Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORMA nr. 15 din 20 octombrie 2010 pentru modificarea Normei nr. 26/2007 privind modificarea temporara a procentului maxim care poate fi investit in fiecare categorie de active ale fondurilor de pensii facultative
EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 2 noiembrie 2010
Având în vedere prevederile art. 84 lit. e), ale art. 85 şi ale <>art. 87 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21 şi ale <>art. 23 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 313/2005,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumitã în continuare Comisie, emite prezenta normã.
ARTICOL UNIC
<>Norma nr. 26/2007 privind modificarea temporarã a procentului maxim care poate fi investit în fiecare categorie de active ale fondurilor de pensii facultative, aprobatã prin <>Hotãrârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 57/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 13 august 2007, se modificã dupã cum urmeazã:
1. Articolul 1 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 1. - Prezenta normã reglementeazã modificarea temporarã a procentului maxim care poate fi investit în categoriile de active prevãzute la <>art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumitã în continuare Lege."
2. Articolul 3 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 3. - Activele unui fond de pensii facultative pot fi investite, într-un procent mai mare de 70%, în instrumentele financiare prevãzute la art. 87 alin. (1) lit. b) din Lege, fãrã aplicarea cerinţelor prevãzute la art. 84 lit. e) şi la art. 87 alin. (4) din Lege pentru respectivele instrumente financiare."
3. Articolul 4 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Administratorul poate decide sã aplice prevederile art. 3 pe o perioadã de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei normei sau pânã la atingerea valorii de 3.000.000 lei active nete ale unui fond de pensii facultative pe care îl administreazã.
(2) Pentru fondurile de pensii facultative autorizate ulterior intrãrii în vigoare a prezentei norme, administratorul poate decide sã aplice prevederile art. 3, pânã la atingerea valorii de 3.000.000 lei active nete ale unui fond pe care îl administreazã, pentru o perioadã de maximum 2 ani de la data colectãrii primei contribuţii la fondul de pensii facultative."
4. Articolul 5 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Administratorul are obligaţia sã notifice în scris Comisia cu privire la data de la care începe sã aplice prevederile art. 3, în termen de 5 zile lucrãtoare de la luarea deciziei.
(2) Administratorul are obligaţia sã informeze participanţii la fondul de pensii facultative pe care îl administreazã cu privire la decizia de aplicare a prevederilor art. 3, în termen de 5 zile calendaristice de la data notificãrii Comisiei, prin publicarea deciziei luate în cel puţin douã cotidiene de circulaţie naţionalã, pe o perioadã de cel puţin douã zile consecutive.
(3) Decizia se posteazã pe pagina proprie de internet a administratorului pe toatã perioada aplicãrii prevederilor art. 3."
5. Articolul 6 se abrogã.
6. Articolul 7 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 7. - În termen de 90 de zile calendaristice de la atingerea valorii de 3.000.000 lei active nete administrate ale unui fond sau de la împlinirea termenului de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei norme, respectiv de la data colectãrii primei contribuţii pentru fondurile de pensii facultative autorizate ulterior intrãrii în vigoare a prezentei norme, administratorul are obligaţia sã procedeze la încadrarea în prevederile art. 87 alin. (1) lit. b) din Lege."
7. Articolul 8 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Nerespectarea prevederilor prezentei norme constituie contravenţie şi se sancţioneazã în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, respectiv art. 38 lit. c), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) lit. k) şi alin. (2)-(11) din Lege.
(2) Nerespectarea prevederilor art. 7 constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 2.000 lei la 5.000 lei."
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: