────────── Aprobată de ORDINUL nr. 1.193/C din 30 mai 2014, Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 670 din 12 septembrie 2014.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 În înţelesul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) activitate - ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale realizate în scopul obţinerii unor rezultate; b) risc de corupţie - probabilitatea de apariţie a unui eveniment sau de realizare a unei acţiuni de corupţie vizând un angajat, colectiv profesional sau domeniu de activitate. Riscul de corupţie include evenimentul potenţial/ameninţarea, cauzele care determină apariţia acestuia şi impactul în cazul în care acesta se materializează; c) ameninţarea - acţiunea sau evenimentul potenţial de corupţie ce poate să apară în cadrul unei activităţi derulate în sistemul penitenciar; d) cauzele - slăbiciuni în sistemul de reglementare ori control al activităţilor specifice, care ar putea fi exploatate/speculate, stând la baza şi putând declanşa materializarea unui risc de corupţie. Spre deosebire de ameninţare, care este potenţială, cauzele există permanent în cadrul activităţii unei structuri; e) materializarea riscului - translatarea riscului din domeniul incertitudinii, al situaţiei potenţiale de corupţie, în cel al certitudinii, respectiv săvârşirea unei fapte de corupţie; f) incident de integritate - eveniment produs la nivelul unei structuri a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) sau într-o unitate subordonată, urmat de dispunerea faţă de personalul implicat a uneia dintre următoarele măsuri: începerea urmăririi penale, trimiterea în judecată, hotărârea definitivă de condamnare pentru fapte de corupţie, respectiv aplicarea unei sancţiuni disciplinare ca urmare a constatărilor rezultate în urma efectuării unui test de integritate ori a întocmirii unui raport de evaluare, rămas definitiv, de către Agenţia Naţională de Integritate; g) impact - efectele produse în cadrul activităţii unei structuri în cazul în care un risc de corupţie se materializează; h) unitate de muncă - formă de organizare structurală ce reuneşte un ansamblu de angajaţi care realizează acelaşi gen de activităţi, permiţând, în consecinţă, expunerea la riscuri similare. Unitatea de muncă poate fi regăsită în structura organizatorică a ANP sau în unităţile subordonate sub denumiri variate: direcţie, serviciu, birou, compartiment, dar şi funcţie unică, aşa cum sunt, de exemplu, funcţiile de ofiţer managementul situaţiilor de urgenţă, ofiţer informaţii clasificate sau consilier juridic; i) coordonator al unităţii de muncă - şeful ori responsabilul cu organizarea activităţilor din cadrul unei unităţi de muncă, căruia îi revine obligaţia furnizării informaţiilor solicitate de către grupul de lucru pentru prevenirea corupţiei, pe tot parcursul activităţilor de management al riscurilor de corupţie; j) responsabil de risc - personalul cu funcţii de conducere al structurilor din ANP şi directorii unităţilor subordonate, responsabilizaţi prin Registrul riscurilor de corupţie pentru implementarea măsurilor de prevenire/control; k) aplicaţie informatică de monitorizare a riscurilor de corupţie - aplicaţie software, dezvoltată de către Direcţia tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (DTIC), în vederea prelucrării automate a datelor şi reprezentării statistice şi grafice a riscurilor de corupţie. ART. 2 (1) Prezenta metodologie se aplică în scopul adoptării la nivelul tuturor structurilor din ANP şi unităţile subordonate a unor măsuri de control şi/sau prevenire, adaptate cauzelor care determină posibilitatea de apariţie a unor fapte de corupţie, astfel încât să fie menţinute la un nivel acceptabil atât probabilitatea de apariţie a acestora, cât şi impactul resimţit la nivelul activităţilor sistemului penitenciar. (2) Activităţile de management al riscurilor de corupţie vizează următoarele obiective: a) promovarea integrităţii, transparenţei instituţionale şi a bunei desfăşurări a activităţilor specifice; b) ameliorarea impactului şi asigurarea sustenabilităţii rezultatelor activităţilor de prevenire şi combatere, prin focalizarea lor prioritară asupra domeniilor de activitate vulnerabile la corupţie; c) promovarea integrităţii instituţionale, prin conştientizarea personalului cu funcţii de conducere asupra necesităţii participării nemijlocite la acest proces şi asumării responsabilităţii pentru implementarea acestuia. ART. 3 Managementul riscurilor de corupţie presupune parcurgerea următoarelor etape: a) pregătirea activităţilor; b) identificarea şi descrierea riscurilor de corupţie; c) evaluarea riscurilor de corupţie; d) determinarea şi implementarea măsurilor de prevenire/control; e) monitorizarea şi revizuirea periodică a măsurilor de prevenire/control a/al riscurilor; f) reevaluarea riscurilor. ART. 4 (1) În vederea realizării activităţilor subsecvente managementului riscurilor de corupţie, directorul general al ANP şi directorii unităţilor subordonate dispun, prin decizie scrisă, constituirea de grupuri de lucru pentru prevenirea corupţiei, denumite în continuare Grupuri/Grupul. (2) Componenţa Grupurilor se stabileşte în funcţie de dimensiunea şi caracteristicile organizatorice ale unităţilor de muncă, avându-se în vedere următoarele categorii de funcţii: a) şeful Grupului, reprezentat de directorul general al ANP sau directorul unităţii subordonate ori un adjunct desemnat de către aceştia; b) membrii Grupului, reprezentaţi de personalul cu funcţii de conducere sau persoanele desemnate de acesta de la nivelul structurilor din ANP şi unităţile subordonate; c) secretarul Grupului, reprezentat de consilierul pentru integritate. (3) La solicitarea directorului general al ANP şi a directorilor unităţilor subordonate, personalul specializat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii riscurilor de corupţie participă la activitatea Grupurilor, asigurând instruirea şi îndrumarea de specialitate. ART. 5 (1) În desfăşurarea activităţilor subsecvente managementului riscurilor de corupţie, Grupul beneficiază de sprijinul coordonatorilor unităţilor de muncă, aceştia având obligaţia de a transmite, în termenele şi cu respectarea condiţiilor specifice, informaţiile sau documentele solicitate. (2) La stabilirea unităţilor de muncă ce se includ în procesul de identificare şi evaluare a riscurilor de corupţie se au în vedere categoriile de activităţi prevăzute la art. 11 alin. (2). CAP. II Managementul riscurilor de corupţie SECŢIUNEA 1 Pregătirea activităţilor ART. 6 (1) Managementul riscurilor de corupţie debutează printr-o etapă de pregătire care vizează, în principal, următoarele aspecte: a) constituirea şi stabilirea componenţei Grupului; b) informarea personalului privind implementarea prezentei metodologii la nivelul sistemului penitenciar; c) instruirea membrilor Grupului cu privire la aspectele conceptuale şi metodologice specifice managementului riscurilor de corupţie; d) fixarea principalelor repere ale activităţilor: delimitarea unităţilor de muncă ce se includ în procesul de analiză, rolul şi responsabilităţile fiecărui membru al Grupului, precum şi termenii de referinţă privind planificarea, desfăşurarea şi evaluarea activităţilor. (2) Activităţile stabilite conform alin. (1) lit. d) se implementează în Fişa pentru stabilirea sarcinilor, responsabilităţilor şi planificarea activităţii Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, prevăzută în anexa nr. 1. ART. 7 Planificarea şi desfăşurarea instruirii membrilor Grupurilor se realizează în baza unui calendar stabilit de comun acord între ANP şi instituţiile cu atribuţii în domeniul prevenirii riscurilor de corupţie sau, după caz, între unităţile subordonate şi structurile teritoriale ale acestora. SECŢIUNEA a 2-a Identificarea şi descrierea riscurilor de corupţie ART. 8 (1) Identificarea şi descrierea riscurilor constă în evidenţierea ameninţărilor de corupţie, precum şi a cauzelor prezente în cadrul activităţilor curente ale structurilor ANP şi ale unităţilor subordonate care ar putea conduce la săvârşirea unor fapte de corupţie. (2) Pentru identificarea ameninţărilor de corupţie se desfăşoară următoarele activităţi: a) chestionarea conducerii structurilor din cadrul ANP şi al unităţilor subordonate; b) evaluarea activităţii şi a situaţiilor specifice de muncă ale angajaţilor; c) descrierea ameninţărilor de corupţie; d) determinarea cauzelor producerii riscurilor de corupţie. ART. 9 (1) Pentru identificarea opiniilor cu privire la riscurile de corupţie şi eficacitatea măsurilor de prevenire/control existente, membrii Grupului realizează chestionarea întregului personal cu funcţii de conducere din structurile ANP şi ale unităţilor subordonate, exclusiv a coordonatorilor unităţilor de muncă, utilizând întrebările prevăzute în anexa nr. 2. (2) După completare, chestionarele se utilizează în activităţile ulterioare corespunzătoare managementului riscurilor de corupţie. ART. 10 Membrii Grupului analizează obiectivele specifice ale structurilor din cadrul ANP şi unităţilor subordonate, completând, pe baza documentelor interne şi/sau, după caz, a consultării coordonatorilor unităţilor de muncă, Fişa de analiză a activităţilor vulnerabile la corupţie, prevăzută în anexa nr. 3. ART. 11 (1) Potrivit prezentei metodologii, sunt considerate vulnerabile la corupţie toate activităţile care prezintă slăbiciuni în sistemul de control intern/managerial, de natură a fi exploatate de angajaţii structurii sau de terţi pentru comiterea unor fapte de corupţie. (2) Dacă la nivelul unei structuri din cadrul ANP sau al unei unităţi subordonate sunt realizate activităţi din categoriile enumerate în continuare, acestea se includ în mod obligatoriu în procesul de analiză: a) contacte frecvente cu exteriorul instituţiei; b) gestionarea fondurilor externe ori a programelor/ proiectelor; c) gestionarea informaţiei - deţinerea şi utilizarea informaţiei cu caracter operativ, accesul la informaţii confidenţiale, gestionarea informaţiilor clasificate; d) gestionarea mijloacelor financiare; e) achiziţia/gestionarea de bunuri, servicii şi lucrări; f) acordarea unor aprobări ori autorizaţii; g) activităţi de eliberare a unor documente; h) îndeplinirea funcţiilor de control, supraveghere, evaluare şi consiliere; i) competenţă decizională exclusivă; j) activităţi de recrutare şi selecţie a personalului; k) constatarea abaterilor disciplinare ori a unor fapte de natură penală, aplicarea de sancţiuni disciplinare şi acordarea de recompense; l) activităţi desfăşurate cu persoanele private de libertate sau referitoare la acestea, considerate vulnerabile la corupţie. ART. 12 Membrii Grupului şi/sau, după caz, coordonatorii unităţilor de muncă întocmesc pentru fiecare activitate inclusă în Fişa de analiză a activităţilor vulnerabile la corupţie o sinteză a ameninţărilor de corupţie susceptibile să se manifeste în acel context profesional, având în vedere, cel puţin, următoarele elemente: a) sursele posibile de riscuri de corupţie la care personalul poate fi expus: persoane, grupuri interesate de serviciile oferite, avantajele sau dezavantajele potenţiale pentru terţi, materiale ori de altă natură, ce pot fi generate de activităţile serviciului; b) acţiunile ori demersurile care ar putea fi puse în practică pentru atingerea obiectivelor infracţionale; c) fapte de corupţie care au fost comise anterior în cadrul domeniului de activitate; d) cazuri de conduită necorespunzătoare sau încălcări ale procedurilor înregistrate la nivelul structurii. ART. 13 Pentru descrierea ameninţărilor de corupţie, membrii Grupului au în vedere enunţurile utilizate în cadrul Raportului privind riscurile şi vulnerabilităţile la corupţie specifice structurilor ANP şi unităţilor subordonate, realizat şi difuzat în sistemul penitenciar de către Direcţia prevenirea criminalităţii şi terorismului (DPCT). ART. 14 (1) Fişele de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, se completează de către membrii Grupului şi/sau, după caz, de către coordonatorii unităţilor de muncă, pentru fiecare dintre ameninţările identificate conform art. 12. (2) Pentru completarea cauzelor aferente fiecărui risc se au în vedere informaţiile rezultate în urma derulării etapelor prevăzute de art. 16 şi 18, precum şi orice alte observaţii sau analize privind cultura organizaţională sau conduita angajaţilor. ART. 15 În vederea identificării cauzelor care determină expunerea la riscuri de corupţie, membrii Grupului parcurg următoarele etape: a) evaluarea cadrului normativ; b) analiza incidentelor de integritate; c) analiza eficacităţii sistemului de control intern/managerial al structurii. ART. 16 (1) Membrii Grupului şi/sau, după caz, coordonatorii unităţilor de muncă întocmesc, în formatul prevăzut în anexa nr. 5, un raport de evaluare a cadrului normativ aplicabil domeniului de activitate analizat. (2) Obiectivele evaluării cadrului normativ sunt reprezentate de: a) identificarea prevederilor ce conţin factori potenţiali de manifestare a corupţiei; b) avansarea de propuneri pentru eliminarea normelor care favorizează sau pot favoriza corupţia; c) propunerea unor măsuri de prevenire/de control pentru a reduce expunerea la riscuri de corupţie. ART. 17 Membrii Grupului, în colaborare cu personalul specializat din cadrul DPCT, realizează o analiză generală a incidentelor de integritate care s-au manifestat în cadrul structurilor ANP şi al unităţilor subordonate, ţinând cont de următoarele elemente: a) evoluţia probabilă a diferitelor fenomene infracţionale din sfera corupţiei, a nivelului de gravitate ori a impactului asociat acestora; b) activităţile expuse riscurilor de corupţie analizate şi gradul lor de vulnerabilitate; c) modurile de operare utilizate şi măsurile de disimulare a actelor infracţionale luate de făptuitori; d) măsurile de prevenire/de control adoptate în cadrul domeniilor de activitate unde s-au produs incidente de integritate şi gradul de eficacitate a acestora. ART. 18 Membrii Grupului şi/sau, după caz, coordonatorii unităţilor de muncă identifică şi consemnează în fişele întocmite conform art. 14 eventuale deficienţe în cadrul sistemului de control intern/managerial utilizat, având în vedere: a) constatări rezultate din activităţi de control ori sesizări anterioare, care au identificat deficienţe ori vulnerabilităţi ale sistemului de control intern/managerial, de natură a favoriza apariţia unor fapte de corupţie; b) eficacitatea implementării de către conducerea componentelor structurilor ANP şi unităţilor subordonate a concluziilor şi recomandărilor furnizate în urma activităţilor de control; c) vulnerabilităţi la corupţie pe care terţii le-ar putea exploata în planurile reglementării, organizării, desfăşurării şi controlului activităţii, al formării, instruirii şi experienţei personalului. SECŢIUNEA a 3-a Evaluarea riscurilor de corupţie ART. 19 (1) Evaluarea riscurilor de corupţie se realizează în scopul de a fundamenta decizia cu privire la prioritatea de stabilire a măsurilor de prevenire/de control, prin estimarea nivelurilor de probabilitate şi impact asupra rezultatelor aşteptate şi a prestaţiei profesionale a personalului. (2) Activitatea de evaluare se desfăşoară pentru fiecare dintre riscurile înscrise în fişele de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie. ART. 20 Pentru evaluarea riscurilor de corupţie se parcurg următoarele etape: a) estimarea probabilităţii de materializare a riscurilor de corupţie; b) determinarea impactului asupra obiectivelor şi activităţilor structurii; c) aprecierea caracterului adecvat al măsurilor de control existente pentru fiecare risc de corupţie; d) determinarea expunerii la riscuri şi a priorităţii de intervenţie; e) clasificarea şi ordonarea riscurilor de corupţie. ART. 21 (1) Estimarea nivelului de probabilitate se realizează prin aprecierea şanselor de materializare a riscurilor de corupţie în cadrul activităţilor structurii, prin prisma informaţiilor şi analizelor colectate în etapa de identificare şi descriere a riscurilor. (2) În scopul precizat la alin. (1), membrii Grupului şi/sau, după caz, coordonatorii unităţilor de muncă determină şi consemnează în Fişa de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie nivelul de probabilitate, utilizând o scală de evaluare în 5 trepte, corespunzătoare valorilor şi indicatorilor descriptivi asociaţi acestora, prevăzuţi în anexa nr. 6. ART. 22 Estimarea impactului global al unui risc de corupţie constituie activitatea de cuantificare a efectelor posibile ale acestuia asupra obiectivelor, activităţilor, sarcinilor sau rezultatelor aşteptate ale structurii, corespunzătoare următoarelor componente/dimensiuni: a) impact asupra nivelului de performanţă a activităţilor şi obţinerii rezultatelor aşteptate; b) impact asupra calendarului activităţilor ori întârzieri posibile în termenul de realizare a obiectivelor activităţii; c) consecinţe exprimate în termeni de buget; d) consecinţe în planul imaginii instituţiei. ART. 23 Pentru determinarea impactului riscurilor de corupţie, membrii Grupului au următoarele responsabilităţi: a) stabilirea tuturor dimensiunilor posibile ale impactului global pentru fiecare risc de corupţie identificat conform art. 14; b) stabilirea, sub formă procentuală, pentru dimensiunile identificate conform lit. a), a importanţei relative a fiecăreia în cadrul impactului global; c) estimarea şi consemnarea în Fişa de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie a impactului global în cazul materializării, utilizând indicatorii descriptivi prevăzuţi în anexa nr. 7, asociaţi dimensiunilor prevăzute la art. 22. ART. 24 (1) Membrii Grupului şi/sau coordonatorii unităţilor de muncă, după caz, evaluează dacă măsurile de prevenire/de control care se adresează riscurilor de corupţie identificate au fost proiectate corespunzător şi puse în practică în mod eficient. (2) În scopul prevăzut la alin. (1), membrii Grupului şi/sau coordonatorii unităţilor de muncă, după caz, cuantifică şi consemnează în Fişa de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie, utilizând corespondenţa prevăzută în anexa nr. 8, nivelul perceput de eficacitate a fiecărei măsuri de prevenire/de control existente. ART. 25 (1) Membrii Grupului calculează nivelul de expunere la riscuri de corupţie, constând în produsul dintre valorile probabilităţii şi impactului global, completând valoarea rezultată în Fişa de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie. (2) Utilizând scala de evaluare a expunerii la riscuri de corupţie şi corespondenţa asociată intersecţiei valorilor impactului şi probabilităţii, prevăzute în anexa nr. 9, membrii Grupului stabilesc şi consemnează în Fişa de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie prioritatea de intervenţie. ART. 26 Pe baza priorităţii de intervenţie, în ordinea valorii nivelului de expunere, membrii Grupului clasifică riscurile de corupţie în: a) riscuri minore, care pot fi tolerate şi vor fi considerate inerente activităţilor structurilor ANP şi unităţilor subordonate, faţă de care nu este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare, ci doar aplicarea celor existente; b) riscuri moderate, care pot fi monitorizate sau controlate, prin creşterea eficacităţii măsurilor existente sau, după caz, prin adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire/control; c) riscuri înalte, caracterizate, simultan, de o mare probabilitate de apariţie şi de o gravitate foarte mare a impactului, care necesită concentrarea atenţiei conducerii structurii pentru adoptarea/implementarea unor măsuri urgente de prevenire/de control adecvate. SECŢIUNEA a 4-a Determinarea şi implementarea măsurilor de prevenire/de control al riscurilor de corupţie ART. 27 În baza clasificării realizate conform art. 26 şi a rezultatelor activităţilor de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie, membrii Grupului propun măsuri pentru prevenirea/controlul acestora. ART. 28 (1) Din punctul de vedere al momentului dispunerii şi al obiectivelor urmărite prin realizarea acestora, pot fi stabilite, în principal, următoarele categorii de măsuri de prevenire/de control: a) măsuri preventive - sunt cele care vizează cauzele identificate, au ca rezultat limitarea probabilităţii de comitere a unor fapte de corupţie de către un terţ/angajat interesat şi includ: a.1) măsuri de protecţie fizică şi monitorizare a accesului la informaţii, documente ori resurse; a.2) planificarea şi organizarea în mod transparent şi uşor de verificat a activităţilor şi a modalităţii de adoptare a deciziei: separarea responsabilităţilor, aprobarea activităţii, supervizarea, pregătirea personalului cu rol de coordonare; a.3) supervizarea documentelor întocmite şi a performanţelor individuale ale personalului; a.4) separarea atribuţiilor de autorizare, înregistrare ori revizuire pentru a fi evitate riscurile de corupţie; a.5) asigurarea comunicării adecvate către angajaţi a obligaţiilor de conduită; a.6) dezvoltarea, comunicarea şi monitorizarea aplicării de proceduri clare în activitatea curentă; a.7) promovarea schimbării de atitudine a personalului privind riscurile de corupţie, asigurându-se informarea şi instruirea adecvată privind obligaţiile legale şi măsurile de prevenire/de control implementate în vederea minimizării riscurilor de corupţie; a.8) promovarea canalelor de sesizare a unor eventuale fapte de corupţie, precum şi a măsurilor de protecţie a personalului stabilite prin Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii; a.9) implementarea Inventarului măsurilor preventive anticorupţie, prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 215/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015; b) măsuri realizate în scopul depistării unor eventuale nereguli, după ce riscurile de corupţie s-au materializat: b.1) realizarea/solicitarea realizării de către structurile competente a unor teste de integritate sau de verificare a respectării normelor legale; b.2) realizarea de verificări aleatorii ale documentelor şi activităţilor desfăşurate; b.2) realizarea unor activităţi de control/de verificare privind accesul sau implementarea de informaţii în bazele de date; b.3) activităţi de control de fond ori tematic, activităţi de inventar. (2) Măsurile suplimentare de prevenire/de control se propun în scopul de a reduce probabilitatea de materializare ori de a minimiza impactul riscurilor de corupţie, vizează, cu prioritate, riscurile înalte şi cele moderate şi se înscriu în fişele de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie. ART. 29 (1) Informaţiile rezultate în urma implementării prezentei metodologii se includ în Registrul riscurilor de corupţie, care se întocmeşte de către Grup, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10, şi se aprobă de către conducătorul fiecărei structuri din cadrul ANP, precum şi de directorii unităţilor subordonate, cuprinzând responsabilităţi pentru toate nivelurile ierarhice ale acestora. (2) După aprobare, un exemplar al Registrului riscurilor de corupţie, câte un exemplar al Fişelor de identificare şi descriere a riscurilor de corupţie, precum şi al raportului prevăzut la art. 16 alin. (1) se transmit DPCT. ART. 30 În baza documentelor transmise de către structurile ANP şi unităţile subordonate şi a altor informaţii privind manifestarea corupţiei în sistemul penitenciar, DPCT întocmeşte şi actualizează Raportul privind riscurile şi vulnerabilităţile la corupţie în activitatea sistemului penitenciar. SECŢIUNEA a 5-a Monitorizarea şi revizuirea riscurilor de corupţie ART. 31 Activitatea de monitorizare şi cea de revizuire a riscurilor de corupţie se realizează anual de către structurile ANP şi unităţile subordonate, în scopul de a asigura eficacitatea procesului de management al riscurilor de corupţie, respectiv pentru a formula recomandări pentru măsuri de prevenire/de control. ART. 32 (1) Monitorizarea riscurilor de corupţie se realizează de către Grupurile constituite la nivelul structurilor ANP şi al unităţilor subordonate. (2) În vederea realizării activităţii de monitorizare, anual, până la 1 decembrie, responsabilii de risc stabiliţi în Registrul riscurilor de corupţie transmit consilierilor pentru integritate rapoarte de evaluare cantitative şi calitative privind implementarea măsurilor de prevenire/de control al riscurilor de corupţie, care conţin, cel puţin, următoarele informaţii: a) indicatori cantitativi aferenţi măsurilor propuse pentru prevenirea/controlul riscurilor de corupţie; b) modificările intervenite în privinţa valorilor de expunere la riscuri de corupţie, corespunzătoare nivelurilor de probabilitate şi impact; c) informaţii privind fapte de corupţie sesizate ori constatate în cadrul domeniului de activitate; d) propuneri de măsuri suplimentare de prevenire/de control al riscurilor de corupţie; e) modificări semnificative intervenite în privinţa reglementărilor specifice activităţilor desfăşurate, analize suplimentare privind eventuale noi riscuri de corupţie. (3) În situaţia apariţiei unor riscuri noi de corupţie, respectiv a unor informaţii care pot să modifice nivelul de expunere ori să afecteze eficacitatea activităţii de prevenire/de control, membrii Grupului întocmesc în mod corespunzător Fişele de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie, reluând etapele aferente prevăzute în prezenta metodologie. ART. 33 (1) Pe baza documentelor prevăzute la art. 32, Grupul şi un reprezentant al DPCT întocmesc Raportul de monitorizare a riscurilor de corupţie la nivelul sistemului penitenciar. (2) Activitatea de monitorizare se finalizează prin adoptarea unui registru revizuit, care se transmite către DPCT până la data de 1 februarie a fiecărui an, împreună cu documentele ce au stat la baza revizuirii acestuia. ART. 34 (1) În vederea evaluării impactului aplicării prezentei metodologii, a stadiului de implementare a măsurilor de prevenire/de control al riscurilor de corupţie ori a recomandărilor formulate, DPCT întocmeşte rapoarte anuale de monitorizare. (2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) se întocmesc pe baza informaţiilor transmise de structurile ANP şi de unităţile subordonate, potrivit prezentei metodologii, precum şi prin implementarea unei aplicaţii informatice de monitorizare a riscurilor de corupţie ce va fi pusă la dispoziţia structurilor ANP şi unităţilor subordonate, de către DTIC. SECŢIUNEA a 6-a Reevaluarea riscurilor de corupţie ART. 35 Atunci când la nivelul structurilor ANP şi al unităţilor subordonate se constată recurenţa unor forme de manifestare a corupţiei, DPCT, cu aprobarea ori din dispoziţia conducerii ANP, realizează misiuni de reevaluare. ART. 36 (1) Misiunile de reevaluare se realizează în scopul identificării eventualelor disfuncţionalităţi privind managementul riscurilor de corupţie şi al formulării unor recomandări de măsuri de prevenire/de control în domeniul de activitate evaluat. (2) DPCT planifică şi realizează activitatea de reevaluare, dezvoltând ori adaptând, în principal, următoarele instrumente de specialitate: a) interviuri realizate de personalul de specialitate din cadrul DPCT; b) realizarea unui sondaj de opinie, pe un eşantion reprezentativ de angajaţi; c) focus-grup, realizat cu participarea personalului structurii supuse reevaluării ori a altor factori interesaţi; d) analiza documentelor realizate conform prezentei metodologii şi a eficacităţii activităţilor de prevenire/de control privind riscurile de corupţie. ART. 37 (1) Misiunea de reevaluare se realizează cu sprijinul structurilor ANP, parcurgându-se următoarele etape: a) analiza şi evaluarea documentelor întocmite, conform prezentei metodologii, de către structurile ANP şi unităţile subordonate, în scopul cunoaşterii activităţilor, proceselor ori procedurilor ce urmează a fi evaluate; b) analiza cazuisticii de corupţie înregistrate în domeniul de activitate; c) stabilirea obiectivelor misiunii şi a instrumentelor ce urmează a fi utilizate pentru reevaluarea riscurilor de corupţie; d) planificarea activităţilor, întâlnirilor, discuţiilor sau a interviurilor cu personalul din cadrul domeniului evaluat ori a celorlalte metode ce urmează a fi utilizate; e) realizarea vizitelor de reevaluare; f) analiza şi prelucrarea informaţiilor rezultate în urma vizitelor de reevaluare; g) realizarea raportului de reevaluare. (2) Raportul de reevaluare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: a) scopul şi obiectivele misiunii de reevaluare; b) datele de identificare a misiunii: structura ANP sau unitatea penitenciară care face obiectul misiunii, echipa, durata misiunii de reevaluare; c) metodologia de realizare a reevaluării: documentarea, metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate; d) documentele evaluate ori cele întocmite în cursul misiunii de reevaluare; e) constatările rezultate; f) raţionamentele şi deducţiile formulate; g) concluzii şi recomandări de măsuri de prevenire/de control al riscurilor de corupţie. ART. 38 Rapoartele de monitorizare şi rapoartele de reevaluare realizate de către DPCT se prezintă conducerii ANP, în vederea dispunerii măsurilor destinate să îmbunătăţească procesul de management al riscurilor de corupţie. ART. 39 DPCT poate solicita structurii ierarhic superioare celei care a făcut obiectul reevaluării, cu aprobarea directorului general al ANP, realizarea unor controale tematice pentru verificarea modului de implementare a recomandărilor formulate prin intermediul rapoartelor de monitorizare şi/sau a rapoartelor de reevaluare. CAP. III Dispoziţii finale ART. 40 Documentaţia privind implementarea prezentei metodologii se păstrează de către consilierul pentru integritate, pentru a fi disponibilă în situaţia evaluării activităţii de management al riscurilor de corupţie. ART. 41 Pentru implementarea aplicaţiei informatice de monitorizare a riscurilor de corupţie, respectiv pentru realizarea studiilor de caz prevăzute de prezenta metodologie, DPCT întocmeşte proceduri de lucru, care se comunică structurilor ANP şi unităţilor subordonate. ART. 42 Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie FIŞĂ pentru stabilirea sarcinilor, responsabilităţilor şi planificarea activităţii Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei
┌────────────────────────────────────┬────────────┐
│Denumirea structurii Administraţiei │Data │
│Naţionale a │începerii │
│Penitenciarelor/Penitenciarul │activităţii:│
│................: │ │
├────────────────────────────────────┴────────────┤
│Domeniile de activitate evaluate: │
│- │
│- │
├─────────────────────────────────────────────────┤
│Componenţa Grupului de lucru pentru prevenirea │
│corupţiei │
├────┬───────┬──────────────┬───────┬─────────────┤
│ │Grad, │Direcţia/ │ │ │
│Nr. │nume, │serviciul/ │Funcţie│Categoria de │
│crt.│prenume│biroul/ │ │membru*1) │
│ │ │compartimentul│ │ │
├────┼───────┼──────────────┼───────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────────┼───────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────────┼───────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────────┼───────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────┴──────────────┴───────┴─────────────┘
*1) Se vor menţiona, după caz: conducătorul Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, consilier pentru integritate/etică, membru al Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, şef/coordonator al unităţii de muncă.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Sarcinile şi responsabilităţile membrilor Grupului de lucru │
│pentru prevenirea │
│corupţiei │
├────┬───────────┬────────────────┬────────────────┬──────────┤
│ │ │ │Documente │ │
│Nr. │Grad, nume,│Sarcini şi │consultate, │Termene │
│crt.│prenume │responsabilităţi│redactate ori │ │
│ │ │ │colectate │ │
├────┼───────────┼────────────────┼────────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │
│ │ ├────────────────┼────────────────┼──────────┤

├────┴───────────┴────────────────┴────────────────┴──────────┤
│Planificarea activităţilor Grupului de lucru pentru │
│prevenirea corupţiei │
├────┬───────┬────────────┬───────────┬───────────┬───────────┤
│ │ │ │ │ │Documente │
│Nr. │Data │Locul │Obiectivele│Membrii │redactate/ │
│crt.│propusă│desfăşurării│reuniunii │prezenţi │activităţi │
│ │ │ │ │ │finalizate │
├────┼───────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴────────────┴───────────┴───────────┴───────────┘
ANEXA 2 la metodologie Chestionar pentru identificarea ameninţărilor/riscurilor de corupţie (ghid de interviu pentru conducerea structurii/componentelor, exclusiv coordonatorii unităţilor de muncă)
┌──────────────────────────────────────┐
│Data: │
├──────────────────────────────────────┤
│Structură a Administraţiei Naţionale a│
│Penitenciarelor/Unitate penitenciară: │
├──────────────────────────────────────┤
│Unitate de muncă/funcţie: │
└──────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│La ce ameninţări/riscuri de corupţie consideraţi că sunteţi expus │
│dumneavoastră ori colegii în cadrul activităţii? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│

│Ce vulnerabilităţi la corupţie ar putea exista în planul reglementării, │
│planificării, organizării, desfăşurării şi controlului activităţii │
│dumneavoastră ori în cel al formării sau instruirii domneavoastră/a │
│colegilor? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Care crediţi că ar fi probabilitatea ca aceste vulnerabilităţi să se │
│manifeste în cazul existenţei unui interes de săvârşire a unei fapte de │
│corupţie? (Alegeţi un singur răspuns şi argumentaţi.) │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│[] înaltă, deoarece │
│............................................................................│
│............................................................................│
│[] medie, deoarece │
│............................................................................│
│............................................................................│
│[] scăzută, deoarece │
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cum ar putea acţiona, ce demersuri ar trbui să întreprindă ori ce modalităţi│
│concrete ar putea utiliza cineva interesat să exploateze aceste │
│vulnerabilităţi pentru a săvârşi o faptă de corupţie? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ce efecte ar putea avea în activitatea dumneavoastră materializarea │
│riscurilor │
│de corupţie (săvârşirea unei fapte de corupţie)? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ce măsuri sunt aplicate actualmente pentru eliminarea sau controlul │
│riscurilor de corupţie? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Pentru a preveni materializarea riscurilor de corupţie, ce soluţionări │
│crediţi că sunt posibile/aplicabile în domeniul dumneavoastră de activitate?│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Au existat cazuri de corupţie (ori suspiciuni de acest gen) în cadrul │
│domeniului de activitate gestionat sau în domenii de activitate similare, │
│din alte instituţii? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Au încercat terţii să influenţeze deciziile vreunui angajat al structurii? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Conducerea este la curent cu eventualele acuzaţii de corupţie care afectează│
│instituţia, un domeniu specific de activitate, anumite categorii de personal│
│ori chiar angajaţi precis identificabili (prin intermediul modalităţilor de │
│comunicare formală sau informală cu actuali sau foşti angajaţi, cu reprezen-│
│tanţii organelor de control intern, cu beneficiari interni, sau externi ai │
│serviciilor publice furnizate de către instituţie)? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Este asigurată transparenţa procesului de adoptare a deciziilor, prin │
│operaţiuni de verificare, raportare şi alocare explicită a │
│responsabilităţilor │
│sau prin furnizarea unei documentaţii complete şi clare? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Există cerinţa de a ţine o evidenţă clară, scrisă, a procesului de adoptare │
│a │
│deciziei, care să poată fi verificată de către o autoritate de auditare ori │
│control? │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Precizaţi specificul programelor ori măsurilor de control stabilite şi puse │
│în practică pentru a elimina/a reduce riscurile specifice de corupţie pe │
│care │
│direcţia/serviciul/biroul/compartimentul/unitatea le-a identificat, precum │
│şi │
│modul de monitorizare şi reevaluare a acestor programe şi controale. │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Precizaţi, pentru o structură/unitate având mai multe locaţii de desfăşurare│
│a activităţii: │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1. natura şi amploarea activităţii de monitorizare a locaţiilor sau a │
│segmentelor de activitate │
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│2. dacă există locaţii sau segmente de activitate în cazul cărora este mult │
│mai probabil ca riscurile de corupţie să existe/să se manifeste: │
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Dacă şi în ce modalităţi concrete conducerea comunică angajaţilor punctele │
│sale de vedere ori aşteptările cu privire la practicile corecte de lucru │
│şi comportamentul etic (riscurile de corupţie sunt sensibil reduse atunci │
│când │
│managementul demonstrează şi comunică importanţa valorilor şi a │
│comportamentului etic). │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
│............................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 3 la metodologie Fişă de analiză a activităţilor vulnerabile la corupţie
┌──────────────────────────────────────┐
│Denumirea structurii Administraţiei │
│Naţionale a Penitenciarelor/ │
│Penitenciarul .............. │
├──────────────────────────────────────┤
│Denumirea unităţii de muncă: │
├───────────┬──────────────┬───────────┤
│Data │Responsabil cu│Data │
│elaborării:│elaborarea: │revizuirii:│
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│ │Activităţi │Sarcini │
│Domenii de │vulnerabile, │(zilnice │
│activitate │conform │săptămânale│
│ │art. 11 din │sau │
│ │metodologie │ocazionale)│
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│ │ ├───────────┤
│ │ ├───────────┤
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│ │ ├───────────┤
│ │ ├───────────┤
└───────────┴──────────────┴───────────┘
┌────┬─────────────┬────────────┬──────────────┬─────────┐
│ │ │ │ │către │
│ │ │ │ │cine - ce│
│ │ │ │ │structură│
│ │Documente │ │ │-îl │
│Nr. │întocmite │Conţinutul │Periodicitatea│transmite│
│crt.│frecvent în │documentelor│întocmirii │/ de la │
│ │cadrul │ │acestora │cine │
│ │activităţilor│ │ │-ce │
│ │ │ │ │structură│
│ │ │ │ │- îl │
│ │ │ │ │primeşte │
├────┼─────────────┼────────────┼──────────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼────────────┼──────────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼────────────┼──────────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴─────────────┴────────────┴──────────────┴─────────┘
┌────┬───────────────┬──────────┬──────────┐
│ │Unităţile/ │ │ │
│ │compartimentele│ │ │
│ │(interne ori │ │ │
│ │externe │Natura │Cadrul │
│Nr. │structurii) │relaţiilor│legal al │
│crt.│cu care se │de │cooperării│
│ │colaborează │colaborare│ │
│ │pentru │ │ │
│ │realizarea │ │ │
│ │sarcinilor │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │
└────┴───────────────┴──────────┴──────────┘
┌────┬─────────────────────────────────┐
│Nr. │Materiale, instrumente, mijloace │
│crt.│tehnice şi auto utilizate │
│ │pentru îndeplinirea sarcinilor │
├────┼─────────────────────────────────┤
│ │ │
├────┼─────────────────────────────────┤
│ │ │
└────┴─────────────────────────────────┘
ANEXA 4 la metodologie Fişă de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie
┌──────────────────────────────────────┐
│Denumirea structurii Administraţiei │
│Naţionale a Penitenciarelor/ │
│Penitenciarul .............. │
├──────────────────────────────────────┤
│Denumirea unităţii de muncă: │
├──────────────────────────────────────┤
│Activitatea vulnerabilă conform art. │
│11 din metodologie: │
├───────────┬──────────────┬───────────┤
│ │Membru al │ │
│Data │grupului/ │Data │
│elaborării:│coordonator al│revizuirii:│
│ │unităţii de │ │
│ │muncă: │ │
└───────────┴──────────────┴───────────┘
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Descrierea riscului (ameninţarea): │
│..............................................................................│
│..............................................................................│
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Categorii de personal expuse riscului: │
│..............................................................................│
│..............................................................................│
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cauze ce determină riscul: │
│- cauze din domeniul reglementărilor │
│..............................................................................│
│..............................................................................│
│- vulnerabilităţi la nivelul capacităţii de prevenire/de control al riscului │
│..............................................................................│
│..............................................................................│
│- surse de ameninţare │
│..............................................................................│
│..............................................................................│
│- particularităţi privind cultura organizaţională şi caracteristici privind │
│resursele umane │
│..............................................................................│
│..............................................................................│
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────┬─────────────┬──────┬────────┬───────────┐
│Nivelul │Probabilitate│Impact│Expunere│Prioritatea│
│riscului│(P) │global│(P x IG)│(1, 2 sau │
│ │ │(IG) │ │3) │
├────────┼─────────────┼──────┼────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
└────────┴─────────────┴──────┴────────┴───────────┘
┌──────────┬─────────────┬──────┬──────────┐
│Componente│Importanţa │Impact│Importanţa│
│/ │relativă a │(de la│relativă x│
│dimensiuni│componentelor│1 la │impact │
│de impact │(%) │5) │ │
├──────────┼─────────────┼──────┼──────────┤
│1. │ │ │ │
├──────────┼─────────────┼──────┼──────────┤
│2. │ │ │ │
├──────────┼─────────────┼──────┼──────────┤
│3. │ │ │ │
├──────────┼─────────────┼──────┼──────────┤
│ │ │ │Σ = Impact│
│TOTAL │Σ 100% │ │Global │
│ │[1,3] │ │(IG) │
│ │ │ │[1,3] │
└──────────┴─────────────┴──────┴──────────┘
┌───────────────────────────┬──────────┐
│Măsuri de prevenire/de │Eficienţa │
│control existente, aplicate│măsurilor │
│în prezent │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│1. │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│2. │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│3. │ │
└───────────────────────────┴──────────┘
┌──────────────────────────┬───────────┐
│Măsuri de prevenire/de │ │
│control suplimentare │Responsabil│
│propuse │de risc │
│pentru prevenirea/ │ │
│controlul riscului │ │
├──────────────────────────┼───────────┤
│1. │ │
├──────────────────────────┼───────────┤
│2. │ │
├──────────────────────────┼───────────┤
│3. │ │
└──────────────────────────┴───────────┘
NOTĂ: Metodologia furnizează instrumente-suport pentru stabilirea cauzelor unui risc de corupţie (analiza cadrului normativ, analiza incidentelor de integritate, analiza eficacităţii sistemului de control intern/managerial al structurii etc.), fiind necesar ca pentru fiecare ameninţare descrisă să fie surprins contextul de desfăşurare a acelei activităţi care ar putea permite manifestarea acesteia. Pentru a structura activitatea de descriere a cauzelor, grupurile de lucru pentru prevenirea corupţiei vor avea în vedere următoarele: - cauze din domeniul reglementărilor (inclusiv procedurile) aplicabile activităţii: multe dintre riscuri îşi au cauza în lipsa procedurilor de multe ori invocată ca explicaţie pentru materializarea riscurilor de corupţie necunoaşterea sau ambiguitatea unor reguli. În acest context trebuie identificate toate normele şi procedurile aplicabile domeniului care prezintă elemente de vulnerabilitate şi care pot fi exploatate sau interpretate subiectiv, astfel încât riscurile descrise să se producă. - vulnerabilităţi la nivelul capacităţii de prevenire/de control al riscului: sunt frecvente cazurile în care circumstanţele care favorizează apariţia unor riscuri ţin de un control defectuos al activităţii. Orice conducător al unei structuri din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau unitate penitenciară trebuie să se asigure că domeniul de care este responsabil funcţionează, iar personalul trebuie să aibă convingerea că activitatea acestuia este supravegheată. În procesul de analiză a riscurilor de corupţie este esenţial să fie identificate particularităţile care determină vulnerabilitatea sistemului de control intern/managerial, fie pentru că măsurile nu sunt bine cunoscute de către cei care ar trebui să le aplice, fie pentru că acestea nu sunt aplicate în mod consecvent, fie că ele nu pot răspunde în totalitate situaţiilor de risc (capacitate redusă de aplicare a măsurilor de prevenire/control); - surse de ameninţare - persoane, de regulă, din exteriorul instituţiei care prezintă un interes ridicat pentru obţinerea unor avantaje prin presiuni la nivelul angajaţilor: presiuni politice, presiuni ierarhice, interes ridicat din partea unor grupuri infracţionale, contactul cu publicul interesat de un serviciu sau de a scăpa de aplicarea unei sancţiuni, interesul comercial ridicat al unui serviciu public (de exemplu, un contract de achiziţie), prezenţa permanentă a intermediarilor sau reprezentanţilor unor societăţi în interacţiunea cu angajaţii etc.; - particularităţi privind cultura organizaţională şi caracteristici privind resursele umane: carenţe educaţionale ori de conştientizare (lipsa cunoştinţelor privind faptele de corupţie, toleranţa unor comportamente nonetice care nu sunt percepute a reprezenta o problemă), cauze sociale (lipsa unei locuinţe, nivel scăzut de salarizare), cunoştinţe insuficiente privind reglementările, procedurile ori regulile aplicabile etc., conştientizare insuficientă a măsurilor de control ce sunt aplicate etc. - particularităţi privind cultura organizaţională şi caracteristici privind resursele umane: carenţe educaţionale ori de conştientizare (lipsa cunoştinţelor privind faptele de corupţie, toleranţa unor comportamente nonetice care nu sunt percepute a reprezenta o problemă), cauze sociale (lipsa unei locuinţe, nivel scăzut de salarizare), cunoştinţe insuficiente privind reglementările, procedurile ori regulile aplicabile etc., conştientizare insuficientă a măsurilor de control ce sunt aplicate etc. ANEXA 5 la metodologie - Model - Raport de evaluare a cadrului normativ
┌───────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐
│Domeniu de │ │
│activitate/ │ │
│unitate de │ │
│muncă │ │
├────┬──────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ │Evaluarea şi obiecţiile de fond asupra conţinutului │
│ │ │actului normativ │
│ │Denumirea,├───────────┬────────┬──────────┬─────────────┬───────────┤
│ │emitentul │ │ │ │Ameninţări │ │
│Nr. │şi │ │Text │Elemente/ │de corupţie │ │
│crt.│categoria │ │(extras │factori │(fapte │Recomandări│
│ │actului │Numărul │din │potenţiali│posibile ce │şi │
│ │normativ │articolului│actul │de mani- │pot fi │concluzii │
│ │ │ │normativ│festare a │generate de │ │
│ │ │ │evaluat)│corupţiei │actuala │ │
│ │ │ │ │ │reglementare)│ │
├────┼──────────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────────┼───────────┤

└────┴──────────┴───────────┴────────┴──────────┴─────────────┴───────────┘
ANEXA 6 la metodologie Scală de estimare a probabilităţii de materializare a riscurilor de corupţie
┌──────────┬────┬─────────────┬───────────────┬─────────────┐
│Factor │Scor│Descriere │Indicatori │ │
├──────────┼────┼─────────────┼───────────────┼─────────────┤
│ │ │ │● este de │ │
│ │ │ │aşteptat să │ │
│ │ │ │apară în │ │
│ │ │ │marea │ │
│ │ │cel mai │majoritate a │riscul de │
│aproape │ │probabil │circumstanţelor│corupţie este│
│sigur │5 │se va │profesionale; │prezent în │
│ │ │concretiza │● se va │mod │
│ │ │> 80% │întâmpla fără │constant, │
│ │ │ │îndoială, │datorită │
│ │ │ │eventual │deficienţelor│
│ │ │ │frecvent; │de │
│ │ │ │● iminentă │organizare, │
├──────────┼────┼─────────────┼───────────────┤planificare, │
│ │ │ │● va apărea │control, │
│ │ │ │probabil în │supraveghere,│
│ │ │ │multe │instruire ori│
│ │ │ │circumstanţe │formare a │
│ │ │ │profesionale; │personalului │
│ │ │ │● se va │şi modului în│
│ │ │şansă │întâmpla │care este │
│ │ │considerabilă│probabil, dar │conceput ori │
│probabil │4 │de apariţie; │nu │aplicat │
│ │ │nu este │va │cadrul legal │
│ │ │neobişnuit │reprezenta o │de │
│ │ │61%-80% │problemă │desfăşurare a│
│ │ │ │persistentă │activităţii │
│ │ │ │pentru domeniul│ │
│ │ │ │de activitate; │ │
│ │ │ │● s-a mai │ │
│ │ │ │întâmplat în │ │
│ │ │ │trecut. │ │
├──────────┼────┼─────────────┼───────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │riscul de │
│ │ │ │ │corupţie │
│ │ │ │● ar putea │poate apărea │
│ │ │ │apărea în │câteodată │
│ │ │ │anumite │(cauzele │
│ │ │ │circumstanţe │putând fi │
│ │ │producerea sa│profesionale; │reprezentate │
│ │ │poate fi │● se poate │de deficienţe│
│posibil │3 │avută │întâmpla │în │
│ │ │în vedere │ocazional; │desfăşurarea │
│ │ │41%-60% │● s-a întâmplat│activităţii, │
│ │ │ │în altă parte, │erori în │
│ │ │ │într-un domeniu│înţelegerea │
│ │ │ │de activitate │ori aplicarea│
│ │ │ │similar. │procedurilor │
│ │ │ │ │de lucru │
│ │ │ │ │specifice │
│ │ │ │ │etc.) │
├──────────┼────┼─────────────┼───────────────┼─────────────┤
│ │ │ │● poate apărea │ │
│ │ │ │doar în │ │
│ │ │minimă, │circumstanţe │ │
│ │ │dar nu │profesionale │ │
│foarte │ │imposibilă; │excepţionale; │ │
│puţin │2 │nu este │● nu este de │riscul de │
│probabil │ │cunoscut │aşteptat să se │corupţie nu │
│ │ │să se fi │întâmple; │apare decât │
│ │ │produs │● nu a fost │rar, │
│ │ │21%-40% │semnalată în │în condiţii │
│ │ │ │domeniul │excepţionale │
│ │ │ │de activitate. │de │
├──────────┼────┼─────────────┼───────────────┤desfăşurare a│
│ │ │ │● este probabil│activităţii │
│ │ │practic │să nu apară │ │
│ │ │imposibilă; │niciodată; │ │
│improbabil│1 │nu a apărut │● foarte puţin │ │
│ │ │niciodată │probabil să se │ │
│ │ │0%-20% │întâmple │ │
│ │ │ │vreodată. │ │
└──────────┴────┴─────────────┴───────────────┴─────────────┘
ANEXA 7 la metodologie Scală de estimare a impactului global al riscului
┌───────┬────┬────────────────────────────┐
│Factor │Scor│Indicatori │
├───────┼────┼───────────────┬────────────┤
│ │ │● │ │
│ │ │imposibilitate │ │
│ │ │de îndeplinire │ │
│ │ │a obiectivelor │ │
│ │ │stabilite │ │
│ │ │pentru domeniul│ │
│ │ │de activitate; │ │
│ │ │● deteriorarea │ │
│ │ │pe termen lung │ │
│ │ │a eficienţei │ │
│ │ │activităţii, │ │
│ │ │întârzieri │ │
│ │ │majore în │ │
│ │ │derularea │ │
│ │ │activităţilor │ │
│ │ │planificate │ │
│ │ │(mai mult de 6 │ │
│ │ │luni); │ │
│ │ │● pierderi │ │
│ │ │financiare │ │
│ │ │severe pentru │ │
│ │ │înlocuirea ori │ │
│ │ │instruirea │ │
│ │ │personalului, │ │
│ │ │schimbarea │ │
│major/ │ │procedurilor de│ │
│critic │5 │desfăşurare a │ │
│ │ │activităţii, │ │
│ │ │achiziţii │ │
│ │ │neplanificate │ │
│ │ │de │ │
│ │ │mijloace │ │
│ │ │tehnice etc., │riscul de │
│ │ │reprezentând │corupţie │
│ │ │25% şi mai mult│contribuie │
│ │ │din │direct │
│ │ │bugetul anual │la apariţia │
│ │ │alocat │sau │
│ │ │instituţiei; │proliferarea│
│ │ │● publicitate │faptelor │
│ │ │negativă la │de corupţie,│
│ │ │nivel │la │
│ │ │internaţional, │facilitarea │
│ │ │implicarea │ori │
│ │ │factorilor │determinarea│
│ │ │politici de la │personalului│
│ │ │nivel central │să comită │
│ │ │ori │asemenea │
│ │ │instituţional │fapte │
│ │ │pentru │ │
│ │ │gestionarea │ │
│ │ │situaţiei │ │
│ │ │create. │ │
├───────┼────┼───────────────┤ │
│ │ │● impact │ │
│ │ │semnificativ │ │
│ │ │asupra │ │
│ │ │obiectivelor │ │
│ │ │domeniului │ │
│ │ │afectat, │ │
│ │ │afectarea │ │
│ │ │eficienţei │ │
│ │ │acesteia; │ │
│ │ │● perturbarea │ │
│ │ │pe termen mediu│ │
│ │ │a activităţii, │ │
│ │ │întârzieri │ │
│ridicat│4 │semnificative │ │
│ │ │privind │ │
│ │ │desfăşurarea în│ │
│ │ │condiţii │ │
│ │ │normale │ │
│ │ │a activităţii │ │
│ │ │(între 3-6 │ │
│ │ │luni); │ │
│ │ │● pierderi │ │
│ │ │financiare │ │
│ │ │majore pentru │ │
│ │ │instituţie; │ │
│ │ │● publicitate │ │
│ │ │negativă la │ │
│ │ │nivel naţional.│ │
├───────┼────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │● obiective │ │
│ │ │profesionale │ │
│ │ │atinse parţial,│ │
│ │ │afectarea │ │
│ │ │semnificativă a│ │
│ │ │eficienţei │riscul de │
│ │ │acesteia; │corupţie │
│ │ │● perturbarea │poate genera│
│ │ │pe termen scurt│parametri │
│ │ │a activităţii; │favorizanţi │
│moderat│3 │● pierderi │pentru │
│ │ │financiare │apariţia │
│ │ │semnificative │sau │
│ │ │pentru │proliferarea│
│ │ │instituţie │faptelor de │
│ │ │(cel puţin 10% │corupţie │
│ │ │din buget); │ │
│ │ │● o anumită │ │
│ │ │publicitate │ │
│ │ │negativă la │ │
│ │ │nivel local. │ │
├───────┼────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │● impact minor │ │
│ │ │asupra │ │
│ │ │atingerii │ │
│ │ │obiectivelor │ │
│ │ │profesionale; │ │
│ │ │● întreruperea │ │
│ │ │neglijabilă, │ │
│ │ │nesemnificativă│ │
│ │ │a │ │
│ │ │desfăşurării │ │
│ │ │activităţii; │ │
│ │ │● pierderi │ │
│redus │2 │financiare │ │
│ │ │moderate pentru│ │
│ │ │instituţie │ │
│ │ │(5% sau mai │ │
│ │ │mult din │ │
│ │ │bugetul │ │
│ │ │alocat); │ │
│ │ │● unele şicane │ │
│ │ │publice │riscul de │
│ │ │izolate, │corupţie │
│ │ │neînsoţite însă│contribuie │
│ │ │de │puţin │
│ │ │pierderea │ori deloc la│
│ │ │încrederii. │apariţia sau│
├───────┼────┼───────────────┤proliferarea│
│ │ │● impact │faptelor de │
│ │ │minimal sau │corupţie │
│ │ │nesemnificativ │ │
│ │ │asupra │ │
│ │ │atingerii │ │
│ │ │obiectivelor; │ │
│ │ │● nicio │ │
│ │ │perturbare în │ │
│ │ │privinţa │ │
│ │ │calendarului │ │
│foarte │1 │activităţii; │ │
│redus │ │● pierderi │ │
│ │ │financiare │ │
│ │ │nesemnificative│ │
│ │ │ori minimale │ │
│ │ │pentru │ │
│ │ │structură; │ │
│ │ │● susceptibil │ │
│ │ │de a conduce/ │ │
│ │ │provoca │ │
│ │ │publicitate │ │
│ │ │negativă. │ │
└───────┴────┴───────────────┴────────────┘
ANEXA 8 la metodologie Evaluarea măsurilor de control al riscurilor de corupţie
┌───────┬────────────┬───────────┬────────────┐
│ │Întrebarea 1│Întrebarea │Întrebarea 3│
│ │ │2 │ │
│ ├────────────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Măsura este│ │
│ │ │bine │ │
│ │ │documentată│Măsura │
│ │Măsura se │şi │stabilită │
│ │adresează în│comunicată,│este │
│ │mod efectiv │în mod │operaţională│
│ │riscului │oficial, │şi aplicată │
│ │identificat?│celor │în mod │
│ │ │interesaţi │consecvent? │
│ │ │sau │ │
│ │ │implicaţi? │ │
├───────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│nu │1 │1 │1 │
├───────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│parţial│3 │2 │2 │
├───────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│da │6 │3 │3 │
├───────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ │I(1) │I(2) │I(3) │
└───────┴────────────┴───────────┴────────────┘
┌──────────┬────┬──────────────────────┐
│ │Scor│ │
│ │[I │ │
│ │(1) │ │
│Nivel │+I │Descriere │
│ │(2) │ │
│ │+I │ │
│ │(3)]│ │
├──────────┼────┼──────────────────────┤
│ │ │În cel mai bun caz, │
│ │ │măsura se adresează │
│ │ │riscurilor, dar nu │
│ │ │este suficient/bine │
│ │ │documentă sau │
│ineficient│3 │aplicată; │
│ │ │în cel mai rău caz, │
│ │ │măsura nu se adresează│
│ │ │cu adevărat riscului │
│ │ │vizat, nefiind │
│ │ │nici documentă şi nici│
│ │ │aplicată. │
├──────────┼────┼──────────────────────┤
│ │ │Măsura se adresează │
│ │ │riscului, cel puţin în│
│ │ │parte, dar │
│redus/slab│4 │documentarea şi/sau │
│ │ │aplicarea trebuie │
│ │ │sensibil îmbunătăţite │
│ │ │şi adaptate. │
├──────────┼────┼──────────────────────┤
│ │ │Măsura se adresează │
│ │ │riscului, dar │
│bun │5-8 │documentarea şi/sau │
│ │ │aplicarea trebuie │
│ │ │îmbunătăţite. │
├──────────┼────┼──────────────────────┤
│ │ │Măsura se adresează │
│foarte bun│9-12│riscurilor, este bine │
│ │ │documentată şi este │
│ │ │pusă în aplicare. │
└──────────┴────┴──────────────────────┘
ANEXA 9 la metodologie Scala de evaluare a expunerii la riscuri de corupţie
Nivel de probabilitate
┌───────┬────────┬────────┬────────┬───────┐
aproape sigur │ 5 │ 10 │ 15 │ 20 │ 25 │
5 │ │ │ │ │ │
├───────┼────────┼────────┼────────┼───────┤
│ 4 │ 8 │ 12 │ 16 │ 20 │
probabil │ │ │ │ │ │
4 ├───────┼────────┼────────┼────────┼───────┤
│ 3 │ 6 │ 9 │ 12 │ 15 │
posibil │ │ │ │ │ │
3 ├───────┼────────┼────────┼────────┼───────┤
│ 2 │ 4 │ 6 │ 8 │ 10 │
foarte puţin │ │ │ │ │ │
probabil ├───────┼────────┼────────┼────────┼───────┤
│ │ │ │ │ │
2 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
improbabil │ │ │ │ │ │
1 └───────┴────────┴────────┴────────┴───────┘
foarte redus moderat ridicat critic
redus 2 3 4 5
1 Nivel de impact
┌┬───────────┬──────────┬───────────────┐
││Termen de │Prioritate│Termen │
││intervenţie│ │ │
├┼───────────┼──────────┼───────────────┤
││ │ │necesită │
││ │ │concentrarea │
││ │ │atenţiei │
││ │ │conducerii │
││ │ │structurii │
││riscuri │Prioritate│pentru │
││înalte/ │1 │adoptarea/ │
││extreme │ │implementarea │
││ │ │unor │
││ │ │măsuri urgente │
││ │ │de prevenire/de│
││ │ │control │
││ │ │adecvate │
├┼───────────┼──────────┼───────────────┤
││ │ │pot fi │
││ │ │monitorizate │
││ │ │sau controlate,│
││ │ │prin creşterea │
││ │ │eficacităţii │
││riscuri │Prioritate│măsurilor │
││moderate │2 │existente ori, │
││ │ │după caz, │
││ │ │prin adoptarea │
││ │ │unor măsuri │
││ │ │suplimentare de│
││ │ │prevenire/ │
││ │ │control │
├┼───────────┼──────────┼───────────────┤
││ │ │pot fi tolerate│
││ │ │şi vor fi │
││ │ │considerate │
││ │ │inerente │
││ │ │activităţilor │
││ │ │structurii │
││ │ │Administraţiei │
││ │ │Naţionale │
││ │ │a │
││riscuri │Prioritate│Penitenciarelor│
││minore │3 │/unităţii │
││ │ │penitenciare, │
││ │ │faţă de │
││ │ │care nu este │
││ │ │necesară │
││ │ │adoptarea unor │
││ │ │măsuri │
││ │ │suplimentare, │
││ │ │ci doar │
││ │ │aplicarea celor│
││ │ │existente │
└┴───────────┴──────────┴───────────────┘
ANEXA 10 la metodologie Registrul riscurilor de corupţie Partea I - Identificarea, descrierea şi evaluarea riscurilor
┌────┬─────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │Identificarea şi │ │
│ │descrierea │Evaluarea riscurilor │
│ │riscurilor │ │
│ ├───────────┬─────┼─────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────────┤
│Nr. │ │ │Parametrii riscului │ │ │ │
│crt.│Descrierea │ ├─────────────┬──────┬────────┤ │ │Aprecierea│
│ │ameninţării│Cauze│ │ │Expunere│Prioritate│Măsuri │măsurilor │
│ │de corupţie│ │Probabilitate│Impact│(col. 4 │ │existente│existente │
│ │ │ │ │global│x col. │ │ │ │
│ │ │ │ │ │5) │ │ │ │
├────┼───────────┼─────┼─────────────┼──────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │
├────┼───────────┼─────┼─────────────┼──────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────┼─────────────┼──────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────┼─────────────┼──────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│3. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────┼─────────────┼──────┼────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│4. │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴─────┴─────────────┴──────┴────────┴──────────┴─────────┴──────────┘
Partea a II-a - Determinarea şi aplicarea măsurilor de prevenire/de control
┌────┬───────────┬────────────┬────────────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────────────┐
│ │Descrierea │ │Termen/ │Responsabil│Monitorizare şi revizuire │
│Nr. │ameninţării│Măsuri │durată │(i) ├─────────────────────────┬─────────────────────────────┤
│crt.│de corupţie│suplimentare│de │de risc │Evaluarea măsurilor │Parametrii riscului revizuit │
│ │ │ │implementare│ │de control │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┬─────────────┼─────────────┬──────┬────────┤
│ │ │ │ │ │Indicatori │Riscuri de │ │ │Expunere│
│ │ │ │ │ │de │corupţie │Probabilitate│Impact│(col. 8 │
│ │ │ │ │ │evaluare*1)│materializate│ │global│x col.9)│
│ │ │ │ │ │ │*2) │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼─────────────┼──────┼────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10 │
├────┼───────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼─────────────┼──────┼────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼─────────────┼──────┼────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼─────────────┼──────┼────────┤
│3. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼─────────────┼──────┼────────┤
│4. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴────────────┴────────────┴───────────┴───────────┴─────────────┴─────────────┴──────┴────────┘
*1) Pentru fiecare măsură în parte. *2) Corespunzător riscului descris. -----