Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 9 aprilie 2019  de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2019    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 9 aprilie 2019 de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2019

EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 480 din 12 iunie 2019
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 743 din 9 aprilie 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 12 iunie 2019.
──────────
    ART. 1
    Proiectele finanţate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, denumită în continuare Autoritatea finanţatoare, din fonduri publice alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale sunt menite să determine creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi vor respecta prevederile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010, cu modificările ulterioare, precum şi prevederile Strategiei naţionale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi“ 2016-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 655/2016.

    ART. 2
    (1) Pot primi fonduri necesare finanţării proiectelor organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, acreditate ca furnizori de servicii sociale.
    (2) Proiectele pot fi realizate în nume propriu sau în parteneriat cu alţi furnizori de servicii sociale publici sau privaţi, acreditaţi în condiţiile legii.

    ART. 3
    Sunt finanţate proiecte ce corespund următoarelor obiective specifice stabilite de Autoritatea finanţatoare:
    a) asigurarea accesului persoanelor adulte cu dizabilităţi la alternative de tip familial la protecţia instituţionalizată, în vederea promovării condiţiilor de viaţă independentă şi integrare în comunitate.
    Activităţi eligibile:
    - înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu sau locuinţe protejate, corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilităţi;
    – dezvoltarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilităţi;


    b) asigurarea accesului şi participării persoanelor cu dizabilităţi la programe şi contexte de educaţie nonformală, activităţi culturale, sportive, timp liber şi recreative, adecvate intereselor şi cerinţelor specifice.
    Activităţi eligibile:
    - organizarea la nivel local, judeţean şi naţional de activităţi de educaţie nonformală, culturale, sportive, de timp liber şi recreative care implică participarea persoanelor cu dizabilităţi alături de ceilalţi, în condiţii de egalitate.




    ART. 4
    (1) Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, organizată de către Autoritatea finanţatoare.
    (2) Etapele procedurii de selecţie sunt:
    a) publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile;
    b) publicarea anunţului de participare;
    c) publicarea pe site-ul propriu, de către Autoritatea finanţatoare (www.anpd.gov.ro), a documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect;
    d) prezentarea propunerilor de proiecte la registratura Autorităţii finanţatoare (Calea Victoriei nr. 194, sectorul 1, cod poştal 010097, Bucureşti);
    e) verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi financiară;
    f) evaluarea propunerilor de proiecte;
    g) comunicarea rezultatelor;
    h) încheierea contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă;
    i) publicarea anunţului de atribuire a contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă.


    ART. 5
    Proiectele vor cuprinde informaţii despre scopul, obiectivele specifice, activităţile, costurile asociate şi rezultatele urmărite, evaluabile pe baza unor indicatori precişi, a căror alegere este justificată.

    ART. 6
    (1) Autoritatea finanţatoare publică anunţul de participare la selecţia publică de proiecte în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian central şi pe site-ul propriu, www.anpd.gov.ro. În anunţul de participare este menţionată data-limită pentru depunerea propunerilor de proiecte.
    (2) Data-limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este de 30 de zile calendaristice de la data publicării anunţului de participare.
    (3) Din motive temeinice, Autoritatea finanţatoare are dreptul de a reduce numărul de zile prevăzut la alin. (2), dar nu la mai puţin de 15 zile, cu motivaţia corespunzătoare cuprinsă în anunţul de participare.

    ART. 7
    (1) Numărul de solicitanţi la sesiunea de selecţie publică de proiecte nu este limitat.
    (2) Autoritatea finanţatoare va repeta procedura de selecţie de proiecte în cazul în care există un singur participant.
    (3) În cazul în care, în urma repetării procedurii, numai un participant a depus propunerea de proiect, Autoritatea finanţatoare are dreptul de a atribui contractul de finanţare nerambursabilă acestuia, în condiţiile în care îndeplineşte cerinţele din documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.

    ART. 8
    (1) Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect este aprobată prin decizie a conducătorului Autorităţii finanţatoare şi cuprinde în principal următoarele informaţii:
    a) informaţii generale privind Autoritatea finanţatoare;
    b) cerinţele minime de calificare solicitate de Autoritatea finanţatoare şi documentele care urmează să fie prezentate de solicitant pentru îndeplinirea cerinţelor respective;
    c) termenii de referinţă;
    d) instrucţiuni privind datele-limită care trebuie respectate şi formalităţile care trebuie îndeplinite;
    e) instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare;
    f) informaţii privind criteriile aplicate pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
    g) modelul contractului de finanţare nerambursabilă.

    (2) Termenii de referinţă conţin caracteristici ale proiectului referitoare la scopul, obiectivele specifice, activităţile care urmează a fi desfăşurate, criteriile de evaluare a rezultatelor.
    (3) Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordinului ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 743/2019 privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2019, Autoritatea finanţatoare publică pe site-ul www.anpd.gov.ro documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.

    ART. 9
    (1) Orice persoană juridică fără scop patrimonial care doreşte să depună o propunere de proiect în cadrul sesiunii de selecţie are dreptul de a solicita şi de a primi clarificări din partea Autorităţii finanţatoare.
    (2) Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a transmite răspuns la orice solicitare de clarificări, dar numai la acele solicitări primite cu cel puţin 6 zile înainte de data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect.
    (3) Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a transmite răspunsul la solicitările de clarificări cu cel puţin 4 zile înainte de data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect.
    (4) Autoritatea finanţatoare are dreptul, prin corrigendum, de a completa din proprie iniţiativă, în vederea clarificării, documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect şi este obligată să comunice prin postarea pe site-ul www.anpd.gov.ro orice astfel de completare. Transmiterea comunicării trebuie să respecte intervalul de timp prevăzut la alin. (3).

    ART. 10
    (1) Solicitantul are obligaţia de a elabora propunerea de proiect, în conformitate cu prevederile documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.
    (2) Propunerea tehnică se elaborează în concordanţă cu cerinţele cuprinse în termenii de referinţă, în aşa fel încât să asigure furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru evaluarea tehnică.
    (3) Propunerea financiară se elaborează în aşa fel încât să asigure furnizarea tuturor informaţiilor necesare în vederea evaluării financiare.
    (4) Propunerea de proiect are caracter ferm şi obligatoriu din punctul de vedere al conţinutului şi trebuie să fie semnată, pe propria răspundere, de către solicitant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta. Bugetul rămâne ferm pe toată durata de îndeplinire a contractului de finanţare nerambursabilă.
    (5) Solicitantul are obligaţia de a exprima preţul în lei din propunerea financiară.

    ART. 11
    Propunerea de proiect se depune la sediul Autorităţii finanţatoare din municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 194, sectorul 1, până la data-limită prevăzută în anunţul de participare, cu respectarea cerinţelor din documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.

    ART. 12
    (1) Componenţa nominală a comisiei de evaluare a proiectelor, denumită în continuare comisie, se stabileşte prin decizie a conducătorului Autorităţii finanţatoare.
    (2) Proiectele depuse sunt selectate de comisie în termen de 25 de zile calendaristice de la data deschiderii propunerilor de proiect.
    (3) În cazuri temeinic motivate, Autoritatea finanţatoare poate prelungi perioada de evaluare. Prelungirea perioadei de evaluare se aduce la cunoştinţa solicitanţilor implicaţi în procedură în termen de maximum două zile.
    (4) În cadrul procesului de selectare, comisia poate solicita clarificări de la solicitanţi.
    (5) Departajarea propunerilor de proiecte se realizează în baza punctajului obţinut conform criteriilor aplicate pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, cuprinse în documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.
    (6) Comisia întocmeşte şi înaintează conducătorului Autorităţii finanţatoare, spre aprobare, raportul în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, precum şi cuantumul finanţării ce urmează a fi acordat fiecărui proiect, în limita fondurilor publice alocate în acest sens.
    (7) Rezultatul selecţiei se comunică în scris solicitanţilor, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data aprobării raportului comisiei, cu precizarea motivelor respingerii.
    (8) Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei se poate face în cel mult 7 zile calendaristice de la data comunicării rezultatelor selecţiei, urmând ca Autoritatea finanţatoare să le soluţioneze în cel mult 5 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a contestaţiilor.
    (9) Soluţionarea contestaţiilor se realizează de o comisie de soluţionare a contestaţiilor a cărei componenţă nominală este aprobată prin decizie a conducătorului Autorităţii finanţatoare.
    (10) Pentru fondurile necontractate, Autoritatea finanţatoare poate iniţia o nouă selecţie publică de proiecte.

    ART. 13
    (1) Contractele de finanţare nerambursabilă se încheie între Autoritatea finanţatoare, în calitate de finanţator, şi solicitant, în calitate de beneficiar, şi se semnează în termen de cel puţin 15 zile calendaristice de la comunicarea privind rezultatul selecţiei propunerilor de proiecte.
    (2) Modelul-cadru de contract de finanţare nerambursabilă se constituie anexă la documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect.
    (3) Contribuţia beneficiarului la realizarea proiectului este de minimum 2%, în bani, din valoarea finanţării nerambursabile solicitate de la Autoritatea finanţatoare.
    (4) Existenţa unor surse de finanţare, altele decât cele ale Autorităţii finanţatoare şi ale solicitantului, îl obligă pe solicitant la menţionarea explicită a acestora, a destinaţiei fondurilor şi a cuantumului resurselor atrase.
    (5) Atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă se va face în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorităţii finanţatoare.

    ART. 14
    (1) Pentru aceeaşi activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare în decursul unui an fiscal.
    (2) În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare, nivelul finanţării nu poate depăşi o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorităţii finanţatoare respective.
    (3) În vederea participării la o procedură de selecţie, solicitanţii sunt obligaţi să prezinte autorităţii finanţatoare o declaraţie pe propria răspundere care să dovedească încadrarea în prevederile alin. (1) şi (2).

    ART. 15
    (1) Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, un anunţ de atribuire a contractului sau a contractelor de finanţare nerambursabilă, nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încheierii acestuia/acestora.
    (2) Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în anul bugetar în care se desfăşoară contractul.
    (3) Finanţarea nerambursabilă se efectuează în raport cu realizarea activităţilor proiectului şi cheltuielilor aferente. Virarea sumelor prevăzute în contractul de finanţare nerambursabilă se va face, la cererea beneficiarilor, pe măsură ce aceştia înaintează rapoartele cu privire la activităţile desfăşurate, prevăzute în documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect, însoţite de documentele justificative.
    (4) Atunci când, pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale, beneficiarul achiziţionează, din fonduri publice nerambursabile, produse, lucrări sau servicii, procedura de achiziţie este cea prevăzută de Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Plata finală de 10% din valoarea finanţării nerambursabile se acordă după îndeplinirea de către beneficiarul finanţării a tuturor obiectivelor prevăzute în proiect, prezentarea şi validarea raportului final de activitate, prezentarea şi validarea raportului financiar final, dovada folosirii contribuţiei angajate prin contractul de finanţare nerambursabilă şi finalizarea de către Autoritatea finanţatoare a etapelor de monitorizare.

    ART. 16
    Monitorizarea implementării proiectelor şi verificarea rapoartelor financiare referitoare la fondurile alocate pentru fiecare proiect din cadrul finanţării nerambursabile în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi se asigură de către Autoritatea finanţatoare.

    ART. 17
    (1) Finanţarea acordată pentru derularea proiectelor se suspendă în situaţia în care Autoritatea finanţatoare se sesizează sau este sesizată de alte autorităţi de control competente cu privire la utilizarea neconformă a fondurilor alocate şi, după caz, se sistează în situaţia în care Autoritatea finanţatoare constată că fondurile alocate nu au fost utilizate conform clauzelor prevăzute în contractele de finanţare încheiate.
    (2) Autoritatea finanţatoare poate cere, în condiţiile în care clauzele contractuale nu au fost respectate de către beneficiar, restituirea, parţială sau integrală, a finanţării.
    (3) Pe baza documentelor justificative, Autoritatea finanţatoare va deconta sumele cheltuite de beneficiar pentru implementarea proiectului, cu respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul bugetar.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016