Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată*1) (denumită în continuare Legea nr. 96/2000), cu Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului*2), cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea prevederilor articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis*3) [denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 ].-------------- *1) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007. *2) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2007. *3) Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 379 din 28 decembrie 2006. CAP. I Obiectul finanţării ART. 1 (1) Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., denumită în continuare EximBank, acordă operatorilor economici credite în lei cu dobândă subvenţionată, destinate creşterii competitivităţii acestora şi susţinerii mediului de afaceri românesc. (2) Prezenta normă stabileşte condiţiile de implementare în anul 2013 a schemei transparente de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, care respectă criteriile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 . ART. 2 (1) Produsele de finanţare acordate de către EximBank conform schemei înglobează o componentă de ajutor de minimis. Ajutorul de minimis se acordă sub forma subvenţiei de dobândă. (2) În cazul microcreditului pentru IMM, creditului pentru femei antreprenor şi creditului de investiţii flexibil pentru IMM, ajutorul de minimis se acordă sub forma subvenţiei de dobândă şi a subvenţiei de garanţie. ART. 3 EximBank, în calitate de administrator al fondului destinat stimulării operaţiunilor de comerţ exterior, precum şi pentru finanţarea, cofinanţarea şi refinanţarea activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale, potrivit art. 10 lit. c) din Legea nr. 96/2000, are şi calitatea de furnizor de ajutor de stat în cadrul schemei. CAP. II Definiţii ART. 4 În sensul prezentei norme, următoarele noţiuni se definesc astfel: a) credit - creditul în lei, cu dobândă subvenţionată, acordat de EximBank, în numele şi în contul statului, operatorului economic, sub forma creditului de investiţii/creditului pe obiect; b) transport rutier - transportul de marfă şi transportul de pasageri pe calea rutieră; c) tranzacţii imobiliare - cumpărarea/construirea de imobile în scopul vânzării/închirierii; d) produse agricole - produsele enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeană, cu excepţia produselor din pescuit; e) IMM - persoanele juridice, aşa cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cu completările ulterioare*4);------------ *4) Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 10 din 13 ianuarie 2001. f) IMM nou-înfiinţată (start-up) - IMM înregistrată la registrul comerţului cu cel mult 24 de luni înainte de data solicitării, care prezintă cel puţin o situaţie financiară semestrială/anuală depusă la administraţia financiară; g) rata de dobândă - rata dobânzii creditului contractat, fixă pe toată durata contractului de credit; h) rata de subvenţie - rata cu care se subvenţionează rata dobânzii la creditul contractat; aceasta se aprobă prin hotărâre a Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (C.I.F.G.A.) şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I; i) rata de referinţă - rata de actualizare a fluxurilor de dobândă calculate pe toată durata de creditare, comunicată de Comisia Europeană; j) femei antreprenor: - peste 50% din acţiuni/părţi sociale şi drepturile de vot corespunzătoare sunt deţinute de femei; sau - femeia acţionar/asociat are şi calitatea de administrator al IMM. CAP. III Bugetul şi durata schemei ART. 5 (1) Pentru facilităţile acordate conform schemei, EximBank acţionează în numele şi în contul statului. Sursa de finanţare a acestor operaţiuni este, potrivit art. 10 lit. c) din Legea nr. 96/2000, "fondul destinat stimulării operaţiunilor de comerţ exterior, precum şi pentru finanţarea, cofinanţarea şi refinanţarea activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale". (2) Bugetul total al schemei pentru anul 2013 este:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fonduri pentru finanţări cu dobândă subvenţionată (milioane lei) 10
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Total ajutor de minimis pentru subvenţie de dobândă*) (milioane lei) 2
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Total ajutor de minimis pentru garanţii*)(milioane lei) 0,2
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Număr estimat de beneficiari 15
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------- *) Ajutorul de minimis nu implică un transfer efectiv de fonduri către beneficiari. CAP. IV Beneficiari şi criterii de eligibilitate ART. 6 (1) Un operator economic este eligibil pentru a beneficia de finanţare şi de ajutor de stat în cadrul schemei dacă, la data depunerii cererii de finanţare, îndeplineşte cumulativ următoarele criterii: a) nu se află în dificultate financiară, în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei "Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate*5)", cu completările ulterioare;--------- *5) Publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004. b) nu s-a instituit procedura insolvenţei prevăzută de legislaţia în vigoare; c) prezintă garanţii colaterale pentru garantarea creditului solicitat, conform reglementărilor interne ale EximBank, excluzând garanţii ale statului. Pentru garantarea microcreditului pentru IMM şi a creditului pentru femei antreprenor se solicită numai garanţia personală a cel puţin unuia dintre acţionari/asociaţi/administratori, materializată prin avalizarea de către acţionari/asociaţi/administratori a unui bilet la ordin emis de împrumutat; d) contribuie din surse proprii la finanţarea proiectului de investiţii cu cel puţin 20% din costul total al acestuia. Acest criteriu se aplică doar operatorilor economici care solicită credite de investiţii; e) nu figurează cu sume restante în baza de date a Centralei Riscului de Credit (C.R.C.)*6). În cazul în care la data depunerii cererii de finanţare criteriul nu este îndeplinit, se poate accepta îndeplinirea acestuia până cel târziu la data semnării contractului de credit. În această situaţie, solicitantul va prezenta o declaraţie pe propria răspundere referitoare la modul de reglementare a restanţelor din C.R.C., iar aprobarea va conţine condiţii specifice privind semnarea contractului de credit;---------- *6) În cazul în care din verificarea C.R.C. rezultă existenţa unei sume restante, iar solicitantul creditului prezintă documente din care să reiasă că a reglementat restanţa, se consideră criteriul îndeplinit. f) nu figurează cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi (C.I.P.)*7);---------- *7) În cazul în care solicitantul figurează cu incidente de plată accidentale, care nu denotă un comportament financiar defectuos, se poate accepta la finanţare, cu justificarea corespunzătoare. g) nu înregistrează datorii restante către bugetul general consolidat al statului, al căror mod de plată nu a fost reglementat conform prevederilor legale în vigoare. În cazul în care la data depunerii cererii de finanţare criteriul nu este îndeplinit, se poate accepta îndeplinirea acestuia până cel târziu la data semnării contractului de credit. În această situaţie, solicitantul va prezenta o declaraţie pe propria răspundere referitoare la modul de reglementare a datoriilor la buget, iar aprobarea va conţine condiţii specifice privind semnarea contractului de credit; h) în cazul în care a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat împotriva sa, aceasta a fost deja executată, creanţa fiind integral recuperată; i) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cu EximBank; j) suma ajutoarelor de minimis de care a beneficiat într-o perioadă de 3 ani fiscali (2 ani fiscali anteriori plus anul curent), inclusiv ajutorul de minimis solicitat conform prezentei scheme, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro pentru transport rutier); k) pentru a beneficia de creditul pentru femei antreprenor, operatorul economic va îndeplini şi unul dintre următoarele criterii: - peste 50% din acţiuni/părţi sociale şi drepturile de vot corespunzătoare sunt deţinute de femei; sau - femeia acţionar/asociat are şi calitatea de administrator al IMM; l) pentru a beneficia de microcreditul pentru IMM şi de creditul pentru femei antreprenor, operatorul economic trebuie să se încadreze în categoria de performanţă financiară A sau B determinată în baza ultimelor două situaţii financiare depuse la administraţia financiară. (2) Sunt eligibili pentru a fi selectaţi în cadrul schemei operatorii economici care activează în toate sectoarele economice, cu excepţia operatorilor economici care solicită finanţări în lei pentru proiecte din sectorul/domeniul: a) pescuitului şi acvaculturii, acoperite de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 *8) al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură;----------- *8) Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 17 din 21 ianuarie 2000. b) producţiei primare a produselor agricole enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeană; c) procesării şi marketingului produselor agricole listate în anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în următoarele cazuri: - când cuantumul ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip cumpărate de la producătorii primari sau puse pe piaţă de operatorii economici respectivi; - când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral cedat producătorilor primari (fermieri); d) sectorului carbonifer, aşa cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 1.407/2002 *9) al Consiliului din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui;---------- *9) Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 205 din 2 august 2002. e) activităţilor legate de exportul către state terţe sau state membre ale Uniunii Europene, respectiv legate direct de cantităţile exportate, de organizarea şi funcţionarea reţelei de distribuţie sau de alte cheltuieli curente legate de activitatea de export; f) activităţilor care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul celor din import; g) producţiei de armament; h) jocurilor de noroc; i) comerţului cu ridicata şi cu amănuntul; j) producţiei produselor din alcool şi tutun; k) tranzacţiilor imobiliare; l) achiziţiei de mijloace de transport utilizate pentru transport rutier de marfă pentru terţi; m) achiziţiei de mijloace de transport de persoane, cu o capacitate de până la 8 locuri; n) serviciilor de contabilitate, consultanţă, altor activităţi similare, dacă finanţarea este destinată construirii/achiziţionării/amenajării/renovării de imobile cu destinaţie de sedii sociale/puncte de lucru; o) activităţilor de poştă şi de curierat; p) publicităţii şi activităţilor de studiere a pieţei; q) activităţilor de închiriere şi leasing; r) activităţilor de investigare şi protecţie. CAP. V Măsuri de sprijin ART. 7 În cadrul schemei se acordă sprijin financiar sub forma subvenţiei de dobândă la toate tipurile de credit menţionate la art. 8 şi a subvenţiei de garanţie prin microcreditele pentru IMM, creditul pentru femei antreprenor şi creditul de investiţii flexibil pentru IMM. ART. 8 (1) Subvenţia de dobândă se acordă prin următoarele tipuri de credite: a) credit de dezvoltare pentru IMM - pentru finanţarea proiectelor de investiţii (incluzând o componentă de finanţare pentru capital de lucru de maximum 40% din valoarea creditului): - suma creditului: maximum 1.500.000 euro, în echivalent lei; - perioada creditului: maximum 10 ani; b) credit pentru capital de lucru - pentru finanţarea activităţii curente a IMM, cu excepţia taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat: - suma creditului: maximum 300.000 euro, în echivalent lei; - perioada creditului: maximum un an; c) microcredit pentru IMM - pentru proiecte de investiţii şi/sau activitate curentă: - suma creditului: minimum 10.000 euro, maximum 35.000 euro, în echivalent lei; - perioada de creditare: maximum un an pentru activitatea curentă, maximum 5 ani pentru proiecte de investiţii; d) credit pentru domenii prioritare - destinat operatorilor economici pentru finanţarea proiectelor din domeniile prioritare de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 96/2000: - suma creditului: maximum 1.500.000 euro, în echivalent lei; - perioada de creditare: maximum 10 ani, în funcţie de natura şi de durata proiectului care face obiectul finanţării; e) credit pentru femei antreprenor - pentru finanţarea proiectelor de investiţii (incluzând o componentă de finanţare pentru capital de lucru de maximum 40% din valoarea creditului) şi finanţarea activităţii curente a IMM, cu destinaţie bine determinată (plata furnizorilor de materii prime şi servicii, plata salariilor etc.): - suma creditului: maximum 100.000 euro, în echivalent lei; - perioada