Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobate prin ORDINUL nr. 1.322 din 14 iunie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 29 iunie 2023.────────── CAP. I Programul naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 1 Programul naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“, denumit în continuare program, este un program multianual de interes şi utilitate publică, finanţat de la bugetul de stat, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. ART. 2 (1) Obiectivele generale ale programului sunt: a) creşterea rezilienţei infrastructurii publice afectate prestării serviciului de asistenţă medicală a populaţiei la toate categoriile de factori de risc, precum şi modernizarea şi eficientizarea acesteia; b) îmbunătăţirea sustenabilităţii şi funcţionalităţii clădirilor spitalelor care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice, în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice, precum şi asigurarea funcţionalităţii acestora conform tuturor cerinţelor fundamentale şi creşterea eficienţei energetice a acestora; c) îmbunătăţirea incluziunii sociale, prin integrarea măsurilor de reducere a riscului seismic cu alte tipuri de intervenţii care conduc la beneficii asociate, eficiente din punctul de vedere al costurilor pe termen lung, referitoare la: securitatea la incendiu, eficienţă energetică, măsuri conexe de asigurare a accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru persoanele vârstnice, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare privind accesibilizarea clădirilor publice, condiţii sanitare şi de igienă, calitatea aerului interior şi alte îmbunătăţiri funcţionale; d) asigurarea infrastructurii necesare furnizării, în condiţii de stabilitate, sănătate, la standarde europene, de calitate, a serviciului public privind asistenţa de sănătate publică; e) corelarea politicilor publice de reducere a riscului seismic cu cele de dezvoltare durabilă şi schimbări climatice ale României, prin program integrat care contribuie la atingerea mai multor obiective de dezvoltare durabilă şi care creează beneficii comune în ceea ce priveşte sustenabilitatea, incluziunea şi bunăstarea. (2) Obiectivele generale prevăzute la alin. (1) se realizează prin finanţarea de la bugetul de stat, prin bugetul programului, a proiectării şi execuţiei lucrărilor de intervenţii la clădirile aferente infrastructurii de sănătate publică care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice. ART. 3 Obiectivele specifice ale programului sunt: a) îmbunătăţirea comportării antiseismice şi creşterea gradului de asigurare la acţiunile seismice a infrastructurii publice afectate prestării serviciului de asistenţă medicală a populaţiei; b) reducerea costurilor de exploatare a infrastructurii publice prevăzute la lit. a) prin creşterea eficienţei energetice a acesteia şi prin alte măsuri luate în acest sens; c) asigurarea condiţiilor optime de climat interior în infrastructura publică prevăzută la lit. a); d) refacerea instalaţiilor electrice în scopul asigurării puterii necesare pentru funcţionarea la parametrii optimi a aparaturii medicale, care asigură maximizarea rezultatelor în scopul protejării vieţii şi reducerii pagubelor şi pierderilor economice; e) realizarea tuturor categoriilor de intervenţii necesare pentru respectarea cerinţelor fundamentale prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) contribuirea la creşterea calităţii actului de prestare a serviciilor de asistenţă medicală prin modernizarea şi eficientizarea infrastructurii aferente. ART. 4 Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă, programul se derulează în perioada 2023-2025, durata acestuia putând fi prelungită cu maximum 2 ani, în funcţie de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. ART. 5 (1) Potrivit art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, pot fi incluse în program clădirile aferente infrastructurii publice afectate prestării serviciului de asistenţă medicală a populaţiei, denumite în continuare spitale, expertizate tehnic de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate şi încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI: a) la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă; b) ulterior datei prevăzute la lit. a), ca urmare a efectuării expertizării tehnice şi încadrării prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI, prevăzută la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările ulterioare. (2) În situaţia în care spitalele prevăzute la alin. (1) cuprind mai multe corpuri de clădiri, sunt incluse în program, potrivit art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, numai corpurile de clădiri în care se desfăşoară activităţi medicale, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) În cuprinsul prezentelor norme metodologice, termenul „spitale“ include şi corpurile de clădiri în care se desfăşoară activităţi medicale, prevăzute la alin. (2). ART. 6 În vederea includerii în program a spitalelor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b), beneficiarii programului prevăzuţi la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă au obligaţia să comunice Ministerului Sănătăţii lista spitalelor şi a corpurilor de clădiri expertizate şi încadrarea acestora prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic, în termen de 5 zile de la finalizarea expertizării tehnice realizate de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. SECŢIUNEA a 2-a Acordul de parteneriat ART. 7 (1) Acordul de parteneriat este actul juridic încheiat între Ministerul Sănătăţii şi unităţile sanitare publice şi instituţiile publice din subordinea acestuia, prevăzute la lit. A din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv încheiat între unităţile sanitare publice şi ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii în subordinea cărora funcţionează. (2) Acordul de parteneriat se încheie în vederea dobândirii calităţii de beneficiari ai programului de către unităţile sanitare publice şi instituţiile publice aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale, astfel cum acestea sunt enumerate la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 8 (1) Prin acordul de parteneriat părţile acestuia îşi asumă drepturi şi obligaţii reciproce în vederea realizării prin program a lucrărilor de intervenţii prevăzute la art. 1 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă la spitalele deţinute, inclusiv în ceea ce priveşte cuprinderea fondurilor necesare realizării lucrărilor de intervenţii, neeligibile prin program, în bugetele părţilor, în conformitate cu reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea acestora. (2) Prin acordul de parteneriat părţile se obligă să asigure îndeplinirea cu celeritate a tuturor atribuţiilor legale privind implementarea obiectivelor de investiţii, inclusiv în ceea ce priveşte aprobarea indicatorilor tehnico-economici, potrivit competenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi modalităţile de relocare a activităţilor pe perioada realizării lucrărilor de construcţii. (3) Acordul de parteneriat trebuie să menţioneze, în mod expres, actele normative în baza cărora sunt organizate şi funcţionează unităţile sanitare publice din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, precum şi sistemul de finanţare a acestora, în vederea verificării îndeplinirii condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. (4) Durata acordului de parteneriat trebuie să acopere cel puţin perioada de realizare a lucrărilor de intervenţii prin program până la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor inclusiv. ART. 9 (1) Acordurile de parteneriat se încheie în termenele prevăzute la art. 6 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă. (2) Pentru spitalele expertizate tehnic şi încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, acordurile de parteneriat se încheie în termenul prevăzut la art. 7 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. (3) Termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt termene de recomandare. ART. 10 (1) Acordurile de parteneriat sunt anexe la centralizatorul transmis Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei de Ministerul Sănătăţii, potrivit art. 7 din ordonanţa de urgenţă. (2) Netransmiterea acordurilor de parteneriat potrivit alin. (1) atrage neincluderea în program a spitalelor ai căror beneficiari sunt unităţile sanitare publice şi instituţiile publice prevăzute la art. 7 alin. (1), acestea urmând a fi incluse la data transmiterii acordurilor de parteneriat. SECŢIUNEA a 3-a Implementarea programului PARAGRAFUL 1 Includerea în program ART. 11 (1) În aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a actului normativ Ministerul Sănătăţii încarcă în platforma digitală „investitii.mdlpa.ro“ centralizatorul spitalelor expertizate tehnic şi încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, însoţit de acordurile de parteneriat prevăzute la art. 7 alin. (1). (2) Înainte de transmiterea centralizatorului potrivit alin. (1), Ministerul Sănătăţii verifică dacă spitalele prevăzute în acesta sunt incluse la finanţare prin programele de investiţii proprii, inclusiv prin cele finanţate din fonduri externe nerambursabile sau din alte surse, pentru aceleaşi tipuri de lucrări de intervenţii ca cele finanţate prin prezentul program, caz în care spitalele sunt eliminate din centralizator. (3) Platforma digitală prevăzută la alin. (1) se organizează şi funcţionează conform prevederilor art. 24-27 din ordonanţa de urgenţă. (4) În aplicarea art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, periodic, la un interval de maximum 6 luni, din listele transmise potrivit dispoziţiilor art. 6 de beneficiari, Ministerul Sănătăţii extrage şi centralizează spitalele încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, verifică existenţa acordurilor de parteneriat pentru acestea, dacă este cazul, precum şi îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (2) şi încarcă în platforma digitală centralizatorul rezultat. (5) Centralizatoarele prevăzute la alin. (1) şi (4) se întocmesc conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. ART. 12 (1) După primirea centralizatorului prevăzut la art. 11 alin. (1), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei verifică, pentru fiecare din spitalele incluse în acesta, următoarele: a) îndeplinirea condiţiei privind evitarea dublei finanţări, prevăzută la art. 1 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă; b) existenţa acordurilor de parteneriat, precum şi ca acestea să conţină toate menţiunile prevăzute la art. 8; c) existenţa tuturor datelor şi informaţiilor prevăzute în anexa nr. 1. (2) În situaţia în care, după verificarea prevăzută la alin. (1) a tuturor spitalelor din listă, se constată că nu sunt completate toate datele şi informaţiile sau dacă se identifică existenţa unor obiective de investiţii similare incluse la finanţare în alte programe finanţate din fondurile prevăzute la art. 1 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicită clarificări din partea beneficiarilor şi, în situaţia în care aceştia nu răspund în termen de 15 zile, spitalele nu sunt incluse în lista prevăzută la art. 7 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. (3) Spitalele prevăzute la alin. (2) vor fi incluse în listă după completarea datelor şi informaţiilor lipsă şi clarificarea tuturor aspectelor semnalate. (4) Pentru spitalele incluse în programele prevăzute la art. 11 alin. (4) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 212/2022, cu modificările ulterioare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicită beneficiarului transmiterea cererii de renunţare, prevăzută la art. 31 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, spitalele urmând a fi incluse în listă numai după transmiterea acesteia. ART. 13 (1) După finalizarea activităţii de verificare potrivit art. 12, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei întocmeşte lista obiectivelor de investiţii propuse spre finanţare prin program, listă care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi se publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. (2) Lista prevăzută la alin. (1) se va completa cu spitalele incluse în centralizatorul prevăzut la art. 11 alin. (4), pe măsura comunicării acestuia, se va aproba prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi se va publica pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. ART. 14 (1) După aprobarea listei conform art. 13, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei comunică lista unităţilor administrativ-teritoriale care deţin spitalele incluse în listă, în termen de 5 zile de la data aprobării acesteia, solicitându-se acordul beneficiarilor pentru includerea în program. (2) În termen de 5 zile de la data primirii listei şi a solicitării prevăzute la alin. (1), beneficiarii spitalelor incluse în listă transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei acordul privind introducerea în program. Potrivit art. 7 alin. (5) teza a II-a din ordonanţa de urgenţă, netransmiterea acordului în termenul prevăzut atrage eliminarea beneficiarului din program, acesta urmând a fi reintrodus la momentul transmiterii acestuia. PARAGRAFUL 2 Încheierea contractului de finanţare multianual ART. 15 (1) După aprobarea listei potrivit art. 13, respectiv după transmiterea acordului privind introducerea în program potrivit art. 14, beneficiarii aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi fiecărui obiectiv de investiţii inclus în listă, conform dispoziţiilor art. 10 din ordonanţa de urgenţă. (2) Valoarea totală a obiectivului de investiţii, care se aprobă potrivit alin. (1), se determină prin înmulţirea costului unitar/mp suprafaţă desfăşurată, aprobat prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, conform dispoziţiilor art. 32 din ordonanţa de urgenţă, cu suprafaţa desfăşurată a spitalului menţionată în raportul de expertiză tehnică, la valoarea rezultată aplicându-se marja de buget de 25%, prevăzută la art. 10 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. ART. 16 (1) În vederea încheierii contractului de finanţare, beneficiarii încarcă în platforma digitală următoarele documente: a) hotărârea consiliului local/consiliului judeţean/actul administrativ emis de ordonatorul de credite potrivit dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici; b) raportul sintetic al evaluării seismice, întocmit conform modelului menţionat la pct. 8.2 alin. (17) din Codul de proiectare seismică P100-3/2019, însoţit de propunerile de intervenţie stabilite prin raportul de expertiză tehnică, în situaţia în care expertiza tehnică a fost elaborată sau actualizată după data de 13 decembrie 2019, data intrării în vigoare a Codului de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3/2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.834/2019; c) raportul de audit energetic, inclusiv certificatul de performanţă energetică; d) extrasul de carte funciară, care să nu fie mai vechi de 30 de zile de la data emiterii; e) solicitarea privind actualizarea studiilor de teren şi a expertizei tehnice, potrivit art. 9 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă, însoţită de raportul sintetic al evaluării seismice, în situaţia în care expertiza tehnică a fost elaborată înainte de data de 13 decembrie 2019, data intrării în vigoare a Codului de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3/2019; f) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al beneficiarului din care să rezulte că obiectivul de investiţii este eligibil prin program şi nu se încadrează în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă; g) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al beneficiarului din care să rezulte că, pe perioada realizării lucrărilor de construcţii, va asigura spaţii pentru relocarea activităţii, potrivit art. 8 din ordonanţa de urgenţă; h) documentele prevăzute la art. 4 alin. (9) din ordonanţa de urgenţă, dacă este cazul. (2) În situaţia în care aprobarea indicatorilor tehnico-economici întră în competenţa Guvernului, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ prevăzut la alin. (1) lit. a) se va înlocui cu o adresă în care se va preciza actul normativ prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici. (3) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei verifică administrativ şi centralizează documentele prevăzute la alin. (1) transmise, în ordinea cronologică de înregistrare. Neconformităţile documentelor prevăzute la alin. (1), constatate în urma analizei de conformitate administrativă, sunt comunicate beneficiarilor programului, motivat, cu menţiunea că documentaţiile revizuite vor primi un nou număr de înregistrare. ART. 17 (1) În temeiul art. 11 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) şi h) şi alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, în baza ordinului prevăzut la art. 13, se încheie contracte de finanţare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, pe o perioadă de maximum 3 ani bugetari, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. (2) În temeiul art. 11 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, în baza ordinului prevăzut la art. 13, se încheie contracte de finanţare multianuale tripartite între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ministerele şi instituţiile publice prevăzute la art. 7 alin. (1) şi beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din ordonanţa de urgenţă, pe o perioadă de maximum 3 ani bugetari, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. (3) Pe durata de valabilitate a contractelor de finanţare prevăzute la alin. (1) şi (2), valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare. (4) Durata contractelor de finanţare prevăzute la alin. (1) şi (2) se poate prelungi cu încă 2 ani în cazuri justificate, în temeiul art. 11 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă. (5) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei încheie contractele de finanţare prevăzute la alin. (1) şi (2) în ordinea cronologică a încărcării în platforma electronică a tuturor documentaţiilor necesare potrivit art. 16 alin. (1), complete şi corecte, în limita creditelor de angajament aprobate anual cu această destinaţie. (6) În situaţia în care în cursul unui an bugetar, în urma încheierii contractelor de finanţare, sunt epuizate creditele de angajament aprobate anual cu această destinaţie, contractele de finanţare se încheie în anul următor, în ordinea cronologică a încărcării în platforma digitală, în anul anterior, a tuturor documentaţiilor necesare potrivit art. 16 alin. (1), complete şi corecte. PARAGRAFUL 3 Derularea contractului de finanţare multianual ART. 18 (1) Ulterior încheierii contractelor de finanţare prevăzute la art. 17 alin. (1) şi (2) şi anterior depunerii primei solicitări de transfer, beneficiarii sunt obligaţi să încarce în platforma digitală următoarele documente, sub sancţiunea neefectuării transferului sumelor solicitate de la bugetul de stat până la data completării documentaţiei: a) contractele de achiziţie publică pentru serviciile de proiectare în vederea elaborării documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor de construcţii (DTAC) şi a proiectului tehnic de execuţie (Pth + DDE), precum şi contractele de achiziţie publică de lucrări sau contractul de proiectare şi execuţie, inclusiv actele adiţionale la acestea, dacă este cazul; b) certificatul de urbanism însoţit de avizele şi acordurile stabilite prin acesta; c) autorizaţia de construire. (2) După elaborarea şi recepţionarea proiectului tehnic de execuţie, beneficiarii trebuie să încarce în platforma digitală următoarele documente: a) procesul-verbal de predare-primire a proiectului tehnic întocmit şi verificat conform legislaţiei în vigoare; b) devizul general elaborat şi aprobat conform legii, cu evidenţierea distinctă, în cadrul capitolului 4, a categoriilor de cheltuieli aferente lucrărilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din ordonanţa de urgenţă, precum şi cu identificarea categoriilor de cheltuieli ce se finanţează de la bugetul de stat şi a celor suportate de beneficiar; c) hotărârea consiliului local/consiliului judeţean sau actul administrativ al ordonatorului de credite, după caz, de aprobare a devizului general al obiectivului de investiţii; d) hotărârea consiliului local/consiliului judeţean sau actul administrativ al ordonatorului de credite, după caz, de aprobare a categoriilor de cheltuieli finanţate de la bugetul local/bugetul propriu al ordonatorului de credite; e) ordinul de începere a lucrărilor; f) comunicarea către Inspectoratul de Stat în Construcţii privind începerea lucrărilor de execuţie. (3) În aplicarea art. 11 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă, pe perioada de derulare a contractelor de finanţare multianuale, în situaţia în care valoarea totală aprobată a obiectivului de investiţii, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2), se modifică pe parcursul execuţiei lucrărilor, beneficiarii pot solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei majorarea sau diminuarea valorii creditelor de angajament alocate şi prevăzute în contractele de finanţare. În vederea aprobării modificării solicitate, beneficiarii trebuie să încarce în platforma digitală documentele prevăzute la alin. (2) actualizate corespunzător, precum şi alte documente necesare pentru susţinerea solicitării. (4) Neconformităţile constatate în urma analizei cu privire la documentaţiile şi documentele prevăzute la alin. (1)-(3) se comunică beneficiarilor programului, motivat, prin intermediul platformei digitale, aceştia având obligaţia corectării acestora şi redepunerii în platforma digitală. ART. 19 (1) În aplicarea art. 12 din ordonanţa de urgenţă, după încheierea contractelor de finanţare multianuale, beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicitarea privind transferul sumelor necesare pentru decontarea bunurilor livrate, serviciilor prestate, lucrărilor executate, altor cheltuieli efectuate în funcţie de necesităţi, în limita contractelor de finanţare multianuale încheiate. Solicitarea de transfer, care se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, are în vedere numai bunurile livrate, serviciile prestate, lucrările executate, alte cheltuieli efectuate după încheierea contractelor de finanţare. (2) În cazul achiziţionării materialelor în vederea efectuării lucrărilor de construcţii, precum şi a utilajelor, echipamentelor tehnologice şi funcţionale care necesită montaj, se transferă sume de la bugetul de stat doar după emiterea şi însuşirea de către persoanele abilitate a situaţiilor care certifică lucrările executate ca urmare a punerii în operă a materialelor, respectiv a montării utilajelor şi a echipamentelor tehnologice şi funcţionale. (3) Suma care se acordă de la bugetul de stat pentru finanţarea obiectivelor de investiţii prin program se transferă beneficiarilor în limita creditului bugetar anual al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei aprobat cu această destinaţie, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitărilor de transfer al sumelor necesare pentru decontarea bunurilor livrate/serviciilor prestate/lucrărilor executate/altor cheltuieli efectuate. (4) În situaţia în care documentaţiile transmise de beneficiari şi înregistrate la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în vederea transferului nu sunt complete şi conforme cu prevederile legale şi/sau necesită clarificări, se comunică beneficiarului, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării, observaţiile şi/sau propunerile necesare modificării/completării acestora, cu precizarea că solicitarea de transfer revizuită cu modificările/completările ulterioare aduse documentaţiei iniţiale va primi un nou număr de înregistrare, fiind considerată solicitare nouă. (5) În situaţia epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu această destinaţie, ministerul înştiinţează beneficiarii contractelor de finanţare cu privire la aceasta. (6) După primirea înştiinţării prevăzute la alin. (5), beneficiarii dispun măsurile necesare în vederea evitării înregistrării de arierate sau continuă implementarea obiectivelor de investiţii din surse proprii sau alte surse legal constituite. (7) După înştiinţarea beneficiarilor în conformitate cu alin. (5), în situaţia suplimentării creditelor bugetare pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţă beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume în condiţiile alin. (3) şi, după caz, cu privire la epuizarea creditelor bugetare suplimentare. Înştiinţarea beneficiarilor se face prin intermediul platformei digitale şi/sau prin e-mail. (8) În aplicarea prevederilor art. 12 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, în perioada de valabilitate a contractelor de finanţare multianuală, în situaţia în care beneficiarii decontează sumele aferente contribuţiei de la bugetul de stat, pentru bunurile livrate/serviciile prestate/lucrările executate/alte cheltuieli efectuate, din surse proprii sau alte surse legal constituite, au dreptul să solicite recuperarea acestora la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în baza solicitărilor de transfer întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, însoţite de ordinele de plată şi extrasul de cont aferent. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei transferă aceste sume în limita creditelor bugetare aprobate în buget cu această destinaţie, în condiţiile prevăzute la alin. (3)-(7). (9) Pe perioada de derulare a contractelor de finanţare, în situaţia în care suma totală aferentă solicitărilor de transfer depuse conform alin. (1) şi (8) depăşeşte nivelul creditelor bugetare aprobat prin legea bugetară anuală pentru anul în curs, acestea se centralizează la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar sumele aferente acestora se transferă cu prioritate, în anul bugetar următor, în condiţiile legii, în ordinea cronologică de înregistrare în anul anterior a solicitărilor de transfer al sumelor necesare. (10) În aplicarea prevederilor art. 12 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă, în situaţia în care durata contractelor de finanţare încetează, iar solicitările de transfer depuse la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, conform alin. (1) şi (8), depăşesc nivelul creditelor bugetare aprobat prin legea bugetară anuală pentru anul în curs, plata acestora se realizează în condiţiile alin. (9) şi ale art. 28^1 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (11) Pentru finanţarea cheltuielilor necesare realizării obiectivului de investiţii, beneficiarii deschid conturi la unităţi ale Trezoreriei Statului, în care vor fi transferate sumele aferente alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. (12) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei transferă prin ordin de plată sumele alocate către beneficiari în conturile deschise la Trezoreria Statului, conform prevederilor alin. (11). (13) Beneficiarii asigură evidenţa alocării şi utilizării sumelor virate în conturile deschise la unităţile Trezoreriei Statului şi răspund, în condiţiile legii, de utilizarea sumelor primite pentru realizarea obiectivelor de investiţii. ART. 20 (1) În termen de 20 de zile lucrătoare de la transferul sumelor prevăzute la art. 19, beneficiarii au obligaţia să le vireze prin ordin de plată către prestatorii de servicii/executanţii de lucrări/furnizorii de bunuri, după caz, şi să transmită, prin intermediul platformei digitale, justificarea utilizării sumelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, pentru monitorizarea utilizării sumelor transferate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu destinaţia finanţării cheltuielilor prevăzute în contractele de finanţare multianuale. (2) În situaţia în care beneficiarii nu virează sumele în termenul prevăzut la alin. (1), trebuie să justifice motivul neefectuării viramentului şi să le returneze în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului iniţial de 20 de zile lucrătoare. Fac excepţie situaţiile în care beneficiarii decontează din bugetul local/bugetul propriu sau alte surse legal constituite sumele aferente contribuţiei de la bugetul de stat şi solicită ulterior recuperarea acestora, conform prevederilor art. 12 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă. (3) Termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) se reduc în luna decembrie a fiecărui an, în funcţie de reglementările emise în temeiul art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. PARAGRAFUL 4 Răspunderea beneficiarilor ART. 21 (1) Beneficiarii sunt responsabili pentru derularea eficientă a procesului de implementare a obiectivelor de investiţii aprobate în cadrul programului. (2) Beneficiarii au obligaţia să pună la dispoziţia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, la solicitarea acestuia, toate documentele justificative privind derularea investiţiei, răspunzând de realitatea, exactitatea şi legalitatea acestora, precum şi de sumele cheltuite în scopul pentru care au fost alocate. (3) Beneficiarii răspund, potrivit legii, de organizarea şi derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, conform art. 15 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, de derularea contractelor încheiate, de respectarea obligaţiilor asumate prin contractele de finanţare, precum şi de modul de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat prin program, potrivit destinaţiei pentru care au fost alocate. (4) Sumele acordate şi neutilizate până la finele anului în care au fost acordate urmează regimul juridic prevăzut de reglementările emise în temeiul art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (5) La finalizarea obiectivului de investiţii, beneficiarii efectuează recepţia la terminarea lucrărilor, în condiţiile legii, şi transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în termen de 30 de zile de la data recepţiei, următoarele documente: a) proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în copie conformă cu originalul, aprobat de beneficiar; b) certificatul de performanţă energetică după efectuarea lucrărilor de intervenţii; c) raport de finalizare a obiectivului de investiţii, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 4. (6) Obligaţiile prevăzute la alin. (5) se menţin şi în situaţia în care obiectivele de investiţii nu sunt finalizate până la data încetării contractului de finanţare şi sunt finalizate în perioada de graţie sau în termenul de 12 luni, prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă, sau ulterior expirării acestora. ART. 22 (1) În cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate şi solicită restituirea sumelor în termen de 30 de zile de la data transmiterii notificării. (2) Până la clarificarea situaţiei privind utilizarea de către beneficiar a sumelor transferate, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei suspendă transferurile pentru obiectivul de investiţii în realizarea căruia beneficiarul a încălcat prevederile legale sau contractuale. După clarificarea situaţiei, în cazul în care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei demarează procedura de notificare a beneficiarilor în vederea restituirii sumelor, suspendarea transferurilor se menţine până la recuperarea integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat. (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi în situaţiile în care, ulterior efectuării transferului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei constată că anexa nr. 2 a fost transmisă cu nerespectarea prevederilor legale ori, din eroare, au fost efectuate transferuri excedentare către beneficiari. ART. 23 (1) În situaţia în care beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă nu restituie sumele prevăzute la art. 22 în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicită în scris direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice în a căror rază teritorială se află unităţile administrativ-teritoriale respective sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, precum şi a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav şi a plăţilor privind finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap. (2) Pentru sumele prevăzute la art. 22 nerestituite în termenul stabilit de beneficiarii prevăzuţi la alin. (1), cuantumul dobânzii penalizatoare şi imputaţia plăţii se stabilesc prin contractele de finanţare. (3) După recuperarea debitului principal de la beneficiari, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei comunică acest fapt în scris direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice în a căror rază teritorială se află unităţile administrativ-teritoriale respective, care dispun încetarea restricţiilor prevăzute la alin. (1). ART. 24 În situaţia în care beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din ordonanţa de urgenţă nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul prevăzut la art. 22 alin. (1), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicită instanţelor de judecată obligarea acestora la restituirea sumelor. CAP. II Programul naţional privind expertizarea clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 25 Programul naţional privind expertizarea clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, denumit în continuare program naţional de expertizare, este un program multianual de interes şi utilitate publică, finanţat de la bugetul de stat, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. ART. 26 Obiectivul general al programului naţional de expertizare îl constituie realizarea serviciilor de expertiză tehnică, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic şi a fundamentării măsurilor de intervenţie, pentru construcţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 212/2022, cu modificările ulterioare, în vederea respectării termenului de 1 iunie 2026 şi îndeplinirii celorlalte obligaţii prevăzute de aceeaşi lege. ART. 27 Obiectivele specifice ale programului naţional de expertizare sunt: a) realizarea, într-un termen cât mai scurt, a lucrărilor de intervenţii pentru consolidarea clădirilor publice din sistemele de sănătate şi de educaţie, ca urmare a finalizării expertizării tehnice şi a încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasele de risc seismic RsI şi RsII; b) sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale şi a instituţiilor publice în vederea accesării fondurilor alocate de la bugetul de stat prin programele naţionale de investiţii de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat din sistemele de sănătate şi de învăţământ, aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase“ şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023, prin finanţarea expertizării tehnice în vederea urgentării identificării clădirilor încadrate în clasa de risc seismic RsI, eligibile prin cele două programe; c) asigurarea, într-un termen cât mai scurt, a infrastructurii necesare furnizării, în condiţii de stabilitate şi siguranţă, sănătate, la standarde europene, de calitate, a serviciilor publice privind învăţământul şi privind asistenţa de sănătate publică. ART. 28 Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) şi art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, programul naţional de expertizare se derulează în perioada 2023-2025, durata acestuia putând fi prelungită cu maximum 1 an, în funcţie de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. ART. 29 (1) Potrivit art. 18 alin. (5) şi (7) din ordonanţa de urgenţă, beneficiarii programului naţional de expertizare sunt: a) unităţile şi subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv de autorităţile administraţiei publice locale ale municipiului Bucureşti; b) instituţiile din subordinea/coordonarea Ministerului Educaţiei, prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 la Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare; c) unităţile sanitare publice şi instituţiile publice din subordinea Ministerului Sănătăţii, prevăzute la lit. A din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, cu modificările şi completările ulterioare; d) unităţile sanitare publice din subordinea ministerelor şi instituţii cu reţele sanitare proprii, prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă. (2) În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă, în vederea dobândirii calităţii de beneficiari ai programului naţional de expertizare de către unităţile sanitare publice şi instituţiile publice prevăzute la alin. (1) lit. b)-d), se încheie acorduri de parteneriat între acestea şi ministerele şi instituţiile publice în subordinea/ coordonarea cărora funcţionează. (3) Acordurile de parteneriat prevăzute la alin. (2) trebuie să conţină menţiunile prevăzute la art. 8 alin. (1), (3) şi (4), adaptate în mod corespunzător actualului program. SECŢIUNEA a 2-a Derularea programului naţional de expertizare PARAGRAFUL 1 Includerea în programul naţional de expertizare ART. 30 (1) În aplicarea art. 19 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, începând cu data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, beneficiarii prevăzuţi la art. 29 alin. (1) au posibilitatea să transmită Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicitarea de includere în programul naţional de expertizare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, însoţită de următoarele documente: a) dovada efectuării vizualizării rapide a clădirii, potrivit prevederilor Legii nr. 212/2022, cu modificările ulterioare, efectuată în conformitate cu reglementarea tehnică „Metodologie de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, Indicativ RTC 10 - 2022“, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 3.231/2022; b) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al beneficiarului din care să rezulte că obiectivul de investiţii este eligibil prin programul naţional de expertizare şi nu se încadrează într-una sau mai multe din situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă; c) acordul de parteneriat prevăzut la art. 29 alin. (2). (2) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei verifică administrativ şi centralizează solicitările transmise potrivit alin. (1), în ordinea cronologică de înregistrare, în termen de 30 de zile de la înregistrare. Neconformităţile documentelor prevăzute la alin. (1), constatate în urma analizei de conformitate administrativă, sunt comunicate beneficiarilor programului naţional de expertizare, motivat, cu menţiunea că documentaţiile revizuite vor primi un nou număr de înregistrare. (3) Solicitările neconforme rămân în baza de date a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, acestora urmând a li se da curs pe măsura îndeplinirii de către beneficiari a tuturor cerinţelor legale pentru introducerea în programul naţional de expertizare. ART. 31 (1) În aplicarea art. 19 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, în urma finalizării activităţii de verificare administrativă prevăzută la art. 30, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei întocmeşte lista cu obiectivele la care se vor realiza serviciile de expertizare tehnică propuse spre finanţare prin programul naţional de expertizare, listă care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi se publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. (2) Lista prevăzută la alin. (1) se va completa conform art. 30 alin. (3), se va aproba prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi se va publica pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. PARAGRAFUL 2 Încheierea contractului de finanţare multianual ART. 32 (1) În vederea încheierii contractelor de finanţare multianuale, beneficiarii încarcă în platforma digitală următoarele documente: a) contractele de achiziţie publică pentru serviciile de expertizare tehnică, inclusiv actele adiţionale la acestea, dacă există; b) extras de carte funciară pentru clădirea care va fi expertizată, nu mai vechi de 30 de zile de la data emiterii. (2) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei verifică administrativ şi centralizează documentele prevăzute la alin. (1) transmise, în ordinea cronologică de înregistrare. Neconformităţile documentelor prevăzute la alin. (1), constatate în urma analizei de conformitate administrativă, sunt comunicate beneficiarilor programului naţional de expertizare, motivat, cu menţiunea că documentaţiile revizuite vor primi un nou număr de înregistrare. ART. 33 (1) În temeiul art. 20 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) şi h) şi alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în baza ordinului prevăzut la art. 31, se încheie contracte de finanţare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii prevăzuţi la art. 29 alin. (1) lit. a), pe o perioadă de maximum 2 ani bugetari, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. (2) În temeiul art. 20 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, în baza ordinului prevăzut la art. 31, se încheie contracte de finanţare multianuale tripartite între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ministerele şi instituţiile publice prevăzute la art. 29 alin. (2) şi beneficiarii prevăzuţi la art. 29 alin. (1) lit. b)-d), pe o perioadă de maximum 2 ani bugetari, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. (3) Pe durata de valabilitate a contractelor de finanţare prevăzute la alin. (1) şi (2), valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare. (4) Durata contractelor de finanţare prevăzute la alin. (1) şi (2) se poate prelungi cu maximum 1 an în cazuri justificate, în temeiul art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. (5) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei încheie contractele de finanţare prevăzute la alin. (1) şi (2) în ordinea cronologică a încărcării în platforma electronică a tuturor documentaţiilor necesare potrivit art. 32 alin. (1), complete şi corecte, în limita creditelor de angajament aprobate anual cu această destinaţie. (6) În situaţia în care în cursul unui an bugetar, în urma încheierii contractelor de finanţare sunt epuizate creditele de angajament aprobate anual cu această destinaţie, contractele de finanţare se încheie în anul următor, în ordinea cronologică a încărcării în platforma digitală, în anul anterior, a tuturor documentaţiilor necesare potrivit art. 32 alin. (1), complete şi corecte. PARAGRAFUL 3 Derularea contractului de finanţare multianual ART. 34 Ulterior încheierii contractelor de finanţare prevăzute la art. 33 alin. (1) şi (2) şi anterior depunerii primei solicitări de transfer, beneficiarii sunt obligaţi să încarce în platforma digitală contractele de achiziţie publică pentru atribuirea serviciilor de expertizare tehnică, sub sancţiunea neefectuării transferului sumelor solicitate de la bugetul de stat până la data depunerii acestora. ART. 35 (1) Transferul sumelor către beneficiari se face conform prevederilor art. 19. Solicitarea de transfer al sumelor de la bugetul de stat se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 a. (2) Justificarea utilizării sumelor transferate de la bugetul de stat se face conform prevederilor art. 20, prin depunerea anexei nr. 3 a. Termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) se reduce la 10 zile lucrătoare, iar cel prevăzut la art. 20 alin. (2), la 3 zile lucrătoare. ART. 36 (1) Beneficiarilor prevăzuţi la art. 29 alin. (1) lit. a) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 22 şi 23. (2) Beneficiarilor prevăzuţi la art. 29 alin. (1) lit. b)-d) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 22 şi 24. ART. 37 (1) În termen de 15 zile de la data finalizării serviciilor de expertizare tehnică, beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei următoarele documente: a) procesul-verbal de predare-primire a expertizei tehnice, în copie conformă cu originalul, aprobat de beneficiar; b) raportul sintetic al evaluării seismice, însoţit de propunerile de intervenţie stabilite prin raportul de expertiză tehnică, întocmit conform modelului menţionat la pct. 8.2 alin. (17) din Codul de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3/2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.834/2019. (2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) se menţine şi în situaţia în care expertizele tehnice nu sunt finalizate până la data încetării contractului de finanţare şi sunt finalizate ulterior expirării acestuia, termenul de transmitere a documentelor fiind de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal prevăzut la alin. (1) lit. a). CAP. III Dispoziţii speciale privind unităţile sanitare publice şi instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat ART. 38 (1) Pentru unităţile sanitare publice şi instituţiile publice prevăzute art. 28 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, analiza documentelor transmise potrivit articolului menţionat se face de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în termen de cel mult 45 de zile de la transmiterea documentelor. (2) Dacă, în urma analizei, se constată eventuale neconformităţi sau neclarităţi cu privire la conţinutul documentelor sau necesitatea depunerii unor documente suplimentare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei le comunică unităţilor sanitare publice şi instituţiilor publice în termenul prevăzut la alin. (1). (3) Unităţile sanitare publice şi instituţiile publice care au primit comunicări potrivit alin. (2) procedează la rectificarea documentelor/clarificarea aspectelor semnalate sau completarea documentaţiei cu documentele solicitate şi la încărcarea acestora în platforma digitală. ART. 39 După finalizarea analizei potrivit art. 38, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei întocmeşte lista unităţilor sanitare publice şi instituţiilor publice care pot demara lucrările de construcţii, listă care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, se încarcă în platforma digitală şi se transmite unităţilor sanitare publice şi instituţiilor publice în termen de 5 zile de la aprobare. Lista se completează conform dispoziţiilor art. 28 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă. ART. 40 În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă, în baza ordinului prevăzut la art. 30, unităţile sanitare publice şi instituţiile publice îşi fundamentează şi cuprind în buget, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, creditele de angajament şi creditele bugetare necesare realizării lucrărilor de intervenţii, prevăzute la art. 1 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, la clădirile deţinute şi expertizate tehnic de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate şi încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI. ART. 41 (1) Unităţile sanitare publice şi instituţiile publice incluse în ordinul prevăzut la art. 39 procedează la realizarea obiectivelor de investiţii conform prevederilor art. 29 din ordonanţa de urgenţă. (2) În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă, după finalizarea şi recepţionarea la terminarea lucrărilor a obiectivelor de investiţii, unităţile sanitare publice şi instituţiile publice incluse în ordinul prevăzut la art. 39 transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei datele şi informaţii prevăzute în anexa nr. 6. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 42 Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentelor norme metodologice, informaţiile vor fi transmise respectându-se conţinutul-cadru prevăzut în anexele la prezentele norme metodologice. ART. 43 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. ANEXA 1 la normele metodologice
Nr. Ministerul Sănătăţii/dată ................. CENTRALIZATORUL clădirilor spitalelor/corpurilor de clădiri expertizate tehnic şi încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI
┌────┬──────────────┬─────────────────┬──────┬──────────┬─────────────┬───────────┬────────────┬────────┬────────┬──────┬──────────┬───────────┬───────┬──────────┬───────────┐
│ │ │ │ │Adresa │UAT/ │Acord de │ │Monument│ │Număr │Suprafaţa │Suprafaţa │Clasa │Expertiză │ │
│Nr. │Denumirea │Categoria │SIRUTA│spitalului│Ministerul/ │parteneriat│Anul │istoric │Regim de│de │construită│desfăşurată│de risc│structură │Destinaţia │
│crt.│beneficiarului│beneficiarului*1)│ │/ corpului│Instituţia*2)│nr./dată │construcţiei│Da/Nu │înălţime│paturi│(mp) │(mp) │seismic│rezistenţă│clădirii*3)│
│ │ │ │ │de clădire│ │ │ │ │ │ │ │ │ │(nr./dată)│ │
├────┼──────────────┼─────────────────┼──────┼──────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────┼────────┼──────┼──────────┼───────────┼───────┼──────────┼───────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10 │11 │12 │13 │14 │15 │
├────┼──────────────┼─────────────────┼──────┼──────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────┼────────┼──────┼──────────┼───────────┼───────┼──────────┼───────────┤
├────┼──────────────┼─────────────────┼──────┼──────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────┼────────┼──────┼──────────┼───────────┼───────┼──────────┼───────────┤
├────┼──────────────┼─────────────────┼──────┼──────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────┼────────┼──────┼──────────┼───────────┼───────┼──────────┼───────────┤
├────┼──────────────┼─────────────────┼──────┼──────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────┼────────┼──────┼──────────┼───────────┼───────┼──────────┼───────────┤
└────┴──────────────┴─────────────────┴──────┴──────────┴─────────────┴───────────┴────────────┴────────┴────────┴──────┴──────────┴───────────┴───────┴──────────┴───────────┘
*1) Categoria beneficiarului se determină prin indicarea literei alin. (1) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 în care se încadrează beneficiarul. *2) Denumirea unităţii administrativ-teritoriale/ministerului/instituţiei în subordinea căreia/căruia se află spitalul. *3) Activităţi medicale, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; activităţi administrative; alte destinaţii. Ministerul Sănătăţii Reprezentant legal Numele şi prenumele ..................................... Semnătura ..................................... ANEXA 2 la normele metodologice
Autoritatea administraţiei publice/ Unitatea sanitară publică/ Instituţia publică Judeţul .................. Nr. ........................ SITUAŢIE privind necesarul de la bugetul de stat pentru decontarea bunurilor/ lucrărilor/serviciilor şi a altor cheltuieli pentru obiectivul de investiţii „............“ în baza Contractului de finanţare nr. ..........
