Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME TEHNICE din 14 februarie 2017  privind autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi pe cale aeriană şi autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME TEHNICE din 14 februarie 2017 privind autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi pe cale aeriană şi autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană

EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 2 martie 2017
──────────
    Aprobate prin Ordinul nr. 735 din 14 februarie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 2 martie 2017.
──────────


    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prezentele norme tehnice stabilesc procedura de autorizare de către Direcţia Generală a Vămilor a utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi pe cale aeriană şi de autorizare a utilizării regimului de tranzit unional/comun pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană.
    ART. 2
    În aplicarea prezentelor norme tehnice, prin termenii de mai jos se înţelege:
    a) Codul vamal al Uniunii - Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii;
    b) Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 - Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului vamal al Uniunii;
    c) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 - Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii;
    d) Regulamentul delegat (UE) 2016/341 - Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei;
    e) Convenţia privind regimul de tranzit comun - Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006.

    CAP. II
    Autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată

    ART. 3
    (1) Autorizaţia pentru utilizarea regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată se acordă operatorilor economici, la cerere, în condiţiile prevăzute la art. 24, 25, 29 şi 30 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341, respectiv la art. 57 alin. (4) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun.
    (2) În aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) lit. c) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341, respectiv ale art. 57 alin. (4) lit. c) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, se consideră că un titular utilizează frecvent regimul de tranzit unional/comun în situaţia în care efectuează/va efectua cel puţin 50 de operaţiuni de tranzit unional/comun într-un an calendaristic.
    (3) În aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) lit. d) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341, respectiv ale art. 57 alin. (4) lit. (d) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, autorizaţia nu se acordă operatorilor economici care:
    a) au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată, precum şi a celor suspendate în condiţiile legii;
    b) înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
    c) sunt în stare de insolvenţă, se află în procedură de reorganizare ori lichidare judiciară sau figurează în evidenţa specială şi/sau în lista contribuabililor inactivi.
    ART. 4
    (1) Cererea de autorizare pentru utilizarea regimului de tranzit unional/comun pentru mărfurile transportate pe calea ferată se întocmeşte în scris de către operatorul economic şi conţine următoarele informaţii:
    a) denumirea întreprinderii feroviare şi sediul social al acesteia, numărul de telefon/fax şi alte date considerate ca necesare în vederea contactării acesteia;
    b) codul unic de înregistrare;
    c) numărul EORI atribuit de autoritatea vamală;
    d) datele de identificare ale persoanelor care angajează legal întreprinderea feroviară: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, numărul de telefon/fax şi e-mail;
    e) datele de identificare ale persoanei/persoanelor responsabile cu aspectele de ordin vamal în cadrul organizaţiei administrative a întreprinderii feroviare operatorului economic;
    f) biroul/birourile de plecare unde mărfurile se plasează sub regim de tranzit unional/comun;
    g) numărul autorizaţiei de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, după caz.
    (2) Cererea se transmite în format letric la registratura Direcţiei Generale a Vămilor, împreună cu următoarele documente:
    a) certificatul de înregistrare a operatorului economic, în copie;
    b) copia actului constitutiv al operatorului economic, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;
    c) cazierul judiciar al persoanei care reprezintă legal întreprinderea feroviară în raporturile juridice cu autoritatea vamală;
    d) copia licenţei de transport feroviar;
    e) copia certificatului de siguranţă pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar public;
    f) document conţinând datele privind centrul sau centrele contabile (adresa, număr de telefon/fax, persoane de contact);
    g) document care atestă că întreprinderea feroviară este membru al Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate;
    h) declaraţie-angajament conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme tehnice;
    i) specimene ale scrisorilor de trăsură CIM, scrisorilor de trăsură CIM pentru transport combinat sau scrisorilor de trăsură combinate CIM/SMGS.
    (3) Prevederile alin. (2) lit. c) nu se aplică în situaţia prevăzută la art. 29 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341.
    ART. 5
    (1) În urma verificării îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2), Direcţia Generală a Vămilor stabileşte dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru acceptarea cererii de autorizare, în termenul prevăzut la art. 22 alin. (2) primul paragraf din Codul vamal al Uniunii.
    (2) Direcţia Generală a Vămilor acceptă sau respinge cererea de autorizare în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Codul vamal al Uniunii şi ale art. 12 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447.
    ART. 6
    (1) Autorizaţia se eliberează de către Direcţia Generală a Vămilor, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (3) din Codul vamal al Uniunii. Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme tehnice.
    (2) Autorizaţia se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de către directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor. Numărul autorizaţiei se acordă în ordine cronologică şi crescătoare.
    (3) Un exemplar al autorizaţiei se remite titularului şi un exemplar se reţine de Direcţia Generală a Vămilor.
    ART. 7
    (1) Direcţia Generală a Vămilor suspendă, anulează, revocă sau modifică autorizaţia în condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (4) lit. b), art. 27 şi 28 din Codul vamal al Uniunii, la art. 16-18 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, respectiv la art. 65 alin. (2) şi (3) şi art. 67-69 din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun.
    (2) În aplicarea prevederilor art. 22 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii, Direcţia Generală a Vămilor comunică în scris operatorului economic motivele pe baza cărora intenţionează să ia decizia suspendării, anulării, revocării sau modificării autorizaţiei, cu excepţia cazului prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. b) din Codul vamal al Uniunii.
    (3) Operatorul economic îşi poate exprima punctul de vedere în termenul prevăzut la art. 8 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.
    (4) Împotriva deciziei de suspendare, anulare, revocare sau modificare se poate formula plângere prealabilă în condiţiile art. 44 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 şi art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

    CAP. III
    Autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie şi pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană

    ART. 8
    (1) Autorizaţia pentru utilizarea regimului de tranzit unional/comun pentru mărfurile transportate pe cale aeriană se acordă, la cerere, companiei aeriene, în condiţiile prevăzute la art. 24, 26, 27, 29 şi 46 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341, respectiv la art. 55 lit. (e), art. 57-72 şi 108-111 din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun.
    (2) Prevederile art. 3 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, în aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 27 alin. (1) lit. c) şi d) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341.
    ART. 9
    (1) Cererea de autorizare se întocmeşte în scris de către compania aeriană şi conţine următoarele date:
    a) denumirea companiei aeriene şi sediul social al acesteia, numărul de telefon şi fax, precum şi alte date considerate ca necesare în vederea contactării;
    b) codul unic de înregistrare;
    c) numărul EORI atribuit de autoritatea vamală;
    d) numărul autorizaţiei de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, după caz;
    e) datele de identificare ale persoanei care angajează legal compania aeriană: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, numărul de telefon/fax şi e-mail;
    f) datele de identificare ale persoanei responsabile cu aspectele de ordin vamal în cadrul organizaţiei administrative a operatorului economic;
    g) datele de contact ale persoanei responsabile pentru cerere;
    h) aeroporturile şi birourile de plecare şi de destinaţie unde mărfurile se plasează/sosesc sub regim de tranzit unional/comun.
    (2) Cererea se transmite în format letric la registratura Direcţiei Generale a Vămilor, împreună cu următoarele documente:
    a) certificatul de înregistrare a companiei aeriene, în copie;
    b) actul constitutiv al companiei aeriene, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în copie;
    c) cazierul judiciar al persoanei care reprezintă legal compania aeriană în raporturile juridice cu autoritatea vamală;
    d) licenţa de transport aerian, în copie;
    e) modelul manifestului aerian pe suport hârtie sau în format electronic, după caz;
    f) document conţinând datele privind locaţiile unde compania aeriană păstrează evidenţele privind operaţiunile de tranzit unional/comun pentru mărfurile transportate pe cale aeriană (adresă, număr telefon/fax, persoane de contact);
    g) declaraţie-angajament, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme tehnice;
    h) documente doveditoare din care să rezulte îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 27 alin (1) lit. a) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 (numai pentru autorizaţia de utilizare a regimului de tranzit unional/comun pe baza unui manifest electronic).
    (3) Prevederile alin. (2) lit. c) nu se aplică în situaţia prevăzută la art. 29 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341.
    ART. 10
    (1) Prevederile art. 5-7 se aplică în mod corespunzător.
    (2) În aplicarea art. 46 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341, respectiv art. 108 alin. (2) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, o copie certificată a autorizaţiei se transmite de către compania aeriană fiecărui birou vamal din aeroporturile menţionate în autorizaţie.
    (3) Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme tehnice.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale

    ART. 11
    Autorizaţiile pentru utilizarea procedurii simplificate în cadrul regimului de tranzit comunitar/comun pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi autorizaţiile pentru utilizarea procedurii simplificate în cadrul regimului de tranzit comunitar/comun pentru mărfurile transportate pe calea aerului (nivel 1/nivel 2) acordate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme tehnice rămân valabile până la expirarea termenelor prevăzute la art. 250 şi 251 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.
    ART. 12
    Dispoziţiile prezentelor norme tehnice se completează cu prevederile Codului vamal al Uniunii, Regulamentului delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446, Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, Regulamentului delegat (UE) 2016/341 şi Convenţiei privind regimul de tranzit comun.
    ART. 13
    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme tehnice.


    ANEXA 1
    la normele tehnice

                      DECLARAŢIE-ANGAJAMENT
    Societatea ..........., CUI ............, cu sediul în ............, reprezentată de ............., în calitate de ........., membră a Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate, având codul ........., deţinătoare a Licenţei de transport pe calea ferată nr. .........., pentru utilizarea regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată prevăzut la art. 24 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei, respectiv la art. 55 lit. (f) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006, depune următorul angajament în faţa autorităţii vamale:
    - îşi asumă toate responsabilităţile în calitate de titular al regimului de tranzit unional/comun pentru mărfurile pe care le acceptă la transport însoţite de o scrisoare de trăsură CIM, o scrisoare de trăsură CIM pentru transport combinat sau o scrisoare de trăsură combinată CIM/SMGS;
    - se angajează să nu utilizeze alte scrisori de trăsură CIM, scrisori de trăsură CIM pentru transport combinat sau scrisori de trăsură combinată CIM/SMGS decât cele conforme reglementărilor internaţionale feroviare şi să informeze autoritatea vamală despre proiectul de modificare a acestor scrisori de trăsură;
    - să informeze autoritatea vamală în legătură cu orice infracţiune sau neregulă constatată cu privire la derularea operaţiunilor de tranzit unional/comun;
    - să pună la dispoziţia autorităţii vamale toate documentele în vederea efectuării controalelor periodice în centrul contabil;
    - să achite la cererea autorităţii vamale cuantumul datoriei vamale şi al altor taxe devenite exigibile, în caz de neexecutare totală sau parţială a angajamentelor luate în calitate de titular al operaţiunilor de tranzit şi de beneficiar al procedurii simplificate.

    Numele şi prenumele persoanei care reprezintă legal societatea ............
    Funcţia ...........................
    Semnătura .........................
    Data ..............................
    Locul .............................


    ANEXA 2
    la normele tehnice

    ROMÂNIA
    AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
    Direcţia Generală a Vămilor

                              AUTORIZAŢIE
        pentru utilizarea regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie
            pentru mărfurile transportate pe calea ferată nr. .........

    În baza prevederilor art. 25 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei, respectiv ale art. 55 lit. (f) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006,
    Societatea ..........., CUI ............, cu sediul în ........., este autorizată să utilizeze regimul de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată.
    Prezenta autorizaţie este valabilă în toate birourile vamale cu activitate feroviară.
    Modificările aduse autorizaţiei se menţionează în formularul prevăzut în anexa la prezenta autorizaţie.

           ...............................................
           (funcţia, numele, semnătura directorului general
               şi ştampila Direcţiei Generale a Vămilor)

    ANEXA
    la Autorizaţia pentru utilizarea
    regimului de tranzit unional/comun
    pe suport hârtie pentru mărfurile
    transportate pe calea ferată
    nr. .............................

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ MODIFICARE │
├────────────────┬───────────────────┬─────────────────────────────────────────┤
│Data modificării│ │ Semnătura conducătorului şi ştampila │
│ autorizaţiei │ Tipul modificării │ Direcţiei Generale a Vămilor │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
└────────────────┴───────────────────┴─────────────────────────────────────────┘



    ANEXA 3
    la normele tehnice

                               DECLARAŢIE-ANGAJAMENT
    Societatea .........., CUI ........, cu sediul în ........, reprezentată de ........... în calitate de ..............., deţinătoare a Licenţei de transport pe cale aeriană nr. ......, pentru utilizarea regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie şi pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană prevăzut la art. 24 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei, respectiv art. 55 lit. (e) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006, depune următorul angajament în faţa autorităţii vamale:
    - îşi asumă toate responsabilităţile în calitate de titular al regimului de tranzit unional/comun pentru mărfurile pe care le acceptă la transport însoţite de manifestul aerian;
    - să informeze autoritatea vamală în legătură cu orice infracţiune sau neregulă constatată cu privire la derularea operaţiunilor de tranzit unional/comun;
    - să pună la dispoziţia autorităţii vamale toate evidenţele deţinute în vederea efectuării controalelor ulterioare;
    - să achite la cererea autorităţii vamale cuantumul datoriei vamale şi al altor taxe devenite exigibile, în caz de neexecutare totală sau parţială a angajamentelor luate în calitate de titular al operaţiunilor de tranzit şi de beneficiar al procedurii simplificate.

    Numele şi prenumele persoanei care reprezintă legal societatea ...........
    Funcţia ...........................................
    Semnătura .........................................
    Data ..............................................
    Locul .............................................


    ANEXA 4
    la normele tehnice

    ROMÂNIA
    AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
    Direcţia Generală a Vămilor

                             AUTORIZAŢIE
        pentru utilizarea regimului de tranzit unional/comun pentru mărfurile
         transportate pe cale aeriană (pe suport hârtie şi pe baza unui
                     manifest electronic) nr. ...............

    1. Obiectul autorizaţiei
    Compania aeriană ..........., cu sediul în ...............................
    ..........................................................................
    ..........................................................................
    este prin prezenta autorizată, sub rezerva unei posibile revocări în orice moment, să utilizeze regimul de tranzit unional/comun conform art. 26 şi 27 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei şi art. 55 lit. (e) din apendicele l la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006.
    2. Scopul
    Utilizarea regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie sau pe baza manifestului electronic acoperă transportul tuturor mărfurilor efectuate pe cale aeriană, de către Compania ........., între aeroporturile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta autorizaţie.
    3. Documente necesare transportului
    În cazul în care este utilizat regimul de tranzit unional/comun, manifestul care conţine informaţiile prevăzute în apendicele 3 din anexa 9 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională ţine loc de declaraţie de tranzit unional/comun, cu condiţia să conţină menţiunile indicate în art. 47 şi 52 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341, respectiv art. 109 şi art. 111 din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, cu modificările şi completările ulterioare.
    4. Procedura la aeroportul de încărcare (biroul vamal de plecare):
    Compania aeriană consemnează statutul T1, T2*), TF, C (echivalentul documentului T2L) sau X tuturor transporturilor în evidenţele sale comerciale şi indică pe manifest statutul fiecărui transport, cu excepţia cazului când acesta poartă menţiunea "consolidare" (eventual sub o formă prescurtată) pentru transporturile în grupaj.
──────────
    *) Se aplică în cazul tranzitului comun.
──────────

    În cazul în care un transport a fost deja plasat sub un regim de tranzit, compania aeriană înscrie codul TD (semnificând document de tranzit) pe manifest. În acest caz tipul, numărul, data şi biroul de plecare din declaraţia de tranzit utilizată trebuie să figureze pe scrisoarea de transport aerian corespondentă.
    Identificarea transporturilor va fi asigurată prin mijloace de etichetare aplicate de către compania aeriană pe fiecare transport, conţinând numărul scrisorii de transport aerian; dacă un transport constituie o unitate de încărcare, numărul unităţii de încărcare trebuie indicat.
    În acord cu art. 34 din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun/art. 297 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, termenul-limită pentru prezentarea mărfurilor la biroul vamal de destinaţie este de ................... . Înregistrarea numărului manifestului/declaraţiei de tranzit va cuprinde cel puţin numărul zborului indicat pe manifest şi data zborului.
    Compania aeriană care transportă mărfurile înscrise în manifest devine titular al regimului de tranzit pentru aceste operaţiuni de transport.
    Compania aeriană va prezenta, în cazul în care se solicită, o copie pe suport hârtie a manifestului electronic autorităţii competente de pe aeroportul de plecare, în situaţia în care acest lucru nu se efectuează pe parcursul schimbului de informaţii. În scopul controlului, toate scrisorile de transport referitoare la transporturile înscrise pe manifest trebuie să fie făcute disponibile autorităţilor competente.
    5.1. Procedura la biroul de descărcare (biroul de destinaţie), în situaţia utilizării manifestului pe suport hârtie:
    Un exemplar al manifestului trebuie prezentat autorităţilor vamale de pe aeroportul de destinaţie.
    Autorităţile vamale de pe fiecare aeroport de destinaţie transmit lunar către autorităţile vamale ale fiecărui aeroport de plecare, după autentificare, lista întocmită de companiile aeriene cu manifestele care le-au fost prezentate în cursul lunii precedente.
    Descrierea fiecărui manifest din această listă cuprinde următoarele informaţii:
    a) numărul de referinţă al manifestului;
    b) sigla de identificare ca declaraţie de tranzit în conformitate cu art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul delegat (UE) 2016/341, respectiv art. 109 alin. (1) lit. a) şi b) din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun;
    c) numele (eventual abreviat) al companiei aeriene care a transportat mărfurile;
    d) numărul zborului;
    e) data zborului.
    5.2. Procedura la biroul de descărcare (biroul de destinaţie), în situaţia utilizării manifestului electronic
    Manifestul electronic prezentat la biroul de încărcare şi transmis prin sistemul de schimb de date trebuie să devină manifestul electronic al aeroportului de descărcare.
    Procedura simplificată pe baza manifestului electronic se consideră încheiată de îndată ce datele din manifestul electronic sunt disponibile autorităţilor competente de pe aeroportul de descărcare şi transporturile înscrise în manifest sunt prezentate acestor autorităţi.
    O copie a manifestului electronic va fi prezentată la solicitarea autorităţilor competente ale aeroportului de descărcare, dacă acest lucru nu se efectuează în timpul schimbului de date propriu-zis; autorităţile competente pot, în scopul controlului, să solicite toate scrisorile de transport corespunzătoare transporturilor înscrise pe manifeste.
    6. Nereguli/Discrepanţe
    Compania aeriană notifică autorităţilor vamale orice neregulă sau discrepanţă constatată. Ea este de asemenea obligată să contribuie la clarificarea şi înlăturarea neregulilor sau discrepanţelor constatate de autorităţile competente din aeroporturile de încărcare şi de descărcare.
    Autorităţile vamale din aeroportul de destinaţie notifică, îndată ce este posibil, orice neregulă sau discrepanţă autorităţilor vamale din aeroportul de plecare, precum şi autorităţii emitente a autorizaţiei.
    7. Responsabilităţile companiei aeriene
    Compania aeriană ............... este obligată să informeze înainte birourile vamale din incinta aeroporturilor internaţionale despre intenţia sa de a recurge la procedura simplificată de tranzit.
    Compania aeriană trebuie, de asemenea:
    - să prezinte o copie certificată conformă a autorizaţiei, autorităţilor vamale din fiecare aeroport unde îşi desfăşoară activitatea;
    - să păstreze arhivele care permit autorităţilor competente să verifice operaţiunile la plecare şi la destinaţie;
    - să pună toate evidenţele la dispoziţia autorităţilor vamale şi să se angajeze în faţa autorităţilor vamale că va îndeplini obligaţiile ce îi revin şi va contribui la înlăturarea oricărei nereguli sau discrepanţe.
    8. Dispoziţii finale
    Prezenta autorizaţie este valabilă fără a prejudicia efectuarea formalităţilor, la plecare şi la sosire, care îi revin companiei aeriene în ţările de plecare şi de destinaţie.
    La prezenta autorizaţie se anexează modelul manifestului aerian.
    Modificările aduse autorizaţiei se menţionează în formularul prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta autorizaţie.
    Autorizaţia intră în vigoare la: .......................

           ................................................
           (funcţia, numele, semnătura directorului general
              şi ştampila Direcţiei Generale a Vămilor)


    ANEXA 1
    la Autorizaţia pentru utilizarea regimului de
    tranzit unional/comun pe suport hârtie/pe baza
    manifestului electronic pentru mărfurile
    transportate pe calea aeriană nr. ............

┌────┬──────────────┬───────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ │ │ │
│crt.│ Ţară │ Aeroport │ Birou vamal │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ │ │ │ │
└────┴──────────────┴───────────────┴────────────────────┘


    Listă actualizată la data de: ....................................

          ................................................
          (funcţia, numele, semnătura directorului general
          şi ştampila Direcţiei Generale a Vămilor)


    ANEXA 2
    la Autorizaţia pentru utilizarea regimului de
    tranzit unional/comun pe suport hârtie/pe baza
    manifestului electronic pentru mărfurile
    transportate pe calea aeriană nr. ............

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ MODIFICARE │
├────────────────┬───────────────────┬─────────────────────────────────────────┤
│Data modificării│ │ Semnătura conducătorului şi ştampila │
│ autorizaţiei │ Tipul modificării │ Direcţiei Generale a Vămilor │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
└────────────────┴───────────────────┴─────────────────────────────────────────┘


                               ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016