Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobată prin ORDINUL nr. 20.266/50/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 20 aprilie 2023.
──────────
ART. 1
(1) Prezenta metodologie reglementează o serie de măsuri în vederea prevenirii violenţei domestice, în scopul diminuării acestui fenomen şi al creşterii gradului de conştientizare a efectelor acestuia atât de către agresor şi de către victimă, cât şi de către autorităţi publice şi opinia publică.
(2) Obiectivele metodologiei vizează:
a) utilizarea unei abordări unitare pentru prevenirea violenţei domestice, înainte ca aceasta să apară;
b) reducerea inechităţilor bazate pe discriminarea pe criteriul de sex;
c) reducerea comportamentului antisocial al agresorilor;
d) reducerea costurilor şi consecinţelor economice şi sociale directe şi indirecte asociate cu violenţa domestică.
ART. 2
(1) Măsurile pentru prevenirea situaţiilor de violenţă domestică reprezintă un element esenţial în politicile publice, care trebuie să se regăsească, în mod obligatoriu, în toate acţiunile instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul violenţei domestice de la nivel local.
(2) Prevenirea violenţei domestice presupune un set complex de măsuri, aplicabile de către instituţiile cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice; aceste măsuri au drept scop principal reducerea fenomenului violenţei domestice şi sprijinirea, cu prioritate, a potenţialelor victime şi descurajarea potenţialilor agresori în ceea ce priveşte comiterea unor fapte de violenţă domestică, urmărindu-se schimbarea comportamentului social al acestora din urmă şi reducerea factorilor care favorizează în mod direct şi indirect comiterea actelor de violenţă domestică.
(3) Factorii care favorizează comiterea actelor de violenţă domestică se referă, în principal, la:
a) atitudinile şi stereotipurile sociale care legitimează rolul dominant al bărbatului;
b) percepţia asupra desfacerii căsătoriei (nerecunoaşterea de către agresor a desfacerii căsătoriei/teama manifestată de către victimă, din diferite motive, de a se separa de agresor);
c) nivelul ridicat de toleranţă al societăţii faţă de violenţa domestică;
d) prezentarea situaţiilor de violenţă domestică prin mijloacele de comunicare în masă, fără a însoţi aceste informaţii de sancţiuni aplicate agresorilor şi de mijloace şi măsuri de sprijin pentru victime;
e) concepţia agresorilor despre viaţă şi familie, care este bazată pe mentalitatea tradiţională de superioritate a bărbatului asupra femeii şi pe un raport inegal de putere;
f) consumul excesiv de alcool (unul sau ambii parteneri consumă alcool);
g) gelozia partenerului/partenerilor;
h) infidelitatea partenerului/partenerilor;
i) problemele sexuale ale cuplului;
j) certurile cu privire la copii (existenţa unor copii nedoriţi/copii din alte relaţii, divergenţele în legătură cu modul de creştere şi educaţie a acestora, custodia copilului, realizarea programului de vizitare a copilului);
k) dorinţa partenerei de a deveni independentă din punct de vedere financiar - consolidarea statutului femeii în familie;
l) existenţa unor dificultăţi care vulnerabilizează cuplul (lipsa unei locuinţe, venituri insuficiente, stare de boală a unuia sau a ambilor parteneri, lipsa locurilor de muncă/şomajul asociat cu sentimente de insecuritate);
m) stresul asociat cu diverse evenimente neplăcute (pierderea serviciului, accident).
(4) Măsurile pentru prevenirea violenţei domestice sunt accesibile şi adaptate inclusiv la nevoile persoanelor cu dizabilităţi.
ART. 3
(1) Aplicarea măsurilor de prevenire a violenţei domestice implică colaborarea interinstituţională şi abordarea interdisciplinară de către toate categoriile de profesionişti care interacţionează în activitatea zilnică cu victime şi agresori, cu accent, în principal, pe intervenţia poliţiştilor şi a specialiştilor din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/direcţiilor de asistenţă socială/serviciilor publice de asistenţă socială, denumite în continuare DGASPC/DAS/SPAS.
(2) În vederea realizării acţiunilor de prevenire a violenţei domestice:
a) poliţiştii care acţionează la nivelul comunităţilor alături de reprezentanţii DGASPC/DAS/SPAS, ai celorlalte instituţii publice şi organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în domeniu desfăşoară acţiuni de informare/educare a populaţiei având ca scop cunoaşterea măsurilor de protecţie, schimbarea comportamentului persoanelor predispuse la comiterea actelor de violenţă domestică, precum şi sprijinirea şi orientarea victimelor, în sensul informării acestora cu privire la măsurile de protecţie şi serviciile sociale de care pot beneficia în vederea ieşirii din situaţia de criză;
b) specialiştii din cadrul DGASPC/DAS/SPAS desfăşoară acţiuni de informare/educare a populaţiei cu privire la tipurile de servicii sociale care pot fi accesate de către victime, măsurile de protecţie de care pot beneficia şi alte servicii specializate şi necesare pentru ieşirea din situaţia de criză.
(3) Acţiunile de informare şi educare a membrilor comunităţilor în scopul realizării prevenirii violenţei domestice se pot realiza prin sprijinirea educaţiei la toate nivelurile, desfăşurarea evenimentelor de informare, dezvoltarea iniţiativelor comunitare, facilitarea informării prin mijloace inovative, inclusiv prin mijloace electronice, şi utilizarea resurselor mass-media.
(4) Reprezentanţii administraţiei publice centrale şi locale asigură pregătirea şi instruirea persoanelor responsabile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, în scopul întăririi capacităţii instituţionale şi a capacităţii de intervenţie pentru realizarea prevenirii violenţei domestice şi a măsurilor de sprijin şi protecţie pentru victimele violenţei domestice.
(5) Autorităţile administraţiei publice locale cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei domestice au obligaţia de a include instruirea/formarea persoanelor responsabile cu atribuţii în domeniu în strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană şi locală.
ART. 4
(1) În cadrul activităţilor de prevenire a violenţei domestice destinate agresorilor implicaţi în situaţiile de violenţă domestică, reprezentanţii poliţiei desfăşoară următoarele activităţi:
a) informarea sau, după caz, atenţionarea agresorului cu privire la măsurile şi pedepsele ce pot fi aplicate, în scopul evitării actelor de violenţă domestică;
b) informarea agresorului cu privire la existenţa unei sesizări împotriva sa referitoare la un posibil caz de violenţă domestică, precum şi la măsurile ce pot fi luate împotriva acestuia, cu scopul de a descuraja pe viitor comiterea altor fapte de violenţă domestică;
c) informarea şi orientarea, la cererea agresorului, către serviciile rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, în cazul emiterii unui ordin provizoriu de protecţie;
d) informarea agresorului cu privire la efectele negative ale violenţei domestice asupra victimelor, precum şi cu privire la centrele de asistenţă destinate agresorilor în cadrul cărora aceştia pot beneficia de programe de consiliere psihologică, psihoterapie, tratamente psihiatrice, de dezintoxicare şi dezalcoolizare.
(2) În cadrul activităţilor de prevenire a violenţei domestice în legătură cu victimele violenţei domestice, poliţiştii desfăşoară următoarele activităţi:
a) informarea victimelor violenţei domestice cu privire la modalităţile prin care acestea pot fi sprijinite;
b) contactarea periodică a victimei, în vederea monitorizării evoluţiei stării de pericol, atunci când situaţia impune acest lucru;
c) informarea cu privire la tipurile de servicii sociale, precum şi la alte servicii specializate existente la nivelul DGASPC/DAS/SPAS de care victima/agresorul poate beneficia şi oferirea de materiale/flyere care conţin informaţii despre numărul unic de urgenţă destinat victimelor violenţei domestice, numerele de telefon ale serviciilor sociale existente la nivel local, informaţii despre asistenţa juridică, psihologică, vocaţională pe care o pot solicita.
(3) Măsurile de prevenire a situaţiilor de violenţă domestică au drept scop influenţarea schimbării comportamentului agresorului, în sensul conştientizării de către acesta a caracterului antisocial şi auto-distructiv al faptelor sale.
(4) Măsurile de prevenire a violenţei domestice sunt aplicate agresorilor în funcţie de caracteristicile individuale ale acestora şi de gradul de pericol social al faptelor comise.
ART. 5
În cadrul activităţilor de prevenire a violenţei domestice, la nivel local, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, DGASPC/DAS/SPAS desfăşoară următoarele activităţi specifice:
a) includerea problematicii prevenirii şi combaterii violenţei domestice în cadrul strategiilor şi programelor de dezvoltare locală, judeţeană, regională;
b) furnizarea de sprijin logistic, informaţional şi material compartimentelor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei domestice;
c) informarea şi sprijinirea poliţiştilor care intervin în situaţiile de violenţă domestică, cu privire la tipurile de servicii specializate existente la nivelul DGASPC/DAS/SPAS de care victima/agresorul poate beneficia, existenţa numărului unic de urgenţă destinat victimelor violenţei domestice, numerele de telefon ale serviciilor sociale existente la nivel local, informaţii despre asistenţa juridică, psihologică, vocaţională pe care o pot solicita;
d) identificarea şi prevenirea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;
e) dezvoltarea de programe şi proiecte specifice de prevenire şi combatere a violenţei domestice;
f) acordarea de sprijin agresorilor în vederea includerii acestora în cadrul unor programe de consiliere psihologică, psihoterapie, tratamente psihiatrice, de dezintoxicare şi dezalcoolizare;
g) furnizarea informaţiilor necesare către poliţişti privind existenţa în plan local a centrelor rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau a adăposturilor de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, în vederea facilitării orientării către acestea, la cererea agresorului, în cazul emiterii unui ordin provizoriu de protecţie;
h) facilitarea cooperării eficiente dintre echipa mobilă şi organele de poliţie;
i) alocarea în bugetul anual a unor sume pentru măsurile care vizează prevenirea şi combaterea violenţei domestice.
ART. 6
În cadrul activităţilor de prevenire a violenţei domestice, desfăşurate la nivelul comunităţilor, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul SPAS au următoarele atribuţii:
a) derulează activităţi menite să asigure prevenirea primară a faptelor de violenţă, precum:
1. intervenţii pentru conştientizarea riscurilor pentru sănătate şi siguranţa persoanelor, în vederea reducerii consumului abuziv de alcool, substanţe psihotrope, droguri, prin campanii şi acţiuni locale: caravane de informare, prezentarea de spectacole de tip teatru-forum, prezentarea unor filme şi documentare, dialog interactiv cu membrii comunităţii;
2. acţiuni educative/programe realizate la nivelul şcolilor, instituţiilor, membrilor comunităţii în vederea eliminării stereotipurilor şi prejudecăţilor şi promovării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi: vizionarea de filme, documentare, reprezentaţii de tip teatru-forum, seminare, întâlniri;
3. informarea membrilor comunităţii cu privire la tipurile de violenţă domestică şi categoriile de victime, inclusiv copii martori/victime, prin dezvoltarea iniţiativelor comunitare, facilitarea informării prin mijloace inovative, inclusiv prin mijloace electronice, şi utilizarea resurselor mass-media;
4. formularea unor propuneri/acţiuni locale care să fie cuprinse în strategiile locale;
b) desfăşoară activităţi menite să asigure prevenirea secundară a faptelor de violenţă, pentru evitarea repetării acestora, prin:
1. acţiuni de încurajare a raportării faptelor de violenţă domestică de către victime sau de către ceilalţi membri ai comunităţii;
2. evaluarea iniţială a gradului de risc din perspectiva acordării serviciilor sociale, pe baza fişei pentru evaluarea gradului de risc, întocmită la momentul emiterii ordinului de protecţie provizoriu, şi stabilirea măsurilor de siguranţă necesare pentru victimele violenţei domestice;
3. informarea membrilor comunităţii cu privire la măsurile de protecţie a victimelor şi tipurile de sancţiuni/pedepse care pot fi aplicate agresorilor, prin dezvoltarea iniţiativelor comunitare, facilitarea informării prin mijloace inovative, inclusiv prin mijloace electronice, şi utilizarea resurselor mass-media;
4. consilierea victimelor şi elaborarea planurilor de siguranţă;
5. informarea continuă cu privire la tipurile de măsuri integrate, servicii şi servicii sociale care pot fi accesate la nivelul furnizorilor publici şi privaţi pentru facilitarea ieşirii din situaţiile de violenţă domestică şi prezentarea unor exemple de succes care să crească nivelul de încredere în intervenţia autorităţilor statului şi a organizaţiilor neguvernamentale din domeniu;
c) desfăşoară activităţi vizând prevenirea terţiară prin acordarea sprijinului continuu victimelor şi responsabilizarea agresorilor în vederea reabilitării, prin:
1. organizarea unor grupuri de sprijin şi aplicarea altor măsuri destinate victimelor violenţei domestice, care trec prin situaţii repetate de violenţă domestică, pentru a le ajuta să se dezvolte la nivel personal şi să evite situaţiile de abuz/reîntoarcerea în mediul violent;
2. programe de intervenţie destinate agresorilor pentru a împiedica repetarea actelor de violenţă în viitor.
ART. 7
(1) Eficacitatea activităţii de prevenire a situaţiilor de violenţă domestică este asigurată prin cooperarea permanentă a poliţiştilor cu reprezentanţii DGASPC/DAS/SPAS, ai altor servicii publice sau specializate de la nivel local şi ai organizaţiilor neguvernamentale.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale realizează acţiuni de prevenire a situaţiilor de violenţă domestică în comunitate, în colaborare cu instituţiile de învăţământ, organizaţiile de cult, organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu implicarea voluntarilor.
(3) Activităţile de prevenire a situaţiilor de violenţă domestică se realizează pe baza colaborării şi prin consolidarea parteneriatelor interinstituţionale în scopul abordării integrate şi formulării unui răspuns adecvat la problematica violenţei domestice prin diferite mijloace, inclusiv prin elaborarea şi implementarea în parteneriat a unor acţiuni şi/sau programe/proiecte specifice.
(4) În vederea derulării activităţilor de prevenire a situaţiilor de violenţă domestică, autorităţile administraţiei locale pot solicita sprijinul echipei intersectoriale locale pentru prevenirea violenţei asupra copilului şi a violenţei domestice.
ART. 8
În vederea asigurării unei abordări coordonate la nivel interinstituţional, în plan local se aplică următoarele tipuri de măsuri pentru prevenirea situaţiilor de violenţă domestică:
a) desfăşurarea de campanii publice şi programe educaţionale de prevenire a fenomenului violenţei domestice, cu accent pe egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi drepturi egale în relaţiile de cuplu, recunoaşterea din timp a semnelor unei relaţii abuzive şi a formelor de violenţă, efectele negative ale violenţei domestice şi mijloace de suport disponibile;
b) organizarea în instituţiile de învăţământ a unor seminare în vederea diseminării normelor civice, a reglementărilor în vigoare vizând prevenirea şi combaterea violenţei domestice, egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, respectul reciproc, rezolvarea nonviolentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, dreptul la integritate personală, precum şi combaterea stereotipurilor care creează discriminare, adaptate vârstei şi înţelegerii elevilor;
c) stimularea consolidării spiritului civic în rândul cetăţenilor în vederea încurajării acestora cu privire la sesizarea organelor abilitate în cazul existenţei unor situaţii de violenţă domestică;
d) dezvoltarea unor programe de asistenţă specializată destinate victimelor, precum şi de asistenţă specializată destinată agresorilor;
e) desfăşurarea unor acţiuni de promovare a exemplelor pozitive de intervenţie eficace, în scopul creşterii încrederii victimelor în intervenţia autorităţilor şi a nivelului de raportare a faptelor de violenţă domestică;
f) organizarea de campanii de sensibilizare a opiniei publice în vederea creşterii gradului de conştientizare asupra efectelor traumatice, în special asupra copiilor, ale fenomenului violenţei domestice, cu accent asupra situaţiilor concrete de victimizare/revictimizare, ca rezultat al actelor de violenţă, precum şi asupra măsurilor întreprinse de către autorităţi.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: