Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 31 august 2010  de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 31 august 2010 de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012*)

EMITENT: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 657 bis din 23 septembrie 2010
──────────
    Aprobată prin Ordinul nr. 4.802/2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 657 din 23 septembrie 2010.
──────────
    CAP. 1
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Admiterea elevilor în învăţământul liceal de stat se face pe baza criteriilor stabilite de prezenta metodologie.

    ART. 2
    (1) Absolvenţii clasei a VIII-a participă la Evaluarea Naţională, examen naţional care reprezintă modalitatea de evaluare sumativă a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial. Procedurile de organizare, calendarul de desfăşurare, disciplinele la care se susţine Evaluarea Naţională şi programele care stau la baza elaborării itemilor sunt stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin ordin separat.
    (2) Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat.

    ART. 3
    (1) Conform legii, învăţământul obligatoriu este învăţământ de zi. În mod excepţional, pentru persoanele care depăşesc cu mai mult de doi ani vârsta corespunzătoare clasei, învăţământul se poate organiza şi în alte forme de învăţământ, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (2) Numărul de locuri care se alocă pentru clasa a IX-a de liceu, la învăţământul de zi, este cel puţin egal cu numărul absolvenţilor învăţământului gimnazial din promoţia anului 2011.
    (3) Absolvenţii clasei a VIII-a din promoţia 2011, indiferent de vârstă, precum şi cei din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv, se înscriu în învăţământul liceal, la cursuri de zi.
    (4) Absolvenţii învăţământului gimnazial din promoţiile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv, se pot înscrie în învăţământul liceal doar la cursuri serale sau cu frecvenţă redusă, în perioada prevăzută de calendarul admiterii.

    ART. 4
    (1) Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere.
    (2) Media de admitere este media aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a şi media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a.
    (3) Calculul mediei de admitere se face astfel:

┌───────┬───┬──────────────────────────┐
│ │ │ABS + EN │
│MA │= │──────── │
│ │ │2 │
└───────┴───┴──────────────────────────┘

    unde:
    MA = media de admitere.
    ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
    EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a


    (4) Pentru absolvenţii din promoţiile de până în anul 2009 inclusiv, în media de admitere, media generală obţinută la Evaluarea Naţională se va înlocui cu media de la examenul de capacitate, pentru absolvenţii de până în anul 2003 inclusiv, cu media la testele naţionale, pentru absolvenţii din promoţiile 2004-2007, ori cu media la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a, pentru absolvenţii din promoţiile 2008 şi 2009.
    (5) Pentru absolvenţii din promoţiile 2008 şi 2009, media generală la tezele cu subiect unic se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a. Nota la fiecare din tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a, care se ia în calculul mediei generale la tezele cu subiect unic, se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi profesori evaluatori.
    (6) Media generală la Evaluarea Naţională se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la probele incluse în Evaluarea Naţională.
    (7) Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la evaluarea naţională sunt inferioare notei cinci.
    (8) Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci.
    (9) Media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a şi media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.
    (10) Excepţie de la prevederile alin. (1) fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternă. Pentru aceste clase, admiterea se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
    (11) Prevederile prezentei metodologii, se aplică în mod corespunzător pentru absolvenţii învăţământului gimnazial de până în anul 2009 inclusiv, înlocuind, după caz, sintagma "Evaluarea Naţională" cu sintagma "examenul de capacitate", pentru absolvenţii gimnaziului de până în anul 2003 inclusiv, cu sintagma "testele naţionale", pentru absolvenţii din perioada 2004-2007, respectiv cu sintagma "tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a", pentru absolvenţii din promoţiile 2008 şi 2009.
    (12) Pentru absolvenţii gimnaziului de până în 2007 inclusiv, care au susţinut de mai multe ori examenul de capacitate/testele naţionale, în calculul mediei de admitere se ia în considerare cea mai mare din mediile generale obţinute la prezentările succesive la examenul de capacitate/testele naţionale. Media generală menţionată anterior se calculează, chiar dacă este inferioară notei 5.

    ART. 5
    (1) Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi, pentru care se aplică prevederile specifice menţionate în prezenta metodologie) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.
    (2) În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
    a) media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
    b) media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
    c) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
    d) nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
    e) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor Art. 10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

    (4) În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (2), lit. a), b), c), d) şi e) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.

    ART. 6
    (1) Pentru liceul teoretic şi vocaţional, repartizarea candidaţilor se efectuează pe filiere, profiluri şi specializări, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere/mediilor finale de admitere şi în funcţie de opţiuni.
    (2) În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe domenii, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificări profesionale se va face în următorii ani de studiu, potrivit structurii curriculare aprobate şi conform reglementărilor în vigoare. Unitatea de învăţământ şi inspectoratul şcolar au obligaţia de a afişa, până la data de 1 mai a anului în care se organizează admiterea, oferta de şcolarizare/oferta de formare profesională concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale.

    ART. 7
    Pentru liceele din filiera vocaţională - profilurile sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic - precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, se vor organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe de aptitudini, conform metodologiei prezentate în Anexa III a prezentului ordin.

    ART. 8
    (1) La profilurile artistic, sportiv, militar, teologic şi la specializarea filologie de la liceul Waldorf, aprecierea probelor de aptitudini se face prin note.
    (2) Pentru profilul artistic - arte vizuale, profilul sportiv, precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, media finală de admitere se calculează astfel:

┌────────────────────────┬──┬──────────┐
│3 APT + MA │ │ │
│────────── │= │MFA, │
│4 │ │ │
└────────────────────────┴──┴──────────┘

    unde:
    APT = nota finală la probele de aptitudini;
    MA = media de admitere (calculată conform Art. 4);
    MFA = media finală de admitere.


    (3) Pentru profilul artistic - muzică, coregrafie şi teatru, media finală de admitere se calculează astfel:

┌────────────────────────┬───┬─────────┐
│APT + MA │ │ │
│──────── │= │MFA │
│2 │ │ │
└────────────────────────┴───┴─────────┘

    unde:
    APT = nota finală la probele de aptitudini;
    MA = media de admitere (calculată conform Art.4);
    MFA = media finală de admitere.


    (4) Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:

┌──────────────────────────┬──┬────────┐
│APT + 3 MA │ │ │
│────────── │= │MFA │
│4 │ │ │
└──────────────────────────┴──┴────────┘

    unde:
    APT = nota finală la probele de aptitudini;
    MA = media de admitere (calculată conform Art.4);
    MFA = media finală de admitere.


    (5) La profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel:

┌───────────────────────┬───┬──────────┐
│NT + MA │ │ │
│─────── │= │MFA │
│2 │ │ │
└───────────────────────┴───┴──────────┘

    unde:
    NT = nota obţinută la testul grilă de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică;
    MA = media de admitere (calculată conform Art. 4);
    MFA = media finală de admitere.


    (6) Media finală de admitere, menţionată la alin. (2), (3), (4) şi (5), se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.
    (7) La profilul pedagogic, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ: admis sau respins.

    ART. 9
    Candidaţii respinşi la probele de aptitudini vor participa la repartizarea computerizată, putându-se înscrie la alte filiere şi profiluri din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ sau la alte unităţi de învăţământ.

    ART. 10
    (1) Liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor organiza o probă de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, pentru candidaţii care nu au studiat în gimnaziu în limba maternă respectivă. Proba se va organiza după o metodologie care va fi anunţată de către fiecare inspectorat şcolar, până la data de 1 martie a anului în care se organizează admiterea.
    (2) Aprecierea probei menţionate la alin. (1) se face cu note. În situaţia în care candidatul a obţinut la probă cel puţin nota 5, secretariatul şcolii la care a fost susţinută proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă va trece nota obţinută de candidat în anexa la fişa de înscriere a acestuia, la rubrica "nota obţinută la limba şi literatura maternă la evaluarea naţională"; se va specifică şi limba maternă la care a fost susţinută proba. Directorul unităţii de învăţământ la care a fost susţinută proba va confirma, prin semnătură şi ştampilă, corectitudinea notei. Nu se vor face alte modificări ale anexei fişei de înscriere.
    (3) Nota obţinută la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă nu va fi inclusă în calculul mediei de admitere, dar constituie criteriu de departajare conform Art. 5, alin.(2).
    (4) În situaţia în care candidatul a obţinut, la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, o notă mai mică decât 5, se consideră că el nu a promovat proba respectivă, iar secretariatul unităţii de învăţământ la care s-a desfăşurat proba va elibera anexa fişei de înscriere, fără a completa rubrica "nota obţinută la limba şi literatura maternă la evaluarea naţională" şi fără a modifica în alt mod anexa fişei. În acest caz, candidatul nu va putea fi înscris la clase cu predare în limba maternă respectivă.
    (5) Candidaţii care au participat la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, indiferent dacă au promovat-o sau nu, îşi vor completa fişa de opţiuni la şcolile generale de provenienţă, în perioada prevăzută de calendarul admiterii.
    (6) Pe fişa de admitere a fiecărui candidat se pot afla note la cel mult două limbi materne diferite la rubrica "nota obţinută la limba şi literatura maternă la evaluarea naţională" (una dintre ele fiind, eventual, limba maternă în care a studiat disciplinele la gimnaziu).
    (7) Candidaţii la liceele/clasele cu predare în limba minorităţilor, care au studiat în limba maternă şi, deci, au susţinut Evaluarea Naţională la limba şi literatura maternă respectivă, nu mai trebuie să susţină proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă. Ei vor completa fişele cu opţiuni în perioada specificată de calendar, la şcolile generale de provenienţă. Şcolile generale de provenienţă a acestor candidaţi vor completa, în fişa de înscriere, notele obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională pentru proba de limba şi literatura maternă.
    (8) Nu vor putea fi înscrişi la clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale decât acei candidaţi care au studiat în limba maternă şi, deci, au susţinut Evaluarea Naţională la limba respectivă, sau care au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă menţionată anterior. Pentru candidaţii care nu îndeplinesc condiţia de mai sus, nu se iau în considerare opţiunile pentru clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale, înscrise în fişă.

    ART. 11
    (1) Pentru liceele care organizează clase cu predare în regim bilingv a unei limbi moderne, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti va organiza o probă de verificare a cunoştinţelor la limba modernă respectivă. Proba se va organiza în perioada menţionată în calendarul admiterii, conform metodologiei aflate în Anexa IV a prezentului ordin.
    (2) Evaluarea rezultatelor elevilor la proba menţionată la alin. (1) se face cu note. În situaţia în care candidatul a obţinut la probă cel puţin nota 6, secretariatul şcolii la care a fost susţinută proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă va trece nota obţinută de candidat în anexa fişei de înscriere a acestuia, la rubrica "nota obţinută la proba de limbă modernă ...". Se va indica şi limba modernă la care s-a susţinut proba. Directorul unităţii de învăţământ la care a fost susţinută proba va confirma, prin semnătură şi ştampilă, corectitudinea notei. Nu se vor face alte modificări ale anexei fişei de înscriere.
    (3) În situaţia în care candidatul a obţinut la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă o notă mai mică decât 6, se consideră că el nu a promovat proba respectivă, iar secretariatul unităţii de învăţământ la care s-a desfăşurat proba va elibera anexa fişei de înscriere fără a completa rubrica "nota obţinută la proba de limbă modernă" şi fără a modifica în alt mod fişa. În acest caz, candidatul nu va putea fi înscris la clase cu predare în regim bilingv a limbii moderne respective.
    (4) Candidaţii care au participat la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, indiferent dacă au promovat sau nu această probă, îşi vor completa fişa de opţiuni la şcolile generale de provenienţă, în perioada prevăzută de calendarul admiterii.
    (5) Nu vor putea fi înscrişi la clase cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv decât acei candidaţi care au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă menţionată anterior. Pentru candidaţii care nu îndeplinesc condiţia de mai sus, nu se iau în considerare opţiunile pentru clase cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, înscrise în fişă.
    (6) Nota obţinută la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă nu va fi inclusă în calculul mediei de admitere.
    (7) În cazul în care, pe ultimul loc de la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru clasa respectivă şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la Art. 5, alin. (2), lit. a), b), c), d) şi e) egale, va fi declarat admis la clasa bilingvă candidatul care a obţinut notă mai mare la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă.
    (8) Candidaţii pot susţine proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru mai multe limbi moderne, în funcţie de programarea acestor teste de către inspectoratul şcolar.
    (9) Candidaţii, care au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă şi nu au fost repartizaţi la clase bilingve, vor putea opta, în cadrul liceului la care au fost repartizaţi, pentru clasele cu predare intensivă a unei limbi moderne, fără a mai susţine altă probă de verificare a cunoştinţelor de limbă.
    (10) Dacă, după repartizarea la clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi moderne a candidaţilor care au susţinut proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, menţionată la alin. (1), mai rămân locuri libere, unităţile de învăţământ organizează o nouă probă de verificare a cunoştinţelor de limbă.

    CAP. 2
    Coordonarea admiterii în învăţământul liceal de stat
    ART. 12
    (1) Coordonarea, la nivel naţional, a acţiunilor privind organizarea admiterii în învăţământul liceal de stat este asigurată de Comisia Naţională de Admitere.
    (2) Comisia Naţională de Admitere se compune din:
    a) preşedinte - secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    b) vicepreşedinţi - directori generali/directori din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    c) 1-3 secretari - inspectori de specialitate din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    d) 4-5 membri - directori şi inspectori de specialitate din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

    (3) Componenţa nominală a Comisiei Naţionale de Admitere se stabileşte, anual, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

    ART. 13
    Atribuţiile Comisiei Naţionale de Admitere sunt următoarele:
    a) elaborează metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat;
    b) stabileşte modelul fişei de înscriere şi al anexei acesteia şi îl transmite comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti până la data de 1 martie;
    c) transmite inspectoratelor şcolare judeţene numărul de locuri aprobate pentru clasa a IX-a;
    d) instruieşte preşedinţii comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti;
    e) organizează şi dotează un Centru Naţional de Admitere, în care se vor desfăşura activităţile de creare a bazei de date la nivel naţional şi de repartizare computerizată;
    f) controlează şi îndrumă acţiunile legate de organizarea şi desfăşurarea admiterii în judeţele ţării, urmărind respectarea prevederilor din prezenta metodologie;
    g) controlează modul în care comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, comisiile din centrele zonale de înscriere, comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ gimnazial şi cele de admitere din unităţile de învăţământ liceal îşi desfăşoară activitatea;
    h) poate delega observatori ai Comisiei Naţionale de Admitere, care să controleze şi să îndrume activitatea comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi a comisiilor din centrele de înscriere/de admitere. Observatorii pot solicita comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti sau Comisiei Naţionale de Admitere, în cazul constatării unor nereguli în desfăşurarea înscrierii la licee, schimbări în componenţa comisiilor menţionate la alineatul anterior şi, după caz, sancţionarea celor vinovaţi;
    i) analizează desfăşurarea admiterii la nivel naţional, pe baza rapoartelor elaborate de comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi prezintă concluziile acestei analize conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
    j) propune ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului modificări în metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat din anii următori.


    ART. 14
    Coordonarea, la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, a acţiunilor privind organizarea admiterii în învăţământul liceal de stat este asigurată de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti. La rândul său, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti organizează comisii în centrele zonale şi în centrul special de înscriere, comisii de înscriere în unităţile de învăţământ gimnazial şi comisii de admitere în unităţile de învăţământ liceal.

    ART. 15
    (1) Comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti este numită prin decizie a inspectorului şcolar general şi este compusă din:
    a) preşedinte - inspector şcolar general sau inspector şcolar general adjunct;
    b) secretari - 1 - 3 inspectori şcolari;
    c) membri - 1 - 5 inspectori şcolari, cadre didactice, informaticieni, operatori PC, secretare.

    (2) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii:
    a) organizează, monitorizează şi răspund de modul de desfăşurare a admiterii în licee în judeţul respectiv/municipiul Bucureşti;
    b) răspund de transmiterea în unităţile de învăţământ a prezentei metodologii şi a tuturor reglementărilor privitoare la admiterea în clasa a IX-a, precum şi de asigurarea cadrului pentru informarea cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor în legătură cu acest subiect;
    c) elaborează, până la data de 31 ianuarie a anului şcolar în care se organizează admiterea, împreună cu directorii şcolilor generale şi ai liceelor, un plan de măsuri pentru pregătirea şi organizarea admiterii absolvenţilor învăţământului gimnazial în clasa a IX-a; acest plan cuprinde, în mod obligatoriu, planificarea perioadei acţiunilor de consiliere şi de orientare a elevilor din clasa a VIII-a şi a părinţilor acestora, planificarea perioadei acţiunilor de informare a părinţilor referitor la modalitatea de organizare a înscrierii, planificarea perioadei acţiunilor de prezentare a ofertei educaţionale a liceelor şi a unităţilor de învăţământ profesional, planificarea perioadei acţiunilor de dotare a centrelor zonale de înscriere cu logistica necesară înscrierii;
    d) stabilesc şi anunţă unităţilor de învăţământ, specializările şi numărul de locuri alocate pentru candidaţii romi şi pentru învăţământul special. Primesc cererile de ocupare a locurilor alocate pentru candidaţii romi, respectiv pentru învăţământul special şi asigură repartizarea pe locurile anunţate, în perioada prevăzută de calendarul admiterii;
    e) asigură crearea unei baze de date la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ gimnazial şi la nivel judeţean, care cuprinde datele personale ale elevilor din clasa a VIII-a, aşa cum sunt acestea trecute în fişa de înscriere; coordonează completarea bazei de date, pe măsură ce se încheie evaluarea naţională, respectiv semestrul al doilea al clasei a VIII-a, cu mediile generale de la evaluarea naţională, cu mediile de absolvire şi mediile de admitere, precum şi cu notele obţinute la evaluarea naţională;
    f) repartizează, pe unităţi de învăţământ, cifra de şcolarizare primită pentru clasa a IX-a; stabilesc coduri, formate din 3 cifre, şi le alocă pentru fiecare unitate de învăţământ liceal de stat, pe filiere, profiluri, specializări/domenii de pregătire, limbă de predare (pentru clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale);
    g) asigură tipărirea unei broşuri care să cuprindă toate informaţiile necesare candidaţilor pentru admiterea în învăţământul liceal de stat, broşură pe care o distribuie gratuit elevilor de clasa a VIII-a;
    h) organizează un Centru de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, dotat cu tehnică de calcul performantă, în care să se alcătuiască baza de date pentru înscrierea în licee la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Sediul acestui centru poate fi la inspectoratul şcolar, la o unitate de învăţământ, la Casa Corpului Didactic, la o universitate din capitala de judeţ - dacă aceasta există şi este dotată corespunzător - etc., cu condiţia ca sediul acestui centru să fie conectat la INTERNET;
    i) stabilesc şi transmit unităţilor de învăţământ gimnazial, după analiza situaţiei la nivel local, numărul de centre zonale de înscriere pe judeţ, precum şi arondarea unităţilor de învăţământ gimnazial la aceste centre zonale de înscriere. La stabilirea centrelor zonale de înscriere se va avea în vedere dotarea tehnică şi cu personal de specialitate a fiecărui centru, astfel ca numărul absolvenţilor de clasa a VIII-a arondaţi la un centru să permită înscrierea acestora în timpul prevăzut de prezenta metodologie. În măsura în care dotarea cu calculatoare şi existenţa personalului de specialitate este asigurată, inspectoratul poate decide ca fiecare unitate de învăţământ, care are clase gimnaziale, să fie centru zonal de înscriere;
    j) organizează un centru special de înscriere pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe, în care afişează şi listele cu liceele la care aceştia au fost repartizaţi;
    k) asigură, în măsura în care este posibil, dotarea corespunzătoare a centrelor zonale de înscriere cu calculatoare legate în reţea şi conectate la internet, cu imprimante, copiatoare, precum şi consumabile în cantitate suficientă, cu alte mijloace necesare, inclusiv soft adecvat, pentru a realiza centralizarea rapidă a situaţiilor de la înscrierea din toate unităţile de învăţământ;
    l) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, în centrul special de înscriere, o comisie formată din inspectori, directori, profesori, operatori PC, secretari, care să asigure buna desfăşurare a operaţiunilor legate de înscrierea candidaţilor proveniţi din alte judeţe pentru admiterea în învăţământul liceal de stat;
    m) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, un preşedinte pentru comisia din centrul special de înscriere, care coordonează activitatea în respectivul centru şi ţine permanent legătura cu comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti;
    n) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, în fiecare centru zonal de înscriere, o comisie formată din directori, profesori, operatori PC, secretari, care să asigure buna desfăşurare a operaţiunilor legate de crearea bazei de date pentru admiterea în învăţământul liceal de stat;
    o) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, un preşedinte pentru comisia din fiecare centru zonal de înscriere, care coordonează activitatea în respectivul centru şi ţine permanent legătura cu comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti;
    p) pot decide numirea unor vicepreşedinţi sau secretari în comisiile din centrele zonale de înscriere sau din centrul special de înscriere, în funcţie de necesităţi;
    q) instruiesc persoanele care fac parte din comisiile din centrele zonale de înscriere, din centrul special de înscriere şi din comisiile de înscriere/admitere din unităţile de învăţământ şi efectuează, dacă este cazul, schimbarea acestora din comisie;
    r) iau toate măsurile pentru asigurarea securităţii documentelor scrise sau informatice legate de înscrierea în învăţământul liceal de stat, având în vedere inclusiv devirusarea dischetelor sau a CD-urilor pe care se transmit informaţiile de la centrele de înscriere la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti;
    s) transmit, către fiecare unitate de învăţământ gimnazial, modelul electronic al fişei de înscriere sau, după caz, asigură un număr suficient de fişe, pentru a permite înscrierea tuturor candidaţilor, respectând întocmai modelul comunicat de Comisia Naţională de Admitere; coordonează şi îndrumă operaţiile de completare a fişelor de înscriere, de verificare a fişelor listate de calculator şi de corectare a eventualelor erori;
    t) numesc un reprezentant al comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, care să ţină permanent legătura cu presa, pentru a oferi informaţia corectă şi actualizată despre înscrierea la învăţământul liceal de stat;
    u) afişează, în fiecare unitate de învăţământ gimnazial şi în fiecare centru de înscriere, situaţia centralizată pe judeţ/municipiul Bucureşti a numărului de absolvenţi, corespunzător fiecărei tranşe de medii de admitere (10-9,50; 9,49-9,00 etc.), precum şi ierarhia judeţeană/a municipiului Bucureşti.
    v) coordonează susţinerea probelor de aptitudini, precum şi a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă;
    w) la sfârşitul fiecărei etape de înscriere, centralizează şi difuzează, în fiecare unitate gimnazială şi în fiecare centru zonal de înscriere, informaţia în legătură cu locurile rămase disponibile la unităţile de învăţământ liceal de stat din municipiul Bucureşti/judeţul respectiv;
    x) validează listele cu candidaţii declaraţi admişi la licee;
    y) coordonează şi verifică afişarea, în şcolile generale, respectiv în unităţile de învăţământ liceal de stat, a listelor cu candidaţii declaraţi admişi;
    z) elaborează şi transmit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului raportul cu privire la modul de desfăşurare a admiterii, în termen de 10 zile de la încheierea acesteia şi propun eventuale modificări ale metodologiei de admitere în învăţământul liceal de stat.


    ART. 16
    (1) Comisia de înscriere din unitatea de învăţământ gimnazial este alcătuită din:
    a) preşedinte - directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ;
    b) secretar - secretarul şef sau secretarul unităţii de învăţământ;
    c) membri - diriginţii claselor a VIII-a, alte cadre didactice, informaticieni, secretare etc.

    (2) Comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ gimnazial au următoarele atribuţii:
    a) organizează, în tot cursul anului şcolar şi, în special, în a doua jumătate a semestrului al doilea, acţiuni de informare a elevilor de clasa a VIII-a şi a părinţilor acestora, referitor la modalitatea de înscriere în învăţământul liceal de stat, la prevederile cuprinse în metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii, la graficul înscrierii în învăţământul liceal de stat etc.
    b) asigură crearea bazei de date privitoare la absolvenţii clasei a VIII-a din şcoală şi transmiterea ei la comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti;
    c) verifică documentele candidaţilor, calculează, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii, media generală la evaluarea naţională, media de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a şi media de admitere;
    d) completează fişele de înscriere ale elevilor de clasa a VIII-a cu codul unităţii de învăţământ gimnazial, cu datele personale ale acestora, cu media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, cu notele şi media generală de la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a şi cu media de admitere.
    e) răspund de transcrierea corectă a datelor în fişele de înscriere şi verifică, împreună cu elevii, cu părinţii şi diriginţii, corectitudinea datelor personale, a mediilor şi a notelor, a opţiunilor din fişa scrisă şi concordanţa acesteia cu fişa din calculator; efectuează corectarea greşelilor sesizate, înainte de transmiterea fişelor la centrul zonal de înscriere. Completarea incorectă a datelor din fişa de înscriere de către membrii comisiei de înscriere atrage după sine sancţionarea celor vinovaţi şi a preşedintelui comisiei, care răspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz;
    f) stabilesc şi anunţă din timp, elevilor şi părinţilor acestora, graficul desfăşurării pe clase a acţiunilor de completare a opţiunilor absolvenţilor clasei a VIII-a. Graficul şedinţelor de instruire va fi semnat de directorul unităţii de învăţământ, aprobat de preşedintele comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi afişat la avizierul şcolii;
    g) participă, prin reprezentanţi stabiliţi de directorul unităţii de învăţământ, la şedinţele de completare a opţiunilor elevilor;
    h) asigură prezenţa permanentă, pe perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei, care să ofere informaţii şi consiliere persoanelor care se prezintă pentru completarea fişelor de opţiuni sau pentru a solicita informaţii referitoare la admitere;
    i) informează elevii şi părinţii asupra rezultatelor obţinute la evaluarea naţională, la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi asupra numărului de elevi corespunzător fiecărei tranşe de medii de admitere;
    j) consiliază părinţii şi elevii, fără a le influenţa opţiunile, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţă de cauză, prezentând toate informaţiile necesare cu privire la unităţile de învăţământ (filiere, profiluri, specializări, domenii de pregătire, contraindicaţii medicale pentru anumite calificări profesionale etc.), la prevederile prezentei metodologii, inclusiv cu privire la riscurile completării unui număr insuficient de opţiuni sau ale completării unor opţiuni nerealiste;
    k) transmit centrului zonal de înscriere, la care este arondată unitatea şcolară, fişele de opţiuni completate, prin preşedintele comisiei de înscriere sau printr-un delegat desemnat de acesta. În situaţia în care resursele materiale şi umane o permit, asigură introducerea în calculator a datelor cuprinse în fişele de înscriere şi transmit baza de date, pe suport electronic, la centrul zonal de înscriere la care este arondată unitatea şcolară;
    l) afişează listele de control cuprinzând candidaţii arondaţi centrului de înscriere respectiv, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi având precizat locul ocupat în ierarhia generală a judeţului;
    m) organizează întâlnirile cu părinţii şi elevii, în timpul cărora aceştia verifică lista de control, verifică şi semnează fişele listate de calculator, dacă acestea sunt corecte sau semnalează erorile de introducere a datelor din fişa iniţială, precum şi erorile din listele de control;
    n) transmit centrului de înscriere fişele pe care au fost operate corecturi şi observaţiile privind eventuale erori în lista de control afişată;
    o) transmit părinţilor fişele corectate, pentru a fi semnate;
    p) afişează, în termenul stabilit de prezenta metodologie, listele primite de la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, cuprinzând repartizarea absolvenţilor şcolii respective şi ai şcolilor arondate în unităţile de învăţământ liceal.


    ART. 17
    (1) Comisia din centrul zonal de înscriere este alcătuită din:
    a) preşedinte - inspector şcolar, director sau cadru didactic cu capacitate organizatorică recunoscută;
    b) membri - directori, profesori, operatori PC, secretari, având competenţe de nivel avansat în operarea pe calculator.

    (2) Comisia de admitere judeţeană poate decide numirea unor vicepreşedinţi (directori, directori adjuncţi, profesori cu capacitate organizatorică recunoscută) şi/sau secretari (profesori, operatori PC, secretari cu competenţe de operare pe calculator) în comisiile din centrele zonale de înscriere, în cazul în care numărul mare al absolvenţilor arondaţi centrului respectiv o impune.
    (3) Comisiile din centrele zonale de înscriere au următoarele atribuţii:
    a) primesc fişele de înscriere de la şcoli, pe bază de proces-verbal;
    b) introduc datele de pe fişe în baza de date computerizată;
    c) listează fişele din calculator şi le înmânează, semnate de preşedintele centrului zonal de înscriere, directorului şcolii, cu proces-verbal de predare-primire;
    d) păstrează fişele de înscriere originale, în deplină siguranţă, în plicuri care se sigilează şi se semnează, de directorul şcolii sau de către delegatul acestuia, şi de preşedintele centrului de înscriere;
    e) corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată, semnalate de comisiile din unităţile de învăţământ gimnazial şi înmânează directorilor unităţilor de învăţământ arondate centrului fişele corectate;
    f) transmit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, baza de date, pe suport electronic, la data prevăzută de calendarul admiterii;
    g) predau preşedintelui comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, cu proces-verbal de predare-primire, fişele de opţiuni originale.


    ART. 18
    (1) Comisia din centrul special de înscriere este alcătuită din:
    a) preşedinte - inspector şcolar, director sau cadru didactic cu capacitate organizatorică recunoscută;
    b) membri - directori, profesori, operatori PC, secretari, având competenţe de nivel avansat în operarea pe calculator.

    (2) Comisia de admitere judeţeană/a Municipiului Bucureşti poate decide numirea unor vicepreşedinţi (directori, directori adjuncţi, profesori cu capacitate organizatorică recunoscută) şi/sau secretari (profesori, operatori PC, secretari cu competenţe de operare pe calculator) în comisia din centrul special de înscriere, în cazul în care numărul mare al candidaţilor proveniţi din alte judeţe o impune.
    (3) Comisiile din centrele speciale de înscriere au următoarele atribuţii:
    a) asigură înscrierea candidaţilor proveniţi din alte judeţe, conform procedurilor prevăzute la art. 16, alin. (2) lit. h, i, j, l, m, n, o, p;
    b) asigură introducerea în calculator a datelor cuprinse în fişele de înscriere;
    c) transmit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, baza de date, pe suport electronic, fişele de opţiuni completate, fişele de opţiuni corectate, la datele prevăzute de calendarul admiterii;
    d) predau preşedintelui comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, cu proces-verbal de predare-primire, fişele de opţiuni originale.


    ART. 19
    (1) Comisia de admitere din unităţile de învăţământ liceal este alcătuită din:
    a) preşedinte - directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ liceal;
    b) secretar -secretarul unităţii de învăţământ;
    c) membri - cadrele didactice care evaluează probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, după caz.

    (2) Comisiile de admitere din unităţile de învăţământ liceal au următoarele atribuţii:
    a) organizează şi răspund de modul de desfăşurare a probelor de aptitudini, a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, acolo unde este cazul;
    b) verifică documentele prezentate de candidaţi şi calculul corect al mediei de admitere;
    c) sesizează inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti orice eroare constatată în completarea documentelor şcolare pentru înscriere şi corectează, acolo unde este posibil, aceste erori; corectarea mediei de admitere calculate greşit se face de către preşedintele comisiei de admitere, care semnează şi aplică ştampila unităţii;
    d) asigură prezenţa permanentă, pe perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei de admitere, care să ofere informaţii şi consiliere persoanelor care se prezintă pentru înscriere;
    e) afişează, la sediul unităţii şcolare, listele finale cu elevii admişi, validate de inspectoratul şcolar;
    f) realizează înscrierea elevilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate, în perioada prevăzută de prezenta metodologie;
    g) organizează, după încheierea admiterii computerizate, desfăşurarea testării pentru completarea claselor cu predare intensivă a unei limbi străine, dacă este cazul.


    CAP. 3
    Susţinerea probelor de aptitudini
    ART. 20
    (1) Pentru liceele/clasele la care se organizează probe de aptitudini, înscrierea se desfăşoară în perioada 27-31 mai 2011.
    (2) Înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau de limbă modernă se face direct de către candidaţi, cu o anexă a fişei de înscriere eliberată de unitatea şcolară la care aceştia au absolvit cursurile gimnaziale, al cărei model este comunicat de Comisia Naţională de Admitere până la data de 1 martie.

    ART. 21
    (1) Secretariatele şcolilor generale completează, cu datele personale (numele, iniţiala tatălui, prenumele, codul numeric personal, şcoala şi judeţul de provenienţă), anexele fişelor de înscriere ale absolvenţilor clasei a VIII-a, care doresc să participe la probe de aptitudini sau la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Anexele fişelor se eliberează solicitanţilor, până la data de 24 mai a anului în care se organizează admiterea, pentru a le permite înscrierea la aceste probe. În cazul în care candidatul solicită înscrierea la mai multe probe de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă, pot fi eliberate mai multe anexe ale fişei de înscriere.
    (2) Anexele fişelor acestor candidaţi sunt înmânate candidaţilor/părinţilor, care semnează de primire în registrul şcolii. În acest registru, se consemnează clar natura documentului eliberat: "anexă la fişa de înscriere pentru admitere în licee" şi motivul eliberării acesteia: "participare la probe de aptitudini" sau "participare la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă".

    ART. 22
    (1) Probele de aptitudini se desfăşoară în perioada 1 - 3 iunie 2011.
    (2) Probele de aptitudini se desfăşoară în centrele stabilite de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti. Aceasta poate decide ca, în urma probelor de aptitudini, candidaţii declaraţi admişi la aceste probe pot fi repartizaţi la orice unitate de învăţământ liceal din judeţ care organizează clase vocaţionale în specializarea pentru care au fost susţinute probele.
    (3) Rezultatele probelor menţionate la alin.(1) vor fi afişate în dimineaţa zilei de 4 iunie 2011, la unităţile şcolare care au organizat probele. În aceeaşi zi, la unitatea respectivă se depun şi se rezolvă eventualele contestaţii, acolo unde metodologia prevede acest lucru. Rezultatele contestaţiilor se afişează până la data de 5 iunie 2011.
    (4) Odată cu afişarea listelor cu rezultatele finale la probele de aptitudini, la avizierul unităţii de învăţământ care a organizat probele, se afişează, la loc vizibil, precizarea că listele afişate nu reprezintă listele candidaţilor admişi la clasele pentru care s-au susţinut probe de aptitudini. Se va preciza faptul că, la liceele vocaţionale, nu pot fi admişi decât candidaţii care îndeplinesc prevederile prezentei metodologii şi se vor afişa precizările de la art. (8) al prezentei metodologii, privitoare la admiterea acestor candidaţi.
    (5) În data de 5 iunie 2011, după afişarea rezultatelor finale la probele de aptitudini, tabelul cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţă a candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, este transmis electronic şi în scris comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.
    (6) Listele candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini se actualizează după încheierea semestrului al doilea (prin eliminarea candidaţilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi) şi se transmit, în termen de trei zile de la încheierea cursurilor, semnate şi ştampilate de director, precum şi în format electronic, comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti. De corectitudinea datelor transmise comisiei de admitere, răspunde directorul unităţii de învăţământ la care candidaţii au absolvit cursurile gimnaziale. Comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti comunică liceelor care au organizat probe de aptitudini listele actualizate.
    (7) În ziua afişării rezultatelor finale la Evaluarea Naţională, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti transmite fiecărui liceu care a organizat probe de aptitudini lista cu rezultatele la Evaluarea Naţională, în vederea calculării mediilor de admitere/mediilor finale de admitere pentru candidaţii care au promovat probele de aptitudini şi a stabilirii candidaţilor admişi la clasele vocaţionale.

    ART. 23
    Absolvenţii care au promovat probele de aptitudini la liceele/clasele din învăţământul vocaţional sunt admişi pe locurile pentru care au susţinut testele/probele astfel:
    a) în ordinea descrescătoare a mediilor finale de admitere, calculate conform Art. 8 din prezenta metodologie, pentru profilurile la care aprecierea probelor de aptitudini se face prin note;
    b) în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, pentru profilurile la care aprecierea probelor se face pe bază de calificativ: admis-respins.


    ART. 24
    (1) Listele finale cuprinzând candidaţii declaraţi admişi la probele de aptitudini, conform prezentei metodologii, sunt validate de către inspectoratul şcolar judeţean şi sunt afişate la sediul unităţii liceale la care s-au susţinut probele, până în data de 28 iunie 2011.
    (2) În data de 28 iunie 2011, după afişarea rezultatelor finale la probele de aptitudini, tabelul cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţă a candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, este transmis electronic şi în format tipărit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.
    (3) Centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite la Centrul Naţional de Admitere, într-un fişier separat, până la data de 30 iunie 2011, lista candidaţilor admişi la liceele vocaţionale, în urma promovării probelor de aptitudini.
    Listele cuprinzând candidaţii admişi la liceele militare sunt trimise electronic de către centrele judeţene de admitere din judeţele în care se află unităţile de învăţământ respective, într-un fişier separat, la Centrul Naţional de Admitere, până la data de 30 iunie 2011.

    (4) Candidaţii declaraţi respinşi la probele de aptitudini, sau care nu au fost admişi la liceele vocaţionale din lipsă de locuri, ridică, în data de 30 iunie 2011, fişele de înscriere de la secretariatele liceelor la care au susţinut probe de aptitudini, le depun la şcolile generale pe care le-au absolvit şi, în perioada prevăzută de calendarul admiterii, completează opţiuni la centrul de înscriere la care este arondată şcoala generală pe care au absolvit-o. Aceşti candidaţi participă la repartizarea computerizată.

    CAP. 4
    Susţinerea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă
    ART. 25
    (1) Pentru liceele/clasele la care se organizează probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau de limbă modernă, înscrierea se desfăşoară în perioada 27-31 mai 2011.
    (2) Probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă se desfăşoară în perioada 1-3 iunie 2011.
    (3) Organizarea acestor probe se face conform Art.10, Art.11 şi Anexei IV din prezenta metodologie.
    (4) Probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă se organizează la centrele stabilite de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti. Candidaţii declaraţi admişi la aceste probe pot fi repartizaţi la orice unitate de învăţământ liceal din judeţ care organizează clase bilingve pentru limba modernă respectivă, respectiv la clase cu predare în respectiva limbă a minorităţilor.
    (5) Rezultatele probelor menţionate la alin. (1) vor fi afişate în dimineaţa zilei de 4 iunie 2011, la unităţile şcolare care au organizat probele. În aceeaşi zi, la unitatea respectivă se depun eventualele contestaţii, acolo unde, potrivit Anexei IV, este prevăzut acest lucru. Rezultatele contestaţiilor se afişează în data de 5 iunie 2011.
    (6) În data de 5 iunie 2011, după afişarea rezultatelor finale la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, tabelul cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţă, media de admitere a candidaţilor declaraţi admişi la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă, este transmis electronic şi în scris comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.

    ART. 26
    (1) Candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau de limbă modernă, primesc, de la unitatea şcolară la care au susţinut probele, anexa fişei de înscriere completată sau nu, după caz, cu rezultatele probei de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, respectiv maternă, în data de 9 iunie 2011.
    (2) Candidaţii depun, la unitatea de învăţământ pe care au absolvit-o, anexele fişelor, până la data de 10 iunie 2011. Anexele completate, semnate şi ştampilate, se vor ataşa fişei de înscriere.
    (3) Candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau de limbă modernă, indiferent dacă au promovat sau nu aceste probe, completează opţiuni la centrul de înscriere la care este arondată şcoala generală pe care au absolvit-o, în perioada prevăzută de calendarul admiterii, şi participă la repartizarea computerizată.

    ART. 27
    (1) Centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite la Centrul Naţional de Admitere, într-un fişier separat, până la data de 13 iunie 2011, lista candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
    (2) Listele menţionate la alin. (1), precum şi cele menţionate la Art. 24, alin. (3) cuprind: numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţă, limba modernă/maternă la care a susţinut testul şi nota obţinută.
    (3) De corectitudinea datelor transmise Centrului Naţional de Admitere, răspunde preşedintele comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.

    CAP. 5
    Pregătirea admiterii
    ART. 28
    (1) Până la data de 1 mai a anului în care se organizează admiterea, inspectoratele şcolare vor asigura tipărirea unei broşuri, care să cuprindă toate informaţiile necesare candidaţilor pentru admiterea în licee, adică lista unităţilor de învăţământ liceal, adresele acestora, planul de şcolarizare acordat fiecăreia pentru anul şcolar pentru care se organizează admiterea, pe forme de învăţământ (zi, seral, frecvenţă redusă), filiere, profiluri, specializări, domenii de pregătire, codurile de înscriere acordate fiecărei unităţi şcolare/specializări (conform precizărilor din prezenta metodologie), media ultimului admis la fiecare domeniu de pregătire, specializare sau profil din respectiva unitate şcolară în anul precedent. Broşura editată de inspectoratul şcolar va conţine, pentru fiecare unitate de învăţământ liceal tehnologic, oferta de formare profesională, concretizată în calificări profesionale. Broşurile vor conţine, de asemenea, extrase din prezenta metodologie: algoritmul de repartizare, modalităţi de departajare, modul de completare a fişelor de înscriere, calendarul admiterii, adresa centrului special de înscriere, precum şi adresele de internet (la nivel naţional sau local) de unde se pot lua cele mai importante informaţii despre admitere. În broşură vor fi cuprinse şi informaţiile referitoare la locurile speciale acordate candidaţilor romi: condiţiile de înscriere, data limită de înscriere, liceele la care sunt alocate locurile pentru romi etc. Broşura va cuprinde într-un paragraf special informaţiile referitoare la susţinerea probelor de aptitudini şi a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă, prezentând graficul înscrierii la aceste probe şi graficul lor de desfăşurare. În fiecare dintre aceste broşuri se va afla şi o fişă-model de înscriere.
    (2) Broşura menţionată la alin. (1), tipărită într-un număr de exemplare mai mare decât numărul elevilor de clasa a VIII-a din judeţ/municipiul Bucureşti, va fi difuzată acestora, cel mai târziu până la data de 5 mai a anului în care se organizează admiterea. Fiecare unitate de învăţământ va primi un număr suplimentar de exemplare, pentru candidaţii din seriile anterioare şi pentru comisia de înscriere din unitatea de învăţământ gimnazial. Inspectoratul şcolar va păstra un număr de exemplare pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe şi pentru cei din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv. Candidaţilor din alte judeţe li se va distribui broşura la centrul special de înscriere.
    (3) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti vor lua toate măsurile ca informaţiile cuprinse în broşură să fie corecte şi complete. Nu se admite operarea de modificări în broşură, după transmiterea acesteia la unităţile de învăţământ.
    (4) Până la data de 15 mai a anului în care se organizează admiterea, cinci exemplare din broşura fiecărui judeţ/municipiul Bucureşti vor fi trimise la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţiei Generale Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii. Versiunea electronică a broşurii va fi trimisă, până la aceeaşi dată, la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţiei Modernizarea Patrimoniului, Investiţii şi Informatizare.

    ART. 29
    (1) Informaţiile cuprinse în broşură vor fi puse la dispoziţia părinţilor şi a elevilor şi vor fi prezentate în şedinţe de instruire, organizate în acest scop în perioada 9 mai - 3 iunie 2011.
    (2) În situaţia în care părinţii doresc înscrierea elevilor la unităţi şcolare situate în alt judeţ, aceştia îşi iau informaţiile referitoare la reţeaua şcolară direct de la centrele speciale de înscriere, stabilite de inspectoratele şcolare ale judeţelor respective pentru candidaţii din alte judeţe.

    ART. 30
    (1) Candidaţii pot participa la repartizarea computerizată într-un singur judeţ. Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în liceele din judeţul de provenienţă se face, în perioada prevăzută de grafic, la şcolile generale pe care aceştia le-au absolvit (inclusiv pentru absolvenţii din seriile anterioare). Candidaţii care participă la admitere în alte judeţe se înscriu la centrul special de înscriere din judeţul în care doresc să fie admişi, în perioada prevăzută de grafic.
    (2) Înscrierea candidaţilor la admitere se face prin completarea fişelor de înscriere, conform modelului stabilit de Comisia Naţională de Admitere şi transmis comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, până la data de 1 martie a anului în care se organizează admiterea.
    (3) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pot transmite în unităţile de învăţământ gimnazial doar modelul electronic al fişei de înscriere. În unităţile de învăţământ gimnazial, fişele de înscriere se completează electronic cu datele personale ale elevilor, cu mediile acestora, sunt listate şi sunt date elevilor pentru completarea opţiunilor. Fişele de înscriere respectă întocmai modelul transmis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi sunt tipărite faţă-verso.
    (4) Pentru situaţiile în care nu există posibilitatea completării electronice a fişelor de înscriere, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti răspund de tipărirea şi de transmiterea la şcolile respective a fişelor de înscriere într-un număr suficient, pentru a asigura înscrierea tuturor candidaţilor.

    ART. 31
    Secretariatele şcolilor completează, până la data de 29 iunie 2011, pe fişele de înscriere: codul acordat unităţii de învăţământ gimnazial, datele personale ale absolvenţilor de clasa a VIII-a, media de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, media de admitere, notele şi media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a. Completarea fişelor de înscriere se face electronic, cu excepţia cazurilor menţionate la Art. 30, alin. (4).

    ART. 32
    (1) Fiecare unitate de învăţământ gimnazial completează şi listează din calculator, pentru prima etapă de admitere, o singură fişă de înscriere pentru fiecare absolvent, care este semnată şi ştampilată de directorul şcolii. Nerespectarea prevederii referitoare la unicitatea fişei de înscriere se consideră tentativă de fraudă şi atrage după sine sancţionarea penală, civilă, administrativă sau disciplinară a vinovaţilor, după caz.
    (2) Pentru candidaţii care au susţinut şi promovat probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, fişa de înscriere listată pentru prima etapă de admitere are anexată, în original, fişa cu rezultatele la probe, semnată şi ştampilată de directorul unităţii de învăţământ la care acestea au fost susţinute.
    (3) Pentru a doua etapă de admitere, se va completa o nouă fişă de înscriere, pentru candidaţii care au participat la prima etapă, dar nu au fost repartizaţi.

    ART. 33
    După încheierea introducerii în calculator a datelor personale ale candidaţilor şi a mediilor/notelor prevăzute în fişa de înscriere, comisia de înscriere din fiecare unitate de învăţământ gimnazial afişează, până la data de 29 iunie 2011, lista cuprinzând candidaţii din centrul respectiv, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Lista cuprinde şi notele/mediile menţionate la art. 31.

    ART. 34
    Directorii unităţilor de învăţământ gimnazial semnează şi răspund de transcrierea corectă a datelor în fişele de înscriere ale elevilor din şcoala respectivă.

    CAP. 6
    Completarea fişelor de înscriere ale candidaţilor
    ART. 35
    (1) Directorii unităţilor de învăţământ gimnazial stabilesc, până la data de 5 mai a anului în care se desfăşoară admiterea, graficul desfăşurării pe clase a acţiunilor de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a.
    (2) Acţiunile de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a se desfăşoară în perioada 29 iunie - 5 iulie 2011. La fiecare şedinţă, participă elevii, părinţii/tutorii legal instituiţi (un părinte/tutore pentru fiecare elev), diriginţii, precum şi un membru sau un delegat al Consiliului de administraţie al unităţii şcolare. Părinţii/tutorii legal instituiţi semnează un proces-verbal de instruire.

    ART. 36
    (1) În cadrul acestor şedinţe, elevii şi părinţii sunt informaţi asupra rezultatelor obţinute la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a precum şi asupra ierarhiei absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţ/municipiul Bucureşti. Pentru aceasta, inspectoratele şcolare transmit, până în data de 29 iunie 2011, în fiecare unitate de învăţământ gimnazial, numărul de absolvenţi pe tranşe de medii de admitere, precum şi locul ocupat în ierarhia judeţului/a municipiului Bucureşti de fiecare absolvent, în funcţie de media de admitere. Unităţile şcolare gimnaziale pun la dispoziţia elevilor şi părinţilor aceste informaţii, prin afişare.
    (2) Comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti va afişa zilnic, în perioada de completare a opţiunilor, pe site-ul inspectoratului, situaţia înscrierilor la centrul special de înscriere pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe: număr de candidaţi înscrişi, pe tranşe de medii. Unităţile de învăţământ gimnazial pun la dispoziţia candidaţilor şi părinţilor aceste informaţii.

    ART. 37
    În cadrul şedinţelor menţionate la Art. 35, elevilor şi părinţilor li se recomandă completarea unui număr suficient de opţiuni în fişa de înscriere, pentru a-şi asigura repartizarea, ţinând seama de media lor de admitere şi de media ultimului admis la liceele respective în anul precedent. Se va atrage atenţia părinţilor asupra faptului că, în situaţia completării unui număr insuficient de opţiuni, elevul poate să rămână nerepartizat sau poate să fie repartizat într-un mod necorespunzător mediei sale de admitere.

    ART. 38
    (1) Dirigintele clasei, care participă la înscrierea opţiunilor elevilor, atenţionează părinţii asupra faptului că trebuie să facă opţiuni realiste, alegând licee la care media de admitere din anii precedenţi este apropiată de media de admitere a candidatului.
    (2) Personalul şcolii nu influenţează în nici un fel părinţii şi elevii în completarea opţiunilor, dar îi consiliază, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţă de cauză, prezentându-le toate informaţiile necesare, inclusiv riscurile completării unui număr insuficient de opţiuni sau ale completării unor opţiuni nerealiste.

    ART. 39
    (1) Candidaţii completează pe fişa de înscriere, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, codurile opţiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.
    (2) Candidaţii sunt avertizaţi că, pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire la care predarea se face într-o limbă a unei minorităţi naţionale, pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă respectivă, susţinând Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a la această disciplină, sau dacă au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă menţionată la Art. 10 din prezenta metodologie. În caz contrar, opţiunea respectivă va fi anulată în momentul repartizării computerizate.
    (3) Candidaţii sunt avertizaţi că, pentru specializările la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv, pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernă respectivă şi au pe fişă nota obţinută la această probă, conform prevederilor Art. 11 din prezenta metodologie. În caz contrar, opţiunea respectivă va fi anulată în momentul repartizării computerizate.

    ART. 40
    Părinţilor li se aduce la cunoştinţă numărul de locuri alocate pentru fiecare unitate de învăţământ, respectiv pentru fiecare profil, specializare sau domeniu de pregătire, căruia i s-a acordat un cod. De asemenea, părinţii sunt informaţi cu privire la precizările din Art.6, alin. (2) al prezentei metodologii.

    ART. 41
    Exemplu de completare a opţiunilor:
    1. Dacă prima opţiune este pentru specializarea matematică-informatică, liceu - cursuri de zi, din Liceul Minerva, care are în broşură codul 107, atunci elevul va completa poziţia 1 din fişă astfel:

┌────────────┬────────────┬────────────┐
│1 │0 │7 │
└────────────┴────────────┴────────────┘


    2. Dacă a doua opţiune este pentru Liceul Apollo, specializarea ştiinţe sociale - cursuri de zi, care are în broşură codul 279, atunci elevul va completa poziţia 2 din fişă astfel:

┌────────────┬────────────┬────────────┐
│2 │7 │9 │
└────────────┴────────────┴────────────┘


    3. Celelalte opţiuni se completează în acelaşi mod, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, prin precizarea codului alocat fiecărei opţiuni.
    4. Numele unităţilor de învăţământ şi codurile folosite anterior, spre exemplificare, sunt fictive.


    ART. 42
    Cu ocazia completării opţiunilor, părinţii şi candidaţii verifică şi corectitudinea celorlalte date înscrise în fişă de secretariatele şcolilor şi semnate de directorul şcolii. Fiecare candidat îşi poate copia în fişa-model din broşură, pentru uz propriu, lista de opţiuni, în ordinea descrescătoare a preferinţelor exprimate.

    ART. 43
    (1) Completarea listei de opţiuni se face de către candidat în prezenţa părintelui/tutorelui legal instituit şi a dirigintelui clasei. Aceştia, împreună cu candidatul, vor semna fişa de înscriere.
    (2) Elevii şi părinţii vor fi avertizaţi să completeze cu responsabilitate opţiunile şi numărul lor, să verifice corespondenţa codurilor înscrise în fişă cu opţiunile exprimate, având în vedere că o opţiune greşită poate conduce la o repartizare nedorită.

    ART. 44
    (1) Absolvenţii care doresc să participe la admitere în alt judeţ, primesc, până în data de 30 iunie 2011, de la unitatea şcolară pe care au absolvit-o, fişa de înscriere, completată cu datele personale şi, după caz, cu notele şi media generală obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, cu media de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, cu media de admitere. Pe aceste fişe nu vor fi completate opţiuni la şcoala de provenienţă, ci la centrul special de înscriere din judeţul în care se doreşte repartizarea.
    (2) Fişele acestor candidaţi sunt înmânate candidaţilor/părinţilor, care semnează de primire în registrul şcolii. În acest registru, se consemnează clar natura documentului eliberat: "fişă de înscriere pentru admitere în licee" şi motivul eliberării fişei: "participare la admitere în alt judeţ".
    (3) Candidaţii menţionaţi la alin. (1) se vor înscrie direct cu această fişă în judeţul în care doresc să fie repartizaţi.

    ART. 45
    Candidaţii care au susţinut probe de aptitudini, dar nu au fost admişi la clasele respective, precum şi cei care au susţinut proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau de limbă modernă, indiferent dacă au promovat-o sau nu, ridică fişele de înscriere de la secretariatele liceelor la care au susţinut probe de aptitudini/probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă şi, în perioada prevăzută de calendar, îşi completează fişele de opţiuni la centrul zonal de înscriere la care este arondată şcoala generală pe care au absolvit-o. Aceşti candidaţi participă la admiterea computerizată.

    ART. 46
    (1) Transmiterea fişelor de înscriere de la şcoli la centrele zonale de înscriere şi introducerea datelor de pe fişe în baza de date computerizată se va face, pe măsura completării fişelor de înscriere, în perioada 30 iunie - 6 iulie 2011 în baza unei programări făcute de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti. Acolo unde există dotarea necesară şi personalul calificat, introducerea în baza de date computerizată a datelor din fişă şi a opţiunilor se va face direct la şcoala de provenienţă a absolventului. Informaţia în format electronic va fi transmisă, de asemenea, centrelor zonale de înscriere.
    (2) Directorul unităţii gimnaziale va sigila toate fişele de înscriere ale absolvenţilor şcolii, completate cu opţiuni şi le va duce personal, sau printr-un delegat desemnat, la centrul zonal de înscriere la care este arondată şcoala. Predarea - primirea documentelor se va face pe bază de proces-verbal.
    (3) Pe măsură ce primeşte fişele de opţiuni de la diferite şcoli, comisia din centrul zonal de înscriere asigură introducerea în baza de date computerizată a datelor de pe fişe.
    (4) După introducerea integrală în calculator a datelor pentru elevii unei şcoli, fişele din calculator vor fi listate, semnate de preşedintele centrului de înscriere şi înmânate directorului şcolii, cu proces-verbal de predare-primire. Fişele de înscriere originale sunt puse în plicuri care se sigilează şi se semnează de directorul şcolii sau de către delegatul acestuia şi de preşedintele centrului zonal de înscriere.

    ART. 47
    (1) În perioada 30 iunie - 7 iulie 2011, conform planificării stabilite de comisia din şcoală, părinţii şi elevii vor verifica, în prezenţa diriginţilor, corectitudinea datelor din fişa listată de calculator pentru fiecare elev.
    (2) În cazul existenţei unei erori, părinţii o semnalează comisiei de înscriere, prin intermediul profesorului diriginte. Comisia transmite informaţia la centrul zonal de înscriere, care procedează la corectarea greşelii în baza de date computerizată şi la listarea fişei corectate din calculator. Fişa greşită se păstrează în centrul zonal de înscriere, în dosarul cu documente al comisiei de înscriere, iar fişa corectată se înmânează directorului, care o transmite părinţilor şi candidatului, pentru a fi semnată.
    (3) Corectarea fişelor elevilor înscrişi din alte judeţe se face în centrul în care s-a făcut înscrierea acestor candidaţi, în perioada prevăzută în grafic.
    (4) Fişele corecte sau corectate, listate din calculator, sunt semnate de profesorul diriginte, de candidat şi de părintele/tutorele acestuia, pentru a certifica faptul că acestea sunt corecte şi acceptate şi rămân în posesia părintelui/tutorelui candidatului. În cazul în care fişa iniţială a fost corectată, un exemplar al fişei corectate, listate din calculator şi semnate de diriginte, candidat şi părintele/tutorele acestuia va rămâne ataşat fişei iniţiale.
    (5) De asemenea, în cadrul acestor şedinţe de verificare, fiecare candidat va controla prezenţa numelui său pe lista de control afişată la sediul şcolii generale, conform Art. 33, precum şi corectitudinea datelor personale, a mediilor şi a notelor din listă.
    (6) Comisia de înscriere din unitatea de învăţământ gimnazial are obligaţia de a verifica prezenţa, pe lista de control afişată, a tuturor elevilor arondaţi centrului şi de a semnala comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti neregulile sesizate.

    ART. 48
    (1) După încheierea verificării fişelor listate din calculator şi corectarea eventualelor erori, comisia din centrul zonal de înscriere transmite pe suport electronic baza de date comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, până la 8 iulie 2011.
    (2) Preşedintele comisiei din centrul zonal de înscriere, însoţit de vicepreşedinte sau de un alt delegat, duce fişele de opţiuni originale la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti şi le predă, cu proces-verbal de predare-primire, preşedintelui comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti. Predarea fişelor originale se face până pe data de 8 iulie 2011.
    (3) Preşedintele comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti răspunde, în mod direct, de păstrarea în siguranţă a fişelor originale. Acestea se păstrează în centrul judeţean de admitere timp de doi ani de la încheierea admiterii.

    ART. 49
    În data de 9 iulie 2011, în intervalul de timp stabilit de către Centrul Naţional de Admitere şi comunicat fiecărui judeţ, baza de date va fi transmisă de la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti la Centrul Naţional de Admitere. Preşedintele fiecărei comisii de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti va confirma telefonic şi în scris, până la data de 9 iulie 2011, ora 22, încheierea operaţiei de transmitere a bazei de date către Centrul Naţional de Admitere.

    CAP. 7
    Repartizarea computerizată şi afişarea rezultatelor
    ART. 50
    (1) În data de 10 iulie 2011, Centrul Naţional de Admitere verifică bazele de date transmise de comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi transmite acestora eventualele nereguli semnalate - candidaţi înscrişi în mai multe judeţe, candidaţi aflaţi în baza de date pentru admiterea computerizată şi care au fost deja admişi la liceele la care se susţin probe de aptitudini etc. -, pentru remedierea acestora.
    (2) Corectarea erorilor menţionate anterior se face până la data de 11 iulie 2011 şi se confirmă la Centrul Naţional de Admitere, până la ora 22 a aceleiaşi zile.
    (3) Până la data de 12 iulie 2011, se efectuează repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor, înscrise în fişa de opţiuni. La repartizare se folosesc criteriile de departajare menţionate la Art. 5 din prezentele metodologie. Nu se iau în considerare:
    (i) opţiunile pentru licee, cursuri de zi, ale candidaţilor care nu satisfac condiţiile precizate la Art. 3,
    (ii) opţiunile pentru licee/clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale, ale candidaţilor care nu au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă respectivă sau care nu au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă menţionată la Art. 10
    (iii) opţiunile pentru clase bilingve ale candidaţilor care nu au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, prevăzută în prezenta metodologie.

    (4) Până la data de 13 iulie 2011, centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti tipăresc şi afişează în fiecare unitate de învăţământ gimnazial, precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe:
    a) lista candidaţilor din unitatea respectivă, admişi în licee, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu unitatea şcolară la care au fost admişi;
    b) situaţia locurilor rămase libere la fiecare unitate de învăţământ liceal din judeţ/municipiul Bucureşti, după încheierea primei etape de admitere.

    (5) La încheierea primei etape a repartizării computerizate, centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite fiecărei unităţi de învăţământ liceal de stat lista tuturor candidaţilor admişi în acea unitate, pe filiere, profiluri, specializări, domenii ale pregătirii de bază, listă care este afişată la sediul unităţii respective, cel mai târziu până la data de 15 iulie 2011.

    ART. 51
    (1) La a doua etapă a repartizării computerizate participă candidaţii din seria curentă, indiferent de vârstă, şi cei din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv şi care se află în una din situaţiile următoare: au participat şi au rămas nerepartizaţi după prima etapă, sau nu au participat, din diferite motive, la prima etapă de admitere.
    (2) Candidaţii care nu au participat la prima etapă de repartizare, completează fişa de opţiuni, în perioada 14 - 19 iulie 2011. În aceeaşi perioadă, completează o nouă fişă de opţiuni candidaţii care au participat la prima etapă, dar au rămas nerepartizaţi. Completarea opţiunilor de către candidaţii care participă la a doua etapă de admitere se face la şcolile generale de provenienţă sau la centrul special de înscriere pentru candidaţii din alte judeţe.
    (3) În situaţia în care au rămas locuri neocupate la clasele pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă, înscrierea candidaţilor pentru aceste probe se face în 14 iulie 2011, iar susţinerea probelor se face în perioada 15-16 iulie 2011. Afişarea rezultatelor finale se face în 18 iulie 2011. Candidaţii respinşi la probele de aptitudini şi candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă completează opţiunile în data de 19 iulie 2011 şi participă la repartizarea computerizată.
    (4) Introducerea noilor baze de date în calculator, verificarea fişelor cu opţiuni listate din calculator, precum şi corectarea eventualelor erori se fac în perioada 15-20 iulie 2011.
    (5) În data de 21 iulie 2011, până la ora 14, noile baze de date se transmit la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, care le transmite la Centrul Naţional de Admitere, în aceeaşi zi, până la ora 22.
    (6) Până la data de 22 iulie 2011 Centrul Naţional de Admitere realizează repartizarea computerizată a candidaţilor din a doua etapă de admitere.
    (7) Până la data de 23 iulie 2011, centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti tipăresc şi afişează, în fiecare unitate de învăţământ gimnazial, precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe:
    a) lista candidaţilor din unitatea respectivă, admişi în licee, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu unitatea şcolară la care au fost admişi;
    b) situaţia locurilor rămase libere la fiecare unitate de învăţământ liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti, după încheierea celei de a doua etape de admitere.


    ART. 52
    La încheierea repartizării computerizate a elevilor care au participat la a doua etapă de admitere, centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite fiecărei unităţi de învăţământ liceal de stat lista tuturor candidaţilor admişi în acea unitate, pe specializări, domenii ale pregătirii de bază, listă care va fi afişată la sediul unităţii respective cel mai târziu până la data de 23 iulie 2011.

    ART. 53
    (1) În perioada 15 - 25 iulie 2011, absolvenţii depun, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.
    (2) Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:
    a) cererea de înscriere;
    b) cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;
    c) adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
    d) foaia matricolă pentru clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale);
    e) fişa medicală.

    (3) Candidaţii care, în perioada menţionată la alin. (1), nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de admitere. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale.
    (4) Unităţile de învăţământ liceal de stat transmit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, până la data de 25 iulie 2011, situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii unor candidaţi repartizaţi în sesiunea de admitere.

    ART. 54
    (1) În perioada 26 - 28 iulie 2011, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti rezolvă situaţiile speciale apărute după repartizarea computerizată: situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.
    (2) Nu se va depăşi numărul maxim de 30 de elevi la clasă şi se va respecta, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere. Deciziile se iau în plenul comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, după inventarierea tuturor cazurilor existente la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.
    (3) Deciziile comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti se iau cu majoritate de voturi, cu consemnare într-un proces-verbal, şi sunt făcute publice prin afişare la sediul inspectoratului şcolar.
    (4) În perioada menţionată la alin. (1), după rezolvarea situaţiilor speciale, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti repartizează pe locurile rămase libere absolvenţii învăţământului gimnazial care au fost repartizaţi, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în perioada prevăzută de prezenta metodologie şi pe cei care, din diferite motive, nu au participat la repartizările computerizate.

    ART. 55
    (1) Absolvenţii clasei a VIII-a care nu s-au înscris la unităţile la care au fost repartizaţi sau nu au participat la cele două etape de admitere şi care, din diferite motive, nu se adresează comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti în perioada menţionată la art. 54, alin. (1) şi solicită ulterior un loc în clasa a IX-a, precum şi cei care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior desfăşurării etapelor de admitere menţionate anterior vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, pe locurile rămase libere. Repartizarea se face în perioada 1-7 septembrie 2011, ţinând cont de criteriile prevăzute în prezenta metodologie, în baza hotărârilor comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.
    (2) Rezultatele repartizărilor efectuate de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, conform alineatelor (1) şi (5), se transmit Centrului Naţional de Admitere, până la data de 11 septembrie 2011.
    (3) Dacă, la încheierea etapelor de admitere menţionate în prezenta metodologie, mai există locuri vacante la clasele pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pot decide organizarea unei noi etape de susţinere a acestor probe, în perioada 1-6 septembrie 2011. Graficul desfăşurării probelor şi locul de desfăşurare a acestora vor fi făcut publice până la data de 1 august, prin afişare la sediul unităţilor de învăţământ gimnazial. Admiterea candidaţilor pe locurile disponibile se face în conformitate cu prezenta metodologie.

    CAP. 8
    Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi şi a candidaţilor pentru învăţământul special
    ART. 56
    (1) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti stabilesc, cu avizul Comisiei Naţionale de Admitere, şi anunţă, prin afişare la sediul inspectoratului şcolar, până la data de 15 mai 2011, unităţile de învăţământ, specializările şi numărul de locuri alocate pentru candidaţii romi, pe baza măsurilor afirmative, promovate în contextul Strategiei guvernamentale privind îmbunătăţirea situaţiei romilor. Numărul de locuri anunţat nu mai poate fi modificat după data de 15 mai 2011. Informaţiile menţionate se transmit Comisiei Naţionale de Admitere, la Direcţia Generală Învăţământ în Limbile Minorităţilor, Relaţia cu Parlamentul şi Partenerii Sociali.
    (2) Locurile speciale pentru candidaţii romi se vor aloca peste numărul de locuri acordat prin planul de şcolarizare, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă.
    (3) Cererile pentru înscrierea pe locurile speciale pentru romi se primesc, la comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, până la data de 1 iulie 2011, ora 16. Orice cerere depusă după această dată nu mai este luată în considerare.
    (4) Candidaţii din etnia romilor care concurează pentru ocuparea locurilor alocate distinct pentru aceştia trebuie să prezinte la înscriere, pe lângă actele precizate la Art. 53, alin. (2), lit. a) - b) din prezenta metodologie, o recomandare scrisă din partea preşedintelui unei organizaţii civice, culturale sau politice a romilor, legal constituită, prin care se atestă apartenenţa lor la etnia romilor şi nu faptul că fac parte din respectiva organizaţie.
    (5) În perioada 4-6 iulie 2011, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti asigură repartizarea candidaţilor romi care au depus cereri până la data menţionată la alin. (3), pe locurile speciale pentru romi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în baza opţiunilor exprimate de candidaţi. Repartizarea se face în şedinţă publică.
    (6) În situaţia în care locurile speciale pentru romi nu au fost ocupate, ele vor fi folosite pentru rezolvarea cazurilor speciale, menţionate la Art. 54.

    ART. 57
    (1) Înscrierea şi repartizarea candidaţilor în clasa a IX-a din unităţile de învăţământ special se organizează de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, în perioada 7-9 iulie 2011.
    (2) Locurile alocate învăţământul liceal special sunt anunţate în broşura de admitere, într-o listă separată, care va purta menţiunea că aceste locuri nu participă la repartizarea computerizată. Vor fi precizate în broşură locul şi data în care se va face repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special, precum şi condiţiile specifice de înscriere (documente care să dovedească tipul şi gradul de deficienţă etc.).
    (3) Repartizarea pe locurile din unităţile de învăţământ special se face în funcţie de tipul şi gradul de deficienţă, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere sau de absolvire, după caz, şi în funcţie de opţiuni.
    (4) Candidaţii cu cerinţe educative speciale, care au susţinut Evaluarea Naţională din clasa a VIIIa, pot participa, fără restricţii, la toate etapele admiterii prevăzute de prezenta metodologie, atât pentru locurile din învăţământul de masă, cât şi pentru cele din învăţământul special.
    (5) Candidaţii cu cerinţe educative speciale, care nu au susţinut Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a şi care solicită repartizarea în învăţământul de masă, sunt repartizaţi, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a gimnaziului, de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, în perioada 26 - 28 iulie 2011, după repartizarea celorlalţi candidaţi. În repartizarea acestor candidaţi, se va ţine cont de certificatele de expertiză şi orientare şcolară şi profesională eliberate de comisia pentru protecţia drepturilor copilului.
    (6) În cazul candidaţilor cu cerinţe educative speciale, proveniţi din promoţii anterioare, prevederile alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător, înlocuind sintagma "Evaluarea Naţională" cu sintagma adecvată "examenul de capacitate" / "testele naţionale" / "tezele cu subiect unic".

    CAP. 9
    Admiterea candidaţilor pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă
    ART. 58
    (1) Înscrierea la învăţământul seral sau cu frecvenţă redusă a candidaţilor din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 11 septembrie 2011, inclusiv, se face la un centru special desemnat de inspectoratul şcolar.
    (2) Centrul special de înscriere pentru candidaţii din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv este anunţat prin afişare la sediul inspectoratului şi în toate unităţile de învăţământ gimnazial, până la data de 1 mai 2011. El este de asemenea anunţat în broşura cuprinzând informaţiile referitoare la admitere.
    (3) Calendarul admiterii candidaţilor din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv este anunţat de inspectoratul şcolar până la data de 15 iulie 2011 şi este afişat la sediul inspectoratului şcolar şi la centrul menţionat la alin. (1).
    (4) Depunerea dosarelor de înscriere se face în perioada 26-27 iulie 2011, la centrul menţionat.
    Dosarele conţin următoarele acte:
    a) cererea de înscriere;
    b) certificatul de naştere cartea de identitate şi, după caz, certificatul de căsătorie, în copie legalizată;
    c) adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naţionale/examenul de capacitate;
    d) foaia matricolă pentru clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale);
    e) fişa medicală.


    (5) Repartizarea candidaţilor menţionaţi la alin. (1) se face în perioada 28-30 iulie 2011, pe locurile anunţate de inspectoratul şcolar în broşura de admitere.
    (6) Repartizarea se face în şedinţă publică, în două etape. În prima etapă, sunt repartizaţi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi a opţiunilor, candidaţii care au susţinut evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naţionale/examenul de capacitate. În a doua etapă, sunt repartizaţi, pe locurile rămase libere, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, candidaţii care nu au participat la evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naţionale/examenul de capacitate.

    CAP. 10
    Dispoziţii finale
    ART. 59
    Absolvenţii învăţământului gimnazial particular autorizat sau acreditat pot participa la admiterea în învăţământul liceal de stat, conform prevederilor din prezenta metodologie. Participarea lor la admitere nu este condiţionată de achitarea unei taxe.

    ART. 60
    (1) Broşura menţionată la art. 28 va cuprinde, într-un capitol separat, informaţiile corespunzătoare despre liceele particulare, autorizate sau acreditate, care organizează admitere în clasa a IX-a.
    (2) Nu se vor aloca coduri pentru unităţile de învăţământ particulare menţionate la alin. (1), iar locurile respective nu vor participa la repartizarea computerizată.
    (3) Admiterea în unităţile de învăţământ particulare, autorizate sau acreditate, se face în conformitate cu metodologia stabilită de fiecare şcoală, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

    ART. 61
    Elevii care au rămas cu situaţia neîncheiată la sfârşitul semestrului al doilea, îşi vor încheia situaţia în perioada 25-31 august 2011 şi vor fi repartizaţi în clasa a IX-a de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti în perioada 1-7 septembrie 2011, conform prevederilor Art. 55.

    ART. 62
    În situaţia în care există candidaţi cărora nu li se poate calcula media de admitere, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (2) şi (3), întrucât nu au participat la Evaluarea Naţională sau la examenele prevăzute la art. 4 alin. (4), aceştia vor fi repartizaţi de inspectoratele şcolare, în perioada 1-7 septembrie 2011, după repartizarea celorlalţi candidaţi. Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a gimnaziului.

    ART. 63
    Prezentarea de înscrisuri false, la înscrierea în licee, se pedepseşte conform legii şi atrage după sine eliminarea din admitere a candidatului respectiv. În cazul în care descoperirea falsului se face după încheierea admiterii, candidatul respectiv pierde locul obţinut prin fraudă.

    ART. 64
    Persoanele vinovate de eliberarea mai multor fişe de înscriere pentru acelaşi elev, decât este prevăzut în prezenta metodologie, de transcrierea eronată a datelor personale ori a notelor sau de nerespectarea altor prevederi ale prezentei metodologii vor fi sancţionate disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz.

    ART. 65
    Comisia Naţională de Admitere poate decide, în situaţii justificate, să afişeze în avans sau mai târziu, faţă de calendarul admiterii aprobat prin prezentul ordin, listele cuprinzând repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a.

    ART. 66
    (1) În perioada 26 - 28 iulie 2011, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti va analiza şi cazurile speciale ale absolvenţilor învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate şi, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a.
    (2) Pentru aceşti absolvenţi, la media generală de absolvire a gimnaziului se iau în calcul doar rezultatele obţinute în anii de studiu parcurşi în România.
    (3) Criteriile de înscriere în clasa a IX-a a acestor absolvenţi sunt stabilite de comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti şi sunt făcute publice până la data de 19 iulie 2011.


    ---------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016