Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORME METODOLOGICE din 12 octombrie 2022 privind recunoaşterea în tarife a costurilor suplimentare cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic faţă de costurile incluse în tarifele reglementate
EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1019 din 19 octombrie 2022
──────────
Aprobate prin ORDINUL nr. 129 din 12 octombrie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 19 octombrie 2022.
──────────
CAP. I
Scop şi obiective
ART. 1
Prezentele norme metodologice au scopul de a stabili condiţiile de recunoaştere a costurilor suplimentare cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic faţă de costurile incluse în tarifele reglementate aprobate.
ART. 2
Prezentele norme metodologice completează prevederile Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2019, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3
(1) Prezentele norme metodologice se aplică de operatorul de transport şi de sistem şi de operatorii de distribuţie concesionari pentru fundamentarea costurilor suplimentare cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic faţă de costurile incluse în tarifele reglementate aprobate, realizate în perioada prevăzută de art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
(2) Prevederile prezentelor norme metodologice sunt utilizate pentru transmiterea şi justificarea costurilor prevăzute la alin. (1), precum şi în analiza efectuată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru includerea acestora în venitul reglementat al operatorilor de reţea, utilizat la stabilirea tarifelor aplicabile începând cu data de 1 aprilie 2023.
CAP. II
Definiţii şi abrevieri
ART. 4
În cuprinsul prezentelor norme metodologice se utilizează următoarele abrevieri şi prescurtări:
a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) CPT - consum propriu tehnologic;
c) OUG nr. 27/2022 - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare;
d) OUG nr. 119/2022 - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
ART. 5
În înţelesul prezentelor norme metodologice, următorii termeni au următoarele semnificaţii:
a) costuri realizate cu CPT - costurile efectuate de un operator de reţea cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT realizate în perioada prevăzută de art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022, conform datelor raportate în macheta Bilanţ de energie electrică;
b) costuri realizate recunoscute - costurile justificate şi recunoscute de ANRE cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT stabilite conform metodologiilor;
c) costuri cu CPT incluse în tarifele reglementate - costurile unui operator de reţea cu achiziţia energiei electrice necesare acoperirii CPT prognozate la începutul perioadei a patra de reglementare la care se adaugă cheltuielile cu achiziţia CPT suplimentare stabilite conform prevederilor art. 94 alin. (5) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 80 alin. (7) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2019, cu modificările şi completările ulterioare, şi incluse în tarifele aprobate pentru prestarea serviciului de distribuţie/transport al energiei electrice până la limita permisă de plafonarea prevăzută de cele două acte normative;
d) data capitalizării - data la care costurile sunt capitalizate, conform înregistrărilor din evidenţa contabilă a operatorului;
e) Metodologia de stabilire a tarifelor - Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2018, cu modificările şi completările ulterioare;
f) operatori de reţea - operatorul de transport şi de sistem şi operatorii concesionari ai serviciului de distribuţie a energiei electrice;
g) macheta Bilanţ de energie electrică - Macheta de monitorizare anuală D2. Bilanţ de energie electrică, aprobată prin Decizia preşedintelui ANRE pentru aprobarea machetelor de monitorizare a cheltuielilor şi veniturilor operatorilor de distribuţie a energiei electrice concesionari şi a ghidului de completare a acestora, în vigoare, respectiv Macheta de monitorizare anuală M2 Bilanţ energie electrică, aprobată prin Decizia preşedintelui ANRE pentru aprobarea machetelor de monitorizare a cheltuielilor şi veniturilor operatorului de transport şi sistem al Sistemului naţional de transport al energiei electrice şi a ghidului de completare a acestora, în vigoare;
h) tarife, tarife de reţea, tarife reglementate - tarife specifice de distribuţie a energiei electrice, respectiv tariful de transport - componenta de introducere a energiei electrice în reţea şi tariful de transport - componenta de extragere a energiei electrice din reţea;
i) interval de timp - trimestrele I-IV dintr-un an calendaristic, respectiv fracţiunea din ultimul trimestru din perioada prevăzută la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022.
CAP. III
Norme metodologice privind recunoaşterea costurilor suplimentare cu achiziţia energiei electrice pentru acoperirea CPT faţă de costurile incluse în tarifele reglementate
ART. 6
Costurile cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT ale operatorilor de reţea sunt recunoscute în veniturile reglementate ale acestora, în conformitate cu prevederile Metodologiei de stabilire a tarifelor şi ale prezentelor norme metodologice.
ART. 7
Costurile suplimentare cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT faţă de costurile incluse în tarifele reglementate, realizate în perioada prevăzută la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022, sunt determinate ca diferenţă între costurile realizate şi costurile cu CPT incluse în tarifele reglementate aprobate şi se capitalizează trimestrial.
ART. 8
(1) Costurile cu CPT incluse în tarifele reglementate aprobate pentru fiecare interval de timp se calculează ca produs între preţul CPT recunoscut în tarifele de reţea şi cantitatea de CPT corespunzătoare.
(2) Cantitatea de CPT prevăzută la alin. (1) se determină prin alocarea pe fiecare interval de timp a cantităţii anuale de CPT prognozat în funcţie de ponderea cantităţii de CPT realizate în anul 2021 în acelaşi interval de timp, în totalul cantităţii de CPT realizate în anul 2021.
(3) Preţul CPT prevăzut la alin. (1) pentru trimestrul I al anului 2023 se calculează ca raport între costul total cu CPT inclus în tarifele în vigoare la 1 ianuarie 2023 şi cantitatea de CPT prognozată pentru anul 2022.
(4) Costul total cu CPT prevăzut la alin. (3) se calculează prin însumarea costului cu CPT pentru anul 2022 şi costul aferent corecţiei de CPT pentru 2021, ambele incluse în tarifele aplicabile la 1 ianuarie 2023.
(5) Preţul prevăzut la alin. (3) se va comunica operatorilor de reţea până cel târziu la 1 ianuarie 2023.
ART. 9
(1) Costurile suplimentare capitalizate prevăzute la art. 7 se recunosc în tarifele reglementate cu respectarea criteriilor de recunoaştere a costurilor prevăzute în Metodologia de stabilire a tarifelor.
(2) Valoarea anuală recunoscută a costurilor suplimentare capitalizate prevăzute la art. 7 se calculează ca diferenţă între valoarea costurilor realizate recunoscute, determinate conform prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor, şi valoarea costurilor incluse în tarifele reglementate aprobate, stabilite pentru perioada prevăzută la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022.
(3) Dacă se constată că valoarea anuală recunoscută a costurilor suplimentare capitalizate prevăzute la alin. (2) este mai mare decât valoarea activelor înregistrate în evidenţa contabilă a operatorilor, ANRE va diminua corespunzător valoarea costurilor cu amortizarea şi rentabilitatea considerate la stabilirea tarifelor.
ART. 10
Valoarea recunoscută a costurilor capitalizate pentru fiecare interval de timp se determină prin repartizarea valorii anuale recunoscute a acestor costuri, în funcţie de ponderea costurilor suplimentare realizate în fiecare interval de timp în totalul costurilor suplimentare realizate anual.
ART. 11
(1) Pentru costurile capitalizate prevăzute la art. 10, ANRE recunoaşte în tarifele reglementate costuri de capital.
(2) Amortizarea aferentă valorii recunoscute a costurilor capitalizate se stabileşte prin metoda liniară pentru o durată de 5 ani de la data capitalizării.
(3) Rentabilitatea corespunzătoare valorii recunoscute a costurilor capitalizate se calculează pentru fiecare an al perioadei de recuperare de 5 ani, similar modului de calcul al rentabilităţii bazei reglementate a activelor prevăzut în Metodologia de stabilire a tarifelor, cu luarea în considerare a 50% din rata de rentabilitate aprobată de ANRE aplicabilă pe perioada de amortizare a respectivelor costuri.
(4) Activele corespunzătoare costurilor capitalizate recunoscute se înregistrează în evidenţele contabile şi în situaţiile financiare anuale, conform instrucţiunilor elaborate de Ministerul Finanţelor, şi nu se includ în baza activelor reglementate.
ART. 12
(1) Costurile de capital prevăzute la art. 11 alin. (2) şi (3) se includ în venitul reglementat al operatorilor pentru fiecare an din perioada de recuperare şi se recunosc ca o componentă distinctă în tarifele reglementate, denumită componentă aferentă costurilor suplimentare cu CPT.
(2) Costurile de capital prevăzute la alin. (1) se actualizează anual cu rata inflaţiei cumulate.
(3) Corecţia anuală datorată modificării cantităţilor şi preţului de achiziţie pentru CPT reglementat faţă de cele prognozate aferentă anilor 2022 şi 2023, determinată conform prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor, se diminuează cu valoarea costurilor suplimentare capitalizate recunoscute conform prezentelor norme metodologice.
ART. 13
(1) În cazul operatorilor de distribuţie, valoarea componentei aferente costurilor suplimentare cu CPT prevăzute la art. 12 alin. (1) se alocă pe niveluri de tensiune utilizând cheile de alocare a costurilor variabile prevăzute în Metodologia de stabilire a tarifelor.
(2) În cazul operatorului de transport şi de sistem, valoarea componentei aferente costurilor suplimentare cu CPT, prevăzute la art. 12 alin. (1), se alocă pe cele două componente ale tarifului de transport conform Metodologiei de stabilire a tarifelor.
ART. 14
(1) La data de 31 ianuarie 2023, respectiv 1 octombrie 2023, operatorii de reţea transmit la ANRE o situaţie a costurilor realizate şi a activelor înregistrate în evidenţa contabilă însoţită de documente justificative, în vederea recunoaşterii acestor costuri în tarife.
(2) Documentele justificative prevăzute la alin. (1) trebuie să conţină obligatoriu dovada înregistrării în contabilitate a costurilor cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT, precum şi a activelor, cu informaţii complete privind valorile şi datele de înregistrare în contabilitate.
(3) Datele şi informaţiile referitoare la achiziţia CPT şi la costurile suplimentare înregistrate se transmit de operatorii de reţea la ANRE grupate pe fiecare interval de timp din perioada prevăzută la art. III alin. (1) din OUG nr. 119/2022, până la 31 ianuarie 2023, respectiv 1 octombrie 2023.
(4) Până la data de 15 martie a anului imediat următor anului capitalizării costurilor suplimentare, ANRE transmite operatorilor de reţea valorile anuale recunoscute ale costurilor capitalizate pentru anul precedent.
ART. 15
(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice, ANRE transmite operatorilor de reţea o confirmare a datelor privind cantitatea de CPT realizată în anul 2021 în fiecare interval de timp şi cantitatea totală de CPT a aceluiaşi an, care vor fi luate în considerare în calculele prevăzute de prezentele norme metodologice.
(2) Costurile de capital prevăzute la art. 12 alin. (1) aferente activelor constituite în anul 2022 se recunosc în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT aplicabilă începând cu 1 aprilie 2023.
(3) Costurile de capital prevăzute la art. 12 alin. (1) aferente activelor constituite în anul 2023 se recunosc în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2024.
(4) Diferenţele de costuri rezultate la închiderea finală a anului 2022 şi 2023 se regularizează prin includerea în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT din tarifele anului următor.
(5) Pentru activele constituite în anul 2022 costurile de capital prevăzute la art. 11 alin. (2) şi (3) stabilite pentru anii 2022 şi 2023 se includ în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT aplicabilă în anul 2023.
(6) Pentru activele constituite în anul 2023 costurile de capital prevăzute la art. 11 alin. (2) şi (3) stabilite pentru anii 2023 şi 2024 se includ în componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT aplicabilă în anul 2024.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: