Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 13 septembrie 2016  de utilizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate pentru achitarea plăţilor restante ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, raportate potrivit legii, pentru destinaţiile prevăzute la art. 55 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 (Anexa 2)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE din 13 septembrie 2016 de utilizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate pentru achitarea plăţilor restante ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, raportate potrivit legii, pentru destinaţiile prevăzute la art. 55 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 (Anexa 2)

EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 15 septembrie 2016
──────────
    Aprobate de Ordinul nr. 2.229 din 13 septembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 15 septembrie 2016
──────────


    ART. 1
    (1) În vederea alocării sumelor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale prezintă direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au sediul, până la data de 31 octombrie 2016, Cererea privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale din suma aprobată la art. 55 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, denumită în continuare cerere, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.
    (2) Cererea va cuprinde suma care se solicită pentru achitarea obligaţiilor de plată restante ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale prevăzute la art. 55 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016. Cererile aferente obligaţiilor de plată restante, raportate potrivit legii, ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se întocmesc distinct de cererile prevăzute în anexa nr. 1 la ordin.
    (3) Cererea se depune însoţită de următoarele documente:
    a) Situaţia obligaţiilor de plată restante către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat şi către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit prevederilor art. 55 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, raportate potrivit legii, denumită în continuare situaţia obligaţiilor de plată restante, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin;
    b) certificatele de atestare fiscală ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări, după caz, emise de organele fiscale centrale, pentru care se solicită stingerea obligaţiilor fiscale restante, precum şi cele care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, la data de 30 iunie 2016 către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;
    c) acordurile încheiate pentru stingerea obligaţiilor de plată/fiscale conform prevederilor art. 55 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, denumite în continuare acorduri, întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6a la ordin.
    (4) Certificatele de atestare fiscală se emit de organul fiscal central competent, în conformitate cu prevederile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, la solicitarea unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în care se înscriu obligaţiile fiscale restante existente în sold la data de 30 iunie 2016 şi nestinse până la data eliberării acestora, precum şi sumele care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonărilor/ amânărilor la plată. Prin derogare de la prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.654/2015 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora, în certificatele de atestare fiscală, la secţiunea A "Obligaţii fiscale şi alte obligaţii bugetare", sunt cuprinse obligaţiile fiscale principale şi accesorii, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale, stabilite prin declaraţii de impunere şi/sau decizii emise de organele fiscale centrale competente, precum şi prin deciziile de eşalonare/ amânare la plată comunicate conform art. 47 din Codul de procedură fiscală.
    (5) Acordurile se încheie de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale cu fiecare furnizor de bunuri, servicii şi lucrări faţă de care instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale au obligaţii de plată restante, raportate potrivit legii, pentru stingerea obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, prevăzute la art. 55 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016, şi vor conţine obligatoriu următoarele elemente, care sunt corelate cu datele înscrise în certificatele de atestare fiscală:
    a) suma aferentă obligaţiilor de plată restante, raportate potrivit legii, ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, care va face obiectul cererii;
    b) suma aferentă obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, la data de 30 iunie 2016 ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, care va face obiectul cererii;
    c) sumele prevăzute la lit. a) şi b) trebuie să fie egale cu suma aferentă stingerii obligaţiilor prevăzute la art. 55 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 care face obiectul cererii.
    ART. 2
    (1) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice înregistrează în ordinea primirii cererile depuse de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale potrivit art. 1 alin. (1). În termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea cererilor, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice analizează şi verifică cel puţin următoarele:
    a) dacă cererea prevăzută la art. 1 alin. (1) este însoţită de documentele prevăzute la art. 1 alin. (3);
    b) dacă cererea prevăzută la art. 1 alin. (1) şi documentele anexate acesteia prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a)-c) sunt întocmite şi respectă prevederile art. 55 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 şi prezentele norme metodologice;
    c) dacă suma din cererea prevăzută la art. 1 alin. (1) corespunde cu totalul sumelor din acorduri, la care se adaugă, după caz, şi suma necesară achitării plăţilor restante, raportate potrivit legii, ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;
    d) dacă suma din cerere corespunde cu totalul obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, la data de 30 iunie 2016 către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale din certificatele de atestare fiscală;
    e) dacă suma stabilită prin acordul prevăzut în anexa nr. 6a la ordin este mai mică sau egală cu:
    1. suma obligaţiilor de plată restante ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua administraţiei publice locale către furnizorul de bunuri, servicii şi lucrări cu care s-a încheiat acordul;
    2. suma reprezentând obligaţii fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, la data de 30 iunie 2016 din certificatul de atestare fiscală al furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări cu care s-a încheiat acordul.
    (2) Cererile împreună cu documentele anexate care nu respectă prevederile alin. (1) şi prevederile art. 55 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016, precum şi cererile pentru care Ministerul Finanţelor Publice nu a repartizat sume potrivit prevederilor din anexa nr. 3 la ordin se restituie unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
    (3) Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale cărora le-au fost restituite cererile ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) pot depune o nouă cerere în cadrul termenului prevăzut la art. 1 alin. (1).
    (4) În termen de o zi lucrătoare de la primirea comunicării de la Ministerul Finanţelor Publice potrivit prevederilor din anexa nr. 3 la ordin, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice repartizează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016 pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, prin decizie a directorului general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, cu încadrarea în sumele comunicate şi cu respectarea solicitărilor din cererile pentru care Ministerul Finanţelor Publice a repartizat sume potrivit prevederilor art. 55 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016.
    (5) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice vor transmite unităţilor Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale copii ale deciziilor directorului general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, însoţite de copii ale cererilor prevăzute la art. 1 alin. (1) care au anexate copii ale situaţiilor obligaţiilor de plată restante şi ale certificatelor de atestare fiscală aferente acestora, în prima zi lucrătoare de la aprobarea deciziilor. Copii ale deciziilor directorului general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, însoţite de copii ale cererilor prevăzute la art. 1 alin. (1) care au anexate copii ale situaţiilor obligaţiilor de plată restante şi certificatele de atestare fiscală aferente acestora, se transmit şi unităţilor Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, în situaţia în care acestea sunt diferite de unităţile Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, astfel încât să poată fi efectuate verificările prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 şi de prezentele norme metodologice.
    (6) În scopul alimentării bugetelor locale cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale aferente obligaţiilor de plată restante ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale vor prezenta unităţilor Trezoreriei Statului la care îşi au conturile deschise, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea sumelor de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, următoarele documente:
    a) bugetele locale majorate cu sumele repartizate sau rectificate, după caz, în care sunt cuprinse şi sumele repartizate pentru instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale;
    b) cererile pentru deschiderea de credite bugetare aferente cheltuielilor bugetare privind stingerea obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 55 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016;
    c) ordinele de plată prin care virează sumele aferente obligaţiilor de plată restante în contul de venituri al instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local 21.G.43.35.01 "Sume alocate de la bugetul local - secţiunea de funcţionare conform Ordonanţei Guvernului nr. 14/2016" sau 21.G.43.35.02 "Sume alocate de la bugetul local - secţiunea de dezvoltare conform Ordonanţei Guvernului nr. 14/2016", după caz, şi, respectiv, în contul de venituri al spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale 21.F.43.35.01 "Sume alocate de la bugetul local - secţiunea de funcţionare conform Ordonanţei Guvernului nr. 14/2016", sau 21.F.43.35.02 "Sume alocate de la bugetul local - secţiunea de dezvoltare conform Ordonanţei Guvernului nr. 14/2016", după caz, care să corespundă cu sumele din ordinele de plată prevăzute la alin. (7) lit. c).
    (7) Concomitent cu depunerea de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a documentelor prevăzute la alin. (6), instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale au obligaţia de a prezenta unităţilor Trezoreriei Statului:
    a) bugetele rectificate în care sunt cuprinse sumele ce se virează din bugetul local potrivit art. 55 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016;
    b) cererile pentru deschiderea de credite bugetare aferente cheltuielilor bugetare privind stingerea obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 55 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016, în limita sumei încasate de la bugetul local;
    c) ordinele de plată prin care se achită sumele în contul 50.86.15 "Sume încasate pentru stingerea creanţelor fiscale conform art. 55 alin. (4) din O.G. nr. 14/2016", codificat cu codul de identificare fiscală al furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări/instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale ale căror obligaţii fiscale restante, precum şi cele care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, se sting, deschis la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale centrale competente în administrarea furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări/instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.
    (8) Ordinele de plată prin care se achită obligaţiile fiscale la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale se întocmesc de către instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), cu modificările şi completările ulterioare. În ordinele de plată, în rubricile "Plătitor" şi "Cod de identificare fiscală" al plătitorului se vor înscrie denumirea şi, respectiv, codul de identificare fiscală ale instituţiei publice finanţate parţial din bugetul local/spitalului public din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale care dispune plata, în rubricile "Beneficiar" şi "Cod de identificare fiscală" al beneficiarului se vor înscrie denumirea furnizorului de bunuri, servicii şi lucrări/instituţiei publice finanţate parţial din bugetul local/spitalului public din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale ale cărui/cărei obligaţii fiscale se achită şi, respectiv, codul de identificare fiscală al acestuia/ acesteia, iar în rubrica "Cod IBAN beneficiar" se înscrie codul IBAN al contului 50.86.15 "Sume încasate pentru stingerea creanţelor fiscale conform art. 55 alin. (4) din O.G. nr. 14/2016".
    (9) La data primirii ordinelor de plată, unităţile Trezoreriei Statului verifică următoarele:
    a) întocmirea ordinelor de plată prezentate de către instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale potrivit prevederilor alin. (8);
    b) sumele din ordinele de plată, care trebuie să fie egale sau inferioare sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016, repartizate conform prevederilor alin. (4);
    c) sumele din ordinele de plată întocmite de unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale, care trebuie să fie egale cu sumele din ordinele de plată prezentate de către instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale;
    d) sumele din ordinele de plată întocmite de unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale, care trebuie să se încadreze în creditele bugetare aprobate în bugetele locale majorate sau rectificate în condiţiile art. 55 alin. (14) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 şi în creditele bugetare deschise şi repartizate cu această destinaţie;
    e) sumele din ordinele de plată respectă destinaţiile pentru care au fost alocate şi sunt egale sau inferioare cu cele din coloanele 5 şi, respectiv, 8, după caz, din situaţia obligaţiilor de plată restante.
    (10) Ordinele de plată pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (9) se restituie unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în scopul refacerii în prima zi lucrătoare de la primirea acestora. În cadrul aceluiaşi termen, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale vor lua măsurile necesare pentru refacerea ordinelor de plată întocmite de instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (9).
    (11) Ordinele de plată întocmite de instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (9), se transmit cu adresă organelor fiscale centrale, împreună cu copii ale certificatelor de atestare fiscală, în vederea confirmării acestora.
    (12) Organele fiscale centrale competente, în ziua primirii documentelor prevăzute la alin. (11), comunică unităţilor Trezoreriei Statului, prin adresă scrisă, în ordinea primirii acestora, dacă sumele care fac obiectul ordinelor de plată corespund obligaţiilor fiscale restante existente în sold la data de 30 iunie 2016 şi nestinse până la data primirii documentelor, precum şi sumelor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonărilor/amânărilor la plată, actualizate până la data primirii documentelor, respectiv dacă acestea sunt egale sau mai mici decât obligaţiile fiscale restante. În cazul în care organele fiscale centrale competente constată că sumele care fac obiectul documentelor de plată sunt mai mari decât obligaţiile fiscale restante existente în sold la data de 30 iunie 2016 şi nestinse până la data primirii documentelor, precum şi sumele care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonărilor/amânărilor la plată, actualizate până la data primirii documentelor, acestea restituie unităţilor Trezoreriei Statului documentele primite, indicând în adresa de restituire care sunt erorile constatate.
    (13) În cazul în care organele fiscale centrale competente în administrarea furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări ale căror obligaţii fiscale se sting se află în alte judeţe decât cele în care se află unităţile Trezoreriei Statului la care au fost depuse documentele prevăzute la alin. (11), acestea vor fi transmise spre confirmare, prin fax sau, scanate, prin poştă electronică, prin organele fiscale centrale în cadrul cărora funcţionează unităţile Trezoreriei Statului. Adresa de confirmare/Adresa de restituire se remite unităţii Trezoreriei Statului de organul fiscal central competent în administrarea furnizorului de bunuri, servicii şi lucrări, prin fax sau, scanată, prin poştă electronică, în cadrul aceleiaşi zile, prin organul fiscal central de la care au fost primite documentele respective.
    (14) În termen de două zile lucrătoare de la primirea documentelor prevăzute la alin. (12) şi (13) de la organele fiscale centrale, unităţile Trezoreriei Statului vor proceda astfel:
    a) pentru ordinele de plată confirmate de organele fiscale centrale, virează suma corespunzătoare în contul de venituri ale bugetelor locale 21.A.11.06.00 "Veniturile bugetului local - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale", concomitent cu decontarea ordinelor de plată prevăzute la alin. (6) lit. c) şi, respectiv, alin. (7) lit. c);
    b) restituie cu adresă unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale ordinele de plată întocmite de instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale care nu au fost confirmate de organele fiscale centrale, inclusiv cele pentru care nu au fost depuse bugetele rectificate de instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu ordinele de plată prevăzute la alin. (6) lit. c) şi cu o copie a adresei în care au fost identificate erorile constatate, în scopul refacerii acestora. Ordinele de plată refăcute de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice finanţate parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se depun la unităţile Trezoreriei Statului în termenul prevăzut la art. 55 alin. (15) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016.
    ART. 3
    (1) Unităţile Trezoreriei Statului transmit în sistem informatic organelor fiscale sumele încasate zilnic în contul 50.86.15 "Sume încasate pentru stingerea creanţelor fiscale conform art. 55 alin. (4) din O.G. nr. 14/2016" în scopul distribuirii acestora în contul obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 55 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016.
    (2) Distribuirea în conturile corespunzătoare de venituri bugetare a sumelor încasate în contul 50.86.15 "Sume încasate pentru stingerea creanţelor fiscale conform art. 55 alin. (4) din O.G. nr. 14/2016" se efectuează de organele fiscale centrale în sistem informatic, cel târziu în prima zi lucrătoare de la încasarea acestora. Organele fiscale centrale vor înştiinţa contribuabilii în legătură cu obligaţiile fiscale restante stinse potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 10 zile lucrătoare de la efectuarea distribuirii sumelor.
    ART. 4
    (1) Înregistrarea în contabilitatea instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale a stingerii obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, potrivit procedurii aprobate prin prezentele norme metodologice, se efectuează pe baza extraselor de cont eliberate de unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului şi a înştiinţărilor primite de la organele fiscale centrale prevăzute la art. 3 alin. (2).
    (2) Înregistrarea în contabilitatea furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări a stingerii creanţelor de natură comercială şi a obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, potrivit procedurii aprobate prin prezentele norme metodologice, se efectuează pe baza copiilor de pe extrasele de cont şi de pe documentele de plată, care se transmit acestora de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, şi a înştiinţărilor primite de la organele fiscale centrale prevăzute la art. 3 alin. (2).
    ART. 5
    (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de realitatea şi exactitatea sumelor înscrise în documentele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) şi c), precum şi de conformitatea datelor înscrise în aceste documente cu cele din documentele justificative care au stat la baza întocmirii lor.
    (2) Răspunderea pentru stabilirea sumelor solicitate care fac obiectul cererilor prevăzute la art. 1 alin. (1), precum şi pentru utilizarea acestora în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2016 revine ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.


                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016