Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORME METODOLOGICE din 3 aprilie 2009 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009
EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 242 din 10 aprilie 2009
──────────
Aprobate prin ORDINUL nr. 629 din 3 aprilie 2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009.
──────────
CAP. A
Situaţii financiare trimestriale
1. Autorităţile publice, ministerele, celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea lor au obligaţia, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.
2. Situaţiile financiare care se întocmesc de instituţiile publice la finele trimestrelor I, II şi III în anul 2009 se compun din: bilanţ, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, conturi de execuţie bugetară şi anexe la situaţiile financiare care includ politici contabile şi note explicative.
3. Instituţiile publice întocmesc situaţiile financiare trimestriale în anul 2009 potrivit modelelor prevăzute în anexele la prezentele norme metodologice, adaptate structurii indicatorilor aprobaţi în Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009 şi în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 nr. 19/2009, precum şi potrivit altor acte normative în vigoare, care le înlocuiesc pe cele aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 616/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea, semnarea, depunerea, componenţa şi modul de completare a situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice în anul 2006, precum şi modelele acestora.
Corelaţiile dintre formulare sunt prevăzute în anexa nr. 41 la prezentele norme metodologice.
4. Modelele formularelor actualizate şi corelaţiile dintre acestea, valabile pentru raportările trimestriale ale anului 2009, sunt afişate şi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice: www.mfinante.ro/legislatie/reglementari contabile.
5. Legea nr. 82/1991, republicată, prevede la art. 36 alin. (4) şi (5) următoarele:
"(4) Instituţiile publice şi celelalte persoane juridice, ai căror conducători au calitatea de ordonator de credite, depun un exemplar din situaţiile financiare trimestriale şi anuale la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de acesta.
(5) Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru situaţiile financiare centralizate pe ansamblul judeţului şi al municipiului Bucureşti privind execuţia bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, depun la Ministerul Finanţelor Publice un exemplar din situaţiile financiare trimestriale şi anuale, potrivit normelor emise de acesta, la următoarele termene:
a) în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b) în termen de 45 de zile de la încheierea trimestrului de referinţă."
Având în vedere reglementările mai sus menţionate, se stabilesc următoarele:
a) în vederea prezentării la termen a situaţiilor financiare centralizate, ordonatorii principali de credite vor stabili termenele de depunere a situaţiilor financiare de către ordonatorii secundari sau terţiari de credite, după caz, iar ordonatorii secundari de credite vor stabili termenele de depunere a situaţiilor financiare pentru ordonatorii terţiari de credite;
b) în vederea prezentării la termen a situaţiilor financiare centralizate ale unităţilor administrativ-teritoriale pe ansamblul judeţului şi al municipiului Bucureşti, directorul executiv al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti va stabili termenele de depunere a situaţiilor financiare de către unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii, judeţe);
c) termenul de predare la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală de metodologie contabilă instituţii publice - a situaţiilor financiare prevăzute la art. 36 alin. (5) din Legea nr. 82/1991, republicată, la finele trimestrului I 2009 este 15 mai 2009. Pentru trimestrele II şi III, termenul este 14 august, respectiv 16 noiembrie 2009.
Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice autonome au obligaţia să se prezinte la Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru a primi gratuit discheta cu programul informatic de centralizare a situaţiilor financiare pentru instituţiile publice, în vederea depunerii situaţiei financiare centralizate la Ministerul Finanţelor Publice şi pe suport magnetic. Nu se admite depunerea situaţiilor financiare fără prezentarea pe suport magnetic.
Nedepunerea situaţiilor financiare la termenele prevăzute mai sus atrage răspunderea persoanelor vinovate, potrivit legii.
Situaţiile financiare centralizate se depun la Ministerul Finanţelor Publice de către conducătorii compartimentelor financiar-contabile sau de persoane cu atribuţii în activitatea de analiză şi centralizare a acestora, care să poată oferi informaţiile necesare în legătură cu structura şi conţinutul informaţiilor din situaţiile financiare prezentate.
6. Autorităţile publice, ministerele, celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia înscrierii codului de activitate din noua Clasificare a activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, clasificare ce se aplică de la 1 ianuarie 2008.
7. Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice, precum şi instituţiile publice din subordinea acestora, care încasează, administrează şi utilizează venituri proprii, potrivit legii, vor raporta execuţia bugetului astfel:
7.1. execuţia bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii cuprinse în anexa nr. 3 la Legea nr. 18/2009, potrivit structurii bugetului aprobat (codul 10);
7.2. execuţia bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, cuprinse în anexa nr. 3 la Legea nr. 18/2009, precum şi în anexa nr. 6/04 la Legea nr. 19/2009, potrivit structurii bugetului aprobat (codul 10);
7.3. execuţia cumulată a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii care va include atât execuţia bugetelor prevăzute la subpct. 7.1 şi 7.2, cât şi a celorlalte bugete care cuprind veniturile proprii şi cheltuielile efectuate potrivit unor legi specifice (codul 20).
Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice care raportează execuţia cumulată a bugetului instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, conform subpct. 7.3, vor prezenta şi o listă cu instituţiile a căror execuţie bugetară este inclusă în această anexă.
8. Plăţile efectuate din fonduri externe nerambursabile de preaderare (PHARE, ISPA, SAPARD) de către agenţii/autorităţi de implementare în numele instituţiei publice se raportează în anexa nr. 6 „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Cheltuieli”, anexa nr. 7 „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli”, anexa nr. 18 „Contul de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile - Cheltuieli”, după caz, puse de acord cu datele din evidenţa agenţiilor/autorităţilor de implementare (Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE sau alte agenţii/autorităţi de implementare).
Anexele nr. 6 şi 7 la situaţiile financiare trimestriale ce se depun la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală de metodologie contabilă instituţii publice vor purta viza agenţiilor/autorităţilor de implementare prin care se confirmă exactitatea plăţilor nete de casă raportate în conturile de execuţie de către instituţiile publice - beneficiari finali ai fondurilor externe nerambursabile.
Totodată, aceste plăţi nu se raportează de către instituţiile publice în „Situaţia fluxurilor de trezorerie” (anexele nr. 3 şi 4).
9. Ministerele, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile subordonate acestora, care încheie protocoale de predare/preluare de instituţii, structuri sau activităţi potrivit unor acte normative pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, vor avea în vedere următoarele:
a) ministerele, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile subordonate acestora, care au predat instituţii, structuri sau activităţi, întocmesc bilanţul contabil de închidere la data predării/preluării, cu datele privind „Soldul la începutul anului” (coloana 1) şi „Soldul la data predării/preluării” (coloana 2). Pe baza datelor înscrise în coloana 2 se scad din evidenţa contabilă drepturile şi obligaţiile instituţiei, structurii sau activităţii predate, inclusiv bunurile mobile şi imobile aflate în administrare sau, după caz, în proprietatea acestora, astfel:
892 „Bilanţ de închidere” =%
Conturi de activ
şi
% = 892 „Bilanţ de închidere”
Conturi de pasiv
b) ministerele, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile subordonate acestora, care au preluat instituţii, structuri sau activităţi, înregistrează în evidenţa contabilă drepturile şi obligaţiile instituţiei, structurii sau activităţii preluate, inclusiv bunurile mobile şi imobile aflate în administrare sau, după caz, în proprietatea acestora, pe baza datelor înscrise în coloana 2 din bilanţul contabil de închidere întocmit la data predării/preluării, astfel:
% = 891 „Bilanţ de deschidere”
Conturi de activ
şi
891 „Bilanţ de deschidere” = %
Conturi de pasiv
Datele din coloana 1 „Soldul la începutul anului” se raportează în bilanţul instituţiilor publice care au preluat alte instituţii, structuri sau activităţi.
Bilanţul contabil de închidere întocmit la data predării va fi însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, conturile de execuţie întocmite în structura bugetelor aprobate şi celelalte anexe pentru activitatea finanţată din buget (de stat, local, asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate), venituri proprii, venituri proprii şi subvenţii, credite externe, credite interne, fonduri externe nerambursabile, după caz, întocmite potrivit metodologiei existente.
10. Instituţiile publice (sectoarele municipiului Bucureşti) care au utilizat contul 524 „Disponibil din venituri încasate pentru bugetul capitalei“, pentru evidenţierea sumelor încasate potrivit legii, reprezentând veniturile bugetului local al capitalei, stornează operaţiunile respective înregistrate în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2009 din acest cont şi le înregistrează în contul 5294 cu aceeaşi denumire.
11. La „Conturile de execuţie - Cheltuieli” (anexele nr. 6, 7, 10, 11, 13, 16, 18 şi 20), coloana 1 se completează cu credite de angajament aferente acţiunilor multianuale cuprinse în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite, anexe ce sunt considerate parte integrantă a respectivelor bugete. Creditele de angajament şi acţiunile multianuale sunt definite în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 547/2009 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 3 aprilie 2009.
12. În vederea întocmirii corecte a anexei nr. 40 a „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de .......” , anexei nr. 40 b „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de .......” şi anexei nr. 40 c „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, şomaj, sănătate) la data de .......”, instituţiile publice trebuie să dezvolte conturile contabile în analitice distincte, astfel încât acestea să poată furniza informaţii detaliate pe subsectoarele administraţiei publice: subsectorul administraţie publică centrală, subsectorul administraţie publică locală, subsectorul asigurări sociale.
În subsectorul administraţie publică centrală (cod S1311) se cuprind instituţiile publice definite în Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, incluzând Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile publice din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora.
În subsectorul administraţie publică locală (cod S1313) se cuprind instituţiile publice locale definite în Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a acestora.
În subsectorul asigurări sociale (cod S1314) se cuprind:
- Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi instituţiile subordonate;
– Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti;
– Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii;
– Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi instituţiile subordonate;
– Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi instituţiile subordonate.
CAP. B
Raportări financiare lunare
1. Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiile publice autonome care încasează, administrează şi utilizează venituri proprii potrivit art. 65 din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, raportează lunar execuţia centralizată a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea lor, inclusiv a activităţilor finanţate integral din venituri proprii şi, respectiv, a Fondului pentru mediu, în formularele din anexa nr. 5 „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Venituri”, respectiv din anexele nr. 6 şi 7.
La raportările lunare în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Venituri” (anexa nr. 5) se completează numai coloana 1 „Prevederi bugetare aprobate la finele perioadei de raportare”, coloana 2 „Prevederi bugetare trimestriale cumulate” şi coloana 6 „Încasări realizate”, iar în formularul din anexele nr. 6 şi 7 se completează numai coloana 1 „Credite de angajament”, coloana 2 „Credite bugetare anuale aprobate la finele perioadei de raportare”, coloana 3 „Credite bugetare trimestriale cumulate” şi coloana 6 „Plăţi efectuate”.
2. Unităţile administrativ-teritoriale raportează lunar execuţia cheltuielilor din finanţările rambursabile externe şi interne, precum şi execuţia veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local, astfel:
a) cheltuielile efectuate din finanţările rambursabile externe şi interne, în formularele:
- anexa nr. 15 „Contul de execuţie a bugetului creditelor externe - Cheltuieli”;
– anexa nr. 16 „Contul de execuţie a bugetului creditelor interne - Cheltuieli”;
– anexa nr. 7 „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli”;
b) veniturile şi cheltuielile evidenţiate în afara bugetului local, în formularele:
- anexa nr. 19 „Contul de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local - Venituri”;
– anexa nr. 20 „Contul de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local - Cheltuieli”;
– anexa nr. 7 „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli”.
În anexa nr. 19 „Contul de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local - Venituri” (formular din situaţiile financiare), la indicatorul „Venituri” de la codul 36.11.10 „Fondul de rulment”, în cursul anului se vor raporta numai veniturile încasate în anul curent (fără cuprinderea excedentului rezultat din anii precedenţi) provenite din dobânzile încasate în cursul anului pentru disponibilităţile aflate în conturi la Trezoreria Statului (lunar).
3. Detalierea pe clasificaţia economică se efectuează pe capitole, titluri şi articole de cheltuieli.
4. Termenul de depunere la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală de metodologie contabilă instituţii publice a raportărilor financiare lunare precizate la cap. B pct. 1 şi 2 este data de 15 a lunii următoare celei de raportare
ANEXE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: