Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) În scopul îndeplinirii angajamentelor internaţionale asumate de România, Ministerul Apărării Naţionale selecţionează şi trimite personal militar şi civil, din structurile proprii, în misiune permanentă în străinătate, pentru a ocupa posturi în cadrul delegaţiilor şi misiunilor României pe lângă organizaţiile internaţionale, al reprezentanţelor militare naţionale, al structurilor ONU, NATO, UE, OSCE, precum şi în cadrul altor structuri internaţionale la care România este parte, denumite în continuare posturi permanente. (2) În sensul prezentelor norme, posturile permanente sunt posturi din structurile prevăzute la alin. (1), care se încadrează pe durată determinată, mai mare de un an, prin eliberarea personalului militar şi suspendarea personalului civil din funcţiile deţinute în ţară şi numirea în funcţiile respective, în condiţiile legii. (3) Potrivit modului de alocare a posturilor permanente, acestea pot fi de tip QUOTA, NON-QUOTA, de contribuţie naţională voluntară - VNC, de reprezentare naţională şi de vizibilitate. (4) Tipurile de posturi permanente sunt definite în glosar, prevăzut în anexa nr. 1. ART. 2 (1) Gestionarea posturilor permanente prevăzute la art. 1 şi a personalului Ministerului Apărării Naţionale care le încadrează se realizează de către Departamentul pentru politica de apărare şi planificare, Statul Major General şi Direcţia generală de informaţii a apărării, prin structurile de resurse umane. (2) Departamentul pentru politica de apărare şi planificare gestionează următoarele posturi permanente: a) din cadrul Misiunii permanente a României la ONU; b) din cadrul Delegaţiei României la NATO; c) din cadrul Reprezentanţei Militare Permanente la OSCE; d) de ofiţer de legătură la Comandamentul SUA din Europa - USEUCOM. (3) Statul Major General gestionează următoarele posturi permanente: a) din cadrul Reprezentanţei Militare a României la NATO şi UE, al Reprezentanţei Statului Major General la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa - SHAPE şi al Reprezentanţei Naţionale de Legătură la Comandamentul Aliat pentru Transformare - ACT; b) de ofiţeri de legătură pe lângă comandamentele şi agenţiile NATO; c) de administratori la elementele de sprijin naţional de pe lângă comandamentele NATO; d) alocate României în structurile NATO şi UE, în regim QUOTA, prin rotaţie cu alte naţiuni membre sau de contribuţie naţională voluntară; e) ocupate de personalul din structurile Ministerului Apărării Naţionale în regim NON-QUOTA; f) repartizate Ministerului Apărării Naţionale în cadrul iniţiativelor regionale la care România este parte. (4) Direcţia generală de informaţii a apărării gestionează posturile alocate spre încadrare României, din cadrul Centrului de excelenţă NATO HUMINT. ART. 3 (1) Posturile permanente se ocupă prin concurs/examen, în conformitate cu prevederile prezentelor norme, cu excepţia posturilor permanente prevăzute cu grade de generali/similari, care se ocupă în conformitate cu prevederile Normelor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de selecţie şi ierarhizare în vederea evoluţiei în carieră a cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.22/2010. (2) Concursul/examenul pentru ocuparea posturilor permanente se desfăşoară, de regulă, o singură dată într-un an calendaristic pentru întregul portofoliu de posturi permanente din evidenţa Ministerului Apărării Naţionale, cu excepţiile prevăzute la art. 13 alin. (4) şi cuprinde următoarele etape: a) iniţierea concursului/examenului; b) selecţia iniţială; c) testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate; d) interviul; e) evaluarea psihologică; f) examinarea medicală. ART. 4 (1) În vederea organizării şi desfăşurării concursului/examenului, structurile care gestionează posturile permanente au următoarele atribuţii: a) realizează iniţierea concursului/examenului; b) centralizează solicitările privind participarea la concurs/examen; c) analizează îndeplinirea specificaţiilor de personal prevăzute în fişele posturilor; d) transmit rezultatele selecţiei iniţiale structurilor de unde provin candidaţii; e) publică tematica şi bibliografia de specialitate; f) asigură secretariatul comisiilor de concurs/examen; g) solicită structurilor competente evaluarea psihologică şi examinarea medicală a candidaţilor. (2) Pentru desfăşurarea concursului/examenului, structurile de specialitate corespunzătoare domeniilor de activitate ale posturilor au următoarele atribuţii: a) elaborează tematica şi bibliografia de specialitate şi le transmit structurilor prevăzute la art. 2 alin. (1); b) nominalizează personalul propriu care să facă parte din comisia de concurs/examen şi din comisia de contestaţii; c) elaborează seturile de întrebări şi răspunsuri pentru testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate. (3) Comandanţii/şefii unităţilor militare şi structurile de resurse umane de la toate eşaloanele au următoarele atribuţii: a) informează întregul personal asupra ofertei de posturi; b) înaintează, pe cale ierarhică, rapoartele întocmite de personalul care solicită participarea la concurs/examen, structurilor prevăzute la art. 2 alin. (1); c) aduce la cunoştinţa candidaţilor din subordine rezultatul selecţiei iniţiale şi a detaliilor privind publicarea tematicii şi bibliografiei de specialitate; d) asigură prezenţa candidaţilor la probele de concurs/examen. ART. 5 (1) Poate participa la concurs/examen pentru ocuparea posturilor permanente personalul militar şi civil din structurile Ministerului Apărării Naţionale care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: a) îndeplineşte specificaţiile de personal prevăzute de fişele posturilor permanente; b) a obţinut cel puţin calificativul "bun" la evaluarea profesională în ultimii 3 ani de activitate; c) nu se află în curs de cercetare/urmărire penală; d) nu este suspendat din funcţie sau pus la dispoziţie, cu excepţia personalului militar aflat la dispoziţie în vederea încadrării; e) nu are o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii; f) a îndeplinit funcţii în ţară pe o durată cel puţin egală cu durata executării unei misiuni permanente în străinătate anterioare, după caz; în această situaţie, durata îndeplinirii funcţiei se calculează de la data numirii în funcţie până la data de întâi a lunii următoare celei în care se estimează încadrarea postului permanent; g) împlineşte vârsta standard de pensionare prevăzută de lege după cel puţin un an de la data estimată a încheierii misiunii; h) îndeplineşte condiţiile minime de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz, necesare pentru participarea la concursul organizat în vederea ocupării posturilor de execuţie şi de conducere vacante, prevăzute de reglementările specifice în vigoare, aplicabile personalului civil din structurile Ministerului Apărării Naţionale; i) a obţinut avizul "apt psihologic" la ultima evaluare psihologică periodică. (2) Pentru ocuparea posturilor permanente din cadrul Reprezentanţei Militare a României la NATO şi UE, Reprezentanţei Statului Major General la SHAPE şi Reprezentanţei Naţionale de Legătură la ACT poate participa la concurs/examen numai personal din structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale şi cele subordonate nemijlocit acestora, din structurile subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale, din statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei şi din comandamentele de sprijin, potrivit domeniilor de activitate ale posturilor permanente respective, precum şi personal care a îndeplinit funcţii în cadrul acestor structuri timp de cel puţin un an în ultimii 2 ani de activitate. (3) Personalul aflat la post permanent nu poate participa la concursurile/examenele organizate pentru ocuparea altor posturi permanente. CAP. II Organizarea şi funcţionarea comisiilor de concurs/examen ART. 6 În vederea desfăşurării concursului/examenului pentru ocuparea posturilor permanente se constituie următoarele comisii de concurs/examen: a) comisia nr. 1/PS, pentru desfăşurarea concursului/ examenului în vederea ocupării posturilor permanente de conducere, precum şi a posturilor de vizibilitate; b) comisia nr. 2/PS, pentru desfăşurarea concursului/ examenului în vederea ocupării celorlalte posturi permanente din portofoliul Ministerului Apărării Naţionale. ART. 7 (1) Comisia nr. 1/PS se compune din: a) preşedinte: locţiitorul şefului Departamentului pentru politica de apărare şi planificare sau un director/şef de direcţie din acest departament; b) vicepreşedinte: un şef de direcţie din Statul Major General; c) membri: câte un reprezentant al Departamentului pentru politica de apărare şi planificare şi al structurilor de specialitate din statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, corespunzător domeniului de activitate al postului permanent de încadrat, precum şi câte un reprezentant al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, Departamentului pentru armamente, Direcţiei generale de informaţii a apărării, Direcţiei management resurse umane, Direcţiei financiar-contabile şi al structurii de specialitate din Statul Major General, pentru posturile permanente corespunzătoare domeniilor de competenţă ale acestor structuri. (2) Comisia nr. 2/PS se compune din: a) preşedinte: un şef de direcţie din Statul Major General; b) vicepreşedinte: un director/şef de direcţie sau un locţiitor şef direcţie/director adjunct din cadrul Departamentului pentru politica de apărare şi planificare; c) membri: câte un reprezentant al structurilor prevăzute la alin. (1) lit. c), pentru posturile permanente corespunzătoare domeniilor de competenţă ale acestor structuri. (3) Activitatea fiecărei comisii de concurs/examen este sprijinită din punct de vedere administrativ de câte un secretariat format din 2-3 membri din cadrul structurilor care organizează concursul/examenul. ART. 8 (1) Reprezentarea în cadrul comisiilor se asigură prin nominalizarea membrilor care au pregătire de specialitate în domeniile de activitate ale posturilor permanente pentru ocuparea cărora se organizează concursul/examenul, la nivel de: a) ofiţer cu grad de colonel sau personal civil, cu funcţie de comandă/conducere, pentru comisia nr. 1/PS; b) ofiţer cu grad cel puţin egal cu cel al candidaţilor sau personal civil încadrat în funcţii prevăzute cu studii superioare, pentru comisia nr. 2/PS. (2) Gradele membrilor comisiilor nu pot fi mai mari decât cele ale preşedinţilor acestora. (3) Membrii comisiei de concurs/examen se nominalizează din rândul personalului care are abilităţi temeinice de comunicare în limba engleză. ART. 9 (1) Solicitarea nominalizării membrilor comisiilor de concurs/examen se realizează cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate, prin grija secretariatelor acestora, care informează structurile în cauză cu privire la: a) posturile permanente pentru ocuparea cărora se organizează concursul/examenul; b) modul de acces electronic la fişele posturilor şi la tematica şi bibliografia specifice; c) gradele preşedintelui comisiei şi ale candidaţilor; d) detaliile organizatorice: data/perioada, locul şi alte detalii considerate necesare. (2) Nominalizarea membrilor comisiilor de concurs/examen se realizează cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate. (3) Comisiile de concurs/examen îşi desfăşoară activitatea cu participarea a cel puţin 2/3 din totalul componenţilor acestora şi obligatoriu a preşedintelui ori a vicepreşedintelui şi a reprezentantului structurii de specialitate, corespunzător domeniului de activitate al postului. ART. 10 (1) Nu pot face parte din comisiile de concurs/examen: a) soţul/soţia, rudele sau afinii candidaţilor până la gradul al patrulea inclusiv; b) persoanele care se află în raporturi ierarhice de subordonare faţă de candidaţi; c) persoanele care au relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi. (2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi sesizate de către persoana în cauză, de oricare dintre candidaţi sau de orice altă persoană interesată, până la stabilirea rezultatului final al concursului, inclusiv soluţionarea contestaţiilor, după caz. (3) Membrii comisiei de concurs/examen au obligaţia să raporteze, în scris, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1), caz în care nu participă la evaluarea candidaţilor la concursul/examenul pentru ocuparea postului respectiv, iar comandanţii/şefii acestora au obligaţia de a dispune de îndată înlocuirea lor. (4) În cazul în care oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) se constată ulterior desfăşurării uneia dintre probele concursului, dar nu mai târziu de termenul prevăzut la alin. (2), rezultatul probei ori al probelor desfăşurate se recalculează prin eliminarea evaluării membrului comisiei aflat în situaţie de conflict de interese, pentru toţi candidaţii la concurs pentru ocuparea postului respectiv, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (3). ART. 11 (1) Repartizarea posturilor permanente pe cele două comisii de concurs/examen se realizează în prima decadă a lunii septembrie a anului precedent celui în care urmează a fi încadrate posturile permanente, în cadrul unei şedinţe de analiză şi planificare, prin grija structurilor care asigură secretariatele comisiilor de concurs/examen şi se aprobă de către locţiitorii şefilor Departamentului pentru politica de apărare şi planificare şi Statului Major General. (2) În cadrul şedinţei prevăzute la alin. (1) se nominalizează structurile de specialitate, corespunzător domeniilor de activitate ale posturilor permanente, care stabilesc tematica şi bibliografia pentru concurs/examen şi formulează seturile de întrebări pentru testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate. CAP. III Organizarea şi desfăşurarea concursului/examenului SECŢIUNEA 1 Iniţierea concursului/examenului ART. 12 Iniţierea concursului/examenului constă în stabilirea posturilor permanente care urmează a fi încadrate, realizarea publicităţii concursului/examenului şi înscrierea candidaţilor. ART. 13 (1) Publicitatea concursului/examenului se realizează prin lansarea ofertei de posturi permanente de către structurile care le gestionează, în luna august a anului precedent celui în care urmează a fi încadrate, prin: a) publicarea în Buletinul Informativ al Armatei, în strictă concordanţă cu prevederile fişelor posturilor permanente respective şi ale statelor de organizare în care sunt prevăzute; b) publicarea în reţeaua dedicată de date a Ministerului Apărării Naţionale INTRAMAN, denumită în continuare reţeaua INTRAMAN, împreună cu fişele posturilor; c) comunicarea publicării şi indicarea modului de accesare în reţeaua INTRAMAN de către structurile care gestionează posturile permanente structurilor centrale şi celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale, iar prin grija acestora, până la unităţile, structurile şi formaţiunile militare subordonate/aflate în coordonare. (2) Oferta de posturi cuprinde: denumirea structurii, denumirea postului permanent, gradul funcţiei, categoria de forţe ale armatei/domeniul de specialitate, codul/ID-ul funcţiei şi data estimată de încadrare. (3) În situaţii deosebite, lansarea ofertei se realizează astfel încât să se asigure parcurgerea etapelor prevăzute la art. 3 alin. (2), precum şi desfăşurarea celorlalte activităţi necesare încadrării posturilor permanente. (4) Situaţiile deosebite în care se aplică prevederile alin. (3) sunt: a) înapoierea personalului de la post, înainte de încheierea misiunii permanente; b) lansarea cu întârziere a ofertei de posturi de către structurile/organizaţiile internaţionale; c) constituirea unor noi structuri de reprezentare naţională sau a unor noi structuri în cadrul organizaţiilor internaţionale ori suplimentarea posturilor permanente din cadrul celor existente, care necesită să fie încadrate în timp scurt; d) asumarea, de către România, a încadrării unor noi posturi permanente din structurile/organizaţiile internaţionale la care este parte, în regim QUOTA, NON-QUOTA sau VNC, ulterior finalizării demersurilor pentru ocuparea posturilor permanente prevăzute a fi încadrate în anul respectiv; e) imposibilitatea participării la misiune, din motive obiective, a personalului nominalizat pentru încadrarea posturilor permanente; f) repetarea concursului/examenului, în situaţia lipsei de candidaţi eligibili; g) alte situaţii, al căror caracter deosebit se stabileşte în baza aprobării ministrului apărării naţionale. (5) În situaţiile prevăzute la alin. (4), lansarea ofertei de posturi permanente se realizează numai prin publicarea acestora conform prevederilor alin. (1) lit. b) şi prin comunicarea publicării, conform prevederilor alin. (1) lit. c). (6) Responsabilitatea informării întregului personal asupra ofertei de posturi permanente şi a fişelor acestora, precum şi cu privire la tematica şi bibliografia pentru concurs/examen revine comandanţilor/şefilor şi structurilor de resurse umane de la toate eşaloanele, în special acelora care au în subordine unităţi, structuri şi formaţiuni militare ce nu pot accesa direct reţeaua INTRAMAN. ART. 14 (1) Înscrierea candidaţilor la concurs/examen se realizează până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei în care au fost publicate posturile permanente, prin raport personal adresat în scris comandantului/şefului unităţii militare în care aceştia sunt încadraţi. (2) În situaţiile deosebite prevăzute la art. 13 alin. (4), înscrierea candidaţilor se realizează în termenul precizat de către structurile care lansează oferta posturilor permanente. (3) Respectarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligatorie, sub sancţiunea interdicţiei participării la concurs/examen. ART. 15 Candidaţii pot opta să participe la concurs/examen pentru ocuparea a cel mult două posturi permanente în cadrul aceleiaşi sesiuni. ART. 16 (1) Centralizarea solicitărilor privind participarea la concurs/examen în vederea ocupării posturilor permanente se realizează prin grija structurilor de resurse umane de la toate eşaloanele, care înaintează rapoartele întocmite în acest sens, pe cale ierarhică, până cel mai târziu la data de 31 octombrie a anului precedent celui în care urmează a fi încadrate posturile permanente, structurilor care gestionează posturile permanente, potrivit prezentelor norme. (2) În situaţiile deosebite prevăzute la art. 13 alin. (4), centralizarea şi transmiterea solicitărilor privind participarea la concurs se realizează în termenul precizat de către structurile care lansează oferta posturilor permanente. Depăşirea acestui termen atrage imposibilitatea participării la concurs/examen. (3) La rapoartele prin care se solicită participarea la concurs/examen se anexează copii ale documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor şi cerinţelor de participare la concurs/examen, care nu rezultă din fişa de evidenţă generată în sistemul de evidenţă informatizată a personalului. SECŢIUNEA a 2-a Selecţia iniţială ART. 17 (1) Selecţia iniţială constă în analiza îndeplinirii de către candidaţi a specificaţiilor de personal prevăzute în fişele posturilor şi evaluarea pentru stabilirea profilului lingvistic standardizat, după caz. (2) Se verifică îndeplinirea următoarelor specificaţii de personal: a) gradul militar, după caz; b) categoria de forţe ale armatei; c) arma şi, după caz, specialitatea militară - numai dacă sunt prevăzute în mod expres; d) nivelul şi domeniul studiilor prevăzute în mod expres ca obligatorii; e) cursurile sau specializările prevăzute în mod expres ca obligatorii; f) experienţa profesională în domeniul postului prevăzută în mod expres ca obligatorie; g) cerinţele lingvistice obligatorii; h) permisul de conducere, după caz; i) alte condiţii obligatorii prevăzute în fişa postului. (3) La concursul/examenul pentru ocuparea posturilor permanente poate participa şi personalul militar care deţine grade inferioare sau superioare cu o treaptă ierarhică faţă de gradul prevăzut în fişa postului, cu excepţia posturilor permanente de conducere şi a celor prevăzute cu gradul de colonel, la care poate participa numai personalul care deţine acelaşi grad cu cel prevăzut în fişa postului, precum şi a celor de reprezentare naţională, în cazul cărora se aplică prevederile legislaţiei naţionale în vigoare. (4) Prevederile alin. (3) sunt aplicabile numai cu respectarea regulii potrivit căreia militarii nu pot fi subordonaţi altora cu grade inferioare. Această regulă se respectă şi la înaintarea în grad a cadrelor militare care încadrează posturile permanente. (5) La concursul/examenul pentru ocuparea posturilor permanente poate participa şi personalul militar care nu este confirmat în arma/specialitatea militară prevăzută de fişa postului, dar care îndeplineşte condiţiile referitoare la studii şi experienţă, prevăzute de lege, pentru trecerea ori confirmarea în arma/specialitatea militară respectivă. (6) Candidaţii care nu deţin certificat de competenţă lingvistică valabil sau ale căror competenţe lingvistice certificate nu corespund cerinţelor specificate în fişele posturilor participă la sesiunea extraordinară de evaluare lingvistică, în condiţiile prevăzute de reglementările specifice în vigoare. (7) Prevederile alin. (5) şi (6) nu se aplică în situaţiile prevăzute la art. 13 alin. (4). (8) Candidaţii care îndeplinesc în totalitate cerinţele prevăzute la alin. (2) sunt declaraţi "admis" şi pot participa la următoarele probe din concurs/examen. ART. 18 (1) Analiza îndeplinirii specificaţiilor de personal prevăzute în fişele posturilor se efectuează de către structurile care gestionează posturile permanente, indiferent de provenienţa candidaţilor. (2) Sesiunea extraordinară de evaluare lingvistică se organizează şi se desfăşoară la solicitarea structurilor care gestionează posturile permanente, prin grija Centrului naţional militar de testare limbi străine din subordinea Direcţiei management resurse umane, în perioada cuprinsă între 1 noiembrie a anului precedent celui în care urmează a fi încadrate posturile permanente şi 20 ianuarie a anului în care urmează a fi încadrate posturile permanente. Rezultatele evaluării se transmit structurilor care gestionează posturile permanente. (3) Pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor şi cerinţelor de participare la concurs/examen, la solicitarea directă sau ierarhică a structurilor care gestionează posturile permanente, comandanţii unităţilor militare din care provin candidaţii dispun structurilor de resurse umane transmiterea tuturor documentelor/informaţiilor, în termenele precizate. ART. 19 (1) Rezultatele selecţiei iniţiale se consemnează în tabele cu candidaţii declaraţi "admis", respectiv "respins". (2) Structurile care gestionează posturile permanente trimit extrase din tabelele cu candidaţii declaraţi "respins", cu precizarea condiţiilor şi cerinţelor care nu au fost îndeplinite, structurilor centrale şi celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale din care provin aceştia, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea selecţiei iniţiale în condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (2). (3) Structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale şi cele subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale din care provin candidaţii trimit extrase din tabelele cu candidaţii declaraţi "respins" unităţilor militare în care aceştia sunt încadraţi, cu precizarea condiţiilor şi cerinţelor care nu au fost îndeplinite, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acestora conform prevederilor alin. (2). (4) Candidaţilor declaraţi "respins" li se aduce la cunoştinţă rezultatul selecţiei iniţiale, pe bază de semnătură, prin grija structurilor de resurse umane, cu consemnarea datei şi orei aducerii la cunoştinţă. ART. 20 (1) În cazul în care, după finalizarea selecţiei iniţiale, nu sunt candidaţi eligibili pentru participarea la celelalte probe din concurs/examen, se iniţiază din nou concursul/examenul, numai pentru ocuparea posturilor permanente respective, conform prevederilor art. 13 alin. (5). (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), poate participa la concurs/examen şi personal militar care nu îndeplineşte condiţia privind experienţa, prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. f). ART. 21 (1) În situaţia în care, în urma selecţiei iniţiale, sunt declaraţi "admis" cel puţin doi candidaţi pentru ocuparea aceluiaşi post permanent, se organizează concurs. (2) În situaţia în care, în urma selecţiei iniţiale, este declarat "admis" un singur candidat pentru ocuparea unui post permanent, se organizează examen. ART. 22 (1) În vederea extinderii bazei de selecţie şi asigurării personalului pentru încadrarea posturilor permanente sunt declaraţi "admis" la selecţia iniţială şi pot participa la următoarele probe din concurs/examen: a) pentru ocuparea posturilor permanente din structurile de reprezentare naţională, candidaţii cu nivel de competenţă lingvistică la cele 4 deprinderi inferior cu o treaptă faţă de nivelul specificat în fişa postului permanent ce urmează a fi ocupat, dar nu mai mic de nivelul 2; b) pentru ocuparea posturilor permanente din structurile internaţionale la care România este parte, prevăzute cu nivelul 4 de competenţă lingvistică, candidaţii cu nivel de competenţă lingvistică la cele 4 deprinderi inferior cu o treaptă; c) pentru ocuparea posturilor permanente din structurile internaţionale la care România este parte, prevăzute cu nivelul 3 de competenţă lingvistică, candidaţii cu nivel de competenţă lingvistică inferior cu o treaptă, respectiv nivelul 2, la oricare două deprinderi; d) pentru ocuparea posturilor permanente din structurile internaţionale la care România este parte, prevăzute cu nivelul 4 de competenţă lingvistică la 1-3 deprinderi şi cu nivelul 3 la cealaltă/celelalte deprindere/deprinderi, candidaţii cu nivel 3 de competenţă lingvistică la toate cele 4 deprinderi. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru ocuparea posturilor permanente din comandamentele structurilor de operaţii speciale. SECŢIUNEA a 3-a Testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi interviul ART. 23 (1) Testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi interviul se desfăşoară pentru fiecare post permanent în parte, de regulă în lunile februarie-martie ale anului în care se încadrează posturile permanente, potrivit metodologiei prevăzute în anexa nr. 2. (2) Testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate se desfăşoară centralizat, cu toţi candidaţii planificaţi în ziua respectivă. (3) Interviul se desfăşoară individual, în ordine alfabetică, în limba engleză. ART. 24 (1) Prin testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate se evaluează cunoştinţele teoretice de specialitate necesare ocupării postului permanent pentru care se organizează concursul/examenul. Evaluarea se realizează prin rezolvarea unui test de tip grilă, care se administrează computerizat. (2) Testul de tip grilă constă într-un set de întrebări cu posibilităţi multiple de alegere a răspunsurilor, dintre care un singur răspuns este corect. (3) Seturile de întrebări ce alcătuiesc testul de tip grilă şi răspunsurile aferente acestora se întocmesc de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale nominalizate în anexa nr. 3, corespunzător domeniilor de activitate ale posturilor permanente, numai pe baza tematicii şi din bibliografia de specialitate pentru concurs/examen, în concordanţă cu nivelul şi specificul postului permanent pentru ocuparea căruia se organizează concursul/examenul. (4) Candidaţilor care participă la concurs/examen pentru ocuparea aceluiaşi post permanent li se administrează acelaşi test de tip grilă. ART. 25 (1) Prin interviu se evaluează cunoştinţele generale ale candidaţilor şi capacitatea de comunicare orală a acestora, în raport cu specificul postului permanent. (2) Interviul constă în întrebări ce necesită răspunsuri concrete, întrebări analitice şi întrebări bazate pe scenarii/studii de caz. (3) Participă la interviu numai candidaţii care au obţinut cel puţin nota 6,00 la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate. ART. 26 (1) Membrii comisiei de concurs/examen pregătesc individual, în scris, întrebările pentru interviu şi răspunsurile corecte aferente acestora, numai pe baza tematicii şi din bibliografia generală pentru concurs/examen, şi le predau secretariatului comisiei anterior începerii interviului. (2) Secretariatul centralizează şi multiplică întrebările şi răspunsurile prevăzute la alin. (1) pentru fiecare membru al comisiei. (3) Comisia stabileşte, anterior începerii interviului, setul de întrebări ce se adresează candidaţilor, dintre cele prevăzute la alin. (1). (4) Candidaţilor care participă la concurs/examen pentru ocuparea aceluiaşi post permanent li se adresează aceleaşi întrebări. ART. 27 (1) Tematica şi bibliografia generală pentru concurs/examen se stabilesc, anual, de către Departamentul pentru politica de apărare şi planificare şi se publică odată cu posturile permanente, conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a). (2) Tematica şi bibliografia de specialitate, corespunzătoare domeniilor de activitate ale posturilor pentru ocuparea cărora se organizează concursul/examenul, se stabilesc de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, prevăzute în anexa nr. 3, şi se comunică structurilor care gestionează posturile permanente, la solicitarea acestora, până cel mai târziu la data de 20 septembrie a anului precedent celui în care urmează a fi încadrate posturile permanente sau la termenele precizate, în situaţiile prevăzute la art. 13 alin. (4). (3) Structurile care gestionează posturile permanente publică tematica şi bibliografia de specialitate în reţeaua INTRAMAN în aceeaşi lună în care are loc înscrierea candidaţilor la concurs/examen şi comunică despre aceasta structurilor centrale şi celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale din care provin candidaţii, cu indicarea modului de accesare în reţeaua INTRAMAN. (4) Structurile centrale şi cele subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale transmit informaţiile prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea acestora, până la unităţile, structurile şi formaţiunile militare subordonate/aflate în coordonare din care provin candidaţii. (5) Detaliile privind publicarea tematicii şi bibliografiei de specialitate se aduc la cunoştinţa candidaţilor prin grija comandanţilor/şefilor unităţilor militare şi a structurilor de resurse umane. (6) Tematica şi bibliografia generală trebuie să fie particularizate pentru fiecare dintre organizaţiile şi structurile în cadrul cărora se regăsesc posturile permanente şi se întocmesc distinct pentru ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi personal civil. (7) Tematica şi bibliografia de specialitate trebuie să fie actualizate, concrete şi în concordanţă cu nivelul şi specificul posturilor permanente pentru ocuparea cărora se organizează concursul/examenul, iar sursele bibliografice indicate să nu depăşească nivelul de clasificare "SECRET DE SERVICIU"/"NATO RESTRICTED"/"UE RESTREINT". ART. 28 (1) Rezultatul final al concursului/examenului se stabileşte pe baza rezultatelor obţinute de către fiecare candidat la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi la interviu şi se calculează după formula Rf = Nt x 0,60 + Ni x 0,40, unde: a) Rf reprezintă rezultatul final; b) Nt reprezintă nota la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate; c) Ni reprezintă nota la interviu. (2) Rezultatul final se consemnează într-un tabel centralizator care se semnează de către toţi membrii comisiei şi de către secretar şi se comunică participanţilor la terminarea interviului pentru fiecare post în parte, pe bază de semnătură de luare la cunoştinţă. (3) Tabelul centralizator se trimite de către secretariatul comisiei respective structurilor care gestionează posturile. ART. 29 (1) Stabilirea ierarhiei candidaţilor la concurs se face în ordinea strict descrescătoare a rezultatelor finale, cu luarea în considerare inclusiv a rezultatelor obţinute în urma soluţionării eventualelor contestaţii. (2) În cazul în care 2 sau mai mulţi candidaţi la concursul desfăşurat pentru ocuparea aceluiaşi post permanent au rezultate finale egale, aceştia se departajează pe baza notelor obţinute la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate. (3) În situaţia în care egalitatea persistă, departajarea se realizează pe baza notelor obţinute la interviu, în următoarea ordine: a) nota obţinută pentru cunoştinţele din tematica generală; b) nota obţinută pentru capacitatea de comunicare. (4) Pentru a putea fi nominalizaţi în vederea ocupării posturilor permanente, candidaţii la concurs/examen trebuie să obţină cel puţin nota 6,00 la fiecare dintre probele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. c) şi d). ART. 30 (1) În cazul în care, în urma desfăşurării interviului, comisia de concurs/examen consideră că este necesară parcurgerea unui program de pregătire suplimentară anterior numirii la post, de către candidatul clasat pe primul loc la concurs, respectiv care a promovat examenul, aceasta se consemnează în tabelul centralizator cu rezultatele concursului/examenului. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), structura care gestionează postul permanent desfăşoară următoarele activităţi: a) solicită comandantului/şefului structurii de specialitate, corespunzător domeniului postului, organizarea unui program de pregătire de cel mult 30 de zile; b) solicită comandantului/şefului unităţii militare în care este încadrat candidatul stabilirea, prin ordinul de zi pe unitate, a măsurilor necesare participării acestuia la programul de pregătire, în cadrul structurii de specialitate; c) monitorizează efectuarea pregătirii. SECŢIUNEA a 4-a Evaluarea psihologică şi examinarea medicală ART. 31 (1) Candidaţii clasaţi pe primul loc la concurs, respectiv cei care au promovat examenul participă la evaluarea psihologică. (2) Candidaţii declaraţi "apt psihologic" participă la examinarea medicală. ART. 32 (1) Evaluarea psihologică pentru ocuparea posturilor permanente este de tip screening. (2) Evaluarea psihologică de tip screening se efectuează în cadrul Centrului de investigaţii sociocomportamentale din subordinea Direcţiei management resurse umane, conform metodologiilor şi procedurilor de lucru proprii, în baza avizului "apt psihologic" valabil, obţinut în urma evaluării psihologice periodice desfăşurate în cadrul unităţii militare de provenienţă a candidatului. (3) Pentru desfăşurarea evaluării psihologice de tip screening, structura care gestionează postul permanent solicită structurii militare în care este încadrat candidatul respectiv trimiterea raportului de evaluare psihologică periodică a acestuia la Centrul de investigaţii sociocomportamentale. ART. 33 Examinarea medicală se efectuează în cadrul unităţilor sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. a) din Metodologia privind evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013. ART. 34 (1) Se nominalizează pentru ocuparea posturilor permanente candidaţii care s-au clasat pe primul loc la concurs, respectiv au promovat examenul şi au fost declaraţi "apt" psihologic şi medical. (2) Se nominalizează pentru ocuparea postului permanent candidatul clasat pe locul al doilea, în ordinea descrescătoare a rezultatelor finale, numai după ce a fost declarat "apt" la evaluarea psihologică şi examinarea medicală, în cazul în care candidatul clasat pe primul loc la concurs se află, ulterior desfăşurării concursului/examenului, în una dintre următoarele situaţii: a) este declarat "inapt" psihologic sau medical; b) i s-a aplicat o sancţiune disciplinară, alta decât avertismentul; c) a săvârşit o abatere disciplinară gravă sau o infracţiune; d) optează să nu mai participe la misiune din motive personale. (3) În cazul în care s-a organizat examen şi a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), se repetă concursul/examenul, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (5). CAP. IV Contestarea rezultatelor concursului/examenului şi soluţionarea contestaţiilor ART. 35 (1) Candidaţii pot contesta, în scris, rezultatele etapelor de concurs prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. b)-d), astfel: a) deciziile adoptate în urma analizei îndeplinirii specificaţiilor de personal, prin raport adresat şefului structurii care gestionează postul permanent, în termen de cel mult 48 de ore de la luarea la cunoştinţă despre acestea; b) rezultatele proprii obţinute la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi la interviu, prin raport adresat preşedintelui comisiei de concurs/examen, în termen de cel mult 24 de ore de la luarea la cunoştinţă despre acestea. (2) Contestaţiile deciziilor adoptate în urma analizei îndeplinirii specificaţiilor de personal ale posturilor se depun la compartimentul documente clasificate al structurii care gestionează postul permanent, personal sau prin fax, cu respectarea strictă a termenului prevăzut la alin. (1) lit. a). (3) Contestaţiile rezultatelor testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi ale interviului se depun la secretariatul comisiei de concurs/examen, cu respectarea strictă a termenului prevăzut la alin. (1) lit. b); secretariatul înştiinţează preşedintele comisiei de concurs/examen despre contestaţie şi trimite raportul contestatarului la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică. ART. 36 (1) Contestaţiile rezultatelor analizei îndeplinirii specificaţiilor de personal ale posturilor se soluţionează în cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării lor, de către o comisie care se numeşte prin ordinul de zi al structurii care gestionează posturile permanente, din care nu fac parte persoanele care au efectuat analiza îndeplinirii specificaţiilor de personal. (2) Modul de soluţionare se comunică în scris contestatarilor, în acelaşi termen, pe bază de semnătură, prin grija structurilor de resurse umane, cu consemnarea datei şi orei aducerii la cunoştinţă. În cazul admiterii contestaţiei, modul de soluţionare a acesteia se comunică şi preşedintelui comisiei de concurs/examen, care dispune organizarea şi desfăşurarea testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi a interviului cu candidatul în cauză. ART. 37 (1) Contestaţiile rezultatelor testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi ale interviului se soluţionează în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării lor, iar modul de soluţionare se comunică în scris contestatarilor, în acelaşi termen, pe bază de semnătură, prin grija structurilor de resurse umane, cu consemnarea datei şi orei aducerii la cunoştinţă, precum şi preşedintelui comisiei de concurs/examen. (2) Pentru soluţionarea contestaţiilor prevăzute la alin. (1) se constituie o comisie compusă din: a) preşedinte: locţiitorul şefului Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică; b) membri: câte un reprezentant al Departamentului pentru politica de apărare şi planificare, al Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, al Direcţiei management resurse umane, al Direcţiei personal şi mobilizare din Statul Major General şi al Direcţiei generale de informaţii a apărării sau al structurii de specialitate din Statul Major General, corespunzător domeniului de activitate al postului pentru ocuparea căruia se desfăşoară concursul/examenul; c) secretar: un ofiţer desemnat de către preşedintele comisiei, din cadrul structurii proprii sau al structurilor subordonate acesteia, cu rol strict administrativ. (3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la alin. (2) are în componenţa sa ofiţeri cu grad cel puţin egal cu al persoanei care a depus contestaţia sau personal civil, cu respectarea prevederilor art. 8. (4) Nu pot face parte din comisia de soluţionare a contestaţiilor persoanele care au făcut parte din comisia de concurs/examen sau care se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 10 alin. (1). ART. 38 (1) Contestaţiile rezultatelor analizei îndeplinirii specificaţiilor de personal ale posturilor se admit dacă, în urma reanalizării documentelor de evidenţă, candidatul îndeplineşte condiţiile şi cerinţele de participare la concurs/examen. (2) Contestaţiile rezultatelor testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate se admit de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, care modifică numai rezultatele obţinute de către candidatul contestatar la proba respectivă, în situaţia în care constată că: a) notarea la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate nu este în concordanţă cu răspunsurile corecte la întrebările formulate; b) întrebările nu au fost formulate din tematica şi bibliografia pentru concurs/examen; c) în urma reanalizării răspunsurilor la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate, candidatul declarat iniţial "respins" obţine cel puţin punctajul minim pentru promovarea concursului/examenului. (3) Contestaţiile rezultatelor interviului se admit de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, în situaţia în care cel puţin una dintre întrebări nu a fost formulată din tematica şi bibliografia pentru concurs/examen. În această situaţie se repetă interviul. (4) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b) se anulează notele acordate pentru răspunsurile tuturor candidaţilor. ART. 39 Deciziile privind soluţionarea contestaţiilor sunt definitive. ART. 40 Componenţa nominală a comisiilor de concurs/examen şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a secretariatelor acestora se consemnează în ordinul de zi al structurii care asigură secretariatul comisiei respective. CAP. V Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 41 (1) Pentru ocuparea posturilor permanente planificate a fi încadrate în anul 2015, ulterior intrării în vigoare a prezentelor norme, se aplică prevederile Normelor pentru ocuparea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a posturilor permanente din structurile de reprezentare naţională în străinătate, precum şi a celor din structurile internaţionale la care România este parte, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.88/2009, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2015. (2) În anul 2015, prevederile prezentelor norme se aplică numai pentru desfăşurarea concursului/examenului pentru ocuparea posturilor permanente planificate a fi încadrate începând cu 1 ianuarie 2016. ART. 42 Rezultatele testelor de verificare a cunoştinţelor de specialitate rezolvate de către candidaţi, documentele în care se consemnează răspunsurile acestora în cadrul interviului sau înregistrările realizate cu această ocazie, precum şi celelalte documente elaborate în vederea organizării şi desfăşurării concursului/examenului se arhivează potrivit reglementărilor specifice în vigoare. ART. 43 În situaţia în care, după desfăşurarea concursului/examenului şi nominalizarea persoanei pentru ocuparea postului permanent, acesta nu se încadrează timp de 2 ani de la data estimată iniţial pentru încadrare, din motive obiective, de natură internă sau internaţională, se organizează un nou concurs/examen. ART. 44 Posturile permanente gestionate de către Direcţia generală de informaţii a apărării se încadrează conform normelor proprii, stabilite şi aprobate la nivelul acestei structuri. ART. 45 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme. ANEXA 1 la norme GLOSAR Posturile QUOTA sunt posturile permanente pe care o naţiune membră a organizaţiei internaţionale din care fac parte posturile respective a acceptat să le încadreze pe termen nedefinit. Posturile NON-QUOTA sunt posturile permanente deschise tuturor naţiunilor membre, care se încadrează cu persoana selecţionată de către organizaţia internaţională dintre candidaţii nominalizaţi de naţiuni, pe durata stabilită potrivit reglementărilor specifice organizaţiei respective. Posturile de contribuţie naţională voluntară - VNC sunt posturile permanente pe care o naţiune membră acceptă să le încadreze pe termen limitat, de 1-3 ani, în sprijinul activităţii unui comandament/unei structuri, pentru un proiect delimitat în timp. Posturile de reprezentare naţională sunt posturile permanente prevăzute în statele de organizare ale reprezentanţelor, misiunilor şi delegaţiilor naţionale pe lângă/la organizaţiile internaţionale la care România este parte sau structurile acestora, ale elementelor de sprijin naţional, precum şi cele de ofiţeri de legătură. Posturile de vizibilitate sunt posturile permanente care, prin natura atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor, determină o poziţie prioritară în relaţie cu celelalte posturi din cadrul organismelor internaţionale, indiferent de gradul militar cu care sunt prevăzute. ANEXA 2 la norme METODOLOGIA organizării şi desfăşurării testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate şi a interviului din cadrul concursului/examenului pentru ocuparea posturilor permanente ART. 1 (1) Administrarea testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate se realizează computerizat pe platforma ILIAS ROArmy, pusă la dispoziţie de către Departamentul pentru învăţământ distribuit avansat la distanţă din Universitatea Naţională de Apărare "Carol I". (2) Administrarea testului are loc în sălile de testare puse la dispoziţie de Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", perioadele de administrare a testelor stabilindu-se astfel încât să nu fie afectate activităţile de învăţământ. (3) Departamentul pentru învăţământ distribuit avansat la distanţă creează un domeniu special cu această destinaţie pe platforma ILIAS ROArmy, asigură instruirea personalului din secretariatele comisiilor de concurs/examen pentru gestionarea domeniului creat şi asigură suportul tehnic necesar. (4) Secretariatele prevăzute la art. 7 alin. (3) din norme, precum şi membrii comisiilor de concurs/examen care reprezintă structurile de specialitate, corespunzător domeniului fiecărui post permanent, asigură încărcarea întrebărilor şi răspunsurilor în bazinele de întrebări, gestionarea bazinelor de întrebări, supravegherea candidaţilor pe durata testării, administrarea rezultatelor şi accesul candidaţilor în zona de testare. ART. 2 (1) Pentru pregătirea testului de verificare a cunoştinţelor de specialitate, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înaintea datei planificate pentru desfăşurarea acestuia, structura care a elaborat tematica şi bibliografia de specialitate transmite secretariatului comisiei de concurs/examen prin reţeaua INTRAMAN un set de cel puţin 50 de întrebări tip grilă pentru fiecare post pentru care se organizează concurs/examen, însoţite de răspunsurile corecte aferente, stabilite conform prevederilor art. 24 alin. (3) din norme. (2) Întrebările se stabilesc cu grade diferite de complexitate şi dificultate, iar în funcţie de acestea, pentru fiecare întrebare se specifică un timp maxim de răspuns. (3) Întrebările şi răspunsurile la întrebări se formulează în limba română pentru cele care au surse bibliografice redactate în limba română şi în limba engleză pentru cele care au surse bibliografice redactate în această limbă. (4) Cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de desfăşurarea testului, secretariatul comisiei de concurs/examen, împreună cu reprezentantul structurii de specialitate, introduce setul de întrebări şi răspunsuri pentru fiecare post în bazinele de întrebări create în domeniul de pe platforma ILIAS ROArmy şi testează funcţionarea aplicaţiei. ART. 3 (1) Testul constă în 25 de întrebări de tip grilă selectate aleatoriu de aplicaţia informatică dintre cele introduse în bazinul de întrebări corespunzător fiecărui post permanent, iar durata acestuia este egală cu suma timpilor maximi de răspuns pentru fiecare dintre întrebările selectate. (2) Înainte de administrarea testului, secretariatul comisiei de concurs/examen, împreună cu reprezentantul structurii de specialitate, verifică identitatea candidaţilor şi îi instruiesc asupra modului de lucru cu echipamentele şi aplicaţia informatică, precum şi asupra măsurilor de siguranţă şi securitate informatică. (3) După începerea testului este interzis accesul în sala de testare al oricărei altei persoane în afara candidaţilor, membrilor secretariatului comisiei de concurs/examen, reprezentantului structurii de specialitate, precum şi, la nevoie, a persoanei din cadrul Departamentului pentru învăţământ distribuit avansat la distanţă care asigură asistenţa tehnică. (4) La expirarea timpului alocat pentru susţinerea testului, candidaţii vizualizează pe ecranul computerului rezultatele obţinute şi procentajul răspunsurilor corecte. (5) La finalul administrării testului, rezultatele obţinute şi procentajul răspunsurilor corecte, precum şi baremul de corectare se imprimă şi se aduc la cunoştinţa tuturor candidaţilor, pe bază de semnătură. ART. 4 Rezultatele testului se exprimă în note de la 1 la 10 şi se calculează după următoarea formulă: Nt = Pr x 10, unde: Nt reprezintă nota la testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate; Pr reprezintă procentajul aferent răspunsurilor corecte. ART. 5 Persoanele implicate în desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 1-4 răspund individual de asigurarea confidenţialităţii informaţiilor cu care au contact, conform reglementărilor în vigoare. ART. 6 (1) Interviul se susţine începând cu ziua următoare celei în care a avut loc testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate, de către candidaţii care au obţinut cel puţin nota 6,00 la test sau după soluţionarea eventualelor contestaţii. (2) Durata interviului pentru fiecare candidat este de aproximativ 30 de minute, iar rezultatele se consemnează în fişa de interviu, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie. (3) Fişa de interviu se completează individual de către fiecare membru al comisiei, care acordă note întregi de la 1 la 10 pentru fiecare răspuns formulat de către candidat, în funcţie de corectitudinea acestuia, şi consemnează mediile aritmetice ale acestor note, cu două zecimale, în rubricile D1 şi D2. ART. 7 (1) Nota obţinută de candidat la interviu pentru fiecare criteriu este dată de media aritmetică a notelor acordate de către fiecare membru al comisiei de concurs/examen. (2) În situaţia în care între notele acordate de către membrii comisiei există diferenţe de cel puţin 3 puncte, notele cele mai mici şi cele mai mari se anulează în număr egal, iar nota finală la fiecare criteriu al interviului se calculează pe baza mediei aritmetice a notelor rămase, dacă este îndeplinită condiţia de validitate de două treimi din numărul membrilor comisiei. (3) În situaţia în care nu se îndeplineşte condiţia de validitate prevăzută la alin. (2), se reorganizează interviul cu toţi candidaţii la concursul pentru ocuparea postului, utilizându-se alte întrebări din aceeaşi tematică şi bibliografie. ART. 8 La interviu nu se vor adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, starea materială, originea socială sau care pot constitui discriminare, aşa cum este definită aceasta la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată. ANEXĂ la metodologie - model - FIŞA DE INTERVIU
┌───────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│Gradul, numele şi prenumele candidatului: │Data evaluării: │
├───────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┤
│Codul postului: ....................... │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────┤
│CARACTERISTICI EVALUATE │ SISTEM DE NOTARE │ NOTA │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────┬───────┼───────┤
│ Cunoştinţe din tematica │Are cunoştinţe insuficiente. │ 1-4 │ │
│ generală (D1) ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Are cunoştinţe incomplet │ │ │
│ │structurate. │ 5-6 │ │
│ ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Cunoaşte bine domeniul. │ 7-8 │ │
│ ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Cunoaşte domeniul în detaliu. │ 9 │ │
│ ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Are o pregătire de excepţie. │ 10 │ │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ Capacitatea de comunicare │Exprimare precară, cu multe │ │ │
│ (D2) │greşeli │ 1-4 │ │
│ ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Vocabularul este sărac, nu │ │ │
│ │finalizează ideile. │ 5-6 │ │
│ ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Are unele dificultăţi în │ │ │
│ │exprimare. │ 7-8 │ │
│ ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Transmite ideile clar, logic şi │ │ │
│ │precis. │ 9 │ │
│ ├────────────────────────────────┼───────┼───────┤
│ │Are o exprimare fluentă şi │ │ │
│ │elocventă, foloseşte un │ │ │
│ │vocabular bogat. │ 10 │ │
└─────────────────────────────┴────────────────────────────────┴───────┴───────┘
Funcţia/Structura: ...........................
........
(gradul)
(semnătura)
......................
(numele şi prenumele)
Secretarul comisiei de selecţie nr. ......
........
(gradul)
(semnătura)
.....................
(numele şi prenumele)
Data: ............
Ora: ..............
NOTĂ:
Nota la interviu - Ni - se calculează după următoarea formulă:
Ni = D1 x 0,80 + D2 x 0,20
ANEXA 3 la norme STRUCTURILE Ministerului Apărării Naţionale cu responsabilităţi în elaborarea tematicii şi bibliografiei de specialitate, precum şi a întrebărilor/răspunsurilor la întrebări pentru testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate
┌────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────────────┬──────────────────┐
│Nr. │ │ │ │
│crt.│ Domeniul funcţional │ Structura responsabilă*) │ Observaţii │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 1.│Posturi din domeniul politică de │Direcţia politici de apărare/ │ │
│ │apărare │Departamentul pentru politica de│ │
│ │ │apărare şi planificare │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 2.│Posturi din domeniul planificarea│Direcţia planificare integrată a│ │
│ │apărării │apărării/Departamentul pentru │ │
│ │ │politica de apărare şi │ │
│ │ │planificare │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 3.│Posturi din domeniile armamente, │ │ │
│ │management programe de înzestrare│Departamentul pentru armamente │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 4.│Posturi din domeniul personal şi │Direcţia personal şi mobilizare │ │
│ │mobilizare, managementul statelor│din Statul Major General │ │
│ │de organizare la pace şi la criză│ │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 5.│Posturi din domeniile informaţii │Direcţia generală de informaţii │ │
│ │militare, contrainformaţii şi │a apărării prin Direcţia │ │
│ │securitate militară, │informaţii militare şi Direcţia │ │
│ │contrainformaţii şi operaţii │contrainformaţii şi securitate │ │
│ │speciale │militară, după caz, în funcţie │ │
│ │ │de domeniul de apartenenţă al │ │
│ │ │postului evaluat │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 6.│Posturi din domeniile operaţii şi│Direcţia operaţii, Comandamentul│Delimitarea │
│ │planuri de operaţii şi │forţelor întrunite şi Centrul │responsabilită- │
│ │subdomeniile funcţionale │naţional militar de comandă │ţilor între cele │
│ │(operaţii întrunite, operaţii │(nucleu) din Statul Major │3 structuri se │
│ │aeriene, operaţii navale, │General │stabileşte de │
│ │operaţii terestre, PSYOPS, │ │către şeful │
│ │INFOOPS) │ │Direcţiei │
│ │Posturi din domeniile CIMIC, │ │operaţii, în │
│ │CBRN, EOD, C-IED │ │funcţie de │
│ │ │ │specificul │
│ │ │ │fiecărui post. │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 7.│Posturi din domeniile logistică │Direcţia logistică din Statul │Delimitarea │
│ │şi resurse. Posturi din domeniul │Major General Comandamentul │responsabilită- │
│ │administrativ-logistic*1) în │logistic întrunit Direcţia │ţilor între │
│ │structuri internaţionale, │domenii şi infrastructuri │structuri se │
│ │reprezentanţe militare, elemente │ │stabileşte de │
│ │de sprijin naţional │ │către şeful │
│ │ │ │Direcţiei │
│ │ │ │logistice, în │
│ │ │ │funcţie de │
│ │ │ │specificul │
│ │ │ │fiecărui post. │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 8.│Posturi din domeniile planificare│Direcţia planificare strategică │ │
│ │strategică, planuri şi │din Statul Major General │ │
│ │capabilităţi, cooperare militară │ │ │
│ │internaţională │ │ │
│ │Posturi de conducere din │ │ │
│ │structurile de reprezentare │ │ │
│ │militară │ │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 9.│Posturi din domeniul comunicaţii │Direcţia comunicaţii şi │Nominalizarea │
│ │şi informatică │informatică din Statul Major │structurii se │
│ │ │General │realizează în │
│ │ │ │cadrul şedinţei │
│ │ │ │de analiză şi │
│ │ │ │planificare. │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 10.│Posturi din domeniile instrucţie,│Direcţia doctrină şi instrucţie │ │
│ │exerciţii, certificare şi │din Statul Major General │ │
│ │evaluare forţe, standardizare şi │ │ │
│ │interoperabilitate, învăţământ, │ │ │
│ │doctrine şi lecţii învăţate │ │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 11.│Posturi din domeniile buget, │ │ │
│ │finanţe, contabilitate şi audit │ │ │
│ │financiar │Direcţia financiar-contabilă │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 12.│Posturi din domeniile │Serviciul secretariat al │ │
│ │secretariat, evidenţă documente │Statului Major General │ │
│ │clasificate naţionale, NATO şi │ │ │
│ │UE, management informaţional, │ │ │
│ │aghiotanţi │ │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 13.│Posturi din Secţiunea de apărare │Departamentul pentru politica │ │
│ │a Delegaţiei permanente a │de apărare şi planificare │ │
│ │României la NATO │Direcţia domenii şi │ │
│ │ │infrastructuri │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 14.│Posturi din domeniul protocol │Comandamentul logistic întrunit │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 15.│Posturi din centrele de excelenţă│Structurile care coordonează │ │
│ │NATO │domeniile funcţionale ale │ │
│ │ │centrelor de excelenţă NATO │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 16.│Posturi din domeniul medical │Direcţia medicală │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 17.│Posturi din domeniile asistenţă │Direcţia pentru relaţia cu │ │
│ │juridică şi drept internaţional │Parlamentul şi asistenţă │ │
│ │umanitar │juridică │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 18.│Posturi din domeniul forţelor │Statul Major al Forţelor Aeriene│ │
│ │aeriene în structurile │ │ │
│ │internaţionale de profil │ │ │
│ │operaţional (piloţi, controlori │ │ │
│ │trafic aerian, navigatori, │ │ │
│ │personal tehnico-ingineresc de │ │ │
│ │aviaţie etc.) │ │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 19.│Posturi din domeniul protecţia │Serviciul securitatea │ │
│ │forţei │informaţiilor clasificate al │ │
│ │ │Statului Major General │ │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 20.│Posturi de ofiţeri de legătură │Structurile care coordonează │Nominalizarea │
│ │ │activitatea ofiţerilor de │structurii se │
│ │ │legătură potrivit domeniilor de │realizează în │
│ │ │responsabilitate │cadrul şedinţei │
│ │ │ │de analiză şi │
│ │ │ │planificare. │
├────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 21.│Posturi din domeniul informare şi│ │ │
│ │relaţii publice (afaceri publice)│Direcţia informare şi relaţii │ │
│ │şi comunicare strategică │publice │ │
└────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────────────┴──────────────────┘
────────── *1) Pentru funcţia de administrator (referent de specialitate I)/funcţii pentru alte structuri ale delegaţiei României la NATO/structuri şi funcţii din compunerea delegaţiei României la NATO asigurate de Ministerul Apărării Naţionale, tematica şi bibliografia sunt asigurate de Serviciul coordonare activităţi şi resurse/Departamentul pentru politica de apărare şi planificare şi Direcţia domenii şi infrastructuri. *) Pentru posturile ale căror domenii de responsabilitate cuprind două sau mai multe dintre structurile prevăzute în tabel sau ale căror domenii nu sunt cuprinse în tabel, structura responsabilă se stabileşte de structurile care gestionează posturile respective.────────── ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.