Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
1. În sensul prezentei metodologii, prin utilizare se înţelege retransmiterea simultanã, nealteratã şi integralã prin fir, cablu, fibrã opticã sau prin orice alt procedeu similar ori printr-un sistem de radiodifuzare prin unde ultrascurte, pentru recepţionarea de cãtre public a unei transmisii iniţiale, cu sau fãrã fir, prin satelit, inclusiv prin sistem digital, de servicii de programe de radiodifuziune şi/sau televiziune destinate recepţionãrii de cãtre public a operelor muzicale, operelor cinematografice sau a altor opere audiovizuale, operelor scrise, operelor din domeniul artelor vizuale, a videogramelor şi a fonogramelor. 2. Utilizator, în sensul prezentei metodologii, este persoana fizicã sau persoana juridicã ce realizeazã activitãţi de retransmitere prin cablu sau prin satelit, inclusiv prin sistem digital, aşa cum a fost definit la pct. 1. 3. Utilizarea reglementatã de prezenta metodologie se poate realiza numai dupã obţinerea din partea organismului de gestiune colectivã desemnat colector unic a autorizaţiei sub formã de licenţã neexclusivã în schimbul unei remuneraţii lunare, potrivit prezentei metodologii şi conform tabelului urmãtor, care face parte integrantã din prezenta metodologie: TABEL
┌──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐
│ Categoriile de titulari de drepturi │ Anul 2009 │
│ │şi urmãtorii/│
│ │ Remuneraţii │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Autori de opere muzicale │ 2,05% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Autori de opere audiovizuale │ 2,20% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Autori de opere scrise │ 0,20% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Autori de opere din domeniul artelor vizuale │ 0,05% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Artişti - prestaţii artistice fixate pe fonograme │ 0,25% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Artişti - prestaţii artistice din domeniul audiovizual│ 0,50% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Producãtori de fonograme │ 0,25% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Producãtori de videograme │ 0,50% │
└──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘
4. Utilizatorul are obligaţia de a achita, prin intermediul organismului de gestiune colector unic, remuneraţiile procentuale prevãzute în tabelul de mai sus, determinate din baza de calcul, reprezentând drepturile patrimoniale de autor şi conexe dreptului de autor. Plata remuneraţiilor se va face cãtre organismul de gestiune colectivã desemnat colector unic, în condiţiile legii, al remuneraţiilor prevãzute în tabel. 5. Baza de calcul al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor şi de drepturi conexe, datorate de utilizatori, este constituitã din totalitatea veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de retransmitere de servicii de programe de radiodifuziune şi/sau de televiziune, fãrã TVA, dacã este cazul, iar în lipsa acestora, din totalitatea cheltuielilor ocazionate de utilizare. 6. Utilizatorii vor putea retransmite prin cablu numai programe de radiodifuziune şi televiziune pentru care radiodifuzarea se face cu respectarea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe, respectiv în baza unor autorizaţii licenţã neexclusivã acordate de organismele de gestiune colectivã pentru organismele de radiodifuziune şi televiziune. 7. Utilizatorii au obligaţia sã comunice organismului de gestiune colectivã desemnat colector unic, pânã la data de 15 a fiecãrei luni, un raport privind serviciile de programe retransmise în luna precedentã. Raportul va cuprinde pentru luna de raportare: lista serviciilor de programe de radiodifuziune şi/sau televiziune retransmise, numãrul de abonaţi şi valoarea abonamentului, precum şi baza de calcul asupra cãreia se aplicã procentele din tabel. Raportul va fi însoţit de o adresã de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnãtura şi ştampila utilizatorului, adresã prin care va fi confirmatã pe propria rãspundere veridicitatea informaţiilor ce sunt conţinute în raport şi în documentele anexate acestuia. Listele prezentate constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivã din domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe prin intermediul organismului de gestiune colectivã desemnat colector unic. Informaţiile ce fac obiectul raportãrii pot fi transmise şi în format electronic. 8. Remuneraţia se plãteşte pânã la data de 20 a lunii urmãtoare celei pentru care este datoratã. 9. Ori de câte ori un organism de gestiune colectivã solicitã în scris, utilizatorul are obligaţia de a-i comunica acestuia copii certificate pe propria rãspundere de pe documentele financiarcontabile de sintezã pe baza cãrora se determinã baza de calcul, semnate de reprezentantul legal. 10. Pentru întârzieri la platã utilizatorii datoreazã penalitãţi echivalente cu 0,1% din sumele neachitate la termen, calculate pe zi de întârziere. 11. Prezenta metodologie este valabilã pânã la data intrãrii în vigoare a noilor metodologii din domeniul retransmiterii prin cablu. 12. Prezenta metodologie intrã în vigoare la data publicãrii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va putea fi modificatã în condiţiile legii. Pronunţatã astãzi, 9 martie 2009, la sediul ORDA din Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1, Bucureşti. Executorie de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cu apel în termen de 30 de zile de la aceeaşi datã. Completul de arbitraj Toma Dragomir - arbitru Mihai Tãnãsescu - arbitru Nicoleta Vrînceanu - arbitru Ernest Popovici - arbitru Claudiu Seucan - arbitru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.