Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 28 iunie 2018  de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 28 iunie 2018 de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale

EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 545 din 29 iunie 2018
──────────
    Aprobată prin Ordinul nr. 1.613 din 28 iunie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 545 din 29 iunie 2018.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii privind distribuirea sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale datorate de aceştia
    1. În temeiul prevederilor art. 163 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură fiscală, plata obligaţiilor fiscale care se plătesc de contribuabili în contul unic, aprobate prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se efectuează prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului.
    2. Obligaţiile fiscale datorate de contribuabili, aprobate prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevăzut la pct. 1, se plătesc în contul unic de disponibil 55.03 „Sume încasate pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în curs de distribuire“, denumit în continuare contul unic, deschis pe codul de identificare fiscală al contribuabililor la unităţile Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal central competent pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de aceştia.
    3. Prin excepţie de la prevederile pct. 2, impozitul pe venitul din salarii datorat de sediile secundare se virează în contul unic, deschis pe codul de identificare fiscală al sediilor secundare la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat contribuabilul care le-a înfiinţat.
    4. Sumele plătite de către contribuabili în contul unic se distribuie de către organul fiscal central competent, denumit în continuare organ fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu sumele datorate, cu excepţiile prevăzute la pct. 15-25.
    5. Sumele distribuite potrivit pct. 4 se distribuie apoi în cadrul fiecărui buget sau fond de către organul fiscal competent, în ordinea prevăzută la art. 163 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, după cum urmează:
    a) pentru toate impozitele şi contribuţiile sociale cu reţinere la sursă;
    b) pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
    c) pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b).

    6. În cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligaţiile fiscale datorate uneia dintre categoriile prevăzute la pct. 5, distribuirea se face, în cadrul categoriei respective, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
    7. După efectuarea distribuirii potrivit pct. 6, organul fiscal competent efectuează stingerea obligaţiilor fiscale ale contribuabilului potrivit prevederilor art. 165 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură fiscală şi înştiinţează contribuabilul despre modul în care s-a efectuat stingerea cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale, dacă acesta a optat pentru a fi înştiinţat.
    8.1. În situaţia în care, după efectuarea operaţiunilor de distribuire şi de stingere, în contul unic mai rămân sume nedistribuite, acestea se distribuie de organul fiscal competent, în ultima zi lucrătoare a lunii, în conturile 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire“, 22.A.47.02.00 „Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, încasate în contul unic, în curs de distribuire“ şi 26.A.47.05.00 „Venituri ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, încasate în contul unic, în curs de distribuire“.
    8.2. Distribuirea prevăzută la pct. 8.1 se efectuează proporţional cu ponderea veniturilor prevăzute în legile bugetare anuale pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate plătite în contul unic în totalul veniturilor bugetare care se plătesc în contul unic prevăzute în legile bugetare anuale. Ponderea se stabileşte de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza informaţiilor privind veniturile furnizate de Direcţia de politici şi analiza macroeconomică şi se comunică de către Direcţia generală de legislaţie Cod procedură fiscală, reglementări nefiscale şi contabile, anual, către Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legilor bugetare anuale.
    9.1. Distribuirea sumelor potrivit prevederilor pct. 8.2 se efectuează în ordinea vechimii plăţilor la data înregistrării de obligaţii fiscale faţă de bugetele respective, potrivit regulilor de distribuire a sumelor plătite în contul unic, în conformitate cu prevederile pct. 5 şi 6.
    9.2. Sumele distribuite potrivit pct. 8.2 se determină utilizându-se leul întreg.
    9.3. Eventualele diferenţe rămase în urma distribuirii efectuate pentru bugetele prevăzute la pct. 8.2 se înregistrează în contul de venit bugetar aferent bugetului cu ponderea cea mai mare.
    9.4. Ponderea stabilită potrivit pct. 8.2 se poate modifica anual în funcţie de ponderea veniturilor prevăzute în legile bugetare anuale pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate plătite în contul unic în totalul veniturilor bugetare care se plătesc în contul unic prevăzute în legile bugetare anuale, fără ca legile de rectificare bugetară să afecteze ponderea respectivă în cursul anului.
    9.5. În situaţia în care legile prevăzute la pct. 9.4 nu au intrat în vigoare până la data de 1 ianuarie a anului următor, până la data intrării în vigoare a acestora se utilizează cotele stabilite pentru anul precedent.
    10.1. În primele 10 zile ale lunii următoare celei în care s-a efectuat plata obligaţiilor fiscale, sumele rămase nedistribuite în conturile prevăzute la pct. 8.1 sting prin compensare obligaţiile fiscale datorate celorlalte bugete, în mod proporţional.
    10.2. Data stingerii obligaţiilor fiscale prin compensare este data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile, potrivit prevederilor art. 167 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, dacă legea nu prevede altfel.
    11. Constatarea compensării de către organul fiscal competent poate fi efectuată şi în mod automat, prin intermediul aplicaţiei informatice de administrare a creanţelor fiscale, ulterior operaţiunii de distribuire a sumelor plătite în contul unic.
    12. Constatarea compensării se efectuează pe baza formularului „Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale“, care se comunică contribuabilului în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
    13. Sumele rămase nedistribuite în conturile prevăzute la pct. 8.1, după data constatării de către organul fiscal competent a eventualelor compensări efectuate potrivit pct. 11, se restituie la cerere, în condiţiile prevăzute de art. 168 din Codul de procedură fiscală.
    14. Prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care contribuabilii depun declaraţiile fiscale după data de 1 a lunii următoare celei în care există obligaţia declarării, potrivit legii.
    CAP. II
    Dispoziţii privind distribuirea sumelor plătite de debitorii care efectuează plata în contul unic şi beneficiază de înlesniri la plată şi stingerea obligaţiilor datorate de aceştia
    15.1. Pentru beneficiarii de eşalonări la plată, ratele de eşalonare la plată sau obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată se sting în funcţie de termenul maxim în care acestea se împlinesc. Prin sintagma „termen maxim“ se înţelege termenul suplimentar de achitare a obligaţiilor care reprezintă condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirii la plată, astfel cum sunt prevăzute în actele normative referitoare la reglementarea acordării înlesnirilor la plată.
    15.2. În cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată aprobate prin acte administrative, potrivit reglementărilor legale în vigoare, şi efectuează plăţi în contul unic, distribuirea şi stingerea se efectuează pe obligaţiile fiscale, în ordinea împlinirii termenului maxim, pentru obligaţiile de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată. În sintagma „obligaţii de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată“ sunt incluse şi ratele de eşalonare.
    15.3. În cazul în care există obligaţii de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată, ale căror termene maxime acordate se împlinesc la aceeaşi dată, pentru aceste obligaţii, distribuirea se efectuează distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate, iar în cadrul fiecărui buget sau fond distribuirea se face în următoarea ordine:
    a) impozitele şi contribuţiile sociale cu reţinere la sursă, proporţional cu obligaţiile datorate;
    b) celelalte obligaţii fiscale principale, proporţional cu obligaţiile datorate;
    c) obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b), proporţional cu obligaţiile datorate.

    15.4. Pentru beneficiarii unei eşalonări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
    a) ratele de eşalonare şi/sau, după caz, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată;
    b) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz.

    15.5. Pentru beneficiarii unei amânări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
    a) obligaţiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată;
    b) obligaţiile fiscale amânate la plată.

    16. În cazul în care suma achitată/aprobată la rambursare este mai mare decât cuantumul obligaţiilor al căror termen maxim a fost împlinit până la data plăţii/aprobării rambursării, se sting celelalte obligaţii de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată, iar ulterior ratele viitoare din eşalonarea la plată, în limita sumei achitate/aprobate la rambursare.
    17. Obligaţiile de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată, altele decât cele care se plătesc în contul unic, se achită de către debitori distinct pe fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, iar stingerea obligaţiilor fiscale datorate se efectuează în ordinea împlinirii termenului maxim.
    18. În situaţia în care suma achitată este mai mare decât obligaţiile fiscale care se plătesc în contul unic sau distinct pe fiecare tip de creanţă fiscală, după caz, se sting cu prioritate obligaţiile fiscale care se încasează în respectivul cont, iar diferenţa rezultată stinge celelalte obligaţii, cu respectarea regulilor prevăzute la pct. 15-17.
    19. În cazul existenţei unui decont cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare şi/sau cereri de restituire, se procedează astfel:
    a) dacă există decizie de rambursare sau decizie de impunere pentru suma aprobată la rambursare ori cererea de restituire a fost soluţionată, stingerea se efectuează în limita sumei aprobate, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 15-17;
    b) dacă decontul cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare şi/sau cererile de restituire sunt în curs de soluţionare, se marchează obligaţiile de plată ce pot face obiectul compensării în limita sumei solicitate la rambursare/ restituire, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 15-17;
    c) creanţele fiscale privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabilului/plătitorului, stabilite prin decizie de restituire, vor fi cesionate după stingerea ratelor din graficul de plată a obligaţiilor fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea la plată.

    20. În situaţia în care se sting anticipat, parţial sau total, din oficiu sau ca urmare a notificării contribuabilului obligaţiile de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii la plată, prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
    21. Prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător, indiferent dacă plata se efectuează în contul unic sau, distinct, în conturi de venituri bugetare corespunzătoare.
    CAP. III
    Dispoziţii privind distribuirea sumelor plătite în contul unic de contribuabilii aflaţi sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa
    22. Sumele reprezentând obligaţii fiscale plătite de contribuabilii aflaţi sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa se distribuie de către organul fiscal competent potrivit următoarei ordini de stingere:
    a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii;
    b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;
    c) obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment;
    d) alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a)-c).

    23. În situaţia în care sumele achitate în contul unic de către contribuabilii aflaţi sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa sunt în cuantum mai mic sau egal cu sumele reprezentând obligaţii fiscale datorate, organul fiscal competent distribuie aceste sume plătite, în ordinea prevăzută la pct. 22, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu sumele datorate, iar în cadrul fiecărui buget sau fond, pe tipuri de obligaţii, în funcţie de starea contribuabilului la momentul plăţii (insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment).
    24. În situaţia în care contribuabilii aflaţi sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa efectuează o plată în contul unic în cuantum mai mare decât cel al obligaţiilor fiscale care se plătesc în acest cont, organul fiscal competent distribuie aceste sume plătite, în ordinea prevăzută la pct. 22, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu sumele datorate, iar în cadrul fiecărui buget sau fond, pe tipuri de obligaţii, în funcţie de starea contribuabilului la momentul plăţii (insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment). Suma rămasă nedistribuită compensează celelalte obligaţii care nu se plătesc în contul unic, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 10-13.
    25.1. Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.
    25.2. Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii.
    CAP. IV
    Distribuirea sumelor plătite în contul unic de către debitorii care se află în executare silită şi stingerea obligaţiilor fiscale datorate de aceştia
    26. În cazul în care debitorul a efectuat plata în contul unic după data la care, potrivit legii, a fost comunicată somaţia, organul fiscal competent procedează la distribuirea sumelor plătite şi stingerea creanţelor fiscale potrivit prevederilor cap. I.
    27. În cazul înfiinţării popririi asupra sumelor ce se cuvin debitorilor, terţii popriţi şi instituţiile bancare virează obligaţiile fiscale în contul de disponibil 50.67.02 „Disponibil din sume încasate din înfiinţarea popririi (bancă/terţ) asupra sumelor ce se cuvin debitorilor“, deschis pe codul de identificare fiscală al debitorului, utilizând numărul de evidenţă a plăţii indicat în adresa de înfiinţare a popririi de către organul fiscal competent, cu excepţia celor care se virează din contul dedicat încasării şi plăţii TVA.
    28. În cazul viramentelor efectuate potrivit pct. 27, distribuirea sumelor încasate se efectuează în ordinea vechimii titlurilor executorii pentru care s-a înfiinţat poprirea identificată din şirul de caractere al numărului de evidenţă a plăţii. În cadrul titlului executoriu se sting mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi creanţele fiscale accesorii, în ordinea vechimii.
    29. Prin excepţie de la prevederile pct. 27, în situaţia în care nu a fost utilizat numărul de evidenţă a plăţii la momentul virării sumelor, sumele încasate în contul prevăzut la pct. 27 se distribuie în ordinea vechimii popririlor, respectiv a titlurilor executorii care au stat la baza acestora. În cadrul titlului executoriu se sting mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi creanţele fiscale accesorii, în ordinea vechimii.
    30. În situaţia în care debitorul înregistrează şi alte obligaţii fiscale/bugetare restante, altele decât cele pentru care s-a dispus înfiinţarea popririi/popririlor, organul fiscal procedează la constatarea eventualelor compensări, urmând ca diferenţa să fie restituită debitorului, din oficiu, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării.
    31. În cazul în care, din eroare, instituţiile de credit virează organului fiscal competent sume reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte, sumele respective se restituie la cererea instituţiei de credit sau a contribuabilului/plătitorului, chiar dacă acesta înregistrează obligaţii fiscale/bugetare restante.
    32.1. În cazul în care sediile secundare ale debitorului persoană juridică înregistrează în evidenţa fiscală obligaţii fiscale restante, se generează poprire asupra conturilor contribuabilului/plătitorului persoană juridică care le-a înfiinţat, potrivit legii.
    32.2. În adresa de înfiinţare a popririi se vor menţiona contul 50.67.02 „Disponibil din sume încasate din înfiinţarea popririi (bancă/terţ) asupra sumelor ce se cuvin debitorilor“, deschis pe codul de identificare fiscală al sediului secundar, precum şi numărul de evidenţă a plăţii.
    32.3. Adresele de înfiinţare a popririi se generează pe fiecare sediu secundar, iar adresa de înştiinţare a popririi se comunică contribuabilului/plătitorului care le-a înfiinţat, potrivit legii, la domiciliul fiscal al acestuia.
    CAP. V
    Dispoziţii tranzitorii
    33. Eventualele plăţi efectuate pentru stingerea obligaţiilor fiscale, începând cu data de 1 iulie 2018, în conturile unice 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire“ şi 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire“, deschise pe codul de identificare fiscală al contribuabililor la unităţile Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal central competent pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de aceştia, se vor redirecţiona de către unităţile de Trezorerie a Statului în contul unic prevăzut la pct. 2, deschis pe codul de identificare fiscală al contribuabililor. Unităţile Trezoreriei Statului vor comunica zilnic organelor fiscale centrale competente pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de contribuabilii care au efectuat plăţi eronate informaţiile cu privire la sumele virate eronat.
    34. Operaţiunile de redirecţionare prevăzute la pct. 33 se efectuează de către unităţile Trezoreriei Statului până la data de 30 septembrie 2018. După această dată, eventualele plăţi efectuate de către contribuabili în conturile unice 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire“ şi 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire“ se vor returna plătitorilor.
    35. Pe baza informaţiilor transmise de către unităţile Trezoreriei Statului potrivit pct. 33, organele fiscale centrale competente vor notifica contribuabilii despre efectuarea eronată a plăţii obligaţiilor fiscale, precum şi contul în care acestea vor fi achitate.
    36. Sumele rămase nedistribuite la data de 30 iunie 2018 în conturile 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire“ şi 22.A.47.02.00 „Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, încasate în contul unic, în curs de distribuire“ rămân înregistrate în aceste conturi.
    37. Distribuirea sumelor prevăzute la pct. 36 după data de 1 iulie 2018 se efectuează în ordinea vechimii plăţilor la data înregistrării de obligaţii fiscale faţă de bugetele respective, potrivit regulilor de distribuire stabilite prin prezenta metodologie.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016