Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 1.226 din 3 decembrie 2012, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 855 din 18 decembrie 2012.────────── 1. Introducere 1.1. Unităţile sanitare care desfăşoară activităţi medicale, în calitate de producători de deşeuri, au obligaţia să ţină evidenţa gestionării acestora, în conformitate cu modelul prevăzut la secţiunea 5.1. 1.2. Următoarele unităţi, indiferent de forma de organizare a acestora, în calitate de producători/deţinători de deşeuri, au obligaţia să ţină evidenţa gestionării deşeurilor de medicamente, în conformitate cu modelul prevăzut la secţiunea 5.1, şi să respecte prevederile prezentei metodologii de culegere a datelor: a) farmacii, drogherii, unităţi autorizate pentru vânzarea sau distribuţia medicamentelor şi produselor farmaceutice; b) unităţi de producţie, depozitare şi păstrare a medicamentelor şi a produselor biologice; c) institute de cercetare farmaceutică; d) unităţi preclinice din universităţile şi facultăţile de farmacie; e) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. 1.3. Evidenţa deşeurilor colectate, stocate temporar, tratate, transportate şi eliminate se raportează de producătorii/deţinătorii de deşeuri, după caz, menţionaţi la pct. 1.1, respectiv pct. 1.2, la solicitarea autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului sau a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii şi răspunderi în domeniul regimului deşeurilor rezultate din activitatea medicală, conform prevederilor legale. 1.4. Culegerea datelor referitoare la deşeurile medicale şi ţinerea evidenţei acestora se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii de culegere a datelor. Datele privind evidenţa gestiunii deşeurilor se păstrează pe o durată de minimum 3 ani, conform reglementărilor legale în vigoare. 1.5. Deşeurile medicale clasificate pe categorii şi tipuri conform prevederilor art. 8 din anexa nr. 1 la ordin sunt cântărite şi evidenţiate în cuprinsul raportărilor efectuate de fiecare unitate, separat pe fiecare tip de deşeu. 1.6. Unităţile sanitare şi unităţile prevăzute la pct. 1.1, respectiv pct. 1.2 sunt responsabile de calitatea datelor culese şi transmise către direcţiile de sănătate publică judeţene. 2. Codurile tipurilor de deşeuri 2.1. Codurile tipurilor de deşeuri întâlnite frecvent în activităţi medicale sunt evidenţiate la art. 8 din anexa nr. 1 la ordin. 2.2. Pentru codurile tipurilor de deşeuri care nu se regăsesc la art. 8 din anexa nr. 1 la ordin, se consultă anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare. 3. Metodologia de culegere a datelor privind deşeurile rezultate din activităţi medicale 3.1. Activitatea de culegere şi analiză a datelor şi a informaţiilor privind sistemul de gestionare a deşeurilor din unităţi în care se desfăşoară activităţi medicale şi cantitatea de deşeuri produsă pe fiecare tip în parte are drept scop completarea bazei naţionale de date şi a evidenţei gestionării deşeurilor medicale. 3.2. Obiectivele activităţii de culegere a datelor privind deşeurile produse în unităţile în care se desfăşoară activităţi medicale sunt următoarele: a) evaluarea sistemului folosit de unitatea respectivă pentru gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale prin completarea formularului de raportare cu informaţii referitoare la: descrierea situaţiei actuale privind stocarea temporară, transportul, tratarea şi/sau eliminarea, codurile de proceduri şi sistemul de formare a personalului (secţiunea 5.2, partea I); b) măsurarea prin cântărire a deşeurilor generate într-un anumit interval, înscrierea datelor în tabelul prevăzut la secţiunea 5.1 şi calcularea prin însumare a cantităţilor de deşeuri produse în unitate lunar şi, apoi, pe intervalul de raportare, conform tabelului prevăzut la secţiunea 5.2, partea a II-a; c) identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru personalul unităţii în care se desfăşoară activităţi medicale, pentru pacienţi şi pentru populaţie, managementul riscurilor legate de gestionarea deşeurilor medicale periculoase, informarea şi educarea personalului pe baza informaţiilor prezentate în raport, conform secţiunii 5.2, partea I. 3.3. Responsabilitatea în cadrul unităţii sanitare pentru activităţile de culegere a datelor şi informaţiilor privind gestionarea deşeurilor, întocmire şi păstrare a evidenţelor specifice şi raportare revine coordonatorului activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul. a) Coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul este responsabil cu măsurarea prin cântărire a deşeurilor generate într-un anumit interval de timp, înscrierea datelor în tabelele prezentate la secţiunile 5.1 şi 5.2 şi păstrarea/transmiterea informaţiilor privind cantităţile de deşeuri produse în unitate lunar şi/sau în intervalul de raportare. b) Coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul elaborează un regulament intern privind modalitatea în care fiecare container sau recipient conţinând deşeuri trebuie etichetat în secţia/laboratorul în care a fost umplut, folosindu-se etichete autocolante cu datele de identificare ale unităţii sanitare, secţia/laboratorul şi data umplerii. Datele privitoare la cantitate de pe eticheta autocolantă a fiecărui container sau recipient conţinând deşeuri se completează după efectuarea cântăririi. c) Coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul desemnează persoana responsabilă cu ţinerea evidenţei deşeurilor şi completarea tabelelor de la secţiunile 5.1 şi 5.2. 3.4. Metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale cuprinde următoarele etape necesare pentru descrierea sistemului de gestionare a deşeurilor produse în unităţile sanitare, pentru determinarea cantităţii de deşeuri produse într-o anumită perioadă şi pentru calcularea cantităţilor în vederea completării fişei interne de gestionare a deşeurilor: a) instruirea personalului; b) alocarea sarcinilor specifice de lucru; c) determinarea prin cântărire a cantităţilor de deşeuri produse, ce sunt evidenţiate în tabelul prevăzut la secţiunea 5.1; d) calcularea cantităţii totale de deşeuri lunare/anuale, pentru fiecare categorie de deşeu, pentru completarea tabelului prevăzut la secţiunea 5.2, partea a II-a. 3.5. Determinarea cantităţilor de deşeuri de fiecare tip generate de unitate se face prin cântărire, astfel: a) Deşeurile se cântăresc în incinta spaţiului destinat stocării temporare (spaţiul central de stocare a deşeurilor din incinta unităţii), care este dotat în acest scop cu cântare de acelaşi tip, ce trebuie să fie verificate periodic din punct de vedere metrologic şi calibrate înainte de cântărire. În unităţile mici, unde nu se justifică investiţia în astfel de dotări, se poate stabili, prin contractul cu unitatea care efectuează transportul, aducerea cântarului la ridicarea fiecărui transport ca sarcină a transportatorului. b) Unitatea de măsură a cantităţii de deşeuri este kilogramul (kg) pentru toate tipurile de deşeuri. c) Cântărirea se face în prezenţa reprezentanţilor spitalului şi a operatorului economic care efectuează transportul. d) În unităţile sanitare care fac operaţiuni de tratare a deşeurilor infecţioase, cântărirea se efectuează înainte şi după tratarea deşeurilor. 3.6. În unităţile sanitare care produc o cantitate zilnică de deşeuri mai mare de 1.000 kg sau care au mai mult de 500 de paturi, cântărirea deşeurilor se face imediat după aducerea în spaţiul destinat stocării temporare (în spaţiul central de stocare temporară) a fiecărui container sau recipient conţinând deşeuri. 3.7. În unităţile sanitare care nu se încadrează în categoria celor prevăzute la pct. 3.6, cântărirea deşeurilor se face cel puţin înaintea înlăturării acestora de pe amplasament (încărcarea în mijlocul de transport). După efectuarea cântăririlor se completează datele de pe eticheta fiecărui container sau recipient cu privire la cantitatea de deşeuri. 3.8. În formularul pentru înscrierea cântăririlor prevăzut la secţiunea 5.1 se consemnează: data (şi ora cântăririlor, dacă se fac mai multe în aceeaşi zi) şi cantităţile de deşeuri, pe categorii, tratarea, transport, eliminare, rămase în stoc. 3.9. Pentru evidenţa deşeurilor rezultate din activitatea unităţilor menţionate la pct. 1.2, acestea stabilesc propria metodologie de culegere a datelor şi persoanele responsabile. Metodologia va fi comunicată direcţiilor de sănătate publică judeţene. 4. Metodologie de calcul al cantităţilor de deşeuri generate; raportarea rezultatelor activităţii de gestionare a deşeurilor 4.1. Cantitatea lunară totală din fiecare tip de deşeuri, astfel cum acestea sunt clasificate la art. 8 din anexa nr. 1 la ordin, se determină prin însumarea în secţiunea 5.1 a tuturor cantităţilor de deşeuri de tipul respectiv, cântărite în decurs de o lună. Valorile lunare se înscriu în secţiunea 5.2, partea a II-a. Prin însumarea cantităţilor lunare de deşeuri se obţin cantităţile totale anuale de deşeuri pentru fiecare tip. 4.2. Coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul urmăreşte corectitudinea completării, semnează tabelele prevăzute la secţiunile 5.1 şi 5.2 şi este responsabil cu transmiterea şi păstrarea acestor evidenţe în conformitate cu prevederile legale. 4.3. Transmiterea rapoartelor privind evidenţa deşeurilor şi a activităţii de gestionare a deşeurilor se face după cum urmează: a) lunar, până la data de 15 a lunii ulterioare celei pentru care se întocmeşte raportarea, coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul din unitate transmite către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti tabelul de la secţiunea 5.2, partea a II-a, completat lunar; b) trimestrial, până la data de 20 a lunii ulterioare trimestrului pentru care se face raportarea, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti transmit tabelul de la secţiunea 5.3, partea a II-a, completat lunar, către centrele regionale de sănătate publică; c) trimestrial, până la data de 25 a lunii ulterioare trimestrului pentru care se face raportarea, centrele regionale de sănătate publică transmit tabelele de la secţiunea 5.3 şi secţiunea 5.4, completate lunar, către Institutul Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar; d) anual, până la 15 ianuarie pentru unităţi, 25 ianuarie pentru direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv 10 februarie pentru centrele regionale de sănătate publică, se transmite ierarhic raportul completat conform cerinţelor de la secţiunea 5.2, partea I. 4.4. Tabelele de la secţiunea 5.2, partea a II-a, completate corespunzător perioadei de raportare, se prezintă autorităţilor cu atribuţii de control şi/sau se transmit, la cerere, autorităţilor competente pentru protecţia mediului. 4.5. Înregistrarea datelor privind evidenţa deşeurilor se face în format electronic (Excel). Transmiterea datelor se realizează electronic (prin e-mail - Excel) sau pe suport hârtie (prin fax sau prin poştă). 4.6. Raportarea statistică anuală a gestiunii deşeurilor către autoritatea competentă de protecţie a mediului se realizează conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare. 4.7. Raportarea statistică anuală a deşeurilor rezultate la nivel naţional din activitatea medicală de Ministerul Sănătăţii prin intermediul Institutului Naţional de Sănătate Publică către Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Institutul Naţional de Statistică se realizează pe baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare. 5. Formulare pentru evidenţa deşeurilor şi a activităţii de gestionare a deşeurilor SECŢIUNEA 5.1 Registru de evidenţă a deşeurilor Fişa internă nr. .... a gestiunii deşeurilor (pentru înscrierea cântăririlor de către fiecare unitate) - Model - Unitatea ...................../(denumirea completă, localitatea, judeţul)................................ Numele şi numărul de telefon al coordonatorului activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul: .......................................................... Codul deşeului .............. luna ........ numărul total de paturi*1) .......... numărul total de paturi ocupate/luna*2) ......... Tabele de înscriere a cântăririlor (se completează câte un tabel pentru fiecare tip de deşeu):
┌─────┬──────────┬─────────────┬────────────────┬──────────────────────────────────┬──────────────────────────────┬────────────────────────────────┬──────┐
│ │ │ │Stocarea │Tratarea │Transportul │Eliminarea │ │
│ │Cantitatea│Tipul │temporară │ │ │ │Rămasă│
│Ziua │(kg) │recipientului├──────────┬─────┼──────────┬─────┬──────┬──────────┼────────┬──────────┬──────────┼──────────┬──────────┬──────────┤în │
│ │ │de colectare │Cantitatea│Tipul│Cantitatea│Modul│Scopul│Operatorul│Mijlocul│Destinaţia│Operatorul│Cantitatea│Cantitatea│Operatorul│stoc │
│ │ │ │ │ │ │ │ │economic │ │ │economic │DO │ │economic │ │
├─────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10 │11 │12 │13 │14 │15 │16 │
├─────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────┤
│Total│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│lună:│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴──────────┴─────────────┴──────────┴─────┴──────────┴─────┴──────┴──────────┴────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────┘
*1) Numărul total de paturi se completează doar de unităţile sanitare cu paturi. *2) Suma numărului de paturi ocupate în fiecare zi pe parcursul lunii respective.
┌────────────────┬──────────────────────┐
│Data │Numele persoanei care │
│................│a completat fişa │
│ │......................│
└────────────────┴──────────────────────┘
Instrucţiuni de completare Se completează cu următoarele informaţii: - prima linie din tabel se completează cu: – codul deşeului, conform anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, respectiv conform clasificării menţionate în art. 8 din anexa nr. 1 la ordin; – luna şi anul pentru care se întocmeşte evidenţa. Coloana 1: ziua în care se face cântărirea Coloana 2: cantitatea de deşeuri de tipul menţionat produsă de la cântărirea anterioară Coloana 3: tipul recipientului de colectare; se codifică conform notei 1): RM - recipient metalic RP - recipient din plastic RL - recipient din lemn SG - sac galben SN - sac negru CCS - cutie din carton cu sac în interior A - altele Coloana 4: cantitatea de deşeuri din categoria menţionată stocată în spaţiul central de stocare temporară a deşeurilor Coloana 5: tipul de stocare, conform notei 2) Coloana 6: cantitatea de deşeuri tratată Coloana 7: modul de tratare; se codifică conform notei 3). Coloana 8: scopul tratării; se codifică conform notei 4). Coloana 9: denumirea operatorului economic care efectuează operaţia de tratare, când aceasta se efectuează în afara unităţii sanitare. Coloana 10: mijlocul de transport; se codifică conform notei 5). Coloana 11: destinaţia transportului; se codifică conform notei 6). Coloana 12: denumirea operatorului economic care efectuează operaţia de transport Coloana 13: cantitatea de deşeuri eliminată prin depozitare în depozitul de deşeuri Coloana 14: cantitatea de deşeuri eliminată prin incinerare Coloana 15: denumirea operatorului economic care efectuează operaţiunea de eliminare Coloana 16: cantitatea de deşeuri rămasă în stoc după cântărire/transport/tratare/eliminare la care sunt supuse deşeurile. NOTE: 1) Tip recipient de colectare: RM - recipient metalic; RP - recipient din plastic; RL - recipient din lemn; SG - sac galben; SN - sac negru; CCS - cutie din carton cu sac în interior; A - altele. 2) Tipul de stocare: RM - recipient metalic; RP - recipient de plastic; BZ - bazin decantor; CT - container transportabil; CF - container fix; S - saci; PD - platformă de deshidratare; VN - în vrac, neacoperit; VA - în vrac, incinta acoperită; RL - recipient din lemn; A - altele. 3) Modul de tratare: TM - tratare mecanică; TC - tratare chimică; TMC - tratare mecano-chimică; TB - tratare biochimică; D - deshidratare; TT - tratare termică prin decontaminare termică la temperaturi scăzute; A - altele. 4) Scopul tratării: E - în vederea eliminării. 5) Mijlocul de transport: AS - autospeciale; AN - auto nespeciale; H - transport hidraulic; CF - cale ferată; A - altele. 6) Destinaţia sau eliminare: DO - depozitul de deşeuri; I - incinerarea în scopul eliminării. SECŢIUNEA 5.2 Raportări Propunere de conţinut al raportului privind evidenţa deşeurilor şi a activităţii de gestionare a deşeurilor Partea I Raport privind activitatea de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale (se întocmeşte şi se transmite anual) Unitatea şi adresa: ................ Perioada de raportare: anul .... Către: - Direcţia judeţeană de sănătate publică (pentru raportările unităţilor) – Centrele regionale de sănătate publică (pentru raportările trimestriale ale direcţiilor judeţene de sănătate publică) – Institutul Naţional de Sănătate Publică Termen de transmitere: - 15 ianuarie pentru unităţi; – 25 ianuarie pentru direcţiile judeţene de sănătate publică; – 10 februarie pentru centrele regionale de sănătate publică. CUPRINS (model de conţinut minim): INTRODUCERE 1. Numele, funcţia, telefonul şi alte informaţii de contact ale persoanei responsabile cu furnizarea datelor pentru baza naţională de date; descrierea funcţiei persoanei responsabile pentru transmiterea datelor privind gestionarea deşeurilor 2. Numele, funcţiile, poziţia şi responsabilităţile altor membri ai personalului unităţii care au responsabilităţi specifice în gestionarea deşeurilor DATE DESPRE UNITATEA SANITARĂ ŞI ACCIDENTE 3. Numărul total al personalului 4. Numărul total de paturi şi numărul mediu de paturi ocupate 5. Numărul total de cazuri de hepatită B, hepatită C şi alte infecţii virale cu transmitere sanguină în rândul personalului implicat în manipularea deşeurilor 6. Numărul total de: a) accidente cu ace de seringi sau alte obiecte ascuţite; şi b) alte accidente din care poate rezultă transmiterea unei infecţii serioase sau vătămarea. INSTRUIREA PERSONALULUI 7. Detalii asupra oricărei instruiri privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale la care a participat personalul unităţii, incluzând numărul de personal pe fiecare funcţie sau poziţie şi durata cursului de instruire şi o estimare în procente a duratei cursului alocate aspectelor de gestionare a deşeurilor DESCRIEREA ECHIPAMENTELOR ŞI AMENAJĂRILOR SPECIFICE 8. Specificaţi dacă se folosesc ambalaje corespunzătoare pentru fiecare tip de deşeuri (sac galben, cutie din carton prevăzută cu sac galben, cutie din material rezistent la acţiunile mecanice, cu închidere temporară sau definitivă, sac negru sau transparent etc.). Se enumeră toate ambalajele utilizate pe tipuri de deşeuri colectate. 9. Echipamentele şi amenajările utilizate pentru stocarea intermediară a deşeurilor şi pentru transportul intern al deşeurilor în cadrul unităţii (containere pe roţi, cărucioare, lifturi şi/sau trasee special destinate transportului deşeurilor etc.) 10. Lista caracteristicilor spaţiului central de stocare temporară din unitate (uşa încuiată, apă curentă şi sistem de scurgere, ventilaţie, modalităţi de prevenire a accesului animalelor, fără utilizare pentru alte deşeuri sau alte scopuri etc.) şi dacă sunt proiecte pentru a îmbunătăţi situaţia existentă TRATAREA ŞI/SAU ELIMINAREA DEŞEURILOR 11. Procentul deşeurilor infecţioase care sunt tratate prin decontaminare termică la temperaturi scăzute în cadrul unităţii sanitare, astfel încât să poată fi eliminate ca deşeuri nepericuloase 12. Procentul deşeurilor infecţioase care au fost tratate/incinerate de către un contractor din afara unităţii sanitare 13. Dacă furnizarea ambalajelor pentru deşeuri (cutii pentru deşeuri ascuţite-tăietoare, cutii de carton şi saci de plastic) este inclusă în contractul/contractele privind colectarea şi eliminarea deşeurilor 14. Numele contractorului, adresa şi tipul operaţiei de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor rezultatedin activităţile medicale sau tipul operaţiei de eliminare folosită de către contractor 15. Costul achitat pe kilogram pentru transportul/tratarea/ eliminarea deşeurilor periculoase de către contractor Partea a II-a Raport privind evidenţa gestiunii deşeurilor rezultate din activităţile medicale: Perioada de raportare: anul ..../trimestrul ...../luna ..... Pentru raportările lunare ale unităţilor: Către: Direcţia de sănătate publică judeţeană Termen de transmitere: 15 a lunii ulterioare celei pentru care unitatea a întocmit raportarea Pentru raportările trimestriale ale direcţiilor judeţene de sănătate publică: Către: Centrele regionale de sănătate publică Termen transmitere: - 20 aprilie pentru trimestrul I – 20 iulie pentru trimestrul II – 20 octombrie pentru trimestrul III – 20 ianuarie pentru trimestrul IV Pentru raportările trimestriale ale centrelor regionale de sănătate publică: Către: Institutul Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar Termen de transmitere: 25 aprilie pentru trimestrul I - 25 iulie pentru trimestrul II – 25 octombrie pentru trimestrul III – 25 ianuarie pentru trimestrul IV şi raport anual Pentru raportarea anuală a Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar Către: Ministerul Sănătăţii Termen de transmitere: - 31 martie a anului în curs, pentru datele culese în anul precedent Tabel pentru raportarea lunară a datelor privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale anul .......... trimestrul ........ luna .............. (conform anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002) 1. Date de identificare: Unitatea sanitară (denumire şi adresă) .................................................. Persoana responsabilă (Nume şi date de contact) ............................ telefon ................... fax: ............... e-mail: ................... 2. Numărul total de paturi ............... Numărul total de paturi ocupate/lună ........
┌───┬─────────┬──────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┬───────────────────┐
│ │ │ │Colectare/Tratare/Transport │ │ │
│ │ │ ├──────────┬──────────────────────────────────┬──────────────────────────────┤Eliminarea │Rămas în stoc │
│Nr.│Codul │Cantitatea│Colectarea│Tratarea │Transportul │ │ │
│ │deşeului │generată ├──────────┼──────────┬─────┬──────┬──────────┼────────┬──────────┬──────────┼──────────┬──────────┬──────────┼──────────┬────────┤
│ │ │ │Tipul │Cantitatea│Modul│Scopul│Operatorul│Mijlocul│Destinaţia│Operatorul│Cantitatea│Cantitatea│Operatorul│Cantitatea│Tipul │
│ │ │ │colectării│ │ │ │economic │ │ │economic │DO │I │economic │ │stocării│
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│ │18 01 01 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│1 │(18 01 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │03*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│ │18 01 02 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2 │(18 01 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │03*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│3 │18 01 03*│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│4 │18 01 04 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│5 │18 01 06*│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│6 │18 01 07 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│7 │18 01 08*│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│8 │18 01 09 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
│9 │18 01 10*│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
├───┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────┼──────┼──────────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┤
├───┴──────┬──┴──────────┴──────────┴──────────┴─────┴─────┬┴──────────┴────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───┬────┤
├──────────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┤
│Data │Numele persoanei responsabile │ │ │
└──────────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┘
Data ........... Numele persoanei responsabile ........... SECŢIUNEA 5.3 Tabel pentru centralizarea datelor privind evidenţa gestiunii deşeurilor rezultate din activităţile medicale raportate de către unităţile sanitare arondate judeţului .......................... Direcţia de Sănătate Publică ....................................... Luna ............................ anul ...................... Numărul unităţilor sanitare care au raportat .................... din total .......
┌────────┬──────┬───────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┐
│ │Nr. │Nr. de │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │
│Unitatea│total │paturi │18 01 01 │18 01 02 │18 01 03* │18 01 04 │
│sanitară│de │ocupate│(18 01 03*)│(18 01 03*)│ │ │
│ │paturi│pe lună├─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┤
│ │ │ │G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│
├────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴──────┴───────┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┘
┌────────┬───────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┐
│ │Nr. │Nr. de │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │
│Unitatea│total │paturi │18 01 06* │18 01 07 │18 01 08* │18 01 09 │18 01 10* │
│sanitară│de │ocupate pe ├─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┤
│ │paturi │lună │G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│
├────────┼───────┼───────────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼───────────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼───────────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────┼───────────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴───────┴───────────┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┘
G = cantitatea de deşeuri generate T = cantitatea de deşeuri tratate DO = cantitatea de deşeuri eliminate prin depozitul de deşeuri I = cantitatea de deşeuri eliminate prin incinerare RS = cantitatea de deşeuri rămase în stoc Data ................. Numele persoanei responsabile ............. SECŢIUNEA 5.4 Tabel pentru centralizarea datelor privind evidenţa gestiunii deşeurilor rezultate din activităţile medicale raportate de către direcţiile de sănătate publică arondate Centrul Regional de Sănătate Publică ....................................... Luna ............................ anul ...................... Numărul direcţiilor de sănătate publică raportoare ....................
┌────────┬────────────┬──────┬───────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┐
│Direcţia│Nr. total al│Nr. │Nr. de │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │
│de │unităţilor │total │paturi │18 01 01 │18 01 02 │18 01 03 * │18 01 04 │
│Sănătate│sanitare │de │ocupate│(18 01 03*)│(18 01 03*)│ │ │
│Publică │care au │paturi│pe lună├─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┤
│ │raportat │ │ │G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│
├────────┼────────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴────────────┴──────┴───────┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┘
┌────────┬──────────┬──────┬───────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┐
│ │Nr. total │ │ │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │Cod deşeu │
│Direcţia│al │Nr. │Nr. de │18 01 06* │18 01 07 │18 01 08* │18 01 09 │18 01 10* │
│de │unităţilor│total │paturi │ │ │ │ │ │
│Sănătate│sanitare │de │ocupate├─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┼─┬─┬──┬─┬──┤
│Publică │care au │paturi│pe lună│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│G│T│DO│I│RS│
│ │raportat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────┼───────┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼──┼─┼──┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴──────────┴──────┴───────┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴──┴─┴──┘
G = cantitatea de deşeuri generate T = cantitatea de deşeuri tratate DO = cantitatea de deşeuri eliminate prin depozitul de deşeuri I = cantitatea de deşeuri eliminate prin incinerare RS = cantitatea de deşeuri rămase în stoc Data .................. Numele persoanei responsabile .............. --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.