Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. I Încasarea veniturilor bugetare 1.1. Sumele aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor obligaţii cãtre bugetul general consolidat, cu termene de platã scadente pânã la finele anului 2011, se achitã de cãtre persoanele juridice şi fizice prin virament, potrivit programului stabilit de instituţiile de credit sau unitãţile Trezoreriei Statului, dupã caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective sã fie încasate în contul curent general al Trezoreriei Statului pânã la data de 30 decembrie 2011. Instituţiile de credit vor lua mãsuri pentru asigurarea decontãrii tuturor ordinelor de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, prezentate de cãtre clienţii acestora, potrivit programului stabilit de Banca Naţionalã a României şi de prezentele norme metodologice, astfel încât pânã la data de 30 decembrie 2011 sumele respective sã fie încasate în contul curent general al Trezoreriei Statului. 1.2. (1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de cãtre contribuabili, cu termene scadente pânã la finele anului 2011, pot fi achitate în numerar pânã la data de 30 decembrie 2011 inclusiv, la casieriile unitãţilor Trezoreriei Statului sau ale instituţiilor publice beneficiare, dupã caz. (2) Instituţiile de credit vor stabili, în cursul lunii decembrie 2011, programul unitãţilor din subordine, astfel încât persoanele fizice sã aibã posibilitatea sã îşi achite la termen obligaţiile cãtre bugetul de stat, bugetele locale sau cãtre alte bugete, potrivit convenţiilor încheiate în acest scop cu unitãţile subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice, cu autoritãţile administraţiei publice locale sau cu alte instituţii publice, dupã caz. 1.3. Sumele încasate în numerar de cãtre instituţiile publice sau de cãtre agenţii fiscali, reprezentând venituri bugetare sau venituri proprii ale bugetelor instituţiilor publice, vor fi depuse în conturile de venituri bugetare sau de disponibilitãţi, dupã caz, cãrora acestea se cuvin, pânã la data de 30 decembrie 2011 inclusiv. Eventualele venituri încasate în numerar de cãtre instituţiile publice în data de 30 decembrie 2011 se depun în conturile corespunzãtoare de venituri bugetare sau de disponibilitãţi, deschise la unitãţile Trezoreriei Statului, în data de 3 ianuarie 2012, şi se înregistreazã ca venituri ale anului 2011. 1.4. (1) Instituţiile publice care încaseazã venituri datorate bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetului asigurãrilor sociale de stat, dupã caz, în conturile 50.32 "Disponibil din sume colectate pentru bugetul de stat", 50.33 "Disponibil din sume colectate pentru bugetele locale" şi 50.34 "Disponibil din sume colectate pentru bugetul asigurãrilor sociale de stat", au obligaţia sã vireze veniturile respective la subdiviziunile de venituri ale bugetelor cãrora acestea se cuvin, pânã la data de 30 decembrie 2011 inclusiv. (2) Eventualele sume încasate în conturile prevãzute la alin. (1) în data de 30 decembrie 2011 se vireazã în conturile corespunzãtoare de venituri ale bugetului de stat şi bugetelor locale, dupã caz, pe data de 3 ianuarie 2012 şi reprezintã venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetului asigurãrilor sociale de stat, dupã caz, pe anul 2011. 1.5. Sumele în numerar încasate în data de 30 decembrie 2011 de unitãţile Trezoreriei Statului care nu funcţioneazã cu casierii-tezaur se depun, la finele zilei, la instituţia de credit la care acestea îşi au deschis contul de disponibil, în genţi de numerar, sau la cea mai apropiatã unitate a Trezoreriei Statului cu tezaur din judeţ, dupã caz, şi se înregistreazã în contul 13 "Casa tranzitorie". 1.6. (1) În cursul lunii decembrie 2011, organele fiscale competente vor lua mãsurile necesare pentru clarificarea şi distribuirea, pânã la finele anului, în conturile corespunzãtoare de venituri bugetare, a tuturor sumelor încasate în conturile unice, reprezentând obligaţii fiscale prevãzute prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã nr. 1.294/2007 privind impozitele, contribuţiile şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, care se plãtesc de contribuabili într-un cont unic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) Sumele încasate în data de 30 decembrie 2011 în contul 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire" şi în contul 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurãrilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire" se distribuie de cãtre organele fiscale competente, în data de 3 ianuarie 2012, şi se transferã în aceeaşi zi de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului în conturile corespunzãtoare de venituri bugetare, ca operaţiuni ale anului 2011, cu data de 30 decembrie 2011. (3) Eventualele sume încasate în conturile unice, rãmase neclarificate la finele anului 2011, pot fi distribuite/compensate din oficiu de cãtre organele fiscale competente, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã nr. 1.314/2007 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plãtite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de cãtre aceştia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pânã la data de 10 ianuarie 2012, cu data operaţiunii 30 decembrie 2011. La data de 10 ianuarie 2012, dupã efectuarea distribuirilor/compensãrilor din oficiu, eventualele sume rãmase în soldul contului 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurãrilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire" vor fi transferate de organele fiscale în contul 22.47.03.02 "Venituri ale bugetului asigurãrilor sociale de stat - Contribuţii cãtre bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul asigurãrilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate încasate în contul unic, în curs de distribuire". Dupã efectuarea acestei operaţiuni, contul 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurãrilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire" nu poate prezenta sold. (4) Pentru operaţiunile prevãzute la alin. (3), organele fiscale competente vor transmite unitãţilor Trezoreriei Statului fişiere distincte, purtând data de 30 decembrie 2011, care vor fi înregistrate de unitãţile Trezoreriei Statului ca operaţiuni ale anului 2011. (5) La finele anului 2011, în conturile 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire" şi 22.47.03.02 "Venituri ale bugetului asigurãrilor sociale de stat - Contribuţii cãtre bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul asigurãrilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate încasate în contul unic, în curs de distribuire" pot rãmâne numai sumele virate în cuantum mai mare decât suma obligaţiilor fiscale datorate, dupã efectuarea tuturor operaţiunilor de distribuire, inclusiv de compensare din oficiu. 1.7. (1) Veniturile bugetare încasate în numerar de cãtre unitãţile vamale în perioada 30 decembrie 2011 - 2 ianuarie 2012 se depun la unitãţile Trezoreriei Statului pe data de 3 ianuarie 2012, pe bazã de chitanţe pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii, întocmite distinct pentru perioada 30-31 decembrie 2011 şi, respectiv, pentru perioada 1-2 ianuarie 2012. (2) Sumele depuse în numerar pentru perioada 30-31 decembrie 2011 se înregistreazã ca venituri bugetare ale anului 2011, cu data de 30 decembrie 2011, iar sumele depuse pentru perioada 1-2 ianuarie 2012 se înregistreazã ca venituri bugetare ale anului 2012, cu data de 3 ianuarie 2012. 1.8. (1) Organele fiscale vor lua mãsuri pentru distribuirea, potrivit legii, pânã la finele anului 2011 a sumelor încasate în conturile 50.59 "Disponibil din sume încasate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile în procesul de executare silitã de unitãţile administrativ-teritoriale", 50.67 "Disponibil din sume încasate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile în procesul de executare silitã", 50.86.01 "Disponibil din executarea silitã a creanţelor stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene", 50.86.02 "Disponibil din executarea silitã a creanţelor stabilite în România şi recuperate în alte state membre ale Uniunii Europene", 50.86.03 "Disponibil din executarea silitã a creanţelor aferente plãţilor efectuate din fonduri comunitare şi din fonduri de cofinanţare aferente acestora", 50.86.04 "Disponibil din executãri/restituiri fond de risc", 50.86.05 "Disponibil din sume încasate din cesiunea creanţelor fiscale", 50.86.06 "Disponibil din recuperarea sumelor plãtite de la bugetul de stat în baza prevederilor art. 1^1 din O.U.G. nr. 135/2007, individualizate în titluri de creanţã" şi 50.86.07 "Disponibil din executarea silitã a debitelor reprezentând prejudicii aduse pãdurii, conform Legii nr. 46/2008". (2) Eventualele disponibilitãţi rãmase nedistribuite la finele anului 2011 în conturile prevãzute la alin. (1) se reporteazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie. 1.9. (1) Sumele reprezentând contribuţiile prevãzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sãnãtãţii, cu completãrile ulterioare, inclusiv sumele restante aferente acestor contribuţii, existente în soldul contului 50.86.08 "Disponibil din sume încasate potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 77/2011", se transferã la data de 30 decembrie 2011 de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centralã, pentru finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate conform Legii nr. 95/2006 deschis pe numele Ministerului Sãnãtãţii la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti. (2) Eventualele sume încasate în perioada 29 - 30 decembrie 2011 în contul 50.86.08 "Disponibil din sume încasate potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 77/2011" se transferã la data de 3 ianuarie 2012 de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centralã, pentru finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate conform Legii nr. 95/2006", deschis pe numele Ministerului Sãnãtãţii la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, şi se înregistreazã ca operaţiuni ale anului 2011, cu data de 30 decembrie 2011. 1.10. (1) Sumele reprezentând contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate colectate, în condiţiile pct. 2 alin. (6) din Normele de aplicare a prevederilor titlului XI - "Finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, aprobate prin Ordinul ministrului sãnãtãţii publice şi al ministrului finanţelor publice nr. 577/909/2006, aflate în soldul conturilor 51.14.10.03 "Disponibil din accize încasate din vânzarea produselor din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.13 "Disponibil din accize încasate în vamã din importul de produse din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.02 "Disponibil din accize încasate din vânzarea de alcool, distilate şi bãuturi alcoolice conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.12 "Disponibil din accize încasate în vamã din importul de alcool, distilate şi bãuturi alcoolice, conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.16.10.05 "Disponibil din taxa asupra unor activitãţi dãunãtoare sãnãtãţii şi din publicitatea lor conform art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006" se transferã la data de 28 decembrie 2011 de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centralã, pentru finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate conform Legii nr. 95/2006", deschis pe numele autoritãţilor de sãnãtate publicã judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti. (2) La data de 29 decembrie 2011, autoritãţile de sãnãtate publicã judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti vireazã sumele colectate în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centralã, pentru finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate conform Legii nr. 95/2006" în acelaşi cont deschis pe numele Ministerului Sãnãtãţii la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti. (3) Eventualele sume încasate în perioada 28-30 decembrie 2011 în conturile 51.14.10.03 "Disponibil din accize încasate din vânzarea produselor din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.13 "Disponibil din accize încasate în vamã din importul de produse din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.02 "Disponibil din accize încasate din vânzarea de alcool, distilate şi bãuturi alcoolice conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.12 "Disponibil din accize încasate în vamã din importul de alcool, distilate şi bãuturi alcoolice, conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.16.10.05 "Disponibil din taxa asupra unor activitãţi dãunãtoare sãnãtãţii şi din publicitatea lor conform art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006" se transferã de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centralã, pentru finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate conform Legii nr. 95/2006", deschis pe numele autoritãţilor de sãnãtate publicã judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, la data de 10 ianuarie 2012 şi se înregistreazã ca operaţiuni ale anului 2011, cu data de 30 decembrie 2011. (4) Sumele încasate de autoritãţile de sãnãtate publicã judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare centralã, pentru finanţarea unor cheltuieli de sãnãtate conform Legii nr. 95/2006", în conformitate cu prevederile alin. (3), se vireazã în contul deschis pe numele Ministerului Sãnãtãţii la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, odatã cu virarea contribuţiilor colectate pentru perioada 1-13 ianuarie 2012, ca operaţiuni ale anului 2012. 1.11. (1) Sumele reprezentând taxã pe poluare pentru autovehicule, înregistrate în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule" se vireazã la data de 30 decembrie 2011 de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului în contul 50.17 "Disponibil din Fondul pentru mediu", deschis pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu la Trezoreria Statului Sector 6. (2) Eventualele sume încasate în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule" în perioada 29-30 decembrie 2011, se vireazã la data de 3 ianuarie 2012 în contul 50.17 "Disponibil din Fondul pentru mediu", deschis pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu, şi se înregistreazã ca operaţiuni ale anului 2011, cu data de 30 decembrie 2011. CAP. II Încheierea execuţiei bugetare la instituţiile publice 2.1. (1) Ordonatorii principali de credite finanţaţi din bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale pot deschide şi repartiza credite bugetare instituţiilor din subordine, pânã cel mai târziu la data de 21 decembrie 2011 inclusiv, asigurându-se astfel timpul necesar efectuãrii cheltuielilor pânã la finele anului. Eventualele retrageri de credite şi repartizãri de credite bugetare dispuse în limita acestora vor fi efectuate pânã la data de 23 decembrie 2011 inclusiv. Dupã data de 21 decembrie 2011 pot fi deschise credite bugetare numai pentru operaţiuni privind serviciul datoriei publice, precum şi pentru operaţiuni finanţate prin suplimentarea creditelor bugetare din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, Fondul naţional de dezvoltare şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pe bazã de hotãrâri ale Guvernului, sau pentru acţiuni urgente aprobate de ministrul finanţelor publice pe baza fundamentãrilor justificate ale ordonatorilor principali de credite. (2) Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului asigurãrilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pot prezenta Ministerului Finanţelor Publice cererile pentru deschiderea de credite bugetare aferente lunii ianuarie 2012, începând cu data de 27 decembrie 2011. 2.2. (1) Dupã aprobarea Legii bugetului de stat pe anul 2012 şi, respectiv, a Legii bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2012 şi pânã la definitivarea repartizãrii pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetelor respective, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului asigurãrilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pot deschide credite bugetare, pe baza bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate la nivel de an. (2) Cererile pentru deschiderea de credite bugetare vor fi prezentate Ministerului Finanţelor Publice însoţite de adrese prin care ordonatorii principali de credite confirmã cã bugetele proprii şi bugetele la nivel de an ale ordonatorilor de credite subordonaţi cãrora li se repartizeazã creditele bugetare deschise au fost aprobate. (3) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor prevãzute la alin. (1) care nu au aprobat bugetele proprii şi bugetele ordonatorilor de credite subordonaţi, la nivel de an, pot deschide şi repartiza credite bugetare aferente lunii ianuarie 2012 numai pentru cheltuieli privind plata drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor de asigurãri şi asistenţã socialã, rambursãri de credite interne şi externe, plãţi de dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente acestora, contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale, cofinanţarea şi prefinanţarea programelor finanţate din fonduri externe. 2.3. (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot prezenta unitãţilor Trezoreriei Statului cererile pentru deschiderea şi repartizarea de credite bugetare pânã la data de 21 decembrie 2011. Dupã aceastã datã pot fi efectuate deschideri de credite bugetare numai pe baza fundamentãrilor justificate, semnate de ordonatorul principal de credite, cu aprobarea conducãtorului unitãţii Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului local. Eventualele retrageri de credite şi repartizãri de credite bugetare dispuse în limita acestora vor fi efectuate pânã la data de 23 decembrie 2011 inclusiv. (2) Cererile pentru deschiderea creditelor bugetare din bugetul local aferente lunii ianuarie 2012 pot fi prezentate unitãţilor Trezoreriei Statului începând cu data de 27 decembrie 2011. (3) Pânã la expirarea perioadei de 45 de zile de la data publicãrii Legii bugetului de stat pe anul 2012 în Monitorul Oficial al României, Partea I, cererile privind deschiderea de credite bugetare din bugetele locale se întocmesc la nivelul necesitãţilor de finanţare aferente perioadei pentru care se solicitã creditele respective. În cazul în care bugetele locale nu se aprobã în intervalul de 45 de zile de la data publicãrii Legii bugetului de stat pe anul 2012 în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupã expirarea acestui interval, finanţarea cheltuielilor unitãţilor administrativ-teritoriale şi unitãţilor din subordinea acestora se efectueazã în condiţiile prevederilor art. 39 alin. (7) şi (7^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 2.4. (1) Instituţiile şi autoritãţile publice autonome, instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, dupã caz, ale cãror bugete de venituri şi cheltuieli nu sunt aprobate pânã la finele anului 2011 pot efectua cheltuieli în anul 2012, pânã la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, în cadrul limitelor lunare de cheltuieli care nu pot depãşi, de regulã, 1/12 din prevederile bugetului anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de cãtre ordonatorul de credite. (2) În cazul în care creditele bugetare propuse în proiectele de buget pe anul 2012 ale instituţiilor publice de la alin. (1) sunt mai mici decât cele din anul precedent, limitele lunare de cheltuieli se stabilesc la nivelul a 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget. 2.5. Instituţiile publice care au acordat avansuri pentru realizarea unor acţiuni şi categorii de cheltuieli finanţate din fonduri publice vor lua mãsuri pentru recuperarea şi justificarea acestora de cãtre contractori sau alţi beneficiari de avansuri, în conformitate cu prevederile alin. (7), (7^1), (8), (9) şi (10) ale art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, alin. (8), (9), (9^1), (9^2), (10) şi (11) ale art. 54 din Legea nr. 273/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale Hotãrârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plãţi în avans din fonduri publice, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 2.6. Sumele de mandat primite de instituţiile publice de la alte instituţii publice sau de la operatori economici vor fi lichidate pânã cel mai târziu la data de 29 decembrie 2011 inclusiv, iar sumele rãmase neutilizate vor fi restituite unitãţilor de la care au fost primite. În contul 50.05 "Sume de mandat şi în depozit" şi 50.06 "Sume de mandat şi în depozit ale instituţiilor publice de subordonare localã" pot fi menţinute sume, la finele anului 2011, numai pentru cazurile prevãzute în anexa nr. 2 "Lista cuprinzând operaţiunile pentru care unele instituţii publice pot pãstra sume la finele anului 2011 în contul «Sume de mandat şi în depozit» deschis la Trezoreria Statului", care face parte integrantã din prezentele norme metodologice; menţinerea acestor sume nu este obligatorie. 2.7. (1) Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale au obligaţia de a analiza componenţa sumelor aflate în soldul tuturor conturilor de disponibilitãţi deschise pe numele acestora şi de a dispune restituirea, pânã la finele anului 2011, a sumelor care nu se justificã a fi reţinute în conturile respective, astfel: a) sumele primite în anul 2011 de la alte instituţii publice şi pentru care legislaţia în vigoare nu prevede reportarea la finele anului, inclusiv eventualele sume încasate necuvenit, se restituie pânã la data de 29 decembrie 2011 în conturile din care acestea au fost încasate; b) sumele primite anterior anului 2011 de la alte instituţii publice şi pentru care legislaţia în vigoare nu prevede reportarea la finele anului, inclusiv eventualele sume încasate necuvenit, se restituie pânã la data de 29 decembrie 2011 în conturile stabilite prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.199/2008 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar; c) sumele aflate în litigiu se pãstreazã în conturile de disponibilitãţi pânã la definitivarea cauzelor. Prevederile privind regularizarea sumelor din conturile de disponibilitãţi prevãzute la lit. a)-b) se pot completa, dacã este cazul, şi cu prevederile art. 75 din Legea nr. 500/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv "Orice sumã care se cuvine statului se face venit la bugetul de stat dacã legea nu prevede altfel". (2) Prevederile alin. (1) se aplicã şi instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pentru sumele aflate în soldul conturilor de disponibilitãţi, altele decât cele prin care acestea îşi gestioneazã bugetele proprii de venituri şi cheltuieli. 2.8. (1) Disponibilitãţile instituţiilor publice provenite din contravaloarea în lei a ajutoarelor externe, fondurile externe nerambursabile de preaderare pentru finanţarea unor obiective, precum şi disponibilitãţile din fondurile publice destinate cofinanţãrii acestora, rãmase la finele anului 2011 în conturile structurilor de implementare, se reporteazã din oficiu. Sumele destinate cofinanţãrii fondurilor externe nerambursabile de preaderare care se utilizeazã/se achitã cãtre beneficiari de cãtre structurile de implementare direct din conturile de cheltuieli bugetare, rãmase neutilizate la finele anului 2011, pot fi rezervate la finele anului în conturi de disponibilitãţi deschise pe numele structurilor de implementare la unitãţile Trezoreriei Statului. (2) Sumele rãmase la finele exerciţiului bugetar al anului 2011 în conturile de disponibilitãţi ale structurilor de implementare şi reportate în anul urmãtor se utilizeazã de acestea în anul 2012 în conformitate cu acordurile încheiate cu partenerii externi şi cu prevederile bugetului anului în care au fost aprobate şi din care au fost alocate sumele respective. 2.9. (1) Disponibilitãţile din fondurile externe nerambursabile postaderare şi fondurile publice destinate finanţãrii/cofinanţãrii/prefinanţãrii acestora, rãmase la sfârşitul anului bugetar în conturile Autoritãţii de certificare şi platã, unitãţilor de platã, precum şi ale beneficiarilor de proiecte aprobate spre finanţare, se reporteazã în anul 2012 şi se utilizeazã cu aceeaşi destinaţie. (2) În categoria disponibilitãţilor prevãzute la alin. (1) nu se includ creditele bugetare deschise şi neutilizate de cãtre beneficiarii finanţaţi integral de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale. (3) Autoritãţile de management/Autoritatea de certificare şi platã vireazã în conturile deschise pe numele liderilor de parteneriat atât sumele aferente prefinanţãrii, cât şi pe cele aferente rambursãrii cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului şi restituirii contravalorii taxei pe valoarea adãugatã plãtite, pânã cel mai târziu la data de 27 decembrie 2011, astfel încât pânã la finele anului sumele respective sã poatã fi virate de cãtre liderii de parteneriat în conturile corespunzãtoare de venituri bugetare sau de disponibilitãţi cãrora se cuvin, dupã caz. 2.10. Disponibilitãţile din fonduri destinate proiectelor NSIP rãmase în contul 50.48 "Disponibil pentru proiecte NSIP" se reporteazã în anul urmãtor şi se utilizeazã cu aceeaşi destinaţie. 2.11. (1) Donaţiile şi sponsorizãrile în lei cu care au fost majorate în cursul anului bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice şi în limita cãrora nu au fost dispuse plãţi se transferã de cãtre instituţiile publice beneficiare în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizãri rãmase neutilizate la finele anului" pânã la data de 30 decembrie 2011. (2) Donaţiile şi/sau sponsorizãrile primite în cursul lunii decembrie 2011, cu care nu mai pot fi majorate bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice şi, în consecinţã, nu mai pot fi utilizate pânã la finele anului bugetar, se încaseazã de cãtre instituţiile publice beneficiare în contul 50.05 "Sume de mandat şi în depozit" deschis la unitãţile Trezoreriei Statului sau în contul de valutã deschis la bancã, dupã caz. (3) Donaţiile şi sponsorizãrile rãmase neutilizate la finele anului în conturile în valutã sau în conturile prevãzute la alin. (1) şi (2) se reporteazã în anul urmãtor şi se utilizeazã conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor bãneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizãrilor de cãtre instituţiile publice. 2.12. Soldurile conturilor 50.72 "Disponibil din Fondul naţional pentru dezvoltare regionalã" şi 50.73 "Disponibil din fonduri publice ale agenţiilor de dezvoltare regionalã şi birourilor regionale pentru cooperare transfrontalierã" rãmase la finele anului 2011 se reporteazã în anul urmãtor. 2.13. Instituţiile publice fãrã personalitate juridicã au obligaţia de a vira, pânã la data de 29 decembrie 2011, în conturile instituţiilor publice cu personalitate juridicã ierarhic superioare sumele aflate în soldul conturilor de disponibilitãţi prin care îşi deruleazã operaţiunile. 2.14. (1) Instituţiile publice vor lua mãsurile necesare pentru restituirea, pânã la data de 29 decembrie 2011, în conturile din care au fost acordate a acreditivelor în lei deschise pentru achiziţii de bunuri, rãmase neutilizate. Cu sumele restituite vor fi reconstituite plãţile de casã, la subdiviziunile de cheltuieli bugetare de la care acestea au fost constituite. (2) Acreditivele în valutã deschise de cãtre instituţiile publice pentru decontarea achiziţiilor intracomunitare sau altor achiziţii externe de bunuri, în curs de derulare, şi comisioanele în valutã aferente acestora se menţin în continuare pânã la lichidarea contractelor încheiate. Sumele în valutã rãmase nefolosite dupã terminarea contractelor se schimbã în lei prin instituţiile de credit de la care acestea au fost procurate, în termen de 5 zile de la încheierea achiziţiilor, iar contravaloarea în lei se restituie la bugetele din care acestea s-au constituit, în conturile corespunzãtoare de cheltuieli bugetare, la titlul de cheltuieli 85 "Plãţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent", sau în conturile de disponibilitãţi, dupã caz, deschise la unitãţile Trezoreriei Statului. 2.15. (1) Valuta achiziţionatã de cãtre instituţiile publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale pentru efectuarea de cheltuieli, rãmasã neutilizatã, se schimbã în lei pânã la data de 28 decembrie 2011 prin instituţiile de credit prin care aceasta a fost achiziţionatã, iar cu contravaloarea în lei se reconstituie plãţile de casã, la subdiviziunile corespunzãtoare de cheltuieli. Pânã la acelaşi termen, instituţiile publice menţionate mai sus vor schimba în lei sumele reprezentând venituri bugetare încasate în valutã, prin instituţiile de credit prin care acestea au fost încasate, sumele respective urmând a fi virate în conturile bugetelor cãrora se cuvin, deschise la unitãţile Trezoreriei Statului. (2) Instituţiile publice prevãzute la alin. (1) pot pãstra, la finele anului 2011, în conturile deschise la instituţii de credit numai valuta procuratã pentru: rambursarea la extern a ratelor la împrumuturi externe guvernamentale care nu au fost preluate spre administrare de Ministerul Finanţelor Publice potrivit prevederilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 109/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi plata dobânzilor sau comisioanelor aferente acestora, cu termene scadente pânã la data de 10 ianuarie 2012; donaţiile sau sponsorizãrile primite în valutã din care se efectueazã plãţi în valutã, conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003; avansurile cuvenite personalului pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, personalului trimis în misiune permanentã în strãinãtate, precum şi pentru personalul forţelor armate care participã la misiuni în afara teritoriului statului român, cu plecare pânã la data de 10 ianuarie 2012. 2.16. (1) Instituţiile publice şi activitãţile finanţate integral din venituri proprii pot pãstra, la finele anului, în conturi deschise la instituţii de credit, valuta cumpãratã pentru achitarea obligaţiilor de platã în valutã cu termene scadente pânã la data de 10 ianuarie 2012. (2) Instituţiile publice prevãzute la alin. (1) pot pãstra, la finele anului, în conturi deschise la instituţii de credit, donaţiile şi sponsorizãrile sau alte sume încasate potrivit legii în valutã, care se schimbã în lei la termenele stabilite de ordonatorii de credite ori în acordurile de finanţare, dupã caz. 2.17. Garanţiile în valutã depuse la unitãţile vamale, aflate în conturi deschise la instituţii de credit, se reporteazã în anul urmãtor pentru a fi utilizate în scopul pentru care au fost constituite. 2.18. (1) Disponibilitãţile în valutã procurate din credite bugetare rãmase la finele anului 2011 în conturile reprezentanţelor diplomatice şi comerciale ale României din strãinãtate se reporteazã în anul urmãtor şi se regularizeazã cu bugetul de stat, de cãtre Ministerul Afacerilor Externe şi de cãtre celelalte ministere care finanţeazã cheltuieli de aceastã naturã, în termen de 45 de zile, atât pentru reprezentanţele din Europa, cât şi pentru reprezentanţele de pe celelalte continente. Contravaloarea în lei a sumelor în valutã existente la data de 30 decembrie 2011, calculatã la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţionalã a României pentru data efectuãrii operaţiunii de regularizare, se vireazã de cãtre Ministerul Afacerilor Externe şi de cãtre celelalte ministere, din creditele bugetare aprobate pentru anul 2012, în contul corespunzãtor de cheltuieli bugetare, titlul 85 "Plãţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent", deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti. (2) Taxele consulare încasate în valutã pentru serviciile prestate în strãinãtate rãmase la finele anului 2011 în conturile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se vireazã, pânã la data de 20 ianuarie 2012, în contul de valutã deschis pe seama Ministerului Afacerilor Externe la instituţii de credit. În termen de 5 zile lucrãtoare de la încasarea sumelor în valutã aferente taxelor consulare, Ministerul Afacerilor Externe vireazã echivalentul în lei al acestora la bugetul de stat, în contul 20.33.01.02 "Venituri ale bugetului de stat - taxe consulare". (3) Ministerul Afacerilor Externe va lua mãsuri pentru recuperarea pânã la finele anului 2011 de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate a eventualelor garanţii pentru contracte de închiriere privind spaţiile de lucru şi locuinţele de serviciu din cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din strãinãtate recuperate în anul 2011 şi rãmase neutilizate şi pentru restituirea acestora la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 96/2010 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã prin Legea nr. 31/2011. 2.19. (1) Disponibilitãţile instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi disponibilitãţile rezultate din execuţia bugetelor activitãţilor finanţate integral din venituri proprii, rãmase la finele anului 2011 în soldul conturilor 50.25 "Disponibil al instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale finanţate integral din venituri proprii", 50.28 "Disponibil al instituţiilor publice ale administraţiei publice locale finanţate integral din venituri proprii", 50.03 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor publice de subordonare centralã" şi 50.04 "Disponibil din venituri proprii ale instituţiilor publice de subordonare localã", dupã caz, se reporteazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie. (2) Autoritãţile deliberative pot hotãrî, în condiţiile art. 70 alin. (3) şi art. 71 alin. (4) din Legea nr. 273/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, preluarea ca venit la bugetul local, în contul 21.36.02.05 "Venituri ale bugetelor locale - Vãrsãminte din veniturile şi/sau disponibilitãţile instituţiilor publice", a excedentelor rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate integral din venituri proprii, existente la finele anului 2011 în soldul contului 50.28 "Disponibil al instituţiilor publice ale administraţiei publice locale finanţate integral din venituri proprii", precum şi a excedentelor rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activitãţilor finanţate integral din venituri proprii, existente în soldul contului 50.04 "Disponibil din venituri proprii ale instituţiilor publice de subordonare localã" deschise pe numele instituţiilor publice şi serviciilor publice subordonate. 2.20. (1) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, dupã caz, rãmase dupã rezervarea în conturile prevãzute în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003 a donaţiilor şi sponsorizãrilor neutilizate la finele anului 2011 şi a sumelor reprezentând prefinanţãri şi avansuri acordate pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, se regularizeazã la finele anului 2011 cu bugetele respective, în limita sumelor primite de la aceste bugete, dupã cum urmeazã: - subvenţiile care au fost acordate direct de cãtre ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale se restituie, pânã la data de 28 decembrie 2011, în conturile acestora, din care sumele respective au fost primite, deschise la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti; - subvenţiile care au fost acordate de cãtre ordonatorii secundari de credite se restituie în conturile acestora deschise la unitãţile Trezoreriei Statului, pânã la data de 29 decembrie 2011. (2) Disponibilitãţile rãmase în contul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, dupã caz, dupã efectuarea operaţiunilor de regularizare în limita subvenţiilor primite, se reporteazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie. 2.21. Sumele rãmase neutilizate în contul 50.47 "Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie specialã" deschis pe numele instituţiilor sanitare publice, determinate ca diferenţã între sumele primite cu destinaţie specialã de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii şi de la bugetele locale şi plãţile de casã efectuate pe destinaţiile pentru care acestea au fost alocate, se restituie integral la bugetele din care au fost primite pânã la data de 29 decembrie 2011, cu excepţia celor care reprezintã prefinanţãri sau avansuri acordate pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare. 2.22. (1) Disponibilitãţile aflate în soldul conturilor 50.41 "Disponibil din activitatea sanitarã conform Legii nr. 95/2006" şi 50.24 "Disponibil al Fondului de dezvoltare a spitalului" se reporteazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), disponibilitãţile provenind din sume alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii aflate în soldul contului 50.41.01 "Disponibil din sume încasate potrivit art. 19 alin. (4) din Legea nr. 95/2006" deschis pe numele spitalelor publice din reţeaua autoritãţilor administraţiei publice locale se regularizeazã cu bugetele din care sumele respective au fost încasate, pânã la data de 28 decembrie 2011. 2.23. Disponibilitãţile aflate în conturile instituţiilor de învãţãmânt superior de stat se reporteazã în anul urmãtor în condiţiile art. 225 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 2.24. Instituţiile publice, altele decât cele prevãzute la pct. 2.21 şi 2.23, care au gestionat sume de la bugetul de stat prin contul 50.47 "Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie specialã" au obligaţia de a vira sumele rãmase neutilizate în contul instituţiilor publice ierarhic superioare de la care au fost încasate sumele respective, pânã la data de 28 decembrie 2011, dacã legea nu prevede altfel. 2.25. Instituţiile publice de culturã şi persoanele juridice de drept privat din domeniul culturii care beneficiazã de alocaţii de la bugetul de stat sau bugetele locale, dupã caz, restituie pânã la data de 28 decembrie 2011 sumele neutilizate, potrivit prevederilor legale în domeniu şi obligaţiilor stabilite prin contracte. Cu sumele restituite ordonatorii principali şi secundari de credite, dupã caz, vor reconstitui plãţile de casã pe anul 2011 în conturile din care au fost acordate alocaţiile respective. 2.26. (1) Structurile sportive şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român au obligaţia sã restituie sumele rãmase neutilizate din alocaţiile primite de la bugetul de stat, în contul Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului din care sumele respective au fost încasate. Aceastã operaţiune se efectueazã pânã la data de 29 decembrie 2011. Sumele de restituit se stabilesc ca diferenţe între transferurile primite şi totalul plãţilor de casã efectuate pentru finanţarea programelor sportive, potrivit contractelor privind finanţarea programelor sportive aprobate pe anul 2011, încheiate în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) Prevederile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi în situaţia în care finanţarea programelor sportive s-a asigurat din alocaţii primite din bugetele altor ordonatori de credite. 2.27. (1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a lua mãsurile necesare pentru achitarea creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice pe care le conduc din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de platã respectivã, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobatã cu completãri prin Legea nr. 288/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) În cazul în care unitãţile Trezoreriei Statului, în calitate de terţ poprit, au efectuat plata sumelor aferente creanţelor stabilite prin titluri executorii de la alte subdiviziuni de cheltuieli bugetare decât cele la care se încadreazã obligaţiile de platã respective, ordonatorii de credite bugetare vor dispune efectuarea regularizãrilor corespunzãtoare, pe bazã de ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), pânã la data de 29 decembrie 2011. (3) Sumele indisponibilizate din creditele bugetare deschise, pentru care perioada de indisponibilizare de 15 zile calendaristice prevãzutã de lege expirã în anul 2012, se transferã de unitãţile Trezoreriei Statului la data de 30 decembrie 2011, astfel: - în contul 50.63.01 "Disponibil al instituţiilor publice de subordonare centralã finanţate integral de la bugetul de stat sau de la celelalte bugete, din sume indisponibilizate pe bazã de titluri executorii", în cazul creditelor bugetare deschise de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate şi bugetul asigurãrilor pentru şomaj; - în contul 50.64.01 "Disponibil al instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul local, din sume indisponibilizate pe bazã de titluri executorii", în cazul creditelor bugetare deschise de la bugetul local. (4) În scopul efectuãrii operaţiunii de transfer prevãzute la alin. (3), sumele indisponibilizate în conturile de credite bugetare deschise indisponibilizate vor fi repuse de unitãţile Trezoreriei Statului în conturile de credite bugetare deschise de la care a fost efectuatã indisponibilizarea acestora. La expirarea perioadei de indisponibilizare sumele se vireazã din conturile prevãzute la alin. (3) în contul indicat de executorul judecãtoresc sau executorul fiscal, dupã caz. (5) Sumele indisponibilizate aflate la finele anului 2011 în conturile de disponibilitãţi prevãzute la art. 7 alin. (1) din Procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cãrora se solicitã înfiinţarea popririi conturilor autoritãţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unitãţilor Trezoreriei Statului, aprobatã prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.336/2011, se reporteazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie şi se transferã de unitãţile Trezoreriei Statului în contul indicat de executorul judecãtoresc sau executorul fiscal, dupã caz, în prima zi lucrãtoare de la expirarea perioadei de indisponibilizare de 15 zile calendaristice prevãzute de lege. 2.28. Eventualele plãţi dispuse de instituţiile publice la finele anului 2011, aferente unor cheltuieli angajate, lichidate, ordonanţate şi plãtite în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul anului 2011 şi care sunt returnate în anul 2012 ca urmare a unor erori de completare a ordinelor de platã, pot fi reiniţiate la platã din conturile în care sumele respective au fost încasate, fãrã afectarea bugetului anului 2012. 2.29. (1) Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile subordonate acestora, care au aplicat în anul 2011 prevederile art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, au obligaţia de a analiza componenţa sumelor aflate în soldul conturilor 50.01 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specialã ale ministerelor şi instituţiilor subordonate" şi 50.02 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specialã ale instituţiilor publice de subordonare localã", inclusiv în conturile analitice deschise în cadrul acestor conturi, şi de a vira pânã la 30 decembrie 2011 la bugetele prevãzute la alin. (4) al art. 14 din legea mai sus menţionatã sumele constituite în temeiul art. 227 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor mãsuri financiare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 116/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, încasate în conturile prevãzute mai sus. (2) Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiile subordonate acestora, precum şi alte instituţii cãrora le sunt aplicabile prevederile art. IX şi X din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminãrii prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar au obligaţia de a analiza componenţa sumelor aflate în soldul contului 50.01 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specialã ale ministerelor şi instituţiilor subordonate", inclusiv în conturile analitice deschise în cadrul acestor conturi, şi de a vira pânã la 30 decembrie 2011 la bugetele cãrora li se cuvin, la subdiviziunea de venituri bugetare 36.00.50 "Alte venituri", sumele constituite în fonduri pentru stimularea personalului în temeiul actelor normative prevãzute la art. I-VIII şi X din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2011, încasate în conturile prevãzute mai sus, cu excepţia sumelor aferente stimulãrii personalului pentru luna decembrie 2011, care vor fi plãtite în luna ianuarie 2012. (3) Începând cu 1 ianuarie 2012 instituţiile prevãzute la alin. (1) şi (2) nu mai constituie fonduri pentru stimularea personalului. CAP. III Regularizãri financiare cu bugetul de stat şi bugetele locale de cãtre regiile autonome, societãţile sau companiile naţionale şi societãţile comerciale 3.1. (1) Regiile autonome, societãţile sau companiile naţionale şi societãţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dupã caz, au obligaţia de a verifica, pe baza deconturilor anuale, dacã alocaţiile bugetare primite sunt justificate, iar, în cazul în care se constatã cã s-au primit sume în plus, acestea vor fi restituite bugetului de stat sau bugetelor locale pe anul 2012, dupã caz, în conturile corespunzãtoare de cheltuieli bugetare din care au fost primite, la titlul 85 "Plãţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent", pânã la data de 31 ianuarie 2012, dacã legislaţia specificã acordãrii acestora nu prevede altfel. Ordonatorii de credite au obligaţia de a comunica operatorilor economici cãrora le-au acordat subvenţii sau transferuri conturile de cheltuieli bugetare în care se restituie sumele alocate în plus. (2) Ordonatorii principali de credite din bugetele cãrora s-au acordat în anul 2011 subvenţii sau transferuri regiilor autonome, societãţilor sau companiilor naţionale şi societãţilor comerciale, dupã caz, au obligaţia sã verifice pânã la data de 31 ianuarie 2012, pe baza deconturilor anuale, dacã subvenţiile sau transferurile acordate sunt justificate şi sã dispunã restituirea eventualelor sume încasate în plus, în conformitate cu legislaţia specificã acordãrii alocaţiilor bugetare respective. (3) Regiile autonome, societãţile sau companiile naţionale şi societãţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi nu restituie sumele primite în plus în termenul prevãzut la alin. (1) sau în termenul prevãzut de legislaţia specificã acordãrii acestora, dupã caz, au obligaţia de a declara la organul fiscal competent subvenţiile sau transferurile primite de la bugetul de stat, neregularizate şi nerestituite în termenul legal, în conformitate cu prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 275/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (4) Regiile autonome, societãţile sau companiile naţionale şi societãţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor îşi majoreazã patrimoniul sau capitalul social, dupã caz, cu valoarea acestora, în condiţiile legii. Se excepteazã sumele acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor aferente domeniului public, precum şi sumele acordate pentru finanţarea investiţiilor care au scheme de ajutor de stat aprobate conform prevederilor legale. 3.2. (1) În aplicarea prevederilor art. 26 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiarfiscale, aprobatã prin Legea nr. 227/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, taxa pe valoarea adãugatã dedusã potrivit legii pentru realizarea obiectivelor proprii de investiţii finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale şi neutilizatã pânã la data de 30 decembrie 2011 se vireazã de cãtre operatorii economici la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupã caz, în conturile de cheltuieli bugetare din care au fost încasate sumele pentru finanţarea obiectivelor respective, la titlul 85 "Plãţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent", pânã la data de 31 ianuarie 2012. (2) Ordonatorii de credite au obligaţia de a comunica operatorilor economici cãrora le-au acordat sume de la bugetul de stat sau bugetele locale aferente obiectivelor de investiţii proprii conturile de cheltuieli bugetare în care se restituie taxa pe valoarea adãugatã. 3.3. Regiile autonome, societãţile comerciale sau companiile naţionale, dupã caz, cãrora li s-au preluat credite neperformante pentru investiţii, în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiarã a obligaţiilor statului rãmase neregularizate la 31 decembrie 1990 şi preluarea de cãtre stat şi bãncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 şi 1990 de agenţii economici cu capital de stat, precum şi a creditelor bancare neperformante, au obligaţia sã ramburseze creditele respective din resursele financiare destinate finanţãrii investiţiilor rãmase disponibile la finele anului 2011. Rambursarea sumelor cuvenite statului se efectueazã în contul 50.18 "Disponibil din sumele încasate din reactivarea şi rambursarea obligaţiilor rezultate din aplicarea Legii nr. 7/1992", deschis la unitãţile Trezoreriei Statului ale municipiilor reşedinţã de judeţ, pe numele Ministerului Finanţelor Publice. Instituţiile de credit în a cãror evidenţã sunt înregistrate credite neperformante, precum şi organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice vor verifica la operatorii economici neradiaţi din registrul comerţului, în termen de 90 de zile de la data încheierii şi depunerii bilanţului contabil pe anul 2011, posibilitãţile de reactivare a debitelor prin identificarea şi preluarea unor noi surse disponibile în contul creditelor neperformante. CAP. IV Încheierea execuţiei bugetelor locale şi operaţiuni specifice unitãţilor administrativ-teritoriale 4.1. (1) Primãriile sectoarelor municipiului Bucureşti vor lua mãsuri pentru virarea soldului contului 50.83 "Disponibil din venituri încasate pentru bugetul Capitalei", pânã la data de 30 decembrie 2011, în conturile corespunzãtoare de venituri ale bugetului Consiliului General al Municipiului Bucureşti, deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti. (2) Veniturile bugetare încasate în contul 50.83 "Disponibil din venituri încasate pentru bugetul Capitalei" în data de 30 decembrie 2011 se vireazã de primãriile sectoarelor municipiului Bucureşti, cu ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul bugetului Consiliului General al Municipiului Bucureşti 21 "Veniturile bugetului local", la subcapitolele corespunzãtoare de venituri bugetare, deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, pe data de 3 ianuarie 2012, şi se înregistreazã în conturile bugetelor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca operaţiuni ale anului 2011, cu data de 30 decembrie 2011. 4.2. Instituţiile publice care au încasat în anul 2011 sume din bugetul propriu al judeţului sau al municipiului Bucureşti, dupã caz, în contul 50.26 "Disponibil din bugetul consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti", vor restitui cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) sumele rãmase disponibile, la finele anului, în conturile din care acestea au fost primite, pânã la data de 29 decembrie 2011. 4.3. Disponibilitãţile rãmase la finele anului 2011 în soldul conturilor 50.58 "Disponibil al fondului de risc", 50.77 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile primite de unitãţile administrativ-teritoriale şi instituţiile sau serviciile publice din subordinea acestora", 50.80 "Disponibil din împrumuturi externe ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi serviciile publice din subordinea acestora" şi 50.81 "Disponibil din împrumuturi interne contractate de unitãţile administrativ-teritoriale şi serviciile publice din subordinea acestora" se reporteazã în anul urmãtor şi se utilizeazã pe destinaţiile stabilite de prevederile legale în vigoare. 4.4. (1) Donaţiile şi sponsorizãrile primite de unitãţile administrativ-teritoriale, rãmase neutilizate la finele anului 2011, se transferã pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) din contul corespunzãtor de cheltuieli bugetare în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizãri rãmase neutilizate la finele anului", pânã la data de 29 decembrie 2011. Cuantumul donaţiilor şi sponsorizãrilor rãmase neutilizate se determinã ca diferenţã între sumele încasate din donaţii şi sponsorizãri în contul de venituri ale bugetului local 21.37.02.01 "Donaţii şi sponsorizãri" şi plãţile efectuate în limita acestora de la capitolele de cheltuieli corespunzãtoare, potrivit clauzelor din actele de donaţie/sponsorizare. (2) La ordinul de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se face transferul donaţiilor/sponsorizãrilor în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizãri rãmase neutilizate la finele anului", deschis la Trezoreria Statului, unitãţile administrativ-teritoriale vor anexa Contul de execuţie a donaţiilor/sponsorizãrilor primite şi utilizate în anul 2011, întocmite pe modelul prevãzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor bãneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizãrilor de cãtre instituţiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003. Soldul donaţiilor şi/sau sponsorizãrilor rãmase neutilizate la finele anului 2011, înscris în Contul de execuţie a donaţiilor/sponsorizãrilor primite şi utilizate în anul 2011, trebuie sã coincidã cu suma care se transferã, pânã la data de 29 decembrie 2011, în contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizãri rãmase neutilizate la finele anului". (3) Utilizarea în anul 2012 a donaţiilor/sponsorizãrilor rãmase neutilizate la finele anului 2011 se efectueazã din contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizãri rãmase neutilizate la finele anului", pe destinaţiile stabilite de transmiţãtor, şi se evidenţiazã la subdiviziunile de cheltuieli bugetare înscrise la nr. crt. 3 "Soldul donaţiilor şi/sau sponsorizãrilor rãmase neutilizate la finele anului [...]" din anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor bãneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizãrilor de cãtre instituţiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003, întocmitã la transferarea soldului. (4) Donaţiile şi/sau sponsorizãrile rãmase neutilizate la finele anului bugetar în conturile în valutã deschise la instituţii de credit pe numele unitãţilor administrativ-teritoriale se utilizeazã în anul urmãtor din acelaşi cont, pe destinaţiile stabilite de transmiţãtor. (5) Donaţiile şi/sau sponsorizãrile primite în cursul lunii decembrie 2011, cu care nu mai pot fi majorate bugetele de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi, în consecinţã, nu mai pot fi utilizate în cursul anului 2011, vor fi încasate de cãtre acestea în contul 50.06 "Sume de mandat şi în depozit ale instituţiilor publice de subordonare localã" deschis la unitãţile Trezoreriei Statului sau în contul de valutã deschis la instituţia de credit, dupã caz, urmând ca virarea sumelor respective în contul de venituri bugetare corespunzãtor şi majorarea creditelor bugetare, în scopul efectuãrii de cheltuieli, sã se realizeze în primele 10 zile ale anului 2012. 4.5. (1) În conturile 50.75.01 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale", 50.75.02 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale destinate pentru susţinerea programelor de dezvoltare localã şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructurã care necesitã cofinanţare localã" şi, respectiv, 50.75.03 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale destinate pentru susţinerea programelor cu finanţare externã, care necesitã cofinanţare localã" deschise la unitãţile Trezoreriei Statului pe numele direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti pot rãmâne la finele anului 2011 urmãtoarele sume: a) cotele defalcate din impozitul pe venit încasate în plus şi nerepartizate prin hotãrâre a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz; b) cotele defalcate din impozitul pe venit cu care nu au mai fost alimentate bugetele unitãţilor administrativ-teritoriale care nu au respectat încadrarea în numãrul maxim de posturi conform prevederilor art. III alin. (9) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 13/2011. (2) Sumele rãmase la finele anului 2011 în soldul conturilor prevãzute la alin. (1) se reporteazã în anul urmãtor şi vor fi alocate bugetelor locale, astfel: a) sumele prevãzute la alin. (1) lit. a) vor fi alocate în anul 2012, în conformitate cu hotãrârile consiliului judeţean sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, şi în limita sumelor care vor fi aprobate în bugetele locale pe anul 2012; b) sumele prevãzute la alin. (1) lit. b) vor fi alocate bugetelor locale ale unitãţilor administrativ-teritoriale pentru care a fost sistatã alimentarea în anul 2011, ca urmare a prevederilor art. III alin. (9) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 13/2011, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, numai dupã intrarea acestora în legalitate. 4.6. Cotele defalcate din impozitul pe venit încasat în luna decembrie 2011 se defalcã în primele 5 zile lucrãtoare ale anului 2012, la nivelul procentelor şi în condiţiile stabilite prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 102/2011 pentru modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. 4.7. (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, încasate în bugetele locale în anul 2011 peste nivelul plãţilor de casã efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.01 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor" din care aceste sume au fost încasate, pe bazã de ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), pânã la data de 29 decembrie 2011. La ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectueazã regularizarea, autoritãţile administraţiei publice locale vor anexa conturile de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor pe anul 2011, întocmite astfel: - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor de susţinere a sistemului de protecţie a copilului; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor de susţinere a centrelor de asistenţã socialã a persoanelor cu handicap; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie şi miere de albine; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã aferente finanţãrii cheltuielilor prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. d)-h) din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, încasate în bugetele locale în anul 2011 peste nivelul plãţilor de casã efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.02 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti" din care aceste sume au fost încasate, pe bazã de ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), pânã la data de 29 decembrie 2011. La ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectueazã regularizarea, autoritãţile administraţiei publice locale vor anexa conturile de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pe anul 2011, întocmite astfel: - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora din instituţiile de învãţãmânt preuniversitar de stat; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor cu drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã aferente finanţãrii cheltuielilor prevãzute la art. 5 alin. (4) lit. b) şi lit. d)-g) din Legea nr. 286/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul municipiului Bucureşti şi al sectoarelor acestuia, încasate în bugetele locale în anul 2011 peste nivelul plãţilor de casã efectuate, potrivit legii, din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.02 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti" din care aceste sume au fost încasate, pe bazã de ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), pânã la data de 29 decembrie 2011. La ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectueazã regularizarea vor fi anexate conturile de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pe anul 2011, întocmite astfel: - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora din instituţiile de învãţãmânt preuniversitar de stat, învãţãmântul special şi centrele judeţene de resurse şi asistenţã educaţionalã; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor cu drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţii; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie şi miere de albine; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor privind susţinerea sistemului de protecţie a copilului; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea cheltuielilor privind susţinerea centrelor de asistenţã socialã a persoanelor cu handicap; - un cont de execuţie distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã aferente celorlalte cheltuieli prevãzute la art. 5 alin. (4) din Legea nr. 286/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã destinate finanţãrii cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, încasate în bugetele locale în anul 2011 peste nivelul plãţilor de casã efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.05 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru drumuri" din care aceste sume au fost încasate, pe bazã de ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), pânã la data de 29 decembrie 2011. La ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectueazã regularizarea, autoritãţile administraţiei publice locale vor anexa conturile de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pe anul 2011. (5) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, încasate în bugetele locale în anul 2011 peste nivelul plãţilor de casã efectuate, potrivit legii, din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.07 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru dezvoltarea infrastructurii şi a bazelor sportive din spaţiul rural" din care aceste sume au fost încasate, pe bazã de ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), pânã la data de 29 decembrie 2011. La ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectueazã regularizarea, autoritãţile administraţiei publice locale vor anexa conturile de execuţie ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pe anul 2011. 4.8. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru echilibrarea bugetelor locale alocate unitãţilor administrativteritoriale prin hotãrâri ale Guvernului din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea cheltuielilor de natura investiţiilor, rãmase neutilizate la finele anului 2011 şi care se reflectã în excedentul bugetului local, vor fi utilizate în anul 2012 cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, în cadrul secţiunii de dezvoltare. 4.9. Unitãţile administrativ-teritoriale care nu se încadreazã în numãrul maxim de posturi conform prevederilor art. III alin. (9) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 13/2011, pânã la data de 30 decembrie 2011, nu mai beneficiazã de sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru echilibrarea bugetelor locale care au fost sistate în condiţiile legii în cursul anului 2011. 4.10. Nu se supun operaţiunilor de regularizare, la finele anului, cu bugetul de stat urmãtoarele categorii de sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã: a) sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru echilibrarea bugetelor locale, alocate potrivit anexei nr. 7 la Legea nr. 286/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; b) sumele defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru echilibrarea bugetelor locale suplimentate pe bazã de hotãrâri ale Guvernului din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, dacã prin hotãrârile Guvernului nu se prevede altfel. 4.11. (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale care au primit în cursul anului 2011 subvenţii de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor pentru şomaj sau alte bugete restituie, pânã la data de 29 decembrie 2011, sumele rãmase neutilizate la finele anului, în conturile ordonatorilor principali de credite ai bugetelor din care acestea au fost încasate, dacã prin legislaţia specificã acordãrii subvenţiilor respective nu se prevãd termene de rambursare anterioare acestei date. Sumele care se restituie se determinã ca diferenţã între subvenţiile primite, înregistrate la subcapitolele de venituri: a) aferente secţiunii de funcţionare: 42.02.21 "Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap", 42.02.32 "Subvenţii pentru compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibili", 42.02.33 "Sprijin financiar la constituirea familiei", 42.02.34 "Subvenţii pentru acordarea ajutorului pentru încãlzirea locuinţei cu lemne, cãrbuni, combustibili petrolieri", 42.02.35 "Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea unitãţilor de asistenţã medico-sociale", 42.02.36 "Subvenţii pentru acordarea trusoului pentru nou-nãscuţi", 42.02.41 "Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea sãnãtãţii", 42.02.44 "Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea camerelor agricole", 42.02.46 "Subvenţii de la bugetul de stat cãtre bugetele locale pentru achitarea obligaţiilor restante cãtre furnizorii de energie termicã şi ale centralelor de termoficare", 42.02.51.01 "Subvenţii primite de bugetul de stat pentru finanţarea unor programe de interes naţional, destinate secţiunii de funcţionare a bugetului local" şi 43.02.04 "Subvenţii de la bugetul asigurãrilor pentru şomaj cãtre bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporarã a forţei de muncã şi subvenţionarea locurilor de muncã"; b) aferente secţiunii de dezvoltare: 42.02.01 "Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare", 42.02.05 "Planuri şi regulamente de urbanism", 42.02.10 "Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţã", 42.02.12 "Subvenţii pentru reabilitarea termicã a clãdirilor de locuit", 42.02.13 "Subvenţii pentru finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodãrire a apelor", 42.02.14 "Finanţarea unor cheltuieli de capital ale unitãţilor de învãţãmânt preuniversitar", 42.02.16.01 "Subvenţii de la bugetul de stat cãtre bugetele locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi echipamentelor de comunicaţii în urgenţã în sãnãtate", 42.02.16.02 "Subvenţii de la bugetul de stat cãtre bugetele locale pentru finanţarea reparaţiilor capitale în sãnãtate", 42.02.16.03 "Subvenţii de la bugetul de stat cãtre bugetele locale pentru finanţarea altor investiţii în sãnãtate", 42.02.17 "Subvenţii pentru finalizarea lucrãrilor de construcţie a aşezãmintelor culturale", 42.02.18.01 "Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii cãtre bugetele locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi echipamentelor de comunicaţii în urgenţã în sãnãtate", 42.02.18.02 "Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii cãtre bugetele locale pentru finanţarea reparaţiilor capitale în sãnãtate", 42.02.18.03 "Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii cãtre bugetele locale pentru finanţarea altor investiţii în sãnãtate", 42.02.19 "Subvenţii cãtre bugetele locale pentru finanţarea programului multianual de asistenţã tehnicã pentru pregãtirea proiectelor de investiţii publice finanţate prin Programul operaţional regional 2007-2013", 42.02.29 "Finanţarea lucrãrilor de cadastru imobiliar", 42.02.40 "Subvenţii de la bugetul de stat cãtre bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism", 42.02.51.02 "Subvenţii primite de bugetul de la stat pentru finanţarea unor programe de interes naţional, destinate secţiunii de dezvoltare a bugetului local" şi 42.02.52 "Subvenţii primite de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor pentru instituţii publice de asistenţã socialã şi unitãţi de asistenţã medico-sociale", şi plãţile de casã efectuate în limita acestora. În acest scop, unitãţile administrativ-teritoriale prezintã unitãţilor Trezoreriei Statului la care au conturile deschise ordine de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) întocmite distinct pentru restituirea cãtre bugetele respective a fiecãrui tip de subvenţie primitã, la care se anexeazã contul de execuţie al cheltuielilor efectuate din subvenţiile primite în anul 2011, pe baza cãruia are loc operaţiunea de regularizare. Restituirea sumelor se efectueazã din conturile corespunzãtoare de venituri ale bugetului local în conturile din care subvenţiile respective au fost primite. (2) Sumele rãmase neutilizate la subdiviziunile de venituri bugetare aferente secţiunii de dezvoltare: 42.02.09.01 "Finanţarea subprogramului privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate", 42.02.09.02 "Finanţarea subprogramului privind alimentarea cu apã a satelor", 42.02.09.03 "Finanţarea subprogramului privind canalizarea şi epurarea apelor uzate" se restituie în contul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului din care sumele respective au fost primite, în condiţiile şi la termenele stabilite în Ordinul ministrului dezvoltãrii regionale şi turismului nr. 1.564/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotãrârii Guvernului nr. 577/1997 pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, alimentarea cu apã, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unitãţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice. 4.12. Unitãţile administrativ-teritoriale au obligaţia de a dispune mãsurile necesare pentru achitarea integralã pânã la finele anului a obligaţiilor restante, astfel încât acestea sã nu influenţeze excedentul bugetului local. 4.13. (1) Subvenţiile de la bugetul de stat cãtre bugetele locale, necesare susţinerii derulãrii proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, evidenţiate la subcapitolul de venituri: 42.02.20 "Subvenţii de la bugetul de stat cãtre bugetele locale necesare susţinerii derulãrii proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", rãmase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectã în excedentul bugetului local şi se utilizeazã în anul 2012 cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, în cadrul secţiunii de dezvoltare, pânã la finalizarea proiectelor respective. (2) Subvenţiile de la bugetul de stat cãtre bugetele locale evidenţiate la subcapitolul de venituri 42.02.42 "Sume primite de administraţiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA" şi 42.02.45 "Sume primite de administraţiile locale în cadrul programelor finanţate din Fondul Social European", rãmase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectã în excedentul bugetului local. (3) Subvenţiile primite de la administraţia centralã de cãtre bugetele locale, reprezentând sume primite din Fondul pentru mediu, evidenţiate la subcapitolul de venituri 43.02.20 "Alte subvenţii primite de la administraţia centralã pentru finanţarea unor activitãţi", rãmase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectã în excedentul bugetului local şi se utilizeazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie. 4.14. (1) Sumele acordate ca prefinanţari şi avansuri aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rãmase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectã în excedentul bugetului local şi vor fi utilizate în anul 2012 cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de dezvoltare. (2) Sumele acordate sub formã de avans promotorilor de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rãmase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectã în excedentul bugetului local şi se utilizeazã în anul 2012 cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de dezvoltare. 4.15. În cazul în care operaţiunile de regularizare prevãzute la pct. 4.7 şi 4.11 determinã gol temporar de casã al bugetului local, unitãţile Trezoreriei Statului, pe baza ordinelor de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) întocmite de cãtre unitãţile administrativ-teritoriale, vor transfera suma corespunzãtoare golului de casã astfel creat din contul 82.98.02 "Excedent" în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de funcţionare" sau 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de dezvoltare", dupã caz. 4.16. Stabilirea rezultatului execuţiei bugetului local Dupã efectuarea operaţiunilor de regularizare cu bugetul de stat şi celelalte bugete, prevãzute de prezentele norme metodologice, autoritãţile administraţiei publice locale împreunã cu unitãţile Trezoreriei Statului vor stabili rezultatul execuţiei bugetelor locale la finele anului, pe secţiuni, astfel: 4.16.1. Închiderea execuţiei secţiunii de funcţionare: 4.16.1.1. Conturile de venituri şi de cheltuieli ale secţiunii de funcţionare se închid prin contul de excedent al secţiunii de funcţionare sau prin contul de deficit al secţiunii de funcţionare, dupã caz, astfel: - prin contul 82.98.02.96 "Excedent al secţiunii de funcţionare", în situaţia în care totalul veniturilor secţiunii de funcţionare, dupã deducerea sumelor evidenţiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de funcţionare", este mai mare decât cheltuielile secţiunii de funcţionare; - prin contul 82.99.02.96 "Deficit al secţiunii de funcţionare", în situaţia în care totalul veniturilor secţiunii de funcţionare, dupã deducerea sumelor evidenţiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de funcţionare", este mai mic decât cheltuielile secţiunii de funcţionare. 4.16.1.2. Operaţiunile privind închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale secţiunii de funcţionare: a) închiderea de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului a conturilor de cheltuieli ale secţiunii de funcţionare:
82.98.02.96 "Excedent al secţiunii de funcţionare" = 24 "Cheltuielile bugetelor locale"
(analitice corespunzãtoare
secţiunii de funcţionare)
sau, dupã caz,
82.99.02.96 "Deficit al secţiunii de funcţionare" = 24 "Cheltuielile bugetelor locale"
(analitice corespunzãtoare
secţiunii de funcţionare);
b) reîntregirea excedentului anului precedent cu sumele repartizate din acesta, în cursul anului 2011, pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de funcţionare. Aceastã operaţiune se efectueazã de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), prin care se vireazã suma corespunzãtoare din contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de funcţionare" în contul 82.98.02 "Excedent al bugetului local"; c) închiderea de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului a conturilor de venituri ale bugetelor locale (exclusiv contul 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de funcţionare"):
21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.98.02.96 "Excedent al secţiunii
(analitice corespunzãtoare de funcţionare"
secţiunii de funcţionare)
sau, dupã caz,
21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.99.02.96 "Deficit al secţiunii
(analitice corespunzãtoare de funcţionare".
secţiunii de funcţionare)
4.16.2. Închiderea execuţiei secţiunii de dezvoltare: 4.16.2.1. Conturile de venituri şi de cheltuieli ale secţiunii de dezvoltare se închid prin contul de excedent al secţiunii de dezvoltare sau prin contul de deficit al secţiunii de dezvoltare, dupã caz, astfel: - prin contul 82.98.02.97 "Excedent al secţiunii de dezvoltare", în situaţia în care totalul veniturilor secţiunii de dezvoltare, dupã deducerea sumelor evidenţiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de dezvoltare", este mai mare decât cheltuielile secţiunii de dezvoltare; - prin contul 82.99.02.97 "Deficit al secţiunii de dezvoltare", în situaţia în care totalul veniturilor secţiunii de dezvoltare, dupã deducerea sumelor evidenţiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de dezvoltare", este mai mic decât cheltuielile secţiunii de dezvoltare. 4.16.2.2. Operaţiunile privind închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale secţiunii de dezvoltare: a) închiderea de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului a conturilor de cheltuieli ale secţiunii de dezvoltare:
82.98.02.97 "Excedent al secţiunii de dezvoltare" = 24 "Cheltuielile bugetelor locale"
(analitice corespunzãtoare
secţiunii de dezvoltare)
sau, dupã caz,
82.99.02.97 "Deficit al secţiunii de dezvoltare" = 24 "Cheltuielile bugetelor locale"
(analitice corespunzãtoare
secţiunii de dezvoltare);
b) reîntregirea excedentului anului precedent cu sumele repartizate din acesta, în cursul anului 2011, pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de dezvoltare. Aceastã operaţiune se efectueazã de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), prin care se vireazã suma corespunzãtoare din contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de dezvoltare" în contul 82.98.02 "Excedent al bugetului local"; c) închiderea de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului a conturilor de venituri ale bugetelor locale (exclusiv contul 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale secţiunii de dezvoltare"):
21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.98.02.97 "Excedent al secţiunii
(analitice corespunzãtoare de dezvoltare"
secţiunii de dezvoltare)
sau, dupã caz,
21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.99.02.97 "Deficit al secţiunii
(analitice corespunzãtoare de dezvoltare".
secţiunii de dezvoltare)
4.16.3. Stabilirea excedentului/deficitului anual al bugetului local a) În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistreazã excedent, acesta se preia în contul de excedent al bugetului local, astfel:
% = 82.98.02 "Excedent al bugetului local"
82.98.02.96 "Excedent al secţiunii
de funcţionare"
82.98.02.97 "Excedent al secţiunii
de dezvoltare";
b) În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistreazã deficit, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, au obligaţia de a aproba prin hotãrâre a consiliului acoperirea definitivã din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de funcţionare şi/sau dezvoltare, dupã caz, pânã la data de 9 ianuarie 2012. Pe baza hotãrârilor consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, unitãţile Trezoreriei Statului înregistreazã operaţiunea de acoperire definitivã a deficitelor secţiunilor respective, astfel:
82.98.02 "Excedent al bugetului local" = %
82.99.02.96 "Deficit al secţiunii
de funcţionare"
82.99.02.97 "Deficit al secţiunii
de dezvoltare".
