Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE*) din 31 august 2009  de organizare si desfasurare a admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2010-2011    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

METODOLOGIE*) din 31 august 2009 de organizare si desfasurare a admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2010-2011

EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 752 bis din 4 noiembrie 2009
__________
*) Aprobatã de Ordinul nr. 4.848 din 31 august 2009 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 4 noiembrie 2009.

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Elevii clasei a VIII-a participã la o evaluare naţionalã organizatã la nivelul unitãţii de învãţãmânt, structuratã dupã modelul testãrilor internaţionale standardizate. Procedurile de organizare, calendarul de desfãşurare, disciplinele la care se susţine evaluarea naţionalã şi programele care stau la baza elaborãrii itemilor sunt stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii prin ordin separat.
(2) Media generalã obţinutã la evaluarea naţionalã constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învãţãmântul liceal de stat.
ART. 2
Admiterea elevilor în învãţãmântul liceal de stat se face pe baza criteriilor stabilite de prezenta metodologie.
ART. 3
(1) Conform legii, învãţãmântul obligatoriu este învãţãmânt de zi. În mod excepţional, pentru persoanele care depãşesc cu mai mult de doi ani vârsta corespunzãtoare clasei, învãţãmântul se poate organiza şi în alte forme de învãţãmânt, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii.
(2) Numãrul de locuri care se alocã pentru clasa a IX-a de liceu, la învãţãmântul de zi, este cel puţin egal cu numãrul absolvenţilor învãţãmântului gimnazial din promoţia anului 2010.
(3) Absolvenţii clasei a VIII-a din promoţia 2010, indiferent de vârstã, precum şi cei din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani pânã la data de 12 septembrie 2010 inclusiv, se înscriu în învãţãmântul liceal, la cursuri de zi.
(4) Absolvenţii învãţãmântului gimnazial din promoţiile anterioare, care împlinesc 18 ani pânã la data de 12 septembrie 2010 inclusiv, se pot înscrie în învãţãmântul liceal doar la cursuri serale sau cu frecvenţã redusã, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii.
ART. 4
(1) Înscrierea în licee de stat se face fãrã examen, pe baza mediei de admitere.
(2) Pentru absolvenţii din promoţia 2010, media de admitere este o medie ponderatã, în care media generalã obţinutã la tezele cu subiect unic din clasa a VII-a are o pondere de 25%, media generalã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a are o pondere de 25%, iar media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a are o pondere de 50%.
Ca urmare, media de admitere a acestor absolvenţi se calculeazã astfel:


2ABS + TSU + TN
MA = ─────────────────
4


unde:
MA = media de admitere.
ABS = media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
TSU = media generalã obţinutã la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VII-a;
TN = media generalã obţinutã la evaluarea naţionalã susţinutã în clasa a VIII-a

(3) Pentru absolvenţii din promoţii anterioare anului 2010, media de admitere este o medie ponderatã, în care media generalã obţinutã la tezele cu subiect unic din clasele a VII-a şi a VIII-a are o pondere de 50%, iar media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a are o pondere de 50%.
Ca urmare, media de admitere a acestor absolvenţi se calculeazã astfel:


ABS + TSU
MA = ───────────
2


unde:
MA = media de admitere.
ABS = media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
TSU = media generalã obţinutã la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VII-a şi a VIII-a

(4) Pentru absolvenţii din promoţiile de pânã în anul 2007 inclusiv, în media de admitere, media generalã obţinutã la tezele cu subiect unic se va înlocui cu media de la examenul de capacitate, pentru absolvenţii de pânã în anul 2003 inclusiv, ori la testele naţionale, pentru absolvenţii din promoţiile 2004-2007.
(5) Nota la fiecare din tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VII-a, respectiv a VIII-a, care se ia în calculul mediei generale la tezele cu subiect unic, se calculeazã ca medie aritmeticã, cu douã zecimale, fãrã rotunjire, din notele acordate de cei doi profesori evaluatori.
(6) Media generalã la tezele cu subiect unic se calculeazã ca medie aritmeticã, cu douã zecimale, fãrã rotunjire, din notele obţinute la tezele cu subiect unic.
(7) Media generalã la tezele cu subiect unic va fi calculatã, indiferent dacã una sau mai multe din notele obţinute la teze sunt inferioare notei cinci.
(8) Media de admitere se calculeazã, indiferent dacã media generalã la tezele cu subiect unic sau media generalã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a sunt inferioare notei cinci.
(9) Media generalã şi media de admitere se calculeazã cu douã zecimale, fãrã rotunjire.
(10) Excepţie de la prevederile alin.(1) fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã şi clasele cu predare în limbile minoritãţilor naţionale, pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternã. Pentru aceste clase, admiterea se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(11) Prevederile prezentei metodologii,se aplicã în mod corespunzãtor pentru absolvenţii învãţãmântului gimnazial de pânã în anul 2007 inclusiv, înlocuind, dupã caz, sintagma "tezele cu subiect unic" cu sintagma "examenul de capacitate", pentru absolvenţii de pânã în anul 2003 inclusiv, respectiv cu sintagma "testele naţionale", pentru absolvenţii gimnaziului din perioada 2004-2007.
(12) Pentru absolvenţii gimnaziului de pânã în 2007 inclusiv, care au susţinut de mai multe ori examenul de capacitate/testele naţionale, în calculul mediei de admitere se ia în considerare cea mai mare din mediile generale obţinute la prezentãrile succesive la examenul de capacitate/testele naţionale. Media generalã menţionatã anterior se calculeazã, chiar dacã este inferioarã notei 5.
ART. 5
(1) Înscrierea în clasa a IX-a, la învãţãmântul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candideazã pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicitã înscrierea în învãţãmântul special şi a celor care candideazã pe locurile speciale pentru romi) se face prin repartizare computerizatã, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unitãţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.
(2) În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, urmãtoarele criterii:
a) nota obţinutã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a
b) media generalã obţinutã la tezele cu subiect unic;
c) media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
d) media notelor obţinute la proba de limba şi literatura românã din cadrul tezelor cu subiect unic;
e) media notelor obţinute la proba de matematicã din cadrul tezelor cu subiect unic;
f) media notelor obţinute la proba de limbã maternã din cadrul tezelor cu subiect unic, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, susţinutã conform prevederilor Art.10, în cazul candidaţilor care solicitã înscrierea la unitãţi de învãţãmânt cu predare în limba minoritãţilor naţionale.
(3) În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, iar unul a susţinut şi altul nu a susţinut evaluarea naţionalã din clasa VIII-a, are prioritate candidatul care a susţinut evaluarea naţionalã.
(4) În cazul în care, la o unitate de învãţãmânt, pe ultimul loc, existã candidaţi cu opţiunea exprimatã pentru acea unitate şcolarã şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (2), lit. a), b), c), d), e) şi f) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitatã.
ART. 6
(1) Pentru liceul teoretic şi vocaţional, repartizarea candidaţilor se efectueazã pe filiere, profiluri şi specializãri, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni.
(2) În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe profiluri, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificãri profesionale se va face în urmãtorii ani de studiu, potrivit structurii curriculare aprobate şi conform reglementãrilor în vigoare. Unitatea de învãţãmânt şi inspectoratul şcolar au obligaţia de a afişa, pânã la data de 1 mai a anului în care se organizeazã admiterea, oferta de şcolarizare/oferta de formare profesionalã concretizatã în profiluri şi calificãri profesionale.
ART. 7
Pentru liceele din filiera vocaţionalã - profilurile sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic - precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, se vor organiza, înainte de începerea repartizãrii computerizate, probe de aptitudini, conform metodologiei prezentate în Anexa III a prezentului ordin.
ART. 8
(1) La profilurile artistic, sportiv, teologic şi la specializarea filologie de la liceul Waldorf, aprecierea probelor de aptitudini se face prin note.
(2) Pentru profilul artistic - arte vizuale, profilul sportiv, precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, media finalã de admitere se calculeazã astfel:


3 APT + MA
─────────── = MFA
4



unde: APT = media aritmeticã a notelor obţinute la probele de aptitudini, calculatã cu douã zecimale, fãrã rotunjire;
MA = media de admitere (calculatã conform Art. 4);
MFA = media finalã de admitere.

(3) Pentru profilul artistic - muzicã, coregrafie şi teatru, media finalã de admitere se calculeazã astfel:


APT + MA
────────── = MFA
2



unde: APT = media aritmeticã a notelor obţinute la probele de aptitudini, calculatã cu douã zecimale, fãrã rotunjire;
MA = media de admitere (calculatã conform Art. 4);
MFA = media finalã de admitere.

(4) Pentru profilul teologic, media finalã de admitere se calculeazã astfel:


APT + 3 MA
──────────── = MFA
4



unde: APT = media aritmeticã a notelor obţinute la probele de aptitudini, calculatã cu douã zecimale, fãrã rotunjire;
MA = media de admitere (calculatã conform Art. 4);
MFA = media finalã de admitere.

(5) Media finalã de admitere, menţionatã la alin. (2), (3) şi (4), se calculeazã cu douã zecimale, fãrã rotunjire.
(6) La profilurile militar şi pedagogic, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bazã de calificativ: admis sau respins.

ART. 9
Candidaţii respinşi la probele de aptitudini vor participa la repartizarea computerizatã, putându-se înscrie la alte filiere şi profiluri din cadrul aceleiaşi unitãţi de învãţãmânt sau la alte unitãţi de învãţãmânt.
ART. 10
(1) Liceele care organizeazã clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale vor organiza o probã de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, pentru candidaţii care nu au studiat în gimnaziu în limba maternã respectivã. Proba se va organiza dupã o metodologie care va fi anunţatã de cãtre fiecare inspectorat şcolar, pânã la data de 1 martie a anului în care se organizeazã admiterea.
(2) Aprecierea probei menţionate la alin. (1) se face cu note. În situaţia în care candidatul a obţinut la probã cel puţin nota 5, secretariatul şcolii la care a fost susţinutã proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã va trece nota obţinutã de candidat în anexa la fişa de înscriere a acestuia, la rubrica "nota obţinutã la limba şi literatura maternã la tezele cu subiect unic"; se va specifica şi limba maternã la care a fost susţinutã proba. Directorul unitãţii de învãţãmânt la care a fost susţinutã proba va confirma, prin semnãturã şi ştampilã, corectitudinea notei. Nu se vor face alte modificãri ale anexei fişei de înscriere.
(3) Nota obţinutã la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã nu va fi inclusã în calculul mediei de admitere, dar constituie criteriu de departajare conform Art. 5, alin.(2).
(4) În situaţia în care candidatul a obţinut, la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, o notã mai micã decât 5, se considerã cã el nu a promovat proba respectivã, iar secretariatul unitãţii de învãţãmânt la care s-a desfãşurat proba va elibera anexa fişei de înscriere, fãrã a completa rubrica "nota obţinutã la limba şi literatura maternã la tezele cu subiect unic" şi fãrã a modifica în alt mod anexa fişei. În acest caz, candidatul nu va putea fi înscris la clase cu predare în limba maternã respectivã.
(5) Candidaţii care au participat la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, indiferent dacã au promovat-o sau nu, îşi vor completa fişa de opţiuni la şcolile generale de provenienţã, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii.
(6) Pe fişa de admitere a fiecãrui candidat se pot afla note la cel mult douã limbi materne diferite la rubrica "nota obţinutã la limba şi literatura maternã la tezele cu subiect unic" (una dintre ele fiind, eventual, limba maternã în care a studiat disciplinele la gimnaziu).
(7) Candidaţii la liceele/clasele cu predare în limba minoritãţilor, care au studiat în limba maternã şi, deci, au susţinut teze cu subiect unic la limba şi literatura maternã respectivã, nu mai trebuie sã susţinã proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã. Ei vor completa fişele cu opţiuni în perioada specificatã de calendar, la şcolile generale de provenienţã. Şcolile generale de provenienţã a acestor candidaţi vor completa, în fişa de înscriere, notele obţinute de aceştia la tezele cu subiect unic pentru proba de limba şi literatura maternã.
(8) Nu vor putea fi înscrişi la clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale decât acei candidaţi care au studiat în limba maternã şi, deci, au susţinut tezele cu subiect unic la limba respectivã, sau care au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã menţionatã anterior. Pentru candidaţii care nu îndeplinesc condiţia de mai sus, nu se iau în considerare opţiunile pentru clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale, înscrise în fişã.
ART. 11
(1) Pentru liceele care organizeazã clase cu predare în regim bilingv a unei limbi moderne, comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti va organiza o probã de verificare a cunoştinţelor la limba modernã respectivã. Proba se va organiza în perioada menţionatã în calendarul admiterii, conform metodologiei aflate în Anexa IV a prezentului ordin.
(2) Evaluarea rezultatelor elevilor la proba menţionatã la alin. (1) se face cu note. În situaţia în care candidatul a obţinut la probã cel puţin nota 6, secretariatul şcolii la care a fost susţinutã proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã va trece nota obţinutã de candidat în anexa fişei de înscriere a acestuia, la rubrica "nota obţinutã la proba de limbã modernã ...". Se va indica şi limba modernã la care s-a susţinut proba. Directorul unitãţii de învãţãmânt la care a fost susţinutã proba va confirma, prin semnãturã şi ştampilã, corectitudinea notei. Nu se vor face alte modificãri ale anexei fişei de înscriere.
(3) În situaţia în care candidatul a obţinut la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã o notã mai micã decât 6, se considerã cã el nu a promovat proba respectivã, iar secretariatul unitãţii de învãţãmânt la care s-a desfãşurat proba va elibera anexa fişei de înscriere fãrã a completa rubrica "nota obţinutã la proba de limbã modernã" şi fãrã a modifica în alt mod fişa. În acest caz, candidatul nu va putea fi înscris la clase cu predare în regim bilingv a limbii moderne respective.
(4) Candidaţii care au participat la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã, indiferent dacã au promovat sau nu aceastã probã, îşi vor completa fişa de opţiuni la şcolile generale de provenienţã, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii.
(5) Nu vor putea fi înscrişi la clase cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv decât acei candidaţi care au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã menţionatã anterior. Pentru candidaţii care nu îndeplinesc condiţia de mai sus, nu se iau în considerare opţiunile pentru clase cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, înscrise în fişã.
(6) Nota obţinutã la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã nu va fi inclusã în calculul mediei de admitere.
(7) În cazul în care, pe ultimul loc de la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, existã candidaţi cu opţiunea exprimatã pentru clasa respectivã şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la Art. 5, alin.(2), lit. a), b), c), d), e) şi f) egale, va fi declarat admis la clasa bilingvã candidatul care a obţinut notã mai mare la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã.
(8) Candidaţii pot susţine proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã pentru mai multe limbi moderne, în funcţie de programarea acestor teste de cãtre inspectoratul şcolar.
(9) Candidaţii, care au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã, vor putea opta, în cadrul liceului la care au fost repartizaţi, pentru clasele cu predare intensivã a unei limbi moderne, fãrã a mai susţine altã probã de verificare a cunoştinţelor de limbã.
(10) Dacã, dupã repartizarea la clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi moderne a candidaţilor care au susţinut proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã, menţionatã la alin. (1), mai rãmân locuri libere, unitãţile de învãţãmânt organizeazã o nouã probã de verificare a cunoştinţelor de limbã.

CAP. 2
Coordonarea admiterii în învãţãmântul liceal de stat

ART. 12
(1) Coordonarea, la nivel naţional, a acţiunilor privind organizarea admiterii în învãţãmântul liceal de stat este asiguratã de Comisia Naţionalã de Admitere.
(2) Comisia Naţionalã de Admitere se compune din:
a) preşedinte - secretarul de stat pentru învãţãmânt preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii;
b) vicepreşedinţi - directori generali/directori din Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii;
c) 1-3 secretari - inspectori de specialitate din Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii;
d) 4-5 membri - directori şi inspectori de specialitate din Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii.
(3) Componenţa nominalã a Comisiei Naţionale de Admitere se stabileşte, anual, prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii.
ART. 13
Atribuţiile Comisiei Naţionale de Admitere sunt urmãtoarele:
a) elaboreazã metodologia de organizare şi desfãşurare a admiterii în învãţãmântul liceal de stat;
b) stabileşte modelul fişei de înscriere şi al anexei acesteia şi îl transmite comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pânã la data de 1 martie;
c) transmite inspectoratelor şcolare judeţene numãrul de locuri aprobate pentru clasa a IX-a;
d) instruieşte preşedinţii comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti;
e) organizeazã şi doteazã un Centru Naţional de Admitere, în care se vor desfãşura activitãţile de creare a bazei de date la nivel naţional şi de repartizare computerizatã;
f) controleazã şi îndrumã acţiunile legate de organizarea şi desfãşurarea admiterii în judeţele ţãrii, urmãrind respectarea prevederilor din prezenta metodologie;
g) controleazã modul în care comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, comisiile din centrele zonale de înscriere, comisiile de înscriere din unitãţile de învãţãmânt gimnazial şi cele de admitere din unitãţile de învãţãmânt liceal îşi desfãşoarã activitatea;
h) poate delega observatori ai Comisiei Naţionale de Admitere, care sã controleze şi sã îndrume activitatea comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi a comisiilor din centrele de înscriere/de admitere. Observatorii pot solicita comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti sau Comisiei Naţionale de Admitere, în cazul constatãrii unor nereguli în desfãşurarea înscrierii la licee, schimbãri în componenţa comisiilor menţionate la alineatul anterior şi, dupã caz, sancţionarea celor vinovaţi;
i) analizeazã desfãşurarea admiterii la nivel naţional, pe baza rapoartelor elaborate de comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi prezintã concluziile acestei analize conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii;
j) propune ministrului Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii modificãri în metodologia de organizare şi desfãşurare a admiterii în învãţãmântul liceal de stat din anii urmãtori.
ART. 14
Coordonarea, la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, a acţiunilor privind organizarea admiterii în învãţãmântul liceal de stat este asiguratã de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti. La rândul sãu, comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti organizeazã comisii în centrele zonale şi în centrul special de înscriere, comisii de înscriere în unitãţile de învãţãmânt gimnazial şi comisii de admitere în unitãţile de învãţãmânt liceal.
ART. 15
(1) Comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti este numitã prin decizie a inspectorului şcolar general şi este compusã din:
a) preşedinte - inspector şcolar general sau inspector şcolar general adjunct;
b) secretari - 1 - 3 inspectori şcolari;
c) membri - 1 - 5 cadre didactice, informaticieni, operatori PC, secretare.
(2) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti au urmãtoarele atribuţii:
a) organizeazã, monitorizeazã şi rãspund de modul de desfãşurare a admiterii în licee în judeţul respectiv/municipiul Bucureşti;
b) rãspund de transmiterea în unitãţile de învãţãmânt a prezentei metodologii şi a tuturor reglementãrilor privitoare la admiterea în clasa a IX-a, precum şi de asigurarea cadrului pentru informarea cadrelor didactice, a elevilor şi a pãrinţilor în legãturã cu acest subiect;
c) elaboreazã, pânã la data de 31 ianuarie a anului şcolar în care se organizeazã admiterea, împreunã cu directorii şcolilor generale şi ai liceelor, un plan de mãsuri pentru pregãtirea şi organizarea admiterii absolvenţilor învãţãmântului gimnazial în clasa a IX-a; acest plan cuprinde, în mod obligatoriu, planificarea perioadei acţiunilor de consiliere şi de orientare a elevilor din clasa a VIII-a şi a pãrinţilor acestora, planificarea perioadei acţiunilor de informare a pãrinţilor referitor la modalitatea de organizare a înscrierii, planificarea perioadei acţiunilor de prezentare a ofertei educaţionale a liceelor şi a unitãţilor de învãţãmânt profesional, planificarea perioadei acţiunilor de dotare a centrelor zonale de înscriere cu logistica necesarã înscrierii;
d) stabilesc şi anunţã unitãţilor de învãţãmânt, specializãrile şi numãrul de locuri alocate pentru candidaţii romi şi pentru învãţãmântul special. Primesc cererile de ocupare a locurilor alocate pentru candidaţii romi, respectiv pentru învãţãmântul special şi asigurã repartizarea pe locurile anunţate, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii;
e) asigurã crearea unei baze de date la nivelul fiecãrei unitãţi de învãţãmânt gimnazial şi la nivel judeţean, care cuprinde datele personale ale elevilor din clasa a VIII-a, aşa cum sunt acestea trecute în fişa de înscriere; coordoneazã completarea bazei de date, pe mãsurã ce se încheie evaluarea naţionalã, respectiv semestrul al doilea al clasei a VIII-a, cu mediile generale de la tezele cu subiect unic, respectiv de la evaluarea naţionalã, cu mediile de absolvire şi mediile de admitere, precum şi cu notele obţinute la tezele cu subiect unic, în clasa a VII-a şi, dupã caz, a VIII;
f) repartizeazã, pe unitãţi de învãţãmânt, cifra de şcolarizare primitã pentru clasa a IX-a; stabilesc coduri, formate din 3 cifre, şi le alocã pentru fiecare unitate de învãţãmânt liceal de stat, pe filiere, profiluri, specializãri/domenii de pregãtire, limbã de predare (pentru clasele cu predare în limbile minoritãţilor naţionale);
g) asigurã tipãrirea unei broşuri care sã cuprindã toate informaţiile necesare candidaţilor pentru admiterea în învãţãmântul liceal de stat, broşurã pe care o distribuie gratuit elevilor de clasa a VIII-a;
h) organizeazã un Centru de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, dotat cu tehnicã de calcul performantã, în care sã se alcãtuiascã baza de date pentru înscrierea în licee la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Sediul acestui centru poate fi la inspectoratul şcolar, la o unitate de învãţãmânt, la Casa Corpului Didactic, la o universitate din capitala de judeţ - dacã aceasta existã şi este dotatã corespunzãtor - etc., cu condiţia ca sediul acestui centru sã fie conectat la INTERNET;
i) stabilesc şi transmit unitãţilor de învãţãmânt gimnazial, dupã analiza situaţiei la nivel local, numãrul de centre zonale de înscriere pe judeţ, precum şi arondarea unitãţilor de învãţãmânt gimnazial la aceste centre zonale de înscriere. La stabilirea centrelor zonale de înscriere se va avea în vedere dotarea tehnicã şi cu personal de specialitate a fiecãrui centru, astfel ca numãrul absolvenţilor de clasa a VIII-a arondaţi la un centru sã permitã înscrierea acestora în timpul prevãzut de prezenta metodologie. În mãsura în care dotarea cu calculatoare şi existenţa personalului de specialitate este asiguratã, inspectoratul poate decide ca fiecare unitate de învãţãmânt, care are clase gimnaziale, sã fie centru zonal de înscriere;
j) organizeazã un centru special de înscriere pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe, în care afişeazã şi listele cu liceele la care aceştia au fost repartizaţi;
k) asigurã, în mãsura în care este posibil, dotarea corespunzãtoare a centrelor zonale de înscriere cu calculatoare legate în reţea şi conectate la internet, cu imprimante, copiatoare, precum şi consumabile în cantitate suficientã, cu alte mijloace necesare, inclusiv soft adecvat, pentru a realiza centralizarea rapidã a situaţiilor de la înscrierea din toate unitãţile de învãţãmânt;
l) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, în centrul special de înscriere, o comisie formatã din inspectori, directori, profesori, operatori PC, secretari, care sã asigure buna desfãşurare a operaţiunilor legate de înscrierea candidaţilor proveniţi din alte judeţe pentru admiterea în învãţãmântul liceal şi în învãţãmântul profesional de stat;
m) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, un preşedinte pentru comisia din centrul special de înscriere, care coordoneazã activitatea în respectivul centru şi ţine permanent legãtura cu comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti;
n) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, în fiecare centru zonal de înscriere, o comisie formatã din directori, profesori, operatori PC, secretari, care sã asigure buna desfãşurare a operaţiunilor legate de crearea bazei de date pentru admiterea în învãţãmântul liceal şi în învãţãmântul profesional de stat;
o) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, un preşedinte pentru comisia din fiecare centru zonal de înscriere, care coordoneazã activitatea în respectivul centru şi ţine permanent legãtura cu comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti;
p) pot decide numirea unor vicepreşedinţi sau secretari în comisiile din centrele zonale de înscriere sau din centrul special de înscriere, în funcţie de necesitãţi;
q) instruiesc persoanele care fac parte din comisiile din centrele zonale de înscriere, din centrul special de înscriere şi din comisiile de înscriere/admitere din unitãţile de învãţãmânt şi efectueazã, dacã este cazul, schimbarea acestora din comisie;
r) iau toate mãsurile pentru asigurarea securitãţii documentelor scrise sau informatice legate de înscrierea în învãţãmântul liceal de stat, având în vedere inclusiv devirusarea dischetelor sau a CD-urilor pe care se transmit informaţiile de la centrele de înscriere la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti;
s) transmit, cãtre fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, modelul electronic al fişei de înscriere sau, dupã caz, asigurã un numãr suficient de fişe, pentru a permite înscrierea tuturor candidaţilor, respectând întocmai modelul comunicat de Comisia Naţionalã de Admitere; coordoneazã şi îndrumã operaţiile de completare a fişelor de înscriere, de verificare a fişelor listate de calculator şi de corectare a eventualelor erori;
t) numesc un reprezentant al comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, care sã ţinã permanent legãtura cu presa, pentru a oferi informaţia corectã şi actualizatã despre înscrierea la învãţãmântul liceal de stat;
u) afişeazã, în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial şi în fiecare centru de înscriere, situaţia centralizatã pe judeţ (municipiul Bucureşti) a numãrului de absolvenţi, corespunzãtor fiecãrei tranşe de medii de admitere (10-9,50; 9,49-9,00 etc.), precum şi ierarhia judeţeanã.
v) coordoneazã susţinerea probelor de aptitudini, precum şi a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã;
w) la sfârşitul fiecãrei etape de înscriere, centralizeazã şi difuzeazã, în fiecare unitate gimnazialã şi în fiecare centru zonal de înscriere, informaţia în legãturã cu locurile rãmase disponibile la unitãţile de învãţãmânt liceal de stat din municipiul Bucureşti/judeţul respectiv;
x) valideazã listele cu candidaţii declaraţi admişi la licee;
y) coordoneazã şi verificã afişarea, în şcolile generale, respectiv în unitãţile de învãţãmânt liceal de stat, a listelor cu candidaţii declaraţi admişi;
z) elaboreazã şi transmit Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii raportul cu privire la modul de desfãşurare a admiterii, în termen de 10 zile de la încheierea acesteia şi propun eventuale modificãri ale metodologiei de admitere în învãţãmântul liceal de stat.
ART. 16
(1) Comisia de înscriere din unitatea de învãţãmânt gimnazial este alcãtuitã din:
a) preşedinte - directorul sau directorul adjunct al unitãţii de învãţãmânt;
b) secretar - secretarul şef sau secretarul unitãţii de învãţãmânt;
c) membri - diriginţii claselor a VIII-a, alte cadre didactice, informaticieni, secretare etc.
(2) Comisiile de înscriere din unitãţile de învãţãmânt gimnazial au urmãtoarele atribuţii:
a) organizeazã, în tot cursul anului şcolar şi, în special, în a doua jumãtate a semestrului al doilea, acţiuni de informare a elevilor de clasa a VIII-a şi a pãrinţilor acestora, referitor la modalitatea de înscriere în învãţãmântul liceal de stat, la prevederile cuprinse în metodologia de organizare şi desfãşurare a admiterii, la graficul înscrierii în învãţãmântul liceal de stat etc.
b) asigurã crearea bazei de date privitoare la absolvenţii clasei a VIII-a din şcoalã şi transmiterea ei la comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti;
c) verificã documentele candidaţilor, calculeazã media generalã a tezelor cu subiect unic, media de absolvire a claselor V-VIII şi media de admitere;
d) completeazã fişele de înscriere ale elevilor de clasa a VIII-a cu codul unitãţii de învãţãmânt gimnazial, cu datele personale ale acestora, cu nota obţinutã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a, cu media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, cu notele de la tezele cu subiect unic, cu media generalã a tezelor cu subiect unic, cu media generalã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a şi cu media de admitere.
e) rãspund de transcrierea corectã a datelor în fişele de înscriere şi verificã, împreunã cu elevii, cu pãrinţii şi diriginţii, corectitudinea datelor personale, a mediilor şi a notelor, a opţiunilor din fişa scrisã şi concordanţa acesteia cu fişa din calculator; efectueazã corectarea greşelilor sesizate, înainte de transmiterea fişelor la centrul zonal de înscriere. Completarea incorectã a datelor din fişa de înscriere de cãtre membrii comisiei de înscriere atrage dupã sine sancţionarea celor vinovaţi şi a preşedintelui comisiei, care rãspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupã caz;
f) stabilesc şi anunţã din timp, elevilor şi pãrinţilor acestora, graficul desfãşurãrii pe clase a acţiunilor de completare a opţiunilor absolvenţilor clasei a VIII-a. Graficul şedinţelor de instruire va fi semnat de directorul unitãţii de învãţãmânt, aprobat de preşedintele comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi afişat la avizierul şcolii;
g) participã, prin reprezentanţi stabiliţi de directorul unitãţii de învãţãmânt, la şedinţele de completare a opţiunilor elevilor;
h) asigurã prezenţa permanentã, pe perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei, care sã ofere informaţii şi consiliere persoanelor care se prezintã pentru completarea fişelor de opţiuni sau pentru a solicita informaţii referitoare la admitere;
i) informeazã elevii şi pãrinţii asupra rezultatelor obţinute la tezele cu subiect unic, la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi asupra numãrului de elevi corespunzãtor fiecãrei tranşe de medii de admitere;
j) consiliazã pãrinţii şi elevii, fãrã a le influenţa opţiunile, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţã de cauzã, prezentând toate informaţiile necesare cu privire la unitãţile de învãţãmânt (filiere, profiluri, specializãri, domenii de pregãtire, contraindicaţii medicale pentru anumite calificãri profesionale etc.), la prevederile prezentei metodologii, inclusiv cu privire la riscurile completãrii unui numãr insuficient de opţiuni sau ale completãrii unor opţiuni nerealiste;
k) transmit centrului zonal de înscriere, la care este arondatã unitatea şcolarã, fişele de opţiuni completate, prin preşedintele comisiei de înscriere sau printr-un delegat desemnat de acesta.
În situaţia în care resursele materiale şi umane o permit, asigurã introducerea în calculator a datelor cuprinse în fişele de înscriere şi transmit baza de date, pe suport electronic, la centrul zonal de înscriere la care este arondatã unitatea şcolarã;
l) afişeazã listele de control cuprinzând candidaţii arondaţi centrului de înscriere respectiv, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi având precizat locul ocupat în ierarhia generalã a judeţului;
m) organizeazã întâlnirile cu pãrinţii şi elevii, în timpul cãrora aceştia verificã lista de control, verificã şi semneazã fişele listate de calculator, dacã acestea sunt corecte sau semnaleazã erorile de introducere a datelor din fişa iniţialã, precum şi erorile din listele de control;
n) transmit centrului de înscriere fişele pe care au fost operate corecturi şi observaţiile privind eventuale erori în lista de control afişatã;
o) transmit pãrinţilor fişele corectate, pentru a fi semnate;
p) afişeazã, în termenul stabilit de prezenta metodologie, listele primite de la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, cuprinzând repartizarea absolvenţilor şcolii respective şi ai şcolilor arondate în unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional.
ART. 17
(1) Comisia din centrul zonal de înscriere este alcãtuitã din:
a) preşedinte - inspector şcolar, director sau cadru didactic cu capacitate organizatoricã recunoscutã;
b) membri - directori, profesori, operatori PC, secretari, având competenţe de nivel avansat în operarea pe calculator.
(2) Comisia de admitere judeţeanã poate decide numirea unor vicepreşedinţi ( directori, directori adjuncţi, profesori cu capacitate organizatoricã recunoscutã) şi/sau secretari (profesori, operatori PC, secretari cu competenţe de operare pe calculator) în comisiile din centrele zonale de înscriere, în cazul în care numãrul mare al absolvenţilor arondaţi centrului respectiv o impune.
(3) Comisiile din centrele zonale de înscriere au urmãtoarele atribuţii:
a) primesc fişele de înscriere de la şcoli, pe bazã de proces-verbal;
b) introduc datele de pe fişe în baza de date computerizatã;
c) listeazã fişele din calculator şi le înmâneazã, semnate de preşedintele centrului zonal de înscriere, directorului şcolii, cu proces-verbal de predare-primire;
d) pãstreazã fişele de înscriere originale, în deplinã siguranţã, în plicuri care se sigileazã şi se semneazã, de directorul şcolii sau de cãtre delegatul acestuia, şi de preşedintele centrului de înscriere;
e) corecteazã eventualele greşeli în baza de date computerizatã, semnalate de comisiile din unitãţile de învãţãmânt gimnazial şi înmâneazã directorilor unitãţilor de învãţãmânt arondate centrului fişele corectate;
f) transmit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, baza de date, pe suport electronic, la data prevãzutã de calendarul admiterii;
g) predau preşedintelui comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, cu proces-verbal de predare-primire, fişele de opţiuni originale.
ART. 18
(1) Comisia din centrul special de înscriere este alcãtuitã din:
a) preşedinte - inspector şcolar, director sau cadru didactic cu capacitate organizatoricã recunoscutã;
b) membri - directori, profesori, operatori PC, secretari, având competenţe de nivel avansat în operarea pe calculator.
(2) Comisia de admitere judeţeanã/a Municipiului Bucureşti poate decide numirea unor vicepreşedinţi (directori, directori adjuncţi, profesori cu capacitate organizatoricã recunoscutã) şi/sau secretari (profesori, operatori PC, secretari cu competenţe de operare pe calculator) în comisia din centrul special de înscriere, în cazul în care numãrul mare al candidaţilor proveniţi din alte judeţe o impune.
(3) Comisiile din centrele speciale de înscriere au urmãtoarele atribuţii:
a) asigurã înscrierea candidaţilor proveniţi din alte judeţe, conform procedurilor prevãzute la art. 16, alin. (2) lit. h, i, j, l, m, n , o, p;
b) asigurã introducerea în calculator a datelor cuprinse în fişele de înscriere;
c) transmit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, baza de date, pe suport electronic, fişele de opţiuni completate, fişele de opţiuni corectate, la datele prevãzute de calendarul admiterii;
d) predau preşedintelui comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, cu proces-verbal de predare-primire, fişele de opţiuni originale.
ART. 19
(1) Comisia de admitere din unitãţile de învãţãmânt liceal este alcãtuitã din:
a) preşedinte - directorul sau directorul adjunct al unitãţii de învãţãmânt liceal sau profesional;
b) secretar - secretarul unitãţii de învãţãmânt;
c) membri - cadrele didactice care evalueazã probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, dupã caz.
(2) Comisiile de admitere din unitãţile de învãţãmânt liceal au urmãtoarele atribuţii:
a) organizeazã şi rãspund de modul de desfãşurare a probelor de aptitudini, a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, acolo unde este cazul;
b) verificã documentele prezentate de candidaţi şi calculul corect al mediei de admitere;
c) sesizeazã inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti orice eroare constatatã în completarea documentelor şcolare pentru înscriere şi corecteazã, acolo unde este posibil, aceste erori; corectarea mediei de admitere calculate greşit se face de cãtre preşedintele comisiei de admitere, care semneazã şi aplicã ştampila unitãţii;
d) asigurã prezenţa permanentã, pe perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei de admitere, care sã ofere informaţii şi consiliere persoanelor care se prezintã pentru înscriere;
e) afişeazã, la sediul unitãţii şcolare, listele finale cu elevii admişi, validate de inspectoratul şcolar;
f) realizeazã înscrierea elevilor declaraţi admişi în urma repartizãrii computerizate, în perioada prevãzutã de prezenta metodologie;
g) organizeazã, dupã încheierea admiterii computerizate, desfãşurarea testãrii pentru completarea claselor cu predare intensivã a unei limbi strãine, dacã este cazul.

CAP. 3
Susţinerea probelor de aptitudini

ART. 20
(1) Pentru liceele/clasele la care se organizeazã probe de aptitudini, înscrierea se desfãşoarã în perioada 11-14 iunie 2010.
(2) Înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã se face direct de cãtre candidaţi, cu o anexã a fişei de înscriere eliberatã de unitatea şcolarã la care aceştia au absolvit cursurile gimnaziale, al cãrei model este comunicat de Comisia Naţionalã de Admitere pânã la data de 1 martie.
ART. 21
(1) Secretariatele şcolilor generale completeazã, cu datele personale (numele, iniţiala tatãlui, prenumele, codul numeric personal, şcoala şi judeţul de provenienţã), anexele fişelor de înscriere ale absolvenţilor clasei a VIII-a, care doresc sã participe la probe de aptitudini sau la probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã. Anexele fişelor se elibereazã solicitanţilor, pânã la data de 10 iunie a anului în care se organizeazã admiterea, pentru a le permite înscrierea la aceste probe. În cazul în care candidatul solicitã înscrierea la mai multe probe de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã, pot fi eliberate mai multe anexe ale fişei de înscriere.
(2) Anexele fişelor acestor candidaţi sunt înmânate candidaţilor/pãrinţilor, care semneazã de primire în registrul şcolii. În acest registru, se consemneazã clar natura documentului eliberat: "anexã la fişa de înscriere pentru admitere în licee" şi motivul eliberãrii acesteia: "participare la probe de aptitudini" sau "participare la probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã/maternã".
ART. 22
(1) Probele de aptitudini se desfãşoarã în perioada 15 - 17 iunie 2010.
(2) Probele de aptitudini se desfãşoarã în centrele stabilite de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti. Aceasta poate decide ca, în urma probelor de aptitudini, candidaţii declaraţi admişi la aceste probe pot fi repartizaţi la orice unitate de învãţãmânt liceal din judeţ care organizeazã clase vocaţionale în specializarea pentru care au fost susţinute probele.
(3) Rezultatele probelor menţionate la alin. (1) vor fi afişate în dimineaţa zilei de 18 iunie 2010, la unitãţile şcolare care au organizat probele. În aceeaşi zi, la unitatea respectivã se depun şi se rezolvã eventualele contestaţii, acolo unde metodologia prevede acest lucru. Rezultatele contestaţiilor se afişeazã pânã la data de 19 iunie 2010.
ART. 23
Absolvenţii care au promovat probele de aptitudini la liceele/clasele din învãţãmântul vocaţional sunt admişi pe locurile pentru care au susţinut testele/probele astfel:
a) în ordinea descrescãtoare a mediilor finale de admitere, calculate conform Art. 8 din prezenta metodologie, pentru profilurile la care aprecierea probelor de aptitudini se face prin note;
b) în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, pentru profilurile la care aprecierea probelor se face pe bazã de calificativ: admis-respins.
ART. 24
(1) Listele finale cuprinzând candidaţii declaraţi admişi şi care s-au înscris pe locurile pentru care este necesarã susţinerea de probe de aptitudini, conform prezentei metodologii, sunt validate de cãtre inspectoratul şcolar judeţean şi sunt afişate la sediul unitãţii liceale la care s-au susţinut probele, pânã în data de 19 iunie 2010.
(2) În data de 19 iunie 2010, dupã afişarea rezultatelor finale la probele de aptitudini, tabelul cu numele, iniţiala tatãlui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţã a candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, este transmis electronic şi în format tipãrit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.
(3) Centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite la Centrul Naţional de Admitere, într-un fişier separat, pânã la data de 21 iunie 2010, lista candidaţilor admişi la liceele vocaţionale, în urma promovãrii probelor de aptitudini. Listele cuprinzând candidaţii admişi la liceele militare sunt trimise electronic de cãtre centrele judeţene de admitere din judeţele în care se aflã unitãţile de învãţãmânt respective, într-un fişier separat, la Centrul Naţional de Admitere, pânã la data de 21 iunie 2010.
(4) Candidaţii declaraţi respinşi la probele de aptitudini, sau care nu au fost admişi la liceele vocaţionale din lipsã de locuri, ridicã, în data de 21 iunie 2010, fişele de înscriere de la secretariatele liceelor la care au susţinut probe de aptitudini, le depun la şcolile generale pe care le-au absolvit şi, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii, completeazã opţiuni la centrul de înscriere la care este arondatã şcoala generalã pe care au absolvit-o. Aceşti candidaţi participã la repartizarea computerizatã.

CAP. 4
Susţinerea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã

ART. 25
(1) Pentru liceele/clasele la care se organizeazã probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã, înscrierea se desfãşoarã în perioada 11-14 iunie 2010.
(2) Probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã se desfãşoarã în perioada 15-17 iunie 2010.
(3) Organizarea acestor probe se face conform Art.10 şi Anexei IV din prezenta metodologie.
(4) Probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã/maternã se organizeazã la centrele stabilite de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti. Candidaţii declaraţi admişi la aceste probe pot fi repartizaţi la orice unitate de învãţãmânt liceal din judeţ care organizeazã clase bilingve pentru limba modernã respectivã, respectiv la clase cu predare în respectiva limbã a minoritãţilor.
(5) Rezultatele probelor menţionate la alin.(1) vor fi afişate în dimineaţa zilei de 18 iunie 2010, la unitãţile şcolare care au organizat probele. În aceeaşi zi, la unitatea respectivã se depun eventualele contestaţii, acolo unde, în Anexa IV, este prevãzut acest lucru. Rezultatele contestaţiilor se afişeazã în data de 19 iunie 2010.
(6) În data de 19 iunie 2010, dupã afişarea rezultatelor finale la probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, tabelul cu numele, iniţiala tatãlui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţã, media de admitere a candidaţilor declaraţi admişi la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã/maternã, este transmis electronic şi în scris comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.
ART. 26
(1) Candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã, primesc, de la unitatea şcolarã la care au susţinut probele, anexa fişei de înscriere completatã sau nu, dupã caz, cu rezultatele probei de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã, respectiv maternã, în data de 21 iunie 2010.
(2) Candidaţii depun, la unitatea de învãţãmânt pe care au absolvit-o, anexele fişelor, pânã la data de 22 iunie 2010. Anexele completate, semnate şi ştampilate, se vor ataşa fişei de înscriere.
(3) Candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã, indiferent dacã au promovat sau nu aceste probe, completeazã opţiuni la centrul de înscriere la care este arondatã şcoala generalã pe care au absolvit-o, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii, şi participã la repartizarea computerizatã.
ART. 27
(1) Centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite la Centrul Naţional de Admitere, într-un fişier separat, pânã la data de 24 iunie 2010, lista candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã.
(2) Listele menţionate la alin. (1), precum şi cele menţionate la Art. 24, alin. (3) cuprind: numele, iniţiala tatãlui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţã, media de admitere, precum şi media finalã de admitere, dacã este cazul.
(3) De corectitudinea datelor transmise Centrului Naţional de Admitere, rãspunde preşedintele comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.

CAP. 5
Pregãtirea admiterii

ART. 28
(1) Pânã la data de 1 mai a anului în care se organizeazã admiterea, inspectoratele şcolare vor asigura tipãrirea unei broşuri, care sã cuprindã toate informaţiile necesare candidaţilor pentru admiterea în licee, adicã lista unitãţilor de învãţãmânt liceal, adresele acestora, planul de şcolarizare acordat fiecãreia pentru anul şcolar pentru care se organizeazã admiterea, pe forme de învãţãmânt (zi, seral, frecvenţã redusã), filiere, profiluri, specializãri, domenii de pregãtire, codurile de înscriere acordate fiecãrei unitãţi şcolare/specializãri (conform precizãrilor din prezenta metodologie), media ultimului admis la fiecare domeniu de pregãtire, specializare sau profil din respectiva unitate şcolarã în anul precedent. Broşura editatã de inspectoratul şcolar va conţine, pentru fiecare unitate de învãţãmânt liceal tehnologic, oferta de formare profesionalã, concretizatã în calificãri profesionale. Broşurile vor conţine, de asemenea, extrase din prezenta metodologie: algoritmul de repartizare, modalitãţi de departajare, modul de completare a fişelor de înscriere, calendarul admiterii, adresa centrului special de înscriere, precum şi adresele de internet (la nivel naţional sau local) de unde se pot lua cele mai importante informaţii despre admitere. În broşurã vor fi cuprinse şi informaţiile referitoare la locurile speciale acordate candidaţilor romi: condiţiile de înscriere, data limitã de înscriere, liceele la care sunt alocate locurile pentru romi etc. Broşura va cuprinde într-un paragraf special informaţiile referitoare la susţinerea probelor de aptitudini şi a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã, prezentând graficul înscrierii la aceste probe şi graficul lor de desfãşurare. În fiecare dintre aceste broşuri se va afla şi o fişã-model de înscriere.
(2) Broşura menţionatã la alin. (1), tipãritã într-un numãr de exemplare mai mare decât numãrul elevilor de clasa a VIII-a din judeţ/municipiul Bucureşti, va fi difuzatã acestora, cel mai târziu pânã la data de 5 mai a anului în care se organizeazã admiterea. Fiecare unitate de învãţãmânt va primi un numãr suplimentar de exemplare, pentru candidaţii din seriile anterioare şi pentru comisia de înscriere din unitatea de învãţãmânt gimnazial. Inspectoratul şcolar va pãstra un numãr de exemplare pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe şi pentru cei din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani pânã la data de 12 septembrie 2010 inclusiv. Candidaţilor din alte judeţe li se va distribui broşura la centrul special de înscriere.
(3) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti vor lua toate mãsurile ca informaţiile cuprinse în broşurã sã fie corecte şi complete. Nu se admite operarea de modificãri în broşurã, dupã transmiterea acesteia la unitãţile de învãţãmânt.
(4) Pânã la data de 15 mai a anului în care se organizeazã admiterea, cinci exemplare din broşura fiecãrui judeţ/municipiul Bucureşti vor fi trimise la Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii, Direcţiei Generale Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţã şi Programe. Versiunea electronicã a broşurii va fi trimisã, pânã la aceeaşi datã, la Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii, Serviciului Informatizare.
ART. 29
(1) Informaţiile cuprinse în broşurã vor fi puse la dispoziţia pãrinţilor şi a elevilor şi vor fi prezentate în şedinţe de instruire, organizate în acest scop în perioada 6 mai - 4 iunie 2010.
(2) În situaţia în care pãrinţii doresc înscrierea elevilor la unitãţi şcolare situate în alt judeţ, aceştia îşi iau informaţiile referitoare la reţeaua şcolarã direct de la centrele speciale de înscriere, stabilite de inspectoratele şcolare ale judeţelor respective pentru candidaţii din alte judeţe.
ART. 30
(1) Candidaţii pot participa la repartizarea computerizatã într-un singur judeţ. Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în liceele din judeţul de provenienţã se face, în perioada prevãzutã de grafic, la şcolile generale pe care aceştia le-au absolvit (inclusiv pentru absolvenţii din seriile anterioare). Candidaţii care participã la admitere în alte judeţe se înscriu la centrul special de înscriere din judeţul în care doresc sã fie admişi, în perioada prevãzutã de grafic.
(2) Înscrierea candidaţilor la admitere se face prin completarea fişelor de înscriere, conform modelului stabilit de Comisia Naţionalã de Admitere şi transmis comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, pânã la data de 1 martie a anului în care se organizeazã admiterea.
(3) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pot transmite în unitãţile de învãţãmânt gimnazial doar modelul electronic al fişei de înscriere. În unitãţile de învãţãmânt gimnazial, fişele de înscriere se completeazã electronic cu datele personale ale elevilor, cu mediile acestora, sunt listate şi sunt date elevilor pentru completarea opţiunilor. Fişele de înscriere respectã întocmai modelul transmis de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii şi sunt tipãrite faţã-verso.
(4) Pentru situaţiile în care nu existã posibilitatea completãrii electronice a fişelor de înscriere, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti rãspund de tipãrirea şi de transmiterea la şcolile respective a fişelor de înscriere într-un numãr suficient, pentru a asigura înscrierea tuturor candidaţilor.
ART. 31
Secretariatele şcolilor completeazã, pânã la data de 14 iunie 2010, pe fişele de înscriere: codul acordat unitãţii de învãţãmânt gimnazial, datele personale ale absolvenţilor de clasa a VIII-a, media de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, media de admitere, media generalã obţinutã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a, media generalã la tezele cu subiect unic, precum şi notele obţinute la tezele cu subiect unic.. Completarea fişelor de înscriere se face electronic, cu excepţia cazurilor menţionate la Art. 30, alin. (4).
ART. 32
(1) Fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial completeazã şi listeazã din calculator, pentru prima etapã de admitere, o singurã fişã de înscriere pentru fiecare absolvent, care este semnatã şi ştampilatã de directorul şcolii. Nerespectarea prevederii referitoare la unicitatea fişei de înscriere se considerã tentativã de fraudã şi atrage dupã sine sancţionarea penalã, civilã, administrativã sau disciplinarã a vinovaţilor, dupã caz.
(2) Pentru candidaţii care au susţinut şi promovat probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, fişa de înscriere listatã pentru prima etapã de admitere are anexatã, în original, fişa cu rezultatele la probe, semnatã şi ştampilatã de directorul unitãţii de învãţãmânt la care acestea au fost susţinute.
(3) Pentru a doua etapã de admitere, se va completa o nouã fişã de înscriere, pentru candidaţii care au participat la prima etapã, dar nu au fost repartizaţi.
ART. 33
Dupã încheierea introducerii în calculator a datelor personale ale candidaţilor şi a mediilor/notelor prevãzute în fişa de înscriere, comisia de înscriere din fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial afişeazã, pânã la data de 14 iunie 2010, lista cuprinzând candidaţii din centrul respectiv, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere. Lista cuprinde şi notele/mediile menţionate la art. 31.
ART. 34
Directorii unitãţilor de învãţãmânt gimnazial semneazã şi rãspund de transcrierea corectã a datelor în fişele de înscriere ale elevilor din şcoala respectivã.

CAP. 6
Completarea fişelor de înscriere ale candidaţilor

ART. 35
(1) Directorii unitãţilor de învãţãmânt gimnazial stabilesc, pânã la data de 5 mai a anului în care se desfãşoarã admiterea, graficul desfãşurãrii pe clase a acţiunilor de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a.
(2) Acţiunile de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a se desfãşoarã în perioada 17 - 24 iunie 2010. La fiecare şedinţã, participã elevii, pãrinţii/tutorii legal instituiţi (un pãrinte/tutore pentru fiecare elev), diriginţii, precum şi un membru sau un delegat al Consiliului de administraţie al unitãţii şcolare. Pãrinţii/tutorii legal instituiţi semneazã un proces-verbal de instruire.
ART. 36
(1) În cadrul acestor şedinţe, elevii şi pãrinţii sunt informaţi asupra rezultatelor obţinute la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a, la tezele cu subiect unic precum şi asupra ierarhiei absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţ/municipiul Bucureşti. Pentru aceasta, inspectoratele şcolare transmit, pânã în data de 16 iunie 2010, în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, numãrul de absolvenţi pe tranşe de medii de admitere, precum şi locul ocupat în ierarhia judeţului/a municipiului Bucureşti de fiecare absolvent, în funcţie de media de admitere. Unitãţile şcolare gimnaziale pun la dispoziţia elevilor şi pãrinţilor aceste informaţii, prin afişare.
(2) Comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti va afişa zilnic, în perioada de completare a opţiunilor, pe site-ul inspectoratului, situaţia înscrierilor la centrul special de înscriere pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe: numãr de candidaţi înscrişi, pe tranşe de medii. Unitãţile de învãţãmânt gimnazial pun la dispoziţia candidaţilor şi pãrinţilor aceste informaţii.
ART. 37
În cadrul şedinţelor menţionate la Art. 35, elevilor şi pãrinţilor li se recomandã completarea unui numãr suficient de opţiuni în fişa de înscriere, pentru a-şi asigura repartizarea, ţinând seama de media lor de admitere şi de media ultimului admis la liceele respective în anul precedent. Se va atrage atenţia pãrinţilor asupra faptului cã, în situaţia completãrii unui numãr insuficient de opţiuni, elevul poate sã rãmânã nerepartizat sau poate sã fie repartizat într-un mod necorespunzãtor mediei sale de admitere.
ART. 38
(1) Dirigintele clasei, care participã la înscrierea opţiunilor elevilor, atenţioneazã pãrinţii asupra faptului cã trebuie sã facã opţiuni realiste, alegând licee la care media de admitere din anii precedenţi este apropiatã de media de admitere a candidatului.
(2) Personalul şcolii nu influenţeazã în nici un fel pãrinţii şi elevii în completarea opţiunilor, dar îi consiliazã, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţã de cauzã, prezentându-le toate informaţiile necesare, inclusiv riscurile completãrii unui numãr insuficient de opţiuni sau ale completãrii unor opţiuni nerealiste.
ART. 39
(1) Candidaţii completeazã pe fişa de înscriere, în ordinea descrescãtoare a preferinţelor, codurile opţiunilor pentru profilurile, specializãrile sau domeniile de pregãtire dorite.
(2) Candidaţii sunt avertizaţi cã, pentru profilurile, specializãrile sau domeniile de pregãtire la care predarea se face într-o limbã a unei minoritãţi naţionale, pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacã au urmat cursurile gimnaziale în limba maternã respectivã, susţinând tezele cu subiect unic şi/sau evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a la aceastã disciplinã, sau dacã au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã menţionatã la Art. 10 din prezenta metodologie. În caz contrar, opţiunea respectivã va fi anulatã în momentul repartizãrii computerizate.
(3) Candidaţii sunt avertizaţi cã, pentru specializãrile la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv, pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacã au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernã respectivã şi au pe fişã nota obţinutã la aceastã probã, conform prevederilor Art.11 din prezenta metodologie. În caz contrar, opţiunea respectivã va fi anulatã în momentul repartizãrii computerizate.
ART. 40
Pãrinţilor li se aduce la cunoştinţã numãrul de locuri alocate pentru fiecare unitate de învãţãmânt, respectiv pentru fiecare profil, specializare sau domeniu de pregãtire, cãruia i s-a acordat un cod. De asemenea, pãrinţii sunt informaţi cu privire la precizãrile din Art.6, alin. (2) al prezentei metodologii.
ART. 41
Exemplu de completare a opţiunilor:
1. Dacã prima opţiune este pentru specializarea matematicã-informaticã, liceu -cursuri de zi, din Liceul Minerva, care are în broşurã codul 107, atunci elevul va completa poziţia 1 din fişã astfel:


┌─┬─┬─┐
1. │1│0│7│
└─┴─┴─┘


2. Dacã a doua opţiune este pentru Liceul Apollo, specializarea ştiinţe sociale - cursuri de zi, care are în broşurã codul 279, atunci elevul va completa poziţia 2 din fişã astfel:


┌─┬─┬─┐
2. │2│7│9│
└─┴─┴─┘


3. Celelalte opţiuni se completeazã în acelaşi mod, în ordinea descrescãtoare a preferinţelor, prin precizarea codului alocat fiecãrei opţiuni.
4. Numele unitãţilor de învãţãmânt şi codurile folosite anterior, spre exemplificare, sunt fictive.
ART. 42
Cu ocazia completãrii opţiunilor, pãrinţii şi candidaţii verificã şi corectitudinea celorlalte date înscrise în fişã de secretariatele şcolilor şi semnate de directorul şcolii. Fiecare candidat îşi poate copia în fişa-model din broşurã, pentru uz propriu, lista de opţiuni, în ordinea descrescãtoare a preferinţelor exprimate.
ART. 43
(1) Completarea listei de opţiuni se face de cãtre candidat în prezenţa pãrintelui/tutorelui legal instituit şi a dirigintelui clasei. Aceştia, împreunã cu candidatul, vor semna fişa de înscriere.
(2) Elevii şi pãrinţii vor fi avertizaţi sã completeze cu responsabilitate opţiunile şi numãrul lor, sã verifice corespondenţa codurilor înscrise în fişã cu opţiunile exprimate, având în vedere cã o opţiune greşitã poate conduce la o repartizare nedoritã.
ART. 44
(1) Absolvenţii care doresc sã participe la admitere în alt judeţ, primesc, pânã în data de 15 iunie 2010, de la unitatea şcolarã pe care au absolvit-o, fişa de înscriere, completatã cu datele personale şi, dupã caz, cu notele obţinute la tezele cu subiect unic, cu media generalã la tezele cu subiect unic, cu media generalã obţinutã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a, cu media de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, cu media de admitere. Pe aceste fişe nu vor fi completate opţiuni la şcoala de provenienţã, ci la centrul special de înscriere din judeţul în care se doreşte repartizarea.
(2) Fişele acestor candidaţi sunt înmânate candidaţilor/pãrinţilor, care semneazã de primire în registrul şcolii. În acest registru, se consemneazã clar natura documentului eliberat: "fişã de înscriere pentru admitere în licee" şi motivul eliberãrii fişei: "participare la admitere în alt judeţ".
(3) Candidaţii menţionaţi la alin. (1) se vor înscrie direct cu aceastã fişã în judeţul în care doresc sã fie repartizaţi.
ART. 45
Candidaţii care au susţinut probe de aptitudini, dar nu au fost admişi la clasele respective, precum şi cei care au susţinut proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã, indiferent dacã au promovat-o sau nu, ridicã fişele de înscriere de la secretariatele liceelor la care au susţinut probe de aptitudini/probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã şi, în perioada prevãzutã de calendar, îşi completeazã fişele de opţiuni la centrul zonal de înscriere la care este arondatã şcoala generalã pe care au absolvit-o. Aceşti candidaţi participã la admiterea computerizatã.
ART. 46
(1) Transmiterea fişelor de înscriere de la şcoli la centrele zonale de înscriere şi introducerea datelor de pe fişe în baza de date computerizatã se va face, pe mãsura completãrii fişelor de înscriere, în perioada 17 - 25 iunie 2010, în baza unei programãri fãcute de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti. Acolo unde existã dotarea necesarã şi personalul calificat, introducerea în baza de date computerizatã a datelor din fişã şi a opţiunilor se va face direct la şcoala de provenienţã a absolventului. Informaţia în format electronic va fi transmisã, de asemenea, centrelor zonale de înscriere.
(2) Directorul unitãţii gimnaziale va sigila toate fişele de înscriere ale absolvenţilor şcolii, completate cu opţiuni şi le va duce personal, sau printr-un delegat desemnat, la centrul zonal de înscriere la care este arondatã şcoala. Predarea - primirea documentelor se va face pe bazã de proces-verbal.
(3) Pe mãsurã ce primeşte fişele de opţiuni de la diferite şcoli, comisia din centrul zonal de înscriere asigurã introducerea în baza de date computerizatã a datelor de pe fişe.
(4) Dupã introducerea integralã în calculator a datelor pentru elevii unei şcoli, fişele din calculator vor fi listate, semnate de preşedintele centrului de înscriere şi înmânate directorului şcolii, cu proces-verbal de predare-primire. Fişele de înscriere originale sunt puse în plicuri care se sigileazã şi se semneazã de directorul şcolii sau de cãtre delegatul acestuia şi de preşedintele centrului zonal de înscriere.
ART. 47
(1) În perioada 18 - 26 iunie 2010, conform planificãrii stabilite de comisia din şcoalã, pãrinţii şi elevii vor verifica, în prezenţa diriginţilor, corectitudinea datelor din fişa listatã de calculator pentru fiecare elev.
(2) În cazul existenţei unei erori, pãrinţii o semnaleazã comisiei de înscriere, prin intermediul profesorului diriginte. Comisia transmite informaţia la centrul zonal de înscriere, care procedeazã la corectarea greşelii în baza de date computerizatã şi la listarea fişei corectate din calculator. Fişa greşitã se pãstreazã în centrul zonal de înscriere, în dosarul cu documente al comisiei de înscriere, iar fişa corectatã se înmâneazã directorului, care o transmite pãrinţilor şi candidatului, pentru a fi semnatã.
(3) Corectarea fişelor elevilor înscrişi din alte judeţe se face în centrul în care s-a fãcut înscrierea acestor candidaţi, în perioada prevãzutã în grafic.
(4) Fişele corecte sau corectate, listate din calculator, sunt semnate de profesorul diriginte, de candidat şi de pãrintele/tutorele acestuia, pentru a certifica faptul cã acestea sunt corecte şi acceptate şi rãmân în posesia pãrintelui/tutorelui candidatului. În cazul în care fişa iniţialã a fost corectatã, un exemplar al fişei corectate, listate din calculator şi semnate de diriginte, candidat şi pãrintele/tutorele acestuia va rãmâne ataşat fişei iniţiale.
(5) De asemenea, în cadrul acestor şedinţe de verificare, fiecare candidat va controla prezenţa numelui sãu pe lista de control afişatã la sediul şcolii generale, conform Art. 33, precum şi corectitudinea datelor personale, a mediilor şi a notelor din listã.
(6) Comisia de înscriere din unitatea de învãţãmânt gimnazial are obligaţia de a verifica prezenţa, pe lista de control afişatã, a tuturor elevilor arondaţi centrului şi de a semnala comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti neregulile sesizate.
ART. 48
(1) Dupã încheierea verificãrii fişelor listate din calculator şi corectarea eventualelor erori, comisia din centrul zonal de înscriere transmite pe suport electronic baza de date comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, pânã la 28 iunie 2010.
(2) Preşedintele comisiei din centrul zonal de înscriere, însoţit de vicepreşedinte sau de un alt delegat, duce fişele de opţiuni originale la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti şi le predã, cu proces-verbal de predare-primire, preşedintelui comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti. Predarea fişelor originale se face pânã pe data de 28 iunie 2010.
(3) Preşedintele comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti rãspunde, în mod direct, de pãstrarea în siguranţã a fişelor originale. Acestea se pãstreazã în centrul judeţean de admitere timp de doi ani de la încheierea admiterii.
ART. 49
În data de 29 iunie 2010, în intervalul de timp stabilit de cãtre Centrul Naţional de Admitere şi comunicat fiecãrui judeţ, baza de date va fi transmisã de la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti la Centrul Naţional de Admitere. Preşedintele fiecãrei comisii de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti va confirma telefonic şi în scris, pânã la data de 29 iunie 2010, ora 22, încheierea operaţiei de transmitere a bazei de date cãtre Centrul Naţional de Admitere.

CAP. 7
Repartizarea computerizatã şi afişarea rezultatelor

ART. 50
(1) În data de 30 iunie 2010, Centrul Naţional de Admitere verificã bazele de date transmise de comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi transmite acestora eventualele nereguli semnalate - candidaţi înscrişi în mai multe judeţe, candidaţi aflaţi în baza de date pentru admiterea computerizatã şi care au fost deja admişi la liceele la care se susţin probe de aptitudini etc. - , pentru remedierea acestora.
(2) Corectarea erorilor menţionate anterior se face pânã la data de 1 iulie 2010 şi se confirmã la Centrul Naţional de Admitere, pânã la ora 22 a aceleiaşi zile.
(3) Pânã la data de 2 iulie 2010, se efectueazã repartizarea computerizatã a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapã de admitere, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor, înscrise în fişa de opţiuni. La repartizare se folosesc criteriile de departajare menţionate la Art. 5 din prezentele metodologie. Nu se iau în considerare:
(i) opţiunile pentru licee, cursuri de zi ale candidaţilor care nu satisfac condiţiile precizate la Art. 3,
(ii) opţiunile pentru licee/clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale sau pentru clase bilingve, ale candidaţilor care nu au urmat cursurile gimnaziale în limba maternã respectivã sau care nu au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã menţionatã la Art. 10
(iii) opţiunile pentru clase bilingve ale candidaţilor care nu au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã, prevãzutã în prezenta metodologie.
(4) Pânã la data de 3 iulie 2010, centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti tipãresc şi afişeazã în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe:
a) lista candidaţilor din unitatea respectivã, admişi în licee, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, cu unitatea şcolarã la care au fost admişi;
b) situaţia locurilor rãmase libere la fiecare unitate de învãţãmânt liceal din judeţ/municipiul Bucureşti, dupã încheierea primei etape de admitere.
(5) La încheierea primei etape a repartizãrii computerizate, centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite fiecãrei unitãţi de învãţãmânt liceal de stat lista tuturor candidaţilor admişi în acea unitate, pe filiere, profiluri, specializãri, domenii ale pregãtirii de bazã, listã care este afişatã la sediul unitãţii respective, cel mai târziu pânã la data de 5 iulie 2010.
ART. 51
(1) La a doua etapã a repartizãrii computerizate participã candidaţii din seria curentã, indiferent de vârstã, şi cei din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani pânã la data de 12 septembrie 2010 inclusiv şi care se aflã în una din situaţiile urmãtoare: au participat şi au rãmas nerepartizaţi dupã prima etapã, sau nu au participat, din diferite motive, la prima etapã de admitere.
(2) Candidaţii care nu au participat la prima etapã de repartizare, completeazã fişa de opţiuni, în perioada 5 - 9 iulie 2010. În aceeaşi perioadã, completeazã o nouã fişã de opţiuni candidaţii care au participat la prima etapã, dar au rãmas nerepartizaţi. Completarea opţiunilor de cãtre candidaţii care participã la a doua etapã de admitere se face la şcolile generale de provenienţã sau la centrul special de înscriere pentru candidaţii din alte judeţe.
(3) În situaţia în care au rãmas locuri neocupate la clasele pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã, înscrierea candidaţilor pentru aceste probe se face în 5 iulie 2010, iar susţinerea probelor se face în perioada 6-7 iulie 2010. Afişarea rezultatelor finale se face în 8 iulie 2010. Candidaţii respinşi la probele de aptitudini şi candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã completeazã opţiunile în data de 9 iulie 2010 şi participã la repartizarea computerizatã.
(4) Introducerea noilor baze de date în calculator, verificarea fişelor cu opţiuni listate din calculator, precum şi corectarea eventualelor erori se fac în perioada 6-10 iulie 2010.
(5) În data de 11 iulie 2010, pânã la ora 14, noile baze de date se transmit la centrul de admitere judeţean /al municipiului Bucureşti, care le transmite la Centrul Naţional de Admitere, în aceeaşi zi, pânã la ora 22.
(6) Pânã la data de 12 iulie 2010, Centrul Naţional de Admitere realizeazã repartizarea computerizatã a candidaţilor din a doua etapã de admitere.
(7) Pânã la data de 13 iulie 2010, centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti tipãresc şi afişeazã, în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe:
a) lista candidaţilor din unitatea respectivã, admişi în licee, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, cu unitatea şcolarã la care au fost admişi;
b) situaţia locurilor rãmase libere la fiecare unitate de învãţãmânt liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti, dupã încheierea celei de a doua etape de admitere.
ART. 52
La încheierea repartizãrii computerizate a elevilor care au participat la a doua etapã de admitere, centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite fiecãrei unitãţi de învãţãmânt liceal de stat lista tuturor candidaţilor admişi în acea unitate, pe specializãri, domenii ale pregãtirii de bazã, listã care va fi afişatã la sediul unitãţii respective cel mai târziu pânã la data de 13 iulie 2010.
ART. 53
(1) În perioada 5 iulie - 15 iulie 2010, absolvenţii depun, la unitãţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.
(2) Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizãrii computerizate se efectueazã, conform unui program afişat de unitatea de învãţãmânt, pe baza urmãtoarelor acte:
a) cererea de înscriere;
b) cartea de identitate (dacã este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizatã;
c) adeverinţã cu notele şi media generalã obţinute la tezele unice şi cu media generalã obţinutã la evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a;
d) foaia matricolã pentru clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale);
e) fişa medicalã.
(3) Candidaţii care, în perioada menţionatã la alin. (1), nu îşi depun dosarele de înscriere, se considerã retraşi, iar locurile corespunzãtoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de cãtre comisia judeţeanã/a municipiului Bucureşti de admitere. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti, pe locurile rãmase libere, dupã rezolvarea cazurilor speciale.
(4) Unitãţile de învãţãmânt liceal de stat transmit comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, pânã la data de 16 iulie 2010, situaţia locurilor rãmase libere în urma neînscrierii unor candidaţi repartizaţi în sesiunea de admitere.
ART. 54
(1) În perioada 21 - 23 iulie 2010, comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti rezolvã situaţiile speciale apãrute dupã repartizarea computerizatã: situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rãmase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşitã în baza de date computerizatã a opţiunilor exprimate de elevi etc.
(2) Nu se va depãşi numãrul maxim de 30 de elevi la clasã şi se va respecta, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere. Deciziile se iau în plenul comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, dupã inventarierea tuturor cazurilor existente la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.
(3) Deciziile comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti se iau cu majoritate de voturi, cu consemnare într-un proces-verbal, şi sunt fãcute publice prin afişare la sediul inspectoratului şcolar.
(4) În perioada menţionatã la alin. (1), dupã rezolvarea situaţiilor speciale, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti repartizeazã pe locurile rãmase libere absolvenţii învãţãmântului gimnazial care au fost repartizaţi, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în perioada prevãzutã de prezenta metodologie şi pe cei care, din diferite motive, nu au participat la repartizãrile computerizate.
ART. 55
(1) Absolvenţii clasei a VIII-a care nu s-au înscris la unitãţile la care au fost repartizaţi sau nu au participat la cele douã etape de admitere şi care, din diferite motive, nu se adreseazã comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti în perioada menţionatã la art. 54, alin.(1) şi solicitã ulterior un loc în clasa a IX-a, precum şi cei care şi-au încheiat situaţia şcolarã ulterior desfãşurãrii etapelor de admitere menţionate anterior vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti, pe locurile rãmase libere. Repartizarea se face în perioada 1-10 septembrie 2010, ţinând cont de criteriile prevãzute în prezenta metodologie, în baza hotãrârilor comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti.
(2) Rezultatele repartizãrilor efectuate de comisia de admitere judeţeanã/ a municipiului Bucureşti, conform alineatelor (1) şi (5), se transmit Centrului Naţional de Admitere, pânã la data de 11 septembrie 2010.
(3) Dacã, la încheierea etapelor de admitere menţionate în prezenta metodologie, mai existã locuri vacante la clasele pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pot decide organizarea unei noi etape de susţinere a acestor probe, în perioada 1-6 septembrie 2010. Graficul desfãşurãrii probelor şi locul de desfãşurare a acestora vor fi fãcut publice pânã la data de 1 august, prin afişare la sediul unitãţilor de învãţãmânt gimnazial. Admiterea candidaţilor pe locurile disponibile se face în conformitate cu prezenta metodologie.

CAP. 8
Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi şi a candidaţilor pentru învãţãmântul special

ART. 56
(1) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti stabilesc, cu avizul Comisiei Naţionale de Admitere, şi anunţã, prin afişare la sediul inspectoratului şcolar, pânã la data de 15 mai, unitãţile de învãţãmânt, specializãrile şi numãrul de locuri alocate pentru candidaţii romi, pe baza mãsurilor afirmative, promovate în contextul Strategiei guvernamentale privind îmbunãtãţirea situaţiei romilor. Numãrul de locuri anunţat nu mai poate fi modificat dupã data de 15 mai. Informaţiile menţionate se transmit Comisiei Naţionale de Admitere, la Direcţia Generalã Învãţãmânt în Limbile Minoritãţilor şi Relaţia cu Parlamentul.
(2) Locurile speciale pentru candidaţii romi se vor aloca peste numãrul de locuri acordat prin planul de şcolarizare, în limita a 30 de elevi la clasã.
(3) Cererile pentru înscrierea pe locurile speciale pentru romi se primesc, la comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti, pânã la data de 15 iunie 2010, ora 16. Orice cerere depusã dupã aceastã datã nu mai este luatã în considerare.
(4) Candidaţii din etnia romilor care concureazã pentru ocuparea locurilor alocate distinct pentru aceştia trebuie sã prezinte la înscriere, pe lângã actele precizate la Art. 53, alin. (2), lit. a) - b) din prezenta metodologie, o recomandare scrisã din partea preşedintelui unei organizaţii civice, culturale sau politice a romilor, legal constituitã, prin care se atestã apartenenţa lor la etnia romilor şi nu faptul cã fac parte din respectiva organizaţie.
(5) În perioada 17-19 iunie 2010, comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti asigurã repartizarea candidaţilor romi care au depus cereri pânã la data menţionatã la alin. (3), pe locurile speciale pentru romi, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi în baza opţiunilor exprimate de candidaţi. Repartizarea se face în şedinţã publicã.
(6) În situaţia în care locurile speciale pentru romi nu au fost ocupate, ele vor fi folosite pentru rezolvarea cazurilor speciale, menţionate la Art. 54.
ART. 57
(1) Înscrierea şi repartizarea candidaţilor în clasa a IX-a din unitãţile de învãţãmânt special se organizeazã de cãtre comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti, în perioada 14 - 16 iunie 2010.
(2) Locurile alocate învãţãmântul liceal special sunt anunţate în broşura de admitere, într-o listã separatã, care va purta menţiunea cã aceste locuri nu participã la repartizarea computerizatã. Vor fi precizate în broşurã locul şi data în care se va face repartizarea candidaţilor pentru învãţãmântul special, precum şi condiţiile specifice de înscriere (documente care sã dovedeascã tipul şi gradul de deficienţã etc.).
(3) Repartizarea pe locurile din unitãţile de învãţãmânt special se face în funcţie de tipul şi gradul de deficienţã, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere sau de absolvire, dupã caz, şi în funcţie de opţiuni.
(4) Candidaţii cu cerinţe educative speciale, care au susţinut tezele cu subiect unic şi evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a, pot participa, fãrã restricţii, la toate etapele admiterii prevãzute de prezenta metodologie, atât pentru locurile din învãţãmântul de masã, cât şi pentru cele din învãţãmântul special.
(5) Candidaţii cu cerinţe educative speciale, care nu au susţinut tezele cu subiect unic sau evaluarea naţionalã din clasa a VIII-a, sunt repartizaţi, în ordinea descrescãtoare a mediilor de absolvire a gimnaziului, de cãtre comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti, în perioada 21 - 23 iulie 2010, dupã repartizarea celorlalţi candidaţi. În repartizarea acestor candidaţi, se va ţine cont de certificatele de expertizã şi orientare şcolarã şi profesionalã eliberate de comisia pentru protecţia drepturilor copilului.

CAP. 9
Admiterea candidaţilor pentru învãţãmântul seral şi pentru cel cu frecvenţã redusã


ART. 58
(1) Înscrierea la învãţãmântul seral sau cu frecvenţã redusã a candidaţilor din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani pânã la data de 12 septembrie 2010, inclusiv, se face la un centru special desemnat de inspectoratul şcolar.
(2) Centrul special de înscriere pentru candidaţii din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani pânã la data de 12 septembrie 2010 inclusiv este anunţat prin afişare la sediul inspectoratului şi în toate unitãţile de învãţãmânt gimnazial, pânã la data de 1 mai 2010. El este de asemenea anunţat în broşura cuprinzând informaţiile referitoare la admitere.
(3) Depunerea dosarelor de înscriere se face în perioada 22-24 iulie 2010, la centrul menţionat.
Dosarele conţin urmãtoarele acte:
a) cererea de înscriere;
b) certificatul de naştere şi cartea de identitate , în copie legalizatã;
c) adeverinţã cu notele şi media generalã obţinute la tezele cu subiect unic/testele naţionale/examenul de capacitate;
d) foaia matricolã pentru clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale);
e) fişa medicalã.
(4) Calendarul admiterii candidaţilor din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani pânã la data de 12 septembrie 2010 inclusiv este anunţat de inspectoratul şcolar pânã la data de 15 iulie 2010 şi este afişat la sediul inspectoratului şcolar şi la centrul menţionat la alin. (1).
(5) Repartizarea candidaţilor menţionaţi la alin. (1) se face în perioada 26-28 iulie 2010, pe locurile anunţate de inspectoratul şcolar în broşura de admitere.
(6) Repartizarea se face în şedinţã publicã, în douã etape. În prima etapã, sunt repartizaţi, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi a opţiunilor, candidaţii care au susţinut tezele cu subiect unic/testele naţionale/examenul de capacitate. În a doua etapã, sunt repartizaţi, pe locurile rãmase libere, în ordinea descrescãtoare a mediilor de absolvire a claselor a V-a - a VIIIa, candidaţii care nu au participat la tezele cu subiect unic/testele naţionale/examenul de capacitate.

CAP. 10
Dispoziţii finale

ART. 59
Absolvenţii învãţãmântului gimnazial particular autorizat sau acreditat pot participa la admiterea în învãţãmântul liceal de stat, conform prevederilor din prezenta metodologie. Participarea lor la admitere nu este condiţionatã de achitarea unei taxe.
ART. 60
(1) Broşura menţionatã la art. 28 va cuprinde, într-un capitol separat, informaţiile corespunzãtoare despre liceele particulare, autorizate sau acreditate, care organizeazã admitere în clasa a IX-a.
(2) Nu se vor aloca coduri pentru unitãţile de învãţãmânt particulare menţionate la alin. (1), iar locurile respective nu vor participa la repartizarea computerizatã.
(3) Admiterea în unitãţile de învãţãmânt particulare, autorizate sau acreditate, se face în conformitate cu metodologia stabilitã de fiecare şcoalã, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
ART. 61
Elevii care au rãmas cu situaţia neîncheiatã la sfârşitul semestrului al doilea, îşi vor încheia situaţia în perioada 25-30 august 2010 şi vor fi repartizaţi în clasa a IX-a de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti în perioada 1-10 septembrie 2010, conform prevederilor Art.55.
ART. 62
(1) În situaţia în care un candidat din promoţiile 2008-2010 nu a participat la una din tezele cu subiect unic susţinute la o disciplinã într-un semestru, în calculul mediei generale la tezele cu subiect unic, nota care lipseşte se va înlocui cu nota obţinutã la examenul pentru încheierea situaţiei la disciplina respectivã pe semestrul în cauzã.
(2) În situaţia în care un candidat din promoţiile 2008-2010 nu a participat la nici una din tezele cu subiect unic susţinute la o disciplinã, în calculul mediei generale la tezele cu subiect unic va intra, pentru disciplina respectivã, nota obţinutã la examenul anual pentru încheierea situaţiei la disciplina respectivã.
(3) În situaţia în care existã candidaţi cãrora nu li se poate calcula media de admitere, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (2) sau (3), întrucât nu au participat la examenele sau testãrile prevãzute de acestea, aceştia vor fi repartizaţi de inspectoratele şcolare, în perioada 1-10 septembrie 2010, dupã repartizarea celorlalţi candidaţi. Repartizarea se face în ordinea descrescãtoare a mediilor de absolvire a gimnaziului.
ART. 63
Prezentarea de înscrisuri false, la înscrierea în licee, se pedepseşte conform legii şi atrage dupã sine eliminarea din admitere a candidatului respectiv. În cazul în care descoperirea falsului se face dupã încheierea admiterii, candidatul respectiv pierde locul obţinut prin fraudã.
ART. 64
Persoanele vinovate de eliberarea mai multor fişe de înscriere pentru acelaşi elev, decât este prevãzut în prezenta metodologie, de transcrierea eronatã a datelor personale ori a notelor sau de nerespectarea altor prevederi ale prezentei metodologii vor fi sancţionate disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupã caz.
ART. 65
Comisia Naţionalã de Admitere poate decide, în situaţii justificate, sã afişeze în avans sau mai târziu, faţã de calendarul admiterii aprobat prin prezentul ordin, listele cuprinzând repartizarea computerizatã a absolvenţilor de clasa a VIII-a.

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016