Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezenta metodologie stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a procedurii de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, astfel cum sunt prevăzute la art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 2 În sensul prevederilor prezentei metodologii, prin autoritate responsabilă se înţelege autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în cazul ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare proprii sau Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pentru ariile naturale care se atribuie în custodie. ART. 3 În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, administratorii şi custozii desemnaţi anterior sunt obligaţi să prezinte autorităţii responsabile un raport care trebuie să cuprindă descrierea activităţii desfăşurate şi modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, inclusiv obligaţiile asumate în dosarul de atribuire în administrare sau custodie. ART. 4 Persoanele care au calitatea de observator în cadrul comisiilor de evaluare/contestaţii a dosarelor de candidatură pentru atribuirea în administrare/custodie pot emite puncte de vedere cu privire la modul de desfăşurare a activităţii comisiilor, pe care le transmit acestora, precum şi rapoarte care vor fi aduse la cunoştinţa conducătorului autorităţii responsabile. CAP. II Atribuirea în administrare a ariilor naturale protejate ART. 5 (1) Ariile naturale protejate care necesită structuri de administrare proprii se atribuie în administrare de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, denumită în continuare autoritatea responsabilă, pe bază de contract de administrare. (2) Până la atribuirea efectivă în administrare, responsabilitatea administrării categoriilor de arii naturale protejate revine autorităţii responsabile, potrivit legislaţiei în vigoare. (3) În cazul prevăzut la alin. (2), autoritatea responsabilă poate, fără parcurgerea procedurii de atribuire, să încheie în mod provizoriu, pe o perioadă de maximum 6 luni, contracte de administrare cu unităţile din subordinea, de sub autoritatea şi din coordonarea sa. ART. 6 (1) În vederea atribuirii în administrare, autoritatea responsabilă revizuieşte periodic, prin ordin al conducătorului său, lista ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare proprii, la propunerea direcţiei de specialitate. (2) În cazul suprapunerii ariilor naturale protejate care nu necesită structuri de administrare proprii cu ariile naturale protejate de interes naţional care necesită structuri de administrare proprii, administrarea se asigură de către structurile de administrare ale acestora, cu realizarea unui singur plan de management integrat, ţinând cont de respectarea categoriei celei mai restrictive arii naturale protejate în zonele de suprapunere. (3) Autoritatea responsabilă stabileşte modalitatea de atribuire în administrare, în cazul ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare proprii. ART. 7 (1) Pentru încheierea contractelor de administrare a uneia sau mai multor arii naturale protejate, autoritatea responsabilă organizează sesiuni de atribuire în administrare. (2) Sesiunile de atribuire se desfăşoară în etape, după cum urmează: a) afişarea la sediul autorităţii responsabile şi pe pagina proprie de internet a anunţului de lansare a sesiunii de atribuire care cuprinde lista ariilor naturale protejate ce pot fi atribuite în administrare; b) depunerea dosarelor de candidatură în format hârtie şi suport electronic, în termen de 30 de zile calendaristice de la data afişării anunţului de lansare a sesiunii; c) transmiterea de către autoritatea responsabilă a dosarelor de candidatură în format electronic, în termen de două zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor de candidatură, către membrii Comisiei de evaluare; d) întrunirea Comisiei de evaluare a dosarelor de candidatură; e) întocmirea raportului de evaluare de către Comisia de evaluare, aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile şi afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a punctajelor acordate dosarelor de candidatură; f) depunerea contestaţiilor pentru evaluarea dosarelor; g) întrunirea Comisiei de contestaţii în vederea analizării şi soluţionării contestaţiilor; h) întocmirea raportului de evaluare de către Comisia de contestaţii, aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile şi afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a punctajelor acordate dosarelor de candidatură pentru care s-au depus contestaţii; i) întocmirea raportului final de evaluare a sesiunii de administrare care include şi raportul Comisiei de contestaţii şi aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile; j) semnarea contractelor de administrare. ART. 8 În vederea atribuirii în administrare a uneia sau mai multor arii naturale protejate, persoanele juridice interesate depun la sediul autorităţii responsabile un dosar de candidatură potrivit art. 15 pentru fiecare arie naturală protejată solicitată. ART. 9 Pentru atribuirea în administrare a ariilor naturale protejate se organizează o Comisie de evaluare, a cărei componenţă nominală se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii responsabile şi care este alcătuită după cum urmează: a) 3 reprezentanţi ai direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul administrării ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii responsabile; b) un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; c) un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de administrarea resursei de apă; d) un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, cu atribuţii în domeniul biodiversităţii; e) un reprezentant al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române; f) 3 observatori, dintre care 2 reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul protecţiei naturii şi un reprezentant al structurilor de administrare ale parcurilor naţionale/naturale. ART. 10 (1) Înainte de a se declanşa etapa de evaluare a dosarelor de candidatură, fiecare membru al Comisiei de evaluare trebuie să completeze şi să semneze pe propria răspundere o declaraţie, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, din care să rezulte că nu se află în conflict de interese. (2) În situaţia în care un membru al Comisiei de evaluare se află în conflict de interese definit potrivit legii, acesta nu participă la evaluarea dosarelor de candidatură. ART. 11 (1) Comisia de evaluare se întruneşte în mod legal în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii cu drept de acordare a punctajului, verifică dosarele de candidatură cu privire la documentele obligatorii prevăzute la art. 15 şi acordă punctajul pe baza fişei de punctaj prevăzute în anexa nr. 2. (2) Dosarele de candidatură incomplete, precum şi cele pentru care există observaţii cu privire la legalitatea/ conformitatea documentelor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b)-f) şi k) se resping, fără a fi evaluate conform fişei de punctaj. (3) Comisia de evaluare întocmeşte raportul de evaluare în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului de depunere a dosarelor de candidatură. (4) Autoritatea responsabilă afişează la sediul său şi pe pagina proprie de internet punctajele acordate de Comisia de evaluare dosarelor de candidatură, în termen de 3 zile lucrătoare de la aprobarea raportului de evaluare. (5) În cazul în care există două sau mai multe dosare de candidatură depuse pentru aceeaşi arie naturală protejată care au întrunit punctaje egale de calificare, administrarea va fi încredinţată solicitantului care are cel mai mare punctaj la capacitatea ştiinţifică. ART. 12 (1) Punctajele acordate dosarelor de candidatură pot fi contestate în scris la sediul autorităţii responsabile, în termen de două zile lucrătoare din momentul afişării rezultatelor evaluării. (2) Pentru soluţionarea contestaţiilor se organizează la sediul autorităţii responsabile o comisie de contestaţii, a cărei componenţă nominală se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii responsabile şi care este alcătuită după cum urmează: a) 3 reprezentanţi ai direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul administrării ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii responsabile; b) un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; c) un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de administrarea resursei de apă; d) un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, cu atribuţii în domeniul biodiversităţii; e) un reprezentant al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române; f) 3 observatori, dintre care 2 reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul protecţiei naturii şi un reprezentant al structurilor de administrare ale parcurilor naţionale/naturale. (3) Comisia de contestaţii se întruneşte în mod legal în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii cu drept de acordare a punctajului, analizează şi soluţionează contestaţiile pe baza fişei de punctaj, după care întocmeşte raportul de evaluare privind contestaţiile, în termen de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acestora. Prevederile art. 10 se aplică în mod corespunzător. (4) Autoritatea responsabilă afişează la sediul său şi pe pagina proprie de internet rezultatele contestaţiilor, ulterior aprobării raportului de evaluare privind contestaţiile de către conducătorul autorităţii responsabile. (5) Conducătorul autorităţii responsabile aprobă raportul final de evaluare, care include şi raportul Comisiei de contestaţii, în termen de 5 zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor Comisiei de contestaţii. (6) Autoritatea responsabilă afişează la sediul său şi pe pagina proprie de internet rezultatele sesiunii de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate, în termen de două zile lucrătoare de la aprobarea raportului final de evaluare a sesiunii de administrare de către conducătorul autorităţii responsabile. ART. 13 (1) În termen de 15 zile lucrătoare de la afişarea raportului final de evaluare a sesiunii de administrare se încheie contractul de administrare potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3. (2) În cazul în care solicitantul care a câştigat atribuirea administrării nu se prezintă în termenul stabilit pentru semnarea contractului de administrare, aria naturală protejată respectivă se include pe lista de arii naturale protejate a sesiunii următoare, iar solicitantul nu mai are dreptul să participe la sesiunea de atribuire. ART. 14 (1) După semnarea contractelor de administrare, administratorii desemnaţi transmit către autoritatea responsabilă, în vederea avizării, lista persoanelor pentru care administratorii desemnaţi vor emite legitimaţii de administrator, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4. (2) Lista trebuie să cuprindă nominalizarea şi funcţia fiecărei persoane pentru care se solicită avizarea, la care se anexează cazierul judiciar şi curriculum vitae semnat, pentru fiecare dintre persoanele respective. (3) Legitimaţiile de administrator se eliberează numai persoanelor angajate în cadrul structurii care îndeplineşte rolul de administrator al ariilor naturale protejate, care pot fi şi cetăţeni străini cu rezidenţă permanentă în România. (4) Autoritatea responsabilă avizează lista persoanelor pentru care se vor elibera legitimaţii de administrator, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. (5) Personalul administratorului desemnat poate realiza controale pe teritoriul ariilor naturale protejate atribuite în administrare, pe baza legitimaţiilor de administrator eliberate de administratorul desemnat. ART. 15 (1) Pentru atribuirea administrării ariilor naturale protejate, persoanele juridice depun dosarul de candidatură pentru fiecare arie naturală protejată pentru care se solicită atribuirea administrării, în conformitate cu lista ariilor naturale protejate care pot fi atribuite în administrare afişată pe site-ul autorităţii responsabile, potrivit art. 6 alin. (1), în format hârtie şi în format electronic, şi trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele documente: a) cererea scrisă; b) statutul, actul de înfiinţare, actul constitutiv sau hotărârea judecătorească de constituire, după caz; c) cazierul fiscal; d) document eliberat de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte că persoana juridică nu se află în procedură de insolvenţă, faliment sau orice formă de reorganizare judiciară, după caz; e) cazierul judiciar al reprezentantului persoanei juridice şi al personalului propus pentru administrarea ariei naturale protejate; f) prezentarea detaliată a obiectului de activitate din care să reiasă existenţa unor obiecte de activitate privind cel puţin unul dintre următoarele domenii: protejarea şi conservarea biodiversităţii, administrarea ariilor naturale protejate, activităţi de cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, activităţi de management durabil al resurselor naturale regenerabile; g) angajamentul prin care persoana juridică solicitantă prezintă sau se obligă să realizeze structura de administrare cu personalitate juridică, după caz, în termen de maximum 6 luni de la data semnării contractului de administrare; h) structura de personal minimă cu care solicitantul va asigura administrarea ariei naturale protejate însoţită de fişele de post şi curriculum vitae semnat, împreună cu documente care să ateste experienţa profesională, după cum urmează: (i) specialist în ştiinţele vieţii potrivit Clasificării ocupaţiilor din România, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, după caz, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, al biodiversităţii; (ii) specialist în domeniul educaţiei ecologice, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, după caz, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, al biodiversităţii; (iii) specialist în domeniul tehnologiei informaţiei, prezentând avantaj specializarea în GIS şi/sau baze de date; (iv) între 6 şi 20 de agenţi de teren/rangeri, în funcţie de suprafaţa şi specificul ariei naturale protejate; (v) economist, prezentând avantaj specializarea în economia mediului; (vi) jurist sau, după caz, avocat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare; (vii) şef pază. Structura de personal este prevăzută în anexa nr. 3 la contractul de administrare, anexându-se la semnarea acestuia; i) descrierea capacităţilor tehnice existente destinate exclusiv administrării ariei naturale protejate (localizarea sediului în raport cu distanţa faţă de aria naturală protejată, minimum două mijloace de transport, din care unul să fie de teren, birotică, mobilier, utilaje şi unelte). Capacitatea tehnică este prevăzută în anexa nr. 2 la contractul de administrare, anexându-se la semnarea acestuia; j) planul de management sau o propunere detaliată de plan de acţiune pentru exercitarea administrării ariei naturale protejate, inclusiv modalitatea de a implica factorii-cheie interesaţi în luarea de decizii de management. Planul de acţiune trebuie elaborat în funcţie de valorile ariei naturale protejate pentru care s-a făcut desemnarea şi de ameninţările şi presiunile antropice la care este supusă; k) angajamentul bugetar din surse proprii care se alocă anual, ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al persoanei juridice, cu defalcarea cuantumurilor alocate pe categorii de cheltuieli, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la contractul de administrare. Angajamentul bugetar va fi anexat la contractul de administrare, la semnarea acestuia. (2) În cazul în care o persoană poate îndeplini mai multe atribuţii specifice, pe baza calificărilor deţinute se va menţiona aceasta la dosarul de candidatură, depunându-se acordul scris al persoanei respective. (3) Planul de acţiune prevăzut la alin. (1) lit. j) trebuie să cuprindă următoarele: a) descrierea stării actuale a ariei naturale protejate şi a eventualelor probleme identificate, descriere care trebuie să includă şi obiectivele de conservare care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate; b) acţiunile propuse pentru realizarea protecţiei efective (delimitare, marcaje, panouri, bariere, zone de campare, amenajări, patrulări, activităţi educaţionale, propuneri pentru mediatizare, implicare a comunităţii locale şi a altor persoane interesate), precum şi măsuri de conservare propuse pentru obiectivele care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate, în măsura stadiului actual de cunoaştere, cu specificarea termenelor de realizare a acestora, a resurselor umane implicate şi a celor financiare alocate; c) parteneri actuali, consultanţi şi colaboratori de specialitate, cu anexarea parteneriatelor încheiate în acest scop; d) formele de vizitare practicate în prezent în aria naturală protejată şi, după caz, măsurile preconizate pentru reducerea/evitarea impactului negativ semnificativ asupra ariei naturale protejate; e) organizarea ştiinţifică a activităţii: modalitatea de inventariere, monitorizare şi conservare a biodiversităţii şi geodiversităţii, modul de realizare a cartării habitatelor şi distribuţiei speciilor sălbatice de floră şi faună pentru care aria a fost declarată; f) alte tipuri de activităţi sau măsuri propuse. ART. 16 (1) Persoana juridică este eligibilă pentru administrarea ariilor naturale protejate dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) are capacitate tehnică, care se apreciază în funcţie de dotările pe care le deţine pentru buna administrare a ariei naturale protejate; b) are capacitate ştiinţifică, care se apreciază în funcţie de studiile, pregătirea şi calificarea personalului implicat în administrarea ariei naturale protejate şi baza materială din dotare pentru a realiza studii şi cercetări privind resursele naturale, monitorizarea şi conservarea diversităţii biologice, a habitatelor naturale şi managementul durabil al acestora; c) are capacitate financiară care se apreciază în funcţie de posibilitatea de asigurare a resurselor financiare necesare dotării, cheltuielilor operaţionale, acoperirii salariilor şi activităţilor specifice de administrare a ariei naturale protejate, conform angajamentului bugetar. (2) În scopul dovedirii capacităţii tehnice, ştiinţifice şi financiare, solicitanţii pot depune, pe lângă documentele şi informaţiile prevăzute la art. 15, orice alte documente şi informaţii relevante. ART. 17 Nu sunt eligibile să depună dosare de candidatură în vederea preluării în administrare a ariilor naturale protejate persoanele juridice care au deţinut anterior calitatea de administrator al unei arii naturale protejate şi cărora li s-au reziliat contractele de administrare, pentru motivul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale din motive imputabile acestora şi/sau încălcării legislaţiei în materie penală, în condiţiile în care faptele ilegale comise sunt de natură a cauza prejudicii în aria protejată. CAP. III Atribuirea custodiei ariilor naturale protejate ART. 18 (1) Ariile naturale protejate care nu necesită structuri de administrare proprii se atribuie în custodie de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, denumită în continuare autoritatea responsabilă, pe bază de convenţie de custodie. (2) În vederea încheierii convenţiilor de custodie pentru una sau mai multe arii naturale protejate, autoritatea responsabilă organizează sesiuni de atribuire. ART. 19 (1) În vederea atribuirii custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită structuri de administrare, autoritatea responsabilă revizuieşte periodic, prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile, lista ariilor naturale protejate care nu necesită structuri de administrare, în raport cu limitele de suprapunere ale acestora. (2) În cazul în care un custode al uneia sau mai multor arii naturale protejate renunţă la convenţia de custodie, ariile naturale protejate care au făcut obiectul respectivei convenţii rămân în coordonarea instituţiilor din subordinea autorităţii responsabile, potrivit competenţelor teritoriale ale acestora. ART. 20 (1) În vederea asigurării managementului ariilor naturale protejate, autoritatea responsabilă şi, după caz, instituţiile din subordine: a) îndrumă şi instruiesc custozii ariilor naturale protejate în vederea exercitării custodiei în condiţiile legii şi conform bunelor practici în domeniul ariilor naturale protejate, inclusiv în vederea elaborării măsurilor de conservare, a regulamentelor, a planurilor de management al ariilor naturale protejate şi a rapoartelor anuale de activitate ale custozilor, elaborate potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5; b) emit recomandări şi propuneri de îmbunătăţire a activităţii custozilor, după caz; c) monitorizează activitatea custozilor în procesul de administrare a ariilor naturale protejate atribuite în custodie; d) analizează măsurile de conservare, regulamentele şi planurile de management elaborate de custozi şi emit puncte de vedere cu privire la conţinutul acestora; e) analizează rapoartele anuale de activitate ale custozilor; f) instituţiile din subordinea autorităţii responsabile propun acesteia rezilierea convenţiilor de custodie, în cazul în care exercitarea activităţii de custodie nu este corespunzătoare, detaliind situaţia semnalată. (2) Până la atribuirea în custodie, responsabilitatea managementului ariilor naturale protejate revine autorităţii responsabile, prin instituţiile sale teritoriale prevăzute la alin. (3) lit. a). (3) Competenţele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt duse la îndeplinire după cum urmează: a) agenţiile judeţene pentru protecţia mediului sunt responsabile pentru ariile naturale protejate care nu depăşesc limitele teritoriale de competenţă ale acestora; b) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este responsabilă pentru ariile naturale protejate ale căror limite depăşesc teritoriul unui judeţ. ART. 21 În vederea atribuirii în custodie a uneia sau mai multor arii naturale protejate, persoanele fizice şi juridice interesate depun la sediul autorităţii responsabile un dosar de candidatură potrivit art. 29, pentru fiecare arie naturală protejată solicitată. ART. 22 Etapele sesiunii de atribuire în custodie sunt: a) afişarea la sediul autorităţii responsabile şi pe pagina proprie de internet a anunţului de lansare a sesiunii de atribuire, care conţine lista ariilor naturale protejate care pot fi atribuite în custodie; b) depunerea la sediul autorităţii responsabile a dosarelor de candidatură în format hârtie şi suport electronic, în termen de 30 de zile calendaristice de la data afişării anunţului de lansare a sesiunii de atribuire; c) transmiterea de către autoritatea responsabilă a dosarelor de candidatură în format electronic, în termen de două zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acestora, către membri comisiei de evaluare; d) întrunirea comisiei de evaluare şi evaluarea dosarelor de candidatură; e) întocmirea raportului de evaluare de către comisia de evaluare, aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile şi afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a punctajelor acordate dosarelor de candidatură; f) depunerea la sediul autorităţii responsabile a contestaţiilor pentru evaluarea dosarelor, în termen de două zile lucrătoare de la finalizarea sesiunii de atribuire în custodie; g) întrunirea Comisiei de contestaţii, analizarea şi soluţionarea contestaţiilor; h) întocmirea raportului de evaluare de către Comisia de contestaţii, aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile şi afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a rezultatelor evaluării dosarelor de candidatură pentru care s-au depus contestaţii; i) întocmirea raportului final de evaluare a sesiunii de custodie care include şi raportul Comisiei de contestaţii şi aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile; j) semnarea convenţiilor de custodie. ART. 23 Pentru atribuirea în custodie a ariilor naturale protejate se organizează o Comisie de evaluare, a cărei componenţă se aprobă prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile, după cum urmează: a) 3 reprezentanţi ai direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul administrării ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii responsabile; b) un reprezentant al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; c) un reprezentant al autorităţii publice centrale care răspunde de administrarea resursei de apă; d) un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, cu atribuţii în domeniul biodiversităţii; e) un reprezentant al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române; f) 3 reprezentanţi cu rol de observator din partea organizaţiilor neguvernamentale, cu preocupări în domeniul protecţiei naturii. ART. 24 (1) Înainte de a se declanşa etapa de evaluare a dosarelor de candidatură, fiecare membru al Comisiei de evaluare trebuie să completeze şi să semneze pe propria răspundere o declaraţie, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, din care să rezulte că nu se află în conflict de interese. (2) În cazul în care un membru al comisiei de evaluare se află în conflict de interese definit potrivit legii, acesta nu participă la evaluarea dosarelor de candidatură care fac obiectul conflictului. (3) Comisia de evaluare se consideră legal întrunită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor cu drept de acordare a punctajului. ART. 25 (1) Comisia de evaluare verifică dacă dosarele de candidatură depuse de către solicitanţi conţin toate documentele obligatorii prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (2). (2) Dosarele de candidatură incomplete şi dosarele pentru care există observaţii cu privire la legalitatea/conformitatea documentelor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. d), e) şi g) se resping fără a fi evaluate potrivit fişei de punctaj prevăzute în anexa nr. 6. (3) Comisia de evaluare analizează dosarele de candidatură şi acordă punctajul pe baza fişei de punctaj. (4) Comisia de evaluare întocmeşte raportul de evaluare în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului de depunere a dosarelor de candidatură. (5) Autoritatea responsabilă afişează la sediul său şi pe pagina proprie de internet punctajele acordate de către Comisia de evaluare dosarelor de candidatură, ulterior întocmirii raportului de evaluare şi aprobării acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea etapei de evaluare. (6) În cazul în care există două sau mai multe dosare de candidatură depuse pentru aceeaşi arie naturală protejată care au întrunit punctaje egale de calificare, custodia va fi încredinţată solicitantului care a întrunit cel mai mare punctaj la capacitatea ştiinţifică. ART. 26 (1) Solicitanţii pot contesta punctajele acordate de Comisia de evaluare propriilor dosare de candidatură depuse, în termen de două zile lucrătoare din momentul afişării rezultatelor evaluării. (2) Pentru soluţionarea contestaţiilor se organizează la sediul autorităţii responsabile o Comisie de contestaţii, a cărei componenţă nominală se aprobă prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile, după cum urmează: a) 3 reprezentanţi ai direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul administrării ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii responsabile; b) un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; c) un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de administrarea resursei de apă; d) un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, cu atribuţii în domeniul biodiversităţii; e) un reprezentant al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române; f) 3 reprezentanţi cu rol de observator din partea organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul protecţiei naturii. (3) Comisia de contestaţii se întruneşte în mod legal în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu dintre membrii cu drept de acordare a punctajului, analizează şi soluţionează contestaţiile pe baza fişei de punctaj, după care întocmeşte raportul de evaluare privind contestaţiile, în termen de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acestora. Prevederile art. 24 se aplică în mod corespunzător. ART. 27 (1) Convenţiile de custodie se încheie în termen de 15 zile lucrătoare de la aprobarea raportului final de evaluare prevăzut la art. 22 lit. i), potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7. (2) În cazul în care solicitantul care a câştigat atribuirea custodiei nu se prezintă în termenul stabilit pentru semnarea convenţiei de custodie, aria naturală protejată se include pe lista de atribuire a sesiunii următoare, iar solicitantul respectiv nu mai are dreptul să îşi depună candidatura la următoarea sesiune. ART. 28 (1) După semnarea convenţiilor de custodie, custozii desemnaţi transmit autorităţii responsabile, în vederea avizării, lista persoanelor pentru care custozii desemnaţi vor emite legitimaţii de custode, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8. (2) Lista trebuie să cuprindă nominalizarea şi funcţiile persoanelor pentru care se solicită avizarea, la care se anexează cazierul judiciar şi curriculum vitae semnat şi datat, pentru fiecare dintre persoanele respective. (3) Legitimaţiile de custode se eliberează persoanelor angajate în cadrul structurii custodelui ariei naturale protejate sau, după caz, persoanelor fizice care deţin calitatea de custode, acestea putând fi şi cetăţeni străini cu rezidenţă permanentă în România. (4) Autoritatea responsabilă avizează lista persoanelor pentru care se vor elibera legitimaţii de custode, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. (5) Personalul custodelui desemnat poate realiza controale pe teritoriul ariilor naturale protejate atribuite în custodie, pe baza legitimaţiilor de custode eliberate de custodele desemnat. ART. 29 (1) Dosarul de candidatură pentru atribuirea custodiei se depune pentru fiecare arie naturală protejată, în conformitate cu lista ariilor naturale protejate care pot fi atribuite în custodie, afişată pe site-ul autorităţii responsabile, în format hârtie imprimat şi electronic, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele documente: a) cerere scrisă; b) actul de identitate sau, după caz, certificatul de înregistrare în registrul comerţului, certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor; c) actul constitutiv sau hotărârea judecătorească de constituire sau, după caz, actul de înfiinţare; d) cazierul fiscal şi judiciar al solicitantului, precum şi pentru fiecare dintre persoanele fizice implicate în custodie; e) scrisoarea de bonitate care să ateste posibilităţile de asigurare a resurselor financiare pentru realizarea în bune condiţii a obiectivelor din convenţia de custodie; f) documentul eliberat de oficiul registrului comerţului din care să rezulte că persoana juridică nu se află în procedură de insolvenţă, faliment sau orice altă formă de reorganizare judiciară; g) angajamentul bugetar din surse proprii care se alocă anual, ştampilat şi semnat de solicitant sau, după caz, de către reprezentantul legal al persoanei juridice, destinat exclusiv administrării ariei naturale protejate, cu defalcarea cuantumurilor alocate pe categorii de cheltuieli, care va fi anexat convenţiei de custodie; h) curriculum vitae semnat şi datat, diplomele de studii ale personalului implicat în administrarea ariei naturale protejate, din care să rezulte experienţa în domeniul ariilor naturale protejate şi expertiză în domeniul conservării speciilor şi habitatelor pentru care a fost desemnată aria naturală protejată sau, după caz, în domeniile protecţia mediului, biologie, ecologie, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, management al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educaţie; i) prezentarea detaliată a obiectului de activitate din care să rezulte activitatea privind cel puţin unul dintre următoarele domenii: protejarea şi conservarea biodiversităţii, administrarea ariilor naturale protejate, activităţi de cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, activităţi de management durabil al resurselor naturale regenerabile, turism, educaţie ecologică; j) descrierea capacităţilor tehnice existente, destinate exclusiv administrării ariei naturale protejate (localizarea sediului în raport cu distanţa faţă de aria naturală protejată, minimum un mijloc de transport, birotică, mobilier, utilaje şi unelte pentru intervenţii în aria protejată etc.); k) lista persoanelor implicate direct în administrarea ariei naturale protejate; l) propunere detaliată de plan de acţiune pentru exercitarea custodiei ariei naturale protejate, inclusiv modalitatea de a implica factori-cheie interesaţi în luarea de decizii de management (acţiuni, persoane implicate, în cazul parteneriatelor se vor specifica acţiunile de care sunt responsabile părţile parteneriatului); planul de acţiune trebuie elaborat în funcţie de valorile ariei naturale protejate pentru care s-a făcut desemnarea şi de ameninţările la care este supusă; m) acordurile de parteneriat, dacă este cazul; n) alte materiale considerate utile de către solicitant, precum: fotografii, articole în presă, materiale video şi altele asemenea. (2) Planul de acţiune prevăzut la alin. (1) lit. l) trebuie să cuprindă următoarele: a) descrierea stării actuale a ariei naturale protejate şi a eventualelor probleme identificate, descriere care trebuie să includă şi obiectivele de conservare care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate; b) acţiunile propuse pentru realizarea protecţiei efective (delimitare, marcaje, panouri, bariere, zone de campare, amenajări, patrulări, activităţi educaţionale, propuneri pentru mediatizare, implicare a comunităţii locale şi a altor persoane interesate etc.), precum şi măsuri de conservare propuse pentru obiectivele care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate, în măsura stadiului actual de cunoaştere, cu specificarea termenelor de realizare a acestora, a resurselor umane implicate şi a celor financiare alocate; c) parteneri actuali, consultanţi şi colaboratori de specialitate, cu anexarea parteneriatelor încheiate în acest scop; d) formele de vizitare practicate în prezent în aria naturală protejată şi măsurile preconizate pentru reducerea/evitarea impactului semnificativ negativ asupra ariei naturale protejate; e) organizarea ştiinţifică a activităţii: modalitatea de inventariere, monitorizare şi conservare a biodiversităţii şi geodiversităţii, modul de realizare a cartării habitatelor şi distribuţiei speciilor sălbatice de floră şi faună pentru care aria a fost declarată; f) alte tipuri de activităţi sau măsuri propuse. (3) Sunt eligibile persoanele fizice şi juridice publice sau private care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au capacitate tehnică care se apreciază în funcţie de dotările pe care le deţin pentru buna administrare a ariei naturale protejate; b) au capacitate ştiinţifică care se apreciază în funcţie de studiile, pregătirea şi calificarea personalului implicat în administrarea ariei naturale protejate şi baza materială din dotare pentru a realiza studii şi cercetări privind resursele naturale, monitorizarea şi conservarea diversităţii biologice şi asigurarea managementului durabil al acestora; c) au capacitate financiară care se apreciază în funcţie de posibilitatea de asigurare a resurselor financiare necesare dotării, cheltuielilor operaţionale, acoperirii salariilor şi activităţilor specifice de administrare a ariei naturale protejate, conform angajamentului bugetar. (4) În scopul dovedirii capacităţii tehnice, ştiinţifice şi financiare, solicitanţii pot depune, pe lângă documentele şi informaţiile menţionate anterior, orice alte documente şi informaţii relevante. (5) Nu sunt eligibile să depună dosare de candidatură în vederea preluării în custodie a ariilor naturale protejate persoanele fizice şi juridice care au deţinut anterior calitatea de custode al unei arii naturale protejate şi cărora li s-au reziliat convenţiile de custodie, pentru motivul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale din motive imputabile acestora şi/sau încălcării legislaţiei în materie penală, în condiţiile în care faptele ilegale comise sunt de natură a cauza prejudicii în aria protejată. CAP. IV Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 30 (1) Convenţiile de custodie aflate în derulare se preiau de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pe bază de protocol de predare-preluare de la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile calendaristice de la momentul intrării în vigoare a prezentului ordin. (2) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului va încheia acte adiţionale în vederea corelării clauzei referitoare la părţile contractante şi cu modelul de convenţie prevăzut de prezenta metodologie. ART. 31 (1) Legitimaţiile de control emise anterior intrării în vigoare a prezentei metodologii de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului îşi pierd valabilitatea. (2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii, persoanele fizice şi juridice care au calitatea de administrator al ariilor naturale protejate transmit autorităţii responsabile lista nominală şi funcţiile persoanelor pentru care vor emite legitimaţii de administrator/custode, la care se anexează cazierele judiciare şi curriculum vitae ale acestora. (3) Legitimaţiile de administrator se eliberează persoanelor angajate în cadrul structurii care îndeplineşte rolul de administrator al unei arii naturale protejate, care pot fi şi cetăţeni străini sau apatrizi cu rezidenţă permanentă în România. (4) Legitimaţiile de custode se eliberează persoanelor angajate în cadrul structurii custodelui sau, după caz, persoanelor fizice care deţin calitatea de custode, acestea putând fi şi cetăţeni străini sau apatrizi cu rezidenţa permanentă în România. (5) Autoritatea responsabilă avizează lista persoanelor pentru care se vor elibera legitimaţii de custode/administrator, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. ART. 32 În cazul parcurilor naţionale naturale şi a Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", structura de personal rămâne cea stabilită prin actele normative de instituire a regimului de arie naturală protejată pentru aceste categorii de arii. ART. 33 În cazul ariilor naturale protejate ale căror planuri de management se elaborează prin proiecte cu finanţare naţională/europeană pentru care este prevăzut în contractul de finanţare să se elaboreze planul de management pentru fiecare arie protejată în parte, chiar dacă există suprapuneri, se aprobă câte un plan de management pentru fiecare arie naturală protejată, cu condiţia să nu existe prevederi contrare celorlalte statute de protecţie existente pe suprafeţele respective. ART. 34 În cazul în care o arie naturală protejată de interes naţional care nu necesită structură proprie de administrare se suprapune total sau parţial cu alte arii naturale protejate care nu necesită structură proprie de administrare, custodia se asigură de către unul sau mai mulţi custozi, în funcţie de modalitatea de atribuire în custodie stabilită în lista menţionată la art. 19 alin. (1), cu realizarea planului de management integrat. ART. 35 (1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului, denumite în continuare ACPM, care conduc procedurile de reglementare, notifică administratorii şi custozii ariilor naturale protejate în vederea emiterii avizului administratorilor/custozilor, ariilor naturale protejate de interes naţional/internaţional/comunitar pentru planuri/programe/ proiecte/activităţi, după caz. (2) Modalitatea de emitere şi modelul avizului administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate sunt prevăzute în anexa nr. 9. (3) Notificarea de către ACPM a administratorilor şi custozilor ariilor naturale protejate se face: a) pentru a participa în cadrul unei/unui comisii/ comitet/colectiv constituite/constituit ce funcţionează pe lângă ACPM; b) în cazul autorizaţiilor pentru activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatică. (4) Administratorii şi custozii ariilor naturale protejate exprimă puncte de vedere referitoare la aspectele relevante specifice domeniului lor de competenţă, cu privire la solicitarea avizelor şi a modului de abordare integrată a efectelor rezultate din implementarea planului/programului/proiectului şi/sau a desfăşurării activităţii asupra ariei/ariilor naturale protejate din zona de influenţă. (5) Procedurile de reglementare în care participă administratorii şi custozii ariilor naturale protejate sunt derulate de către ACPM în vederea emiterii avizului de mediu pentru planuri/programe, acordului de mediu pentru proiecte, avizului Natura 2000, autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţi, precum şi autorizaţiei pentru activităţile de recoltare, capturare, achiziţie şi comercializare a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatică. (6) În cazul în care custodele unei arii naturale protejate este ACPM responsabilă cu emiterea actelor de reglementare, pentru evitarea conflictelor de interese, autoritatea competentă pentru emiterea actelor de reglementare este instituţia imediat superioară celei care deţine statutul de custode. (7) Documentele solicitate beneficiarilor de planuri/ programe/proiecte/activităţi de către ACPM în cadrul procedurilor de reglementare vor fi transmise de către ACPM administratorilor/custozilor în vederea emiterii avizelor. (8) În urma solicitării de către ACPM, administratorii/custozii ariilor naturale protejate emit avize înainte de emiterea actelor de reglementare menţionate la alin. (5). Avizele conţin principalele motive şi considerente care au stat la baza deciziei de emitere a avizului favorabil/nefavorabil al administratorilor/ custozilor ariilor naturale protejate. (9) În cadrul procedurilor de revizuire a actelor de reglementare emise anterior de către ACPM pentru care administratorul/custodele ariei naturale protejate a emis avizul, se solicită revizuirea acestuia din urmă dacă au intervenit modificări care pot afecta integritatea ariei naturale protejate sau obiectivele de conservare pentru care a fost desemnată. ART. 36 Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie DECLARAŢIE privind conflictul de interese pe parcursul desfăşurării procedurii de atribuire în administrare/custodie a ariilor naturale protejate - model - Subsemnatul/Subsemnata, ...(numele şi prenumele)...., în calitate de reprezentant al ... (denumirea instituţiei)...., deţinând funcţia de ...... în cadrul Comisiei de evaluare/contestaţii a dosarelor de candidatură, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută la art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, că pentru procedura de atribuire în administrare/custodie a ariilor naturale protejate desfăşurate la data de ...... nu mă aflu în conflict de interese, astfel cum este definit de prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Data ..........
Numele şi prenumele
........................
Semnătura
..................
ANEXA 2 la metodologie FIŞA DE PUNCTAJ pentru atribuirea administrării ariilor naturale protejate
┌─────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬──────────────┐
│ Criterii de evaluare │Punctaj│Punctaj minim │
│ │ maxim │necesar pentru│
│ │acordat│încredinţarea │
│ │ │în administra-│
│ │ │re, defalcat │
│ │ │ pe categorii │
│ │ │ de criterii │
│ │ │ de evaluare │
├─────────────────────┬───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│I. Capacitate tehnică│ Sediu │ 10 │ 15 │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Minimum două mijloace de transport, din│ │ │
│ │care unul să fie de teren │ 5 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Birotică, mobilier, utilaje şi unelte │ │ │
│ │etc. │ 5 │ │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│II. Capacitate │Studiile şi calificările personalului │ │ │
│ştiinţifică │implicat în domeniile ştiinţelor │ │ │
│ │naturale (biologie, ecologie, │ │ │
│ │geografie, ştiinţa mediului, pedologie │ │ │
│ │şi altele asociate) │ 15 │ 32 │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Experienţa în domeniul conservării │ │ │
│ │biodiversităţii │ 20 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Baza materială necesară pentru a │ │ │
│ │realiza studii şi cercetări privind │ │ │
│ │resursele naturale, monitorizarea şi │ │ │
│ │managementul durabil al acestora şi │ │ │
│ │conservarea diversităţii biologice │ 10 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Numărul persoanelor propuse în │ │ │
│ │structura de personal │ 5 │ │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│III. Planul de │Descrierea generală a ariei naturale │ │ │
│acţiune pentru │protejate şi a stării actuale a ariei │ │ │
│exercitarea │naturale protejate şi a eventualelor │ │ │
│administrării ariei │probleme identificate │ 5 │ 33 │
│naturale protejate ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Acţiunile care se propun pentru │ │ │
│ │realizarea protecţiei efective │ │ │
│ │(delimitare, marcaje, panouri, bariere,│ │ │
│ │zone de campare, amenajări, patrulări, │ │ │
│ │activităţi de prevenire şi │ │ │
│ │educaţionale, propuneri pentru │ │ │
│ │mediatizare, implicare a comunităţii │ │ │
│ │locale şi a altor persoane interesate │ │ │
│ │etc.) │ 10 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Plan de monitorizare a stării de │ │ │
│ │conservare a speciilor şi habitatelor │ │ │
│ │pentru care a fost desemnată aria │ │ │
│ │naturală protejată │ 10 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Parteneri actuali, consultanţi şi │ │ │
│ │colaboratori de specialitate │ 2 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Formele de vizitare şi măsurile │ │ │
│ │preconizate pentru evitarea impactului │ │ │
│ │negativ asupra ariei naturale protejate│ 3 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Organizarea ştiinţifică a activităţii: │ │ │
│ │inventarierea şi monitorizarea florei, │ │ │
│ │faunei şi habitatelor naturale, │ │ │
│ │cartarea habitatelor şi distribuţia │ │ │
│ │speciilor, inclusiv a celor de interes │ │ │
│ │comunitar │ 20 │ │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│IV. Capacitate │Resurse financiare necesare acoperirii │ │ │
│financiară │managementului biodiversităţii │ 15 │ 20 │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Resurse financiare necesare acoperirii │ │ │
│ │activităţilor specifice de management │ │ │
│ │şi administrare │ 15 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Propuneri de proiecte pentru atragerea │ │ │
│ │de fonduri pentru aria naturală │ │ │
│ │protejată │ 5 │ │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│ │ │ Total │Total punctaj │
│ │ │punctaj│minim necesar │
│ │ │maxim │ pentru │
│ │ │acordat│încredinţarea │
│ │ │ │ în │
│ │ │ │administrare: │
│ │ │ 135 │ 100 │
└─────────────────────┴───────────────────────────────────────┴───────┴──────────────┘
ANEXA 3 la metodologie Modelul contractului de administrare CONTRACT DE ADMINISTRARE Nr. ...... din ......... ART. 1 Părţile contractante .......(denumirea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului)....., în calitate de autoritate responsabilă, cu sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5, reprezentată prin domnul/doamna ......., în calitate de ministru, şi ...(denumirea persoanei juridice căreia i se încredinţează administrarea ariei naturale protejate)....., în calitate de administrator, cu sediul în ......., reprezentată prin ......., în calitate de ......, consimt la încheierea prezentului contract de administrare. ART. 2 Baza legală Prezentul contract este guvernat de prevederile .....(Se vor completa actele normative în baza cărora se realizează atribuirea în administrare a ariilor naturale protejate.).... . ART. 3 Obiectul contractului Obiectul prezentului contract îl constituie atribuirea administrării ....(denumirea ariei naturale protejate).... . ART. 4 Obligaţiile şi drepturile părţilor contractante 4.1. Obligaţiile administratorului ariei naturale protejate ......(denumirea persoanei juridice sau, după caz, a structurii de administrare cu personalitate juridică căreia i s-a încredinţat administrarea ariei naturale protejate)...... are obligaţia: a) să înfiinţeze structura de administrare cu sau fără personalitate juridică, aflată în subordinea sau, după caz, în cadrul acesteia, în termen de maximum 6 luni de la data semnării contractului de administrare; b) să administreze aria naturală protejată în baza prezentului contract de administrare şi în acord cu planul de acţiune şi regulamentul ariei naturale protejate; c) să asigure un buget care să permită buna administrare a ariei naturale protejate, inclusiv a funcţionării consiliului ştiinţific şi a consiliului consultativ de administrare, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul contract de administrare; d) să transmită autorităţii responsabile, la sfârşitul anului calendaristic, bugetul stabilit pentru anul următor, în vederea bunei administrări a ariei naturale protejate; e) să păstreze destinaţia oricărei construcţii, dotări ori amenajări ce se realizează din fonduri publice şi se utilizează în scopul bunei administrări a ariei naturale protejate de către structura de administrare; f) să doteze personalul cu echipament adecvat activităţii de teren şi cu uniforme specifice aprobate conform legislaţiei în vigoare; g) să asigure capacitatea tehnică necesară administrării ariilor naturale protejate care fac obiectul prezentului contract, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul contract de administrare; h) să asigure ocuparea posturilor, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezentul contract de administrare, cu respectarea condiţiilor de participare la atribuirea în administrare; i) să asigure instruirea necesară a personalului prin participări la cursuri, seminare, instruiri şi alte forme de perfecţionare; j) să transmită autorităţii responsabile raportul anual de activitate, în primul trimestru al anului următor, precum şi alte rapoarte la cererea autorităţii responsabile; k) să formuleze propuneri privind componenţa nominală şi regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului ştiinţific şi să le înainteze Academiei Române şi autorităţii responsabile, în termen de 3 luni de la încheierea prezentului contract de administrare; l) să formuleze propuneri privind componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului consultativ de administrare şi să le înainteze autorităţii responsabile, în termen de 3 luni de la încheierea prezentului contract de administrare; m) să transmită spre aprobare autorităţii responsabile regulamentul ariei naturale protejate, în termen de 9 luni de la încheierea contractului de administrare, însoţit de punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului/agenţiei judeţene pentru protecţia mediului, denumite în continuare ANPM/APM, în funcţie de limitele teritoriale de competenţă ale acestora; n) să elaboreze şi să transmită spre aprobare autorităţii responsabile planul de management al ariei naturale protejate care să includă măsurile de conservare, prin implicarea şi consultarea factorilor interesaţi, în termen de 2 ani de la încheierea contractului de administrare, însoţit de decizia etapei de încadrare/avizul de mediu obţinut în procedura evaluării de mediu pentru planuri şi programe, emisă/emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului; o) să finalizeze planul de management, în conformitate cu termenul-limită menţionat în contractul de finanţare naţională/internaţională/europeană; p) să aplice, până la elaborarea planului de management, planul de acţiuni prevăzut în dosarul de candidatură cu care a participat la sesiunea de atribuire în administrare; q) să promoveze acţiuni de conştientizare şi informare a populaţiei locale şi a vizitatorilor cu privire la necesitatea protecţiei şi conservării capitalului natural şi cultural şi cu privire la rolul ariilor naturale protejate în dezvoltarea durabilă locală; r) să asigure monitorizarea speciilor şi habitatelor naturale de interes naţional şi comunitar ce constituie obiectivele de conservare din aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate preluată/preluate în administrare; s) să realizeze cartarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor ce constituie obiectivele de conservare din aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate preluată/preluate în administrare; ş) să înştiinţeze autoritatea responsabilă şi structurile din teritoriu în termen de 24 de ore despre producerea oricărui eveniment ce a adus sau poate aduce prejudicii capitalului natural şi cultural de pe teritoriul ariei/ariilor naturale protejate preluate în administrare; t) să furnizeze informaţiile cerute de autorităţile de mediu în termenele precizate în solicitările acestora; ţ) să actualizeze periodic bazele de date ale autorităţii responsabile şi ale structurilor din subordine, în vederea îmbunătăţirii sistemului-suport de asistare a deciziilor în domeniul ariilor naturale protejate şi de raportare la instituţiile naţionale şi internaţionale; u) să transmită autorităţii responsabile lista personalului implicat în administrarea ariei naturale protejate, în vederea avizării, şi să emită legitimaţii de administrator pentru persoanele avizate de autoritatea responsabilă, conform prevederilor în vigoare; v) să solicite avizul autorităţii responsabile pentru uniforma şi însemnele specifice pe care doreşte să le folosească în cazul în care nu le preia pe cele care sunt stabilite la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru aria naturală protejată care face obiectul contractului; w) să facă demersurile legale în vederea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilizărilor corporale care se procură şi/sau se realizează din fonduri publice, finanţări şi/sau cofinanţări în cadrul diferitelor proiecte naţionale/internaţionale/europene destinate administrării ariilor naturale protejate ce fac obiectul prezentului contract, pe perioada derulării acestuia; x) să controleze modul de respectare a prevederilor planului de management şi a regulamentului ariei naturale protejate în baza legitimaţiei de administrator emise conform prevederilor legale în vigoare; y) să colaboreze cu beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene/naţionale/internaţionale, în cazul acelor proiecte care au ca obiectiv elaborarea planului de management/măsurilor de management al ariilor naturale protejate care fac obiectul prezentului contract, luându-se în considerare termenul de realizare a planului de management prevăzut de proiect; z) să integreze dacă este cazul planurile de management/măsurile de management elaborate în cadrul proiectelor finanţate prin fonduri publice pentru ariile naturale protejate care fac obiectul prezentului contract, după care să elaboreze planul de management integrat ce va fi înaintat spre aprobare autorităţii responsabile, conform prevederilor legale în vigoare; aa) să emită avize pentru solicitările primite, conform prevederilor legale; bb) să transfere, la încetarea prezentului contract de administrare, conform prevederilor legale în vigoare, din patrimoniul său în patrimoniul autorităţii responsabile activele fixe, corporale şi necorporale, bunurile de natura obiectelor de inventar care au fost procurate şi/sau realizate din fonduri publice, finanţări şi/sau cofinanţări în cadrul diferitelor proiecte naţionale/internaţionale/europene, dacă au fost achiziţionate în scopul administrării ariei naturale protejate pe perioada contractului de administrare, urmând a fi transferate structurii de administrare următoare; cc) să nu cesioneze obligaţiile asumate prin prezentul contract. 4.2. Obligaţiile autorităţii responsabile Autoritatea responsabilă are obligaţia: a) să susţină proiectele iniţiate de structura de administrare; b) să asigure din bugetul propriu, în limita creditelor bugetare aprobate, resursele financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate ce fac obiectul prezentului contract, resurse ce vor fi destinate implementării planurilor de management/măsurilor de management şi/sau a măsurilor de conservare; c) să cofinanţeze proiectele cu finanţare naţională/internaţională/europeană al căror beneficiar este structura de administrare, conform legislaţiei în vigoare; d) să analizeze şi să evalueze rapoartele anuale de activitate întocmite de structura de administrare, modul în care se respectă condiţiile şi clauzele prezentului contract şi să propună măsuri în consecinţă; e) să modifice, dacă este cazul, cu avizul Academiei Române, regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliilor ştiinţifice; f) să analizeze problemele raportate de administrator şi să întreprindă măsurile necesare pentru soluţionarea operativă a acestora. 4.3. Drepturile administratorului ariei naturale protejate .....(denumirea persoanei juridice sau, după caz, a structurii de administrare cu personalitate juridică căreia i s-a încredinţat administrarea ariei naturale protejate)..... are dreptul: a) să asigure promovarea imaginii ariei naturale protejate prin înregistrarea unei mărci proprii a acesteia şi să urmărească respectarea regimului juridic aplicabil mărcii; b) să folosească uniforma şi însemnele specifice pentru structura de administrare menţionate la art. 4 pct. 4.1 lit. v), în vederea promovării imaginii şi a conturării identităţii vizuale a structurii de administrare; c) să stabilească tarife pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariei naturale protejate, potrivit legislaţiei specifice în vigoare; d) să reprezinte aria naturală protejată în cadrul întâlnirilor la nivel internaţional şi naţional; e) să facă parte, în calitate de membru cu drepturi depline, din reţele sau organizaţii internaţionale şi naţionale de profil (de exemplu, Europarc, IUCN); f) să promoveze în mass-media întâlniri, conferinţe şi altele asemenea, ariile naturale protejate, activitatea proprie şi orice eveniment sau problemă care are legătură cu ariile naturale protejate; g) să solicite sprijinul autorităţii responsabile, inclusiv în vederea atragerii de fonduri pentru aria naturală protejată; h) să solicite şi să primească sprijinul autorităţilor cu atribuţii de control din cadrul autorităţii responsabile pentru protecţia mediului; i) să solicite sprijinul consiliului ştiinţific şi al consiliului consultativ de administrare în toate problemele ce vizează aria naturală protejată, prin realizarea a cel puţin două întâlniri anuale cu aceste structuri; j) să realizeze şi să implementeze proiecte ce vizează aria naturală protejată; k) să încheie protocoale de colaborare/parteneriate cu terţe persoane fizice sau juridice în scopul bunei administrări a ariei naturale protejate, realizării unor măsuri sau activităţi prevăzute în planul de acţiune, regulamentul sau planul de management al ariei naturale protejate; l) să implice voluntari în acţiuni ce vizează aria naturală protejată; m) să contracteze sau să participe la contracte ce vizează aria naturală protejată (prestări de servicii, angajare de sezonieri, investiţii, ghizi, consultanţă etc.). 4.4. Drepturile autorităţii responsabile Autoritatea responsabilă are dreptul: a) să solicite administratorului ariei naturale protejate, ori de câte ori este necesar, informaţii/documente/rapoarte privind starea ariei naturale protejate, modul de gestionare a eventualelor probleme apărute, acţiunile întreprinse în baza planului de management şi situaţia realizării obligaţiilor asumate; b) să controleze, ori de câte ori este necesar, inclusiv prin deplasări în teren, modul de respectare a obligaţiilor asumate de administrator conform prezentului contract, modul de implementare a obiectivelor planului de management, respectarea regulamentului ariilor naturale protejate şi prevederilor actelor normative în vigoare şi să aducă la cunoştinţa consiliului ştiinţific rezultatele controlului. ART. 5 Durata contractului Prezentul contract se derulează pe o perioadă de 10 ani. ART. 6 Modificarea contractului Pe perioada de valabilitate, prevederile prezentului contract pot fi modificate, cu acordul părţilor, prin act adiţional, la iniţiativa uneia dintre părţile semnatare. ART. 7 Prelungirea contractului Prezentul contract poate fi prelungit prin act adiţional pe o perioadă determinată de maximum 10 ani, cu acordul părţilor, în următoarele condiţii: a) administratorul face dovada capacităţii tehnice, ştiinţifice, financiare, precum şi a personalului angajat, pentru administrarea eficientă a ariei protejate; b) administratorul este evaluat favorabil de către autoritatea responsabilă în baza unui raport final al activităţii desfăşurate pe parcursul derulării contractului de administrare; c) administratorul prezintă un plan de acţiuni pentru perioada pentru care se solicită prelungirea contractului de administrare. Administratorul transmite autorităţii responsabile solicitarea de prelungire a contractului de administrare, însoţită de documente care să ateste îndeplinirea cerinţelor prevăzute la lit. a)-c), cu minimum 4 luni înainte de termenul de expirare a acestuia. ART. 8 Încetarea contractului Prezentul contract încetează în următoarele situaţii: a) de drept, prin ajungerea la termen a contractului; b) prin denunţare unilaterală de către administrator, în cazul în care, pe durata executării contractului, suprafeţele ariilor naturale protejate se modifică, iar acesta declară că nu doreşte administrarea suprafeţelor suplimentare; c) fără intervenţia instanţei de judecată, pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4 pct. 4.1 lit. a)-d), g), h), j), m), n), r), s), t), w) şi aa), după prealabila punere în întârziere a administratorului de către autoritatea responsabilă, dacă în termenul precizat în notificare obligaţia nu a fost îndeplinită/realizată; d) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, în cazul în care persoana juridică se află în procedură de faliment; e) în cazul în care prin modificarea legislaţiei specifice se va impune o altă modalitate de administrare; f) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, în cazul emiterii unui aviz favorabil de către administratorul ariei naturale protejate pentru proiecte/planuri/programe/activităţi care contravin obiectivelor de conservare ale ariei naturale protejate; g) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, la constatarea oricăror prejudicii cauzate de administrator în aria naturală protejată, de către personalul cu atribuţii de control; h) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, la propunerea structurilor din subordinea autorităţii responsabile, în cazul în care acestea justifică temeinic situaţiile sesizate; i) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, după prealabila punere în întârziere a administratorului de către autoritatea responsabilă, în cazul în care reprezentantul legal al administratorului sau directorul structurii de administrare este condamnat penal, dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare administratorul nu îşi desemnează alt reprezentant/director al structurii de administrare; j) prin acordul părţilor, consemnat în scris; k) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4 pct. 4.1 lit. e) şi ş). ART. 9 Forţa majoră 9.1. Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii, pe toată perioada în care aceasta acţionează. 9.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să comunice celeilalte părţi, în termen de 5 zile de la apariţia cazului de forţă majoră, existenţa acestuia, prin notificare scrisă, însoţită de actele doveditoare. 9.3. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă. ART. 10 Litigii Orice litigiu apărut în exercitarea contractului se va soluţiona pe cale amiabilă; în caz contrar, litigiile se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti în a căror rază teritorială îşi are sediul autoritatea responsabilă. Prezentul contract s-a încheiat astăzi, .....(data)...., în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, ambele având aceeaşi putere juridică. Părţi semnatare: Din partea autorităţii responsabile ....(denumirea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului)....., ministru ....(numele şi prenumele)..... Din partea persoanei juridice căreia i s-a încredinţat administrarea .....(denumirea ariei naturale protejate)...., .....(denumirea persoanei/persoanelor juridice solicitante)...... .....(funcţia şi numele reprezentantului egal)...... ANEXA 1 la contractul de administrare
Angajamentul bugetar al administraţiei ariei
naturale protejate atribuite în administrare*)
┌─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┐
│ │An I│An II│An III│An IV│An V│
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P1 Managementul biodiversităţii │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│1.1. Inventariere şi cartare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.2. Monitorizarea stării de conservare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.3. Pază, implementare reglementări şi măsuri │ │ │ │ │ │
│specifice de protecţie │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.4. Managementul datelor │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.5. Reintroducere specii dispărute │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.6. Reconstrucţie ecologică │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P2 Turism │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│2.1. Infrastructura de vizitare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│2.2. Servicii, facilităţi de vizitare şi │ │ │ │ │ │
│promovarea turismului │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│2.3. Managementul vizitatorilor │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P3 Conştientizare, conservare tradiţii şi comunităţi locale │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│3.1. Tradiţii şi comunităţi │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│3.2. Conştientizare şi comunicare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│3.3. Educaţie ecologică │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P4 Management şi administrare │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│4.1. Echipament şi infrastructura de funcţionare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│4.2. Personal conducere, coordonare, administrare│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│4.3. Documente strategice şi de planificare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│4.4. Instruire personal │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│Total cheltuieli operaţionale │ │ │ │ │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┘
---------- *) Angajamentul bugetar se prezintă în moneda naţională. În cazul în care solicitantul atribuirii în administrare implementează proiecte finanţate prin fonduri publice, se va evidenţia acest fapt într-o notă de subsol. Dacă activităţile aferente uneia sau mai multor categorii de cheltuieli nu sunt necesare în perimetrul ariilor naturale protejate, atunci nu se prevăd cheltuieli pentru aceste activităţi. În cazul în care solicitantul atribuirii în administrare intenţionează să depună proiecte pentru atragerea de fonduri publice, sumele aferente proiectelor respective vor fi prezentate separat, cu menţiunea expresă că proiectele respective nu sunt aprobate. Prezentul angajament bugetar se revizuieşte o dată la 5 ani, în vederea unei administrări mai bune a ariei naturale protejate, şi se modifică prin act adiţional la contractul de administrare. ANEXA 2 la contractul de administrare Capacitatea tehnică a administraţiei ariei naturale protejate atribuite în administrare Se vor prezenta în detaliu documente care atestă deţinerea mijloacelor fixe şi mobile prezentate în dosarul de candidatură. Capacitatea tehnică presupune deţinerea şi utilizarea unui minim din următoarele resurse: - spaţii, clădiri, mobilier, birotică (Se apreciază şi gradul de proximitate faţă de aria naturală protejată.); - mijloace de transport; - alte echipamente etc. Capacitatea tehnică se menţine cel puţin la nivelul minim prezentat mai sus şi se îmbunătăţeşte periodic. ANEXA 3 la contractul de administrare Structura de personal a administraţiei ariei naturale protejate atribuite în administrare Este stabilită structura minimă de personal, aşa cum este prezentată în dosarul de candidatură, după cum urmează: a) director administraţie/departament, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii; b) specialist în ştiinţele vieţii care să se încadreze la codul 213 din Clasificarea ocupaţiilor din România, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii; c) specialist în domeniul educaţiei ecologice, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii; d) specialist în domeniul tehnologiei informaţiei, prezentând avantaj specializarea în GIS şi/sau baze de date; e) între 6 şi 20 de agenţi de teren, respectiv un număr optim de personal cu atribuţii de teren în funcţie de suprafaţa şi specificul ariei naturale protejate, dintre care o persoană poate coordona activităţile de pază; f) economist, prezentând avantaj specializarea în economia mediului; g) jurist sau, după caz, avocat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare; h) şef pază. În cazul în care administratorul desemnat consideră că mai multe atribuţii specifice pot/este necesar să fie îndeplinite de o singură persoană, într-o anumită perioadă, aceasta se poate realiza, cu notificarea autorităţii responsabile. În acest caz, administratorul va face demersurile necesare pentru ocuparea completă a structurii de personal. ANEXA 4 la metodologie Modelul legitimaţiei eliberate de către administratorii ariilor naturale protejate Model de legitimaţie pentru personalul angajat al administratorilor ariilor naturale protejate Fila 1 de interior: Emitent: Administratorul ......(Se vor scrie numele şi codul ariei naturale protejate administrate.)....., conform Contractului de administrare nr......../........ încheiat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. LEGITIMAŢIE DE ADMINISTRATOR Nr. ........ din ................ [Legitimaţia conţine poza persoanei care o deţine.] Dl/Dna ........................................., Funcţia ......(Se va preciza funcţia pe care o ocupă persoana care deţine legitimaţia, conform structurii de personal a structurii de administrare.)........ B.I./C.I. seria ....... nr. ....., emis/emisă la data de .....(Semnează reprezentantul legal al persoanei juridice sau directorul structurii de administrare.)....... Fila 2 de interior: Vize anuale pe perioada de valabilitate a contractului de administrare ANEXA 5 la metodologie Structura raportului anual de activitate a administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate Raport anual de activitate 1. Date de identificare a administratorului/custodelui şi ariei naturale protejate: denumirea ariei naturale protejate, contractul de administrare/convenţia de custodie nr./data, perioada de raportare 2. Enumerarea obiectivelor de conservare care au stat la baza înfiinţării ariei naturale protejate 3. Presiuni antropice şi naturale exercitate asupra ariei naturale protejate 4. Se va face o evaluare sumară cu starea de conservare a ariei naturale protejate comparativ cu anul precedent. 5. Nr. de avize favorabile/nefavorabile eliberate de custode pentru planuri/proiecte/activităţi supuse procedurilor de reglementare de mediu 6. Controale ale autorităţilor de mediu (nr. de controale, organul de control, aspecte constatate, măsuri impuse şi stadiu de realizare) P1 Managementul biodiversităţii 1.1. Inventariere şi cartare 1.2. Monitorizarea stării de conservare 1.3. Pază, implementare reglementări şi măsuri specifice de protecţie 1.4. Managementul datelor 1.5. Reintroducerea speciilor dispărute 1.6. Reconstrucţie ecologică 1.7. Implementarea setului de măsuri minime de conservare, respectiv a planului de management P2 Turism 2.1. Infrastructura de vizitare 2.2. Servicii, facilităţi de vizitare şi promovarea turismului 2.3. Managementul vizitatorilor P3 Conştientizare, conservare tradiţii şi comunităţi locale 3.1. Tradiţii şi comunităţi 3.2. Conştientizare şi comunicare 3.3. Educaţie ecologică P4 Management şi administrare*)--------- *) Prezentarea secţiunii "Management şi administrare" se realizează în format tabelar, comparativ cu anul anterior sau cu acţiunile stabilite în dosarul de candidatură, după caz. 4.1. Echipament şi infrastructură de funcţionare 4.2. Personal conducere, coordonare, administrare 4.3. Documente strategice şi de planificare (stadiul de realizare a regulamentului, planului de management, a unor proiecte cu finanţare europeană/alte surse de finanţare care vizează aria naturală protejată) 4.4. Instruire personal 4.5. Bugetul asigurat pentru administrarea ariei naturale protejate, pentru anul în care se face raportarea (valoarea cheltuielilor efectuate în folosul ariei, valoarea tarifelor încasate) 4.6. Bugetul alocat pentru anul următor (sursele de finanţare, valoare, activităţi propuse) ANEXA 6 la metodologie Fişa de punctaj pentru atribuirea custodiei ariilor naturale protejate
┌─────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬──────────────┐
│ Criterii de evaluare │Punctaj│Punctaj minim │
│ │ maxim │necesar pentru│
│ │acordat│încredinţarea │
│ │ │ în custodie │
│ │ │ defalcat pe │
│ │ │ categorii de │
│ │ │ criterii de │
│ │ │ evaluare │
├─────────────────────┬───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│I. Capacitate tehnică│Deţinerea cu orice titlu de spaţii, │ │ │
│ │clădiri, mobilier, birotică, alte │ │ │
│ │echipamente etc. (se apreciază şi │ │ │
│ │gradul de proximitate faţă de aria │ │ │
│ │naturală protejată) │ 10 │ 6 │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│II. Capacitate │Studiile şi calificările personalului │ │ │
│ştiinţifică │implicat în domeniile ştiinţelor │ │ │
│ │naturale (biologie, ecologie, │ │ │
│ │geografie, ştiinţa mediului, pedologie │ │ │
│ │şi altele asociate) │ 9 │ 15 │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Expertiza în domeniu a personalului │ │ │
│ │implicat │ 8 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Experienţa în domeniul conservării │ │ │
│ │biodiversităţii │ 8 │ │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│III. Capacitate │Asigurarea resurselor financiare din │ │ │
│financiară │surse proprii │ 10 │ 9 │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Propuneri de proiecte aferente ariei │ │ │
│ │naturale protejate pentru atragerea de │ │ │
│ │fonduri │ 5 │ │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│IV. Planul de acţiune│Descrierea generală a ariei naturale │ │ │
│pentru exercitarea │protejate şi a stării actuale a ariei │ │ │
│custodiei ariei │naturale protejate şi a eventualelor │ │ │
│naturale protejate │probleme identificate │ 10 │ 30 │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Acţiunile care se propun pentru │ │ │
│ │realizarea protecţiei efective │ │ │
│ │(delimitare, marcaje, panouri, bariere,│ │ │
│ │zone de campare, amenajări, patrulări, │ │ │
│ │activităţi de prevenire şi │ │ │
│ │educaţionale, propuneri pentru │ │ │
│ │mediatizare, implicare a comunităţii │ │ │
│ │locale şi a altor persoane interesate │ │ │
│ │etc.) │ 8 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Parteneri actuali, consultanţi şi │ │ │
│ │colaboratori de specialitate │ 3 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Formele de vizitare şi măsurile │ │ │
│ │preconizate pentru evitarea impactului │ │ │
│ │negativ asupra ariei naturale protejate│ 3 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Organizarea ştiinţifică a activităţii: │ │ │
│ │Planul de monitorizare a speciilor şi │ │ │
│ │habitatelor pentru care a fost │ │ │
│ │desemnată aria naturală protejată, │ │ │
│ │modalitatea de realizare a cartării │ │ │
│ │habitatelor şi distribuţiei speciilor, │ │ │
│ │inventariere, inclusiv a celor de │ │ │
│ │interes comunitar, setul de măsuri │ │ │
│ │minime de conservare pentru siturile │ │ │
│ │Natura 2000) │ 25 │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼───────┤ │
│ │Alte tipuri de activităţi sau măsuri │ │ │
│ │propuse │ 1 │ │
├─────────────────────┼───────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┤
│ │ │ Total │Total punctaj │
│ │ │punctaj│minim necesar │
│ │ │ maxim │ pentru │
│ │ │acordat│încredinţarea │
│ │ │ │ în custodie: │
│ │ │ 100 │ 60 │
└─────────────────────┴───────────────────────────────────────┴───────┴──────────────┘
ANEXA 7 la metodologie Modelul convenţiei de custodie CONVENŢIE DE CUSTODIE Nr. ....... din ................ ART. 1 Părţile contractante .....(denumirea autorităţii responsabile)......, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6, reprezentată prin domnul/doamna ......., în calitate de preşedinte, şi ......(denumirea persoanei fizice sau juridice căreia i se atribuie custodia ariei naturale protejate)...., în calitate de custode, cu sediul în ......, reprezentată prin ......., în calitate de .....(pentru persoane juridice)......, cu domiciliul în ......., CNP .....(pentru persoane fizice)...., consimt la încheierea prezentei convenţii. ART. 2 Baza legală Prezenta convenţie de custodie este guvernată de prevederile ......(Se vor completa actele normative în baza cărora se realizează atribuirea în custodie a ariilor naturale protejate.)...... ART. 3 Obiectul convenţiei Obiectul prezentei convenţii îl constituie atribuirea în custodie a .....(denumirea ariei naturale protejate)..... ART. 4 Obligaţiile şi drepturile părţilor 4.1. Obligaţiile custodelui ariei naturale protejate .....(denumirea persoanei fizice sau juridice căreia i s-a atribuit custodia ariei naturale protejate)..... are obligaţia: a) să administreze aria naturală protejată în baza prezentei convenţii şi în acord cu planul de acţiune/planul de management şi cu regulamentul ariei naturale protejate şi să controleze modul de aplicare a acestora în baza legitimaţiei de custode; b) să asigure un buget care să permită buna administrare a ariei naturale protejate, conform anexei la prezenta convenţie; c) să transfere, la încetarea prezentei convenţii, în baza unui proces de predare-primire, din patrimoniul său în patrimoniul autorităţii responsabile activele fixe, corporale şi necorporale, bunurile de natura obiectelor de inventar care au fost procurate şi/sau realizate din fonduri publice, finanţări şi/sau cofinanţări în cadrul diferitelor proiecte naţionale/internaţionale, dacă au fost achiziţionate în scopul administrării ariei naturale protejate pe perioada convenţiei de custodie, urmând a fi transferate viitorului custode; d) să ia toate măsurile necesare în vederea asigurării unei protecţii eficiente a ariei naturale protejate şi a valorilor patrimoniului natural; e) să asigure monitorizarea speciilor şi a habitatelor naturale de interes naţional şi comunitar ce constituie obiectivele de conservare din aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate preluată/preluate în administrare; f) să realizeze cartarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor ce constituie obiectivele de conservare din aria/ariile naturală/naturale protejat/protejate preluat/preluate în custodie; g) să elaboreze şi să transmită spre aprobare autorităţii responsabile regulamentul ariei naturale protejate, care conţine regulile ce vor trebui respectate pe teritoriul ariei naturale protejate, prin implicarea şi consultarea factorilor interesaţi, în termen de 6 luni de la încheierea convenţiei de custodie, în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare, însoţit de punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului/agenţiei judeţene pentru protecţia mediului, denumite în continuare ANPM/APM, în funcţie de limitele teritoriale de competenţă ale acestora; h) să elaboreze şi să transmită spre aprobare autorităţii responsabile planul de management al ariei naturale protejate care să includă măsurile de conservare, prin implicarea şi consultarea factorilor interesaţi, în termen de 2 ani de la încheierea convenţiei de custodie, însoţit de decizia etapei de încadrare/avizul de mediu obţinut în procedura evaluării de mediu pentru planuri şi programe, emisă/emis de autoritatea responsabilă, în funcţie de limitele teritoriale de competenţă şi de punctul de vedere emis de către compartimentul de specialitate din structura acesteia; i) să finalizeze planul de management, în conformitate cu termenul-limită menţionat în contractul de finanţare naţională/internaţională/europeană; j) să aplice, până la elaborarea planului de management, planul de acţiuni prevăzut în dosarul de candidatură cu care a participat la sesiunea de atribuire în custodie; k) să asigure instruirea necesară a persoanelor implicate în activitatea de custodie prin participări la cursuri, seminare, instruiri şi alte forme de perfecţionare; l) să prezinte autorităţii responsabile un raport anual de activitate, până la sfârşitul lunii februarie a anului următor, privind activitatea desfăşurată în aria naturală protejată, modul de gestionare a eventualelor probleme apărute, acţiunile întreprinse în baza planului de management şi situaţia realizării obligaţiilor asumate, precum şi alte rapoarte, la cererea autorităţii responsabile; m) să desfăşoare acţiuni de conştientizare şi informare a populaţiei locale cu privire la necesitatea protecţiei naturii şi la rolul ariilor naturale protejate; n) să înştiinţeze autoritatea responsabilă şi structurile din teritoriu în termen de 24 de ore despre producerea oricărui eveniment ce a adus sau poate aduce prejudicii capitalului natural şi cultural de pe teritoriul ariei/ariilor naturale protejate preluate în custodie; o) să actualizeze periodic bazele de date ale autorităţii responsabile şi ale structurilor din subordine, în vederea îmbunătăţirii sistemului-suport de asistare a deciziilor în domeniul ariilor naturale protejate şi de raportare la instituţiile naţionale şi internaţionale; p) să furnizeze informaţiile cerute de autorităţile de mediu în termenele precizate în solicitările acestora; q) să păstreze destinaţia oricărei construcţii, dotări sau amenajări ce se realizează din fonduri primite în urma derulării activităţii de custode, în scopul bunei gestionări a ariei naturale protejate; r) să readucă aria naturală protejată la starea iniţială în cazul unor prejudicii produse din vină proprie; s) să controleze modul de aplicare a planului de management şi a regulamentului ariei naturale protejate în baza legitimaţiei de custode emise conform prevederilor legale în vigoare; ş) să transmită autorităţii responsabile lista personalului implicat în administrarea ariei naturale protejate, în vederea avizării, şi să emită legitimaţii de custode pentru persoanele avizate de autoritatea responsabilă, conform prevederilor în vigoare; t) să emită avize pentru solicitările primite, conform prevederilor legale; ţ) să colaboreze cu beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene/naţionale, în cazul acelor proiecte care au ca obiectiv elaborarea planului de management al ariei naturale protejate care face obiectul prezentei convenţii de custodie, luându-se în considerare termenul de realizare a planului de management prevăzut de proiect; u) să integreze, dacă este cazul, planurile de management/măsurile de management elaborate în cadrul proiectelor finanţate prin fonduri publice pentru ariile naturale protejate care fac obiectul prezentei convenţii de custodie, după care să elaboreze planul de management integrat ce va fi înaintat spre aprobare autorităţii responsabile, potrivit prevederilor legale în vigoare. 4.2. Obligaţiile autorităţii responsabile Autoritatea responsabilă are obligaţia: a) să susţină proiectele destinate bunei gestionări a ariei naturale protejate iniţiate de custode; b) să asigure, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, resursele financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate ce fac obiectul prezentei convenţii de custodie, resurse ce vor fi destinate implementării planurilor de management/măsurilor de management şi/sau a măsurilor de conservare; c) să analizeze şi să evalueze rapoartele întocmite de custode, precum şi modul în care se respectă condiţiile şi clauzele prezentei convenţii şi să propună măsuri în consecinţă; d) să analizeze problemele raportate de custode şi să întreprindă măsurile necesare pentru soluţionarea operativă a acestora. 4.3. Drepturile custodelui ariei naturale protejate .......(denumirea persoanei fizice/juridice căreia i s-a atribuit custodia ariei naturale protejate)..... are dreptul: a) să asigure promovarea imaginii ariei naturale protejate prin înregistrarea unei mărci proprii a acesteia şi să urmărească respectarea regimului juridic aplicabil mărcii; b) să transmită autorităţii responsabile/succesorului în drepturi şi obligaţii drepturile cu privire la marcă, prin cesiune sau prin licenţă, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii; c) să stabilească tarife pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariei naturale protejate, potrivit legislaţiei specifice în vigoare; d) să reprezinte aria naturală protejată în cadrul întâlnirilor la nivel internaţional şi naţional; e) să facă parte, în calitate de membru cu drepturi depline, din reţele sau organizaţii internaţionale şi naţionale de profil (de exemplu, Europarc, IUCN şi altele asemenea); f) să promoveze în mass-media întâlniri, conferinţe, aria naturală protejată, activitatea proprie şi orice eveniment ce se desfăşoară sau problemă apărută în aria naturală protejată; g) să solicite sprijinul autorităţii responsabile şi al structurilor sale teritoriale, inclusiv în vederea atragerii de fonduri pentru aria naturală protejată; h) să solicite şi să primească sprijinul autorităţilor cu atribuţii de control din cadrul şi din subordinea autorităţii responsabile; i) să realizeze şi să implementeze proiecte ce vizează conservarea ariei naturale protejate; j) să contracteze sau să participe la contracte ce vizează conservarea ariei naturale protejate; k) să încheie protocoale de colaborare/parteneriate cu terţe persoane juridice sau fizice în scopul realizării unor activităţi specifice administrării ariei naturale protejate, cu înştiinţarea prealabilă a autorităţii responsabile şi a structurilor sale teritoriale cu competenţe în perimetrul ariilor naturale protejate administrate; l) să contracteze sau să participe la contracte ce vizează aria naturală protejată (prestări de servicii, angajare de sezonieri, investiţii, ghizi, consultanţă etc.); m) să implice voluntari în acţiuni ce vizează aria naturală protejată. 4.4. Drepturile autorităţii responsabile: Autoritatea responsabilă are dreptul: a) să solicite custodelui ariei naturale protejate, ori de câte ori este necesar, informaţii/documente/rapoarte privind starea ariei naturale protejate, modul de gestionare a eventualelor probleme apărute, acţiunile întreprinse în baza planului de management şi situaţia realizării obligaţiilor asumate; b) să controleze, cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie, inclusiv prin deplasări în teren, modul de respectare a obligaţiilor asumate de custode conform prezentei convenţii, modul de implementare a obiectivelor planului de management, respectarea regulamentului ariei naturale protejate şi prevederilor actelor normative în vigoare. ART. 5 Durata convenţiei de custodie Prezenta convenţie se derulează pe o perioadă de 10 ani. ART. 6 Modificarea convenţiei de custodie Pe perioada de valabilitate, prevederile prezentei convenţii pot fi modificate, cu acordul părţilor, prin act adiţional, la iniţiativa uneia dintre părţile semnatare. ART. 7 Prelungirea convenţiei de custodie 7.1. Prezenta convenţie poate fi prelungită prin act adiţional, pe o perioadă determinată de maximum 10 ani, în următoarele condiţii: a) custodele face dovada capacităţii financiare; b) custodele este evaluat favorabil de către autoritatea responsabilă în baza unui raport final al activităţii desfăşurate pe parcursul derulării convenţiei de custodie; c) custodele prezintă un plan de acţiuni pentru perioada pentru care se solicită prelungirea convenţiei de custodie. 7.2. Custodele transmite autorităţii responsabile solicitarea de prelungire a convenţiei de custodie, însoţită de documente care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la pct. 7.1 lit. a)-c), cu cel puţin 4 luni înainte de termenul de expirare a acesteia. ART. 8 Încetarea convenţiei de custodie Prezenta convenţie încetează în următoarele situaţii: a) de drept, prin ajungerea la termen a convenţiei; b) prin denunţare unilaterală de către custode, fără intervenţia instanţei de judecată, în cazul în care pe durata executării convenţiei suprafeţele ariilor naturale protejate se modifică, iar custodele declară că nu doreşte administrarea suprafeţelor suplimentare; c) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4 pct. 4.1 lit. a), b), d)-h), l), p), t) şi ţ), după prealabila punere în întârziere a custodelui de către autoritatea responsabilă, dacă în termenul precizat în notificare obligaţia nu a fost îndeplinită/realizată; d) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, în cazul în care persoana juridică se află în procedură de faliment; e) în cazul în care prin modificarea legislaţiei specifice se va impune o altă modalitate de administrare; f) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, în cazul emiterii unui aviz favorabil de către custodele ariei naturale protejate pentru proiecte/planuri/programe/activităţi care contravin obiectivelor de conservare ale ariei naturale protejate; g) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, la constatarea oricăror prejudicii cauzate de către custode în aria naturală protejată, de către personalul cu atribuţii de control; h) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, la propunerea structurilor din subordinea autorităţii responsabile, în cazul în care acestea justifică temeinic situaţiile sesizate; i) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, după prealabila punere în întârziere a custodelui de către autoritatea responsabilă, în cazul în care reprezentantul legal al custodelui este condamnat penal, dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare custodele nu îşi desemnează alt reprezentant; j) prin acordul părţilor, consemnat în scris; k) de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, fără a fi necesară punerea în întârziere a custodelui şi fără altă formalitate, pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 4 pct. 4.1 lit. n), q) şi r). ART. 9 Forţa majoră 9.1. Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii, pe toată perioada în care aceasta acţionează. 9.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să comunice celeilalte părţi, în termen de 5 zile de la apariţia cazului de forţă majoră, existenţa acestuia, prin notificare scrisă, însoţită de actele doveditoare. 9.3. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă. ART. 10 Litigii Orice litigiu apărut în exercitarea convenţiei de custodie se va soluţiona pe cale amiabilă; în caz contrar, litigiile se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti în a căror rază teritorială îşi are sediul autoritatea responsabilă. Prezenta convenţie s-a încheiat astăzi .....(data)...., în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, ambele având aceeaşi putere juridică. Părţi semnatare: Din partea autorităţii responsabile ....(denumirea autorităţii responsabile)......, preşedinte ....(numele şi prenumele)...... Din partea persoanei fizice/juridice căreia i s-a încredinţat custodia .....(denumirea ariei naturale protejate)....., ......(denumirea persoanei/persoanelor juridice solicitante sau numele persoanei fizice ori funcţia şi numele reprezentantului legal)......... ANEXĂ la convenţia de custodie
Angajamentul bugetar al custodelui ariei naturale
protejate atribuite în custodie*)
┌─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┐
│ │An I│An II│An III│An IV│An V│
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P1 Managementul biodiversităţii │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│1.1. Inventariere şi cartare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.2. Monitorizarea stării de conservare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.3. Pază, implementare reglementări şi măsuri │ │ │ │ │ │
│ specifice de protecţie │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.4. Managementul datelor │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.5. Reintroducere specii dispărute │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│1.6. Reconstrucţie ecologică │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P2 Turism │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│2.1. Infrastructura de vizitare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│2.2. Servicii, facilităţi de vizitare şi │ │ │ │ │ │
│ promovarea turismului │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│2.3. Managementul vizitatorilor │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P3 Conştientizare, conservare tradiţii şi comunităţi locale │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│3.1. Tradiţii şi comunităţi │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│3.2. Conştientizare şi comunicare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│3.3. Educaţie ecologică │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┤
│P4 Management şi administrare │
├─────────────────────────────────────────────────┬────┬─────┬──────┬─────┬────┤
│4.1. Echipament şi infrastructura de funcţionare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│4.2. Personal conducere, coordonare, administrare│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│4.3. Documente strategice şi de planificare │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│4.4. Instruire personal │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼──────┼─────┼────┤
│Total cheltuieli operaţionale │ │ │ │ │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴────┴─────┴──────┴─────┴────┘
----------- *) Angajamentul bugetar se prezintă în moneda naţională. În cazul în care solicitantul atribuirii în custodie implementează proiecte finanţate prin fonduri publice, se va evidenţia acest fapt prin trimitere la nota de subsol. Dacă activităţile aferente uneia sau mai multor categorii de cheltuieli nu sunt necesare în perimetrul ariilor naturale protejate, atunci nu se prevăd cheltuieli pentru aceste activităţi. În cazul în care solicitantul atribuirii în custodie intenţionează să depună proiecte pentru atragerea de fonduri publice, sumele aferente proiectelor respective vor fi prezentate separat, cu menţiunea expresă că proiectele respective nu sunt aprobate. ANEXA 8 la metodologie Modelul legitimaţiei eliberate de către custozii ariilor naturale protejate LEGITIMAŢIE DE CUSTODE Nr. ....... din ............. [Legitimaţia conţine poza persoanei care o deţine.] Dl/Dna ................................................................. Funcţia .....(Se va preciza funcţia pe care o ocupă persoana care deţine legitimaţia.)...... B.I./C.I. seria ....... nr. ........, emis/emisă la data de ............. ........(Semnează reprezentantul legal al persoanei juridice sau persoana fizică.)..... Fila 2 de interior: Vize anuale pe perioada de valabilitate a convenţiei de custodie. ANEXA 9 la metodologie MODALITATEA de emitere a avizului de către administratorii/custozii ariilor naturale protejate desemnaţi În vederea îndeplinirii obligaţiei de a emite avizele solicitate de către autorităţile competente pentru protecţia mediului (ACPM), în cadrul procedurilor de reglementare, administratorii şi custozii desemnaţi respectă următoarele prevederi: a) analizează documentaţiile înaintate de către ACPM în cadrul etapelor procedurilor de reglementare şi emit puncte de vedere motivate. Documentaţiile sunt prevăzute în actele normative care precizează procedurile de emitere a următoarelor acte de reglementare: (i) avizul de mediu pentru planuri şi programe; (ii) acordul de mediu şi avizul Natura 2000 pentru proiecte; (iii) autorizaţia de mediu pentru activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului; (iv) autorizaţia integrată de mediu; (v) autorizaţia pentru activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatică; b) pentru emiterea avizului, administratorii şi custozii informează beneficiarii de planuri/programe/proiecte/activităţi, prin afişare pe site web, afişare la sediu, panouri informative şi prin alte forme de informare disponibile, asupra depunerii următoarelor documente necesare: (i) dovada achitării tarifului de analiză a documentaţiei şi de emitere a avizului administratorului/custodelui, tarif care este stabilit conform prevederilor legale în vigoare, cu excepţia cazurilor în care există prevederi legale în vigoare că tariful nu se percepe; (ii) pentru situaţiile în care planurile/programele/proiectele/activităţile care ţin de: realizarea/amenajarea unui traseu turistic montan nou, realizarea/amenajarea unui parc de aventură/traseu sportiv situat la înălţime şi utilizând tehnici şi echipament specifice practicării alpinismului, escaladei, speologiei sportive, realizarea/amenajarea unui traseu turistic amenajat predominant pe verticală care impune montarea de prize/trepte artificiale pentru înaintare şi a unui element de siguranţă, realizarea/amenajarea unor elemente de siguranţă turistică pe traiectul unui traseu turistic montan sau amenajarea unei pârtii de schi ori traseu de schi-fond, solicitantul va prezenta şi avizul de siguranţă montană, denumit generic aviz Salvamont, aviz eliberat de către serviciul judeţean Salvamont din judeţul pe a cărui rază administrativă este situată aria protejată respectivă. În situaţia în care în judeţul respectiv nu există serviciu judeţean Salvamont, acest aviz va fi eliberat de către serviciul Salvamont local sau judeţean cel mai apropiat de aria protejată respectivă; (iii) pentru situaţiile în care planurile/programele/proiectele/activităţile care ţin de: amenajarea unei cavităţi pentru acces turistic de masă sau amenajarea unei cavităţi pentru turism speologic specializat, solicitantul va prezenta şi avizul de siguranţă speologică, denumit generic aviz Salvaspeo, aviz eliberat de către serviciul judeţean Salvaspeo din judeţul pe a cărui rază administrativă este situată aria protejată respectivă. În situaţia în care în judeţul respectiv nu există serviciu judeţean Salvaspeo, acest aviz va fi eliberat de către serviciul Salvaspeo judeţean cel mai apropiat de aria protejată respectivă; orice alt document considerat relevant de către titularul/beneficiarul care solicită eliberarea avizului; c) administratorii şi custozii pot solicita informaţii suplimentare de la ACPM, în vederea emiterii avizului. Informaţiile solicitate trebuie să fie relevante pentru: (i) evaluarea efectelor directe şi indirecte asupra ariilor naturale protejate din zona de influenţă a planului/programului/proiectului/activităţii; (ii) identificarea ulterioară emiterii actului de reglementare a potenţialelor efecte semnificative asupra ariei naturale protejate datorate activităţilor desfăşurate; (iii) alte aspecte relevante specifice competenţei administratorului/custodelui, necesare implementării planului de management şi/sau a regulamentului ariei naturale protejate; d) administratorii şi custozii pot solicita informaţii suplimentare în termen de 15 zile de la primirea unei cereri de avizare, respectiv în termen de 3 zile pentru activităţile de recoltare/capturare a speciilor sălbatice de floră şi faună, în scopul comercializării; e) în vederea emiterii avizului, administratorul/custodele ariei naturale protejate nu poate solicita studii suplimentare/lucrări titularului, în afara celor solicitate fundamentat prin punctele de vedere emise în cadrul procedurilor de reglementare coordonate de către ACPM. Administratorii şi custozii analizează documentaţia transmisă de ACPM, verifică amplasamentul planului/programului/proiectului/activităţii şi emit avizul, ţinând cont de integritatea şi de obiectivele de conservare pentru care aria naturală protejată de interes naţional/comunitar/internaţional a fost desemnată, în baza Hotărârii Consiliului ştiinţific, după caz. Avizul emis respectă formatul de la lit. j). Avizul administratorilor şi custozilor se emite înainte de emiterea actului de reglementare de către ACPM; f) termenul de emitere a avizului administratorului/custodelui este de 30 de zile de la primirea solicitării cu documentaţie completă şi/sau de la primirea informaţiilor suplimentare, dacă nu este prevăzută altă perioadă într-un alt act normativ sau în procedurile de reglementare prin care s-a solicitat avizul administratorului/custodelui; g) termenul de emitere a avizului administratorului/custodelui pentru activităţile de recoltare/capturare a speciilor sălbatice de floră şi faună, în scopul comercializării, este de 5 zile de la primirea unei solicitări cu documentaţie completă sau de la primirea informaţiilor suplimentare; h) revizuirea avizului emis de administratorii şi custozii ariilor naturale protejate se solicită de către ACPM în cadrul procedurilor de revizuire a actelor de reglementare emise anterior; i) cererea pentru emiterea avizului de către administratori şi custozi are următorul format: Cerere Subsemnatul,........, identificat cu C.I. seria ....... nr. ......, domiciliat în ......., în calitate de reprezentant al .....(Se va completa de către persoanele juridice.)......, cu sediul social în localitatea ......, str. ...... nr. ......, bl. ....., sc. ...., ap ....., judeţul/sectorul ......., având codul fiscal (CUI)........, nr. de înregistrare la registrul comerţului ........., solicit eliberarea avizului de către .......(Se menţionează administratorul/custodele ariei naturale protejate.)...... pentru planul/programul/proiectul/activitatea ....... . Documentele care stau la baza solicitării transmise la autorităţile competente pentru protecţia mediului (ACPM) în cadrul .......(Se menţionează solicitarea avizului de mediu/acordului de mediu/autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu şi a autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de plante din flora sălbatică, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi/sau animale din fauna sălbatică de către persoane fizice şi/sau juridice.)......... sunt următoarele: .......(Se vor enumera documentele depuse la ACPM.)......... Date de contact: telefon/mobil ......, fax ........, e-mail ..........
Data ........
Semnătura şi ştampila
...................
j) administratorii şi custozii emit avizul care va avea următorul conţinut-cadru: Antetul administratorului/custodelui ariei naturale protejate Aviz Nr. ...... din ...... Ca urmare a notificării transmise de către autorităţile competente pentru protecţia mediului (ACPM) ......(Se menţionează Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice/Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului/agenţia judeţeană pentru protecţia mediului/Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării)......... şi a cererii de emitere a avizului de către ......(Se va scrie numele titularului/beneficiarului.)........ înregistrate la .........(Se va scrie numele administratorului/custodelui ariei naturale protejate.)..... cu nr. ....... din data de ......., conform prevederilor art. 28 şi 28^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru planul/programul/proiectul/activitatea .......(Se va scrie denumirea planului/programului/proiectului/activităţii, conform documentaţiei depuse.)....... propus/propusă a fi amplasat/desfăşurat(ă) în aria naturală protejată ......(Se vor scrie denumirea ariei/ariilor naturale protejate şi codul de identificare.)......, şi [] în urma verificării amplasamentului planului/programului/proiectului/activităţii (după caz); [] în urma analizării documentelor transmise de către ACPM ............................. în cadrul procedurii de emitere a ......(Se va/vor menţiona avizul de mediu/acordul de mediu şi/sau autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu, după caz.)...... [] în urma corelării cu prevederile planului de management şi ale regulamentului ariei naturale protejate, a măsurilor de management, după caz, .....(Se va scrie numele administratorului/custodelui ariei naturale protejate.)...., în calitate de administrator/custode al ariei naturale protejate ......(Se vor scrie denumirea ariei/ariilor naturale protejate şi codul de identificare.)...... emite: [] avizul favorabil pentru .....(Se va scrie numele planului/programului/proiectului/activităţii, conform documentaţiei analizate.)...... . Prezentul aviz se eliberează: [] fără condiţii; [] cu următoarele condiţii: .....(Se vor enumera condiţiile în care se eliberează avizul favorabil.)... . ................................................................... Motivele care au stat la baza deciziei de emitere a avizului favorabil fără/cu condiţii sunt următoarele: ....(Justificarea se va face, de la caz la caz, în funcţie de prevederile legislative, ale măsurilor şi acţiunilor prevăzute în planurile de management, ale monitorizării ulterioare emiterii avizului etc.)........ .................................................................... [] avizul nefavorabil pentru .....(Se va scrie numele planului/programului/proiectului/activităţii, conform documentaţiei analizate.)...... ..................................................................... Motivele care au stat la baza deciziei de emitere a avizului nefavorabil sunt următoarele: ....(Justificarea se va face, de la caz la caz, în funcţie de prevederile legislative care sunt încălcate, de solicitările formulate în punctele de vedere exprimate pe parcursul procedurii de reglementare şi neîndeplinite de titular, alte motivaţii rezultate din punct de vedere ştiinţific etc.)..... ..................................................................... Acest aviz este valabil numai împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii sale (avizată de către administratorul/custodele ariei naturale protejate). Administrator/Custode, ................................ (semnătura şi ştampila) ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.