuţii │ │
└───┴───┘ └────┘ accidente └─────┘
de muncă D/N
SECŢIUNEA B - Indicatori statistici
┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ 1│Număr de asiguraţi şomaj │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 2│Număr de asiguraţi concedii şi indemnizaţii │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 3│Număr de asiguraţi pentru care angajatorul datorează CAS │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 4│Total fond de salarii brute │ │
└──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
SECŢIUNEA C
C.1. Condiţii de muncă
┌────┬──────────┬───────────┬─────────────┬────────────┬──────────────────┐
│Nr. │ Condiţii │Total venit│ Total bază │ Scutiri │ Contribuţie CAS -│
│crt.│ de muncă │ realizat │de calcul a │ angajator │ angajator │
│ │ │ │contribuţiei │ │ │
│ │ │ │ la BASS │ │ │
│ │ │ │ aferentă │ │ │
│ │ │ │indemnizaţiei│ │ │
│ │ │ │ conform │ │ │
│ │ │ │ O.U.G. nr. │ │ │
│ │ │ │ 158/2005 │ │ │
├────┼──────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────────────────┤
│ 1 │normale │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤ │
│ 2 │deosebite │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤ │
│ 3 │speciale │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤ │
│ 4 │Total │ │ │ │ │
└────┴──────────┴───────────┴─────────────┴────────────┴──────────────────┘
┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ 5│Bază calcul punctaj şomaj tehnic beneficiar de scutire │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 6│Total sumă de recuperat de angajator de la BASS, aferentă │ │
│ │lunii de raportare │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 7│Total sumă de recuperat de angajator de la FAAMBP, aferentă│ │
│ │lunii de raportare │ │
└──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
C.2. Indemnizaţii sănătate (conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
158/2005, cu modificările şi completările ulterioare)
┌───┬──────────────────┬────┬─────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┐
│Nr │ Tip indemnizaţie │ Nr.│Total│ Zile │ Zile │ Suma │ Suma │
│crt│ │ ca-│zile │prestaţii│prestaţii│suportată│suportată│
│ │ │zuri│pres-│suportate│suportate│ de anga-│ din │
│ │ │ │taţii│de anga- │ din │ jator │ FNUASS │
│ │ │ │ │ jator │ FNUASS │ │ │
├───┼──────────────────┼────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│ 1│Incapacitate │ │ │ │ │ │ │
│ │temporară de muncă│ │ │ │ │ │ │
├───┼──────────────────┼────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│ 2│Prevenire │ │ │ │ │ │ │
│ │îmbolnăvire │ │ │ │ │ │ │
├───┼──────────────────┼────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│ 3│Sarcină şi lăuzie │ │ │ │ │ │ │
├───┼──────────────────┼────┼─────┤ ├─────────┤ ├─────────┤
│ 4│Îngrijire copil │ │ │ │ │ │ │
│ │bolnav │ │ │ │ │ │ │
├───┼──────────────────┼────┼─────┤ ├─────────┤ ├─────────┤
│ 5│Risc maternal │ │ │ │ │ │ │
├───┼──────────────────┼────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│ 6│Total │ │ │ │ │ │ │
└───┴──────────────────┴────┴─────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘
┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ 7│Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii, │ │
│ │calculate la fond salarii │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 8│Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate │ │
│ │pentru indemnizaţiile suportate din FAAMBF │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 9│Total contribuţii datorate pentru concedii şi indemnizaţii │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│10│Total cuantum prestaţii de suportat din bugetul FNUASS │ │
│ │pentru concedii şi indemnizaţii │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│11│Total sumă recuperată de angajator din contribuţia lunii │ │
│ │curente │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│12│Total sumă de virat la FNUASS pentru concedii şi │ │
│ │indemnizaţii │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│13│Total sumă rămasă de recuperat de la FNUASS pentru concedii│ │
│ │şi indemnizaţii │ │
└──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
C.3. Indemnizaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale
┌───┬───────────────────────────┬────┬─────────┬─────────────┬────────────┐
│Nr │ Tip indemnizaţie │Nu- │ Zile │ Sumă totală │ Sumă │
│crt│ │măr │prestaţii│ accidente │ suportată │
│ │ │ca- │ │ de muncă │ din FAAMFB │
│ │ │zuri│ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 1│Incapacitate temporară de │ │ │ │ │
│ │muncă │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 2│Trecerea temporară la alt │ │ │ │ │
│ │loc de muncă │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 3│Reducerea timpului de lucru│ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 4│Cursuri de calificare şi │ │ │ │ │
│ │reconversie profesională │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 5│Total │ │ │ │ │
└───┴───────────────────────────┴────┴─────────┴─────────────┴────────────┘
┌─────────────┬────────┬──────┬──────────────┐
Ajutoare de deces │Număr cazuri │ │Sumă │ │
└─────────────┴────────┴──────┴──────────────┘
C.4. Sumă scutită din contribuţia la şomaj a angajatorului ┌──────────────┐
potrivit prevederilor legale în vigoare │ │
└──────────────┘
C.5. Subvenţii/ scutiri/ reduceri (conform Legii nr. 76/2002, cu
modificările şi completările ulterioare)
┌────┬────────────────────────────┬────────────────────┬──────────────────┐
│Nr. │ Subvenţie/scutire/reducere │ Sumă de recuperat │Sumă de restituit │
│crt.│ │ din contribuţia │de la AJOFM/AMOFM │
│ │ │ datorată │ │
├────┼────────────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┤
│ 1 │ │ │ │
└────┴────────────────────────────┴────────────────────┴──────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────┐
│C.6. Contribuţie şomaj datorată de angajator│Bază de calcul │Contribuţie │
│ ├───────────────┼────────────┤
└────────────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────┘
┌────────────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────┐
│C.7. Contribuţie fond de garantare datorată │Bază de calcul │Contribuţie │
│de angajator ├───────────────┼────────────┤
└────────────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────┘
Secţiunile D şi E se completează numai de instituţii asimilate angajatorilor
SECŢIUNEA D - Indicatori statistici
┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ 1│Număr de asiguraţi şomaj │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 2│Număr de asiguraţi (concedii şi indemnizaţii) │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 3│Număr de asiguraţi pentru care angajatorul datorează CAS │ │
├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 4│Total indemnizaţii de şomaj │ │
└──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
SECŢIUNEA E
E.1. Condiţii de muncă
┌─────────┬──────────────────────┬──────────────────────┬─────────────────┐
│Condiţii │ Total venit realizat │ Total bază de calcul │ │
│de muncă │ │a contribuţiei la BASS│Contribuţie CAS -│
│ │ │ aferentă │ angajator │
│ │ │ indemnizaţiei cf. │ │
│ │ │ O.U.G. nr. 158/2005 │ │
├─────────┼──────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
│normale │ │ │ │
└─────────┴──────────────────────┴──────────────────────┴─────────────────┘
E.2. Indemnizaţii sănătate (conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
158/2005, cu modificările şi completările ulterioare)
┌───┬───────────────────────────┬────┬─────────┬─────────────┬────────────┐
│ │ │Nr. │ Total │ Zile pres- │ Suma │
│Nr.│ Tip indemnizaţie │ca- │ zile │ taţii supor-│ suportată │
│crt│ │zuri│prestaţii│ tate din │ din FNUASS │
│ │ │ │ │ FNUASS │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 1│Incapacitate temporară de │ │ │ │ │
│ │muncă │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 2│Prevenire îmbolnăvire │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 3│Sarcină şi lăuzie │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 4│Îngrijire copil bolnav │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 5│Risc maternal │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 6│Total │ │
├──┬┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┤
│ 7│Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate │
│ │la total indemnizaţii │
├──┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8│Total contribuţii concedii şi indemnizaţii datorate pentru │
│ │indemnizaţiile suportate din FAAMBP │
├──┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9│Total contribuţii datorate pentru concedii şi indemnizaţii │
├──┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│10│Total cuantum prestaţii de suportat din bugetul FNUASS │
│ │pentru concedii şi indemnizaţii │
├──┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│11│Total sumă recuperată de instituţia asimilată angajatorului │
│ │din contribuţia lunii curente │
├──┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│12│Total sumă de virat la FNUASS pentru concedii şi │
│ │indemnizaţii │
├──┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│13│Total sumă rămasă de recuperat de la FNUASS pentru concedii │
│ │şi indemnizaţii │
└──┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
E.3. Indemnizaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale
┌───┬───────────────────────────┬────┬─────────┬─────────────┬────────────┐
│Nr.│ Tip indemnizaţie │Nr. │ Zile │ Sumă totală │ Sumă │
│crt│ │ca- │prestaţii│ accidente │ suportată │
│ │ │zuri│ │ de muncă │ din FAAMFB │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 1│Incapacitate temporară de │ │ │ │ │
│ │muncă │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 2│Trecerea la alt loc de │ │ │ │ │
│ │muncă │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 3│Reducerea timpului de lucru│ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 4│Cursuri de calificare şi │ │ │ │ │
│ │reconversie profesională │ │ │ │ │
├───┼───────────────────────────┼────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ 5│Total │ │ │ │ │
└───┴───────────────────────────┴────┴─────────┴─────────────┴────────────┘
┌────────────────┬────────┬──────┬──────────────┐
Ajutoare de deces │Număr de cazuri │ │Sumă │ │
└────────────────┴────────┴──────┴──────────────┘
SECŢIUNEA F - Impozit pe venitul din salarii, defalcat pe sediul principal
şi sediile secundare
F.1. Sediu principal
┌────────────────┬──────────────────────┐
│Suma de plată │ │
└────────────────┴──────────────────────┘
F.2. Sedii secundare
┌────────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│Nr. Crt.│ Cod de înregistrare fiscală sediu secundar │ Sumă de plată │
├────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │
├────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ ... │ ... │ ... │
└────────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
ANEXA 1.2 Anexa asigurat
DATE DE IDENTIFICARE A ASIGURATULUI
┌────┐
Nr. crt. │ │
├───┬┴┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐ ┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬───┬─┬─┬─┬─┬─┐
CNP/NIF │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ CNP/NIF │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┬┴─┘ anterior ├─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴─┴─┴─┴─┴─┤
Nume │ │ Nume anterior │ │
├──────────────────────┤ ├─────────────────────────┤
Prenume │ │ Prenume │ │
└──────────────────────┘ anterior └─────────────────────────┘
┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐ ┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐
Data angajare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Data plecare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘
┌──┬──┐
Casa de asigurări de sănătate a asiguratului │ │ │
└──┴──┘ ┌───────┐
Asigurat/neasigurat pentru concedii şi │ │
indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate ├───────┤
Asigurat în sistemul de asigurări pentru şomaj │ │
└───────┘
DETALII COASIGURAŢI
┌─────────────┬─────────────────────────┬─────────────┬─────────────┐
│Tip asigurat │ CNP │ Nume │ Prenume │
├─────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬───┬─┬─┬─┼─────────────┼─────────────┤
│Părinte │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼───┼─┼─┼─┼─────────────┼─────────────┤
│Părinte │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼───┼─┼─┼─┼─────────────┼─────────────┤
│Soţ/Soţie │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴───┴─┴─┴─┴─────────────┴─────────────┘
SECŢIUNEA A
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Tip asigurat din punct de vedere al contractului de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│Pensionar │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│Tip contract de muncă din punct de vedere al timpului de lucru │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│Ore normă zilnică contract │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│Ore lucrate efectiv în lună │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│Ore suspendate în lună │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│Total zile lucrate │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 8│Venit brut realizat │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 9│Bază Contribuţie Individuală ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 10│Contribuţie Individuală ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 11│Bază Contribuţie Individuală SĂNĂTATE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 12│Contribuţie Individuală SĂNĂTATE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 13│Bază Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE plafonată │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 14│Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 15│Baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
SECŢIUNEA B
B.1. Contract/Contracte de muncă sau/şi şomaj tehnic beneficiar de scutire
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Tip asigurat din punct de vedere al contractului de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│Pensionar │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│Tip contract muncă din punct de vedere al timpului de lucru │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│Ore normă zilnică contract │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│Ore lucrate efectiv în lună │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│Ore suspendate lună │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│Din care ore şomaj tehnic în lună, beneficiare de scutire │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 8│Total zile lucrate │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 9│Zile şomaj tehnic beneficiare de scutire │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 10│Baza de calcul la contribuţia individuală ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 11│Baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
B.1.1. Scutiri la plată
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Motiv scutire │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire SĂNĂTATE│ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire │ │
│ │ASIGURĂRI SOCIALE ŞI ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI │ │
│ │BOLI PROFESIONALE în condiţii normale de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire │ │
│ │ASIGURĂRI SOCIALE ŞI ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI │ │
│ │BOLI PROFESIONALE în condiţii deosebite de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire │ │
│ │ASIGURĂRI SOCIALE ŞI ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI │ │
│ │BOLI PROFESIONALE în condiţii speciale de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 8│ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire SĂNĂTATE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 9│ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ASIGURĂRI│ │
│ │SOCIALE în condiţii normale de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 10│ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ASIGURĂRI│ │
│ │SOCIALE în condiţii deosebite de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 11│ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ASIGURĂRI│ │
│ │SOCIALE în condiţii speciale de muncă │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
B.2. C.N.P.A.S. - Condiţii de muncă
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Indicativ condiţii speciale │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│Zile lucrate în condiţii normale │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│Zile lucrate în condiţii deosebite │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│Zile lucrate în condiţii speciale │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│Venit brut realizat - condiţii normale │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│Venit brut realizat - condiţii deosebite │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│Venit brut realizat - condiţii speciale │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
B.3. Indemnizaţii Asigurări Sociale conform Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau
Prestaţii conform Legii nr. 346/2002, republicată
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Zile Indemnizaţii în condiţii normale │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│Zile Indemnizaţii în condiţii deosebite │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│Zile Indemnizaţii în condiţii speciale │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│Total zile lucrătoare concediu medical (conform O.U.G. nr. │ │
│ │158/2005) │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│Total zile lucrătoare concediu medical pentru accidente │ │
│ │de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│Zile prestaţii suportate din FAAMBP │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│Zile de concediu fără plată indemnizaţie pentru creşterea │ │
│ │copilului după primele 3 naşteri │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 8│Bază de calcul a CAS aferentă indemnizaţiilor (conform O.U.G. │ │
│ │nr. 158/2005) - asigurat │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 9│Sumă prestaţii de asigurări sociale suportată de angajator │ │
│ │(conform Legii 346/2002) │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 10│Sumă prestaţii de asigurări sociale suportată din FAAMBP │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 11│Total venit asigurat din indemnizaţii/prestaţii │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 12│Total indemnizaţie sănătate suportată de angajator (cf. O.U.G. │ │
│ │nr. 158/2005) │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 13│Total indemnizaţie sănătate suportată din FNUASS │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
B.4. Centralizator
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Total zile lucrate │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│Total zile şomaj tehnic beneficiare de scutire │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│Bază Contribuţie Individuală ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│Contribuţie Individuală ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│Bază Contribuţie Individuală SĂNĂTATE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│Contribuţie Individuală SĂNĂTATE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│Bază Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE plafonată │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 8│Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 9│Baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
SECŢIUNEA C - Raportări pentru asiguraţi, completate de alte entităţi
asimilate angajatorului
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Tip asigurat alte entităţi asimilate │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│Zile │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│Total zile concediu medical (conform O.U.G. nr. 158/2005) │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│Zile concediu medical pentru accidente de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│Zile prestaţii suportate din FAAMBP │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│Venit brut realizat │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│Prestaţii pentru accidente de muncă │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 8│Sumă prestaţii de asigurări sociale suportată din FAAMBP │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 9│Bază Contribuţie Individuală ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 10│Contribuţie Individuală ŞOMAJ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 11│Baza Contribuţie Individuală SĂNĂTATE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 12│Contribuţie Individuală SĂNĂTATE │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 13│Bază Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE plafonată │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 14│Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
SECŢIUNEA D
Concedii medicale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005,
cu modificările şi completările ulterioare
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│ 1│Seria certificatului de concediu medical │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 2│Numărul certificatului de concediu medical │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 3│Seria certificatului de concediu medical iniţial │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 4│Numărul certificatului de concediu medical iniţial │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 5│Data acordării certificatului medical (zz.ll.aaaa) │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 6│Dată început valabilitate concediu medical │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 7│Dată încetare valabilitate concediu medical │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 8│Codul numeric personal al copilului │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 9│Codul indemnizaţiei notat pe certificatul de concediu medical │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 10│Locul de prescriere a certificatului medical │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 11│Cod de urgenţă medico-chirurgicală │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 12│Cod boală infectocontagioasă grupa A │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 13│Numărul avizului medicului expert │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 14│Zile prestaţii (zile lucrătoare) suportate de angajator │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 15│Zile prestaţii (zile lucrătoare) suportate din FNUASS │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 16│Total Zile prestaţii (zile lucrătoare) aferente concediului │ │
│ │medical │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 17│Suma veniturilor din ultimele 6 luni │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 18│Număr de zile aferente veniturilor din ultimele 6 luni │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 19│Media zilnică a bazei de calcul │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 20│Indemnizaţie sănătate suportată de angajator │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 21│Indemnizaţie sănătate suportată din FNUASS │ │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┘
ANEXA 2 NOMENCLATORUL "CREANŢE FISCALE"
┌────┬────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Denumirea creanţei fiscale │ Temeiul legal │
│crt.│ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Impozit pe venitul din salarii │Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modifi- │
│ │ │cările şi completările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │reţinută de la asiguraţi │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii│
│ │ │publice, cu modificările şi completările ulterioare,│
│ │ │Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 │
│ │ │privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări │
│ │ │sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi │
│ │ │completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările │
│ │ │şi completările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Contribuţia de asigurări sociale datorată │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │pentru persoanele pentru care plata dreptu- │ulterioare Legea nr. 263/2010, cu modificările şi │
│ │rilor se suportă din bugetul asigurărilor │completările ulterioare │
│ │pentru şomaj │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Contribuţia de asigurare pentru accidente de│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │muncă şi boli profesionale pentru şomeri │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru │
│ │ │accidente de muncă şi boli profesionale, │
│ │ │republicată, cu modificările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Contribuţia de asigurări sociale datorată de│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │ angajator │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii│
│ │ │publice, cu modificările şi completările ulterioare,│
│ │ │Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, │
│ │ │aprobată cu modificări şi completări prin Legea │
│ │ │nr. 399/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Contribuţia de asigurare pentru accidente de│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │muncă şi boli profesionale datorată de │ulterioare │
│ │angajator │Legea nr. 346/2002, republicată, cu modificările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Contribuţia pentru asigurări sociale de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sănătate reţinută de la asiguraţi │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul │
│ │ │sănătăţii,cu modificările şi completările ulterioare│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Contribuţia pentru asigurări sociale de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sănătate datorată pentru persoanele pentru │ulterioare │
│ │care plata drepturilor se suportă din │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │bugetul asigurărilor pentru şomaj │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │Contribuţia de asigurări sociale de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sănătate, pentru persoanele care se află în │ulterioare │
│ │concediu medical pentru incapacitate de │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │muncă, din cauză de accident de muncă sau │ulterioare │
│ │boală profesională, suportat de angajator, │ │
│ │conform Legii nr. 95/2006, cu modificările │ │
│ │şi completările ulterioare, şi alte deduceri│ │
│ │conform legislaţiei specifice privind │ │
│ │contribuţiile sociale │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │Contribuţia pentru asigurări sociale de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sănătate datorată de pensionari pentru │ulterioare │
│ │partea de venit care depăşeşte plafonul │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │prevăzut de lege │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │Contribuţia pentru asigurări sociale de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sănătate datorată pentru persoanele care │ulterioare │
│ │execută o pedeapsă privativă de libertate │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │sau se află în arest preventiv │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │Contribuţia individuală pentru asigurări │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sociale de sănătate pentru persoanele aflate│ulterioare │
│ │în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea│Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 │
│ │copilului până la împlinirea vârstei de 2 │privind susţinerea familiei în vederea creşterii │
│ │ani şi, în cazul copilului cu handicap, până│copilului, aprobată cu modificări şi completări prin│
│ │la împlinirea de către copil a vârstei de 3 │Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările │
│ │ani sau se află în concediu şi indemnizaţie │ulterioare │
│ │pentru creşterea copilului cu handicap cu │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │Contribuţia pentru asigurări sociale de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sănătate datorată de angajator │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │datorată de persoanele aflate în şomaj │ulterioare │
│ │ │Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, │
│ │ │aprobată cu modificări şi completări prin Legea │
│ │ │nr. 399/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │de la persoanele juridice sau fizice care au│ulterioare │
│ │calitatea de angajator │Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, │
│ │ │aprobată cu modificări şi completări prin Legea │
│ │ │nr. 399/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │Contribuţia individuală de asigurări pentru │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │şomaj reţinută de la asiguraţi │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor │
│ │ │pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,│
│ │ │cu modificările şi completările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │Contribuţia de asigurări pentru şomaj │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │datorată de angajator │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │Contribuţia angajatorilor la Fondul de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │garantare pentru plata creanţelor salariale │ulterioare │
│ │ │Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utili- │
│ │ │zarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor │
│ │ │salariale, cu modificările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │Contribuţia pentru asigurări sociale de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │sănătate datorată pentru persoanele care fac│ulterioare │
│ │parte dintr-o familie care are dreptul la │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001 │ulterioare │
│ │privind venitul minim garantat, cu modifi- │Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările │
│ │cările şi completările ulterioare │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │Contribuţia individuală de sănătate datorată│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │pentru persoanele, cetăţeni străini, aflate │ulterioare │
│ │în centrele de cazare în vederea returnării │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │ori expulzării, precum şi pentru persoanele,│ulterioare │
│ │cetăţeni străini, victime ale traficului de │ │
│ │persoane, care se află în timpul procedu- │ │
│ │rilor necesare stabilirii identităţii şi │ │
│ │sunt cazaţi în centrele special amenajate, │ │
│ │potrivit legii │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │Contribuţia individuală de sănătate datorată│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │pentru persoanele care se află în executarea│ulterioare │
│ │măsurilor prevăzute la art. 105, 113 şi 114 │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │din Codul penal, precum şi pentru persoanele│ulterioare │
│ │care se află în perioada de amânare sau │ │
│ │întrerupere a executării pedepsei privative │ │
│ │de libertate │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │Contribuţia individuală de sănătate datorată│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │pentru personalul monahal al cultelor │ulterioare │
│ │recunoscute │Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │Contribuţia individuală de sănătate datorată│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │pentru persoanele, cetăţeni români,care sunt│ulterioare │
│ │victime ale traficului de persoane, pentru o│Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │perioadă de cel mult 12 luni │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 24 │Contribuţia de asigurări sociale de sănătate│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │datorată de angajator pentru persoanele care│ulterioare │
│ │se află în concediu medical pentru incapaci-│Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările │
│ │tate de muncă, ca urmare a unui accident de │ulterioare │
│ │muncă sau a unei boli profesionale,suportată│ │
│ │din FAAMBP, conform Legii nr. 95/2006, cu │ │
│ │modificările şi completările ulterioare │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 25 │Impozit pe veniturile din pensii │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 26 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │datorată de persoanele care realizează │ulterioare │
│ │venituri din drepturi de proprietate │ │
│ │intelectuală │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │de sănătate datorată de persoanele care │ulterioare │
│ │realizează venituri din drepturi de │ │
│ │proprietate intelectuală │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │de sănătate datorată de persoanele care │ulterioare │
│ │realizează venituri din activităţi desfăşu- │ │
│ │rate în baza contractelor/convenţiilor │ │
│ │civile încheiate potrivit Codului civil, │ │
│ │precum şi a contractelor de agent │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 29 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │datorată de persoanele care realizează │ulterioare │
│ │venituri din activităţi desfăşurate în baza │ │
│ │contractelor/convenţiilor civile încheiate │ │
│ │potrivit Codului civil, precum şi a contrac-│ │
│ │telor de agent │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 30 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │datorată de persoanele care realizează │ulterioare │
│ │venituri din activitatea de expertiză │ │
│ │contabilă şi tehnică, judiciară şi extraju- │ │
│ │diciară │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 31 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │de sănătate care realizează venituri din │ulterioare │
│ │activitatea de expertiză contabilă şi │ │
│ │tehnică, judiciară şi extrajudiciară │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 32 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │de sănătate datorată de persoanele care │ulterioare │
│ │realizează venitul obţinut dintr-o asociere │ │
│ │cu o persoană juridică contribuabil,potrivit│ │
│ │titlului IV^1 din Legea nr. 571/2003, cu │ │
│ │modificările şi completările ulterioare, │ │
│ │care nu generează o persoană juridică │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 33 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │de sănătate datorată de persoanele care │ulterioare │
│ │realizează venituri, în regim de reţinere la│ │
│ │sursă a impozitului pe venit, din asocierile│ │
│ │fără personalitate juridică prevăzute la │ │
│ │art. 13 lit. e) din Legea nr. 571/2003, cu │ │
│ │modificările şi completările ulterioare │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 34 │Contribuţia individuală de asigurări sociale│Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │de sănătate datorată de persoanele care │ulterioare │
│ │realizează venituri, în regim de reţinere la│ │
│ │sursă a impozitului pe venit, din activi- │ │
│ │tăţile agricole prevăzute la art. 71 lit. d)│ │
│ │din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi │ │
│ │completările ulterioare │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 35 │Impozit pe veniturile din drepturi de pro- │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │prietate intelectuală │ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 36 │Impozit pe veniturile din activităţi desfă- │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │şurate în baza contractelor/convenţiilor │ulterioare │
│ │civile încheiate potrivit Codului civil, │ │
│ │precum şi a contractelor de agent │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 37 │Impozit pe veniturile din activitatea de │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi│ulterioare │
│ │extrajudiciară │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 38 │Impozit pe veniturile persoanelor fizice │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │dintr-o asociere cu o persoană juridică │ulterioare │
│ │contribuabil, potrivit titlului IV^1 din │ │
│ │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi │ │
│ │completările ulterioare, care nu generează o│ │
│ │persoană juridică ulterioare │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 39 │Impozit aferent veniturilor din activităţi │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │agricole potrivit prevederilor art. 71 │ulterioare │
│ │lit. d) din Legea nr. 571/2003, cu modifi- │ │
│ │cările şi completările ulterioare │ │
└────┴────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 3 NOMENCLATORUL "SUBVENŢII/SCUTIRI/REDUCERI"
┌───────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Valoare│ Explicaţie │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Subvenţii conform art. 80 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul │
│ │asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Scutire de la plata contribuţiei datorate de angajator conform │
│ │art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările │
│ │ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Subvenţii conform art. 85 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi │
│ │completările ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Scutire de la plata contribuţiei datorate de angajator conform │
│ │art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi │
│ │completările ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Subvenţii conform Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi │
│ │combaterea marginalizării sociale şi Nomelor metodologice de │
│ │aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi │
│ │combaterea marginalizării sociale, aprobate prin Hotărârea │
│ │Guvernului nr. 1.149/2002 │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Reduceri ale contribuţiei datorate de angajator conform art. 93 şi │
│ │art. 94 din Legea nr. 76/2002 , cu modificările şi completările │
│ │ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Subvenţii conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 279/2005 privind │
│ │ucenicia la locul de muncă, republicată │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │Subvenţii conform art. 1 din Legea nr. 72/2007 privind stimularea │
│ │încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările │
│ │ulterioare │
└───────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 4 NOMENCLATORUL "TIP ASIGURAT PENTRU ALTE ENTITĂŢI ASIMILATE ANGAJATORULUI"
┌───────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Valoare│ Explicaţie │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Personal monahal al cultelor recunoscute, declarat de Secretariatul │
│ │de Stat pentru Culte │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Şomer, declarat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă│
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Pensionari, pentru veniturile din pensii care depăşesc plafonul │
│ │prevăzut de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,│
│ │cu modificările şi completările ulterioare, sau/şi cel prevăzut de │
│ │Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi │
│ │completările ulterioare, declaraţi de Casa Naţională de Pensii │
│ │Publice prin casele judeţene de pensii şi alte case de pensii │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Persoane beneficiare de ajutor social, declarate de primării │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Persoane care beneficiază de indemnizaţia de creştere a copilului │
│ │între 2-3 ani │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Persoane care beneficiază de indemnizaţia de creştere a copilului cu│
│ │handicap între 3-7 ani │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află │
│ │în arest preventiv, declarate de Ministerul Justiţiei │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Persoane care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105,│
│ │113 şi 114 din Codul penal şi persoanele care se află în perioada de│
│ │amânare sau întrerupere a pedepsei privative de libertate, declarate│
│ │de Ministerul Justiţiei │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │Persoane returnate sau expulzate ori victimele traficului de │
│ │persoane care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii │
│ │demnităţii, declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │Persoane prevăzute la art. 1 alin. (2) sau art. 23 alin. (3) ori │
│ │art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind │
│ │concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, │
│ │aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare, declarate de casele de │
│ │asigurări de sănătate │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │Asiguraţi preluaţi de casele judeţene de pensii de la unităţile în │
│ │faliment, declaraţi de casele judeţene de pensii │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │Soţ/Soţie pentru personalul român trimis în misiune permanentă în │
│ │străinătate, declarat de unităţile trimiţătoare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │Membrii corpului diplomatic care participă la cursuri de pregătire │
│ │în străinătate pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice,│
│ │declaraţi de unităţile trimiţătoare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │Persoane disponibilizate care beneficiază de plăţi compensatorii │
│ │suportate de bugetul asigurărilor de şomaj, declarate de Agenţia │
│ │Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │Persoane, cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de │
│ │persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │Persoane care realizează venituri din drepturi de proprietate │
│ │intelectuală │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │Persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate în baza│
│ │contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, │
│ │precum şi a contractelor de agent │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │Consilieri locali 20 Persoane care realizează venituri din │
│ │activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi │
│ │extrajudiciară │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │Persoane care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a │
│ │impozitului pe venit, din activităţile agricole prevăzute la art. 71│
│ │lit. d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările │
│ │ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │Persoane care realizează venituri obţinute dintr-o asociere cu o │
│ │persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV 1 din │
│ │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care│
│ │nu generează o persoană juridică │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │Persoane care realizează venituri obţinute din asocierile fără │
│ │personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e) din │
│ │Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare │
└───────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 5 NOMENCLATORUL "TIP ASIGURAT"
┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr.│ Tip asigurat │
│crt│ │
├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Salariat │
├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Salariat militar │
├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Alte categorii de persoane care realizează venituri asimilate │
│ │salariilor, care nu au contract individual de muncă sau raport de │
│ │serviciu - nu este salariat │
├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Membri ai comisiei de cenzori sau ai comitetului de audit, precum şi │
│ │membri în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea: preşedinţii │
│ │asociaţiilor de proprietari sau alte persoane care îşi desfăşoară │
│ │activitatea în baza contractului de mandat în cadrul asociaţiilor de │
│ │proprietari │
├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Persoane disponibilizate care beneficiază de plăţi compensatorii │
│ │acordate în baza contractului colectiv sau individual de muncă, │
│ │suportate din fondul de salarii │
└───┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 6 NOMENCLATORUL "INDICATIV CONDIŢII SPECIALE"
┌───────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Valoare│ Explicaţie │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Conform art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind │
│ │sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările │
│ │ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Conform art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare, zona I radiaţii │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Conform art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare, zona II radiaţii │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Conform art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Conform art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Conform art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare │
├───────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Conform art. 30 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010, cu │
│ │modificările şi completările ulterioare │
└───────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 7 INSTRUCŢIUNI DE COMPLETARE a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" Declaraţia se completează de către persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 296^3 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la care îşi desfăşoară activitatea sau se află în concediu medical persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. a) şi b) de către entităţile prevăzute la art. 296^3 lit. f) din aceeaşi lege, precum şi de către orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor. În situaţia persoanelor prevăzute la art. 296^21 alin. (1) lit. f) şi h) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, declararea contribuţiilor sociale individuale se face de către plătitorul de venit, care în acest caz este asimilat angajatorului. I. Depunerea declaraţiei: Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate se completează şi se depune de plătitorii de impozite şi contribuţii cărora le revin, potrivit legislaţiei în vigoare, obligaţiile de plată cuprinse în anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin. Termenul de depunere a declaraţiei Declaraţia se depune: - trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului de angajatorii şi entităţile asimilate angajatorilor care se încadrează în prevederile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au optat pentru depunerea lunară a declaraţiei, - lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitul pe venit şi contribuţiile sociale - de ceilalţi angajatori şi entităţi asimilate angajatorului. Atenţie! Depunerea trimestrială a declaraţiei constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru fiecare lună din trimestru, potrivit art. 296^19 alin. (1^2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Organul fiscal competent: Organul fiscal în a cărui evidenţă contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii. Modul de depunere: 1. Declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform legii. Pentru depunerea declaraţiei, plătitorul trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. 2. Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate se completează cu ajutorul programului de asistenţă. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate sau poate fi descărcat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro. II. Completarea declaraţiei A. Anexa nr. 1 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" la ordin 1. Caseta "Perioada de raportare": În rubrica "Lună" se înscrie cu cifre arabe numărul lunii la care se referă obligaţia (de exemplu: 01 pentru luna ianuarie). "Anul" pentru care se completează declaraţia se înscrie cu cifre arabe, cu 4 caractere (de exemplu: 2012). 2. a) Caseta "Declaraţie rectificativă" - se bifează cu X în situaţia în care rectificarea declaraţiei se realizează pentru corectarea unor erori de completare ale angajatorului sau entităţii asimilate angajatorului. b) Caseta "Declaraţie rectificativă ca urmare a acordării unor drepturi băneşti în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile" - se bifează cu X în situaţia în care declaraţia se rectifică în urma acordării unor drepturi băneşti în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. c) Caseta "Declaraţie rectificativă ca urmare a unei inspecţii fiscale" - se bifează cu X în situaţia în care declaraţia se rectifică în urma unei inspecţii fiscale. Atenţie! Se va bifa cu X numai una dintre cele 3 căsuţe, după caz. Rectificarea declaraţiei 2.1. Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate poate fi corectată de contribuabili din proprie iniţiativă, prin depunerea unei declaraţii rectificative. 2.2. Declaraţia rectificativă se utilizează pentru: - corectarea impozitului pe venit, precum şi a contribuţiilor sociale datorate de angajatori şi entităţi asimilate angajatorilor şi reţinute de către aceştia de la asiguraţi; - modificarea unor elemente de identificare a asiguratului; - modificarea unor date pe baza cărora se determină stagiile de cotizare şi punctajul asiguratului în sistemul public de pensii, pentru situaţia când a fost omisă înscrierea unui/unor asigurat/asiguraţi sau în cazul în care asiguratul/asiguraţii a/au fost înregistrat/înregistraţi fără temei şi este necesară anularea respectivei înregistrări; - corectarea altor informaţii prevăzute în formular. 2.3. Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi declaraţia care se corectează, bifându-se cu X căsuţa aflată pe prima pagină a formularului. 2.4. Declaraţia rectificativă se completează integral, înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute în formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială. 2.5. În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează şi se reţine în conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal şi ale normelor de aplicare a acestuia. 2.6. Pentru contribuţiile sociale, în situaţiile în care au fost acordate drepturi băneşti în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi situaţiile în care prin astfel de hotărâri se dispune reîncadrarea în muncă a unor persoane, se întocmesc declaraţii rectificative corespunzătoare fiecărei luni, bifându-se cu X căsuţa corespunzătoare de pe formular. 2.7. Declaraţia rectificativă întocmită conform prezentelor instrucţiuni se depune numai pentru rectificările care vizează perioadele de raportare începând cu 1 iulie 2012. Pentru perioadele de raportare cuprinse între 1 ianuarie 2011 şi 30 iunie 2012, "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se completează şi se rectifică, după caz, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.397/2010 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate". 2.8. Pentru perioadele de raportare anterioare datei de 1 ianuarie 2011 contribuabilii vor depune declaraţii rectificative potrivit legislaţiei specifice în vigoare în perioada la care se referă aceste declaraţii. Secţiunea "Date de identificare a plătitorului" Caseta "Cod de identificare fiscală" - se completează codul de identificare fiscală atribuit plătitorului conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta. În situaţia în care declaraţia se completează de către împuternicit/reprezentant fiscal, desemnat potrivit legii, se înscriu codul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent persoanei ale cărei obligaţii sunt îndeplinite, precum şi datele de identificare a acesteia, iar la rubrica "Funcţia/Calitatea" din formular se înscrie "Împuternicit". În cazul în care contribuabilul este înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată conform art. 153 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în prima căsuţă se înscrie prefixul RO. Caseta "Denumire" - se înscrie/înscriu, după caz, denumirea sau numele şi prenumele plătitorului de impozite şi contribuţii. Caseta "Adresă domiciliu fiscal" - se completează adresa domiciliului fiscal, conform prevederilor Codului de procedură fiscală . Secţiunea "Creanţe fiscale" Pentru impozitul pe venit şi pentru fiecare contribuţie socială prevăzute în anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, datorate în perioada de raportare, se completează în acelaşi formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistenţă, înscriindu-se în rândurile corespunzătoare (rd. 1-rd. 3) sumele reprezentând obligaţiile constituite în perioada de raportare la care se referă declaraţia, în conformitate cu instrucţiunile de mai jos. În situaţia în care în perioada de raportare nu au rezultat sume datorate/de plată pentru impozitul pe venit şi/sau contribuţiile sociale cuprinse în vectorul fiscal, la rubrica "Suma datorată/de plată" se înscrie cifra 0 (zero). Necompletarea tabelului din această secţiune, pentru impozitul pe venit sau contribuţia socială pentru care există obligaţie declarativă potrivit legii, echivalează cu nedeclararea obligaţiei respective. Coloana "Denumire creanţă fiscală" - se înscrie denumirea obligaţiei de plată conform anexei nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, datorată în perioada de raportare. Coloana "Suma": - Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând impozitul pe venit/contribuţia socială datorată în perioada de raportare, conform legii. - Rândul 2 "Suma deductibilă" - se înscriu sumele care pot fi deduse în perioada de raportare din contribuţiile sociale datorate de angajatori, conform legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale. Nivelul sumei deductibile nu va depăşi nivelul sumei datorate în perioada de raportare. - Rândul 3 "Suma de plată (rd. 1-rd. 2)" - se înscrie suma de la rd. 1 sau, după caz, diferenţa dintre suma de la rd. 1 şi cea de la rd. 2. - Rândul "Total obligaţii de plată" - se înscrie totalul obligaţiilor de plată, pentru perioada de raportare, respectiv totalul sumelor declarate, înscrise la rd. 3 "Suma de plată". Suma înscrisă la rândul "Total obligaţii de plată" se plăteşte în contul unic corespunzător. Pentru impozitul pe venit şi contribuţiile sociale prevăzute la poziţiile 1-4, 7-13, 16, 18-39 din anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, formularul se completează de către angajatori sau entităţi asimilate acestora, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale. - Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând impozitul pe venit/contribuţia socială datorate în perioada de raportare, conform legislaţiei specifice. - Rândul 3 "Suma de plată" - se înscrie suma de la rd. 1. La poziţia 1 din anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, se declară impozitul pe venitul din salarii reţinut de către contribuabil, inclusiv pentru sediile secundare care au obligaţia înregistrării fiscale, potrivit legii. La poziţiile 35-39 din anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, se declară impozitul pe veniturile definite potrivit Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii revine plătitorului de venit, care în acest caz este asimilat angajatorului, în conformitate cu prevederile art. 296^19, alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru contribuţiile sociale datorate de angajatori, prevăzute la poziţiile 5, 6, 14, 15 şi 17 din anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, formularul se completează de către angajatori sau entităţi asimilate acestora, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale, astfel: - Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma datorată de angajatori în perioada de raportare, conform prevederilor legale specifice contribuţiilor sociale. - Rândul 2 "Suma deductibilă" - se înscriu sumele care pot fi deduse în perioada de raportare din contribuţiile sociale datorate de angajatori, conform legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale. Nivelul sumei deductibile nu va depăşi nivelul sumei datorate în perioada de raportare. La rândul "Suma deductibilă" se înscriu, cu respectarea condiţiei de mai sus, sumele reprezentând: a) facilităţi/deduceri acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte deduceri conform legislaţiei specifice; b) deduceri efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (contribuţia asigurărilor sociale de sănătate, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte deduceri conform legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale); c) indemnizaţiile care se calculează şi se plătesc de către angajatori, conform prevederilor Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările ulterioare, şi Ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii publice nr. 450/825/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte deduceri conform legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale; d) pentru poziţiile 14 şi 15 din anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, se completează indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, care se calculează şi se plătesc de angajatori, conform art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Nivelul sumei deductibile nu va depăşi nivelul sumei datorate în perioada de raportare - Rândul 3 "Suma de plată" - se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre suma datorată şi cea deductibilă, respectiv dintre suma înscrisă la rd. 1 şi suma înscrisă la rd. 2. Pentru contribuţiile sociale prevăzute la poziţiile 14 şi 15 din anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin, sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, respectiv suma care se regăseşte la rândul C.2.-13 se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare. B. Anexa nr. 1.1 "Anexa angajator" la anexa nr. 1 la ordin Secţiunea A - Alte date de identificare a plătitorului Caseta "Număr de ordine în registrul comerţului" - se completează cu numărul de ordine de la registrul comerţului de către angajatorii şi entităţile asimilate acestora care, potrivit legii, au obligaţia înregistrării în registrul comerţului. Caseta "Cod CAEN" - se completează cu codul CAEN al activităţii principale desfăşurate de plătitor, conform Nomenclatorului privind clasificarea activităţilor economice la nivel naţional. Caseta "Adresă sediu social" - se completează adresa sediului social al plătitorului. Caseta "Casa de asigurări de sănătate angajator" - conţine codificarea casei de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă angajatorul. Caseta "Tarif de risc" - se înscrie procentul contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, care este în funcţie de încadrarea în clasele de risc (cod CAEN). Caseta "Datorează contribuţie de accidente de muncă D/N" - se înscrie: "D" - dacă se datorează contribuţie de accidente de muncă şi boli profesionale; "N" - dacă nu se datorează contribuţie de accidente de muncă şi boli profesionale (pentru angajatorii la care nu se aplică prevederile Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare). Secţiunea B - Indicatori statistici - Rândul 1 "Număr de asiguraţi şomaj" - se completează cu numărul de asiguraţi obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, în luna de raportare, respectiv cu numărul de asiguraţi din anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, pentru care atât asiguratul, cât şi angajatorul acestuia datorează contribuţii asigurări sociale de şomaj. Se calculează prin însumarea unică a cazurilor pentru care caseta "Asigurat în sistemul asigurărilor pentru şomaj" = "1", iar în secţiunea A sau/şi B.1 din anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 laordin, rubrica "Tip asigurat din punct de vedere al contractului de muncă" = "1 - Salariat" sau "3 - Alte categorii de persoane care realizează venituri asimilate salariilor - care nu au contract individual de muncă sau raport de serviciu (nu este salariat)". În situaţia asiguraţilor cu mai multe contracte de muncă încheiate cu respectivul angajator, aceştia vor fi număraţi o singură dată. - Rândul 2 "Număr de asiguraţi concedii şi indemnizaţii" - se completează cu numărul efectiv de angajaţi (asiguraţi) care au realizat venituri în luna pentru care se întocmeşte declaraţia şi pentru care angajatorul datorează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. - Rândul 3 "Număr de asiguraţi pentru care angajatorul datorează CAS" - se completează cu numărul de asiguraţi pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale. - Rândul 4 "Total fond de salarii brute" - se completează cu suma câştigurilor brute realizate de asiguraţii înscrişi la "Rândul 2" (venituri de natură salarială, venituri asimilate salariilor, precum şi sumele suportate de angajator, primele 5 zile de incapacitate temporară de muncă, pentru concedii medicale conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi sumele suportate de angajator, primele 3 zile, pentru concediile medicale conform Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare), şi nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe ţară garantate în plată. Secţiunea C C.1. Condiţii de muncă Secţiunea C.1 "Condiţii de muncă" conţine informaţii despre angajatorii care au condiţii diferite de muncă. Coloana "Total venit realizat" se completează astfel: - Rândul 1 "Condiţii normale - total venit realizat" (C1_11) - conţine totalul câştigurilor brute lunare realizate în condiţii normale de muncă de asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, exclusiv cele realizate de persoanele exceptate de lege. - Rândul 2 "Condiţii deosebite - total venit realizat" (C1_21) - conţine totalul câştigurilor brute lunare realizate în condiţii deosebite de muncă de asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, exclusiv cele realizate de persoanele exceptate de lege. - Rândul 3 "Condiţii speciale - total venit realizat" (C1_31) - conţine totalul câştigurilor brute lunare realizate în condiţii speciale de muncă de asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, exclusiv cele realizate de persoanele exceptate de lege. - Rândul 4 "Total venit realizat" (C1_T1) - conţine totalul câştigurilor brute lunare realizate de asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, exclusiv cele realizate de persoanele exceptate de lege. Coloana "Total bază de calcul a contribuţiei la BASS aferentă indemnizaţiei conform O.U.G. nr. 158/2005," se completează astfel: - Rândul 1 "Condiţii normale" (C1_12) - conţine totalul bazei de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferentă indemnizaţiilor conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care asiguratul a lucrat în ziua premergătoare concediului medical în condiţii normale de muncă, exclusiv ajutorul de deces. - Rândul 2 "Condiţii deosebite" (C1_22) - conţine totalul bazei de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferentă indemnizaţiilor conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care