Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORME METODOLOGICE din 31 august 2022 de repartizare a sumelor potrivit prevederilor art. 32 alin. (7)-(11) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022
EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 866 din 2 septembrie 2022
──────────
Conţinute de ORDINUL nr. 2.047 din 31 august 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 2 septembrie 2022.
──────────
ART. 1
(1) Zilnic, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, pe baza cererilor care se încadrează în prevederile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022, denumită în continuare ordonanţă, ale art. 2 alin. (1) şi (2) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.047/2022 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 32 alin. (3)-(18) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.047/2022, întocmesc situaţia centralizatoare care conţine suma necesar a fi repartizată pe unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care au transmis cererile.
(2) În prima zi lucrătoare de la întocmirea situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (1), direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice întocmesc Cererea privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, conform prevederilor art. 32 alin. (8) din ordonanţă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.047/2022.
(3) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice pot întocmi cererea prevăzută la alin. (2) pentru sumele din cererile prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.047/2022 şi, respectiv, pentru sumele din cererile prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.047/2022, distinct sau prin cumularea sumelor aferente cererilor depuse potrivit ambelor anexe, după caz.
(4) Suma care se înscrie în cererea transmisă Ministerului Finanţelor cuprinde, după caz, suma totală care face obiectul situaţiei centralizatoare sau, în situaţia în care suma solicitată anterior şi repartizată de Ministerul Finanţelor nu a fost virată în totalitate în contul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/ administraţiile judeţene ale finanţelor publice diminuează suma din cerere cu eventualele sume solicitate prin cererile anterioare şi nevirate în contul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, potrivit art. 32 alin. (17) din ordonanţă.
(5) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice răspund de faptul că sumele solicitate prin cererile transmise Ministerului Finanţelor respectă prevederile alin. (4) şi ale art. 32 din ordonanţă.
(6) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/ Administraţiile judeţene ale finanţelor publice transmit cererile privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, scanate, prin e-mail, la Ministerul Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare.
(7) În termen de o zi lucrătoare de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare comunică direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/ administraţiilor judeţene ale finanţelor publice adresele de e-mail la care urmează a fi transmise cererile privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022 prevăzute la alin. (6). În acelaşi termen, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice comunică Ministerului Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare adresele de e-mail de la care urmează a fi transmise de către acestea cererile privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022 prevăzute la alin. (6).
(8) La data primirii prin e-mail a cererilor privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, prevăzute la alin. (6), Ministerul Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare confirmă, prin e-mail, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice primirea acestora, precizând în e-mailul transmis data şi ora primirii, precum şi numărul de înregistrare alocat.
(9) Ministerul Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare înregistrează cererile privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, prevăzute la alin. (6), primite de la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, în ordinea cronologică a primirii acestora.
ART. 2
(1) Repartizarea sumelor solicitate pe fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti se efectuează în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea cererilor privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, prevăzute la art. 1 alin. (6), în limita sumelor prevăzute la art. 32 alin. (1) din ordonanţă.
(2) Pentru sumele repartizate potrivit prevederilor alin. (1), Ministerul Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare întocmeşte adrese către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, pe care le transmite acestora scanate, prin e-mail, la adresele comunicate potrivit prevederilor art. 1 alin. (7).
(3) La data primirii adreselor prevăzute la alin. (2), direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice confirmă, prin e-mail, Ministerului Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare primirea acestora, precizând în e-mailul transmis data şi ora primirii.
(4) Cererile privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, prevăzute la art. 1 alin. (6), pentru care nu mai există sume de repartizat din suma prevăzută la art. 32 alin. (1) din ordonanţă se restituie direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice de către Ministerul Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare, însoţite de o comunicare scrisă. Comunicarea scrisă se transmite la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi, scanată, prin e-mail, la adresele comunicate potrivit prevederilor art. 1 alin. (7). La data primirii comunicării, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice confirmă, prin e-mail, Ministerului Finanţelor - Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare primirea acesteia, precizând în e-mailul transmis data şi ora primirii.
(5) Pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022 aprobate pentru a fi repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, Ministerul Finanţelor este autorizat, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (10) din ordonanţă, să introducă modificările în volumul şi structura bugetului de stat pe anul 2022.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: