Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 8 mai 2002  privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE din 8 mai 2002 privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare

EMITENT: Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 359 din 29 mai 2002
──────────
    *) Aprobate prin ORDINUL nr. 127/202/2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 29 mai 2002.
──────────
    CAP. I
    Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
    1. Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, constituit din taxe plătite de persoanele fizice şi juridice solicitante pentru scoaterile din circuitul agricol, în proporţia stabilită prin Ordinul ministrului administraţiei publice şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 5.120/441/2001, va fi folosit astfel:
    a) pentru stabilirea perimetrelor de ameliorare, proiectarea, execuţia lucrărilor de ameliorare şi urmărirea execuţiei lucrărilor din perimetrele de ameliorare prevăzute în proiectele tehnice şi pentru recepţia parţială şi finala.
    Delimitarea perimetrelor de ameliorare se face de către comisii de specialişti ale căror componenta şi atribuţii sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 786/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, precum şi componenta, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialişti constituite pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare;
    b) pentru acoperirea unor cheltuieli necesare furnizarii informaţiilor privind calitatea solurilor, prin întocmirea de studii pedologice şi de bonitare a terenurilor de către oficiul de studii pedologice şi agrochimice, la solicitarea direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara.


    2. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor stabileşte bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi lista studiilor de inventariere, proiectelor, lucrărilor noi şi a lucrărilor în continuare. Lucrările în continuare se stabilesc în baza inventarelor de lucrări la finele anului precedent.
    Contractarea studiilor, a proiectelor şi execuţia lucrărilor prevăzute în lista se fac în conformitate cu reglementările privind achiziţiile publice.
    Decontarea studiilor, proiectelor şi a lucrărilor de amenajare, ameliorare şi punere în valoare a terenurilor degradate şi poluate se efectuează pe baza documentelor de plată, verificate şi aprobate de direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    Documentaţiile tehnico-economice elaborate potrivit reglementărilor legale se avizează de direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi se aproba de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
    Decontarea lucrărilor cuprinse în perimetrele de ameliorare se asigura prin Trezoreria statului, prin contul 50.57 "Disponibil din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie agricolă", deschis pe seama direcţiilor generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, beneficiare.
    În funcţie de derularea procesului investitional şi a soldului Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie agricolă, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în calitate de ordonator principal de credite, va reactualiza în cursul anului bugetul şi lista cu lucrările de ameliorare.

    3. Evidentierea în contabilitate a veniturilor, cheltuielilor şi a disponibilităţilor Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie agricolă se face potrivit Planului de conturi pentru instituţii publice, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 324/1994 , cu modificările ulterioare, utilizându-se în principal următoarele conturi:
    119.01 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specială"
    213 "Alte decontări"
    337 "Fonduri cu destinaţie specială", analitic 337.42 "Fondul de ameliorare a fondului funciar"
    421 "Cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială".
    Disponibilităţile, veniturile şi cheltuielile din Fondul de ameliorare a fondului funciar se raportează în anexa nr. 15 la Darea de seama contabila trimestriala şi anuală pentru instituţii publice, la rândul 20, şi se aduna în totalul de la rândul 01.
    Monografia privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni privind constituirea şi utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar este următoarea:

┌────────────────────┬────────┬────────┐
├────────────────────┼────────┼────────┤
│La Ministerul │ │ │
│Agriculturii, │ │ │
│Alimentaţiei şi │ │ │
│Pădurilor │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│Încasarea taxelor │ │ │
│datorate de │ │ │
│persoanele fizice şi│ │ │
│juridice, potrivit │119.01 │337.42 │
│legii, pentru │ │ │
│scoaterea definitivă│ │ │
│din circuitul │ │ │
│agricol │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│Înregistrarea │ │ │
│dobânzii calculate │ │ │
│pentru │119.01 │337.42 │
│disponibilităţile │ │ │
│aflate în cont │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│Transmiterea sumelor│ │ │
│la direcţiile │ │ │
│generale pentru │ │ │
│agricultura şi │213/ │ │
│industrie │analitic│119.01 │
│alimentara, pentru │distinct│ │
│efectuarea │ │ │
│cheltuielilor │ │ │
│potrivit bugetului │ │ │
│aprobat │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│La sfârşitul anului,│ │ │
│preluarea │ │ │
│cheltuielilor │ │213/ │
│efectuate de │421 │analitic│
│direcţiile generale │ │distinct│
│pentru agricultura │ │ │
│şi industrie │ │ │
│alimentara │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│La sfârşitul anului,│ │ │
│închiderea contului │ │ │
│de cheltuieli │ │ │
│efectuate în cursul │337.42 │421 │
│anului din Fondul de│ │ │
│ameliorare a │ │ │
│fondului funciar │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│La direcţiile │ │ │
│generale pentru │ │ │
│agricultura şi │ │ │
│industrie alimentara│ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│Evidentierea sumelor│ │ │
│de la Ministerul │ │ │
│Agriculturii, │ │ │
│Alimentaţiei şi │ │213/ │
│Pădurilor pentru │119.01 │analitic│
│efectuarea │ │distinct│
│cheltuielilor │ │ │
│prevăzute în bugetul│ │ │
│aprobat │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│Efectuarea │ │ │
│cheltuielilor │421 │119.01 │
│potrivit bugetului │ │ │
│aprobat │ │ │
├────────────────────┼────────┼────────┤
│La sfârşitul anului,│213/ │ │
│închiderea contului │analitic│421 │
│de cheltuieli │distinct│ │
└────────────────────┴────────┴────────┘


    4. Recepţia se face potrivit Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, astfel:
    - la terminarea lucrărilor sau a unor obiecte ori părţi de obiecte, când acestea pot funcţiona independent. La decontare se va prezenta procesul-verbal de recepţie, conform anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, şi situaţiile de lucrări aprobate de direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti;
    – la expirarea perioadei de garanţie de minimum un an, când se va convoca recepţia finala şi se va prezenta la Ministerul Agriculturii, Aliementatiei şi Pădurilor procesul-verbal de recepţie finala încheiat conform anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 273/1994.
    Receptiile se fac de o comisie de specialişti, constituită din 5-7 persoane, numita de direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din care trebuie să facă parte reprezentanţi ai direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara, ai oficiului de studii pedologice şi agrochimice, ai oficiului de cadastru, geodezie şi cartografie, ai consiliilor locale şi proprietarii ale căror terenuri fac obiectul perimetrului de ameliorare, în prezenta proiectantului şi executantului lucrării, care convoacă comisia.
    Pentru realizarea lucrărilor din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie agricolă oficiile de studii pedologice şi agrochimice judeţene asigura urmărirea execuţiei acestora.
    Comisia de recepţie va analiza dacă s-au executat toate lucrările de amenajare şi ameliorare la parametrii prevăzuţi în documentaţia tehnico-economică aprobată.
    Procesele-verbale de recepţie se difuzează, prin grija direcţiilor generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, conform prevederilor art. 44 şi 45 din Hotărârea Guvernului nr. 273/1994.
    Predarea-primirea lucrărilor terminate se va face prin proces-verbal încheiat între direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, executant, proprietarii de teren şi reprezentantul administraţiei publice locale.
    În actul de recepţie şi de predare-primire se vor specifică suprafaţa şi folosinţă agricolă, starea de calitate a terenului ameliorat, recomandări şi măsuri privind menţinerea şi creşterea fertilitatii acestuia, precum şi eventualele restrictii cu privire la sortimentul culturilor şi agrotehnica acestora.
    Pe baza actului de recepţie şi de predare-primire, direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor comunică oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie modificările survenite referitoare la categoriile de folosinţă a terenurilor amenajate cuprinse în perimetrul de ameliorare.
    Oficiul de studii pedologice şi agrochimice, unitate de specialitate din subordinea direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara, realizează acţiunile prevăzute în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului administraţiei publice şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 5.120/441/2001.

    5. Lucrările aflate în derulare conform contractelor încheiate cu fostele oficii de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol judeţene şi al municipiului Bucureşti şi programului aprobat pentru 2001, care nu au fost inventariate şi recepţionate de direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 31 decembrie 2001, se vor prelua de către direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara prin întocmirea unui act adiţional cuprinzând proiectantii şi executanţii lucrărilor finanţate din Fondul de ameliorare a fondului funciar, preluandu-se în acest scop toate documentele privind perimetrele de ameliorare în derulare de la fostele oficii de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol.
    Receptiile şi situaţiile de plată depuse la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, decontate parţial, nedecontate sau încheiate anterior datei de 1 iulie 2001, ori nedepuse la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor vor fi decontate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

    6. În utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie agricolă Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor îndeplineşte atribuţiile şi răspunderile ordonatorilor principali de credite bugetare, stabilite prin Legea finanţelor publice nr. 72/1996, iar direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au calitatea de autoritate contractantă.
    CAP. II
    Ministerul Administraţiei Publice - Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie
    1. Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia Ministerului Administraţiei Publice, respectiv a Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, constituit din taxe plătite de persoanele fizice şi juridice solicitante pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol, în proporţia stabilită prin Ordinul ministrului administraţiei publice şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 5.120/441/2001, va fi folosit pentru următoarele lucrări:
    a) furnizarea de date şi informaţii din evidenta cadastrala cu privire la pozitionarea terenurilor propuse pentru îmbunătăţiri funciare, planimetric şi altimetric, pe baza sistemei geodezice naţionale şi regionale;
    b) efectuarea de măsurători cadastrale, bornarea şi delimitarea terenurilor;
    c) materializarea punctelor din reţeaua de indesire şi reţeaua de ridicare, însoţite de descrieri topografice şi schite de reperaj pentru terenurile la care urmează să se efectueze îmbunătăţiri funciare;
    d) efectuarea operaţiunilor de indesire şi completare a reţelei geodezice pentru măsurarea corecta a terenului pe categorii de folosinţă, destinaţie şi proprietari;
    e) participarea efectivă la lucrările de evaluare a terenurilor propuse pentru îmbunătăţiri funciare şi organizarea teritoriului;
    f) alte cheltuieli curente şi de capital pentru procurarea de instrumente necesare efectuării lucrărilor de specialitate.

    2. În utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, pentru destinaţia stabilită conform Ordinului ministrului administraţiei publice şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 5.120/441/2001, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie îndeplineşte atribuţiile şi răspunderile ordonatorilor secundari de credite, stabilite prin Legea finanţelor publice nr. 72/1996.
    În conformitate cu prevederile art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, soldul Fondului de ameliorare a fondului funciar constituit potrivit legii, rămas neutilizat la finele anului, se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.

    3. Evidentierea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor aferente scoaterii din circuitul agricol se face potrivit Planului de conturi pentru instituţiile publice, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 324/1994 , cu modificările ulterioare, utilizându-se în principal următoarele conturi:
    119.01 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specială şi de redistribuire"
    120 "Disponibil al instituţiei publice finanţate din venituri extrabugetare - analitic corespondent"
    213 "Alte decontări"
    231 "Creditori - analitic corespondent"
    337 "Fonduri cu destinaţie specială - analitic corespondent"
    420 "Cheltuieli ale instituţiei publice finanţate din venituri extrabugetare - analitic corespondent"
    421 "Cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială"
    520 "Venituri extrabugetare ale instituţiei publice - analitic corespondent".
    Disponibilităţile, veniturile şi cheltuielile din Fondul de ameliorare a fondului funciar se raportează în anexa nr. 15 la Darea de seama contabila trimestriala şi anuală pentru instituţii publice, la rândul 20, şi se aduna în totalul de la rândul 01.
    Monografia privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni privind constituirea şi utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar este următoarea:

┌─────────────────┬────────────┬────────────┐
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│La O.N.C.G.C. │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│Încasarea taxelor│ │ │
│datorate de │ │ │
│persoanele fizice│ │ │
│şi juridice, │119.01 │337.02 │
│potrivit legii, │ │ │
│pentru scoaterea │ │ │
│definitivă din │ │ │
│circuitul agricol│ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│Înregistrarea │ │ │
│dobânzii │ │ │
│calculate pentru │119.01 │337.02 │
│disponibilităţile│ │ │
│aflate în cont │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│Transmiterea │ │ │
│sumelor la │ │ │
│O.J.C.G.C. pentru│213.02 │119.01 │
│efectuarea de │ │ │
│cheltuieli │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│La sfârşitul │ │ │
│anului, preluarea│ │ │
│cheltuielilor │421 │213.02 │
│efectuate de │ │ │
│O.J.C.G.C. │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│La sfârşitul │ │ │
│anului, │ │ │
│închiderea │ │ │
│contului de │ │ │
│cheltuieli │337.02 │421 │
│efectuate în │ │ │
│cursul anului din│ │ │
│Fondul de │ │ │
│ameliorare a │ │ │
│fondului funciar │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│La O.J.C.G.C. │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│Încasarea sumelor│ │ │
│de către │ │ │
│O.J.C.G.C., │ │ │
│transmise de │120/analitic│520/analitic│
│către O.N.C.G.C.,│corespondent│corespondent│
│pentru efectuarea│ │ │
│cheltuielilor │ │ │
│stabilite │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│Înregistrarea │ │ │
│cheltuielilor │420/analitic│120/analitic│
│efectuate de │corespondent│corespondent│
│O.J.C.G.C. │ │ │
├─────────────────┼────────────┼────────────┤
│Închiderea │ │ │
│contului de │ │ │
│cheltuieli la │520/analitic│420/analitic│
│sfârşitul anului │corespondent│corespondent│
│de către │ │ │
│O.J.C.G.C. │ │ │
└─────────────────┴────────────┴────────────┘


    4. Sumele încasate din scoaterea din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor, necesare amplasarii obiectivelor de investiţii, vor fi virate în conturile:
    ● 50.57.905.1601 "Disponibil din Fondul de ameliorare a fondului funciar" - în creditul acestui cont se înregistrează taxa pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol;
    ● 50.66.905.1601 "Disponibil garanţii pentru Fondul de ameliorare a fondului funciar" - în creditul acestui cont se înregistrează garanţia depusa de către beneficiarul aprobării, aferentă scoaterii temporare din circuitul agricol;
    ● aceste conturi sunt deschise la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.

    CAP. III
    Tarife şi garanţii
    1. Tarifele cuvenite pentru executarea lucrărilor în vederea obţinerii acordului de principiu şi a documentaţiei necesare obţinerii avizului sau aprobării, după caz, a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi a Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie de scoatere a terenurilor din circuitul agricol, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 5.120/441/2001 (anexa nr. 3), se vor stabili în funcţie de suprafaţa terenului, după cum urmează:

    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Lucrarea din Tarifele în funcţie de suprafaţa terenului (mii lei)
    anexa nr. 3 ─────────────────────────────────────────────────────────────────
                 <1.000 mp 1.001 mp-5.000 mp 5.001 mp-10.000 mp >10.000 mp
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
      1 700 1.500 2.500 3.500
      2 350 700 1.500 2.000
      3*) 1.000 3.000 5.000 10.000
      4*) 5.000 6.000 7.000 10.000
      5 300 350 400 500
      6 1.500 2.000 3.000 45.000
      7 250 500 1.000 2.500
      8 300 300 300 300
      9 1.000 2.000 3.500 5.000
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


──────────
*) Tarifele lucrărilor prevăzute la pct. 3 şi 4 se referă la persoanele fizice şi juridice, în vederea construirii obiectivelor de investiţii, pentru persoanele fizice tariful fiind de 350.000 lei şi, respectiv, 200.000 lei în vederea construirii de locuinţe.──────────
    2. Tarifele cuvenite direcţiilor generale pentru agricultura şi industrie alimentara şi oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie, stabilite conform anexei nr. 3 la Ordinul ministrului administraţiei publice şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 5.120/441/2001, vor fi percepute de instituţiile care executa lucrarea: oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie sau oficiul de studii pedologice şi agrochimice, cu excepţia lucrărilor prevăzute la pct. 4 din anexa nr. 3 la ordinul menţionat, care se vor împărţi în mod egal între cele doua instituţii (oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie - oficiul de studii pedologice şi agrochimice).
    3. Restituirea garanţiei şi a dobânzii aplicate de banca pentru perioada de depozit, conform art. 93 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, se va face pe baza documentaţiei depuse de beneficiar la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi la Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.
    Documentaţia va cuprinde:
    - cerere de restituire a garanţiei din partea beneficiarului, în care se va specifică numărul contului şi banca la care se face restituirea;
    – proces-verbal de redare a terenului în circuitul agricol, care va fi semnat de proprietarul terenului, direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara, oficiul de studii pedologice şi agrochimice, oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie, beneficiarul de investiţie şi primăria pe teritoriul căreia se afla terenul şi care îl va inregistra la sediu;
    – studiu pedologic, întocmit de oficiul de studii pedologice şi agrochimice, prin care se confirma redarea terenului la clasa de calitate avută anterior scoaterii din circuitul agricol;
    – copie de pe avizul de scoatere temporară din circuitul agricol;
    – copie de pe documentul de plată a garanţiei.

    Data încheierii procesului-verbal de redare a terenului în circuitul agricol trebuie să se încadreze în perioada de aprobare prevăzută în aviz, perioada care nu poate să fie mai mare de 2 ani cumulat.
    Emitentii avizului de scoatere temporară a terenului din circuitul agricol au obligaţia sa urmărească respectarea termenului aprobat prin aviz şi sa atenţioneze în scris beneficiarul de investiţie pentru respectarea acestuia.



    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016