Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Codul de procedurã fiscalã: TITLUL I Dispoziţii generale CAP. I Domeniul de aplicare a Codului de procedurã fiscalã ARTICOLUL 1 Sfera de aplicare a Codului de procedurã fiscalã (1) Prezentul cod reglementeazã drepturile şi obligaţiile pãrţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevãzute de Codul fiscal. (2) Prezentul cod se aplicã şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în mãsura în care prin lege nu se prevede altfel. (3) Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activitãţilor desfãşurate de organele fiscale în legãturã cu: a) înregistrarea fiscalã; b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat; c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale. ARTICOLUL 2 Raportul Codului de procedurã fiscalã cu alte acte normative (1) Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevãzute la art. 1, se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã fiscalã, ale Codului fiscal, precum şi ale altor reglementãri date în aplicarea acestora. (2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. (3) Unde prezentul cod nu dispune se aplicã prevederile Codului de procedurã civilã. ARTICOLUL 3 Modificarea şi completarea Codului de procedurã fiscalã (1) Prezentul cod se modificã şi se completeazã numai prin lege, promovatã, de regulã, cu 6 luni înainte de data intrãrii în vigoare a acesteia. (2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intrã în vigoare cu începere din prima zi a anului urmãtor celui în care a fost adoptatã prin lege. ARTICOLUL 4 Funcţionarea Comisiei fiscale centrale Comisia fiscalã centralã constituitã potrivit <>art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal are responsabilitãţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitarã a prezentului cod. CAP. II Principii generale de conduitã în administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat ARTICOLUL 5 Aplicarea unitarã a legislaţiei Organul fiscal este obligat sã aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmãrind stabilirea corectã a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Norme metodologice: 5.1. În scopul aplicãrii unitare a prevederilor legislaţiei fiscale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor pot elabora ghiduri practice pentru îndrumarea funcţionarilor din domeniul fiscal. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 6 Exercitarea dreptului de apreciere Organul fiscal este îndreptãţit sã aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stãrilor de fapt fiscale şi sã adopte soluţia admisã de lege, întemeiatã pe constatãri complete asupra tuturor împrejurãrilor edificatoare în cauzã. Norme metodologice: 6.1. În aprecierea unei situaţii fiscale asupra cãreia urmeazã a lua o decizie, organul fiscal va determina stãrile de fapt relevante din punct de vedere fiscal prin utilizarea mijloacelor de probã prevãzute de lege. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 7 Rolul activ (1) Organul fiscal înştiinţeazã contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfãşurarea procedurii potrivit legii fiscale. (2) Organul fiscal este îndreptãţit sã examineze, din oficiu, starea de fapt, sã obţinã şi sã utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectã a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuatã organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecãrui caz. (3) Organul fiscal are obligaţia sã examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi sã îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul. (4) Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinãrilor, în funcţie de circumstanţele fiecãrui caz în parte şi de limitele prevãzute de lege. (5) Organul fiscal îndrumã contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitãrii contribuabililor, fie din iniţiativa organului fiscal. Norme metodologice: 7.1. Înştiinţarea contribuabililor asupra drepturilor şi obligaţiilor în cadrul procedurii în desfãşurare se face verbal sau în scris. Dacã informarea se face verbal, organul fiscal va întocmi o notã în care va consemna îndeplinirea obligaţiei şi orice alte detalii legate de aceasta pe care le considerã relevante. Nota se va ataşa la dosarul cazului. 7.2. Îndrumarea ca urmare a solicitãrii contribuabililor se face de cãtre organul fiscal prin asistenţã directã la sediul acestuia, precum şi prin corespondenţã scrisã, e-mail, telefon şi altele asemenea. 7.3. Îndrumarea contribuabililor din iniţiativa organului fiscal se face prin furnizarea de servicii menite sã le faciliteze acestora îndeplinirea obligaţiilor fiscale, precum şi prin acţiuni de educare în domeniul fiscal. Aceastã îndrumare se poate realiza atât la nivel central, cât şi la nivel local, prin orice instrument aflat la dispoziţia organului fiscal, cum ar fi: transmiterea formularelor de declaraţii, furnizarea de programe informatice pentru completarea acestora, elaborarea şi distribuirea de materiale publicitare (ghiduri, broşuri, pliante, afişe şi altele asemenea), difuzarea în presa scrisã de articole, comunicate şi materiale de presã, întâlniri de lucru cu grupuri de contribuabili, furnizarea de informaţii în cadrul emisiunilor informative ale posturilor de radio şi televiziune, introducerea în programele de învãţãmânt a unor lecţii cu subiect de fiscalitate şi altele asemenea. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 8 Limba oficialã în administraţia fiscalã (1) Limba oficialã în administraţia fiscalã este limba românã. (2) Dacã la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbã strãinã, organele fiscale vor solicita ca acestea sã fie însoţite de traduceri în limba românã certificate de traducãtori autorizaţi. (3) Dispoziţiile legale cu privire la folosirea limbii minoritãţilor naţionale se aplicã în mod corespunzãtor. Norme metodologice: 8.1. Potrivit dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în unitãţile administrativ-teritoriale în care cetãţenii aparţinând minoritãţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numãrul locuitorilor organele fiscale vor aplica prevederile legale privind dreptul cetãţenilor aparţinând unei minoritãţi naţionale de a se adresa oral sau în scris şi în limba maternã, precum şi comunicarea cãtre aceştia a rãspunsurilor atât în limba românã, cât şi în limba maternã. Actele administrative fiscale emise în astfel de situaţii se întocmesc în mod obligatoriu în limba românã. 8.2. Organele fiscale competente teritorial sunt obligate sã asigure condiţiile pentru folosirea limbii materne în toate situaţiile prevãzute de lege, potrivit pct. 8.1. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 9 Dreptul de a fi ascultat (1) Înaintea luãrii deciziei organul fiscal este obligat sã asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurãrile relevante în luarea deciziei. (2) Organul fiscal nu este obligat sã aplice prevederile alin. (1) când: a) întârzierea în luarea deciziei determinã un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor mãsuri prevãzute de lege; b) situaţia de fapt prezentatã urmeazã sã se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale; c) se acceptã informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere; d) urmeazã sã se ia mãsuri de executare silitã. ARTICOLUL 10 Obligaţia de cooperare (1) Contribuabilul este obligat sã coopereze cu organele fiscale în vederea determinãrii stãrii de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de cãtre acesta, în întregime, conform realitãţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute. (2) Contribuabilul este obligat sã întreprindã mãsurile în vederea procurãrii mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilitãţilor juridice şi efective ce îi stau la dispoziţie. ARTICOLUL 11 Secretul fiscal (1) Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin aceastã calitate, sunt obligaţi, în condiţiile legii, sã pãstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitãrii atribuţiilor de serviciu. (2) Informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai: a) autoritãţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevãzute de lege; b) autoritãţilor fiscale ale altor ţãri, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii; c) autoritãţilor judiciare competente, potrivit legii; d) în alte cazuri prevãzute de lege. (3) Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligatã sã pãstreze secretul asupra informaţiilor primite. (4) Este permisã transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevãzute la alin. (2), în condiţiile în care se asigurã cã din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice. (5) Nerespectarea obligaţiei de pãstrare a secretului fiscal atrage rãspunderea potrivit legii. Norme metodologice: 11.1. În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intrã datele referitoare la identitatea contribuabililor, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi suma veniturilor debitorului, plãţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasãri, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de cãtre contribuabili sau orice alte informaţii cunoscute de organul fiscal ca urmare a exercitãrii atribuţiilor de serviciu. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 12 Buna-credinţã Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie sã fie fundamentate pe bunã-credinţã, în scopul realizãrii cerinţelor legii. CAP. III Aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale ARTICOLUL 13 Interpretarea legii Interpretarea reglementãrilor fiscale trebuie sã respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimatã în lege. ARTICOLUL 14 Criteriile economice Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacã sunt obţinute din activitãţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale. ARTICOLUL 15 Eludarea legislaţiei fiscale (1) În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscalã nu a fost stabilitã ori nu a fost raportatã la baza de impunere realã, obligaţia datoratã şi, respectiv, creanţa fiscalã corelativã sunt cele legal determinate. (2) Pentru situaţiile prevãzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23. CAP. IV Raportul juridic fiscal ARTICOLUL 16 Conţinutul raportului de drept procedural fiscal Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin pãrţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalitãţilor prevãzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor pãrţilor din raportul de drept material fiscal. ARTICOLUL 17 Subiectele raportului juridic fiscal (1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitãţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport. (2) Contribuabilul este orice persoanã fizicã ori juridicã sau orice altã entitate fãrã personalitate juridicã ce datoreazã impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii. (3) Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã şi unitãţile sale teritoriale. (4) Unitãţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritãţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de cãtre autoritãţile respective. (5) Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, unitãţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de specialitate ale autoritãţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale. ARTICOLUL 18 Împuterniciţii (1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentãrii sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, dupã caz. (2) Împuternicitul este obligat sã înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formã autenticã şi în condiţiile prevãzute de lege. Revocarea împuternicirii opereazã faţã de organul fiscal de la data înregistrãrii actului de revocare. (3) În cazul reprezentãrii contribuabililor în relaţiile cu organele fiscale prin avocat, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevãzute de dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. (4) Contribuabilul fãrã domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune declaraţii la organele fiscale, trebuie sã desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care sã îndeplineascã obligaţiile acestuia faţã de organul fiscal. (5) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit Codului fiscal, dacã legea nu prevede altfel. Norme metodologice: 18.1. Desemnarea reprezentantului fiscal de cãtre persoanele impozabile stabilite în strãinãtate, care realizeazã operaţiuni supuse taxei pe valoarea adãugatã pe teritoriul României, se face potrivit <>art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile ulterioare, denumitã în continuare Codul fiscal. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 19 Numirea curatorului fiscal (1) Dacã nu existã un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în condiţiile legii, va solicita instanţei judecãtoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cãrui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmitãţi, bãtrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu poate sã îşi exercite şi sã îşi îndeplineascã personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii. (2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotãrârii judecãtoreşti, toate cheltuielile legate de aceastã reprezentare fiind suportate de cel reprezentat. ARTICOLUL 20 Obligaţiile reprezentanţilor legali (1) Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fãrã personalitate juridicã sunt obligaţi sã îndeplineascã obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora. (2) În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fãrã personalitate juridicã nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii rãspund solidar pentru îndeplinirea acestora. TITLUL II Dispoziţii generale privind raportul de drept material fiscal CAP. I Dispoziţii generale ARTICOLUL 21 Creanţele fiscale (1) Creanţele fiscale reprezintã drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultã din raporturile de drept material fiscal. (2) Din raporturile de drept prevãzute la alin. (1) rezultã atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adãugatã, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor şi penalitãţilor de întârziere, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii. (3) În cazurile prevãzute de lege, organul fiscal este îndreptãţit sã solicite stingerea obligaţiei fiscale de cãtre cel îndatorat sã execute acea obligaţie în locul debitorului. (4) În mãsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constatã cã a fost fãrã temei legal, cel care a fãcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. ARTICOLUL 22 Obligaţiile fiscale Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege: a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, dupã caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; c) obligaţia de a plãti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligaţia de a plãti dobânzi şi penalitãţi de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de platã accesorii; e) obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de platã, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizeazã prin stopaj la sursã; f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. ARTICOLUL 23 Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale (1) Dacã legea nu prevede altfel, dreptul de creanţã fiscalã şi obligaţia fiscalã corelativã se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereazã. (2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscalã datoratã. ARTICOLUL 24 Stingerea creanţelor fiscale Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silitã, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalitãţi prevãzute de lege. ARTICOLUL 25 Creditorii şi debitorii (1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţã fiscalã prevãzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativã de platã a acestor drepturi. (2) În cazul în care obligaţia de platã nu a fost îndeplinitã de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, urmãtorii: a) moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor; b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizãrii, fuziunii ori reorganizãrii judiciare, dupã caz; c) persoana cãreia i s-a stabilit rãspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment; d) persoana care îşi asumã obligaţia de platã a debitorului, printr-un angajament de platã sau printr-un alt act încheiat în formã autenticã, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de platã; e) alte persoane, în condiţiile legii. ARTICOLUL 26 Plãtitorul (1) Plãtitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plãti sau de a reţine şi de a plãti, dupã caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat. (2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plãtitor de obligaţii fiscale este persoana juridicã, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de cãtre sediile secundare ale persoanei juridice. ARTICOLUL 27 Rãspunderea solidarã (1) Pentru obligaţiile de platã restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod rãspund solidar cu acesta urmãtoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarãrii insolvabilitãţii, cu rea-credinţã, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacã astfel insolvabilitatea; b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrãinarea sau ascunderea cu reacredinţã, sub orice formã, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia. (2) Rãspunderea asociaţilor şi acţionarilor la societãţile comerciale debitoare se stabileşte potrivit Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ARTICOLUL 28 Dispoziţii speciale privind stabilirea rãspunderii (1) Rãspunderea persoanelor prevãzute la art. 27 se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol. (2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arãtate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajatã rãspunderea persoanei în cauzã. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal. (3) Decizia aprobatã potrivit alin. (2) constituie titlu de creanţã privind obligaţia la platã a persoanei rãspunzãtoare potrivit art. 27 şi va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 42 alin. (2), şi urmãtoarele: a) codul de identificare fiscalã a persoanei rãspunzãtoare, obligatã la plata obligaţiei debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare; b) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscalã; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; c) cuantumul şi natura sumelor datorate; d) termenul în care persoana rãspunzãtoare trebuie sã plãteascã obligaţia debitorului principal; e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajãrii rãspunderii. (4) Rãspunderea va fi stabilitã atât pentru obligaţia fiscalã principalã, cât şi pentru accesoriile acesteia. (5) Titlul de creanţã prevãzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la platã, menţionându-se cã aceasta urmeazã sã facã plata în termenul stabilit. (6) Titlul de creanţã comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condiţiile legii. ARTICOLUL 29 Drepturile şi obligaţiile succesorilor (1) Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile dreptului comun. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de platã a sumelor ce reprezintã amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoanã fizicã. ARTICOLUL 30 Dispoziţii privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabililor (1) Creanţele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum şi sumele afectate garantãrii executãrii unei obligaţii fiscale pot fi cesionate numai dupã stabilirea lor potrivit legii. (2) Cesiunea produce efecte faţã de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificatã. (3) Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulitãţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este opozabilã organului fiscal. Norme metodologice: 30.1. Cesiunea de creanţã trebuie sã îndeplineascã cerinţele de validitate din dreptul comun. Plãţile efectuate între organul fiscal şi contribuabilul cedent pânã la notificarea cesiunii sunt valabile. 30.2. Din momentul notificãrii cesiunii, creanţa fiscalã se transferã cãtre cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, inclusiv accesoriile acesteia, în condiţiile legii. Cesionarul devine creditor pentru valoarea creanţei înscrisã în actul de cesiune, indiferent de preţul pe care l-a plãtit şi chiar dacã cesiunea s-a fãcut cu titlu gratuit. 30.3. În cazul în care organul fiscal constatã cã aceeaşi creanţã fiscalã a fost cesionatã mai multor cesionari, cesionarul care a notificat primul organul fiscal va deveni creditor al creanţei cesionate. Codul de procedurã fiscalã: CAP. II Domiciliul fiscal ARTICOLUL 31 Domiciliul fiscal (1) În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, prin domiciliu fiscal se înţelege: a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferitã de domiciliu; b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercitã gestiunea administrativã şi conducerea efectivã a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizeazã la sediul social declarat; c) pentru asocierile şi alte entitãţi fãrã personalitate juridicã, adresa persoanei care reprezintã asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricãruia dintre asociaţi. (2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoanã o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtã duratã nefiind luate în considerare. Dacã şederea are un scop exclusiv de vizitã, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemãnãtoare şi nu depãşeşte perioada unui an, nu se considerã adresa unde locuiesc efectiv. (3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) şi c), domiciliul fiscal este locul în care se aflã majoritatea activelor. (4) În cazul celorlalte creanţe fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înţelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii. Norme metodologice: 31.1. Domiciliul fiscal se înregistreazã la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social. 31.2. Înregistrarea domiciliului fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea unei cereri de înregistrare a domiciliului fiscal, însoţitã, dupã caz, de urmãtoarele documente: a) copie de pe actul care face dovada titlului în temeiul cãruia, potrivit legii, persoana deţine spaţiul destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chiriaş, uzufructuar şi altele asemenea); b) copie de pe actul de identitate în care a fost înscrisã, potrivit legii speciale, menţiunea de stabilire a domiciliului şi a reşedinţei la care se solicitã înregistrarea domiciliului fiscal. 31.3. În cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare a domiciliului fiscal va fi însoţitã de copii de pe actele care fac dovada deţinerii legale a spaţiului pentru domiciliul fiscal. 31.4. Copiile de pe documente vor fi certificate pe fiecare paginã de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul. 31.5. Cererea se depune la organul fiscal în a cãrui razã teritorialã urmeazã a se stabili domiciliul fiscal. 31.6. La primirea cererii, aceasta va fi transmisã de îndatã de cãtre organul fiscal prevãzut la pct. 31.5 cãtre organul fiscal în a cãrui razã teritorialã contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalitãţilor de transfer al dosarului fiscal. 31.7. Dosarul fiscal se transmite în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii şi va fi însoţit de certificatul de atestare fiscalã, precum şi de fişa de evidenţã pe plãtitor. 31.8. La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã noul domiciliu fiscal va emite de îndatã decizia de înregistrare a noului domiciliu fiscal, care se va comunica contribuabilului potrivit art. 43 din Codul de procedurã fiscalã. 31.9. Înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum şi scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se opereazã cu data comunicãrii deciziei prevãzute la pct. 31.8. Pânã la data la care s-au operat modificãrile în registrul contribuabililor, competenţa pentru soluţionarea oricãrei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal. Codul de procedurã fiscalã: TITLUL III Dispoziţii procedurale generale CAP. I Competenţa organului fiscal ARTICOLUL 32 Competenţa generalã (1) Organele fiscale au competenţã generalã privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscalã. (2) În cazul impozitului pe venit, prin hotãrâre a Guvernului se poate stabili altã competenţã specialã de administrare. (3) Impozitele, taxele şi alte sume care se datoreazã, potrivit legii, în vamã sunt administrate de cãtre organele vamale. Norme metodologice: 32.1. Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, şi unitãţile sale teritoriale au competenţã generalã în ceea ce priveşte administrarea, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare cu privire la creanţele fiscale ce se cuvin bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date în competenţa lor de administrare. În scopul administrãrii unitare a acestor creanţe, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã emite instrucţiuni în condiţiile legii. 32.2. Unitãţile administrativ-teritoriale au competenţã generalã în ceea ce priveşte administrarea creanţelor fiscale care, potrivit legii, sunt date în competenţa lor de administrare. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 33 Competenţa teritorialã (1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plãtitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursã, în condiţiile legii. (2) În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfãşoarã activitãţi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal pe al cãrui teritoriu se realizeazã, în întregime sau cu preponderenţã, cifra de afaceri. (3) Competenţa de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabilitã în sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finanţelor publice. ARTICOLUL 34 Competenţa în cazul sediilor secundare În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligaţii de platã la sedii secundare, competenţa teritorialã pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cãrui razã teritorialã acestea se aflã situate. Norme metodologice: 34.1. În cazul în care prin lege se stabilesc în sarcina contribuabililor obligaţii de platã la sedii secundare, inclusiv pentru obligaţiile conexe acestora, cum ar fi obligaţii de declarare, obligaţii de depunere de documente, cereri, fişe fiscale, precum şi orice alte obligaţii prevãzute de lege, competenţa teritorialã pentru administrarea acestor obligaţii aparţine organului fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã sediul secundar. 34.2. Pentru impozitul pe venitul din salarii, datorat de sediul secundar, înregistrat ca plãtitor al obligaţiei fiscale la alt organ fiscal teritorial decât al contribuabilului persoanã juridicã, plãtitor este sediul secundar. Plata se face în acest caz la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului în a cãrei razã se aflã sediul secundar, documentele de platã cuprinzând obligatoriu şi urmãtoarele informaţii: a) codul de identificare fiscalã şi denumirea persoanei juridice; b) codul de identificare fiscalã al sediului secundar. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 35 Competenţa teritorialã a compartimentelor de specialitate ale autoritãţilor administraţiei publice locale Compartimentele de specialitate ale autoritãţilor administraţiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unitãţilor administrativ-teritoriale. ARTICOLUL 36 Competenţa specialã (1) În situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa teritorialã revine organului fiscal în raza cãruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi pentru luarea de urgenţã a mãsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silitã. Norme metodologice: 36.1. Persoanele care nu au domiciliul fiscal pe teritoriul României îşi îndeplinesc obligaţiile fiscale la organul fiscal în a cãrui razã teritorialã se obţin veniturile, alte beneficii sau valori patrimoniale care, potrivit legii, constituie baza de impunere. În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfãşoarã activitãţi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal în a cãrui razã teritorialã se realizeazã, în întregime sau cu preponderenţã, cifra de afaceri. 36.2. În cazul în care existã pericol de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silitã, pentru luarea de urgenţã a mãsurilor legale ce se impun, competent este organul fiscal în a cãrui razã teritorialã se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale ori în raza cãruia se aflã bunurile supuse executãrii silite. În acest caz organul fiscal care a luat mãsura legalã are obligaţia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului fiscal al contribuabilului şi de a transmite actul prin care s-au dispus mãsurile legale organului fiscal de la domiciliul fiscal al contribuabilului. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 37 Conflictul de competenţã (1) Existã conflict de competenţã când douã sau mai multe organe fiscale se declarã deopotrivã competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare şi va solicita organului ierarhic superior comun sã hotãrascã asupra conflictului. (2) În situaţia în care organele fiscale între care apare conflictul de competenţã nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competenţã ivit se soluţioneazã de cãtre Comisia fiscalã centralã din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. (3) În cazul bugetelor locale, Comisia fiscalã centralã se completeazã cu câte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, precum şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Norme metodologice: 37.1. Conflictul ivit între douã administraţii ale finanţelor publice din raza teritorialã a aceluiaşi judeţ se soluţioneazã de cãtre direcţia generalã a finanţelor publice cãreia acestea îi sunt subordonate. 37.2. Conflictul ivit între douã administraţii ale finanţelor publice din judeţe diferite sau dintre o administraţie a finanţelor publice şi o direcţie a finanţelor publice ori dintre douã direcţii ale finanţelor publice se soluţioneazã de cãtre Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã. 37.3. Conflictul ivit între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se soluţioneazã de cãtre Comisia fiscalã centralã din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. 37.4. Conflictul ivit între douã organe vamale se soluţioneazã de cãtre Autoritatea Naţionalã a Vãmilor. 37.5. Organul competent sã soluţioneze conflictul de competenţã va hotãrî de îndatã asupra conflictului şi va comunica decizia organelor fiscale aflate în conflict. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 38 Acord asupra competenţei Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deţine competenţa teritorialã, precum şi al contribuabilului în cauzã, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia. ARTICOLUL 39 Conflictul de interese Funcţionarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedurã de administrare se aflã în conflict de interese, dacã: a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este soţ/soţie al/a contribuabilului, este rudã pânã la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului; b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct; c) existã un conflict între el, soţul/soţia, rudele sale pânã la gradul al 3-lea inclusiv şi una dintre pãrţi sau soţul/soţia, rudele pãrţii pânã la gradul al 3-lea inclusiv; d) în alte cazuri prevãzute de lege. ARTICOLUL 40 Abţinerea şi recuzarea (1) Funcţionarul public care ştie cã se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 39 este obligat sã înştiinţeze conducãtorul organului fiscal şi sã se abţinã de la îndeplinirea procedurii. (2) În cazul în care conflictul de interese se referã la conducãtorul organului fiscal, acesta este obligat sã înştiinţeze organul ierarhic superior. (3) Abţinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndatã de conducãtorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior. (4) Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese. (5) Recuzarea funcţionarului public se decide de îndatã de cãtre conducãtorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacatã la instanţa judecãtoreascã competentã. Cererea de recuzare nu suspendã procedura de administrare în derulare. CAP. II Actele emise de organele fiscale ARTICOLUL 41 Noţiunea de act administrativ fiscal În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. ARTICOLUL 42 Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal (1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formã scrisã. (2) Actul administrativ fiscal cuprinde urmãtoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, dupã caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele şi semnãtura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ştampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia; j) menţiuni privind audierea contribuabilului. (3) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartã semnãtura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacã îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie. (4) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3). ARTICOLUL 43 Comunicarea actului administrativ fiscal (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat. (2) Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului; b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; c) prin poştã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. (3) În cazul în care se constatã lipsa contribuabilului sau a oricãrei persoane îndreptãţite sã primeascã actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refuzul de a primi actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional de largã circulaţie şi/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menţioneazã cã a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se considerã comunicat în a cincea zi de la data publicãrii anunţului. (4) Dispoziţiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor. Norme metodologice: 43.1. Dispoziţiile art. 90, 91 şi 92 din Codul de procedurã civilã sunt aplicabile, cu excepţia dispoziţiilor privind comunicarea prin afişare. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 44 Opozabilitatea actului administrativ fiscal Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o datã ulterioarã menţionatã în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Norme metodologice: 44.1. Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacã acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 45 Nulitatea actului administrativ fiscal Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnãturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevãzutã la art. 42 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu. ARTICOLUL 46 Desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinţat în condiţiile prezentului cod. Norme metodologice: 46.1. Actele administrative fiscale se modificã sau se desfiinţeazã în situaţii cum sunt: a) îndreptarea erorilor materiale potrivit art. 47 din Codul de procedurã fiscalã; b) constatarea nulitãţii actului administrativ fiscal potrivit art. 45 din Codul de procedurã fiscalã; c) dovedirea titularului dreptului de proprietate potrivit art. 64 din Codul de procedurã fiscalã; d) desfiinţarea sau modificarea deciziei de impunere sub rezerva verificãrii ulterioare potrivit art. 87 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã; e) anularea sau îndreptarea actului de executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a soluţionãrii de cãtre instanţa judecãtoreascã a contestaţiei la executarea silitã, potrivit art. 170 din Codul de procedurã fiscalã; f) desfiinţarea, potrivit art. 185 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã, totalã sau parţialã, a actului administrativ atacat, ca urmare a soluţionãrii de cãtre organul fiscal competent a contestaţiei formulate. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 47 Îndreptarea erorilor materiale Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii. Norme metodologice: 47.1. Erorile materiale reprezintã greşelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile pãrţilor din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existenţa sau inexistenţa obligaţiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal. 47.2. Dacã îndreptarea erorii materiale se face prin adãugãri sau ştersãturi operate în cuprinsul actului administrativ fiscal, acestea vor fi semnate şi ştampilate de organul fiscal, în caz contrar nefiind luate în considerare. Îndreptarea erorii materiale va fi operatã pe toate exemplarele originale ale actului administrativ fiscal. 47.3. Dupã efectuarea îndreptãrii erorii materiale, organul fiscal are obligaţia de a comunica contribuabilului sau oricãrei alte persoane interesate, de îndatã, operaţiunea efectuatã. 47.4. În cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul administrativ fiscal, se emite un nou act administrativ fiscal care, de asemenea, va fi comunicat contribuabilului. Codul de procedurã fiscalã: CAP. III Administrarea şi aprecierea probelor SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ARTICOLUL 48 Mijloace de probã (1) Pentru determinarea stãrii de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administreazã mijloace de probã, putând proceda la: a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane; b) solicitarea de expertize; c) folosirea înscrisurilor; d) efectuarea de cercetãri la faţa locului. (2) Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscutã de lege. ARTICOLUL 49 Dreptul organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului la sediul sãu Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului la sediul sãu pentru a da informaţii şi lãmuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. O datã cu aceastã solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi documentele pe care contribuabilul este obligat sã le prezinte. Norme metodologice: 49.1. Ori de câte ori considerã necesar, organul fiscal va solicita prezenţa contribuabilului la sediul sãu pentru a da informaţii şi lãmuriri necesare stabilirii situaţiei fiscale a acestuia. Când este cazul, solicitarea va fi fãcutã în scris. 49.2. În cazul în care solicitarea se face în scris, aceasta va cuprinde în mod obligatoriu: a) data, ora şi locul la care contribuabilul este obligat sã se prezinte; b) baza legalã a solicitãrii; c) scopul solicitãrii; d) documentele pe care contribuabilul este obligat sã le prezinte. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 50 Comunicarea informaţiilor între organele fiscale Dacã într-o procedurã fiscalã se constatã fapte care prezintã importanţã pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunica reciproc informaţiile deţinute. SECŢIUNEA a 2-a Informaţii şi expertize ARTICOLUL 51 Obligaţia de a furniza informaţii (1) Contribuabilul sau altã persoanã împuternicitã de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stãrii de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informaţii şi altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã de cãtre contribuabil. Informaţiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în mãsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probã. (2) Cererea de furnizare a informaţiilor se formuleazã în scris şi va specifica natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stãrii de fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate. (3) Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) sã furnizeze informaţii va fi, dupã caz, prezentatã sau consemnatã în scris. (4) În situaţia în care persoana obligatã sã furnizeze informaţia în scris este, din motive independente de voinţa sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal. ARTICOLUL 52 Obligaţia bãncilor de a furniza informaţii (1) Bãncile sunt obligate sã comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entitãţi fãrã personalitate juridicã ce deschid ori închid conturi, forma juridicã pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Aceastã comunicare se va face în prima jumãtate a fiecãrei luni, cu referire la conturile deschise sau închise în luna anterioarã. Comunicarea va fi adresatã Ministerului Finanţelor Publice. (2) Ministerul Finanţelor Publice împreunã cu Banca Naţionalã a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevãzute la alin. (1). (3) Ministerul Finanţelor Publice, la cererea autoritãţilor administraţiei publice locale, va transmite acestora informaţiile deţinute în baza alin. (1). ARTICOLUL 53 Expertiza (1) Ori de câte ori considerã necesar, organul fiscal are dreptul sã apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat sã comunice contribuabilului numele expertului. (2) Contribuabilul poate sã numeascã un expert pe cheltuiala proprie. (3) Experţii au obligaţia sã pãstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le dobândesc. (4) Expertiza se întocmeşte în scris. (5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevãzute de prezentul articol vor fi plãtite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, dupã caz. Norme metodologice: 53.1. Când, pentru lãmurirea unor împrejurãri de fapt, organul fiscal considerã necesarã consultarea unor experţi, poate numi unul sau mai mulţi experţi, stabilind obiectivele asupra cãrora aceştia trebuie sã se pronunţe. 53.2. Dispoziţiile art. 201 alin. 3 teza I din Codul de procedurã civilã se aplicã în mod corespunzãtor. 53.3. Experţii vor fi numiţi prin decizie de cãtre organul fiscal. Costul expertizei se suportã din bugetul organului fiscal care a dispus expertiza. Dacã organul fiscal nu este lãmurit prin expertiza efectuatã, poate dispune întregirea expertizei sau o nouã expertizã. Codul de procedurã fiscalã: SECŢIUNEA a 3-a Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului ARTICOLUL 54 Prezentarea de înscrisuri (1) În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia sã punã la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita şi altor persoane înscrisuri, dacã starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de cãtre contribuabil. (2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul sãu ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate sã le prezinte. (3) Organul fiscal are dreptul sã reţinã, în scopul protejãrii împotriva înstrãinãrii sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrãrii şi achitãrii obligaţiilor fiscale de cãtre contribuabili, pe o perioadã de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducãtorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungitã cu maximum 90 de zile. Norme metodologice: 54.1. Dovada reţinerii documentelor prevãzute la art. 54 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizãrii probei sau dovezii respective, precum şi menţiunea cã aceasta a fost reţinutã, potrivit dispoziţiilor legale, de cãtre organul fiscal. Actul se întocmeşte în douã exemplare şi va fi semnat de organul fiscal şi de contribuabil, un exemplar comunicându-se contribuabilului. 54.2. În cazul în care pentru stabilirea stãrii de fapt fiscale contribuabilul pune la dispoziţia organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea vor fi înapoiate contribuabilului, pãstrându-se în copie la dosarul fiscal numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 55 Cercetarea la faţa locului (1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal. (2) Contribuabilii au obligaţia sã permitã funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru aceastã acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încãperi şi în orice alte incinte, în mãsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatãri în interes fiscal. (3) Deţinãtorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia cazurilor prevãzute la art. 94 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţã. (4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecãtoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţialã din Codul de procedurã civilã fiind aplicabile. (5) La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi sã îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol. Norme metodologice: 55.1. Despre efectuarea cercetãrii la faţa locului se va încheia un proces-verbal care va cuprinde: a) data şi locul unde este încheiat; b) numele, prenumele şi calitatea funcţionarului împuternicit, precum şi denumirea organului fiscal din care face parte acesta; c) temeiul legal în baza cãruia s-a efectuat cercetarea la faţa locului; d) constatãrile efectuate la faţa locului; e) susţinerile contribuabilului, ale experţilor sau ale altor persoane care au participat la efectuarea cercetãrii; f) semnãtura funcţionarului şi a persoanelor prevãzute la lit. e). În caz de refuz al semnãrii de cãtre persoanele prevãzute la lit. e), se va face menţiune despre aceasta în procesul-verbal; g) alte menţiuni considerate relevante. Codul de procedurã fiscalã: SECŢIUNEA a 4-a Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi ARTICOLUL 56 Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea unor înscrisuri (1) Soţul/soţia şi rudele contribuabilului pânã la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri. (2) Persoanele prevãzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept. ARTICOLUL 57 Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii (1) Pot refuza sã furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţã în exercitarea activitãţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecãtoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii. (2) Sunt asimilate persoanelor prevãzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participã la activitatea profesionalã a acestora. (3) Persoanele prevãzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile. SECŢIUNEA a 5-a Colaborarea între autoritãţile publice ARTICOLUL 58 Obligaţia autoritãţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta acte Autoritãţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile descentralizate ale autoritãţilor publice centrale vor furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora. ARTICOLUL 59 Colaborarea dintre autoritãţile publice, instituţiile publice sau de interes public (1) Autoritãţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate sã colaboreze în realizarea scopului prezentului cod. (2) Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autoritãţile prevãzute la alin. (1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii. (3) Organul fiscal care solicitã colaborarea rãspunde pentru legalitatea solicitãrii, iar autoritatea solicitatã rãspunde pentru datele furnizate. ARTICOLUL 60 Condiţii şi limite ale colaborãrii (1) Colaborarea dintre autoritãţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizeazã în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii. (2) Dacã autoritatea publicã, instituţia publicã sau de interes public solicitatã refuzã colaborarea, autoritatea publicã superioarã ambelor organe va decide. Dacã o asemenea autoritate nu existã, decizia va fi luatã de autoritatea superioarã celei solicitate. ARTICOLUL 61 Colaborarea interstatalã dintre autoritãţile publice (1) În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale vor colabora cu autoritãţile fiscale similare din alte state. (2) În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autoritãţi fiscale din alt stat pe bazã de reciprocitate. SECŢIUNEA a 6-a Sarcina probei ARTICOLUL 62 Forţa probantã a documentelor justificative şi evidenţelor contabile Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care existã şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere. ARTICOLUL 63 Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale (1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricãror cereri adresate organului fiscal. (2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bazã de probe sau constatãri proprii. ARTICOLUL 64 Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii (1) În cazul în care constatã cã anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilã sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiazã de câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi cã persoanele respective declarã în scris cã nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauzã, fãrã sã arate însã care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzãtoare în sarcina acelor persoane. (2) În condiţiile legii, obligaţia fiscalã privind baza impozabilã prevãzutã la alin. (1) va putea fi stabilitã în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceştia datoreazã despãgubiri persoanelor care au fãcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1). ARTICOLUL 65 Estimarea bazei de impunere (1) Dacã organul fiscal nu poate determina mãrimea bazei de impunere, acesta trebuie sã o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţã pentru estimare. Estimarea constã în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale. (2) În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptãţite sã estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preţul de piaţã al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal. Norme metodologice: 65.1. Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situaţii cum sunt: a) contribuabilul nu depune declaraţii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectã a bazei de impunere; b) contribuabilul refuzã sã colaboreze la stabilirea stãrii de fapt fiscale, inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţioneazã sau refuzã acţiunea de inspecţie fiscalã; c) contribuabilul nu conduce evidenţa contabilã sau fiscalã; d) când au dispãrut evidenţele contabile şi fiscale sau actele justificative privind operaţiunile producãtoare de venituri şi contribuabilul nu şi-a îndeplinit obligaţia de refacere a acestora. 65.2. Organul fiscal va indentifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale, luând în considerare preţul de piaţã al tranzacţiei sau al bunului impozabil, precum şi informaţii şi documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele şi informaţiile deţinute de acesta despre contribuabilii cu activitãţi similare. Codul de procedurã fiscalã: CAP. IV Termene ARTICOLUL 66 Calcularea termenelor Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevãzute de Codul de procedurã fiscalã, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacã legea fiscalã nu dispune altfel, se calculeazã potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã civilã. ARTICOLUL 67 Prelungirea termenelor Termenele pentru depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate, potrivit competenţei stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. Norme metodologice: 67.1. În situaţii temeinic justificate, contribuabilul poate cere în scris prelungirea termenului de depunere a declaraţiei fiscale, înainte de expirarea acestuia. 67.2. În cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, contribuabilul nu depune declaraţia fiscalã, acesta o va depune în termen de 30 de zile de la încetarea împrejurãrii, înştiinţând totodatã în scris organul fiscal despre împrejurarea în cauzã. Codul de procedurã fiscalã: TITLUL IV Înregistrarea fiscalã şi evidenţa contabilã şi fiscalã ARTICOLUL 68 Obligaţia de înregistrare fiscalã (1) Orice persoanã sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistreazã fiscal, primind un cod de identificare fiscalã. Codul de identificare fiscalã va fi: a) pentru persoanele juridice, cu excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocieri şi alte entitãţi fãrã personalitate juridicã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã; b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale; c) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numãrul de identificare fiscalã atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã; d) pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în strãinãtate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale; e) pentru persoanele fizice plãtitoare de taxã pe valoarea adãugatã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã. (2) Persoanele prevãzute la alin. (1) lit. d) se înregistreazã fiscal potrivit procedurii speciale în materie. (3) În vederea atribuirii codului de identificare fiscalã persoanele prevãzute la alin. (1) lit. a), c) şi e) au obligaţia sã depunã declaraţie de înregistrare fiscalã. (4) Au obligaţia sã depunã o declaraţie de înregistrare fiscalã şi persoanele prevãzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator. (5) Contribuabilii care obţin venituri din activitãţi independente, pentru care plãţile anticipate se fac prin reţinere la sursã de cãtre plãtitorii de venituri, au obligaţia, în vederea înregistrãrii, sã depunã la organul fiscal competent declaraţia de înregistrare fiscalã. (6) Declaraţia de înregistrare fiscalã se depune în termen de 30 de zile de la: a) data înfiinţãrii potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entitãţi fãrã personalitate juridicã; b) data eliberãrii actului legal de funcţionare, începerii activitãţii, data obţinerii primului venit sau dobândirii calitãţii de angajator, dupã caz, în cazul persoanelor fizice. Norme metodologice: 68.1. Înregistrarea fiscalã a sediilor permanente se face potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din codul fiscal şi ale art. 68 şi urmãtoarele din Codul de procedurã fiscalã. 68.2. Înregistrarea în registrul contribuabililor a persoanelor fizice care deţin cod numeric personal atribuit potrivit legii speciale, plãtitoare de impozit pe venit, se face la data depunerii declaraţiei estimative, a declaraţiei speciale, a declaraţiei de venit global sau a fişei fiscale, dupã caz, în funcţie de natura venitului obţinut. 68.3. Pentru persoanele prevãzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul de procedurã fiscalã, care au calitatea de comerciant, numãrul de identificare fiscalã se obţine conform dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 69 Înregistrarea şi scoaterea din evidenţã a plãtitorilor de taxã pe valoarea adãugatã (1) Orice persoanã impozabilã care realizeazã operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adãugatã cu drept de deducere trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã la organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã în urmãtoarele situaţii: a) la înfiinţare, în mod obligatoriu, dacã declarã cã urmeazã sã realizeze o cifrã de afaceri peste plafonul de scutire prevãzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adãugatã; b) la înfiinţare, dacã declarã cã urmeazã sã realizeze o cifrã de afaceri sub plafonul de scutire prevãzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adãugatã, dar opteazã pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã; c) dupã înfiinţare, în mod obligatoriu, dacã depãşeşte plafonul de scutire prevãzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depãşit acest plafon; d) dupã înfiinţare, dacã cifra de afaceri realizatã este sub plafonul de scutire prevãzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adãugatã, dar doreşte sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã. (2) Persoanele care realizeazã în exclusivitate operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adãugatã, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru taxarea acestora, trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã. (3) Cifra de afaceri declaratã organului fiscal este cea determinatã conform dispoziţiilor Codului fiscal privitoare la T.V.A. (4) În cazul persoanelor înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã, codul de identificare fiscalã este precedat de litera "R". (5) Data înregistrãrii ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã este: a) data comunicãrii certificatului de înregistrare în situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi, dupã caz, la alin. (2); b) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã face opţiunea pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã în situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. d); c) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã solicitã luarea în evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. c) şi, dupã caz, la alin. (2). (6) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, care, ulterior înregistrãrii, realizeazã exclusiv operaţiuni care nu dau drept de deducere, trebuie sã solicite scoaterea din evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care realizeazã exclusiv astfel de operaţiuni. Scoaterea din evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã se va face începând cu data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã are obligaţia sã solicite aceastã scoatere din evidenţã. (7) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã trebuie sã solicite scoaterea din evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în caz de încetare a activitãţii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemneazã situaţia respectivã. Scoaterea din evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã se va face începând cu data de întâi a lunii urmãtoare depunerii declaraţiei de menţiuni. Norme metodologice: 69.1. Persoanele impozabile care devin plãtitoare de T.V.A. potrivit legii, la înregistrare sau ulterior înregistrãrii fiscale, vor completa şi vor depune o declaraţie de înregistrare fiscalã sau, dupã caz, o declaraţie de menţiuni la organul fiscal în a cãrui razã teritorialã îşi au domiciliul fiscal, cu excepţia comercianţilor care îşi îndeplinesc aceste obligaţii conform dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor. 69.2. Pentru înregistrarea menţiunilor privind luarea în/scoaterea din evidenţã ca plãtitor de T.V.A., comercianţii vor completa şi vor depune cererea de preschimbare a certificatului de înregistrare, potrivit dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor, însoţitã de avizul organelor fiscale competente. 69.3. În cazul persoanelor impozabile stabilite în strãinãtate, care realizeazã pe teritoriul României operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adãugatã, o datã cu depunerea cererii de desemnare a reprezentantului fiscal, potrivit prevederilor Codului fiscal, se depune la organul fiscal competent şi declaraţia de înregistrare fiscalã a persoanei impozabile stabilite în strãinãtate. Înregistrarea fiscalã a persoanei strãine impozabile şi atribuirea codului de identificare fiscalã al acesteia se efectueazã anterior transmiterii deciziei de aprobare a reprezentantului fiscal propus. 69.4. Codul de identificare fiscalã atribuit potrivit pct. 69.3 este şi codul de identificare fiscalã atribuit reprezentantului fiscal potrivit reglementãrilor speciale în materie de taxã pe valoarea adãugatã şi care este diferit de codul de identificare fiscalã atribuit reprezentantului fiscal pentru activitatea proprie. 69.5. Modificãrile ulterioare referitoare la desemnarea reprezentantului fiscal se fac pe baza cererii de renunţare la reprezentare şi a declaraţiei de menţiuni. În cazul în care schimbarea reprezentantului fiscal se datoreazã desemnãrii de cãtre persoanele impozabile strãine a unui alt reprezentant fiscal, la declaraţia de menţiuni se anexeazã aprobarea de cãtre organul fiscal competent a noului reprezentant fiscal desemnat. 69.6. În cazul în care persoana impozabilã strãinã îşi înceteazã activitatea sau în cazul în care este obligatã sã îşi înregistreze sediul permanent în România, prin declaraţia de menţiuni depusã, reprezentantul fiscal va solicita radierea din registrul contribuabililor a persoanei impozabile strãine. 69.7. Orice persoanã impozabilã, care, ulterior înregistrãrii ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã nu mai realizeazã decât operaţiuni fãrã drept de deducere datoritã modificãrii obiectului de activitate, are obligaţia sã solicite scoaterea din evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depus declaraţia de menţiuni pentru modificarea obiectului de activitate. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 70 Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente Plãtitorii de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscalã propriu. ARTICOLUL 71 Declararea filialelor şi sediilor secundare (1) Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare. (2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în strãinãtate. Norme metodologice: 71.1. Prin sediu secundar se înţelege o sucursalã, agenţie, reprezentanţã sau alte asemenea unitãţi fãrã personalitate juridicã, inclusiv de tipul celor definite de art. 8 din Codul fiscal. 71.2. Declararea sediilor secundare se face prin completarea datelor corespunzãtoare din declaraţia privind sediile secundare. Declaraţia se depune la organul fiscal competent care va înregistra informaţiile respective în registrul contribuabililor fãrã a atribui cod de identificare propriu sediilor secundare astfel declarate. 71.3. Contribuabilii care, potrivit legii, au obligaţii de platã la sedii secundare vor înregistra sediile secundare la organul fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã situate acestea, prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscalã. Declaraţia va fi însoţitã de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscalã a contribuabilului de care aparţine sediul secundar şi de pe dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 72 Forma şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscalã (1) Declaraţia de înregistrare fiscalã se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã şi va fi însoţitã de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta. (2) Declaraţia de înregistrare fiscalã va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de platã datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridicã a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrãrii impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat. Norme metodologice: 72.1. În cazul contribuabililor prevãzuţi la art. 68 alin. (1) lit. a) din Codul de procedurã fiscalã, actele doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţia de înregistrare fiscalã sunt: a) copie de pe autorizaţia de funcţionare eliberatã de autoritatea competentã sau de pe actul legal de înfiinţare, dupã caz; b) dovada deţinerii sediului (act de proprietate, contract de închiriere şi altele asemenea); c) alte acte doveditoare. 72.2. În cazul contribuabililor persoane fizice care nu au cod numeric personal, declaraţia de înregistrare fiscalã va fi însoţitã de copia de pe paşaport sau de pe alt document de identitate eliberat de organele abilitate potrivit legii. Dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã sunt aplicabile. 72.3. Pentru înregistrarea ca plãtitori de T.V.A. a persoanelor fizice care nu au calitatea de comerciant, precum şi a contribuabililor prevãzuţi la art. 68 alin. (5) din Codul de procedurã fiscalã, declaraţia de înregistrare fiscalã va fi însoţitã, dupã caz, de urmãtoarele documente: a) copie de pe actul de identitate; b) copie de pe documentul eliberat de autoritatea competentã, care atestã dreptul de exercitare a activitãţii; c) copie de pe alte acte doveditoare în baza cãrora se exercitã activitãţi. 72.4. Copiile de pe documentele prevãzute la pct. 72.1-72.3 se certificã pe fiecare paginã de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 73 Certificatul de înregistrare fiscalã (1) Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscalã, depusã potrivit art. 68 alin. (3), organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã elibereazã certificatul de înregistrare fiscalã, în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscalã se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscalã. (2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscalã nu este supusã taxelor de timbru. (3) Contribuabilii care realizeazã venituri din activitatea de comerţ sau prestãri de servicii cãtre populaţie sunt obligaţi sã afişeze certificatul de înregistrare fiscalã în locurile unde se desfãşoarã activitatea. (4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscalã, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor şi a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Norme metodologice: 73.1. Certificatul de înregistrare fiscalã se emite în douã exemplare; primul exemplar se înmâneazã contribuabilului, iar al doilea exemplar se pãstreazã la dosarul fiscal al acestuia. 73.2. Certificatul de înregistrare fiscalã eliberat plãtitorilor de taxã pe valoarea adãugatã va avea înscrise codul de identificare fiscalã precedat de litera "R", precum şi data luãrii în evidenţã ca plãtitor de T.V.A. Aceastã datã va rãmâne neschimbatã ori de câte ori plãtitorul îşi schimbã certificatul de înregistrare, cu excepţia situaţiei în care este scos din evidenţa plãtitorilor de T.V.A. În acest caz, atributul fiscal "R" nu va mai fi înscris pe certificatul de înregistrare. 73.3. Certificatul de înregistrare fiscalã conţinând atributul fiscal "R" constituie dovada luãrii în evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 74 Modificãri ulterioare înregistrãrii fiscale (1) Modificãrile ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscalã trebuie aduse la cunoştinţã organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni. (2) La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscalã, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulãrii, certificatul de înregistrare fiscalã, o datã cu depunerea declaraţiei de menţiuni. Norme metodologice: 74.1. Modificãrile privitoare la domiciliul fiscal se înregistreazã potrivit normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 din Codul de procedurã fiscalã. 74.2. În cazul modificãrilor intervenite în datele declarate iniţial şi înscrise în certificatul de înregistrare fiscalã, contribuabilii vor depune, o datã cu declaraţia de menţiuni, şi certificatul de înregistrare fiscalã în vederea anulãrii acestuia şi eliberãrii unui nou certificat. 74.3. Declaraţia de menţiuni va fi însoţitã de documente care atestã modificãrile intervenite. 74.4. În cazul comercianţilor, modificãrile intervenite în datele declarate iniţial de comercianţi şi înscrise în certificatul de înregistrare, inclusiv cele privitoare la înregistrarea în/scoaterea din evidenţã ca plãtitori de T.V.A., se fac prin completarea şi depunerea cererii de înregistrare a menţiunilor/cererii de preschimbare a certificatului de înregistrare, potrivit dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor. Modificãrile intervenite în datele declarate iniţial în vectorul fiscal vor fi declarate la organul fiscal competent. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 75 Registrul contribuabililor (1) Organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã organizeazã evidenţa plãtitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, bugetul asigurãrilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care conţine: a) datele de identificare a contribuabilului; b) categoriile de obligaţii fiscale de platã datorate potrivit legii, denumite vector fiscal; c) alte informaţii necesare administrãrii obligaţiilor fiscale. (2) Datele prevãzute la alin. (1) se completeazã pe baza informaţiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţã a populaţiei, de la alte autoritãţi şi instituţii, precum şi din constatãrile proprii ale organului fiscal. (3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constatã cã acestea nu corespund stãrii de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor. (4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatãrilor fãcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisã de organul fiscal competent, dupã ascultarea prealabilã a contribuabilului, potrivit art. 9. (5) Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entitãţi fãrã personalitate juridicã care, în decurs de 12 luni consecutive, nu au depus declaraţii fiscale şi situaţii financiare, nu au efectuat plãţi şi nu au prezentat solicitãri organului fiscal vor fi trecuţi într-o evidenţã specialã a contribuabililor inactivi. (6) Contribuabilii trecuţi în evidenţa specialã vor fi supuşi inspecţiei fiscale, în termen de maximum 3 luni de la data trecerii în evidenţa specialã. (7) Pe perioada cât contribuabilul este considerat inactiv, certificatul de înregistrare fiscalã se suspendã. (8) Contribuabilii trecuţi în evidenţã specialã vor fi reactivaţi începând cu data la care: a) depun o declaraţie fiscalã sau situaţie financiarã; b) efectueazã o platã voluntarã; c) formuleazã o solicitare organelor fiscale; d) organul fiscal constatã cã acesta desfãşoarã activitãţi supuse legii fiscale. ARTICOLUL 76 Obligaţia de a conduce evidenţa fiscalã În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de platã datorate, contribuabilii sunt obligaţi sã conducã evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare. Norme metodologice: 76.1. Sunt evidenţe fiscale registrele, situaţiile, precum şi orice alte înscrisuri care, potrivit legislaţiei fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stãrii de fapt fiscale şi a creanţelor şi obligaţiilor fiscale, cum ar fi: jurnal pentru vânzãri, jurnal pentru cumpãrãri, registrul de evidenţã fiscalã şi altele asemenea. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 77 Reguli pentru conducerea evidenţei contabile şi fiscale (1) Evidenţele contabile şi fiscale vor fi pãstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, dupã caz. (2) Dispoziţiile legale privind pãstrarea, arhivarea şi limba folositã pentru evidenţele contabile sunt aplicabile şi pentru evidenţele fiscale. (3) În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângã datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat sã pãstreze şi sã prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cãrora le-a generat. (4) Contribuabilii sunt obligaţi sã evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activitãţile desfãşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege. (5) Contribuabilii sunt obligaţi sã utilizeze pentru activitatea desfãşuratã documente primare şi de evidenţã contabilã stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unitãţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi sã completeze integral rubricile formularelor, corespunzãtor operaţiunilor înregistrate. (6) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere ţinute de contribuabil. TITLUL V Declaraţia fiscalã ARTICOLUL 78 Obligaţia de a depune declaraţii fiscale (1) Declaraţia fiscalã se depune de cãtre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta. (2) În cazul în care codul fiscal nu prevede, Ministerul Finanţelor Publice va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale. (3) Obligaţia de a depune declaraţie fiscalã se menţine şi în cazurile în care: a) a fost efectuatã plata obligaţiei fiscale; b) obligaţia fiscalã respectivã este scutitã la platã, conform reglementãrilor legale; c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscalã. (4) În caz de inactivitate temporarã sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesitãţile administrãrii obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. Norme metodologice: 78.1. Declaraţiile fiscale sunt documente prin care se declarã: a) impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculãrii impozitelor şi taxelor revine plãtitorului; b) bunurile şi veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului şi a taxei se face de organul fiscal; c) impozitele colectate prin stopaj la sursã, în cazul în care plãtitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vãrsa impozite şi taxe. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 79 Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale (1) Declaraţia fiscalã se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal. (2) În declaraţia fiscalã contribuabilul trebuie sã calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacã acest lucru este prevãzut de lege. (3) Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bunãcredinţã informaţiile prevãzute de formular, corespunzãtoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscalã se semneazã de cãtre contribuabil sau de cãtre împuternicit. (4) Declaraţia fiscalã trebuie însoţitã de documentaţia cerutã de prevederile legale. (5) Pentru anumite categorii de obligaţii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondenţei se suportã de cãtre organul fiscal. Norme metodologice: 79.1. În costul corespondenţei intrã şi costul transmiterii de cãtre contribuabil a plicului preadresat. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 80 Depunerea declaraţiilor fiscale (1) Declaraţia fiscalã se depune la registratura organului fiscal competent sau la poştã prin scrisoare recomandatã. Declaraţia fiscalã poate fi transmisã prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţã, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. (2) Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formã de proces-verbal, dacã din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie. (3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrãrii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştã, dupã caz. (4) Nedepunerea declaraţiei fiscale dã dreptul organului fiscal sã procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 65. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depãşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale. ARTICOLUL 81 Corectarea declaraţiilor fiscale Declaraţiile fiscale pot fi corectate de cãtre contribuabil, din proprie iniţiativã. Norme metodologice: 81.1. Declaraţiile fiscale pot fi corectate de cãtre contribuabili, din proprie iniţiativã, ori de câte ori constatã erori în declaraţia iniţialã, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent. 81.2. Declaraţia rectificativã se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi cel care se corecteazã, situaţie în care se va înscrie "X" în cãsuţa prevãzutã în acest scop, cu excepţia situaţiei prevãzute la pct. 81.3, precum şi a impozitelor care se stabilesc de plãtitori prin autoimpunere sau reţinere la sursã, pentru care se completeazã un formular distinct. Declaraţia rectificativã va fi completatã înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevãzute de formular, inclusiv cele care nu diferã faţã de declaraţia iniţialã. 81.3. În cazul taxei pe valoarea adãugatã, sumele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în evidenţele de taxã pe valoarea adãugatã se înregistreazã la rândurile de regularizãri din decontul lunii în care au fost operate corecţiile. Codul de procedurã fiscalã: TITLUL VI Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat CAP. I Dispoziţii generale ARTICOLUL 82 Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat (1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declaraţie fiscalã, în condiţiile art. 79 alin. (2) şi art. 83 alin. (4); b) prin decizie emisã de organul fiscal, în celelalte cazuri. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazurile în care impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la platã conform reglementãrilor legale, precum şi în cazul unei rambursãri de taxã pe valoarea adãugatã. ARTICOLUL 83 Decizia de impunere (1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modificã baza de impunere. (2) Pentru creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot stabili şi alte competenţe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale. (3) Decizia de impunere se emite, dacã este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 86. (4) Declaraţia fiscalã întocmitã potrivit art. 79 alin. (2) este asimilatã cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificãri ulterioare. (5) În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscalã este asimilatã unei decizii referitoare la baza de impunere. (6) Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de platã accesorii constituie şi înştiinţãri de platã, de la data comunicãrii acestora. ARTICOLUL 84 Forma şi conţinutul deciziei de impunere Decizia de impunere trebuie sã îndeplineascã condiţiile prevãzute la art. 42. Decizia de impunere trebuie sã cuprindã, pe lângã elementele prevãzute la art. 42 alin. (2), şi categoria de impozit, taxã, contribuţie sau altã sumã datoratã bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadã impozabilã. ARTICOLUL 85 Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere Sunt asimilate deciziilor de impunere şi urmãtoarele acte administrative fiscale: a) deciziile privind rambursãri de taxã pe valoarea adãugatã şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat; b) deciziile referitoare la bazele de impunere; c) deciziile referitoare la obligaţiile de platã accesorii. ARTICOLUL 86 Deciziile referitoare la bazele de impunere (1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în urmãtoarele situaţii: a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoanã care a participat la realizarea venitului; b) când sursa venitului impozabil se aflã pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza cãruia se aflã sursa venitului. (2) Dacã venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sã-şi numeascã un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal. Norme metodologice: 86.1. Pentru situaţia prevãzutã la art. 86 alin. (1) lit. b) din Codul de procedurã fiscalã, organul fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã sursa de venit, competent în stabilirea bazei de impunere, va transmite decizia privind bazele de impunere organului fiscal de la domiciliul fiscal, competent pentru emiterea deciziei de impunere. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 87 Stabilirea obligaţiilor fiscale sub rezerva verificãrii ulterioare (1) Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificãrii ulterioare. (2) Decizia de impunere sub rezerva verificãrii ulterioare poate fi desfiinţatã sau modificatã, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatãrilor organului fiscal competent. (3) Rezerva verificãrii ulterioare se anuleazã numai la împlinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie. CAP. II Prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale ARTICOLUL 88 Obiectul, termenul şi momentul de la care începe sã curgã termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale (1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanţa fiscalã potrivit art. 23, dacã legea nu dispune altfel. (3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã. (4) Termenul prevãzut la alin. (3) curge de la data sãvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionatã ca atare printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã. ARTICOLUL 89 Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale (1) Termenele prevãzute la art. 88 se întrerup şi se suspendã în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune potrivit dreptului comun. (2) Termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspendã pe perioada cuprinsã între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuãrii inspecţiei fiscale. Norme metodologice: 89.1. Dispoziţiile referitoare la cazurile şi condiţiile de suspendare şi întrerupere a termenului de prescripţie sunt cele cuprinse în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivã, cu modificãrile ulterioare. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 90 Efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale Dacã organul fiscal constatã împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţã fiscalã. TITLUL VII Inspecţia fiscalã CAP. I Sfera inspecţiei fiscale ARTICOLUL 91 Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale (1) Inspecţia fiscalã are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalitãţii şi conformitãţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactitãţii îndeplinirii obligaţiilor de cãtre contribuabili, respectãrii prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de platã, precum şi a accesoriilor aferente acestora. (2) Inspecţia fiscalã are urmãtoarele atribuţii: a) constatarea şi investigarea fiscalã a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale; b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntãrii declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse; c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de mãsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale. (3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevãzute la alin. (2) organul de inspecţie fiscalã va proceda la: a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului; b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilã a contribuabilului; c) discutarea constatãrilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabililor sau împuterniciţii acestora, dupã caz; d) solicitarea de informaţii de la terţi; e) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de platã; f) verificarea locurilor unde se realizeazã activitãţi generatoare de venituri impozabile; g) dispunerea mãsurilor asigurãtorii în condiţiile legii; h) efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin. (2) lit. a); i) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale. Norme metodologice: 91.1. Solicitarea de explicaţii scrise se va face în timpul inspecţiei fiscale, ori de câte ori acestea sunt necesare pentru clarificarea şi definitivarea constatãrilor privind situaţia fiscalã a contribuabilului. 91.2. În cazul în care persoana în cauzã refuzã sã furnizeze explicaţiile solicitate sau sã rãspundã la unele întrebãri, organele de inspecţie fiscalã vor transmite întrebãrile printr-o adresã scrisã, stabilind un termen util de cel puţin 5 zile lucrãtoare pentru formularea rãspunsului. În cazul în care nu se primeşte rãspunsul solicitat, se va consemna refuzul în raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale sau în procesul-verbal. 91.3. În toate cazurile, explicaţiile la întrebãrile puse de organele de inspecţie fiscalã se vor da în scris prin "nota explicativã". 91.4. Stabilirea bazei de impunere, precum şi a diferenţelor de impozite, taxe şi contribuţii, în activitatea de inspecţie fiscalã, se face pe baza evidenţelor contabile, fiscale sau a oricãror alte evidenţe relevante pentru impunere ori folosindu-se metode de estimare în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul de procedurã fiscalã. 91.5. Când organele de inspecţie fiscalã sunt îndreptãţite potrivit legii sã estimeze baza de impunere, se vor menţiona în actul de inspecţie motivele de fapt şi temeiul legal care au determinat folosirea estimãrii, precum şi criteriile de estimare. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 92 Persoanele supuse inspecţiei fiscale Inspecţia fiscalã se exercitã asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi platã a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevãzute de lege. Norme metodologice: 92.1. În cazul contribuabililor care au sedii secundare, inspecţia fiscalã se va exercita, de regulã, concomitent la sediul principal şi la sediile secundare de cãtre organul fiscal competent. 92.2. Organul fiscal competent poate delega competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale organelor fiscale în a cãror razã teritorialã se aflã sediile secundare, în condiţiile art. 96 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã. În acest caz, coordonarea activitãţii de inspecţie fiscalã se face de cãtre organul fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabilului. 92.3. La sediile secundare se încheie, de regulã, acte de inspecţie care se centralizeazã şi se definitiveazã în actul de inspecţie încheiat de organul fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabilului. 92.4. Pentru impozitele, taxele şi contribuţiile care, potrivit legii, se datoreazã şi se plãtesc de un sediu secundar, se încheie acte de inspecţie fiscalã definitive de cãtre organul de inspecţie fiscalã în a cãrui razã teritorialã se aflã situat sediul secundar. 92.5. Activitatea de inspecţie fiscalã prevãzutã la pct. 92.1-92.4 se desfãşoarã cu respectarea prevederilor art. 33, 34 şi 96 din Codul de procedurã fiscalã. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 93 Formele şi întinderea inspecţiei fiscale (1) Formele de inspecţie fiscalã sunt: a) inspecţia fiscalã generalã, care reprezintã activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadã de timp determinatã; b) inspecţia fiscalã parţialã, care reprezintã activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadã de timp determinatã. (2) Inspecţia fiscalã se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacã acestea prezintã interes pentru aplicarea legii fiscale. Norme metodologice: 93.1. Organul de inspecţie fiscalã decide asupra efectuãrii unei inspecţii fiscale generale sau parţiale, în temeiul dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Codul de procedurã fiscalã. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 94 Proceduri de control fiscal (1) În realizarea atribuţiilor inspecţia fiscalã poate aplica urmãtoarele proceduri de control: a) controlul prin sondaj, care constã în activitatea de verificare selectivã a documentelor şi operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de platã a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat; b) controlul inopinat, care constã în activitatea de verificare fapticã şi documentarã, în principal, ca urmare a unei sesizãri cu privire la existenţa unor fapte de încãlcare a legislaţiei fiscale, fãrã anunţarea în prealabil a contribuabilului; c) controlul încrucişat, care constã în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat. (2) La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal. Norme metodologice: 94.1. Utilizarea procedurilor de control se poate face individual sau combinat, în funcţie de scopul, obiectivele, complexitatea, dificultãţile, specificul activitãţii desfãşurate şi de perioada inspecţiei fiscale. 94.2. Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciazã de inspector şi va avea în vedere volumul, valoarea şi ponderea lor în activitatea contribuabilului. 94.3. Controlul inopinat implicã o verificare fapticã şi documentarã şi se desfãşoarã oricând, fãrã înştiinţarea prealabilã a persoanelor supuse inspecţiei fiscale, indiferent de locul unde acestea desfãşoarã activitãţi supuse impunerii. 94.4. Prevederile art. 55 din Codul de procedurã fiscalã sunt aplicabile. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 95 Perioada supusã inspecţiei fiscale (1) Inspecţia fiscalã se efectueazã în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. (2) La contribuabilii mari, perioada supusã inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior, în condiţiile alin. (1). (3) La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscalã se efectueazã asupra creanţelor nãscute în ultimii 3 ani fiscali pentru care existã obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscalã se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacã: a) existã indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat; b) nu au fost depuse declaraţii fiscale; c) nu au fost îndeplinite obligaţiile de platã a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat. CAP. II Realizarea inspecţiei fiscale ARTICOLUL 96 Competenţa (1) Inspecţia fiscalã se exercitã exclusiv, nemijlocit şi neîngrãdit prin Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã sau, dupã caz, de compartimentele de specialitate ale autoritãţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autoritãţi care sunt competente, potrivit legii, sã administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat. (2) În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat în condiţiile legii. (3) Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal. Norme metodologice: 96.1. Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã are competenţã generalã materialã şi teritorialã în efectuarea inspecţiei fiscale în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi al celorlalte sume datorate bugetului general consolidat pentru a cãror administrare este competentã potrivit legii. 96.2. Unitãţile administrativ-teritoriale, prin compartimentele de specialitate din structura acestora, au competenţa materialã şi teritorialã pentru efectuarea inspecţiei fiscale în domeniul impozitelor, taxelor şi al altor venituri pentru a cãror administrare sunt competente, potrivit legii. 96.3. Delegarea de competenţã se face prin emiterea unui ordin de serviciu. Potrivit art. 96 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã, competenţa se poate delega şi în cazul controalelor încrucişate sau în alte cazuri fundamentate. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 97 Selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscalã (1) Selectarea contribuabililor ce urmeazã a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuatã de cãtre organul fiscal competent. (2) Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folositã. ARTICOLUL 98 Avizul de inspecţie fiscalã (1) Înaintea desfãşurãrii inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia sã înştiinţeze contribuabilul în legãturã cu acţiunea care urmeazã sã se desfãşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscalã. (2) Avizul de inspecţie fiscalã va cuprinde: a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale; b) data de începere a inspecţiei fiscale; c) obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmeazã a fi supuse inspecţiei fiscale; d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singurã datã, pentru motive justificate. Norme metodologice: 98.1. La cererea temeinic justificatã a contribuabililor, organul de inspecţie fiscalã poate aproba amânarea datei începerii inspecţiei fiscale, comunicându-le acestora data la care a fost reprogramatã inspecţia fiscalã. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 99 Comunicarea avizului de inspecţie fiscalã (1) Avizul de inspecţie fiscalã se comunicã contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel: a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili; b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili. (2) Comunicarea avizului de inspecţie fiscalã nu este necesarã: a) pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului; b) în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitãrii unor autoritãţi, potrivit legii; c) în cazul controlului inopinat. Norme metodologice: 99.1. Avizul de inspecţie fiscalã se comunicã contribuabilului în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 100 Locul şi timpul desfãşurãrii inspecţiei fiscale (1) Inspecţia fiscalã se desfãşoarã, de regulã, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie sã punã la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesarã desfãşurãrii inspecţiei fiscale. (2) Dacã nu existã un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfãşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul. (3) Indiferent de locul unde se desfãşoarã inspecţia fiscalã, organul fiscal are dreptul sã inspecteze locurile în care se desfãşoarã activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta. (4) Inspecţia fiscalã se desfãşoarã, de regulã, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscalã se poate desfãşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducãtorului organului fiscal. Norme metodologice: 100.1. Prin spaţiul adecvat necesar desfãşurãrii inspecţiei fiscale se înţelege asigurarea unui spaţiu în limita posibilitãţilor contribuabilului, dupã caz, dotat cu necesarul minim de biroticã şi care sã permitã pãstrarea în siguranţã a documentelor primite pentru inspecţia fiscalã sau elaborate de cãtre organele de inspecţie fiscalã. În cazul în care contribuabilul nu poate asigura un spaţiu corespunzãtor, va anunţa în scris şi motivat organul de inspecţie fiscalã competent. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 101 Durata efectuãrii inspecţiei fiscale (1) Durata efectuãrii inspecţiei fiscale este stabilitã de organele de inspecţie fiscalã sau, dupã caz, de compartimentele de specialitate ale autoritãţilor administraţiei publice locale, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3 luni. (2) În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni. ARTICOLUL 102 Reguli privind inspecţia fiscalã (1) Inspecţia fiscalã va avea în vedere examinarea tuturor stãrilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere. (2) Inspecţia fiscalã va fi efectuatã în aşa fel încât sã afecteze cât mai puţin activitatea curentã a contribuabililor şi sã utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale. (3) Inspecţia fiscalã se efectueazã o singurã datã pentru fiecare impozit, taxã, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadã supusã impozitãrii. Prin excepţie, conducãtorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacã, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi pânã la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuãrii verificãrilor sau erori de calcul care influenţeazã rezultatele acestora. (4) În situaţia în care din instrumentarea cauzelor penale de cãtre organele competente nu rezultã existenţa prejudiciului, reverificarea dispusã în temeiul alin. (3) nu este urmatã de emiterea deciziei de impunere. (5) Inspecţia fiscalã se exercitã pe baza principiilor independenţei, unicitãţii, autonomiei, ierarhizãrii, teritorialitãţii şi descentralizãrii. (6) Activitatea de inspecţie fiscalã se organizeazã şi se desfãşoarã în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, respectiv prin acte ale autoritãţilor administraţiei publice locale, dupã caz. (7) La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat sã prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducãtorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnatã în registrul unic de control. (8) La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat sã dea o declaraţie scrisã, pe propria rãspundere, din care sã rezulte cã au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscalã. În declaraţie se va menţiona şi faptul cã au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil. (9) Contribuabilul are obligaţia sã îndeplineascã mãsurile prevãzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscalã. Norme metodologice: 102.1. La examinarea stãrii de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, organul fiscal competent va avea în vedere toate documentele justificative şi evidenţele financiar-contabile şi fiscale care constituie mijloace de probã şi sunt relevante pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. 102.2. Când este necesar, organul de inspecţie fiscalã va anexa la actul de inspecţie fiscalã copii de pe documentele care au stat la baza constatãrilor efectuate cu ocazia inspecţiei. Dispoziţiile art. 54 din Codul de procedurã fiscalã sunt aplicabile. 102.3. Când este necesar, organele de inspecţie fiscalã vor dispune mãsurile asigurãtorii în condiţiile art. 125 din Codul de procedurã fiscalã. 102.4. Datele suplimentare, necunoscute organelor de inspecţie fiscalã la data efectuãrii inspecţiei fiscale la un contribuabil, pe care se fundamenteazã decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta în situaţii, cum sunt: a) efectuarea unui control încrucişat, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. c) din Codul de procedurã fiscalã, asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili din care face parte şi contribuabilul în cauzã; b) obţinerea pe parcursul acţiunilor de inspecţie fiscalã efectuate la alţi contribuabili a unor documente sau informaţii suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului, într-o perioadã care a fost deja supusã inspecţiei fiscale; c) solicitãri ale organelor de urmãrire penalã sau ale altor organe ori instituţii îndreptãţite potrivit legii; d) informaţii obţinute în orice alt mod, de naturã sã modifice rezultatele controlului fiscal anterior. 102.5. În cazul în care, ca urmare a desfiinţãrii actului administrativ conform art. 185 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã, este necesarã reverificarea unei perioade impozabile, aceasta se va efectua de cãtre o altã echipã de inspecţie fiscalã decât cea care a încheiat actul contestat. 102.6. Organul fiscal competent poate solicita, pânã la împlinirea termenului de prescripţie prevãzut la art. 88 din Codul de procedurã fiscalã, reverificarea unei perioade impozabile, prin întocmirea unui referat în care sunt prezentate motivele solicitãrii. Referatul este supus aprobãrii conducãtorului organului de inspecţie fiscalã competent, iar dupã aprobare se programeazã acţiunea de inspecţie fiscalã. 102.7. Mãsurile, termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscalã potrivit art. 102 alin. (9) din Codul de procedurã fiscalã vor fi aduse la cunoştinţa contribuabilului prin actul emis de organul de inspecţie fiscalã competent. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 103 Obligaţia de colaborare a contribuabilului (1) Contribuabilul are obligaţia sã colaboreze la constatarea stãrilor de fapt fiscale. Acesta este obligat sã dea informaţii, sã prezinte la locul de desfãşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificãrii situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal. (2) La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat cã poate numi persoane care sã dea informaţii. Dacã informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii. (3) Pe toatã durata exercitãrii inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţã de specialitate sau juridicã. ARTICOLUL 104 Dreptul contribuabilului de a fi informat (1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfãşurãrii inspecţiei fiscale asupra constatãrilor rezultate din inspecţia fiscalã. (2) La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatãrile şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nici o modificare în urma inspecţiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunţã la acest drept şi notificã acest fapt organelor de inspecţie fiscalã. (3) Data, ora şi locul prezentãrii concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util. (4) Contribuabilul are dreptul sã prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatãrile inspecţiei fiscale. ARTICOLUL 105 Sesizarea organelor de urmãrire penalã (1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmãrire penalã în legãturã cu constatãrile efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevãzute de legea penalã. (2) În situaţiile prevãzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de cãtre contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fãrã explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuzã sã semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscalã va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului. ARTICOLUL 106 Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale (1) Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatãrile inspecţiei, din punct de vedere faptic şi legal. (2) Dacã, ca urmare a inspecţiei, se modificã baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modificã, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului. (3) În cazul în care, ca urmare a efectuãrii inspecţiei fiscale, au fost sesizate organele de urmãrire penalã, decizia de impunere privitoare la obiectul sesizãrii penale se poate emite dupã soluţionarea cu caracter definitiv a cauzei penale. Norme metodologice: 106.1. Rezultatul inspecţiei fiscale generale sau parţiale va fi consemnat într-un raport de inspecţie fiscalã. 106.2. La raportul privind rezultatele inspecţiei fiscale se vor anexa, ori de câte ori este cazul, actele privind constatãrile preliminare, cum sunt procesele-verbale încheiate inclusiv cu ocazia controalelor inopinate şi/sau încrucişate şi orice alte acte. 106.3. Raportul de inspecţie fiscalã se semneazã de cãtre organele de inspecţie fiscalã, se verificã şi se avizeazã de şeful de serviciu. Dupã aprobarea raportului de cãtre conducãtorul organului de inspecţie fiscalã, se va emite decizia de impunere de cãtre organul fiscal competent teritorial. 106.4. Modelul şi conţinutul raportului privind rezultatul inspecţiei fiscale se aprobã prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã. Codul de procedurã fiscalã: TITLUL VIII Colectarea creanţelor fiscale CAP. I Dispoziţii generale ARTICOLUL 107 Colectarea creanţelor fiscale (1) În sensul prezentului titlu, colectarea constã în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale. (2) Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţã sau al unui titlu executoriu, dupã caz. (3) Titlul de creanţã este actul prin care se stabileşte şi se individualizeazã creanţa fiscalã, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptãţite, potrivit legii. Norme metodologice: 107.1. Titlul de creanţã este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizeazã obligaţia de platã privind creanţele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptãţite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere emisã de organele competente, potrivit legii; b) declaraţia fiscalã, angajamentul de platã sau documentul întocmit de plãtitor prin care acesta declarã obligaţiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de cãtre plãtitor, potrivit legii; c) decizia prin care se stabileşte şi se individualizeazã suma de platã, pentru creanţele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalitãţi de întârziere, stabilite de organele competente; d) declaraţia vamalã pentru obligaţiile de platã în vamã; e) documentul prin care se stabileşte şi se individualizeazã datoria vamalã, inclusiv accesorii, potrivit legii; f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevãzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale; g) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotãrârii instanţei judecãtoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecãtoreascã. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 108 Termenele de platã (1) Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevãzute de codul fiscal sau de alte legi care le reglementeazã. (2) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de platã se stabileşte în funcţie de data comunicãrii acestora, astfel: a) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 1-15 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 5 a lunii urmãtoare; b) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 16-31 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 20 a lunii urmãtoare. (3) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate la platã, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de platã se stabileşte prin documentul prin care se acordã înlesnirea respectivã. (4) Pentru creanţele fiscale, administrate de Ministerul Finanţelor Publice, care nu au prevãzute termene de platã, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. (5) Pentru creanţele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevãzute termene de platã, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice. (6) Contribuţiile sociale administrate de Ministerul Finanţelor Publice, dupã calcularea şi reţinerea acestora conform reglementãrilor legale în materie, se vireazã pânã la data de 25 a lunii urmãtoare celei pentru care se efectueazã plata drepturilor salariale. CAP. II Stingerea creanţelor fiscale prin platã, compensare şi restituire ARTICOLUL 109 Dispoziţii privind efectuarea plãţii (1) Plãţile cãtre organele fiscale se efectueazã prin intermediul bãncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate sã deruleze operaţiuni de platã. (2) Plata obligaţiilor fiscale se efectueazã de cãtre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxã, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi şi penalitãţi de întârziere. (3) În cazul stingerii prin platã a obligaţiilor fiscale, momentul plãţii este: a) în cazul plãţilor în numerar, data înscrisã în documentul de platã eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal; b) în cazul plãţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisã pe mandatul poştal; c) în cazul plãţilor efectuate prin decontare bancarã, data la care bãncile debiteazã contul plãtitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnãtura autorizatã a acestora, cu excepţia situaţiei prevãzute la art. 116; d) pentru obligaţiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrãrii la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii. Norme metodologice: 109.1. În documentul de platã plãtitorul definit conform art. 26 din Codul de procedurã fiscalã menţioneazã în mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligaţia de platã, numãrul şi data acestuia, cuantumul obligaţiei de platã, precum şi organul care l-a întocmit. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 110 Ordinea stingerii datoriilor (1) Dacã un contribuabil datoreazã mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevãzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plãtitã nu este suficientã pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile acelui tip de creanţã fiscalã principalã pe care îl stabileşte contribuabilul. (2) În cadrul tipului de impozit, taxã, contribuţie sau altã sumã reprezentând creanţã fiscalã stabilit de contribuabil, plata se efectueazã în urmãtoarea ordine: a) sume datorate în contul ratelor din graficele de platã a obligaţiilor fiscale, pentru care s-au aprobat eşalonãri şi/sau amânãri la platã, precum şi dobânzile datorate pe perioada eşalonãrii şi/sau amânãrii la platã şi calculate conform legii; b) obligaţii fiscale principale cu termene de platã în anul curent, precum şi accesoriile acestora, în ordinea vechimii; c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, pânã la stingerea integralã a acestora; d) dobânzi, penalitãţi de întârziere aferente obligaţiilor fiscale prevãzute la lit. c); e) obligaţii fiscale cu termene de platã viitoare, la solicitarea debitorului. (3) Pentru creanţele bugetelor locale, din categoria obligaţiilor fiscale prevãzute la alin. (2) lit. b) se sting cu prioritate obligaţiile stabilite ca urmare a inspecţiei fiscale. (4) În situaţia în care debitorul nu efectueazã plata obligaţiilor fiscale, conform prevederilor alin. (2), creditorul fiscal va proceda la stingerea obligaţiilor fiscale pe care le administreazã, în conformitate cu ordinea de platã reglementatã de prezentul cod, şi va înştiinţa despre aceasta debitorul, în termen de 10 zile de la data efectuãrii stingerii. (5) Orice platã fãcutã dupã comunicarea somaţiei în cadrul executãrii silite va stinge, mai întâi, obligaţia fiscalã stabilitã în titlul executoriu. Norme metodologice: 110.1. În categoria obligaţiilor fiscale cu termene de platã în anul curent, prevãzute la art. 110 alin. (2) lit. b) din Codul de procedurã fiscalã, intrã acele obligaţii care la data efectuãrii plãţii sunt considerate scadente. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 111 Compensarea (1) Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel. (2) Creanţele fiscale administrate de unitãţile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel. (3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupã caz, în ordinea prevãzutã la art. 110 alin. (2). (4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constatã existenţa unor creanţe reciproce. (5) Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rãmasã sã fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în urmãtoarea ordine: a) bugetul de stat; b) fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe; c) bugetul asigurãrilor sociale de stat; d) bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate; e) bugetul asigurãrilor pentru şomaj. (6) Dispoziţiile alin. (5) nu se aplicã în cazul creanţelor bugetelor locale. (7) Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre mãsura compensãrii luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuãrii operaţiunii. Norme metodologice: 111.1. Competent în efectuarea compensãrii este organul fiscal în a cãrui razã teritorialã debitorul îşi are domiciliul fiscal. 111.2. Cererea de compensare trebuie sã cuprindã elementele de identificare a solicitantului, precum şi suma şi natura creanţelor fiscale ce fac obiectul compensãrii. 111.3. Cererea de compensare va fi însoţitã de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotãrârile judecãtoreşti definitive şi irevocabile sau de pe deciziile de soluţionare a contestaţiilor, rãmase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele fiscale, precum şi copii de pe orice documente din care sã rezulte cã suma plãtitã nu reprezintã obligaţie fiscalã. 111.4. Compensarea din oficiu prevãzutã de art. 111 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã poate fi efectuatã de organul fiscal în tot cursul termenului de prescripţie prevãzut de lege pentru fiecare dintre obligaţiile supuse compensãrii, începând cu momentul în care ambele obligaţii îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 1145 din Codul civil, respectiv din momentul în care acestea sunt lichide şi exigibile. 111.5. Rezultatul compensãrii la cerere sau din oficiu va fi consemnat într-o notã de compensare care va fi comunicatã contribuabilului. Codul de procedurã fiscalã: ARTICOLUL 112 Restituiri de sume (1) Se restituie, la cerere, debitorului urmãtoarele sume: a) cele plãtite fãrã existenţa unui titlu de creanţã; b) cele plãtite în plus faţã de obligaţia fiscalã; c) cele plãtite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plãtite ca urmare a aplicãrii eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotãrâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rãmase dupã efectuarea distribuirii prevãzute la art. 166; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, dupã caz, în temeiul hotãrârii judecãtoreşti prin care se dispune desfiinţarea executãrii silite. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anualã a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicãrii deciziei de impunere. (3) În cazul restituirii sumelor în valutã confiscate, aceasta se realizeazã conform legii, în lei la cursul de referinţã al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţionalã a României, de la data rãmânerii definitive şi irevocabile a hotãrârii judecãtoreşti prin care se dispune restituirea. (4) Dacã debitorul înregistreazã obligaţii fiscale restante, sumele prevãzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai dupã efectuarea compensãrii potrivit prezentului cod. (5) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai micã decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit. (6) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultatã restituindu-se debitorului. (7) Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevãzute la art. 119, se aprobã prin ordin al ministrului finanţelor publice. ARTICOLUL 113 Obligaţia bãncilor supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã Bãncile supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã şi care efectueazã plãţile dispuse în limita încasãrilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de platã emise de debitori şi/sau creanţe fiscale cuprinse în dispoziţiile de încasare emise de organele de executare. CAP. III Dobânzi şi penalitãţi de întârziere ARTICOLUL 114 Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalitãţi de întârziere (1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţã de cãtre debitor a obligaţiilor de platã, se datoreazã dupã acest termen dobânzi şi penalitãţi de întârziere. (2) Nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi şi penalitãţi de întârziere stabilite potrivit legii. (3) Dobânzile şi penalitãţile de întârziere se fac venit la bugetul cãruia îi aparţine creanţa principalã. ARTICOLUL 115 Dobânzi (1) Dobânzile se calculeazã pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat urmãtoare termenului de scadenţã şi pânã la data stingerii sumei datorate inclusiv. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã: a) pentru diferenţele de impozite, taxe, contribuţii, precum şi cele administrate de organele vamale, stabilite de organele competente, dobânzile se datoreazã începând cu ziua imediat urmãtoare scadenţei impozitului, taxei sau contribuţiei, pentru care s-a stabilit diferenţa, pânã la data stingerii acesteia inclusiv; b) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silitã, pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plãţii preţului în rate, dobânzile se calculeazã pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rãmasã de platã dobânda este datoratã de cãtre cumpãrãtor; c) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile debitorului declarat insolvabil, pânã la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitãţii inclusiv. (3) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plãtit la data de 25 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. (4) Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de platã, reprezentând impozitul pe venitul global, se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã: a) pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plãţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plãţi anticipate se calculeazã pânã la data plãţii debitului sau, dupã caz, pânã la data de 31 decembrie; b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculeazã începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor pânã la data stingerii acestora, inclusiv; c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anualã este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plãţi anticipate, dobânzile se recalculeazã, începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anualã, urmând a se face regularizarea dobânzii în mod corespunzãtor. (5) Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţã a Bãncii Naţionale a României, o datã pe an, în luna decembrie, pentru anul urmãtor, sau în cursul anului, dacã aceasta se modificã cu peste 5 puncte procentuale. Norme metodologice: 115.1. În exemplul urmãtor se prezintã modul de calcul al dobânzilor datorate pentru neplata în termen a impozitului pe venitul global. Exemplu: Se considerã cã un contribuabil are de achitat în cursul anului 2004, conform deciziei de plãţi anticipate, urmãtoarele sume: Termenul de platã Suma datoratã (lei) 15 martie 2004 1.500.000 15 iunie 2004 1.500.000 15 septembrie 2004 1.500.000 15 decembrie 2004 1.500.000 Contribuabilul achitã debitul în data de 25 ianuarie 2005. Avem urmãtoarele cazuri: a) Pentru situaţia în care impozitul stabilit prin decizia de impunere anualã este egal cu cel stabilit prin decizia de plãţi anticipate, respectiv de 6.000.000 lei, contribuabilul datoreazã cu titlu de dobânzi urmãtoarele:
──────────────────────────────────────────────────────────────────
d1 = 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% = 261.900 lei pentru anul
2004
d2 = 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% = 179.100 lei
d3 = 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% = 96.300 lei
d4 = 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% = 14.400 lei
────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 550.700 lei
──────────────────────────────────────────────────────────────────
Sold = 6.000.000 lei x 25 zile x 0,06% = 90.000 lei pentru anul
2005
──────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL GENERAL: 640.700 lei
──────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────
d1 = 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% = 261.900 lei pentru anul
2004
─────────────────────────────────────────────────────
d2 = 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% = 179.100 lei
─────────────────────────────────────────────────────
d3 = 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% = 96.300 lei
─────────────────────────────────────────────────────
d4 = 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% = 14.400 lei
─────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 550.700 lei
──────────────────────────────────────────────────────────────────
Sold = 4.000.000 lei x 25 zile x 0,06% = 60.000 lei pentru anul
2005
──────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL GENERAL: 610.700 lei
──────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Termen Rata Sold (suma Nr. Nivelul Dobânda
de debitului ramasa de de zile cotei datoratã
platã - lei - plata) calenda- dobânzii - lei -
- lei - ristice
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
15 februarie 2005 0 12.000.000 33 0,06% 237.600
15 martie 2005 0 12.000.000 28 0,06% 201.600
15 aprilie 2005 0 12.000.000 32 0,06% 223.200
13 mai 2005 0 12.000.000 30 0,06% 201.600
15 iunie 2005 0 12.000.000 29 0,06% 237.600
15 iulie 2005 0 12.000.000 32 0,06% 216.000
15 august 2005 2.000.000 10.000.000 31 0,06% 223.200
15 septembrie 2005 2.000.000 8.000.000 31 0,06% 186.000
14 octombrie 2005 2.000.000 6.000.000 30 0,06% 139.200
15 noiembrie 2005 2.000.000 4.000.000 30 0,06% 115.200
15 decembrie 2005 2.000.000 2.000.000 31 0,06% 72.000
12 ianuarie 2006 2.000.000 0 31 0,06% 34.800
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 12.000.000 2.088.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
