Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ÎNCHEIERE din 24 iunie 2021  Şedinţa publică din 24 iunie 2021    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ÎNCHEIERE din 24 iunie 2021 Şedinţa publică din 24 iunie 2021

EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024
    Dosar nr. 1.751/2/2021
    Curtea constituită din:
    Preşedinte - X
    Grefier - X
    Pe rol se află cauza de contencios administrativ şi fiscal, formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, având ca obiect „suspendare executare act administrativ - ord. 6.129/2016“.
    La apelul nominal făcut în şedinţa publică, în ordinea listei, a răspuns reclamantul X personal, lipsă fiind partea pârâtă.
    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
    Din actele şi lucrările dosarului Curtea constată că partea pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii modificatoare.
    Curtea pune în discuţia părţii prezente excepţia tardivităţii cererii invocată de partea pârâtă prin concluziile scrise.
    Reclamantul X solicită respingerea excepţiei, având în vedere că termenul de soluţionare a contestaţiei a fost depăşit, iar CNATDCU s-a pronunţat în scris printr-o adresă prin care arată că refuză să soluţioneze contestaţia.
    Cu privire la excepţia tardivităţii cererii modificatoare, Curtea, având în vedere menţiunile din încheierea de la primul termen de judecată din data de 13.05.2021, din care rezultă că a fost formulată la primul termen de judecată, doar comunicarea fiind ulterioară către partea pârâtă, o va respinge ca fiind neîntemeiată, în raport şi de prevederile art. 204 din Codul de procedură civilă.
    Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea constată terminată cercetarea procesului, în conformitate cu prevederile art. 244 din Codul de procedură civilă şi acordă cuvântul în continuare în dezbateri.
    Reclamantul X arată că ordinul atacat este nelegal pentru că nu respectă cerinţele de claritate ale normei juridice, fiind emis în anul 2016, publicat în anul 2017 şi intrat în vigoare în anul 2018, acesta introduce condiţii care sunt subiective şi neclare, făcute intenţionat pentru a fi interpretate în funcţie de persoana care aplică pentru obţinerea atestatului de abilitare.
    Totodată, arată că a comparat ordinul contestat cu ordinul anterior şi a constatat că în primul ordin existau standarde foarte clare. Mai arată că standardele ordinului contestat sunt foarte neclare, şi anume două comunicări într-o limbă străină de largă circulaţie internaţională, susţinute la congrese/conferinţe organizate de o societate ştiinţifică internaţională din specializarea candidatului şi publicate în volumul ori pe site-ul congresului V în revista societăţii/în secţiunea specială a unei reviste internaţionale de prestigiu (numai comunicări acceptate ca urmare a selecţiei operate/invitaţiei adresate de un comitet ştiinţific şi susţinute efectiv, nu în regim de poster).
    Mai mult, învederează faptul că a făcut o serie de comunicări cu entităţi care se autodenumeau societăţi ştiinţifice, iar alte persoane au efectuat comunicări cu alte entităţi, unele sunt aceleaşi cu care a făcut şi reclamantul, la celelalte persoane au fost bune, iar la reclamant nu au fost bune.
    Reclamantul dă ca exemplu din dosarul unei candidate care s-a înscris la abilitare după ce s-a înscris reclamantul, obţinând abilitarea înaintea acestuia, ca mai apoi să fie raportor pentru reclamant în dosarul de abilitare, aceasta considerând cu acordul CNATDCU că a fi societate ştiinţifică internaţională Consiliul Concurenţei, ori aceasta nu poate fi o societate ştiinţifică.
    Reclamantul X învederează faptul că nu îşi explică de ce granturile de cercetare efectuate de acesta au fost ignorate.
    Totodată, în ceea ce priveşte participarea în calitate de expert în comisiile pentru elaborarea proiectului unor acte normative, învederează că a participat la elaborarea unor legi de modificare a Codului de procedură fiscală şi a legii evaziunii fiscale. Mai arată că în raportul individual al evaluatorului se menţionează faptul că nu este bună participarea în Comisia de redactare a Codului de procedură fiscală, deoarece ar fi trebuit să participe la elaborarea codului original, ci nu la legea de modificare a codului.
    Mai mult, în referatul sintetic, preşedintelui comisiei a arătat că nu este bună participarea pentru că ar fi trebuit să participe la comisia de elaborare, şi nu în Parlament.
    Reclamantul învederează faptul că nu a participat în Parlament, ci a participat în comisia de elaborare constituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice.
    În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, cu privire la neclaritatea normelor cu privire la conflictele de interese, arată că acestea sunt de două feluri, şi anume conflict de interes al statului faţă de candidat şi al candidatului faţă de stat. Or, în regulament se atacă doar conflictele de interese ale statului faţă de candidat, mai precis candidatul nu trebuie să fie în relaţii de rudenie sau să fi luat bani de la cei pe care îi are în comisie, însă există situaţia inversă de conflict de interese, cum i s-a întâmplat reclamantului, în care unul din membrii comisiei respective se afla în conflict de interes pentru că în calitate de avocaţi au fost adversari în două procese. Şi acest text normativ din regulamentul CNATDCU este nul, solicitând suspendarea acestuia şi pe fond anularea textului din regulament.
    În ultimul rând reclamantul solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
    Curtea reţine cauza în pronunţare.
    CURTEA,
    pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va amâna pronunţarea la data de 29.06.2021.
    DISPUNE:
    Amână pronunţarea la 29.06.2021.
    Pronunţată azi, 24.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.


                    Preşedinte,
                    X
                    Grefier,
                    X


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016