Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
1. Introducere Normele tehnice privind lucrările de introducere a cadastrului general sunt elaborate de O.N.C.G.C. în baza atribuţiilor care îi revin pentru organizarea şi realizarea cadastrului general în România potrivit Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare. În conformitate cu prevederile legale măsurătorile cadastrale se fac la nivel de parcela/corp de proprietate şi au ca scop evidenţierea imobilelor prin forma, dimensiune şi atribute. Rolul normelor tehnice este acela de a prezenta succesiunea operaţiunilor tehnice la introducerea cadastrului general, modul de organizare a lucrărilor, modul de întocmire şi conţinutul documentaţiilor tehnice rezultate, condiţiile tehnice de calitate şi modul de avizare, verificare şi recepţie a lucrărilor. Normele tehnice nu se referă la metodele de execuţie a lucrărilor, la instrumentele utilizate, la modul de prelucrare a datelor rezultate din măsurători, alegerea acestora fiind în responsabilitatea executantului, astfel încât să îndeplinească condiţiile de conţinut şi de calitate cerute. Condiţiile pentru realizarea reţelelor geodezice de sprijin, de indesire şi de ridicare, precum şi structura şi conţinutul bazei de date a cadastrului general sunt stabilite în normele tehnice specifice. 2. Dispoziţii generale Prezentele norme tehnice sunt obligatorii pentru persoanele fizice şi juridice care finanţează, contractează, avizează, executa, verifica şi receptioneaza lucrări de cadastru general. Titularii cadastrelor de specialitate trebuie să îşi elaboreze propriile metodologii, instrucţiuni, regulamente sau norme tehnice şi sunt obligaţi ca la întocmirea acestora să ţină seama de prevederile prezentelor norme tehnice. Normele tehnice, instrucţiunile, regulamentele şi metodologiile anterior aprobate de titularii cadastrelor de specialitate, vor fi revizuite conform prevederilor prezentelor norme tehnice şi prezentate pentru avizare O.N.C.G.C. 3. Reţele geodezice 3.1. Prevederi generale 3.1.1. Materializarea punctelor din reţelele geodezice de sprijin şi din reţelele de indesire şi ridicare se face conform prevederilor standardului roman SR 3446-1/1996 (anexa nr. 9), având mărci conform standardului de stat STAS 4294-73 (anexa nr. 10). Aceste standarde sunt emise de Institutul Român de Standardizare şi sunt obligatorii pe teritoriul României. 3.1.2. Coordonatele punctelor din reţelele geodezice se calculează în Sistem de proiectie Stereografic 1970 şi în Sistem de referinţa Marea Neagra 1975. 3.2. Reţeaua geodezica de sprijin 3.2.1. Reţeaua geodezica de sprijin pentru executarea lucrărilor de cadastru general este formată din totalitatea punctelor determinate în sisteme unitare de referinţa. 3.3. Reţea geodezica de indesire 3.3.1. Reţeaua geodezica de indesire se realizează astfel încât să asigure densitatea de puncte necesare în zona de lucru şi în zona limitrofa pentru executarea lucrărilor de introducere a cadastrului general. 3.3.2. În configuraţia reţelei geodezice de indesire vor fi incluse cel puţin 4 puncte din reţeaua geodezica de sprijin, astfel încât poligonul format să încadreze toate punctele reţelei de indesire. 3.3.3. Reţeaua geodezica de indesire şi ridicare se executa prin metode cunoscute: triangulatie, trilateratie, triangulatie-trilateratie, reţele de drumuiri poligonometrice sau tehnologii geodezice bazate pe înregistrări satelitare (Global Positioning System-GPS - sisteme globale de pozitionare). În cazul în care coordonatele punctelor sunt determinate prin tehnologie GPS, la proiectarea reţelei se va tine seama de următoarele: - reţeaua de indesire şi ridicare trebuie să se sprijine pe minimum 4 puncte din reţeaua geodezica de sprijin; - punctele de sprijin vor trebui să fie uniform repartizate atât în interiorul reţelei, cat şi la marginea acesteia; - toate punctele noi vor fi determinate cu ajutorul a minimum 3 vectori; - se va prevedea determinarea punctelor de legătura dublu-staţionate în sesiuni diferite. Numărul minim de sesiuni s într-o reţea cu p puncte şi cu utilizarea a r receptoare se calculează cu relaţia:
(p - n)
s = --------- pentru n ≥ 1,
(r - n)
în care n este numărul punctelor de legătura între sesiuni. Dacă un punct este stationat de m ori, atunci numărul de sesiuni se calculează cu relaţia:
m x p
s = -------
r
3.3.4. Reţelele geodezice de indesire se compensează ca reţele libere prin încadrarea în configuraţia lor a cel puţin 4 puncte din reţeaua geodezica de sprijin. Abaterea standard medie de determinare a punctelor reţelei geodezice de indesire nu trebuie să depăşească ± 5 cm în poziţie planimetrica şi se calculează cu relaţia:---------- NOTA(CTCE) Formula este prezentată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, la pagina 2 (a se vedea imaginea asociată). în care: n = numărul de puncte din reţea; Q(xx), Q(yy) = elementele de pe diagonala principala a matricii cofactorilor (coeficienţilor de pondere) a necunoscutelor, corespunzătoare coordonatelor X si, respectiv, Y ale punctului i; s(0) = abaterea standard a unităţii de pondere. 3.3.5. După compensarea ca reţea libera se vor determina coordonatele plane ale punctelor reţelei de indesire şi ridicare în Sistemul de proiectie Stereografic 1970 printr-o transformare Helmert cu ajutorul a minimum 4 puncte din reţeaua geodezica de sprijin. 3.3.6. Punctele din reţeaua de indesire trebuie să asigure o densitate de 1 punct/5 kmp în extravilan şi 1 punct/kmp în intravilan. 3.4. Reţea geodezica de ridicare 3.4.1. Reţelele geodezice de ridicare sunt create în scopul asigurării numărului de puncte necesare măsurătorilor topografice şi cadastrale de detaliu. Punctele reţelelor geodezice de ridicare sunt determinate prin intersecţii înainte, retrointersectii, intersecţii combinate, drumuiri poligonometrice, tehnologie GPS, utilizându-se puncte din reţeaua geodezica de sprijin şi de indesire. 3.4.2. Densitatea unei reţele geodezice de ridicare se stabileşte în raport cu suprafaţa pe care se executa lucrările şi cu scopul acestora. Reţelele geodezice de ridicare se proiectează astfel încât să se asigure determinarea punctelor care delimitează unităţile administrativ-teritoriale şi intravilanele, precum şi a celor care definesc parcelele/corpurile de proprietate. Se va asigura o densitate de cel puţin 1 punct/kmp în zona de şes, 1 punct/2 kmp în zone colinare şi 1 punct/5 kmp în zone de munte. 3.4.3. Materializarea pe teren se va face cu o densitate impusa de configuraţia terenului şi densitatea detaliilor (în principal limite de proprietate). Materializarea se va face, după natura solului, cu borne, repere şi mărci standardizate. În intravilan, în zonele asfaltate sau betonate, materializarea se poate face şi cu picheti metalici cu diametrul de 25 mm şi cu lungimea de 15 cm, batuti la nivelul solului, asigurând o densitate a punctelor de minimum 4 puncte/kmp . Din fiecare punct materializat se vor asigura vizibilitati către cel puţin alte doua puncte din reţeaua geodezica de indesire şi ridicare sau din reţeaua geodezica de sprijin. 3.4.4. Indiferent de instrumentele şi procedeele tehnice utilizate la executarea măsurătorilor, reţeaua geodezica de ridicare se compensează ca reţea constransa pe punctele reţelelor de sprijin şi de indesire. Abaterea standard de determinare a unui punct nu trebuie să depăşească: ± 10 cm în intravilan, iar în extravilan ± 20 cm în zone de şes, ± 30 cm în zone colinare, ± 50 cm în zone de munte. Aceasta se calculează cu relaţiile:---------- NOTA(CTCE) Formulele sunt prezentate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, la pagina 3 (a se vedea imaginea asociată). 3.4.5. Documentaţia tehnica întocmită după executarea reţelelor geodezice de sprijin, indesire şi ridicare, supusă operaţiunilor de recepţie, va cuprinde: - memoriul tehnic cuprinzând descrierea generală a lucrării, metode de lucru, instrumente utilizate, prelucrarea datelor (softul folosit, metoda de compensare a reţelei, abaterile standard, elipsa erorilor pentru fiecare punct geodezic nou-determinat), preciziile obţinute etc.; - schema dispunerii punctelor vechi şi noi, cu marcarea vizibilitatilor (schita vizelor); - schema măsurătorilor efectuate (schita vizelor); - fisiere ASCII pe suport magnetic, cu datele rezultate din măsurătorile de teren (denumirea/numărul punctului de staţie, denumirile/numerele punctelor vizate, direcţii măsurate, distanţe măsurate); - descrierile topografice (anexa nr. 8) şi schiţele de reperaj pentru punctele vechi şi noi; - inventar de coordonate, inclusiv pe suport magnetic (fisier ASCII conform modelului prezentat în anexa nr. 15); - tabel din care să reiasă diferenţele dintre coordonatele vechi (puncte de ordinul I, II, III, IV) şi coordonatele noi ale aceloraşi puncte, rezultate în urma compensării reţelei. 4. Delimitarea cadastrala a unităţilor administrativ-teritoriale 4.1. Prevederi generale 4.1.1. Delimitarea cadastrala a unităţilor administrativ-teritoriale reprezintă operaţiunea de baza prin care se identifica, se măsoară la teren şi se oficializeaza limitele unităţilor administrativ-teritoriale, conţinând punctele de frangere şi traseele hotarului unei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi limitele intravilanelor din respectiva unitate administrativ-teritorială. Aceasta lucrare se executa obligatoriu înaintea începerii lucrărilor de introducere a cadastrului general pe o unitate administrativ-teritorială. 4.1.2. Stabilirea liniei de hotar şi a denumirilor unităţilor administrativ-teritoriale se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată, cu modificările ulterioare. Limitele intravilanelor se stabilesc conform planurilor urbanistice generale întocmite şi aprobate potrivit prevederilor legale. În cazurile în care nu s-au aprobat planuri urbanistice generale, limitele intravilanelor vor fi cele existente la 1 ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare. 4.2. Operaţiuni de delimitare 4.2.1. Pentru realizarea delimitărilor cadastrale se vor executa următoarele: a) constituirea comisiei de delimitare cadastrala, denumita în continuare comisie, şi aprobarea componentei acesteia, prin ordin al prefectului; b) parcurgerea la teren a traseului hotarului teritoriului unităţii administrative şi stabilirea punctelor de hotar care vor fi materializate; c) materializarea punctelor de hotar cu borne de suprafaţa utilizate pentru punctele de triangulatie de ordinul V şi cu borne subterane tip 2, conform standardului SR 3446-1/96. Mărcile pentru bornele de suprafaţa se inscriptioneaza conform anexei nr. 10; d) executarea măsurătorilor pentru determinarea coordonatelor punctelor de hotar; e) calculul coordonatelor punctelor de hotar; f) întocmirea actelor de confirmare cu acordul membrilor comisiei de delimitare cadastrala şi al delegaţilor unităţilor administrativ-teritoriale vecine (anexa nr. 13); g) întocmirea dosarului de delimitare cadastrala şi marcarea hotarelor administrative. 4.2.2. Comisia de delimitare cadastrala are următoarea componenta: primării şi secretarii consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate în operaţiunea de delimitare cadastrala, delegatul O.J.C.G.C. si, după caz, delegatul organului abilitat în problemele de urbanism şi amenajarea teritoriului. Componenta comisiei se aproba prin ordin al prefectului. În comisie de recomanda convocarea unor localnici care cunosc traseul hotarului, fără ca aceştia să fie nominalizaţi în ordinul prefectului pentru stabilirea componentei comisiei. La stabilirea hotarului administrativ pot fi invitaţi, dacă este cazul, delegaţi desemnaţi de titularii cadastrelor de specialitate şi proprietari de mari suprafeţe de teren. 4.2.3. Înaintea începerii lucrărilor de delimitare cadastrala delegatul O.J.C.G.C. împreună cu primarul procedează la convocarea comisiei, care are obligaţia să studieze (înainte de parcurgerea terenului) întreaga documentaţie existenta referitoare la ultima delimitare cadastrala. 4.2.4. Consiliul local care doreşte să îşi delimiteze teritoriul va comunica în scris (anexa nr. 11), cu aviz de confirmare, consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale vecine, cu minimum 15 zile înainte, data, ora şi locul de întâlnire pentru a proceda la operaţiunea de delimitare cadastrala. Consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale vecine este obligat să îşi delege membrii comisiei care vor participa la stabilirea hotarului. 4.2.5. Când o parte din hotarul unităţii administrativ-teritoriale care se delimitează se afla la limita de judeţ, comisia de delimitare cadastrala va fi constituită prin ordin comun al prefecţilor judeţelor implicate. Consiliul local care îşi delimitează teritoriul şi O.J.C.G.C. vor informa în scris (anexa nr. 12) prefectura judeţului vecin, respectiv O.J.C.G.C. din judeţul vecin, despre operaţiunea de delimitare cadastrala cu minimum 15 zile înainte de data stabilită pentru delimitarea cadastrala. Aceştia sunt obligaţi să îşi trimită delegaţii, membri ai comisiei, la data, ora şi locul comunicate. 4.2.6. În cazul în care delegaţii consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale vecine, ai judeţului vecin sau ai O.J.C.G.C. vecin, după caz, nu se prezintă la termenul stabilit, delimitarea cadastrala a hotarului se va face în lipsa acestora, iar în procesul-verbal şi în schita de delimitare se vor face menţiuni în legătura cu aceasta. 4.2.7. Operaţiunea de delimitare cadastrala pe teren a liniei de hotar începe, de regula, dintr-un punct de trei sau mai multe hotare, identificandu-se traseul pana la următorul punct format din intersecţia mai multor hotare. Identificarea pe teren a liniei de hotar se face cu schita din dosarul ultimei delimitări cadastrale. În lipsa schitei menţionate stabilirea liniei de hotar se face de către membrii comisiei şi se evidenţiază, la fata locului, pe hărţile şi planurile topografice existente. Reprezentanţii executantului lucrărilor, convocaţi prin grija O.J.C.G.C., participa în mod obligatoriu la operaţiunile de stabilire a punctelor liniilor de hotar şi a punctelor care vor fi materializate. 4.2.8. În cazul în care unele segmente şi puncte de hotar stabilite anterior (existente pe schita veche de delimitare) au suferit modificări, pe noua schita vor fi făcute menţiunile corespunzătoare. Numerotarea punctelor de hotar începe cu numărul 101 din punctul de intersecţie a trei sau mai multe hotare situate în partea de nord sau nord-vest şi continua în sens orar. 4.2.9. În cazul existenţei unor delimitări cadastrale făcute anterior se vor înlocui numerele vechi ale punctelor de hotar cu numere noi, fără a se dubla numerele. Pe segmentele de hotar comune pentru doua unităţi administrativ-teritoriale delimitate numerele vechi ale punctelor de hotar din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale vecine vor fi scrise în paranteza. 4.2.10. Pentru toate punctele de hotar materializate (vechi sau noi) se vor întocmi schite de reperaj şi descrieri topografice (anexa nr. 8). Se vor culege date asupra terenurilor traversate de tronsoanele liniilor de hotar (categoriile de folosinţa, destinaţia terenurilor şi proprietarii) şi se vor consemna în procesul-verbal de delimitare cadastrala. 4.2.11. Dacă linia de hotar este şi linie de frontiera a tarii, coordonatele punctelor de hotar se preiau, în mod obligatoriu, de la Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie. Linia de frontiera a tarii se avizează la Comandamentul Naţional al Grănicerilor. 4.2.12. Cu ocazia parcurgerii terenului se va face descrierea stării marcajelor atât pentru vechile puncte de hotar (care se menţin), cat şi pentru noile puncte care trebuie materializate cu borne. 4.2.13. Punctele care se borneaza sunt: - punctele de intersecţie ale liniilor de hotar (puncte de 3 sau mai multe hotare); - unele puncte de schimbare a aliniamentelor pe traseul hotarului alese astfel încât să permită, la nevoie, reconstituirea exactă a traseului hotarului. Pe tronsoanele de hotar, în aliniament, mai lungi de 3 km, bornele se planteaza la distanţe de aproximativ 2 km; - punctele de intersecţie a hotarului cu ape curgătoare, cai ferate, şosele se vor borna numai pe o parte a acestor detalii liniare, iar pe partea opusă se vor marca prin stâlpi de lemn cu diametrul de 10 cm şi lungimea de 70 cm, protejati cu movile de pământ. 4.2.14. În cazurile în care punctele de schimbare a aliniamentelor (de frangere) sau de intersecţie a hotarelor care trebuie bornate se afla în locuri improprii bornarii (balta, mlastina, cariera etc.), se vor planta în apropierea lor borne martor din care se vor determina coordonatele punctelor de hotar. 4.2.15. Dacă hotarul traversează în linie dreapta o pădure compacta, o păşune, o fâneaţa sau un lac, se vor borna punctele de intersecţie a liniei de hotar cu limita suprafeţelor acestor categorii de folosinţa (în aceste cazuri linia de hotar este o linie dreapta imaginara). Dacă linia de hotar care traversează pădurea este o linie franta sau sinuoasa, se vor materializa şi se vor determina coordonate la punctele care definesc respectiva linie de hotar. La recunoaşterea traseului hotarului care traversează păduri şi lacuri de acumulare, în comisia de delimitare vor fi invitaţi, după caz, şi reprezentanţii direcţiei silvice judeţene şi ai Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A. 4.2.16. Dacă hotarul este format de talvegul unei ape curgătoare se vor borna numai punctele de intersecţie a liniei de hotar cu traseul apei pe partea dinspre teritoriul care se delimitează, indiferent de lungimea tronsonului. Dacă firul apei are un traseu sinuos, la lucrările de delimitare se vor determina coordonate la punctele intermediare care definesc acest traseu. Punctele intermediare se materializeaza la intervale de 200-1.000 m cu stâlpi de lemn cu lungimea de 70 cm şi diametrul de 20 cm, protejati cu movile de pământ. În cazul apelor curgătoare interioare hotarul se stabileşte pe talvegul firului de curgere a apei, iar în cazul albiilor secate, hotarul se stabileşte la jumătatea albiei minore. Coordonatele punctelor intermediare vor fi utilizate la calculul suprafeţei unităţii administrativ-teritoriale. 4.2.17. Dacă unitatea administrativ-teritorială este marginita de drumuri, cai ferate, diguri, canale, linia de hotar se stabileşte pe una dintre laturile acestora, astfel încât acestea să fie cuprinse în întregime în suprafaţa unei unităţi administrativ-teritoriale. În cazul traseelor frante ori sinuoase se vor determina coordonate la puncte intermediare care definesc aceste trasee. Coordonatele punctelor intermediare vor fi utilizate la calculul suprafeţei unităţii administrativ-teritoriale. 4.2.18. Pe râurile de frontiera ale tarii şi pe fluviul Dunarea coordonatele punctelor de hotar vor fi cele preluate de la Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie. Pe fluviul Dunarea, pe porţiunea în care ambele maluri se afla pe teritoriul României, punctele de hotar între doua teritorii se stabilesc de comun acord de către consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Coordonatele punctelor de hotar se determina prin digitizare pe planuri topografice la scara 1:10.000 sau 1:5.000, actualizate. 4.2.19. La Marea Neagra hotarele se stabilesc pe linia care separa uscatul de apa, la data măsurătorilor. 4.2.20. În cazurile în care exista neintelegeri între vecini la stabilirea liniei de hotar şi membrii comisiei nu pot rezolva neînţelegerile, litigiul se consemnează în documentele de delimitare cadastrala, astfel: a) pe schita generală a hotarului administrativ şi pe schita cu porţiunea de hotar în litigiu se consemnează ambele variante; b) suprafaţa în litigiu se va calcula din coordonatele punctelor de pe contur, care se vor stabili în prezenta membrilor comisiei de delimitare cadastrala; c) unele puncte caracteristice de pe conturul suprafeţei în litigiu se vor materializa cu stâlpi de lemn cu lungimea de 50 cm şi diametrul de 10 cm şi vor avea o alta numerotare decât restul punctelor de hotar; d) pana la rezolvarea litigiului suprafaţa disputata va fi inclusă în suprafaţa calculată a teritoriului nominalizat de O.J.C.G.C.; e) în procesul-verbal de delimitare cadastrala se vor menţiona argumentele celor doua părţi şi se vor anexa copii de pe actele deţinute, dacă acestea exista; f) după soluţionarea litigiului se reface documentaţia cadastrala şi se vor materializa cu borne punctele de hotar de pe varianta acceptată. 4.2.21. Materializarea punctelor hotarului administrativ se realizează prin grija executantului lucrărilor de delimitare cadastrala. 4.2.22. Coordonatele X, Y, Z ale punctelor de hotar se calculează în Sistemul de proiectie Stereografic 1970 şi în Sistemul de referinţa Marea Neagra 1975. Precizia de determinare a coordonatelor este similară cu cea a punctelor din reţelele geodezice de ridicare. 4.2.23. Operaţiunile de delimitare a intravilanelor constau in: a) constituirea comisiei de delimitare a intravilanului; b) parcurgerea pe teren a limitei intravilanului, conform planului urbanistic general aprobat, şi stabilirea punctelor care se vor materializa; c) materializarea punctelor; d) executarea operaţiunilor de teren şi de birou pentru determinarea coordonatelor punctelor; e) întocmirea procesului-verbal de delimitare cadastrala a intravilanului, cu acordul şi cu semnăturile membrilor comisiei (anexa nr. 3); f) întocmirea dosarului de delimitare cadastrala. 4.2.24. Comisia de delimitare a limitelor intravilanelor, numita prin ordin al prefectului, este formată din primarul şi secretarul consiliului local, delegatul O.J.C.G.C. şi delegatul organului abilitat în probleme de urbanism şi amenajarea teritoriului. 4.2.25. Convocarea membrilor comisiei se face prin grija secretarului primăriei la data şi ora stabilite de primar. 4.2.26. Limita intravilanului se materializeaza cu borne standardizate conform SR 3446-1/96 (anexa nr. 9). Mărcile pentru borne se inscriptioneaza conform anexei nr. 10. Punctele materializate vor asigura o densitate de minimum 2 puncte/km. 4.2.27. Punctele materializate pe limita intravilanului, precum şi cele reprezentate prin detalii stabile se numeroteaza începând de la 1001, în sens orar, începând cu un punct din partea de nord-vest. Dacă limita intravilanului a fost materializata cu ocazia întocmirii Planului urbanistic general (aprobat potrivit legii), vor fi determinate coordonatele punctelor materializate. 4.2.28. Pentru toate punctele materializate se vor întocmi schite de reperaj şi descrieri topografice (anexa nr. 8). 4.2.29. Pentru toate punctele geodezice utilizate şi pentru punctele de hotar şi limita de intravilan, materializate, se vor întocmi procese-verbale de predare, conform modelului prezentat în anexa nr. 14. 4.3. Documentaţii tehnice 4.3.1. La terminarea lucrărilor de delimitare cadastrala a unităţii administrativ-teritoriale se întocmeşte, în vederea realizării recepţiei, "dosarul de delimitare", care trebuie să cuprindă următoarele piese: - memoriul tehnic; - schita generală a hotarului unităţii administrativ-teritoriale; - schiţele segementelor de hotar cuprinse între doua puncte de trei sau mai multe hotare, cu acordul şi semnăturile membrilor comisiei de delimitare; - dosarul de verificare a lucrărilor de delimitare, întocmit potrivit regulamentelor aprobate de O.N.C.G.C.; - schiţele de reperaj ale tuturor punctelor materializate; - descrierile topografice ale tuturor punctelor materializate (anexa nr. 8); - inventarul de coordonate pentru toate punctele de hotar (materializate şi nematerializate); - inventar de coordonate pentru toate punctele materializate, pe suport magnetic (fisier ASCII conform modelului prezentat în anexa nr. 15); - date rezultate din măsurătorile de teren şi prelucrările acestora, pe suport magnetic - fisier ASCII (denumire/numărul punctului de staţie, denumire/numerele punctelor vizate, direcţii măsurate, distanţe măsurate, calcule, tolerante, erori); - schema măsurătorilor efectuate (schita vizelor); - suprafaţa teritoriului calculată din coordonatele tuturor punctelor de hotar; - procesul-verbal de delimitare cadastrala, cu descrierea tronsoanelor de hotar corespunzătoare fiecărei unităţi administrativ-teritoriale vecine, cu semnăturile membrilor comisiei de delimitare (anexa nr. 13); - copii de pe scrisorile de convocare trimise consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale vecine si, după caz, prefecturilor şi O.J.C.G.C. vecine. 4.3.2. Schita generală a hotarului administrativ, însoţită de o descriere a traseului hotarului, se întocmeşte pe copii extrase de pe hărţile topografice, la scările 1:25.000 sau 1:50.000, astfel ca, în funcţie de mărimea teritoriului, schita să fie pe o singura plansa. Schita generală conţine reprezentarea următoarelor detalii: - reţeaua hidrografica formată din apele curgătoare şi stătătoare, canalele şi digurile principale; - perimetrele intravilanelor şi denumirile acestora; - poziţia şi numerotarea punctelor materializate şi a punctelor de 3 sau mai multe hotare; - traseul liniei de hotar, marcat prin semne convenţionale; - denumirea teritoriilor vecine. 4.3.3. Pentru segmentele care constituie şi hotar de judeţ este necesar acordul prefecturilor şi al O.J.C.G.C. din cele doua judeţe limitrofe si, respectiv, parafa prefecturii, semnătura prefectului, semnătura şi parafa preşedintelui consiliului judeţean, aplicate pe schita în dreptul porţiunii de hotar. 4.3.4. Dosarul de delimitare cadastrala se întocmeşte în trei exemplare: un exemplar se depune la O.J.C.G.C., un exemplar la consiliul local şi un exemplar la consiliul judeţean. Pentru porţiunile de hotar cu unităţi administrativ-teritoriale vecine se întocmesc dosare cu schita tronsonului de hotar, cu poziţia şi numerotarea punctelor de hotar. La fiecare consiliu local al unităţilor administrativ-teritoriale vecine se transmite, prin grija O.J.C.G.C., un dosar cuprinzând schita porţiunii comune de hotar şi inventarul de coordonate al punctelor de hotar pe tronsonul respectiv. 4.3.5. Pentru fiecare intravilan se întocmeşte un dosar de delimitare cadastrala care conţine: - schita generală a limitei intravilanului, la o scara convenabila (1:5.000, 1:10.000, 1:15.000), cu numerotarea punctelor, denumirea intravilanului, reţeaua generală de drumuri/străzi, hidrografia. Pentru cazurile deosebite se pot prezenta şi detalii la scări mai mari; - schite cu segmentele de pe limita intravilanului, la scara 1:2.000, cu numerotarea tuturor punctelor; - memoriu tehnic; - dosarul de verificare a lucrărilor de delimitare a intravilanului, întocmit potrivit regulamentelor aprobate de O.N.C.G.C.; - schite de reperaj şi descrierile topografice ale punctelor materializate; - procesul-verbal de delimitare, cu acordul şi semnăturile membrilor comisiei judeţene şi ai O.J.C.G.C. din cele doua judeţe; - inventar de coordonate pentru toate punctele de pe limita intravilanului (materializate şi nematerializate); - inventar de coordonate pentru toate punctele materializate, pe suport magnetic (fisier ASCII conform modelului prezentat în anexa nr. 15); - schema măsurătorilor efectuate; - copii de pe scrisorile de încunoştinţare trimise delegatului organului abilitat în probleme de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor locale si, după caz, al comisiilor judeţene sau prefecturilor; - suprafaţa intravilanului calculată din coordonatele punctelor de pe limita intravilanului. 4.3.6. Dosarul de delimitare cadastrala al intravilanului se întocmeşte în trei exemplare: un exemplar se preda la consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale, un exemplar la O.J.C.G.C. şi un exemplar la organul abilitat în probleme de urbanism şi amenajarea teritoriului. 5. Lucrări de introducere a cadastrului general 5.1. Proiectul tehnic de ansamblu 5.1.1. Scopul proiectului tehnic de ansamblu, întocmit de executantul lucrării, este de a furniza datele principale necesare pentru elaborarea proiectelor tehnice de execuţie, stabilirea soluţiilor tehnice şi pentru estimarea cantităţilor şi valorilor pe categorii de lucrări. 5.1.2. În cazul unor lucrări de actualizare de mica complexitate la care nu sunt necesare analize ale lucrărilor vechi, iar execuţia noilor lucrări nu implica studierea mai multor soluţii, se poate trece direct la proiectul tehnic de execuţie, cu aprobarea O.J.C.G.C. sau, după caz, a O.N.C.G.C. 5.1.3. Întocmirea proiectului tehnic de ansamblu este obligatorie pentru lucrările care se executa pe unităţi administrativ-teritoriale întregi sau pe porţiuni de cel puţin jumătate din suprafaţa acestora. 5.1.4. Proiectul tehnic de ansamblu cuprinde următoarele părţi principale: a) constatările şi concluziile în urma analizării documentaţiilor existente, din punct de vedere cantitativ, calitativ şi al gradului de actualitate; b) prezentarea soluţiilor tehnice de baza pentru executarea lucrărilor de introducere sau întreţinere a cadastrului general; c) calcule estimative pentru volumul de lucrări, forta de munca necesară pentru executarea lucrărilor la termenele programate pe etape, necesarul de fonduri, mijloace tehnice şi materiale; d) memoriul justificativ. 5.1.5. Pentru urmărirea realizării lucrărilor se întocmeşte graficul programării calendaristice a desfăşurării pe etape de execuţie a acestora. 5.1.6. Proiectul tehnic de ansamblu se avizează de Comisia de avizare a O.J.C.G.C., numita prin decizie a directorului general. Prevederile proiectului tehnic de ansamblu sunt obligatorii la întocmirea proiectului tehnic de execuţie. 5.2. Proiectul tehnic de execuţie 5.2.1. Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia care sta la baza justificarii soluţiilor tehnice alese şi a cuantificării volumelor de lucrări pe etape şi tipuri, precum şi estimarea fondurilor necesare. La elaborarea proiectului executantul va respecta prevederile prezentelor norme tehnice, precum şi precizările de ordin tehnic şi financiar din proiectul tehnic de ansamblu şi din caietul de sarcini. 5.2.2. Proiectul tehnic de execuţie cuprinde următoarele părţi principale: a) prevederile din proiectul tehnic de ansamblu referitoare la lucrările care trebuie să facă obiectul proiectului tehnic de execuţie; b) concluziile în urma recunoaşterii făcute la teren; c) studiul asupra posibilităţilor de utilizare a documentaţiilor şi produselor cartografice şi cadastrale existente în zona; d) posibilităţile de recuperare, integrare şi utilizare a datelor şi documentelor provenite în urma aplicării legilor proprietăţii şi a recepţiei lucrărilor; e) soluţiile proiectate prezentate pe scheme grafice pentru ansamblul teritoriului sau pentru unităţile administrativ-teritoriale şi pentru fiecare intravilan, cuprinzând: - punctele reţelei de sprijin; - determinarea coordonatelor punctelor pe hotarul unităţii administrativ-teritoriale şi pe limita intravilanelor; - punctele sau traseele reţelelor de întreţinere şi ridicare pentru extravilan şi intravilan; - delimitarea zonelor pe categorii de planuri cadastrale sau topografice existente (după anii de întocmire sau ultima actualizare, după scara, după felul materialului-suport pe care este făcuta imprimarea şi după metoda de întocmire); f) devizul estimativ pentru fiecare categorie de lucrări (reţele geodezice, conversia planurilor în format digital, măsurători de detaliu pentru actualizarea sau realizarea hartilor şi planurilor, întocmirea registrelor cadastrale etc.); g) memoriul tehnic. 5.3. Lucrări de cadastru general prin utilizarea de planuri şi harţi vechi 5.3.1. Înainte de începerea lucrărilor de introducere a cadastrului general O.J.C.G.C. are obligaţia să analizeze şi să pregătească întreaga documentaţie topografica şi cadastrala existenta pe unitatea administrativ-teritorială. 5.3.2. Criteriile de baza pentru analizarea conţinutului planurilor şi hartilor existente, menţionate mai sus, în vederea utilizării lor la introducerea şi întreţinerea cadastrului general într-o unitate administrativ-teritorială, sunt: - procentul de modificări ale conţinutului cadastral, raportat la conţinutul general pe unitatea de suprafaţa (kmp); - calitatea suportului planurilor şi hartilor; - lizibilitatea planurilor şi hartilor şi gradul de uzura şi degradare a acestora; 5.3.3. Procentul de modificări ale conţinutului planurilor şi hartilor constituie criteriul de baza fata de celelalte criterii menţionate mai sus. Procentul de modificări se stabileşte prin confruntarea planurilor şi hartilor cu situaţia din teren. 5.3.4. Concluziile rezultate în urma analizei vor fi menţionate în caietul de sarcini referitor la lucrările de introducere a cadastrului general. Rezultatele analizei făcute asupra conţinutului planurilor şi hartilor, precum şi documentaţia topografica şi cadastrala existenta vor fi puse la dispoziţie executantului lucrărilor. 