┌────┬────────────┬──────────┬───────────┬──────────────────────┬──────────────────────┬────────────┐
│ │ │Valoarea │Valoarea │ │ │ │
│ │ │totală │totală │Situaţii de lucrări/ │ │ │
│ │ │decontată │nedecontată│Proces-verbal de │ │ │
│ │ │din │din │predare-primire │ │Sume │
│ │Valoarea │contractul│contractul │(DTAC/proiect tehnic/ │Factură │solicitate │
│ │totală a │de │de │verificare proiect │ │de la │
│ │contractului│finanţare │finanţare │tehnic)/ Alte │ │bugetul de │
│Nr. │de finanţare│de la │de la │cheltuieli │ │stat, în │
│crt.│de la │bugetul de│bugetul de │ │ │limita │
│ │bugetul de │stat la │stat la │ │ │contractului│
│ │stat │data │data ├────────────┬─────────┼───────┬────┬─────────┤de finanţare│
│ │(inclusiv │întocmirii│întocmirii │ │ │ │ │ │(inclusiv │
│ │TVA) │prezentei │prezentei │Nr. de │Valoare │ │ │Valoare │TVA) │
│ │ │situaţii │situaţii │înregistrare│(inclusiv│Emitent│Nr./│(inclusiv│ │
│ │ │(inclusiv │(inclusiv │/ data │TVA) │ │data│TVA) │ │
│ │ │TVA) │TVA) │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 = 1 – 2 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │
├────┼────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┤ │ │ ├────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────────┴──────────┴───────────┴────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│TOTAL │0,00 │ │ │0,00 │0,00 │
└─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴───────┴────┴─────────┴────────────┘
Subsemnatul, ........., în calitate de reprezentant al ..............., având funcţia de ........, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că bunurile/lucrările/serviciile/alte cheltuieli pentru care solicit transferul de la bugetul de stat al sumei de ............. (lei cu TVA) sunt livrate/executate/ prestate/efectuate/recepţionate şi se încadrează în cheltuielile care se pot finanţa de la bugetul de stat conform art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, sunt responsabil pentru realitatea, exactitatea şi legalitatea datelor prezentate şi mă oblig să respect termenele prevăzute la art. 20 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.322/2023, cu excepţia sumelor aferente contribuţiei de la bugetul de stat decontate din bugetul local/bugetul propriu sau alte surse legal constituite, în condiţiile normelor metodologice. Reprezentant legal Numele şi prenumele ................. Semnătura ..................... ANEXA 2 a la normele metodologice
Autoritatea administraţiei publice/ Unitatea sanitară publică/ Instituţia publică/Instituţia Judeţul .................. SITUAŢIE privind necesarul de la bugetul de stat pentru decontarea serviciilor de expertizare tehnică a clădirii publice „............“ în baza Contractului de finanţare nr. ........
┌────┬────────────┬──────────┬───────────┬──────────────────────┬──────────────────────┬────────────┐
│ │ │Valoarea │Valoarea │ │ │ │
│ │ │totală │totală │ │ │ │
│ │ │decontată │nedecontată│Proces-verbal de │ │ │
│ │ │din │din │predare-primire │Factură │Sume │
│ │Valoarea │contractul│contractul │expertiză tehnică*1) │ │solicitate │
│ │totală a │de │de │ │ │de la │
│ │contractului│finanţare │finanţare │ │ │bugetul de │
│Nr. │de finanţare│de la │de la │ │ │stat, în │
│crt.│de la │bugetul de│bugetul de ├────────────┬─────────┼───────┬────┬─────────┤limita │
│ │bugetul de │stat la │stat la │ │ │ │ │ │contractului│
│ │stat │data │data │ │ │ │ │ │de finanţare│
│ │(inclusiv │întocmirii│întocmirii │Nr. de │Valoare │ │ │Valoarea │(inclusiv │
│ │TVA) │prezentei │prezentei │înregistrare│(inclusiv│Emitent│Nr./│(inclusiv│TVA) │
│ │ │situaţii │situaţii │/ data │TVA) │ │data│TVA) │ │
│ │ │(inclusiv │(inclusiv │ │ │ │ │ │ │
│ │ │TVA) │TVA) │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 = 1–2 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │
├────┼────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│....│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────────┴──────────┴───────────┴────────────┼─────────┼───────┼────┼─────────┼────────────┤
│TOTAL │0,00 │ │ │0,00 │0,00 │
└─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴───────┴────┴─────────┴────────────┘
*1) În situaţia în care se face o plată parţială se indică documentul constatator şi temeiul legal sau contractual în baza căruia se face plata. Subsemnatul, ............, în calitate de reprezentant al ..................., având funcţia de ............, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că serviciile pentru care solicit transferul de la bugetul de stat al sumei de .............. (lei cu TVA) sunt prestate/recepţionate şi se încadrează în cheltuielile care se pot finanţa de la bugetul de stat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, sunt responsabil pentru realitatea, exactitatea şi legalitatea datelor prezentate şi mă oblig să respect termenele prevăzute la art. 35 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.322/2023, cu excepţia sumelor aferente contribuţiei de la bugetul de stat decontate din bugetul local/bugetul propriu sau alte surse legal constituite, în condiţiile normelor metodologice. Reprezentant legal Numele şi prenumele .............. Semnătura ............... ANEXA 3 la normele metodologice
Autoritatea administraţiei publice/ Unitatea sanitară publică/ Instituţia publică Judeţul .................... Nr. ........../data ........ SITUAŢIE privind bunurile/lucrările/serviciile/alte cheltuieli realizate şi decontate pentru obiectivul de investiţii „..............“ în baza Contractului de finanţare nr. ......../data .........
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│- lei - │
├────┬────────────┬──────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ │Valoarea │Factură │Ordin de plată │
│ │contractului│ │ │
│ │de finanţare├────────────┬────────────┬────────────┼────────────┬────────────┬────────────┤
│Nr. │de la │ │ │ │ │ │Din care │
│crt.│bugetul de │ │ │ │ │Valoarea │valoarea de │
│ │stat │Emitent │Nr./data │Valoarea │Nr./data │totală │la bugetul │
│ │(inclusiv │ │ │ │ │ │de stat │
│ │TVA) │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │
├────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1. │............│............│............│............│............│............│............│
├────┴────────────┴────────────┴────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│TOTAL │0,00 │ │0,00 │0,00 │
└───────────────────────────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┘
Subsemnatul, .................., în calitate de reprezentant al .........., având funcţia de ......., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că bunurile/lucrările/serviciile/alte cheltuieli sunt livrate/executate/prestate/efectuate/recepţionate şi decontate în suma de ........... şi se încadrează în cheltuielile care se pot finanţa de la bugetul de stat conform art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ şi am respectat termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.322/2023, cu excepţia sumelor aferente contribuţiei de la bugetul de stat decontate din bugetul local/bugetul propriu sau alte surse legal constituite, în condiţiile normelor metodologice. Reprezentant legal Numele şi prenumele ............ Semnătura ........... ANEXA 3 a la normele metodologice
Autoritatea administraţiei publice /Unitatea sanitară publică/Instituţia publică/ Instituţia Judeţul .............. Nr. ....../data ........ SITUAŢIE privind serviciile de expertizare tehnică a clădirii publice „…............“ decontate în baza Contractului de finanţare nr. ......../data ...........
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│- lei - │
├────┬──────────────┬────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┤
│ │Valoarea │Factură │Ordin de plată │
│ │contractului ├──────────────┬──────────────┬──────────────┼──────────────┬──────────────┬──────────────┤
│Nr. │de finanţare │ │ │ │ │ │Din care │
│crt.│de la bugetul │Emitent │Nr./data │Valoarea │Nr./data │Valoarea │valoarea de la│
│ │de stat │ │ │ │ │totală │bugetul de │
│ │(inclusiv TVA)│ │ │ │ │ │stat │
├────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │
├────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│1. │..............│..............│..............│..............│..............│..............│..............│
├────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┤
│TOTAL │0,00 │ │0,00 │0,00 │
└─────────────────────────────────────────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┘
Subsemnatul, ..............., în calitate de reprezentant al ................., având funcţia de ............, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că serviciile sunt prestate/recepţionate şi decontate în suma de ........... şi se încadrează în cheltuielile care se pot finanţa de la bugetul de stat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ şi am respectat termenul prevăzut la art. 35 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.322/2023, cu excepţia sumelor aferente contribuţiei de la bugetul de stat decontate din bugetul local/bugetul propriu sau alte surse legal constituite, în condiţiile normelor metodologice. Reprezentant legal Numele şi prenumele ........... Semnătura ......... ANEXA 4 la normele metodologice
RAPORT FINALIZARE OBIECTIV DE INVESTIŢII Programul naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“
┌──────────────────────────────────────┐
│1. Înregistrarea raportului: │
├─────────────────────┬────────────────┤
│U.A.T./Judeţul │Ministerul │
│Unitatea sanitară │Dezvoltării, │
│publică │Lucrărilor │
│Instituţia publică │Publice şi │
│ │Administraţiei │
├─────────────────────┼────────────────┤
│Număr/data de │ │
│înregistrare: │(Se completează │
│(Se completează │numărul de │
│numărul de către │înregistrare de │
│U.A.T./unitatea │la registratura │
│sanitară publică/ │MDLPA.) │
│instituţia publică.) │ │
└─────────────────────┴────────────────┘
┌──────────────────────────────────────┐
│2. Datele de identificare ale │
│proiectului │
├───────────────┬──────────────────────┤
│Beneficiar │ │
│(U.A.T./ │ │
│unitatea │ │
│sanitară │......................│
│publică/ │ │
│instituţia │ │
│publică): │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Denumirea │ │
│obiectivului de│......................│
│investiţii: │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Număr contract │ │
│de finanţare │......................│
│MDLPA (număr/ │ │
│dată): │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Număr contract │ │
│de finanţare │......................│
│beneficiar │ │
│(număr/dată): │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Proces-verbal │ │
│de recepţie la │ │
│terminarea │......................│
│lucrărilor │ │
│(număr/dată): │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valoarea totală│(Se va prezenta │
│a obiectivului │valoarea în lei cu │
│de investiţii: │TVA.) │
│ │......................│
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valoarea totală│(Se va prezenta │
│decontată de la│valoarea în lei cu │
│bugetul de stat│TVA.) │
│prin program: │......................│
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valoarea totală│(Se va prezenta │
│decontată de la│valoarea în lei cu │
│bugetul local/ │TVA.) │
│bugetul │......................│
│propriu: │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valoarea totală│ │
│nedecontată de │ │
│la bugetul de │(Se va prezenta │
│stat ce se │valoarea în lei cu │
│poate │TVA.) │
│disponibiliza │......................│
│ca urmare a │ │
│finalizării │ │
│lucrărilor: │ │
├───────────────┴──────────────────────┤
│Indicatori de performanţă │
├───────────────┬──────────────────────┤
│Clădirile │ │
│spitalelor │ │
│reziliente la │ │
│cutremure/ │ │
│Clădirile │ │
│spitalelor │ │
│reziliente la │ │
│cutremure şi │ │
│renovate │......................│
│energetic │ │
│(numărul de │ │
│clădiri şi arie│ │
│desfăşurată în │ │
│mp de clădire │ │
│consolidată/ │ │
│consolidată şi │ │
│renovată │ │
│energetic) │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Clădirile │ │
│spitalelor de │ │
│patrimoniu │ │
│cultural │ │
│reziliente la │ │
│cutremure/ │ │
│Clădirile │ │
│spitalelor de │ │
│patrimoniu │ │
│cultural │ │
│reziliente la │......................│
│cutremure şi │ │
│renovate │ │
│energetic │ │
│(numărul de │ │
│clădiri şi arie│ │
│desfăşurată în │ │
│mp de clădire │ │
│consolidată/ │ │
│consolidată şi │ │
│renovată │ │
│energetic) │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Reducerea │ │
│consumului │ │
│anual specific │ │
│de energie │......................│
│finală pentru │ │
│încălzire (kWh/│ │
│mp an) │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Reducerea │ │
│consumului │ │
│total de │......................│
│energie primară│ │
│(kWh/mp an) │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Consumul de │ │
│energie primară│ │
│utilizând surse│ │
│regenerabile la│......................│
│finalul │ │
│implementării │ │
│proiectului │ │
│(kWh/mp an) │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Reducere anuală│ │
│estimată a │ │
│gazelor cu │......................│
│efect de seră │ │
│(echivalent │ │
│kgCO_2/mp an) │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Număr de │ │
│persoane │ │
│(utilizatori) │ │
│care │ │
│beneficiază de │ │
│clădirile │ │
│spitalelor │ │
│reziliente la │......................│
│cutremure/ │ │
│clădirile │ │
│spitalelor │ │
│reziliente la │ │
│cutremure şi │ │
│renovate │ │
│energetic │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Număr de │ │
│comunicări │ │
│axate pe │ │
│oportunităţi de│ │
│reducere a │ │
│riscului │......................│
│seismic │ │
│diseminate în │ │
│perioada de │ │
│referinţă │ │
│(implementarea │ │
│programului) │ │
└───────────────┴──────────────────────┘
Subsemnatul ............., având funcţia de ..............., în calitate de reprezentant legal al ..........., judeţul ..........., declar că informaţiile incluse în acest raport şi detaliile prezentate în documentele anexate sunt corecte. Primar/Preşedinte/Reprezentant legal Numele şi prenumele ................. Semnătura ............. ANEXA 5 la normele metodologice
CERERE DE FINANŢARE Programul naţional privind expertizarea clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ
┌──────────────────────────────────────┐
│1. Înregistrarea cererii de finanţare │
├───────────────────┬──────────────────┤
│U.A.T./Judeţul/ │Ministerul │
│Unitatea sanitară/ │Dezvoltării, │
│Instituţia publică/│Lucrărilor Publice│
│Instituţia │şi Administraţiei │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Număr/data de │ │
│înregistrare: │(Se completează │
│(Se completează │numărul de │
│numărul de către │înregistrare de la│
│U.A.T./judeţul/ │registratura │
│unitate/ │MDLPA.) │
│instituţia.) │ │
└───────────────────┴──────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────┐
│2. Datele de identificare ale │
│beneficiarului şi serviciilor │
├──────────────┬──────────────────────────┤
│Beneficiar: │..........................│
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Autoritatea/ │ │
│Instituţia │ │
│publică │ │
│centrală în │ │
│subordinea/ │..........................│
│coordonarea │ │
│căreia │ │
│funcţionează │ │
│(denumirea): │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Denumirea │..........................│
│serviciilor: │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│ │Contract de achiziţie │
│Stadiu: │atribuit (nr./dată) │
│ │..........................│
│ │Procedură nelansată Da/Nu │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Amplasamentul │ │
│clădirii │(adresă administrativă) │
│supuse │..........................│
│expertizării: │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Durata de │ │
│realizare a │..........................│
│serviciilor │ │
│(luni): │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Valoarea │(Se va prezenta valoarea │
│totală a │în lei cu TVA.) │
│serviciilor: │..........................│
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Valoarea │(Se va prezenta valoarea │
│solicitată de │în lei cu TVA.) │
│la bugetul de │..........................│
│stat: │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Valoarea │ │
│finanţată de │(Se va prezenta valoarea │
│la bugetul │în lei cu TVA.) │
│local/bugetul │..........................│
│propriu: │ │
├──────────────┴──────────────────────────┤
│3. Condiţii de eligibilitate privind │
│includerea în program │
├──────────────┬──────────────────────────┤
│Anul │ │
│construirii │..........................│
│clădirii: │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Evaluare │ │
│vizuală │Da/Nu │
│rapidă: │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Rezultatele │(descriere sintetică a │
│evaluării │acestora) │
│vizuale │..........................│
│rapide: │ │
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Regim juridic │Proprietate/Administrare │
│clădire: │conform extras CF nr. │
│ │..........................│
├──────────────┼──────────────────────────┤
│ │Unitate sau instituţie de │
│Funcţiunea │învăţământ/spital, │
│clădirii: │policlinică sau dispensar │
│ │policlinic │
│ │..........................│
├──────────────┼──────────────────────────┤
│Monument │Da/Nu │
│istoric: │ │
├──────────────┴──────────────────────────┤
│4. Datele de identificare ale │
│solicitantului │
├─────────────────────────────────────────┤
│Adresa poştală a solicitantului (Se va │
│completa adresa poştală a sediului │
│principal.) │
├────────────┬──────┬─────────────────────┤
│Strada: │Număr:│Cod poştal: │
├────────────┴─┬────┴─────────────────────┤
│Localitatea: │Judeţul: │
├──────────────┴──────────────────────────┤
│Reprezentantul legal al solicitantului: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Numele şi prenumele: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Funcţia: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Număr de telefon fix: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Număr de telefon mobil: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Adresă poştă electronică (obligatoriu): │
├─────────────────────────────────────────┤
│Persoana de contact: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Numele şi prenumele: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Funcţia: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Număr de telefon: │
├─────────────────────────────────────────┤
│Adresă poştă electronică: │
└─────────────────────────────────────────┘
Subsemnatul, .................., având funcţia de .............., în calitate de reprezentant legal al ..........., confirm că serviciile de expertizare tehnică pentru care solicit finanţare nu sunt incluse la finanţare în programele derulate din fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României sau prin alte programe naţionale, europene sau comunitare, nu sunt finanţate din contracte de împrumut semnate cu instituţii de credit sau instituţii financiare interne sau internaţionale. Confirm că informaţiile incluse în această cerere şi detaliile prezentate în documentele anexate sunt corecte. De asemenea, confirm că, la data prezentei, nu am cunoştinţă de niciun motiv pentru care serviciile ar putea să nu se realizeze sau ar putea fi întârziate. Primar/Preşedinte/Reprezentant legal Numele şi prenumele ................. Semnătura ............. ANEXA 6 la normele metodologice
DATE ŞI INFORMAŢII în vederea monitorizării îndeplinirii indicatorilor de performanţă şi de rezultat stabiliţi prin Strategia Naţională de Reducere a Riscului Seismic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.442/2022, şi prin Strategia naţională de renovare pe termen lung pentru sprijinirea renovării parcului naţional de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, atât publice, cât şi private, şi transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficienţă energetică şi decarbonat până în 2050, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.034/2020, cu modificările şi completările ulterioare
┌──────────────────────────────────────┐
│Înregistrarea: │
├─────────────────┬────────────────────┤
│Autoritatea │Ministerul │
│publică centrală/│Dezvoltării, │
│Instituţia │Lucrărilor Publice │
│publică │şi Administraţiei │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Număr/data de │ │
│înregistrare: │(Se completează │
│(Se completează │numărul de │
│numărul de către │înregistrare de la │
│autoritate/ │registratura MDLPA.)│
│instituţie.) │ │
└─────────────────┴────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────┐
│Datele de identificare ale investiţiei│
├──────────────┬───────────────────────┤
│Beneficiar │ │
│(autoritate │ │
│publică │.......................│
│centrală/ │ │
│instituţia │ │
│publică): │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denumirea │ │
│obiectivului │.......................│
│de investiţii:│ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Proces-verbal │ │
│de recepţie la│ │
│terminarea │.......................│
│lucrărilor │ │
│(număr/dată): │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Clasa de risc │ │
│seismic în │ │
│care este │.......................│
│încadrată │ │
│clădirea după │ │
│consolidare: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valoarea │(Se va prezenta │
│totală a │valoarea în lei cu │
│obiectivului │TVA.) │
│de investiţii:│.......................│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valoarea │(Se va prezenta │
│totală │valoarea în lei cu │
│aferentă │TVA.) │
│lucrărilor de │.......................│
│consolidare: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valoarea │ │
│totală │(Se va prezenta │
│aferentă │valoarea în lei cu │
│lucrărilor de │TVA.) │
│renovare │.......................│
│energetică: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Clădirea este │Da/Nu │
│monument │.......................│
│istoric: │ │
├──────────────┴───────────────────────┤
│Indicatori de performanţă şi de │
│rezultat │
├──────────────┬───────────────────────┤
│1. Clădiri │ │
│publice │ │
│reziliente la │ │
│cutremure/ │ │
│Clădiri │ │
│publice │ │
│reziliente la │ │
│cutremure şi │ │
│renovate │ │
│energetic │.......................│
│(numărul de │ │
│clădiri şi │ │
│arie │ │
│desfăşurată în│ │
│mp de clădire │ │
│consolidată/ │ │
│consolidată şi│ │
│renovată │ │
│energetic) │ │
│.... mp: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│2. Clădiri de │ │
│patrimoniu │ │
│cultural │ │
│reziliente la │ │
│cutremure/ │ │
│Clădiri de │ │
│patrimoniu │ │
│cultural │ │
│reziliente la │ │
│cutremure şi │ │
│renovate │.......................│
│energetic │ │
│(numărul de │ │
│clădiri şi │ │
│arie │ │
│desfăşurată în│ │
│mp de clădire │ │
│consolidată/ │ │
│consolidată şi│ │
│renovată │ │
│energetic): │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│3. Clasa │ │
│energetică a │ │
│clădirii │ │
│înainte de │ │
│renovarea │ │
│energetică/ │.......................│
│Clasa │ │
│energetică a │ │
│clădirii după │ │
│renovarea │ │
│energetică: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│4. Consumul │ │
│specific anual│ │
│de energie │ │
│finală pentru │ │
│încălzirea │ │
│spaţiilor (Se │ │
│vor specifica │.......................│
│atât consumul │ │
│înainte de │ │
│renovare, cât │ │
│şi cel după │ │
│renovare.) kWh│ │
│/mp/an: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│5. Consumul │ │
│specific anual│ │
│de energie │ │
│primară (Se │ │
│vor specifica │ │
│atât consumul │.......................│
│înainte de │ │
│renovare, cât │ │
│şi cel după │ │
│renovare.) kWh│ │
│/mp/an: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│6. Consumul │ │
│specific anual│ │
│de energie │ │
│primară din │ │
│surse │ │
│regenerabile │ │
│(Se vor │.......................│
│specifica atât│ │
│consumul │ │
│înainte de │ │
│renovare, cât │ │
│şi cel după │ │
│renovare.) kWh│ │
│/mp/an: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│7. Reducerea │ │
│anuală a │ │
│emisiilor de │ │
│gaze cu efect │.......................│
│de seră │ │
│echivalent │ │
│CO_2kgCO(2)/mp│ │
│/an: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│8. Puncte de │ │
│încărcare │ │
│rapidă │ │
│instalate │ │
│pentru │.......................│
│vehicule │ │
│electrice │ │
│(număr), dacă │ │
│este cazul: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│9. Număr de │ │
│persoane │ │
│(utilizatori) │ │
│care │ │
│beneficiază de│ │
│clădiri │ │
│reziliente la │.......................│
│cutremure/ │ │
│clădiri │ │
│reziliente la │ │
│cutremure şi │ │
│renovate │ │
│energetic: │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│10. Numărul de│ │
│comunicări │ │
│axate pe │ │
│oportunităţi │ │
│de reducere a │ │
│riscului │.......................│
│seismic │ │
│diseminate în │ │
│perioada de │ │
│referinţă │ │
│(implementarea│ │
│programului): │ │
└──────────────┴───────────────────────┘
Subsemnatul, ..............., având funcţia de ........., în calitate de reprezentant legal al ........., declar că datele şi informaţiile incluse în acest document sunt corecte. Reprezentant legal Numele şi prenumele ........... Semnătura ............ ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.