4.17. Operaţiunile de încheiere a execuţiei bugetelor locale prevãzute la pct. 4.16 se efectueazã în primele 5 zile lucrãtoare ale lunii ianuarie 2012, cu data de 30 decembrie 2011. CAP. V Încheierea execuţiei bugetului asigurãrilor sociale de stat şi sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale Unitãţile din subordinea caselor judeţene de pensii pe seama cãrora a fost deschis contul 25 "Cheltuielile bugetului asigurãrilor sociale de stat" la nivelul unitãţilor Trezoreriei Statului din cadrul administraţiilor finanţelor publice ale oraşelor şi municipiilor (altele decât cele reşedinţã de judeţ) transferã, pânã la data de 28 decembrie 2011, plãţile de casã înregistrate în acest cont, cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul 25 "Cheltuielile bugetului asigurãrilor sociale de stat" deschis pe seama casei judeţene de pensii. La ordinul de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) se anexeazã contul de execuţie bugetarã pe subdiviziunile clasificaţiei bugetului asigurãrilor sociale de stat pe baza cãruia se vor înregistra plãţile de casã în contabilitatea casei judeţene de pensii. 5.1. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale 5.1.1. La data de 11 ianuarie 2012, unitãţile Trezoreriei Statului închid conturile de venituri şi cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale, operaţiune efectuatã cu data de 30 decembrie 2011. Conturile de venituri şi cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale se închid prin debitul/creditul contului 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale", dupã caz, care se codificã astfel: simbol cont 81.01; cod capitol 98.03.04 pentru excedent şi, respectiv, 99.03.04 pentru deficit. În cazul Activitãţii de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi cheltuieli deschise pe numele Casei Naţionale de Pensii Publice se închid prin contul 81.01.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale pe anul 2011". Operaţiunile contabile ce se efectueazã în contabilitatea unitãţilor Trezoreriei Statului sunt urmãtoarele: - pentru închiderea conturilor de venituri ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale:
% = 81.01 "Excedent/Deficit al
sistemului de asigurare
pentru accidente de muncã
şi boli profesionale"
22.20.03.04.01 "Contribuţii de asigurare
pentru accidente de muncã
şi boli profesionale
datorate de angajatori"
22.20.03.04.02 "Contribuţii de asigurare
pentru accidente de muncã
şi boli profesionale pentru
şomeri pe durata practicii
profesionale"
22.21.03.06 "Contribuţii de asigurare
pentru accidente de muncã
şi boli profesionale
datorate de alte persoane
fizice care încheie
asigurare"
22.30.03.07 "Alte venituri pentru
asigurãrile de accidente
de muncã şi boli
profesionale"
22.31.03.06 "Venituri din dobânzi ale
sistemului de asigurãri
de accidente de muncã şi
boli profesionale"
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale:
81.01 "Excedent/Deficit al sistemului = 25.69.03 "Asigurãri şi
de asigurare pentru accidente asistenţã socialã
de muncã şi boli profesionale" pentru accidente
de muncã şi boli
profesionale"
NOTE: - Operaţiunile de mai sus se efectueazã pe bazã de notã contabilã. - Contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale" se deschide la nivelul unitãţilor operative ale Trezoreriei Statului. La Trezoreria Statului Sector 5, contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale" se deschide pe codurile fiscale ale Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Institutului Naţional de Expertizã Medicalã şi Recuperare a Capacitãţii de Muncã, astfel: - 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale al Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti", cod capitol bugetar, cod fiscal; - 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale al Institutului Naţional de Expertizã Medicalã şi Recuperare a Capacitãţii de Muncã", cod capitol bugetar, cod fiscal. 5.1.2. Pentru operaţiunile efectuate la pct. 5.1.1, în contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale", unitãţile Trezoreriei Statului elibereazã titularilor extrase de cont împreunã cu documentele justificative. 5.2. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurãrilor sociale de stat 5.2.1. (1) La data de 11 ianuarie 2012, unitãţile operative ale Trezoreriei Statului, inclusiv Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului Bucureşti, încheie, în contabilitatea proprie, execuţia bugetului asigurãrilor sociale de stat reflectatã în conturile 25 "Cheltuielile bugetului asigurãrilor sociale de stat" şi conturile 22 "Veniturile bugetului asigurãrilor sociale de stat" şi care nu au fãcut obiectul operaţiunilor de închidere prevãzute la pct. 5.1.1 şi 5.2.4, inclusiv contul 22.47.03.02 "Venituri ale bugetului asigurãrilor sociale de stat - contribuţii cãtre bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul asigurãrilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate încasate în contul unic, în curs de distribuire". (2) Conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se închid prin debitul/creditul contului 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat", dupã caz, care se deschide la nivelul unitãţilor operative ale Trezoreriei Statului pe numele caselor de pensii şi se codificã astfel: simbol cont 81.02; cod capitol 98.03.03 pentru excedent şi, respectiv, 99.03.03 pentru deficit. (3) La Trezoreria Statului Sector 5, contul 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat" codificat potrivit prevederilor alin. (2) se deschide atât pe numele Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, cât şi pe numele Institutului Naţional de Expertizã Medicalã şi Recuperare a Capacitãţii de Muncã. (4) La data de 11 ianuarie 2012, unitãţile Trezoreriei Statului închid şi conturile de cheltuieli ale bugetului asigurãrilor sociale de stat gestionate de casele de pensii sectoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului Apãrãrii Naţionale, prin contul 81.02.99.03.03 "Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat", care se deschide pe numele acestora. 5.2.2. Operaţiunile contabile ce se efectueazã în contabilitatea unitãţilor Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurãrilor sociale de stat care nu au fãcut obiectul operaţiunilor de închidere prevãzute la pct. 5.1.1. sunt urmãtoarele: - pentru închiderea conturilor de venituri ale bugetului asigurãrilor sociale de stat:
22 "Veniturile bugetului asigurãrilor = 81.02 "Excedent/Deficit al
sociale de stat" bugetului asigurãrilor
sociale de stat"
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului asigurãrilor sociale de stat:
81.02 "Excedent/Deficit al bugetului = 25 "Cheltuielile bugetului
asigurãrilor sociale de stat" asigurãrilor sociale de
stat"
5.2.3. Pentru operaţiunile înregistrate în contul 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat" unitãţile Trezoreriei Statului elibereazã titularilor extrase de cont împreunã cu documentele justificative. 5.2.4. În cazul Activitãţii de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi cheltuieli deschise pe numele Casei Naţionale de Pensii Publice se închid, la data de 17 ianuarie 2012, prin contul 81.02.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2011". 5.3. Dispoziţii comune pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale şi bugetul asigurãrilor sociale de stat 5.3.1. La data de 12 ianuarie 2012, unitãţile operative ale Trezoreriei Statului vireazã/încaseazã soldul conturilor 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat" în/din contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat" deschise la trezoreria municipiului reşedinţã de judeţ pe numele casei judeţene de pensii din subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice. Aceastã operaţiune se efectueazã cu data de 30 decembrie 2011, iar la ordinul de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se vireazã/transferã excedentul sau deficitul, dupã caz, se anexeazã în copie extrasele contului 81.01.98.03.04 sau 81.01.99.03.04 şi, respectiv, 81.02.98.03.03 sau 81.02.99.03.03, deschise la nivelul trezoreriilor operative, care constituie document justificativ pentru închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurãrilor sociale de stat în contabilitatea proprie a caselor judeţene de pensii din subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice. Casele judeţene de pensii au obligaţia de a verifica extrasele conturilor 81.01.98.03.04, 81.01.99.03.04, 81.02.98.03.03 şi 81.02.99.03.03, deschise la nivelul trezoreriilor operative şi de a sesiza activitãţile de trezorerie şi contabilitate publicã judeţene asupra eventualelor iregularitãţi, pânã la data de 13 ianuarie 2012, în scopul efectuãrii regularizãrilor care se impun. 5.3.2. Pânã la data de 12 ianuarie 2012, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti îşi transferã rezultatul execuţiei sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale şi bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2011 în contul propriu deschis la Trezoreria Statului Sector 3, prin virarea/încasarea în/din contul respectiv a tuturor soldurilor conturilor 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale" şi 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat", pe care le are deschise la sectoarele municipiului Bucureşti. În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 30.12.2011. 5.3.3. Transferarea rezultatului execuţiei sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale şi bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2011 în contul Casei Naţionale de Pensii Publice 5.3.3.1. La data de 16 ianuarie 2012, casele judeţene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Institutul Naţional de Expertizã Medicalã şi Recuperare a Capacitãţii de Muncã transferã rezultatul execuţiei sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale şi bugetului asigurãrilor sociale de stat înregistrate la finele anului 2011, în contul 81.01.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale pe anul 2011" şi, respectiv, 81.02.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2011" deschis pe numele Casei Naţionale de Pensii Publice la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, astfel: - soldul creditor al contului 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat" se vireazã în contul Casei Naţionale de Pensii Publice, cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT); - soldul debitor al contului 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale" şi, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat" se transferã, cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul Casei Naţionale de Pensii Publice. În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 30.12.2011. 5.3.3.2. La data 12 ianuarie 2012, casele de pensii sectoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului Apãrãrii Naţionale transferã rezultatul execuţiei bugetului asigurãrilor sociale de stat în contul 81.02.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2011" deschis pe numele Casei Naţionale de Pensii Publice la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, astfel: - soldul debitor al contului 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat" se transferã, cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul Casei Naţionale de Pensii Publice. În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 30.12.2011. 5.4. (1) Casa Naţionalã de Pensii Publice centralizeazã în data de 13 ianuarie 2012 soldul execuţiei de casã a bugetului asigurãrilor sociale de stat, înregistrat la unitãţile Trezoreriei Statului, iar în cazul în care se înregistreazã excedent, acesta se regularizeazã cu bugetul de stat în limita subvenţiilor primite în anul 2011 de la bugetul de stat. Operaţiunea se efectueazã de cãtre Casa Naţionalã de Pensii Publice cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la data de 16 ianuarie 2012, ca operaţiune a anului 2011, prin virarea sumei corespunzãtoare din contul 22.42.03.24 "Subvenţii primite de bugetul asigurãrilor sociale de stat" în contul 23.56.01.51 "Transferuri din bugetul de stat cãtre bugetul asigurãrilor sociale de stat" deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti. (2) În cazul în care se înregistreazã deficit, acesta se preia la data de 18 ianuarie 2012 de cãtre Casa Naţionalã de Pensii Publice, pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul propriu 81.02.99.03.03 "Deficit al bugetului asigurãrilor sociale de stat". (3) În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectueazã operaţiunile prevãzute la alin. (1) şi (2), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 30.12.2011. 5.5. La data de 17 ianuarie 2012, excedentul sau deficitul sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale înregistrat în contul 81.01.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale pe anul 2011" se vireazã/se preia de cãtre Casa Naţionalã de Pensii Publice, pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), în/din contul propriu 81.01.98.03.04 "Excedent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale". În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 30.12.2011. CAP. VI Încheierea execuţiei sistemului asigurãrilor pentru şomaj şi a Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale 6.1. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale 6.1.1. La data de 11 ianuarie 2012, unitãţile Trezoreriei Statului închid conturile de venituri şi cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, operaţiune efectuatã cu data de 30 decembrie 2011. Conturile de venituri şi cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale se închid prin debitul/creditul contului 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale", dupã caz, şi se codificã astfel: simbol cont 86.01; cod capitol 98.04.11 pentru excedent, şi, respectiv, 99.04.11 pentru deficit. În cazul Activitãţii de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi cheltuieli deschise pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã se închid prin contul 86.01.0000 "Excedent/Deficit curent al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2011". Operaţiunile contabile ce se efectueazã în contabilitatea unitãţilor Trezoreriei Statului sunt urmãtoarele: - pentru închiderea conturilor de venituri ale Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale:
% = 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului
de garantare pentru plata
creanţelor salariale"
28.20.04.06 "Contribuţia angajatorilor
la fondul de garantare
pentru plata creanţelor
salariale"
28.31.04.04 "Venituri din dobânzi la
fondul de garantare
pentru plata creanţelor
salariale"
28.36.04.12 "Alte venituri la fondul de
garantare pentru plata
creanţelor salariale"
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale:
86.01 "Excedent/Deficit al Fondului = 29.64.04 "Cheltuielile Fondului
de garantare pentru plata de garantare pentru
creanţelor salariale" plata creanţelor
salariale"
NOTE: - Operaţiunile de mai sus se efectueazã pe bazã de notã contabilã. - Contul 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" se deschide la nivelul unitãţilor operative ale Trezoreriei Statului. 6.1.2. Pentru operaţiunile efectuate la pct. 6.1.1 în contul 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale", unitãţile Trezoreriei Statului elibereazã titularilor extrase de cont împreunã cu documentele justificative. 6.2. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale sistemului asigurãrilor pentru şomaj 6.2.1. La data de 11 ianuarie 2012, unitãţile operative ale Trezoreriei Statului, inclusiv Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului Bucureşti, încheie în contabilitatea proprie execuţia bugetului sistemului asigurãrilor pentru şomaj reflectatã în conturile 29 "Cheltuielile bugetului asigurãrilor pentru şomaj" şi 28 "Veniturile bugetului asigurãrilor pentru şomaj" şi care nu au fãcut obiectul operaţiunilor de închidere prevãzute la pct. 6.1.1 şi 6.2.4. Conturile de venituri şi cheltuieli ale sistemului asigurãrilor pentru şomaj se închid prin debitul/creditul contului 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj", dupã caz, care se deschide la nivelul trezoreriilor operative, pe numele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncã, şi se codificã astfel: simbol cont 86.02; cod capitol 98.04.10 pentru excedent şi, respectiv, 99.04.10 pentru deficit. 6.2.2. Operaţiunile contabile ce se efectueazã în contabilitatea unitãţilor Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale sistemului asigurãrilor pentru şomaj care nu au fãcut obiectul operaţiunilor de închidere prevãzute la pct. 6.1.1 sunt urmãtoarele: - pentru închiderea conturilor de venituri ale sistemului asigurãrilor pentru şomaj:
28 "Veniturile bugetului asigurãrilor = 86.02 "Excedent/Deficit al
pentru şomaj" sistemului asigurãrilor
pentru şomaj"
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale sistemului asigurãrilor pentru şomaj:
86.02 "Excedent/Deficit al sistemului = 29 "Cheltuielile bugetului
asigurãrilor pentru şomaj" asigurãrilor pentru şomaj"
6.2.3. Pentru operaţiunile înregistrate în contul 86.02 "Excedent/Deficit al bugetului sistemului asigurãrilor pentru şomaj" unitãţile Trezoreriei Statului elibereazã titularilor extrase de cont împreunã cu documentele justificative. 6.2.4. În cazul Activitãţii de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, conturile de venituri şi cheltuieli deschise pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã se închid, la data de 17 ianuarie 2012, prin contul 86.02.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului asigurãrilor pentru şomaj pe anul 2011". 6.3. Dispoziţii comune sistemului asigurãrilor pentru şomaj şi Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale 6.3.1. La data de 12 ianuarie 2012, unitãţile operative ale Trezoreriei Statului vireazã/încaseazã soldul conturilor 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj" în/din contul 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj" deschise la trezoreria municipiului reşedinţã de judeţ pe numele agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncã. Aceastã operaţiune se efectueazã cu data de 30 decembrie 2011, iar la ordinul de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se vireazã/transferã excedentul sau deficitul, dupã caz, se anexeazã în copie extrasele contului 86.01.98.04.11 sau 86.01.99.04.11 şi, respectiv, 86.02.98.04.10 sau 86.02.99.04.10, deschise la nivelul trezoreriilor operative, care constituie document justificativ pentru închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurãrilor pentru şomaj în contabilitatea proprie a agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncã. Agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncã au obligaţia de a verifica extrasele conturilor 86.01.98.04.11, 86.01.99.04.11 şi, respectiv, 86.02.98.04.10, 86.02.99.04.10, deschise la nivelul trezoreriilor operative, şi de a sesiza activitãţile de trezorerie şi contabilitate publicã judeţene asupra eventualelor iregularitãţi, pânã la data de 13 ianuarie 2012, în scopul efectuãrii regularizãrilor care se impun. 6.3.2. Transferarea rezultatului execuţiei sistemului asigurãrilor pentru şomaj şi a Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2011 în contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã 6.3.2.1. Pânã la data de 12 ianuarie 2012, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncã a Municipiului Bucureşti îşi transferã rezultatul execuţiei sistemului asigurãrilor pentru şomaj şi, respectiv, Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2011 în conturile proprii deschise la Trezoreria Statului Sector 5 prin virarea/încasarea în/din conturile 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj" a tuturor soldurilor conturilor 86 pe care le are deschise la sectoarele municipiului Bucureşti şi, respectiv, la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti. În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se înscrie 30 decembrie 2011. 6.3.2.2. La data 16 ianuarie 2012, agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncã transferã rezultatul execuţiei sistemului asigurãrilor pentru şomaj şi, respectiv, rezultatul execuţiei Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale înregistrate, la finele anului 2011, în conturile 86.01.0000 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2011" şi, respectiv, 86.02.0000 "Excedent/Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj pe anul 2011", deschise pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, astfel: - soldul creditor al conturilor 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" şi/sau 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj" se vireazã în contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã, cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT); - soldul debitor al conturilor 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj" se transferã cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) din contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã. În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se înscrie 30 decembrie 2011. 6.4. În funcţie de rezultatul execuţiei de casã a bugetului asigurãrilor pentru şomaj înregistrat dupã efectuarea operaţiunilor prevãzute la pct. 6.3.2.2, Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã efectueazã, pânã la data de 17 ianuarie 2012, urmãtoarele operaţiuni: 6.4.1. În cazul Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale Excedentul sau deficitul înregistrat în contul 86.01.0000 "Excedent/Deficit curent al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pe anul 2011" de Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale se vireazã/se preia de cãtre Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã, pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), în/din contul propriu 86.01.98.04.11 "Excedent al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale". 6.4.2. În cazul sistemului asigurãrilor pentru şomaj Excedentul sau deficitul înregistrat în contul 86.02.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului asigurãrilor pentru şomaj pe anul 2011" de sistemul asigurãrilor pentru şomaj se vireazã/se preia de cãtre Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã, pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), în/din contul propriu 86.02.98.04.10 "Excedent al sistemului asigurãrilor pentru şomaj". 6.4.3. În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectueazã operaţiunile prevãzute la pct. 6.4.1 şi 6.4.2, la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 30.12.2011. Activitatea de trezorerie şi contabilitate publicã a municipiului Bucureşti înregistreazã ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prezentate de Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã ca operaţiuni ale anului 2011. CAP. VII Încheierea execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate 7.1. Subvenţiile primite de bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate de la bugetul de stat rãmase neutilizate se restituie, pânã la data de 6 ianuarie 2012, în contul de cheltuieli al bugetului de stat din care acestea au fost încasate. Sumele care se restituie se determinã ca diferenţã între subvenţiile primite în contul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 26.42.05.26 "Subvenţii primite de bugetul fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" şi plãţile efectuate pe destinaţiile pentru care acestea au fost aprobate. Restituirea se efectueazã din contul 26.42.05.26 "Subvenţii primite de bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" în contul Ministerului Sãnãtãţii 23.66.01.51 "Sãnãtate - Transferuri între unitãţi ale administraţiei publice" deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), în care la "Data emiterii" se va înscrie data de 30 decembrie 2011. 7.2. Subvenţiile primite de bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii rãmase neutilizate se restituie pânã la data de 6 ianuarie 2012 în contul din care acestea au fost încasate. În ordinul de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie data de 30 decembrie 2011. Sumele care se restituie se determinã ca diferenţã între sumele primite în contul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 26.43.05.12 "Sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii" şi plãţile efectuate pe destinaţiile pentru care acestea au fost aprobate. 7.3. În conformitate cu prevederile art. 256 alin. (4^1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în anul 2011 nu se constituie fond de rezervã din veniturile Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. 7.4. (1) La data de 11 ianuarie 2012, unitãţile Trezoreriei Statului încheie în contabilitatea proprie execuţia bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate reflectatã în conturile 26 "Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" şi 27 "Cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" prin debitul/creditul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate", dupã caz, care se deschide pe numele caselor de asigurãri sociale de sãnãtate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casei Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casei Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti, dupã caz. Contul 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" se codificã astfel: simbol cont sintetic 87; cod capitol 98.05 pentru excedent şi, respectiv, 99.05 pentru deficit; codul fiscal al casei de asigurãri sociale de sãnãtate judeţene sau a municipiului Bucureşti, Casei Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casei Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti, dupã caz. (2) Închiderea conturilor de venituri şi de cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate deschise pe numele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti se efectueazã prin debitul/creditul contului 87.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pe anul 2011" deschis pe numele acesteia. 7.5. La data de 12 ianuarie 2012, unitãţile operative ale Trezoreriei Statului vireazã/încaseazã soldul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" în/din contul 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate", deschis la trezoreria municipiului reşedinţã de judeţ pe numele casei de asigurãri sociale de sãnãtate judeţene. Aceastã operaţiune se efectueazã cu data de 30 decembrie 2011, iar la ordinul de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se vireazã/transferã excedentul sau deficitul, dupã caz, se anexeazã, în copie, extrasele contului 87.98.05 sau 87.99.05, dupã caz, deschise la nivelul unitãţilor operative ale Trezoreriei Statului, care constituie document justificativ pentru închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate în contabilitatea proprie a caselor de asigurãri sociale de sãnãtate judeţene. 7.6. (1) Conturile de venituri ale bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate deschise la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti şi, respectiv, al Activitãţii de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti pentru marii contribuabili şi pentru contribuabilii mijlocii se închid prin creditul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" deschis pe numele Casei de Asigurãri Sociale de Sãnãtate a Municipiului Bucureşti. Fac excepţie de la aceste prevederi veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate colectate de cãtre Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti, care se închid prin creditul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" deschis pe numele acestora. (2) Pânã la data de 12 ianuarie 2012, Casa de Asigurãri Sociale de Sãnãtate a Municipiului Bucureşti îşi transferã rezultatul execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pe anul 2011 în contul propriu deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, prin virarea/încasarea în/din contul respectiv a tuturor soldurilor conturilor 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" pe care le are deschise la sectoarele municipiului Bucureşti. În ordinele de platã pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 30 decembrie 2011. 7.7. Operaţiunile contabile ce se efectueazã în contabilitatea unitãţilor Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate sunt urmãtoarele: - pentru închiderea conturilor de venituri ale bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate:
26 "Veniturile bugetului Fondului = 87 "Excedent/Deficit al bugetului
naţional unic de asigurãri Fondului naţional unic de
sociale de sãnãtate" asigurãri sociale de sãnãtate"
- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate:
87 "Excedent/Deficit al bugetului = 27 "Cheltuielile bugetului
Fondului naţional unic de Fondului naţional unic de
asigurãri sociale de sãnãtate" asigurãri sociale de
sãnãtate"
7.8. La data de 16 ianuarie 2012, casele de asigurãri sociale de sãnãtate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti transferã rezultatul execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate înregistrat la finele anului 2011 în contul 87.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pe anul 2011" deschis pe numele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti, astfel: - soldul creditor al contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" se vireazã în contul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT); - soldul debitor al contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate" se transferã cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) din contul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate. 7.9. (1) În cazul în care în urma colectãrii sumelor în contul 87.0000 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pe anul 2011" rezultã excedent, suma respectivã se vireazã de Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate cu ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) în contul 87.98.05 "Excedent al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate". (2) În cazul în care în urma colectãrii sumelor în contul 87.0000 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pe anul 2011" rezultã deficit, acesta se preia de cãtre Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate pe bazã de ordin de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) în contul propriu 87.99.05 "Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate". (3) Operaţiunile prevãzute la alin. (1) şi (2) se efectueazã pânã la data de 17 ianuarie 2012, la rubrica "Data emiterii" din ordinul de platã pentru Trezoreria Statului (OPT) înscriindu-se data de 30 decembrie 2011. CAP. VIII Dispoziţii finale 8.1. Unitãţile teritoriale ale Trezoreriei Statului nu calculeazã dobândã la excedentele aferente bugetului asigurãrilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate aferente anului 2011 şi existente în conturile deschise la unitãţile Trezoreriei Statului în primele zile ale anului 2012. 8.2. Unitãţile Trezoreriei Statului vor elibera instituţiilor publice cu conturi deschise la acestea extrase de cont cu operaţiunile efectuate pânã la data de 30 decembrie 2011 inclusiv şi vor solicita acestora confirmarea scrisã a concordanţei soldurilor conturilor de credite bugetare deschise şi repartizate, de cheltuieli bugetare şi de disponibilitãţi cu cele din evidenţa proprie, pânã la data de 9 ianuarie 2012. În cazul în care nu se respectã acest termen, unitãţile Trezoreriei Statului nu vor efectua plãţi din conturile instituţiilor respective. 8.3. Instituţiile publice au obligaţia ca în primele 5 zile lucrãtoare ale lunii ianuarie a anului 2012 sã confirme unitãţilor Trezoreriei Statului la care au conturile deschise soldurile conturilor de credite bugetare deschise şi repartizate, de cheltuieli bugetare şi de disponibilitãţi. Eventualele diferenţe între soldurile conturilor din contabilitatea instituţiilor publice şi cea a unitãţilor Trezoreriei Statului vor fi clarificate operativ, fiind interzisã încheierea execuţiei bugetare, la finele anului 2011, cu diferenţe. 8.4. Instituţiile publice au obligaţia de a prezenta unitãţilor Trezoreriei Statului la care au conturile deschise "Situaţia fluxurilor de trezorerie" pentru obţinerea vizei privind exactitatea plãţilor nete de casã efectuate din bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, precum şi a soldurilor conturilor de disponibilitãţi, dupã caz, pentru asigurarea concordanţei datelor din contabilitatea instituţiei publice cu cele din contabilitatea unitãţilor Trezoreriei Statului. Ordonatorii principali şi secundari de credite vor centraliza datele din situaţiile fluxurilor de trezorerie pe anul 2011 primite de la instituţiile publice din subordine numai dacã acestea sunt vizate de unitãţile Trezoreriei Statului. 8.5. Nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice, în cazul în care nu au caracter de infracţiune, se sancţioneazã cu amendã contravenţionalã, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care se aplicã de organele abilitate în acest scop. 8.6. Programul calendaristic pentru efectuarea prin unitãţile Trezoreriei Statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2011 este prevãzut în anexa nr. 1 "Program calendaristic pentru efectuarea prin unitãţile Trezoreriei Statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2011", care face parte integrantã din prezentele norme metodologice. ANEXA 1 la normele metodologice PROGRAM CALENDARISTIC pentru efectuarea prin unitãţile Trezoreriei Statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2011
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│Nr. │ │ Data-limitã pentru │
│crt.│ Denumirea operaţiunilor │efectuarea operaţiunilor │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤
│ I. Operaţiuni în numerar │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ 1│Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor │pânã la 29 decembrie 2011 │
│ │publice deschise la unitãţile Trezoreriei Statului pentru│ │
│ │achitarea drepturilor salariale şi a drepturilor de │ │
│ │asigurãri şi asistenţã socialã │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Ridicarea de sume în numerar din conturile instituţiilor │ │
│ │publice pentru plãţi de volum redus şi urgente necesare │ │
│ │bunei funcţionãri a acestora │pânã la 29 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 3│Depunerea încasãrilor în numerar ale unitãţilor vamale │ │
│ │din perioada 30 decembrie 2011-2 ianuarie 2012 │3 ianuarie 2012 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 4│Depunerea la casieriile unitãţilor Trezoreriei Statului a│ │
│ │sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale │pânã la 30 decembrie 2011,│
│ │instituţiilor publice │ora 10,30 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 5│Achitarea la casieriile unitãţilor Trezoreriei Statului a│ │
│ │impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri în│pânã la 30 decembrie 2011,│
│ │numerar │ora 10,30 │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤
│ II. Operaţiuni de încasãri şi plãţi prin virament*) │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ 1│Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin │ │
│ │care instituţiile publice dispun plãţi cãtre beneficiari │ │
│ │cu conturi deschise la unitãţi ale Trezoreriei Statului │ │
│ │din alte judeţe, inclusiv pentru plãţi între trezorerii │pânã la 30 decembrie 2011,│
│ │ale municipiului Bucureşti │ora 10,00 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin │ │
│ │care instituţiile publice dispun plãţi cãtre beneficiari │pânã la 29 decembrie 2011,│
│ │cu conturi deschise la instituţii de credit │ora 10,30 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 3│Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin │ │
│ │care operatorii economici dispun plãţi cãtre beneficiari │ │
│ │cu conturi deschise la unitãţi ale Trezoreriei Statului │ │
│ │din alte judeţe sau la trezorerii diferite din municipiul│pânã la 30 decembrie 2011,│
│ │Bucureşti │ora 10,00 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 4│Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin │ │
│ │care instituţiile publice sau operatorii economici dispun│ │
│ │plãţi cãtre beneficiari cu conturi deschise la aceeaşi │ │
│ │unitate a Trezoreriei Statului sau la unitãţi ale │pânã la 30 decembrie 2011,│
│ │Trezoreriei Statului din cadrul aceluiaşi judeţ │ora 10,30 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 5│Prezentarea de cãtre instituţiile publice sau operatorii │ │
│ │economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare│ │
│ │reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte │ │
│ │venituri, care se achitã la unitatea Trezoreriei Statului│ │
│ │la care îşi au contul deschis sau la unitãţi ale │pânã la 30 decembrie 2011,│
│ │Trezoreriei Statului din cadrul aceluiaşi judeţ │ora 10,30 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 6│Prezentarea de cãtre operatorii economici la unitãţile │pânã la 29 decembrie 2011,│
│ │Trezoreriei Statului a documentelor de transferare a │ora 10,30 │
│ │disponibilitãţilor în conturi deschise la instituţii │(pentru plãţi de micã/mare│
│ │de credit │valoare) │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤
│ III. Operaţiuni derulate de instituţii publice │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ 1│Deschiderea, repartizarea şi retragerea creditelor │ │
│ │bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurãrilor │ │
│ │sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ │- ordonatorii principali │21 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ │- ordonatorii secundari │27 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ │- retragerile de credite │23 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Virarea în conturile instituţiilor ierarhic superioare a │ │
│ │disponibilitãţilor rãmase în conturile instituţiilor │ │
│ │publice fãrã personalitate juridicã │29 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 3│Lichidarea şi decontarea operaţiunilor de mandat │29 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 4│Recuperarea echivalentului în lei al sumelor în valutã │ │
│ │achiziţionate din credite bugetare │28 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 5│Virarea în conturile bugetelor cãrora li se cuvin a │ │
│ │echivalentului în lei al sumelor în valutã încasate de │ │
│ │instituţiile publice reprezentând venituri bugetare │28 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 6│Restituirea de cãtre instituţiile publice a subvenţiilor │ │
│ │şi transferurilor primite de la bugetul de stat │28-29 decembrie 2011 │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤
│ IV. Închiderea execuţiei bugetelor locale │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ 1│Regularizarea subvenţiilor primite de bugetele locale de │ │
│ │la bugetul de stat şi de la alte bugete │29 decembrie 2011 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Stabilirea şi repartizarea excedentelor bugetelor locale │în primele 5 zile │
│ │şi acoperirea eventualelor deficite ale acestora │lucrãtoare ale lunii │
│ │ │ianuarie 2012 │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤
│ V. Închiderea execuţiei bugetului asigurãrilor sociale de stat şi sistemului de │
│asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ 1│Virarea/Încasarea de cãtre unitãţile operative ale │ │
│ │Trezoreriei Statului a soldului contului 81.01 │ │
│ │"Excedent/deficit al sistemului de asigurare pentru │ │
│ │accidente de muncã şi boli profesionale" şi 81.02 │ │
│ │"Excedent/deficit al bugetului asigurãrilor sociale de │ │
│ │stat" în/din contul 81.01 "Excedent/deficit al sistemului│ │
│ │de asigurare pentru accidente de muncã şi boli │ │
│ │profesionale" şi, respectiv, 81.02 "Excedent/deficit al │12 ianuarie 2012 │
│ │bugetului asigurãrilor sociale de stat" deschis pe numele│(ca operaţiune a anului │
│ │caselor judeţene de pensii │ 2011) │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Virarea/Încasarea de cãtre casele de pensii judeţene/a │ │
│ │municipiului Bucureşti a rezultatului execuţiei bugetului│ │
│ │asigurãrilor sociale de stat şi sistemului de asigurare │16 ianuarie 2012 │
│ │pentru accidente de muncã şi boli profesionale în contul │(ca operaţiune a anului │
│ │Casei Naţionale de Pensii Publice │2011) │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤
│ VI. Închiderea execuţiei sistemului asigurãrilor pentru şomaj şi a Fondului de │
│garantare pentru plata creanţelor salariale │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ 1│Virarea/Încasarea de cãtre unitãţile operative ale │ │
│ │Trezoreriei Statului a soldului conturilor 86.01 │ │
│ │"Excedent/deficit al Fondului de garantare pentru plata │ │
│ │creanţelor salariale" şi, respectiv, 86.02 "Excedent/ │ │
│ │Deficit al sistemului asigurãrilor pentru şomaj" în/din │ │
│ │conturile 86.01 "Excedent/deficit al Fondului de │ │
│ │garantare pentru plata creanţelor salariale" şi, │ │
│ │respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului │12 ianuarie 2012 │
│ │asigurãrilor pentru şomaj" deschise pe numele agenţiei │(ca operaţiune a anului │
│ │pentru ocuparea forţei de muncã judeţene │2011) │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Virarea/Încasarea de cãtre agenţiile teritoriale pentru │ │
│ │ocuparea forţei de muncã a rezultatului execuţiei │ │
│ │bugetului asigurãrilor pentru şomaj şi, respectiv, a │ │
│ │rezultatului execuţiei Fondului de garantare pentru plata│16 ianuarie 2012 │
│ │creanţelor salariale în contul Agenţiei Naţionale pentru │(ca operaţiune a anului │
│ │Ocuparea Forţei de Muncã │2011) │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤
│ VII. Închiderea execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de │
│sãnãtate │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ 1│Virarea/Încasarea de cãtre unitãţile operative ale │ │
│ │Trezoreriei Statului a soldului contului 87 "Excedent/ │ │
│ │Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri │ │
│ │sociale de sãnãtate" în/din contul 87 "Excedent/Deficit │ │
│ │al bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale │12 ianuarie 2012 │
│ │de sãnãtate" deschis pe numele casei de asigurãri sociale│(ca operaţiune a anului │
│ │de sãnãtate judeţene │2011) │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Virarea/Încasarea de cãtre casele de asigurãri sociale de│ │
│ │sãnãtate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa │ │
│ │Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, │ │
│ │Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurãrilor de │ │
│ │Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei │ │
│ │Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti a rezultatului │ │
│ │execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurãri │16 ianuarie 2012 │
│ │sociale de sãnãtate în contul Casei Naţionale de │(ca operaţiune a anului │
│ │Asigurãri de Sãnãtate │2011) │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┘
--------- *) Termenele prevãzute la pct. 1-5 pot fi depãşite numai cu acordul Ministerului Finanţelor Publice. ANEXA 2 la normele metodologice LISTA cuprinzând operaţiunile pentru care unele instituţii publice pot pãstra sume la finele anului 2011, în contul "Sume de mandat şi în depozit" deschis la Trezoreria Statului
┌────┬──────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│Nr. │ │ Instituţiile care │
│crt.│ Denumirea operaţiunilor │ efectueazã operaţiunile │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 1│Garanţiile vamale, inclusiv drepturile vamale │unitãţile vamale │
│ │achitate în avans, precum şi sumele consemnate│ │
│ │de persoanele fizice la unitãţile vamale │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2│Cotizaţii pentru sport reţinute de la │unitãţile din sistemul de │
│ │personal, contribuţii ale cadrelor pentru │apãrare naţionalã, ordine │
│ │hranã şi acţiuni social-culturale │publicã şi siguranţã │
│ │ │naţionalã │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 3│Drepturi bãneşti ale persoanelor lipsite de │ │
│ │libertate pãstrate de penitenciare │penitenciare │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 4│Drepturi de personal, burse şi pensii, │ │
│ │alocaţii pentru copii, alocaţii pentru şomaj, │ │
│ │ajutoare la trecerea în rezervã, retragere sau│ │
│ │pensionare, rente viagere, ordonanţate, dar │ │
│ │neridicate în cursul anului de cãtre │ │
│ │persoanele beneficiare │instituţii publice │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 5│Sume depuse în numerar de angajaţi │ │
│ │reprezentând contribuţia la bugetul │ │
│ │asigurãrilor sociale de stat şi bugetul │ │
│ │asigurãrilor pentru şomaj pentru personalul │ordonatorii principali de │
│ │aflat în misiune permanentã în strãinãtate │credite │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 6│Garanţii depuse de operatorii economici la │ │
│ │instituţiile publice pentru participarea la │ │
│ │licitaţii, inclusiv taxa de participare şi │ │
│ │contravaloarea caietelor de sarcini, garanţii │ │
│ │de bunã execuţie încasate în numerar de cãtre │ │
│ │instituţiile publice şi depuse în contul │ │
│ │deschis la unitãţile Trezoreriei Statului, │ │
│ │alte garanţii constituite conform legii │instituţii publice │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 7│Operaţiuni de mandat efectuate din sumele puse│ │
│ │la dispoziţie de cãtre operatorii economici │ │
│ │care nu pot fi restituite pânã la finele │ │
│ │anului │instituţii publice │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 8│Donaţii şi sponsorizãri primite de │ │
│ │instituţiile publice în luna decembrie 2011, │ │
│ │cu care nu s-au mai putut majora bugetele de │ │
│ │venituri şi cheltuieli şi care nu au mai putut│ │
│ │fi utilizate în anul 2011 │instituţii publice │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 9│Taxe pentru Monitorul Oficial al României şi │Oficiul Naţional al │
│ │taxa judiciarã de timbru │Registrului Comerţului şi │
│ │ │unitãţile subordonate │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 10│Sume încasate de la personal reprezentând │ │
│ │cotizaţii pentru sindicat │instituţii publice │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 11│Suma egalã cu amenda achitatã de cei cãrora li│ │
│ │s-a aplicat sancţiunea contravenţionalã pentru│ │
│ │încãlcarea prevederilor legale în domeniul │ │
│ │transporturilor rutiere │Autoritatea Rutierã Românã│
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 12│Subvenţii reţinute în condiţiile art. 19 │ │
│ │alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind │ │
│ │finanţarea partidelor politice şi a │ │
│ │campaniilor electorale, republicatã, cu │Autoritatea Electoralã │
│ │completãrile ulterioare │Permanentã │
├────┼──────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 13│Sume reţinute de la angajaţi reprezentând │ │
│ │popriri asigurãtorii │instituţii publice │
└────┴──────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┘
NOTĂ: Pãstrarea de cãtre instituţiile publice prevãzute în prezenta anexã de sume în contul "Sume de mandat şi în depozit" la finele anului nu este obligatorie. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.