Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORMA SANITARA VETERINARA din 22 august 2003 care stabileste specificatiile tehnice pentru marcile de identificare si dispozitivele de citire in vederea identificarii cabalinelor pe teritoriul Romaniei
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR, APELOR SI MEDIULUI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 9 septembrie 2003
ART. 1
Urmãtorii termeni se definesc dupã cum urmeazã:
a) marca de identificare electronica, denumita şi tag de identificare electronica - capsula injectabila de mici dimensiuni, constituitã din urmãtoarele elemente:
1. transponder - microcircuit ce asigura o dubla funcţionalitate:
(i) stocarea unui cod de identificare unic;
(ii) transmiterea codului de identificare atunci când este activat de cãtre un camp de radiofrecventa corespunzãtor;
2. antena miniaturala conectata cu transponderul, utilizata pentru:
(i) captarea energiei transmise prin câmpul de radiofrecventa;
(ii) transmiterea codului unic de identificare cãtre un cititor;
b) dispozitiv de citire a marcilor de identificare electronica, denumit şi cititor - dispozitiv portabil cu ajutorul cãruia este activat un tag implantat subcutanat şi este citit codul unic de identificare transmis de cãtre tagul electronic de identificare;
c) injector - dispozitiv de unica folosinta, livrat în condiţiile în care conţine tagul de identificare electronica, gata de utilizare pentru implantarea subcutanata a tagului.
ART. 2
(1) Mãrcile de identificare folosite la identificarea electronica a ecvinelor trebuie sa prezinte urmãtoarele caracteristici:
a) caracteristicile transponderului:
1. cod unic de identificare - 10 digiti;
2. unicitatea codului de identificare sa fie garantatã de cãtre producãtorul transponderului;
3. codul unic de identificare sa nu poatã fi copiat sau modificat;
4. codul unic de identificare programat numai de cãtre producãtor în timpul realizãrii transponderului;
5. unicitatea codului unic de identificare verificata de cãtre producãtor în timpul realizãrii transponderului;
6. frecventa de activare - 134,2 kHz;
b) caracteristicile capsulei injectabile:
1. material - sticla biocompatibila;
2. tratata antimigrare subcutanata;
3. culoare - transparenta;
4. forma - cilindrica;
5. dimensiuni - lungime - 11,5 mm (+/-3,5%), diametru - 2,12 mm (+/-3,5%);
6. temperatura de stocare - de la -40°C la +140°C;
7. temperatura de operare - de la -20°C la +75°C;
8. rezistenta la apa - conform IP 68;
9. rezistenta la vibratii - conform IEC 68 PART 2-47;
10. rezistenta la soc - conform IEC 68 PART 2-29.
(2) Injectorul folosit la identificarea electronica a ecvinelor trebuie sa prezinte urmãtoarele caracteristici:
a) sa fie un dispozitiv de unica folosinta;
b) sa aibã un format ergonomic pentru manevrarea cu precizie şi siguranta în timpul implantarii;
c) sa fie prevãzut cu componente specifice:
(i) cu rol de prevenire a actionarii accidentale, involuntare;
(ii) cu rol de protecţie, de izolare a acului implantator;
d) sa fie ambalat individual în mediu steril, garantat minimum 30 de luni de la data ambalarii;
e) sa fie însoţit de minimum 5 etichete autocolante pe care sa fie înscrise urmãtoarele informaţii:
(i) codul unic de înregistrare al tagului electronic de identificare sub forma alfanumerica;
(ii) codul unic de înregistrare al tagului electronic de identificare sub forma de cod de bare;
(iii) data de expirare a termenului de validitate a sterilizarii.
(3) Cititorul folosit la identificarea electronica a ecvinelor trebuie sa prezinte urmãtoarele caracteristici:
1. raza de acţiune - minimum 40 mm;
2. frecventa de lucru - 134,2 kHz;
3. temperatura de funcţionare - de la 0°C la +65°C;
4. forma - ergonomica;
5. dimensiuni - maximum 165 mm x 75 mm x 30 mm;
6. greutatea - maximum 190 g;
7. alimentare prin acumulator.
ART. 3
Institutul de Diagnostic şi Sãnãtate Animala va achizitiona dispozitive de citire pentru medicii veterinari din punctele de inspecţie sanitarã veterinara la frontiera, iar direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti vor achizitiona dispozitive de citire pentru medicii veterinari zonali.
ART. 4
(1) Autoritatea veterinara centrala a României, prin Ministerul Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului, poate adopta acte normative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme sanitare veterinare pentru a se asigura implementarea şi conformitatea cu prevederile acesteia.
(2) Autoritatea veterinara centrala a României, prin Ministerul Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului, va lua mãsurile necesare şi va sanctiona, potrivit legii, orice încãlcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(3) Atunci când autoritatea veterinara centrala a României adopta cele menţionate la alineatele precedente, trebuie sa facã o referire expresã la prezenta norma sanitarã veterinara.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: