Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii aflate în administrarea unitãţilor din sistemul administraţiei penitenciare se inventariazã potrivit prezentelor norme metodologice. ART. 2 Inventarierea reprezintã ansamblul operaţiunilor prin care se constatã existenţa tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cantitativ-valoric sau numai valoric, dupã caz, la data la care aceasta se efectueazã. ART. 3 Scopul principal al inventarierii îl constituie stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecãrei unitãţi, precum şi a bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale care trebuie sã ofere o imagine fidelã, clarã şi completã a patrimoniului şi a performanţei unitãţii pentru respectivul exerciţiu financiar. ART. 4 (1) În temeiul prevederilor <>Legii contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor şi unitãţile subordonate au obligaţia sã efectueze inventarierea generalã a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la începutul activitãţii, cel puţin o datã în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionãrii lor, în cazul restructurãrii, reorganizãrii sau încetãrii activitãţii, precum şi în urmãtoarele situaţii: a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuãrii controlului, sau a altor organe prevãzute de lege; b) ori de câte ori sunt indicii cã existã lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere; c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune; d) cu prilejul reorganizãrii gestiunilor; e) ca urmare a calamitãţilor naturale sau a unor cazuri de forţã majorã; f) în alte cazuri prevãzute de lege. (2) La începutul activitãţii unitãţii, inventarierea are ca scop principal stabilirea şi evaluarea elementelor de natura activelor ce constituie aport la capitalul unitãţii. Elementele de natura activelor care constituie aport la capitalul social al unitãţii şi al patrimoniului instituţiei publice se înscriu în registrul inventar, grupate pe conturi. (3) În cazul în care, în situaţiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de activ dintr-o gestiune, aceasta poate ţine loc de inventariere anualã, cu aprobarea ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligaţia gestionãrii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3). (4) Toate elementele de natura activelor trebuie sã fie date în rãspunderea gestionarã sau în folosinţã salariaţilor. ART. 5 (1) Inventarierea anualã a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se face, de regulã, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul activitãţii fiecãrei unitãţi. (2) În cadrul unitãţilor penitenciare cu activitate complexã (care au centre de pregãtire sau puncte de lucru exterioare), bunurile pot fi inventariate şi înaintea datei de încheiere a exerciţiului financiar, cu condiţia asigurãrii valorificãrii şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în situaţiile financiare întocmite pentru exerciţiul financiar respectiv. (3) În situaţia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul-inventar se va cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere actualizate cu intrãrile şi ieşirile de bunuri din perioada cuprinsã între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar. ART. 6 Faţã de termenul prevãzut la art. 5, urmãtoarele bunuri sau valori se inventariazã suplimentar, dupã cum urmeazã: a) lunar, de regulã ultima zi a lunii respective: - armamentul şi muniţia aflate în dotarea serviciilor de pazã şi escortã, în depozite şi magazii; - mijloace bãneşti, cecuri şi alte valori care se aflã în casieria unitãţii; - alimente aflate în depozite, bucãtãrii de unitate, bufete, puncte de desfacere; - carburanţi şi lubrifianţi; b) trimestrial, de regulã între 25 şi 30 (31) a ultimei luni din trimestru: - furaje; - animale şi pãsãri; c) de douã ori pe an, la 30 aprilie şi 30 septembrie: - combustibili lichizi (motorinã, CLU, combustibil tip M) folosiţi la încãlzire şi prepararea hranei; - combustibili solizi (lemne, cãrbuni) folosiţi la încãlzire; d) anual: - terenurile, clãdirile, construcţiile speciale şi lucrãrile de investiţii şi reparaţii capitale neterminate ale clãdirilor, instalaţiilor, maşinilor, utilajelor etc.; - alimentele aprovizionate pentru perioada consumului de iarnã la sfârşitul perioadei de consum: cartofi, ceapã, rãdãcinoase însilozate, murãturile şi varza muratã. ART. 7 Rãspunderea pentru organizarea şi efectuarea corespunzãtoare a acţiunii de inventariere revine directorului unitãţii, care elaboreazã proceduri scrise adaptate specificului activitãţii, pe care le transmite comisiilor de inventariere. CAP. II Organizarea inventarierii. Constituirea comisiilor de inventariere ART. 8 (1) Directorul unitãţii stabileşte, prin decizie scrisã, componenţa comisiei de inventariere, care trebuie sã fie formatã din cel puţin douã persoane. (2) În decizia de numire a comisiei de inventariere se menţioneazã în mod obligatoriu şi numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizatã, gestiunea supusã inventarierii, data de începere şi de terminare a operaţiunilor, alte date necesare. ART. 9 Dupã caz, în funcţie de complexitatea activitãţii unitãţii, prin decizie a directorului unitãţii, comisiile de inventariere pot fi coordonate de cãtre o comisie centralã care are ca sarcinã sã organizeze, sã instruiascã, sã supravegheze şi sã controleze modul de efectuare a operaţiunilor de inventariere. ART. 10 Comisia de inventariere rãspunde de efectuarea tuturor lucrãrilor de inventariere, potrivit prevederilor legale. Pentru desfãşurarea în bune condiţii a operaţiunilor de inventariere, în comisii vor fi numite persoane cu pregãtire corespunzãtoare economicã şi tehnicã, care sã asigure efectuarea corectã şi la timp a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, inclusiv evaluarea lor conform reglementãrilor contabile aplicabile. ART. 11 Inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se pot realiza atât cu personal propriu, cât şi pe bazã de contracte de prestãri servicii încheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregãtire corespunzãtoare. ART. 12 Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective. Prin proceduri interne, unitãţile pot stabili ca la efectuarea operaţiunilor sã participe şi contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective, fãrã ca aceştia sã facã parte din comisie. ART. 13 Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiţi decât în cazuri bine justificate şi numai prin decizie scrisã, emisã de cãtre directorul unitãţii. ART. 14 Din comisia de inventariere numitã pentru inventarierea lucrãrilor de investiţii şi reparaţii capitale neterminate fac parte, obligatoriu, inspectorul de şantier sau persoana împuternicitã cu executarea, organizarea, coordonarea şi verificarea acestor lucrãri. ART. 15 În vederea bunei desfãşurãri a operaţiunilor de inventariere, directorul unitãţii trebuie sã ia mãsuri pentru crearea condiţiilor corespunzãtoare de lucru comisiei de inventariere, prin: - organizarea depozitãrii bunurilor grupate pe sortotipodimensiuni, codificarea acestora şi întocmirea etichetelor de raft; - ţinerea la zi a evidenţei tehnico-operative la gestiuni şi a celei contabile şi efectuarea confruntãrii datelor din aceste evidenţe; - participarea întregii comisii de inventariere la lucrãrile de inventariere; - asigurarea personalului necesar pentru manipularea bunurilor care se inventariazã, respectiv pentru sortare, aşezare, cântãrire, mãsurare, numãrare etc.; - asigurarea participãrii la identificarea bunurilor inventariate (calitate, sort, preţ etc.) a unor specialişti din unitate, la solicitarea responsabilului comisiei de inventariere, care au obligaţia de a semna listele de inventariere pentru atestarea datelor înscrise; - dotarea gestiunii cu aparate şi instrumente adecvate şi în numãr suficient pentru mãsurare, cântãrire etc., cu mijloace de identificare (cataloage, mostre, sonde etc.), precum şi cu formulare şi rechizite necesare; - dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a spaţiilor inventariate; - asigurarea protecţiei membrilor comisiei de inventariere în conformitate cu normele de protecţie a muncii; - asigurarea securitãţii uşilor, ferestrelor, porţilor etc. de la magazine, depozite, gestiuni etc. ART. 16 Comisia de inventariere are urmãtoarele obligaţii: - sã cunoascã şi sã aplice prevederile prezentelor norme metodologice; - sã verifice existenţa pe teren a elementelor de activ prin numãrare, cântãrire, mãsurare etc., pentru determinarea exactã a cantitãţilor din fiecare element; - sã se asigure cã aparatele şi instrumentele de mãsurat şi cântãrit sunt omologate şi verificate din punct de vedere metrologic şi sunt în stare bunã de funcţionare; - sã întocmeascã documentele acţiunii de inventariere la timp, în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice şi sã le supunã avizãrii şi aprobãrii celor în drept. CAP. III Executarea inventarierii ART. 17 Principalele mãsuri organizatorice care trebuie luate de cãtre comisia de inventariere sunt urmãtoarele: a) înainte de începerea operaţiunii de inventariere sã ia de la gestionarul rãspunzãtor de gestiunea bunurilor o declaraţie scrisã din care sã rezulte dacã: - gestioneazã bunuri şi în alte locuri de depozitare; - în afara bunurilor unitãţii respective, are în gestiune şi alte bunuri aparţinând terţilor, primite cu sau fãrã documente; - are plusuri sau lipsuri în gestiune, despre a cãror cantitate sau valoare are cunoştinţã; - are bunuri nerecepţionate sau care trebuie expediate (livrate), pentru care s-au întocmit documentele aferente; - a primit sau a eliberat bunuri fãrã documente legale; - deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea sa; - are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenţa gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate. Gestionarul va menţiona în declaraţia scrisã felul, numãrul şi data ultimului document de intrare/ieşire a bunurilor în/din gestiune; declaraţia se dateazã şi se semneazã de cãtre gestionarul rãspunzãtor de gestiunea bunurilor şi de cãtre comisia de inventariere, care atestã cã a fost datã în prezenţa sa; b) sã identifice toate locurile (încãperile) în care existã bunuri ce urmeazã a fi inventariate; c) sã asigure închiderea şi sigilarea spaţiilor de depozitare, în prezenţa gestionarului, ori de câte ori se întrerup operaţiunile de inventariere şi se pãrãseşte gestiunea. Dacã bunurile supuse inventarierii, gestionate de cãtre o singurã persoanã, sunt depozitate în locuri diferite sau când gestiunea are mai multe cãi de acces, membrii comisiei care efectueazã inventarierea trebuie sã sigileze toate aceste locuri şi cãile lor de acces, cu excepţia locului în care a început inventarierea, care se sigileazã numai în cazul când inventarierea nu se terminã într-o singurã zi. La reluarea acţiunii de inventariere se verificã dacã sigiliul este intact, în caz contrar, acest fapt se va consemna într-un proces-verbal de constatare, care se semneazã de cãtre comisia de inventariere şi de cãtre gestionar, luându-se mãsurile corespunzãtoare. Documentele întocmite de comisia de inventariere rãmân în cadrul gestiunii inventariate, în locuri special amenajate (fişete, casete, dulapuri etc.), încuiate şi sigilate. Sigiliul se pãstreazã, pe durata inventarierii, de cãtre responsabilul comisiei de inventariere. Desigilarea se efectueazã de cãtre comisia de inventariere în prezenţa gestionarului respectiv; d) sã bareze şi sã semneze, la ultima operaţiune, fişele de magazie, menţionând data la care s-au inventariat bunurile, sã vizeze documentele care privesc intrãri sau ieşiri de bunuri, existente în gestiune, dar neînregistrate, sã dispunã înregistrarea acestora în fişele de magazie şi predarea lor la contabilitate, astfel încât situaţia scripticã a gestiunii sã reflecte realitatea; e) sã verifice numerarul din casã şi sã stabileascã suma încasãrilor din ziua curentã; f) sã controleze dacã toate instrumentele şi aparatele de mãsurã sau de cântãrire au fost verificate şi dacã sunt în bunã stare de funcţionare. ART. 18 (1) În cazul în care gestionarul lipseşte, comisia de inventariere aplicã sigiliul şi comunicã situaţia conducerii unitãţii respective. Conducerea unitãţii are obligaţia sã îl anunţe în scris pe gestionar despre inventarierea care trebuie sã se efectueze, indicând locul, ziua şi ora fixate pentru începerea acţiunii. (2) Dacã gestionarul sau reprezentantul sãu legal nu se prezintã la locul, data şi ora fixate, inventarierea se efectueazã de cãtre comisia de inventariere în prezenţa altei persoane, numitã prin decizie scrisã, care sã îl reprezinte pe gestionar. ART. 19 (1) Pentru desfãşurarea corespunzãtoare a inventarierii este indicat, dacã este posibil, sã se sisteze operaţiunile de intrare-ieşire a bunurilor supuse inventarierii, luându-se din timp mãsurile corespunzãtoare pentru a nu se stânjeni procesul normal de livrare sau de primire a bunurilor. (2) Dacã operaţiunile de aprovizionare (livrare) a bunurilor nu pot fi suspendate, se prevede crearea unei zone-tampon în care sã se depoziteze bunurile primite în timpul inventarierii sau sã se permitã efectuarea expedierilor, operaţiuni efectuate numai în prezenţa comisiei de inventariere, care va menţiona pe documentele respective "primit în timpul inventarierii" sau "eliberat în timpul inventarierii", dupã caz, în scopul evitãrii inventarierii duble sau a omisiunilor. ART. 20 Pe toatã durata inventarierii, programul şi perioada inventarierii vor fi afişate la loc vizibil. ART. 21 Inventarierea terenurilor se efectueazã pe baza documentelor care atestã luarea în administrare a acestora şi a schiţelor de amplasare. ART. 22 (1) Clãdirile se inventariazã prin identificarea lor pe baza documentelor care atestã luarea în administrare şi a dosarului tehnic al acestora. (2) Construcţiile şi echipamentele speciale cum sunt: reţelele de energie electricã, termicã, gaze, apã, canal, telecomunicaţii şi altele similare se inventariazã potrivit regulilor stabilite de deţinãtorii acestora. (3) Activele fixe corporale care în perioada inventarierii se aflã în afara unitãţii (ambarcaţiuni, nave fluviale, autovehicule etc.), plecate în cursã de lungã duratã, maşinile de forţã şi utilajele energetice, maşinile, utilajele şi instalaţiile de lucru, aparatele şi instalaţiile de mãsurare, control şi reglare şi mijloacele de transport date pentru reparaţii în afara unitãţii se inventariazã înaintea ieşirii lor temporare din unitate sau prin confirmare scrisã primitã de la unitatea unde acestea se gãsesc. (4) Activele fixe necorporale se inventariazã prin constatarea existenţei şi apartenenţei acestora la unitãţile deţinãtoare, iar în cazul brevetelor, licenţelor, mãrcilor de fabricã şi al altor imobilizãri necorporale este necesarã dovedirea existenţei acestora pe baza titlurilor de proprietate sau a altor documente de atestare a unor drepturi legale. ART. 23 În listele de inventariere a activelor fixe necorporale şi corporale aflate în curs de execuţie se menţioneazã pentru fiecare obiect, pe baza constatãrii la faţa locului: denumirea obiectului, descrierea amãnunţitã a stadiului, pe categorii de lucrãri, pe baza valorii din documentaţia existentã (devize), precum şi în funcţie de volumul lucrãrilor realizate la data inventarierii. Materialele şi utilajele primite de la beneficiari pentru montaj şi neîncorporate în lucrãri se inventariazã separat. ART. 24 Investiţiile puse în funcţiune total sau parţial, cãrora nu li s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizãri corporale, se înscriu în liste de inventariere separate. De asemenea, lucrãrile de investiţii care nu se mai executã, fiind sistate sau abandonate, se înscriu în liste de inventariere separate, arãtându-se cauzele sistãrii sau abandonãrii, aprobarea de sistare sau abandonare şi mãsurile ce se propun în legãturã cu aceste lucrãri. ART. 25 (1) Stabilirea stocurilor faptice se face prin numãrare, cântãrire, mãsurare sau cubare, dupã caz. Bunurile aflate în ambalaje originale intacte nu se desfac decât prin sondaj, acest lucru urmând a fi menţionat şi în listele de inventariere respective. (2) La lichidele a cãror cantitate efectivã nu se poate stabili prin transvazare şi mãsurare, conţinutul vaselor - stabilit în funcţie de volum, densitate, compoziţie etc. - se verificã prin scoaterea de probe din aceste vase, ţinându-se seama de densitate, compoziţie şi de alte caracteristici ale lichidelor, care se constatã fie organoleptic, fie prin mãsurare sau probe de laborator, dupã caz. (3) Cantitãţile de lichide depozitate în recipiente de capacitate mare - rezervoare, cisterne etc. - se pot inventaria pe bazã de calcule tehnice. (4) Materialele de masã ca: ciment, oţel beton, produse de carierã şi balastierã, produse agricole şi alte materiale similare, ale cãror cântãrire şi mãsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective, se pot inventaria pe bazã de calcule tehnice. (5) În listele de inventariere a materialelor prevãzute la alin. (2)-(4) se menţioneazã modul cum s-a fãcut inventarierea, precum şi datele tehnice care au stat la baza calculelor. (6) Stofele, pânzeturile şi alte bunuri similare se inventariazã în metri liniari, precizând la fiecare sortiment lãţimea şi culoarea. Covoarele şi perdelele se inventariazã în bucãţi, metri pãtraţi, cu indicarea detaliilor specifice (de exemplu: covoare pluşate sau din iutã, perdele de voal sau din materiale sintetice etc.). (7) Bunurile din domeniul public al statului şi al unitãţilor administrativ-teritoriale, date în administrare, concesionate sau închiriate instituţiilor publice, societãţilor/companiilor naţionale şi regiilor autonome potrivit legii, se inventariazã şi se înscriu în liste de inventariere distincte în cadrul acestor unitãţi. ART. 26 Înscrierea în listele de inventariere a mãrcilor poştale, a timbrelor fiscale, a tichetelor de cãlãtorie, a tichetelor de masã, a tichetelor-cadou, a tichetelor de creşã, a tichetelor de vacanţã, a bonurilor cantitãţi fixe, a biletelor de spectacole, de intrare în muzee, expoziţii şi altele asemenea se face la valoarea lor nominalã, cu excepţia timbrelor cu valoare filatelicã. Pentru bunurile de aceastã naturã constatate fãrã utilitate (expirate, deteriorate) se întocmesc liste de inventariere distincte. Inventarierea timbrelor filatelice se efectueazã potrivit procedurii elaborate în acest scop de cãtre administratorii entitãţilor care le au în evidenţã. ART. 27 Bunurile materiale a cãror evidenţã se ţine pe complete se inventariazã prin verificarea obligatorie a existenţei şi stãrii calitative a pieselor, accesoriilor şi detaliilor ce intrã în compunerea lor, conform inventarului completului. ART. 28 (1) Animalele şi pãsãrile se inventariazã pe specii şi categorii, astfel: a) specia porcine se inventariazã pe urmãtoarele categorii: - categoriile "sugari", "creşã" şi "porci la îngrãşat" - prin numãrare şi cântãrire totalã; - categoriile "scroafe" şi "vieri" - prin numãrare; b) specia bovine se inventariazã pe urmãtoarele categorii: - categoriile "0-6 luni masculi şi femele", "6-12 luni masculi şi femele", "12-18 luni masculi şi femele", "peste 18 luni masculi şi femele" - prin numãrare şi cântãrire totalã; - categoriile "bovine la îngrãşat" (vaci reformã sau femele inapte pentru reproducţie) - prin numãrare şi cântãrire totalã; - categoria "vaci cu lapte şi juninci" - prin numãrare; c) specia ovine se inventariazã pe urmãtoarele categorii: - categoriile "miei an curent", "miei an precedent" şi "ovine la îngrãşat" - prin numãrare; d) speciile gãini ouãtoare şi animale de serviciu se inventariazã prin numãrare. (2) Pentru speciile şi categoriile de animale care se cântãresc, listele de inventariere nu se înregistreazã cu "Valoare". ART. 29 (1) Bunurile aflate asupra angajaţilor la data inventarierii (echipament, cazarmament, scule, unelte etc.) se inventariazã şi se trec în liste separate, specificându-se persoanele care rãspund de pãstrarea lor. În cadrul evidenţierii acestora pe formaţii şi locuri de muncã, bunurile vor fi centralizate şi comparate cu datele din evidenţa tehnicooperativã, precum şi cu cele din evidenţa contabilã. (2) Bunurile cu un grad mare de perisabilitate se inventariazã cu prioritate, fãrã a se stânjeni desfacerea imediatã a acestora. (3) Pentru elementele de natura activelor la care s-au constatat deprecieri, pe baza listelor de inventariere întocmite distinct, comisia de inventariere face propuneri de ajustãri pentru depreciere sau ajustãri pentru pierdere de valoare, dupã caz, ori de înregistrare a unor amortizãri suplimentare, acolo unde este cazul, arãtând totodatã cauzele care au determinat aceste deprecieri. (4) În cazul imobilizãrilor corporale, precum şi al celorlalte elemente de natura activelor pentru care existã constituite ajustãri pentru depreciere sau ajustãri pentru pierdere de valoare, în listele de inventariere se înscrie valoarea de înregistrare în contabilitate a acestora, mai puţin ajustãrile pentru depreciere sau pierdere de valoare înregistrate pânã la data inventarierii, care se comparã cu valoarea lor actualã, stabilitã cu ocazia inventarierii, pe bazã de constatãri faptice. (5) La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se aplicã principiul prudenţei, potrivit cãruia se ţine seama de toate ajustãrile de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare. În cazul în care valoarea de inventar a bunurilor este mai mare decât valoarea cu care acestea sunt evidenţiate în contabilitate, în listele de inventariere se înscriu valorile din contabilitate. În cazul în care valoarea de inventar a bunurilor este mai micã decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar. ART. 30 (1) Cu ocazia inventarierii, comisia de inventariere evalueazã elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii potrivit reglementãrilor contabile aplicabile, precum şi prezentelor norme metodologice. Evaluarea se va efectua cu respectarea principiului permanenţei metodelor, potrivit cãruia modelele şi regulile de evaluare trebuie menţinute, asigurând compatibilitatea în timp a informaţiilor contabile. (2) Evaluarea bunurilor inventariate se realizeazã de membrii comisiei de inventariere care au pregãtire economicã şi tehnicã corespunzãtoare. ART. 31 Comisia de inventariere are obligaţia sã controleze toate locurile în care pot exista bunuri supuse inventarierii. ART. 32 Listele de inventariere se întocmesc pe locuri de depozitare, pe gestiuni şi categorii de bunuri. ART. 33 (1) Bunurile aparţinând altor unitãţi - închiriate, în leasing, în custodie, spre prelucrare etc. - se inventariazã şi se înscriu în liste separate. Listele de inventariere pentru aceste bunuri vor conţine informaţii cu privire la numãrul şi data actului de predare-primire şi ale documentului de livrare, precum şi alte informaţii utile. (2) Listele de inventariere cuprinzând bunurile aparţinând terţilor se trimit acestora în termen de cel mult 15 zile de la terminarea inventarierii, urmând ca aceştia sã comunice eventualele nepotriviri în termen de 5 zile de la primirea listelor de inventariere. Neconfirmarea în acest termen presupune recunoaşterea exactitãţii datelor înscrise în listele de inventariere. (3) În caz de nepotriviri, unitatea deţinãtoare este obligatã sã clarifice situaţia diferenţelor respective şi sã comunice constatãrile sale persoanei fizice sau juridice cãreia îi aparţin bunurile respective, în termen de 5 zile de la primirea sesizãrii. ART. 34 (1) Comisia de inventariere este obligatã sã stabileascã starea fizicã realã a bunurilor inventariate. (2) În acest scop, comisia de inventariere procedeazã la examinarea fiecãrui bun în parte şi face propuneri de declasare şi casare pentru cele care nu corespund dispoziţiilor tehnice în vigoare. (3) În cazul bunurilor uzate fizic înainte de expirarea duratei normate de funcţionare/utilizare şi care nu mai pot fi folosite conform destinaţiei pentru care au fost create, comisia de inventariere face o menţiune în acest sens în procesul-verbal de inventariere, în vederea efectuãrii cercetãrii administrative pentru stabilirea cauzelor şi rãspunderilor. (4) Directorul unitãţii stabileşte dacã cercetarea administrativã privind aceastã situaţie se efectueazã de comisia de inventariere în exerciţiu sau de cãtre o altã comisie, numitã prin decizie scrisã. ART. 35 (1) Listele de inventariere se întocmesc separat pentru activele fixe corporale, separat pentru activele curente (circulante) de natura stocurilor şi separat pentru activele curente (circulante), altele decât obiectele de inventar. (2) Bunurile aflate în magazie se înscriu în lista de inventariere separat de cele aflate în folosinţã. ART. 36 Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fãrã mişcare ori greu vandabile, pentru comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum şi pentru creanţele şi obligaţiile incerte ori în litigiu se întocmesc liste de inventariere separate sau situaţii analitice separate, dupã caz. ART. 37 În cazul inventarierii producţiei în curs de execuţie şi a semifabricatelor din producţia proprie, este necesar ca înainte de începerea acţiunii sã se întreprindã urmãtoarele mãsuri: - sã se predea la magazii şi la depozite, pe baza documentelor, toate piesele, ansamblurile şi agregatele a cãror prelucrare a fost terminatã; - sã se colecteze din secţii sau ateliere toate produsele reziduale şi deşeurile, întocmindu-se documentele de constatare; - sã se întocmeascã documentele de constatare şi sã se clarifice situaţia semifabricatelor a cãror utilizare este îndoielnicã. ART. 38 (1) În cazul producţiei în curs de execuţie se inventariazã atât produsele care nu au trecut prin toate fazele (stadiile) prelucrãrii impuse de procesul tehnologic de producţie, cât şi produsele care, deşi au fost terminate, nu au trecut toate probele de recepţionare tehnicã sau nu au fost completate cu toate piesele şi accesoriile lor. (2) În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrãrile şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate. ART. 39 (1) Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricatele etc. aflate la locurile de muncã şi nesupuse prelucrãrii nu se considerã producţie în curs de execuţie. (2) Aceste bunuri se inventariazã separat şi se înregistreazã în conturile din care provin, diminuându-se cheltuielile, iar dupã terminarea inventarierii acestora se vor evidenţia în conturile iniţiale de cheltuieli. ART. 40 În situaţia în care se executã lucrãri de construcţiimontaj în regie proprie, în listele de inventariere a producţiei neterminate se includ: - categoriile de lucrãri şi pãrţi de elemente de construcţii la care n-a fost executat întregul volum de lucrãri prevãzute în normele de deviz; - lucrãrile executate (terminate); - denumirea obiectivului; - valoarea determinatã potrivit stadiului de execuţie, potrivit valorii din documentaţia existentã - devize - şi în funcţie de volumul lucrãrilor realizate la data inventarierii. ART. 41 Inventarierea lucrãrilor de modernizare nefinalizate sau de reparaţii ale clãdirilor, instalaţiilor, maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi ale altor bunuri se face prin verificarea la faţa locului a stadiului fizic al lucrãrilor. Astfel de lucrãri se consemneazã într-o listã de inventariere separatã, în care se indicã denumirea obiectului supus modernizãrii sau reparaţiei, gradul de executare a lucrãrii, costul de deviz şi cel efectiv al lucrãrilor executate. ART. 42 Creanţele şi obligaţiile faţã de terţi sunt supuse verificãrii şi confirmãrii pe baza extraselor soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor de creanţe şi datorii care deţin ponderea valoricã în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit "Extrasului de cont" (cod 14-6-3), prevãzut în anexa nr. 3, sau a punctajelor reciproce, în funcţie de necesitãţi. Nerespectarea acestei proceduri, precum şi refuzul de confirmare constituie abateri de la prezentele norme metodologice. ART. 43 (1) Disponibilitãţile bãneşti, cecurile, biletele la ordin, scrisorile de garanţie, precum şi alte valori aflate în casieria unitãţilor se inventariazã în conformitate cu prevederile legale. (2) Disponibilitãţile aflate în conturi la bãnci sau la unitãţile Trezoreriei Statului se inventariazã prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de acestea cu cele din contabilitatea unitãţii. (3) În acest scop, extrasele de cont din ziua de 31 decembrie sau din ultima zi lucrãtoare a anului, puse la dispoziţie de unitãţile bancare şi unitãţile Trezoreriei Statului, vor purta ştampila oficialã a acestora. (4) Disponibilitãţile în lei şi în valutã din casieria unitãţii se inventariazã în ultima zi lucrãtoare a exerciţiului financiar, dupã înregistrarea tuturor operaţiunilor de încasãri şi plãţi privind exerciţiul respectiv, confruntându-se soldurile din registrul de casã cu monetarul şi cu cele din contabilitate. ART. 44 Mãrcile poştale, timbrele fiscale şi bonurile cantitãţi fixe se înscriu în listele de inventariere la valoarea lor nominalã, cu excepţia timbrelor cu valoare filatelicã. ART. 45 Pentru toate celelalte elemente de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cu ocazia inventarierii se verificã realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele aflate la terţi se fac cereri de confirmare, care se vor ataşa la listele respective dupã primirea confirmãrii. CAP. IV Stabilirea rezultatelor inventarierii şi înregistrarea acestora ART. 46 Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere la valoarea contabilã (valoarea de înregistrare). ART. 47 (1) Inventarierea elementelor de activ ale unitãţii se materializeazã prin înscrierea acestora, fãrã spaţii libere şi fãrã ştersãturi, în formularul "Lista de inventariere" (cod 14-3-12), prevãzutã în anexa nr. 1, care serveşte ca document pentru stabilirea lipsurilor şi a plusurilor de bunuri şi valori, constatate cu ocazia inventarierii, precum şi pentru constatarea deprecierilor. (2) Pentru inventarierea elementelor de natura activelor care nu au substanţã materialã, a datoriilor şi capitalurilor proprii se întocmesc situaţii analitice distincte. Totalul situaţiilor analitice astfel întocmite se verificã cu soldurile conturilor sintetice corespunzãtoare, care se preiau în "Registrul-inventar" (cod 14-1-2), prevãzut în anexa nr. 2. ART. 48 Pe ultima filã a listei de inventariere gestionarul trebuie sã menţioneze dacã toate bunurile şi valorile bãneşti din gestiune au fost inventariate şi consemnate în listele de inventariere în prezenţa sa. De asemenea, acesta menţioneazã dacã are obiecţii cu privire la modul de efectuare a inventarierii. În acest caz, comisia de inventariere este obligatã sã analizeze obiecţiile, iar concluziile la care a ajuns se vor menţiona la sfârşitul listelor de inventariere. ART. 49 (1) Listele de inventariere se semneazã pe fiecare filã de cãtre preşedinte, membrii comisiei de inventariere şi de cãtre gestionar, precum şi de cãtre specialişti solicitaţi de cãtre preşedintele comisiei de inventariere pentru participarea la identificarea bunurilor inventariate. (2) În cazul gestiunilor colective (cu mai mulţi gestionari), listele de inventariere se semneazã de cãtre toţi gestionarii, iar în cazul predãrii-primirii gestiunii, acestea se semneazã atât de cãtre gestionarul predãtor, cât şi de cãtre cel primitor. ART. 50 (1) Registrul-inventar (cod 14-1-2) este un document contabil obligatoriu în care se înscriu rezultatele inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, grupate dupã natura lor, conform conturilor din bilanţ. (2) Elementele de activ şi de pasiv înscrise în registrul-inventar au la bazã listele de inventariere, procesele-verbale de inventariere şi situaţiile analitice, dupã caz, care justificã conţinutul fiecãrui cont din bilanţ. (3) În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operaţiunea de inventariere se actualizeazã cu intrãrile sau ieşirile din perioada cuprinsã între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar. (4) Operaţiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârşitul exerciţiului financiar sã fie reflectatã situaţia realã a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii. ART. 51 (1) Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic şi înscrise în listele de inventariere cu cele din evidenţa tehnico-operativã (fişele de magazie) şi din contabilitate. (2) Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedeazã la o analizã a tuturor stocurilor înscrise în fişele de magazie şi a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu aceastã ocazie trebuie corectate operativ, dupã care se procedeazã la stabilirea rezultatelor inventarierii, prin confruntarea cantitãţilor consemnate în listele de inventariere, cu evidenţa tehnico-operativã pentru fiecare poziţie. ART. 52 (1) Evaluarea creanţelor şi a datoriilor exprimate în valutã se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţionalã a României valabil pentru data încheierii exerciţiului financiar, în cazul inventarierilor anuale, sau la cursul de schimb valutar în vigoare la data efectuãrii operaţiei respective, în situaţia inventarierilor din cursul anului. (2) Diferenţele de curs valutar favorabile sau nefavorabile se reflectã în contabilitate în conturile corespunzãtoare, potrivit reglementãrilor legale. (3) Scãderea din evidenţã a creanţelor şi datoriilor ale cãror termene de încasare sau de platã sunt prescrise se efectueazã numai dupã ce au fost întreprinse toate demersurile juridice, potrivit legii, pentru decontarea acestora. ART. 53 Rezultatele inventarierii se înscriu de cãtre comisia de inventariere într-un proces-verbal care trebuie sã conţinã, în principal, urmãtoarele elemente: - data întocmirii; - numele şi prenumele membrilor comisiei de inventariere; - numãrul şi data deciziei de numire a comisiei de inventariere; - gestiunea inventariatã; - data începerii şi terminãrii operaţiunii de inventariere; - rezultatele inventarierii; - concluziile şi propunerile comisiei cu privire la cauzele diferenţelor constatate; - notele explicative; - volumul stocurilor depreciate, fãrã mişcare, cu mişcare lentã, greu vandabile, fãrã desfacere asiguratã şi propuneri de mãsuri în vederea reintegrãrii lor în circuitul economic; - propuneri de scoatere din funcţiune a imobilizãrilor corporale, respectiv din evidenţã a imobilizãrilor necorporale; - propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar şi de declasare sau casare a unor stocuri; - constatãri privind pãstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integritãţii bunurilor din gestiune; - alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate. ART. 54 (1) Pentru diferenţele constatate, respectiv: plusuri, minusuri, deprecieri sau pagube determinate de expirarea termenelor de prescripţie ori de alte cauze, comisia de inventariere solicitã note explicative de la cei rãspunzãtori. (2) Pentru diferenţele constatate în minus, comisia de inventariere aplicã, dacã este cazul, scãzãmintele datorate perisabilitãţilor legal aprobate, în conformitate cu dispoziţiile în vigoare. (3) Pe baza notelor explicative şi a documentelor prezentate, comisia de inventariere stabileşte natura (caracterul) diferenţelor constatate, respectiv imputabile sau nu, propunând regularizarea acestora, în conformitate cu dispoziţiile legale. ART. 55 Diferenţele constatate în urma inventarierii se înregistreazã ca atare în contabilitate. ART. 56 (1) Pentru diferenţele constatate în plus, comisia de inventariere cerceteazã cauzele producerii acestora, propunând mãsurile legale care se impun. (2) Bunurile constatate în plus se evalueazã şi se înregistreazã în contabilitate la costul de achiziţie al acestora, în conformitate cu reglementãrile contabile, în funcţie de preţul pieţei la data constatãrii sau la costul de achiziţie al bunurilor similare. ART. 57 Plusul de casã constatat cu ocazia inventarierii numerarului din casieriile unitãţilor se varsã la bugetul din care este finanţatã unitatea, paragraful bugetar "Alte venituri". ART. 58 (1) Bunurile constatate lipsã la inventariere se recupereazã de la persoanele vinovate la valoarea de înlocuire de la data constatãrii. (2) Prin valoare de înlocuire, în sensul prezentelor norme, se înţelege costul de achiziţie al unui bun existent pe piaţa liberã, cu caracteristici şi grad de uzurã similare celui lipsã în gestiune la data constatãrii pagubei. (3) Valoarea de înlocuire va cuprinde preţul de cumpãrare practicat pe piaţã, la care se adaugã taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv. ART. 59 În cazul bunurilor prevãzute la art. 58 pentru care nu se poate stabili valoarea de înlocuire, deoarece bunul respectiv nu se mai comercializeazã pe piaţã, o comisie de specialişti va determina o valoare de imputare pentru fiecare bun. ART. 60 Pentru lipsurile, sustragerile şi orice alte fapte care produc pagube ce constituie infracţiuni, directorul unitãţii este obligat sã sesizeze organele de urmãrire penalã, în condiţiile şi la termenele stabilite de lege. ART. 61 Pagubele constatate la inventariere, imputate persoanelor vinovate, precum şi debitorii deveniţi insolvabili se evidenţiazã în contabilitate în conturi analitice distincte, iar în cadrul acestora, pe fiecare debitor, urmãrindu-se recuperarea lor potrivit legii. ART. 62 Scãderea din contabilitate a unor pagube care nu se datoreazã culpei unei persoane se face în baza aprobãrii ordonatorului de credite respectiv, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior. ART. 63 În cazul în care cauzele care au generat diferenţele în minus constatate nu sunt considerate infracţiuni, se va avea în vedere posibilitatea compensãrii lipsurilor cu eventualele plusuri, dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele condiţii: - existã riscul de confuzie între sorturile aceluiaşi bun, din cauza asemãnãrii în ceea ce priveşte aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni, ambalaj sau alte elemente; - diferenţele constatate în plus şi în minus sã priveascã aceeaşi perioadã de gestiune şi aceeaşi gestiune. ART. 64 (1) Compensarea se face pentru cantitãţi egale din sorturile de bunuri pentru care s-au constatat plusuri, respectiv lipsuri. (2) În cazul compensãrii, pentru sorturile la care s-au constatat plusuri şi minusuri, se va proceda la stabilirea egalitãţii cantitative prin eliminarea din calcul a diferenţelor în plus sau în minus. (3) Eliminarea se face începând cu sorturile care au preţurile unitare cele mai scãzute, în ordine crescãtoare. (4) Dacã în urma compensãrii plusurilor cu lipsurile stabilite la inventariere rezultã diferenţe în plus, acestea se înregistreazã ca plus de inventar. (5) Listele cu sorturile de produse, mãrfuri, ambalaje şi alte valori materiale care întrunesc condiţiile cumulative de compensare se aprobã anual de cãtre directorul unitãţii şi servesc pentru uz intern în cadrul unitãţii respective. ART. 65 (1) În cazul compensãrii lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, pentru bunurile la care sunt acceptate scãzãminte, acestea se calculeazã numai în situaţia în care cantitãţile constatate lipsã sunt mai mari decât cantitãţile în plus. (2) Diferenţa stabilitã în minus în urma compensãrii şi aplicãrii tuturor cotelor de scãzãminte reprezintã prejudiciu pentru unitate şi se recupereazã de la persoanele vinovate, în conformitate cu dispoziţiile legale. (3) Normele privind limitele admisibile la perisabilitate sau cele stabilite intern nu se aplicã anticipat, ci numai dupã constatarea existenţei efective a lipsurilor şi numai în limita acestora. (4) Normele de scãzãminte sunt considerate limite maxime. ART. 66 (1) Procesul-verbal al comisiei de inventariere se întocmeşte în douã exemplare şi se prezintã directorului unitãţii, în termen de 7 zile lucrãtoare de la data încheierii operaţiunilor de inventariere. (2) Directorul unitãţii, cu avizul conducãtorului compartimentului financiar-contabil şi al conducãtorului compartimentului juridic, decide asupra soluţionãrii propunerilor fãcute, cu respectarea dispoziţiilor legale. ART. 67 Dupã aprobarea directorului unitãţii, procesulverbal al comisiei de inventariere se predã, împreunã cu toate actele şi lucrãrile anexate, la: - compartimentul financiar-contabil - exemplarul nr. 1; - compartimentul de evidenţã tehnico-operativã - exemplarul nr. 2. ART. 68 În conformitate cu prevederile <>Legii nr. 82/1991 , republicatã, precum şi ale reglementãrilor contabile, este obligatorie corelarea datelor din bilanţ cu cele înregistrate în contabilitate, în concordanţã cu situaţia realã a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii stabilitã pe baza inventarierii. ART. 69 (1) Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate în evidenţa tehnico-operativã în termen de cel mult 7 zile lucrãtoare de la data aprobãrii procesului-verbal de inventariere de cãtre administrator, ordonatorul de credite sau persoana responsabilã cu gestiunea entitãţii. (2) Rezultatul inventarierii se înregistreazã în contabilitate potrivit prevederilor <>Legii nr. 82/1991 , republicatã, şi în conformitate cu reglementãrile contabile aplicabile. CAP. V Dispoziţii finale ART. 70 Tehnica specialã, de intervenţie şi mobilizare, materialele şi produsele existente la stocul de mobilizare se inventariazã conform prevederilor prezentelor norme metodologice. ART. 71 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezentele norme metodologice. ANEXA 1 -------la normele metodologice----------------------- LISTA DE INVENTARIERE (Cod 14-3-12) 1. Serveşte ca: - document pentru inventarierea bunurilor aflate în gestiunile unitãţilor din sistemul administraţiei penitenciare; - document pentru stabilirea lipsurilor şi plusurilor de bunuri (imobilizãri, stocuri materiale) şi a altor valori (elemente de trezorerie etc.); - document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor (depozitelor) şi în contabilitate, a plusurilor şi minusurilor constatate; - document pentru întocmirea registrului-inventar; - document centralizator al operaţiunilor de inventariere. 2. Se întocmeşte în douã exemplare, la locurile de depozitare, anual sau în situaţiile prevãzute de dispoziţiile legale, de comisia de inventariere, pe gestiuni, conturi de valori materiale, eventual grupe sau subgrupe, separat pentru bunurile unitãţii şi separat pentru cele aparţinând altor unitãţi, aflate asupra personalului unitãţii la data inventarierii, primite pentru prelucrare etc., şi se semneazã de cãtre membrii comisiei de inventariere şi de cãtre gestionar. În cazul bunurilor primite în custodie şi/sau consignaţie, pentru prelucrare etc., lista de inventariere se întocmeşte în douã exemplare, iar copia se înainteazã unitãţii în a cãrei evidenţã se aflã bunurile respective. În cazul unei gestiuni colective, cu mai multe schimburi, listele de inventariere se semneazã de cãtre toţi gestionarii, iar în cazul predãrii-primirii gestiunii, acestea trebuie semnate atât de persoana (persoanele) care predã (predau) gestiunea, cât şi de gestionarul (gestionarii) care primeşte (primesc) gestiunea. În listele de inventariere a bunurilor aflate în ambalaje originale intacte, a lichidelor a cãror cantitate efectivã nu se poate stabili prin transvazare şi mãsurare sau a materialelor de masã, în vrac etc., a cãror inventariere prin cântãrire sau mãsurare ar necesita cheltuieli importante ori ar conduce la degradarea bunurilor respective, se vor ataşa notele de calcul privind inventarierea, precum şi datele tehnice care au stat la baza calculelor. Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricatele etc., aflate în secţiile de producţie şi nesupuse prelucrãrii, se înscriu separat în listele de inventariere. Materialele, obiectele de inventar, produsele finite şi ambalajele se înscriu în listele de inventariere pe feluri, indicându-se codul, unitatea de mãsurã, unii indici calitativi (tãrie alcoolicã, grad de umiditate la cereale etc.). Listele de inventariere întocmite pentru bunurile aparţinând altor unitãţi trebuie sã conţinã, pe lângã elementele comune (felul materialului sau produsul finit, cantitatea, valoarea etc.), numãrul şi data actului de predare-primire. Pentru stocurile fãrã mişcare, de calitate necorespunzãtoare, depreciate, fãrã desfacere asiguratã, se întocmesc liste de inventariere separate, la care se anexeazã procesele-verbale în care se aratã cauzele nefolosirii, caracterul şi gradul deteriorãrii sau deprecierii, dacã este cazul, cauzele care au determinat starea bunurilor respective, precum şi persoanele vinovate, dupã caz. Constatãrile fãcute se soluţioneazã de conducerea unitãţii în conformitate cu dispoziţiile legale. 3. Circulã: - la comisia de inventariere, pentru stabilirea minusurilor, plusurilor şi a deprecierilor constatate la inventar, precum şi pentru consemnarea în procesul-verbal a rezultatelor inventarierii; - la gestionar, prin semnarea fiecãrei file, menţionând pe ultima filã a listei de inventariere cã toate cantitãţile au fost stabilite în prezenţa sa, cã bunurile respective se aflã în pãstrarea şi rãspunderea sa; - la compartimentul financiar-contabil, pentru calcularea diferenţelor valorice şi semnarea listei de inventariere privind exactitatea soldului scriptic, precum şi pentru verificarea calculelor efectuate; - la conducãtorul compartimentului financiar-contabil şi la compartimentul juridic, împreunã cu procesele-verbale cuprinzând cauzele degradãrii sau deteriorãrii bunurilor, inclusiv persoanele vinovate, precum şi cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor fãcute de comisia de inventariere; - la conducãtorul unitãţii, împreunã cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii, pentru a decide asupra soluţionãrii propunerilor fãcute; - la unitatea cãreia îi aparţin valorile materiale primite în custodie, pentru prelucrare etc., în scopul comunicãrii eventualelor nepotriviri (exemplarul nr. 2). 4. Exemplarul nr. 1 se arhiveazã la compartimentul financiar-contabil şi exemplarul nr. 2 la compartimentul de evidenţã contabilã respectiv. 5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este urmãtorul: - denumirea formularului; - data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - denumirea unitãţii; - gestiunea; locul de depozitare; - numãrul curent; - denumirea bunurilor inventariate; - codul sau numãrul de inventar; - unitatea de mãsurã; - cantitãţi: stocuri faptice, stocuri scriptice, diferenţe în plus, diferenţe în minus; - preţul unitar; - valoarea contabilã: valoarea, diferenţe în plus, diferenţe în minus; - valoarea de inventar; - deprecierea: valoarea, motivul; - comisia de inventariere: numele şi prenumele, semnãtura; - contabilitate: numele şi prenumele, semnãtura. Ministerul Justiţiei Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor Unitatea ........................ Magazia ......................... LISTĂ DE INVENTARIERE Data ............... Gestiunea ............. Loc de depozitare ............. pag. ........
┌────┬─────────┬──────┬───┬─────────────────────────┬──────┬──────────────────┬────────┬───────────────┐
│Nr. │Denumirea│Codul │ │ Cantitãţile: │Preţul│Valoarea contabilã│Valoare │ Deprecierea │
│crt.│bunurilor│sau │U/M├──────────────┬──────────┤unitar├───────┬──────────┤ de ├───────┬───────┤
│ │materiale│nr. de│ │ Stocuri │Diferenţe │ [lei]│Valoare│Diferenţe │inventar│Valoare│Motivul│
│ │ │inv. │ ├───────┬──────┼────┬─────┤ │ [lei] ├────┬─────┤ [lei] │ [lei] │ (cod) │
│ │ │ │ │Faptice│Scrip-│Plus│Minus│ │ │Plus│Minus│ │ │ │
│ │ │ │ │ │tice │(+) │ (-) │ │ │(+) │ (-) │ │ │ │
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
├────┼─────────┼──────┼───┼───────┼──────┼────┼─────┼──────┼───────┼────┼─────┼────────┼───────┼───────┤
└────┴─────────┴──────┴───┴───────┴──────┴────┴─────┴──────┴───────┴────┴─────┴────────┴───────┴───────┘
Comisia de inventariere:
Nume şi prenume ........... Semnãtura ......... Gestionar ...........
........... ..........
Contabilitate .............
ANEXA 2 -------la normele metodologice----------------------- Nr. pag. ....... Ministerul Justiţiei Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor Unitatea ...................... REGISTRU-INVENTAR (cod 14-1-2) la data de 31 decembrie ........
┌────┬──────────────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────┐
│Nr. │Recapitulaţia │Valoarea │ Valoarea │ Diferenţele din evaluare │
│crt.│elementelor │contabilã │de inventar │ (de înregistrat) │
│ │inventariate │ [lei] │ [lei] ├──────────────┬──────────────┤
│ │ │ │ │ Valoarea │ Cauzele │
│ │ │ │ │ [lei] │ │
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
└────┴──────────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴──────────────┘
Întocmit Verificat ANEXA 3 -------la normele metodologice----------------------- EXTRAS DE CONT (cod 14-6-3) 1. Serveşte la comunicarea şi solicitarea de la debitor a sumelor pretinse, rãmase neachitate, provenite din relaţii economico-financiare şi ca instrument de conciliere prearbitralã. 2. Se întocmeşte în 3 exemplare de compartimentul financiar-contabil al unitãţii beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analiticã. 3. Circulã: - la conducãtorul compartimentului financiar-contabil şi la conducãtorul unitãţii emitente, pentru semnare (toate exemplarele); - la unitatea debitoare (exemplarele nr. 1 şi 2), care restituie unitãţii emitente exemplarul nr. 2 semnat pe verso de conducãtorul unitãţii şi de conducãtorul compartimentului financiar-contabil, pentru confirmarea debitului. Eventualele obiecţii asupra sumelor prevãzute în extrasul de cont se consemneazã într-o notã explicativã semnatã de conducãtorul unitãţii şi de conducãtorul compartimentului financiar-contabil, care se anexeazã la exemplarul nr. 2 al extrasului de cont. 4. Se arhiveazã: - la compartimentul financiar-contabil al unitãţii emitente (exemplarul nr. 3, precum şi exemplarul nr. 2, dupã primirea confirmãrii); - la compartimentul financiar-contabil al unitãţii debitoare (exemplarul nr. 1). 5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este urmãtorul: - denumirea unitãţii creditoare; - codul de identificare fiscalã; - nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului; - sediul (localitatea, strada, numãrul); - judeţul; - contul; - banca; - denumirea formularului; - denumirea unitãţii debitoare; - felul, numãrul şi data documentului; - explicaţii; - suma; - semnãturi: conducãtorul unitãţii, inclusiv ştampila, conducãtorul compartimentului financiar-contabil. Unitatea creditoare .......... Nr. de înregistrare ..... din .... Cod de identificare fiscalã .................. Nr. de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului ............ Sediul (localitatea, strada, numãr) ............................... Judeţul .................... Cont ....................... Banca ...................... Cãtre ................ EXTRAS DE CONT Conform dispoziţiilor în vigoare, vã înştiinţãm cã, în evidenţele noastre contabile, la data de ......., unitatea dvs. figureazã cu urmãtoarele debite:
┌────────────────────────────────────────┬───────────────────┬─────────────┐
│ Documentul (felul, numãrul şi data) │ Explicaţii │ Suma │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────────┤
├────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────────┤
├────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────────┤
├────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────────┤
├────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────────┤
├────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────────┤
└────────────────────────────────────────┴───────────────────┴─────────────┘
(verso) În termen de 5 zile de la primire urmeazã sã ne restituiţi acest extras confirmat pentru suma acceptatã, iar în cazul constatãrii de diferenţe, sã anexaţi nota explicativã cuprinzând obiecţiile dvs. Prezentul extras de cont ţine loc de conciliere conform procedurii arbitrale. Directorul unitãţii, Şeful compartimentului financiar-contabil, L.S. .............. ......................................... Unitatea debitoare ....... Nr. de înregistrare ...... din .... Cãtre .............. Confirmãm prezentul extras de cont pentru suma de ........ lei, pentru achitarea cãreia (se va completa, dupã caz): a) am depus la bancã ordinul de platã nr. ........... din ..........; b) am depus la oficiul poştal nr. .......... mandatul poştal nr. ....... din ........; c) urmeazã sã efectuãm plata în termen de ................... . Obiecţiile noastre privind sumele din prezentul extras de cont sunt cuprinse în nota explicativã anexatã. Directorul unitãţii, Şeful compartimentului financiar-contabil, L.S. ............. ........................................ ---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.