Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.006 din 23 martie 2017  pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 841/2015 privind aprobarea modelului, conţinutului şi a normelor tehnice de utilizare şi completare a formularelor specifice destinate utilizării în activitatea vamală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.006 din 23 martie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 841/2015 privind aprobarea modelului, conţinutului şi a normelor tehnice de utilizare şi completare a formularelor specifice destinate utilizării în activitatea vamală

EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 297 din 26 aprilie 2017
    Având în vedere dispoziţiile art. 95 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind luarea în evidenţă a mărfurilor intrate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene prin birourile vamale din România,
    având în vedere dispoziţiile art. 584 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind ţinerea operativă a evidenţei mărfurilor aflate sub supraveghere vamală, prin înscrierea lor în registre,
    ţinând cont de prevederile art. 604 şi 605 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind aplicarea sigiliilor vamale asupra mărfurilor aflate sub supraveghere vamală,
    având în vedere dispoziţiile art. 611 şi 614 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind acordarea liberului de vamă în scris pentru bunurile supuse taxelor vamale şi plata drepturilor de import,
    luând în considerare prevederile art. 642-650 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind mărfurile pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de vămuire,
    în baza prevederilor art. 663 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr. 1.801/1995, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 841/2015 privind aprobarea modelului, conţinutului şi a normelor tehnice de utilizare şi completare a formularelor specifice destinate utilizării în activitatea vamală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 4 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Se aprobă modelul şi conţinutul formularelor specifice destinate utilizării în activitatea vamală, prevăzute în anexele nr. 2-19.
(3) Se aprobă normele tehnice de utilizare şi completare a formularelor specifice destinate utilizării în activitatea vamală, prevăzute în anexele nr. 2-19."

    2. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    Anexele nr. 1-19 fac parte integrantă din prezentul ordin."

    3. Anexa nr. 1 „Nomenclatorul formularelor specifice utilizate în activitatea vamală“ se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezentul ordin.
    4. Anexa nr. 4 „Norme tehnice de utilizare şi completare a formularului «Registrul de evidenţă a sigiliilor vamale»“ se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.
    5. Anexa nr. 12 „Norme tehnice de utilizare şi completare a formularului «Registrul de predare-primire a serviciului»“ se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezentul ordin.
    6. După anexa nr. 16 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 17-19, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 4-6 la prezentul ordin.

    ART. II
    Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării.



                    Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
                    Bogdan-Nicolae Stan

    Bucureşti, 23 martie 2017.
    Nr. 1.006.
    ANEXA NR. 1
    (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 841/2015)
    NOMENCLATORUL
    formularelor specifice utilizate în activitatea vamală
    A. Formulare utilizate de lucrătorii vamali

    
    ┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┬──────────┬──────┐
    │Nr. │ Denumirea formularului │ Anexa │ Codul │Format│
    │crt.│ │ │ │ │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 1.│Registrul de evidenţă a documentelor vamale întocmite în procedura│ │ │ │
    │ │manuală │Anexa nr. 2 │D.G.V. 001│ A3 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 2.│Registrul de evidenţă a mărfurilor la intrare şi registrul de │Anexa nr. 3 │D.G.V. 002│ │
    │ │evidenţă a mărfurilor la ieşire │ │D.G.V. 003│ A3 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 3.│Registrul de evidenţă a sigiliilor vamale │Anexa nr. 4 │D.G.V. 004│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 4.│Registrul - condica de teren │Anexa nr. 5 │D.G.V. 005│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 5.│Registrul de evidenţă a sumelor consemnate │Anexa nr. 6 │D.G.V. 006│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 6.│Registrul de evidenţă a bunurilor reţinute de la călători │Anexa nr. 7 │D.G.V. 007│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 7.│Registrul de evidenţă a bunurilor devenite proprietatea statului │Anexa nr. 8 │D.G.V. 008│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 8.│Registrul de ordine de serviciu │Anexa nr. 9 │D.G.V. 009│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 9.│Registru de note telefonice │Anexa nr. 10│D.G.V. 010│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 10.│Registrul de evidenţă a controlului corporal sumar │Anexa nr. 11│D.G.V. 011│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 11.│Registrul de predare-primire a serviciului │Anexa nr. 12│D.G.V. 012│ A4 │
    └────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────┘


    B. Formulare utilizate de persoane fizice şi juridice

    
    ┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┬──────────┬──────┐
    │Nr. │ Denumirea formularului │ Anexa │ Codul │Format│
    │crt.│ │ │ │ │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 1.│Declaraţia proviziilor de bord │Anexa nr. 13│D.G.V. 201│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 2.│Declaraţia vamală pentru călători │Anexa nr. 14│D.G.V. 202│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 3.│Permisul vamal de încărcare/descărcare │Anexa nr. 15│D.G.V. 203│ A4 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 4.│Permisul vamal de transbordare │Anexa nr. 16│D.G.V. 204│ A4 │
    └────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────┘


    C. Formulare cu regim special utilizate de lucrătorii vamali

    
    ┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┬──────────┬──────┐
    │Nr. │ Denumirea formularului │ Anexa │ Codul │Format│
    │crt.│ │ │ │ │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 1.│Adeverinţa de reţinere a bunurilor │Anexa nr. 17│D.G.V. │ │
    │ │ │ │56-2-5 │ A5t2 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 2.│Chitanţa vamală │Anexa nr. 18│D.G.V. │ │
    │ │ │ │56-2-4 │ A5 │
    ├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────┤
    │ 3.│Adeverinţa de reţinere a sumelor │Anexa nr. 19│D.G.V. │ │
    │ │ │ │56-2-5 │ A6/t2│
    └────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────┘


    ANEXA NR. 2
    (Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 841/2015)
    Norme tehnice de utilizare şi completare a formularului "Registru de evidenţă a sigiliilor vamale"
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Sigiliile vamale se folosesc pentru asigurarea supravegherii vamale a bunurilor, mijloacelor de transport şi locurilor de acces la spaţiile în care se găsesc bunuri supuse regimului vamal, în conformitate cu art. 604 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
    Sigiliile vamale se aplică conform prevederilor art. 605 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi specificaţiilor tehnice care însoţesc fiecare model în parte.

    ART. 3
    Sigiliile vamale, înseriate la fabricare, se ţin în evidenţă pe fişe de magazie. Distribuirea la birourile vamale se face pe bază de proces-verbal în care se menţionează seria sigiliilor distribuite. Pentru evidenţa sigiliilor primite se utilizează registrul central al biroului vamal.

    ART. 4
    În aplicarea art. 604 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi acceptate de birourile vamale în locul sigiliilor vamale sigiliile aplicate de următoarele persoane juridice:
    - sigiliile căilor ferate române;
    – sigiliile organelor poştale române;
    – sigiliile altor autorităţi vamale;
    – sigiliile administraţiilor de cale ferată străine;
    – sigiliile administraţiilor poştale străine;
    – sigiliile cu model special utilizate de operatorii economici care sunt autorizaţi de către Direcţia Generală a Vămilor.


    ART. 5
    În situaţia în care se constată pierderea sigiliilor vamale, biroul vamal/operatorul economic autorizat are obligaţia de a informa Direcţia Generală a Vămilor.

    CAP. II
    Instrucţiuni de completare a registrului de evidenţă a sigiliilor vamale
    Registrul se utilizează în aplicarea prevederilor art. 663 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru înscrierea şi evidenţa sigiliilor primite şi utilizate.
    Se folosesc două registre: registrul central şi registrul de utilizare.
    Registrul central se foloseşte pentru evidenţa sigiliilor primite şi distribuirea lor la biroul vamal.
    Se completează de către gestionarul registrului, desemnat prin ordin de serviciu (sau fişa postului), astfel:
    - la coloana „Primirea sau utilizarea sigiliilor“, în subcoloanele respective se înscriu data procesului-verbal de primire a sigiliilor de la magazia de materiale a Direcţiei Generale a Vămilor şi numărul acestui proces-verbal;
    – la coloana „Sigiliile primite sau utilizate“, în subcoloanele respective se înscriu numărul sigiliilor şi seria acestora;
    – la coloana „Sigiliile constatate lipsă sau defecte“ se trec seria sigiliilor constatate lipsă sau defecte la data primirii lor de la magazia de materiale a Direcţiei Generale a Vămilor, precum şi numărul şi data procesului-verbal întocmit de biroul vamal, prin care se constată sigiliile lipsă sau defecte;
    – la coloana „Numele şi prenumele lucrătorilor vamali care au primit sau utilizat sigiliile“ se trec numele lucrătorilor vamali care gestionează sigiliile şi semnătura acestora.
    După înregistrarea primirii unei partide de sigilii se trage o linie şi pe aceeaşi pagină se continuă cu înregistrările pentru distribuirea sigiliilor la biroul vamal, înscriind la coloana „Primirea sau utilizarea sigiliilor“ data distribuirii sigiliilor la biroul vamal, iar în coloana „Sigiliile primite sau utilizate“ numărul sigiliilor distribuite şi seria acestora.
    Următoarea partidă de sigilii primite de la magazia Direcţiei Generale a Vămilor se va înregistra în acelaşi mod, însă pe pagină separată, astfel încât primirile de sigilii să constituie partidă separată.
    Registrul de utilizare se foloseşte pentru primirea sigiliilor de către puncte vamale (punctele de lucru) sau ture de serviciu de la sediul biroului vamal.

    – La coloana „Primirea sau utilizarea sigiliilor“ se înscriu, în subcoloanele respective, data şi numărul documentului prin care se atestă primirea de la sediul biroului vamal.
    – La coloana „Sigiliile primite sau utilizate“ se înscriu numărul şi seria sigiliilor primite de la sediul biroului vamal.
    – La coloana „Sigiliile constatate lipsă sau defecte“ se înscriu seriile sigiliilor constatate lipsă sau defecte, numărul şi data procesului-verbal întocmit în puncte vamale sau ture de serviciu, prin care s-au constatat sigiliile lipsă sau defecte.
    – La coloana „Numele şi prenumele lucrătorilor vamali care au primit sau utilizat sigiliile“ se înscrie numele lucrătorului care a primit sigiliile. În această rubrică lucrătorul semnează de primire a sigiliilor.
    După înregistrarea primirii sigiliilor se procedează ca şi în cazul registrului central, înscriindu-se:

    – la coloana „Primirea sau utilizarea sigiliilor“, data utilizării sigiliului, denumirea mijlocului de transport (vagon, auto, navă) şi numărul acestora, la care s-au utilizat sigiliile, numărul documentului vamal întocmit;
    – la coloana „Sigiliile primite sau utilizate“ se înscriu numărul şi seria sigiliilor utilizate;
    – la coloana „Numele şi prenumele lucrătorilor vamali care au primit sau utilizat sigiliile“ se înscrie numele lucrătorului vamal care a preluat sigiliile din punctul vamal sau tură, după care se semnează de utilizarea lor.
    În cazul preluării de la sediul biroului vamal a unor partide de sigilii, se va proceda ca în cazul registrului central.


    CAP. III
    Model al registrului de evidenţă a sigiliilor vamale Registru de evidenţă a sigiliilor vamale

    
    ┌────┬────────────────────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────────┬────────────────────────────────┐
    │Nr. │ Primirea sau utilizarea │Sigiliile primite sau │Sigiliile constatate lipsă │Numele şi prenumele lucrătorilor│
    │crt.│ sigiliilor │ utilizate │ sau defecte │ vamali care au primit sau │
    │ │ │ │ │ utilizat sigiliile │
    │ ├──────┬─────────────────────────┼────────────┬─────────┼─────────┬─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ Data │Nr. şi felul documentului│ Nr. buc. │ Seria │ Seria │ Numărul │ │
    │ │ │ prin care se atestă │ │ │ │procesului-verbal│ │
    │ │ │ primirea/utilizarea sau │ │ │ │ de constatare │ │
    │ │ │ denumirea şi numărul │ │ │ │ │ │
    │ │ │ mijlocului de transport │ │ │ │ │ │
    │ │ │ la care s-au aplicat │ │ │ │ │ │
    │ │ │ sigiliile, magazia, │ │ │ │ │ │
    │ │ │ compartimentul │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼──────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    └────┴──────┴─────────────────────────┴────────────┴─────────┴─────────┴─────────────────┴────────────────────────────────┘
                                                                  D.G.V. 004 (format A4 tipărit pe ambele feţe)


    ANEXA NR. 3
    (Anexa nr. 12 la Ordinul nr. 841/2015)
    Norme tehnice de utilizare şi completare a formularului „Registrul de predare-primire a serviciului“
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Se utilizează la birourile vamale care au program permanent, unde se lucrează în ture de serviciu.

    ART. 2
    Registrul se foloseşte pentru predarea-primirea serviciului între ture pe bază de proces-verbal de predare-primire încheiat între şeful de tură care predă serviciul şi şeful de tură care intră de serviciu sau înlocuitorii acestora.

    ART. 3
    În procesul-verbal se menţionează următoarele:
    a) data şi ora încheierii (predării-primirii), numele/prenumele şi semnătura şefilor de tură sau înlocuitorilor acestora;
    b) registrele, formularele cu regim special folosite şi alte documente înregistrate în timpul serviciului turei;
    c) sumele încasate, consemnate sau confiscate;
    d) bunurile reţinute/confiscate;
    e) sigiliile nefolosite, cu indicarea seriilor; se menţionează în mod distinct sigiliile vamale şi cele de acciză (acolo unde este cazul);
    f) ordinele emise de către şeful biroului vamal în timpul turei care predă serviciul;
    g) evenimentele deosebite care au avut loc în cadrul biroului vamal în timpul turei care predă serviciul;
    h) orice alte date şi informaţii de serviciu;
    i) inventarul din cadrul biroului vamal.


    ART. 4
    Pentru a se evita înscrierea manuală a inventarului în fiecare proces-verbal de predare-primire, la deschiderea unui Registru de predare-primire a serviciului se va înscrie lista de inventar, care va fi verificată, înregistrată şi semnată de către toţi şefii de tură şi vizată de şeful biroului vamal, iar în fiecare proces-verbal de predare-primire se va înscrie „Inventar conform Listă inventar nr. ...“.
    a) În rubrica „Menţiuni speciale“ se înscriu toate evenimentele deosebite care au avut loc în biroul vamal, în cursul turei care predă serviciul.
    b) Acest registru se verifică şi se vizează zilnic de şeful biroului vamal sau înlocuitorul acestuia.


    CAP. II
    Model al registrului de predare-primire a serviciului
    Registru de predare-primire a serviciului
    Tura: .....................
    Data: ................. orele: .............

    
    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────┬────────────┐
    │A. Se preiau de la tura anterioară: │Nr. │Personal de│Repartizare │
    │- inventarul bunurilor aflate în folosinţa turelor de serviciu; │crt.│ serviciu │pe sectoare │
    │- registre, chitanţiere cu regim special, sigilii vamale, documente; ├────┼───────────┼────────────┤
    │- dosare cuprinzând evidenţele operative; │ 1. │ │Şef de tură │
    │- sume în lei şi valută, corespondenţa pentru secretariat, chei. │ │ │(înlocuitor)│
    │ ├────┼───────────┼────────────┤
    │ │ 2. │ │ │
    │ ├────┼───────────┼────────────┤
    │ │ 3. │ │ │
    ├────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │B. Activitatea din tură: │ Seriile │ Ultima │ 4. │ │ │
    │Formulare cu regim special: │chitanţierelor│chitanţă├────┼───────────┼────────────┤
    │ │ │operată │ 5. │ │ │
    ├───┬────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │1. │chitanţier import - persoane fizice │ │ │ 6. │ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │2. │adeverinţă reţinere bunuri - ARB │ │ │ 7. │ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │3. │adeverinţă reţinere sume - ARS │ │ │ 8. │ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │4. │Proces-verbal de constatare şi sancţionare │ │ │ │ │ │
    │ │contravenţii (PVC) │ │ │ 9. │ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │5. │ │ │ │ 10.│ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │6. │ │ │ │ 11.│ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │7. │ │ │ │ 12.│ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │8. │ │ │ │ 13.│ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │9. │ │ │ │ 14.│ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │10.│ │ │ │ 15.│ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │11.│ │ │ │ 16.│ │ │
    ├───┼────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────┼────┼───────────┼────────────┤
    │12.│ │ │ │ 17.│ │ │
    ├───┴────────────────────────────────────────────┴──────────────┴────────┴────┴───────────┴────────────┤
    │ Informaţii financiare │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Numerar primit de la tura anterioară: │
    ├────────────────────────┬──────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┤
    │Numerar încasat: │a) taxe vamale: │d) Amenzi vamale: │
    │ ├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
    │ │b) Accize: │e) Sume confiscate: │
    │ ├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
    │ │c) TVA: │f) Alte venituri: │
    │ ├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
    │ │ │ │
    ├────────────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┤
    │Total venituri încasate: │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Total sume predate turei următoare: │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │C. Se predau turei următoare: inventarul bunurilor din dotare, registre, chitanţiere, dosare, sigilii │
    │aflate în operativ, corespondenţă, chei, ultimele poziţii din registrele de evidenţă ale biroului │
    │vamal etc. │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │ REGISTRE: │
    ├──┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┬───┬───────────────────────────┤
    │1.│Registru de evidenţă a mărfurilor la intrare: │6. │Registru de evidenţă a │
    │ │ │ │sumelor consemnate: │
    ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────┤
    │2.│Registru de evidenţă a mărfurilor la ieşire: │7. │ │
    ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────┤
    │3.│Registru de evidenţă a documentelor vamale întocmite în procedură │ │ │
    │ │manuală: │8. │ │
    ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────┤
    │4.│Registru de evidenţă a bunurilor reţinute de la călători: │9. │ │
    ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────┤
    │5.│Registru de evidenţă a sigiliilor vamale: │10.│ │
    ├──┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┴───┴───────────────────────────┤
    │Sigilii vamale nefolosite cu seriile: │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │ │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Bunuri din dotare aflate în folosinţa comună a turelor de serviciu, conform Listă de inventar │
    │nr. ........./........................... │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Chei: │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Altele: │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │D. Menţiuni speciale: note telefonice, evenimente deosebite, alerte, consemne, descoperiri, acte │
    │normative, ordine de serviciu, obiecţiuni la predarea-primirea serviciului etc. │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │ │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │ │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │ │
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │ │
    └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
                                                                              D.G.V. 012 (format A4)

     ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                 Am predat. Am preluat.
       Şef de tură: .............. Şef de tură: ..............

    ANEXA NR. 4
    (Anexa nr. 17 la Ordinul nr. 841/2015)
    Norme tehnice de utilizare şi completare a formularului cu regim special „Adeverinţa de reţinere a bunurilor“
    CAP. I

    ART. 1
    Prezentele norme tehnice reglementează modalitatea de utilizare şi completare a formularului cu regim special „Adeverinţa de reţinere a bunurilor“.

    ART. 2
    Formularul cu regim special „Adeverinţa de reţinere a bunurilor“ se foloseşte ca document ce atestă reţinerea de către autoritatea vamală a:
    a) bunurilor şi a valorilor materiale aparţinând persoanelor fizice şi juridice, pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de introducere sau scoatere în/din ţară şi ca document de evidenţă până la îndeplinirea condiţiilor de trecere a bunurilor în proprietatea statului;
    b) bunurilor identificate de către autoritatea vamală în exercitarea atribuţiilor fără a fi cunoscut titularul;
    c) bunurilor predate de organele de poliţie sau alte organe cu atribuţii de control, care au făcut obiectul unei contravenţii sau infracţiuni la regimul vamal;
    d) bunurilor reţinute în vederea confiscării (inclusiv a obiectelor din metale preţioase, pietre preţioase şi semipreţioase, naturale);
    e) în cazul acţiunilor de supraveghere şi control în aplicarea prevederilor legale privind reţinerea în vederea confiscării a bunurilor şi a valorilor materiale aparţinând persoanelor fizice şi juridice;
    f) în cazul bunurilor declarate în scris de către titulari ca abandonate sau al bunurilor găsite abandonate în zonele de exercitare a supravegherii vamale.


    ART. 3
    (1) Formularul se întocmeşte în două exemplare, din care primul este exemplarul pentru titular, iar al doilea pentru unitatea vamală.
    (2) La încheierea operaţiunii, primul exemplar (cu dovada de primire a bunurilor completată de către titular) se anexează la exemplarul pentru unitatea vamală în carnet, prin lipire.

    ART. 4
    Adeverinţa de reţinere a bunurilor se completează cu cerneală/pastă albastră în dublu exemplar, folosind mijloace copiative de hârtie carbon pentru exemplarul doi.

    ART. 5
    Adeverinţa de reţinere a bunurilor se semnează şi se ştampilează de către lucrătorul vamal care efectuează reţinerea bunurilor şi se semnează de călător/titular bunuri/contravenient sau se semnează şi se ştampilează de către titularul bunurilor (reprezentantul legal) în cazul persoanelor juridice.

    ART. 6
    (1) În situaţia în care se constată că la completarea adeverinţei de reţinere s-au produs erori de redactare, indiferent de natura acestora şi de rubrica completată, adeverinţa de reţinere se anulează prin barare cu o linie în diagonală şi se înscrie textul:
    „ANULAT - greşit ... (se descrie rubrica completată greşit) - vezi adeverinţa de reţinere nr. … (se menţionează seria mecanică şi numărul de evidenţă al adeverinţei de reţinere).ˮ

    (2) Lucrătorul vamal semnează şi ştampilează menţiunea de anulare şi o prezintă ulterior şefului de birou vamal/de tură pentru a confirma prin semnătură anularea adeverinţei de reţinere.

    ART. 7
    Formularele de adeverinţe de reţinere a bunurilor sunt imprimate conform codificării D.G.V. 56-2-5 format A5/t2, broşate în carnete care conţin 100 de file, respectiv 50 de adeverinţe înseriate mecanic cu serie unică în dublu exemplar, original şi copie.

    CAP. II
    Instrucţiuni de completare a formularului cu regim special
    „Adeverinţa de reţinere a bunurilor“
    Formularul cu regim special „Adeverinţa de reţinere a bunurilor“ se completează după cum urmează:
    Pe faţa formularului
    a) La rubrica „Biroul vamal“ se înscrie denumirea biroului vamal emitent.
    b) La rubrica „Organul vamal“ se înscriu numele şi prenumele lucrătorului vamal care efectuează reţinerea bunurilor.
    c) La rubrica „Adeverinţa de reţinere nr.ˮ se înscrie numărul de evidenţă acordat în ordine cronologică de la nr. 1 la începutul fiecărui an calendaristic.
    d) La rubrica „19... luna ........ ziua ...“ se înscrie data completării adeverinţei, în format an/lună/zi.
    e) La rubrica „s-a reţinut de la ............................................/, domiciliat în ...................., str. .............. nr. ...., bloc ....., ap. .....“ se înscriu numele şi prenumele şi adresa completă a titularului sau a sediului (pentru persoane juridice).
    f) La rubrica „Motivul reţinerii“ se înscrie motivul reţinerii bunurilor în vamă ( plata datoriei vamale, drepturi de proprietate intelectuală, în vederea confiscării, interzis la intrarea în teritoriul vamal comunitar, abandon vamal etc.).
    g) La rubrica „Felul bunurilor“ se înscrie amănunţit felul bunurilor reţinute, indicându-se toate datele necesare pentru identificare (marcă de fabricaţie, serii, model, dimensiuni, culori, formă, material, modalitate de ambalare etc.).
    h) La rubrica „U/M“ se înscrie prescurtat unitatea de măsură specifică (bucată, metru liniar-pătrat sau cub, litru sau submultiplu litru, kilogram sau submultiplu kg etc.)
    i) La rubrica „Cantitatea“ se înscrie în cifre şi litere cantitatea bunurilor reţinute.
    j) Rubrica „Nu a beneficiat de bunuri fără taxe“ se barează sau nu în funcţie de situaţia existentă.
    k) La rubrica „S-au eliberat bunuri admise fără taxe în valoare de ........ˮ se înscrie valoarea totală a bunurilor admise fără taxe vamale.
    l) La rubrica „S-au eliberat bunuri cu plata taxelor vamale în valoare de .... lei cu chitanţa nr. ...ˮ se înscriu valoarea totală a bunurilor eliberate cu plata taxelor vamale, precum şi numărul şi data chitanţei.
    m) La rubrica „Cuantumul taxelor vamale pentru bunurile reţinute, lei ......ˮ se înscrie cuantumul tuturor taxelor datorate la momentul reţinerii.
    n) La rubrica „Lucrător vamal“ se semnează şi se ştampilează cu ştampila personală a lucrătorului vamal care a efectuat reţinerea bunurilor.
    o) La rubrica „Călător“ semnează persoana căreia i s-au reţinut bunurile. În situaţia persoanelor juridice, adeverinţa de reţinere a bunurilor va fi semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal.

    Pe versoul formularului
    a) La rubrica 1 se vor trece poziţiile al căror termen de păstrare în vamă este de 48 de ore.
    b) În caseta A - „Bunurile reţinute au fost“:
    • „vămuite cu chitanţa nr. ..........“ se înscriu felul, numărul documentului vamal şi data acestuia;
    • „tranzitate la vama ........... cu declaraţia de tranzit nr. …..“ se înscriu denumirea biroului vamal la care au fost tranzitate bunurile, numărul şi data declaraţiei vamale;
    • „eliberate călătorului la înapoierea din călătorie, la data de ....................“ se înscrie data restituirii bunurilor.
    Se semnează şi se ştampilează de către lucrătorul vamal desemnat prin ordin de serviciu cu gestiunea bunurilor reţinute.

    c) În caseta B - „Dovada de primire a bunurilor reţinute“
    „Subsemnatul, ....., posesor al actului de identitate ......... seria ....... nr. ....., eliberat de ..........“ se înscriu numele şi prenumele titularului (denumirea persoanei juridice), seria şi numărul actului de identitate, data eliberării şi organul emitent.
    Se completează şi se semnează de titular şi se înscrie data la care au fost restituite bunurile.


    ANEXA NR. 5
    (Anexa nr. 18 la Ordinul nr. 841/2015)
    Norme tehnice de utilizare şi completare a formularului cu regim special „Chitanţa vamală“
    CAP. I

    ART. 1
    Prezentele norme tehnice reglementează modalitatea de utilizare şi completare a formularului cu regim special „Chitanţa vamală“.

    ART. 2
    Formularul cu regim special „Chitanţa vamală“ se foloseşte ca document pentru vămuirea, cu plata taxelor vamale, a bunurilor care se introduc/se scot în/din teritoriu vamal comunitar de persoanele fizice şi juridice, precum şi a bunurilor primite prin colete poştale/curierat, în limita valorilor totale stabilite conform reglementărilor în vigoare.

    ART. 3
    Formularul se întocmeşte în două exemplare, din care primul pentru titular, iar al doilea pentru unitatea vamală.

    ART. 4
    Formularul cu regim special „Chitanţa vamalăˮ se completează cu cerneală/pastă albastră în dublu exemplar, folosind mijloace copiative de hârtie carbon pentru exemplarul doi.

    ART. 5
    Formularul cu regim special „Chitanţa vamalăˮ se semnează şi se ştampilează cu ştampila personală de către lucrătorul vamal care efectuează vămuirea şi se semnează de călător/titular sau se semnează şi se ştampilează de către reprezentatul legal în cazul persoanelor juridice.

    ART. 6
    (1) În situaţia în care se constată că la completarea formularului cu regim special „Chitanţa vamalăˮ s-au produs erori de redactare, indiferent de natura şi rubrica completată, formularul se anulează prin barare cu o linie in diagonală şi se înscrie textul:
    „ANULAT - greşit ... (se descrie rubrica completată greşit) - vezi chitanţa vamală nr. … (se menţionează seria mecanică şi numărul de evidenţă a chitanţei vamale.)“

    (2) Lucrătorul vamal semnează şi ştampilează cu ştampila personală menţiunea de anulare şi o prezintă ulterior şefului de birou vamal/de tură pentru a confirma prin semnătură anularea chitanţei vamale.

    ART. 7
    Formularele cu regim special „Chitanţa vamală“ sunt imprimate conform codificării D.G.V. 56-2-4 a format A5, broşate în carnete care conţin 100 de file, respectiv 50 de chitanţe vamale înseriate mecanic cu serie unică în dublu exemplar, original şi copie.

    CAP. II
    Instrucţiuni de completare a formularului cu regim special
    „Chitanţa vamală“
    La rubrica „vama“ se înscrie denumirea biroului vamal emitent.
    La rubrica „organ vamal“ se înscrie numele lucrătorului vamal care efectuează operaţiunea de vămuire.
    La rubrica „Baza legalăˮ se înscrie articolul din lege în baza căruia se face vămuirea.
    La rubrica „Poziţia registru“ se înscrie numărul din registrul pentru evidenţa bunurilor la import, în cazul bunurilor înregistrate.
    La rubrica „Colet nr. ........, kg ........“ se înscriu numărul şi greutatea coletului (coletelor).
    La rubrica „Chitanţa nr. ........“ se înscrie numărul de evidenţă acordat în ordine cronologică de la nr. 1 la începutul fiecărui an calendaristic, din fişele de evidenţă a formularelor cu regim special.
    La rubrica „19... luna ........ ziua ...“ se înscrie data completării chitanţei, în format an/lună/zi.
    La rubrica „S-a primit de la (destinatar) ........, domiciliat în ......str. ... nr. …, bl. .., et. .., ap. .., judeţul .....“ se înscriu numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice destinatare şi adresa completă de domiciliu sau a sediului social.
    La rubrica „Suma“ se înscrie în cifre şi litere suma totală a drepturilor încasate prin chitanţa respectivă.
    La rubrica „S-au eliberat bunuri admise fără taxe/Nu a beneficiat de bunuri fără taxe“ se barează menţiunea care nu corespunde.
    La rubrica „Poziţie tarif“ se înscrie numărul poziţiei tarifare din tariful vamal la care se încadrează bunurile.
    La rubrica „Cantitate“ se înscrie cantitatea bunurilor exprimată în unităţi de măsură specifice
    La rubrica „Felul bunurilor“ se descriu amănunţit bunurile, indicându-se toate datele necesare identificării (inclusiv denumire producător, serie, model, an de fabricaţie, numere de identificare etc.).
    La rubrica „Valoarea în vamă“ se înscrie valoarea în vamă în lei a bunurilor.
    La rubrica „Taxa vamală“ se înscrie coeficientul de taxa vamală prevăzută în tarif sau în baza prevederilor Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    La rubrica „Cuantum“ se înscrie cuantumul taxelor vamale în lei.
    Chitanţa se semnează de către lucrătorul vamal care a efectuat vămuirea şi de către titularul bunurilor.
    La rubrica „Viza de control“ se semnează de către şeful vămii sau de lucrătorul vamal desemnat pentru controlul ulterior.

    ANEXA NR. 6
    (Anexa nr. 19 la Ordinul nr. 841/2015)
    Norme tehnice de utilizare şi completare a formularului cu regim special „Adeverinţa de reţinere a sumelor“
    CAP. I

    ART. 1
    Prezentele norme tehnice reglementează modalitatea de utilizare şi completare a formularului cu regim special „Adeverinţa de reţinere a sumelor“.

    ART. 2
    Formularul cu regim special „Adeverinţa de reţinere a sumelor“ se foloseşte ca:
    - document de consemnare şi evidenţă a sumelor depuse temporar la autoritatea vamală de către persoanele fizice şi juridice în vederea plăţii amenzilor vamale;
    – document de încasare şi evidenţă a sumelor reţinute în vederea confiscării până la îndeplinirea condiţiilor de virare la bugetul de stat;
    – document de consemnare a sumelor nepermise la ieşirea/intrarea din/în ţară, reţinute de la călători;
    – document de reţinere a sumelor constatate în plus în gestiune;
    – document de consemnare şi evidenţă a sumelor pentru mărfurile care se introduc sau se scot de către persoanele juridice şi pentru care este obligatorie garantarea taxelor vamale şi ca document de consemnare a taxelor datorate aferente.


    ART. 3
    Formularul se întocmeşte în două exemplare, din care primul pentru titular, iar al doilea pentru autoritatea vamală.

    ART. 4
    Adeverinţa de reţinere a sumelor se completează cu cerneală/pastă albastră în dublu exemplar, folosind mijloace copiative de hârtie carbon pentru exemplarul doi.

    ART. 5
    Adeverinţa de reţinere a sumelor se semnează şi se ştampilează de către lucrătorul vamal care efectuează reţinerea sumelor.

    ART. 6
    (1) În situaţia în care se constată că la completarea adeverinţei de reţinere a sumelor s-au produs erori de redactare, indiferent de natura erorii şi rubrica completată, adeverinţa de reţinere a sumelor se anulează prin barare cu o linie în diagonală şi se înscrie textul:
    „ANULAT - greşit ... (se descrie natura erorii sau rubrica completată greşit) - vezi adeverinţa de reţinere a sumelor nr. ... (se menţionează seria mecanică şi numărul de evidenţă al adeverinţei de reţinere nou-completate).“

    (2) Lucrătorul vamal semnează şi ştampilează menţiunea de anulare şi o prezintă ulterior şefului de birou vamal/de tură pentru a confirma prin semnătură anularea adeverinţei de reţinere a sumelor.

    ART. 7
    Formularele de adeverinţe de reţinere a sumelor sunt imprimate conform codificării D.G.V. 56-2-5 a format A6/t2, broşate în carnete care conţin 100 de file, respectiv 50 de adeverinţe înseriate mecanic cu serie unică în dublu exemplar, original şi copie.

    CAP. II
    Instrucţiuni de completare a formularului cu regim special „Adeverinţa de reţinere a sumelor“
    Formularul cu regim special „Adeverinţa de reţinere a sumelor“ se completează după cum urmează:
    Pe faţa formularului
    La rubrica „Vama“ se înscrie denumirea biroului vamal emitent.
    La rubrica „Organ vamal“ se înscrie numele lucrătorului vamal care emite adeverinţa de reţinere a sumelor.
    La rubrica „Adeverinţa de reţinere a sumelor nr.“ se înscrie numărul de evidenţă acordat în ordine cronologică de la nr. 1 la începutul fiecărui an calendaristic.
    La rubrica „19... luna ........ ziua ...“ se înscrie data completării adeverinţei, în format an/lună/zi.
    La rubrica „S-a primit de la ..............................“ se înscriu numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice de la care se reţine suma.
    La rubrica „Domiciliat în ...........................................“ se înscrie domiciliul complet (strada, nr., bloc, scara, etaj, ap., judeţ sau sector) al persoanei fizice sau adresa completă a sediului persoanei juridice.
    La rubrica „Suma de lei“ se înscrie în cifre şi litere suma reţinută.
    La rubrica „Motivul consemnării“:
    - se barează pct. 2 şi 3 în cazul sumelor nepermise la ieşirea din ţară şi se înscrie termenul;
    – se barează pct. 1 şi 3 şi se înscrie termenul de consemnare a sumelor, în cazul plăţii taxelor vamale şi amenzilor;
    – se barează pct. 1 şi 2 şi se înscriu felul bunurilor introduse sau scoase temporar din ţară şi termenul pentru care se garantează plata taxelor vamale.
    Adeverinţa de reţinere a sumelor se semnează şi se ştampilează de către lucrătorul vamal care efectuează reţinerea sumelor.



    Pe versoul formularului
    În caseta „Recunoaşterea de restituire“ se completează de către titularul sumelor următoarele date:
    - la rubrica „Subsemnatul“ ....... se completează numele şi prenumele;
    – la rubrica „Domiciliat în“ se completează domiciliul complet al titularului sumelor;
    – la rubrica „Posesor al actului de identitate nr. ....“ se completează seria şi numărul actului de identitate al titularului;
    – la rubrica „Recunosc că mi s-a restituit suma de lei .......“ se completează suma (în cifre şi litere), care a fost restituită de către autoritatea vamală;
    – la rubrica „19….. luna ........ ziua …...“ se înscrie data completării recunoaşterii de restituire, în format an/lună/zi;
    – la rubrica „Semnătura primitorului“ semnează primitorul.

    În caseta „Destinaţia dată sumei din adeverinţă în caz de nerestituire“ se înscriu suma de lei (în cifre şi litere) şi numărul şi data chitanţei prin care aceasta este făcută venit de bugetul de stat.
    La rubrica „A fost transferată la vama .....“ se înscriu denumirea unităţii vamale şi documentul de transfer.
    Se semnează şi se ştampilează cu stampila personală de către lucrătorul vamal responsabil cu gestiunea sumelor reţinute.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016