asiguratul a lucrat în ziua premergătoare concediului medical în condiţii deosebite de muncă, exclusiv ajutorul de deces. - Rândul 3 "Condiţii speciale" (C1_32) - conţine totalul bazei de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferentă indemnizaţiilor conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care asiguratul a lucrat în ziua premergătoare concediului medical în condiţii speciale de muncă, exclusiv ajutorul de deces. - Rândul 4 "Total bază de calcul a contribuţiei la BASS aferentă indemnizaţiei conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare" (C1_T2) - conţine totalul bazei de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferentă indemnizaţiilor conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, exclusiv ajutorul de deces. Coloana "Scutiri angajator" se completează astfel: - Rândul 1 "Condiţii normale - scutiri angajator" (C1_13) - conţine totalul sumelor pentru care angajatorul beneficiază de scutire, pentru asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, care lucrează în condiţii normale de muncă. - Rândul 2 "Condiţii deosebite - scutiri angajator" (C1_23) - conţine totalul sumelor pentru care angajatorul beneficiază de scutire, pentru asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, care lucrează în condiţii deosebite de muncă. - Rândul 3 "Condiţii speciale - scutiri angajator" (C1_33) - conţine totalul sumelor pentru care angajatorul beneficiază de scutire, pentru asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin, care lucrează în condiţii speciale de muncă. - Rândul 4 "Total scutiri angajator" (C1_T) - conţine totalul sumelor pentru care angajatorul beneficiază de scutire. Coloana "Contribuţie CAS angajator" se completează astfel: - Rândul 4 "Total contribuţie CAS angajator" - conţine totalul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator (C1_T3). Varianta I Dacă baza de calcul angajator nu depăşeşte baza de calcul plafonată: ● Dacă (C1_T1 + C1_T2 - C1_T) <= BCP → C1_T3 = (C1_11 + C1_12 - C1_13) * CotaAngN (C1_21 + C1_22 - C1_23) * CotaAngD + (C1_31 + C1_32 - C1_33) * CotaAngS Varianta II Dacă baza de calcul angajator depăşeşte baza de calcul plafonată: ● Dacă (C1_T1 + C1_T2 - C1_T) > BCP → C1_T3 = [(C1_11 + C1_12 - C1_13) * CotaAngN + (C1_21 + C1_22 - C1_23) * CotaAngD + (C1_31 + C1_32 - C1_33) * CotaAngS]* BCP/(C1_T1 + C1_T2 - C1_T), unde: ● BCP (baza de calcul plafonată) = produsul dintre numărul de asiguraţi pentru care angajatorul datorează contribuţii de asigurări sociale din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a de 5 ori câştigul salarial mediu brut. ● Baza de calcul angajator (C1_T1 + C1_T2 - C1_T) = totalul câştigurilor brute lunare realizate de asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin + totalul bazei de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferentă indemnizaţiilor conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, exclusiv ajutorul de deces - totalul sumelor pentru care angajatorul beneficiază de scutire. ● CotaAngN = cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator pentru condiţii normale de muncă. ● CotaAngD = cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator pentru condiţii deosebite de muncă. ● CotaAngS = cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator pentru condiţii speciale de muncă. - Rândul 5 "Bază calcul punctaj şomaj tehnic beneficiar de scutire" - se completează cu suma salariilor de bază minime brute pe ţară garantate în plată, proporţionale cu numărul de zile de şomaj tehnic. - Rândul 6 "Total sumă de recuperat de angajator de la BASS, aferentă lunii de raportare" - se completează cu suma reprezentând ajutor de deces care se recuperează de către angajator de la bugetul asigurărilor sociale de stat, în situaţia în care ajutorul de deces depăşeşte contribuţia de asigurări sociale datorată de acesta. - Rândul 7 "Total sumă de recuperat de angajator de la FAAMBP, aferentă lunii de raportare" - se completează cu suma reprezentând cuantumul prestaţiilor de asigurări sociale suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferentă concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale conform Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii conform art. 6 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care se recuperează de către angajator din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul în care aceasta depăşeşte contribuţia de accidente de muncă şi boli profesionale datorată de acesta. C.2. Indemnizaţii sănătate (conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare) Coloana "Nr. cazuri" se completează astfel: - Rândul 1 "Număr cazuri pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu total concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Număr cazuri pentru prevenire îmbolnăvire" - se completează cu total concedii medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Număr cazuri pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu total concedii medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Număr cazuri pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu total concedii medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Număr cazuri pentru risc maternal" - se completează cu total concedii medicale pentru risc maternal. Coloana "Total zile prestaţii" se completează astfel: - Rândul 1 "Total zile prestaţii pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu număr total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Total zile prestaţii pentru prevenire îmbolnăvire"- se completează cu număr total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Total zile prestaţii pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu număr total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Total zile prestaţii pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu număr total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Total zile prestaţii pentru risc maternal" - se completează cu număr total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru risc maternal. Coloana "Zile prestaţii suportate de angajator" se completează astfel: - Rândul 1 "Zile prestaţii suportate de angajator pentru incapacitate temporară de muncă"- se completează cu număr total de zile prestaţii suportate de angajator aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. Coloana "Zile prestaţii suportate din FNUASS" se completează astfel: - Rândul 1 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu număr total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru prevenire îmbolnăvire" - se completează cu număr total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferente concediilor medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu număr total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferente concediilor medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu număr total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferente concediilor medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru risc maternal" - se completează cu număr total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferente concediilor medicale pentru risc maternal. Coloana "Suma suportată de angajator" se completează astfel: - Rândul 1 "Suma suportată de angajator pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu suma suportată de angajator, aferentă concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. Coloana "Suma suportată din FNUASS" se completează astfel: - Rândul 1 "Suma suportată din FNUASS pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Suma suportată din FNUASS pentru prevenire îmbolnăvire" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Suma suportată din FNUASS pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Suma suportată din FNUASS pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Suma suportată din FNUASS pentru risc maternal" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru risc maternal. - Rândul 6 "Total sumă suportată din FNUASS" - se completează cu suma totală a indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. - Rândul 7 "Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la fond salarii" - se completează cu suma care reprezintă total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la fondul de salarii (Fondul de salarii se regăseşte înscris la secţiunea B, rândul 4). - Rândul 8 "Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate din FAAMBP" - se completează cu suma care reprezintă contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 9 "Total contribuţii datorate pentru concedii şi indemnizaţii" - se completează cu suma dintre total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la fondul de salarii (rândul 7) şi total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (rândul 8). - Rândul 10 "Total cuantum prestaţii de suportat din bugetul FNUASS pentru concedii si indemnizaţii" - se completează cu total cuantum prestaţii de suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii. - Rândul 11 "Total sumă recuperată de angajator din contribuţia lunii curente" - se completează cu suma recuperată de angajator din contribuţia lunii curente. Suma recuperată de angajator nu poate depăşi suma reprezentând contribuţia datorată, în luna curentă, pentru concedii şi indemnizaţii înscrisă la rândul 9. - Rândul 12 "Total sumă de virat la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii" - se completează cu total sumă de virat la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii. - Rândul 13 "Total sumă rămasă de recuperat de la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii" - se completează cu total sumă rămasă de recuperat în luna de raportare de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii. C.3. Indemnizaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale Coloana "Nr. cazuri" se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pentru reducerea timpului de lucru, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate. Coloana "Zile prestaţii" se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate, din certificatele medicale. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate din certificatele medicale. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pentru reducerea timpului de lucru, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, din certificatele medicale. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate, din certificatele medicale. Coloana "Sumă totală accidente de muncă" se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - conţine cuantumul total al prestaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă" - conţine cuantumul total al prestaţiilor pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - conţine cuantumul total al prestaţiilor pentru reducerea timpului de lucru, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - conţine cuantumul total al prestaţiilor pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 5 "Total" - cuprinde cuantumul total al prestaţiilor de asigurări sociale cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. Coloana "Suma suportată din FAAMBP" se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - este suma prestaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă" - este suma prestaţiilor pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - este suma prestaţiilor pentru reducerea timpului de lucru, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - este suma prestaţiilor pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 5 "Total sumă suportată din FAAMBP" - conţine total cuantum de prestaţii de asigurări sociale de suportat din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Caseta "Ajutoare de deces" - "Număr cazuri" - se completează cu numărul total de cazuri pentru care s-au acordat ajutoare de deces, la nivel de unitate. - "Sumă" - se completează cu suma totală a ajutoarelor de deces acordate la nivel de unitate, suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat. C.4. Sumă scutită din contribuţia la şomaj a angajatorului potrivit prevederilor legale în vigoare Se completează cu suma reprezentând contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă categoriilor de persoane asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, pentru care angajatorul este scutit de plata acestei contribuţii în temeiul prevederilor legale în vigoare, în situaţia în care pentru acordarea acestei scutiri nu se prevede potrivit dispoziţiilor legale încheierea unui act juridic sau aprobarea unei solicitări de a beneficia de scutire. Se calculează prin însumarea produsului dintre suma prevăzută la secţiunea B.1.1. poziţia 2 "Angajator - Suma pentru care se beneficiază de scutire" din anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin şi cota de contribuţie datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzută de lege. C.5. Subvenţii/scutiri/reduceri (conform Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare) - "Subvenţie/scutire/reducere" - se completează, prin selectarea din anexa nr. 3 "Nomenclatorul "Subvenţii/ scutiri/reduceri"" la ordin a tipului de subvenţie, scutire şi/sau reducere, după caz, de care beneficiază angajatorul respectiv, potrivit legislaţiei în vigoare, din bugetul asigurărilor pentru şomaj. - "Suma de recuperat din contribuţia datorată" - se completează cu suma corespunzătoare tipului de subvenţie, scutire şi/sau reducere selectat, de recuperat prin deducere din totalul contribuţiei datorate de angajator diminuată cu scutirea de la plată de care angajatorul este scutit în temeiul prevederilor legale în vigoare (prevăzută la cap. C.4.). La completarea creanţei fiscale "Contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator" prevăzută în secţiunea "Creanţe fiscale", totalul sumelor de recuperat din contribuţia datorată, prevăzute la C.5., se înscriu ca sumă deductibilă, cu respectarea condiţiei ca nivelul sumei deductibile să nu depăşească nivelul sumei datorate. - "Sumă de restituit de la AJOFM/AMOFM" - se completează cu suma corespunzătoare tipului de subvenţie, scutire şi/sau reducere selectat, de restituit de către agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă/Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. Se completează numai în situaţia în care suma deductibilă din "Contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator" din anexa nr. 2 "Nomenclatorul "Creanţe fiscale"" la ordin este egală cu suma datorată. C.6. Contribuţie şomaj datorată de angajator - "Bază de calcul" - se completează cu suma reprezentând totalul veniturilor care constituie baza lunară de calcul a contribuţiei datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit prevederilor legale în vigoare. Se calculează prin însumarea bazelor lunare de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj. - "Contribuţie" - se completează cu suma reprezentând contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit prevederilor legale în vigoare. Se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de prevederile legale în vigoare pentru contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj asupra sumei bazelor de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj. C.7. Contribuţie fond de garantare datorată de angajator - "Baza de calcul" - se completează cu suma reprezentând baza de calcul a contribuţiei datorate de angajator, conform Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. - "Contribuţie" - se completează cu suma reprezentând contribuţia datorată de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu rotunjire potrivit prevederilor legale. Secţiunea D - Indicatori statistici Se completează numai de către entităţile asimilate angajatorului, pentru anumite categorii de asiguraţi, conform anexei nr. 4 "Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului"" la ordin. - Rândul 1 "Număr de asiguraţi şomaj" - se completează cu zero şi reprezintă numărul de asiguraţi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, raportaţi de angajatori asimilaţi. - Rândul 2 "Număr de asiguraţi (concedii şi indemnizaţii)" - se completează cu numărul efectiv de asiguraţi din luna pentru care se întocmeşte declaraţia, pentru care instituţia asimilată datorează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii. - Rândul 3 "Număr de asiguraţi pentru care angajatorul datorează CAS" - se completează cu numărul de asiguraţi pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale. - Rândul 4 "Total indemnizaţii de şomaj" - se completează suma indemnizaţiilor de şomaj pentru care instituţia asimilată plăteşte contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii. Secţiunea E Se completează numai de către entităţile asimilate angajatorului, pentru anumite categorii de asiguraţi. E.1. Condiţii de muncă Secţiunea E.1 "Condiţii de muncă" conţine informaţii despre entităţile asimilate angajatorului care au condiţii normale de muncă. Coloana "Total venit realizat" se completează pentru "Condiţii normale de muncă" (E1_venit) - conţine totalul câştigurilor brute lunare realizate în condiţii normale de muncă de asiguraţii înscrişi în anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin (se calculează pentru tipurile de asigurat 2, 13, 14, 15 din anexa nr. 4 "Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului"" la ordin ). Coloana "Total bază de calcul a contribuţiei la BASS aferentă indemnizaţiei cf. O.U.G. nr. 158/2005" se completează pentru "Condiţii normale de muncă" (E1_baza) - conţine totalul bazei de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferentă indemnizaţiilor conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care asiguratul a lucrat în ziua premergătoare concediului medical în condiţii normale de muncă, exclusiv ajutorul de deces (se calculează pentru tipurile de asigurat 2, 13, 14 din anexa nr. 4 "Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului"" la ordin). Coloana "Contribuţie CAS - angajator" - conţine totalul contribuţiei de asigurări sociale datorată de entitatea asimilată angajatorului (E1_ct). Varianta I Dacă baza de calcul angajator nu depăşeşte baza de calcul plafonată ● Dacă ((E1_venit - S_plcomp-S_oug125) + E1_baza) <= BCP → E1_ct = (E1_venit-S_plcomp-S_oug125)*CotaAngN + E1_baza * CotaAngN Varianta II Dacă baza de calcul angajator depăşeşte baza de calcul plafonată ● Dacă ((E1_venit -S_plcomp-S_oug125) + E1_baza) > BCP → E1_ct = (E1_venit-S_plcom-S_oug125)*CotaAngN + E1_baza * CotaAngN) * BCP/((E1_venit - S_plcom-S_oug125) + E1_baza), unde: S_plcomp = total câştig brut realizat asigurat exceptat din calculul CAS angajator pentru tip asigurat = 15 din anexa nr. 4 "Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului"" la ordin. S_oug125 = total câştig brut realizat asigurat, exceptat din calculul CAS angajator pentru tip asigurat = 17, 18 şi 20 din anexa nr. 4 "Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului"" la ordin. BCP = baza de calclul plafonată = produsul dintre numărul asiguraţilor din lună pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a de 5 ori câştigul salarial mediu brut. CotaAngN = cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator pentru condiţii normale de muncă. În baza de calcul CAS angajator nu se includ sumele reprezentând plăţi compensatorii plătite din bugetul asigurărilor de şomaj, precum şi veniturile prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul persoanelor beneficiare de indemnizaţie de şomaj, cota CAS folosită este cota totală CAS pentru condiţii normale de muncă (Cipens + CotaAngN), unde Cipens = cota de contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asigurat. E.2. Indemnizaţii sănătate (conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare) Coloana "Nr. cazuri" se completează astfel: - Rândul 1 "Nr. cazuri pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu total concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Nr. cazuri pentru prevenire îmbolnăvire" - se completează cu total concedii medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Nr. cazuri pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu total concedii medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Nr. cazuri pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu total concedii medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Nr. cazuri pentru risc maternal" - se completează cu total concedii medicale pentru risc maternal. Coloana "Total zile prestaţii" se completează astfel: - Rândul 1 "Total zile prestaţii pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu numărul total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Total zile prestaţii pentru prevenire îmbolnăvire"- se completează cu numărul total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Total zile prestaţii pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu numărul total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Total zile prestaţii pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu numărul total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Total zile prestaţii pentru risc maternal" - se completează cu numărul total de zile prestaţii aferente concediilor medicale pentru risc maternal. Coloana "Zile prestaţii suportate din FNUASS" se completează astfel: - Rândul 1 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru incapacitate temporară de muncă"- se completează cu numărul total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru prevenire îmbolnăvire" - se completează cu numărul total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu numărul total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu numărul total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Zile prestaţii suportate din FNUASS pentru risc maternal" - se completează cu numărul total de zile prestaţii suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru risc maternal. Coloana "Suma suportată din FNUASS" se completează astfel: - Rândul 1 "Suma suportată din FNUASS pentru incapacitate temporară de muncă" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă. - Rândul 2 "Suma suportată din FNUASS pentru prevenire îmbolnăvire" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru prevenire îmbolnăvire. - Rândul 3 "Suma suportată din FNUASS pentru sarcină şi lăuzie" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru sarcină şi lăuzie. - Rândul 4 "Suma suportată din FNUASS pentru îngrijire copil bolnav" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru îngrijire copil bolnav. - Rândul 5 "Suma suportată din FNUASS pentru risc maternal" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale pentru risc maternal. - Rândul 6 "Total sumă suportată din FNUASS" - se completează cu suma indemnizaţiilor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. - Rândul 7 "Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la total indemnizaţii" - se completează cu suma care reprezintă total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la total indemnizaţii. - Rândul 8 "Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate din FAAMBP" - se completează cu suma care reprezintă contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 9 "Total contribuţii datorate pentru concedii şi indemnizaţii" - se completează cu suma dintre total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la total indemnizaţii şi total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 10 "Total cuantum prestaţii de suportat din bugetul FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii" - se completează cu total cuantum prestaţii de suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii. - Rândul 11 "Total sumă recuperată de instituţia asimilată angajatorului din contribuţia lunii curente" - se completează cu suma recuperată de instituţia asimilată angajatorului din contribuţia lunii curente. Suma recuperată de instituţia asimilată angajatorului nu poate depăşi suma reprezentând contribuţia datorată, în luna curentă, pentru concedii şi indemnizaţii înscrisă la rândul 9. - Rândul 12 "Total sumă de virat la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii" - se completează cu total sumă de virat la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii. - Rândul 13 "Total sumă rămasă de recuperat de la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii" - se completează cu total sumă rămasă de recuperat în luna de raportare de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii. E.3. Indemnizaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale Coloana "Număr cazuri" se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pentru reducerea timpului de lucru, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - conţine numărul total de cazuri de indemnizaţie pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate. Coloana "Zile prestaţii" se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, din certificatele medicale. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, din certificatele medicale. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pentru reducerea timpului de lucru, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, din certificatele medicale. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - conţine numărul total de zile lucrătoare de prestaţii pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, din certificatele medicale. Coloana "Suma totală accidente de muncă" (pe total se poate verifica cu "Cuantum prestaţii de asigurări sociale suportate de Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale" + "Cuantum prestaţii de asigurări sociale suportate de angajator, conform Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare") se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - conţine cuantumul total al prestaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă"- conţine cuantumul total al prestaţiilor pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - conţine cuantumul total al prestaţiilor pentru reducerea timpului de lucru, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - conţine cuantumul total al prestaţiilor pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate. - Rândul 5 "Total" - cuprinde cuantumul total al prestaţiilor de asigurări sociale cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate, pentru entităţile asimilate angajatorului. Coloana "Suma suportată din FAAMBP" (pe total se poate verifica cu "Cuantum prestaţii de asigurări sociale suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale") se completează astfel: - Rândul 1 "Incapacitate temporară de muncă" - este suma prestaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 2 "Trecerea temporară la alt loc de muncă" - este suma prestaţiilor pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale la nivel de unitate, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 3 "Reducerea timpului de lucru" - este suma prestaţiilor pentru reducerea timpului de lucru, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 4 "Cursuri de calificare şi reconversie profesională" - este suma prestaţiilor pe durata cursurilor de calificare şi reconversie profesională, cauzată de accidente de muncă şi boli profesionale, la nivel de unitate, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 5 "Total sumă suportată din FAAMBP" - conţine total cuantum de prestaţii de asigurări sociale de suportat din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Caseta "Ajutoare de deces" - "Număr de cazuri" - se completează cu numărul total de cazuri pentru care s-au acordat ajutoare de deces, la nivel de unitate. - "Sumă" - se completează cu suma totală a ajutoarelor de deces acordate la nivel de unitate, suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Secţiunea F - Impozit pe venitul din salarii, defalcat pe sediul principal şi sediile secundare F.1. Sediul principal Rândul "Suma de plată" - se înscrie suma reprezentând impozitul pe venitul din salarii datorat în perioada de raportare, conform legii, pentru sediul principal. F.2. Sedii secundare - se completează numai de către plătitorii care au sedii secundare cu minimum 5 persoane care realizează venituri din salarii, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Coloana "Cod de înregistrare fiscală sediu secundar" - se completează codul de înregistrare fiscală atribuit fiecărui sediu secundar care are obligaţii de plată, conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta. Coloana "Sumă de plată" - se înscrie suma reprezentând impozitul pe venitul din salarii datorat în perioada de raportare, conform legii, pentru fiecare sediu secundar care are atribuit cod de înregistrare fiscală. C. Anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" la anexa nr. 1 la ordin Se completează câte o anexă pentru fiecare asigurat pentru care există obligaţia declarării, conform legii. Secţiunea "Date de identificare a asiguratului" 1. Caseta "CNP/NIF" - se completează codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală, atribuit conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta. 2. Caseta "CNP/NIF anterior" - se completează codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală anterior celui actual (din declaraţia anterioară), atribuit conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta (se completează numai în cazul declaraţiilor rectificative). 3. Caseta "Nume" şi caseta "Prenume" - se înscriu numele, respectiv prenumele asiguratului. 4. Caseta "Nume anterior" şi caseta "Prenume anterior" - se completează numai în cazul declaraţiilor rectificative - se înscriu numele, respectiv prenumele asiguratului, anterior celui actual (din declaraţia anterioară). 5. Caseta "Data angajare" - se completează numai pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate - se înscrie data de la care asiguraţii încep activitatea dependentă la un angajator, respectiv data de la care începe relaţia de dependenţă dintre asigurat şi instituţia asimilată. 6. Caseta "Data plecare" - se completează numai pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate - se înscrie data la care încetează activitatea asiguratului la un angajator, respectiv data la care încetează relaţia de dependenţă dintre asigurat şi instituţia asimilată angajatorului. Caseta "Data angajare" şi caseta "Data plecare", după caz, se completează de fiecare dată când se întocmeşte declaraţia. 7. Caseta "Casa de asigurări de sănătate a asiguratului" - conţine codificarea casei de asigurări de sănătate la care sunt luaţi în evidenţă asiguraţii, în funcţie de opţiunea acestora, şi cu care s-a încheiat contractul de asigurări sociale de sănătate. Codificarea cuprinde două caractere, ca de exemplu: _B este CAS Municipiul Bucureşti, _A este AOPSNAJ, _T este CASMTCT. Pentru restul judeţelor prescurtarea este identică cu codificarea de la autoturisme. 8. Caseta "Asigurat/neasigurat pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate" - se înscriu persoanele asigurate pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii în luna de raportare, potrivit legii, respectiv persoanele neasigurate pentru care nu există obligaţia plăţii contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii şi se completează astfel: "1" - persoanele pentru care se plăteşte contribuţia (de exemplu, persoanele care au realizat venituri din salarii sau asimilate salariului, în luna de raportare, în baza contractului individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum şi din orice alte activităţi dependente etc.); "2" - persoanele pentru care nu se plăteşte contribuţia (de exemplu, dacă sunt numai cenzori, membri în consiliul de administraţie sau dacă sunt cadre militare în activitate şi funcţionari publici cu statut special care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională etc.). 9. Caseta "Asigurat în sistemul asigurărilor pentru şomaj" - se completează pentru a se evidenţia dacă persoana este asigurată obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, în luna de raportare, astfel: "1" - pentru persoanele asigurate obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, în luna de raportare; "2" - pentru persoanele care nu sunt asigurate obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, în luna de raportare. Secţiunea "Detalii coasiguraţi" Se înscriu coasiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate conform prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: - CNP coasigurat; - Nume coasigurat; - Prenume coasigurat; - Tip coasigurat se completează astfel: S - soţ/soţie; P - părinte (mamă, tată). Atenţie! Pentru fiecare asigurat se va completa una dintre secţiunile A, B sau C, după caz. Secţiunea A Se înscriu datele pentru asiguraţii care realizează în luna de raportare numai venituri din salarii şi asimilate salariilor şi care au avut un singur raport de muncă cu angajatorul respectiv, nu au lucrat în condiţii deosebite/speciale şi nu au beneficiat de indemnizaţii de concedii medicale sau de scutiri potrivit prevederilor legale. - Rândul 1 "Tip asigurat din punct de vedere al contractului de muncă" - se înscrie tipul de asigurat, conform anexei nr. 5 "Nomenclatorul "Tip asigurat"" la ordin. Pentru asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj se va selecta din anexa nr. 5 "Nomenclatorul "Tip asigurat"" la ordin "1 - Salariat" sau "3 - Alte categorii de persoane care realizează venituri asimilate salariilor - care nu au contract individual de muncă sau raport de serviciu (nu este salariat)". - Rândul 2 "Pensionar" - se completează cu "1" în cazul asiguraţilor care au şi statutul de pensionar şi "0" pentru celelalte situaţii. În cazul în care se completează rândul 2 "Pensionar" cu cifra "1", se completează obligatoriu şi rândul 1 "Tip asigurat din punct de vedere al contractului de muncă". - Rândul 3 "Tip contract muncă din punct de vedere al timpului de lucru" - se completează cu: - "N" - pentru normă întreagă (6, 7, 8 ore); sau - "Pn" (parţial P1, P2...P7), unde "n" reprezintă numărul de ore zilnice de contract parţial. - Rândul 4 "Ore normă zilnică contract" - se completează cu programul normal de lucru specific locului de muncă al asiguratului, exprimat în ore. Prin program normal de lucru se înţelege programul prevăzut la art. 112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau programul normal de lucru sub 8 ore stabilit cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase sau art. 112 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Norma zilnică poate să fie de 8, 7 sau 6 ore. - Rândul 5 "Ore lucrate efectiv în lună" - se completează cu numărul de ore efectiv lucrate în lună. Pentru persoana care are raporturile de muncă sau de serviciu suspendate pentru incapacitate temporară de muncă, perioada suportată de angajator din fondul de salarii potrivit legii se consideră perioadă lucrată (orele din programul de lucru în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate pentru incapacitate temporară de muncă şi plata indemnizaţiei se suportă de angajator din fondul de salarii şi sunt considerate ore efectiv lucrate). - Rândul 6 "Ore suspendate în lună" - se completează cu numărul de ore din programul de lucru în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate, conform legii, cu excepţia suspendării pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator din fondul de salarii. - Rândul 7 "Total zile lucrate" - se completează cu numărul total de zile lucrate şi nu poate fi mai mare decât numărul de zile lucrătoare din lună, stabilit conform Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. - Rândul 8 "Venit brut realizat" - se înscrie câştigul brut neplafonat realizat de asigurat, în vederea calculării contribuţiilor de asigurări sociale. Nu se includ indemnizaţiile de asigurări sociale. - Rândul 9 "Bază Contribuţie Individuală ŞOMAJ" - se completează cu suma reprezentând baza lunară de calcul asupra căreia angajatorii au obligaţia de a reţine şi de a vira contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj. - Rândul 10 "Contribuţie Individuală ŞOMAJ" - se completează cu suma reprezentând contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj datorată de asigurat şi reţinută de angajator, potrivit prevederilor legale în vigoare. Se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de prevederile legale în vigoare pentru contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj asupra bazei de calcul a contribuţiei individuale de şomaj. - Rândul 11 "Bază Contribuţie Individuală SĂNĂTATE" - se înscrie venitul bază de calcul pentru contribuţia de asigurări de sănătate datorată de asigurat şi reţinută de angajator, potrivit legii. - Rândul 12 "Contribuţie Individuală SĂNĂTATE" - se înscrie suma reprezentând contribuţia individuală datorată de asigurat şi reţinută de angajator, potrivit legii. - Rândul 13 "Bază Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE plafonată" - se înscrie câştigul brut care constituie baza de calcul pentru contribuţia individuală de asigurări sociale, plafonat conform legilor în vigoare. - Rândul 14 "Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE" - se înscrie contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de asigurat şi reţinută de angajator, potrivit legii. - Rândul 15 "Baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare" - se completează cu suma reprezentând baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale dacă pentru asiguratul respectiv angajatorul are obligaţia de a plăti contribuţia la fondul de garantare şi "0" dacă pentru asiguratul respectiv angajatorul nu are obligaţia acestei plăţi. Secţiunea B Se completează numai dacă salariatul nu se încadrează la secţiunea A (a avut mai multe contracte de muncă la acelaşi angajator sau a avut concedii medicale ori a lucrat în condiţii diferite de muncă sau a beneficiat de indemnizaţii ori de motive de scutire). B.1. Contract/Contracte de muncă sau/şi şomaj tehnic beneficiar de scutire În situaţia în care asiguratul are mai multe contracte de muncă încheiate cu angajatorul respectiv sau persoana fizică se încadrează în mai multe tipuri de asigurat, se va completa câte o înregistrare pentru fiecare contract încheiat de asigurat cu angajatorul respectiv sau pentru fiecare tip de asigurat, cu date referitoare la: - Rândul 1 "Tip asigurat din punct de vedere al contractului de muncă" - se completează cu tipul de asigurat, conform anexei nr. 5 "Nomenclatorul "Tip asigurat"" la ordin. Pentru asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj se va selecta din anexa nr. 5 "Nomenclatorul "Tip asigurat"" la ordin "1 - Salariat" sau "3 - Alte categorii de persoane care realizează venituri asimilate salariilor - care nu au contract individual de muncă sau raport de serviciu (nu este salariat)". - Rândul 2 "Pensionar" - se completează cu "1" în cazul asiguraţilor care au şi statutul de pensionar şi "0" pentru celelalte situaţii. În cazul în care se completează rândul 2 Pensionar" cu cifra "1", se completează obligatoriu şi rândul 1 "Tip asigurat din punct de vedere al contractului de muncă" - Rândul 3 "Tip contract muncă din punct de vedere al timpului de lucru"- se completează cu "N" (normă întreagă 6, 7, 8) sau "Pn" (parţial P1, P2, ..., P7), unde "n" reprezintă numărul de ore zilnice de contract parţial. - Rândul 4 "Ore normă zilnică contract" - se completează cu programul normal de lucru specific locului de muncă al asiguratului, exprimat în ore. Prin program normal de lucru se înţelege programul prevăzut la art. 112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau programul normal de lucru sub 8 ore stabilit cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1991 sau art. 112 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Norma zilnică poate să fie de 8, 7 sau 6 ore. - Rândul 5 "Ore lucrate efectiv în lună" - se completează cu numărul de ore efectiv lucrate în lună. Pentru persoana care are raporturile de muncă sau de serviciu suspendate pentru incapacitate temporară de muncă, perioada suportată de angajator potrivit legii se consideră perioadă lucrată (orele din programul de lucru în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate pentru incapacitate temporară de muncă şi plata indemnizaţiei se suportă de angajator potrivit legii şi sunt considerate ore efectiv lucrate). - Rândul 6 "Ore suspendate lună" - se completează cu numărul de ore din programul de lucru în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate, conform legii, cu excepţia suspendării pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator potrivit legii (orele din programul de lucru în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate pentru incapacitate temporară de muncă şi plata indemnizaţiei se suportă de angajator potrivit legii şi sunt considerate ore efectiv lucrate). - Rândul 7 "Din care ore şomaj tehnic în lună, beneficiare de scutire" - se completează cu numărul de ore din programul de lucru în care raporturile de muncă sunt suspendate în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care salariaţii şi angajatorul acestora sunt scutiţi de plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj în condiţiile legii. Se completează numai în situaţia în care salariaţii şi angajatorul sunt scutiţi de plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj în temeiul prevederilor legale în vigoare şi se completează rândul 1 "Motiv scutire" din secţiunea B, pct. B.1.1 "Scutiri la plată"; în caz contrar se completează cu zero. - Rândul 8 "Total zile lucrate" - se completează cu numărul total de zile lucrate şi nu poate fi mai mare decât numărul de zile lucrătoare din lună, stabilit conform Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. - Rândul 9 "Zile şomaj tehnic beneficiare de scutire" - se completează cu numărul de zile lucrătoare în care raporturile de muncă sunt suspendate în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care salariaţii şi angajatorul acestora sunt scutiţi de plata contribuţiilor sociale potrivit legii. Se completează numai în situaţia în care salariaţii şi angajatorul sunt scutiţi de plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj în temeiul prevederilor legale în vigoare şi se completează rândul 7 "Din care ore şomaj tehnic în lună, beneficiare de scutire" şi rândul 1 "Motiv scutire" din secţiunea B, pct. B.1.1 "Scutiri la plată"; în caz contrar se completează cu zero. - Rândul 10 "Baza de calcul la contribuţia individuală ŞOMAJ" - se completează cu suma reprezentând totalul veniturilor care constituie baza lunară de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit prevederilor legale în vigoare. - Rândul 11 "Baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare" - se completează cu suma reprezentând baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în situaţia în care pentru asiguratul respectiv angajatorul are obligaţia de a plăti contribuţia la fondul de garantare şi "0" în situaţia în care pentru asiguratul respectiv angajatorul nu are obligaţia acestei plăţi. B.1.1. Scutiri la plată Se completează, după caz, pentru fiecare asigurat care beneficiază, în mod direct sau prin angajatorul său, de prevederi legale care prevăd scutiri, totale sau parţiale, de la plata contribuţiilor sociale. - Rândul 1 "Motiv scutire" - se completează, prin selectarea din "Lista de valori", a motivului/temeiului legal potrivit căruia angajatorul sau/şi asiguratul beneficiază de scutire sau/şi reducere de la plata contribuţiilor sociale. "Lista de valori" se actualizează în funcţie de actele normative care vor fi în vigoare începând cu anul 2011, atribuindu-se câte o valoare distinctă pentru fiecare act normativ. - Rândul 2 "ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire ŞOMAJ" - se înscrie suma care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei de asigurări pentru şomaj datorate de angajator. - Rândul 3 "ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire SĂNĂTATE" - se înscrie suma care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei de asigurări pentru sănătate datorate de angajator. - Rândul 4 "ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire - ASIGURĂRI SOCIALE ŞI ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE în condiţii normale de muncă" - se înscrie suma bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator în condiţii normale de muncă. - Rândul 5 "ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire - ASIGURĂRI SOCIALE ŞI ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE în condiţii deosebite de muncă" - se înscrie suma bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator în condiţii deosebite de muncă. - Rândul 6 "ANGAJATOR - Suma pentru care se beneficiază de scutire - ASIGURĂRI SOCIALE ŞI ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE în condiţii speciale de muncă" - se înscrie suma bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator în condiţii speciale de muncă. - Rândul 7 "ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ŞOMAJ" - se înscrie suma care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj. - Rândul 8 "ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire SĂNĂTATE" - se înscrie suma care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei individuale de asigurări pentru sănătate. - Rândul 9 "ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ASIGURĂRI SOCIALE în condiţii normale de muncă" - se înscrie suma bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei individuale de asigurări sociale în condiţii normale de muncă. În cazul în care nu se datorează contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia asigurat se completează cu "0". - Rândul 10 "ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ASIGURĂRI SOCIALE în condiţii deosebite de muncă" - se înscrie suma bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei individuale de asigurări sociale în condiţii deosebite de muncă. În cazul în care nu se datorează contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia asigurat se completează cu "0". - Rândul 11 "ASIGURAT - Suma pentru care se beneficiază de scutire ASIGURĂRI SOCIALE în condiţii speciale de muncă" - se înscrie suma bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale care nu intră în baza de calcul la stabilirea contribuţiei individuale de asigurări sociale în condiţii speciale de muncă. În cazul în care nu se datorează contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia asigurat se completează cu "0". B.2. C.N.P.A.S. - Condiţii de muncă Se completează pe tipuri de condiţii de muncă: normale, deosebite sau speciale. - Rândul 1 "Indicativ condiţii speciale" - conţine temeiul legal al încadrării în condiţii speciale de muncă (se completează conform anexei nr. 6 "Nomenclatorul "Indicativ condiţii speciale"" la ordin). - Rândul 2 "Zile lucrate în condiţii normale" - se înscrie numărul de zile lucrate de asigurat în condiţii normale de muncă. - Rândul 3 "Zile lucrate în condiţii deosebite" - se înscrie numărul de zile lucrate de asigurat în condiţii deosebite de muncă. - Rândul 4 "Zile lucrate în condiţii speciale" - se înscrie numărul de zile lucrate de asigurat în condiţii speciale de muncă. - Rândul 5 "Venit brut realizat - condiţii normale" - se înscrie câştigul brut realizat de asigurat în condiţii normale de muncă. - Rândul 6 "Venit brut realizat - condiţii deosebite" - se înscrie câştigul brut realizat de asigurat în condiţii deosebite de muncă. - Rândul 7 "Venit brut realizat - condiţii speciale" - se înscrie câştigul brut realizat de asigurat în condiţii speciale de muncă. B.3. Indemnizaţii Asigurări Sociale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau Prestaţii conform Legii nr. 346/2002, republicată Se completează dacă există în luna de raportare indemnizaţii de asigurări sociale sau concedii medicale. - Rândul 1 "Zile Indemnizaţii în condiţii normale" - se înscrie numărul total de zile lucrătoare în care asiguratul a beneficiat de indemnizaţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prestaţii prevăzute de Legea nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare (număr total de zile lucrătoare aferente prestaţiei şi/sau indemnizaţiei acordate). - Rândul 2 "Zile Indemnizaţii în condiţii deosebite" - se înscrie numărul total de zile lucrătoare corespunzătoare concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă, în situaţia în care asiguratul a lucrat în ziua premergătoare concediului medical în condiţii deosebite de muncă. Nu se înregistrează zilele de concediu de maternitate, concediu creştere copil, concediu îngrijire copil sau prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, care sunt corespunzătoare, în aceste situaţii, condiţiilor normale de muncă. - Rândul 3 "Zile Indemnizaţii în condiţii speciale" - se înscrie numărul total de zile lucrătoare corespunzătoare concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă, în situaţia în care asiguratul a lucrat în ziua premergătoare concediului medical în condiţii speciale de muncă. Nu se înregistrează zilele de concediu de maternitate, concediu creştere copil, concediu îngrijire copil sau prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, ce sunt corespunzătoare în aceste situaţii condiţiilor normale de muncă. - Rândul 4 "Total zile lucrătoare concediu medical (conform O.U.G. nr. 158/2005)" - se înscrie numărul total de zile lucrătoare corespunzătoare concediului medical. - Rândul 5 "Total zile lucrătoare concediu medical pentru accidente de muncă" - se înscrie numărul total de zile lucrătoare corespunzătoare concediului medical (conform Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare). - Rândul 6 "Zile prestaţii suportate din FAAMBP" - se înscrie numărul de zile lucrătoare de prestaţii pentru cuantum prestaţii suportat din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 7 "Zile de concediu fără plată indemnizaţie pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri" - se înscrie numărul de zile de concediu fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, conform art. 6 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Se acordă integral (3 luni), o singură dată în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. Se acordă pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 după primele 3 naşteri sau, după caz, după primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Atenţie! Rândul 7 "Zile de concediu fără plată indemnizaţie pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri" nu se completează pentru persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap (cu activitate suspendată) şi raportate de agenţiile de prestaţii sociale judeţene şi a municipiului Bucureşti. - Rândul 8 "Bază de calcul a CAS aferentă indemnizaţiilor (conform O.U.G. nr. 158/2005) - asigurat" - conţine suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în cazul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională şi a ajutorului de deces. - Rândul 9 "Sumă prestaţii de asigurări sociale suportată de angajator (conform Legii 346/2002 )" - se înscrie totalul sumelor reprezentând prestaţii de asigurări sociale de suportat de către angajator. - Rândul 10 "Sumă prestaţii de asigurări sociale suportată din FAAMBP" - se înscrie totalul sumelor reprezentând prestaţii de asigurări sociale de suportat din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Acest rând se completează numai pentru concediile medicale cauzate de accidente de muncă sau boli profesionale. - Rândul 11 "Total venit asigurat din indemnizaţii/ prestaţii" - conţine cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă sau boală profesională plus baza de calcul a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat aferente indemnizaţiilor conform art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, conform legilor în vigoare, exclusiv ajutorul de deces. - Rândul 12 "Total indemnizaţie sănătate suportată de angajator" - conţine cuantumul indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator. - Rândul 13 "Total indemnizaţie sănătate suportată din FNUASS" - conţine cuantumul indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. B.4. Centralizator asigurat Se completează obligatoriu. Se înscriu datele centralizate pe asigurat (pe CNP sau NIF), astfel: - Rândul 1 "Total zile lucrate" - se înscrie numărul de zile lucrate în condiţii de muncă normale, deosebite sau speciale. Acestea nu pot depăşi numărul de zile lucrătoare din lună stabilit conform Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. - Rândul 2 "Total zile şomaj tehnic beneficiare de scutire" - se completează cu numărul total de zile lucrătoare în care raporturile de muncă sunt suspendate în temeiul art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care salariaţii şi angajatorul acestora sunt scutiţi de plata contribuţiilor sociale potrivit legii. - Rândul 3 "Baza Contribuţie Individuală ŞOMAJ" - se completează cu suma reprezentând totalul veniturilor care constituie baza lunară de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit prevederilor legale în vigoare. Se calculează prin însumarea bazelor de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj corespunzătoare tuturor contractelor încheiate de asigurat cu angajatorul respectiv. - Rândul 4 "Contribuţie Individuală ŞOMAJ" - se completează cu suma reprezentând contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj datorată de asigurat şi reţinută de angajator, potrivit prevederilor legale în vigoare, cumulată pentru toate contractele încheiate de asigurat cu angajatorul respectiv. Se calculează prin însumarea contribuţiilor individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj corespunzătoare tuturor contractelor încheiate de asigurat cu angajatorul respectiv. - Rândul 5 "Bază Contribuţie Individuală SĂNĂTATE" - se înscrie venitul bază de calcul pentru contribuţia individuală pentru asigurări sociale de sănătate, potrivit legii. - Rândul 6 "Contribuţie Individuală SĂNĂTATE" - se înscrie contribuţia datorată de asigurat şi reţinută de angajator, potrivit legii. - Rândul 7 "Bază Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE plafonată" - se înscrie câştigul brut care constituie baza de calcul pentru contribuţia individuală de asigurări sociale, plafonată, conform legilor în vigoare. - Rândul 8 "Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE" - se completează cu CAS datorată de asigurat, rezultată prin aplicarea cotei CAS asigurat asupra câştigului bază de calcul CAS. - Rândul 9 "Baza de calcul pentru contribuţia la fondul de garantare" - se înscrie venitul bază de calcul pentru contribuţia angajatorului la fondul de garantare, cumulat pentru toate contractele încheiate de asigurat cu angajatorul respectiv. Secţiunea C - Raportări pentru asiguraţi, completate de alte entităţi asimilate angajatorului Se completează numai pentru categorii de asiguraţi din anexa nr. 4 "Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului"" la ordin, astfel: - Rândul 1 "Tip asigurat alte entităţi asimilate" - se completează conform anexei nr. 4 "Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului"" la ordin. Pentru asiguraţii din sistemul public de pensii şi/sau din sistemul asigurărilor de sănătate, care realizează venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, a contractelor de agent sau din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, din activităţile agricole prevăzute la art. 71 lit. d), venituri obţinute dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV 1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care nu generează o persoană juridică, precum şi venituri obţinute din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se va selecta din nomenclator valoarea "17", "18", "20", "21", "22", "23", după caz. - Rândul 2 "Zile" - se completează numărul zilelor de asigurare din luna de raportare, inclusiv zilele de concediu pentru creşterea copilului până la 2/3 ani. Se exclud zilele de concediu medical. - Rândul 3 "Total zile concediu medical (conform O.U.G. nr. 158/2005)" - se completează cu numărul total de zile lucrătoare corespunzătoare concediului medical conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare. - Rândul 4 "Zile concediu medical pentru accidente de muncă" - se înscrie numărul total de zile lucrătoare corespunzătoare concediului medical (conform Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare). - Rândul 5 "Zile prestaţii suportate din FAAMBP" - se înscrie numărul de zile lucrătoare de prestaţii de asigurări sociale cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 6 "Venit brut realizat" - se înscrie câştigul brut realizat de asigurat, în vederea calculării contribuţiilor de asigurări sociale. - Rândul 7 "Prestaţii pentru accidente de muncă" - se înscrie suma prestaţiilor de asigurări sociale cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, conform Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare. - Rândul 8 "Sumă prestaţii de asigurări sociale suportată din FAAMBP" - conţine suma prestaţiilor de asigurări sociale cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, suportate din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. - Rândul 9 "Bază Contribuţie Individuală ŞOMAJ" - se completează cu zero. - Rândul 10 "Contribuţie Individuală ŞOMAJ" - se completează cu zero. - Rândul 11 "Baza Contribuţie Individuală SĂNĂTATE" - se înscrie venitul bază de calcul pentru contribuţia individuală pentru asigurări sociale de sănătate, potrivit legii. - Rândul 12 "Contribuţie Individuală SĂNĂTATE" - se completează cu contribuţia individuală de asigurări pentru sănătate datorată pentru asigurat de entitatea asimilată angajatorului, potrivit legii. - Rândul 13 "Bază Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE plafonată" - se completează cu suma câştigurilor care constituie baza individuală de calcul pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale, plafonată potrivit legilor în vigoare. - Rândul 14 "Contribuţie Individuală ASIGURĂRI SOCIALE" - se înscrie contribuţia individuală de asigurări sociale. Secţiunea D - Concedii medicale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare Se completează pentru fiecare certificat de concediu medical, astfel: - Rândul 1 "Seria certificatului de concediu medical" - se completează cu seria certificatului de concediu medical. - Rândul 2 "Numărul certificatului de concediu medical "- se completează cu numărul certificatului de concediu medical. - Rândul 3 "Seria certificatului de concediu medical iniţial" - se completează cu seria certificatului de concediu medical iniţial doar atunci când există şi certificate medicale în continuare. - Rândul 4 "Numărul certificatului de concediu medical iniţial" - se completează cu numărul certificatului de concediu medical iniţial doar atunci când există şi certificate medicale în continuare. - Rândul 5 "Data acordării certificatului medical (zz.ll.aaaa)" - se completează data acordării certificatului medical, înscrisă pe acesta în format "zz.ll.aaaa". - Rândul 6 "Data început valabilitate concediu medical" - se completează data începerii valabilităţii certificatului medical, înscrisă pe acesta în format "zz.ll.aaaa". - Rândul 7 "Dată încetare valabilitate concediu medical" - se completează data încetării valabilităţii certificatului medical, înscrisă pe acesta în format "zz.ll.aaaa". - Rândul 8 "Codul numeric personal al copilului" - se înscrie codul numeric personal al copilului pentru care a fost eliberat certificatul medical, pe cod de indemnizaţie "09". - Rândul 9 "Codul indemnizaţiei notat pe certificatul de concediu medical" - se înscrie codul indemnizaţiei notat pe certificatul de concediu medical, conform legii. - Rândul 10 "Locul de prescriere a certificatului medical"- se completează cu: "1" - când certificatul a fost eliberat de medicul de familie; "2" - când certificatul a fost eliberat de spital; "3" - când certificatul a fost eliberat de ambulatoriu; "4" - când certificatul a fost eliberat de casa de asigurări de sănătate (numai pentru certificatele medicale eliberate de casele de asigurări de sănătate pentru persoanele care intră în câmpul personal de aplicare a Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 592/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România a formularelor emise în aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, precum şi a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71. - Rândul 11 "Cod de urgenţă medico-chirurgicală" - se completează codul de urgenţă medico-chirurgicală care este înscris în certificat. - Rândul 12 "Cod boală infectocontagioasă grupa A" - se completează codul de boală infectocontagioasă grupa A care este înscris în certificat. - Rândul 13 "Numărul avizului medicului expert" - se completează numărul de aviz al medicului expert înscris în certificat. - Rândul 14 "Zile prestaţii (zile lucrătoare) suportate de angajator" - se completează numărul de zile de prestaţii (zile lucrătoare) pentru incapacitate temporară de muncă, suportate de angajator. - Rândul 15 "Zile prestaţii (zile lucrătoare) suportate din FNUASS" - se completează numărul de zile de prestaţii (zile lucrătoare) din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. - Rândul 16 "Total Zile prestaţii (zile lucrătoare) aferente concediului medical" - se completează numărul total de zile de prestaţii (zile lucrătoare) aferente concediului medical acordat. - Rândul 17 "Suma veniturilor din ultimele 6 luni" - se completează cu suma veniturilor din ultimele 6 luni, care fac parte din baza de calcul. - Rândul 18 "Număr de zile aferente veniturilor din ultimele 6 luni" - se completează cu numărul de zile aferente veniturilor realizate în ultimele 6 luni, care fac parte din baza de calcul. - Rândul 19 "Media zilnică a bazei de calcul" - se completează cu media zilnică a bazei de calcul a indemnizaţiilor şi se determină ca raport între suma veniturilor realizate în ultimele 6 luni şi numărul total de zile aferente celor 6 luni. - Rândul 20 "Indemnizaţie sănătate suportată de angajator" - se completează cu cuantumul indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator. - Rândul 21 "Indemnizaţie sănătate suportată din FNUASS" - se completează cu cuantumul indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. ANEXA 8 Caracteristici de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi păstrare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" Denumirea formularului: Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate Cod: 14.13.01.01/d.u Format: A4/t2 Caracteristici de tipărire: - se utilizează echipament informatic pentru completare şi editare. Se utilizează la: - declararea contribuţiilor de asigurări sociale şi impozitului pe venit, calculate şi reţinute de angajator şi entităţile asimilate acestuia. Se întocmeşte de angajator şi entităţile asimilate acestuia. Circulă: - în format electronic, la organul fiscal competent. Se arhivează: - la organul fiscal: formatul electronic, în arhiva de documente electronice. ----