Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 31 august 2000  de aplicare a dispozitiilor   Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind infiintarea si utilizarea Fondului national de  solidaritate, cu modificarile si completarile ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORME METODOLOGICE din 31 august 2000 de aplicare a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind infiintarea si utilizarea Fondului national de solidaritate, cu modificarile si completarile ulterioare

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 15 septembrie 2000
CAP. 1
Constituirea Fondului naţional de solidaritate

ART. 1
(1) Taxele de timbru social, reglementate la <>art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, denumita în continuare ordonanta, reprezintã obligaţii de plata ale persoanelor fizice, participante la jocurile de noroc, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice care achiziţioneazã automobile noi din import cu o capacitate cilindrica de minimum 2.000 cmc inclusiv. Taxele de timbru social se adauga la preţul de participare, respectiv de achiziţie, fiind incluse în suma achitatã de participant, respectiv de cumpãrãtor.
(2) În sensul ordonanţei sunt considerate jocuri de noroc cele prevãzute în <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activitãţilor din domeniul jocurilor de noroc, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 36/2000 , şi în <>Hotãrârea Guvernului nr. 251/1999 privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc.
(3) Taxa de timbru social de 1% se aplica la valoarea în vama a autovehiculului stabilitã conform prevederilor legale.
ART. 2
Obligaţia constituirii şi virarii sumelor reprezentând contravaloarea timbrului social revine persoanelor juridice organizatoare de jocuri de noroc, precum şi persoanelor fizice şi juridice care achiziţioneazã autovehicule noi din import cu capacitate cilindrica de minimum 2.000 cmc inclusiv.
ART. 3
(1) Persoanele fizice şi juridice vor achitã sumele datorate Fondului naţional de solidaritate în contul 30.21 "Disponibil din fondul naţional de solidaritate, deschis pe seama direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene şi a municipiului Bucureşti, la trezoreriile statului din municipiile resedinta de judeţ şi, respectiv, la Direcţia de trezorerie a municipiului Bucureşti".
(2) În cazul neachitarii la termen a contribuţiilor datorate la bugetul Fondului naţional de solidaritate a majorãrilor de întârziere aferente, precum şi a penalitatilor Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va proceda la aplicarea mãsurilor de executare silitã, potrivit legii.
(3) Majorãrile de întârziere şi penalitãţile se fac venit la Fondul naţional de solidaritate, iar cheltuielile de executare silitã se suporta din bugetul Fondului naţional de solidaritate, urmând sa fie recuperate de la debitori.
(4) Personalul cu atribuţii de control constata faptele prevãzute la <>art. 10-16 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale şi face propuneri organelor abilitate pentru stabilirea şi aplicarea pedepselor corespunzãtoare fiecãrei fapte sãvârşite.
ART. 4
(1) Persoanele juridice organizatoare de jocuri de noroc vor depune lunar la direcţiile generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cãror raza teritorialã îşi au sediul, pana la data de 5 a lunii curente, o declaraţie de impunere pentru contribuţiile datorate în luna precedenta, redactatã potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.
(2) Persoanele juridice care au achiziţionat autovehicule noi din import cu o capacitate cilindrica de minimum 2.000 cmc inclusiv vor depune declaraţia de impunere pana la data de 5 a lunii curente pentru autovehiculele achiziţionate în luna precedenta.
(3) Declaraţia de impunere constituie titlu de creanta, respectiv titlu executoriu, de la data la care creanta bugetarã devine scadenta.
(4) Nedepunerea declaraţiei de impunere la termenul stabilit, completarea ei diferita fata de model sau completarea cu date eronate se sancţioneazã potrivit <>Legii nr. 87/1994 .
ART. 5
Sumele intrate în conturile deschise la unitãţile trezoreriei statului, pe seama direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a muncipiului Bucureşti, se vor vira de cãtre acestea în contul colector al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în termen de pana la 3 zile lucrãtoare de la evidentierea lor în extrasul de cont.
ART. 6
În scopul efectuãrii cheltuielilor din Fondul naţional de solidaritate, pe seama direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi, respectiv, a cheltuielilor proprii ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, se deschide la trezoreriile municipiilor resedinta de judeţ şi, respectiv, la Direcţia de trezorerie a municipiului Bucureşti contul 50.67 "Disponibil pentru efectuarea cheltuielilor din fondul naţional de solidaritate".
ART. 7
În funcţie de tipul de joc de noroc valoarea timbrului social se marcheaza diferit, astfel:
a) pentru jocurile de noroc "bingo", pariuri hipice şi sportive, cele la care se utilizeazã cãrţile poştale, precum şi pentru altele similare inscriptionarea se va realiza prin tipãrirea pe suport material a trei valori: preţul participãrii la joc, valoarea taxei de timbru social, suma totalã ce trebuie plãtitã de jucator ca rezultat al aditionarii primelor doua valori;
b) pentru jocurile de noroc desfãşurate prin intermediul liniilor telefonice sau al altor mijloace de telecomunicaţii:
- în contractul încheiat între organizatorii acestor tipuri de jocuri de noroc şi operatorii de telecomunicaţii se vor mentiona taxa de timbru social, modul de constituire a ei, soluţiile tehnice pentru evidentierea cat mai exactã a cuantumului acesteia;
- valoarea taxei de timbru social la aceste tipuri de jocuri de noroc o reprezintã suma rezultatã din aplicarea cotei de 10% asupra costului convorbirii individuale efectuate de participanţii la joc;
c) pentru jocurile de noroc transmise prin reţele de televiziune organizatorul va evidenţia valoarea taxei de timbru social de 10% asupra preţului de participare la joc, prin una dintre formele de materializare a dreptului de participare la joc-carton bingo, apel telefonic etc.;
d) pentru jocurile de noroc în care se utilizeazã maşini mecanice şi electronice, prevãzute la pct. 1 din anexa nr. 1 la <>Ordonanta Guvernului nr. 36/2000 *), taxa de timbru social reprezintã 10% asupra soldului lunar al aparatului, reprezentând diferenţa dintre creditul de joc şi premiile acordate de acelaşi aparat.

---------------
*) Anexa nr. 1 la <>Ordonanta Guvernului nr. 36/2000 a fost înlocuitã prin Hotãrârea Guvernului nr. 671/2000.

ART. 8
(1) Producãtorii care au ca obiect de activitate şi fabricarea de suport material destinat jocurilor de noroc au obligaţia sa evidentieze clar pe suportul material tipãrit, destinat jocurilor de noroc, valoarea taxei de timbru social.
(2) Organizatorii de jocuri de noroc au obligaţia, cu titlu tranzitoriu, ca, în termen de 15 zile de la data publicãrii prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, sa efectueze inventarul stocurilor de suport material existente şi destinate jocurilor de noroc şi sa materializeze timbrul social prin aplicarea valorii acestuia pe suportul material.
ART. 9
Regia Autonomã "Imprimeria Nationala" şi ceilalţi producãtori, care au ca obiect de activitate şi fabricarea de suport material destinat jocurilor de noroc, cu excepţia Companiei Naţionale "Loteria Romana", au obligaţia sa transmitã trimestrial direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale situaţia privind comenzile de suport material facturate, destinat jocurilor de noroc - cantitativ şi valoric -, detaliate pe beneficiari.

CAP. 2
Utilizarea Fondului naţional de solidaritate

SECŢIUNEA 1
Prestaţii de solidaritate socialã

ART. 10
(1) Suplimentarea drepturilor prevãzute de dispoziţiile legale în vigoare beneficiarilor <>Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicatã, ai <>Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social şi ai <>Legii nr. 119/1997 privind alocaţia suplimentarã pentru familiile cu copii se aproba prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(2) În aplicarea dispoziţiilor art. 5 lit. d) din ordonanta instituţiile publice care au în subordine unitãţi de asistenta socialã ale cãror resurse nu asigura temporar acoperirea nivelului costului lunar de întreţinere pe persoana asistatã, aprobat potrivit legii, pot solicita direcţiilor de asistenta socialã din cadrul direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza unei fundamentari, sumele necesare în vederea acoperirii diferenţelor.
(3) Ajutoarele pentru familiile care se afla în situaţii de necesitate se pot acorda din Fondul naţional de solidaritate, în temeiul art. 5 lit. e) din ordonanta.
ART. 11
Alocaţiile de solidaritate se acorda, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din ordonanta, categoriilor de persoane prevãzute la art. 6 din acelaşi act normativ, pe baza cererii şi a anchetei sociale realizate de direcţiile generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
ART. 12
(1) Termenul familie, în vederea acordãrii alocaţiei de solidaritate, desemneazã soţul, sotia şi copiii lor, precum şi celelalte persoane care locuiesc şi gospodãresc împreunã.
(2) Termenul familie desemneazã şi persoana necãsãtoritã sau vaduva singura ori care domiciliazã împreunã cu copilul sau.
(3) Sunt consideraţi ca fãcând parte din familie şi copiii adoptati, copiii aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi familiei, precum şi cei aflaţi în tutela sau curatela.
ART. 13
(1) Cuantumul alocaţiei de solidaritate se stabileşte ca diferenţa între valoarea rezultatã din aplicarea cotei de 50% asupra salariului lunar minim brut pe ţara şi venitul mediu net lunar pe persoana din familia definitã conform prezentelor norme metodologice.
(2) Cuantumul lunar total al alocaţiilor de solidaritate de care poate beneficia o familie nu poate depãşi un milion lei. Acest cuantum se aproba şi se poate indexa prin hotãrâre a Guvernului.
(3) În calculul veniturilor copilului minor orfan de ambii pãrinţi sau abandonat şi aflat în instituţii de asistenta socialã se iau în considerare şi sumele alocate pentru el în cadrul instituţiei de asistenta socialã.
ART. 14
Instituţiile de ocrotire şi de asistenta socialã, precum şi instituţiile militare care asigura întreţinerea completa a copiilor minori sunt obligate sa comunice direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, datele de identificare pentru cei institutionalizati mai mult de 15 zile din luna, în vederea întreruperii plãţii alocaţiei de solidaritate.
ART. 15
(1) Dreptul la alocatie de solidaritate şi cuantumul acesteia se stabilesc la propunerea directorului general adjunct cu asistenta socialã din cadrul direcţiei generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã locuieşte solicitantul, în condiţiile prevãzute la art. 13.
(2) Dreptul se stabileşte pe baza cererii scrise şi documentate a solicitantului, a rezultatului anchetei sociale şi a adeverintei eliberate de agenţiile de ocupare şi formare profesionalã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care atesta solicitarea unui loc de munca cu cel mult 30 de zile înainte de solicitarea dreptului.
(3) Cererea se întocmeşte de potenţialul beneficiar sau, dupã caz, de reprezentantul legal al copilului minor.
(4) Cererea pentru alocaţia de solidaritate se soluţioneazã de direcţia de asistenta socialã din cadrul direcţiei generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la înregistrare, perioada în care se efectueazã ancheta socialã. Modul de soluţionare a cererii se comunica titularului în scris.
(5) Titularul alocaţiei de solidaritate este persoana care a întocmit cererea, dacã actele normative în vigoare nu conţin prevederi contrare.
ART. 16
Solicitantul alocaţiei de solidaritate are obligaţia sa prezinte declaraţia scrisã privind veniturile nete lunare realizate de membrii familiei, precum şi actele doveditoare în acest sens.
ART. 17
(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare toate veniturile pe care persoana singura sau membrii familiei le realizeazã, inclusiv cele care provin din creanţe legale sau din convenţii civile de întreţinere, aflate în executare, indemnizaţiile, alocaţiile, ajutoarele şi alte forme de protecţie socialã, acordate în bani sau în produse. Cuantumul potenţial al ajutorului social, al burselor sociale şi al altor drepturi reglementate de lege se ia în calcul la determinarea veniturilor nete lunare.
(2) Dacã familia are în proprietate, în posesie sau în folosinta terenuri, clãdiri, spaţii locative, bunuri mobile sau imobile, animale şi pãsãri, la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare arenda, chiriile, alte fructe naturale, industriale sau civile, precum şi veniturile obţinute din valorificarea celor menţionate, sub condiţia pãstrãrii locuinţei şi a bunurilor necesare nevoilor familiale.
ART. 18
(1) Plata alocaţiei de solidaritate se efectueazã lunar sau trimestrial, începând cu luna în care a fost înregistratã cererea, prin mandat poştal pe adresa beneficiarului, la casieria direcţiei generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin cont curent deschis de titular la o unitate financiar-bancarã sau prin carduri.
(2) Plata alocaţiei de solidaritate la adresa beneficiarilor poate fi realizatã şi de cãtre Compania Nationala "Posta Romana" - S.A., pe baza de convenţie încheiatã cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 19
(1) Modificarea titularului alocaţiei de solidaritate se face la solicitarea scrisã şi documentata a familiei, pe baza de ancheta socialã, prin dispoziţie a directorului general adjunct cu asistenta socialã de la direcţia generalã de munca şi protecţie socialã judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Dispoziţia de modificare a titularului alocaţiei de solidaritate se comunica noului titular.
ART. 20
(1) Persoanele singure sau cele care fac parte din familie, apte de munca, beneficiare de alocatie de solidaritate, au obligaţia sa dovedeascã cu acte, din 3 în 3 luni, ca au solicitat agentiilor de ocupare şi formare profesionalã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, repartizarea în munca şi ca nu au refuzat nejustificat sa dea curs unei repartizari pentru orice loc de munca oferit.
(2) Minorii de varsta şcolarã, proveniţi din familii ale cãror venituri pe fiecare membru de familie nu depãşesc 50% din salariul minim brut pe ţara, sunt beneficiari de alocaţii de solidaritate, dacã dovedesc ca urmeazã studiile conform regulamentelor şcolare. Fac excepţie de la aceasta obligaţie copiii care nu sunt şcolarizaţi pe motive de sãnãtate dovedite cu certificate medicale sau care fac parte din categoria persoanelor cu handicap.
(3) Neîndeplinirea obligaţiilor prevãzute la alin. (1) şi (2) conduce la suspendarea plãţii alocaţiei de solidaritate.
ART. 21
Alocaţia de solidaritate se acorda pe o perioada de 3 pana la 6 luni dupã care se reevalueaza situaţia socio-materialã a beneficiarului.
ART. 22
Plata alocaţiei de solidaritate înceteazã din luna urmãtoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile stabilite de ordonanta şi de prezentele norme metodologice.
ART. 23
(1) Suspendarea şi, dupã caz, încetarea plãţii alocaţiei de solidaritate se stabilesc prin dispoziţie a directorului general adjunct cu asistenta socialã şi produce efecte de la data de întâi a lunii urmãtoare constatãrii modificãrii situaţiei.
(2) Reluarea plãţii drepturilor, în cazul suspendãrii, se face în luna urmãtoare celei în care înceteazã motivul suspendãrii.
ART. 24
(1) Solicitarile fundamentate pentru completarea resurselor financiare necesare în vederea finanţãrii unor programe de servicii sociomedicale sau finanţãrii medicatiei persoanelor infestate cu HIV/SIDA se întocmesc de organele administraţiei publice centrale sau locale, care au calitatea de ordonator principal de credite pentru programele respective, de organizaţiile neguvernamentale şi de instituţiile de cult recunoscute de lege, care înfiinţeazã, dezvolta sau diversifica servicii sociomedicale concretizate în programe.
(2) Solicitarile se adreseazã direcţiilor de asistenta socialã din cadrul direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar cuantumul se stabileşte în condiţiile art. 5 alin. (2) din ordonanta, în funcţie de disponibilitãţile Fondului naţional de solidaritate.
(3) Sumele reprezentând contribuţia din bugetul Fondului naţional de solidaritate la cofinantarea cheltuielilor prevãzute la alin. (1) se vireazã prin intermediul direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în conturile indicate de solicitanti.
ART. 25
(1) Metodologia de solicitare şi aprobare a trimiterii în strãinãtate a persoanelor prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. i) din ordonanta este cea stabilitã de Ministerul Sãnãtãţii.
(2) Lista cuprinzând aprobãrile nominale şi cuantumul ajutoarelor solicitate sa fie finanţate din bugetul Fondului naţional de solidaritate este transmisã de Ministerul Sãnãtãţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(3) Pe baza acestei liste, a disponibilitãţilor şi a aprobãrii cuantumului efectiv în condiţiile art. 5 alin. (2) din ordonanta direcţiile de asistenta socialã vireazã sumele în contul furnizorilor de servicii medicale din strãinãtate.
ART. 26
(1) Selecţia programelor şi instituţiilor de interes public care pot beneficia de finanţare din bugetul Fondului naţional de solidaritate, în baza art. 5 alin. (1) lit. j) şi k) din ordonanta, se face de organele administraţiei publice centrale sau locale, cu respectarea reglementãrilor privind investiţiile şi achiziţiile publice şi cu avizul direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Acordarea de fonduri de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se face în limita disponibilitãţilor Fondului naţional de solidaritate, pe baza fundamentarilor şi aprobãrilor prezentate de administraţiile publice menţionate, cu prioritate pentru proiectele şi programele de utilitate socialã cofinantate de solicitanti.
ART. 27
(1) În cererile de oferta de preţ sau în caietele de sarcini, elaborate pentru desemnarea executantilor lucrãrilor de construcţii, reparaţii, amenajãri sau modernizãri, prevãzute în programele care vizeazã crearea de locuri de munca, se va include obligaţia acestora de a angaja cel puţin 25% din numãrul personalului utilizat pentru execuţia lucrãrilor respective din rândul celor care nu au loc de munca.
(2) Locurile de munca nou-create prin punerea în funcţiune a investiţiilor sau prin dezvoltarea unor capacitãţi de producţie, ca urmare a achiziţionãrii de maşini, utilaje, mijloace de transport şi alte imobilizari corporale necesare realizãrii obiectului de activitate, vor fi ocupate în proporţie de cel puţin 50% din rândul celor care nu au loc de munca.

SECŢIUNEA 2
Microcredite

ART. 28
(1) Persoanele fizice care desfãşoarã sau doresc sa desfãşoare activitãţi pe cont propriu, generatoare de venituri pentru întreţinerea materialã proprie sau a familiei, aflate în situaţii de extrema dificultate, pot beneficia de microcredite pentru achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrãri în scop lucrativ, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanta.
(2) Microcreditul poate fi solicitat şi pentru activitãţi de valorificare în scop lucrativ a dreptului de proprietate asupra unor bunuri.
ART. 29
Persoanele fizice care beneficiazã de microcredite au obligaţia ca pana la sfârşitul perioadei de graţie sa prezinte direcţiei generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, autorizaţia pentru desfãşurarea unei activitãţi independente în baza <>Decretului-lege nr. 54/1990 şi cererea pentru încheierea contractului individual de asigurare socialã.
ART. 30
Cheltuielile necesare în vederea obţinerii autorizaţiei pentru desfãşurarea unei activitãţi independente în baza <>Decretului-lege nr. 54/1990 se suporta din microcreditul acordat.
ART. 31
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale deruleazã activitatea de acordare a microcreditelor prin intermediul unor instituţii financiare sau organizaţii neguvernamentale, interne sau internaţionale, denumite în continuare administratori, pe care le acrediteazã în acest scop.
(2) Acreditarea şi retragerea acreditãrii se fac prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
ART. 32
(1) Criteriile minimale de evaluare în vederea acreditãrii administratorilor sunt prezentate în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
(2) Administrarea Fondului naţional de solidaritate acordat în vederea microcreditarii se realizeazã în baza contractului încheiat între administrator şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; contractul-cadru este prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice. Creanţele generate de aceste contracte au regim de creanţe bugetare.
ART. 33
(1) Persoanele fizice prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanta pot solicita acordarea de microcredite, pe baza unei cereri înregistrate la administratorii la care sunt arondate judeţele lor.
(2) Dupã o prima evaluare administratorii transmit cererile la direcţiile generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cãror raza teritorialã îşi au domiciliul solicitantii.
(3) Directorul general adjunct cu asistenta socialã avizeazã sau nu avizeazã eligibilitatea solicitanţilor pe considerente sociale - documente şi anchete sociale - şi transmite cererea şi avizul cãtre administrator.
(4) Administratorul analizeazã cererea de microcreditare împreunã cu potenţialul beneficiar şi completeazã sau realizeazã proiectul de microcreditare, dupã caz.
(5) Lista cuprinzând proiectele de microcredite verificate, completate şi avizate favorabil de administrator este transmisã de acesta Comisiei de avizare a microcreditelor din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(6) Aprobarea proiectelor, precum şi a fondurilor aferente se face prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, în limita disponibilitãţilor Fondului naţional de solidaritate.
(7) Pe baza aprobãrii administratorii încheie contracte individuale de microcreditare şi deruleazã microcreditele conform procedurilor aprobate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 34
(1) Fondurile de microcreditare date în administrare vor fi rambursate integral de administratori Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, independent de gradul de rambursare a microcreditelor de cãtre beneficiari.
(2) Sumele de rambursat pot fi utilizate de administrator pentru acordarea de microcredite în continuare, în termen de cel mult 5 zile de la data stabilitã pentru rambursare, pe baza aprobãrii prealabile a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(3) Rambursarea se face în conformitate cu schemele de microcreditare aprobate sau avizate, cu contractele de administrare încheiate cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi cu graficele de eşalonare aferente.
(4) Fondurile rambursate se fac venit la bugetul Fondului naţional de solidaritate.
ART. 35
(1) Administratorii acorda microcredite în lei, la o valoare nominalã reprezentând echivalentul a cel mult 10.000 euro, în termen de maximum 5 zile lucrãtoare de la primirea fondurilor de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(2) Administratorii plãtesc, de preferinta, direct furnizorilor, pe baza de documente justificative, bunurile, serviciile şi lucrãrile care urmeazã sa fie achiziţionate de beneficiari din microcredite.
ART. 36
(1) Garantarea individualã a microcreditelor se face pe baza unui contract încheiat între beneficiar şi administrator, potrivit dispoziţiilor legale. Microcreditul se garanteazã cu bunurile, serviciile şi lucrãrile achiziţionate pentru desfãşurarea activitãţii propuse sau obţinute ca urmare a utilizãrii microcreditului.
(2) Administratorul poate introduce şi alte mãsuri asiguratorii, cu condiţia ca valoarea acestora sa nu depãşeascã valoarea microcreditului.
(3) Contractele încheiate de cãtre administratori cu beneficiarii de microcredite, cu mãsurile asiguratorii incluse, au caracter de titlu executoriu, în cazul nerambursarii microcreditelor de cãtre beneficiari.
(4) Creanţele generate de aceste contracte au regim de creanţe bugetare.
ART. 37
(1) Rambursarea microcreditelor de cãtre beneficiari se efectueazã în cel mult 36 de luni, cu o perioada de graţie inclusã de cel mult 12 luni.
(2) Rambursarea se face, de regula, în rate lunare, corectate cu rata inflaţiei comunicatã de Comisia Nationala pentru Statistica.
ART. 38
(1) Comisia de avizare a microcreditelor este subordonata secretarului de stat coordonator al Fondului naţional de solidaritate.
(2) Membrii Comisiei de avizare a microcreditelor sunt numiţi prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, în principal dintre specialiştii în domeniu din minister, la propunerea secretarului de stat coordonator al Fondului naţional de solidaritate.
(3) Preşedintele Comisiei de avizare a microcreditelor este secretarul de stat coordonator al Fondului naţional de solidaritate sau persoana desemnatã de acesta.
(4) Comisia de avizare a microcreditelor funcţioneazã pe baza unui regulament propriu, aprobat prin ordin al ministrului.
ART. 39
(1) Comisia de avizare a microcreditelor are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) avizarea schemei de microcreditare;
b) iniţierea şi/sau aprobarea proiectelor şi a programelor vizând o mai buna organizare şi desfãşurare a activitãţii de microcreditare;
c) evaluarea instituţiilor financiare şi a organizaţiilor neguvernamentale, în vederea acreditãrii;
d) avizarea contractelor cu administratorii acreditaţi;
e) redactarea avizului la lista de microcredite propusã de administratori;
f) reevaluarea anuala a acreditarilor administratorilor, în principal a celor desemnaţi pentru execuţia cheltuielilor, pe baza de audit extern.
(2) Prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de avizare se stabilesc şi alte atribuţii.
ART. 40
Plata prestaţiilor prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. d), g), h), j) şi k) din ordonanta se face, de regula, prin onorarea de cãtre Fondul naţional de solidaritate - direcţiile generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - a facturilor sau a celorlalte documente cu finalitate asemãnãtoare prezentate de solicitanti.
ART. 41
(1) Sarcina execuţiei bugetare a Fondului naţional de solidaritate, a organizãrii evidentei contabile a acestuia, precum şi a întocmirii contului de execuţie revine Direcţiei generale de execuţie bugetarã a Fondului naţional de solidaritate din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi, respectiv, compartimentelor de specialitate din cadrul direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Macheta cu structura bugetului Fondului naţional de solidaritate şi monografia înregistrãrilor contabile ale operaţiunilor privind constituirea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate se elaboreazã de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu avizul Ministerului Finanţelor.
(3) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale transmite Ministerului Finanţelor fundamentarea bugetului Fondului naţional de solidaritate, execuţia operativã a fiecãrei luni, precum şi execuţia trimestriala pe baza de bilanţ, la termenele stabilite de acesta.
ART. 42
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor privind constituirea, virarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate se fac de organele prevãzute la art. 9 din ordonanta.
ART. 43
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezentele norme metodologice.
ART. 44
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate emite instrucţiuni în aplicarea prezentelor norme metodologice.


ANEXA 1
-------
la normele metodologice
-----------------------


DECLARAŢIE LUNARĂ
privind obligaţiile de plata cãtre bugetul Fondului naţional de solidaritate

Luna ........... anul ...........
Denumirea contribuabilului ........................................
codul fiscal ................., localitatea ..................., str. ............. nr. ......., bl. ......, sc. ....., ap. .....,
judeţul (sectorul) .................., codul poştal ..............., telefon .....................
Conturile bancare ...................................., Societatea Bancarã .........................................
Tipul jocurilor de noroc organizate*) ............................
Suma plãtitã în contul lunii precedente (lei) .............../(se vor indica nr. şi data ordinelor de plata, sumele plãtite cu aceste ordine, defalcarea sumelor plãtite conform tabelului nr. 1 de mai jos, calculul justificativ al sumelor plãtite)/...........................

Tabelul nr. 1
-------------



┌──────────────────┬───────────┬─────────┬────────────┐
├──────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤
│ Taxa de timbru │ Majorãri │ Amenzi │ Penalitãţi │
│ social plãtitã │ plãtite │ plãtite │ plãtite │
│ minus comisionul │ │ │ │
│ de 1% │ │ │ │
└──────────────────┴───────────┴─────────┴────────────┘



Suma rãmasã de plãtit, defalcata conform tabelului nr. 2 (lei) ..........:
a) sume de plãtit pentru luna precedenta, corespunzãtor fiecãrui joc de noroc (lei) ..............................................;
b) sume rãmase neplãtite din lunile anterioare celei precedente, corespunzãtor fiecãrui joc de noroc (lei)....................... .

Tabelul nr. 2
-------------



┌──────────────────┬───────────┬─────────┬────────────┐
├──────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤
│ Taxa de timbru │ Majorãri │ Amenzi │ Penalitãţi │
│ social neplatita │ │ │ │
│ minus comisionul │ │ │ │
│ de 1% │ │ │ │
├──────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤
│ Total (a+b): │ │ │ │
└──────────────────┴───────────┴─────────┴────────────┘



Sub sancţiunile aplicate infracţiunii de fals în acte publice, declar ca aceasta declaraţie este corecta şi completa.
Numele ........., Prenumele ..............., Data ................
Funcţia**) .........................................., Semnatura şi ştampila ..........................................
Prezentul titlu de creanta constituie titlu executoriu investit cu putere executorie de la data la care creanta bugetarã este scadenta, conform <>art. 25 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 .

-------------
*) Se vor mentiona tipurile de jocuri de noroc prevãzute în licenta.
**) Directorul general, directorul executiv sau alta persoana autorizata.


ANEXA 2
-------
la normele metodologice
------------------------


CRITERII
de acreditare a instituţiilor financiare şi a organizaţiilor neguvernamentale privind acordarea de microcredite



──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Denumirea Criteriul Condiţiile Punctajul Puncta-
insti- de evaluare de punctare recomandat jul
tutiei obţinut
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Comisionul perceput La fiecare procent - 1 punct
Numãrul angajaţilor*) ● pana la 10 + 1 punct
● între 11-20 + 2 puncte
● peste 20 + 3 puncte
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Aportul la fondul ● pana la 100 milioane lei + 1 punct
de microcreditare ● între 101-500 milioane lei + 2 puncte
(cofinantarea) ● peste 500 milioane lei + 3 puncte
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Experienta**) ● între 3-4 ani + 1 punct
● între 4-5 ani + 2 puncte
● peste 5 ani + 3 puncte
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Proiecte (fonduri) ● pana la 100 milioane lei + 1 punct
în derulare ● între 100-500 milioane + 2 puncte
● peste 500 milioane lei + 3 puncte
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



*) Numãrul personalului specializat, cu vechime de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar, fãrã cazier judiciar pentru infracţiuni de gestiune frauduloasã, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelãciune, delapidare, dare sau luare de mitã, bancruta frauduloasã.
**) Experienta:
a) personalul specializat în domeniul financiar-bancar sa reprezinte cel puţin 60% din numãrul angajaţilor;
b) existenta în obiectul de activitate a administrãrii de fonduri pentru creditare şi funcţionarea de cel puţin 3 ani demonstrati pe baza a cel puţin doua raportari contabile, vizate de administraţia de care aparţin.
Pentru a fi acreditate ca administratori de microcredite, instituţiile financiare şi organizaţiile neguvernamentale mai trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii suplimentare de acreditare:
a) sa facã dovada unei activitãţi performanţe în domeniul creditarii cu o rata ridicatã de recuperare a creditelor;
b) sa prezinte garanţii mobiliare sau imobiliare - scrisori de garanţie din partea unei bãnci sau a unui fond de garantare de prestigiu, garanţii ipotecare etc. -, a cãror valoare sa reprezinte minimum 10% din valoarea fondului solicitat pentru administrare;
c) sa facã obiectul unui raport favorabil de audit extern, autorizat în condiţiile legii, atât la solicitarea acreditãrii, cat şi la reînnoirea ei anuala.
Raportul favorabil implica certificarea bonitaţii şi a unei practici financiare prudente şi sanatoase. Costul auditului este avansat şi suportat de instituţiile financiare şi organizaţiile neguvernamentale solicitante, respectiv de cãtre administratorul de microcredite acreditat, supus reevaluarii.


ANEXA 3
-------
la normele metodologice
-----------------------


CONTRACT-CADRU
pentru acordarea fondului de microcredite

Nr. .......... din .......


Între

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 2, sectorul 1, având contul nr. ............., deschis la ......................., în conformitate cu prevederile <>art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reprezentat de ministrul muncii şi protecţiei sociale,
şi
organizaţia neguvernamentala acreditata, ............................, având calitatea de persoana juridicã, dobandita potrivit Legii nr. 21/1924 sau <>Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 , prin Sentinta civilã nr. .................., emisã de Judecãtoria ..., desemnatã în continuare administrator, cu sediul în ......................., telefon ................, codul fiscal ............., având contul nr. ..........., deschis la .........................., reprezentatã prin ................................................................... ,
sau
instituţia financiarã acreditata ............................., denumita administrator, înregistratã la oficiul registrului comerţului cu nr. .........., cu sediul în ................., telefon ............., codul fiscal ........, având contul nr. ...................., deschis la ................., reprezentatã prin ........................................ .


1. Obiectul contractului pentru acordarea microcreditelor
1.1. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale acorda administratorului un fond de pana la ... din Fondul naţional de solidaritate, în termenii şi în condiţiile prezentului contract, fond care urmeazã sa fie utilizat exclusiv în vederea acordãrii de microcredite pentru finanţarea proiectelor prevãzute în listele aprobate prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
1.2. Administratorul are obligaţia rambursarii acestui fond cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, conform graficului stabilit împreunã cu Comisia de avizare a microcreditelor, independent de gradul de rambursare a microcreditelor de cãtre beneficiari.
1.3. Administratorul se angajeazã sa cofinanteze fondul de microcredite cu suma de ................ lei.
1.4. Pentru activitatea de microcreditare administratorul percepe un comision de ... %. Comisionul se suporta din cheltuielile de administrare a Fondului naţional de solidaritate.
Administratorul primeşte o suma de ... % din comision pentru finanţarea activitãţilor preliminare.
Restul comisionului se vireazã proporţional cu valoarea transelor microcreditelor acordate, pe baza contractelor încheiate cu beneficiarii şi a ordinelor de plata, prezentate la direcţiile generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
1.5. Eliberarea transelor pentru microcredite de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se face în limita disponibilitãţilor, pe baza listei de proiecte de microcredite aprobate, a graficelor stabilite de Comisia de avizare a microcreditelor şi de administrator.
1.6. La solicitarea urmãtoarei transe administratorul trebuie sa justifice direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, utilizarea a cel puţin 75% din transa anterioarã.
1.7. Diferenţa dintre suma acordatã de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi microcreditele efectiv acordate de cãtre administrator este purtãtoare de dobanda.
Nivelul dobânzii bonificate cãtre minister se face venit la bugetul Fondului naţional de solidaritate.
1.8. Fondul naţional de solidaritate dat în administrare se restituie Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale potrivit graficelor stabilite sau poate fi utilizat de administrator pentru acordarea de noi microcredite, pe baza aprobãrii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, fãrã ca menţinerea sumelor în contul administratorului sa depãşeascã termenul de 5 zile lucrãtoare.
1.9. Celelalte condiţii de acordare, utilizare şi retragere a sumei acordate de minister sunt urmãtoarele: ................................................
N.B.: Condiţiile se stabilesc cu ocazia încheierii fiecãrui contract.

2. Drepturile şi obligaţiile pãrţilor
2.1. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi direcţiile generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au dreptul sa verifice datele şi documentele de justificare a plãţilor fãcute de administrator.
2.2. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate în orice moment, prin notificare cãtre administrator, sa suspende eliberarea transelor ulterioare, dacã unul dintre urmãtoarele evenimente a avut loc:
a) activitãţile nu au fost realizate în conformitate cu procedurile stabilite în Normele metodologice de aplicare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 ;
b) bugetul Fondului naţional de solidaritate nu mai poate susţine plata microcreditelor prevãzute la <>art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 ;
c) administratorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile la care s-a angajat.
2.3. Administratorul se obliga:
a) sa cunoascã şi sa respecte prevederile legislaţiei care reglementeazã funcţionarea Fondului naţional de solidaritate, precum şi legislaţia conexã;
b) sa îndeplineascã toate obiectivele contractului-cadru şi ale graficelor stabilite;
c) sa utilizeze sumele acordate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi sumele reprezentând confinantarea sa, numai pentru realizarea obiectivelor contractului-cadru;
d) sa verifice utilizarea microcreditelor în scopurile prevãzute în contractele încheiate cu beneficiarii;
e) sa urmãreascã rambursarea de cãtre beneficiari a microcreditelor acordate.
2.4. Administratorul, în calitate de unitate de gestiune şi de conducere a proiectelor, organizeazã şi conduce contabilitatea drepturilor şi a obligaţiilor patrimoniale în conformitate cu legislaţia în vigoare.
2.5. Administratorul se obliga sa permitã necondiţionat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, urmãrirea şi controlul realizãrii proiectelor.
2.6. Pentru buna execuţie a contractului administratorul constituie garanţii asiguratorii în favoarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, constând în ................., înregistratã la Judecãtoria ..................... cu nr. ................. .
2.7. Un exemplar original al contractelor încheiate de administrator cu beneficiarii se transmite în termen de 5 zile de la semnare şi se pãstreazã la direcţiile generale de munca şi protecţie socialã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

3. Forta majorã
3.1. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu rãspunde pentru prejudiciul cauzat administratorului, în situaţia în care bugetul Fondului naţional de solidaritate nu mai poate asigura finanţarea proiectelor aprobate.
3.2. Administratorul este exonerat de rãspundere în cazul în care nu poate executa total sau parţial proiectele din cauza unei situaţii de forta majorã, definitã conform legii.

4. Valabilitatea şi modificarea contractului
4.1. Prezentul contract intra în vigoare la data semnãrii lui de cãtre ambele pãrţi şi este valabil pana la data de ..., dacã pãrţile nu vor conveni altfel.
Contractul poate inceta numai dupã rambursarea fondurilor datorate de cãtre administrator.
4.2. Dacã în cursul executãrii contractului se constata încãlcãri ale prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 , precum şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate proceda la rezilierea contractului, fãrã intervenţia instanţei judecãtoreşti.
4.3. Modificarea prezentului contract se poate face numai cu acordul pãrţilor.
4.4. Partea care are initiativa modificãrii va notifica în scris celeilalte pãrţi propria propunere. Partea care primeşte notificarea se obliga sa rãspundã în termen de 30 de zile lucrãtoare de la primirea acesteia.

5. Încheierea proiectelor de microcreditare
5.1. Înaintea eliberãrii ultimei transe a microcreditului administratorul va prezenta un plan definitiv privind realizarea obiectivului proiectului, acceptat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin Comisia de avizare a microcreditelor.
5.2. Proiectul se considera încheiat dupã aprobarea de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Comisia de avizare a microcreditelor, a raportului final al administratorului, în care se va consemna dacã obiectivele proiectului au fost îndeplinite şi dacã au fost justificate toate sumele acordate.
5.3. Situaţia juridicã a obiectivelor rezultate prin realizarea proiectului se stabileşte la data închiderii proiectului, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

6. Soluţionarea neintelegerilor
6.1. Orice neînţelegere care decurge din interpretarea şi aplicarea prezentului contract va fi soluţionatã de pãrţi pe cale amiabila, în termen de 30 de zile lucrãtoare.
6.2. În cazul în care pãrţile nu ajung la un consens pe cale amiabila, neînţelegerile vor fi soluţionate potrivit prevederilor legale în vigoare.
6.3. În cazul nerespectãrii obligaţiilor asumate de cãtre administrator, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate întrerupe finanţarea acestuia pana la recuperarea integrala a sumelor datorate sau poate rezilia contractul.
6.4. Nerespectarea obligaţiilor contractuale ale administratorului atrage rãspunderea civilã sau penalã, dupã caz.
Eventualele litigii se judeca la instanţele competente din Bucureşti.
6.5. Utilizarea microcreditelor în alte scopuri decât cele prevãzute în legislaţie şi în contract este interzisã şi atrage rezilierea acestuia fãrã intervenţia instanţei judecãtoreşti.
6.6. Contractul dintre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi administrator, precum şi garanţiile reale şi personale constituie titluri executorii.
Fondul dat de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în administrare are regim de creanţe bugetare.

7. Dispoziţii finale
7.1. Prezentul contract-cadru a fost încheiat în doua exemplare, ambele având valoare de original.




MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE ADMINISTRATOR
....................................... Comitetul de coordonare
a microcreditelor
........................



--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016