Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 5.437 din 8 iulie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 16 iulie 2024.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta metodologie se aplică consorţiilor de învăţământ dual avizate de către Ministerul Educaţiei. (2) Metodologia reglementează procedurile de evaluare periodică a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţile implicate în consorţiul de învăţământ dual, în cadrul contractului de parteneriat. (3) Scopul evaluării este determinarea modului de realizare a obligaţiilor stabilite în cadrul consorţiului de învăţământ dual, respectiv participarea la dezvoltarea învăţământului dual, cu rute complete, pentru calificări cerute pe piaţa muncii, asigurarea formării profesionale de calitate a elevilor/studenţilor, facilitarea inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii, precum şi de semnalare timpurie a eventualelor riscuri în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea consorţiului de învăţământ dual care să permită luarea măsurilor corective necesare. CAP. II Evaluarea periodică a gradului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţile implicate în consorţiul de învăţământ dual SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 2 Evaluarea periodică a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţile implicate în consorţiul de învăţământ dual se realizează prin evaluarea gradului de îndeplinire a obiectivelor asumate de entităţile implicate în consorţiu. ART. 3 (1) Evaluarea modului de îndeplinire a obiectivelor asumate de părţile implicate în consorţiul de învăţământ dual va fi asigurată de o Comisie de evaluare, denumită în continuare Comisie. (2) Comisia este constituită din specialişti din cadrul Ministerului Educaţiei şi are următoarea componenţă: 1 preşedinte şi 8 membri, reprezentanţi din: - Direcţia generală învăţământ universitar; – Direcţia generală învăţământ preuniversitar; – Direcţia generală managementul resurselor umane şi reţea şcolară; – Direcţia generală pentru implementarea proiectului „România Educată“; – Direcţia generală juridică şi control; – Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic. (3) Gestiunea permanentă a actelor aferente evaluării menţionate la alin. (1), respectiv Registrul de monitorizare a procesului de evaluare, arhivarea documentaţiei existente la nivelul Comisiei, gestionarea dosarului de evaluare a fiecărui consorţiu de învăţământ dual, fizic şi electronic, comunicarea internă şi externă, este asigurată de Secretariatul tehnic constituit din două persoane din cadrul Direcţiei generale pentru implementarea proiectului „România Educată“. Pentru comunicare se utilizează o adresă de e-mail creată în acest scop. (4) Componenţa nominală a Comisiei se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei. (5) Componenţa Comisiei poate fi actualizată/modificată de câte ori este cazul, cu aprobarea ministrului educaţiei. (6) Comisia conform unui calendar stabilit la începutul fiecărui an şcolar/universitar, în luna septembrie/octombrie. (7) Calendarul menţionat la alin. (6) stabilit de către Comisie şi aprobat de preşedinte cuprinde acţiuni şi termene corelate cu atribuţiile şi activităţile Comisiei, aprobat de preşedintele acesteia. (8) Activitatea şi documentele elaborate de către Comisie trebuie să fie guvernate de aplicarea principiului celor „4 ochi“ şi de repartizarea echilibrată a sarcinilor între membrii acesteia. ART. 4 Comisia are următoarele atribuţii: 1. stabileşte la începutul fiecărui an şcolar/universitar, în luna septembrie, calendarul activităţilor pentru anul şcolar curent şi anul universitar, care începe în luna octombrie; 2. primeşte, verifică şi avizează rapoartele de autoevaluare anuale, transmise de către fiecare consorţiu de învăţământ dual Ministerului Educaţiei, şi completează liste de verificare preliminară a raportului de autoevaluare; 3. solicită/primeşte/analizează, după caz, documente justificative privind îndeplinirea obiectivelor asumate, transmise de către consorţiul de învăţământ dual; 4. elaborează o dată la cel mult 5 ani raportul de evaluare externă, referitor la modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţile implicate în consorţiul de învăţământ dual, pe baza rapoartelor de autoevaluare avizate, a documentelor justificative solicitate/transmise de consorţiul de învăţământ dual şi a verificărilor realizate în cadrul unei vizite de verificare la faţa locului, la locaţiile de implementare a activităţilor consorţiului de învăţământ dual; 5. planifică iniţierea activităţii de evaluare pentru fiecare consorţiu de învăţământ dual în funcţie de data avizării şi concluziile din rapoartele de autoevaluare avizate; 6. planifică perioade estimative de efectuare a vizitelor de verificare la faţa locului în vederea aprobării raportului de evaluare; 7. propune măsuri subsecvente de îmbunătăţire a activităţii consorţiului de învăţământ dual în funcţie de rezultatul verificărilor preliminare/al evaluării; 8. propune nominalizarea unei echipe de evaluare şi a unei echipe de soluţionare a contestaţiilor, formate din câte 2 persoane, cu responsabilităţi în asigurarea procesului de evaluare pentru fiecare consorţiu de învăţământ dual, dintre care se nominalizează un coordonator. Decizia finală privind nominalizarea echipelor de evaluare la nivelul fiecărui consorţiu de învăţământ dual aparţine preşedintelui Comisiei; 9. pentru asigurarea obiectivităţii şi imparţialităţii în cadrul procesului de evaluare, comisiile menţionate la pct. 8 vor avea componenţă diferită; 10. analizează şi soluţionează contestaţiile depuse de consorţiul de învăţământ dual cu privire la raportul de evaluare externă aprobat prin reanalizarea aspectelor contestate pe baza documentaţiei din dosarul de evaluare a consorţiului de învăţământ dual; 11. monitorizează stadiul evaluării pentru fiecare consorţiu de învăţământ dual prin completarea unui raport elaborat în acest sens, care se actualizează permanent; 12. stabileşte proceduri şi instrumente de lucru interne, după caz, la nivelul comisiei, pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor din prezenta metodologie; 13. Comisia transmite anual, prin preşedinte, spre informare, conducerii Ministerului Educaţiei Registrul de monitorizare a procesului de evaluare, precum şi Planificarea activităţilor Comisiei pentru anul următor. Termenul de transmitere a documentelor este la finalul lunii ianuarie a anului următor sau la solicitarea conducerii Ministerului Educaţiei; 14. Comisia aprobă/avizează toate documentele elaborate în cadrul activităţilor sale, prin preşedinte. ART. 5 Respectarea obiectivităţii evaluării şi evitarea conflictului de interese: 1. Fiecare evaluator va completa o declaraţie pe propria răspundere că nu se află în conflict de interese, pentru fiecare consorţiu de învăţământ dual alocat, înainte de a începe evaluarea acestuia, conform anexei nr. 2 la prezenta metodologie. În cazul punctual în care un evaluator se află în conflict de interese în raport cu evaluarea unui consorţiu de învăţământ dual, va fi înlocuit cu alt membru din comisie. 2. Un conflict de interese poate exista dacă un evaluator: a) a fost implicat în activităţi desfăşurate la unul dintre membrii consorţiului de învăţământ dual; b) deţine părţi sociale, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre membrii consorţiului de învăţământ dual sau face parte din consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere/organul de conducere ori de supervizare al unei entităţi din consorţiul de învăţământ dual; c) este soţ/soţie, rudă până la gradul al doilea sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care deţin părţi sociale, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre membrii consorţiului de învăţământ dual ori care fac parte din consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere/organul de conducere sau de supervizare al unei entităţi din consorţiul de învăţământ dual; d) se află în raporturi de muncă cu unul dintre membrii consorţiului de învăţământ dual sau a avut în ultimii 2 ani încheiate raporturi de muncă. ART. 6 Procesul de evaluare se desfăşoară în două etape: 1. evaluarea internă - se realizează la nivelul fiecărui consorţiu de învăţământ dual şi presupune întocmirea raportului de autoevaluare conform modelului din anexa nr. 1 la prezenta metodologie şi avizarea acestuia de către Comisia constituită, conform prevederilor art. 3 din prezenta metodologie. 2. evaluarea externă - este realizată de membrii Comisiei de evaluare, distribuită în echipe formate din două persoane, desemnate pentru fiecare consorţiu de învăţământ dual, din care unul este coordonator. Evaluarea externă se finalizează cu elaborarea şi aprobarea raportului de evaluare. ART. 7 (1) Consorţiile de învăţământ dual sunt evaluate pe baza rapoartelor de autoevaluare transmise anual şi a evaluării externe. (2) Gradul de îndeplinire a obiectivelor asumate la nivel de consorţiu de învăţământ dual este media procentelor de realizare a obiectivelor stabilite. (3) Interpretarea gradului de îndeplinire a obiectivelor asumate la nivel de consorţiu de învăţământ dual se realizează astfel: a) mai mare de sau egal cu 90,00% - stadiul de îndeplinire a indicatorilor de rezultat la nivel de consorţiu de învăţământ dual este îndeplinit - eficienţă ridicată; b) de la 70,00% până la 89,99% - stadiul de îndeplinire a indicatorilor de rezultat la nivel de consorţiu de învăţământ dual este îndeplinit - eficienţă medie; c) de la 50,00% până la 69,99% - stadiul de îndeplinire a indicatorilor de rezultat la nivel de consorţiu este îndeplinit - eficienţă scăzută; d) sub 50,00% - stadiul de îndeplinire a indicatorilor de rezultat la nivel de consorţiu de învăţământ dual este atins. SECŢIUNEA a 2-a Evaluarea internă - autoevaluarea ART. 8 (1) Liderul de consorţiu de învăţământ dual întocmeşte şi depune la Ministerul Educaţiei, anual, raportul de autoevaluare completat conform modelului din anexa nr. 1 la prezenta metodologie. Pe baza rezultatelor evaluării rapoartelor de autoevaluare, Ministerul Educaţiei întocmeşte un registru pentru monitorizarea fiecărui consorţiu de învăţământ dual. (2) Raportul de autoevaluare este aprobat de toţi membrii consorţiului de învăţământ dual, conform mecanismului de decizie existent la nivelul fiecărui consorţiu de învăţământ dual. (3) Documentele obligatorii care însoţesc raportul de autoevaluare sunt: a) copie conformă cu originalul a contractului de parteneriat încheiat pentru constituirea consorţiului de învăţământ dual şi anexe, după caz; b) adresă privind stadiul îndeplinirii obiectivelor consorţiului de învăţământ dual, în conformitate cu contractul de parteneriat; c) adresă privind stadiul îndeplinirii recomandărilor Comisiei, dacă este cazul; d) extrase din SIIIR/RMU^1) cu privire la elevii care sunt şcolarizaţi prin ruta completă de dual, calificările şi statusul acestora la finalizarea anului şcolar/universitar, la planul de şcolarizare aprobat pentru anul şcolar/universitar următor; ^1) SIIR - Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România RMU - Registrul Matricol Unic e) înregistrarea în RNCP/RNCIS^2) cu privire la calificările nou-dezvoltate în cadrul consorţiului de învăţământ dual şi standardele corespunzătoare; ^2) RNCP - Registrul Naţional al Calificărilor RNCIS - Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior f) orice alt document care dovedeşte îndeplinirea obiectivelor contractuale ale fiecărui partener, a acţiunilor şi activităţilor implementate, a rezultatelor planificate şi realizate. ART. 9 (1) Raportul de autoevaluare se întocmeşte pentru fiecare an şcolar/universitar şi cuprinde informaţii necesare pentru determinarea modului de îndeplinire a obiectivelor asumate la nivel de consorţiu de învăţământ dual şi se transmite la Ministerul Educaţiei nu mai târziu de 1 noiembrie. (2) Primul raport de autoevaluare şi documentele însoţitoare se trimit după finalizarea primului an şcolar/universitar de la primirea avizului de constituire a consorţiului de învăţământ dual, dar nu mai târziu de 15 noiembrie. (3) Comisia prin responsabilii nominalizaţi, analizează raportul de autoevaluare şi completează lista de verificare preliminară în vederea avizării raportului. (4) Dacă toate cerinţele din lista de verificare preliminară sunt îndeplinite se avizează raportul de autoevaluare, dar nu mai târziu de 1 martie. (5) În situaţia în care nu sunt îndeplinite toate cerinţele din lista de verificare preliminară se solicită clarificări cu privire la aspectele neîndeplinite. Ca urmare a clarificărilor transmise, analiza se finalizează cu avizarea raportului de autoevaluare sau cu avizare condiţionată de implementarea unor recomandări formulate de membrii Comisiei, cu precizarea de măsuri, termene privind implementarea şi raportarea stadiului implementării. (6) Modelul pentru lista de verificare preliminară a raportului de autoevaluare se stabileşte la nivelul Comisiei de evaluare. (7) Preşedintele Comisiei notifică liderul de consorţiu de învăţământ dual cu privire la avizarea raportului de autoevaluare şi în cazul avizării condiţionate transmite şi recomandările cu măsurile subsecvente necesare de implementat pentru îmbunătăţirea activităţii consorţiului de învăţământ dual. (8) Liderul de consorţiu de învăţământ dual confirmă primirea notificării şi raportează stadiul îndeplinirii recomandărilor de către membrii consorţiului conform termenelor stabilite. SECŢIUNEA a 3-a Evaluarea externă ART. 10 (1) Evaluarea externă este realizată de către Comisia constituită conform prevederilor art. 3 şi distribuită în echipe de câte doi membri, din care unul este coordonator, pentru fiecare consorţiu de învăţământ dual. (2) Coordonatorul echipei de evaluare pentru fiecare consorţiu de învăţământ dual iniţiază şi coordonează activitatea de elaborare a proiectului de raport de evaluare, pe baza rapoartelor de autoevaluare anuale avizate. (3) Proiectul de raport de evaluare se elaborează conform modelului din anexa nr. 1 la prezenta metodologie. (4) Activitatea de elaborare a proiectului de raport de evaluare se planifică şi se iniţiază cel târziu după transmiterea a patru rapoarte anuale de autoevaluare avizate. (5) Preşedintele Comisiei notifică consorţiul de învăţământ dual cu privire la data iniţierii procesului de evaluare externă, la etapele şi termenele estimate pentru finalizare, inclusiv perioada planificată pentru efectuarea vizitei la faţa locului, realizată cu scopul finalizării şi aprobării raportului de evaluare. (6) Proiectul de raport de evaluare, avizat de preşedintele Comisiei se aduce la cunoştinţă consorţiului de învăţământ dual în vederea obţinerii unui punct de vedere cu privire la conţinutul acestuia. Termenul de transmitere a punctului de vedere de către liderul de consorţiu de învăţământ dual este de 15 zile lucrătoare. (7) Liderul de consorţiu de învăţământ dual transmite în numele membrilor consorţiului un punct de vedere prin care se exprimă acordul sau se fac propuneri de îmbunătăţire/revizuire a unor aspecte din proiectul de raport de evaluare, propuneri fundamentate/justificate pe baza unor documente existente la nivelul consorţiului cu privire la activităţile desfăşurate, documente care se ataşează în copie conformă cu originalul la punctul de vedere transmis. (8) Membrii Comisiei desemnaţi analizează şi aprobă sau resping propunerile de revizuire. În ambele situaţii proiectul de raport de evaluare, revizuit sau nu, se transmite spre informare consorţiului de învăţământ dual în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii punctului de vedere. În cazul respingerii se informează consorţiul de învăţământ dual şi cu privire la motivele care au stat la baza respingerii acestora. (9) În vederea aprobării raportului de evaluare se derulează o vizită la faţa locului în care se verifică documentele originale care au stat la baza informaţiilor prezentate în proiectul de raport de evaluare. Durata vizitei la faţa locului nu poate depăşi 5 zile lucrătoare şi se stabileşte în funcţie de specificităţile consorţiului de învăţământ dual, astfel încât să se asigure în mod rezonabil timpul necesar pentru vizitarea locaţiilor de implementare a activităţilor principale ale consorţiului de învăţământ dual, precum şi verificarea documentelor originale. (10) Data de începere, durata, scopul vizitei la faţa locului, eventualele cerinţe privind documentele ce se pun la dispoziţie de consorţiul de învăţământ dual, precum şi persoanele desemnate se notifică oficial de către preşedintele Comisiei. Data de începere şi durata se stabilesc de comun acord cu liderul de consorţiu de învăţământ dual. (11) Consorţiul de învăţământ dual asigură membrilor echipei accesul neîngrădit la locaţiile de implementare a activităţilor consorţiului, la documentele originale care au stat la baza informaţiilor din proiectul de raport de evaluare şi desemnează persoane responsabile din fiecare membru al consorţiului pentru participarea şi derularea în bune condiţii a vizitei la faţa locului. (12) Toate aspectele şi documentele verificate în cadrul vizitei la faţa locului se menţionează într-un proces-verbal întocmit la faţa locului de coordonatorul echipei de evaluare, document semnat de toţi participanţii la vizită, membrii desemnaţi ai Comisiei şi membrii desemnaţi ai consorţiului de învăţământ dual. (13) Pe baza informaţiilor obţinute în cadrul vizitei la faţa locului, membrii Comisiei de evaluare desemnaţi finalizează raportul de evaluare, care se trimite liderului de consorţiu de învăţământ dual în vederea obţinerii unui punct de vedere. (14) Liderul de consorţiu transmite în termen de 7 zile lucrătoare, în numele membrilor consorţiului de învăţământ dual, un punct de vedere prin care se exprimă acordul sau se fac propuneri de îmbunătăţire/revizuire ale unor aspecte din raportul de evaluare, propuneri fundamentate/justificate pe baza documentelor existente la nivelul consorţiului de învăţământ dual cu privire la activităţile desfăşurate. În situaţia în care documentele justificative nu au fost prezentate în cadrul vizitei la faţa locului, nu se regăsesc în procesul-verbal al vizitei, acestea se anexează în copie conformă cu originalul la punctul de vedere transmis. (15) Raportul de evaluare aprobat de preşedintele Comisiei se transmite prin notificare consorţiului de învăţământ dual şi poate conţine, în funcţie de concluziile formulate, şi recomandări de măsuri de îmbunătăţire a activităţii consorţiului de învăţământ dual, după caz. (16) Raportarea măsurilor recomandate şi stadiul acestora se includ în raportul/rapoartele de autoevaluare următor/următoare. (17) Toate cheltuielile membrilor echipei de evaluare pentru efectuarea vizitei se asigură de către Ministerul Educaţiei. (18) Liderul de consorţiu de învăţământ dual poate contesta concluziile din raportul de evaluare aprobat. Contestaţia se transmite în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării. (19) Echipa nominalizată pentru soluţionarea contestaţiei efectuează verificările privind aspectele contestate, întocmeşte propunerea de răspuns în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea contestaţiei. (20) Răspunsul la contestaţie, aprobat de preşedinte, se transmite liderului de consorţiu de învăţământ dual în termen de 7 zile lucrătoare de la primirea contestaţiei. (21) În cazul în care este necesară actualizarea raportului de evaluare ca urmare a răspunsului la contestaţie, echipa care a finalizat contestaţia actualizează raportul şi îl transmite spre aprobare preşedintelui Comisiei. ART. 11 (1) Neîndeplinirea recomandărilor din raportul de evaluare aprobat până la următoarea evaluare a consorţiului poate duce la propunerea de retragere a avizului de constituire a consorţiului de învăţământ dual, la finalizarea următoarei evaluări, de către membrii Comisiei. (2) Propunerea de retragere a avizului de constituire a consorţiului de învăţământ dual se aduce la cunoştinţă de către preşedintele Comisiei conducerii Ministerului Educaţiei şi comisiei constituite prin ordin al ministrului educaţiei care are atribuţii în avizarea consorţiilor pentru învăţământ dual. (3) Decizia privind retragerea avizului de constituire a consorţiului de învăţământ dual se ia de către conducerea Ministerului Educaţiei şi se notifică consorţiul de învăţământ dual în acest sens. ART. 12 În situaţia în care, în urma finalizării procesului de evaluare, se decide retragerea avizului de constituire a consorţiului de învăţământ dual, acesta poate depune o nouă solicitare de obţinere a avizului, cu respectarea prevederilor metodologiei privind constituirea consorţiilor pentru învăţământ dual, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei. ANEXA 1 la metodologie Nr. de înregistrare la Ministerul Educaţiei Avizat/Aprobat, Ministerul Educaţiei Numele şi prenumele: Preşedintele Comisiei de evaluare, Semnătură Data avizării/aprobării Nr. de înregistrare la liderul de consorţiu Aprobat, Numele şi prenumele Reprezentant legal (lider de consorţiu) RAPORT de autoevaluare/evaluare nr. Perioada de raportare: ZZ/LL/AAAA-ZZ/LL/AAAA (Se completează cu durata care acoperă atât perioada anului şcolar preuniversitar, cât şi universitar.) Anul şcolar/universitar: ........... I. Denumirea consorţiului: (Conform avizului ME) II. Informaţii privind contractul de parteneriat încheiat pentru constituirea consorţiului pentru învăţământ dual avizat de Ministerul Educaţiei (ME): II.1. Durata contractului de parteneriat: nr. ani ..... Data semnării contractului: ZZ/LL/AAAA II.2. Nr. de înregistrare a contractului de parteneriat avizat la Ministerul Educaţiei/liderul de consorţiu: II.3. Obiectul contractului de parteneriat: pentru formarea profesională a elevilor/studenţilor, începând din anul şcolar [anul-anul]/anul universitar [anul-anul], după cum urmează: (Se completează conform prevederilor contractului de parteneriat/anexei la contractul de parteneriat, pentru toate calificările, nivelurile de calificare şi clasele/grupele de studenţi prevăzute a fi cuprinse în învăţământul dual, în anul şcolar/anul universitar imediat următor încheierii prezentului contract şi pentru fiecare an şcolar inclus în perioada de raportare, după caz. În situaţia în care sunt stabilite şi obiective prin contractul de parteneriat, se completează şi acestea.) II.4. Modificări contractuale: (Se prezintă pe scurt modificările contractuale care au avut loc de la data avizării consorţiului de învăţământ dual, actele adiţionale încheiate şi o scurtă motivare a fiecărei modificări. Pentru autoevaluare se anexează la raport o copie conformă cu originalul a contractului de parteneriat încheiat la constituirea consorţiului de învăţământ dual, cu modificările şi completările ulterioare, până la data raportării, şi anexe, după caz, precum şi avizul ME.) II.5. Informaţii privind componenţa parteneriatului: (1) [denumire lider de consorţiu şi partener 1], reprezentat prin [doamna/domnul], în calitate de [funcţia], denumit în continuare lider de consorţiu, partener 1, (2) [denumire partener 2], reprezentat prin [doamna/domnul], în calitate de [funcţia], denumit în continuare partener 2, (3) [denumire partener 3], reprezentat prin [doamna/domnul], în calitate de [funcţia], denumit în continuare partener 3, (n) [denumire partener n], reprezentat prin [doamna/domnul], în calitate de [funcţia], denumit în continuare partener n^1, (Se completează informaţiile de mai sus pentru fiecare membru al consorţiului de învăţământ dual, valabile la data raportării). II.6. Activităţile stabilite la nivelul consorţiului de învăţământ dual şi indicatorii de rezultat (Se enumeră activităţile stabilite prin contractul de parteneriat şi indicatorii de rezultat planificaţi pentru fiecare activitate.)
┌────────────────┬────────────┬─────────┬─────────────┬─────────────┐
│Activităţi │ │ │ │ │
│(conform │ │ │ │ │
│contractului de │ │ │Gradul de │Gradul de │
│parteneriat) │ │Indicator│realizare │realizare │
│prin care se │Indicator de│de │(procent de │(procent de │
│ating │rezultat │rezultat │realizare a │realizare a │
│obiectivele │planificat │realizat │indicatorilor│indicatorilor│
│stabilite la │ │ │de rezultat) │de rezultat) │
│nivel de │ │ │ │ │
│consorţiu de │ │ │ │ │
│învăţământ dual │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│Asigurarea │ │ │ │ │
│resurselor umane│ │ │ │ │
│(tutori, │ │ │ │ │
│formatori) │Nr. de cadre│ │ │ │
│necesare pentru │didactice/ │ │ │ │
│pregătirea │coordonatori│ │ │ │
│practică a │de practică/│ │ │ │
│elevilor/ │tutori │ │ │ │
│studenţilor, │ │ │ │ │
│organizată la │ │ │ │ │
│operatorul │ │ │ │ │
│economic │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│Acordarea altor │Nr. de elevi│ │ │ │
│forme de sprijin│/studenţi │ │ │ │
│materiale şi │beneficiari │ │ │ │
│stimulente │de forme de │ │ │ │
│financiare │sprijin │ │ │ │
│convenite prin │material/ │ │ │ │
│prezentul │stimulente │ │ │ │
│contract de │financiare │ │ │ │
│parteneriat │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│a) adaptarea │ │ │ │ │
│atelierelor de │ │ │ │ │
│practică la │ │ │ │ │
│nivelul de │ │ │ │ │
│dezvoltare │ │ │ │ │
│tehnologică │ │ │ │ │
│actual; │ │ │ │ │
│b) utilizarea │ │ │ │ │
│inovaţiei şi a │Nr. de │ │ │ │
│noilor │investiţii │ │ │ │
│tehnologii în │propuse în │ │ │ │
│educaţie pentru │dotarea │ │ │ │
│obţinerea unui │atelierelor │ │ │ │
│sistem │de practică │ │ │ │
│educaţional │(în cazul în│ │ │ │
│modern; │care există │ │ │ │
│c) contribuţii │sume alocate│ │ │ │
│pentru │pentru │ │ │ │
│îmbunătăţirea │această │ │ │ │
│dotării şi a │destinaţie) │ │ │ │
│condiţiilor de │ │ │ │ │
│desfăşurare a │ │ │ │ │
│procesului de │ │ │ │ │
│educaţie şi │ │ │ │ │
│formare │ │ │ │ │
│profesională din│ │ │ │ │
│instituţia/ │ │ │ │ │
│unitatea de │ │ │ │ │
│învăţământ │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│Organizarea de │ │ │ │ │
│stagii de │ │ │ │ │
│practică în │ │ │ │ │
│state membre ale│ │ │ │ │
│Uniunii │Nr. de │ │ │ │
│Europene, unde │stagii de │ │ │ │
│s-au înregistrat│practică/ │ │ │ │
│progrese │vizite în │ │ │ │
│vizibile în │Uniunea │ │ │ │
│domeniul │Europeană │ │ │ │
│tehnologiilor, │ │ │ │ │
│industriilor şi │ │ │ │ │
│serviciilor │ │ │ │ │
│vizate (după │ │ │ │ │
│caz) │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│Organizarea │Nr. de │ │ │ │
│competiţiilor │participări │ │ │ │
│profesionale, │la │ │ │ │
│concursurilor pe│concursuri/ │ │ │ │
│meserii, │competiţii │ │ │ │
│competiţiilor şi│profesionale│ │ │ │
│târgurilor │/târguri │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │Nr. de elevi│ │ │ │
│Furnizarea de │/studenţi │ │ │ │
│servicii de │participanţi│ │ │ │
│consiliere şi │la │ │ │ │
│orientare │serviciile │ │ │ │
│profesională │de │ │ │ │
│pentru elevi/ │consiliere/ │ │ │ │
│studenţi │orientare │ │ │ │
│ │profesională│ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │Nr. de │ │ │ │
│ │programe noi│ │ │ │
│ │duale/ │ │ │ │
│Programe de │existente │ │ │ │
│educaţie │transformate│ │ │ │
│antreprenorială,│în sistem │ │ │ │
│programe de │dual │ │ │ │
│studii │Nr. de │ │ │ │
│universitare │locuri │ │ │ │
│dezvoltate în │asumate de │ │ │ │
│parteneriat cu │operatorii │ │ │ │
│mediul economic │economici la│ │ │ │
│ │programele │ │ │ │
│ │noi/ │ │ │ │
│ │existente │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │Nr. de │ │ │ │
│ │programe │ │ │ │
│Programe de │formare │ │ │ │
│formare personal│personal │ │ │ │
│didactic şi │didactic │ │ │ │
│tutori de │coordonator │ │ │ │
│practică │practică/ │ │ │ │
│ │tutori de │ │ │ │
│ │practică │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│Sprijinirea │Nr. de │ │ │ │
│demersurilor de │acţiuni de │ │ │ │
│informare şi │promovare a │ │ │ │
│promovare a │ofertei de │ │ │ │
│ofertei de │formare │ │ │ │
│formare │profesională│ │ │ │
│profesională │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│Dezvoltarea de │Nr. de │ │ │ │
│noi calificări │calificări │ │ │ │
│şi revizuirea │noi/ │ │ │ │
│celor existente │existente │ │ │ │
│ │revizuite │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│Alte activităţi │ │ │ │ │
│(cu indicatori │ │ │ │ │
│cuantificabili) │ │ │ │ │
│pentru │ │ │ │ │
│susţinerea │ │ │ │ │
│procesului │ │ │ │ │
│didactic pentru │ │ │ │ │
│formarea │ │ │ │ │
│profesională a │ │ │ │ │
│elevilor/ │ │ │ │ │
│studenţilor, │ │ │ │ │
│parteneriate la │ │ │ │ │
│nivel european │ │ │ │ │
│etc. │ │ │ │ │
└────────────────┴────────────┴─────────┴─────────────┴─────────────┘
II.7. Informaţii privind calificări/specializări noi dezvoltate/revizuite în cadrul consorţiului de învăţământ dual II.8. Informaţii privind ruta completă de dual dezvoltată şi implementată în cadrul consorţiului de învăţământ dual (Se includ arborescenţa calificărilor care asigură ruta completă de dual de la nivel 3 CNC la nivel 8 CNC, precum şi stadiul acreditării/autorizării unităţilor de învăţământ pentru aceste calificări/specializări.) III. Observaţii importante pentru atingerea indicatorilor de rezultat ai consorţiului/Propuneri pentru perioada următoare de raportare în vederea preîntâmpinării eventualelor deficienţe la momentul raportării (Această secţiune se completează numai la autoevaluare.) IV. Stadiul implementării recomandărilor formulate în cadrul vizitei/vizitelor de verificare la faţa locului efectuate în perioada de referinţă V. Concluzii finale: V.1. Pentru determinarea rezultatului final al autoevaluării/evaluării: procentul de realizare a fiecărei activităţi trebuie să corespundă stadiului îndeplinit. Pentru activităţile la care stadiul indicatorilor de rezultat este neîndeplinit se propun măsuri corective atât la autoevaluare, cât şi la evaluare, detaliate în cazul autoevaluării la secţiunea III şi prezenta secţiune, cu precizarea la fiecare activitate neîndeplinită de măsuri planificate, rezultate estimate, termene de implementare şi termene de raportare, iar în cazul evaluării detaliate la secţiunea V.2.
┌───────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │Autoevaluare/│
│ │Autoevaluare/│Autoevaluare/│Evaluare │
│ │Evaluare │Evaluare │Gradul de │
│ │Media │Media │îndeplinire a│
│Anul şcolar│procentelor │procentelor │indicatorilor│
│/ │de realizare │de realizare │de rezultat │
│universitar│a │a │asumaţi la │
│ │indicatorilor│indicatorilor│nivel de │
│ │de rezultat │de rezultat │consorţiu de │
│ │ │neîndepliniţi│învăţământ │
│ │ │ │dual │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Anul 1 │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Anul 2 │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Anul 3 │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Anul 4 │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Rezultat │ │ │ │
│final │ │ │ │
└───────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────┘
Concluzie evaluare 1: Gradul de îndeplinire a indicatorilor de rezultat la nivel de consorţiu de învăţământ dual este prezentat în tabelul de mai jos.
┌───────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │Autoevaluare/│
│ │Autoevaluare/│Autoevaluare/│Evaluare │
│ │Evaluare │Evaluare │Gradul de │
│ │Media │Media │îndeplinire a│
│Anul şcolar│procentelor │procentelor │indicatorilor│
│/ │de realizare │de realizare │de rezultat │
│universitar│a │a │asumaţi la │
│ │indicatorilor│indicatorilor│nivel de │
│ │de rezultat │de rezultat │consorţiu de │
│ │îndepliniţi │neîndepliniţi│învăţământ │
│ │ │ │dual │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Rezultat │ │ │ │
│final │ │ │ │
└───────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────┘
Concluzie evaluare 2: Gradul de îndeplinire a obiectivelor asumate la nivel de consorţiu de învăţământ dual este prezentat în tabelul de mai jos.
┌───────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │Autoevaluare/│
│ │Autoevaluare/│Autoevaluare/│Evaluare │
│ │Evaluare │Evaluare │Gradul de │
│ │Media │Media │îndeplinire a│
│Anul şcolar│procentelor │procentelor │indicatorilor│
│/ │de realizare │de realizare │de rezultat │
│universitar│a │a │asumaţi la │
│ │indicatorilor│indicatorilor│nivel de │
│ │de rezultat │de rezultat │consorţiu de │
│ │îndepliniţi │neîndepliniţi│învăţământ │
│ │ │ │dual │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Rezultat │ │ │ │
│final │ │ │ │
└───────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────┘
V.2. Măsuri de îmbunătăţire recomandate la evaluarea anterioară pentru activităţile neîndeplinite: (Această secţiune se completează numai la evaluare. În situaţia în care după a doua evaluare externă măsurile de îmbunătăţire recomandate pentru activităţile neîndeplinite nu au fost implementate, Comisia de evaluare propune retragerea avizului de constituire.) Evaluare 1: Evaluare 2: Data elaborării raportului Persoana/e responsabilă/e: Numele prenumele Funcţia Semnătura ANEXA 2 la metodologie DECLARAŢIE de imparţialitate, confidenţialitate şi evitare a conflictului de interese Subsemnata/Subsemnatul, ............., în calitate de preşedinte/membru/secretar tehnic în cadrul Comisiei de evaluare a modului de îndeplinire a obiectivelor asumate de părţile implicate în fiecare consorţiu de învăţământ dual, mă oblig să păstrez confidenţialitatea asupra oricărei informaţii sau document („informaţie confidenţială“) dezvăluită mie ori pregătită de mine în cursul sau ca rezultat al procesului de evaluare şi consimt să le utilizez numai în scopul acestui proces şi să nu le dezvălui unei terţe părţi. Totodată, declar că îmi voi îndeplini responsabilităţile cu onestitate şi imparţialitate. Declar că sunt independent^1 faţă de toate părţile care au sau pot avea un câştig material rezultat din procesul de evaluare. Nu există fapte sau circumstanţe previzibile, prezente sau trecute sau care să apară în viitorul apropiat, care să îmi afecteze independenţa faţă de oricare dintre membrii consorţiului de învăţământ dual, iar dacă pe parcursul procesului de evaluare va apărea o astfel de situaţie, mă voi retrage imediat din procesul de verificare. În măsura în care, pe parcursul procesului de evaluare, apar fapte sau circumstanţe care să îmi afecteze independenţa faţă de oricare dintre entităţile verificate în procesul de evaluare, mă oblig să comunic de îndată aceste aspecte Ministerului Educaţiei, în vederea înlocuirii.
┌─────────────────────────────────────┬┐
│Nume ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Semnătura ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Data ││
└─────────────────────────────────────┴┘
^1 Sunt avute în vedere orice relaţii prezente, trecute, directe sau indirecte, financiare, profesionale sau de alt fel. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.