Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE SI CRITERII din 13 noiembrie 2012  privind acordarea gradatiei de merit in invatamantul preuniversitar    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

METODOLOGIE SI CRITERII din 13 noiembrie 2012 privind acordarea gradatiei de merit in invatamantul preuniversitar

EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 9 ianuarie 2013

    CAP. I
    Acordarea gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică.
    ART. 2
    (1) Numărul de gradaţii care se acordă se calculează astfel: din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar se scade numărul de gradaţii acordate în ultimii 4 ani, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcţii publice.
    (2) În situaţia în care personalului didactic, celui de conducere, inclusiv celui din cluburile sportive şcolare şi din palatele şi cluburile copiilor/Palatul Naţional al Copiilor i se modifică locul de muncă, cu păstrarea calităţii de personal didactic calificat, la nivelul aceluiaşi judeţ/al municipiului Bucureşti, acesta îşi păstrează gradaţia de merit.
    (3) Personalul didactic din învăţământ beneficiar al gradaţiei de merit detaşat în alt judeţ/municipiul Bucureşti îşi păstrează gradaţia de merit, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Cadrele didactice beneficiare ale gradaţiei de merit pretransferate/transferate în alt judeţ/municipiul Bucureşti îşi păstrează gradaţia de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care s-au pretransferat/ transferat.
    (5) La solicitarea unităţii de învăţământ în care cadrul didactic beneficiar al gradaţiei de merit s-a pretransferat prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris în alt judeţ/municipiul Bucureşti în timpul anului şcolar, inspectoratul şcolar îi acordă gradaţie de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii, cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (1).
    ART. 3
    Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă efectivă de 5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2013.
    ART. 4
    (1) Personalul didactic din învăţământ care a beneficiat de gradaţie de merit până la 31 august 2013 poate participa la un nou concurs.
    (2) Personalul didactic pensionat nu mai beneficiază de gradaţie de merit de la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată în vederea pensionării.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Înscrierea la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit

    ART. 5
    (1) La concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa:
    a) personalul didactic de predare şi de conducere din învăţământul preuniversitar cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime efectivă în învăţământul preuniversitar de peste 4 ani, cu performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza judeţeană/a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, faza naţională şi internaţională, în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012, şi calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar încheiat din perioada evaluării;
    b) personalul didactic de predare de la centrele judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, centrele şcolare pentru educaţie incluzivă, centrele logopedice interşcolare şi cabinetele logopedice, centrele şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică angajat cu contract individual de muncă, cu o vechime efectivă în învăţământul preuniversitar de peste 4 ani, cu performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza judeţeană/a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, naţională şi internaţională, în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012, şi calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar încheiat din perioada evaluării;
    c) personalul didactic de predare şi de conducere de la cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, precum şi cel de la Palatul Naţional al Copiilor angajat cu contract individual de muncă, cu o vechime efectivă în învăţământul preuniversitar de peste 4 ani, cu performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza judeţeană/a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, faza naţională şi internaţională, în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012, şi calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar încheiat din perioada evaluării.
    (2) În cazul suspendării contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012, în conformitate cu prevederile art. 255 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, personalul didactic din învăţământul preuniversitar se evaluează pentru perioada de 4 ani în intervalul 1 septembrie 2002-31 august 2012 în care salariatul şi-a desfăşurat activitatea, fără a fi luate în calcul perioadele evaluate pentru obţinerea gradaţiei de merit în sesiunile anterioare.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Criterii pentru acordarea gradaţiei de merit

    ART. 6
    Inspectoratul şcolar evaluează activitatea candidaţilor înscrişi pentru acordarea gradaţiei de merit, inclusă în raportul de autoevaluare, susţinută prin documente doveditoare, din ultimii 4 ani în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012 sau în perioada prevăzută la art. 5 alin. (2). Fişa în baza căreia se realizează evaluarea se elaborează, ţinânduse seama de criteriile generale care trebuie îndeplinite de candidat, de inspectoratul şcolar şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru personalul didactic de predare şi de conducere din învăţământul sportiv integrat şi suplimentar, palatele şi cluburile copiilor, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
    1. Criteriul activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă - ponderea 80%:
    a) rezultate deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor şi a elevilor în atingerea obiectivelor/competenţelor specifice impuse de curriculumul şcolar, materializate în progresul elevilor la clasă, în rezultate ale elevilor la clasă, la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu, rezultate obţinute cu clasa şi individual la disciplinele de specialitate din învăţământul vocaţional;
    b) iniţierea şi aplicarea unor proiecte de predare a disciplinei prin utilizarea programului AEL în cadrul şcolii;
    c) performanţe dovedite în pregătirea elevilor distinşi la olimpiade şcolare şi/sau concursuri de profil, concursuri cultural-artistice şi sportive incluse în Calendarul activităţilor educative naţionale elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, materializate prin obţinerea premiilor: locul I, al II-lea, al III-lea, menţiunilor şi premiilor speciale la faza internaţională/naţională/judeţeană/a municipiului Bucureşti şi interjudeţeană/regională;
    d) pregătirea loturilor olimpice pentru concursurile şcolare, participarea, în calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la concursurile şi olimpiadele judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale incluse în programul de activităţi şi în calendarul inspectoratelor şcolare/Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    e) pregătirea loturilor olimpice, activitatea în unităţi de învăţământ vocaţionale, participarea, în calitate de membru al comisiei de evaluare/organizare, la concursurile şi olimpiadele judeţene, interjudeţene, naţionale ori internaţionale; organizarea de concursuri şi festivaluri la nivel internaţional, naţional sau interjudeţean; organizarea de spectacole, expoziţii, concerte, simpozioane la nivel internaţional, naţional ori interjudeţean;
    f) rezultate măsurabile obţinute în activităţile culturale şi educative organizate în şcoală, cu impact la nivel local/judeţean/interjudeţean/al municipiului Bucureşti/naţional/internaţional;
    g) activitatea şi rezultatele obţinute în centrele de excelenţă şi în cadrul unităţilor de învăţământ vocaţional sau cu elevi cu dificultăţi de învăţare;
    h) activitatea desfăşurată în vederea realizării echităţii în educaţie (activităţi de remediere şcolară, grădiniţă de vară, de educaţie incluzivă, de educaţie multiculturală/interculturală, educaţie pentru diversitate/alteritate, programe de educaţie a părinţilor recunoscute la nivel judeţean/naţional);
    i) rezultate măsurabile/cuantificabile obţinute în desfăşurarea unor activităţi practice, educative pentru formarea de abilităţi de comunicare, antreprenoriale şi tehnice;
    j) rezultate deosebite obţinute în activităţi de voluntariat la nivel local/judeţean/naţional/internaţional;
    k) activitate de coordonator de programe educative şcolare şi extraşcolare sau îndrumarea colectivelor redacţionale ale revistelor şcolare;
    l) participarea la cursuri de formare din proiectele POSDRU;
    m) coordonarea activităţilor din cadrul Strategiei naţionale de acţiune comunitară;
    n) integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în şcolile de masă şi desfăşurarea activităţilor de educaţie remedială;
    o) participarea concretă la susţinerea performanţei şcolare şi la pregătirea remedială;
    p) crearea de softuri educaţionale în specialitate, platforme de e-learning pentru susţinerea progresului şcolar.

    2. Criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială - ponderea 10%:
    a) elaborarea de programe şcolare, regulamente, metodologii, îndrumătoare/ghiduri metodice, manuale şcolare, auxiliare didactice, reviste şcolare, avizate de inspectoratul şcolar sau de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, după caz; cărţi în domeniul educaţional, înregistrate cu ISBN; elaborarea de programe şcolare pentru discipline opţionale noi, însoţite de suportul de curs sau vizând curriculumul pentru opţional integrat în dezvoltare locală;
    b) elaborarea de cărţi şi lucrări ştiinţifice publicate în domeniul didacticii, specialităţii şi managementului educaţional, înregistrate cu ISBN;
    c) activitatea de evaluator de manuale, de mentorat, de formator, activitate în domeniul sindical în cadrul federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură învăţământ, precum şi în cadrul asociaţiilor profesionale ale cadrelor didactice la nivel local/judeţean/naţional/internaţional, participarea cu comunicări la simpozioane judeţene, regionale, naţionale şi/sau internaţionale, contribuţia la cercetări ştiinţifice în specialitate sau în domeniul problematicii învăţământului şi educaţiei; se va stabili un punctaj defalcat pentru cursuri cu o durată de minimum 3 zile (24 de ore);
    d) activitatea de metodist, membru în consiliul consultativ de specialitate de la nivelul inspectoratului şcolar şi în comisia naţională de specialitate, coordonator de cerc pedagogic;
    e) activitatea desfăşurată în cadrul unor comisii tehnice de elaborare a unor acte normative/administrative cu caracter normativ, în cadrul unor comisii consultative de dialog social şi al altor structuri de dialog social, precum şi în comisiile naţionale de specialitate.

