Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobate de Ordinul nr. 1.416/C din 15 mai 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 23 iunie 2017────────── ART. 1 În înţelesul prezentelor norme, următorii termeni se definesc astfel: a) bunuri: articole de îmbrăcăminte şi cazarmament, articole pentru igienă, alte obiecte şi bunuri prevăzute de anexa nr. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, denumit în continuare regulament, precum şi alte bunuri sau obiecte aflate asupra deţinuţilor, la primirea în locul de deţinere; b) obiecte de valoare: bunuri confecţionate din metale preţioase marcate sau inscripţionate în acest sens, din metale cu pietre preţioase marcate sau inscripţionate în acest sens, bunurile care au în componenţă metale preţioase marcate sau inscripţionate în acest sens, cecuri, carduri, acţiuni, obligaţiuni, recipise şi alte instrumente de valoare, sume în valută necotată, precum şi monede în valută cotată care nu pot fi convertite în lei; c) sume de bani în lei sau în valută: monede şi bancnote în lei, respectiv bancnote în valută cotată care pot fi convertite în lei. ART. 2 (1) Bunurile, obiectele de valoare şi sumele de bani, în lei sau în valută, declarate, care aparţin deţinuţilor se ridică, în vederea gestionării, în următoarele situaţii: a) la primirea în locul de deţinere a deţinuţilor; b) la primirea bunurilor/obiectelor de valoare, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1 din regulament, prin intermediul sectorului de acordare a drepturilor la pachet şi vizită; c) la primirea sumelor de bani prin mandat poştal şi prin intermediul sectorului de acordare a drepturilor la pachet şi vizită; d) cu ocazia achiziţionării de la punctul comercial, din incinta locului de deţinere. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) se emit documente de evidenţă. ART. 3 (1) Evidenţa bunurilor, obiectelor de valoare şi a sumelor de bani, în lei sau în valută, aparţinând deţinuţilor, se organizează în conformitate cu prevederile legale şi se ţine în cadrul compartimentelor: echipament - pentru bunuri; financiar - pentru obiecte de valoare şi sume de bani în lei şi valută; educaţie - pentru aparatura radio-TV, echipamentele informatice şi materialele necesare pentru desfăşurarea activităţilor educative, culturale, artistice sportive şi terapeutice; medical - pentru medicamente şi dispozitive medicale. (2) Pentru bunurile şi obiectele de valoare ale deţinuţilor se constituie şi se organizează gestiuni în cadrul compartimentelor prevăzute la alin. (1). (3) Evidenţa sumelor de bani în lei şi valută se ţine cantitativ-valoric, iar a celorlalte bunuri şi obiecte de valoare se ţine cantitativ, prin intermediul aplicaţiilor informatice şi a documentelor specifice, conform anexelor la prezentele norme. (4) Prin decizia directorului locului de deţinere se stabilesc persoanele care au dreptul de a vizualiza informaţiile financiare înscrise în fişa contabilă nominală din aplicaţia informatică. ART. 4 (1) Documentele de evidenţă tehnic-operativă în care se înscriu bunurile, obiectele de valoare, precum şi sumele de bani în valută, aparţinând deţinuţilor, sunt: bonul de primire, în situaţia bunurilor, obiectelor de valoare şi a sumelor de bani în valută, fişa de evidenţă a mişcării bunurilor şi actul de primire-predare pentru aparatura radio-TV şi echipamentele informatice. (2) Documentele de evidenţă tehnic-operativă în care se înscriu sumele de bani în lei, care aparţin deţinuţilor, sunt: borderoul de încasare şi transfer, borderoul centralizator de încasări, statul de plată. (3) Documentul de evidenţă contabilă în care se înscriu sumele de bani, în lei sau valută, care aparţin deţinuţilor, este fişa contabilă nominală. ART. 5 (1) Bunurile, cu excepţia aparaturii radio-TV şi a echipamentelor informatice, precum şi obiectele de valoare şi sumele în valută ale deţinuţilor se înregistrează cu bonul de primire, conform anexei nr. 1 la prezentele norme. (2) În bonul de primire se face o descriere amănunţită a bunurilor, din care să rezulte: părţile caracteristice, cantitatea, gradul de uzură, marca, seria, valoarea, inscripţiile, precum şi alte date necesare identificării. (3) După ultima înregistrare efectuată în bonul de primire se consemnează "TERMINAT". (4) Pentru instrumentele de valoare şi pentru sumele de bani în valută se indică în mod obligatoriu valoarea nominală, seria, numărul, precum şi alte date de identificare. (5) Bonul de primire se întocmeşte în 3 exemplare şi se emite, după caz, de către: a) persoana desemnată din cadrul punctului de primire persoane private de libertate, pentru bunurile, obiectele de valoare şi sumele în valută primite în locul de deţinere; b) personalul din cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet şi vizite, pentru bunurile primite prin acest sector; c) şeful de tură sau înlocuitorul acestuia, în afara programului de lucru al personalului prevăzut la lit. a) şi b). (6) Exemplarul nr. 1 al bonului de primire rămâne la carnet, nedetaşat, exemplarul nr. 2 se introduce în bagajul deţinutului, iar exemplarul nr. 3 se arhivează la gestionarul compartimentului. (7) Bonul de primire se semnează de către deţinut în calitate de proprietar al bunurilor, obiectelor de valoare sau sumelor în valută respective, de către persoana care a întocmit documentul, precum şi de către personalul implicat în gestionarea acestora. (8) Bonul de primire se întocmeşte distinct pentru fiecare compartiment implicat în evidenţa acestora, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din prezenta anexă. (9) Carnetele bonului de primire reprezintă formulare cu regim special, iar distribuirea şi justificarea acestora se fac conform instrucţiunilor privind gestionarea acestor categorii de imprimate. (10) Bunurile de natura aparaturii radio-TV şi a echipamentelor informatice se înregistrează cu act de primire-predare, întocmit de persoana de specialitate desemnată de directorul locului de deţinere, conform anexei nr. 2, respectiv nr. 2A, la prezentele norme. ART. 6 Bunurile ridicate în vederea gestionării, în situaţiile prevăzute la art. 2, fac parte din bagajul deţinutului şi se introduc, împreună cu exemplarul 2 al bonului de primire, în saci individuali. ART. 7 (1) Bunurile şi obiectele de valoare, precum şi sumele în valută, primite de responsabilul compartimentului echipament sau, după caz, de casier, se păstrează în condiţii de siguranţă, separat pentru fiecare deţinut. (2) Obiectele de valoare şi sumele de bani în valută se păstrează în casieria unităţii, în cutii de valoare sigilate sau saci din pânză sigilaţi. Pe fiecare cutie sau sac de pânză se trece numele deţinutului, iar bonul de primire se introduce în cutie/sac. (3) Evidenţa cutiilor de valoare sau a sacilor de pânză din casieria unităţii, precum şi a bagajelor deţinuţilor din cadrul compartimentului echipament se ţine alfabetic într-un registru alfabetic de evidenţă a bagajelor şi a cutiilor de valoare/sacilor, conform anexei nr. 3 la prezentele norme. (4) Bunurile şi obiectele de valoare, precum şi sumele în valută primite prin transfer de la alt loc de deţinere se confirmă de primire, potrivit anexei nr. 4 la prezentele norme, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii. ART. 8 (1) Inventarierea bagajului şi a obiectelor de valoare, care aparţin deţinuţilor şi se află în păstrarea locului de deţinere, se efectuează anual sau ori de câte ori este nevoie de către o comisie numită prin decizie a directorului. (2) Inventarierea sumelor de bani în lei şi în valută, care aparţin deţinuţilor, se efectuează lunar sau ori de câte ori este nevoie, de către o comisie numită prin decizie a directorului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. ART. 9 (1) La primirea în locul de deţinere, sumele în lei aflate asupra deţinuţilor se înscriu de către şeful de tură în borderoul de încasare, întocmit în două exemplare, cu completarea tuturor datelor cerute de formularul prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme. (2) Exemplarul nr. 1 al borderoului de încasare, împreună cu sumele în lei, se depun la casieria unităţii, unde se emite chitanţă pentru suma primită. Depunerea sumelor de bani se face, cel mai târziu, în prima zi lucrătoare ulterioară încasării. (3) Exemplarul nr. 1 al chitanţei se înmânează şefului de tură şi se anexează la exemplarul nr. 2 al borderoului de încasare. (4) Borderoul de încasare împreună cu dispoziţia de încasare constituie documentele justificative în baza cărora se fac înregistrările în contabilitatea analitică şi sintetică. ART. 10 (1) Predarea sumelor de bani în valută, la momentul primirii deţinutului în locul de deţinere, se face pe bază de bon de primire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme, întocmit în 3 exemplare, cu semnătura deţinutului, în calitate de predător, a persoanei care a întocmit documentul, precum şi a personalului implicat în gestionarea acestora. (2) Depunerea sumelor de bani se face cel mai târziu în prima zi lucrătoare ulterioară încasării. (3) Exemplarul nr. 1 al bonului de primire rămâne la carnet, nedetaşat, exemplarul nr. 2 se introduce la cutia de valori din casierie, iar exemplarul nr. 3 se arhivează la casieria unităţii. ART. 11 (1) Încasarea sumelor în lei primite de la aparţinători, prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, se face pe bază de chitanţă, întocmită de persoana desemnată din cadrul acestui sector. (2) Persoana desemnată din cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet şi vizită întocmeşte un borderou de încasări, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme, cu semnătura deţinutului. (3) Sumele în lei şi valută primite se păstrează în condiţii de siguranţă, în dulapuri metalice care se încuie şi se asigură, în cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, până la predarea acestora la casieria unităţii. (4) Borderoul de încasări împreună cu suma în lei se predau, prin grija sectorului de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, casierului, cel mai târziu în prima zi lucrătoare ulterioară încasării. (5) Borderoul de încasări şi dispoziţia de încasare, întocmită conform reglementărilor legale în vigoare, de persoana desemnată cu atribuţii în gestionarea operaţiunilor băneşti ale deţinuţilor, din cadrul compartimentului financiar contabil, constituie documentele justificative în baza cărora se fac înregistrările în contabilitatea analitică şi sintetică. (6) Pentru sumele de bani în valută primite de la aparţinători, prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, se întocmeşte bon de primire cu respectarea prevederilor art. 5 din prezentele norme. ART. 12 (1) Pentru sumele de bani expediate prin mandat poştal de membrii de familie, aparţinători sau alte persoane, pe numele deţinuţilor, casierul unităţii întocmeşte borderoul de încasare, emite chitanţă pentru întreaga sumă înscrisă în borderou şi reţine cupoanele mandatelor. (2) Exemplarul nr. 1 al chitanţei se predă factorului poştal concomitent cu restituirea mandatelor poştale completate cu seria, numărul actului de identitate, semnătura casierului şi ştampila unităţii. (3) Sumele primite se aduc la cunoştinţa deţinuţilor de către o persoană desemnată de directorul locului de deţinere şi sunt confirmate de către deţinut, prin semnătură, în borderoul de încasare. ART. 13 (1) Sumele de bani în lei sau în valută declarate de deţinuţi la data primirii în locurile de deţinere, primite prin sectorul de acordare a dreptului la pachet şi vizită, precum şi prin mandat poştal, se consemnează în fişa contabilă nominală. (2) Confirmarea primirii sumelor de bani în lei sau valută şi a operării acestora în fişa contabilă nominală poate fi vizualizată de către deţinuţi şi prin intermediul punctului de documentare şi informare electronică. ART. 14 (1) Sumele în lei aparţinând deţinuţilor se depun de către administraţia locului de deţinere într-un cont de "Disponibil pentru sume de mandat şi sume în depozit", deschis la trezorerie. (2) Sumele în valută cotată se păstrează în casieria unităţii, în condiţii de siguranţă, fiind înregistrate în fişa contabilă nominală. (3) Sumele în valută necotată, precum şi monedele în valuta cotată reprezintă obiecte de valoare şi se păstrează în casieria unităţii, conform prevederilor art. 5. (4) Sumele în valută se înregistrează la cursul BNR valabil în ziua primirii, într-un cont contabil, evidenţiat în afara bilanţului, potrivit legislaţiei în vigoare. (5) Sumele în valută, consemnate în fişa contabilă nominală, ce aparţin deţinuţilor se pot schimba în lei, la cererea scrisă a acestora. (6) Conversia valutei se efectuează în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării solicitării scrise a deţinutului, de către compartimentul financiar-contabil din cadrul locului de deţinere. (7) Sumele rezultate din diferenţele de curs valutar şi comisioanele aferente schimbului valutar se suportă de către deţinut. ART. 15 (1) Odată cu transferul deţinuţilor se efectuează şi transferul bagajelor şi al cutiilor de valori. După împachetare, bagajele, inclusiv cutiile de valori, se sigilează şi se etichetează. Eticheta care se ataşează bagajului trebuie să conţină: denumirea locului de deţinere expeditor, denumirea unităţii destinatare, numele deţinutului şi numărul bagajului. Numărul bagajului trebuie să corespundă cu litera şi numărul poziţiei din registrul alfabetic de evidenţă a bagajelor şi a cutiilor de valoare/sacilor. (2) Cu ocazia transferului între locurile de deţinere, bunurile care reprezintă bagajul deţinutului se predau şefului de tură de către gestionar/personalul desemnat, pe baza condicii de predare-primire, şeful de tură urmând să predea bunurile prevăzute la alin. (1) şefului de escortă. (3) Obiectele de valoare, precum şi sumele în valută se predau şefului de tură de către casierul unităţii, pe baza condicii de predare-primire, însoţite de adresa de expediere prevăzută în anexa nr. 4 la prezentele norme. (4) În situaţia în care bagajul a fost expediat ulterior transferului deţinutului, la destinaţie, se procedează la verificarea integrităţii lui, în prezenţa deţinutului, iar bunurile se înregistrează în bonul de primire. În cazul în care deţinutul nu se mai află în cadrul acestei unităţi, fiind retransferat, bagajul se expediază la noul loc de deţinere. (5) Bagajele deţinuţilor aflaţi în tranzit către alt loc de deţinere nu se deschid şi se predau sigilate la magazie, unde se înscriu într-un registru de evidenţă a bagajelor pentru deţinuţii aflaţi în tranzit. (6) Registrul de evidenţă menţionat la alin. (5) cuprinde: data şi ora operaţiunilor de primire şi păstrare, unitatea predătoare, unitatea de destinaţie, numele deţinutului şi numărul bagajului. ART. 16 Predarea-primirea bunurilor, obiectelor de valoare şi sumelor de bani în valută de la şeful de tură al unităţii de unde pleacă deţinutul la şeful de escortă şi, respectiv, şeful de tură al unităţii de destinaţie se face pe bază de semnătură în condica de predare-primire. ART. 17 (1) Cu ocazia transferului, atât la locul de deţinere de unde pleacă deţinutul, cât şi la locul de deţinere de destinaţie, conţinutul bagajului şi al cutiilor de valoare se verifică de către gestionar/casier/persoana desemnată în prezenţa deţinutului care, prin semnătură pe bonul de primire, confirmă existenţa tuturor bunurilor. (2) Exemplarul nr. 2 al bonului de primire se retrage din bagaj/cutie de valori şi se îndosariază. Numărul filei din dosar se trece în registrul alfabetic de evidenţă a bagajelor şi a cutiilor de valoare/sacilor. (3) În cutia de valori care se expediază la noul loc de deţinere se introduce adresa de expediere, conform anexei nr. 4 la prezentele norme, completată de personalul care gestionează obiectele de valoare şi sumele în valută care aparţin deţinutului. Adresa de expediere se semnează de directorul locului de deţinere sau de persoana împuternicită de acesta şi de casier şi constituie actul de însoţire a bagajului. ART. 18 Pentru deţinuţii transferaţi la organele de poliţie, bunurile, obiectele de valoare şi sumele de bani în lei şi valută, proprietate personală, se predau reprezentantului acestei instituţii, sub semnătură, pe baza bonului de primire, cu înscrierea în clar a numelui şi prenumelui, precum şi a funcţiei acestuia, iar sumele în numerar se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire, întocmit în două exemplare. ART. 19 (1) Expedierea electronică a sumelor în lei, între locurile de deţinere, se face în cel mult două zile lucrătoare de la data transferului deţinuţilor la alt loc de deţinere, în urma comunicării scrise a compartimentului evidenţă deţinuţi. (2) Sumele transferate cuprind veniturile provenite din muncă, inclusiv pentru ultima zi lucrată, precum şi pe cele primite din alte surse. Personalul responsabil din cadrul compartimentului organizarea muncii întocmeşte statele de plată pentru deţinuţii transferaţi, cu privire la venitul din muncă, în prima zi lucrătoare după efectuarea transferului. (3) În baza notei de transfer emise de compartimentul evidenţă, prin care se dispune efectuarea transferului deţinutului de la un loc de deţinere la altul, compartimentul financiar-contabil întocmeşte, în câte două exemplare, adresa borderou transferare deţinuţi, care este generată de aplicaţia informatică şi ordinul de plată, pentru sumele în lei care aparţin deţinuţilor transferaţi. (4) Exemplarul nr. 1 al adresei borderou transferare deţinuţi se expediază prin poşta specială unităţii destinatare. Aceasta confirmă în scris preluarea în evidenţă a sumelor în termen de două zile lucrătoare de la data primirii. (5) Exemplarul nr. 2 al adresei borderou transferare deţinuţi şi un exemplar al ordinului de plată constituie documente justificative care stau la baza înregistrării operaţiunii de transfer în evidenţa contabilă a unităţii expeditoare. (6) În cazul în care în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării în contul de disponibil a sumei, deţinuţii nu sosesc în locul de deţinere de destinaţie, compartimentele evidenţă deţinuţi şi financiar-contabil contactează locul de deţinere expeditor şi împreună identifică locul de deţinere în care se află deţinuţii. (7) După efectuarea demersurilor prevăzute la alin. (6), sumele de bani primite eronat sunt expediate la locul de deţinere în care se află deţinutul. ART. 20 (1) Deţinuţii pot solicita în scris transferarea sumelor înregistrate, în fişa contabilă nominală, membrilor de familie, inclusiv celor aflaţi în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate. (2) Expedierea sumelor către membrii de familie se face, în baza unei cereri scrise, prin mandat poştal cu confirmare de primire, prin sectorul vizită şi prin virament bancar. Taxele de expediere se suportă de către deţinut. (3) Transferarea sumelor către familie prin sectorul vizită se face în baza cererii deţinutului şi a dispoziţiei de plată către casierie, întocmită de persoana responsabilă cu evidenţa şi gestionarea sumelor de bani ale deţinuţilor, la care se ataşează o copie a actului de identitate al persoanei care semnează de primirea sumelor de bani menţionate în cererea deţinutului. (4) Transferarea sumelor de bani către membrii de familie aflaţi în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aflaţi în alt loc de deţinere, se face în baza cererii scrise aprobate de directorul locului de deţinere, prin intermediul ordinului de plată. Copia cererii deţinutului şi a ordinului de plată se transmit electronic unităţii de destinaţie. (5) Transferarea sumelor de bani către membrii de familie aflaţi în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aflaţi în acelaşi loc de deţinere, se face în baza cererii scrise a deţinutului aprobate de directorul locului de deţinere, prin operarea în fişele contabile nominale ale deţinuţilor. ART. 21 (1) Cu ocazia punerii în libertate, bunurile, obiectele de valoare şi sumele în valută se predau persoanelor în drept, pe bază de semnătură de primire, conform documentelor de primire a acestora, aflate în bagajul deţinutului. (2) Documentele de primire se retrag din bagaj şi se îndosariază, operându-se şi în registrul alfabetic de evidenţă a bagajelor şi a cutiilor de valoare/sacilor. (3) Cu ocazia punerii în libertate, administraţia locului de deţinere restituie şi suma în lei rezultată din soldul fişei contabile nominale în lei. (4) Restituirea se face în baza borderoului de plată semnat de persoanele autorizate, conform anexei nr. 6 la prezentele norme. ART. 22 (1) Evidenţa fişelor contabile nominale se ţine cu ajutorul aplicaţiei informatice, iar lunar se verifică corespondenţa sumelor înscrise în fişele nominale cu cele înscrise în soldul contului creditori şi contului alte valori. (2) În fişele contabile nominale ale deţinuţilor se înscrie valoarea tuturor debitelor şi a popririlor înfiinţate pe numele deţinutului, precum şi a sumelor cheltuite de penitenciar pentru asigurarea drepturilor prevăzute de art. 60, 64 şi 72 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 23 (1) Sumele de bani, în lei sau în valută, cotată sau necotată, nedeclarate şi deţinute în alte condiţii decât cele legale, găsite asupra deţinuţilor cu prilejul percheziţiilor se confiscă şi se înscriu într-un procesul-verbal de confiscare, întocmit de către conducătorul echipei de percheziţie şi aprobat de către conducătorul locului de deţinere. (2) Un exemplar al procesului-verbal de confiscare, împreună cu sumele în lei şi valută confiscate, se depun de către conducătorul echipei de percheziţie la casieria unităţii cel mai târziu în prima zi lucrătoare ulterioară confiscării. (3) Pentru sumele de bani în lei şi valută depuse la casierie se emite chitanţă, iar în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la încasare se efectuează virarea în contul de venituri la bugetul de stat. (4) Pentru sumele de bani în valută cotată se efectuează schimbul valutar în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la primire, depunerea în contul de venit la buget de stat a sumelor în lei rezultate urmând a se efectua cel mai târziu în ziua imediat următoare efectuării schimbului, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (3). (5) Sumele de bani în valută necotată, precum şi sumele în monede pentru care nu se poate efectua schimbul valutar din motive neimputabile locului de deţinere se depun la Banca Naţională a României, în termen de 5 zile de la data încasării. ART. 24 Prevederile prezentului ordin se aplică, în mod corespunzător, persoanelor internate şi persoanelor arestate preventiv. ART. 25 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme. ANEXA NR. 1 Bon de primire nr. ............... seria ............., data .............., ora .......... a bunurilor personale şi obiectelor de valoare primite de la ......................... pentru .............................., data naşterii .................., numele părinţilor ............................., secţie ........................
┌────┬──────────────────────────────┬──────────────────────────────┐
│Nr. │ Primite în păstrare │ Lăsate în folosinţă personală│
│crt.├─────────────────┬────────────┼─────────────┬────────────────┤
│ │ Cantitatea │Denumirea şi│ Cantitatea │ Denumirea fără │
│ │ │ descrierea │ (în litere) │ descriere │
│ │ │ amănunţită │ │ │
├────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┼────────────────┤
│ │Cifre litere │ │ │ │
├────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┴────────────────┤
│ │ │ │ Semnătura │
├────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┬────────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴─────────────────┴────────────┴─────────────┴────────────────┘
Semnătura Predător, Primit în păstrare gestionar,
primitorului ...............................
.............. ................ (gradul, numele şi prenumele)
..............
*) ................................................... predarea familiei
....................................................................
(numele şi adresa familiei deţinutului)
Nu am reclamaţii privind integritatea bagajului.
Semnătura deţinutului
...................................
────────── *) Se va completa cuvântul "consimt" sau "refuz". Exemplarul nr. 1 este nedetaşabil. Exemplarul nr. 2 - Se introduce în bagaj (cutie). Exemplarul nr. 3 - Se arhivează la gestionar.────────── ANEXA NR. 2 Locul de deţinere ..................... ACT DE PRIMIRE-PREDARE A TELEVIZORULUI Primire Subsemnatul .................., legitimat cu BI (CI) seria ..........nr. ................., domiciliat în .............................., str. ................... nr. ........., bl. ........., ap. ........, judeţul................, am predat la data de ............... pentru persoana privată de libertate ........................, fiul lui ................ şi al ........................., născut la data de ...................., următoarele: .................................... Sunt de acord ca, în momentul luării în primire a televizorului de către deţinut, acesta să fie verificat în interior şi apoi sigilat. Am luat cunoştinţă că din momentul luării în primire a televizorului de către deţinut, aceasta răspunde de el şi are obligaţia de a mă anunţa cu privire la necesitatea ridicării televizorului de la penitenciar. Consimt că, dacă aparatul nu este ridicat în termen de 6 luni de la data liberării sau a transferului, acesta să intre în patrimoniul locului de deţinere.
Semnătură de predare Semnătură de primire
............................... ...............................
Deţinutul ....................., născut la data de ................, fiul lui ..................... şi al ................., am primit/achiziţionat aparatul marca ............. tipul ............... seria .............. şi am luat cunoştinţă de următoarele: NU AM VOIE: - să desigilez aparatul sau să fac intervenţii în el; – să înstrăinez televizorul altor deţinuţi; – să pretind de la ceilalţi deţinuţi servicii sau diverse facilităţi ori servicii pentru vizionare şi folosire; – să încalc programul zilnic de vizionare. Aparatul a fost controlat în interior şi sigilat în faţa mea. Am fost informat şi sunt de acord ca în cazul în care televizorul nu este ridicat în termen de 6 luni de la data liberării sau transferului pentru executarea pedepsei, acesta să intre în patrimoniul locului de deţinere. Semnătura deţinutului ....................... DOVADĂ DE PREDARE-PRIMIRE Predare Numele ...................., legitimat cu BI (CI) ...... serie ...... nr. ....., adresa ..................., am primit aparatul ......... în data de .............
Semnătură de predare a deţinutului*) Semnătură de primire
............................... ...............................
────────── *) În cazul în care deţinutul este transferat ori liberat fără televizor, la ridicarea aparatului TV de către aparţinători în termenul prevăzut, la secţiunea respectivă va semna agentul responsabil cu predarea aparatului.────────── NOTĂ: În cazul achiziţionării televizorului, se completează doar secţiunea destinată deţinutului şi se ataşează factura/chitanţa prezentului act de predare-primire. ANEXA NR. 2A Locul de deţinere ............... ACT DE PREDARE-PRIMIRE A ECHIPAMENTULUI DE TEHNOLOGIE A INFORMAŢIEI PERSONAL
Dat în faţa mea,
..............................
Subsemnatul, ....................., legitimat cu BI/CI seria ....... nr. ............,
domiciliat în ...................., str. ............... nr. ...., bl. ......, ap. ......,
judeţul/sectorul .................., am predat la data de ........................, pentru
deţinutul .................................., fiul/fiica lui .......................
şi al/a ......................., născut(ă) la data de ......................, următoarele:
- 1 (un) echipament informatic ................................. seria*) ............,
cu următoarea configuraţie, identificată direct sau prin intermediul softului:
- sistem de operare Windows ....................., tip microprocesor ................,
frecvenţa .............................;
- volum memorie RAM ....................., hard disk seria*) ........................,
capacitate hard disk ......................;
- placă de bază seria*) ...................., CD/DVD-ROM seria* .....................,
placă video marca şi seria*) .....................;
- 1 (una) tastatură marca şi seria*) ........................., 1 (un) mouse marca şi
seria*) ..........................;
- şi următorul software:
.......................................................................
.......................................................................
.......................................................................
- un număr de ............ CD/DVD-uri, conţinând:
1. ..................................................................;
2. ..................................................................;
3. ..................................................................;
4. ..................................................................;
5. ..................................................................;
6. ..................................................................;
Sunt de acord ca în momentul luării în primire a echipamentului informatic de către
deţinut acesta să fie verificat în interior şi exterior şi apoi sigilat.
Am luat cunoştinţă că din momentul luării în primire a echipamentului informatic de
către deţinut acesta răspunde de echipament şi are obligaţia de a mă anunţa cu privire
la necesitatea ridicării acestuia de la penitenciar.
Am predat. Am primit.
........................ ..........................
Echipamentul informatic corespunde datelor şi caracteristicilor normelor în vigoare.
Data ................. Reprezentant IT .......................
────────── *) Dacă citirea nu presupune dezasamblarea componentelor.────────── ANEXA NR. 3 REGISTRUL ALFABETIC DE EVIDENŢĂ A BAGAJELOR ŞI A CUTIILOR DE VALOARE/SACILOR
┌────┬────────────┬──────┬─────────────┬───────────┬──────────────┬────────┬──────────────────────┬────────────────┬───────────┬──────────┐
│Nr. │ Numele şi │ Nr. │Data intrării│Nr. bonului│Nr. bagajului/│ Nr. │Data ieşirii sau nr. │Fila din dosarul│Data şi nr.│OBSERVAŢII│
│crt.│ prenumele │matri-├──────┬──────┤de primire │ cutiei de │raftului│şi data adresei de │ unde a fost │confirmării│ │
│ │(cu iniţiala│col │ Luna │ Ziua │ │ valoare/ │ │expediere a bagajului/│introdus bonul │bagajului/ │ │
│ │ tatălui) │ │ │ │ │ sacului │ │cutiei de valoare/ │ de primire │ cutiei de │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │sacului │ │ valoare/ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ sacului │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ expediat │ │
├────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────────┼──────────────┼────────┼──────────────────────┼────────────────┼───────────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │
├────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────────┼──────────────┼────────┼──────────────────────┼────────────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────────┼──────────────┼────────┼──────────────────────┼────────────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴──────┴──────┴──────┴───────────┴──────────────┴────────┴──────────────────────┴────────────────┴───────────┴──────────┘
ANEXA NR. 4 Locul de deţinere ................................ ADRESĂ DE EXPEDIERE nr. ......... data ............ (litera şi nr. curent al bagajului din registrul alfabetic de evidenţă a bagajelor şi a cutiilor de valoare/sacilor)
Către
................................
Vă trimitem bagajul deţinutului*)
...........................
obiectele de valoare
aparţinând ...............................................................
data naşterii ............................................................
numele părinţilor ........................................................
nr. bonului de primire ...................................................
transferat la unitatea dumneavoastră la data de ..........................
conţinutul bagajului .....................................................
..........................................................................
Directorul unităţii, Gestionar,
....................... ...................................
(gradul, numele, prenumele şi semnătura)
Locul de deţinere ............................
Către
..............................................
(unitatea expeditoare)
Confirmăm primirea obiectelor trecute de dumneavoastră în Adresa de
expediere nr. .................. .
Directorul unităţii, Gestionar,
................... .................................................
(gradul, numele, prenumele şi semnătura)
────────── *) Se taie ce nu corespunde.────────── ANEXA NR. 5
Ministerul Justiţiei Aprob.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor Director,
................
Locul de deţinere ......................................
BORDEROU DE ÎNCASARE
a sumelor ce aparţin deţinuţilor aflaţi în custodia
Penitenciarului ................ în ziua de ................
┌────┬─────────┬────────┬───────────────┬────────────────────┬────────────┬───────────────────┬───────────────┐
│Nr. │Numele şi│ Data │ Numele │Numele şi prenumele │ Suma în │Semnătura │Nr. chitanţă/ │
│crt.│prenumele│naşterii│ părinţilor │aparţinătorilor care│ │ │ Dată │
│ │ │ │ │depun sume de bani │ │ │ │
│ │ │ │ │pentru deţinut │ │ │ │
├────┼─────────┼────────┼───────┬───────┼────────────────────┼─────┬──────┼───────┬───────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │cifre│litere│deţinut│aparţinător│ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────────────────┼─────┼──────┼───────┼───────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────────────────┼─────┼──────┼───────┼───────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────────────────┼─────┼──────┼───────┼───────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴────────┴───────┴───────┴────────────────────┴─────┴──────┴───────┴───────────┴───────────────┘
Întocmit
...........................................
(gradul, numele, prenumele şi semnătura)
ANEXA NR. 6 Locul de deţinere ................................ BORDEROU DE PLATĂ LIBERAŢI din ziua de ...................
┌────┬─────────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┬─────────────────┬─────────────┐
│Nr. │ Numele şi │ │ │Numărul fişei│Numărul biletului│ Suma plătită │Semnătura de │
│crt.│ prenumele │Nr. matricol/│Data naşterii│ nominale │ de liberare │- lei şi valută -│ primire │
│ │(cu iniţială)│ an │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │
├────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┴─────────────────┴─────────────┘
Întocmit Certific liberarea, Verificat
....................... ......................... .......................
Bun de plată pentru suma de ........... lei şi .............. valută
Şeful serviciului financiar,
.........................................
Plata s-a făcut în prezenţa mea.
─────────────────────────────────
Şef de tură
(supraveghetor),
..................................
(gradul, numele, prenumele şi semnătura)
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.