Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobată prin ORDINUL nr. 2.382 din 4 noiembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.061 din 5 noiembrie 2021.
──────────
ART. 1
Serviciile farmaceutice se acordă în conformitate cu prevederile Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea asigurării asistenţei farmaceutice a populaţiei prin intermediul unităţilor farmaceutice autorizate.
ART. 2
(1) Implementarea serviciilor farmaceutice se realizează pe baza ghidurilor de bună practică farmaceutică pentru acordarea de servicii farmaceutice.
(2) Ghidurile prevăzute la alin. (1) sunt elaborate de către comisia de specialitate farmaceutică, pentru fiecare serviciu farmaceutic în parte, cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România, şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) Ghidurile prevăzute la alin. (1) se elaborează cu respectarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2010 pentru aprobarea Regulilor de bună practică farmaceutică.
ART. 3
(1) Serviciile farmaceutice pot fi esenţiale sau avansate, conform Nomenclatorului de servicii farmaceutice, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
(2) Serviciile farmaceutice esenţiale pot fi acordate numai de către farmacişti cu drept de liberă practică care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei unităţi farmaceutice autorizate.
(3) Unităţile farmaceutice vor asigura respectarea ghidurilor de bună practică farmaceutică pentru acordarea de servicii farmaceutice esenţiale în termen de maximum 90 de zile de la data publicării acestora, în limita activităţilor pentru care au fost autorizate.
(4) Serviciile farmaceutice avansate pot fi acordate numai de către farmacişti care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au drept de liberă practică;
b) îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei unităţi farmaceutice autorizate;
c) au urmat un curs de instruire organizat de către o instituţie de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman, acreditată, în vederea dobândirii competenţelor de a presta serviciul farmaceutic respectiv, finalizat cu eliberarea unui atestat care certifică pregătirea corespunzătoare în acest sens.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4) lit. c), serviciile farmaceutice avansate în ale căror ghiduri de bună practică farmaceutică se stipulează în mod expres pot fi acordate şi de farmacişti care nu au urmat un curs de instruire specific.
(6) După acordarea atestatului de absolvire a cursului de instruire, instituţiile de învăţământ superior care organizează cursurile comunică Ministerului Sănătăţii şi Colegiului Farmaciştilor din România lista farmaciştilor şi serviciul farmaceutic pentru care au fost atestaţi.
(7) Pentru menţinerea valabilităţii atestatului prevăzut la alin. (4), în funcţie de serviciul farmaceutic avansat pentru care a fost eliberat, deţinătorul acestuia trebuie să efectueze cursuri de educaţie farmaceutică continuă periodic, cel puţin o dată la trei ani, organizate de instituţii de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din România, cu tematica serviciului farmaceutic respectiv.
(8) Dacă, în decurs de 3 ani, farmacistul nu a participat la cursurile de educaţie farmaceutică continuă aferente serviciului respectiv, acesta va trebui să obţină un nou atestat, în condiţiile prevăzute la alin. (4).
ART. 4
(1) Elementele pe baza cărora se pot stabili tarifele aferente fiecărui serviciu farmaceutic vor fi reglementate prin ghidurile prevăzute la art. 2 alin. (1).
(2) Tarifele aferente serviciilor farmaceutice, practicate de către fiecare unitate farmaceutică în parte, se afişează în mod transparent şi la loc vizibil.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: