Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 31 iulie 2018  privind eficientizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică implementate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 31 iulie 2018 privind eficientizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică implementate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

EMITENT: Ministerul Transporturilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 731 din 23 august 2018
──────────
    Aprobate prin Ordinul nr. 1.218/836/2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 731 din 23 august 2018.
──────────
    CAP. I
    Scop
    ART. 1
    Normele privind eficientizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică implementate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., denumite în continuare norme, îşi propun să prezinte etapele şi documentele necesare pentru derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere:
    - necesitatea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile;
    – constatarea că la proiectele cu caracter semnificativ de o importanţă majoră în absorbţia fondurilor europene nerambursabile durata între momentul iniţierii procedurii de achiziţie publică şi momentul desemnării ofertantului câştigător este de peste 1 an;
    – prevederile cuprinse în Decizia directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. nr. 1.221 din 10.07.2018 având ca obiect eficientizarea şi îmbunătăţirea activităţii comisiilor de evaluare în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică;
    – sporirea capacităţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., denumită în continuare C.N.A.I.R. - S.A., de a accesa fondurile europene nerambursabile se poate realiza numai în urma finalizării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică.


    ART. 2
    Scopul acestor norme îl reprezintă creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile pentru actuala perioadă de finanţare care se poate realiza şi prin eficientizarea activităţii desfăşurate de către C.N.A.I.R. - S.A. atât în elaborarea documentaţiilor de atribuire, cât şi în desfăşurarea procesului de evaluare a ofertelor, precum şi îmbunătăţirea colaborării interinstituţionale dintre C.N.A.I.R. - S.A. şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, denumită în continuare A.N.A.P., în ceea ce priveşte procesul de evaluare a ofertelor prin participarea verificatorilor ex-ante desemnaţi, în fiecare fază/etapă intermediară a acestuia, şi nu doar la finalizarea acestor etape/faze.

    CAP. II
    Domeniul de aplicare
    ART. 3
    Prezentele norme se aplică asupra tuturor procedurilor de achiziţie publică (cu excepţia achiziţiilor directe) care urmează a fi lansate de către C.N.A.I.R. - S.A., prin direcţiile/serviciile/compartimentele interne specializate în domeniul achiziţiilor publice, indiferent de sursa de finanţare.

    CAP. III
    Documente de referinţă/legislaţie aplicabilă
    ART. 4
    În aplicarea prezentelor norme se vor ţine cont de dispoziţiile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordinelor, instrucţiunilor, notificărilor şi ghidurilor emise de A.N.A.P. în aplicarea legislaţiei primare şi secundare, disponibile pe site-ul www.anap.gov.ro.

    CAP. IV
    Pregătirea procedurii de achiziţie publică
    SECŢIUNEA 1
    Etapa premergătoare iniţierii unei proceduri de achiziţie publică
    ART. 5
    În vederea iniţierii procedurii de achiziţie publică, direcţiile/serviciile/compartimentele iniţiatoare din cadrul C.N.A.I.R. - S.A. vor transmite către direcţiile/serviciile/ compartimentele interne specializate în domeniul achiziţiilor publice solicitarea privind iniţierea unei proceduri de achiziţie publică însoţită în mod obligatoriu de următoarele documente, în original sau copie, după caz:
    a) referatul de necesitate aprobat - în original - şi, dacă este cazul, însoţit de anexe;
    b) programul anual de achiziţie publică aprobat, denumit în continuare PAAP, sau propunerea programului anual de achiziţie publică (PAAP) în cazul în care procedura de achiziţie nu figurează în PAAP-ul aprobat, în copie;
    c) caietul de sarcini/documentaţia descriptivă/cerinţele beneficiarului aprobat/aprobate, în original, însoţit de listele de verificare care nu conţin observaţii/comentarii/recomandări;
    d) documentaţia tehnică/specificaţii tehnice/alte documente necesare - pe suport electronic, însoţite de listele de verificare care nu conţin observaţii/comentarii/recomandări;
    e) dacă este cazul, hotărârea Consiliului de administraţie al C.N.A.I.R. - S.A. prin care a fost aprobată demararea procedurii de achiziţie publică, în copie.


    ART. 6
    Direcţia/Serviciul/Compartimentul iniţiator are obligaţia elaborării unui referat de necesitate în baza prevederilor art. 2 alin. (3) şi (5), ale art. 3 şi art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare achiziţie de servicii/produse/lucrări (exclusiv achiziţia directă) pe care intenţionează să o iniţieze. Referatul de necesitate va respecta modelul prevăzut prin decizii/norme interne emise/aprobate la nivelul C.N.A.I.R. - S.A.

    ART. 7
    Direcţia/Serviciul/Compartimentul iniţiator are obligaţia elaborării şi transmiterii către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice a caietului de sarcini/ cerinţelor beneficiarului/documentaţiei descriptive şi, acolo unde este cazul, a documentaţiei tehnice/specificaţiilor tehnice/alte documente necesare, însoţite de listele de verificare.

    ART. 8
    Direcţia/Serviciul/Compartimentul iniţiator va elabora caietul de sarcini/cerinţele beneficiarului/documentaţia descriptivă astfel încât să se asigure tratamentul egal, nediscriminatoriu şi competitiv pentru posibilii ofertanţi şi în strictă concordanţă cu prevederile Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 9
    Documentaţia tehnică va cuprinde, dar nu se limitează doar la acestea, specificaţiile tehnice necesare elaborării ofertelor de către posibilii participanţi; liste de cantităţi; avize şi acorduri; descrieri de preţuri; planşe şi piese desenate; proiecte tehnice sau studii de fezabilitate; alte documente necesare.

    ART. 10
    Caietul de sarcini/cerinţele beneficiarului/documentaţia descriptivă şi documentaţia tehnică vor avea liste de verificare prin care se confirmă faptul că aceste documente au fost analizate/verificate atât de către persoanele responsabile cu iniţierea documentelor, cât şi de cele care desfăşoară activităţi conexe asimilate acestor proiecte/contracte şi care au părţi/secţiuni inserate în cadrul acestor documente (modalităţi de plată, avize şi acorduri, exproprieri terenuri, mediu, relocări utilităţi etc.).

    ART. 11
    În condiţiile în care vor exista observaţii/ recomandări/comentarii la caietul de sarcini/cerinţele beneficiarului/documentaţia descriptivă şi documentaţia tehnică, direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator are obligaţia de a analiza aceste observaţii/recomandări/comentarii şi de a transmite către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor caietul de sarcini/cerinţele beneficiarului/ documentaţia descriptivă/documentaţia tehnică rectificate sau de a prezenta argumente plauzibile/pertinente, în condiţiile în care observaţiile/recomandările/comentariile primite nu au fost implementate.

    ART. 12
    Caietul de sarcini/cerinţele beneficiarului/documentaţia descriptivă şi documentaţia tehnică rectificate vor fi însoţite de noi liste de verificare care nu vor mai conţine observaţii/ comentarii/recomandări.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Etapa de analiză/solicitare de corecturi cu privire la documentele transmise de direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator
    ART. 13
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va analiza cel puţin următoarele aspecte:
    a) existenţa tuturor documentelor menţionate în cadrul secţiunii 1, în forma solicitată;
    b) respectarea în conţinutul documentelor a condiţiilor obligatorii de fond şi formă cerute atât de prevederile legale în materia achiziţiilor publice, cât şi de regulamentele/procedurile interne/normele interne referitoare la achiziţiile publice;
    c) dacă au fost furnizate toate informaţiile necesare în vederea lansării procedurii de achiziţie publică;
    d) conţinutul documentelor depuse în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procedurii de achiziţie publică.


    ART. 14
    Termenul de realizare a analizei, prevăzute la art. 13, de către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice este de maximum 15 zile de la data primirii tuturor documentelor în forma completă.

    ART. 15
    În acest interval de timp de 15 zile, prevăzut la art. 14, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice analizează documentele depuse şi colaborează cu direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator, în vederea elaborării documentaţiei de atribuire şi a strategiei de contractare. Concomitent cu analizarea documentelor sau după finalizarea acestei analize, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice poate solicita în scris sau e-mail direcţiei/serviciului/compartimentul iniţiator clarificări/ completări/solicitări de corecturi/rectificări de documente/ îndreptări de erori/eliminări de informaţii/alte asemenea pe care acesta din urmă le va analiza şi le va reface/realiza într-un termen de maximum 10 zile de la data primirii unei astfel de solicitări.

    ART. 16
    Dacă aceste clarificări/completări/solicitări de corecturi/rectificări de documente/îndreptări de erori/eliminări de informaţii/alte asemenea, prevăzute la art. 15, aduc modificări substanţiale documentelor aprobate (de exemplu: referat de necesitate, caiet de sarcini/cerinţele beneficiarului etc.), aceste documente vor fi refăcute şi supuse unor noi aprobări ale directorului general în cazul C.N.A.I.R. - S.A. - central sau directorilor generali regionali/executivi în cazul direcţiilor regionale de drumuri şi poduri (DRDP) 1-7 şi Centrului de Studii Tehnice, Rutiere şi Informatice (CESTRIN), urmând ca după aprobarea acestora să fie retransmise compartimentului intern specializat în domeniul achiziţiilor publice.

    ART. 17
    În termen de maximum 25 de zile (termen care include cele 15 zile pentru analiza documentelor, prevăzut la art. 14, cât şi cele 10 zile pentru retransmiterea documentelor rectificate, prevăzut la art. 15) de la data primirii tuturor documentelor menţionate în cadrul secţiunii 1 - Etapa premergătoare iniţierii unei proceduri de achiziţie publică va fi finalizată etapa de analiză şi de refacere a documentelor, orice alte depăşiri ale acestui termen nemotivate de situaţii excepţionale (ca de exemplu planificarea achiziţiei în mod eronat, renunţarea la iniţierea procedurii, schimbări în strategia companiei, modificări legislative sau alte asemenea) putând atrage sancţiuni atât pentru compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor, cât şi pentru direcţia/serviciul/ compartimentul iniţiator din cadrul C.N.A.I.R. - S.A.

    ART. 18
    Ulterior primirii documentelor completate/ rectificate, în termen de maximum 3 zile, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va iniţia elaborarea documentaţiei de atribuire.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Etapa de elaborare de către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor a documentaţiei de atribuire şi a strategiei de contractare, în vederea iniţierii procedurii de achiziţie publică
    ART. 19
    În completarea documentelor menţionate în cadrul secţiunii 1 - Etapa premergătoare iniţierii unei proceduri de achiziţie publică, în vederea iniţierii procedurii de achiziţie publică, compartimentele interne specializate în domeniul achiziţiilor publice:
    a) verifică existenţa programului anual de achiziţie publică (PAAP) pentru necesitatea propusă a fi achiziţionată, elaborat de biroul planificare şi monitorizare/compartimentele din cadrul DRDP 1-7 şi CESTRIN care au atribuţii în acest sens şi aprobat de către directorul general în cazul C.N.A.I.R. - S.A. - Central sau directorilor generali regionali/executivi în cazul DRDP 1-7 şi CESTRIN), precum şi verificarea alocărilor necesare în PAAP şi a sursei de finanţare;
    b) elaborează declaraţia emisă pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 58 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, privind datele de identificare ale persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante şi o aprobă la directorul general în cazul C.N.A.I.R. - S.A. - Central sau directorilor generali regionali/executivi în cazul DRDP 1-7 şi CESTRIN în maximum 3 zile de la expirarea termenului de 25 de zile stabilit la secţiunea a 2-a - Etapa de analiză/solicitare de corecturi cu privire la documentele transmise de direcţia/serviciul/ compartimentul iniţiator.


    ART. 20
    Programul anual al achiziţiilor publice pentru lucrările/serviciile/produsele achiziţionate cu finanţare de la bugetul de stat sau din FC, FEDR, măsuri ex-ISPA, acorduri de finanţare/împrumut BEI, BERD, BIRD, JBIC, venituri proprii, executări de garanţii de bună execuţie sau orice alte surse se va elabora în conformitate cu strategia anuală de achiziţie publică a C.N.A.I.R. - S.A. şi în baza alocărilor bugetare existente, dar şi în conformitate cu prevederile cererilor de finanţare transmise spre aprobare instituţiilor abilitate sau a contractului de finanţare sau a acordurilor de finanţare.

    ART. 21
    Programul anual al achiziţiilor publice este aprobat de către directorul general al C.N.A.I.R. - S.A. (sau de către directorii regionali/executivi în cazul DRDP 1-7 sau CESTRIN), cu avizul departamentelor economice sau financiare.

    ART. 22
    Orientativ, principalele categorii de informaţii care trebuie verificate de către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice sunt:
    a) denumirea procedurii de achiziţie publică;
    b) obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru;
    c) codul/codurile vocabularului comun al achiziţiilor publice (CPV);
    d) valoarea estimată a contractului în lei fără TVA;
    e) sursa de finanţare;
    f) procedura stabilită pentru derularea procesului de achiziţie.


    SUBSECŢIUNEA 3.1
    Documentaţia de atribuire
    ART. 23
    Etapa de planificare/pregătire a unui proces de achiziţie publică se iniţiază prin identificarea necesităţilor şi elaborarea referatelor de necesitate şi se încheie cu aprobarea de către conducătorul autorităţii contractante a documentaţiei de atribuire, inclusiv a documentelor-suport, precum şi a strategiei de contractare pentru procedura respectivă.

    ART. 24
    Documentaţia de atribuire va fi elaborată în conformitate atât cu prevederile legale în vigoare (capitolul IV secţiunea a 4-a art. 154-161 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi secţiunea 4, art. 20-42 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare), cât şi cu ordinele, instrucţiunile, notificările, ghidurile şi punctele de vedere emise de către A.N.A.P. în aplicarea legislaţiei primare şi secundare.

    ART. 25
    Documentaţia de atribuire este alcătuită din minimum următoarele:
    a) instrucţiuni către ofertanţi/candidaţi;
    b) formulare;
    c) documentul unic de achiziţie european (DUAE);
    d) caietul de sarcini/cerinţele beneficiarului/documentaţia descriptivă;
    e) documentaţia tehnică (dacă este cazul);
    f) proiectul de contract/acord-cadru/contract subsecvent conţinând clauzele contractuale obligatorii.


    ART. 26
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice are obligaţia ca în termen de 15 zile de la data iniţierii elaborării documentaţiei de atribuire să emită/elaboreze instrucţiuni către ofertanţi/candidaţi, formularele şi modelele de documente şi documentul unic de achiziţie european (DUAE).

    ART. 27
    Caietul de sarcini/cerinţele beneficiarului/ documentaţia descriptivă, documentaţia tehnică/specificaţii tehnice/alte documente necesare sunt elaborate de direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator, conform dispoziţiilor din secţiunea 1 - Etapa premergătoare iniţierii unei proceduri de achiziţie publică.

    ART. 28
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va elabora/întocmi proiectul de contract/ acord-cadru/contract subsecvent conţinând clauzele contractuale obligatorii, în maximum 20 de zile de la data iniţierii elaborării documentaţiei de atribuire.

    ART. 29
    Orice alte depăşiri ale termenelor prevăzute la art. 26-28, nemotivate de situaţii excepţionale, pot atrage sancţiuni atât pentru compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, cât şi pentru direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator, în condiţiile în care anumite informaţii necesare finalizării documentelor mai sus menţionate trebuie furnizate de acesta din urmă, precum şi pentru compartimentele funcţionale din cadrul C.N.A.I.R. - S.A care au obligaţia emiterii de observaţii/comentarii/puncte de vedere şi/sau vize cu privire la proiectul de contract/acord-cadru/contract subsecvent.

    ART. 30
    Instrucţiunile către ofertanţi/candidaţi vor fi întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi conţin detaliile referitoare la formalităţile ce trebuie îndeplinite în legătură cu procedura de atribuire în cauză, modul în care operatorii economici trebuie să structureze informaţiile ce urmează a fi prezentate pentru a răspunde cerinţelor din anunţul de participare/simplificat/de concurs, respectiv detalii procedurale, cum ar fi precizări privind garanţiile solicitate, modul în care trebuie întocmite şi structurate propunerea tehnică şi cea financiară, criteriul de atribuire ce urmează a fi aplicat, precum şi termenele procedurale ce trebuie respectate şi căile de atac ce pot fi utilizate.

    ART. 31
    Criteriile/Cerinţele minime de calificare şi selecţie nu vor exceda prevederilor legale în vigoare şi nu vor conduce la restricţionarea participării ofertanţilor la procedura de atribuire. În stabilirea criteriilor/cerinţelor minime de calificare şi selecţie se va lua în calcul experienţa anterioară a C.N.A.I.R. - S.A. şi, pe cât posibil, se va încerca evitarea depunerii de notificări/contestaţii care să conducă la o eventuală anulare de procedură de atribuire.

    ART. 32
    Informaţiile cu privire la documentele necesare pentru îndeplinirea criteriilor/cerinţelor minime de calificare şi selecţie trebuie să nu conducă la alterarea principiilor de achiziţie publică prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 33
    În condiţiile în care este necesară stabilirea unui/unor criterii de calificare privind capacitatea tehnică, în special cele referitoare la personal responsabil cu îndeplinirea contractului, deţinerea de utilaje/echipamente, productivitatea acestora, sau anumite cerinţe speciale de genul lungimilor de tunel, de drum, de pod sau caracteristicilor tehnice specifice care să reflecte obiectul procedurii, direcţia/serviciul/ compartimentul iniţiator va transmite către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice propuneri de asemenea cerinţe/criterii, însoţite de justificările acestor criterii de calificare.

    ART. 34
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va analiza aceste propuneri, iar în condiţiile în care acestea se vor încadra în prevederile legale în vigoare şi nu vor conduce la restrângerea concurenţei le va utiliza în cadrul documentaţiei de atribuire, în caz contrar vor solicita direcţiei/serviciului/compartimentului iniţiator refacerea/revizuirea criteriilor de calificare.

    ART. 35
    Fără a aduce atingere dispoziţiilor legale sau administrative privind preţul anumitor produse ori remunerarea anumitor servicii, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţie publică/acordul-cadru ofertantului care a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În acest sens, autoritatea contractantă stabileşte oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare prevăzuţi în documentele achiziţiei.

    ART. 36
    Pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire:
    a) preţul cel mai scăzut;
    b) costul cel mai scăzut;
    c) cel mai bun raport calitate-preţ;
    d) cel mai bun raport calitate-cost.


    ART. 37
    Autoritatea contractantă poate utiliza criteriul preţul cel mai scăzut numai în situaţia în care achiziţionează produse, servicii sau lucrări a căror valoare estimată a contractului nu depăşeşte pragurile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 38
    În condiţiile în care criteriul utilizat este „cel mai bun raport calitate-preţ“ sau „cel mai bun raport calitate-cost“, astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. c) sau lit. d) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea ofertei câştigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul.

    ART. 39
    Factorii de evaluare a ofertelor, precum şi algoritmul de punctare se precizează în mod clar şi detaliat în cadrul documentaţiei de atribuire şi vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi şi trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali şi să poată fi urmăriţi în cadrul procesului de evaluare a ofertelor şi aplicare a criteriului de atribuire.

    ART. 40
    Atunci când stabileşte factori de evaluare, autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori care:
    a) nu au o legătură directă cu natura şi obiectul contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit;
    b) nu reflectă un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea factorului de evaluare respectiv.


    ART. 41
    În conformitate cu prevederile art. 189 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori de evaluare care să conducă la o libertate de apreciere nelimitată. Factorii de evaluare utilizaţi de autoritatea contractantă trebuie să asigure o concurenţă reală între operatorii economici şi să fie însoţiţi de prevederi care să permită verificarea efectivă a informaţiilor furnizate de către ofertanţi, în scopul aplicării factorilor de evaluare.

    ART. 42
    Ponderea stabilită pentru fiecare factor de evaluare nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.

    ART. 43
    În condiţiile în care este necesară stabilirea unui/unor factori de evaluare de natură tehnică, în special cei referitori la personal responsabil cu îndeplinirea contractului, deţinerea de utilaje/echipamente sau caracteristicilor tehnice specifice care să reflecte obiectul procedurii, durata de execuţie, garanţie acordată, termene de livrare/prestare/execuţie etc., direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator la solicitarea compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va transmite acestuia propuneri de asemenea factori de evaluare, însoţite de justificările acestor factori de evaluare în
    termen de maximum 5 zile de la data iniţierii elaborării documentaţiei de atribuire.

    ART. 44
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice împreună cu direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator vor elabora factorii de evaluare, precum şi algoritmul specific de calcul în intervalul de timp de maximum 15 zile de la data iniţierii elaborării documentaţiei de atribuire.

    ART. 45
    Proiectul de contract/acord-cadru/contract subsecvent care va deveni parte integrantă din documentaţia de atribuire va fi elaborat de către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice în termen de maximum 10 zile de la data iniţierii elaborării documentaţiei de atribuire.

    ART. 46
    Ulterior elaborării proiectului de contract/acord-cadru/contract subsecvent, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice îl va transmite spre analiză/puncte de vedere şi/sau avizare, după caz, direcţiilor implicate din cadrul C.N.A.I.R. - S.A., şi anume: direcţia/serviciul/ compartimentul iniţiator, departamentul economico-financiar, controlul financiar preventiv, departamentul juridic sau alte departamente/servicii pe care le consideră necesare.

    ART. 47
    Direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator, departamentul economico-financiar, controlul financiar preventiv, departamentul juridic sau alte departamente/servicii cărora li s-a transmis modelul de contract/acord-cadru/contract subsecvent au obligaţia ca, în termen de maximum 5 zile, să transmită către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice punctele de vedere/observaţiile/comentariile cu privire la acesta şi/sau să avizeze modelul de contract/acord-cadru/contract subsecvent.

    ART. 48
    În termen de maximum 5 zile de la data primirii adreselor conţinând observaţiile/punctele de vedere/comentariile şi/sau vizele la proiectul de contract/acord-cadru/contract subsecvent, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va analiza comentariile/observaţiile/punctele de vedere prezentate şi, dacă este cazul, va modifica/completa proiectul de contract/acord-cadru/contract subsecvent astfel încât să se încadreze în termenul de maximum 20 de zile de la data iniţierii elaborării documentaţiei de atribuire.

    ART. 49
    Pe cale de consecinţă, în termenul de maximum 20 de zile de la data iniţierii elaborării documentaţiei de atribuire va trebui finalizată etapa de elaborare a documentaţiei de atribuire, orice alte depăşiri ale acestui termen nemotivate de situaţii excepţionale putând atrage sancţiuni atât pentru compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice şi pentru direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator în condiţiile în care anumite informaţii necesare finalizării documentelor mai sus menţionate trebuie furnizate de acesta din urmă, precum şi pentru compartimentele funcţionale din cadrul C.N.A.I.R. - S.A. care au obligaţia emiterii de observaţii/comentarii/puncte de vedere şi/sau vize cu privire la proiectul de contract/acordul-cadru/contractul subsecvent.

    SUBSECŢIUNEA 3.2
    Strategia de contractare - document-suport al documentaţiei de atribuire
    ART. 50
    În maximum 5 zile de la finalizarea documentaţiei de atribuire, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice împreună cu direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator vor elabora strategia de contractare, care va fi aprobată de directorul general pentru achiziţiile publice derulate la nivelul C.N.A.I.R. - S.A. - central sau de directorii generali regionali sau directorul executiv pentru achiziţiile publice derulate la nivelul subunităţilor C.N.A.I.R. - S.A.

    ART. 51
    În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) şi, respectiv, alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, strategia de contractare reprezintă un document-suport al documentaţiei de atribuire şi va constitui obiect de evaluare a A.N.A.P. în condiţiile stabilite la art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 52
    C.N.A.I.R. - S.A. are obligaţia de a elabora strategia de contractare pentru fiecare achiziţie cu o valoare mai mare decât pragurile valorice stabilite la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, strategie de contractare care trebuie să documenteze deciziile din etapa de planificare/pregătire a achiziţiei.

    ART. 53
    Strategia de contractare se va elabora în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
    a) existenţa sau nu a unei consultări de piaţă;
    b) obiectul şi tipul contractului;
    c) justificarea necesităţii şi oportunităţii achiziţiei;
    d) valoarea estimată a procedurii însoţită de justificarea preţurilor utilizate;
    e) eventualele modificări ce pot interveni în derularea contractului;
    f) sursa de finanţare;
    g) managementul procesului de achiziţie şi de implementare al contractului;
    h) împărţirea pe loturi (dacă este cazul);
    i) mecanismele de plată, penalităţi, riscuri, plata subcontractanţi;
    j) justificarea alegerii procedurii de achiziţie;
    k) justificarea criteriilor de calificare şi selecţie ce vor fi utilizate;
    l) justificarea alegerii criteriului de atribuire;
    m) justificarea factorilor de evaluare, precum şi a algoritmului de punctare;
    n) orice alte elemente relevante pentru îndeplinirea necesităţilor C.N.A.I.R. - S.A.


    ART. 54
    Justificarea unui/unor criterii de calificare privind capacitatea tehnică, în special a celor referitoare la personal responsabil cu îndeplinirea contractului, la deţinerea de utilaje/echipamente, productivitatea acestora sau anumite cerinţe speciale de genul lungimilor de tunel, de drum, de pod, sau caracteristicilor tehnice specifice care să reflecte obiectul procedurii, se va realiza de către direcţia/serviciul/ compartimentul iniţiator care va transmite către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice motivele care au stat la baza introducerii acestor criterii/cerinţe.

    ART. 55
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice împreună cu direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator vor stabili factorii de evaluare şi vor elabora justificările aferente acestora, iar dacă este necesară utilizarea unor factori de natură tehnică, justificarea acestor factori va fi în sarcina direcţiei/serviciului/compartimentului iniţiator.

    ART. 56
    În termenul de maximum 5 zile de la data finalizării documentaţiei de atribuire va fi aprobată strategia de contractare, orice alte depăşiri ale acestui termen nemotivate de situaţii excepţionale putând atrage sancţiuni atât pentru compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, cât şi pentru celelalte direcţii/servicii/compartimente din cadrul C.N.A.I.R - S.A. care au legătură cu strategia de contractare, în condiţiile în care anumite informaţii/aprobări necesare trebuie furnizate/obţinute.

    CAP. V
    Derularea procedurii de achiziţie publică
    ART. 57
    Derularea procedurii de achiziţie publică se va face conform tabelului, după cum urmează:

┌────┬─────────────────┬──────────────┬───────────────┐
│Nr. │Etapa │Responsabil │Termen │
│crt.│ │ │ │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │ │ │Maximum o zi │
│ │ │ │lucrătoare de │
│ │Transmitere │Compartimentul│la data │
│ │documentaţie de │intern │aprobării │
│ │atribuire │specializat în│documentaţiei │
│1. │însoţită de │domeniul │de atribuire şi│
│ │documente-suport │achiziţiilor │a strategiei de│
│ │către A.N.A.P. │publice │contractare de │
│ │ │ │către │
│ │ │ │C.N.A.I.R. - │
│ │ │ │S.A. │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │Verificare │ │Conform │
│2. │documentaţie de │A.N.A.P. │prevederilor │
│ │atribuire de │ │legale impuse │
│ │către A.N.A.P. │ │A.N.A.P.-ului │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │ │ │a) Maximum 10 │
│ │ │ │zile de la data│
│ │ │ │respingerii de │
│ │ │ │către A.N.A.P. │
│ │ │ │a documentaţiei│
│ │ │ │de atribuire în│
│ │ │ │condiţiile în │
│ │ │ │care motivele │
│ │ │ │respingerii │
│ │ │ │sunt │
│ │ │ │substanţiale/ │
│ │ │ │consistente, │
│ │ │ │iar pentru │
│ │Rectificare/ │ │retransmitere │
│ │Revizuire şi │ │este necesar a │
│ │aprobare noua │ │se efectua │
│ │documentaţie de │Compartimentul│modificări │
│ │atribuire şi │intern │majore ale │
│3. │documente-suport │specializat în│documentaţiei │
│ │în condiţiile în │domeniul │de atribuire │
│ │care A.N.A.P. │achiziţiilor │b) Maximum 5 │
│ │respinge │publice │zile de la data│
│ │documentaţia de │ │respingerii de │
│ │atribuire │ │către A.N.A.P. │
│ │ │ │a documentaţiei│
│ │ │ │de atribuire în│
│ │ │ │condiţiile în │
│ │ │ │care motivele │
│ │ │ │respingerii │
│ │ │ │sunt minore/de │
│ │ │ │formă/ │
│ │ │ │nesubstanţiale,│
│ │ │ │nefiind necesar│
│ │ │ │a se efectua │
│ │ │ │modificări │
│ │ │ │majore ale │
│ │ │ │documentaţiei │
│ │ │ │de atribuire │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │ │ │Maximum o zi │
│ │Retransmitere │ │lucrătoare de │
│ │documentaţie de │ │la data │
│ │atribuire în urma│Compartimentul│aprobării │
│ │observaţiilor/ │intern │documentaţiei │
│4. │recomandărilor │specializat în│de atribuire şi│
│ │A.N.A.P. însoţită│domeniul │/sau a │
│ │de │achiziţiilor │strategiei de │
│ │documente-suport │publice │contractare de │
│ │către A.N.A.P. │ │către │
│ │ │ │C.N.A.I.R. - │
│ │ │ │S.A. │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │ │ │Respectarea │
│ │ │Compartimentul│termenelor │
│ │Stabilirea │intern │minime impuse │
│ │termenului-limită│specializat în│conform │
│5. │pentru depunerea │domeniul │prevederilor │
│ │ofertelor │achiziţiilor │legale în │
│ │ │publice │materia │
│ │ │ │achiziţiilor │
│ │ │ │publice │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │Elaborare, │ │ │
│ │aprobare şi │ │ │
│ │transmitere anunţ│ │ │
│ │de participare/ │Compartimentul│Maximum o zi │
│ │anunţ de │intern │lucrătoare de │
│ │participare │specializat în│la data │
│6. │simplificat/anunţ│domeniul │publicării │
│ │de concurs în │achiziţiilor │documentaţiei │
│ │condiţiile în │publice │de atribuire în│
│ │care A.N.A.P. │ │SICAP │
│ │acceptă │ │ │
│ │documentaţia de │ │ │
│ │atribuire │ │ │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │Publicarea │ │ │
│ │anunţului de │ │Conform │
│7. │participare Anunţ│A.N.A.P. │prevederilor │
│ │de participare │ │legale impuse │
│ │simplificat/Anunţ│ │A.N.A.P.ului │
│ │de concurs │ │ │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │Răspunsuri la │Compartimentul│ │
│ │eventualele │intern │ │
│ │solicitări de │specializat în│Conform │
│ │clarificări │domeniul │prevederilor │
│ │transmise de │achiziţiilor │legale în │
│8. │către operatorii │publice │materia │
│ │economici │împreună cu │achiziţiilor │
│ │interesaţi să │direcţia/ │publice │
│ │participe la │serviciul/ │ │
│ │procedura de │compartimentul│ │
│ │achiziţie publică│iniţiator │ │
├────┼─────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│ │ │Comisia de │ │
│ │ │evaluare │ │
│ │ │stabilită prin│ │
│ │ │Decizia │ │
│ │ │directorului │ │
│ │ │general/ │ │
│ │ │directorilor │ │
│ │ │regionali/ │Conform │
│ │Depunerea │executivi │capitolului VI │
│ │ofertelor şi │împreună cu │- Procesul de │
│9. │deschiderea/ │persoana │evaluare a │
│ │vizualizarea │responsabilă │ofertelor │
│ │ofertelor │cu aplicarea │depuse │
│ │ │procedurii de │ │
│ │ │atribuire din │ │
│ │ │compartimentul│ │
│ │ │intern │ │
│ │ │specializat în│ │
│ │ │domeniul │ │
│ │ │achiziţiilor │ │
│ │ │publice │ │
└────┴─────────────────┴──────────────┴───────────────┘




    ART. 58
    Pentru procedurile de achiziţie publică care presupun transmiterea documentaţiei de atribuire pentru selectare si acceptare de către A.N.A.P., anunţul de participare/anunţul de participare simplificat/anunţul de concurs va fi elaborat ulterior obţinerii acceptării A.N.A.P., utilizându-se şablonul pus la dispoziţie de S.I.C.A.P.

    ART. 59
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice are atributul stabilirii termenului-limită pentru depunerea ofertelor astfel încât acest termen să fie unul rezonabil şi suficient. La stabilirea termenului-limită pentru depunerea ofertelor se vor respecta termenele minime impuse de legislaţia în materia achiziţiilor publice (atât pentru procedurile online, cât şi offline), iar anunţul de participare/anunţul de participare simplificat/anunţul de concurs va fi supus aprobării directorului general în cazul achiziţiilor publice derulate la nivel de C.N.A.I.R. - S.A. - central sau de directorii generali regionali/executivi în cazul achiziţiilor publice derulate la nivelul subunităţilor DRDP 1-7 şi CESTRIN.

    ART. 60
    Anunţul de participare/Anunţul de participare simplificat/Anunţul de concurs se transmite spre publicare la A.N.A.P. numai după aprobarea acestuia de către directorul general în cazul achiziţiilor publice derulate la nivel de C.N.A.I.R. - S.A. - central sau de către directorii generali regionali/executivi în cazul achiziţiilor publice derulate la nivelul subunităţilor DRDP 1-7 şi CESTRIN.

    ART. 61
    Ulterior publicării anunţului de participare/ anunţului de participare simplificat/anunţului de concurs în SICAP, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va face demersurile necesare pentru publicarea acestora împreună cu documentaţia de atribuire pe pagina de web a C.N.A.I.R. - S.A.

    ART. 62
    După respingerea de către A.N.A.P. a documentaţiei de atribuire, Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va realiza, în termen de maximum o zi lucrătoare de la publicarea respingerii, analiza motivelor respingerii şi, totodată, va iniţia rectificarea/revizuirea documentaţiei de atribuire şi, dacă este cazul, a documentelor-suport (strategia de contractare şi declaraţia privind persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante).

    ART. 63
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice împreună cu direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator vor analiza motivele/recomandările/observaţiile/ comentariile emise de către A.N.A.P. în cadrul respingerii documentaţiei de atribuire şi vor stabili/decide dacă acestea vor fi implementate total sau parţial. În condiţiile în care este necesară rectificarea/revizuirea unor informaţii sau documente care aparţin direcţiei/serviciului/compartimentului iniţiator, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice în termen de maximum două zile de la publicarea respingerii, va transmite către acesta din urmă o solicitare de rectificare/ revizuire.

    ART. 64
    Direcţia/Serviciul/Compartimentul iniţiator va rectifica/revizui documentele/informaţiile în cauză şi le va transmite către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor într-un termen rezonabil fără a se depăşi termenele stabilite la art. 57 pct. 3 - capitolul V „Derularea procedurii de achiziţie publică“ din tabelul de mai sus.

    ART. 65
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice împreună cu direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator va finaliza noua documentaţie de atribuire astfel încât să se obţină toate aprobările de la conducătorii ierarhici superiori, inclusiv directorul general/directorii generali regionale/directorii executivi, şi să fie retransmisă pentru reverificare şi acceptare către A.N.A.P.

    ART. 66
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va finaliza şi aproba noua documentaţie de atribuire însoţită de documentele-suport în termenele stabilite la art. 57 pct. 3 din tabelul de mai sus, şi anume:
    a) în termen de maximum 10 zile de la data respingerii de către A.N.A.P. a documentaţiei de atribuire în condiţiile în care motivele respingerii sunt substanţiale/consistente, iar pentru retransmitere este necesar a se efectua modificări majore ale documentaţiei de atribuire;
    b) în termen de maximum 5 zile de la data respingerii de către A.N.A.P. a documentaţiei de atribuire în condiţiile în care motivele respingerii sunt minore/de formă/nesubstanţiale, nefiind necesar a se efectua modificări majore ale documentaţiei de atribuire.


    ART. 67
    Orice alte depăşiri ale acestor termene, nemotivate de situaţii excepţionale, pot atrage sancţiuni atât pentru compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor, cât şi pentru direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator în condiţiile în care anumite informaţii necesare finalizării documentelor parte integrantă din documentaţie de atribuire, inclusiv documentele-suport, trebuie furnizate de acesta din urmă.

    ART. 68
    În perioada cuprinsă între publicarea în SICAP a anunţului de participare/anunţului de participare simplificat/anunţului de concurs şi până la termenul-limită de depunere a ofertelor se va desfăşura etapa de primire a solicitărilor de clarificare la documentaţia de atribuire şi de publicare a răspunsurilor în SICAP, respectându-se atât prevederile legale în materia achiziţiilor publice, cât şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2018.

    ART. 69
    Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde la orice clarificare solicitată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materia achiziţiilor publice, respectându-se atât termenele stabilite prin documentaţia de atribuire, cât şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 70
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va analiza şi va răspunde la solicitările de clarificare ce vizează informaţiile şi documentele elaborate de către acesta.

    ART. 71
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va analiza solicitările de clarificări transmise de operatorii economici, iar în condiţiile în care acestea vizează informaţiile şi/sau documentele elaborate de direcţia/serviciul/compartimentul iniţiator va solicita, pe cale oficială, acestuia transmiterea răspunsurilor.

    ART. 72
    Direcţia/Serviciul/Compartimentul iniţiator va transmite răspunsurile la solicitările de clarificare, având obligaţia de a răspunde în mod clar şi complet la solicitările de clarificări, în termenul impus, răspunsuri ce vor fi centralizate şi inserate în documentul intitulat „Clarificare nr. ....“ de către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice.

    ART. 73
    Dacă solicitările de clarificări din partea operatorilor economici interesaţi se referă la proiectul de contract/acord-cadru/contract subsecvent, acestea pot fi transmise şi către alte structuri funcţionale, în special cele care au formulat puncte de vedere/observaţii/comentarii cu privire la acestea (de exemplu: Departamentul economico-financiar, controlul financiar preventiv, Departamentul juridic sau alte departamente/servicii cărora li s-a transmis modelul de contract/acord-cadru/contract subsecvent), iar aceste structuri funcţionale au obligaţia de a răspunde în mod clar şi complet la solicitările de clarificări, în termenul impus.

    ART. 74
    Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va publica în SICAP răspunsurile la solicitările de clarificare şi, dacă este cazul, va publica erate de modificare/completare a anunţurilor de participare/anunţurilor de participare simplificate/anunţurilor de concurs, precum şi documente suplimentare care completează sau lămuresc/clarifică documentaţia de atribuire.

    ART. 75
    În termen de o zi lucrătoare de la emiterea deciziei de nominalizare a Comisiei de evaluare sau până cel târziu în ziua depunerii ofertelor, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor va aduce la cunoştinţa membrilor comisiei de evaluare decizia directorului general/directorului general regional/directorului executiv de nominalizare a acestora în cadrul Comisiei de evaluare şi le va pune la dispoziţie o copie a deciziei.

    ART. 76
    Totodată, până la data-limită pentru depunerea ofertelor, Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor va organiza o şedinţă pregătitoare cu membrii Comisiei de evaluare în cadrul căreia va informa Comisia de evaluare şi persoana responsabilă cu aplicarea procedurii despre sarcinile şi atribuţiile acestora pe parcursul evaluării ofertelor, menţionând şi principalii paşi procedurali pe care Comisia de evaluare trebuie să îi parcurgă pentru atribuirea procedurii.

    ART. 77
    După împlinirea termenului-limită de depunere a ofertelor Comisia de evaluare va elabora procesul-verbal de vizualizare/deschidere a ofertelor în care sunt consemnate ofertele depuse, denumirea ofertanţilor, precum şi elementele/documentele principale ale ofertelor şi totodată va verifica respectarea obligaţiilor legale privind prezentarea şi constituirea instrumentului de garantare (garanţiile de participare).

    CAP. VI
    Procesul de evaluare a ofertelor depuse
    ART. 78
    Procesul de evaluare a ofertelor depuse se va realiza conform tabelului, astfel:

┌────┬───────────────┬───────────┬─────────────┐
│Nr. │Etapa │Responsabil│Termen │
│crt.│ │ │ │
├────┼───────────────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │a) Maximum o │
│ │Verificarea │ │zi lucrătoare│
│ │instrumentelor │ │de la │
│ │de garantare şi│ │data-limită │
│ │clarificarea │ │de depunere a│
│ │eventualelor │ │ofertelor │
│ │neconcordanţe │ │pentru │
│ │cu privire la │ │solicitarea │
│ │îndeplinirea │ │eventualelor │
│ │condiţiilor de │ │clarificări │
│1. │formă, inclusiv│Comisia de │b) Maximum │
│ │cele privind │evaluare │două zile │
│ │cuantumul şi │ │lucrătoare de│
│ │valabilitatea │ │la primirea │
│ │garanţiilor de │ │răspunsurilor│
│ │participare │ │din partea │
│ │Solicitările de│ │ofertanţilor │
│ │clarificări şi │ │pentru │
│ │analiza │ │analiza │
│ │răspunsurilor │ │acestora şi │
│ │la acestea │ │finalizarea │
│ │ │ │etapei │
├────┼───────────────┼───────────┼─────────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │modului de │ │ │
│ │îndeplinire a │ │ │
│ │criteriilor/ │ │ │
│ │cerinţelor de │ │ │
│ │calificare/ │ │ │
│ │selecţie prin │ │ │
│ │analizarea │ │ │
│ │conţinutului │ │ │
│2. │documentului │ │ │
│ │unic de │ │ │
│ │achiziţie │ │ │
│ │european │ │ │
│ │(DUAE), │ │ │
│ │inclusiv │ │ │
│ │solicitările de│ │ │
│ │clarificări şi │ │ │
│ │analiza │ │ │
│ │răspunsurilor │ │ │
│ │la acestea │ │ │
├────┼───────────────┤ │ │
│ │Verificarea │ │ │
│ │conformităţii │ │ │
│ │propunerilor │ │ │
│ │tehnice cu │ │ │
│ │prevederile │ │ │
│ │caietului de │ │ │
│ │sarcini/ │ │ │
│ │cerinţelor │ │ │
│ │beneficiarului/│ │ │
│ │documentaţiei │ │ │
│ │descriptive/ │ │ │
│ │documentaţiei │ │ │
│ │tehnice şi │ │ │
│ │evaluarea │ │ │
│ │propunerilor │ │ │
│ │tehnice în │ │ │
│ │conformitate cu│ │ │
│ │criteriul de │ │ │
│3. │atribuire │ │ │
│ │Dacă este │ │ │
│ │cazul, │ │ │
│ │acordarea │ │ │
│ │punctajelor │ │ │
│ │pentru factorii│ │ │
│ │de evaluare │ │ │
│ │privind │ │ │
│ │componenta │ │ │
│ │tehnică conform│ │ │
│ │algoritmului de│ │ │
│ │calcul stabilit│ │ │
│ │în documentaţia│ │ │
│ │de atribuire │ │ │
│ │Solicitările de│ │a) Maximum 60│
│ │clarificări şi │ │zile │
│ │analiza │ │(inclusiv │
│ │răspunsurilor │ │aprobarea │
│ │la acestea │ │raportului │
├────┼───────────────┤ │procedurii de│
│ │Verificarea │ │atribuire) de│
│ │propunerilor │ │la data de │
│ │financiare, │ │finalizare a │
│ │inclusiv │ │etapei de la │
│ │verificarea │ │punctul 1 │
│ │conformităţii │ │pentru │
│ │cu propunerile │ │procedurile │
│ │tehnice, │ │de achiziţie │
│ │verificarea │ │cu o valoare │
│ │aritmetică a │ │estimată mai │
│ │acestora, │ │mică decât │
│ │verificarea │ │pragurile │
│ │încadrării în │ │prevăzute la │
│ │fondurile ce │ │art. 7 din │
│ │pot fi │ │Legea nr. 98/│
│ │disponibilizate│ │2016, cu │
│ │pentru │ │modificările │
│ │îndeplinirea │ │şi │
│ │contractului │ │completările │
│ │şi, dacă este │ │ulterioare │
│ │cazul, │ │b) Maximum │
│ │verificarea │ │120 zile │
│ │încadrării în │ │pentru │
│ │prevederile │ │licitaţia │
│ │art. 210 din │ │deschisă │
│ │Legea nr. 98/ │ │(inclusiv │
│ │2016, cu │ │aprobarea │
│ │modificările şi│ │raportului │
│ │completările │ │procedurii de│
│4. │ulterioare │ │atribuire) │
│ │(preţ aparent │ │sau maximum │
│ │neobişnuit de │ │150 zile │
│ │scăzut) │ │pentru │
│ │Dacă este │Comisia de │licitaţia │
│ │cazul, │evaluare │restrânsă │
│ │acordarea │ │(inclusiv │
│ │punctajelor │ │aprobarea │
│ │pentru factorii│ │raportului │
│ │de evaluare │ │procedurii de│
│ │privind │ │atribuire) de│
│ │componenta │ │la data de │
│ │financiară │ │finalizare a │
│ │conform │ │etapei de la │
│ │algoritmului de│ │punctul 1 │
│ │calcul stabilit│ │pentru │
│ │în documentaţia│ │procedurile │
│ │de atribuire │ │de achiziţie │
│ │Solicitările de│ │cu o valoare │
│ │clarificări şi │ │estimată │
│ │analiza │ │egală sau mai│
│ │răspunsurilor │ │mare decât │
│ │la acestea │ │pragurile │
│ │Stabilirea │ │prevăzute la │
│ │punctajelor │ │art. 7 din │
│ │finale şi a │ │Legea nr. 98/│
│ │clasamentului │ │2016, cu │
│ │final pentru │ │modificările │
│ │ofertele │ │şi │
│ │admisibile │ │completările │
├────┼───────────────┤ │ulterioare │
│ │Solicitarea │ │Termenele de │
│ │ofertantului │ │la punctele │
│ │clasat pe │ │a) şi b) de │
│ │primul loc │ │mai sus se │
│ │conform │ │pot prelungi │
│ │clasamentului │ │numai în │
│ │stabilit la │ │condiţiile │
│ │punctul 4, a │ │apariţiei a │
│ │documentelor │ │cel puţin │
│ │justificative │ │uneia dintre │
│ │actualizate │ │situaţiile │
│ │prin care │ │excepţionale │
│ │acesta │ │menţionate │
│5 │demonstrează │ │mai jos │
│ │îndeplinirea │ │ │
│ │criteriilor/ │ │ │
│ │cerinţelor de │ │ │
│ │calificare/ │ │ │
│ │selecţie în │ │ │
│ │conformitate cu│ │ │
│ │informaţiile │ │ │
│ │cuprinse în │ │ │
│ │DUAE. │ │ │
│ │Solicitările de│ │ │
│ │clarificări şi │ │ │
│ │analiza │ │ │
│ │răspunsurilor │ │ │
│ │la acestea │ │ │
├────┼───────────────┤ │ │
│ │Declararea │ │ │
│ │ofertantului │ │ │
│ │câştigător sau │ │ │
│ │a anulării │ │ │
│ │procedurii de │ │ │
│6. │achiziţie │ │ │
│ │publică în │ │ │
│ │condiţiile în │ │ │
│ │care nicio │ │ │
│ │ofertă nu este │ │ │
│ │admisibilă │ │ │
├────┼───────────────┤ │ │
│ │Elaborarea │ │ │
│ │raportului │ │ │
│ │procedurii de │ │ │
│ │atribuire şi │ │ │
│ │transmiterea │ │ │
│ │acestuia, dacă │ │ │
│ │este cazul, │ │ │
│ │către ANAP în │ │ │
│ │vederea │ │ │
│ │înscrierii │ │ │
│ │opiniei privind│ │ │
│ │legalitatea │ │ │
│ │derulării │ │ │
│7 │procesului de │ │ │
│ │achiziţie │ │ │
│ │publică │ │ │
│ │Aprobarea │ │ │
│ │raportului │ │ │
│ │procedurii de │ │ │
│ │atribuire de │ │ │
│ │către │ │ │
│ │directorul │ │ │
│ │general/ │ │ │
│ │directorul │ │ │
│ │regional/ │ │ │
│ │directorul │ │ │
│ │executiv │ │ │
└────┴───────────────┴───────────┴─────────────┘




    ART. 79
    Termenele menţionate la punctele 2-7 din tabelul de mai sus pot fi depăşite doar cu aprobarea de către directorul general în cazul achiziţiilor publice derulate la nivel de C.N.A.I.R. - central sau directoriilor generali regionali/executivi în cazul achiziţiilor publice derulate la nivelul subunităţilor DRDP 1-7 şi CESTRIN a deciziei de prelungire. Termenele pot fi depăşite doar în următoarele situaţii excepţionale:
    a) depunerea unor contestaţii care vizează documentele emise în timpul perioadei de evaluare şi care împiedică în mod obiectiv continuarea procesului de evaluare;
    b) decizii ale CNSC/instanţei de judecată care obligă comisia de evaluare la reevaluarea unei/unor oferte;
    c) necesitatea solicitării unor clarificări suplimentare ofertanţilor;
    d) necesitatea solicitării unor puncte de vedere de specialitate cu privire la diverse speţe întâlnite în timpul procesului de evaluare;
    e) necesitatea solicitării unor documente-suport în cadrul C.N.A.I.R. - S.A. (inclusiv DRDP 1-7 şi CESTRIN) sau altor autorităţi contractante, cu scopul obţinerii unor informaţii relevante cu privire la elementele din cadrul ofertelor analizate;
    f) numărul foarte ridicat de oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire.


    ART. 80
    Comisia de evaluare îşi desfăşoară activitatea cu respectarea termenelor din prezentul ordin începând cu momentul expirării termenului-limită pentru depunerea ofertelor şi îşi va finaliza activitatea la momentul aprobării de către directorul general/general regional/executiv a raportului procedurii de atribuire şi a transmiterii acestuia (însoţit de toate documentele elaborate/primite pe parcursul procesului de evaluare) către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice.

    ART. 81
    Activitatea Comisiei de evaluare se va relua în maximum o zi lucrătoare de la momentul intrării în posesia motivării/deciziei, în situaţia în care organismele abilitate pentru soluţionarea contestaţiilor (CNSC, tribunal, curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dispun/decid/ hotărăsc reevaluarea ofertelor.

    ART. 82
    Pe parcursul procesului de evaluare, precum şi ulterior aprobării raportului de atribuire şi până la soluţionarea tuturor contestaţiilor (inclusiv a tuturor căilor de atac) privind deciziile adoptate pe parcursul procesului de evaluare, comisia de evaluare, la solicitarea expresă a compartimentului intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, va elabora şi transmite punctele de vedere cu privire la aspectele contestate. Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va analiza aceste puncte de vedere, le va completa/ modifică/îmbunătăţi dacă este cazul şi le va transmite ofertanţilor şi organismelor abilitate pentru soluţionarea contestaţiilor şi/sau, dacă este cazul, departamentelor juridice din cadrul autorităţii contractante în vederea redactării întâmpinărilor/plângerilor.

    ART. 83
    Modul de lucru al comisiei de evaluare se va desfăşura în conformitate cu etapele mai sus menţionate şi cu respectarea prevederilor art. 126-131 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 84
    Atribuţiile şi responsabilităţile/răspunderile comisiei de evaluare sunt cele specificate la art. 126-141 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele stabilite prin decizia directorului general/general regional/executiv.

    ART. 85
    În activitatea sa, comisia de evaluare va respecta deciziile şi normele interne ale C.N.A.I.R. - S.A. care reglementează activitatea comisiilor de evaluare.

    ART. 86
    Pe parcursul procesului de evaluare şi la şedinţele comisiei de evaluare pot participa şi observatori din partea A.N.A.P. pentru verificarea legalităţii procesului de achiziţie publică, în condiţiile în care aceştia au fost desemnaţi.

    CAP. VII
    Comunicarea rezultatului procedurii de achiziţie publică
    ART. 87
    Ulterior aprobării raportului procedurii de atribuire, compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice va elabora şi transmite comunicările rezultatului procedurii pentru fiecare ofertant participant la procedura de achiziţie publică, inclusiv, dacă este cazul, motivele care stau la baza deciziei de anulare a procedurii.

    ART. 88
    Comunicările de rezultat vor fi transmise de către compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, în termenul maximum de 3 zile de la data aprobării raportului procedurii de achiziţie publică de către directorul general/general regional/executiv.

    ART. 89
    Modul de elaborare şi conţinutul comunicărilor rezultatului procedurii sunt reglementate de prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 90
    Orice alte depăşiri ale acestui termen vor atrage sancţiuni pentru Compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice din cadrul C.N.A.I.R. - S.A

    CAP. VIII
    Desfăşurarea activităţii de control ex-ante al procesului de evaluare a ofertelor şi de atribuire a contractului din partea reprezentaţilor Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (A.N.A.P.)
    ART. 91
    În aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la solicitarea justificată a Comisiei de evaluare şi cu avizul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, verificatorii ex-ante desemnaţi în cadrul procedurilor de atribuire selectate vor participa la discutarea anumitor aspecte punctuale aferente deciziilor luate de către comisiile de evaluare şi pe parcursul derulării fiecărei faze a procesului de evaluare, aşa cum sunt acestea menţionate la art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 92
    În sensul prevederilor art. 9 alin. (3) şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2018, concluziile comisiilor de evaluare pentru fiecare fază a procesului de evaluare se referă şi la acele aspecte decizionale intermediare privind analiza ofertelor, aspecte decizionale care pot influenţa modul de finalizare a fiecărei faze a procesului de evaluare prevăzute la art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa admiterii/ respingerii ofertanţilor.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016