Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
NORME din 19 martie 2008 privind realizarea de expertize fiscale la solicitarea instantelor judecatoresti, organelor de cercetare penala, organelor fiscale sau a altor parti interesate
Având în vedere prevederile art. 3 lit. g) şi ale <>art. 11 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activitãţii de consultanţã fiscalã, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 198/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Consiliul superior al Camerei Consultanţilor Fiscali din România adoptã prezentele norme.
CAP. I Dispoziţii generale
1. Sfera de cuprindere Prezentele norme stabilesc cadrul profesional de efectuare a expertizei fiscale asupra obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice prevãzute de <>Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a respectãrii legalitãţii procedurilor fiscale prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a altor drepturi şi obligaţii privind impozitele, taxele şi contribuţiile ce fac obiectul veniturilor la bugetul consolidat al statului. 2. Persoane autorizate Expertizele fiscale pot fi efectuate numai de cãtre persoanele prevãzute la <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 198/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, de membri ai Camerei Consultanţilor Fiscali înscrişi în Registrul consultanţilor fiscali şi al societãţilor de consultanţã fiscalã în categoria membri activi. Expertizele fiscale judiciare pot fi fãcute doar de cãtre persoanele fizice consultanţi fiscali, iar cele extrajudiciare, şi de cãtre societãţile de consultanţã. În sensul prezentelor norme, expert este consultantul fiscal numit ca expert. 3. Clasificarea expertizelor fiscale Expertizele fiscale se clasificã în: - expertize fiscale judiciare; - expertize fiscale extrajudiciare. Expertizele fiscale judiciare constituie mijloace de probã în justiţie, având ca scop principal atât stabilirea adevãrului, cât şi soluţionarea justã a cauzelor aflate în faza de cercetare sau de judecatã. Expertizele fiscale judiciare se referã la obligaţiile ce fac obiectul veniturilor la bugetul consolidat al statului şi pentru alte impozite şi taxe similare în relaţia cu alte ţãri. Aspectele procedurale ale expertizelor judiciare sunt reglementate de Codul de procedurã civilã, Codul de procedurã penalã, <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activitãţii de expertizã tehnicã judiciarã şi extrajudiciarã, aprobatã prin <>Legea nr. 156/2002 . Expertizele fiscale extrajudiciare sunt acele expertize solicitate unui consultant fiscal de cãtre orice persoanã interesatã în vederea stabilirii realitãţii şi legalitãţii obligaţiilor de naturã fiscalã, respectiv debite şi accesorii. Utilizatorii informaţiilor puse la dispoziţie de cãtre consultanţii fiscali, prin intermediul Raportului de expertizã fiscalã extrajudiciarã, sunt: organele fiscale, operatorii economici, asociaţiile şi alte persoane interesate, orice persoanã fizicã sau juridicã. Dupã natura cauzelor în care se dispun, expertizele judiciare se clasificã în: - expertize fiscale dispuse în cauze civile; şi - expertize fiscale dispuse în cauze penale. 4. Reglementarea expertizei fiscale judiciare şi extrajudiciare Expertizele fiscale presupun 3 aspecte reglementate: - aspecte de drept material; - aspecte de drept procesual; - aspecte de conduitã profesionalã. Reglementarea fondului se referã la dreptul material în domeniul fiscal la care se raporteazã expertiza fiscalã (Codul fiscal, Codul de procedurã fiscalã, alte reglementãri fiscale, reglementãri nefiscale care includ şi dispoziţii de naturã fiscalã situate în afara Codului fiscal, acte normative ce reglementeazã contribuţiile cu caracter social, convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate, acte normative de drept comunitar etc.). Reglementarea proceduralã. Aspectele procedurale privind expertiza fiscalã sunt reglementate în Codul de procedurã civilã - art. 201-214, Codul de procedurã penalã - art. 116-125, Codul de procedurã fiscalã - <>art. 55 şi în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 , aprobatã prin <>Legea nr. 156/2002 . Procedura expertizei dispuse în cauze de naturã civilã este reglementatã de Codul de procedurã civilã, din care prezentãm: Codul de procedurã civilã: Art. 201. Când pentru lãmurirea unor împrejurãri de fapt instanţa considerã necesar sã cunoascã pãrerea unor specialişti, va numi, la cererea pãrţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cãrora ei urmeazã sã se pronunţe şi termenul în care trebuie sã efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea expertizei la instanţã sã aibã loc conform dispoziţiilor art. 209. Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. În domeniile strict specializate, în care nu existã experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricãreia dintre pãrţi judecãtorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitãţi ori specialişti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau în şedinţã publicã, pãrţile fiind îndreptãţite sã punã şi ele întrebãri. Dispoziţiile referitoare la expertizã, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendã şi obligarea la plata de despãgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzãtor în cazurile prevãzute la alin. (2) şi (3). La efectuarea expertizei în condiţiile alin. (2) pot participa şi experţi desemnaţi de pãrţi, dacã prin lege nu se dispune altfel. Norme: Principala necesitate a expertizelor fiscale judiciare decurge din complexitatea şi diversitatea mişcãrilor de valori, particularitãţilor acestora în diferitele sectoare de activitate. Expertiza fiscalã judiciarã are ca obiect cercetarea faptelor şi activitãţilor economice şi stabilirea sarcinilor fiscale ce decurg din acestea. Astfel, când pentru lãmurirea unor împrejurãri de fapt instanţa considerã necesar sã cunoascã pãrerea unor specialişti, va numi, la cererea pãrţilor sau din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere de şedinţã punctele asupra cãrora ei urmeazã sã se pronunţe şi termenul în care trebuie efectuatã expertiza. La efectuarea lucrãrilor expertizei pot participa şi experţi desemnaţi de pãrţi, cu încuviinţarea instanţei competente. Codul de procedurã civilã: Art. 202. Dacã pãrţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de cãtre instanţã, prin tragere la sorţi, în şedinţã publicã, de pe lista întocmitã şi comunicatã de cãtre biroul local de expertizã, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, sã efectueze expertize judiciare. Încheierea de numire va stabili şi plata experţilor. Norme: Alegerea experţilor în vederea recomandãrii cãtre organele în drept se face ţinându-se cont de specializarea, competenţa şi experienţa expertului în raport cu domeniul în care urmeazã sã efectueze expertiza. Plata expertului sau experţilor numiţi trebuie sã fie remuneratorie. În situaţia în care expertul sau experţii numiţi de instanţã sã efectueze expertiza considerã onorariul stabilit ca neremuneratoriu, ei sunt îndreptãţiţi sã solicite instanţei mãrirea acestuia. În cazul lipsei de solicitudine a instanţei cu privire la cererile experţilor, aceştia sunt îndreptãţiţi sã refuze efectuarea expertizei. În cazul în care expertiza fiscalã se face de cãtre o altã instanţã, numirea experţilor şi stabilirea plãţii ce li se cuvine se vor putea lãsa în sarcina acelei instanţe. Codul de procedurã civilã: Art. 204. Experţii se pot recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecãtorii. Recuzarea trebuie sã fie cerutã în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacã motivul ei exista la aceastã datã; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare. Recuzãrile se judecã în şedinţã publicã, cu citarea pãrţilor şi a expertului. Norme: Recuzarea este dreptul pe care îl au pãrţile implicate în proces de a cere, în cazuri determinate, expertului sau experţilor sã se retragã de la efectuarea expertizei. Experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecãtorii. Cazurile de recuzare a judecãtorilor şi, implicit, a experţilor sunt: - când el, soţul sãu, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudã sau afin pânã la al IV-lea grad inclusiv cu vreuna dintre pãrţi; - când el este soţ, rudã sau afin în linie directã ori în linie colateralã, pânã la al IV-lea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei pãrţi sau dacã este cãsãtorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste persoane; - când soţul în viaţã şi nedespãrţit este rudã sau afin al uneia dintre pãrţi, pânã la al IV-lea grad inclusiv, sau dacã, fiind încetat din viaţã ori despãrţit, au rãmas copii; - dacã el, soţul sau rudele lor pânã la al IV-lea grad inclusiv au o pricinã asemãnãtoare cu aceea care se judecã sau dacã au o judecatã la instanţa unde una dintre pãrţi este judecãtor; - dacã între aceleaşi persoane şi una dintre pãrţi a fost o judecatã penalã în timp de 5 ani înaintea recuzãrii; - dacã este tutore sau curator al uneia dintre pãrţi; - dacã şi-a spus pãrerea cu privire la pricina ce se judecã; - dacã a primit de la una dintre pãrţi daruri sau fãgãduieli de daruri ori altfel de îndatoriri; - dacã este vrãjmãşie între el, soţul sau una dintre rudele sale pânã la al IV-lea grad inclusiv şi una dintre pãrţi, soţii sau rudele acestora pânã la gradul al III-lea inclusiv. Codul de procedurã civilã: Art. 205. Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivã aplicabile experţilor. Dacã expertul nu se înfãţişeazã, instanţa poate dispune înlocuirea lui. Norme: Sarcina efectuãrii expertizei fiscale de cãtre consultanţii fiscali este obligatorie, neputând fi refuzatã decât pentru motive întemeiate. Refuzul expertului de a primi lucrarea, nedepunerea în termenul fixat sau refuzul de a da lãmuririle cerute se sancţioneazã cu amendã judiciarã. Codul de procedurã civilã: Art. 207. Dacã experţii pot sã-şi dea de îndatã pãrerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţã, iar pãrerea lor se va trece într-un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198. Codul de procedurã civilã: Art. 208. Dacã pentru expertizã este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi fãcutã decât dupã citarea pãrţilor prin carte poştalã recomandatã, cu dovadã de primire, arãtând zilele şi orele când începe şi continuã lucrarea. Dovada de primire va fi alãturatã lucrãrii expertului. Pãrţile sunt obligate sã dea expertului orice lãmuriri în legãturã cu obiectul lucrãrii. Norme: Consultantul fiscal poate efectua expertiza cu convocarea în scris a pãrţilor, transmisã cu confirmare de primire, în orice situaţie. Consultantul fiscal va analiza tot materialul documentar pus la dispoziţie de pãrţi, dacã acesta are legãturã cu cauza aflatã în litigiu. În egalã mãsurã, pãrţile aflate în proces sunt obligate sã punã la dispoziţia consultantului fiscal, la solicitarea acestuia, toate înscrisurile pe care le deţin în legãturã cu cauza în litigiu. Codul de procedurã civilã: Art. 209. Expertul este dator sã-şi depunã lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecatã. Norme: Termenul de efectuare a expertizei curge între data numirii expertului/experţilor şi data fixatã pentru depunerea raportului de expertizã la dosarul cauzei, potrivit încheierii de şedinţã comunicate, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecatã fixat. Dacã termenul fixat iniţial pentru depunerea raportului de expertizã fiscalã este considerat de experţi neadecvat (prea scurt în raport cu numãrul şi complexitatea obiectivelor, cu perioada de desfãşurare a evenimentelor), ei sunt îndreptãţiţi sã solicite instanţei un termen adecvat, minim necesar pentru efectuarea unei expertize fiscale de calitate. Codul de procedurã civilã: Art. 210. Când sunt mai mulţi experţi cu pãreri deosebite lucrarea trebuie sã cuprindã pãrerea motivatã a fiecãruia. Norme: În cazul în care pentru efectuarea expertizei fiscale judiciare au fost desemnaţi mai mulţi experţi, cu pãreri diferite, lucrarea trebuie sã cuprindã opinia motivatã a fiecãruia. Opinia separatã poate fi consemnatã în cuprinsul aceluiaşi raport sau într-o anexã la acesta. Indiferent de modul de prezentare a opiniei, experţii desemnaţi pentru întocmirea raportului de expertizã fiscalã au obligaţia de a o fundamenta temeinic, cu indicarea articolelor din actul normativ sau a actelor normative pe baza cãrora au formulat concluzii. Opinia separatã a experţilor parte, cuprinsã în raportul de expertizã fiscalã sau într-o anexã la acesta, nu poate fi comunicatã direct pãrţilor, ci va fi depusã la organul care a dispus efectuarea expertizei. Codul de procedurã civilã: Art. 211. Experţii sunt datori sã se înfãţişeze înaintea instanţei spre a da lãmuriri ori de câte ori li se va cere, caz în care au dreptul la despãgubiri, ce se vor stabili prin încheiere executorie. Norme: Lãmuririle suplimentare constau în explicaţii cerute expertului asupra raportului de expertizã, referitoare la metodologia de elaborare a raportului, la expresiile utilizate de cãtre expert în conţinutul raportului, metodele utilizate în timpul examinãrilor, concluziile expertizei etc. Lãmuririle suplimentare nu schimbã obiectul iniţial al expertizei. Codul de procedurã civilã: Art. 212. Dacã instanţa nu este lãmuritã prin expertiza fãcutã, poate dispune întregirea expertizei sau o nouã expertizã. Expertiza contrarie va trebui cerutã motivat la primul termen dupã depunerea lucrãrii. Norme: Suplimentul de expertizã se efectueazã, la cererea organului care a dispus expertiza, de regulã, de acelaşi expert care a participat la lucrãrile expertizei propriu-zise, dar pentru efectuarea acestui supliment instanţa competentã poate desemna un alt expert. Instanţa poate sã dispunã efectuarea unui supliment de expertizã care urmãreşte obiective suplimentare atunci când expertul a omis sã rãspundã, a dat rãspunsuri incomplete ori dacã dupã efectuarea expertizei au apãrut împrejurãri care pot determina modificarea opiniei iniţiale a expertului. O altã expertizã poate fi încuviinţatã de instanţã, la cererea motivatã a pãrţii nemulţumite sau din oficiu, şi se efectueazã de un alt expert decât cel care a întocmit raportul de expertizã iniţial. În cazul expertizei contrare se numesc, de regulã, 3 experţi. Codul de procedurã civilã: Art. 213. Experţii care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicitã se vor pedepsi pentru luare de mitã. La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mãri plata cuvenitã prin încheiere executorie datã cu citarea pãrţilor. Norme: Raportul de expertizã fiscalã însoţit de nota de evaluare a onorariului, împreunã cu decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnã sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, va fi depus la organul care a dispus expertiza. Onorariul definitiv în expertizele judiciare va fi stabilit de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrãrii şi de volum. Codul de procedurã civilã: Art. 214. Dacã expertiza se face de o altã instanţã prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plãţii ce li se cuvine se va putea lãsa în sarcina acestei instanţe. Procedura expertizei dispuse în cauze de naturã penalã este reglementatã de Codul de procedurã penalã, din care prezentãm: Codul de procedurã penalã: Ordonarea efectuãrii expertizei Art. 116. Când pentru lãmurirea unor fapte sau împrejurãri ale cauzei, în vederea aflãrii adevãrului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmãrire penalã ori instanţa de judecatã dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. Codul de procedurã penalã: Art. 118. Expertiza se efectueazã potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afarã de cazul când prin lege se dispune altfel. Dispoziţiile art. 113 se aplicã în mod corespunzãtor. Expertul este numit de organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã, cu excepţia expertizei prevãzute în art. 119 alin. 2. Fiecare dintre pãrţi are dreptul sã cearã ca un expert recomandat de ea sã participe la efectuarea expertizei. Codul de procedurã penalã: Art. 120. Organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã, când dispune efectuarea unei expertize, fixeazã un termen la care sunt chemate pãrţile, precum şi expertul, dacã acesta a fost desemnat de organul de urmãrire penalã sau de instanţã. La termenul fixat se aduce la cunoştinţã pãrţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebãrile la care expertul trebuie sã rãspundã şi li se pune în vedere cã au dreptul sã facã observaţii cu privire la aceste întrebãri şi cã pot cere modificarea sau completarea lor. Pãrţile mai sunt încunoştinţate cã au dreptul sã cearã numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sã participe la efectuarea expertizei. Dupã examinarea obiecţiilor şi cererilor fãcute de pãrţi şi expert, organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã pune în vedere expertului termenul în care urmeazã a fi efectuatã expertiza, încunoştinţându-l totodatã dacã la efectuarea acesteia urmeazã sã participe pãrţile. Norme: În cauzele penale stabilirea obiectivelor se face în douã etape: 1. încuviinţarea probei, stabilirea obiectivelor de principiu, numirea expertului, fixarea unui termen în care se citeazã pãrţile şi expertul numit şi analiza sumarã a dosarului de cãtre expert; 2. punerea în discuţia pãrţilor a obiectivelor de principiu fixate în prima fazã şi a expertului. În aceastã etapã se va stabili şi termenul în care expertul trebuie sã efectueze expertiza şi se vor completa obiectivele de principiu în raport cu cererile formulate de pãrţi şi de expert. Codul de procedurã penalã: Art. 121. Expertul are dreptul sã ia cunoştinţã de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmãririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmãrire. Expertul poate cere lãmuriri organului de urmãrire penalã sau instanţei de judecatã cu privire la anumite fapte ori împrejurãri ale cauzei. Pãrţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã, pot da expertului explicaţiile necesare. Codul de procedurã penalã: Art. 122. Dupã efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris. Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertizã. Dacã sunt deosebiri de pãreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexã. Raportul de expertizã se depune la organul de urmãrire penalã sau la instanţa de judecatã care a dispus efectuarea expertizei. Codul de procedurã penalã: Art. 123. Raportul de expertizã cuprinde: a) partea introductivã, în care se aratã organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuatã, data întocmirii raportului de expertizã, obiectul acesteia şi întrebãrile la care expertul urma sã rãspundã, materialul pe baza cãruia expertiza a fost efectuatã şi dacã pãrţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei; b) descrierea în amãnunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile pãrţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de expert; c) concluziile, care cuprind rãspunsurile la întrebãrile puse şi pãrerea expertului asupra obiectului expertizei. Codul de procedurã penalã: Art. 124. Când organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã constatã, la cerere sau din oficiu, cã expertiza nu este completã, dispune efectuarea unui supliment de expertizã fie de cãtre acelaşi expert, fie de cãtre altul. De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer expertului lãmuriri suplimentare în scris ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertizã. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor. Lãmuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertizã criminalisticã ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza. Codul de procedurã penalã: Art. 125. Dacã organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertizã, dispune efectuarea unei noi expertize. Organizarea activitãţii de expertizã tehnicã judiciarã este prevãzutã în <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 , aprobatã prin <>Legea nr. 156/2002 , din care prezentãm o serie de reguli şi proceduri ce trebuie avute în vedere de cãtre consultanţii fiscali în efectuarea expertizelor fiscale: <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 Reguli procedurale privind expertiza tehnicã judiciarã Art. 17. - Organul îndreptãţit sã dispunã efectuarea expertizei tehnice judiciare numeşte expertul sau, dupã caz, specialistul, indicã în scris, prin încheiere sau prin ordonanţã, obiectul expertizei şi întrebãrile la care trebuie sã rãspundã acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertizã, fixeazã onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunicã biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile numele persoanei desemnate sã efectueze expertiza. Art. 18. - Partea interesatã are dreptul sã solicite ca pe lângã persoana numitã în calitate de expert sã mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa, şi un expert sau un specialist, nominalizat de ea, din categoria persoanelor prevãzute la art. 11-14. Art. 19. - În cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse expertul trebuie sã se deplaseze în altã localitate decât cea în care domiciliazã, acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare şi la plata diurnei potrivit dispoziţiilor care reglementeazã aceste drepturi pentru salariaţii din instituţiile publice. Art. 20. - Suma stabilitã drept onorariu provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, se depun, în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea cãreia s-a încuviinţat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deschis în acest scop. Art. 21. - Raportul de expertizã cuprinde: a) partea introductivã, în care se menţioneazã organul care a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului sau ale specialistului, specialitatea acestuia, data întocmirii raportului de expertizã, obiectul acesteia şi întrebãrile la care expertul sau specialistul urmeazã sã rãspundã, materialul pe baza cãruia expertiza a fost efectuatã şi dacã pãrţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei; b) descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile pãrţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe baza celor constatate de expert sau de specialist; c) concluziile, care cuprind rãspunsurile la întrebãrile puse şi pãrerea expertului sau a specialistului asupra obiectului expertizei. Art. 22. - Raportul de expertizã însoţit de nota de evaluare a onorariului, împreunã cu decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnã sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, dacã este cazul, se depun la biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, în vederea trimiterii la organul care a dispus efectuarea expertizei. Art. 23. - (1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnicã judiciarã se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrãrii, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului. (2) Plata onorariului şi decontarea altor cheltuieli, atunci când este cazul, cuvenite expertului sau specialistului, se fac numai prin biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile. Art. 24. - (1) Dispoziţiile art. 15-23 se aplicã şi în cazul expertizei contabile judiciare. (2) Expertizele contabile judiciare pot fi efectuate numai de experţi contabili atestaţi în condiţiile legii. Reglementarea profesionalã a activitãţii de expertizã fiscalã este conţinutã de Hotãrârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 5/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali şi de Hotãrârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 3/2007 pentru aprobarea Codului privind Conduita eticã şi profesionalã în domeniul consultanţei fiscale şi prezentele norme profesionale. Principiile de desfãşurare a activitãţii de consultanţã fiscalã sunt: Integritatea Consultantul fiscal trebuie sã fie corect, cinstit şi incoruptibil în desfãşurarea activitãţii de consultant fiscal, fãrã a se implica în acţiuni care nu au un interes legitim. Independenţa Independenţa presupune exprimarea unei opinii fãrã a fi afectatã de influenţe care pot compromite raţionamentul profesional. Evitarea evenimentelor şi circumstanţelor care sunt atât de semnificative încât o terţã parte raţionalã şi informatã, cunoscând toate informaţiile relevante, inclusiv metodele de siguranţã aplicate, ar putea concluziona cã integritatea, obiectivitatea sau scepticismul profesional al unui consultant fiscal au fost compromise. Obiectivitate Un consultant fiscal trebuie sã fie corect şi nu trebuie sã îngãduie ca obiectivitatea sã fie afectatã de prejudecãţi, conflicte de interese sau influenţe externe. Activitatea consultantului fiscal trebuie sã se bazeze pe obiectivitate neafectatã de alte interese, de orice naturã. Confidenţialitate Consultantul fiscal este obligat sã pãstreze secretul în legãturã cu informaţiile, faptele şi documentele probante despre care ia cunoştinţã şi pe care le deţine ca urmare a exercitãrii atribuţiilor de consultanţã fiscalã, fiindu-i interzisã cu desãvârşire utilizarea acestora în interesul propriu ori în interesul unui terţ. Consultantul fiscal trebuie sã respecte confidenţialitatea informaţiilor dobândite pe parcursul derulãrii serviciilor profesionale şi nu trebuie sã foloseascã sau sã dezvãluie nicio astfel de informaţie fãrã o autorizare corespunzãtoare şi punctualã, cu excepţia situaţiilor în care existã un drept sau o obligaţie legalã ori profesionalã care impune dezvãluirea acelor informaţii. Competenţa profesionalã Competenţa profesionalã constã în ansamblul abilitãţilor şi capacitãţilor necesare pentru a analiza şi rezolva, în concordanţã cu dispoziţiile legale în materie, problemele fiscale care îi sunt încredinţate, fãcând o evaluare estimativã a eventualelor riscuri juridice şi fiscale generate de soluţiile adoptate. Competenţa profesionalã reprezintã capacitatea consultantului fiscal de a acorda, în baza unor cunoştinţe temeinice, teoretice şi practice privind legislaţia fiscalã servicii profesionale privind asistenţa pe probleme fiscale, instruire şi perfecţionare în domeniul fiscal şi reprezentare în faţa autoritãţilor fiscale şi judiciare. Neutralitatea În scopul îndeplinirii activitãţii de consultanţã fiscalã în mod imparţial, consultantul fiscal trebuie sã acţioneze echidistant şi independent faţã de orice influenţe de naturã politicã, rasialã, de naţionalitate etc. Atitudinea în profesie Consultantul fiscal, în desfãşurarea activitãţii, trebuie sã fie conştient cã prin serviciile sale are o responsabilitate atât faţã de client, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale şi, ca urmare, nu va putea sã îşi asume în exercitarea profesiei riscuri ce pot aduce atingere imaginii proprii, profesiei, Camerei Consultanţilor Fiscali şi clienţilor sau care pot antrena rãspunderea sa materialã, contravenţionalã sau penalã.
CAP. II Efectuarea expertizei fiscale
1. Acceptarea expertizei fiscale judiciare Expertizele fiscale judiciare pot fi dispuse numai de organele îndreptãţite de lege pentru administrarea probei cu expertizã. Expertizele fiscale dispuse de instanţele civile sunt consemnate în încheierea de şedinţã din care rezultã: - numele expertului/experţilor; - obiectivele (întrebãrile) la care trebuie sã rãspundã expertul sau experţii numiţi, formulate de instanţã; - termenul pânã la care se va efectua expertiza; - onorariul expertului sau al experţilor numiţi pentru efectuarea expertizei. Expertizele fiscale dispuse în cauze penale se efectueazã potrivit Codului de procedurã penalã în condiţiile procedurale şi legale specifice. Când efectuarea expertizei fiscale judiciare este supusã altor reglementãri procedurale speciale, consultantul fiscal numit în calitate de expert se va conforma acelor reglementãri procedurale privind dispunerea expertizelor şi numirea experţilor. Solicitarea adresatã consultantului fiscal cu privire la efectuarea unei expertize judiciare nu poate fi refuzatã decât din motive temeinice. În acceptarea efectuãrii unei expertize fiscale, consultanţii fiscali trebuie sã ţinã cont de posibilitatea de a-şi îndeplini misiunea, în condiţiile respectãrii regulilor de independenţã, competenţã şi incompatibilitate. Calitatea de expert este, potrivit legii, incompatibilã cu aceea de martor în aceeaşi cauzã, calitatea de martor având întâietate. Consultantul fiscal care se aflã într-o situaţie de incompatibilitate este obligat sã se abţinã de la lucrãrile expertizei; în acest sens acesta va declara preşedintelui instanţei de judecatã sau procurorului care supravegheazã cercetarea motivul abţinerii sale. În situaţia în care consultantul fiscal nu face declaraţia de abţinere de la lucrãrile expertizei, acesta poate fi recuzat de cãtre pãrţi, în cursul urmãririi penale sau a judecãţii cauzei. 2. Programarea lucrãrilor În cadrul acestei etape este necesarã elaborarea unui program de lucru, avându-se în vedere angajarea unor termene fixe la care raportul va fi predat solicitanţilor. Programul de lucru pentru efectuarea expertizei fiscale trebuie sã cuprindã un buget de timp care va sta la baza întocmirii notei de evaluare pe baza cãreia se va stabili onorariul. Elaborarea programului de lucru este la latitudinea fiecãrui consultant fiscal. Programul de lucru face parte din dosarul de lucru al consultantului fiscal. În cazul expertizelor fiscale judiciare consultanţii fiscali nu pot delega efectuarea lucrãrilor pentru care au fost numiţi prin actul procedural (încheiere de şedinţã sau ordonanţã), fiind obligaţi sã îşi îndeplineascã mandatul în mod personal. În cazul expertizelor fiscale extrajudiciare consultantul fiscal poate delega executarea unor lucrãri diverşilor colaboratori, fãrã a fi exonerat de rãspunderea finalã ce îi revine asupra conţinutului şi calitãţii raportului de expertizã fiscalã. 3. Documentarea expertizei fiscale judiciare şi extrajudiciare. Materialul documentar pe care trebuie sã îl studieze consultantul fiscal cuprinde, orientativ: - documentele de la dosarul cauzei; - actele normative care reglementeazã cauza aflatã în soluţionare la instanţa care a dispus expertiza; - în materia actelor normative de drept comunitar şi variantele originale ale acestor directive şi regulamente etc.; - jurisprudenţa Curţii de Justiţie Europene; - doctrina şi jurisprudenţa românã şi strãinã relevantã; - documentele justificative şi orice alte probe aflate în posesia pãrţilor sau a terţilor implicate în proces ori a terţelor persoane; - orice acte de control/verificare întocmite de cãtre organe abilitate; - rapoarte de expertizã efectuate în cauzã; - orice alte documente necesare în fundamentarea şi întocmirea raportului de expertizã, solicitate de fiecare consultant fiscal în raport cu necesitatea lãmuririi unor aspecte legate de faptele şi împrejurãrile cauzei. În cazul expertizelor fiscale judiciare dispuse în cadrul dosarelor penale, materialul documentar analizat este cel de la dosarul cauzei, orice explicaţii suplimentare solicitate de cãtre consultanţi putând fi obţinute numai cu încuviinţarea organelor de urmãrire penalã sau a instanţei de judecatã. Materialul documentar nu poate fi ridicat de cãtre consultantul fiscal din dosarul cauzei. Dacã obiectivele la care trebuie sã rãspundã consultantul fiscal nu sunt clar stabilite, acesta poate sã solicite fie reformularea acestora, fie detalierea lor pânã la primul termen ulterior desemnãrii sale. În fundamentarea concluziilor şi pentru motivarea opiniilor, consultantul fiscal este abilitat sã cearã pãrţilor interesate în expertizã explicaţii suplimentare. Consultantul fiscal va investiga acurateţea şi integralitatea datelor furnizate de pãrţi, eventualele neconcordanţe ale acestora cu realitatea şi va face precizãri în cadrul raportului de expertizã cu privire la acestea. În situaţia în care consultantul fiscal va considera necesar pentru fundamentarea opiniei va lua mãsuri de extindere a investigaţiilor, de solicitare a altor materiale documentare, situaţie pe care o va prezenta celor în drept, cu solicitarea unui nou termen de depunere a raportului de expertizã. Materialul documentar nu trebuie prezentat în copie ca anexã la raportul de expertizã, dar trebuie pãstrat la dosarul de lucru al acesteia, în vederea susţinerii opiniei în faţa organelor în drept şi, dupã caz, controlului de calitate efectuat de Direcţia de monitorizare, control şi competenţã profesionalã a Camerei Consultanţilor Fiscali. Consultantul fiscal are obligaţia întocmirii unui dosar de lucru pentru fiecare expertizã fiscalã la care a participat. Dosarul de lucru al consultantului fiscal va trebui sã cuprindã, dupã caz: a) încheierea de şedinţã a instanţei, ordonanţa organelor de cercetare penalã sau contractul pentru efectuarea expertizelor fiscale extrajudiciare; b) raportul de expertizã fiscalã, care reprezintã îndeplinirea obligaţiei pentru care a fost numit de cãtre organele în drept sau solicitat, în cazul expertizei fiscale extrajudiciare; c) corespondenţa, rãspunsurile la întrebãrile suplimentare sau suplimentele de expertizã fiscalã, solicitate de organele în drept, care au dispus expertiza; d) eventualele note personale ale consultanţilor fiscali, necesare pentru redactarea raportului de expertizã, pentru fundamentarea bugetului de timp şi pentru decontarea lucrãrii de cãtre beneficiari; e) programul de lucru, nota de evaluare a onorariului, documentele privind decontarea lucrãrii. Este necesar ca fiecare consultant fiscal sã deţinã un registru al dosarelor întocmite pentru fiecare expertizã fiscalã, pentru a fi identificate mai uşor, inclusiv în cazul unui control privind auditul de calitate al cabinetelor şi societãţilor de consultanţã fiscalã efectuat de cãtre Direcţia de monitorizare, control şi competenţã profesionalã a Camerei Consultanţilor Fiscali. 4. Examinarea materialului documentar În aceastã etapã de lucru intervine raţionamentul profesional al consultantului fiscal în formularea opiniei şi elaborarea rãspunsului la obiectivele expertizei. Materialul documentar existent trebuie analizat în totalitate, coroborat cu actele normative care reglementeazã fiecare situaţie supusã analizei. Din punct de vedere procedural expertiza presupune: a) examinarea materialului documentar aflat la dosarul cauzei: Aceastã activitate se va desfãşura la sediul organului care a dispus expertiza. Materialul documentar aflat la dosarul cauzei poate fi insuficient, situaţie în care consultantul fiscal poate sã solicite, motivat, organului în drept completarea acestuia. Dacã la dosarul cauzei se aflã înscrisuri considerate semnificative în fundamentarea opiniei, consultantul fiscal poate solicita, în scris şi motivat, instanţei eliberarea de copii ale acestor documente; b) examinarea documentelor, a oricãror înscrisuri sau altor probe aflate în posesia pãrţilor sau a terţelor persoane: Atunci când pentru a rãspunde obiectivelor fixate consultantul fiscal apreciazã cã materialul documentar aflat la dosarul cauzei nu este suficient, acesta va examina toate înscrisurile, evidenţele, documentele justificative şi orice alte probe necesare în stabilirea adevãrului, aflate în posesia pãrţilor sau a terţelor persoane. Pentru expertiza la faţa locului consultantul fiscal este dator sã comunice pãrţilor aflate în proces data la care încep lucrãrile expertizei fiscale. Comunicarea se va face în scris şi se va trimite pãrţilor prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, confirmare care va fi ataşatã raportului de expertizã. Aceastã procedurã de citare a pãrţilor este o garanţie a dreptului de apãrare al acestora. Cerinţa legalã de citare a pãrţilor nu este consideratã satisfãcutã dacã aceasta nu s-a produs într-un termen de 5-7 zile înaintea începerii lucrãrilor, în care pãrţile sã ia cunoştinţã de data şi locul convocãrii. Expertiza fiscalã efectuatã fãrã citarea pãrţilor este consideratã nulã. Nulitatea ce decurge din necitarea pãrţilor poate fi invocatã de partea afectatã la primul termen dupã depunerea raportului de expertizã, în apel sau în recurs. Consecinţa anulãrii raportului de expertizã fiscalã este refacerea expertizei cu citarea pãrţilor. Consultantul fiscal va analiza realitatea economicã şi legalitatea actelor puse la dispoziţie de pãrţi, valoarea lor formalã şi de fond, în vederea constatãrii capacitãţii acestora de a contribui la determinarea cât mai exactã a drepturilor şi obligaţiilor care fac obiectul dosarului în care s-a dispus efectuarea expertizei fiscale. Dacã obiectivele la care trebuie sã rãspundã expertiza vizeazã constatãrile consemnate în acte de control fiscal sau de altã naturã, efectuate de organele abilitate, consultantul fiscal trebuie sã examineze actele respective cel puţin sub aspectul conţinutului şi întinderii controlului, dar şi al modului de stabilire a rãspunderilor persoanelor implicate. În situaţia în care în cauzã s-au efectuat mai multe acţiuni de control având acelaşi obiect, la care s-au formulat concluzii diferite, consultantul fiscal va analiza fiecare act de control pentru a arãta, în mãsura în care se poate stabili, care au fost cauzele care au condus la concluzii diferite şi poziţia sa faţã de aceste concluzii. Dacã în demersul sãu consultantul fiscal ajunge la concluzii fundamentate diferite de cele ale organului de control, este abilitat sã ia contact cu acesta pentru a-şi elucida toate aspectele pe care le implicã efectuarea unei lucrãri de calitate. Atunci când, în aceeaşi cauzã, existã expertize fiscale anterioare, consultantul fiscal va analiza dacã acestea au respectat normele legale în vigoare, dacã au fost efectuate constatãri în concordanţã cu prevederile legale în materie sau dacã au fost delimitate just perioadele în care s-au desfãşurat faptele şi rãspunderile persoanelor implicate. Consultantul fiscal nu poate face aprecieri asupra activitãţii altor colegi şi nu îşi va fundamenta opinia în funcţie de opiniile formulate anterior; c) analiza explicaţiilor pãrţilor sau ale martorilor: Aceastã analizã are menirea de a stabili coerenţa şi concordanţa explicaţiilor pãrţilor sau terţilor, date consultantului fiscal pe perioada efectuãrii expertizei. Pãrţile sunt obligate sã dea consultantului fiscal orice lãmuriri în legãturã cu obiectul lucrãrii. Împiedicarea expertului de a efectua lucrãrile dispuse de instanţã poate fi înlãturatã prin mijloace procedurale, cum ar fi: dispunerea prin încheiere de şedinţã ca pãrţile sã permitã accesul consultantului fiscal şi sã îşi dea tot concursul în efectuarea lucrãrilor, solicitarea concursului autoritãţilor publice locale sau chiar participarea completului la efectuarea expertizei. În ipoteza în care pãrţile fac declaraţii proprii în vederea clarificãrii situaţiilor cuprinse în obiectivele expertizei, consultantul fiscal face în conţinutul raportului menţiuni cu privire la aceste declaraţii, dar nu îşi fundamenteazã opinia potrivit acestora decât în mãsura în care sunt susţinute de documente justificative, alte mijloace de probã şi de acte normative ce reglementeazã domeniul expertizat sau se coroboreazã cu alte indicii; d) formularea opiniei consultantului fiscal: Expertiza fiscalã, indiferent dacã intrã în sfera de interes a procedurilor judiciare sau serveşte ca mijloc de consultanţã în luarea unor decizii de cãtre utilizatorii ei, reprezintã activitatea specializatã pe care o desfãşoarã un profesionist pentru clarificarea unor aspecte de naturã fiscalã care i-au fost solicitate consultantului fiscal. Concluziile consultantului fiscal nu sunt obligatorii pentru organele judiciare. Opiniile şi concluziile consultantului fiscal trebuie întotdeauna formulate cu precizarea temeiului legal pe care acestea se bazeazã. Totodatã, concluziile consultantului fiscal vor fi coroborate şi cu celelalte probe administrate în dosarul cauzei. 5. Redactarea raportului de expertizã Lucrãrile şi concluziile expertizei se consemneazã într-un raport scris, care trebuie sã cuprindã urmãtoarele capitole: I. Introducere II. Desfãşurarea expertizei fiscale III. Concluzii I. Introducere Acest capitol trebuie sã cuprindã câte un paragraf separat, din care sã rezulte urmãtoarele informaţii: ● identificarea consultanţilor fiscali autorizaţi în efectuarea expertizei fiscale, care va cuprinde: - numele şi prenumele consultantului/consultanţilor fiscal/fiscali; - domiciliul acestuia/acestora; - numãrul carnetului de consultant fiscal şi poziţia din Tabelul Camerei Consultanţilor Fiscali; ● identificarea organului care a dispus efectuarea expertizei sau a clientului care a solicitat efectuarea expertizei. În acest paragraf se menţioneazã: a) în cazul expertizelor fiscale judiciare - actul prin care s-a dispus numirea consultantului/consultanţilor fiscal/fiscali, respectiv încheierea de şedinţã a instanţei sau ordonanţa organelor de cercetare penalã, ce conţine data acestuia, denumirea şi calitatea procesualã a pãrţilor, domiciliul sau sediul social al acestora, numãrul şi anul dosarului şi natura acestuia (civil sau penal); b) în cazul expertizelor fiscale extrajudiciare - denumirea/numele clientului, domiciliul sau sediul social al acestuia, numãrul şi data contractului în baza cãruia se efectueazã expertiza fiscalã; ● identificarea împrejurãrilor şi circumstanţelor în care a luat naştere litigiul în care s-a dispus efectuarea expertizei fiscale sau contextul în care a fost contractatã expertiza; ● identificarea obiectivului/obiectivelor expertizei fiscale; În cazul expertizelor fiscale judiciare obiectivele se preiau aşa cum au fost dispuse de organul judiciar. În cazul expertizelor fiscale extrajudiciare obiectivele sunt cele prevãzute în contract; ● perioada şi locul de desfãşurare a expertizei; ● materialul documentar şi probatoriu care a stat la baza întocmirii raportului de expertizã; ● identificarea datei pânã la care trebuie depus raportul de expertizã fiscalã şi eventualele prelungiri faţã de termenul iniţial; ● menţionarea expertizelor fiscale care s-au mai efectuat şi dacã au avut aceleaşi obiective, dacã s-au analizat lucrãrile altor experţi (fiscali, contabili, tehnici etc.). II. Desfãşurarea expertizei fiscale Raportul de expertizã fiscalã trebuie sã trateze distinct fiecare obiectiv al expertizei fiscale, în care se va realiza o prezentare detaliatã atât a materialului probator şi a raţionamentelor utilizate de consultantul fiscal, a surselor de informaţii, cât şi a eventualelor obiecţii, explicaţii sau declaraţii ale pãrţilor. Pentru fiecare obiectiv consultantul fiscal va încheia cu un paragraf distinct, în care va prezenta rãspunsul sãu motivat şi fundamentat, bazat pe acte şi fapte, şi cu descrierea detaliatã a reglementãrilor legale aplicabile. Rãspunsul consultantului fiscal trebuie sã fie redactat într-o manierã sistematizatã, precisã şi obiectivã, fãrã a se face aprecieri cu privire la calitatea documentelor expertizate, a altor expertize fiscale efectuate în cauzã sau a actelor de control şi nici la încadrarea juridicã a faptelor. Dacã rãspunsul la obiectivul solicitat necesitã calcule economice, acestea pot fi prezentate fie în conţinutul acestui capitol, fie separat, în anexe, parte integrantã a raportului. Consultantului fiscal îi este interzisã formularea de aprecieri în afara obiectivelor expertizei. În formularea rãspunsului la obiectivele expertizei consultantul fiscal trebuie sã fie suficient de explicit, sã utilizeze un limbaj accesibil, aşa încât sã nu fie necesare lãmuriri suplimentare pentru niciuna dintre pãrţi ori pentru organele judiciare care au dispus expertiza. III. Concluzii Raportul de expertizã fiscalã trebuie sã cuprindã câte un paragraf distinct cu concluzii la fiecare obiectiv, astfel cum au fost formulate în capitolul precedent. Nu pot fi prezentate concluzii diferite de cele formulate în cap. II sau exprimate de aşa manierã încât sã creeze confuzie între datele menţionate în cele douã capitole. Raportul de expertizã fiscalã se semneazã şi se parafeazã de autorul sãu pe fiecare paginã, inclusiv anexele. Dacã la lucrãrile expertizei fiscale au participat mai mulţi consultanţi fiscali care au opinii diferite, atunci fiecare dintre aceştia îşi va prezenta opinia separat, fie în conţinutul raportului de expertizã fiscalã (paragraf distinct la fiecare obiectiv), fie printr-o anexã la raportul de expertizã fiscalã. 6. Obiecţiunile la raportul de expertizã În situaţia în care existã neînţelegeri, omisiuni ori interpretãri ale concluziilor consultantului fiscal, formulate prin raportul de expertizã fiscalã, pãrţile pot face obiecţii la raportul de expertizã fiscalã. În acest caz, consultantul fiscal este obligat sã rãspundã obiecţiilor formulate, cu reluarea fundamentãrii rãspunsurilor prezentate în cuprinsul raportului de expertizã fiscalã, cu explicaţii suplimentare sau detalierea acestora, pânã la termenul stabilit pentru aceasta. În situaţia în care obiecţiile formulate sunt în afara obiectivelor încuviinţate la întocmirea raportului de expertizã, consultantul fiscal va explica acest lucru în rãspunsul la obiecţii. Rãspunsul la obiecţii se pãstreazã împreunã cu raportul de expertizã la dosarul de lucru al consultantului fiscal, acesta fiind supus controlului calitãţii efectuat de Direcţia de monitorizare, control şi competenţã profesionalã a Camerei Consultanţilor Fiscali. Rãspunsul la obiecţii va fi prezentat cu respectarea aceloraşi proceduri ca şi în cazul Raportului de expertizã fiscalã iniţial. 7. Suplimentul la raportul de expertizã Când pãrţile implicate ori organul judiciar competent considerã cã raportul de expertizã nu clarificã în totalitate aspectele aflate în litigiu, pot solicita supliment de expertizã fiscalã, cu prezentarea/precizarea noilor obiective. Suplimentul de expertizã poate fi efectuat de acelaşi expert sau de altul, numit sau ales pentru aceasta. Efectuarea expertizei suplimentare se supune aceloraşi reguli ca şi expertiza fiscalã iniţialã. 8. Lãmuriri suplimentare Lãmuririle suplimentare constau în explicaţii cerute consultantului fiscal asupra raportului de expertizã, referitoare la metodologia de elaborare a raportului, expresiile utilizate de cãtre acesta în conţinutul raportului, metodele utilizate în timpul examinãrilor etc. Lãmuririle suplimentare nu schimbã obiectul iniţial al expertizei.
CAP. III Dispoziţii finale
În exercitarea profesiei lor, consultanţii fiscali trebuie sã fie independenţi faţã de pãrţile interesate în expertizã, sã îşi desfãşoare activitatea în condiţii de integritate şi obiectivitate. Ca membri ai Camerei Consultanţilor Fiscali, toţi consultanţii fiscali se vor supune regulilor privind programul de pregãtire profesionalã continuã în vederea asigurãrii unui grad ridicat de pregãtire şi competenţã profesionalã. În cazul expertizelor fiscale judiciare, raportul de expertizã are caracter de probã ştiinţificã şi, ca urmare, va trebui sã asigure o documentare şi o fundamentare ştiinţifice. Consultanţii fiscali au obligaţia sã respecte secretul şi caracterul confidenţial al informaţiilor la care au avut acces, în cadrul contactelor lor cu pãrţile implicate în actul de justiţie sau, dupã caz, în cazul contractelor de consultanţã în proceduri extrajudiciare. Expertizele fiscale trebuie efectuate în mod responsabil. În cazul celor extrajudiciare este obligatorie realizarea lor numai pe bazã de contract încheiat între consultant şi client. În legãturã cu termenul în care se solicitã efectuarea expertizei fiscale, precum şi cu onorariul stabilit de cãtre instanţã, în cazul în care sunt insuficiente, consultanţii fiscali sunt îndreptãţiţi sã solicite majorarea lor la un nivel la care sã nu fie afectatã calitatea expertizei fiscale. În cazul expertizelor judiciare majorarea onorariilor se face de cãtre organul în drept care a dispus efectuarea expertizei fiscale, pe baza decontului depus de cãtre consultantul fiscal. În cazul expertizelor fiscale extrajudiciare majorarea onorariului se face prin act adiţional la contractul iniţial. Nerespectarea de cãtre consultanţii fiscali a normelor şi procedurilor privind efectuarea expertizei fiscale constituie abatere disciplinarã şi atrage aplicarea sancţiunilor prevãzute de Codul privind conduita eticã şi profesionalã în domeniul consultanţei fiscale.
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
