Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORMĂ nr. 21 din 31 iulie 2019 privind aplicarea Ghidului ESMA cu privire la indicii de referinţă nesemnificativi din Regulamentul privind indicii de referinţă
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 660 din 8 august 2019
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei,
în baza prevederilor art. 5, art. 11, art. 13, art. 16 şi art. 40 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016 privind indicii utilizaţi ca indici de referinţă în cadrul instrumentelor financiare şi al contractelor financiare sau pentru a măsura performanţele fondurilor de investiţii şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2014/17/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 596/2014,
având în vedere prevederile art. 234 lit. d) şi ale art. 269 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare,
potrivit deliberărilor din şedinţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 30 iulie 2019,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
ART. 1
Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMA cu privire la indicii de referinţă nesemnificativi din Regulamentul privind indicii de referinţă, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta normă, în legătură cu administratorii şi contribuitorii supravegheaţi, astfel cum sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016 privind indicii utilizaţi ca indici de referinţă în cadrul instrumentelor financiare şi al contractelor financiare sau pentru a măsura performanţele fondurilor de investiţii şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2014/17/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 596/2014, denumit în continuare şi în cuprinsul anexei BMR, aflaţi în aria sa de competenţă în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
Administratorii şi contribuitorii supravegheaţi menţionaţi la art. 1 au obligaţia respectării prevederilor prezentei norme.
ART. 3
Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare.
ART. 4
Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării acesteia.
p. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Elena Doina Dascălu
Bucureşti, 31 iulie 2019.
Nr. 21.
ANEXA 1
GHID ESMA
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: