Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta normã stabileşte mãsurile pentru aplicarea la nivel naţional a unui sistem rapid de alertã în domeniul siguranţei alimentelor şi furajelor. Prevederile prezentei norme se aplicã în domeniul producţiei, depozitãrii, transportului şi comercializãrii alimentelor şi furajelor. (2) Sistemul rapid de alertã pentru alimente şi furaje se stabileşte între autoritãţile competente, aşa cum sunt prezentate la <>art. 22 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (3) Prezenta normã nu se aplicã: a) produselor farmaceutice veterinare; b) animalelor; c) produselor contaminate radioactiv ca urmare a unui accident nuclear. ART. 2 Sistemul rapid de alertã pentru alimente şi furaje, denumit în continuare Sistemul rapid de alertã, se creeazã în scopul: a) prevenirii pãtrunderii pe piaţã sau asigurãrii returnãrii de pe piaţã ori de la consumatorul final a alimentelor care prezintã un risc pentru sãnãtatea publicã; b) prevenirii pãtrunderii în consumul animalelor a unor furaje care pot afecta indirect sãnãtatea publicã; c) prevenirii pãtrunderii pe piaţã a oricãrui material sau produs care vine ori poate sã vinã în contact cu alimentele şi furajele şi poate sã prezinte un risc pentru sãnãtatea publicã; d) informãrii rapide între autoritãţile competente în domeniul siguranţei alimentelor, la cele trei niveluri, central, judeţean şi local, asupra pericolelor sau riscurilor cu privire la alimente şi la furajele care nu îndeplinesc cerinţele impuse de legislaţia privind siguranţa alimentelor, astfel încât acestea pot sã constituie un factor de risc în lanţul alimentar pentru consumatori. ART. 3 Principalele obiective ale Sistemului rapid de alertã sunt urmãtoarele: a) schimbul rapid de informaţii între Comisia Europeanã şi Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, în calitatea sa de coordonator la nivel naţional al Sistemului rapid de alertã şi de punct de contact cu Sistemul de alertã pentru alimente şi furaje european (Rapid Alert System for Food and Feed - RASFF); b) schimbul rapid de informaţii între Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Sãnãtãţii, Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale şi Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor, atât prin structurile centrale, cât şi prin cele judeţene şi locale; c) schimbul rapid de informaţii între structurile judeţene şi locale, ca integratori locali ai Sistemului rapid de alertã, şi cele centrale ale Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerului Sãnãtãţii, Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale şi Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor; d) schimbul rapid de informaţii între laboratoarele de profil şi integratorii locali ai Sistemului rapid de alertã; e) schimbul rapid de informaţii între punctele de inspecţie la frontierã şi structurile centrale şi judeţene ale Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, Ministerului Sãnãtãţii şi Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor; f) schimbul rapid de informaţii între consumatori, producãtori şi procesatori, pe de-o parte, şi integratorii locali ai Sistemului rapid de alertã, pe de altã parte. CAP. II Structura şi modul de operare ale Sistemului rapid de alertã ART. 4 (1) Structura Sistemului rapid de alertã se bazeazã pe informaţiile transmise/primite la şi/sau de la Comisia Europeanã sau alte ţãri terţe de cãtre şi/sau cãtre Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor. (2) La nivel naţional Sistemul rapid de alertã se bazeazã pe informaţiile transmise sau primite la nivel central ori local de cãtre: Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Sãnãtãţii. ART. 5 (1) Sistemul rapid de alertã opereazã prin transmiterea de informaţii sub formã de notificare scrisã într-un formular-tip, denumit formular de notificare alertã, cuprins în anexa nr. 2. Transmiterea se efectueazã în sistem informatic cu circuit închis sau prin fax ori e-mail. (2) În cazul informaţiilor primare transmise/primite între structurile locale şi cele judeţene, comunicarea se poate realiza şi telefonic. (3) Circuitul informaţiei notificate în cadrul Sistemului rapid de alertã se realizeazã între autoritãţile competente, orizontal, pe douã niveluri, şi anume la nivelul structurilor centrale şi al structurilor judeţene. În cadrul fiecãrei autoritãţi competente informaţia va circula vertical între structura judeţeanã şi cea de la nivel central. CAP. III Criterii de bazã ale informãrii şi notificãrii ART. 6 (1) Criteriile de bazã pentru notificare sunt cunoaşterea sau suspiciunea cã: a) un aliment prezintã sau poate prezenta un risc pentru sãnãtatea publicã; b) un produs furajer prezintã sau poate prezenta un risc pentru sãnãtatea publicã, în cazul alimentelor obţinute de la animale care au fost hrãnite cu astfel de furaje; c) orice material sau produs care vine ori poate sã vinã în contact cu alimentele şi furajele poate sã prezinte astfel un risc pentru sãnãtatea publicã. (2) Categoriile de pericole şi definiţiile acestora, utilizate în Sistemul rapid de alertã, sunt cuprinse în anexa nr. 1. Notificarea în cadrul Sistemului rapid de alertã ART. 7 În cazul în care autoritãţile competente obţin informaţii care creeazã suspiciunea referitoare la existenţa unui risc cu privire la alimente sau furaje, acestea trebuie sã ţinã seama de urmãtoarele cerinţe: a) stabilirea destinaţiei, conform art. 11-13 - informaţia va fi comunicatã punctelor oficiale de contact din structurile destinatare; punctele oficiale de contact sunt stabilite de cãtre fiecare autoritate competentã şi comunicate celorlalte autoritãţi pânã la data intrãrii în vigore a prevederilor prezentei norme; orice modificare ulterioarã va fi comunicatã în termen de 3 zile; b) structura mesajului - informaţia va fi comunicatã sub formã de notificare oficialã, prin completarea formularului-tip, conform anexei nr. 2; c) conţinutul mesajului - informaţia trebuie sã fie completã şi va trebui sã se rãspundã la toate punctele din formularul pentru notificare, în special la cele marcate. Atunci când informaţia nu este disponibilã, acest lucru trebuie menţionat; d) transmiterea mesajului - lipsa unei informaţii complete nu trebuie sã împiedice transmiterea unei notificãri urgente. Ulterior, în cel mai scurt timp posibil, formularul va fi completat integral şi retransmis. Utilizarea formularului pentru notificare ART. 8 (1) Formularul pentru notificare trebuie completat în format electronic şi transmis prin mijloacele prevãzute la art. 5 alin. (1). (2) Informaţiile care vin în completarea notificãrii iniţiale, la o perioadã de timp dupã aceasta, precum certificate, rapoarte de analizã, facturi, vor fi transmise utilizându-se formularul oficial de notificare alertã, prezentat în anexa nr. 4. Toate documentele disponibile în momentul notificãrii originale o vor însoţi pe aceasta. ART. 9 (1) În cazul în care Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor posedã orice informaţie legatã de existenţa unui risc semnificativ direct ori indirect pentru sãnãtatea publicã cu privire la alimente şi furaje, va notifica imediat Comisiei Europene prin intermediul sistemului european, utilizând formularele şi procedurile europene. (2) În cazul în care Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor primeşte o notificare din partea Comisiei Europene privind existenţa unui risc pentru sãnãtatea publicã cu privire la alimente şi furaje, ia mãsurile necesare corespunzãtoare pentru protecţia sãnãtãţii publice şi transmite toate informaţiile referitoare la mãsurile luate şi rezultatele acestora cãtre Comisia Europeanã, prin intermediul sistemului european. Clasificarea notificãrilor ART. 10 (1) Notificãrile se clasificã dupã cum urmeazã: a) notificare de alertã: notificare originalã - notificarea care se transmite prin Sistemul rapid de alertã pe formularul-tip prezentat în anexa nr. 2, cu privire la un caz nou în care existã un risc actual sau potenţial pentru sãnãtatea publicã; b) notificare informativã (nonalertã) - acest tip de notificare va fi transmis prin Sistemul rapid de alertã utilizându-se formularul prezentat în anexa nr. 3, la care se ataşeazã tabelul cuprins în anexa nr. 2; c) informaţii adiţionale - informaţiile furnizate dupã notificarea iniţialã, de alertã sau informativã, utilizându-se formularul prezentat în anexa nr. 4. (2) Notificarea de alertã se utilizeazã pentru: 1. un produs necorespunzãtor care poate avea consecinţe negative importante asupra sãnãtãţii sau poate provoca moartea; 2. un produs care poate avea consecinţe negative temporare asupra sãnãtãţii; 3. cazul în care existã posibilitatea ca alimentul sã fie periculos dacã este consumat de grupuri vulnerabile de consumatori - copii, femei gravide, bãtrâni; 4. cazul în care existã riscul unei contaminãri încrucişate cu alte produse alimentare în timpul depozitãrii sau al comercializãrii. (3) Notificarea informativã se utilizeazã pentru: 1. cazul în care produsul a fost respins la graniţã, pentru ca acesta sã nu poatã intra prin alt punct de frontierã; 2. produsele alimentare periculoase care nu au ajuns pe piaţã, iar condiţiile existente sau mãsurile luate garanteazã lipsa oricãrui risc pentru sãnãtatea publicã. (4) Codificarea alertelor - coordonatorul Sistemului rapid de alertã va codifica fiecare notificare de alertã sau notificare informativã, dupã transmiterea ei, în ziua primirii, transmiţând tuturor membrilor Sistemului rapid de alertã aceastã codificare. Orice referire ulterioarã la alerta în cauzã va fi fãcutã utilizându-se aceastã codificare. Structurile centrale au obligaţia de a transmite aceastã codificare structurilor judeţene şi locale proprii. (5) Notificãrile vor fi completate în limba românã şi în limba englezã. CAP. IV Mãsuri de reacţie pre- şi postnotificare care se iau de cãtre autoritãţile competente ART. 11 (1) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor înregistreazã orice notificare venitã din partea Comisiei Europene şi ia mãsurile necesare corespunzãtoare pentru protecţia sãnãtãţii publice, în conformitate cu legislaţia sanitarã veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare. (2) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor transmite Ministerului Sãnãtãţii, Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale şi/sau, dupã caz, direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi punctelor de inspecţie la frontierã notificãrile de alertã transmise de Comisia Europeanã sau de alte ţãri terţe şi se asigurã cã acestea au fost primite pentru a fi luate mãsurile corespunzãtoare. (3) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor transmite notificãri Comisiei Europene pentru orice situaţie care poate necesita notificarea alertelor privind alimentele şi furajele de cãtre Comisia Europeanã. ART. 12 (1) Circumscripţia sanitarã veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor va transmite direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, informaţii asupra pericolului pentru sãnãtatea publicã şi mãsurilor întreprinse la nivel local. (2) Direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, va dispune, pe baza informaţiilor, inspecţia la producãtor sau la importator/exportator şi efectuarea unui raport complet cu furnizarea de informaţii referitoare la distribuţia cãtre alţi beneficiari sau distribuitori. (3) Direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune, pe baza informaţiilor din raportul de inspecţie şi a rezultatelor de laborator, extinderea prelevãrilor de probe, oprirea producţiei, retragerea autorizaţiei sau alte mãsuri legale în vigoare care nu au fost luate la nivel local. (4) Direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, comunicã Institutului de Igienã şi Sãnãtate Publicã Veterinarã rezultatele analizelor efectuate asupra probelor recoltate şi trimite probe complementare în vederea confirmãrii rezultatelor. (5) Direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, informeazã, dupã caz, structurile judeţene ale Ministerului Sãnãtãţii, Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, prin punctele oficiale de contact, asupra pericolelor pentru sãnãtatea publicã. (6) Direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, este obligatã sã informeze Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor despre toate cazurile care presupun un risc pentru sãnãtatea publicã cu privire la alimente şi furaje, atât în timpul, cât şi în afara orelor de program. (7) Institutul de Igienã şi Sãnãtate Publicã Veterinarã efectueazã analize şi comunicã Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor rezultatele analizelor de laborator. (8) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor notificã, dupã caz, Ministerului Sãnãtãţii, Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale alertele privind alimentele şi furajele. (9) Punctele de inspecţie la frontierã notificã nonalertele Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi celorlalte puncte de inspecţie la frontierã. ART. 13 (1) Structurile judeţene ale Ministerului Sãnãtãţii, Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale vor transmite propriilor structuri centrale informaţii privind riscurile pentru sãnãtatea publicã, precum şi asupra mãsurilor întreprinse. (2) Structurile judeţene ale Ministerului Sãnãtãţii, Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale îşi vor transmite reciproc, precum şi direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, informaţii privind riscurile pentru sãnãtatea publicã, precum şi asupra mãsurilor întreprinse. (3) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Sãnãtãţii, Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale îşi notificã reciproc alertele, utilizând formularele-tip prevãzute în anexele nr. 2, 3 şi 4. ART. 14 (1) În toate cazurile de urgenţã, în funcţie de gradul de risc, atunci când au fost notificate situaţii periculoase pentru sãnãtatea publicã cu privire la alimente şi furaje, autoritãţile competente, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iau mãsuri pentru: a) colectarea tuturor informaţiilor necesare de la toate pãrţile implicate; b) organizarea controalelor cu privire la siguranţa alimentelor şi furajelor; c) recoltarea de probe din alimentele şi furajele incriminate sau din fragmentele rãmase din aceste produse alimentare suspecte care fac obiectul controalelor; d) recoltarea de probe din orice material sau produs care vine ori poate sã vinã în contact cu alimentele şi furajele şi poate sã prezinte un risc pentru sãnãtatea publicã; e) sechestrarea alimentelor şi furajelor şi atenţionarea, dupã caz, a tuturor celor care le produc, le depoziteazã, le transportã şi le valorificã; f) sechestrarea oricãrui material sau produs care vine ori poate sã vinã în contact cu alimentele şi furajele şi poate sã prezinte un risc pentru sãnãtatea publicã; g) informarea, atunci când este necesar, în timp optim, a tuturor celor care pot fi expuşi pericolului; h) interzicerea, dupã caz, pentru o perioadã determinatã, a circulaţiei produselor incriminate şi transmiterea de instrucţiuni precise privind procedurile de manipulare şi depozitare; i) interzicerea punerii pe piaţã a produselor incriminate şi asigurarea cã existã indicaţii precise asupra pericolului pe care îl prezintã, iar acestea sunt marcate corespunzãtor; j) organizarea şi luarea unor mãsuri imediate pentru denaturarea şi distrugerea acestor produse alimentare în condiţii de siguranţã. (2) Mãsurile luate la nivel central, judeţean şi local de cãtre autoritãţile competente sunt obligatorii pentru: a) agenţii care produc, proceseazã, depoziteazã, transportã şi valorificã alimente sau furaje pe întregul lanţ de la materiile prime la produsele finite; b) agenţii care produc, proceseazã, depoziteazã, transportã şi valorificã materiale sau produse care vin ori pot sã vinã în contact cu alimentele şi furajele şi pot sã prezinte un risc pentru sãnãtatea publicã; c) orice alte persoane fizice sau juridice care sunt implicate în luarea mãsurilor de eliminare a riscurilor cu privire la alimente şi furaje. (3) Mãsurile luate se bazeazã pe normele legale în vigoare, iar în cazul pericolelor noi sau al riscurilor emergente, pe analiza de risc. Reguli de confidenţialitate ART. 15 (1) Atunci când existã motive suficiente pentru a considera cã un aliment, furaj, material sau produs care vine ori poate sã vinã în contact cu alimentele şi furajele poate implica un risc pentru sãnãtatea publicã, depinzând de natura, gravitatea şi extinderea riscului, autoritãţile competente vor lua mãsurile necesare pentru a informa publicul larg asupra naturii riscului, identificând cât mai complet posibil factorul incriminat, riscul asociat şi mãsurile care sunt luate sau urmeazã a fi luate pentru a preveni, a reduce şi a elimina acel risc. Când este cazul, publicul va avea acces la informaţia privind datele de identificare a factorului incriminat, natura riscului şi mãsurile adoptate. (2) Membrii Sistemului rapid de alertã vor lua mãsurile necesare pentru a se asigura cã personalul angajat nu va dezvãlui informaţiile obţinute pentru scopurile sistemului, care, prin natura lor, sunt protejate de secretul profesional, cu excepţia cazului în care informaţiile trebuie sã devinã publice, dacã circumstanţele o cer, pentru a proteja sãnãtatea publicã. (3) Protejarea secretului profesional nu va împiedica diseminarea de cãtre autoritãţile competente a informaţiilor relevante pentru eficienţa supravegherii pieţei şi a aplicãrii mãsurilor necesare cu privire la siguranţa alimentelor şi furajelor. CAP. V Dispoziţii finale ART. 16 (1) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Sãnãtãţii, Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale adoptã acte normative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme pentru a se asigura implementarea în conformitate cu prevederile acesteia. (2) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Sãnãtãţii, Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale vor lua mãsurile administrative adecvate pentru a sancţiona orice încãlcare a prevederilor prezentei norme. ART. 17 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezenta normã. ANEXA 1 la normã CATEGORIILE pericolelor notificate prin Sistemul rapid de alertã 1. Biologice Microbiologic şi parazitologic - sursa contaminãrii are o origine microbiologicã sau parazitarã. 2. Chimice Chimic - sursa contaminãrii este rezultatul unui proces chimic intrinsec, al unei contaminãri chimice directe sau acumularea unor contaminanţi proveniţi din agriculturã, mediu, industrie. 3. Fizice Corpuri strãine - produsul conţine corpuri strãine care pot periclita sãnãtatea publicã. 4. Modificãri organoleptice Aspectul, mirosul, consistenţa sau alte caracteristici organoleptice ale produsului sunt modificate, indicând astfel modificarea stãrii de inocuitate a produsului. 5. Etichetare De pe etichetã lipsesc informaţii importante, ceea ce poate duce la un posibil risc pentru sãnãtatea publicã. 6. Falsificare Produsul a fost falsificat şi prin aceasta reprezintã un risc pentru sãnãtatea publicã. 7. Ambalaj Ambalajul unui produs este într-o stare care presupune un risc de contaminare a produsului sau este un ambalaj confecţionat din materiale care nu sunt permise în contact cu alimentele. Contaminarea este datoratã altor materiale care vin sau pot sã vinã în contact cu alimentele. 8. Radiaţii Produsul este contaminat radioactiv peste nivelurile de radioactivitate fixate pentru produsul în cauzã. 9. Altele Natura pericolului este de altã naturã decât cele menţionate mai sus. ANEXA 2 la normã SISTEM RAPID DE ALERTĂ PENTRU ALIMENTE Şl FURAJE*) NOTĂ(CTCE) *) Textul este incadrat intr-un octagon îngroşat. FORMULAR OFICIAL DE NOTIFICARE ALERTĂ AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ ALIMENTE/FURAJE │
│ │
│ ALERTĂ │
│ FOARTE URGENT │
│ │
│ NOTIFICARE DE ALERTĂ NR: │
│ NOTIFICARE ORIGINALĂ │
│SUBIECT: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
NUMĂR DE PAGINI:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│
││ NUMĂR DE FAX: ││
││ E-MAIL: ││
│└───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘│
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ MĂSURI DISPUSE: │
│ PRODUCĂTOR: │
│ DISTRIBUTOR: │
│ DISTRIBUŢIE: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
NOTIFICAREA A FOST TRIMISĂ DE:
NUME:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│TEL: FAX: e-mail: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
PUNCTUL DE CONTACT DIN.............................FURNIZEAZĂ ANSVSA
URMĂTOARELE INFORMAŢII
Sistemul Rapid de Alertã pentru Alimente şi Furaje
INFORMAŢII GENERALE
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│ 1. TIP DE NOTIFICARE │ │
│ - │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ 2. TIPUL CONTROLULUI │ │
│ - │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ 3. CINE NOTIFICĂ/AUTORITATE │ │
│ - │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ 4. DATA NOTIFICĂRII │ │
│ - │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
PERICOL
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│ 5. NATURA PERICOLULUI │ │
│ - │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ 6. REZULTATELE TESTELOR DE LABORATOR │ │
│ - │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ 7.* CONTRA-ANALIZE │ │
├──────────────────────┬────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ 8.* PRELEVAREA │DATA/DATELE │ │
│ PROBELOR │RECOLTĂRII │ │
├──────────────────────┼────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │NR. DE PROBE │ │
├──────────────────────┼────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │METODA │ │
├──────────────────────┼────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │LOCUL │ │
├──────────────────────┴────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ 9.* LABORATORUL │ │
├──────────────────────┬────────────────┼─────────────────────────────────┤
│10.* ANALIZA │TRATAREA │ │
│ │PROBEI/ANALIZA │ │
│ │MATRICEI │ │
│ ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │METODA DE │ │
│ │ANALIZĂ │ │
├──────────────────────┴────────────────┼─────────────────────────────────┤
│11.* PERSOANE AFECTATE │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│12.* TIPUL MALADIEI/SIMPTOM │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
PRODUS
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│13. CATEGORIA PRODUSULUI │ │
│-- │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│14. NUMELE PRODUSULUI │ │
│-- │ │
├──────────────────────┬────────────────┼─────────────────────────────────┤
│15.* DESCRIEREA │MARCA/NUME DE │ │
│PRODUSULUI │FIRMĂ │ │
│ ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │ASPECTUL │ │
│ │PRODUSULUI │ │
│ │(ex. ambalaj) │ │
│ ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │GREUTATEA │ │
│ │UNITĂŢII DE │ │
│ │AMBALARE │ │
└──────────────────────┴────────────────┴─────────────────────────────────┘
REZULTATELE ANCHETEI SI MĂSURILE ADOPTATE
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│16. SITUAŢIA DISTRIBUŢIEI │ │
│-- │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│17.* MĂSURI VOLUNTARE │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│18.* MĂSURI IMPUSE │ │
├─────┬─────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE │ │
├─────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │DURATA │ │
├─────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │RETRAGERE DE LA CONSUMATORI │ │
├─────┴─────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│19. JUSTIFICARE - LEGISLAŢIE │ │
│-- │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│SCOP │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│NIVEL MAXIM ADMIS │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
IDENTIFICAREA LOTULUI
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│20.* TRANSPORT/NUMĂRUL LOTULUI │ │
├──────────────────────┬────────────────┼─────────────────────────────────┤
│21.* CERTIFICATE │NUMĂR │ │
│DE SĂNĂTATE ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │DATA │ │
│BULETIN DE ANALIZA ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │DVCI NR. │ │
├──────────────────────┼────────────────┼─────────────────────────────────┤
│22.* TERMEN DE │A SE CONSUMA │ │
│VALABILITATE │ÎNAINTE DE* │ │
│ ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │CONSUMAŢI DE │ │
│ │PREFERINŢĂ │ │
│ │ÎNAINTE DE* │ │
│ ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │EXPIRĂ LA DATA │ │
├──────────────────────┼────────────────┼─────────────────────────────────┤
│23. DESCRIEREA │NUMĂRUL DE │ │
│PRODUSULUI │BUCĂŢI* │ │
│ ├────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │GREUTATEA │ │
│ │NETĂ TOTALĂ A │ │
│ │LOTULUI* │ │
└──────────────────────┴────────────────┴─────────────────────────────────┘
ORIGINEA
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│24. ŢARA DE ORIGINE │ │
│-- │ │
├───────────────────────────────────────┼────────────────┬────────────────┤
│25. PRODUCĂTOR │NUME │ │
│-- │ │ │
│ ├────────────────┼────────────────┤
│ │ADRESA COMPLETĂ │ │
│ ├────────────────┼────────────────┤
│ │NUMĂR DE AGREERE│ │
│ │VETERINARĂ │ │
├───────────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┤
│26.* EXPEDITOR: EXPORTATOR │NUME │ │
│ ├────────────────┼────────────────┤
│ │ADRESA │ │
└───────────────────────────────────────┴────────────────┴────────────────┘
DISTRIBUŢIE
┌───────────────────────────────────────┬────────────────┬────────────────┐
│27.* DISTRIBUITOR │IMPORTATOR │ │
│ ├────────────────┼────────────────┤
│ │ANGROSIST │ │
│ ├────────────────┼────────────────┤
│ │DETAILIST │ │
│ │VETERINARĂ │ │
├───────────────────────────────────────┼────────────────┴────────────────┤
│28.* DISTRIBUŢIA CĂTRE │ │
│STATELE MEMBRE │ │
│ ├─────────────────────────────────┤
│ATAŞAŢI LISTA DE DISTRIBUŢIE │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│28.* EXPORTAT CĂTRE ŢĂRI TERŢE │ │
│ ├─────────────────────────────────┤
│ATAŞAŢI LISTA DE DISTRIBUŢIE │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│30.* DISTRIBUŢIA ÎN TERITORIU │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
ÎN CAZUL RESPINGERII LA FRONTIERĂ
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│31.* PUNCTUL DE FRONTIERĂ │ │
│(INTRARE/IEŞIRE) │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│32.* TIPUL CONTROLULUI │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│33.* ŢARA EXPEDITOARE │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│34.* ŢARA DE DESTINAŢIE │ │
├───────────────────────┬───────────────┼─────────────────────────────────┤
│35.* DESTINATAR │NUME │ │
│ ├───────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │ADRESĂ │ │
├───────────────────────┴───────────────┼─────────────────────────────────┤
│36.* NUMĂRUL CONTAINERULUI │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│37.* MIJLOCUL DE TRANSPORT │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
ALTE INFORMAŢII
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│38. ORGANIZAŢIE/MINISTER │ │
│-- │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│39. PERSOANA DE CONTACT │ │
│-- │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│40. ALTE INFORMAŢII │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│41.* CONFIDENŢIAL │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│42. DACĂ DA, CARE PUNCTE (NUMERE) │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│43.* DACĂ DA MOTIVUL │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
numere subliniate: informaţie cerutã
numere cu *: informaţie cerutã, dacã se aplicã
ANEXA 3 la normã SISTEM RAPID DE ALERTĂ PENTRU ALIMENTE ŞI FURAJE*) NOTĂ(CTCE) *) Textul este incadrat intr-un octagon îngroşat. FORMULAR OFICIAL DE NOTIFICARE INFORMATIVĂ AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ ALIMENTE/FURAJE │
│ │
│ INFORMARE │
│ │
│ NOTIFICARE INFORMATIVĂ NR: │
│ NOTIFICARE ORIGINALĂ │
│SUBIECT: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
NUMĂR DE PAGINI:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│
││ NUMĂR DE FAX: ││
││ E-MAIL: ││
│└───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘│
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ MĂSURI DISPUSE: │
│ PRODUCĂTOR: │
│ DISTRIBUTOR: │
│ DISTRIBUŢIE: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
NOTIFICAREA A FOST TRIMISĂ DE:
NUME:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│TEL: FAX: e-mail: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
PUNCTUL DE CONTACT DIN.............................FURNIZEAZĂ ANSVSA
URMĂTOARELE INFORMAŢII
ANEXA 4 la normã SISTEM RAPID DE ALERTĂ PENTRU ALIMENTE Şl FURAJE*) NOTĂ(CTCE) *) Textul este incadrat intr-un octagon îngroşat. FORMULAR OFICIAL DE NOTIFICARE ALERTĂ AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ ALIMENTE │
│ │
│ ALERTĂ │
│ FOARTE URGENT │
│ │
│ NOTIFICARE DE ALERTĂ NR: │
│ INFORMAŢII ADIŢIONALE │
│SUBIECT: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
NUMĂR DE PAGINI:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│
││ NUMĂR DE FAX: ││
││ E-MAIL: ││
│└───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘│
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ MĂSURI DISPUSE: │
│ PRODUCĂTOR: │
│ DISTRIBUTOR: │
│ DISTRIBUŢIE: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
NOTIFICAREA A FOST TRIMISĂ DE:
NUME:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│TEL: FAX: e-mail: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
PUNCTUL DE CONTACT DIN.............................FURNIZEAZĂ ANSVSA
URMĂTOARELE INFORMAŢII
┌───────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│AUTORITATEA │ │
├─────────┬─────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │Datele punctului de contact: │ │
├─────────┴─────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│REZULTATELE TESTELOR DE LABORATOR │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│DATA ACŢIUNII │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│MĂSURI VOLUNTARE │ │
├────────────────┬──────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│MĂSURI IMPUSE │DATA IMPUNERII │ │
├────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │DURATA │ │
├────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │RETRAGERE │ │
├────────────────┴──────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│DISTRIBUŢIA CĂTRE STATE MEMBRE │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│DISTRIBUŢIA CĂTRE ŢĂRI TERŢE │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│LISTA DE DISTRIBUţIE ATAŞATĂ │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ALTE INFORMAŢII │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│PERSOANA DE CONTACT │ │
├───────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│DOCUMENTE ATAŞATE │ │
│ex. certificat de sãnãtate, document │ │
│comun de intrare veterinar, certificat │ │
│fito-sanitar, buletin de analizã, │ │
│facturi, comunicat de presã │ │
└───────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.