Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORMA nr. 2 din 2012  pentru modificarea si completarea Normei nr. 13/2010 privind autorizarea de constituire a societatii de pensii si autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORMA nr. 2 din 2012 pentru modificarea si completarea Normei nr. 13/2010 privind autorizarea de constituire a societatii de pensii si autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative

EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 3 februarie 2012

    Având în vedere prevederile art. 3-12, 16, 18, 21, art. 22 alin (2) şi (3), art. 23, 24, art. 29 alin. (1) şi (2) şi ale art. 86 alin. (2) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
    în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, 22, art. 23 lit. a), f) şi i) şi ale art. 24 lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 313/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

    Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumitã în continuare Comisie, emite prezenta normã.

     ARTICOL UNIC
    Norma nr. 13/2010 privind autorizarea de constituire a societãţii de pensii şi autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative, aprobatã prin Hotãrârea Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 23/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2010, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:

    1. La articolul 3 alineatul (2), dupã litera d) se introduce o nouã literã, litera e), cu urmãtorul cuprins:
    "e) directorul de investiţii - persoana cu atribuţii de conducere a direcţiei de investiţii."

    2. La articolul 6, litera h) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "h) directorul general sau preşedintele directoratului, dupã caz, trebuie sã aibã ca înlocuitor, desemnat de organul statutar competent, o persoanã autorizatã de Comisie;"

    3. La articolul 10, litera e) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "e) declaraţia pe propria rãspundere a fondatorilor, a membrilor propuşi pentru consiliul de administraţie, directori, respectiv consiliul de supraveghere, directorat/conducãtori, din care sã rezulte deţinerile individuale sau în legãturã cu alte persoane afiliate oricãrei societãţi comerciale reprezentând cel puţin 5% din capitalul social ori din drepturile de vot, conform modelului Declaraţiei nr. 2 prevãzut în anexa nr. 7;"

    4. La articolul 13 alineatul (1), litera e) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "e) declaraţie pe propria rãspundere, din care sã rezulte cã persoana în cauzã nu se aflã în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevãzute de Lege şi de prezenta normã;".

    5. La articolul 13, alineatele (2) şi (3) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Pentru persoanele care nu au reşedinţa în România se depun: certificatul de cazier judiciar şi de cazier fiscal sau alte documente cu aceeaşi valoare juridicã eliberate de autoritãţile din ţara de origine şi din ţara în care au reşedinţa în prezent, dacã aceasta este alta decât ţara de origine.
    (3) Pentru persoanele care nu au domiciliul, dar au reşedinţa în România se depun: certificatul de cazier judiciar şi de cazier fiscal eliberate de autoritãţile române şi certificatul de cazier judiciar şi de cazier fiscal sau alte documente cu aceeaşi valoare juridicã eliberate de autoritãţile din ţara de origine ori, dupã caz, din ţara în care au avut anterior reşedinţa, dacã aceasta este alta decât ţara de origine."

    6. La articolul 14 alineatul (1), dupã litera g) se introduce o nouã literã, litera g^1), cu urmãtorul cuprins:
    "g^1) atribuţiile şi rãspunderile persoanelor care exercitã funcţii aferente activitãţii de investire a activelor;".

    7. La articolul 14 alineatul (2), litera c) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "c) aprobã şi supravegheazã ducerea la îndeplinire a direcţiilor principale în conducerea operaţiunilor fondurilor de pensii administrate;".

    8. La articolul 15, dupã litera e) se introduce o nouã literã, litera f), cu urmãtorul cuprins:
    "f) procedura de rezolvare a sesizãrilor şi reclamaţiilor."

    9. Articolul 16 se abrogã.

    10. La articolul 17 alineatul (1), litera d) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "d) sã fie compartimentat corespunzãtor, astfel încât sã se asigure desfãşurarea optimã a activitãţii;"

    11. La articolul 17 alineatul (2), litera d) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "d) sã fie compartimentat corespunzãtor, astfel încât sã se asigure desfãşurarea optimã a activitãţii;"

    12. La articolul 23, dupã alineatul (4) se introduc douã noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu urmãtorul cuprins:
    "(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în termen de 10 zile calendaristice de la data emiterii actelor de modificare, administratorii vor notifica Comisia cu privire la:
    a) modificarea procedurilor interne menţionate la art. 15;
    b) modificarea spaţiului destinat sediului social, cu condiţia ca pe toatã perioada de funcţionare administratorul sã îndeplineascã prevederile art. 17.
    (6) Notificãrile prevãzute la alin. (5) vor fi însoţite de hotãrârile organului statutar competent pentru aprobarea lor."

    13. Dupã articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 29^1, cu urmãtorul cuprins:
    "Art. 29^1. - Condiţiile prevãzute la art. 28 şi 29 trebuie menţinute pe toatã perioada de funcţionare a societãţii de pensii."

    14. La articolul 32 alineatul (2), litera h) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "h) persoanele respective au fãcut obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori judiciare care s-au încheiat cu sancţiuni sau interdicţii."

    15. La capitolul III, titlul secţiunii a 4-a se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "SECŢIUNEA a 4-a
    Condiţii privind persoanele propuse ca directori de investiţii, precum şi cele propuse sã asigure funcţia de control intern şi funcţia de administrare a riscurilor"

    16. La articolul 35, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 35. - (1) Persoanele propuse ca directori de investiţii, cele propuse sã asigure funcţia de control intern al activitãţii şi al conformitãţii cu prevederile legale şi procedurile interne şi cele propuse sã asigure funcţia de administrare a riscurilor sunt autorizate individual de Comisie înainte de începerea exercitãrii responsabilitãţilor."

    17. La articolul 36, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 36. - (1) În vederea autorizãrii individuale, persoanele propuse ca directori de investiţii, precum şi cele propuse sã asigure funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor trebuie sã îndeplineascã cumulativ condiţiile prevãzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-c) şi f) şi urmãtoarele:
    a) sã aibã pregãtirea şi experienţa profesionalã necesare specificului, întinderii şi complexitãţii activitãţii pe care urmeazã sã o îndeplineascã, conform prevederilor legii;
    b) sã fie absolvenţi ai unei instituţii de învãţãmânt superior de lungã duratã;
    c) sã aibã experienţã profesionalã de cel puţin 3 ani în domeniul investiţiilor, financiar, juridic, administrare fonduri de pensii, bancar sau de asigurãri;
    d) sã aibã onorabilitatea necesarã pentru funcţia pe care urmeazã sã o îndeplineascã;
    e) sã nu fi fost sancţionate de autoritãţi române ori strãine din domeniul financiar-bancar cu interdicţia definitivã sau, la momentul depunerii cererii de autorizare de administrare, cu interdicţia temporarã de a desfãşura activitãţi în sistemul financiar-bancar;
    f) sã nu aibã menţiuni în cazierul judiciar de natura celor prevãzute la art. 8 alin. (2) sau în cazierul fiscal;
    g) sã desfãşoare activitatea în baza unui contract în care sã se stipuleze faptul cã durata timpului de lucru pentru activitatea pe care o desfãşoarã nu poate fi mai micã de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe sãptãmânã;
    h) sã dovedeascã cunoaşterea temeinicã a legislaţiei din domeniul pensiilor private."

    18. Articolul 37 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 37. - (1) Comisia este în drept sã evalueze în ce mãsurã experienţa profesionalã acumulatã de cãtre persoanele propuse ca directori de investiţii, precum şi de cãtre cele propuse sã asigure funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor este relevantã pentru specificul, întinderea şi complexitatea activitãţii care va fi desfãşuratã de administrator.
    (2) Evaluarea fiecãrei persoane propuse ca director de investiţii, precum şi pentru funcţia de control intern şi pentru cea de administrare a riscurilor se va face, în fiecare caz, similar evaluãrii fiecãrui membru propus pentru consiliul de administraţie, directori, respectiv consiliul de supraveghere, directorat şi conducãtori, cu respectarea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. p) şi ale art. 32 alin. (2).
    (3) Comisia, în cadrul procedurii de autorizare individualã, poate realiza un interviu profesional, în vederea evaluãrii persoanelor nominalizate ca directori de investiţii, precum şi a celor nominalizate sã exercite atribuţiile şi sã aibã rãspunderile funcţiei de control intern şi ale funcţiei de administrare a riscurilor."

    19. La articolul 39 alineatul (1), literele d) şi l) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "d) regulamentul de organizare şi funcţionare a societãţii de pensii, întocmit în conformitate cu art. 14 şi procedurile interne, elaborate în conformitate cu art. 15, împreunã cu hotãrârea organului statutar competent pentru aprobarea lor;
    ........................................................................
    l) dovada plãţii taxei de autorizare de administrare şi de autorizare a fiecãrui membru propus pentru consiliul de administraţie, directori, consiliul de supraveghere, directorat/conducãtori, respectiv a fiecãrei persoane propuse ca director de investiţii şi a celor propuse sã asigure funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor;".

    20. La articolul 40, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 40. - (1) Pentru fiecare dintre acţionari, persoane juridice, se depun documentele prevãzute la art. 11 alin. (1)."

    21. La articolul 41 alineatul (1), litera b) se abrogã.

    22. Articolul 42 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 42. - (1) Pentru fiecare dintre persoanele propuse ca directori de investiţii, precum şi pentru cele propuse sã asigure funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor se depun documentaţia prevãzutã la art. 13 alin. (1) şi urmãtoarele:
    a) decizia/hotãrârea de numire în funcţie, în care sã se prevadã în mod expres cã exercitarea funcţiei se va face numai dupã obţinerea deciziei de autorizare de la Comisie;
    b) fişa postului, dupã caz.
    (2) Pentru fiecare dintre persoanele prevãzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (2), dupã caz."

    23. Articolul 46 modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 46. - (1) Ca urmare a depunerii documentelor prevãzute la art. 41 şi 42 şi a evaluãrii fiecãrui membru propus pentru consiliul de administraţie, director, pentru consiliul de supraveghere, directorat/conducãtor, respectiv pentru persoanele propuse ca director de investiţii, precum şi pentru cele propuse sã asigure funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor, Comisia decide cu privire la îndeplinirea condiţiilor în vederea autorizãrii fiecãrei persoane propuse.
    (2) Decizia de autorizare de administrare va fi însoţitã de deciziile de autorizare pentru fiecare persoanã propusã pentru a fi membru al consiliului de administraţie, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului/ conducãtor, respectiv pentru persoanele propuse ca directori de investiţii, precum şi pentru cele propuse pentru funcţia de control intern şi pentru cea de administrare a riscurilor.
    (3) Condiţiile prevãzute la autorizarea de administrare, pentru autorizarea membrilor propuşi pentru consiliul de administraţie, directori, consiliul de supraveghere, directorat/ conducãtori, respectiv pentru persoanele propuse ca directori de investiţii, precum şi pentru cele propuse pentru funcţia de control intern şi pentru cea de administrare a riscurilor se menţin pe toatã perioada de funcţionare a administratorilor.
    (4) Condiţiile prevãzute la alin. (3) trebuie îndeplinite pe toatã perioada exercitãrii funcţiei în care au fost autorizate persoanele respective."

    24. La articolul 49, dupã alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (4^1), (4^2) - (4^3), cu urmãtorul cuprins:
    "(4^1) Dupã fiecare modificare a declaraţiei privind politica de investiţii, inclusiv revizuirea şi completarea acesteia, conform art. 86 alin. (2) din Lege, în termen de 5 zile lucrãtoare de la data comunicãrii deciziei de autorizare a modificãrii de cãtre Comisie, administratorul publicã pe pagina proprie de internet, pe o perioadã de cel puţin 30 de zile, un anunţ prin care face cunoscutã modificarea declaraţiei privind politica de investiţii.
    (4^2) Administratorul publicã anunţul prevãzut la alin. (4^1) şi în cel puţin un cotidian de circulaţie naţionalã, pe o perioadã de cel puţin douã zile consecutive.
    (4^3) Publicarea anunţului pe pagina proprie de internet a administratorului prevãzut la alin. (4^1) şi publicarea anunţului prevãzut la alin. (4^2) se efectueazã în aceeaşi zi."

    25. La articolul 49, alineatele (5) şi (6) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sunt supuse avizãrii Comisiei orice modificãri cu privire la regulamentul de organizare şi funcţionare a societãţii.
    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în termen de 10 zile calendaristice de la data emiterii actelor de modificare, administratorul notificã Comisiei orice modificãri cu privire la:
    a) sediile secundare ale societãţilor de administrare a investiţiilor sau ale societãţilor de asigurare, în care nu se desfãşoarã activitãţi în legãturã cu administrarea fondurilor de pensii facultative, împreunã cu hotãrârea organului statutar competent de aprobare a lor;
    b) actele de identitate şi curriculum vitae ale fondatorilor/acţionarilor persoane fizice sau ale membrilor consiliului de administraţie, directorilor, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, directoratului/conducãtorilor, directorilor de investiţii, precum şi ale persoanelor care ocupã funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor;
    c) diminuarea şi majorarea de capital social al societãţilor de administrare a investiţiilor şi al societãţilor de asigurare pentru activitãţile pentru care au fost înfiinţate şi autorizate potrivit legislaţiei care reglementeazã domeniul lor de activitate;
    d) modificarea denumirii sau emblemei pentru societãţile de administrare a investiţiilor şi societãţile de asigurare;
    e) completarea obiectului de activitate cu activitãţi specifice obiectului de activitate principal în cazul societãţilor de administrare a investiţiilor şi societãţilor de asigurare;
    f) planul de afaceri;
    g) contractul de audit încheiat pentru auditarea activitãţii administratorului, sub condiţia ca modificãrile acestuia sã nu se refere la pãrţile contractante, preţul şi durata contractului."

    26. La capitolul III secţiunea a 6-a, titlul subsecţiunii a 2-a se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "SUBSECŢIUNEA a 2-a
    Respingerea cererii pentru autorizarea de administrare de fonduri de pensii facultative, a cererii pentru autorizarea persoanelor propuse ca membri ai consiliului de administraţie, directori, membri ai consiliului de supraveghere, membri ai directoratului/conducãtori, a persoanelor propuse ca directori de investiţii, precum şi a celor propuse sã asigure funcţia de control intern şi funcţia de administrare a riscurilor"

    27. Dupã articolul 51 se introduce un nou articol, articolul 51^1, cu urmãtorul cuprins:
    "Art. 51^1. - (1) În cazul în care condiţiile prevãzute de Lege şi de prezenta normã nu sunt îndeplinite sau din rezultatul evaluãrii prevãzut la art. 32 şi 37 reiese cã nu se asigurã gestiunea corectã şi prudentã a fondului de pensii administrat, Comisia emite o decizie de respingere a cererii pentru autorizarea membrilor consiliului de administraţie, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, membrilor directoratului/conducãtorilor, directorilor de investiţii, persoanelor care asigurã funcţia de control intern şi funcţia de administrare a riscurilor, care se comunicã în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
    (2) În termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicãrii ei, decizia de respingere poate fi contestatã în conformitate cu legislaţia în vigoare privind contenciosul administrativ.
    (3) În cazul prevãzut la alin. (1) societatea de administrare are obligaţia sã depunã la Comisie o nouã cerere pentru autorizare cu respectarea prevederilor art. 31, art. 32 alin. (2) şi art. 36, în termen de 90 de zile calendaristice de la data comunicãrii deciziei de respingere."

    28. La capitolul III, titlul secţiunii a 7-a se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "SECŢIUNEa a 7-a
    Retragerea autorizaţiei membrilor consiliului de administraţie, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, membrilor directoratului/conducãtorilor, directorilor de investiţii, persoanelor care asigurã funcţia de control intern şi funcţia de administrare a riscurilor"

    29. La articolul 52, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 52. - (1) Comisia poate retrage autorizaţia persoanei fizice autorizate pentru exercitarea funcţiei de membru în consiliul de administraţie sau director, membru în consiliul de supraveghere, membru al directoratului/conducãtor, respectiv directorului de investiţii, precum şi persoanei care asigurã funcţia de control intern şi funcţia de administrare a riscurilor, în urmãtoarele condiţii:
    a) dacã decizia de autorizare a fost obţinutã pe baza unor informaţii sau documente false ori care au indus în eroare;
    b) în situaţia în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile avute în vedere la autorizare;
    c) ca sancţiune."

    30. Dupã articolul 52 se introduce un nou articol, articolul 52^1, cu urmãtorul cuprins:
    "Art. 52^1. - (1) Valabilitatea autorizãrii prevãzute la art. 46 alin. (1) înceteazã de drept la data încetãrii mandatului sau a contractului pentru funcţia autorizatã.
    (2) Administratorul are obligaţia de a notifica Comisiei, în maximum 5 zile lucrãtoare de la data apariţiei evenimentului, persoanele care se aflã în situaţiile prevãzute la alin. (1), împreunã cu documentele doveditoare."

    31. Articolul 53 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 53. - (1) În cazurile prevãzute la art. 52 alin. (1) şi art. 52^1 alin. (1), perioada pânã la propunerea şi depunerea documentaţiei complete pentru o nouã persoanã nu trebuie sã depãşeascã 60 de zile de la data comunicãrii deciziei de retragere a autorizaţiei, cu excepţia membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, pentru care perioada poate fi extinsã, la cererea administratorului, cu maximum 60 de zile.
    (2) În cazurile prevãzute la art. 52 alin. (1) şi art. 52^1 alin. (1), administratorul comunicã în scris Comisiei, în termen de maximum 5 zile lucrãtoare de la comunicarea deciziei de retragere a autorizaţiei, respectiv de la data notificãrii încetãrii autorizaţiei, numele şi funcţia persoanei respective, precum şi numele persoanei care exercitã interimar atribuţiile şi are rãspunderile funcţiei respective.
    (3) Pânã la alegerea unui nou membru/unei noi persoane, persoana care asigurã interimatul trebuie sã fi fost autorizatã anterior de cãtre Comisie pentru o funcţie de conducere cel puţin egalã funcţiei deţinute de membrul/persoana înlocuit/înlocuitã, cu excepţia directorului general adjunct, care îl poate înlocui pe directorul general."

    32. La articolul 55, dupã alineatul 6 se introduc trei noi alineate, alineatele (7), (8) - (9), cu urmãtorul cuprins:
    "(7) Administratorii notificã Comisiei, la data convocãrii şedinţelor adunãrii generale ordinare sau extraordinare, ordinea de zi a acestora.
    (8) În cazul în care adunarea generalã se desfãşoarã fãrã îndeplinirea formalitãţilor de convocare cerute de lege, ordinea de zi se transmite Comisiei anterior desfãşurãrii adunãrii generale sau cel târziu la data desfãşurãrii adunãrii generale.
    (9) În cazul şedinţelor pe a cãror ordine de zi figureazã propuneri de modificare a actului constitutiv, ordinea de zi va cuprinde în mod obligatoriu textul integral al propunerilor."

    33. Articolul 56 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 56. - (1) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte:
    a) neîndeplinirea de cãtre acţionari a condiţiilor prevãzute la art. 7 alin. (2) lit. c) şi d), art. 8 alin. (1) lit. a)-c) şi f), precum şi art. 8 alin. (2) şi (3) pe toatã perioada de funcţionare a societãţii de pensii;
    b) neîndeplinirea de cãtre membrii consiliului de administraţie, directori, membrii consiliului de supraveghere, directorat/conducãtori a condiţiilor prevãzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-c) şi f), art. 31 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 31 alin (3) şi (4) pe toatã perioada exercitãrii funcţiei în care au fost autorizate persoanele respective;
    c) neîndeplinirea de cãtre directorii de investiţii, persoanele care asigurã funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor a condiţiilor prevãzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-c) şi f), art. 36 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 36 alin. (2) pe toatã perioada exercitãrii funcţiei în care au fost autorizate persoanele respective;
    d) neîndeplinirea obligaţiilor de notificare a Comisiei conform prevederilor art. 23 alin. (5) şi (6), art. 49 alin. (6) şi art. 55 alin. (6)-(8);
    e) neîndeplinirea obligaţiilor de publicare conform prevederilor art. 49 alin. (4^1)-(4^3);
    f) neîndeplinirea obligaţiilor prevãzute la art. 51^1 alin. (3), art. 52^1 alin. (2) şi art. 53;
    g) nerespectarea celorlalte obligaţii prevãzute de prezenta normã.
    (2) Sãvârşirea de cãtre acţionarii societãţii de pensii, de cãtre administratorii de fonduri de pensii, de cãtre membrii consiliului de administraţie, directori, membrii consiliului de supraveghere, directorat/conducãtori, directorii de investiţii, precum şi de cãtre persoanele care asigurã funcţia de control intern şi pe cea de administrare a riscurilor a vreuneia dintre faptele prevãzute la alin. (1) se sancţioneazã conform prevederilor art. 38 lit. c), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) lit. k) şi alin. (2)-(11) din Lege."

    34. Anexele nr. 4 - 7 se modificã şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 care fac parte integrantã din prezenta normã.


    ANEXA 1
    la normã (Anexa nr. 4 la normã)
    -------------------------------



 ┌───────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
 │ │ INFORMAŢII DESPRE MEMBRII CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE,│
 │ │DIRECTORI, MEMBRII CONSILIULUI DE SUPRAVEGHERE, MEMBRII │
 │ │ DIRECTORATULUI, CONDUCÃTORI, DIRECTORII DE INVESTIŢII, │
 │ │ PERSOANELE CARE ASIGURÃ FUNCŢIA DE CONTROL INTERN ŞI │
 │ │ FUNCŢIA DE ADMINISTRARE A RISCULUI*1) │
 ├───────────────────┼──────────┬─────────────────────────────────────────────┤
 │Numele şi prenumele│Funcţia*2)│ Codul numeric personal │
 ├───────────────────┼──────────┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬──┬──┬──┬──┬──┬──┤
 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 ├───────────────────┼──────────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 ├───────────────────┼──────────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 ├───────────────────┼──────────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 └───────────────────┴──────────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴──┴──┴──┴──┴──┴──┘

    Numele şi prenumele împuternicitului/reprezentantului legal:
    ..........................................................................
    Semnãtura împuternicitului/reprezentantului legal:
    ..........................................................................
    Data: ............................................


----------
    *1) Consiliul de administraţie/Consiliul de supraveghere va conţine minimum 3 membri şi va avea numãr impar.
    *2) Se va completa, dupã caz, cu: CA - membru în consiliul de administraţie, CS - membru în consiliul de supraveghere.


                                   CHESTIONAR
                    pentru persoanele propuse în funcţia de
    membri ai consiliului de administraţie, directori, respectiv membri ai
                     consiliului de supraveghere, membri ai
                   directoratului/conducãtori sau persoanele
         propuse ca directori de investiţii şi pentru cele propuse sã
   asigure funcţia de control intern şi funcţia de administrare a riscurilor



 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │ Acest chestionar va fi completat de cãtre fiecare dintre persoanele │
 │propuse în funcţia de membri ai consiliului de administraţie, directori, │
 │respectiv membri ai consiliului de supraveghere, membri ai directoratului/ │
 │conducãtori sau persoanele propuse ca directori de investiţii şi cele │
 │propuse sã asigure funcţia de control intern şi pe cea de administrare a │
 │riscurilor ale societãţii de administrare. Chestionarul se întocmeşte │
 │potrivit acestui model. Este obligatoriu sã rãspundã la toate întrebãrile. │
 │Nu sunt acceptate chestionarele semnate prin reprezentare. │
 │ │
 │ 1. Denumirea şi adresa sediului societãţii pentru care se comunicã │
 │informaţiile: │
 │ ........................................................................ .│
 │ 2. Identitatea persoanei propuse (numele şi prenumele, CNP, seria şi │
 │numãrul actului de identitate, emitentul şi data emiterii acestuia, data şi │
 │locul naşterii, cetãţenia şi domiciliul). Pentru cetãţenii strãini se va │
 │preciza, dacã este cazul, şi data de la care au domiciliul/reşedinţa în │
 │România. │
 │ ........................................................................ .│
 │ 3. Funcţia pe care o exercitaţi în cadrul societãţii. Se va prezenta şi o │
 │scurtã descriere a atribuţiilor şi rãspunderilor aferente. │
 │ ........................................................................ .│
 │ 4. Comunicaţi orice informaţii suplimentare care ar putea fi considerate │
 │relevante pentru aprecierea calificãrii, experienţei profesionale şi a │
 │onorabilitãţii dumneavoastrã. │
 │ ........................................................................ .│
 │ 5. Aţi fost sau sunteţi acţionar semnificativ (care deţine cel puţin 10% │
 │din capitalul social ori din drepturile de vot) sau asociat într-o societate│
 │comercialã? În aceastã eventualitate, precizaţi denumirea societãţii │
 │comerciale şi nivelul participaţiei dumneavoastrã. │
 │ ........................................................................ .│
 │ 6. Aţi exercitat activitãţi pentru care, potrivit dispoziţiilor legale │
 │aplicabile, era prevãzutã obligativitatea obţinerii unei aprobãri de la o │
 │autoritate de reglementare, supraveghere şi/sau control din domeniul │
 │financiar-bancar din România ori din strãinãtate? │
 │ ........................................................................ .│
 │ 7. Aţi avut dumneavoastrã sau societãţile la care aţi exercitat ori │
 │exercitaţi responsabilitãţi de conducere şi/sau de administrare ori la care │
 │sunteţi sau aţi fost acţionar semnificativ ori asociat dificultãţi │
 │financiare majore sau v-aţi aflat dumneavoastrã ori respectivele entitãţi │
 │în alte situaţii care sã fi condus la proceduri judiciare sau extraju- │
 │diciare, finalizate ori aflate în curs de desfãşurare? Dacã da, faceţi │
 │orice precizare utilã. │
 │ ........................................................................ .│
 │ 8. Aţi fãcut parte din consiliul de administraţie sau din conducerea unei │
 │societãţi care a înregistrat o evoluţie necorespunzãtoare a indicatorilor │
 │de prudenţã ori a fãcut obiectul unor mãsuri de supraveghere specialã, de │
 │administrare specialã sau al altor mãsuri similare instituite de cãtre o │
 │autoritate competentã? │
 │ ........................................................................ .│
 │ 9. Autoritãţile însãrcinate cu supravegherea în domeniul financiar-bancar │
 │din România sau din strãinãtate v-au refuzat vreo autorizaţie ori v-au │
 │aplicat vreo sancţiune dumneavoastrã personal? Dar vreuneia dintre entitã- │
 │ţile la care aţi exercitat ori exercitaţi responsabilitãţi de conducere şi/ │
 │sau de administrare ori la care sunteţi sau aţi fost acţionar semnificativ │
 │ori asociat? Dacã da, daţi detalii, indiferent dacã între timp a intervenit │
 │reabilitarea (se vor indica: autoritatea care a dispus sancţionarea, fapta │
 │sancţionatã, sancţiunea şi data aplicãrii sancţiunii). │
 │ ........................................................................ .│
 │ 10. Sunteţi membru în consiliul de administraţie sau conducãtor al unei │
 │alte societãţi de administrare a fondurilor de pensii facultative, al unei │
 │instituţii de credit care îndeplineşte funcţia de depozitar ori al unei │
 │societãţi de servicii de investiţii financiare? Dacã da, faceţi orice │
 │precizare utilã. │
 │ ........................................................................ .│
 │ 11. Sunteţi angajat sau aveţi o relaţie contractualã cu o altã societate de│
 │administrare a investiţiilor, societate de asigurare, societate de servicii │
 │de investiţii financiare ori instituţie de credit care îndeplineşte funcţia │
 │de depozitar? Dacã da, faceţi orice precizare utilã. │
 │ ........................................................................ .│
 │ 12. Sunteţi angajat sau prestaţi în baza unui contract o altã activitate? │
 │Dacã da, faceţi orice precizare utilã. │
 │ ........................................................................ .│
 │ │
 │ Semnãtura ....................... │
 │ Data ............................ │
 └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘




    ANEXA 2
    la normã (Anexa nr. 5 la normã)
    -------------------------------

                             SPECIMENE DE SEMNÃTURÃ
            pentru membrii consiliului de administraţie, directori,
                respectiv membrii consiliului de supraveghere,
   membrii directoratului/conducãtori, directori de investiţii şi persoanele
                    care asigurã funcţia de control intern
                   şi funcţia de administrare a riscurilor*1)

  ..........................................................................,
   (denumirea societãţii care solicitã autorizare de constituire ca societate
   de pensii/autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative)

    înregistratã la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu numãrul
........, având codul unic de înregistrare .............................



 ┌────┬─────────────────────────────────────┬─────────────┬───────────────────┐
 │Nr. │ Numele şi prenumele descifrabil │ Calitatea │ Semnãtura │
 │crt.│ │ │ │
 └────┴─────────────────────────────────────┴─────────────┴───────────────────┘
                                                          ┌───────────────────┐
    1) .................................................. │ │
                                                          └───────────────────┘
                                                          ┌───────────────────┐
    2) .................................................. │ │
                                                          └───────────────────┘
                                                          ┌───────────────────┐
    3) .................................................. │ │
                                                          └───────────────────┘


----------
    *1) Prezentul formular se va completa în faţa reprezentantului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Dacã unul dintre membrii consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere nu poate semna în aceste condiţii se va depune o declaraţie notarialã privind specimenul de semnãturã.


    ANEXA 3
    la normã (Anexa nr. 6 la normã)
    -------------------------------

                                DECLARAŢIE Nr. 1
              pe propria rãspundere privind relaţiile de afiliere

    Declaraţia se întocmeşte potrivit acestui model. Nu sunt acceptate declaraţiile semnate prin împuterniciţi.
    Subsemnatul*1) ...................., cu domiciliul în ................, posesor al actului de identitate tip*2) ..., seria ..... nr. ..., eliberat de ............. la data de ............, valabil pânã la data de ..........., CNP ......................, în calitate de*3) ................... al societãţii de administrare a fondului de pensii facultative .........................., declar prin prezenta cã am/nu am calitatea de persoanã afiliatã în raport cu o persoanã fizicã sau juridicã, aşa cum este definitã la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Subsemnatul*4) ...................., reprezentant legal al Societãţii Comerciale*5) ..........................., cu sediul social în ...................., înregistratã la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ............/(seria, numãrul şi data emiterii).............. şi codul unic de înregistrare ...................., declar cã Societatea Comercialã*5) .................., în calitate de acţionar al societãţii de administrare a fondului de pensii facultative ............., are/nu are calitatea de persoanã afiliatã în raport cu o persoanã fizicã sau juridicã, aşa cum este definitã la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 204/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Relaţii de afiliere*6):



 ┌────┬────────────────────────┬────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────┐
 │Nr. │ Numele şi prenumele │Felul afilierii conform │Statul al cãrui cetãţean│ Participare la │
 │crt.│ persoanei fizice/ │ art. 2 alin. (2) din │este persoana fizicã şi │ capitalul social │
 │ │Denumirea societãţii cu │ Legea nr. 204/2006, cu │ statul de rezidenţã al │ al societãţii/ │
 │ │care declarantul se aflã│ modificãrile şi │ acesteia/Statul de │ drepturile de vot│
 │ │ în relaţii de afiliere │completãrile ulterioare │rezidenţã al societãţii │ (%) │
 │ │ │ │ în care sunt deţinute │ │
 │ │ │ │ acţiuni │ │
 ├────┼────────────────────────┼────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────┤
 ├────┼────────────────────────┼────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────┤
 ├────┼────────────────────────┼────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────┤
 └────┴────────────────────────┴────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────┘



    Data ............................
    Semnãtura .......................

----------
    *1) Se completeazã numai în cazul persoanelor fizice.
    *2) Se completeazã BI pentru buletin de identitate sau CI pentru carte de identitate ori PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice strãine.
    *3) Se completeazã funcţia deţinutã: acţionar, membru în consiliul de administraţie, membru în consiliul de supraveghere, directori de investiţii, persoanele care asigurã funcţia de control intern şi funcţia de administrare a riscurilor.
    *4) Se completeazã numai în cazul acţionarilor persoane juridice de cãtre persoana fizicã având calitatea de reprezentant legal al acţionarului persoanã juridicã, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al acesteia.
    *5) Se completeazã cu aceeaşi denumire.
    *6) Se completeazã, dacã este cazul, atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.


    ANEXA 4
    la normã (Anexa nr. 7 la normã)
    -------------------------------


                                DECLARAŢIE Nr. 2
       pe propria rãspundere privind deţinerile reprezentând cel puţin 5%
       din capitalul social sau din drepturile de vot ale unei societãţi

    Declaraţia se întocmeşte potrivit acestui model. Nu sunt acceptate declaraţiile semnate prin reprezentare.
    Subsemnatul*1) ......................., cu domiciliul în ......................, posesor al actului de identitate tip*2) ..., seria ..... nr. ..., eliberat de ............. la data de ..........., valabil pânã la data de ............., CNP....................., în calitate de*3) ................ al societãţii de administrare a fondului de pensii facultative ........................., declar prin prezenta cã am/nu am deţineri care reprezintã cel puţin 5% din capitalul social sau al drepturilor de vot:
    Subsemnatul*4) ............................., reprezentant legal al Societãţii Comerciale*5) ..................., cu sediul social în ..................., înregistratã la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ............../(seria, numãrul şi data emiterii).................. şi codul unic de înregistrare .................., declar prin prezenta cã Societatea Comercialã*5) ............ are/nu are deţineri care reprezintã cel puţin 5% din capitalul social sau al drepturilor de vot:
    Deţineri individuale*6):



 ┌────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┐
 │Nr. │ Denumirea societãţii/│Statul de rezidenţã al │Participare la capitalul│
 │crt.│ Numele şi prenumele │societãţii în care sunt│ social al societãţii/ │
 │ │ persoanei fizice │ deţinute acţiuni │ drepturile de vot │
 │ │ │ │ (%) │
 ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
 ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
 ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤
 └────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┘



    Data ............................
    Semnãtura .......................

----------
    *1) Se completeazã numai în cazul persoanelor fizice.
    *2) Se completeazã BI pentru buletin de identitate sau CI pentru carte de identitate ori PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice strãine.
    *3) Se completeazã funcţia deţinutã: acţionar, membru în consiliul de administraţie, membru în consiliul de supraveghere, directori de investiţii, persoanã propusã sã asigure funcţia de control intern sau persoana propusã sã asigure funcţia de administrare a riscurilor.
    *4) Se completeazã numai în cazul persoanelor juridice de cãtre persoana fizicã care are calitatea de reprezentant legal al acţionarului persoanã juridicã.
    *5) Se completeazã cu aceeaşi denumire.
    *6) Se completeazã, dacã este cazul, atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016