Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORMĂ nr. 14 din 24 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 22/2020 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 275 din 3 aprilie 2023
În temeiul prevederilor art. 23 alin. (2) şi ale art. 25 alin. (3) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 85 şi art. 87 alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 22 martie 2023,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
ART. I
Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 22/2020 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 aprilie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 3
Administratorul poate decide ca, pe o perioadă de patru ani de la data intrării în vigoare a prezentei norme, să investească în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor din România, de state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în procent mai mare de 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii private, prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 411/2004 şi la art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 204/2006."
2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Exonerările prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt aplicabile administratorilor care decid să aplice prevederile prezentei norme şi care investesc activele fondurilor de pensii private în titluri de stat într-un procent mai mare de 70% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii private."
3. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 7
Nerespectarea de către administrator a prevederilor art. 4 alin. (3), şi ale art. 5 şi 6 se sancţionează conform cap. XIX din Legea nr. 411/2004 şi/sau cap. XVII din Legea nr. 204/2006, după caz."
ART. II
Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Nicu Marcu
Bucureşti, 24 martie 2023.
Nr. 14.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: