Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 15 august 1997  de aplicare a   Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societatilor comerciale bancare la care statul este actionar    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORME METODOLOGICE din 15 august 1997 de aplicare a Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societatilor comerciale bancare la care statul este actionar

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 25 august 1997
*** HOTARARE nr. 458 din 15 august 1997



ART. 1
Prezentele norme metodologice stabilesc componenta, organizarea functionarea si atributiile comisiilor de privatizare constituite pentru societatile comerciale bancare la care statul este actionar, denumite in continuare societati bancare, infiintate in temeiul <>Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, al <>Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si al <>Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancara, care se privatizeaza in conformitate cu prevederile <>Legii nr. 83/1997 , denumite in continuare lege.
ART. 2
(1) Comisia de privatizare, constituita prin hotarare a Guvernului pentru fiecare societate bancara, este compusa din 7 membri desemnati dupa cum urmeaza:
- 2, de catre Banca Nationala a Romaniei;
- 2, de catre Agentia Nationala pentru Privatizare;
- 3, de catre Fondul Proprietatii de Stat.
(2) Comisia de privatizare, alege prin vot secret, un presedinte din randul membrilor sai; presedintele comisiei de privatizare ales numeste un vicepresedinte din randul membrilor desemnati de catre Banca Nationala a Romaniei. In cazul in care presedintele este ales dintre membrii desemnati de Banca Nationala a Romaniei, vicepresedintele va fi numit din randul celorlalti membri, reprezentand Fondul Proprietatii de Stat sau Agentia Nationala pentru Privatizare, dupa caz.
(3) Presedintele comisiei de privatizare poate delega vicepresedintelui exercitarea unora dintre atributiile care ii revin.
(4) Presedintele comisiei de privatizare raspunde de organizarea activitatii desfasurate de comisia de privatizare si o reprezinta in relatiile cu tertii.
(5) Fiecare institutie nominalizata la alin. (1) desemneaza cate o persoana care-l va inlocui pe titular in caz de indisponibilitate pe o perioada mai lunga de 30 de zile.
(6) Membrii comisiei de privatizare si persoanele desemnate pentru a-i inlocui se supun prevederilor art. 6 alin. (4)-(6) din lege.
ART. 3
Comisia de privatizare ia decizii valabile cu votul a cel putin cinci din numarul membrilor sai.
ART. 4
Comisia de privatizare isi inceteaza activitatea la data descarcarii de mandat, la propunerea institutiilor care ii desemneaza ca membri, dupa depunerea si acceptarea de catre aceste institutii a raportului final privind privatizarea respectivei societati bancare.
ART. 5
(1) Membrii comisie de privatizare, inclusiv vicepresedintele acesteia, beneficiaza de o indemnizatie lunara, stabilita la nivelul salariului corespunzator functiei de consilier al presedintelui societatii bancare supuse privatizarii.
(2) Presedintele comisiei de privatizare beneficiaza de o indemnizatie lunara, stabilita la nivelul salariului corespunzator functiei de presedinte al societatii bancare supuse privatizarii.
ART. 6
(1) Lucrarile comisiei de privatizare se desfasoara la un sediu stabilit de Fondul Proprietatii de Stat, care asigura si secretariatul tehnic, constituit din 2 persoane.
(2) Membrii secretariatului tehnic primesc o indemnizatie lunara reprezentand 25% din indemnizatia membrilor comisiei de privatizare.
ART. 7
Societatea bancara supusa privatizarii are obligatia sa asigure, la solicitarea comisiei de privatizare, informatiile necesare desfasurarii activitatii acesteia.
ART. 8
Comisia de privatizare se convoaca de catre presedinte in termen de 3 zile de la nominalizarea acesteia. La prima sedinta a comisiei de privatizare se stabilesc atributiile si responsabilitatile secretariatului tehnic si modul de functionare a acestuia.
ART. 9
Comisia constituita pentru privatizarea societatii bancare are urmatoarele atributii:
a) coordoneaza toate operatiunile legate de privatizarea societatii bancare in conditiile legii, respectand principiile de transparenta, rigoare si obiectivitate;
b) raspunde de organizarea si de desfasurarea licitatiei pentru selectarea societatii comerciale/firmei specializate care efectueaza raportul de evaluare si studiul de fezabilitate;
c) elaboreaza caietul de sarcini, in termen de 15 zile de la nominalizarea comisiei de privatizare, conform anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice;
d) initiaza efectuarea publicitatii pentru selectarea prin licitatie publica deschisa, a societatii comerciale/firmei specializate care va realiza raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii;
e) indeplineste toate sarcinile care-i revin in desfasurarea licitatiei conform prevederilor Regulamentului de organizare a licitatiei pentru selectarea societatii comerciale/firmei specializate care sa elaboreze raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii, prezentat in anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice;
f) analizeaza raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii, prezentate de societatea comerciala/firma specializata, in termen de 10 zile calendaristice de la primirea acestora;
g) se consulta cu Agentia Nationala pentru Privatizare, Banca Nationala a Romaniei si Fondul Proprietatii de Stat si elaboreaza, in baza raportului de evaluare a societatii bancare si a studiului de fezabilitate a privatizarii, propunerea de privatizare ce cuprinde procedeele si metodele de privatizare care se vor utiliza, numarul de actiuni aferente cotelor de capital social care pot fi dobandite de persoanele fizice sau juridice la societatile bancare, precum si termenele de realizare a programului de privatizare;
h) solicita avizul comun al institutiilor prevazute la art. 8 alin. (1) din lege si supune, spre aprobare, Guvernului propunerea de privatizare;
i) dupa aprobarea prin hotarare a Guvernului a propunerii de privatizare, dispune, conform prevederilor art. 7 alin. (3) din lege, publicarea principalelor elemente ale raportului de evaluare a societatii bancare si ale studiului de fezabilitate a privatizarii in cel putin 3 cotidiene de raspandire nationala, precum si in cel putin 3 saptamanale financiare internationale, respectand reglementarile legale din domeniul bancar;
j) supravegheaza punerea in aplicare a hotararii Guvernului, adoptata in aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) din lege, si dispune elaborarea documentatiilor si efectuarea publicitatii, respectand reglementarile legale cu privire la metodele de privatizare;
k) elaboreaza rapoarte cu privire la evolutia procesului de privatizare a societatii bancare si la rezultatele acestuia, pe care le inainteaza Guvernului, Bancii Nationale a Romaniei, Agentiei Nationale pentru Privatizare si Fondul Proprietatii de Stat. Rapoartele se intocmesc trimestrial, la incheierea fiecarei etape, cat si la finalizarea operatiunii de privatizare pentru care a fost numita;
l) propune modificarea conditiilor de privatizare a societatii bancare, stabilite prin hotarare a Guvernului, in situatiile in care considera necesar. Propunerea de modificare, avizata de Agentia Nationala pentru Privatizare, Fondul Proprietatii de Stat si Banca Nationala a Romaniei, se supune spre aprobare Guvernului.
ART. 10
In situatia in care, prin hotarare a Guvernului, se aproba ca Fondul Proprietatii de Stat sa detina actiunea nominativa de control la o societate bancara, Fondul Proprietatii de Stat va asigura, prin reprezentantii sai mandatati, modificarea corespunzatoare a statutului si a contractului societatii bancare respective si inscrierea de mentiune a modificarilor la Oficiul Registrului comertului, in cel mult 15 zile de la data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului.
ART. 11
Presedintele comisiei de privatizare va lua masurile necesare respectarii prevederilor art. 14 alin. (1) si (2) din lege.
ART. 12
Banca Nationala a Romaniei stabileste care dintre ofertantii participanti la procesul de privatizare a societatii bancare se incadreaza in categoria institutiilor financiar-bancare internationale reputate, prevazuta la art. 14 alin. (1) din lege.
ART. 13
(1) Sumele incasate in valuta de catre Fondul Proprietatii de Stat din vanzarea actiunilor societatilor bancare care se privatizeaza si care fac obiectul unui contract de vanzare-cumparare vor fi cedate Bancii Nationale a Romaniei pentru rezerva valutara a statului, intr-un termen de cel mult 3 zile de la incasare.
(2) Banca Nationala a Romaniei deconteaza Fondului Proprietatii de Stat contravaloarea in lei a valutei primite, la cursul valutar anuntat pentru ziua efectuarii incasarii valutei cedate.
ART. 14
(1) Fondul Proprietatii se Stat va vira sumele rezultate din vanzarea actiunilor societatilor bancare care se privatizeaza in contul 64.86. - "Disponibil al Fondului special de dezvoltare la dispozitia Guvernului" deschis pe seama Ministerului Finantelor la Banca Nationala a Romaniei, Sucursala Municipiului Bucuresti.
(2) Sumele se vireaza la data de 25 a lunii pentru realizarile lunii precedente. Nerespectarea acestui termen atrage aplicarea penalizarilor prevazute pentru creantele bugetare.
ART. 15
Cheltuielile efectuate pentru functionarea comisiei de privatizare si a secretariatului tehnic, cheltuielile de publicitate, plata serviciilor prestate de societatea comerciala/firma specializata care efectueaza raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru realizarea privatizarii societatii bancare se suporta de catre Fondul Proprietatii de Stat, conform <>art. 26 alin. 2 lit. b) din Legea privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991 , modificata si completata prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 15/1997 .
ART. 16
In situatia in care acoperirea cheltuielilor prevazute la art. 15 se face din fonduri asigurate prin programul PHARE, termenele prevazute in prezentele norme metodologice referitoare la selectarea societatii comerciale/firmei specializate, care va realiza raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii, se modifica corespunzator prevederilor procedurii PHARE.
ART. 17
(1) Agentia Nationala pentru Privatizare controleaza privatizarea societatilor bancare urmarind, in principal, respectarea:
a) termenelor de realizare a sarcinilor ce revin comisiei de privatizare din prezentele norme metodologice;
b) prevederilor referitoare la organizarea licitatiei pentru selectarea societatii comerciale/firmei specializate pentru elaborarea raportului de evaluare a societatii bancare si a studiului de fezabilitate a privatizarii;
c) prevederilor legale referitoare la procedeele si metodele de privatizare.
(2) Agentia Nationala pentru Privatizare poate propune Guvernului revocarea membrilor comisiei de privatizare in situatia in care constata nerespectarea prevederilor legii si ale prezentelor norme metodologice.
ART. 18
Anexele nr. 1, 2 si 3 fac parte integranta din prezentele norme metodologice.

ANEXA 1
la normele metodologice

REGULAMENT
de organizare a licitatiei pentru selectarea societatii comerciale/firmei specializate care sa elaboreze raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii

1. Selectarea societatii comerciale/firmei specializate pentru elaborarea raportului de evaluare a societatii bancare si a studiului de fezabilitate a privatizarii se efectueaza pe baza de licitatie publica deschisa, cu oferte in plicuri sigilate.
2. Pot participa la licitatie, in calitate de ofertanti, societati comerciale/firme specializate, persoane juridice romane si straine, cu experienta in evaluarea societatilor bancare si a institutiilor financiare.
3. Licitatia este organizata de catre comisia de privatizare constituita pentru societatea bancara care se privatizeaza prin hotarare a Guvernului.
4. Publicitatea se face de catre organizatorul licitatiei, cu minimum 15 zile inainte de termenul fixat pentru depunerea ofertelor. Anunturile publicitare vor fi facute in cel putin 3 cotidiene nationale, 2 cotidiene internationale, in reviste de specialitate, precum si in sistem informatic.
5. Anuntul publicitar contine urmatoarele:
- obiectul licitatiei;
- locul, data si ora limita pentru depunerea ofertelor si a documentelor necesare participarii la licitatie;
- locul, data si ora deschiderii ofertelor;
- garantia de participare la licitatie;
- locul de unde se poate obtine caietul de sarcini;
- persoana de contact: numele, prenumele, numarul de telefon, numarul de fax.
6. Garantia de participare la licitatie este de 20.000 de dolari S.U.A., sau echivalentul in lei, si se constituie printr-o scrisoare de garantie bancara avand termenul de valabilitate de cel putin 10 zile de la data limita anuntata pentru depunerea ofertelor.
Caietul de sarcini al licitatiei se poate obtine de cei interesati contra sumei de 100 de dolari S.U.A. sau echivalentul in lei, la cursul valutar al zilei, anuntat de societatea bancara care se privatizeaza.
Cheltuielile de publicitate a licitatiilor se acopera din sumele incasate in urma vanzarii caietelor de sarcini.
7. Oferta reprezinta angajamentul ferm al ofertantului, este secreta si se depune, impreuna cu documentele necesare participarii la licitatie, solicitate prin caietul de sarcini, cel mai tarziu cu o ora inainte de ora anuntata pentru deschiderea ofertelor. Ea cuprinde doua componente;
a) oferta tehnica, cu elemente privind indeplinirea conditiilor de capacitate pentru elaborarea raportului de evaluare a societatii bancare si a studiului de fezabilitate a privatizarii, conform caietului de sarcini;
b) oferta financiara, cu stabilirea pretului pentru prestatia de executat.
8. Oferta tehnica si oferta financiara se depun la sediul organizatorului licitatiei, in plicuri separate, sigilate si semnate. Pe plic se inscriu:
- mentiunea ofertei - publica/privata;
- denumirea ofertantului si sediul acestuia;
- organizatorul licitatiei si denumirea societatii bancare care se privatizeaza.
La primirea ofertelor, organizatorul licitatiei verifica mentiunile inscrise pe plic si dovada constituirii garantiei de participare la licitatie.
9. Ofertele care nu sunt prezentate in termenul limita anuntat nu se iau in considerare.
10. In situatia in care, la data si la ora limita stabilite pentru depunerea ofertelor, se constata ca s-a depus o singura oferta sau niciuna, se repeta publicitatea pana cand se depun cel putin doua oferte.
11. La data, ora si locul anuntate pentru deschiderea ofertelor, comisia de privatizare deschide ofertele tehnice, in prezenta ofertantilor. Sedinta de deschidere a plicurilor este publica. Comisia de privatizare verifica existenta documentelor necesare participarii la licitatie, solicitate prin caietul de sarcini.
12. Ofertantii care nu au depus toate documentele solicitate si/sau a caror scrisoare de garantie bancara depusa de acestia nu intruneste conditiile cerute se exclud de la licitatie. Dupa admiterea ofertantilor, comisia de privatizare intocmeste un proces-verbal, semnat de membrii sai si de participantii prezenti.
13. Analiza si evaluarea ofertelor tehnice se fac de catre comisia de privatizare, in baza grilei de punctaj, conform anexei nr. 3 la prezentele norme metodologice. Rezultatele evaluarii ofertelor tehnice se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de membrii comisiei.
14. Comisia de privatizare deschide numai ofertele financiare ale ofertantilor care au obtinut pentru ofertele tehnice cel putin 70% din punctajul maxim al grilei de punctaj. Ofertantii ale caror oferte nu au indeplinit acest barem sunt descalificati. Oferta financiara cu pretul cel mai mic primeste punctajul maxim, iar celelalte oferte financiare primesc un punctaj proportional cu acesta. Punctajul final pentru fiecare oferta se calculeaza considerand o pondere de 80% din punctajul obtinut pentru oferta tehnica si 20% din punctajul obtinut pentru oferta financiara.
15. Pe baza punctajului final se desemneaza castigatorul licitatiei si se intocmeste procesul-verbal final, semnat de membrii comisiei de privatizare, care trebuie sa cuprinda:
- lista ofertelor cu denumirea si sediul ofertantilor, valorile ofertelor financiare;
- lista ofertelor respinse;
- calculul punctajelor de la ofertele tehnice si financiare si punctajele finale obtinute de ofertanti.
16. Comisia de privatizare va anunta rezultatele licitatiei in cel mult 3 zile de la data anuntata pentru deschiderea ofertelor, prin afisare la sediul unde a avut loc licitatia. La cererea oricarui ofertant, se poate comunica in scris rezultatul licitatiei.
Ofertantului castigator i se notifica urmatoarele:
- adjudecarea ofertei;
- invitatia de a semna contractul de prestari servicii;
- termenul de prelungire a valabilitatii scrisorii de garantie bancara, stabilit de comisia de privatizare.
17. Ofertantii participanti pot depune contestatii in termen de 24 ore de la data afisarii rezultatului licitatiei. Solutionarea contestatiilor se face de catre Agentia Nationala pentru Privatizare, in termen de 2 zile de la depunerea acestora.
18. Castigatorul licitatiei semneaza contractul de prestari servicii cu Fondul Proprietatii de Stat, in termen de cel mult 7 zile de la data notificarii, oferta tehnica si financiara fiind anexe ale acestui contract. Nesemnarea in termen a contractului de prestari servicii, din vina castigatorului licitatiei, conduce la executarea scrisorii de garantie bancara si la reluarea procedurii de licitatie.
19. In termen de 3 zile de la data anuntarii rezultatelor licitatiei, comisia de privatizare va dispune restituirea scrisorilor de garantie bancara pentru ofertantii necastigatori.
20. Societatea bancara care se privatizeaza are obligatia sa puna la dispozitia castigatorului licitatiei datele necesare pentru elaborarea raportului de evaluare a societatii bancare si a raportului de fezabilitate a privatizarii.


ANEXA 2
la normele metodologice
CAIET DE SARCINI
Continut-cadru

Caietul de sarcini are ca obiect prezentarea:
- societatii bancare care se privatizeaza in baza legii;
- sarcinilor ce-i revin societatii comerciale/firmei specializate care realizeaza raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii;
- conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca societatea comerciala/firma specializata privind capacitatea de executare a raportului de evaluare a societatii bancare si a studiului de fezabilitate a privatizarii.

I. Prezentarea societatii bancare:

1. Istoric.
2. Constituire
- infiintata in baza ..........
- capital social (valoarea si numarul de actiuni, valoarea nominala a
actiunii)
- structura actionarului.
3. Descrierea retelei teritoriale
- numarul sucursalelor, filialelor si agentiilor.
4. Patrimoniul
- terenuri
- cladiri
- investitii in curs (valoare, studiu de executie).
5. Structura capitalului propriu
- cota procentuala a capitalului social
- cota procentuala a rezervelor
- cota procentuala a altor fonduri (prima de emisiune etc.).
6. Produse si servicii - Etapele diversificarii gamei de produse si servicii
- credite pentru agenti economici si populatie, in lei si in valuta
- depozite, certificate de depozit, in lei si in valuta, pentru persoane fizice si juridice
- tranzactii spot si arbitraje valutare
- intermediere si schimburi valutare
- operatiuni de incasare si plati in lei si in valuta
- emiteri de garantii bancare
- factoring international
- servicii de consultanta privind expertize tehnice, evaluari patrimoniale, analize-diagnostic, studii de fezabilitate, rapoarte de restructurare a activitatilor societatilor comerciale
- operatiuni cu carti de credit.
7. Baze de clienti
- numarul clientilor persoane fizice romane si straine
- numarul clientilor persoane juridice, de stat si private, romane, mixte si straine
- numarul bancilor corespondente
- membri ai retelei internationale de comunicatii financiar-bancare SWIFT
- membri la alte institutii financiare internationale
- linii de lucru FOREX acordate de bancile de prim rang din lume.
8. Managementul si structura de personal
- presedinte si vicepresedinti
- consiliul de administratie
- comitetul de directie
- structura organizatorica
- structura personalului in functie de nivelul de pregatire profesionala, varsta si sex.
9. Program de pregatire, testari ale personalului.
10. Centre de perfectionare proprii ale societatii bancare.

II. Sarcinile societatii comerciale/firmei specializate:

A. Raportul de evaluare a societatii bancare

1. - Analiza-diagnostic
1.1. Diagnostic juridic
Atestarea dreptului de proprietate - cladiri, terenuri, investitii in curs.
1.2. Analiza activitatii societatii bancare:
- gama de produse si servicii prestate;
- piata financiar-bancara in care isi desfasoara activitatea;
- activitatea de creditare;
- politica de creditare;
- urmarirea, derularea si recuperarea creditelor;
- calitatea portofoliului de credite detinut;
- sistemul informatic;
- strategia de dezvoltare;
- reteaua teritoriala;
- reteaua de banci corespondente;
- situatia si performantele financiare (se anexeaza ultimul bilant contabil);
- alte aspecte considerate necesare.
Analiza financiara a societatii bancare trebuie sa aiba in vedere criterii de performanta bancara, cum sunt:
- organizare, management, forta de munca.
Analiza-diagnostic va permite stabilirea:
- punctelor tari;
- punctelor slabe;
- tendintelor de dezvoltare a activitatii societatii bancare.
2. Evaluarea patrimoniala.
3. Evaluarea financiara, prin metode consacrate si specifice domeniului financiar-bancar.
4. Propunerea de pret.

B. Studiul de fezabilitate a privatizarii societatii bancare

1. Memorandum de prezentare a societatii bancare, care va contine informatii si date sumare din raportul de evaluare a societatii bancare.
2. Valoarea neta contabila.
3. Rulajul contului "Capital social" de la infiintare pana la data intocmirii studiului de fezabilitate a privatizarii.
4. Concluziile rezultate din analiza-diagnostic din raportul de evaluare a societatii bancare.
5. Oportunitatile de privatizare si modalitatile de punere in practica a acestora, in aplicarea <>Legii nr. 83/1997 :
a) procesul si metoda/metodele de privatizare, care sunt indicate a fi utilizate;
b) structura optima a actionarului care trebuie sa rezulte dupa privatizare;
c) numarul maxim de actiuni (si cota lor, din total), care poate fi dobandit de catre persoanele fizice si/sau juridice;
d) numarul maxim de actiuni, care poate fi oferit spre privatizare, intr-o etapa;
e) numarul maxim de actiuni, care va fi rezervat statului, in conditiile art. 5 din lege;
f) categoriile de actiuni care se pot emite, valoarea primei de emisiune si a pretului de vanzare, in cazul in care procedeul de privatizare cel mai indicat este majorarea de capital social sau o combinatie a acestuia cu vanzarea de actiuni de catre Fondul Proprietatii de Stat;
g) termenele propuse pentru realizarea programului de privatizare.
6. Identificarea tendintelor care ar putea afecta desfasurarea privatizarii societatii bancare.
7. Estimarea volumului necesar de investitii pentru restructurarea societatii bancare.
8. Eficienta privatizarii si restructurarii societatii bancare.
9. Regimul dividendelor potentiale impreuna cu riscurile asociate.

III. Evaluarea capacitatii ofertantului

Prin oferta prezentata, consultantul va trebui sa demonstreze ca este capabil:
- sa formeze o echipa adaptata la specificul cadrului legislativ si al mediului economic romanesc;
- sa aiba experienta in domeniul evaluarii, al elaborarii studiilor de fezabilitate si privatizarii societatilor bancare din tarile occidentale, din Europa Centrala si de Est;
- sa asigure logistica necesara organizarii, in cele mai bune conditii, a derularii contractului de prestari servicii.

IV. Componenta echipei de lucru

Numarul si componenta echipei de lucru, persoane fizice si juridice, vor fi stabilite de societatea comerciala/firma specializata ofertanta.
Cerintele pentru membrii echipei de lucru:
1. Conducatorul echipei:
- capacitatea manageriala specifica proiectului;
- experienta in evaluarea si restructurarea societatilor bancare din tarile occidentale si din Europa Centrala si de Est.
2. Echipa de lucru:
- experienta
- capacitatea de adaptare socio-culturala la un mediu cultural diferit si abilitate de a comunica cu oficialitatile.
Echipa trebuie sa aiba in componenta sa specialisti care au participat la privatizarea unor societati bancare din alte tari sau sa aiba experienta intr-o firma de "investment banking" de minimum 5 ani.

V. Documente necesare participarii la licitatie

Pentru a fi acceptati sa participe la licitatie, ofertantii trebuie sa depuna, la locul, data si ora limita stabilita in anuntul publicitar, urmatoarele documente:
- fisa de informatii privind ofertantul;
- copie de pe certificatul de inmatriculare a ofertantului;
- declaratie de participare, semnata de ofertant;
- scrisoare de garantie bancara;
- oferta tehnica, ce va dovedi calitatile si capacitatile ofertantului solicitate prin caietul de sarcini;
- oferta financiara.
Oferta tehnica si oferta financiara vor fi redactate in limba romana si vor fi prezentate in 7 copii fiecare.

VI. Finalizarea licitatiei

Rezultatele licitatiei vor fi afisate la sediul unde a avut loc licitatia.
Semnarea contractului de prestari de servicii se face in termen de 7 zile de la comunicarea castigatorului licitatiei.
Derularea contractului de prestari servicii incepe dupa 3 zile de la data semnarii acestuia.
Contractul de prestari servicii va prevedea ca durata de executare a raportului de evaluare a societatii bancare si a studiului de fezabilitate a privatizarii sa fie de cel mult 50 de zile de la semnarea contractului.
Raportul de evaluare a societatii bancare si studiul de fezabilitate a privatizarii vor fi prezentate in 7 copii redactate in limba romana si un exemplar in limba engleza.


ANEXA 3
la normele metodologice



GRILA DE PUNCTAJ
pentru evaluarea ofertei tehnice

1. Analiza obiectivelor cuprinse in caietul de sarcini
maximum 50 de puncte
- modul de abordare a obiectivelor (timp pentru
culegerea si prelucrarea datelor, redactarea materialului);
- aprecierea metodelor de evaluare propuse;
- aprecierea procedurilor si a metodelor de privatizare
cuprinse in studiul de fezabilitate a privatizarii;
- suport logistic si organizatoric;
- colaborare cu alte firme;
- durata de realizare a rapoartelor.
2. Experienta societatii comerciale/firmei specializate
in domeniul evaluarii societatii bancare si al elaborarii de
studii de fezabilitate a privatizarii
maximum 15 de puncte
- in tari din Europa Centrala si de Est;
- in tari occidentale.
3. Echipa propusa de consultant
maximum 20 de puncte
Seful echipei:
- pregatire si experienta generala;
- experienta in evaluarea institutiilor financiare si
a societatilor bancare;
Membrii echipei;
- pregatire si experienta generala;
- experienta in evaluarea institutiilor financiare si
a societatilor bancare;
- experienta intr-o firma de "investment banking".
4. Marimea si recunoasterea internationala a societatii
comerciale/firmei ofertante
maximum 15 de puncte
- cifra de afaceri
- numarul de tari in care opereaza (filiale)
- pozitia in clasamentul mondial de specialitate.
TOTAL: 100 de puncte


NOTA:
Comisia de privatizare va stabili defalcarea, in cadrul fiecarui punct, a punctajului maxim prevazut pentru punctul respectiv.

----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016