Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 22 ianuarie 2016  privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) şi art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 22 ianuarie 2016 privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) şi art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 90 din 8 februarie 2016
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 105 din 22 ianuarie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 8 februarie 2016.
──────────
    TITLUL I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) În sensul titlurilor II şi III din prezentele norme:
    1. ţară terţă înseamnă orice ţară care nu este stat membru al Uniunii Europene. În baza Acordului fiscal dintre Franţa şi Principatul Monaco din 18 mai 1963 şi a Acordului de prietenie şi bună vecinătate dintre Italia şi Republica San Marino din 31 martie 1939, Monaco nu este considerat ţară terţă, iar San Marino nu este considerat ţară terţă în ceea ce priveşte accizele;
    2. teritoriu în care nu se aplică reglementările europene privind TVA sau accizele ori ambele înseamnă teritoriul, altul decât teritoriul unei ţări terţe, în care Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE ori ambele nu se aplică. În baza Acordului dintre Guvernul Regatului Unit şi cel al Insulei Man privind taxele vamale, accizele şi alte aspecte conexe din 15 octombrie 1979, Insula Man nu este considerată teritoriu terţ;
    3. călători care folosesc transportul aerian şi călători care folosesc transportul maritim înseamnă orice pasageri care efectuează călătorii aeriene sau maritime diferite de călătoriile turistice private de agrement cu avionul sau de călătoriile turistice private de agrement pe mare;
    4. călătorie turistică privată de agrement cu avionul şi călătorie turistică privată de agrement pe mare înseamnă folosirea unui avion sau a unei nave maritime de către proprietarul acestuia (acesteia) ori de către persoana fizică sau juridică beneficiară a acestuia (acesteia) în temeiul unui contract de închiriere sau al oricărei altei modalităţi, pentru alte scopuri decât cele comerciale şi, în special, altele decât cele de transport de persoane ori bunuri sau prestare de servicii cu titlu oneros ori altele decât cele pentru nevoile autorităţilor publice.

    (2) Dispoziţiile titlurilor II şi III ale prezentelor norme, referitoare la tratamentul fiscal aplicabil importurilor de bunuri din "ţările terţe", produc efecte identice şi în cazul importurilor de bunuri din "teritoriile în care nu se aplică reglementările Uniunii Europene privind TVA sau accizele ori ambele", aşa cum sunt definite acestea la alin. (1) pct. 2.

    ART. 2
    (1) În sensul titlului IV din prezentele norme, "ţară terţă" are sensul atribuit la art. 267 din Codul fiscal.
    (2) Dispoziţiile titlului IV din prezentele norme referitoare la tratamentul fiscal aplicabil importurilor de bunuri din ţările terţe produc efecte identice şi în cazul importurilor de bunuri din "teritoriile terţe", aşa cum sunt acestea definite la art. 267 din Codul fiscal.

    TITLUL II
    Scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi de accize la import, în contextul traficului internaţional de călători
    ART. 3
    (1) Bunurile conţinute în bagajul personal al călătorilor din ţările terţe, altele decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1)-(8), sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată şi de accize la import dacă bunurile respective nu au caracter comercial şi valoarea totală a acestora nu depăşeşte 300 euro de persoană.
    (2) În cazul călătorilor care folosesc transportul aerian şi al celor care folosesc transportul maritim, pragul financiar prevăzut la alin. (1) este de 430 euro.
    (3) În scopul aplicării scutirilor prevăzute la alin. (1) şi (2), valoarea unui articol individual nu poate fi defalcată.
    (4) Valoarea bagajelor personale ale călătorului, care sunt admise temporar sau sunt reimportate ca urmare a exportului lor temporar, precum şi valoarea medicamentelor necesare călătorului pentru nevoile sale personale nu sunt luate în considerare în sensul aplicării scutirilor prevăzute la alin. (1) şi (2).
    (5) În sensul aplicării scutirilor prevăzute de prezentul titlu, bagajele personale reprezintă toate bagajele pe care călătorul le poate prezenta la sosire autorităţilor vamale, precum şi bagajele pe care acesta le prezintă mai târziu aceloraşi autorităţi, sub rezerva dovezii că aceste bagaje au fost înregistrate la compania responsabilă pentru transport ca bagaje însoţite, în momentul plecării călătorului. Combustibilul diferit de cel menţionat la art. 5 alin. (8) nu se consideră bagaj personal.
    (6) În cazul în care o călătorie implică tranzitarea teritoriului unei ţări terţe sau începe în teritoriul definit la art. 1 alin. (1) pct. 2, dispoziţiile prezentului titlu se aplică în situaţia în care călătorul nu poate să justifice că bunurile transportate în bagajul său au fost dobândite în conformitate cu normele generale privind taxarea pe piaţa naţională a unui stat membru şi nu pot beneficia de restituirea taxei pe valoarea adăugată sau a accizelor.
    (7) Survolarea fără aterizare nu va fi considerată tranzit.

    ART. 4
    (1) În sensul aplicării scutirilor prevăzute de prezentul titlu, sunt considerate importuri cu caracter necomercial importurile de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) au loc în mod ocazional;
    b) constau exclusiv în bunuri pentru uzul personal sau familial al călătorului ori în bunuri cu destinaţia de cadouri.

    (2) Natura sau cantitatea acestor bunuri nu trebuie să indice faptul că sunt importate în scopuri comerciale.

    ART. 5
    (1) Sunt scutite de TVA şi de accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, în următoarele limite cantitative:
    a) 40 de ţigarete;
    b) 100 de cigarillos (ţigări de foi) de maximum 3 grame fiecare;
    c) 50 de trabucuri;
    d) 250 de grame de tutun de fumat.

    (2) Fiecare dintre cantităţile menţionate la alin. (1) reprezintă, în sensul alin. (3), 100% din totalul admis pentru produsele din tutun.
    (3) În cazul oricărui călător, scutirea poate fi aplicată pentru oricare combinaţie de produse din tutun, cu condiţia ca totalul procentelor utilizate din cantităţile individuale permise să nu depăşească 100%.
    (4) Sunt scutite de TVA şi de accize alcoolul şi băuturile alcoolice, altele decât vinurile liniştite şi berea, în următoarele limite cantitative:
    a) un total de 1 litru de alcool şi băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică de peste 22% în volum sau alcool etilic nedenaturat de 80% în volum şi peste;
    b) un total de 2 litri de alcool şi băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică mai mică de 22% în volum.

    (5) Fiecare dintre cantităţile menţionate la alin. (4) reprezintă, în sensul alin. (6), 100% din totalul admis pentru alcool şi băuturi alcoolice.
    (6) În cazul oricărui călător, scutirea poate fi aplicată pentru oricare combinaţie de tipuri de alcool şi băuturi alcoolice menţionate la alin. (4), cu condiţia ca totalul procentelor utilizate din cantităţile individuale permise să nu depăşească 100%.
    (7) Este scutit de TVA şi de accize un total de 4 litri de vinuri liniştite şi 16 litri de bere.
    (8) Sunt scutite de TVA şi de accize, în cazul oricărui mijloc de transport cu motor, carburantul conţinut în rezervorul standard şi o cantitate de carburant de până la 10 litri conţinută într-un rezervor portabil.
    (9) Scutirile prevăzute la alin. (1)-(7) nu se aplică în cazul călătorilor cu vârsta sub 17 ani.

    ART. 6
    (1) Valorile bunurilor prevăzute la art. 5 alin. (1)-(8) nu vor fi luate în considerare în scopul aplicării scutirilor prevăzute la art. 3.
    (2) Nu se datorează taxa pe valoarea adăugată şi accizele în cazul importurilor de bunuri conţinute în bagajul personal al călătorilor, dacă suma totală a acestor taxe care ar trebui percepute nu depăşeşte 10 euro.

    TITLUL III
    Scutirea de taxă pe valoarea adăugată şi de accize percepute la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial
    ART. 7
    (1) Bunurile cuprinse în loturi mici cu caracter necomercial, trimise de către persoane particulare dintr-o ţară terţă unor persoane particulare din România, sunt scutite la import de taxa pe valoarea adăugată şi de accize.
    (2) În sensul alin. (1), loturi mici cu caracter necomercial reprezintă acele loturi care:
    a) au un caracter ocazional;
    b) conţin numai bunuri destinate uzului personal sau al familiei destinatarului, iar natura şi cantitatea lor nu indică faptul că ar fi importate în scopuri comerciale;
    c) conţin bunuri cu o valoare totală de cel mult 45 euro;
    d) sunt trimise de către expeditor destinatarului cu titlu gratuit.


    ART. 8
    (1) Scutirea prevăzută la art. 7 se aplică bunurilor enumerate în continuare, respectându-se următoarele limite cantitative:

┌─────────────────────────────┬────────┐
│Bunuri │Limite │
├─────────────────────────────┼────────┤
│a) produse din tutun │50 │
│- ţigarete sau │bucăţi │
│- ţigări de foi (ţigări de │25 │
│maximum 3 grame fiecare) sau │bucăţi │
│- ţigări sau │10 │
│- tutun de fumat │bucăţi │
│ │50 grame│
├─────────────────────────────┼────────┤
│b) alcool şi băuturi │ │
│alcoolice │ │
│- băuturi distilate şi │ │
│băuturi spirtoase cu │o sticlă│
│concentraţie alcoolică de │standard│
│peste 22%; alcool etilic │(de până│
│nedenaturat de 80% vol. şi │la 1 │
│peste sau │litru) │
│- băuturi distilate şi │o sticlă│
│băuturi spirtoase, aperitive │standard│
│pe bază de vin sau alcool, │(de până│
│tafia, sake sau băuturi │la 1 │
│alcoolice similare, cu o │litru) │
│concentraţie alcoolică de │2 litri │
│până la 22% inclusiv; vinuri │ │
│spumoase şi vinuri licoroase │ │
│sau │ │
│- vinuri liniştite │ │
├─────────────────────────────┼────────┤
│ │50 grame│
│ │0,25 │
│c) parfumuri sau ape de │litri │
│toaletă │sau │
│d) cafea sau extracte şi │8 uncii │
│esenţe de cafea │500 │
│ │grame │
│ │200 │
│ │grame │
├─────────────────────────────┼────────┤
│e) ceai sau extracte şi │100 │
│esenţe de ceai │grame │
│ │40 grame│
└─────────────────────────────┴────────┘


    (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) incluse în loturi mici cu caracter necomercial, în cantităţi care le depăşesc pe cele prevăzute la acest alineat, sunt excluse în întregime din sfera de aplicare a scutirii.

    TITLUL IV
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 9
    În vederea aplicării prevederilor prezentului titlu, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) bunuri personale înseamnă orice bunuri destinate uzului personal al persoanelor în cauză sau necesităţilor gospodăreşti ale acestora, în special efectele gospodăreşti, precum şi bicicletele şi motocicletele, autovehiculele particulare şi remorcile acestora, rulotele pentru camping, ambarcaţiunile de agrement şi avioanele private.
    De asemenea, sunt considerate bunuri personale proviziile pentru gospodărie corespunzătoare cerinţelor normale de aprovizionare ale unei familii, animalele de companie şi animalele de călărie, precum şi instrumentele portabile pentru arte aplicate sau arte liberale necesare persoanei în cauză în vederea desfăşurării meseriei sau profesiei sale.
    Bunurile personale nu trebuie să permită, prin natura sau prin cantitatea lor, desfăşurarea unei activităţi cu caracter comercial;

    b) efecte gospodăreşti înseamnă efectele personale, lenjerie şi articole de mobilier sau de dotare folosite în gospodărie, destinate uzului personal al persoanei în cauză sau necesităţilor gospodăreşti;
    c) produse alcoolice înseamnă produsele (bere, vinuri, aperitive pe bază de vin sau alcool, coniacuri, lichioruri şi băuturi alcoolice spirtoase etc.) încadrate la codurile NC de la 2203 la 2208.


    CAP. II
    Importul de bunuri personale ale persoanelor care vin din ţări terţe
    SECŢIUNEA 1
    Bunuri personale aparţinând persoanelor fizice care îşi mută domiciliul sau reşedinţa obişnuită dintr-o ţară terţă în România
    ART. 10
    În condiţiile prevăzute la art. 11-18, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată bunurile aparţinând persoanelor fizice care îşi mută domiciliul sau reşedinţa obişnuită dintr-o ţară terţă pe teritoriul României.

    ART. 11
    Scutirea este limitată la bunurile personale care:
    a) cu excepţia unor cazuri speciale justificate de împrejurări, s-au aflat în posesia şi, în cazul bunurilor neconsumabile, au fost utilizate de către persoana respectivă la domiciliul sau reşedinţa obişnuită anterioară cel puţin o perioadă de 6 luni înainte de data la care a încetat să aibă domiciliul sau reşedinţa obişnuită în afara Uniunii Europene;
    b) la noul domiciliu sau reşedinţă, după caz, sunt afectate aceleiaşi destinaţii.


    ART. 12
    (1) Pot beneficia de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată doar persoanele care au avut domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-o ţară terţă cel puţin 12 luni consecutive.
    (2) Autorităţile vamale pot acorda derogări de la prevederile alin. (1) în baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte că intenţia de a avea domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-o ţară terţă pentru o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive a fost reală.

    ART. 13
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată nu se acordă pentru:
    a) produse alcoolice;
    b) tutun sau produse din tutun;
    c) mijloace de transport cu destinaţie comercială;
    d) articole folosite în exercitarea meseriei sau profesiei, altele decât instrumentele portabile folosite în artele liberale şi aplicate.


    ART. 14
    (1) Cu excepţia unor cazuri particulare reglementate prin prezentele norme, precum cel prevăzut la art. 16 alin. (1), scutirea este acordată numai pentru bunurile personale introduse pe o perioadă de 12 luni începând cu data stabilirii domiciliului sau reşedinţei, după caz, pe teritoriul României.
    (2) Introducerea bunurilor poate fi făcută de mai multe ori în termenul prevăzut la alin. (1).

    ART. 15
    (1) Până la expirarea termenului de 12 luni de la data declaraţiei de punere în liberă circulaţie, bunurile personale admise în scutire nu pot face obiectul unui împrumut, unei gajări/garanţii reale mobiliare, locaţiuni sau al unei cesiuni cu titlu oneros ori cu titlu gratuit fără ca autorităţile vamale să fie informate în prealabil.
    (2) Împrumutul, gajarea/garanţia reală mobiliară, locaţiunea sau cesiunea realizată înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1) atrage plata taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor respective, cota aplicabilă fiind cea în vigoare la data schimbării destinaţiei, la valoarea în vamă stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    ART. 16
    (1) Prin derogare de la dispoziţiile art. 14 alin. (1), scutirea poate fi acordată pentru bunurile personale puse în liberă circulaţie înainte de stabilirea domiciliului sau reşedinţei pe teritoriul României, pe baza angajamentului scris privind intenţia persoanei interesate de a se stabili efectiv într-un termen de 6 luni pe teritoriul României. Acest angajament este însoţit de o garanţie ale cărei formă şi cuantum sunt stabilite de autorităţile vamale.
    (2) În situaţia menţionată la alin. (1), termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 lit. a) se calculează de la data punerii în liberă circulaţie a bunurilor personale pe teritoriul României.

    ART. 17
    În situaţia în care, motivată de obligaţiile profesionale, persoana interesată părăseşte ţara terţă unde aceasta avea domiciliul sau reşedinţa obişnuită fără să îşi stabilească simultan domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, dar cu intenţia de a se stabili ulterior, autorităţile vamale pot permite introducerea în regim de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată a bunurilor personale care sunt transferate cu acest scop pe teritoriul României.

    ART. 18
    (1) Introducerea cu scutire a bunurilor personale prevăzute la art. 17 se supune condiţiilor prevăzute la art. 10-15, în sensul că:
    a) termenele prevăzute la art. 11 lit. a) şi la art. 14 alin. (1) se calculează de la data importului;
    b) termenul prevăzut la art. 15 alin. (1) se calculează de la data la care persoana în cauză îşi stabileşte efectiv domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României.

    (2) Admiterea în scutire este acordată în baza angajamentului scris al persoanei interesate să îşi stabilească domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României într-un termen stabilit de autorităţile vamale. Autorităţile vamale pot cere ca angajamentul să fie însoţit de o garanţie ale cărei formă şi sumă o vor stabili.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Bunuri importate cu ocazia căsătoriei
    ART. 19
    (1) Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată, în condiţiile prevăzute la art. 20-23, trusourile şi efectele gospodăreşti, indiferent dacă acestea sunt sau nu noi, aparţinând unei persoane care îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa dintr-o ţară terţă pe teritoriul României, cu ocazia căsătoriei sale.
    (2) De asemenea sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată cadourile care se oferă în mod obişnuit cu ocazia căsătoriei, destinate unei persoane care se încadrează în condiţiile prevăzute la alin. (1), de către persoanele care au domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-o ţară terţă. Valoarea fiecărui cadou admis în scutire nu poate depăşi 1.000 euro.

    ART. 20
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată prevăzută la art. 19 se acordă doar persoanelor care:
    a) au avut domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-o ţară terţă cel puţin 12 luni consecutive. Derogări de la această regulă pot fi acordate de către autorităţile vamale pe baza declaraţiei pe propria răspundere a persoanei în cauză, din care să rezulte că intenţia de a avea domiciliul sau reşedinţa în ţara terţă respectivă pentru o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive a fost reală;
    b) fac dovada căsătoriei lor.


    ART. 21
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată nu se acordă pentru produse alcoolice, tutun sau produse din tutun.

    ART. 22
    (1) Cu excepţia unor circumstanţe, scutirea se acordă doar pentru bunurile puse în liberă circulaţie în România:
    a) cu cel mult două luni înainte de data stabilită pentru căsătorie. În acest caz, scutirea este acordată numai în baza unei garanţii corespunzătoare, ale cărei formă şi cuantum se stabilesc de către autorităţile vamale;
    b) în termen de 4 luni de la data căsătoriei.

    (2) Introducerea bunurilor prevăzute la art. 19 poate fi făcută de mai multe ori în termenul prevăzut la alin. (1).

    ART. 23
    (1) Până la expirarea termenului de 12 luni calculat de la data declaraţiei de punere în liberă circulaţie bunurile admise în scutire nu pot face obiectul unui împrumut, gajări/garanţii reale mobiliare, locaţiuni sau cesiuni cu titlu oneros sau cu titlu gratuit fără ca autorităţile vamale să fie în prealabil informate.
    (2) Împrumutul, gajarea/garanţia reală mobiliară, locaţiunea sau cesiunea realizată înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1) atrage plata taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor respective, cota aplicabilă fiind cea în vigoare la data schimbării destinaţiei, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Bunuri personale dobândite prin moştenire
    ART. 24
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import bunurile personale dobândite prin moştenire de către o persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României.

    ART. 25
    Scutirea prevăzută la art. 24 nu se acordă pentru:
    a) produse alcoolice;
    b) tutun sau produse din tutun;
    c) mijloace comerciale de transport;
    d) bunuri folosite în exercitarea unei meserii sau profesii, altele decât instrumentele portabile folosite în artele liberale sau aplicate, care au fost necesare pentru exercitarea meseriei sau profesiei de către defunct;
    e) stocuri de materii prime şi produsele finite sau semifinite;
    f) şeptelul viu şi stocuri de produse agricole în cantităţi care depăşesc cerinţele normale de aprovizionare ale unei familii.


    ART. 26
    (1) Scutirea se acordă numai pentru bunurile personale puse în liberă circulaţie în termen de cel mult 2 ani de la data la care persoana devine proprietarul bunurilor respective.
    (2) Introducerea bunurilor poate fi efectuată de mai multe ori în termenul prevăzut la alin. (1).

    ART. 27
    Prevederile art. 24-26 se aplică identic bunurilor personale dobândite prin moştenire de către persoane juridice angajate într-o activitate nonprofit, cu sediul pe teritoriul României.

    CAP. III
    Echipamente şi rechizite şcolare, precum şi alte efecte gospodăreşti de uz şcolar
    ART. 28
    (1) Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import echipamentele şi rechizitele şcolare, precum şi bunurile reprezentând articole obişnuite existente în camera unui elev sau student şi care aparţin elevilor sau studenţilor care vin să locuiască pe teritoriul României în vederea efectuării studiilor şi destinate uzului personal pe durata studiilor.
    (2) În sensul alin. (1):
    a) elev sau student înseamnă orice persoană înscrisă într-o unitate de învăţământ pentru a urma cursuri de zi;
    b) echipament înseamnă lenjerie de corp şi lenjerie folosită în casă, precum şi îmbrăcăminte, indiferent dacă acestea sunt sau nu noi;
    c) rechizite şcolare înseamnă articole şi instrumente, inclusiv calculatoare şi maşini de scris, folosite în mod obişnuit de elevi şi studenţi pentru studii.


    ART. 29
    Scutirea prevăzută la art. 28 alin. (1) se acordă cel puţin o dată în fiecare an şcolar.

    CAP. IV
    Importuri cu valoare neglijabilă
    ART. 30
    (1) Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată importurile de bunuri a căror valoare nu depăşeşte 10 euro.
    (2) Scutirea prevăzută la alin. (1) nu se acordă pentru:
    a) produse alcoolice;
    b) parfumuri şi ape de toaletă;
    c) tutun sau produse din tutun.


    CAP. V
    Bunuri de capital şi alte echipamente importate la transferul unei activităţi
    ART. 31
    (1) Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import, în condiţiile art. 32-35, importurile de bunuri de capital şi alte echipamente care aparţin întreprinderilor care îşi încetează definitiv activitatea într-o ţară terţă pentru a desfăşura activităţi similare în România. Dacă întreprinderea transferată este o exploataţie agricolă, şeptelul acesteia este, de asemenea, scutit la import.
    (2) În sensul alin. (1):
    a) activitate reprezintă o activitate economică în conformitate cu art. 269 din Codul fiscal;
    b) întreprindere înseamnă o unitate economică independentă de producţie sau din industria serviciilor.


    ART. 32
    Scutirea prevăzută la art. 31 se limitează la bunurile de capital şi echipamentul care:
    a) cu excepţia unor cazuri speciale, justificate de împrejurări, au fost folosite efectiv de întreprindere timp de minimum 12 luni înainte de data la care întreprinderea a încetat să funcţioneze în ţara terţă de plecare;
    b) sunt destinate folosirii în aceleaşi scopuri după transfer;
    c) urmează să fie folosite într-o activitate care nu este scutită în temeiul art. 292 din Codul fiscal;
    d) sunt adecvate naturii şi dimensiunii întreprinderii în cauză.


    ART. 33
    Nu beneficiază de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată întreprinderile stabilite într-o ţară terţă şi al căror transfer pe teritoriul României este consecinţa sau se efectuează în scopul unei fuziuni sau preluări, de către o întreprindere stabilită pe teritoriul României, fără iniţierea unei activităţi noi.

    ART. 34
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată nu se acordă pentru:
    a) mijloace de transport care prin natura lor nu constituie instrumente de producţie sau instrumente folosite în industria serviciilor;
    b) livrări de bunuri destinate consumului uman sau hranei animalelor;
    c) combustibil şi stocuri de materii prime sau produse finite sau semifinite;
    d) şeptel deţinut de comercianţii de animale.


    ART. 35
    Scutirea prevăzută la art. 31 se acordă numai pentru bunurile de capital şi alte echipamente, importate înainte de expirarea unui termen de 12 luni începând de la data încetării activităţii întreprinderii în ţara terţă de provenienţă.

    CAP. VI
    Importul anumitor produse agricole şi al produselor destinate uzului agricol
    SECŢIUNEA 1
    Produse obţinute de producătorii agricoli din România pe proprietăţi aflate într-o ţară terţă
    ART. 36
    (1) Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import, în condiţiile art. 37 şi 38, produsele agricole, animaliere, apicole, horticole şi forestiere obţinute pe proprietăţi situate într-o ţară terţă aflată în imediata vecinătate a teritoriului României şi exploatate de producători agricoli a căror activitate principală se desfăşoară în România.
    (2) Pentru a beneficia de scutirea prevăzută la alin. (1), produsele crescătorilor de animale trebuie să provină de la animale originare din România sau de la animale importate pe teritoriul României.
    (3) Caii de rasă, în vârstă de cel mult 6 luni şi fătaţi într-o ţară terţă de către un animal supus montei în România, dar exportat temporar pentru a făta în respectiva ţară terţă, sunt scutiţi la import de la plata taxei pe valoarea adăugată.

    ART. 37
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată se acordă numai produselor care nu au fost supuse altor tratamente decât cele normale după recoltare sau producţie.

    ART. 38
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată se acordă numai pentru produsele importate de producătorul agricol sau în numele acestuia.

    ART. 39
    Prevederile prezentei secţiuni se aplică identic produselor pescăreşti şi produselor rezultate din activităţi piscicole desfăşurate pe lacurile sau pe căile navigabile care mărginesc teritoriul României de către pescarii stabiliţi în România, precum şi produselor rezultate din activităţi de vânătoare desfăşurate pe astfel de lacuri sau căi navigabile de către sportivii stabiliţi în România.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Seminţe, îngrăşăminte şi produse pentru tratarea solului şi a culturilor
    ART. 40
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import, în condiţiile art. 41, seminţele, îngrăşămintele şi produsele pentru tratarea solului şi a culturilor destinate utilizării pe o proprietate aflată pe teritoriul României, în vecinătatea imediată a unei ţări terţe şi exploatate de producătorii agricoli care îşi au principala activitate pe teritoriul ţării terţe respective.

    ART. 41
    (1) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată se acordă seminţelor, îngrăşămintelor sau altor produse importate în cantităţi necesare desfăşurării activităţii de exploatare a proprietăţii în cauză.
    (2) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată se acordă seminţelor, îngrăşămintelor sau altor produse introduse direct pe teritoriul României de către producătorul agricol sau în numele acestuia.
    (3) Scutirea se acordă în condiţii de reciprocitate.

    CAP. VII
    Importul substanţelor terapeutice, al medicamentelor, al animalelor de laborator şi al substanţelor biologice sau chimice
    SECŢIUNEA 1
    Animale de laborator şi substanţe biologice sau chimice destinate cercetării
    ART. 42
    (1) Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import următoarele:
    a) animalele special pregătite şi trimise gratuit pentru a fi utilizate în laborator;
    b) substanţele biologice sau chimice care sunt importate din ţări terţe, sub rezerva limitelor şi condiţiilor prevăzute în art. 53 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale.

    (2) Scutirea prevăzută la alin. (1) se limitează la animalele şi substanţele biologice sau chimice destinate:
    a) instituţiilor publice care au ca activitate principală învăţământul sau cercetarea ştiinţifică, inclusiv departamentele acestor instituţii care sunt implicate în activităţile menţionate;
    b) instituţiile private care au ca activitate principală învăţământul sau cercetarea ştiinţifică şi care sunt autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să primească astfel de bunuri în regim de scutire.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Substanţe terapeutice de origine umană şi reactivi pentru determinarea grupei sanguine şi tipurilor de ţesuturi
    ART. 43
    (1) Fără a contraveni prevederilor art. 293 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import, în condiţiile art. 44, următoarele:
    a) substanţele terapeutice de origine umană;
    b) reactivii pentru determinarea grupei sanguine;
    c) reactivii pentru determinarea tipurilor de ţesuturi.

    (2) În sensul alin. (1), prin termenii de mai jos se înţelege:
    a) substanţe terapeutice de origine umană - sânge uman şi derivaţi ai acestuia - sânge uman integral, plasmă umană uscată, albumină umană şi soluţii de fixare a proteinelor plasmatice umane, imunoglobulină umană şi fibrinogen uman;
    b) reactivi pentru determinarea grupelor sanguine - toţi reactivii de origine umană, animală, vegetală sau de altă natură/origine, folosiţi pentru determinarea grupelor sanguine şi pentru depistarea incompatibilităţilor sanguine;
    c) reactivi pentru determinarea tipurilor de ţesuturi - toţi reactivii de origine umană, animală, vegetală sau de altă natură/origine, folosiţi pentru determinarea tipurilor de ţesuturi umane.


    ART. 44
    Scutirea prevăzută la art. 43 se aplică exclusiv produselor care:
    a) sunt destinate instituţiilor şi laboratoarelor autorizate de Ministerul Sănătăţii şi care sunt folosite exclusiv în scopuri medicale sau ştiinţifice, necomerciale;
    b) sunt însoţite de un certificat de conformitate emis de un organism autorizat în mod corespunzător în ţara terţă de provenienţă;
    c) se află în recipiente cu o etichetă de identificare specială.


    ART. 45
    Scutirea se va aplica şi ambalajelor speciale care sunt esenţiale pentru transportul substanţelor terapeutice de origine umană sau al reactivilor pentru determinarea grupei sanguine sau al reactivilor pentru determinarea tipurilor de ţesuturi, precum şi oricăror solvenţi sau accesorii necesare pentru utilizarea acestora.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Substanţe de referinţă pentru controlul produselor medicale
    ART. 46
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import loturile care conţin mostre de substanţe de referinţă aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru controlul calităţii materialelor utilizate la producerea produselor medicinale şi ai căror destinatari sunt autorizaţi de către Ministerul Sănătăţii să primească astfel de produse în regim de scutire.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Produse farmaceutice folosite în cadrul evenimentelor sportive internaţionale
    ART. 47
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import produsele farmaceutice de uz medical uman sau veterinar, folosite de persoanele sau pentru animalele care participă la evenimentele sportive internaţionale, în limita necesară pentru îndeplinirea nevoilor acestora în timpul şederii în România.

    CAP. VIII
    Bunuri pentru organizaţii caritabile sau filantropice
    SECŢIUNEA 1
    Bunuri importate în scopuri generale
    ART. 48
    (1) În condiţiile prevăzute la art. 49-51, următoarele bunuri sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import:
    a) bunurile de strictă necesitate obţinute gratuit, importate de organizaţiile de stat sau de alte organizaţii cu caracter caritabil sau filantropic, autorizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin unităţile sale subordonate să beneficieze de o astfel de scutire, cu scopul de a fi distribuite gratuit persoanelor nevoiaşe;
    b) bunurile de orice natură trimise cu titlu gratuit de o persoană sau de o organizaţie stabilită într-o ţară terţă şi fără scop comercial din partea expeditorului, către organizaţii de stat sau alte organizaţii cu caracter caritabil sau filantropic autorizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin unităţile sale subordonate să beneficieze de o astfel de scutire, în vederea strângerii de fonduri în cadrul manifestărilor caritabile ocazionale, organizate în beneficiul persoanelor nevoiaşe;
    c) echipamentele şi materialele de birou trimise cu titlu gratuit de o persoană sau de o organizaţie stabilită într-o ţară terţă şi fără scop comercial din partea expeditorului, către organizaţii cu caracter caritabil sau filantropic autorizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin unităţile sale subordonate să beneficieze de o astfel de scutire, în vederea utilizării exclusiv în scopul funcţionării acestora sau pentru îndeplinirea obiectivelor caritabile sau filantropice pe care le urmăresc.

    (2) În sensul alin. (1), bunuri de strictă necesitate înseamnă acele bunuri necesare pentru îndeplinirea nevoilor imediate ale fiinţelor umane, de exemplu hrană, medicamente, îmbrăcăminte şi lenjerie de pat.

    ART. 49
    Scutirea prevăzută la art. 48 nu se acordă pentru:
    a) produse alcoolice;
    b) tutun sau produse din tutun;
    c) cafea şi ceai;
    d) autovehicule, altele decât ambulanţele.


    ART. 50
    Scutirea se acordă numai organizaţiilor ale căror evidenţe permit autorităţilor competente să le supravegheze operaţiunile şi care oferă toate garanţiile necesare.

    ART. 51
    (1) Bunurile scutite nu pot fi utilizate de către organizaţiile care beneficiază de scutire pentru a fi împrumutate, închiriate sau transferate, cu titlu oneros sau gratuit, în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. a) şi b), cu excepţia cazurilor în care autorităţile vamale au fost informate în prealabil în acest sens.
    (2) Dacă bunurile şi echipamentele sunt împrumutate, închiriate sau transferate unei organizaţii care are dreptul la scutire în temeiul art. 48 şi 50, scutirea se acordă în continuare, cu condiţia ca aceasta din urmă să utilizeze bunurile şi echipamentele în scopuri care îi conferă dreptul de a beneficia de o asemenea scutire.
    (3) În celelalte cazuri, împrumutul, închirierea sau transferul bunurilor face obiectul unei plăţi prealabile a taxei pe valoarea adăugată, la cota aplicabilă la data schimbării destinaţiei, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    ART. 52
    (1) Organizaţiile menţionate la art. 48, care nu mai îndeplinesc condiţiile care le dau dreptul la scutire sau care intenţionează să folosească bunurile, echipamentele şi materialele scutite în alte scopuri decât cele prevăzute la articolul menţionat anterior, sunt obligate să informeze autorităţile vamale în acest sens.
    (2) Bunurile rămase în posesia organizaţiilor care au încetat să îndeplinească condiţiile care le dau dreptul la scutire sunt supuse la plata taxei pe valoarea adăugată aferente, cota aplicabilă fiind cea în vigoare la data la care condiţiile încetează a fi îndeplinite şi calculată la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.
    (3) Utilizarea bunurilor de către organizaţiile care beneficiază de scutire, în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 48, atrage plata taxei pe valoarea adăugată aferente, cota aplicabilă fiind cea în vigoare la data schimbării destinaţiei acestor bunuri, calculată la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Articole importate în beneficiul persoanelor cu handicap
    ART. 53
    (1) Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import bunurile special proiectate pentru educaţia, munca sau progresul social al nevăzătorilor sau al altor persoane cu handicap fizic sau mental, dacă îndeplinesc concomitent următoarele condiţii:
    a) sunt importate de instituţii sau organizaţii a căror activitate principală o reprezintă educaţia sau oferirea de asistenţă pentru persoanele cu handicap şi care sunt autorizate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi să primească astfel de articole scutite de taxă;
    b) sunt donate unor astfel de instituţii şi organizaţii fără scop comercial din partea donatorului.

    (2) Scutirea prevăzută la alin. (1) se acordă şi pieselor de schimb, componentelor şi accesoriilor specifice bunurilor în cauză şi instrumentelor folosite pentru întreţinerea, verificarea, calibrarea şi repararea bunurilor menţionate anterior, cu condiţia ca astfel de piese de schimb, componente, accesorii sau instrumente să fie importate în acelaşi timp cu bunurile respective sau, dacă sunt importate ulterior, să se poată identifica faptul că sunt destinate folosirii în legătură cu bunurile scutite anterior la import sau care sunt eligibile pentru acordarea scutirii la momentul în care se solicită scutirea pieselor de schimb, a componentelor sau a accesoriilor şi a instrumentelor în cauză.
    (3) Bunurile scutite la import nu pot fi utilizate în alte scopuri decât pentru educarea, munca sau în progresul social al nevăzătorilor sau al altor persoane cu handicap.

    ART. 54
    (1) Bunurile scutite la import pot fi împrumutate, închiriate sau transferate, cu titlu oneros sau gratuit, de către instituţiile şi organizaţiile nonprofit beneficiare, persoanelor menţionate la art. 53, de care aceste instituţii şi organizaţii se ocupă, fără plata taxei pe valoarea adăugată la import.
    (2) Împrumutul, închirierea sau transferul nu poate fi efectuat în alte condiţii decât cele prevăzute la alin. (1), cu excepţia cazurilor în care au fost informate în prealabil autorităţile vamale.
    (3) Dacă un bun este împrumutat, închiriat sau transferat unei instituţii sau organizaţii care beneficiază ea însăşi de această scutire, aceasta se acordă în continuare, cu condiţia ca organizaţia să utilizeze bunurile în scopurile care îi conferă dreptul la scutire.
    (4) În celelalte cazuri împrumutul, închirierea sau transferul face obiectul plăţii prealabile a taxei pe valoarea adăugată la cota aplicabilă la data împrumutului, a închirierii sau a transferului, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    ART. 55
    (1) Instituţiile sau organizaţiile menţionate la art. 53, care nu mai îndeplinesc condiţiile în baza cărora beneficiază de scutire sau care îşi propun să utilizeze bunurile scutite la import în alte scopuri decât cele prevăzute în articolul menţionat anterior, informează autorităţile vamale în acest sens.
    (2) Pentru bunurile rămase în posesia instituţiilor sau a organizaţiilor care încetează să îndeplinească condiţiile în baza cărora beneficiază de scutire se datorează taxa pe valoarea adăugată la cota în vigoare la data la care condiţiile menţionate anterior încetează să fie îndeplinite, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.
    (3) Utilizarea bunurilor de către organizaţiile sau instituţiile care beneficiază de scutire, în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 53, atrage plata taxei pe valoarea adăugată aferente, cota aplicabilă fiind cea în vigoare la data schimbării destinaţiei acestor bunuri, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Bunuri importate în beneficiul victimelor dezastrelor
    ART. 56
    (1) În condiţiile prevăzute la art. 57-63, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată bunurile importate de instituţii de stat sau de organizaţii cu caracter caritabil sau filantropic autorizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin unităţile sale subordonate să beneficieze de o astfel de scutire, dacă sunt destinate:
    a) distribuirii gratuit către victimele dezastrelor care afectează teritoriul României;
    b) distribuirii gratuite către victimele dezastrelor, rămânând în acelaşi timp proprietatea organizaţiilor în cauză.

    (2) Bunurile importate de agenţiile pentru ajutor în caz de dezastre, pentru satisfacerea cerinţelor proprii pe perioada activităţii lor, beneficiază, de asemenea, de scutirea prevăzută la alin. (1) în aceleaşi condiţii.

    ART. 57
    Nu se acordă scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată la import pentru materialele şi echipamentele destinate reconstrucţiei zonelor afectate de dezastre.

    ART. 58
    Scutirea prevăzută la art. 56 se acordă numai organizaţiilor care prin documentaţia depusă pentru solicitarea scutirii fac dovada dezastrelor care au afectat teritoriul României, din cauza cărora acestea vor importa bunuri.

    ART. 59
    (1) Acordarea scutirii se supune deciziei Comisiei Europene, la cererea României, în conformitate cu procedura de urgenţă pentru consultarea celorlalte ţări membre. Această decizie va conţine precizări privind aria de aplicare şi condiţiile în care se va acorda scutirea respectivă.
    (2) Până la primirea notificării privind decizia Comisiei Europene, prevăzută la alin. (1), se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată, aferente bunurilor importate în scopurile descrise la art. 56, cu condiţia ca organizaţia care a efectuat importul să-şi asume răspunderea privind plata taxei în cazul în care scutirea nu va fi acordată.

    ART. 60
    Scutirea se acordă numai organizaţiilor ale căror evidenţe permit autorităţilor competente să le supravegheze operaţiunile şi care oferă toate garanţiile considerate necesare.

    ART. 61
    (1) Organizaţiile care beneficiază de scutire nu pot da cu împrumut, închiria sau transfera, cu titlu oneros sau gratuit, bunurile prevăzute la art. 56 alin. (1), în alte condiţii decât cele prevăzute în articolul menţionat anterior, fără notificarea prealabilă a autorităţilor vamale.
    (2) Dacă bunurile sunt împrumutate, închiriate sau transferate unei organizaţii care beneficiază ea însăşi de scutire în temeiul art. 56, scutirea continuă să se aplice, cu condiţia ca organizaţia să folosească bunurile în scopurile care conferă dreptul la o astfel de scutire.
    (3) În celelalte cazuri, împrumutul, închirierea sau transferul bunurilor face obiectul unei plăţi prealabile a taxei pe valoarea adăugată, la cota aplicabilă la data împrumutului, închirierii sau transferului, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    ART. 62
    (1) După ce nu mai sunt folosite de victimele dezastrelor, bunurile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) nu pot fi împrumutate, închiriate sau transferate, cu titlu oneros sau gratuit, cu excepţia situaţiilor în care autorităţile vamale sunt notificate în prealabil.
    (2) Dacă bunurile sunt împrumutate, închiriate sau transferate unei organizaţii care beneficiază ea însăşi de scutire în temeiul art. 56 sau, dacă este cazul, în temeiul art. 48 alin. (1) lit. a), scutirea continuă să se aplice, cu condiţia ca aceste organizaţii să folosească bunurile în scopurile care conferă dreptul la o astfel de scutire.
    (3) În celelalte cazuri, împrumutul, închirierea sau transferul bunurilor face obiectul unei plăţi prealabile a taxei pe valoarea adăugată, la cota aplicabilă la data împrumutului, închirierii sau transferului, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    ART. 63
    (1) Organizaţiile menţionate la art. 56 care nu mai îndeplinesc condiţiile în baza cărora beneficiază de scutire sau care îşi propun utilizarea bunurilor scutite la import în alte scopuri decât cele prevăzute la articolul menţionat anterior informează autorităţile vamale în acest sens.
    (2) În situaţia în care bunurile rămase în posesia organizaţiilor care nu mai îndeplinesc condiţiile în baza cărora beneficiază de scutire sunt transferate unei organizaţii care beneficiază ea însăşi de scutire în temeiul prezentului capitol sau, dacă este cazul, unei organizaţii care beneficiază de scutire în temeiul art. 48, scutirea continuă să se aplice, cu condiţia ca organizaţia să folosească bunurile în scopurile care îi conferă dreptul la astfel de scutiri. În celelalte cazuri, bunurile fac obiectul taxei pe valoarea adăugată, la cota aplicabilă la data la care aceste condiţii încetează să fie îndeplinite, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.
    (3) Bunurile folosite de o organizaţie care beneficiază de scutire în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul capitol fac obiectul taxei pe valoarea adăugată, la cota aplicabilă la data la care încep să fie folosite în alt scop, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    CAP. IX
    Importul în contextul anumitor aspecte ale relaţiilor internaţionale
    SECŢIUNEA 1
    Decoraţii şi premii onorifice
    ART. 64
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată la import se acordă, la prezentarea de către persoanele în cauză a unor dovezi satisfăcătoare pentru autorităţile vamale, cu condiţia ca operaţiunile implicate să nu aibă caracter comercial, pentru:
    a) decoraţiile conferite de guvernul unei ţări terţe persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România;
    b) cupele, medaliile şi articole similare de natură simbolică conferite într-o ţară terţă persoanelor al căror loc obişnuit de rezidenţă este în România, în semn de apreciere a activităţilor desfăşurate de aceste persoane în domenii de activitate cum ar fi: arta, ştiinţa, sportul sau serviciile publice ori pentru recunoaşterea meritelor acestor persoane în cadrul unor evenimente speciale, importate personal de acestea;
    c) cupele, medaliile şi alte articole similare de natură simbolică oferite gratuit de autorităţi sau persoane stabilite într-o ţară terţă, care urmează să fie oferite pe teritoriul României în aceleaşi scopuri ca şi cele menţionate la lit. b);
    d) premiile, trofeele şi suvenirurile de natură simbolică şi de valoare limitată destinate distribuirii gratuite la reuniuni de afaceri sau la alte evenimente internaţionale similare unor persoane care au domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-o ţară terţă; natura, valoarea unitară sau alte caracteristici ale acestora trebuie să indice faptul că nu sunt destinate unor scopuri comerciale.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Cadouri primite în contextul relaţiilor internaţionale
    ART. 65
    Fără a contraveni prevederilor titlului II, se acordă scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată, în condiţiile art. 67, pentru bunurile:
    a) importate în România de către persoanele care au efectuat o vizită oficială într-o ţară terţă, ca urmare a primirii unor astfel de bunuri sub formă de cadouri de la autorităţile gazde în cadrul vizitei oficiale;
    b) importate de către persoane care efectuează o vizită oficială în România şi care intenţionează să ofere aceste bunuri, cu respectiva ocazie, autorităţilor gazde sub formă de cadouri;
    c) trimise sub formă de cadouri, în semn de prietenie sau amabilitate, de către organisme oficiale, autorităţi publice sau grupuri care desfăşoară activităţi de interes public aflate într-o ţară terţă, unui organism oficial, unei autorităţi publice sau unui grup care desfăşoară activităţi de interes public, aflate în România şi autorizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin unităţile sale subordonate să beneficieze de o astfel de scutire.


    ART. 66
    Nu se acordă scutirea prevăzută la art. 65 pentru produse alcoolice, tutun sau produse din tutun.

    ART. 67
    Scutirea se acordă articolelor având destinaţia de cadouri numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) sunt oferite ocazional;
    b) natura, valoarea sau cantitatea acestora nu reflectă niciun interes comercial;
    c) nu sunt folosite în scopuri comerciale.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Bunuri destinate monarhilor sau şefilor de stat
    ART. 68
    Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată se acordă în limitele şi în condiţiile prevăzute de autorităţile competente, pentru:
    a) cadouri destinate monarhilor şi şefilor de stat în exerciţiu;
    b) bunurile care urmează să fie folosite sau consumate de monarhi sau şefi de stat în exerciţiu dintr-o ţară terţă sau de către persoanele care îi reprezintă oficial în timpul şederii oficiale a acestora în România, în condiţii de reciprocitate.

    Dispoziţiile paragrafului precedent se aplică şi persoanelor care au prerogative la nivel internaţional similare monarhilor sau şefilor de stat.

    CAP. X
    Importul bunurilor destinate promovării comerţului
    SECŢIUNEA 1
    Mostre cu valoare neglijabilă
    ART. 69
    (1) Fără a contraveni prevederilor art. 73 alin. (1) lit. a), sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import mostrele de bunuri cu valoare neglijabilă care pot fi folosite numai pentru obţinerea unor comenzi de bunuri de tipul celor reprezentate de mostre.
    (2) Autorităţile vamale pot solicita ca anumite "mostre de bunuri", pentru a beneficia de scutire, să fie făcute neutilizabile prin rupere, perforare sau marcare clară care nu poate fi ştearsă, cu condiţia ca astfel de operaţii să nu distrugă calitatea de mostră.
    (3) În sensul alin. (1), prin mostre de bunuri se înţelege orice articol reprezentând un tip de bun al cărui mod de prezentare şi cantitate, în cazul bunurilor de acelaşi tip sau de aceeaşi calitate, exclude orice posibilitate de utilizare a acestuia în alt scop decât cel al obţinerii de comenzi.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Materiale tipărite şi materiale publicitare
    ART. 70
    În condiţiile prevăzute la art. 71, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată la import materialele publicitare, cum ar fi cataloage, liste de preţuri, instrucţiuni de utilizare sau broşuri, cu condiţia să fie în legătură cu:
    a) bunuri destinate vânzării sau închirierii de către o persoană stabilită într-o ţară terţă;
    b) transportul, asigurarea comercială sau serviciile bancare oferite de o persoană stabilită într-o ţară terţă.


    ART. 71
    Scutirea prevăzută la art. 70 se acordă doar materialelor publicitare care îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) prezintă în mod clar denumirea societăţii care produce, vinde sau închiriază bunurile ori care prestează serviciile la care se referă materialele publicitare;
    b) fiecare lot trebuie să conţină maximum un document sau o copie din fiecare document dacă este alcătuit din mai multe documente. Loturile care conţin mai multe copii ale aceluiaşi document pot fi totuşi eligibile pentru scutire, cu condiţia ca greutatea lor brută să nu depăşească un kilogram;
    c) nu pot fi expediate în loturi grupate de la acelaşi expeditor pentru acelaşi destinatar.


    ART. 72
    Articolele cu scop publicitar, fără valoare comercială intrinsecă, trimise gratuit de furnizori clienţilor lor, care în afară de funcţia lor publicitară nu au altă utilizare, sunt de asemenea scutite la import.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Bunuri folosite sau consumate la târguri comerciale sau în cadrul unor evenimente similare
    ART. 73
    (1) În condiţiile art. 74-77, următoarele bunuri sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată la import:
    a) mostre de mici dimensiuni, reprezentative pentru bunurile destinate unui târg comercial sau unui eveniment similar;
    b) bunuri importate numai în scop demonstrativ sau pentru a fi utilizate în cadrul unor demonstraţii pentru maşinile şi aparatele expuse la un târg comercial sau la un eveniment similar;
    c) diferite materiale de mică valoare, cum ar fi vopseluri, lacuri şi tapete, folosite la construirea, amenajarea şi decorarea unor standuri temporare la un târg comercial sau la un eveniment similar, care sunt distruse prin utilizare;
    d) materialele imprimate, cataloagele, prospectele, listele de preţuri, afişele publicitare, calendarele, cu sau fără ilustraţii, fotografiile neînrămate şi alte articole livrate gratuit pentru publicitatea bunurilor expuse la un târg comercial sau în cadrul unui eveniment similar.

    (2) În sensul alin. (1), prin "târg comercial sau eveniment similar" se înţelege:
    a) expoziţii, târguri, prezentări şi evenimente similare din sfera comerţului, industriei, agriculturii sau artelor meşteşugăreşti;
    b) expoziţii şi evenimente având în principal scopuri caritabile;
    c) expoziţii şi evenimente organizate în principal în scopuri ştiinţifice, tehnice, meşteşugăreşti, artistice, educaţionale, culturale, sportive, religioase, de cult, sindicale, turistice sau pentru promovarea cooperării internaţionale;
    d) reuniunile reprezentanţilor unor organizaţii sau organisme internaţionale;
    e) ceremonii şi întruniri oficiale sau comemorative.

    (3) Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru expoziţiile organizate în scopuri private în magazine sau sedii comerciale, în vederea comercializării de bunuri.

    ART. 74
    Scutirea prevăzută la art. 73 alin. (1) lit. a) se limitează la mostrele care:
    a) sunt importate gratuit ca atare sau sunt realizate la expoziţii din bunuri importate vrac;
    b) sunt destinate exclusiv distribuirii gratuite, în cadrul expoziţiei, în vederea folosirii şi consumării de către persoanele cărora le-au fost oferite;
    c) pot fi identificate ca mostre publicitare cu valoare unitară redusă;
    d) nu pot fi comercializate cu uşurinţă şi, unde este cazul, sunt prezentate în ambalaje care conţin o cantitate de marfă inferioară cantităţii minime din acelaşi produs vândut pe piaţă;
    e) în cazul produselor alimentare şi al băuturilor neambalate în condiţiile menţionate la lit. d), sunt consumate pe loc la expoziţie;
    f) prin cantitatea şi valoarea lor totală sunt adecvate naturii expoziţiei, numărului de vizitatori şi gradului de participare la expoziţie.


    ART. 75
    Scutirea prevăzută la art. 73 alin. (1) lit. b) se acordă numai bunurilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) sunt consumate sau distruse în cadrul expoziţiei;
    b) corespund ca valoare totală şi cantitate naturii expoziţiei, numărului de vizitatori şi gradului de participare la expoziţie.


    ART. 76
    Scutirea prevăzută la art. 73 alin. (1) lit. d) se acordă numai materialelor tipărite şi articolelor cu scop publicitar care:
    a) sunt destinate exclusiv distribuirii gratuite către public în locul în care se desfăşoară expoziţia;
    b) corespund ca valoare totală şi cantitate naturii expoziţiei, numărului de vizitatori şi gradului de participare la expoziţie.


    ART. 77
    Scutirea prevăzută la art. 73 alin. (1) lit. a) şi b) nu se acordă pentru:
    a) produse alcoolice;
    b) tutun sau produse din tutun;
    c) combustibil, indiferent dacă este lichid, solid sau gazos.


    CAP. XI
    Bunuri importate pentru examinare, analiză sau testare
    ART. 78
    În condiţiile art. 79-84, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată la import bunurile care urmează să fie supuse examinării, analizei sau testării, în vederea stabilirii compoziţiei lor, a calităţii sau a altor caracteristici tehnice în scopuri informative sau în vederea unor cercetări industriale sau comerciale.

    ART. 79
    Fără a contraveni prevederilor art. 82, scutirea prevăzută la art. 78 se acordă numai cu condiţia ca bunurile ce urmează să fie examinate, analizate sau testate să fie complet consumate sau distruse în timpul examinării, analizei sau testării lor.

    ART. 80
    Nu se acordă scutire pentru bunurile supuse examinării, analizei sau testării, în cazul în care acestea reprezintă operaţiuni de promovare a vânzărilor.

    ART. 81
    Scutirea se acordă numai pentru cantităţile de bunuri strict necesare pentru scopurile pentru care au fost importate. Aceste cantităţi vor fi stabilite în fiecare situaţie de autorităţile competente, ţinând cont de scopul menţionat.

    ART. 82
    (1) Scutirea prevăzută de art. 78 se aplică bunurilor care nu sunt în totalitate consumate sau distruse în timpul examinării, analizei sau testării, cu condiţia ca produsele rămase, cu acordul şi sub supravegherea autorităţilor competente, să se încadreze în una dintre următoarele situaţii:
    a) complet distruse sau lipsite de valoare comercială, la sfârşitul examinării, analizei sau testării;
    b) predate statului fără nicio cheltuială din partea acestuia, dacă acest lucru nu contravine legislaţiei naţionale în vigoare;
    c) exportate în afara Uniunii Europene, în împrejurări justificate corespunzător.

    (2) În sensul alin. (1), prin "produse rămase" se înţelege produsele rezultate în urma examinărilor, analizelor sau testelor, precum şi bunurile care nu au fost efectiv utilizate.

    ART. 83
    (1) Exceptând situaţiile în care sunt incidente prevederile art. 82 alin. (1), produsele rămase la sfârşitul examinărilor, analizelor sau testelor, prevăzute la art. 78, sunt supuse taxei pe valoarea adăugată la import, cota aplicabilă fiind cea în vigoare la data finalizării examinărilor, analizelor sau testelor, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.
    (2) Cu acordul şi sub supravegherea autorităţilor competente, partea interesată poate să transforme produsele rămase în deşeuri sau rebuturi. În acest caz, taxele percepute la import sunt cele în vigoare pentru astfel de deşeuri sau rebuturi la momentul transformării acestora.

    ART. 84
    Perioada în cadrul căreia trebuie realizate examinările, analizele sau testele, precum şi formalităţile administrative necesare pentru a asigura utilizarea bunurilor în scopurile cărora le sunt destinate se stabilesc de către autorităţile competente.

    CAP. XII
    Scutiri diverse
    SECŢIUNEA 1
    Loturi trimise organizaţiilor care au competenţe în domeniul drepturilor de autor sau al proprietăţii industriale şi comerciale
    ART. 85
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import mărcile comerciale, modelele sau desenele şi documentaţia aferentă acestora, precum şi cererile pentru acordarea de brevete de invenţie sau cererile similare care urmează să fie prezentate organismelor competente în domeniul protecţiei drepturilor de autor sau al proprietăţii industriale şi comerciale.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Documentaţie cu caracter turistic
    ART. 86
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import următoarele bunuri:
    a) documentaţia, respectiv pliante, broşuri, cărţi, reviste, ghiduri, afişe înrămate sau neînrămate, fotografii normale sau mărite, neînrămate, cărţi ilustrate sau neilustrate, panouri rotative de reclamă şi calendare ilustrate, destinate a fi distribuite gratuit cu scopul principal de a încuraja publicul să viziteze ţări străine sau să participe la întâlniri sau evenimente culturale, turistice, sportive, religioase, comerciale ori profesionale, cu condiţia ca asemenea materiale să nu conţină mai mult de 25% reclamă comercială privată şi ca natura predominant promoţională a acestora să fie evidentă;
    b) listele şi anuarele hotelurilor străine, publicate de către agenţiile oficiale de turism sau sub auspiciile lor, şi orarele pentru serviciile de transport străine, care se distribuie gratuit şi care nu conţin mai mult de 25% reclamă comercială privată;
    c) materialul de referinţă furnizat reprezentanţilor acreditaţi sau corespondenţilor numiţi de către agenţiile oficiale de turism naţionale, care nu este destinat pentru distribuţie, precum anuare, liste de telefon sau numere de fax, liste hoteliere, cataloagele târgurilor, eşantioanele bunurilor de artizanat, având o valoare neglijabilă şi materiale privind muzee, universităţi, staţiuni balneoclimaterice sau alte instituţii similare.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Documente şi articole diverse
    ART. 87
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import următoarele bunuri:
    a) documentele trimise gratuit serviciilor publice ale României;
    b) publicaţiile guvernelor străine şi publicaţiile organismelor oficiale internaţionale, destinate distribuirii gratuite;
    c) buletinele de vot pentru alegeri organizate de organisme stabilite în ţări terţe;
    d) obiectele destinate să servească drept dovezi sau în scopuri similare instanţelor judecătoreşti ori altor agenţii oficiale ale României;
    e) specimene de semnături şi circulare privind semnăturile trimise în cadrul schimburilor de informaţii dintre serviciile publice sau instituţiile de credit;
    f) materiale oficiale editate trimise Băncii Naţionale a României;
    g) rapoarte, declaraţii, note, prospecte, formulare de cerere şi alte documente întocmite de către societăţi având sediul într-o ţară terţă şi destinate titularilor sau deţinătorilor titlurilor emise de aceste societăţi;
    h) mijloace de înregistrare, respectiv cartele perforate, înregistrări audio, microfilme etc., folosite pentru transmiterea gratuită a informaţiilor destinatarilor, în măsura în care această scutire nu dă naştere unor abuzuri sau unor distorsiuni majore ale concurenţei;
    i) dosare, arhive, formulare sau alte documente care urmează a fi utilizate în cadrul unor întâlniri, şedinţe, conferinţe ori congrese internaţionale, precum şi rapoartele acestor reuniuni;
    j) planuri, schiţe tehnice, desene, descrieri sau alte documente similare importate în vederea obţinerii ori întocmirii comenzilor în ţări terţe sau a participării la o competiţie ţinută pe teritoriul României;
    k) documente care urmează a fi utilizate în cadrul examinărilor efectuate în România de către instituţii stabilite în ţări terţe;
    l) formulare care urmează a fi utilizate ca documente oficiale în traficul internaţional de vehicule sau de bunuri, în cadrul convenţiilor internaţionale;
    m) formulare, tichete, bilete şi documente similare trimise de transportatori sau de întreprinzători din industria hotelieră stabiliţi în ţări terţe către agenţiile de turism stabilite în România;
    n) formulare, tichete, facturi de transport, scrisori de trăsură şi alte documente comerciale sau de birou care au fost folosite;
    o) formulare oficiale emise de autorităţi naţionale sau internaţionale şi materiale editate în conformitate cu standardele internaţionale, trimise pentru a fi distribuite de asociaţii din ţări terţe către asociaţiile omoloage stabilite în România;
    p) fotografii, diapozitive şi clişee pentru fotografii cu sau fără titlu, trimise agenţiilor de presă sau editurilor de ziare ori reviste;
    q) articolele menţionate în anexă, produse de Organizaţia Naţiunilor Unite sau de una dintre agenţiile specializate ale acesteia, indiferent de scopul în care vor fi utilizate;
    r) articolele de colecţie şi operele de artă cu caracter educativ, ştiinţific sau cultural, care nu sunt destinate vânzării şi care sunt importate de muzee, galerii sau alte instituţii aprobate de autorităţile competente ale României, în vederea scutirii de taxe vamale la import. Scutirea se acordă numai cu condiţia ca articolele în cauză să fie importate gratuit sau, dacă sunt importate cu titlu oneros, să nu fie livrate de o persoană impozabilă;
    s) publicaţiile oficiale tipărite sub autoritatea ţării terţe exportatoare, a instituţiilor internaţionale, a autorităţilor regionale sau locale şi a organismelor de drept public înfiinţate în acea ţară terţă şi materialele tipărite, distribuite cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European sau cu ocazia alegerilor naţionale din ţara de origine, materialele tipărite de către organizaţii politice externe recunoscute oficial ca atare în statele membre, în măsura în care aceste publicaţii şi materiale au fost supuse taxei în ţara terţă exportatoare şi nu au beneficiat de scutirea de taxă la export.


    SECŢIUNEA a 4-a
    Materiale auxiliare folosite pentru stivuirea şi protecţia bunurilor în timpul transportului
    ART. 88
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import materiale diverse, cum ar fi frânghii, paie, textile, hârtie şi carton, lemn sau plastic, ce sunt folosite pentru stivuirea şi protecţia, inclusiv protecţia termică, a bunurilor în timpul transportului lor către România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) nu sunt în mod normal reutilizabile;
    b) suma plătită, reprezentând contravaloarea acestora, este inclusă în baza impozabilă, aşa cum este definită la art. 289 din Codul fiscal.


    SECŢIUNEA a 5-a
    Nutreţul şi hrana pentru animale în timpul transportului acestora
    ART. 89
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import nutreţul şi hrana pentru animale de orice tip, încărcate în mijloacele de transport folosite pentru transportul animalelor către România, destinate utilizării pe durata transportului.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Combustibili şi lubrifianţi existenţi în rezervorul autovehiculelor şi în canistre speciale
    ART. 90
    (1) În condiţiile prevăzute la art. 91 şi 92, următoarele bunuri sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import:
    a) combustibilul conţinut în rezervoarele standard ale:
    - autovehiculelor şi motocicletelor private şi utilitare;
    – canistrelor speciale;

    b) combustibilul conţinut în rezervoarele portabile transportate de către autovehicule şi motociclete private, în cantitate de maximum 10 litri/vehicul, în măsura în care această scutire nu contravine prevederilor naţionale privind deţinerea şi transportul de combustibil.

    (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin termenii de mai jos se înţelege:
    a) autovehicul utilitar - orice autovehicule rutiere cu motor, inclusiv tractoare cu remorci, care prin modalitatea lor de construcţie şi dotare sunt create pentru şi sunt capabile să transporte, cu sau fără plată:
    - mai mult de 9 persoane, inclusiv şoferul;
    – mărfuri, precum şi orice vehicule rutiere cu destinaţie specială, alta decât transportul propriu-zis;

    b) autovehicul privat - orice autovehicul care nu este cuprins în definiţia de la lit. a);
    c) rezervoare standard:
    - rezervoare fixate permanent de către producător la toate autovehiculele de acelaşi tip cu autovehiculul respectiv şi ale căror dispozitive permanente permit combustibilului să fie folosit direct, atât în scopul propulsiei, cât şi pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de îngheţare sau a altor sisteme, după caz;
    – rezervoarele cu gaz adaptate autovehiculelor create pentru utilizarea directă a gazului drept combustibil şi rezervoarele adaptate altor sisteme cu care autovehiculele pot fi echipate sunt, de asemenea, considerate a fi rezervoare standard;
    – rezervoare fixate permanent de către producător tuturor containerelor de acelaşi fel cu containerul respectiv şi ale căror dispozitive permanente permit combustibilului să fie folosit direct pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de răcire şi a altor sisteme cu care containerele speciale sunt echipate;

    d) canistre speciale - orice container echipat cu aparate special proiectate pentru sistemele de îngheţare, sistemele de aerisire, sistemele de izolare termică sau alte sisteme.


    ART. 91
    (1) Combustibilul scutit de la plata taxei pe valoarea adăugată la import în baza art. 90 nu poate face obiectul:
    - utilizării într-un alt autovehicul decât acela în care a fost importat;
    – mutării din autovehiculul în care a fost importat şi ulterior depozitat, cu excepţia perioadei de reparaţii necesare acelui autovehicul;
    – transferării, cu sau fără plată, de către persoana care beneficiază de scutire.

    (2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage plata taxei pe valoarea adăugată aferentă produselor în cauză, cota aplicabilă fiind cea de la data la care s-a produs fapta, la valoarea stabilită şi acceptată la data respectivă de către autorităţile vamale.

    ART. 92
    Scutirile prevăzute la art. 90 se aplică şi lubrifianţilor transportaţi în autovehicule, necesari pentru utilizarea normală a acestora pe parcursul călătoriei.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Bunuri utilizate pentru construirea, întreţinerea sau decorarea monumentelor sau cimitirelor pentru victime de război
    ART. 93
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import bunurile importate de către organizaţii desemnate în acest scop de Guvernul României, în vederea utilizării pentru construcţia, întreţinerea sau decorarea cimitirelor, mormintelor victimelor de război, precum şi a monumentelor ridicate în memoria victimelor de război din ţări terţe, care sunt înmormântate pe teritoriul României.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Sicrie, urne funerare şi articole funerare ornamentale
    ART. 94
    Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată la import următoarele:
    a) sicriele conţinând corpuri neînsufleţite şi urnele funerare conţinând cenuşa persoanelor decedate, precum şi florile, coroanele funerare şi alte obiecte ornamentale care le însoţesc în mod obişnuit;
    b) florile, coroanele şi alte obiecte ornamentale aduse de persoanele care au domiciliul sau reşedinţa într-o ţară terţă şi care participă la funerarii sau vin pentru a decora morminte aflate pe teritoriul României, cu condiţia ca aceste importuri să nu reflecte în niciun mod, nici prin natura, nici prin cantitatea lor, un caracter comercial.


    TITLUL V
    Dispoziţii generale şi finale
    ART. 95
    În situaţiile în care prezentele norme prevăd că acordarea unor scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată sau a accizelor se face sub rezerva îndeplinirii unor condiţii, persoana în cauză furnizează autorităţilor competente dovezi relevante privind îndeplinirea acestora.

    ART. 96
    Echivalentul euro în moneda naţională care se utilizează în scopul aplicării prevederilor prezentelor norme se stabileşte anual. Cursurile aplicabile sunt cele obţinute în prima zi lucrătoare din octombrie. Acestea se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor.

    ART. 97
    Anexa face parte integrantă din prezentele norme.

    ART. 98
    Prezentele norme transpun prevederile Directivei 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxă pe valoarea adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe, ale Directivei 2006/79/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind scutirea de impozit la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial din ţări terţe şi ale Directivei 2009/132/CE a Consiliului din 19 octombrie 2009 de stabilire a domeniului de aplicare a articolului 143 literele (b) şi (c) din Directiva 2006/112/CE în ceea ce priveşte scutirea de la taxa pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 292 din 10 noiembrie 2009.

    ANEXA 1

    la norme
    Materiale vizuale şi audio cu caracter educaţional, ştiinţific şi cultural

┌───────┬──────────────────────────────┐
│Cod NC │Descriere │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │- Plăci, pelicule şi filme │
│ex. │(film cinematografic, copii │
│3704 00│pozitive, cu caracter │
│10 │educativ, ştiinţific sau │
│ │cultural, impresionate, dar │
│ │nedevelopate) │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │Plăci şi pelicule fotografice,│
│ │impresionate şi developate, │
│ex. │altele decât filmele │
│3705 │cinematografice (cu caracter │
│ │educativ, ştiinţific sau │
│ │cultural): │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │- Cu lăţimea de 35 mm sau mai │
│3706 10│mare: │
│ │- - Altele: │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │- - - Alte pozitive: │
│ │- [Filme de actualităţi (cu │
│ │sau fără coloană sonoră) care │
│ │descriu evenimente cu valoare │
│ │de ştire în momentul │
│ │importului, importate în │
│ │limita a două copii pentru │
│ │fiecare subiect, în │
│ex. │scopul copierii │
│3706 10│- Materiale filmate de arhivă │
│99 │(cu sau fără coloană sonoră) │
│ │destinate utilizării împreună │
│ │cu filmele de actualităţi │
│ │- Filme recreative destinate │
│ │în special copiilor şi │
│ │tineretului │
│ │- Alte filme cu caracter │
│ │educativ, ştiinţific sau │
│ │cultural] │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │- Altele: │
│ │- [Filme de actualităţi (cu │
│ │sau fără coloană sonoră) care │
│ │descriu evenimente cu valoare │
│ │de ştire în momentul │
│ │importului, importate în │
│ │limita a două copii pentru │
│ │fiecare subiect, în │
│ex. │scopul copierii │
│3706 90│Materiale filmate de arhivă │
│ │(cu sau fără coloană sonoră) │
│ │destinate utilizării împreună │
│ │cu filmele de actualităţi │
│ │Filme recreative destinate în │
│ │special copiilor şi │
│ │tineretului │
│ │Alte filme cu caracter │
│ │educativ, ştiinţific sau │
│ │cultural] │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │Alte materiale imprimate, │
│4911 │inclusiv imagini şi fotografii│
│ │imprimate: │
│ │- Altele: │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │- - - Altele: │
│ │- - (Microcarduri sau alte │
│ │suporturi de stocare a │
│ │informaţiilor necesare pentru │
│ex. │informaţii computerizate şi │
│4911 99│servicii de documentare cu │
│00 │caracter educativ, ştiinţific │
│ │sau │
│ │cultural │
│ │- Diagrame de perete realizate│
│ │numai în scopuri demonstrative│
│ │şi educative) │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │Discuri, benzi, dispozitive de│
│ │stocare remanentă a datelor pe│
│ │bază de semiconductori, │
│ │"cartele inteligente" şi alte │
│ │suporturi pentru înregistrarea│
│ │sunetului sau pentru │
│ex. │înregistrări similare, chiar │
│8523 │înregistrate, inclusiv │
│ │matriţele şi formele │
│ │galvanizate pentru fabricarea │
│ │discurilor, altele │
│ │decât produsele de la │
│ │capitolul 37 (cu caracter │
│ │educativ, ştiinţific sau │
│ │cultural) │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │Instrumente, aparatură şi │
│ │modele destinate │
│ │demonstraţiilor (de exemplu, │
│ │în învăţământ sau la │
│ │expoziţii), improprii altor │
│ │utilizări: │
│ │(- Tipare, modele şi planşe de│
│ex. │perete cu caracter educativ, │
│9023 00│ştiinţific sau cultural, │
│ │proiectate numai scopuri │
│ │demonstrative şi pentru │
│ │educaţie │
│ │- Machete sau vizualizări ale │
│ │unor concepte abstracte, cum │
│ │ar fi structurile moleculare │
│ │şi formulele matematice) │
├───────┼──────────────────────────────┤
│ │Holograme pentru proiecţie │
│ │laser │
│ │Truse multimedia │
│Diverse│Materiale pentru instruirile │
│ │programate, inclusiv materiale│
│ │sub formă de truse şi │
│ │materialele tipărite │
│ │corespunzătoare acestora │
└───────┴──────────────────────────────┘


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016