    3. Criteriul privind participarea la proiecte - ponderea 5%:
    a) proiecte din fonduri structurale europene, proiecte internaţionale care au ca obiective performanţa şcolară, progresul şcolar, dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor preşcolarilor şi elevilor, educaţia civică, educaţia complementară, formarea personalităţii preşcolarilor şi elevilor, dezvoltarea capacităţii de adaptare la schimbare, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice;
    b) proiecte elaborate şi implementate în baza prevederilor Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.486/2011, materializate prin raportul de activitate şi portofoliul personal.

    4. Criteriul privind creşterea prestigiului unităţii de învăţământ/conexe - ponderea 5%:
    a) contribuţii individuale şi/sau în echipă la dezvoltarea instituţională a şcolii;
    b) atragerea de finanţări extrabugetare pentru unitate, programe, proiecte, centre de documentare şi informare, laboratoare etc., având ca efect creşterea calităţii instituţiei şi a procesului de predare-învăţare-evaluare, a bazei didactico-materiale;
    c) realizarea de proiecte extracurriculare, cu finanţare extrabugetară, având drept obiectiv creşterea calităţii procesului de învăţământ;
    d) realizări în ceea ce priveşte educaţia adulţilor şi conversia profesională (cursuri, programe, materiale auxiliare, platforme de învăţare).
    ART. 7
    (1) Punctajul se aplică în mod unitar pentru toate funcţiile didactice şi se stabileşte în comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar, ţinând seama de ponderea criteriilor 1-4 prevăzute la art. 6. În baza acestor punctaje, stabilite în mod unitar, se elaborează câte o grilă specifică fiecărei categorii de candidaţi:
    a) educatoare/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar;
    b) învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar;
    c) profesori;
    d) maiştri-instructori/profesori pentru instruire practică;
    e) cadredidactice din învăţământul vocaţional, din cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, învăţământul special;
    f) personal didactic de conducere din unităţile de învăţământ.
    (2) Pentru personalul didactic şi personalul de conducere din cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, grilele de punctaj, ţinând seama de ponderea criteriilor 1-4 prevăzute la art. 6, se stabilesc potrivit precizărilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Procedura de acordare a gradaţiei de merit

    ART. 8
    (1) Inspectorul şcolar general numeşte, prin decizie, comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de merit, în următoarea componenţă:
    a) preşedinte - un inspector şcolar general adjunct;
    b) secretar - un referent de la compartimentul salarizare, normare;
    c) membri - inspectori şcolari de specialitate, inspector responsabil pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale sau metodişti ai inspectoratului şcolar.
    (2) Pentru Palatul Naţional al Copiilor, comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de merit este formată din:
    a) preşedinte - un inspector de specialitate din Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    b) secretar - un inspector din Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    c) membri - inspectori şcolari de specialitate/metodişti din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
    (3) Reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate în învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti şi reprezentanţii asociaţiilor de părinţi participă în calitate de observatori la toate lucrările, au drept de acces la documentele comisiilor şi au dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a propriilor observaţii.
    ART. 9
    Procedura de acordare a gradaţiei de merit prin concurs cuprinde următoarele etape:
    1. Candidatul întocmeşte şi depune la conducerea unităţii de învăţământ/conexe în care a funcţionat în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012 raportul de autoevaluare a activităţii desfăşurate, însoţit de documente doveditoare, realizat în conformitate cu fişa de evaluare elaborată de inspectoratul şcolar pentru acordarea gradaţiei de merit, la categoria de personal în care acesta se încadrează. În cazul în care candidatul este detaşat sau pretransferat, acesta îşi depune dosarul la unitatea de învăţământ unde este titular la data depunerii dosarului. Cadrele didactice angajate pe perioadă determinată depun documentele menţionate anterior la conducerea unităţii de învăţământ la care sunt încadrate la data depunerii dosarului. Candidaţii care îşi desfăşoară activitatea în două sau mai multe unităţi de învăţământ depun documentele la conducerea uneia dintre aceste unităţi de învăţământ.
    2. Consiliul profesoral al unităţii de învăţământ/conexe, pe baza dezbaterilor asupra modului în care raportul reflectă realizările candidatului potrivit fişei de evaluare şi documentelor doveditoare, formulează o apreciere sintetică asupra activităţii candidatului, consemnată în procesul-verbal de şedinţă.
    3. Directorul unităţii de învăţământ/conexe depune la secretariatul inspectoratului şcolar raportul de autoevaluare, documentele doveditoare şi aprecierea sintetică a consiliului profesoral.
    4. În urma consultării consiliului consultativ al disciplinei, inspectorul şcolar de specialitate întocmeşte un raport motivat referitor la activitatea candidatului în specialitate, acordând punctajul ca sumă a punctelor pentru fiecare criteriu de evaluare din fişă.
    5. Comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de merit primeşte raportul de autoevaluare, aprecierea consiliului profesoral, precum şi raportul motivat al inspectorului şcolar de specialitate, pe care le examinează, stabileşte punctajul final şi întocmeşte lista în ordinea descrescătoare a acestuia, pe posturi şi discipline. Lista astfel întocmită va fi prezentată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar.
    6. În consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar preşedintele comisiei prezintă propunerile de acordare a gradaţiilor de merit.
    7. Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar aprobă lista cu rezultatele candidaţilor participanţi la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, şi o afişează la inspectoratul şcolar, conform graficului prevăzut în anexa nr. 1. În cazul Palatului Naţional al Copiilor, comisia de coordonare a concursului din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului aprobă lista cu rezultatele candidaţilor participanţi la concurs şi o afişează la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului conform graficului prevăzut în anexa nr. 1.
    8. Candidaţii participanţi la concursul de acordare a gradaţiei de merit au drept de contestaţie asupra punctajului acordat, la inspectoratul şcolar, în conformitate cu graficul prevăzut în anexa nr. 1. Contestaţiile se soluţionează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a acestora, de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, formată din:
    a) preşedinte - inspectorul şcolar general; pentru Palatul Naţional al Copiilor - director din Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    b) secretar - un referent/consilier de la compartimentul salarizare, normare/reţea şcolară; pentru Palatul Naţional al Copiilor - un reprezentant al Direcţiei generale economic, finanţe, resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    c) membri - consilierul juridic al inspectoratului şcolar, inspectori şcolari/metodişti aiinspectoratului şcolar şi un inspector şcolar cu atribuţii privind managementul resurselor umane; pentru Palatul Naţional al Copiilor - inspectori de specialitate din cadrul Direcţiei generale educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii şi un consilier juridic al Direcţiei generale juridice şi control din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, alţii decât cei care au făcut parte din comisia de coordonare a concursului.
    Hotărârea comisiei de contestaţii este definitivă şi poate fi contestată numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    La lucrările comisiei de contestaţii participă şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ, în calitate de observatori, care au drept de acces la toate documentele şi pot solicita consemnarea în procesul-verbal a propriilor observaţii.
    9. a) Hotărârea asupra rezultatului concursului (punctaj minim) se aprobă în comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar şi se emite decizia de acordare a gradaţiei de merit.
    Cadrele didactice care în perioada 1 septembrie 2008-31 august 2012 au îndeplinit şi funcţii de conducere pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, fie ca personal didactic de predare, exprimându-şi opţiunea în scris odată cu depunerea dosarului. În această situaţie, evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului.
    Cadrele didactice încadrate pe două sau mai multe specializări pe perioada evaluării pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit la oricare dintre discipline, exprimându-şi opţiunea în scris odată cu depunerea dosarului. Cadrele didactice care au desfăşurat activitate metodică şi ştiinţifică pe două sau mai multe specializări sunt evaluate pentru întreaga activitate.
    b) Ponderea pe categorii de personal (didactic de predare/funcţii de conducere), precum şi pe discipline de învăţământ se calculează raportat la numărul total de gradaţii, conform art. 2 alin. (1), şi se repartizează proporţional cu numărul de posturi/catedre normate pe fiecare disciplină de învăţământ, ocupate cu personal calificat, de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Consiliul de administraţie aprobă lista întocmită pe posturi şi discipline, în ordinea descrescătoare a punctajului, şi hotărăşte rezultatul concursului, cu condiţia respectării proporţiei numărului de locuri pe discipline/funcţii de conducere din unităţi de învăţământ.
    10. Lista candidaţilor validaţi, cu adresa de înaintare, se transmite la Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Lista transmisă la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului conţine:
    a) numărul total şi calculul detaliat al numărului gradaţiilor acordate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti/Palatului Naţional al Copiilor;
    b) observaţiile liderilor de sindicat desemnaţi de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ, care au participat la procedura de acordare a gradaţiei de merit, cu statut de observatori;
    c) tabelul nominal şi punctajul pentru candidaţii aprobaţi prin decizia inspectoratului şcolar, conform anexei nr. 2.
    ART. 10
    Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului verifică încadrarea în numărul de locuri şi propune, dacă este cazul, sancţiuni pentru cei care nu au respectat numărul de locuri şi prevederile prezentei metodologii.

    CAP. II
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    ART. 11
    Candidaţii înscrişi la concursul de acordare a gradaţiei de merit, sesiunea 2012-2013, au obligaţia de a completa o declaraţie pe propria răspundere prin care să confirme că documentele depuse la dosar le aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
    ART. 12
    (1) Personalul didactic militar/cu statut special din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, informaţii, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de gradaţie de merit conform reglementărilor proprii.
    (2) Propunerile pentru acordarea gradaţiei de merit personalului didactic civil din instituţiile militare de învăţământ preuniversitar se evaluează la nivelul inspectoratului şcolar pe raza căruia aceste unităţi îşi desfăşoară activitatea, excedând numărului de gradaţii calculat conform art. 2 alin. (1).
    (3) Propunerile pentru acordarea gradaţiei de merit personalului didactic civil din instituţiile militare de învăţământ preuniversitar se centralizează de către Ministerul Apărării Naţionale şi se transmit, spre ştiinţă şi verificare, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    ART. 13
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta metodologie.


    ANEXA 1
la metodologie

                                    GRAFICUL
             desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor
                            de merit - sesiunea 2013

    1. Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară la nivelul inspectoratului şcolar
                                             Perioada: 1-15 martie 2013
    2. Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea cadrului didactic respectiv la registratura inspectoratului şcolar
                                             Perioada: 15 martie-11 aprilie 2013
    3. Analiza dosarelor de către inspectorul de specialitate, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate
                                             Perioada: 11-19 aprilie 2013
    4. Verificarea dosarelor de către comisia de coordonare a concursului în vederea acordării gradaţiei de merit
                                             Perioada: 25 aprilie-3 mai 2013
    5. Verificarea dosarelor de către reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ şi modificarea punctajelor, în situaţia în care observaţiile sunt juste, împreună cu inspectorul de specialitate
                                             Perioada: 25 aprilie-3 mai 2013
    6. Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar
                                             Perioada: 8-11 mai 2013
    7. Afişarea listei la avizierul inspectoratului şcolar
                                             Termen: 13 mai 2013
    8. Depunerea contestaţiilor asupra punctajului acordat
                                             Perioada: 15-17 mai 2013
    9. Soluţionarea contestaţiilor de către comisie
                                             Perioada: 20-22 mai 2013
    10. Validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestora la inspectoratele şcolare
                                             Termen: 26 mai 2013
    11. Înaintarea la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a tabelului nominal cu personalul didactic de predare şi cel de conducere din unităţile de învăţământ, nominalizat pentru acordarea gradaţiei de merit
                                             Perioada: 30-31 mai 2013

    NOTĂ:
    Personalul didactic şi de conducere de la Palatul Naţional al Copiilor depune dosarele pentru concursul de acordare a gradaţiei de merit la registratura Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, respectând graficul.


    ANEXA 2
la metodologie

                                 TABEL NOMINAL
           al candidaţilor validaţi în consiliul de administraţie al
             inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar
                           al Municipiului Bucureşti

 ┌────┬─────────┬───────┬─────────────┬───────────┬───────────┬─────────┐
 │Nr. │Numele şi│Funcţia│Specialitatea│Vechimea în│Unitatea de│Punctajul│
 │crt.│prenumele│ │ │învăţământ │învăţământ │obţinut │
 ├────┼─────────┼───────┼─────────────┼───────────┼───────────┼─────────┤
 │ │ │ │ │ │ │ │
 └────┴─────────┴───────┴─────────────┴───────────┴───────────┴─────────┘


    NOTE:
    În cazul personalului didactic de conducere, îndrumare şi control din cadrul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, la rubrica "Unitatea de învăţământ" se va preciza unitatea de învăţământ unde are obligaţia de predare.
    Adeverinţele emise de unităţile de învăţământ respective se vor anexa la lista transmisă Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.


    ANEXA 3
la metodologie

                        DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

    Subsemnatul/Subsemnata, ....................................., domiciliat(ă) în ................................, str. ..................................... nr. ........., bl. ..........., sc. ....., ap. ......., judeţul/sectorul ............................, legitimat(ă) cu ............ seria .......... nr. .............., CNP .................................., încadrat(ă) la ..................................... pe funcţia de .................................., declar pe propria răspundere că documentele depuse la dosar îmi aparţin şi că prin acestea sunt confirmate/certificate activităţile desfăşurate.
    Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că declaraţiile inexacte sunt pedepsite conform legii.

    Data ................................

                                      Semnătura
                           ..............................

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016