creditului: maximum 5 ani pentru credit de investiţii/un an pentru activitatea curentă; f) credit de investiţii flexibil pentru IMM - pentru finanţarea proiectelor de investiţii (incluzând o componentă de finanţare pentru capital de lucru de maximum 40% din valoarea creditului); - suma creditului: maximum 1.000.000 euro, în echivalent lei; - perioada creditului: maximum 10 ani. (2) Gradul de acoperire cu garanţii colaterale a creditelor cu dobândă subvenţionată este: - pentru creditele enumerate la alin. (1) lit. a), b) şi d): minimum 100%; - pentru microcreditul pentru IMM şi creditul pentru femei antreprenor: minimum 20%; - pentru creditul de investiţii flexibil pentru IMM: minimum 50%. ART. 9 (1) Valoarea ajutorului se determină ex ante, pentru toată perioada de creditare, prin însumarea fluxurilor actualizate de dobândă aferente angajamentului total la data acordării creditului. (2) Actualizarea fluxurilor de dobândă se efectuează la momentul acordării creditului, folosind rata de referinţă comunicată de Comisia Europeană, conform formulei:
nz(i;i-1) 1
Subvenţie dobândă = \f2Σ Sold(i;i-1) x r(s) x ───────── x ─────────────── ,
i 360 nz(i:0)
───────
┌ ┐ 360
│1+r(a)│
└ ┘
unde: Sold(i;i-1) = soldul zilnic al creditului (între data "i" de plată a dobânzii şi data imediat anterioară "i-1" de plată a dobânzii); nz(i;i-1) = perioada de fructificare a soldului creditului (numărul de zile calendaristice dintre data "i" de plată a dobânzii şi data imediat anterioară "i-1" de plată a dobânzii); nz(i:0) = perioada de actualizare (numărul de zile calendaristice dintre data "i" de plată a dobânzii şi data de acordare a creditului); r(s) = rata de subvenţie; r(a) = rata de referinţă (actualizare). (3) Valoarea ajutorului de stat pentru microcreditul pentru IMM şi creditul pentru femei antreprenor se determină prin însumarea valorii subvenţiei de dobândă cu echivalentul subvenţiei brute aferente exceptării de garanţii colaterale reale. Echivalentul subvenţiei brute pentru garanţia oferită de EximBank se determină conform următoarei formule:
Echivalent subvenţie 80% x Valoare credit (principal) x 200.000
brută pentru garanţie = ──────────────────────────────────────────
1.500.000
(4) Valoarea ajutorului de stat pentru creditul de investiţii flexibil pentru IMM se determină prin însumarea valorii subvenţiei de dobândă cu echivalentul subvenţiei brute aferente exceptării parţiale de garanţii colaterale. Echivalentul subvenţiei brute pentru garanţia oferită de EximBank se determină conform următoarei formule:
Echivalent
subvenţie (100% - Ga%) x Valoare credit (principal) x 200.000
brută pentru = ─────────────────────────────────────────────────── ,
garanţie 1.500.000
unde Ga este gradul efectiv de acoperire cu garanţii colaterale. ART. 10 Valoarea maximă a ajutorului obţinut de un beneficiar în cadrul prezentei scheme nu poate să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro pentru transport rutier) pe o perioadă de 3 ani fiscali (2 ani fiscali anteriori plus anul curent). CAP. VI Regula de cumul ART. 11 (1) Ajutorul de minimis nu va fi cumulat cu niciun alt ajutor de stat acordat pentru aceleaşi costuri eligibile (legate de acelaşi proiect de investiţii), în cazul în care un asemenea cumul ar duce la depăşirea intensităţii maxime admise prevăzute în legislaţia specifică aplicabilă, după caz. (2) Ajutorul de minimis va fi acordat numai după ce EximBank a verificat respectarea regulii cumulului, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a operatorului economic. (3) În cazul în care valoarea totală a ajutorului acordat unui operator economic depăşeşte plafoanele ajutorului de minimis, acest ajutor nu poate fi acordat nici chiar pentru o fracţie ce nu depăşeşte aceste plafoane. CAP. VII Documentaţia, analiza şi aprobarea finanţării ART. 12 Operatorii economici depun la EximBank cererea de finanţare, însoţită de documentele necesare analizei solicitării de finanţare. ART. 13 Documentaţia pentru acordarea finanţării cu dobândă subvenţionată se depune la unităţile teritoriale ale EximBank şi se înregistrează în Registrul unic al finanţărilor cu dobândă subvenţionată, în ordinea cronologică a primirii dosarelor complete. Solicitările pentru acordarea finanţării cu dobândă subvenţionată vor fi analizate şi selectate în limita bugetului anual alocat schemei, în funcţie de data şi numărul înregistrării, pe principiul "primul venit, primul servit". ART. 14 Operatorii economici care solicită finanţare cu dobândă subvenţionată au obligaţia deschiderii unui cont curent la EximBank. ART. 15 Pentru finanţarea cu dobândă subvenţionată, operatorul economic va plăti EximBank comisioane conform Caietului de comisioane al EximBank. ART. 16 Cererea de finanţare cu dobândă subvenţionată se analizează de EximBank conform reglementărilor sale interne. ART. 17 În baza hotărârii C.I.F.G.A. de aprobare a finanţării cu dobândă subvenţionată, EximBank va comunica operatorului economic valoarea maximă a ajutorului acordat şi caracterul de minimis al acestuia. ART. 18 Data-limită de semnare a contractelor de credit aferente finanţărilor aprobate în cadrul schemei este 31 decembrie 2013. CAP. VIII Monitorizarea şi raportarea ajutorului de minimis ART. 19 (1) În cazul în care se constată că au fost încălcate condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul ajutorului de minimis, EximBank va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea sumelor acordate. (2) În cazul în care, ulterior acordării finanţării cu dobândă subvenţionată, se constată că operatorul economic nu a respectat obligaţiile contractuale stabilite, EximBank poate retrage acordarea subvenţiei de dobândă sau poate declara creditul scadent, cu toate dobânzile şi celelalte sume datorate. (3) În cazul în care împrumutatul nu achită datoriile sale faţă de EximBank, banca are dreptul să rezilieze de plin drept contractul de credit, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti. În acest sens, în termen de maximum 90 de zile de la data scadenţei acestora, EximBank notifică împrumutatul, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, despre obligaţia de a restitui EximBank toate sumele datorate (comisioane, dobânzi, rate de credit etc.) în termen de 15 zile la data primirii notificării. În cazul neachitării de către împrumutat a sumelor la termenul prevăzut în notificare, Banca declară creditul scadent, cu toate dobânzile şi celelalte sume datorate, şi trece la executare silită. (4) Recuperarea prin executare silită se efectuează prin Corpul executorilor fiscali al EximBank, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederilor normelor interne privind recuperarea creanţelor administrate de EximBank în numele şi în contul statului. ART. 20 EximBank va păstra evidenţa ajutoarelor acordate în baza schemei şi informaţiile referitoare la acestea pe o perioadă de 10 ani de la data ultimei alocări specifice de ajutor în cadrul acesteia, pentru a stabili dacă sunt respectate toate condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 . ART. 21 EximBank va transmite anual Consiliului Concurenţei un raport cu privire la implementarea schemei în forma prevăzută în cap. III din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 *10) al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE.----------- *10) Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 140 din 30 aprilie 2004. ART. 22 Operatorii economici beneficiari de ajutor de stat vor ţine o evidenţă specifică a ajutoarelor primite, în conformitate cu legislaţia în domeniul ajutorului de stat. ART. 23 În vederea asigurării transparenţei şi a unui control eficient al ajutoarelor de minimis, EximBank va aplica prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, referitoare la schemele de minimis, şi va transmite spre informare Consiliului Concurenţei schema de ajutor de minimis în termen de 15 zile de la data adoptării. ART. 24 Schema va fi publicată integral pe site-ul EximBank, la adresa web http://www.eximbank.ro ART. 25 EximBank va furniza Consiliului Concurenţei toate informaţiile solicitate de Comisia Europeană cu privire la schema de ajutor de minimis, pentru a fi transmise acesteia, în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării. CAP. IX Dispoziţii finale ART. 26 Valoarea maximă a subvenţiei de dobândă care poate fi acordată în cadrul schemei se actualizează automat la modificarea pragului de minimis al ajutorului de stat. ART. 27 În scopul aplicării prezentei norme, EximBank emite proceduri, care se supun aprobării C.I.F.G.A. ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.