Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.363/1/2017
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Gabriela │- vicepreşedintele Înaltei │
│Elena │Curţi de Casaţie şi │
│Bogasiu │Justiţie, preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat al │
│Curelea │Secţiei I civile │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │IIa civile │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Corina │- preşedintele Secţiei de │
│Alina │contencios administrativ şi│
│Corbu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia I │
│Lala │civilă │
│Cristescu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Nicolae │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Viorica │- judecător la Secţia I │
│Cosma │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ileana │ │
│Izabela │- judecător la Secţia a │
│Dolache │II-a civilă │
│Bogdan │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Paulina │- judecător la Secţia a │
│Lucia │II-a civilă │
│Brehar │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina│II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a │
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de │
│Marcela │contencios administrativ şi│
│Canacheu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Florentina│- judecător la Secţia de │
│Dinu │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia de │
│Marin │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia de │
│Florica │contencios administrativ şi│
│Voicu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de │
│Elena │contencios administrativ şi│
│Gherasim │fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, cererea formulată de petenta Barbur Diana Flavia privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.363/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017. Completul de judecată este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în alcătuirea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru şedinţa din data de 17 septembrie 2018, faţă de structura completului de judecată, astfel cum a fost stabilită prin procesul-verbal de tragere la sorţi din data de 10 mai 2017, sau operat următoarele modificări: - doamna judecător Doina Popescu, membru al completului ce a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare se solicită, care a participat la şedinţă în locul doamnei judecător Lavinia Curelea, preşedintele delegat al Secţiei I civile, conform Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 13.01.2017, eliberată din funcţie ca urmare a pensionării prin Decretul nr. 313 din 28 martie 2018 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 29 martie 2018, va fi înlocuită cu doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele delegat al Secţiei I civile; – domnul judecător Ionel Barbă, fost preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, membru al completului ce a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare se solicită, va fi înlocuit cu doamna judecător Corina-Alina Corbu, care a fost numită în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Decretului nr. 615 emis de Preşedintele României la data de 25 iulie 2018 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 26 iulie 2018; – domnul judecător Dragu Creţu, membru al completului ce a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare se solicită, eliberat din funcţie ca urmare a pensionării începând cu data de 1 iunie 2018, conform Decretului nr. 338 din 12 aprilie 2018 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 13 aprilie 2018, va fi înlocuit cu doamna judecător Adina Georgeta Nicolae, desemnată pe lista de supleanţi; – domnul judecător Constantin Brânzan, membru al completului ce a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare se solicită, eliberat din funcţie ca urmare a pensionării începând cu data de 1 ianuarie 2018, conform Decretului nr. 1.161 din 7 decembrie 2017 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 8 decembrie 2017, va fi înlocuit cu doamna judecător Valentina Vrabie, desemnată pe lista de supleanţi. ÎNALTA CURTE, asupra cererii de faţă, constată următoarele: Prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.363/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat următoarele: "Admite sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia civilă în Dosarul nr. 10.022/211/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului." La data de 26 iulie 2018 a fost înregistrată la dosar cererea formulată de petenta Barbur Diana Flavia privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.363/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017. În motivarea cererii s-a învederat că în cuprinsul dispozitivului deciziei s-a strecurat o eroare materială, având în vedere faptul că obiectul sesizării a privit art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, întreaga motivare priveşte aceste două alineate ale art. 906 din acelaşi act normativ, iar art. 906 alin. (2) tratează obligaţiile neevaluabile în bani. În consecinţă, s-a solicitat admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale în sensul menţionării că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, neevaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“, şi nu „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. Analizând motivele invocate în susţinerea cererii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere [...].“ Situaţia expusă de petentă se încadrează în dispoziţiile legale anterior menţionate, întrucât paragraful 59 al deciziei a cărei îndreptare se solicită citează întreg articolul 906 din Codul de procedură civilă, iar din paragrafele 65 şi 66 ale aceleiaşi hotărâri reiese că soluţia pronunţată a avut în vedere, în privinţa celor care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană, atât obligaţiile evaluabile în bani, cât şi pe cele neevaluabile în bani, iar nu numai pe primele dintre acestea. Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 442 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite cererea formulată de petenta Barbur Diana Flavia şi va dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.363/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, în sensul că, în loc de „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“, se va trece „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile sau neevaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DISPUNE: Admite cererea formulată de petenta Barbur Diana Flavia. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.363/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, în sensul că, în loc de: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“, se va trece: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile sau neevaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.