Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În baza prevederilor art. 6 din Hotărîrea Guvernului nr. 1.054/1995 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Produselor Agricole - R.A. şi înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni cu capital de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome "Romcereal", se emit următoarele norme privind reevaluarea imobilizărilor corporale în curs (obiective de investiţii neterminate) şi modificarea capitalului social al societăţilor comerciale pe acţiuni prevăzute în anexele nr. 2 şi 7 la hotărâre: 1. Prin operaţiunea de reevaluare a imobilizărilor corporale în curs (obiective de investiţii neterminate) preluate de la Agenţia Naţională a Produselor Agricole - R.A. de către societăţile comerciale pe acţiuni, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.054/1995, se realizează actualizarea capitalului social al acestor societăţi comerciale la data de 30 iunie 1995. 2. Sunt supuse acţiunii de reevaluare imobilizările corporale în curs, cuprinse în capitalul social prevăzut în anexele nr. 2 şi 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1.054/1995, preluate de către societăţile comerciale respective pe bază de protocol de predare-primire. 3. Reevaluarea imobilizărilor corporale în curs se face pentru fiecare obiectiv în parte, avându-se în vedere datele înregistrate în contabilitate în contul 231 "Imobilizări corporale în curs" pe baza documentelor justificative, în perioadele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme. Valoarea imobilizărilor corporale în curs, executate până la data de 31 martie 1992, reevaluată conform Hotărârii Guvernului nr. 26/1992, şi care face obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995 se actualizează în preţuri la data de 30 iunie 1995, utilizând coeficienţii de actualizare din coloana nr. 3 a anexei nr. 1 la prezentele norme. Pentru reevaluarea imobilizărilor corporale în curs, care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995, executate în perioada 31 martie 1992 - 30 iunie 1995, se vor utiliza coeficienţii de actualizare prevăzuţi în coloanele nr. 4-12 din anexa nr. 1 la norme. 4. Coeficienţii de actualizare în preţurile din luna iunie 1995 pentru imobilizările corporale în curs sunt cei prevăzuţi în anexa nr. 1 şi au fost avizaţi de Consiliul tehnico-ştiinţific al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului sub nr. 19 din 8 martie 1996. 5. Încadrarea pe grupe de lucrări a imobilizărilor corporale în curs, care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995, se face astfel: a) silozurile, uscătoarele, magaziile, depozitele, patulele, şoproanele, alte construcţii asimilate, precum şi utilajele şi mecanizarea aferentă acestora fac parte din grupa "Construcţii speciale pentru depozitare" prevăzute la nr. crt. 3 din anexa nr. 1, cod 25; b) amenajări cheiuri, căi ferate, drumuri de acces, puncte de încărcare în nave şi alte lucrări asimilate acestora se încadrează la nr. crt. 2 din anexa nr. 1 "Construcţii speciale pentru transporturi şi telecomunicaţii", cod 24; c) orice alte lucrări ce se regăsesc în imobilizările corporale în curs, preluate conform art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.054/1995, se vor încadra la grupa "Construcţii speciale agricole" prevăzute la nr. crt. 1 din anexa nr. 1, cod 22; d) lucrările de genul instalaţiilor interioare, al dotărilor specifice mecanizărilor se încadrează în grupa obiectivului pentru care s-au executat sau achiziţionat. 6. Lucrările de natura reparaţiilor, consolidărilor şi proiectelor de execuţie sistate, care sunt cuprinse la imobilizări corporale în curs şi sunt reflectate în soldul contului 231 "Imobilizări corporale în curs" şi au fost preluate de societăţile comerciale, conform art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.054/1995, nu vor fi supuse acţiunii de reevaluare, potrivit prevederilor prezentelor norme. 7. Operaţiunea de reevaluare a imobilizărilor corporale în curs, preluate de societăţile comerciale conform Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995, va fi efectuată de o comisie de reevaluare, formată din specialişti, numită de directorul general sau managerul societăţii comerciale. Rezultatul reevaluării imobilizărilor corporale în curs, preluate pe bază de protocol încheiat între societăţile comerciale şi Agenţia Naţională a Produselor Agricole - R.A., va fi cuprins într-o situaţie centralizatoare, potrivit anexei nr. 2 la prezentele norme. Totalul coloanei nr. 3 din anexa nr. 2, respectiv "Valoarea din contabilitate la data de 30 iunie 1995 a imobilizărilor corporale în curs preluate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995" trebuie să corespundă cu valoarea imobilizărilor corporale executate până la data de 30 iunie 1995, preluate pe bază de protocol. Deci în coloana nr. 3 din anexa nr. 2 vor fi cuprinse toate imobilizările corporale, inclusiv cele care nu se reevaluează potrivit prezentelor norme. 8. Contravaloarea lucrărilor executate la imobilizările corporale în curs în perioada de la 30 iunie 1995 până la data încheierii protocolului de predare-preluare va majora capitalul social al societăţilor comerciale, potrivit prevederilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.054/1995. 9. Modul de efectuare a reevaluării imobilizărilor corporale în curs, conform prezentelor norme, precum şi operaţiunile privind stabilirea capitalului social al societăţilor comerciale vor fi verificate de către comisiile de cenzori. 10. Diferenţele rezultate în urma reevaluării imobilizărilor corporale în curs, respectiv totalul coloanei nr. 4 din anexa nr. 2, vor majora capitalul social al societăţilor comerciale, aşa cum prevede art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.054/1995. Diferenţele din reevaluare se vor înregistra în contabilitate astfel: 231 "Imobilizări corporale în curs" = 1012 "Capital subscris vărsat". 11. Operaţiunea de reevaluare a imobilizărilor corporale în curs, potrivit prevederilor prezentelor norme, se va încheia în termen de 5 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României. Conducerea societăţii comerciale, consiliul de administraţie şi comisia de cenzori de la societăţile comerciale prevăzute în anexele nr. 2 şi 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1.054/1995 răspund, potrivit legii, de legalitatea şi corectitudinea efectuării reevaluării imobilizărilor corporale în curs, preluate prin protocol. 12. Capitalul social modificat potrivit prezentelor norme trebuie să fie divizibil cu suma de 25.000 lei, reprezentând valoarea nominală a unei acţiuni. Diferenţele rezultate se vor reflecta într-un analitic distinct al contului 118 "Alte fonduri". 13. Societăţile comerciale vor înregistra la Registrul comerţului diferenţele de capital social rezultate în urma reevaluării imobilizărilor corporale în curs, aprobate de adunările generale ale acţionarilor. De asemenea, vor fi transmise Fondului Proprietăţii de Stat şi Fondurilor Proprietăţii Private sumele aferente acestora din capitalul social, potrivit cotelor prevăzute de lege. 14. Exemplul de calcul al valorii actualizate în preţuri iunie 1995 a unui obiectiv de investiţii în curs de execuţie este redat în anexa nr. 3. 15. Fondul Proprietăţii de Stat şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei vor urmări şi vor verifica modul de aplicare a prezentelor norme. Ministrul agriculturii şi alimentaţiei, Valeriu Tabara Preşedintele Fondului Proprietăţii de Stat, Emil Dima ANEXA 1 COEFICIENŢII de actualizare a imobilizărilor corporale în curs preluate de societăţile comerciale conform Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995 la 30 iunie 1995
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Executat Executate in perioada
la 31 ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
martie 31 1 1 31 31 30 31
1992 martie ianuarie noiembrie martie iulie septembrie octombrie
Nr. Grupa sau subgrupa 1992 1993 1993 1994 1994 1994 1994 Trim. Trim.
crt. Codul de obiective de Reevaluat I II
construcţii conform 1 1 31 31 30 31 31 1995 1995
Hotărârii ianuarie noiembrie martie iulie septembrie octombrie decembrie
Guvernului 1993 1993 1994 1994 1994 1994 1994
nr. 26/1992
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. 22 Construcţii speciale
agricole 12,76 7,97 3,56 2,18 1,71 1,63 1,53 1,47 1,17 1
2. 24 Construcţii speciale
pentru transporturi
şi telecomunicaţii 14,89 9,13 3,92 2,45 1,75 1,68 1,59 1,50 1,17 1
3. 25 Construcţii pentru
depozitare 12,16 7,55 3,46 2,14 1,64 1,57 1,52 1,46 1,17 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 2 SOCIETATEA COMERCIALĂ ...................... SITUAŢIA diferenţelor rezultate din reevaluarea imobilizărilor corporale în curs preluate de societăţile comerciale, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995
- mii lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Denumirea Valoarea Valoarea din contabilitate Diferenţe
crt. obiectivului actualizată la 30 iunie 1995 a imobili- din
de investiţii la 30 iunie zărilor corporale în curs reevaluare
în curs 1995 preluate conform Hotărârii (col.2-col.3)
stabilită Guvernului nr. 1.054/1995
conform nor-
melor de re-
evaluare
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2 3 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
........
........
........
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conducerea societăţii comerciale, Comisia de reevaluare,
Verificat
Comisia de cenzori,
ANEXA 3 EXEMPLU DE CALCUL 1. Denumirea obiectivului de investiţii în curs de execuţie preluat conform Hotărârii Guvernului nr. 1.054/1995: Siloz cereale 33.000 tone, cod grupa 25 (nr. crt. 3 din anexa nr. 1). 2. Data începerii lucrărilor: 1986. 3. Valoarea înregistrată în fiecare perioadă conform situaţiilor de lucrări şi evidenţei contabile.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Valoarea Coeficientul Valoarea
din (din anexa nr. 1 actualizată
Perioada contabilitate la norme) (col.2xcol.3)
- lei - - lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 2 3 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Executat până la 31
martie 1992, reevaluat
conform Hotărârii
Guvernului nr. 26/1992 10.000.000 12,16 121.600.000
- Executat 1 ianuarie
1993 - 1 noiembrie 1993 1.000.000 3,46 3.460.000
- Executat 30 septembrie
1994 - 31 octombrie 1994 1.000.000 1,52 1.520.000
- Executat trim. I 1995 1.000.000 1,17 1.170.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 127.750.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Valoarea actualizată a obiectivului de investiţii la data de 30 iunie 1995 este de 127.750.000 lei, valoare ce va fi trecută în col. 2 din anexa nr. 2. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.