Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 639 din 27 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 28 iulie 2023.────────── CAP. I Măsurarea performanţelor întreprinderilor publice ART. 1 (1) Măsurarea performanţei întreprinderii publice are ca scop evaluarea gradului de îndeplinire a obiectivelor întreprinderii publice, în vederea îmbunătăţirii activităţilor şi utilizării resurselor într-un mod cât mai eficace. (2) Fiecare autoritate publică tutelară trebuie să dezvolte un cadru de rezultate pentru măsurarea performanţelor întreprinderii publice, raportat la misiunea şi obiectivele stabilite conform prevederilor legale. (3) Prin rolul său, Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, denumită în continuare AMEPIP, monitorizează şi contribuie la îmbunătăţirea performanţei întreprinderilor publice, solicitând autorităţilor publice tutelare refacerea indicatorilor-cheie de performanţă, atunci când aceştia nu ating un nivel minim aprobat, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. ART. 2 (1) Autorităţile publice tutelare stabilesc obiectivele financiare şi nefinanciare ale întreprinderii publice prin scrisoarea de aşteptări. (2) La stabilirea obiectivelor pentru întreprinderile publice se ţine cont, fără a se limita la acestea, de următoarele: a) cadrul legal în vigoare aplicabil întreprinderii publice; b) obiectivele de politică publică şi economică ale Guvernului; c) obiectivele de politici ale autorităţii publice tutelare; d) factorii relevanţi pentru sectorul economic în care operează întreprinderea publică; e) factorii specifici fiecărei întreprinderi publice. (3) Autorităţile publice tutelare stabilesc obiective şi termene pentru atingerea indicatorilor-cheie de performanţă, denumiţi în continuare ICP, al căror nivel minim este avizat de AMEPIP. ART. 3 Obiectivele întreprinderii publice se iau în calcul de către autoritatea publică tutelară atunci când sunt analizaţi, în vederea aprobării, indicatorii de performanţă şi componenta variabilă a remuneraţiei administratorilor şi directorilor. ART. 4 Indicatorii de performanţă au rolul de a oferi o imagine a performanţei şi operaţiunilor întreprinderii publice, pentru a o compara cu alte întreprinderi similare, şi permit părţilor interesate să analizeze îndeplinirea obiectivelor şi rezultatelor pentru o varietate de scopuri. ART. 5 Indicatorii de performanţă se clasifică în funcţie de modul de utilizare, astfel: a) indicatori de performanţă pentru monitorizarea performanţei întreprinderilor publice; b) indicatori-cheie de performanţă pentru acordarea componentei variabile a remuneraţiei pentru administratori şi directori. ART. 6 (1) Prezentele norme metodologice stabilesc indicatorii standardizaţi de performanţă pentru măsurarea performanţei întreprinderilor publice şi a administratorilor acestora. (2) În conformitate cu dispoziţiile art. 4^7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, categoriile de indicatori de performanţă financiari obligatorii şi aplicabili tuturor întreprinderilor publice sunt următoarele: a) politica de investiţii; b) finanţarea; c) operaţiuni; d) rentabilitatea; e) rata de distribuţie a profitului sub formă de dividende. (3) Indicatorii de performanţă se stabilesc de către autoritatea publică tutelară, ţinând seama de specificul activităţii desfăşurate şi de legislaţia aplicabilă. (4) Autorităţile publice tutelare pot stabili prin act administrativ categorii de indicatori de performanţă suplimentari raportaţi la specificul şi complexitatea activităţii întreprinderii publice. ART. 7 În efectuarea analizei comparative a performanţei întreprinderii publice se vor avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele criterii: a) forma juridică de organizare a întreprinderii publice; b) structura acţionariatului la societăţi sau deţinătorul patrimoniului la regiile autonome; c) sectorul şi subsectorul economic în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea publică; d) dimensiunea în funcţie de venituri, active, capitalizare, numărul de angajaţi şi alţi indicatori; e) profitabilitatea; f) structura datoriilor; g) autorizarea de a furniza servicii publice la un cost acceptabil; h) deţinerea unui monopol reglementat; i) apariţia situaţiilor de forţă majoră. CAP. II Metodologia de stabilire a indicatorilor de performanţă financiară şi nefinanciară ART. 8 (1) Indicatorii de performanţă sunt clasificaţi ca financiari şi nefinanciari. (2) Categoriile de indicatori financiari şi detalierea acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2a. (3) Categoriile de indicatori nefinanciari şi detalierea acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2b. ART. 9 Autorităţile publice tutelare, la propunerea structurilor de guvernanţă corporativă, stabilesc obiectivele şi indicatorii-cheie de performanţă din categoriile de indicatori prevăzute în anexele nr. 2a şi 2b, aplicabili categoriei întreprinderii publice. ART. 10 Criteriile folosite pentru selectarea ICP trebuie să îndeplinească, dar fără a se limita la acestea, următoarele cerinţe: a) să fie specifice, măsurabile, orientate în timp, posibil de obţinut; b) să fie general aplicabile în cadrul sectorului de activitate, acolo unde este posibil; c) să fie transparente; d) să fie verificabile în mod independent; e) să ia în calcul obiectivele, ţintele şi rezultatele stabilite pentru întreprinderea publică; f) să fie compatibile cu specificul întreprinderii publice; g) să facă parte din categoriile de indicatori de performanţă stabilite de către autoritatea publică tutelară a fi cele mai relevante pentru sectorul economic în care operează întreprinderea publică şi pentru dimensiunea şi scopul său, respectiv comercial, monopol reglementat, serviciu public. ART. 11 Setul de ICP trebuie stabilit şi echilibrat într-o asemenea manieră încât să nu ofere stimulente pentru a distorsiona obiectivele întreprinderii publice sau să afecteze operaţiunile financiare în mod negativ. ART. 12 (1) ICP selectaţi în conformitate cu prezentele norme metodologice se supun avizării prealabile de către AMEPIP. (2) ICP rezultaţi din planul de administrare sunt folosiţi ca bază de negociere cu candidaţii propuşi pentru funcţia de administratori şi înaintaţi aprobării autorităţii publice tutelare sau adunării generale a acţionarilor, după caz, şi avizării finale de către AMEPIP. ART. 13 ICP stabiliţi conform prezentelor norme se cuprind obligatoriu în contractul de mandat şi se iau în calcul la determinarea componentei variabile a remuneraţiei. CAP. III Politica de remunerare ART. 14 Principiile generale pentru stabilirea politicilor de remunerare a administratorilor sunt următoarele: a) atragerea, păstrarea şi motivarea celor mai buni administratori; b) asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a profiturilor întreprinderii publice şi a activităţii acesteia şi generarea unei valori pe termen lung; c) recompensarea îndeplinirii obiectivelor; d) păstrarea competitivităţii în piaţa de remunerare; e) alinierea remuneraţiei cu recomandările privind buna guvernanţă; f) promovarea transparenţei privind remunerarea şi criteriile de stabilire a acesteia; g) păstrarea unui echilibru just între indemnizaţia fixă şi componenta variabilă a remuneraţiei. ART. 15 (1) Componenta variabilă a remuneraţiei administratorilor executivi se determină în funcţie de gradul de realizare a ICP, aşa cum au fost negociaţi şi aprobaţi. (2) Componenta variabilă este calculată şi plătită pentru un exerciţiu financiar. (3) Componenta variabilă se achită în bani. La întreprinderile publice ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, pentru administratorii executivi plata se poate face prin vânzarea unui număr negociat de acţiuni la preţul pieţei. ART. 16 În urma negocierii componentei variabile a remuneraţiei cu candidaţii numiţi pentru funcţia de administratori executivi, autoritatea publică tutelară sau adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor, după caz, are următoarele competenţe de aprobare: a) a ICP care trebuie să fie folosiţi pentru determinarea componentei variabile; b) a ponderii fiecărui ICP la determinarea componentei variabile; c) a parametrilor pentru plata componentei variabile. ART. 17 (1) La stabilirea remuneraţiei variabile a administratorilor executivi se au în vedere: a) responsabilităţile administratorilor executivi privind implementarea strategiei întreprinderii publice; b) implementarea politicilor guvernamentale; c) managementul profitabil al întreprinderilor publice; d) stabilirea unor procese operaţionale eficiente şi eficace. (2) Pentru o abordare echilibrată a evaluării performanţei şi a componentei variabile, ponderile ICP, care însumate reprezintă o cotă procentuală de 100%, se stabilesc conform modelului de mai jos: - 25-50% ICP financiari; – 10-25% ICP operaţionali; – 5-25% ICP orientaţi către servicii publice; – 10-25% ICP responsabilităţi specifice activităţii de guvernanţă corporativă. (3) Ponderile indicatorilor prevăzuţi la alin. (2) se stabilesc prin negociere între părţile implicate, în baza particularităţilor întreprinderii publice şi ale sectorului economic în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. ART. 18 Iniţiativa revizuirii obiectivelor şi gradelor de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanţă poate aparţine atât consiliului, cât şi autorităţii publice tutelare. ART. 19 (1) Consiliul transmite recomandările pentru revizuirea valorilor indicatorilor de performanţă, folosiţi ca bază pentru stabilirea componentei variabile a remuneraţiei, acţionarului-stat/asociat, prin autoritatea publică tutelară, şi celorlalţi acţionari, dacă este cazul. (2) În cazul iniţierii de către autoritatea publică tutelară a procesului de revizuire, a obiectivelor şi gradelor de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanţă, aceasta transmite propunerile sale către consiliu şi, după caz, celorlalţi acţionari. ART. 20 (1) În cazul în care se constată că recomandările pentru revizuire prevăzute la art. 19 alin. (1) au impact asupra eficacităţii şi eficienţei întreprinderii, se iniţiază procedura convocării adunării generale a acţionarilor în cazul societăţilor, pentru aprobarea noilor niveluri supuse modificării. (2) În cazul regiilor autonome, consiliul supune aprobării autorităţii publice tutelare noile niveluri ale indicatorilor de performanţă. (3) Nivelurile indicatorilor aprobate de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor sau autoritatea publică tutelară, după caz, se vor concretiza într-un act adiţional la contractul de mandat. ART. 21 În procedura de negociere, dispoziţiile art. 13 alin. (4), respectiv art. 30 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 se aplică în mod corespunzător. ART. 22 Obiectivele şi gradele de îndeplinire a ICP pot fi modificate, după caz, în următoarele situaţii: a) conjuncturi favorabile de piaţă; b) forţa majoră; c) nealocarea integrală a sumelor de la bugetul de stat sau bugetul local, conform angajamentelor asumate de autoritatea publică tutelară la momentul încheierii contractelor de mandat; d) alte cauze neimputabile administratorilor şi care nu afectează realizarea obiectivelor şi a ţintelor stabilite pentru întregul mandat. ART. 23 (1) Pentru modificarea valorilor ICP se respectă procedura prevăzută pentru aprobarea lor iniţială. (2) Valorile modificate ale ICP se transmit AMEPIP în vederea avizării şi includerii în tabloul de bord. CAP. IV Alte dispoziţii ART. 24 (1) În exercitarea atribuţiilor specifice, autoritatea publică tutelară poate fi sprijinită de experţi, persoane fizice sau juridice, ale căror servicii sunt contractate potrivit Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În procesul de stabilire a indicatorilor de performanţă sau a componentei variabile, autoritatea publică tutelară poate consulta comitetele de nominalizare şi remunerare sau consiliul, ca întreg, şi directorii/directoratul întreprinderii publice. ART. 25 AMEPIP, cu consultarea autorităţilor publice tutelare, stabileşte, prin ordin al preşedintelui, în temeiul prevederilor art. 4^1-4^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, cerinţe de raportare pentru întreprinderile publice. ART. 26 Anexele nr. 2a şi 2b fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. ANEXA 2a la normele metodologice
*) Anexa nr. 2a este reprodusă în facsimil. Indicatori financiari
┌─────────────┬──────────────┬──────────────┬──────────────┐
│Categorie │Indicator │Date primare │Formula │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Plăţile │
│ │ │ │efectuate │
│ │ │Cheltuieli de │pentru bunuri │
│ │ │capital │sau servicii │
│ │CapEx │(raportat de │care sunt │
│ │ │întreprinderea│înregistrate │
│ │ │de stat) │sau │
│ │ │ │capitalizate │
│ │ │ │în bilanţul │
│ │ │ │unei companii │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Cheltuieli de │Rata │
│ │ │capital │cheltuielilor │
│ │ │(raportat de │de capital = │
│ │ │întreprinderea│Cheltuieli de │
│ │Rata │de stat) │capital/Total │
│ │cheltuielilor │ │active │
│ │de capital ├──────────────┼──────────────┤
│ │ │Total active │ │
│ │ │(calculat din │ │
│ │ │raportul de │ │
│ │ │situaţii │ │
│ │ │financiare) │ │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Cheltuieli │ │
│ │ │pentru │Cheltuielile │
│ │ │cercetare şi │efectuate │
│ │C&D │dezvoltare │pentru │
│ │ │(raportat de │cercetare şi │
│Politica de │ │întreprinderea│dezvoltare │
│investiţii │ │de stat) │ │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Rata │
│ │ │ │cheltuielilor │
│ │ │Cheltuieli │pentru │
│ │ │pentru │cercetare şi │
│ │ │cercetare şi │dezvoltare = │
│ │ │dezvoltare │(Cheltuieli │
│ │Rata │(raportat de │pentru │
│ │cheltuielilor │întreprinderea│cercetare şi │
│ │pentru │de stat) │dezvoltare/ │
│ │cercetare şi │ │Total │
│ │dezvoltare │ │active_t) * │
│ │ │ │100 │
│ │ ├──────────────┼──────────────┤
│ │ │Total active │ │
│ │ │(calculat din │ │
│ │ │raportul de │ │
│ │ │situaţii │ │
│ │ │financiare) │ │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Active curente│ │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │Rata │ │Rata │
│ │lichidităţii │ │lichidităţii │
│ │curente │ │curente = │
│ │ │Datorii │Active curente│
│ ├──────────────┤curente │(circulante)/ │
│ │Lichiditatea │ │Datorii │
│ │curentă │ │curente │
│ │ │ │ │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │Lichiditatea │Active │Test Acid = │
│ │imediată/Test │circulante │(Active │
│ ├──────────────┼──────────────┤circulante – │
│ │ │Stocuri │Stocuri/ │
│ │Acid ├──────────────┤Datorii │
│ │ │Datorii │curente)(< 1 │
│ │ │curente │an) │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Datorii totale│ │
│ │ ├──────────────┤ │
│Finanţarea │ │Total active │Levier = │
│ │Levierul │(calculat din │Datorii totale│
│ │ │raportul de │/Active totale│
│ │ │situaţii │ │
│ │ │financiare) │ │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Datorii totale│Raportul │
│ │ │(calculat din │dintre datorie│
│ │ │raportul de │şi EBITDA = │
│ │ │situaţii │Datorii Totale│
│ │ │financiare) │/EBITDA │
│ │ ├──────────────┼──────────────┤
│ │Raportul │ │EBITDA = │
│ │dintre datorie│ │Profit net + │
│ │/EBITDA │ │Cheltuieli cu │
│ │ │ │dobânzi + │
│ │ │EBITDA │Cheltuieli cu │
│ │ │ │impozite + │
│ │ │ │Cheltuieli cu │
│ │ │ │deprecierea + │
│ │ │ │Cheltuieli cu │
│ │ │ │amortizarea │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Rata de │
│ │ │ │rotaţie a │
│ │ │ │activelor = │
│ │ │Cifra de │Cifra de │
│ │ │afaceri netă │afaceri netă/ │
│ │ │ │Valoarea medie│
│ │Rata de │ │a tuturor │
│ │rotaţie a │ │activelor │
│ │activelor ├──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Valoarea medie│
│ │ │ │a tuturor │
│ │ │Valoarea medie│activelor = │
│ │ │a tuturor │(Total │
│ │ │activelor │Active_t1 + │
│ │ │ │Total │
│ │ │ │Active_t0)/2 │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Rata de │
│ │ │ │rotaţie a │
│ │ │Cifra de │stocurilor = │
│ │ │afaceri netă │Cifra de │
│ │ │ │afaceri netă/ │
│ │ │ │Valoarea medie│
│ │ │ │stoc │
│ │ ├──────────────┼──────────────┤
│ │ │Valoarea medie│ │
│ │ │de inventar la│ │
│Operaţiuni │Rata de │început de │ │
│ │rotaţie a │perioadă │ │
│ │stocurilor ├──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Valoarea medie│
│ │ │ │de inventar = │
│ │ │ │[Valoarea │
│ │ │Valoarea medie│medie stoc la │
│ │ │de inventar la│începutul │
│ │ │sfârşit de │perioadei (T0)│
│ │ │perioadă │– Valoarea │
│ │ │ │medie stoc la │
│ │ │ │sfârşitul │
│ │ │ │perioadei │
│ │ │ │(T1)]/2 │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Cifra de │Rata de │
│ │ │afaceri netă │rotaţie a │
│ │ │ │creanţelor = │
│ │ ├──────────────┤Cifra de │
│ │ │Creanţe la │afaceri netă/ │
│ │Rata de │început de │[Creanţe la │
│ │rotaţie a │perioadă │începutul │
│ │creanţelor │ │perioadei (T0)│
│ │ ├──────────────┤+ Creanţe la │
│ │ │Creanţe la │finalul │
│ │ │sfârşit de │perioadei (T1)│
│ │ │perioadă │/2] │
│ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │Rentabilitatea│Profit net │ROE = Profit │
│ │capitalului ├──────────────┤net/Valoare │
│ │propriu │Capital │capital │
│ │ │propriu │propriu │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Profit net │ │
│ │ ├──────────────┤ │
│ │Rentabilitatea│Total active │ROA = Profit │
│ │activelor │(calculat din │net/Total │
│ │ │raportul de │active │
│ │ │situaţii │ │
│ │ │financiare) │ │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Profit din │Marja de │
│ │ │exploatare │profit din │
│ │Marja │ │exploatare = │
│ │profitului din├──────────────┤Profit din │
│ │exploatare │Cifră de │exploatare/ │
│ │ │afaceri netă │Cifra de │
│ │ │ │afaceri netă │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Profit net │Marja de │
│ │ │ │profit net = │
│ │Marja netă a ├──────────────┤Profit net_t/ │
│ │profitului │Cifră de │Cifră de │
│ │ │afaceri netă │afaceri netă_t│
│ │ │ │ │
│Rentabilitate├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Rata de │
│ │ │Cifră de │creştere a │
│ │ │afaceri │cifrei de │
│ │ │perioadă │afaceri nete =│
│ │Rata de │curent │(Cifră de │
│ │creştere a │ │afaceri │
│ │cifrei de ├──────────────┤netă_curent – │
│ │afaceri nete │ │Cifră de │
│ │ │Cifră de │afaceri │
│ │ │afaceri │netă_anterior)│
│ │ │perioadă │/Cifră de │
│ │ │anterioară │afaceri │
│ │ │ │netă_anterior │
│ ├──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │Rata de │
│ │ │Profit net │creştere a │
│ │ │perioadă │profitului net│
│ │ │curent │= (Profit net │
│ │Rata de │ │perioadă │
│ │creştere │ │curentă – │
│ │anuală a ├──────────────┤Profit net │
│ │profitului │ │perioadă │
│ │ │Profit net │anterioară)/ │
│ │ │perioadă │Profit net │
│ │ │anterioară │perioadă │
│ │ │ │anterioară │
│ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │Dividende │Rata de plată │
│ │ │plătite │a │
│Politica de │Rata de plată │(raportat de │dividendelor_t│
│dividende │a dividendelor│întreprinderea│= dividende │
│ │ │de stat) │plătite_t/ │
│ │ ├──────────────┤Profit net_t │
│ │ │Profit net │ │
└─────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┘
ANEXA 2b la normele metodologice
*) Anexa nr. 2b este reprodusă în facsimil. Indicatori nefinanciari
┌───────────┬─────────────────┬─────────────┬─────────┬───────────────┐
│Categorie │Indicatori │Date primare │U.M. │Formula │
├───────────┼─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │Consumul de │Consum │MWh │ │
│ │energie │energie │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Emisiile din │
│ │ │Emisiile │ │domeniul de │
│ │Emisiile din │generate │tone │aplicare 1_e = │
│ │domeniul de │direct de │CO_2e │emisiile direct│
│ │aplicare 1 │instalaţiile │ │generate de │
│ │ │companiei │ │instalaţiile │
│Indicatori │ │ │ │companiei_t │
│de mediu ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Emisiile │ │Emisiile din │
│ │ │indirect │ │domeniul de │
│ │ │generate │ │aplicare 2_t = │
│ │Emisiile din │rezultate în │tone │emisiile │
│ │domeniul de │urma │CO_2e │indirect │
│ │aplicare 2 │producerii │ │generate │
│ │ │energiei │ │provenite din │
│ │ │achiziţionate│ │achiziţia │
│ │ │ │ │energiei_t │
├───────────┼─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Rata de │
│ │ │Număr total │ │retenţie a │
│ │ │de clienţi │ │clienţilor_t = │
│ │Rata de retenţie │ │ │(număr de │
│ │a clienţilor ├─────────────┤% │clienţi_t – │
│ │ │ │ │număr de │
│ │ │Număr de │ │clienţi noi_t)/│
│ │ │clienţi noi │ │număr de │
│ │ │ │ │clienţi_t-1 │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Total număr │ │Scor de │
│Indicatori │ │evaluări de 4│ │satisfacţie │
│referitori │Scorul │şi 5 obţinute│ │clienţi_t = │
│la clienţi │satisfacţiei │(5 este scor │% │total număr │
│ │clienţilor │maxim) │ │evaluări de 4 │
│ │ ├─────────────┤ │şi 5_t/total │
│ │ │Total număr │ │număr │
│ │ │evaluări │ │evaluări_t-1 │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Cifră de │ │Cota de piaţă_t│
│ │ │afaceri netă │ │= Vânzări_t/ │
│ │Cota de piaţă ├─────────────┤% │Total vânzări │
│ │ │Sumă cifre de│ │industrie │
│ │ │afaceri nete │ │clasificată │
│ │ │industrie │ │conform CAEN_t │
├───────────┼─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Total număr │ │Număr mediu de │
│ │ │ore de │ │ore formare per│
│ │Numărul mediu de │formare │ │angajat = Total│
│ │ore de formare │ │% │număr de ore de│
│ │per angajat ├─────────────┤ │formare_t/Număr│
│ │ │Total număr │ │total de │
│ │ │angajaţi │ │angajaţi_t │
│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │Instituirea unui │Confirmarea │ │ │
│ │sistem de │instituirii │DA/NU │ │
│ │siguranţă a │sistemului │ │ │
│ │angajaţilor │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Număr de │
│ │ │Numărul total│ │instruiri în │
│ │ │de instruiri │ │materie de │
│ │Numărul de │în materie de│ │siguranţă_t = │
│ │instruiri în │siguranţă │ │Numărul total │
│ │materie de │care s-au │Număr │de instruiri în│
│ │siguranţă │efectuat pe │ │materie de │
│ │ │parcursul │ │siguranţă care │
│ │ │anului │ │s-au realizat │
│ │ │ │ │pe parcursul │
│Indicatori │ │ │ │anului │
│referitori ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│la angajaţi│ │ │ │Frecvenţa │
│ │ │Număr │ │totală a │
│ │ │accidente │ │accidentărilor │
│ │ │înregistrate │ │înregistrate_t │
│ │ │ │ │= (Numărul de │
│ │Frecvenţa totală ├─────────────┤Frecvenţa│accidente │
│ │a vătămărilor │ │sub formă│înregistrat_t *│
│ │înregistrate │Număr total │de număr │1.000.000)/ │
│ │ │de ore │ │Numărul total │
│ │ │lucrate de │ │de ore lucrate │
│ │ │către toţi │ │de către toţi │
│ │ │angajaţii │ │angajaţii_t │
│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Număr │ │Frecvenţa │
│ │ │accidente │ │accidentelor │
│ │ │grave │ │grave_t = │
│ │ │înregistrate │ │(Numărul de │
│ │ │ │Frecvenţa│accidente │
│ │Frecvenţa ├─────────────┤sub formă│grave_t * │
│ │vătămărilor grave│Număr total │de număr │1.000.000)/ │
│ │ │de ore │ │Numărul total │
│ │ │lucrate de │ │de ore lucrate │
│ │ │către toţi │ │de către toţi │
│ │ │angajaţii │ │angajaţii_t │
│ │ │ │ │ │
├───────────┼─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Număr de │
│ │ │Număr brevet │ │brevete per 100│
│ │Numărul de │ │ │angajaţi_t = │
│ │brevete per 100 ├─────────────┤Număr │(Număr │
│ │de angajaţi │ │ │brevete_t * │
│ │ │Număr total │ │100)/Numărul │
│ │ │angajaţi │ │total │
│ │ │ │ │angajaţi_t │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Numărul de │
│ │ │Număr brevet │ │brevete din │
│ │ │noi obţinute │ │ultimii 3 ani │
│ │ │în ultimii │ │per 100 de │
│ │Numărul de │ani │ │angajaţi_t = │
│Indicatori │brevete în │ │ │(Număr de noi │
│legaţi de │ultimii 3 ani la │ │Număr │brevete │
│inovare │o sută de ├─────────────┤ │obţinute în │
│ │angajaţi │ │ │ultimii 3 ani_t│
│ │ │Număr total │ │*100)/Numărul │
│ │ │angajaţi │ │total │
│ │ │ │ │angajaţi_t │
│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Ponderea │
│ │ │Vânzări de │ │vânzărilor de │
│ │Ponderea │servicii şi │ │servicii şi │
│ │vânzărilor de │produse noi │ │produse noi_t =│
│ │servicii şi │ │% │Vânzări de │
│ │produse noi ├─────────────┤ │servicii şi │
│ │ │ │ │produse noi_t/ │
│ │ │Total vânzări│ │Total vânzări_t│
│ │ │ │ │ │
├───────────┼─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Numărul total│ │Rata membrilor │
│ │ │de membri │ │independenţi în│
│ │ │neexecutivi │ │consiliul de │
│ │ │şi │ │administraţie_t│
│ │ │independenţi │ │= Numărul total│
│ │Rata membrilor │în consiliul │ │de membri │
│ │independenţi în │de │ │neexecutivi şi │
│ │consiliul de │administraţie│% │independenţi în│
│ │administraţie │ │ │consiliul de │
│ │ ├─────────────┤ │administraţie_t│
│ │ │Numărul total│ │/Numărul total │
│ │ │de membri din│ │de membri din │
│ │ │consiliul de │ │consiliul de │
│ │ │administraţie│ │administraţie_t│
│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Valoarea │ │Ponderea │
│ │ │componentelor│ │componentelor │
│ │Ponderea │fixe din │ │fixe_t = │
│ │componentelor │pachetul de │ │Valoarea │
│ │fixe în │remunerare │ │componentelor │
│ │remunerarea │ │% │fixe din │
│ │administratorilor├─────────────┤ │pachetul de │
│ │executivi şi a │Valoarea │ │remunerare_t/ │
│ │administratorilor│totală a │ │Valoarea totală│
│ │neexecutivi │pachetului de│ │a pachetului de│
│ │ │remunerare │ │remunerare_t │
│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Valoarea │ │Ponderea │
│ │ │componentelor│ │componentelor │
│ │Ponderea │variabile din│ │variabile_t = │
│ │componentelor │pachetul de │ │Valoarea │
│ │variabile în │remunerare │ │componentelor │
│ │remunerarea │ │% │variabile din │
│ │administratorilor├─────────────┤ │pachetul de │
│ │executivi şi a │Valoarea │ │remunerare_t/ │
│ │administratorilor│totală a │ │Valoarea totală│
│ │neexecutivi │pachetului de│ │a pachetului de│
│ │ │remunerare │ │remunerare_t │
│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Valoarea totală│
│ │ │ │ │a pachetului de│
│ │ │ │ │remunerare_t_t │
│ │ │ │ │= Valoarea │
│ │ │ │ │componentelor │
│ │Valoarea totală a│ │ │fixe din │
│ │pachetului de │ │lei │pachetul de │
│ │remunerare │ │ │remunerare │
│ │ │ │ │+ Valoarea │
│ │ │ │ │componentelor │
│ │ │ │ │variabile din │
│ │ │ │ │pachetul de │
│Indicatori │ │ │ │remunerare_t │
│legaţi de ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│guvernanţa │ │ │ │Numărul │
│corporativă│ │Numărul │ │şedinţelor │
│ │Numărul de │şedinţelor │ │consiliului de │
│ │reuniuni ale │consiliului │ │administraţie_t│
│ │comitetului │de │Număr │= Numărul │
│ │consiliului de │administraţie│ │şedinţelor │
│ │administraţie │susţinute │ │consiliului de │
│ │ │de-a lungul │ │administraţie │
│ │ │anului │ │susţinute de-a │
│ │ │ │ │lungul anului_t│
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Rata de │
│ │ │ │ │participare la │
│ │ │ │ │reuniunile │
│ │ │ │ │comitetului de │
│ │ │ │ │conducere_t = │
│ │ │ │ │(Suma numerelor│
│ │ │Numărul de │ │i=1 până la │
│ │ │participanţi │ │N_t)Numărul de │
│ │ │la reuniunile│ │participanţi la│
│ │ │comitetului │ │reuniunile │
│ │ │de conducere │% │comitetului de │
│ │Rata de │ │ │conducere/ │
│ │participare la │ │ │Numărul total │
│ │reuniunile │ │ │de membri ai │
│ │comitetului de │ │ │consiliului de │
│ │conducere │ │ │conducere_t * │
│ │ │ │ │N_t │
│ │ ├─────────────┤ ├───────────────┤
│ │ │Numărul total│ │ │
│ │ │de membri ai │ │ │
│ │ │consiliului │ │ │
│ │ │de conducere │ │ │
│ │ ├─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │Numărul de │ │N_t = Numărul │
│ │ │reuniuni ale │Număr │de reuniuni ale│
│ │ │comitetului │ │comitetului de │
│ │ │de conducere │ │conducere_t │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │Stabilirea │Confirmarea │ │ │
│ │politicilor de │stabilirii │DA/NU │ │
│ │gestionare a │politicilor │ │ │
│ │riscurilor │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────────┼─────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Rata femeilor │
│ │ │Numărul total│ │care ocupă │
│ │ │al femeilor │ │poziţii de │
│ │ │care ocupă │ │director_t = │
│ │Rata membrilor de│poziţii de │ │Numărul total │
│ │sex feminin în │director │% │al femeilor │
│ │consiliul de │ │ │care ocupă │
│ │administraţie ├─────────────┤ │poziţii de │
│ │ │ │ │director_t/ │
│ │ │Numărul total│ │Numărul total │
│ │ │de directori │ │de directori_t │
│ │ │ │ │ │
└───────────┴─────────────────┴─────────────┴─────────┴───────────────┘
Indicatori necomerciali
┌──────────┬──────────┬─────────────┬─────┬───────────────┐
│ │ │ │ │Numărul de │
│ │ │Numărul total│ │angajaţi cu │
│ │ │de ore │ │echivalent │
│ │ │lucrătoare │ │normă │
│ │ │pentru toţi │ │întreagă_t = │
│ │ │angajaţii │ │Numărul total │
│ │ │conform │ │de ore │
│ │Număr │contract │ │lucrătoare │
│ │echivalent│ │ │pentru toţi │
│ │normă ├─────────────┤Număr│angajaţii │
│ │întreagă │ │ │conform │
│ │de │Numărul de │ │contract_t/ │
│ │angajaţi │ore │ │Numărul de ore │
│ │ │lucrătoare │ │lucrătoare │
│ │ │pentru un │ │pentru un │
│ │ │angajat care │ │angajat care │
│ │ │lucrează cu │ │lucrează cu │
│ │ │normă │ │normă │
│ │ │întreagă │ │întreagă_t │
│ │ │ │ │ │
│ ├──────────┼─────────────┼─────┼───────────────┤
│ │Noi locuri│Numărul de │ │ │
│ │de muncă │angajaţi cu │ │ │
│ │adăugate │echivalent │Număr│ │
│Crearea de│în cursul │normă │ │ │
│locuri de │anului │întreagă │ │ │
│muncă ├──────────┼─────────────┼─────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Numărul de noi │
│ │ │ │ │locuri de muncă│
│ │ │ │ │adăugate pe │
│ │ │ │ │parcursul │
│ │ │Numărul de │ │anului_t │
│ │ │angajaţi cu │ │= Numărul de │
│ │ │echivalent │ │angajaţi cu │
│ │ │normă │ │echivalent │
│ │ │întreagă la │ │normă │
│ │ │t-1 │ │întreagă_t │
│ │ │ │ │- Numărul de │
│ │ │ │ │angajaţi cu │
│ │ │ │ │echivalent │
│ │ │ │ │normă │
│ │ │ │ │întreagă_t-1 │
│ ├──────────┼─────────────┼─────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Numărul de │
│ │ │Numărul de │ │angajaţi cu │
│ │Numărul de│angajaţi cu │ │handicap_t = │
│ │angajaţi │handicap │Număr│Numărul de │
│ │cu │recunoscute │ │angajaţi cu │
│ │handicap │administrativ│ │handicap │
│ │ │ │ │recunoscute │
│ │ │ │ │administrativ_t│
├──────────┼──────────┼─────────────┼─────┼───────────────┤
│ │ │Numărul │ │ │
│ │ │cadrelor │ │ │
│ │ │superioare de│ │ │
│ │ │conducere de │ │ │
│ │ │sex feminin │ │ │
│ │ ├─────────────┤ ├───────────────┤
│ │Rata │ │ │Rata cadrelor │
│ │cadrelor │ │ │superioare de │
│ │superioare│ │ │conducere de │
│ │de │ │% │sex feminin_t =│
│ │conducere │Numărul de │ │Numărul │
│ │de sex │cadre │ │cadrelor │
│ │feminin │superioare de│ │superioare de │
│ │ │conducere │ │conducere de │
│ │ │ │ │sex feminin_t/ │
│ │ │ │ │Numărul de │
│ │ │ │ │cadre │
│ │ │ │ │superioare de │
│Egalitatea│ │ │ │conducere_t │
│de gen ├──────────┼─────────────┼─────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Rata diferenţei│
│ │ │Salariul │ │de remunerare │
│ │ │mediu lunar │ │între angajaţii│
│ │ │al │ │de sex feminin │
│ │ │angajaţilor │ │şi cei de sex │
│ │Diferenţa │de sex │ │masculin_t = │
│ │de │masculin │ │Salariul mediu │
│ │remunerare│ │ │lunar al │
│ │între │ │ │angajaţilor de │
│ │angajaţii ├─────────────┤% │sex masculin_t │
│ │de sex │ │ │– Salariul │
│ │feminin şi│Salariul │ │mediu lunar al │
│ │cei de sex│mediu lunar │ │angajaţilor de │
│ │masculin │al │ │sex feminin_t/ │
│ │ │angajaţilor │ │Salariul mediu │
│ │ │de sex │ │lunar al │
│ │ │feminin │ │angajaţilor de │
│ │ │ │ │sex masculin_t │
│ │ │ │ │ │
└──────────┴──────────┴─────────────┴─────┴───────────────┘
NOTĂ: Valorile datelor din formulele de calcul pentru „t“ sunt cele înregistrate de întreprinderile publice la 31.12 anul de referinţă. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.