Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobate prin Ordinul nr. 1.056/4.435/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 13 iulie 2016
──────────
ART. 1
(1) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit beneficiază de stimulentele fiscale prevăzute de art. 20 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, definite prin prezentele norme, desfăşurate prin mijloace proprii sau în colaborare/asociere/acord, în scopul valorificării.
(2) Stimulentele fiscale pentru activităţile de cercetare-dezvoltare reprezintă reducerea rezultatului fiscal de care pot beneficia contribuabilii, prin deducerea suplimentară, în proporţie de 50%, a cheltuielilor efectuate de aceştia în anul fiscal respectiv, pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, precum şi prin aplicarea metodei de amortizare accelerată în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.
ART. 2
(1) Stimulentele fiscale se acordă pentru activităţile de cercetare-dezvoltare desfăşurate atât pe teritoriul naţional, cât şi în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele care aparţin Spaţiului Economic European.
(2) Valorificarea se poate realiza atât în folosul propriu, prin preluarea în activitatea proprie a rezultatelor cercetării, conform cerinţelor activităţii industriale sau comerciale desfăşurate de contribuabil, cât şi prin vânzarea rezultatelor cercetării sau utilizarea acestora în prestarea de servicii ori executarea de lucrări, precum şi prin exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală rezultate.
(3) În situaţia în care activităţile de cercetare-dezvoltare sunt desfăşurate de mai mulţi contribuabili prin colaborare/asociere/ acord, stimulentele fiscale se acordă fiecăruia dintre aceştia, pe baza cheltuielilor eligibile efectuate. Cheltuielile eligibile efectuate de un contribuabil nu sunt luate în calcul la stabilirea stimulentelor fiscale acordate celorlalţi contribuabili.
(4) În situaţia în care o parte dintre activităţile de cercetare-dezvoltare efectuate de un contribuabil sunt efectuate de un terţ, la comanda sa, stimulentele fiscale se acordă acestuia, dacă sunt îndeplinite condiţiile din prezentul ordin, iar contribuabilul beneficiar nu va lua la calculul propriului stimulent fiscal cheltuielile înregistrate din partea acestui terţ.
(5) Deducerile nu se recalculează în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare.
ART. 3
(1) Cheltuielile eligibile luate în calcul la acordarea deducerii suplimentare la calculul rezultatului fiscal sunt următoarele:
a) cheltuielile cu amortizarea sau cu închirierea imobilizărilor corporale şi necorporale sau o parte din aceste cheltuieli aferentă perioadei de utilizare a imobilizărilor corporale şi necorporale la activităţi de cercetare-dezvoltare;
b) cheltuielile cu personalul care participă la activităţi de cercetare-dezvoltare, inclusiv la activităţi conexe în sprijinul acestora (documentare, efectuarea de studii, experimente, măsurători, încercări, schimb de experienţă);
c) cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile imobilizărilor corporale şi necorporale prevăzute la lit. a);
d) cheltuielile de exploatare, inclusiv: cheltuieli cu serviciile executate de terţi, cheltuieli cu materialele consumabile, cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar, cheltuieli cu materiile prime, piese, module, componente, cheltuieli privind animalele de experiment, precum şi alte produse, procese sau servicii similare folosite la activităţi de cercetare-dezvoltare;
e) cheltuielile de regie, care pot fi alocate direct rezultatelor cercetării sau proporţional, prin utilizarea unei chei de repartizare; cheia de repartizare este cea folosită de contribuabili pentru repartizarea cheltuielilor comune:
1. în categoria cheltuielilor de regie alocate direct pot fi incluse costurile pentru: chiria locului unde se desfăşoară activităţile de cercetare-dezvoltare, asigurarea utilităţilor, cum sunt: apă curentă, canalizare, salubritate, energie electrică şi termică, gaze naturale corespunzătoare suprafeţei utilizate pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, precum şi cheltuieli pentru consumabile şi birotică, multiplicare şi fotocopiere, servicii poştale şi de curierat, telefon, facsimile, internet, transport, depozitare, aferente activităţilor de cercetare-dezvoltare necesare pentru obţinerea rezultatelor cercetării;
2. în categoria cheltuielilor de regie alocate prin cheie de repartizare pot fi incluse costurile pentru: servicii administrative şi de contabilitate, servicii poştale şi telefonice, servicii pentru întreţinerea echipamentelor şi sistemelor IT, multiplicare şi fotocopiere, consumabile şi birotică, chiria locaţiei unde se desfăşoară activităţile proiectului, asigurarea utilităţilor, cum sunt: apă curentă, canalizare, salubritate, energie electrică şi termică, gaze naturale, şi alte cheltuieli necesare pentru implementarea proiectului.
(2) În situaţia în care cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) nu sunt înregistrate în totalitate pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, acestea vor fi alocate prin utilizarea unei chei de repartizare stabilite de contribuabil.
(3) În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare se capitalizează potrivit reglementărilor contabile aplicabile, deducerea fiscală se poate aplica în perioada fiscală în care acestea sunt înregistrate sau în perioada în care sunt transferate drept cheltuieli în contul de profit şi pierdere.
(4) Cheltuielile eligibile sunt cele înregistrate în contabilitate, pe baza documentelor justificative, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
ART. 4
Activităţile de cercetare-dezvoltare eligibile pentru acordarea deducerii suplimentare la calculul rezultatului fiscal trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
a) sunt cuprinse într-un proiect, care conţine cel puţin următoarele elemente: obiectivul stabilit, perioada de desfăşurare, domeniul de cercetare-dezvoltare, sursele de finanţare, categoria rezultatului (de exemplu: studii, scheme, tehnologii, produse informatice, reţete şi altele asemenea), caracterul inovativ (de exemplu: produs nou/modernizat, tehnologie nouă/modernizată, serviciu nou/modernizat);
b) sunt din categoriile activităţilor de cercetare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică. Nu sunt considerate activităţi de cercetare-dezvoltare următoarele:
1. cercetare în domeniul ştiinţelor sociale (incluzând ştiinţele economice, de management al afacerilor şi ştiinţele comportamentale), arte sau relaţii umane;
2. programe curente de testare şi analiză în scopul controlului calităţii sau cantităţii. Nu intră în această categorie activităţile de testare efectuate în vederea soluţionării incertitudinilor ştiinţifice şi tehnologice şi a atingerii obiectivelor activităţilor de cercetare-dezvoltare (de exemplu, testarea rezultatelor intermediare sau a prototipurilor);
3. modificări de natură cromatică sau estetică asupra produselor, serviciilor ori proceselor existente, chiar dacă aceste modificări reprezintă îmbunătăţiri;
4. cercetare operaţională, cum sunt studiile de management sau de eficienţă care sunt întreprinse înainte de începerea unei activităţi de cercetare sau de dezvoltare;
5. acţiuni de corectare în legătură cu deteriorări apărute în producţia comercială a unui produs;
6. activităţi juridice şi administrative în legătură cu aplicarea, brevetarea şi soluţionarea litigiilor legate de invenţii şi vânzarea sau brevetarea invenţiilor;
7. activităţi, inclusiv design şi inginerie în construcţii, legate de construirea, reamplasarea, rearanjarea sau darea în funcţiune a instalaţiilor ori a echipamentelor, altele decât instalaţiile sau echipamentele care sunt folosite în totalitate şi exclusiv în scopul desfăşurării de către întreprindere a activităţilor de cercetare-dezvoltare;
8. studii de cercetare a pieţei, de testare şi dezvoltare a pieţei, de promovare a vânzărilor sau de consum;
9. prospectarea, explorarea, sondarea ori producerea de minereuri, ţiţei sau gaze naturale;
10. activităţile comerciale şi financiare necesare pentru cercetarea pieţei, producţia comercială sau distribuirea unui material, produs, aparat, proces, sistem ori serviciu care este nou sau îmbunătăţit;
11. servicii administrative şi de asistenţă generală (cum ar fi: transportul, depozitarea, curăţarea, repararea, întreţinerea şi asigurarea securităţii) care nu sunt întreprinse în totalitate şi exclusiv în legătură cu o activitate de cercetare-dezvoltare.
ART. 5
Pentru încadrarea activităţilor ca fiind de cercetare-dezvoltare, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, pe baza propunerilor Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, constituie Registrul experţilor pe domenii de cercetare-dezvoltare, prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.
ART. 6
În vederea determinării sumei ce reprezintă stimulentul fiscal, cheltuielile eligibile prezentate la art. 3 se însumează şi se vor înscrie în registrul de evidenţă fiscală.
ART. 7
Amortizarea accelerată în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare se realizează conform prevederilor art. 28 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Aparatura şi echipamentele sunt cele prevăzute în subgrupele 2.1 şi 2.2 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare.
ART. 8
În sensul prezentelor norme, expresiile sau termenii folosiţi au înţelesul din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, din Regulamentul UE nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, precum şi comentariile din ghidul specific emis de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - Manualul Frascati.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: