Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobate prin Ordinul nr. 2.671 din 12 septembrie 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 748 din 18 septembrie 2017.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezentele norme tehnice stabilesc procedura de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale, cuprinzând o eventuală reducere sau exonerare, constituită pentru acoperirea cuantumului taxelor la import corespunzător datoriei vamale şi a cuantumului altor taxe datorate legate de importul mărfurilor, în legătură cu două sau mai multe operaţiuni, declaraţii sau regimuri vamale, cu excepţia regimului de tranzit unional/comun. ART. 2 În sensul prezentelor norme tehnice, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie: a) AEO - operator economic autorizat în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.486/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de operator economic autorizat; b) AEOC - operator economic autorizat titular al unei autorizaţii AEO - Simplificări vamale; c) AEOS - operator economic autorizat titular al unei autorizaţii AEO - Securitate şi siguranţă; d) SIIV - Sistemul informatic integrat vamal; e) RCDPS - Sistemul român de procesare a declaraţiei vamale; f) birou vamal de garanţie - structura din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care are competenţa de emitere a autorizaţiei de utilizare a garanţiei globale şi în favoarea căreia se constituie garanţia globală sub forma angajamentului garantului; g) depozitar (birou vamal de garanţie secundar) - structura din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la care se constituie garanţia globală sub forma depozitului în numerar; h) cuantum de referinţă al garanţiei globale - cuantumul taxelor la import şi al celorlalte taxe pentru care se constituie garanţia globală, determinat în conformitate cu prevederile art. 155 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447; i) nivel al garanţiei globale - procentul din cuantumul de referinţă în care se constituie garanţia globală; j) cuantum maxim al garanţiei globale - cuantumul garanţiei globale care se constituie, rezultat din aplicarea nivelului garanţiei globale la cuantumul de referinţă al garanţiei globale. ART. 3 (1) Autorizaţia pentru utilizarea garanţiei globale se acordă la cerere, în condiţiile prevăzute la art. 95 din Codul vamal al Uniunii şi la art. 84 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446. (2) Autorizaţia pentru utilizarea garanţiei globale nu se acordă operatorilor economici care: a) au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată, precum şi a celor suspendate în condiţiile legii; b) înregistrează debite faţă de autoritatea vamală; c) sunt în stare de insolvenţă, se află în procedură de reorganizare ori lichidare judiciară/faliment sau figurează în lista contribuabililor inactivi; d) au comis abateri grave sau repetate împotriva legislaţiei vamale ori fiscale. ART. 4 În cazul autorizaţiei pentru utilizarea garanţiei globale care este valabilă doar în România, cuantumul de referinţă al garanţiei globale trebuie să acopere: a) pentru datorii vamale existente: (i) taxele la import; (ii) alte măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţia agricolă sau comercială ori de alte dispoziţii ale Uniunii. Celelalte taxe datorate legate de importul mărfurilor în cazul unei datorii existente urmează regimul de impozitare prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. b) pentru datorii vamale potenţiale: (i) taxele la import; (ii) alte măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţia agricolă sau comercială ori de alte dispoziţii ale Uniunii; (iii) acciza şi, după caz, taxa pe valoarea adăugată, conform dispoziţiilor legale aplicabile operaţiunii sau regimului vamal pentru care este necesară constituirea garanţiei. ART. 5 (1) Formularea cererilor şi emiterea autorizaţiilor pentru utilizarea garanţiei globale, precum şi gestionarea acestora se efectuează prin utilizarea Sistemului central de decizii vamale, dezvoltat la nivelul Uniunii Europene şi pus la dispoziţia operatorilor economici şi a autorităţilor vamale din statele membre de Comisia Europeană în conformitate cu dispoziţiile Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/578. (2) Schimbul de informaţii şi consultarea în cazul garanţiilor globale care pot fi utilizate în mai multe state membre se asigură de Direcţia generală a vămilor, potrivit art. 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. CAP. II Biroul vamal de garanţie ART. 6 (1) Se desemnează ca birou vamal de garanţie: a) Direcţia generală a vămilor în cazul cererilor şi autorizaţiilor pentru utilizarea garanţiei globale valabile în mai multe state membre; b) direcţia regională vamală competentă pentru locul în care este ţinută sau disponibilă contabilitatea principală în scopuri vamale a solicitantului şi în care urmează a fi desfăşurate cel puţin o parte dintre activităţile care fac obiectul autorizaţiei, în alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a). (2) În cazul în care autorizaţia pentru utilizarea garanţiei globale este emisă de biroul vamal de garanţie în baza unui depozit în numerar, se desemnează ca depozitar (birou vamal de garanţie secundar) biroul vamal la care se efectuează formalităţile vamale acoperite de această formă de garanţie globală. CAP. III Cererea de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale ART. 7 (1) Cererea de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale se întocmeşte de solicitant potrivit cerinţelor comune şi specifice în materie de date prevăzute în anexa A, titlul I şi titlul VI din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 şi a codurilor legate de cerinţele comune în materie de date prevăzute în anexa A, titlul II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. (2) În cererea de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale se completează şi elementul de date 7/4 - Număr de operaţiuni din anexa A din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, care, potrivit dispoziţiilor unionale, este opţional pentru statele membre. (3) Următoarele documente se ataşează cererii de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale formulată de un operator economic care are statut AEO: a) documentele care dovedesc îndeplinirea criteriului privind standardele practice de competenţă sau calificările care sunt în legătură directă cu activitatea desfăşurată, în conformitate cu art. 95 alin. (1) lit. c) din Codul vamal al Uniunii. Aceste documente sunt necesare doar în situaţia în care solicitantul are statut AEOS, iar cererea de autorizare se referă la regimuri vamale care nu sunt utilizate în mod regulat; b) informaţii detaliate din care să rezulte dacă solicitantul dispune de un sistem logistic care identifică mărfurile ca fiind mărfuri unionale sau neunionale şi indică, după caz, localizarea acestora. Aceste informaţii se furnizează doar în situaţia în care solicitantul are statut AEOS, iar în cererea de autorizare se solicită o exonerare de garanţie; c) situaţia justificativă, întocmită după modelul prevăzut în anexa la prezentele norme tehnice, necesară determinării cuantumului de referinţă al garanţiei globale în conformitate cu cerinţele şi condiţiile prevăzute la art. 155 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, adaptată de solicitant la obiectul cererii şi la specificul activităţii sale; d) declaraţia pe propria răspundere cu privire la orice eveniment semnificativ apărut în activitatea solicitantului care ar putea afecta statutul de AEO; e) angajamentul garantului sau informaţiile referitoare la constituirea depozitului în numerar. Aceste documente pot fi depuse şi în cadrul schimbului de informaţii cu biroul vamal de garanţie care are loc după acceptarea cererii de autorizare; f) orice alte documente care justifică solicitările formulate în cererea de autorizare. (4) Următoarele documente se ataşează cererii de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale formulată de un operator economic care nu are statut AEO: a) certificatul de înregistrare fiscală a operatorului economic, în copie; b) actul constitutiv al operatorului economic, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în copie; c) cazierul judiciar al persoanei care reprezintă legal operatorul economic în raporturile juridice cu autoritatea vamală; d) cazierul judiciar al angajatului operatorului economic responsabil cu reprezentarea acestuia faţă de autoritatea vamală; e) documentele care dovedesc îndeplinirea criteriului privind standardele practice de competenţă sau calificările care sunt în legătură directă cu activitatea desfăşurată, în conformitate cu art. 95 alin. (1) lit. c) din Codul vamal al Uniunii. Aceste documente se depun în situaţia în care cererea de autorizare se referă la regimuri vamale care nu sunt utilizate în mod regulat; f) situaţia justificativă, întocmită după modelul prevăzut în anexa la prezentele norme tehnice, necesară determinării cuantumului de referinţă al garanţiei globale în conformitate cu cerinţele şi condiţiile prevăzute la art. 155 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, adaptată de solicitant la obiectul cererii şi la specificul activităţii sale; g) angajamentul garantului sau informaţiile referitoare la constituirea depozitului în numerar. Aceste documente pot fi depuse şi în cadrul schimbului de informaţii cu biroul vamal de garanţie care are loc după acceptarea cererii de autorizare; h) orice alte documente care justifică solicitările formulate în cererea de autorizare. La cererea de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale cu cuantum redus sau cu exonerare de garanţie pentru datorii vamale potenţiale se ataşează şi următorul document, suplimentar faţă de cele prevăzute la primul paragraf: - un chestionar de autoevaluare în care solicitantul demonstrează că îndeplineşte fiecare din condiţiile prevăzute la art. 84 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, în cazul cererii de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale cu cuantum redus la 50%; sau – un chestionar de autoevaluare în care solicitantul demonstrează că îndeplineşte fiecare din condiţiile prevăzute la art. 84 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, în cazul cererii de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale cu cuantum redus la 30%; sau – un chestionar de autoevaluare în care solicitantul demonstrează că îndeplineşte fiecare din condiţiile prevăzute la art. 84 alin. (3) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, în cazul cererii de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale cu exonerare de garanţie. Partea relevantă din Chestionarul de autoevaluare AEO la care se face referire la art. 4 alin. (1) lit. a) din anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.486/2016 poate servi ca model pentru chestionarul prevăzut la paragraful precedent. ART. 8 Cererea de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale este acceptată de biroul vamal de garanţie în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Codul vamal al Uniunii, ale art. 11 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 şi ale art. 12 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. CAP. IV Procedura de emitere a autorizaţiei pentru utilizarea garanţiei globale ART. 9 (1) Dacă cererea de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale este acceptată, biroul vamal de garanţie: a) verifică în aplicaţiile informatice accesibile din portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală următoarele documente referitoare la solicitant: (i) certificatul de atestare fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă; (ii) cazierul fiscal, eliberat de autoritatea fiscală competentă; (iii) ultimul bilanţ contabil anual înregistrat. b) verifică, în cazul în care cererea de autorizare se referă la unul sau mai multe regimuri vamale şi cu excepţia cazului în care solicitantul are statut de AEOC, dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 95 alin. (1) lit. c) din Codul vamal al Uniuni, privind utilizarea în mod regulat a regimurilor vamale în cauză, pe baza documentelor anexate cererii de autorizare şi a datelor din SIIV, după unul din următoarele criterii: (i) este în posesia autorizaţiei pentru acest regim sau volumul estimat de operaţiuni avute în vedere la data cererii justifică autorizarea viitoare a acestui regim; (ii) folosirea regulată a regimului este proporţională cu scopul şi dimensiunea activităţii operatorului economic; c) solicită avizul structurii cu atribuţii de verificare în domeniul AEO şi ia în considerare răspunsul formulat de această structură; d) analizează dacă se justifică cuantumul de referinţă al garanţiei globale înscris în cererea de autorizare şi, după caz, fiecare parte a cuantumului de referinţă pentru datoriile vamale şi alte taxe care au luat naştere sau pot lua naştere, precum şi sumele care fac parte din acest cuantum pentru fiecare tip de operaţiune vamală; e) analizează, după caz, dacă se justifică modul în care se solicită repartizarea cuantumului de referinţă între statele membre în care îşi desfăşoară activitatea solicitantul, pentru garanţiile care pot fi utilizate în mai multe state membre, cu respectarea procedurii de consultare prevăzută la art. 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447; f) verifică, în cazul cererii de autorizare prin care se solicită o reducere sau exonerare de garanţie pentru datorii vamale potenţiale, dacă solicitantul face dovada unor resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor sale pentru partea din cuantumul de referinţă care nu este acoperită de garanţie, după următoarele criterii: (i) în cazul cererilor de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale cu un cuantum redus, partea din cuantumul de referinţă neacoperită de angajamentul garantului nu trebuie să depăşească 50% din cifra de afaceri menţionată în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic. În acest scop, biroul vamal de garanţie analizează nivelul cifrei de afaceri şi contul de profit şi pierdere menţionate în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic; (ii) în cazul cererilor de autorizare pentru utilizarea garanţiei globale cu o exonerare de garanţie, cuantumul de referinţă nu trebuie să depăşească nivelul capitalurilor proprii menţionat în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic. În acest scop, biroul vamal de garanţie analizează nivelul capitalurilor proprii şi contul de profit şi pierdere menţionate în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic şi calculează şi analizează indicatorul lichiditate curentă şi indicatorul solvabilitate generală. (2) Structura cu atribuţii de verificare în domeniul AEO emite avizul solicitat de biroul vamal de garanţie pe baza următoarelor constatări: a) rezultatele monitorizării efectuate potrivit capitolului V din anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.486/2016, în situaţia în care solicitantul are statut de AEOC; b) rezultatele monitorizării efectuate potrivit capitolului V din anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.486/2016, precum şi rezultatele următoarelor verificări, dacă este cazul, în situaţia în care solicitantul are numai statut de AEOS: (i) respectarea criteriului privind standardele practice de competenţă sau calificările profesionale care sunt în legătură directă cu activitatea desfăşurată, potrivit condiţiilor prevăzute la art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, în cazul în care biroul vamal de garanţie a constatat că cererea de autorizare se referă la unul sau mai multe regimuri vamale care nu sunt utilizate în mod regulat; (ii) respectarea condiţiei potrivit căreia solicitantul dispune de un sistem logistic care identifică mărfurile ca fiind mărfuri unionale sau neunionale şi indică, după caz, localizarea acestora, prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, în cazul în care în cererea de autorizare se solicită exonerare de garanţie; c) rezultatele următoarelor verificări, în cazul în care solicitantul nu are statut de AEO: (i) îndeplinirea criteriului de autorizare prevăzut la art. 39 lit. a) din Codul vamal al Uniunii, pe baza documentelor anexate cererii de autorizare şi a datelor şi informaţiilor de care dispune sau la care are acces; (ii) verificarea îndeplinirii celorlalte condiţii de autorizare prevăzute la art. 84 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, în cazul în care în cererea de autorizare se solicită o reducere sau exonerare de garanţie. (3) La verificarea îndeplinirii condiţiilor menţionate la alin. (2) se aplică în mod corespunzător metodologia utilizată pentru acordarea statutului de AEO. Un operator economic care a făcut obiectul verificării îndeplinirii criteriilor de acordare a statutului de AEO şi monitorizării potrivit Normelor tehnice privind acordarea statutului de operator economic autorizat, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.486/2016, nu va fi supus aceloraşi verificări care au fost deja efectuate. ART. 10 (1) În cazul în care garanţia globală este constituită sub forma unui depozit în numerar, depozitarul (biroul vamal de garanţie secundar) la care aceasta a fost constituită confirmă de îndată biroului vamal de garanţie cuantumul garanţiei globale. (2) În cazul în care garanţia globală este constituită sub forma unui angajament al garantului, biroul vamal de garanţie verifică dacă acesta este întocmit după modelul prevăzut în anexa 32-03 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 şi respectă cerinţele comune în materie de date prevăzute în anexa 32-03 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446. (3) Angajamentul garantului se aprobă de biroul vamal de garanţie dacă acoperă cuantumul maxim al garanţiei globale şi dacă este emis de un organism de creditare, o instituţie financiară sau o companie de asigurări acreditată în Uniune în conformitate cu dispoziţiile în vigoare ale Uniunii. ART. 11 (1) În situaţia în care toate condiţiile de autorizare sunt îndeplinite, biroul vamal de garanţie emite autorizaţia de utilizare a garanţiei globale potrivit cerinţelor comune şi specifice în materie de date prevăzute în anexa A, titlul I şi titlul VI din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 şi a codurilor legate de cerinţele comune în materie de date prevăzute în anexa A, titlul II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. (2) În situaţia în care biroul vamal de garanţie constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de autorizare sau că, deşi sunt îndeplinite, decizia care urmează a fi luată ar putea fi nefavorabilă solicitantului, acordă acestuia posibilitatea exercitării dreptului de a fi ascultat, în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 22 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii, precum şi ale art. 8 şi 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. Decizia este luată de biroul vamal de garanţie după analiza punctului de vedere exprimat de solicitant sau după expirarea termenului stabilit, în cazul în care solicitantul nu a furnizat punctul său de vedere în cadrul acestui termen. CAP. V Monitorizarea condiţiilor şi criteriilor care trebuie îndeplinite de titularul autorizaţiei de utilizare a garanţiei globale; monitorizarea şi verificarea cuantumului de referinţă ART. 12 (1) Biroul vamal de garanţie monitorizează condiţiile şi criteriile care au stat la baza emiterii autorizaţiilor pentru utilizarea garanţiei globale în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (5) din Codul vamal al Uniunii şi verifică cuantumul de referinţă în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. (2) Monitorizarea cuantumului de referinţă al garanţiei globale se efectuează pentru fiecare parte din acest cuantum şi pentru fiecare tip de regim vamal sau de operaţiune vamală în condiţiile prevăzute la art. 156 şi 157 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447. (3) În situaţia în care se constată că oricare parte a cuantumului de referinţă al garanţiei globale este epuizat, biroul vamal de garanţie suspendă autorizaţia de utilizare a garanţiei globale şi notifică de îndată titularul autorizaţiei. CAP. VI Gestionarea autorizaţiilor de utilizare a garanţiei globale ART. 13 (1) Biroul vamal de garanţie modifică, suspendă, revocă sau anulează autorizaţia pentru utilizarea garanţiei globale în condiţiile prevăzute la art. 23, art. 27 şi 28 din Codul vamal al Uniunii şi la art. 15-18 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446. (2) Etapele procedurii de autorizare se aplică în mod corespunzător fiecărei situaţii în care este necesară o modificare a autorizaţiei. (3) În situaţia în care biroul vamal de garanţie intenţionează să ia decizia suspendării, anulării, revocării sau modificării autorizaţiei, acordă titularului acesteia posibilitatea exercitării dreptului de a fi ascultat, în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 22 alin. (6) din Codul vamal al Uniunii, precum şi ale art. 8 şi 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, cu excepţia cazului în care autorizaţia se modifică sau se revocă la solicitarea titularului acesteia. Decizia este luată de biroul vamal de garanţie după analiza punctului de vedere exprimat de solicitant sau după expirarea termenului stabilit, în cazul în care solicitantul nu a furnizat punctul său de vedere în cadrul acestui termen. (4) O autorizaţie de utilizare a garanţiei globale care este suspendată, revocată sau anulată de biroul vamal de garanţie nu mai poate fi invocată în procesul de derulare a formalităţilor vamale pentru niciun tip de operaţiune sau regim vamal. În situaţia în care titularul autorizaţiei de utilizare a garanţiei globale are statut AEO, biroul vamal de garanţie informează structura cu atribuţii de verificare în domeniul AEO competentă, în vederea completării dosarului de audit al operatorului economic. CAP. VII Dreptul la o cale de atac ART. 14 (1) Solicitantul sau, după caz, titularul unei autorizaţii de utilizare a garanţiei globale poate introduce o acţiune în contencios administrativ, cu respectarea procedurii prealabile la Direcţia generală a vămilor, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziei biroului vamal de garanţie: a) de respingere a cererii de autorizare; b) de a nu elibera autorizaţia; c) de a elibera autorizaţia în alte condiţii decât cele solicitate prin cererea de autorizare; d) de a suspenda, anula, revoca sau modifica autorizaţia. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care solicitantul a depus o cerere de autorizare, de suspendare, de revocare, de anulare sau de modificare a autorizaţiei şi nu a obţinut o decizie privind cererea respectivă în termenul legal. CAP. VIII Alte dispoziţii ART. 15 Direcţia generală a vămilor adoptă, prin decizie, instrucţiuni specifice privind prelucrarea în SIIV a datelor din formele de garantare, modul de procesare în RCDPS a declaraţiei vamale pentru care se utilizează garanţia globală, precum şi modul în care sunt gestionate datele referitoare la garanţia globală din Sistemul central de decizii vamale, care se publică pe site-ul internet al Direcţiei generale a vămilor în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Aceste instrucţiuni se actualizează de fiecare dată când sunt operate modificări ale acestor sisteme electronice. ART. 16 Prelucrarea datelor cu caracter personal de către biroul vamal de garanţie se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 17 Autorizaţiile pentru utilizarea garanţiilor globale emise operatorilor economici autorizaţi în baza Deciziei directorului general al Direcţiei generale a vămilor nr. 10/2017* privind instrucţiunile interne de autorizare a operatorilor economici autorizaţi pentru utilizarea garanţiei globale îşi păstrează valabilitatea până la reevaluarea acestora în condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (4) lit. a) din Codul vamal al Uniunii şi la art. 15 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446.────────── * Decizia directorului general al Direcţiei generale a vămilor nr. 10/2017 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.────────── ART. 18 Anexa face parte integrantă din prezentele norme tehnice şi se publică pe site-ul www.customs.ro, la secţiunea „Formulare“. ANEXĂ la norme tehnice
Situaţia justificativă necesară determinării cuantumului de referinţă al garanţiei globale PARTEA IA Cuantumul de referinţă al garanţiei globale propus, care acoperă taxele la import şi alte taxe care au luat naştere (datorie vamală existentă) Statul membru: …........................
┌──────────┬──────────┬─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────┐
│Numărul şi│Valoarea │Cuantumul taxelor la import şi al altor taxe │Cuantumul de referinţă│
│tipul de │mărfurilor├───────────────┬─────────────┬───────────────┤al garanţiei globale │
│operaţiuni│ │Taxa la import │Alte taxe*1) │Alte taxe SM*2)│ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┬───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────┼──────────┼───────────────┴─────────────┴───────┴───────┼──────────────────────┤
│ │ │ │ Total I.A. │
└──────────┴──────────┴─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────┘
────────── *1) Se completează dacă mărfurile în cauză se supun altor măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţia agricolă sau comercială ori de alte dispoziţii ale Uniunii, cum ar fi, de exemplu, taxele antidumping sau compensatorii. *2) Se înscrie cuantumul altor taxe percepute de statul membru pe teritoriul căruia se solicită autorizarea şi care, potrivit legislaţiei naţionale a acestui stat membru, fac obiectul constituirii unei garanţii globale.────────── PARTEA I.B. Estimarea cuantumului de referinţă al garanţiei globale care acoperă taxele la import şi alte taxe care pot lua naştere (datorie vamală potenţială)*3)────────── *3) Se utilizează datele de care dispune solicitantul şi care rezultă, printre altele, din documentaţia comercială şi din evidenţele contabile. Situaţia poate fi adaptată corespunzător acestor date.────────── Statul membru: …........................
┌────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┬──────────┐
│Detalii privind │Valoarea │Nivelul cel mai ridicat al taxelor│Cuantumul estimat al taxelor la │Cuantumul │
│ operaţiunile │mărfurilor*4)│ la import şi al altor taxe │ import şi al altor taxe │ de │
├────────┬───────┤ ├─────────┬───────┬──────┬───┬─────┼───────┬───────┬──────┬───┬──────┤referinţă │
│Numărul │Peri- │ │Taxa la │ Alte │Acciza│TVA│Alte │Taxa la│Alte │Acciza│TVA│Alte │estimat al│
│şi tipul│oada*5)│ │import*6)│taxe*7)│ │ │taxe │import │taxe*9)│ │ │taxe │garanţiei │
│de ope- │ │ │ │ │ │ │SM*8)│ │ │ │ │SM*10)│globale │
│raţiuni │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────┼───┼─────┼───────┼───────┼──────┼───┼──────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────┼───┼─────┼───────┼───────┼──────┼───┼──────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────┼───┼─────┼───────┼───────┼──────┼───┼──────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────┼───┼─────┼───────┼───────┼──────┼───┼──────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────┼───┼─────┼───────┼───────┼──────┼───┼──────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Total I.B.│
└────────┴───────┴─────────────┴─────────┴───────┴──────┴───┴─────┴───────┴───────┴──────┴───┴──────┴──────────┘
┌───────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Cuantumul de referinţă total propus: (I.A. + I.B.) │
└───────────────────────────────────────────────────────────────┘
────────── *4) Se înscrie valoarea maximă a mărfurilor care pot fi plasate sub regim sau în depozitare temporară la un moment dat. *5) Se înscrie, în luni de zile, perioada medie cuprinse între plasarea mărfurilor sub regimul vamal relevant sau în depozitare temporară şi momentul în care este descărcat regimul vamal sau momentul în care se încheie supravegherea mărfurilor sub regim de destinaţie finală sau depozitarea temporară. *6) Se înscrie nivelul cel mai ridicat al taxei la import, determinat pe baza informaţiilor şi documentaţiei deţinute de solicitant la data estimării, fără să se ia în considerare o posibilă reducere sau exonerare care ar putea fi acordată, de exemplu, în cadrul unui contingent tarifar sau în baza unei dovezi de origine preferenţială. *7) Se completează dacă mărfurile în cauză se supun altor măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţia agricolă sau comercială ori de alte dispoziţii ale Uniunii. Se ia în considerare orice taxă antidumping sau compensatorie potenţială. *8) Se înscrie cuantumul altor taxe percepute de statul membru pe teritoriul căruia se solicită autorizarea şi care, potrivit legislaţiei naţionale a acestui stat membru, fac obiectul constituirii unei garanţii globale. *9) Se completează dacă mărfurile în cauză se supun altor măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţia agricolă sau comercială ori de alte dispoziţii ale Uniunii. Se ia în considerare orice taxă antidumping sau compensatorie potenţială. *10) Se înscrie cuantumul altor taxe percepute de statul membru pe teritoriul căruia se solicită autorizarea şi care, potrivit legislaţiei naţionale a acelui stat membru, fac obiectul constituirii unei garanţii globale.────────── PARTEA II. Situaţia privind garanţia pentru taxele la import şi alte taxe care pot lua naştere pentru mărfurile plasate sub regimurile vamale sau în depozitare temporară în cele 12 luni precedente cererii*11)────────── *11) Se întocmeşte o fişă pentru fiecare tip de regim vamal, respectiv depozitare temporară, pentru care se solicită autorizarea──────────
Tip de operaţiune: ......................................
(regim vamal sau depozitare temporară)
┌──────────────┬──────┬──────────┬──────────┬──────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│ Luna │Biroul│Numărul şi│ Valoarea │Cuantumul garanţiei pentru fiecare tip de taxă│Cuantumul│
│calendaristică│vamal │ tipul de │mărfurilor├──────────────────┬───────────────────────────┤garanţiei│
│ │ │operaţiuni│ │Taxa la import*12)│ Alte taxe │ │
│ │ │ │ │ ├──────┬──────┬───────┬─────┤ │
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna 1 ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 2-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 3-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 4-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 5-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 6-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 7-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 8-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 9-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 10-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 11-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Luna a 12-a ├──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
├──────────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────────────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────────┤
│Total │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────┴──────┴──────────┴──────────┴──────────────────┴──────┴──────┴───────┴─────┴─────────┘
────────── *12) Se înscrie cel mai ridicat cuantum al taxei la import, care s-ar fi datorat fără să se ia în considerare reducerea sau exonerarea acordată, de exemplu, în cadrul unui contingent tarifar sau în baza unei dovezi de origine preferenţială ori o eventuală scutire de la garantare acordată anterior.────────── ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.