5.3.5. Confruntarea din teren a planurilor cadastrale sau topografice existente se face pe diferite zone din unitatea administrativ-teritorială pentru cel puţin 75% din suprafaţa acesteia. 5.3.6. În cadrul operaţiunii de confruntare cu situaţia din teren se verifica existenta şi starea punctelor geodezice din reţeaua de referinţa, din extravilan şi din intravilanele componente ale unităţii administrativ-teritoriale. Pe copiile planurilor şi hartilor existente, alese pentru confruntare, se vor nota zonele cu modificări constatate "din vedere" asupra imobilelor, categoriilor de folosinţa şi detaliilor liniare şi se vor estima în procente, în funcţie de suprafaţa afectată. 5.3.7. După determinarea procentului mediu de modificări în conţinutul planurilor şi hartilor se va stabili soluţia care trebuie adoptată pentru asigurarea bazei cartografice necesare la lucrările de introducere şi întreţinere a cadastrului general: actualizarea planurilor şi hartilor existente sau a planurilor şi hartilor noi. 5.3.8. O.J.C.G.C. va pune la dispoziţie executantului lucrărilor documentele cadastrale existente în zona de lucru, fie sub forma analogica (pe suport hârtie, material plastic transparent, baza tare), fie sub forma digitală, dacă exista plan digital. 5.3.9. La încheierea lucrării executantul este obligat să predea O.J.C.G.C. documentele primite. Înainte de operarea modificărilor pentru actualizarea planurilor cadastrale existente, acestea se transforma, de către executantul lucrărilor, în forma digitală prin digitizare sau scanare/vectorizare. Parametrii de scanare şi structura datelor predate vor fi menţionate în caietul de sarcini referitor la lucrările de introducere a cadastrului general. Modificările constatate în urma lucrărilor de actualizare vor fi făcute direct pe planul digital obţinut. Planurile cadastrale noi se realizează în forma digitală şi constituie baza de date grafice; datele şi informaţiile referitoare la imobile şi proprietari constituie baza de date textuale. Structura bazei de date grafice şi a bazei de date textuale şi legăturile dintre acestea se stabilesc prin instrucţiuni specifice. 5.3.10. La introducerea lucrărilor de cadastru general recuperarea, integrarea sau utilizarea datelor şi documentelor rezultate în urma aplicării legilor proprietăţii se va realiza de executantul lucrării numai dacă acestea corespund din punct de vedere al calităţii şi respecta prevederile din prezentele norme tehnice. 5.3.11. Datele şi informaţiile conţinute în documentaţiile tehnice întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale provizorii vor fi preluate şi vor face parte din lucrarea de introducere a cadastrului general. 5.3.12. Pentru actualizarea planului cadastral existent se parcurge obligatoriu fiecare imobil din intravilan şi din extravilan, realizandu-se operaţiunile de teren şi de birou pentru determinarea elementelor necesare actualizării acestuia, astfel: a) în extravilan: - măsurători pentru determinarea coordonatelor punctelor care definesc sectoarele cadastrale sau ale grupurilor de parcele izolate; - măsurători pentru determinarea coordonatelor punctelor de pe contururile parcelelor/corpurilor de proprietate; - întocmirea schitelor de teren pentru sectoarele cadastrale sau grupele de parcele izolate; b) în intravilan: - măsurători pentru determinarea coordonatelor punctelor de pe contururile corpurilor de proprietate; - măsurători expeditive pentru delimitarea parcelelor din interiorul corpurilor de proprietate; - măsurători pentru pozitionarea construcţiilor cu caracter permanent, nou-apărute; - întocmirea schitei pentru fiecare corp de proprietate. 5.3.13. În interiorul corpurilor de proprietate se vor reprezenta numai parcelele care au categoriile de folosinţa în suprafaţa mai mare de 50 mp în intravilan şi mai mare de 300 mp în extravilan şi numai construcţiile cu caracter permanent. Parcelele cu suprafeţe mai mici decât cele de mai sus vor fi incluse în parcelele adiacente ale aceluiaşi proprietar. 5.3.14. Lăţimea străzilor, drumurilor comunale şi ulitelor se stabileşte între limitele corpurilor de proprietate. Pe planul cadastral nu se reprezintă partea carosabilă, trotuarele, şanţurile, acostamentele, zonele de parcare şi de refugiu, zonele verzi etc. Detaliile liniare (drumuri, străzi, ulite, cai ferate, diguri, ape etc.) constituie corpuri de proprietate independente şi se înregistrează ca atare. 5.3.15. Concomitent cu efectuarea operaţiunilor de actualizare sau de realizare a planului cadastral, pentru fiecare parcela/corp de proprietate se culeg şi datele de identificare a proprietarului sau deţinătorului legal, categoriile de folosinţa a parcelelor şi modul de deţinere (exclusiv sau în indiviziune). 5.3.16. La nivelul fiecărui corp de proprietate din intravilan se vor întocmi: a) schita cadastrala a corpului de proprietate. Pe schita se figurează perimetrul, parcelele din interior, categoriile de folosinţa a parcelelor şi clădirile cu caracter parmanent. Pe schita se scriu, de asemenea, numele şi prenumele proprietarului (cu iniţială tatălui), adresa corpului de proprietate, adresa de domiciliu a proprietarului (în cazul în care proprietarul are alt domiciliu), vecinii şi cu o săgeata se indica direcţia nord. Schiţele cadastrale vor fi grupate pe sectoare cadastrale; b) fişa corpului de proprietate, care constituie documentul de baza în care se înscriu datele cadastrale care se introduc în baza de date a cadastrului general. După încheierea lucrărilor la nivelul intravilanului fiecare fişa a corpului de proprietate (anexa nr. 1) se completează cu numărul cadastral definitiv, cu suprafeţele calculate ale parcelelor şi suprafaţa corpului de proprietate. 5.3.17. Documentele care se întocmesc în extravilan sunt: a) schita cadastrala, pe grupe de parcele, în cazul terenurilor agricole şi silvice, pe trupuri de pădure sau pe corpuri de proprietate ale marilor deţinători (ferme, exploataţii agricole, triaje şi depouri, aeroporturi, lacuri, exploatări miniere, cariere etc.); b) fişa corpului de proprietate (anexa nr. 1). 5.3.18. Condiţiile de precizie pentru determinarea coordonatelor punctelor de detaliu sunt următoarele: - în intravilan: ± 10 cm pentru punctele de pe conturul sectoarelor cadastrale, al corpurilor de proprietate şi al proiectiilor la sol ale construcţiilor cu caracter permanent şi ± 20 cm pentru punctele de contur ale parcelelor din interiorul corpurilor de proprietate; - în extravilan: ± 20 cm în zonele de şes, ± 30 cm în zonele colinare şi ± 50 cm în zonele de munte, pentru punctele de contur ale sectoarelor cadastrale, parcelelor sau corpurilor de proprietate. 5.3.19. Limitele parcelelor din interiorul corpurilor de proprietate se vor determina prin măsurători expeditive. Suprafeţele rezultate se vor constrânge pe suprafaţa corpului de proprietate calculată din coordonate. Detaliile liniare şi elementele punctuale reprezentând reţeaua de cai de comunicaţii, hidrografia şi construcţiile speciale se vor determina în aceleaşi condiţii de precizie ca şi pentru corpurile de proprietate. 5.4. Lucrări de cadastru general pe baza ortofotoplanurilor 5.4.1. Noile tehnologii permit executarea lucrărilor de cadastru prin utilizarea ortofotoplanurilor. Datorită caracteristicilor şi calităţilor ortofotoplanului lucrările de cadastru general trebuie abordate conform unui nou concept: planul cadastral index. 5.4.2. Scopul implementării planului cadastral index, realizat pe baza ortofotoplanurilor, este de a furniza soluţii de cost eficiente, bazate pe utilizarea cat mai larga a datelor cadastrale existente. 5.4.3. Planul cadastral index (anexa nr. 16) conţine reprezentarea grafica în format digital a următoarelor elemente: - limitele corpurilor de proprietate; - construcţiile permanente; - elemente de infrastructura (cai ferate, drumuri, ape, canale şi elemente de toponimie aferente); - identificatori cadastrali georeferentiati. 5.4.4. Planul cadastral index se obţine prin vectorizarea corecta a limitelor de pe ortofotoplanurile digitale şi necesita atât o identificare pe teren a acestora, cat şi evaluarea semnificaţiei lor. 5.4.5. Conturarea obiectelor se va face pe copiile ortofotoplanurilor, obtinandu-se o schita de identificare. Se vor identifica în primul rând elementele vizibile pe ortofotoplanuri. Pentru elementele ce sunt neclare pentru vectorizare se vor efectua schite ajutătoare. 5.4.6. Poziţiile punctelor topografice, pentru detalii care sunt în zone umbrite sau acoperite de vegetaţie, se pot determina prin ridicari topografice simple (metoda coordonatelor rectangulare, metoda aliniamentului sau metoda intersecţiei liniare, radiere etc.). Pentru detaliile topografice ridicate prin aceste metode se vor întocmi schite de detaliu. 5.4.7. Preciziile care trebuie asigurate pentru poziţia planimetrica relativă a punctelor topografice care pot fi identificate pe ortofotoplan sunt de ±10 cm în intravilan şi ±20 cm în extravilan pentru terenurile plane, ±30 cm pentru zonele de deal şi ±50 cm pentru zonele de munte. 5.4.8. Pentru corpurile de proprietate pentru care nu se dispune de una dintre următoarele surse de informaţii: - documentaţii tehnice întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale provizorii; - plan parcelar şi titluri de proprietate eliberate conform legilor proprietăţii; - documentaţii executate conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, cu modificările ulterioare, şi avizate tehnic, datele de identificare a proprietarului se vor culege pe teren. 5.4.9. Prin vectorizare, de pe ortofotoplanuri se vor extrage următoarele elemente: - limitele corpurilor de proprietate; - elementele de infrastructura: cai ferate, drumuri, ape, canale. Vectorizarea se va face ţinându-se sema de elementele culese pe teren în schiţele de identificare şi schiţele detaliilor determinate prin măsurători clasice. 5.4.10. Pentru includerea în planul cadastral index a documentaţiilor tehnice întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale provizorii executate în Sistemul de proiectie Stereografic 1970 se vor utiliza coordonatele punctelor de contur. În cazul în care punctele de contur au coordonate într-un sistem de referinţa local (ales arbitrar) se va efectua o pozitionare relativă pe baza unor elemente comune cu suportul pus la dispoziţie de beneficiar. Unde nu este posibila aceasta pozitionare pe planul cadastral index se va amplasa doar identificatorul cadastral corespunzător corpului de proprietate respectiv (cu ajutorul planului de încadrare în zona). Forma şi dimensiunile corpului de proprietate se vor regasi în arhiva digitală (realizată prin scanarea documentaţiei) cu ajutorul identificatorului cadastral. 5.4.11. Conturul construcţiilor permanente se va vectoriza de pe imaginea raster a planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate şi se va integra în corpul de proprietate corespunzător din planul cadastral index. 5.4.12. Pentru integrarea în planul cadastral index a datelor şi informaţiilor rezultate în urma aplicării legilor proprietăţii se va proceda astfel: pe imaginile raster furnizate de ortofotoplanuri se va identifica amplasamentul planului parcelar şi se va determina prin vectorizare suprafaţa tarlalei. Executantul trebuie să efectueze un plan parcelar vectorizat bazat pe planul parcelar existent, păstrând forma, configuraţia şi suprafaţa parcelelor înscrise în titlul de proprietate. Cu ajutorul elementelor fixe de pe imaginea raster acest nou plan parcelar va fi inserat pe planul index (printr-o transformare conformă), avându-se grija să se realizeze o cat mai buna pozitionare a proprietăţilor. În memoriul tehnic va fi prezentat un tabel (prezentat mai jos), cuprinzând fiecare plan parcelar şi cele doua suprafeţe: suprafaţa vectorizata şi suprafaţa din titlul de proprietate. Vor fi înscrise şi diferenţele dintre cele doua suprafeţe. Planul parcelar se va regasi în arhiva digitală cu ajutorul identificatorului cadastral, obţinută prin scanarea planurilor parcelare.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
Codul Suprafaţa Suprafaţa din
Nr. planului vectorizata Legea nr. 18/1991, Diferenţe Diferenţe
crt. parcelar - mp - republicată - mp - - % -
- mp -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 T47 100.000 9.000 1.000 10
─────────────────────────────────────────────────────────────────────
5.4.13. Pentru integrarea în planul cadastral index a documentaţiilor întocmite conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, cu modificările ulterioare, se va introduce conturul incintei din inventarul de coordonate şi se va verifica suprafaţa rezultată cu suprafaţa din titlu (rezultatul va fi consemnat în memoriul tehnic sub forma de tabel). Conturul construcţiilor permanente se va introduce din inventarul de coordonate (dacă exista) sau se va vectoriza de pe imaginea raster a planului de situaţie şi se va integra în corpul de proprietate corespunzător. Dacă planurile sunt în format digital se vor prelua din ele elementele necesare planului cadastral index. Conversia în format digital a materialului cartografic de pe suport analogic se va face cu o precizie corespunzătoare preciziei grafice a scării documentaţiei cartografice puse la dispoziţie, calculată pentru eroarea grafica de +/- 0,2 mm. 5.4.14. Identificatorii cadastrali sunt definiţi ca puncte cu atribut într-un fisier specific. Atributul punctului este un cod numeric de identificare unic, care face legătura cu baza de date textuale. Toate imobilele, inclusiv elementele de infrastructura (drumuri, cai ferate etc.), vor primi un identificator cadastral al cărui atribut va fi un număr natural (de la 1 la n) unic pe întreaga unitate administrativ-teritorială. Amplasarea identificatorilor cadastrali se va face obligatoriu în interiorul corpurilor de proprietate şi pe cat posibil în centrul de greutate al acestora. 5.4.15. Se vor atribui identificatori cadastrali şi pentru elementele de infrastructura, iar acestea se vor amplasa, pe cat posibil, în centrul de greutate al limitelor ce definesc elementul de infrastructura respectiv. 5.4.16. Identificatorii cadastrali nu reprezintă numerele cadastrale provizorii atribuite de O.J.C.G.C., acestea regasindu-se în baza de date textuale. 5.5. Baza de date grafice 5.5.1. Baza de date grafice se va realiza în format digital, cu obligativitatea înregistrării tuturor entităţilor definite în prezentele norme tehnice. 5.6. Baza de date textuale 5.6.1. Pentru realizarea bazei de date textuale vor fi folosite informaţiile extrase din: (i) documentaţiile tehnice întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale provizorii; (ii) titlurile de proprietate eliberate conform legilor proprietăţii; (iii) documentaţiile executate conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, cu modificările ulterioare, şi avizate tehnic; (iv) datele culese pe teren şi înscrise în fişa corpului de proprietate. 5.6.2. Atributele care se vor ataşa entităţilor grafice se vor incarca într-o baza de date care trebuie să asigure conţinutul registrelor cadastrale. 5.6.3. Datele se stocheaza la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. 6. Conţinutul planului cadastral 6.1. Prevederi generale 6.1.1. Conceptul de baza la realizarea planului cadastral este forma digitală. Planurile cadastrale de ansamblu şi planurile cadastrale de baza se obţin prin extragerea datelor din bazele de date grafice şi textuale şi prin desenarea la plotter. 6.2. Planul cadastral de ansamblu 6.2.1. Planul cadastral de ansamblu al unităţii administrativ-teritoriale se obţine prin generalizarea planului cadastral de baza şi conţine reprezentarea grafica a întregii suprafeţe a unităţii administrativ-teritoriale. 6.2.2. Planul cadastral de ansamblu sau, după caz, harta cadastrala de ansamblu, sub forma analogica, se întocmeşte, în funcţie de mărimea unităţii administrativ-teritoriale şi de forma sa, la o scara standard convenabila. De regula este una dintre scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000. 6.2.3. Elementele de conţinut obligatorii pentru planul cadastral de ansamblu sunt: - denumirea unităţii administrativ-teritoriale; - pădurile şi terenurile cu vegetaţie forestieră; - reţeaua de şosele, drumuri, străzi, ulite şi cai ferate; - reţeaua hidrografica şi construcţiile hidrotehnice importante (ape curgătoare, stătătoare, canale deschise, baraje, diguri); - punctele care marchează hotarele unităţii administrativ-teritoriale; - limitele şi denumirea intravilanelor; - elemente de toponimie; - punctele din reţeaua geodezica; - nordul geografic; - scara planului. Pe fiecare foaie a planului cadastral de ansamblu se întocmeşte (în extracadru, în partea din stânga jos) schema cu dispunerea foilor componente. 6.3. Planul cadastral de baza 6.3.1. Planul cadastral de baza se întocmeşte în scopul reprezentării în plan a datelor rezultate la introducerea sau întreţinerea cadastrului general pentru o anumită unitate administrativ-teritorială şi cuprinde elementele de cadastru general în detaliu. 6.3.2. Scara uzuală la care se reprezintă planul cadastral de baza, în forma analogica, este: - 1:5.000, în zonele de şes pentru extravilan şi 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500, în funcţie de densitatea detaliilor, pentru intravilane; - 1:2.000, în zonele de deal pentru extravilan şi 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500, în funcţie de densitatea detaliilor, pentru intravilane; - 1:5.000 şi 1:10.000 sau, după caz, scări mai mari în zonele montane; - 1:2.000, 1:1.000, 1:500, în funcţie de densitatea detaliilor, în zonele din Delta Dunării. 6.3.3. Planurile cadastrale de baza redactate sub forma analogica la scările menţionate anterior se întocmesc pe trapeze cu nomenclatura oficială în România. Reprezentarea analogica se face în Sistem de proiectie Stereografic 1970. 6.3.4. Planul cadastral de baza va conţine următoarele elemente: - punctele reţelei geodezice de sprijin, de indesire şi de ridicare; - limitele şi punctele de hotar, cu numărul de ordine, pentru hotarul unităţii administrativ-teritoriale şi pentru intravilanele componente; - limitele şi numerele cadastrale ale corpurilor de proprietate/imobilelor, limitele, numerele cadastrale şi categoriile de folosinţa ale parcelelor, limitele şi numerele cadastrale ale construcţiilor cu caracter permanent; - reţeaua de drumuri; - căile ferate; - apele curgătoare cu sensul lor de curgere; - apele stătătoare; - construcţiile hidrotehnice; - denumirile localităţilor, apelor, principalelor forme de relief, pădurilor, drumurilor şi străzilor, ale obiectivelor industriale, social-culturale etc., care sunt prevăzute în nomenclatoarele şi atlasele oficiale în vigoare; - numerele poştale ale imobilelor din intravilane; - codul SIRSUP al unităţii administrativ-teritoriale; - scara de reprezentare, sistemul de proiectie, anul de întocmire, schema de dispunere şi încadrare a foilor componente la nivelul trapezelor din nomenclatura Sistemului de proiectie Stereografic 1970. 6.3.5. Semnele convenţionale, regulile de scriere şi corpurile de litera stabilite pentru elementele de toponimie care trebuie reprezentate pe planurile cadastrale de baza şi de ansamblu sunt cele prevăzute în "Atlasul de semne convenţionale pentru planurile topografice la scările 1:5.000, 1:2.000; 1:1.000 şi 1:500", ediţia 1978, pana la elaborarea şi avizarea si/sau aprobarea unui nou atlas de semne convenţionale. 7. Criteriile de împărţire a terenurilor după destinaţii 7.1. Prevederi generale 7.1.1. Terenurile de orice fel care aparţin persoanelor fizice şi juridice, indiferent de titlurile pe baza cărora sunt deţinute, se împart pe destinaţii conform prevederilor legale. 7.1.2. Prin deţinători de terenuri se înţelege titularii dreptului de proprietate, persoane fizice sau juridice, ai altor drepturi reale asupra terenurilor sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesor ori de deţinător precar. 7.1.3. Domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra să în regim de drept public aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea (de asemenea în regim public) aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor. 7.2. Terenurile cu destinaţie agricolă 7.2.1. Din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte: terenurile arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele, terenurile cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii agrozootehnice şi de îmbunătăţiri funciare, amenajările piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare. 7.3. Terenurile cu destinaţie forestieră 7.3.1. Din categoria terenurilor cu destinaţie forestieră fac parte: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultura, producţie ori administraţie silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive - stancarii, abrupturi, bolovănişuri, rape, ravene, torenţi. 7.4. Terenurile aflate permanent sub ape 7.4.1. Din aceasta categorie fac parte albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor naturale şi artificiale la nivelul maxim de retenţie, bratele şi canalele din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare şi al marii teritoriale şi contigue. 7.5. Terenurile din intravilan 7.5.1. În aceasta categorie se includ toate terenurile, indiferent de categoria de folosinţa, situate în perimetrul localităţilor urbane şi rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform legislaţiei în vigoare. 7.6. Terenurile cu destinaţie specială 7.6.1. Din categoria terenurilor cu destinaţie specială fac parte cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene şi navale, cele pe care se afla obiective şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, terenurile cu exploatări miniere, petroliere, cele pentru nevoile de apărare a tarii, precum şi rezervaţiile şi monumentele naturii, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea. 8. Criteriile de clasificare şi identificare a categoriilor de folosinţa a terenurilor şi a construcţiilor 8.1. Prevederi generale 8.1.1. Categoria de folosinţa a terenului, individualizata printr-un cod, este unul dintre atributele parcelei. Evidenţierea la partea tehnica a cadastrului general a categoriei de folosinţa alături de celelalte atribute este necesară atât pentru întocmirea cărţii funciare, cat şi pentru stabilirea sarcinilor fiscale care grevează imobilele. În cadastrul general nu se înregistrează subcategorii de folosinţa. 8.1.2. Fiecare dintre cele 5 destinaţii ale terenurilor poate avea categorii de folosinţa predominante, care ocupa suprafaţa majoritara, şi categorii de folosinţa care ocupa un procent mai mic. De exemplu, în grupa terenurilor cu destinaţie agricolă categoriile de folosinţa predominante sunt: arabilul, viile, livezile, fâneţele şi păşunile, dar un procent mai mic îl ocupa şi construcţiile, apele etc. Tot astfel, în intravilane, în afară de categoria de folosinţa curţi-construcţii, care este predominanta în cadrul destinaţiei, se includ şi alte categorii de folosinţa care ocupa suprafeţe mai mici, cum ar fi: arabil, livezi, ape etc. 8.2. Criteriile de identificare a categoriilor de folosinţa a terenurilor 8.2.1. Terenuri arabile (A). În aceasta categorie se încadrează acele terenuri care se ara în fiecare an sau la mai mulţi ani (2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene cum ar fi: cereale, leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi industriale, plante medicinale şi aromate, plante furajere, legume etc. În categoria de folosinţa arabil se includ: arabil propriu-zis, pajişti cultivate, grădini de legume, orezării, sere, solarii şi rasadnite, capsunarii, alte culturi perene. Se înregistrează ca terenuri arabile: a) terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoisti, sparcetiere, lucerniere sau alte terenuri insamantate cu diferite amestecuri de plante leguminoase şi graminee perene), care se ara o data la cel mult 6 ani; b) terenurile rămase temporar neinsamantate datorită inundatiilor, colmatarilor, degradărilor sau altor cauze; c) terenurile cu sere şi rasadnite sistematizate, cu menţiunea "sere" sau "rasadnite". Terenurile arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare, terasare, irigare etc. se vor delimita şi se vor înscrie la arabil cu întreaga lor suprafaţa, incluzând şi suprafeţele ocupate de canale, diguri, taluzuri, debusee, benzi inierbate etc., care au lăţimi mai mici de 2 m, cu excepţia celor din proprietatea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. şi Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A., care se vor înregistra la categoria de folosinţa curţi-construcţii. 8.2.2. Păşuni (P). Păşunile sunt terenuri inierbate sau intelenite în mod natural sau artificial prin insamantari la maximum 15-20 de ani şi care se folosesc pentru pasunatul animalelor. În cadrul acestei categorii de folosinţa se înregistrează: a) păşuni curate - păşunile acoperite numai cu vegetaţie ierboasa; b) păşuni cu pomi - păşunile plantate cu pomi fructiferi, în scopul combaterii eroziunii sau a alunecarilor de teren, precum şi păşunile care provin din livezi paraginite. La încadrarea acestora se va tine seama de faptul ca producţia principala este masa verde care se pasuneaza, iar fructele pomilor reprezintă un produs secundar; c) păşuni împădurite - păşunile care în afară de vegetaţie ierboasa sunt acoperite şi cu vegetaţie forestieră, cu diferite grade de consistenta; d) păşuni cu tufărişuri şi maracinisuri. 8.2.3. Fâneţe (F). La categoria fâneţe se încadrează terenurile inierbate sau intelenite în mod natural sau artificial prin insamantari la maximum 15-20 de ani, iar iarba se coseste pentru fan. Se înregistrează la fâneţe: fâneţe curate, fâneţe cu pomi, fâneţe împădurite, fâneţe cu tufărişuri şi maracinisuri. 8.2.4. Vii (V). În aceasta categorie se încadrează terenurile plantate cu vita de vie: a) vii altoite şi indigene: - viile altoite au la baza lor un portaltoi; - viile indigene sunt nealtoite, dezvoltandu-se pe rădăcini proprii. Împreună mai sunt denumite şi vii nobile; b) vii hibride - sunt cele care poarta şi denumirea de producători direcţi; c) hamei - deoarece au o agrotehnica asemănătoare cu a viţei de vie, plantaţiile de hamei se includ în aceasta categorie de folosinţa; d) pepiniere viticole - terenuri pentru producerea materialului săditor viticol: plantaţiile portaltoi şi pepinierele propriu-zise sau şcolile de vite. 8.2.5. Livezi (L). Livezile sunt terenuri plantate cu pomi şi arbuşti fructiferi. Se înregistrează ca livezi: a) livezi clasice - terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultura tradiţionale, şi anume: livezi cu culturi intercalate, livezi inierbate, livezi în sistem agropomicol, livezi pure etc.; b) livezi intensive şi superintensive - livezi amenajate având o mare densitate de pomi pe hectar, cu conducerea dirijata a coroanelor şi mecanizarea lucrărilor de întreţinere şi recoltare; c) plantaţii de arbuşti fructiferi - terenuri plantate cu zmeura, agrise, coacăze, trandafiri de dulceaţa etc.; d) pepiniere pomicole - terenurile destinate pentru producerea materialului săditor pomicol; e) plantaţii de duzi. 8.2.6. Păduri şi alte terenuri forestiere. În aceasta categorie de folosinţa intra toate terenurile care sunt cuprinse în amenajamentele silvice şi în afară acestora, indiferent de proprietar. Se înregistrează la aceasta categorie de folosinţa: a) păduri - terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, cu o suprafaţa mai mare de 0,25 ha; b) terenuri destinate impaduririi - terenuri în curs de regenerare, terenuri degradate şi poieni prevăzute a fi împădurite prin amenajamente silvice; c) terenuri care servesc nevoilor de cultura, producţie şi administraţie silvică - terenuri ocupate de pepiniere, solarii, plantaţii, culturi de răchita, arbuşti ornamentali şi fructiferi, cele destinate hranei vânatului şi animalelor din unităţile silvice, cele date în folosinţa temporară personalului silvic; d) perdele de protecţie - benzi ordonate din plantaţii silvice şi uneori silvopomicole, care au diferite roluri de protecţie, ca: perdele pentru protecţia culturilor agricole, perdele pentru protecţia căilor de comunicaţie, pentru protecţia aşezărilor umane, perdele pentru protecţia digurilor, perdele pentru combaterea eroziunii etc.; e) tufărişuri şi maracinisuri - terenuri acoperite masiv cu vegetaţie arborescenta de mica înălţime, catinisuri, ienuparisuri, salcami, maracinisuri etc. 8.2.7. Terenuri cu ape şi ape cu stuf. În aceasta categorie intra terenurile acoperite permanent cu apa, precum şi cele acoperite temporar, care după retragerea apelor nu pot avea alta folosinţa. Se înregistrează la aceasta categorie: a) ape curgătoare (HR): fluviul Dunarea, bratele şi canalele din Delta Dunării, cursurile de apa, paraurile, garlele şi alte surse de ape cu denumiri locale (izvoare, privaluri etc.). La apele curgătoare se va înregistra suprafaţa ocupată de întreaga albie minora a cursului de apa, din mal în mal, chiar dacă aceasta nu este în întregime şi permanent sub apa. De obicei apele curgătoare formează de o parte şi de alta a luciului apei prundisuri care numai la viituri mari sunt acoperite pentru scurt timp cu apa. Albia minora a unui curs de apa include toate zonele joase ale cursului, insulele şi prundisurile. Toate aceste terenuri din albia minora nu se înscriu la neproductiv, ci la terenuri cu ape; b) ape stătătoare (HB). Limita acestor ape variaza în funcţie de anotimp şi de regimul de precipitatii. La delimitarea acestor ape se va lua în considerare limita lor la nivelul mediu al apelor. În aceasta categorie se încadrează şi apele amenajate în mod special pentru creşterea dirijata a pestelui, precum şi suprafeţele cu ape stătătoare de mica adâncime unde cresc trestisuri şi papurisuri şi alte tipuri de vegetaţie specifica în regim amenajat sau neamenajat; c) marea teritorială şi marea interioară. Suprafaţa marii teritoriale este cuprinsă între liniile de baza ale celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajamentelor hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare permanente şi linia din larg, care are fiecare punct situat la o distanta de 12 mile marine (22.224 m), masurata de la punctul cel mai apropiat de la liniile de baza. Suprafaţa marii interioare este cuprinsă între ţărmul marii şi liniile de baza asa cum au fost definite mai sus. 8.2.8. Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor naturale şi artificiale, ale bălţilor, ale ţărmului şi plajei de nisip ale Marii Negre, este stabilită prin norme specifice elaborate de ministerele interesate şi avizate de O.N.C.G.C. 8.2.9. Căile de comunicaţii rutiere (DR) şi căile ferate (CF). Din punct de vedere funcţional şi al administrării căile de comunicaţii rutiere se împart, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, după cum urmează: a) drumuri de interes naţional: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale europene, drumuri naţionale principale, drumuri naţionale secundare; b) drumuri de interes judeţean: drumurile care fac legătura între resedintele de judeţ şi resedintele de municipiu şi oraşe, staţiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi şi alte obiective importante; c) drumuri de interes local: drumurile comunale şi drumurile vicinale; d) străzile din localităţile urbane; e) străzile din localităţile rurale: străzi principale şi străzi secundare; f) cai ferate simple, duble şi înguste, triaje. Drumurile de exploatare din extravilan, care nu au un caracter permanent, nu se înregistrează ca detalii şi se atribuie în proporţie egala parcelelor din imediata vecinătate. 8.2.10. Terenurile ocupate cu construcţii şi curţi (CC). Aceasta categorie cuprinde terenurile cu diverse utilizări şi destinaţii, de exemplu: clădiri, curţi, fabrici, uzine, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere, exploatări miniere şi petroliere, cabane, schituri, terenuri de sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debusee, grădini botanice şi zoologice, parcuri, cimitire, pieţe, rampe de încărcare, fasia de frontiera, locuri de depozitare, precum şi alte terenuri care nu se încadrează în nici una dintre categoriile de folosinţa prevăzute la punctele anterioare. 8.2.11. Terenuri degradate şi neproductive (N). Aceasta categorie cuprinde terenurile degradate şi cu procese excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetaţie. Din aceasta categorie fac parte: a) nisipuri zburătoare - nisipuri mobile nefixate de vegetaţie şi pe care vantul le poate deplasa dintr-un loc în altul; b) stancarii, bolovănişuri, pietrisuri - terenuri acoperite cu blocuri de stanci masive, ingramadiri de bolovani şi pietrisuri, care nu sunt acoperite de vegetaţie; c) rape, ravene, torenţi - alunecări active de teren care sunt neproductive când nu sunt împădurite; d) sărături cu crusta - terenuri puternic saraturate, care formează la suprafaţa lor o crusta albicioasa friabila; e) mocirle şi smarcuri - terenuri cu alternante frecvente de exces de apa şi uscaciune, pe care nu se instalează vegetaţie. Terenurile cu mlastini cu stuf nu se înregistrează la categoria terenurilor neproductive, ci la categoria terenuri cu ape şi stuf; f) gropile de împrumut şi cariere - terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de sol şi roca pentru diverse nevoi de construcţii; g) halde - terenuri pe care s-a depozitat material steril rezultat în urma unor activităţi industriale şi exploatări miniere. 8.3. Criteriile de identificare şi înregistrare a construcţiilor 8.3.1. La construcţiile cu caracter permanent se înregistrează datele privind: - situaţia juridică; - domeniul public sau privat; - destinaţia. După destinaţie construcţiile se clasifica in: construcţii de locuinţe, construcţii administrative şi social-culturale, construcţii industriale şi edilitare, construcţii anexe. 9. Culegerea în teren a datelor cadastrale 9.1. Prevederi generale 9.1.1. Lucrările de culegere în teren a datelor cadastrale constau in: - identificarea amplasamentului şi limitelor corpurilor de proprietate şi categoriilor de folosinţa ale acestora; - identificarea construcţiilor cu caracter permanent; - identificarea proprietarilor, a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor; - identificarea actului sau faptului juridic în temeiul căruia este folosit imobilul. 9.1.2. Culegerea datelor cadastrale se poate realiza ca o lucrare separată, organizată în acest scop sau concomitent cu executarea lucrărilor de teren în cadrul actualizării sau realizării planurilor cadastrale. 9.2. Identificarea proprietarilor şi a situaţiei juridice a imobilelor 9.2.1. Operaţiunea de identificare a proprietarului consta în înregistrarea persoanei/persoanelor fizice sau juridice care deţin un titlu de proprietate asupra imobilului. 9.2.2. Proprietarii vor fi identificati din evidentele consiliului local. Datele vor fi extrase din Registrul permanent al populaţiei, listele cu numele şi prenumele, codul numeric personal şi adresa tuturor proprietarilor din unitatea administrativ-teritorială, conform evidentelor de la poliţie. 9.2.3. Datele referitoare la proprietar se înscriu în fişa corpului de proprietate (anexa nr. 1). Datele cu privire la identitatea proprietarului se preiau din buletinul/cartea de identitate al/a proprietarului. În situaţiile în care proprietarul refuza prezentarea acestor acte, în fişa se menţionează refuzul şi pentru rezolvare se solicita sprijinul consiliului local şi al poliţiei. În cazul în care nici cu ajutorul evidentelor existente la consiliul local şi poliţie nu poate fi identificat proprietarul imobilului, în fişa se face menţiunea "Proprietar neidentificat". În fişa corpului de proprietate se înscriu: a) numele, prenumele proprietarului şi codul numeric personal. Aceste date se compara cu cele din listele extrase din Registrul permanent al populaţiei, în cazul când acestea au fost obţinute. Pentru femeile căsătorite sau vaduve se vor înscrie numele de familie dobândit după căsătorie urmat de numele de familie avut înainte de căsătorie (de exemplu: Ionescu Ortansa, nascuta Raducanu) şi codul numeric personal. La înscrierea adresei de domiciliu a proprietarului se vor preciza toate datele necesare expedierii corespondentei poştale, mai ales pentru proprietarii domiciliaţi în alte localităţi decât cele cuprinse în raza unităţii administrativ-teritoriale respective; b) situaţia juridică a imobilelor: denumirea actului de proprietate cu numărul şi data eliberării, cota din coproprietate, unde este cazul, suprafaţa înscrisă în acte pentru fiecare parcela, corp de proprietate şi construcţie, după caz. Înscrierea datelor privitoare la situaţia juridică a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice se face potrivit specificatiilor din actele normative sau din alte acte în temeiul cărora au dobândit dreptul real supus înscrierii. În cazul în care nu exista titlu de proprietate înscrierea se va face pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar la data identificarii cadastrale, precum şi a unei declaraţii pe propria răspundere a persoanei deţinătoare a imobilului. În situaţia în care un imobil este într-un litigiu în curs de judecata, pe fişa datelor cadastrale se face menţiunea "imobil în litigiu" şi se nominalizeaza părţile şi obiectul litigiului. 9.2.4. În cazul imobilelor dobândite prin moştenire se vor înregistra numele moştenitorului, felul moştenirii şi actele care dovedesc calitatea de moştenitor. 9.2.5. La identificarea proprietarilor persoane juridice se înscriu următoarele date: denumirea persoanei juridice, codul SIRUES şi adresa poştală a sediului. 9.2.6. Dacă nu face obiectul proprietăţii pe etaje sau apartamente, în fişa corpului de proprietate se vor înscrie proprietarii respectivi, arătându-se pentru fiecare (sub forma fractionara sau în procente) numărul de părţi din întreg care ii revine, indiferent dacă acesta locuieşte sau nu locuieşte la adresa imobilului. 9.2.7. În cazul clădirilor cu mai multe apartamente se întocmeşte pentru fiecare clădire lista proprietarilor şi a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor, ca anexa la fişa corpului de proprietate. În aceasta lista se înscriu toţi proprietarii grupati pe intrari, astfel: numărul cadastral al corpului de proprietate, numărul blocului, numărul etajului, numărul apartamentului, numele, prenumele proprietarului şi codul numeric personal sau, după caz, denumirea persoanei juridice şi codul SIRUES, suprafaţa totală ocupată, în proprietate exclusiva sau în proprietate comuna, denumirea actului de proprietate şi data emiterii acestuia. În situaţia în care în clădirea respectiva sunt şi apartamente aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, se vor înscrie denumirea persoanei juridice care administrează fondul locativ de stat, codul SIRUES şi datele de identificare a locatarilor. Lista proprietarilor se ataşează la fişa corpului de proprietate. 9.2.8. La stabilirea dreptului de proprietate asupra corpurilor de proprietate care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public se vor respecta prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare. 9.2.9. La stabilirea limitelor imobilelor aparţinând titularilor de cadastre de specialitate se va tine seama de prevederile legale privind delimitarea acestora, specifice fiecărui domeniu de activitate. 9.3. Identificarea categoriilor de folosinţa 9.3.1. Identificarea categoriilor de folosinţa se realizează concomitent cu execuţia lucrărilor de cadastru general, respectiv cu executarea măsurătorilor de teren pentru actualizarea planurilor cadastrale sau a culegerii datelor de identificare a proprietarilor şi a celor referitoare la actele de proprietate, în cazul utilizării ortofotogramelor. 9.3.2. Identificarea şi consemnarea categoriei de folosinţa se fac pentru fiecare parcela de teren (în extravilan şi intravilan), iar datele se înscriu în fişa corpului de proprietate avându-se în vedere semnificaţiile simbolurilor (codurilor) categoriilor de folosinţa. Codurile categoriilor de folosinţa se scriu şi pe schiţele întocmite pentru fiecare corp de proprietate. 10. Numerotarea cadastrala a unei unităţi administrativ-teritoriale 10.1. Prevederi generale 10.1.1. Fiecare unitate administrativ-teritorială se identifica prin codul SIRSUP extras din "Registrul permanent al unităţilor administrativ-teritoriale" publicat de Comisia Naţionala pentru Statistica. 10.1.2. Fiecare corp de proprietate se individualizează prin numărul cadastral, care asigura legătura între planul cadastral, registrele cadastrale şi înregistrările din cartea funciară. Numărul cadastral al corpului de proprietate este unul dintre identificatorii de legătura logica dintre baza de date grafice şi baza de date alfanumerice în sistemul informatic al cadastrului. 10.2. Numerotarea cadastrala 10.2.1. Numerotarea cadastrala într-o unitate administrativ-teritorială se face la nivel de parcela sau corp de proprietate. În cadrul teritoriului unei unităţi administrativ-teritoriale numerotarea cadastrala a corpurilor de proprietate se face separat pentru intravilan şi extravilan. Codul de identificare în baza de date este "1" pentru extravilan şi "2" pentru intravilan. În situaţia în care teritoriul cuprinde mai multe intravilane (de exemplu, o comuna cu mai multe sate), acestea vor primi coduri de identificare "3", "4" etc. Pentru a uşura numerotarea corpurilor de proprietate acestea vor fi, după caz, grupate pe sectoare cadastrale (tarlale sau cvartale). 10.2.2. Corpurile de proprietate se numeroteaza cu cifre arabe de la 1 la n începând de la NV spre SE unităţii administrativ-teritoriale, separat pentru intravilan şi extravilan. În cadrul fiecărui corp de proprietate parcelele componente se numeroteaza cu cifre arabe de la 1 la n, urmate de simbolul categoriei de folosinţa, începând cu categoria de folosinţa curţi-construcţii. 10.2.3. Imobilele care reprezintă detalii liniare ca: ape curgătoare, canale, diguri, cai ferate, drumuri clasate se numeroteaza separat în cadrul fiecărui intravilan, respectiv extravilan. Detaliile liniare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor (cu excepţia subtraversarilor) în cadrul fiecărui intravilan şi un singur număr cadastral în extravilan şi pe tronsoane create prin intersecţia cu alte detalii liniare (separat în intravilan şi extravilan), respectându-se următoarea ierarhie: - căile ferate intretaiate de ape; - drumurile naţionale intretaiate de cai ferate şi ape; - drumurile judeţene intretaiate de ape, cai ferate şi drumuri naţionale; - drumurile comunale intretaiate de ape, cai ferate, drumuri naţionale şi drumuri judeţene; - drumurile de exploatare (comune) intretaiate de ape, cai ferate, drumuri naţionale, drumuri judeţene sau comunale. 10.2.4. Dacă la încheierea numerotarii se constata omiterea unor imobile, acestea vor primi numere în continuarea numerotarii în intravilanul unităţii administrativ-teritoriale respective. 10.2.5. În cazul proprietăţilor izolate care nu au fost incluse la delimitare în suprafaţa intravilanelor corpurile de proprietate se numeroteaza în cadrul extravilanului. În acelaşi fel se procedează în cazurile speciale, în care nu s-a efectuat o delimitare clara între intravilan şi extravilan (în unele zone de munte). 10.2.6. Parcelele componente ale corpurilor de proprietate, care au suprafeţe mai mici de 50 mp în intravilan şi 300 mp în extravilan, nu se numeroteaza. Suprafaţa acestora se încadrează în suprafeţele si, respectiv, în categoriile de folosinţa a parcelelor alăturate, ale aceluiaşi corp de proprietate. 10.2.7. În cazurile în care un corp de proprietate sau părţi dintr-un corp de proprietate îşi schimba proprietarul, fiecare parte va fi numerotată cu un număr cadastral nou, în continuarea ultimului număr atribuit la ultima numerotare cadastrala. Un număr cadastral vechi nu se va atribui altui corp de proprietate, ci va rămâne înregistrat în baza de date a cadastrului, la istoricul corpului de proprietate respectiv. Numerele cadastrale din vechile cărţi funciare vor fi înregistrate în baza de date la istoricul corpului de proprietate. 10.2.8. În cazul în care se modifica configuraţia unui corp de proprietate prin comasare, dezmembrare, divizare, alipire, numerele cadastrale ale noilor corpuri de proprietate se modifica astfel: numerele cadastrale vechi dispar şi se acorda numere cadastrale noi în continuarea ultimului număr cadastral acordat pe suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale. 10.2.9. Numărul cadastral al corpului de proprietate şi cele ale parcelelor componente ale acestuia nu vor conţine codul de identificare şi codul SIRUTA, acestea fiind atribute ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Un exemplu de numerotare cadastrala în intravilan:
2349 Corp de proprietate:
Ionescu N.C. Ion - total: 3.450 mp, din care:
1. Curţi-construcţii 750 mp
2. Livada 240 mp
3. Vie 1.300 mp
4. Arabil 1.160 mp
2350 Corp de proprietate:
Vasilescu I. Petre - total: 5.400 mp, din care:
1. Curţi-construcţii 1.400 mp
2. Arabil 1.500 mp
3. Vii 2.500 mp
10.2.10. Suprafeţelor de teren ocupate de proiectiile la sol ale construcţiilor permanente din cadrul parcelelor cu categoria de folosinţa curţi-construcţii aparţinătoare unui corp de proprietate li se va atribui litera "C" urmată de un indice de la 1 la n (de exemplu: C1, C2, C3,...). 11. Calculul suprafeţelor 11.1. Prevederi generale 11.1.1. În cadastrul general calculul suprafeţelor se face analitic, din coordonatele punctelor de contur ale unităţii administrativ-teritoriale (perimetrul extravilan şi intravilan subdivizat în sectoare cadastrale), ale corpurilor de proprietate şi ale parcelelor rezultate în urma prelucrării operaţiunilor de teren şi de birou. 11.1.2. Valorile suprafeţelor calculate înscrise în documentele cadastrului general se exprima în metri pătraţi. 11.1.3. Suprafeţele calculate înregistrate în cadastrul general pot fi diferite de suprafeţele înscrise în actele de proprietate (titlu de proprietate, acte de vânzare-cumpărare şi altele). Eventualele diferenţe dintre aceste suprafeţe sunt aduse la cunoştinţa proprietarilor şi pot fi contestate de aceştia, conform prevederilor legale, cu respectarea regulamentelor elaborate şi aprobate de O.N.C.G.C. 11.2. Calculul suprafeţelor în extravilan şi intravilan 11.2.1 Calculul analitic al suprafeţelor se face pentru: unitatea administrativ-teritorială, extravilan - intravilan, sectoarele cadastrale, corpurile de proprietate, parcele. 11.2.2. Pentru controlul calculelor suprafeţelor (în cazul în care nu au fost determinate analitic toate elementele) se au în vedere următoarele: - suma suprafeţelor parcelelor componente ale unui corp de proprietate este egala cu suprafaţa calculată a corpului de proprietate, cu constrângere pe aceasta; - suma suprafeţelor corpurilor de proprietate este egala cu suprafaţa calculată a sectoarelor cadastrale, cu constrângere pe acestea; - suma suprafeţelor sectoarelor cadastrale este egala cu suprafaţa calculată a extravilanului şi a intravilanului, cu constrângere pe acestea. 12. Registrele cadastrale 12.1. Prevederi generale 12.1.1. Documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se întocmesc după introducerea lucrărilor de cadastru general la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale sunt: - registrul cadastral al parcelelor; - indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora; - registrul cadastral al proprietarilor; - registrul corpurilor de proprietate; - fişa centralizatoare, partida cadastrala pe proprietari şi pe categorii de folosinţa; - planul cadastral. 12.1.2. Fişele corpurilor de proprietate sunt documentele care conţin datele de intrare în baza de date a cadastrului general. Documentele tehnice ale cadastrului general se obţin prin prelucrarea datelor din baza de date. 12.1.3. Orice informaţii grafice sau alfanumerice referitoare la un corp de proprietate se pot obţine prin interogarea bazei de date a cadastrului general. 12.1.4. Documentele cadastrale se întocmesc o singura data pe suport de hârtie, la încheierea tuturor lucrărilor de cadastru general într-o unitate administrativ-teritorială. De regula, registrele cadastrale se întocmesc în trei exemplare, dintre care unul se depune la consiliul local şi doua la O.J.C.G.C. (un exemplar pentru arhiva proprie şi un exemplar pentru biroul de carte funciară). 12.2. Registrul cadastral al parcelelor 12.2.1. Registrul cadastral al parcelelor conţine situaţia tuturor parcelelor componente ale corpului de proprietate din cuprinsul unei unităţi administrativ-teritoriale şi se întocmeşte separat pentru intravilan şi pentru extravilan. Conţinutul registrului cadastral al parcelelor este prezentat în anexa nr. 2. 12.3. Indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora 12.3.1. Scopul principal al indexului alfabetic al proprietarilor este acela de a permite identificarea partidei cadastrale a fiecărui proprietar în registrul cadastral al proprietarilor. Acesta este documentul care face legătura între registrul cadastral şi al parcelelor şi registrul cadastral al proprietarilor. Conţinutul acestui registru este prezentat în anexa nr. 3. 12.3.2. Numerele de ordine date proprietarilor în indexul alfabetic coincid cu numerele partidelor cadastrale ale acestora din registrul cadastral al proprietarilor. 12.4. Registrul cadastral al proprietarilor 12.4.1. Registrul cadastral al proprietarilor conţine partidele cadastrale ale fiecărui proprietar, în care sunt înscrise toate suprafeţele de teren ale parcelelor componente ale corpurilor de proprietate, atât în intravilan, cat şi în extravilan. Conţinutul registrului este prezentat în anexa nr. 4. 12.5. Registrul corpurilor de proprietate 12.5.1. Corpul de proprietate este format din una sau mai multe parcele alipite care aparţin aceluiaşi proprietar. Registrul se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 5. 12.6. Fişa centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari şi pe categorii de folosinţa 12.6.1. Fişele centralizatoare ale partidelor cadastrale constituie documentele sursa pentru întocmirea situaţiilor statistice de sinteza privind terenurile şi construcţiile care se pun la dispoziţie autorităţilor publice. 12.6.2. În fişa centralizatoare se înscriu suprafaţa totală pe fiecare categorie de folosinţa şi suprafaţa totală generală pe fiecare grupa de destinaţie a terenului, deţinuta într-o unitate administrativ-teritorială. Fişa se întocmeşte pe tipuri de proprietate şi grupe de proprietari ai corpurilor de proprietate. Modelul fisei centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari şi pe categorii de folosinţa este prezentat în anexa nr. 6. 13. Execuţia planurilor de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate 13.1. Scopul întocmirii planurilor 13.1.1. Planurile de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate se executa în următoarele scopuri: - înscrierea cu caracter nedefinitiv în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice privind terenurile şi construcţiile situate pe o unitate administrativ-teritorială pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general; pentru acestea sunt elaborate instrucţiuni de întocmire a documentaţiei; - soluţionarea contestaţiilor cu privire la corectitudinea şi exactitatea datelor referitoare la un corp de proprietate; - după finalizarea lucrărilor de introducere a cadastrului general într-o unitate administrativ-teritorială, pentru elaborarea documentaţiilor topocadastrale necesare realizării solicitate de administraţia publica locală pentru emiterea avizelor, certificatelor şi autorizaţiilor legale, precum şi pentru soluţionarea aspectelor legate de constituirea sau reconstituirea proprietăţilor. 13.2. Conţinutul documentaţiei 13.2.1. Documentaţia privind întocmirea planurilor cadastrale de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate cuprinde: - memoriul tehnic justificativ; - planul de încadrare în zona, întocmit la o scara convenabila, de regula 1: 2.000 - 1: 10.000; - planul de amplasament propriu-zis; - inventarul cu punctele folosite la ridicarea topografica a imobilului în Sistem de coordonate Stereografic 1970 sau local; - inventarul de coordonate al punctelor de pe conturul imobilului/corpului de proprietate şi a patru puncte de detaliu stabilite (borne, picheti de fier, colturi de clădiri, cămine de vizitare, puncte de frangere ale imprejmuirilor în intravilan şi stâlpi, tarusi de lemn şi borne în extravilan), care pot servi la reconstituirea sistemului de coordonate utilizat la determinarea limitelor de proprietate; - descrierile topografice ale punctelor stabile. 13.2.2. Condiţiile de execuţie a planurilor cadastrale de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate sunt: - măsurătorile topografice se vor executa, de regula, în Sistem de proiectie Stereografic 1970. În cazurile în care punctele din reţeaua geodezica sunt amplasate la o distanta mai mare de 3 km de zona de lucru, suprafaţa este mai mica de 10 ha şi nu exista condiţii de vizibilitate pentru măsurători, prin metodele retrointersectiei, intersecţiei înainte, intersecţiei combinate, se poate lucra în sistem local; - în situaţia în care coordonatele punctelor se calculează în sistem local, se vor lua măsurile necesare pentru materializarea şi conservarea a minimum patru puncte stabile cu coordonate în sistem local, care vor folosi la integrarea ulterioara în Sistemul de proiectie Stereografic 1970. 13.2.3. Preciziile de determinare, modalităţile de materializare, conţinutul şi modul de realizare a planurilor de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate vor fi cele specificate în prezentele norme tehnice, cu excepţia numerotarii cadastrale. La recepţia planurilor de amplasament şi delimitare, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială se vor atribui, în ordinea cronologică a solicitărilor, numere cadastrale provizorii (în cazul teritoriilor în care nu s-a introdus cadastrul general) sau în continuarea ultimului număr cadastral pentru teritoriile în care s-a introdus cadastrul general. 13.2.4. Planurile se întocmesc pe suport analogic format A4, A3 la o scara convenabila (1:500, 1: 1.000, 1: 2.000) şi în forma digitală. 13.2.5. Pe plan, în completarea partii grafice, se înscriu: numele, prenumele şi adresa celui care a solicitat planul, adresa imobilului, inventarul cu numerele şi coordonatele punctelor de contur, suprafaţa corpului de proprietate şi a parcelelor componente - pe categorii de folosinţa, numere cadastrale provizorii, sistemul de proiectie, scara, direcţia nord, numele, semnătura şi ştampila executantului, conform anexei nr. 7. Planurile de amplasament şi delimitare vor fi însoţite de "Fişa corpului de proprietate" (anexa nr. 1) completată corespunzător. 13.2.6. Punctele de pe conturul imobilului se marchează cu tarusi de lemn sau picheti metalici, dacă imobilul nu este împrejmuit. 14. Controlul, avizarea, recepţia lucrărilor şi aprobarea pentru introducerea cadastrului general la nivelul unităţii administrativ-teritoriale 14.1. Controlul lucrărilor 14.1.1. Controlul pe parcursul executării lucrărilor de teren şi de birou se face de către personalul de specialitate al O.J.C.G.C., potrivit programelor întocmite în acest scop, sau la solicitarea executanţilor. Rolul controlului pe parcursul executării lucrărilor îl constituie analiza şi confirmarea stadiilor de realizare a etapelor prevăzute în graficele convenite prin contracte. 14.1.2. În cazurile în care la controalele făcute din initiativa O.J.C.G.C. se constata deficiente de ordin tehnic sau de organizare a lucrărilor, care anticipeaza o calitate scăzută sau neincadrarea în termenul din contract, se întocmeşte procesul-verbal de constatare în care se specifica măsuri şi termene pentru remedieri. Dacă la al doilea control situaţiile deficitare constatate la controlul anterior nu au fost rezolvate şi nu se anticipeaza remedierea lor, organul de control va înainta conducerii O.J.C.G.C. sau, după caz, O.N.C.G.C., în termen de 3 zile, raportul de constatare şi propuneri, mergandu-se pana la rezilierea contractului şi luarea măsurilor de recuperare a cheltuielilor care nu pot fi justificate, conform prevederilor legale. 14.2. Avizarea soluţiilor din proiectele tehnice de ansamblu şi de execuţie 14.2.1. În conformitate cu normele legale cu privire la metodologia de avizare a documentaţiilor tehnico-economice, în cadrul O.J.C.G.C. se va constitui, prin decizie a directorului general, comisia de avizare. Procesele-verbale cuprinzând hotărârile comisiilor de avizare se aduc la cunoştinţa executanţilor lucrărilor, în scris, cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la adoptare. 14.2.2. Obiectul principal al activităţii de avizare îl constituie analizarea eficientei soluţiilor tehnice şi economice propuse în proiectul tehnic de ansamblu şi în proiectul tehnic de execuţie a lucrărilor destinate introducerii şi întreţinerii cadastrului general. 14.2.3. Avizarea soluţiilor tehnice şi economice propuse pentru lucrări se face după adjudecarea prin licitaţie a acestora şi înainte de contractarea execuţiei lucrărilor. 14.2.4. Analizarea soluţiilor tehnice în şedinţele de avizare se face, după caz, în prezenta executanţilor lucrărilor şi în funcţie de mărimea şi complexitatea lucrărilor, la avizare fiind invitaţi şi reprezentanţi ai O.N.C.G.C., personalităţi în domeniu. 14.3. Recepţia lucrărilor 14.3.1. Recepţia se va efectua pe baza dosarului de verificare întocmit de persoane fizice sau juridice autorizate, altele decât cele ale executantului. Recepţia are drept scop confirmarea îndeplinirii clauzelor din contracte la terminarea lucrărilor sau a etapelor de lucrări, potrivit condiţiilor tehnice prevăzute în prezentele norme tehnice şi în caietele de sarcini. 14.3.2. Din punct de vedere contractual, prin operaţiunea de recepţie se constata şi se recunoaşte oficial ca lucrarea s-a încheiat şi poate fi utilizata potrivit normelor stabilite de O.N.C.G.C. Prin receptionarea lucrării executantul se eliberează de obligaţiile contractuale, iar O.J.C.G.C., în calitate de beneficiar al lucrării, preia răspunderile în privinţa utilizării, valorificării şi întreţinerii ei. 14.3.3. Potrivit prevederilor contractuale se pot efectua recepţii parţiale, dar numai pe faze de lucrări încheiate prevăzute în contract. 14.3.4. Recepţia finala a lucrărilor de introducere şi întreţinere a cadastrului general - partea tehnica - se considera încheiată după afişarea, timp de 60 de zile, a rezultatelor măsurătorilor şi rezolvarea contestaţiilor cu privire la exactitatea măsurătorilor. 14.3.5. În cazurile în care se constata ca lucrările necesita remedieri de conţinut, de calitate sau de prezentare grafica, ce conduc la hotărârea amânării recepţiei, atunci în locul procesului-verbal de recepţie se întocmeşte o nota de constatare în care se nominalizeaza deficientele constatate şi completările necesare, precum şi termenele în care se vor efectua remedierile. Procesul-verbal de recepţie sau nota de constatare se semnează de împuterniciţii O.N.C.G.C. şi de executantul lucrării. 14.3.6. Recepţia finala a lucrărilor de cadastru general se va realiza în termen de 30 de zile de la data expirării celor 60 de zile prevăzute de lege pentru depunerea contestaţiilor, timp în care se vor rezolva de către executantul lucrării problemele legate de refaceri sau corecţii ale datelor. Se vor respecta următoarele condiţii: a) afişarea la sediul consiliului local, conform prevederilor legale, a datelor rezultate în urma măsurătorilor cadastrale: amplasamentele, proprietarii, suprafeţele parcelelor, corpurilor de proprietate şi partidelor cadastrale. Proprietarii care au domiciliul în alte localităţi decât cele în care s-au executat lucrările vor fi înştiinţaţi, prin grija consiliului local, în mod obligatoriu, prin adresa scrisă, expediată prin posta, cu confirmare de primire; b) rezolvarea contestaţiilor care se referă la exactitatea măsurătorilor în conformitate cu regulamentele şi instrucţiunile elaborate de O.N.C.G.C. În cazurile în care în urma rezolvării contestaţiilor persoanele nemultumite apelează la acţiuni judecătoreşti, recepţia finala se va face cu menţionarea situaţiilor litigioase care vor fi soluţionate în instanta. 14.3.7. Soluţiile de compensare a unor suprafeţe găsite în plus sau în minus la introducerea cadastrului general fata de înscrisurile din titlurile de proprietate obţinute prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate conform legilor proprietăţii şi din alte documente legale se vor stabili prin grija consiliilor locale, ca acţiune separată ce intra în responsabilitatea acestora. Deciziile luate în cadrul consiliilor locale, după ce sunt aduse la cunoştinţa persoanelor implicate şi devin definitive, vor fi puse în aplicare de persoane fizice şi juridice autorizate de O.N.C.G.C. sau de O.J.C.G.C. 14.3.8. Datele cadastrale modificate în conformitate cu hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile vor fi aduse la cunoştinţa O.J.C.G.C. de persoanele beneficiare care au obligaţia să prezinte în termen de 60 de zile o documentaţie tehnica întocmită de persoane fizice sau juridice autorizate, care va conţine modificările rezultate din hotărâre. Documentaţia modificatoare, întocmită conform prevederilor regulamentului de recepţie, se preia cu caracter nedefinitiv în cartea funciară, urmând să fie recuperată şi integrata în cadastrul general la introducerea sau întreţinerea acestuia. 14.3.9. Procesul-verbal de recepţie finala se întocmeşte în doua exemplare şi se semnează de membrii comisiei de recepţie, se consemnează luarea la cunoştinţa de către primar şi se aproba de către directorul general al O.J.C.G.C. Data definitivării lucrărilor de cadastru coincide cu data întocmirii proceselor-verbale de recepţie finala. 14.4. Aprobarea pentru introducerea cadastrului general la nivelul unităţii administrativ-teritoriale 14.4.1. În termen de 3 zile de la data recepţiei finale conducerea O.J.C.G.C. transmite O.N.C.G.C. un exemplar al procesului-verbal de recepţie finala, un exemplar al "Fisei centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari şi pe categorii de folosinţa" şi o nota justificativă asupra categoriilor de lucrări realizate. O.N.C.G.C. va analiza felul în care au fost aplicate prevederile legale de ordin tehnic şi economic şi va emite ordinul de validare a cadastrului general. Data emiterii ordinului reprezintă data oficială a introducerii cadastrului general. 14.4.2. După primirea ordinului de la O.N.C.G.C. O.J.C.G.C. va transmite în termen de 30 de zile biroului de carte funciară al judecătoriei în raza căreia se afla unitatea administrativ-teritorială respectiva registrele şi copia de pe planurile cadastrale de baza. Transmiterea documentelor menţionate către judecătoria teritorială se va face cu adresa scrisă în care se vor menţiona data recepţiei şi numărul ordinului de aprobare al O.N.C.G.C. 14.4.3. La consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale se vor transmite următoarele documente: - dosarul de delimitare cadastrala a hotarului administrativ şi a intravilanelor; - copie de pe procesul-verbal de recepţie finala şi de pe ordinul O.N.C.G.C.; - registrele şi copiile de pe planurile cadastrale. 15. Lista de coduri
Tipul de proprietate Cod
-------------------- ---
- proprietatea privată a persoanelor fizice PF
- proprietatea privată a persoanelor juridice PJ
- domeniul public al statului DS
- domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale DAT
- domeniul privat al statului DPS
- domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale DAT
Destinaţiile terenurilor
------------------------
- terenuri cu destinaţie agricolă TDA
- terenuri cu destinaţie forestieră TDF
- terenuri aflate permanent sub ape TDH
- terenuri aflate în intravilane TDI
- terenuri cu destinaţii speciale TDS
Categorii de folosinţa a terenurilor
------------------------------------
- arabil A
- vii V
- livezi L
- păşuni P
- fâneţe F
- păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră PD
- ape curgătoare HR
- ape stătătoare HB
- cai de comunicaţii rutiere DR
- cai ferate CF
- curţi şi curţi cu construcţii CC
- construcţii C
- terenuri neproductive şi degradate N
Destinaţiile construcţiilor
---------------------------
- locuinţe CL
- construcţii administrative şi social-culturale CAS
- construcţii industriale şi edilitare CIE
- construcţii-anexa CA
16. Glosar de termeni Birou de carte funciară - compartiment auxiliar al judecătoriei, care are ca obiect de activitate înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobile. Cadastru general - sistem unitar şi obligatoriu de evidenta tehnica, economică şi juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe planuri cadastrale a tuturor corpurilor de proprietate, indiferent de destinaţie şi de proprietar, de pe întregul teritoriu al tarii. Carte funciară - sistem de publicitate imobiliară întemeiat pe identificarea cadastrala a imobilelor. Cadastre de specialitate - subsisteme de evidenta şi inventariere sistematica din punct de vedere tehnic şi economic a bunurilor imobile, specifice unor domenii de activitate, cu scopul administrării lor rationale. Dintre acestea se disting: - cadastrul agricol - evidenta şi inventarierea sistematica a terenurilor agricole pe categorii şi subcategorii de folosinţa, specificând natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi, clasa de calitate, venitul net etc.; - cadastrul forestier - evidenta şi inventarierea sistematica a fondului forestier naţional şi a amenajamentelor silvice, specificând suprafaţa, esenţa lemnoasă, vârsta, consistenta masei lemnoase etc., precum şi informaţii referitoare la sol, relief şi clima; - cadastrul căilor ferate - evidenta şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi stării reţelei feroviare; - cadastrul drumurilor - evidenta şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi stării reţelei de drumuri; - cadastrul porturilor - evidenta şi inventarierea sistematica a terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport, reţelelor subterane şi supraterane, platformelor tehnologice etc., care deservesc unităţile portuare; - cadastrul aeroporturilor - evidenta şi inventarierea sistematica a terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport, reţelelor subterane şi supraterane etc., care deservesc aeroporturile; - cadastrul apelor - evidenta şi inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape şi stuf, precum şi a instalaţiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificând suprafaţa, calitatea, folosinţa, instalaţiile de transport şi exploatare, de protecţie şi ameliorare a calităţii, precum şi condiţiile de relief şi clima; - cadastrul fondului imobiliar - evidenta şi inventarierea corpurilor de proprietate din localităţi, specificând pentru construcţii folosinţa, materialele de construcţie, structura, regimul de înălţime, fundaţia, suprafaţa, dotările, starea; - cadastrul reţelelor edilitare (apa, canalizare, termoficare, gaz, electrice, telefonice) - evidenta şi inventarierea reţelelor edilitare şi a instalaţiilor care le deservesc, specificând amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de construcţii, parametrii tehnici, starea. Codificare cadastrala - operaţiunea prin care se atribuie numere identificatoare (coduri) de recunoaştere unica a corpurilor de proprietate în raport cu proprietarul. De exemplu: codul pentru proprietatea de stat de interes public sau proprietatea de stat de interes privat; codul pentru terenurile deţinute de persoanele fizice private; codul pentru terenurile cu destinaţie forestieră; codul pentru terenurile ocupate de ape etc. Corp de clădire - parte componenta a unei clădiri, delimitata după următoarele criterii: - sistemul arhitectonic şi constructiv determinat de faţade şi materialele de construcţie a pereţilor exteriori; - intrarea separată în clădire; - independenta şi regimul diferit de înălţime fata de alte clădiri alăturate. Categorie de folosinţa a terenului - caracterizare codificata din punct de vedere al destinaţiei terenului în funcţie de scopul pentru care este utilizat (agricol, silvic, construcţii, cai de comunicaţii, exploatare miniera etc.). Construcţie - o proprietate sau o parte dintr-o proprietate construită cu o utilizare distinctă pentru proprietar, care aparţine unei persoane sau mai multor persoane, în indiviziune. Aceasta poate fi o clădire întreaga sau părţi dintr-o clădire, cu una sau mai multe intrari. Fiecare intrare are o adresa. Adresa este identică cu cea a intrării. Corp de proprietate - una sau mai multe parcele alipite, aparţinând aceluiaşi proprietar. Delimitarea cadastrala a unităţii administrativ-teritoriale - lucrare distinctă la introducerea cadastrului la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, constând in: constituirea conform legii a comisiei, parcurgerea întregului traseu al hotarului unităţii administrativ-teritoriale, stabilirea punctelor de hotar caracteristice pe linia de hotar sau pe limita intravilanului şi marcarea lor cu borne, determinarea coordonatelor acestora, întocmirea actelor şi documentaţiei tehnice de delimitare. Drept real - dreptul absolut, opozabil tuturor, pe care titularul îl exercita direct asupra bunului, fără a fi necesară intervenţia altor persoane. Drept de proprietate privată - drept aparţinând numai persoanelor fizice care îşi pot exercita asupra imobilelor din proprietatea privată toate prerogativele dreptului de proprietate, adică posesia, folosinţa şi dispoziţia din putere proprie şi în interesul satisfacerii nevoilor personale. Drepturi reale imobiliare principale - drepturi care au o existenta de sine stătătoare în raport cu alte drepturi reale sau de creanţa. Drepturi reale imobiliare accesorii - drepturi reale imobiliare care servesc ca o garanţie reală a unor drepturi de creanţa şi au o existenta juridică subordonata drepturilor reale imobiliare principale. Din acestea fac parte: ipoteca, amanetul şi unele privilegii imobiliare. Deţinători de terenuri - titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi reale asupra terenului sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesor ori deţinător precar. Entităţi de baza ale sistemului de evidenta a cadastrului general - parcela, construcţia şi proprietarul. Extravilanul unităţii administrativ-teritoriale - partea din unitatea administrativ-teritorială, cuprinsă în afară intravilanului, delimitata cadastral potrivit legii. Fond funciar - totalitatea terenurilor de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlurile pe baza cărora sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte (fondul funciar al unui judeţ, al României etc.). Imobil - parcela de teren cu sau fără construcţii. Intravilanul unităţii administrativ-teritoriale - partea din unitatea administrativ-teritorială, legal delimitata, destinată construirii şi habitatiei. Numerotare cadastrala - operaţiunea prin care se atribuie, după anumite reguli, numere de ordine (numere cadastrale) corpurilor de proprietate şi parcelelor din cadrul unei unităţi administrativ-teritoriale. Numerotare topografica (în cadastru) - operaţiunea prin care se atribuie numere de ordine punctelor caracteristice ale contururilor. Parcela - suprafaţa de teren situata într-o unitate administrativ-teritorială pe un amplasament bine stabilit, având o singura categorie de folosinţa şi aparţinând unui proprietar sau mai multor proprietari, în indiviziune. Din punct de vedere economic o parcela poate avea mai multe subdiviziuni fiscale. O subdiviziune fiscală este o porţiune a parcelei având aceeaşi clasificare calitativă. Publicitate imobiliară - sistem de înscriere în documente publice a corpurilor de proprietate împreună cu drepturile imobiliare pe care le au proprietarii şi posesorii asupra lor. Publicitatea imobiliară se realizează prin cartea funciară. Partida cadastrala - suma corpurilor de proprietate care aparţin aceluiaşi proprietar în cuprinsul unei unităţi administrativ-teritoriale (comuna, oraş sau municipiu). Plan topografic - reprezentare convenţionala, în plan, analogica sau digitală, a unei suprafeţe de teren, într-o proiectie cartografica şi într-un sistem de referinţa. În România planul topografic se întocmeşte în Sistemul de proiectie Stereografic 1970 şi în Sistemul de referinţa Marea Neagra 1975. Plan cadastral de baza - plan tematic întocmit pentru nevoile cadastrului general, pe care sunt redate detaliat poziţia şi numerele cadastrale ale corpurilor de proprietate şi parcelelor, categoriile de folosinţa a terenurilor şi construcţiile permanente. Plan cadastral de ansamblu - produs derivat obţinut prin generalizarea conţinutului planului cadastral de baza. Se întocmeşte, de regula, pentru o unitate administrativ-teritorială şi conţine reprezentarea hotarului, a limitelor intravilanelor şi denumirile acestora, principalele detalii liniare, elemente de toponimie, denumirile unităţilor administrativ-teritoriale vecine. Proprietar - persoana fizica sau juridică titulara în exclusivitate sau în indiviziune a dreptului real asupra corpului de proprietate supus înscrierii. Posesor - persoana fizica sau juridică care deţine numai posesia şi folosinţa din dezmembramintele dreptului de proprietate. Punct geodezic (PG) - elementul din reţeaua geodezica materializat în teren, pozitionat prin coordonate în sistemele de referinţa oficiale, inventariat după număr/denumire şi cu fişa de descriere. Registru cadastral - documentul principal al cadastrului general, prin care se sistematizeaza datele cadastrale pentru evidenţierea distinctă în cadrul unităţii administrativ-teritoriale a situaţiei corpurilor de proprietate şi proprietarilor, precum şi a situaţiilor centralizatoare pe destinaţii ale terenurilor, grupelor de proprietari, intravilan-extravilan etc. Reţea geodezica (RG) - totalitatea punctelor determinate într-un sistem unitar de referinţa, cuprinzând reţeaua de triangulatie-trilateratie (RTT) pentru pozitionarea în plan şi reţeaua de nivelment şi gravimetrie (RNG) pentru pozitionarea altimetrica. Reţeaua de triangulatie-trilateratie (RTT) este formată din puncte situate pe o anumită suprafaţa, încadrate în reţele geometrice compacte în care s-au efectuat determinări astronomice si/sau direcţii azimutale, distanţe zenitale şi lungimi de laturi, pe baza cărora s-au calculat coordonatele punctelor în sistem unitar de referinţa. Sector cadastral - diviziune tehnica cadastrala a unităţii administrativ-teritoriale, delimitata de detalii liniare (cai de comunicaţie, ape, diguri etc.), care nu suferă modificări curente şi care cuprinde mai multe bunuri imobile alipite. Sistemul informaţional al cadastrului - organizarea de baze de date grafice şi alfanumerice de evidenta tehnica, economică şi juridică referitoare la corpurile de proprietate şi la proprietarii acestora. Schita corpului de proprietate - documentul grafic ce se întocmeşte o data cu completarea fisei corpului de proprietate, la o scara convenabila, pe care se înscriu datele de localizare şi de identificare a corpului de proprietate, categoriile de folosinţa a parcelelor, construcţiile, precum şi vecinătăţile acestora. 17. Lista abrevierilor
O.N.C.G.C. - Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie
O.J.C.G.C. - Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie
I.G.F.C.C. - Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si
Cadastru
BCF - Biroul Cărţii Funciare
SR - standard roman emis de Institutul Român de Standardizare
STAS - standard roman.
18. Anexe
Anexa nr. 1 - Macheta pentru fişa corpului de proprietate
Anexa nr. 2 - Macheta registrului cadastral al parcelelor
Anexa nr. 3 - Macheta indexului alfabetic al proprietarilor si
domiciliul acestora
Anexa nr. 4 - Macheta registrului cadastral al proprietarilor
Anexa nr. 5 - Macheta registrului corpurilor de proprietate
Anexa nr. 6 - Macheta pentru "Fişa centralizatoare a partidelor
cadastrale pe proprietari şi pe categorii de
folosinţa"
Anexa nr. 7 - Plan de amplasament şi delimitare a corpului de
proprietate
Anexa nr. 8 - Descrierea topografica a punctului geodezic
Anexa nr. 9 - Schita bornei de beton
Anexa nr. 10 - Marca pentru borna de suprafaţa
Anexa nr. 11 - Scrisoare de încunoştinţare pentru desemnarea
delegaţilor consiliului local al unităţii
administrativ-teritoriale vecine
Anexa nr. 12 - Scrisoare de încunoştinţare pentru desemnarea
delegaţilor prefecturii vecine
Anexa nr. 13 - Proces-verbal de delimitare a unităţii
administrativ-teritoriale (comuna/oraşul)
Anexa nr. 14 - Proces-verbal de predare-primire a punctelor
geodezice/de hotar
Anexa nr. 15 - Inventar de coordonate - fişier ASCII
Anexa nr. 16 - Exemplu de plan cadastral index.
ANEXA 1
FIŞA CORPULUI DE PROPRIETATE
din str. ......... nr. ....
Judeţul ................ Nomenclatura .............
Unitatea Nr. sector
administrativ-teritorială .............. cadastral ................
Cod SIRUTA ............................. Nr. cadastral al corpului
de proprietate ............
Cod intravilan/extravilan .............. Nr. carte funciară ........
SCHITA CORPULUI A. DATE REFERITOARE LA TEREN
DE PROPRIETATE
┌───────────────────────┐ ┌───────┬─────────┬──────┬─────────┬─────┬──────┬────┐
│ │ │ Nr. │Categoria│ Cod │Suprafaţa│Clasa│ Zona │Men-│
│ │ │parcela│ de │grupa │din masu-│ de │ în │ti- │
│ │ │ │folosinţa│desti-│ratori │cali-│cadrul│uni │
│ │ │ │ │natie │ (mp) │tate │loca- │ │
│ │ │ │ │ │ │ │lita- │ │
│ │ │ │ │ │ │ │tii │ │
│ │ ├───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┼──────┼────┤
│ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
│ │ ├───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┼──────┼────┤
│ │ ├───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┼──────┼────┤
│ │ ├───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┼──────┼────┤
│ │ ├───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┼──────┼────┤
│ │ ├───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┼──────┼────┤
│ │ │TOTAL │ │ │ │ │ │ │
│ │ └───────┴─────────┴──────┴─────────┴─────┴──────┴────┘
│ │
│ │ B. DATE REFERITOARE LA CONSTRUCŢII
│ │ ┌───────────┬───────────────┬──────────┬──────┬──────┐
│ │ │Nr. corp │ │Suprafaţa │ Cod │ │
│ │ │clădire/ │ Denumire │construită│grupa │Men- │
│ │ │construcţie│ │ la sol │desti-│ţiuni │
│ │ │ │ │ (mp) │natie │ │
│ │ ├───────────┼───────────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
│ │ ├───────────┼───────────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │ ├───────────┼───────────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │ ├───────────┼───────────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │ ├───────────┼───────────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │ ├───────────┼───────────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │ │ TOTAL │ │ │ │ │
└───────────────────────┘ └───────────┴───────────────┴──────────┴──────┴──────┘
C. DATE REFERITOARE LA PROPRIETAR
┌───┬─────┬──────┬──────┬─────────────┬─────┬─────────────┬───────────────┬────┐
│Nr.│Nume/│Domi- │Cod │Tipul actului│ Cod │Suprafaţa din│Modul de deti- │Men-│
│crt│Denu-│ciliu/│nume- │de proprieta-│grupa│ act │ nere │ti- │
│ │mire │Sediu │ric │te, nr. şi │pro- │(ha sau mp) │Teren/construc-│uni │
│ │pro- │pro- │perso-│data inregis-│prie-├─────┬───────┤ tie │ │
│ │prie-│prie- │nal/ │trarii/ │tate │Teren│Con- ├──────┬────────┤ │
│ │tar │tar │Cod │eliberării │ │ │struc- │Exclu-│Indivi- │ │
│ │ │ │SIRUES│ │ │ │tie │ siv │ziune │ │
├───┼─────┼──────┼──────┼─────────────┼─────┼─────┼───────┼──────┼────────┼────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │
├───┼─────┼──────┼──────┼─────────────┼─────┼─────┼───────┼──────┼────────┼────┤
├───┼─────┼──────┼──────┼─────────────┼─────┼─────┼───────┼──────┼────────┼────┤
├───┼─────┼──────┼──────┼─────────────┼─────┼─────┼───────┼──────┼────────┼────┤
├───┼─────┼──────┼──────┼─────────────┼─────┼─────┼───────┼──────┼────────┼────┤
└───┴─────┴──────┴──────┴─────────────┴─────┴─────┴───────┴──────┴────────┴────┘
Întocmit ............. Data: ......... Verificat ..........
ANEXA 2
Judeţul .........................................
Unitatea administrativ-teritorială ..............
Cod SIRUTA ......................................
Cod intravilan/extravilan .......................
REGISTRUL CADASTRAL AL PARCELELOR
┌───┬───────┬──────┬────┬────┬───────────────┬─────────────────┬────┬─────┬────┐
│Nr.│Număr │Adresa│Cod │Cod │ Teren │ Construcţii │Sec-│Nr. │Men-│
│crt│cadas- │cor- │gru-│gru ├────┬─────┬────┼─────┬──────┬────┤tiu-│par- │ti- │
│ │tral al│pului │pa │pa │Nr. │Câte-│Su- │Nr. │Supra-│Cod │ne │tida │uni │
│ │corpu- │de pro│pro-│des-│par-│goria│pra-│corp │fata │gru-│de │ca- │ │
│ │lui de │prie- │pri-│ti- │cela│ de │fata│cla- │con- │pa │plan│das- │ │
│ │propri-│tate/ │e- │na- │ │folo-│(mp)│di- │strui-│des-│ │trala│ │
│ │etate │denu- │tate│tie │ │sinta│ │re/ │ta la │ti- │ │ │ │
│ │ │mirea │ │ │ │ │ │con- │sol │na- │ │ │ │
│ │ │locu- │ │ │ │ │ │struc│(mp) │tie │ │ │ │
│ │ │lui │ │ │ │ │ │tie │ │ │ │ │ │
├───┼───────┼──────┼────┼────┼────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │
├───┼───────┼──────┼────┼────┼────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼────┤
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
├───┼───────┼──────┼────┼────┼────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼────┤
│ │TOTAL │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ │ - │ - │ - │ - │
├───┼───────┼──────┼────┼────┼────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼────┤
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
│ │ │ │ │ ├────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┤ │ │ │
├───┼───────┼──────┼────┼────┼────┼─────┼────┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼────┤
│ │TOTAL │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ │ - │ - │ - │ - │
└───┴───────┴──────┴────┴────┴────┴─────┴────┴─────┴──────┴────┴────┴─────┴────┘
ANEXA 3
Judeţul ...................................................
Unitatea administrativ-teritorială ........................
Cod SIRUTA ................................................
Cod intravilan/extravilan .................................
INDEXUL ALFABETIC AL PROPRIETARILOR ŞI DOMICILIUL ACESTORA
┌────┬──────────┬────────────┬──────────┬──────────┬─────┬───────────────┬─────┐
│Nr. │ Nume/ │Cod numeric │Domiciliu/│Numărul │ Cod │ Poziţia şi │Men- │
│crt.│Denumire │personal/Cod│ Sediu │partidei │grupa│pagina din │ţiuni│
│ │proprietar│ SIRUES │proprietar│cadastrale│pro- │"Registrul │ │
│ │ │ │ │ │prie-│cadastral al │ │
│ │ │ │ │ │tate │proprietarilor"│ │
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼──────────┼─────┼───────────────┼─────┤
└────┴──────────┴────────────┴──────────┴──────────┴─────┴───────────────┴─────┘
ANEXA 4
Judeţul .........................................
Unitatea administrativ-teritorială ..............
Cod SIRUTA ......................................
REGISTRUL CADASTRAL AL PROPRIETARILOR
┌────┬──────┬─────┬───────┬──────┬─────┬────────┬────────┬────┬──────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┬──────┬─────┬─────┐
│Nr. │ Nr. │Nume/│ Cod │Domi- │ Cod │ Adresa │ Nr. │Nr. │ TEREN │ CONSTRUCŢII │ Cod │Sec- │Men- │
│crt.│ par- │Denu-│numeric│ciliu/│grupa│corpului│ cada- │par-├──────┬─────┬──────┬──────────────┼────────┬──────────┬──────┬──────────────┤intra-│ţiune│ţiuni│
│ │ tidă │mire │perso- │Sediu │pro- │ de │ stral │cela│ Cod │Cate-│Supra-│ Mod deţinere │Nr. corp│Suprafaţa │ Cod │ Mod │vilan/│ de │ │
│ │cadas-│pro- │ nal/ │ pro- │prie-│proprie-│ al │ │grupa │goria│ faţa │ │clădire/│construită│grupă │ deţinere │extra-│plan │ │
│ │trală │pri- │ cod │ pri- │tate │ tate/ │corpului│ │desti-│ de │ (mp) ├──────┬───────┤ cons- │ la sol │desti-├──────┬───────┤vilan │ │ │
│ │ │etar │SIRUES │ etar │ │ Denu │ de │ │naţie │folo-│ │Exclu-│ Indi- │trucţie │ (mp) │naţie │Exclu-│ Indi- │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ mirea │proprie-│ │ │sinţă│ │ siv │viziune│ │ │ │ siv │viziune│ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │locului │ tate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────┼─────┼───────┼──────┼─────┼────────┼────────┼────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │ 17 │ 18 │ 19 │ 20 │ 21 │
├────┼──────┼─────┼───────┼──────┼─────┼────────┼────────┼────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────┼────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
├────┴──────┼─────┼───────┼──────┼─────┼────────┼────────┼────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────┤
│ TOTAL │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ - │ │ - │ - │ - │ - │ │ - │
├────┬──────┼─────┼───────┼──────┼─────┼────────┼────────┼────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────┼────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┤ ├─────┤
├────┴──────┼─────┼───────┼──────┼─────┼────────┼────────┼────┼──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼────────┼──────────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼─────┤
│ TOTAL │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ - │ │ - │ - │ - │ - │ │ - │
└───────────┴─────┴───────┴──────┴─────┴────────┴────────┴────┴──────┴─────┴──────┴──────┴───────┴────────┴──────────┴──────┴──────┴───────┴──────┴─────┴─────┘
ANEXA 5
Judeţul ........................................
Unitatea administrativ-teritorială .............
Cod SIRUTA .....................................
REGISTRUL CORPURILOR DE PROPRIETATE
┌───┬───────┬─────┬──────┬──────┬────┬─────┬──────┬──────┬──────┬────┬────┬────┐
│Nr.│Partida│Nume/│ Cod │Domi- │Cod │ Cod │Adresa│Nr. │Supra-│Cod │Sec-│Men-│
│crt│cadas- │Denu-│nume- │ciliu/│gru-│grupa│corpu-│cadas-│fata │in- │tiu-│ti- │
│ │trala │mire │ric │Sediu │pa │des- │lui de│tral │corpu-│tra-│nea │uni │
│ │ │pro- │per- │pro- │pro-│ţină-│pro- │al │lui de│vi- │de │ │
│ │ │prie-│sonal/│prie- │pri-│tie │prie- │corpu-│pro- │lan/│plan│ │
│ │ │tar │ Cod │tar │eta-│ │tate/ │lui de│prie- │ex- │ │ │
│ │ │ │SIRUES│ │te │ │Denu- │pro- │tate │tra-│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │mirea │prie- │(mp) │vi- │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │locu- │tate │ │lan │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │lui │ │ │ │ │ │
├───┼───────┼─────┼──────┼──────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │
├───┼───────┼─────┼──────┼──────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┼───────┼─────┼──────┼──────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
│To-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│tal│ │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │ - │ - │
├───┼───────┼─────┼──────┼──────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┤ │ │ │ ├────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
├───┼───────┼─────┼──────┼──────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼────┼────┼────┤
│To-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│tal│ │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │ - │ - │
└───┴───────┴─────┴──────┴──────┴────┴─────┴──────┴──────┴──────┴────┴────┴────┘
ANEXA 6
Judeţul .........................................
Unitatea administrativ-teritorială ..............
Cod SIRUTA ......................................
FIŞA CENTRALIZATOARE A PARTIDELOR CADASTRALE
PE PROPRIETARI ŞI PE CATEGORII DE FOLOSINŢA
┌───┬─────────┬─────┬─────────────────────────────────────────────────┬────────┐
│Nr.│Denumirea│Cod │ Suprafeţele pe categorii de folosinţa a │Supr.oc.│
│crt│grupelor │gru -│ terenurilor (m.p.) │de const│
│ │ de │pa ├─┬─┬─┬─┬─┬─────┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──────┬─────┤ (C) │
│ │proprie- │pro -│A│P│F│V│L│Total│PD│HR│HB│DR│CF│CC│N │Total │Total├────────┤
│ │tari │prie-│ │ │ │ │ │agri-│ │ │ │ │ │ │ │nea- │gene-│ Total │
│ │ │tari │ │ │ │ │ │col │ │ │ │ │ │ │ │gricol│ral │constr. │
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │4│5│6│7│8│ 9 │10│11│12│13│14│15│16│ 17 │ 18 │ 19 │
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
├───┼─────────┼─────┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──────┼─────┼────────┤
│ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───┴─────────┴─────┴─┴─┴─┴─┴─┴─────┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──────┴─────┴────────┘
NOTA: Se întocmeşte la nivelul unităţii administrativ-teritoriale (comuna, oraş sau municipiu şi pe total judeţ). Datele din coloana 19 nu se aduna cu cele din coloana 18. ANEXA 7 PLAN DE AMPLASAMENT ŞI DELIMITARE A CORPULUI DE PROPRIETATE (intravilan) - exemplu - Scara .................
Judeţul: PRAHOVA Numele şi prenumele
Unitatea proprietarului:
administrativ-teritorială: DUMBRĂVENI IONESCU ION
Cod SIRUTA: 131461 Domiciliul:
Adresa corpului de proprietate: Str. Covaci nr. 3
Str. LIBERTATEA nr. 14 Localitatea: TARGU MUREŞ
Judeţul: MUREŞ
Nr. cadastral al corpului de proprietate:---------- NOTA(CTCE) Schema cu planul de amplasament este prezentată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, la pagina 23 (a se vedea imaginea asociată). Sistem de proiectie ...................... Suprafaţa terenului
┌────────────┬──────┬───────┐
├────────────┼──────┼───────┤
│ Pct. │ X(m) │ Y(m) │ OFICIUL DE CADASTRU,
├────────────┼──────┼───────┤ GEODEZIE ŞI CARTOGRAFIE
│ 1 │ │ │ ........................
├────────────┼──────┼───────┤
│ 2 │ │ │
├────────────┼──────┼───────┤
│ 3 │ │ │ Receptionat .............
├────────────┼──────┼───────┤
│ 4 │ │ │
├────────────┼──────┼───────┤
│ Suprafaţa: │ │ │
└────────────┴──────┴───────┘
Data: 19.09.2001
Numele şi prenumele executantului:
.................................
(semnătura şi ştampila)
ANEXA 8
┌───────────────────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────┐
│ │ OJCGC: │ │
│ Descrierea topografica a ├────────────────────┼─────────────────┤
│ punctului geodezic │ Localitatea: │ │
│ ├────────────────────┼─────────────────┤
│ │ Tip punct: │ │
│ ├────────────────────┼─────────────────┤
│ │Cod (număr) punct: │ │
├─────────┬──────────┬─────────────┬────┴──┬─────────────────┴──────┬──────────┤
│ Ordin │ │ Număr vechi │ │ Denumire │ │
├─────────┴──────────┼─────────────┴───────┼────────────────────────┼──────────┤
│ Vechi/Nou │ │ Semnalizare │ │
├────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ Materializare │ │ Marca subterana │ │
├────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ Stare │ │ Inscripţii marca │ │
├────────────────────┴─────────────────────┴─────────────┬──────────┴──────────┤
│ Coordonate aproximative │ │
├─────────┬────────────────────────────────┬─────────────┼─────────────────────┤
│ │ │ │ │
├─────────┴────────────────────────────────┼─────────────┴─────────────────────┤
│ Trapez (1:25.000) │ │
├──────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┤
│ Puncte vizate │
├────────────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┤
│ Număr punct │ Denumire punct │ Orientare │
├────────────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┤
├────────────────────┴────────────┬────────────┬──────────┴──────────┬─────┬───┤
│ Executant │ Lucrare │ │ An │ │
├─────────────────────────────────┼────────────┴─────────────────────┴─────┴───┤
│ Data inspectarii punctului │ │
├─────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│ Proprietarul locului │ │
├─────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│ Adresa proprietarului │ │
├─────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤
│ Acces la punct │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
├──────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────┤
│ Schita amplasării punctului │ Înălţime semnal │ │
├─────────────────────────────────────┬────────────┴─────────────────┴─────────│
│ │ │
│ │ Fotografia punctului │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
Întocmit ..... Data: ....... Verificat ...... Data: ...
ANEXA 9---------- NOTA(CTCE) Schemele BORNELOR PENTRU PUNCTE DE TRIANGULATIE sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, la pagina 25 (a se vedea imaginea asociată). ANEXA 10---------- NOTA(CTCE) FORMA ŞI DIMENSIUNILE mărcilor la sol conform STAS 4294 - 73 sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, la pagina 25 (a se vedea imaginea asociată). ANEXA 11 Primăria comunei/oraşului ............... Judeţul ................................. Către Primăria comunei/oraşului ......., judeţul ........ Domnule primar, potrivit Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, elaborate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie în conformitate cu Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare, va facem cunoscut ca în baza Ordinului prefectului judeţului ................................ nr. .................... din ............................. a fost constituită comisia de delimitare şi marcare a hotarelor administrative ale comunei/oraşului .........................................., judeţul ............................... . Va rugăm ca delegaţii dumneavoastră, membri ai comisiei, cunoscători ai hotarului dintre comunele/oraşele noastre, să participe la recunoaşterea, stabilirea şi materializarea liniei de hotar. Reprezentanţii dumneavoastră se vor intalni în ziua de ........................, ora ....., la ................................. şi vor fi împuterniciţi printr-o delegaţie scrisă, parafată cu sigiliul consiliului local, pentru validarea traseului liniei de hotar. Potrivit Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, în cazul în care delegaţii dumneavoastră nu se vor prezenta la data şi locul stabilite, se va proceda la delimitare în lipsa acestora, situaţie în care eventualele obiecţiuni ulterioare nu vor fi luate în considerare. Primar, .......... ANEXA 12 Prefectura judeţului ................. Către Prefectura judeţului ................ Domnului prefect ......... Va comunicăm ca în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare, se vor face delimitarea şi marcarea hotarelor administrative ale comunei/oraşului ...................................... din judeţul nostru. Întrucât hotarul dintre comunele/oraşele ..................................... formează limita administrativă de judeţ, va rugăm să numiţi delegaţii dumneavoastră, membri ai comisiei, cunoscători ai acestui hotar, care împreună cu delegatul Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie ........................................... să procedeze la recunoaşterea, stabilirea şi materializarea liniei de hotar. Reprezentanţii dumneavoastră vor fi împuterniciţi cu delegaţie scrisă purtând sigiliul prefecturii, pentru validarea liniei de hotar, şi vor fi prezenţi la data de ........., ora ...., la ............................................................ . Potrivit Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, elaborate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, în cazul în care delegaţii dumneavoastră nu vor fi prezenţi la data şi locul menţionate, se va proceda la delimitare în lipsa acestora, situaţie în care orice eventuale obiecţiuni ulterioare nu vor fi luate în considerare.
Prefect, Director O.J.C.G.C.,
............ ........................
ANEXA 13 OFICIUL NAŢIONAL DE CADASTRU, GEODEZIE ŞI CARTOGRAFIE Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie ................. PROCES-VERBAL de delimitare a unităţii administrativ-teritoriale (comuna/oraşul) ........................... Judeţul .................. încheiat la data ............. În conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare, şi ale Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, subsemnaţii am procedat la recunoaşterea şi stabilirea liniei de hotar a unităţii administrativ-teritoriale (comuna/oraşul) .........................., judeţul ........................, pe tronsonul de hotar comun cu comuna/oraşul ................., judeţul .............., după cum urmează: Linia de hotar începe din punctul de ........... hotare marcat pe schita anexată cu nr. ........., situat la intersecţia hotarelor următoarelor unităţi administrativ-teritoriale: ..................................................... trece prin punctele ......../(Se completează după materializarea punctelor cu numărul fiecărui punct de hotar şi se face o descriere a traseului liniei de hotar.)/............................................ . Punctele de hotar, felul materializarii, principalele categorii de folosinţa, direcţia, forma şi traseul liniei de hotar sunt prezentate în schita anexată semnată de noi, care face parte din prezentul proces-verbal. Linia de hotar se termina în punctul de .................... hotare, marcat pe schita cu nr. ....., situat la intersecţia hotarelor următoarelor unităţi administrativ-teritoriale: ...................................... . Schita hotarului face parte integrantă din documentaţie şi însoţeşte prezentul proces-verbal. Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 3 exemplare, dintre care unul a fost predat consiliului local al comunei/oraşului ............................................, unul consiliului local al comunei/oraşului ...................................... şi unul O.J.C.G.C. ...................................................... .
Reprezentant O.J.C.G.C., Membrii comisiei de delimitare:
...............................
...............................
...............................
...............................
...............................
NOTA: Modelul procesului-verbal se utilizează şi pentru limita unui intravilan, adaptat corespunzător. ANEXA 14 OFICIUL NAŢIONAL DE CADASTRU, GEODEZIE ŞI CARTOGRAFIE Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie ......................... PROCES - VERBAL de predare-primire a punctelor geodezice/de hotar încheiat la data .............. Subsemnatul .............../(se completează cu numele şi prenumele, adresa proprietarului corpului de proprietate pe care se afla punctul.)/................, din partea O.J.C.G.C. ............................................., împreună cu ............................................, în baza prevederilor art. 12 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modi- ficarile ulterioare, am procedat la predarea, respectiv primirea următoarelor puncte geodezice: Punctul ..../(nr., denumire cod)/..........................., situat la ........./(data de reperare a punctului)/..........................., materializat cu ........................................... şi semnalizat cu .................................. . Proprietarul va lua măsuri de protejare şi păstrare în bune condiţii a punctului. În cazul în care pe locul de amplasare a punctului geodezic se intenţionează executarea unor lucrări care pot duce la distrugerea acestuia, proprietarul va anunţa în scris O.J.C.G.C. cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea lucrărilor. Degradarea sau distrugerea punctului geodezic constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 217 din Codul penal. Prezentul proces-verbal s-a întocmit în 2 exemplare, unul pentru O.J.C.G.C. ........... şi unul pentru Consiliul Local al ............
Proprietar, Delegatul O.J.C.G.C.,
............. .......................
Primar, Executantul lucrării,
......... ........................
ANEXA 15
INVENTAR DE COORDONATE - FISIER ASCII
Judeţul .................................................
Denumirea unităţii administrativ-teritoriale ............
Cod SIRUTA ..............................................
Cod punct X Y St
Cod punct X Y St
Cod punct X Y St
Cod punct X Y St
Cod punct X Y St
Cod punct X Y St
Cod punct X Y St
ANEXA 16---------- NOTA(CTCE) EXEMPLU DE PLAN CADASTRAL INDEX este publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, la pagina 32 (a se vedea imaginea asociată). -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.