Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORME METODOLOGICE din 2 octombrie 2024 de utilizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate pentru achitarea plăţilor restante, a sumelor certe şi exigibile rezultate din deconturile justificative şi a obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024 ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local pe destinaţiile prevăzute la art. 17 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2024
EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1001 din 7 octombrie 2024
──────────
Conţinute de ORDINUL nr. 6.239 din 2 octombrie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.001 din 7 octombrie 2024.
──────────
ART. 1
(1) În vederea alocării sumelor prevăzute la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale depun la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au sediul, până la data de 15 noiembrie 2024 inclusiv, Cererea privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale din suma aprobată la art. 17 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, denumită în continuare cerere, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 17 alin. (3)-(18) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024.
(2) Cererea trebuie să cuprindă suma care se solicită pentru achitarea obligaţiilor de plată prevăzute la art. 17 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.
(3) Cererea se depune însoţită de următoarele documente:
a) Situaţia obligaţiilor de plată către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat şi către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, prevăzute la art. 17 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, denumită în continuare situaţia obligaţiilor de plată, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024;
b) certificatele de atestare fiscală ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, după caz, emise de organele fiscale centrale, pentru care se solicită stingerea obligaţiilor fiscale ale acestora către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, prevăzute la alin. (5);
c) acordurile încheiate pentru stingerea obligaţiilor de plată/fiscale conform prevederilor art. 17 alin. (4) lit. a) şi b) din ordonanţa de urgenţă, întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6a la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024, şi/sau acorduri încheiate pentru stingerea obligaţiilor de plată/fiscale conform prevederilor art. 17 alin. (4) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6b la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024, denumite în continuare acorduri;
d) copie certificată de administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor, în care să fie consemnată hotărârea creditorilor, definitivă prin necontestare, adoptată cu votul favorabil manifestat expres al titularilor majorităţii, prin valoarea creanţelor prezente cu drept de vot, în cazul furnizorilor prevăzuţi la lit. a) care se află în procedura insolvenţei şi au un plan de reorganizare aprobat. Din acest proces-verbal trebuie să rezulte acordul creditorilor ca administratorul judiciar să întreprindă demersurile necesare pentru a beneficia de mecanismul de stingere a obligaţiilor fiscale prevăzut de art. 17 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă şi să semneze acordurile prevăzute la lit. c) şi sumele astfel obţinute să fie folosite în mod exclusiv pentru plata obligaţiilor fiscale care au fost înscrise la masa credală, fără ca aceste sume să fie distribuite conform ordinii prevăzute de procedura insolvenţei.
(4) Certificatele de atestare fiscală se emit de organul fiscal central competent, în conformitate cu prevederile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, la solicitarea unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în care se înscriu obligaţiile fiscale restante, existente în sold la data de 31 august 2024 inclusiv şi nestinse până la data eliberării acestora, cele care reprezintă condiţie de achitare pentru înlesnirea la plată acordată/planul de reorganizare aprobat, potrivit legii, inclusiv obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada înlesnirilor la plată sau pe perioada derulării planului de reorganizare dacă este cazul. Prin derogare de la prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.654/2015 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora, cu modificările şi completările ulterioare, în certificatele de atestare fiscală, la secţiunea A „Obligaţii fiscale şi alte obligaţii bugetare“, sunt cuprinse obligaţiile fiscale principale şi accesorii, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale, stabilite prin declaraţii de impunere şi/sau decizii emise de organele fiscale centrale competente, prin actele administrative fiscale prin care au fost acordate înlesniri la plată şi prin planul de reorganizare aprobat.
(5) Fac obiectul stingerii potrivit prezentelor norme metodologice următoarele obligaţii fiscale existente în evidenţa fiscală la data de 31 august 2024 inclusiv, respectiv:
a) obligaţiile fiscale restante;
b) obligaţiile fiscale care reprezintă condiţie de achitare pentru înlesnirea la plată acordată/planul de reorganizare aprobat, potrivit legii, inclusiv obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada înlesnirilor la plată sau pe perioada derulării planului de reorganizare dacă este cazul.
(6) Acordurile se încheie de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale cu fiecare furnizor de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau furnizor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, după caz, faţă de care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială/instituţiile publice finanţate integral din bugetul local are/au obligaţii de plată prevăzute la art. 17 alin. (3) lit. a) şi b) din ordonanţa de urgenţă, raportate potrivit legii, pentru stingerea obligaţiilor fiscale şi vor conţine obligatoriu următoarele elemente, care sunt corelate cu datele înscrise în certificatele de atestare fiscală:
a) în cazul acordurilor prevăzute în anexa nr. 6a la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024:
1. suma aferentă obligaţiilor de plată ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau către furnizori care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, care vor face obiectul cererii;
2. suma aferentă obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (5), ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau ale furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, care vor face obiectul cererii;
3. suma care face obiectul cererii şi care trebuie să fie egală cu sumele prevăzute la pct. 1 şi 2;
b) în cazul acordurilor prevăzute în anexa nr. 6b la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024:
1. suma aferentă obligaţiilor de plată ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, care vor face obiectul cererii;
2. sumele datorate de furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări ai acestora care înregistrează obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (5) şi care vor face obiectul cererii;
3. obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (5), ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, care vor face obiectul cererii;
4. suma care face obiectul cererii trebuie să fie egală cu sumele prevăzute la pct. 1-3.
ART. 2
(1) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice înregistrează, în ordinea primirii, cererile transmise de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale potrivit art. 1 alin. (1). În termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea cererilor, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice analizează şi verifică cel puţin următoarele:
a) dacă cererea prevăzută la art. 1 alin. (1) este însoţită de documentele prevăzute la art. 1 alin. (3);
b) dacă cererea prevăzută la art. 1 alin. (1) şi documentele anexate prevăzute la art. 1 alin. (3) sunt întocmite şi respectă prevederile art. 17 din ordonanţa de urgenţă şi prezentele norme metodologice;
c) dacă suma din cererea prevăzută la art. 1 alin. (1) corespunde cu totalul sumelor din acorduri, la care se adaugă, după caz, şi suma necesară achitării obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5) ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;
d) dacă suma din cerere corespunde cu totalul obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5), către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale din certificatele de atestare fiscală;
e) în cazul acordurilor prevăzute în anexa nr. 6a la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024 se verifică dacă suma stabilită prin acord este mai mică sau egală cu:
1. suma obligaţiilor de plată ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, cu care s-a încheiat acordul, prevăzută în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024;
2. suma din certificatul de atestare fiscală al furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau al furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, cu care s-a încheiat acordul;
f) în cazul acordurilor prevăzute în anexa nr. 6b la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024 se verifică dacă suma stabilită prin acord este mai mică sau egală cu:
1. suma obligaţiilor furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări ai acestora ale căror obligaţii fiscale se sting, prevăzută în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024;
2. suma datorată de unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială către furnizorul care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, prevăzută în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024;
3. suma din certificatele de atestare fiscală ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat.
(2) Cererile împreună cu documentele anexate care nu respectă prevederile alin. (1) şi ale art. 17 din ordonanţa de urgenţă, precum şi cererile pentru care Ministerul Finanţelor nu a repartizat sume potrivit prevederilor din anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024 se restituie unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
(3) Unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale cărora le-au fost restituite cererile ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) pot depune o nouă cerere în cadrul termenului prevăzut la art. 1 alin. (1).
(4) În termen de o zi lucrătoare de la primirea comunicării de la Ministerul Finanţelor potrivit prevederilor din anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice repartizează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2024 pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, prin decizie a directorului general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, cu încadrarea în sumele comunicate şi cu respectarea solicitărilor din cererile pentru care Ministerul Finanţelor a repartizat sume potrivit prevederilor art. 17 alin. (9) din ordonanţa de urgenţă.
(5) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice vor transmite unităţilor Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale copii ale deciziilor directorului general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, însoţite de copii ale cererilor prevăzute la art. 1 alin. (1) care au anexate copii ale situaţiilor obligaţiilor de plată prevăzute în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024 şi ale certificatelor de atestare fiscală aferente acestora.
(6) În limita sumelor repartizate potrivit alin. (4), unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituţiile finanţate integral de la bugetul local depun la unităţile Trezoreriei Statului la care îşi au conturile deschise, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea sumelor de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, documentele prevăzute la art. 17 alin. (15) lit. a), b) şi d) din ordonanţa de urgenţă. Sumele care se achită în contul obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5) ale furnizorilor prevăzuţi la art. 17 alin. (1) lit. a) şi b) din ordonanţa de urgenţă, precum şi sumele care reprezintă obligaţiile fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5), către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local, se virează de către acestea în contul 50.86.26 „Sume încasate pentru stingerea creanţelor fiscale conform art. 17 alin. (4) din OUG nr. 113/2024“ codificat cu codul de identificare fiscală al furnizorului de bunuri, servicii şi lucrări sau al furnizorului care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, după caz, ale căror obligaţii fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5) se sting/codul de identificare fiscală al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau al instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local, după caz, deschis la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale competente în administrarea furnizorilor respectivi sau a unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local, după caz.
(7) Ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se achită obligaţiile fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5) se întocmesc de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale şi, respectiv, instituţiile publice finanţate integral din bugetul local, în termenul prevăzut la art. 17 alin. (15) din ordonanţa de urgenţă. În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în rubricile „Plătitor“ şi „Cod de identificare fiscală“ al plătitorului se vor înscrie denumirea şi, respectiv, codul de identificare fiscală ale unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau ale instituţiei publice finanţate integral din bugetul local care dispune plata, în rubricile „Beneficiar“ şi „Cod de identificare fiscală“ al beneficiarului se vor înscrie denumirea furnizorului de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorului care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat/unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau instituţiei publice finanţate integral din bugetul local ale cărui/cărei obligaţii fiscale se achită şi, respectiv, codul de identificare fiscală al acestuia/acesteia, iar în rubrica „Cod IBAN beneficiar“ se înscrie codul IBAN aferent contului prevăzut la alin. (6).
(8) La data primirii ordinelor de plată, unităţile Trezoreriei Statului verifică următoarele:
a) întocmirea acestora potrivit prevederilor alin. (7);
b) sumele din ordinele de plată trebuie să fie egale sau inferioare sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2024 repartizate conform prevederilor alin. (4);
c) sumele din ordinele de plată trebuie să se încadreze în creditele bugetare aprobate în bugetele locale majorate în condiţiile art. 17 alin. (15) lit. a) din ordonanţa de urgenţă şi în creditele bugetare deschise şi repartizate cu această destinaţie;
d) sumele din ordinele de plată sunt egale sau inferioare sumelor din cerere;
e) sumele din ordinele de plată respectă destinaţiile pentru care au fost alocate şi sunt egale sau inferioare cu cele din coloanele 5-8, după caz, din situaţia obligaţiilor de plată prevăzută în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului finanţelor nr. 6.239/2024.
(9) Ordinele de plată pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (8) se restituie unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în vederea refacerii în prima zi lucrătoare de la primirea acestora.
(10) Ordinele de plată pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (8) se transmit cu adresă organelor fiscale centrale împreună cu copii ale certificatelor de atestare fiscală, în vederea confirmării acestora.
(11) Organele fiscale centrale competente, în ziua primirii documentelor prevăzute la alin. (10), comunică unităţilor Trezoreriei Statului, prin adresă scrisă, în ordinea primirii acestora, dacă sumele care fac obiectul ordinelor de plată corespund obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5) actualizate până la data primirii documentelor, respectiv dacă acestea sunt egale sau mai mici decât obligaţiile fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5). În cazul în care organele fiscale centrale competente constată că sumele care fac obiectul documentelor de plată sunt mai mari decât obligaţiile fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5), actualizate până la data primirii documentelor, acestea restituie unităţilor Trezoreriei Statului documentele primite, indicând în adresa de restituire care sunt erorile constatate.
(12) În cazul în care organele fiscale centrale competente în administrarea furnizorilor ale căror obligaţii fiscale se sting se află în alte judeţe decât cele în care se află unităţile Trezoreriei Statului la care au fost depuse documentele prevăzute la alin. (10), acestea vor fi transmise spre confirmare, prin fax sau scanate prin poşta electronică, prin organele fiscale centrale în cadrul cărora funcţionează unităţile Trezoreriei Statului. Adresa de confirmare/Adresa de restituire se remite unităţii Trezoreriei Statului de organul fiscal competent în administrarea furnizorului, prin fax sau scanată prin poşta electronică, în cadrul aceleiaşi zile, prin organul fiscal central de la care au fost primite documentele respective.
(13) În ziua primirii documentelor prevăzute la alin. (11) şi (12) de la organele fiscale centrale, unităţile Trezoreriei Statului vor proceda astfel:
a) pentru ordinele de plată confirmate de organele fiscale centrale virează suma corespunzătoare în contul de venituri ale bugetelor locale 21.A.11.06.00 „Veniturile bugetului local - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale“, concomitent cu decontarea ordinelor de plată respective;
b) restituie cu adresă unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ordinele de plată care nu au fost confirmate de organele fiscale centrale, împreună cu o copie a adresei în care au fost identificate erorile constatate, în scopul refacerii acestora. Ordinele de plată refăcute de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituţiile publice finanţate integral din bugetul local se depun în termenul prevăzut la art. 17 alin. (16) lit. e) din ordonanţa de urgenţă.
(14) La virarea sumei corespunzătoare în contul de venituri ale bugetelor locale 21.A.11.06.00 „Veniturile bugetului local - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale“, unităţile Trezoreriei Statului au obligaţia de a verifica respectarea prevederilor art. 17 alin. (16) din ordonanţa de urgenţă.
ART. 3
(1) Unităţile Trezoreriei Statului transmit în sistem informatic organelor fiscale centrale sumele încasate zilnic în contul 50.86.26 „Sume încasate pentru stingerea creanţelor fiscale conform art. 17 alin. (4) din OUG nr. 113/2024“ în scopul distribuirii acestora în contul obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5).
(2) Distribuirea în conturile corespunzătoare de venituri bugetare a sumelor încasate în contul 50.86.26 „Sume încasate pentru stingerea creanţelor fiscale conform art. 17 alin. (4) din OUG nr. 113/2024“ se efectuează de organele fiscale centrale în sistem informatic, cel târziu în prima zi lucrătoare de la încasarea acestora. Organele fiscale centrale vor înştiinţa contribuabilii în legătură cu obligaţiile fiscale stinse potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 10 zile lucrătoare de la efectuarea distribuirii sumelor.
ART. 4
(1) Înregistrarea în contabilitatea unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi a instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local a stingerii obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5), potrivit procedurii aprobate prin prezentele norme metodologice, se efectuează pe baza extraselor de cont eliberate de unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului şi a înştiinţărilor primite de la organele fiscale centrale prevăzute la art. 3 alin. (2).
(2) Înregistrarea în contabilitatea furnizorilor a stingerii creanţelor de natură comercială şi a obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (5), potrivit procedurii aprobate prin prezentele norme metodologice, se efectuează pe baza copiilor de pe extrasele de cont şi de pe documentele de plată, care se transmit acestora de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituţiile publice finanţate integral din bugetul local, şi a înştiinţărilor primite de la organele fiscale centrale prevăzute la art. 3 alin. (2).
ART. 5
(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de realitatea şi exactitatea sumelor înscrise în documentele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) şi c), de corespondenţa acestora cu sumele înscrise în contabilitate la data de 31 august 2024, precum şi de conformitatea datelor înscrise în aceste documente cu cele din documentele justificative care au stat la baza întocmirii lor.
(2) Răspunderea pentru stabilirea sumelor solicitate care fac obiectul cererilor prevăzute la art. 1 alin. (1), precum şi pentru utilizarea acestora în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă revine exclusiv ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: